Acad.

Ion Guceac DREPT CONSTITUȚIONAL ȘI INSTITUȚII POLITICE Suport de curs

SUBIECTUL X. PUTEREA JUDECĂTOREASCĂ ÎN REPUBLICA MOLDOVA

Obiective:
 a determina terminologia în domeniul sistemului judiciar;
 a prezenta ierarhia instanțelor judecătorești potrivit legislației Republicii Moldova;
 a elabora rolul Consiliului Superior al Magistraturii;
 a concluziona importanța atribuțiilor Consiliului Superior al Magistraturii în consolidarea statului de
drept
 a determina noţiunea, funcţiile şi importanţa autorităţii judecătoreşti;
 a stabili statutul judecătorului, garanţiile de exercitare a mandatului de judecător;
 a argumenta principiile constituţionale privind organizarea instanţelor judecătoreşti şi privind
înfăptuirea justiţiei.

CONCEPTUL PUTERII JUDECĂTOREŞTI, LOCUL EI ÎN ORGANIZAREA STATULUI

Este indiscutabil faptul că statul, fiind un grup social organizat, trebuie să posede dreptul de a se
orienta cum crede el mai bine atât în treburile interne, cât şi în cele externe în scopul atingerii valorilor
sociale spre care tinde.
Acest drept inalienabil al statului mai este atestat sub denumirea de suveranitate. Este cunoscut că
suveranitatea presupune că statul este în drept să hotărască asupra organizării sale, să elaboreze norme de
conduită obligatorii, să asigure realizarea acestor norme şi să rezolve conflictele apărute în societate,
adică statul are dreptul de a legifera, executa şi judeca. După aceste trei forme principale de manifestare,
această capacitate a statului pe care noi am numit-o suveranitate a fost împărţită în trei aşa-zisele puteri:
legislativă, executivă şi judecătorească. Fiecare dintre aceste puteri se realizează prin intermediul unor
organe speciale, deoarece este ştiut că dacă este instituit doar un singur organ care să reprezinte voinţa
poporului, acest organ va prezenta numaidecât o putere arbitrară, astfel încât, neavând nici un control, se
va simţi stăpân pe sine şi, drept rezultat, va nesocoti desigur, interesele pe care trebuie să le apere.
Cu cât însă societăţile devin mai civilizate cu atât mai mult autorităţile publice se scindează, îşi
măresc numărul, controlându-se unele pe altele. Anume aşa s-a constatat că pentru existenţa unei
autorități reprezentative eminente este necesar ca această instituţie de drept public să fie constituită din
mai multe „piese” formând un mecanism unitar, în cadrul căruia fiecare dintre ele cu misiunea şi
destinaţia sa.
Una dintre cele mai răspândite manifestări ale acestei concepţii este separaţia puterilor în stat, ca
imperativ al democratizării vieţii politice şi garanţie a libertăţii sociale şi a securităţii persoanelor în
raporturile cu autorităţile statale, care îşi are originea încă în antichitate.
Puterea judecătorească ca parte a suveranităţii ori a puterii de stat este considerată a fi „dreptul
unei societăţi organizate, al unui stat de a împărţi dreptatea”.
Specificul în care a evoluat teoria separaţiei puterilor în stat în diferite sisteme constituţionale a
generat o diversitate de termeni prin care această putere este consacrată în constituţii ori dezvăluită în
textele unor lucrări de specialitate.
Astfel, prima constituţie scrisă din lume, Constituţia Statelor Unite ale Americii, a consacrat
această putere sub denumirea de „putere judecătorească”, iar Constituţia României - „autoritate
judecătorească”. În doctrină această putere la fel este utilizată sub diferite nume: „putere judecătorească”,
1
Acad. Ion Guceac DREPT CONSTITUȚIONAL ȘI INSTITUȚII POLITICE Suport de curs
„funcţiune judecătorească” ori „funcţie judiciară”, „putere judiciară”; „autoritatea judecătorească”.
Profesorul I. Muraru consideră că denumirea de autoritate judecătorească „evocă foarte clar
justiţia, ca funcţie distinctă şi ca sistem distinct”. Acelaşi autor atribuie noţiunii de justiţie două sensuri.
Într-un sens justiţia este înţeleasă ca „sistem al organelor judecătoreşti”, iar în al doilea sens – ca
„activitate de soluţionare a proceselor civile, administrative, comerciale, penale, de muncă etc., de
aplicare de sancţiuni, de restabilire a drepturilor şi intereselor legitime încălcate”.
Într-o altă interpretare, justiţia reprezintă „acea stare generală ideală a societăţii realizabilă prin
asigurarea pentru fiecare individ în parte şi pentru toţi împreună a satisfacerii drepturilor şi intereselor lor
legitime”.
Cu toate că Constituţia Republicii Moldova a consacrat sintagma „autoritate judecătorească”, ni se
pare a fi mai reuşită expresia „putere judecătorească”, care de altfel este acceptată şi de Legea Republicii
Moldova privind organizarea judecătorească.
Conform art. 1 din Legea privind organizarea judecătorească, puterea judecătorească este
independentă, separată de puterea legislativă şi puterea executivă, are atribuţii proprii, exercitate prin
instanţele judecătoreşti, în conformitate cu principiile şi dispoziţiile prevăzute de Constituţie şi de alte
legi.
Puterea judecătorească este un compartiment al puterii de stat care reprezintă dreptul unei
societăţi organizate în stat de a asigura dreptatea şi echitatea socială, precum şi protecţia drepturilor
legitime ale cetăţenilor.
Puterea judecătorească posedă caracteristici care o fac să se deosebească de restul formelor de
activitate statală:
1) obiectul specific al activităţii desfăşurate de puterea judecătorească îl formează soluţionarea
litigiilor juridice prin intermediul unor acte ce se bucură de o stabilitate mai mare decât acea a actelor
administrative;
2) spre deosebire de puterea legislativă şi cea executivă, puterea judecătorească nu se poate
exercita, de obicei, din oficiu de către organul competent, ci numai pe baza unor sesizări din partea celui
interesat sau altor organe de stat prevăzute de lege;
3) deoarece puterea judecătorească intervine după ce s-a produs încălcarea unor dispoziţii legale,
ea constă în luarea unor măsuri însoţite de constrângerea de stat prin care persoana cu comportament
ilegal este obligată să restabilească situaţia anterioară a acestei încălcări (restituirea bunului sustras,
anularea contractului legal, repararea daunei cauzate), sau se aplică privaţiunea de libertate, amenda şi
alte sancţiuni astfel încât în scopul restabilirii echilibrului social tulburat cel ce a încălcat legea şi ceilalţi
cetăţeni să fie determinaţi să nu mai săvârşească asemenea fapte;
4) puterea judecătorească se exercită prin judecătorii aflaţi în serviciul legii şi care nu se supun
decât legii. Judecătorul nu poate primi ordine sau îndrumări de la nici o autoritate a statului;
5) puterea judecătorească se exprimă în decizii de speţă. Spre deosebire de legiuitor, judecătorul
nu poate stabili norme de aplicare generală;
6) puterea judecătorească se exprimă după ce s-a produs un fapt prin care ordinea de drept a fost
încălcată sau un fapt cu potenţial generator de conflict. Prin acest mod de a acţiona, puterea
judecătorească se deosebeşte atât de puterea legislativă, cât şi de cea executivă, al căror obiect îl
constituie, de regulă, acţiuni individuale viitoare: în virtutea principiului neretroactivităţii legii, legiuitorul
creează norme pentru viitor, executivul aplicând legea, creează raporturi juridice noi;
2
Acad. Ion Guceac DREPT CONSTITUȚIONAL ȘI INSTITUȚII POLITICE Suport de curs
7) hotărârile judecătoreşti au autoritatea de a judeca în privinţa obiectului judecăţii, pentru cauza
litigiului şi între părţile în proces. Spre deosebire de hotărârile judecătoreşti, actele autorităţilor
administrative sunt de, regulă revocabile. De asemenea legiuitorul este în drept să abroge sau să modifice
legile pe care le-a adoptat;
8) organele judecătoreşti au obligaţia să-şi motiveze hotărârile. Asemenea obligaţie, care
constituie o garanţie de legalitate, nu se regăseşte în activitatea autorităţilor legislative şi executive;
9) procedura în faţa instanţelor judecătoreşti este supusă unui anumit formalism, care nu se
regăseşte în activitatea legislativului şi executivului.

PRINCIPIILE DE ORGANIZARE ŞI REALIZARE A PUTERII JUDECĂTOREŞTI

Principiile de organizare şi realizare a puterii judecătoreşti reprezintă anumite reguli cu caracter

general pe baza cărora sunt organizate şi îşi exercită atribuţiile prevăzute de lege instanţele prin care se
realizează puterea judecătorească, raporturile dintre aceste instanţe, şi cele care apar în raport cu alte
organe ale statului, instituţii şi organizaţiile nestatale, precum şi cu cetăţenii.
Aceste principii caracterizează spiritul organizării puterii judecătoreşti, conferă instanţelor
judecătoreşti o fizionomie proprie şi le guvernează activitatea. Ele sunt consacrate expres prin dispoziţii
ale constituţiilor sau rezultă din legile de organizare a instanţelor judecătoreşti.
Asupra conţinutului şi a numărului de principii ale organizării şi funcţionării instituţiilor puterii
judecătoreşti, în literatura juridică de specialitate, nu există identitate de opinii.
La începutul secolului trecut în categoria principiilor necesare „pentru organizarea judecătorească”
erau incluse principiile: uniformitate neadmiterea organizării instanţelor judecătoreşti pentru anumite
categorii de cetăţeni, neadmiterea cazurilor de suprimare a dreptului de recurs pentru exces de putere şi
incompetenţă, imposibilitatea înfiinţării comisiilor şi tribunalelor extraordinare sub nici o formă şi sub
nici un pretext.
Într-o opinie recentă sunt avansate următoarele principii: legalitatea, justiţia unică şi egală pentru
toţi, folosirea limbii oficiale şi a limbii materne în justiţie, dreptul de apărare, prezumţia de nevinovăţie,
independenţa judecătorului şi supunerea lui numai legii.
Profesorul rus V. Tumanov examinează două categorii de principii: a) de organizare a sistemului
judecătoresc (înfăptuirea justiţiei numai de instanţele judecătoreşti, neadmiterea instituirii unor tribunale
speciale, participarea populaţiei la procesul de realizare a justiţiei, accesul general şi egal la justiţie) şi b)
care guvernează întreg procesul de realizare a justiţiei (garantarea jurisdicţiei, publicitatea şedinţelor
judecătoreşti, oralitatea procesului judiciar, competitivitatea, dreptul la apărare, prezumţia nevinovăţiei,
neadmiterea judecării repetate pentru una şi aceiași faptă săvârşită, motivarea tuturor acţiunilor puterii
judecătoreşti).
În ce ne priveşte, credem că exercitarea puterii judecătoreşti în condiţiile unui stat de drept trebuie
să fie subordonată următoarelor principii:
1. Principiul legalităţii. Principiul fundamental al statului de drept, în conformitate cu care justiţia se
înfăptuieşte în strictă conformitate cu legislaţia în vigoare. Acest principiu consacrat în art. 114 din
Constituţia Republicii Moldova şi în art. 1 (alin. 2) din Legea privind organizarea judecătorească care
stabileşte că justiţia se înfăptuieşte în numele legii. Articolul 5 din aceiași Lege obligă instanţele
judecătoreşti să asigure înfăptuirea justiţiei în strictă conformitate cu legislaţia. Legile altor state vor putea
3
Acad. Ion Guceac DREPT CONSTITUȚIONAL ȘI INSTITUȚII POLITICE Suport de curs
fi aplicate numai în modul prevăzut de legislaţia Republicii Moldova.
2. Înfăptuirea justiţiei numai de către instanţele judecătoreşti. Principiul consacrat în art. 114
din Constituţia noastră, în conformitate cu care în Republica Moldova justiţia se înfăptuiește numai de
către instanţele judecătoreşti. În viziunea noastră, respectarea întocmai a acestui principiu presupune
subordonarea acestuia următoarelor reguli:
- uniformitatea instanțelor judecătoreşti. Prezenta regulă cere ca instanţele judecătoreşti create prin
legislaţie trebuie să fie aceleaşi pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Această condiţie este cerută, în
primul rând, de interesul practic al vieţii cotidiene. În al doilea rând, este dictată de interesul unităţii
statului care impune organizare uniformă. Anume din aceste considerente Constituția (art. 115) consacră
că în Republica Moldova justiţia se înfăptuiește prin Curtea Suprema de Justiţie, prin curţile de apel şi
prin judecătorii. Totodată nu se exclude ca pentru anumite categorii de cauze să funcţioneze, potrivit legii,
judecătorii specializate.
- interzicerea înfiinţării unor comisii şi tribunale extraordinare sub nici o formă şi sub nici un
pretext. Poporul nostru a cunoscut în anii dictaturii comuniste, mai ales în epoca stalinistă, „efectele” unor
astfel de comisii ori tribunale „revoluţionare”, care au condamnat la moarte oameni nevinovaţi. Această
regulă exclude orice formă de manifestare a justiţiei private, prin care se înţelege «exercitarea justiţiei în
particular, ocolind instituţiile de stat». În această ordine de idei, Constituţia republicii (art. 115 alin. 3)
interzice înfiinţarea de instanţe extraordinare.
3. Accesul liber la justiţie. Prin art. 20 Constituţia Republicii Moldova acordă oricărei persoane
dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care
violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime. Conform Constituţiei nici o lege nu poate îngrădi
accesul la justiţie. În completarea acestui principiu vine art. 6 din Legea privind organizarea
judecătorească, care dispune că asociaţiile cetăţenilor, întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile au
dreptul, în modul stabilit de lege, la acţiune în instanţă judecătorească pentru apărarea drepturilor şi
intereselor legitime care le-au fost încălcate.
4. Egalitatea în faţa legii. Acest principiu consfinţeşte egalitatea în drepturi a cetăţenilor (art. 16 din
Constituţie). Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţii judecătoreşti, fără
deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau
de opinie socială, precum şi de alte împrejurări (Legea privind organizarea judecătorească, art. 8).
5. Prezumţia nevinovăţiei. Principiu deosebit de important pentru garantarea libertăţii individuale şi
siguranţei persoanei într-un regim democratic. În virtutea acestui principiu orice persoană trebuie să se
bucure de prezumţia de nevinovăţie până la aducerea probelor capabile să dovedească vinovăţia sa.
În legislaţia naţională acest principiu este formulat în art. 21 din Constituţiei care dispune: „Orice
persoana acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod
legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare
apărării sale”. Prezenta dispoziţie constituţională este preluată de Legea privind organizarea
judecătorească (art.7).
6. Limba de procedură şi dreptul la interpret. Principiu consacrat în art. 118 din Constituţia
Republicii Moldova. Pornind de la conţinutul acestui articol, instanţele judecătoreşti ar trebui să asigure
respectarea următoarelor condiţii:
- desfăşurarea procedurii judiciare în limba moldovenească;
- pentru persoanele care nu posedă limba moldovenească se asigură dreptul de a lua cunoştinţă de
4
Acad. Ion Guceac DREPT CONSTITUȚIONAL ȘI INSTITUȚII POLITICE Suport de curs
toate actele şi lucrările dosarului, de a vorbi în instanţă prin interpret;
- în condiţiile legii, procedura judiciară să se poate efectua şi într-o limbă acceptabilă pentru
majoritatea persoanelor care participă la proces.
7. Caracterul public al dezbaterilor judiciare. Consacrat de art. 117 din Constituţia Republicii
Moldova, acest principiu prescrie că în toate instanţele judecătoreşti şedinţele de judecată sunt publice.
Judecarea proceselor în şedinţă închisă se admite numai în cazurile stabilite prin lege, cu respectarea
tuturor regulilor de procedură. Recepţionat şi de Legea privind organizarea judecătorească (art. 10),
principiul este completat cu o nouă dispoziţie care dispune ca hotărârile instanţelor judecătoreşti să se
pronunţe public.
8. Principiul contradictorialităţii. Principiu confirmat de Legea privind organizarea judecătorească
(art. 10 alin. 3), care dispune că judecarea cauzelor se efectuează pe principiul contradictorialităţii.
Reglementarea funcţionării organelor judecătoreşti conform principiului contradictorialităţii este
calificată drept una din principalele garanţii speciale prin care, „în cazurile de încălcare a legii, se asigură
aplicarea sancţiunilor cu stricta respectare a normelor de drept şi pe baza unei obiective stabiliri a situaţiei
de fapt”.
Contradictorialitatea procesului judiciar presupune organizarea procesului încât părţile să aibă
posibilitatea de a-şi formula, argumenta şi dovedi poziţia, adică să participe la dezbateri în faţa instanţei,
să dezvăluie toate împrejurările şi să prezinte toate datele informative ce pot influenţa adoptarea hotărârii
judecătoreşti. Pentru aceasta părţilor trebuie să li se asigure anumite drepturi procedurale, printre care:
dreptul de a fi citat la dezbaterea orală; de a participa la activitatea procesuală a organului jurisdicţional,
de a aduce probe, de a-şi spune cuvântul înainte de pronunţarea hotărârii, dreptul de a ataca hotărârea prin
apel sau recurs etc.
9. Asistenţa juridică la înfăptuirea justiţiei. Desemnează dreptul la apărare consacrat şi garantat de
art. 26 din Constituţia Republicii Moldova.
În calitate de principiu de realizare a puterii judecătoreşti este consacrat în articolul 11 din Legea
privind organizarea judecătorească. Conform acestui principiu, în tot cursul procesului părţile au dreptul
să fie reprezentate sau, după caz, asistate de apărător. Imixtiunea în activitatea persoanelor care exercită
apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte conform legii.
Asistenţa juridică internaţională poate fi solicitată sau acordată în condiţiile prevăzute de lege şi de
convenţiile internaţionale la care Republica Moldova este parte.
10. Motivarea tuturor acţiunilor întreprinse de instanţele judecătoreşti. Necesitatea acestui principiu
este dictată de faptul că acţiunile întreprinse de instanţele judecătoreşti şi consecinţele acestora sunt pe cât
de responsabile pe atât de importante pentru soarta indivizilor ori a diverselor forme de asociere a lor.
Mai importante sunt sentinţele şi hotărârile judecătoreşti care reprezintă faza finală a activităţii
judecătoreşti. Fiind obligate să-şi expună chiar în textul hotărârii pe care urmează să o pronunţe
temeiurile de fapt şi de drept în baza cărora au adoptat o anumită soluţie, instanţele judecătoreşti vor fi
impuse să nu procedeze arbitrar.
Înţelegând importanţa motivaţiei, constituţiile unor state au cuprins chiar în textul său acest
principiu. Astfel Constituţia Italiei (art. 111) dispune ca toate „măsurile judecătoreşti să fie motivate”.
„Hotărârile judecătoreşti întotdeauna trebuie să fie motivate...”, consacră în art. 120 alin. 3 din Constituţia
Spaniei.

5
Acad. Ion Guceac DREPT CONSTITUȚIONAL ȘI INSTITUȚII POLITICE Suport de curs
11. Independenţa judecătorului şi supunerea lui numai legii. Principiu consacrat în art. 116 alin. 1
din Constituţia Republicii Moldova, care dispune: „Judecătorii instanţelor judecătoreşti sunt
independenţi, imparţiali şi inamovibili, potrivit legii”.
Realizarea consecventă a principiului separaţiei puterilor este condiţia necesară pentru
independenţa reală a justiţiei în statul de drept. Fiind determinată drept forţă care asigură protecţia
dreptului de diversele abuzuri şi erori, indiferent de categoria subiectului activităţii antilegale, justiţia
statului de drept, numai în condiţiile independenţei depline de executiv şi legislativ, va fi capabilă să
îndreptăţească rolul imparţial al zeiţei Themis.
În virtutea principiului independenţei justiţiei, instanţele judecătoreşti vor soluţiona orice adresare
cu caracter litigios, călăuzindu-se de normele juridice în vigoare şi fără intervenţia oricăror instrucţiuni,
sugestii sau ordine venite din partea organului legislativ sau executiv.
În literatura de specialitate principiul independenţei justiţiei mai înseamnă că „instanţa competentă
nu se pronunţă asupra litigiului ca parte integrată într-o ierarhie, ci ca organ care procedează în afara
vreunui raport de subordonare”.
Independenţa justiţiei este asigurată de mai multe împrejurări. Dintre aceşti factori un rol deosebit
de important este atribuit modului de recrutare a judecătorilor. În literatura de specialitate sunt discutate
trei modalităţi de desemnare a judecătorilor:
a) Sistemul tragerii la sorţi. În cadrul acestui sistem exercitarea împuternicirilor jurisdicţionale
este încredinţată unui juriu constituit dintr-un număr anumit de cetăţeni tras la sorţi dintr-o listă stabilită
în prealabil în scopul judecării unui anumit proces (curtea cu juraţi).
În literatura de specialitate se consideră că acest sistem, deşi oferă condiţii sigure pentru asigurarea
justiţiei, nu a putut găsi o aplicare largă în sistemele constituţionale contemporane.
b) Sistemul alegerii judecătorilor de către corpul electoral. Se evidenţiază prin faptul că
judecătorii abilitaţi să soluţioneze a litigii sunt aleşi pe un termen determinat de electorat, prin vot
universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Persoanele care candidează trebuie să posede o pregătire
profesională şi o anumită experienţă. Acest sistem este capabil să asigure independenţa justiţiei, dat fiind
că numărul de alegători care participă la desemnarea judecătorului este mare, ceea ce-l va elibera pe
acesta din urma de orice datorii neprevăzute de lege faţă de alegători.
c) Numirea judecătorilor de către executiv. Reprezintă un risc ce constă în desemnarea
judecătorilor din rândurile unor persoane loiale partidului de guvernământ şi ca rezultat dependente de
acesta. Deci pentru asigurarea independenţei justiţiei în cadrul acestui sistem sunt necesare măsuri
suplimentare, una dintre ele fiind recrutarea judecătorilor prin concurs.
Modalităţile de desemnare a judecătorilor sus-menţionate pot fi completate.
Astfel, în unele sisteme constituţionale judecătorii sunt desemnaţi de organele direct
reprezentative. Evident că această modalitate necesită garanţii suplimentare ca şi în cazul desemnării
judecătorilor de către executiv.
Referitor la aceste modalităţi de desemnare a judecătorilor se discută mult şi s-ar părea a fi reuşită
concepţia conform căreia independenţa justiţiei poate fi deplină şi reală numai atunci când judecătorii
sunt desemnaţi nemijlocit de popor sau de organul direct reprezentativ şi nu de executiv.
O altă măsură, demnă să asigure independenţa justiţiei în cadrul sistemului de instalare în funcţie a
judecătorilor prin numire, este inamovibilitatea, instituţie care garantează intangibilitatea judecătorului,
adică un judecător, o dată numit legal, nu poate fi revocat decât pe baza unei hotărâri de aplicare a
6
Acad. Ion Guceac DREPT CONSTITUȚIONAL ȘI INSTITUȚII POLITICE Suport de curs
pedepsei disciplinare sau a unei sancţiuni penale, iar transferarea şi avansarea lui nu poate fi decât cu
consimțământului personal. Legea cu privire la statutul judecătorului (art. 18) stabileşte că în Republica
Moldova judecătorul instanţei judecătoreşti este inamovibil pe perioada exercitării funcţiilor, cu excepţia
cazurilor prevăzute de lege.
Din dispoziţiile cuprinse în Constituţia Republicii Moldova (art. 116) şi în Legea cu privire la
statutul judecătorului (art. 18) rezultă că judecătorii sunt inamovibili, dar în condiţiile legii.
Inamovibilitatea nu priveşte însă, firesc de altfel, judecătorii stagiari, ci numai pe cei numiţi de
Preşedintele Republicii Moldova. La fel, inamovibilitatea priveşte numai calitatea de judecător şi nu
funcţiile de conducere judecătorească.
O garanţie bine consolidată a inamovibilităţii judecătorilor este aplicată actualmente în Franţa,
unde legislaţia în vigoare prevede că judecătorul vinovat în anumite acţiuni ilegale ori erori premeditate
nu poate fi revocat decât printr-o hotărâre a unui organ constituit din reprezentanţi ai profesiunii
respective, dar nu de guvern sau de ministerul de justiţie. O regulă similară întâlnim şi în Constituţia
Italiei (art. 107).
Un alt mijloc de asigurare a independenţei justiţiei este reglementarea cu stricteţe a condiţiilor de
avansare a judecătorilor. S-a constatat că pentru a exclude cazurile de avansare a judecătorilor, în scopul
influenţării justiţiei, sunt preconizate o serie de măsuri printre care:
- atribuţia de avansare a judecătorilor să fie exercitată nu de guvern, ci de un organism format din
personalităţi de seamă ale corpului judecătoresc, fie alese de toţi membrii acestuia, fie participând de
drept la lucrări în temeiul funcţiei înalte deţinute în magistratură. Este considerată posibilă includerea în
acest organism şi unor specialişti de prestigiu din cadrul profesorilor universitari sau avocaţilor.
În Republica Moldova promovarea sau transferarea judecătorilor este reglementată de Legea cu
privire la statutul judecătorului (art. 20), astfel, promovarea sau transferarea judecătorului pe un termen
nelimitat se face numai cu acordul lui, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, de către
Preşedintele Republicii Moldova sau, după caz, de Parlament. Promovarea se face în bază de concurs
organizat de Consiliul Superior al Magistraturii. Promovarea sau transferarea pe un termen limitat a
judecătorului în locul unui judecător suspendat, degrevat, transferat sau detaşat din funcţie se admite cu
acordul lui, prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii;
- lichidarea deosebirilor ierarhice din cadrul justiţiei. Legea cu privire la statutul judecătorului
(art. 2) consacră principiul unităţii statutului de judecător, în conformitate cu care judecătorii din toate
instanţele judecătoreşti, inclusiv judecătorii de instrucţie, au un statut unic şi se disting între ei numai prin
împuterniciri şi competenţă. Particularităţile statutului juridic al unor categorii de judecători (din cadru
judecătoriilor specializate) se stabilesc prin lege;
- stabilirea unei limite de vârstă ridicată pentru pensionare sau chiar numirea pe viaţă.
Desigur, un rol important în asigurarea independenţei judecătorilor îl are şi controlul hotărârilor
judecătoreşti. Acest control trebuie efectuat numai de instanţe judecătoreşti şi numai după proceduri
prestabilite de legislaţia în vigoare.
Pentru Republica Moldova este semnificativ faptul consacrării în Legea cu privire la statutul
judecătorului (art. 17) a condiţiilor prin care se asigură independenţa judecătorului. Din textul Legii
decurge că independenţa acestuia este asigurată prin:
a) procedura de înfăptuire a justiţiei;
b) procedeul de numire, suspendare, demisie şi eliberare din funcţie;
7
Acad. Ion Guceac DREPT CONSTITUȚIONAL ȘI INSTITUȚII POLITICE Suport de curs
c) declararea inviolabilităţii lui;
d) secretul deliberărilor şi interzicerea de a cere divulgarea lui;
e) stabilirea răspunderii pentru lipsa de stimă faţă de judecată, judecători şi pentru imixtiune în
judecarea cauzei;
f) alocarea resurselor adecvate pentru funcţionarea sistemului judiciar, crearea de condiţii
organizatorice şi tehnice favorabile activităţii instanţelor judecătoreşti;
g) asigurarea materială şi socială a judecătorului.

SISTEMUL JUDECĂTORESC DIN REPUBLICA MOLDOVA

Legislaţia naţională stabileşte că în Republica Moldova puterea judecătorească este independentă,

separată de puterea executivă şi legislativă, are atribuţii proprii pe care le exercită prin intermediul
instanţelor judecătoreşti. Organizarea judecătorească este reglementată de Constituţie, de Legea privind
organizarea judecătorească şi de alte acte normative.
Legea privind organizarea judecătorească (art. 4) pune în faţa acestor instanţe urmtoarele sarcini:
- înfăptuirea justiţiei în scopul apărării şi realizării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
cetăţenilor şi ale asociaţiilor acestora, ale întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor;
- judecarea tuturor cauzelor privind raporturile juridice civile, administrative şi penale, precum şi
orice alte cauze pentru care legea nu stabileşte o altă competenţă.
Înseşi instanţele judecătoreşti sunt nominalizate chiar de Constituţia Republicii Moldova (art.
115), care determină următoarea structură a organizării judecătoreşti:
- Judecătoriile.
- Curţile de apel
- Curtea Suprema de Justiţie.
Judecătoriile funcţionează în raioanele şi sectoarele stabilite de Parlamentul republicii la
propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Judecătoriile şi localităţile din raza de activitate a
acestora sunt stabilite de Legea privind organizarea judecătorească.
În competenţa judecătoriilor sunt date toate cauzele şi cererile, în afară de cele date prin lege în
competenţa altor instanţe.
Curţile de apel. Fiecare Curte de apel îşi exercită competenţa într-o circumscripţie care cuprinde
mai multe judecătorii.
Ţinând cont de specificul activităţii, Curţile de apel au o structură mai sofisticată decât
judecătoriile. Ele pot fi formate din mai multe colegii, constituite din judecători ai curţilor de apel.
Componenţa colegiilor se aprobă de către preşedintele curţii, prin ordin, la începutul fiecărui an.
Preşedintele curţii de apel are dreptul să dispună, după caz, antrenarea judecătorilor dintr-un colegiu la
judecarea unor cauze în alt colegiu.
Curtea Suprema de Justiţie. Articolul 43 din Legea privind organizarea judecătorească califică
Curtea Supremă de Justiţie drept instanţa judecătorească supremă, care asigură aplicarea corectă şi unitară
a legilor de către toate instanţele judecătoreşti.
Prin activitatea sa Curtea Supremă de Justiţie asigură respectarea principiului prezenţei
nevinovăţiei şi principiul supremaţiei legii, contribuie la constituirea unui stat de drept şi exercită
următoarele atribuţii:
8
Acad. Ion Guceac DREPT CONSTITUȚIONAL ȘI INSTITUȚII POLITICE Suport de curs
- ca instanţă de recurs judecă hotărârile Curţii de Apel, precum şi alte hotărâri judecarea cărora
este dată în competenţa sa prin lege;
- judecă demersurile în interesul legii şi recursurile în anulare împotriva hotărârilor judecătoreşti în
condiţiile şi pentru motivele prevăzute de lege;
- judecă în primă instanţă cauzele atribuite prin lege în competenţa sa;
- sesizează din oficiu sau la propunerea instanţelor judecătoreşti Curtea Constituţională pentru a
se pronunţa asupra constituţionalităţii actelor juridice;
- generalizează practica judiciară, analizează statistica judiciară şi dă explicaţii din oficiu în
chestiunile de practică judiciară, ce ţin de interpretarea legilor şi nu au caracter obligatoriu pentru
judecători;
- acordă asistenţă metodică în chestiunile aplicării legislaţiei;
- exercită în limitele competenţei sale atribuţii care derivă din tratatele internaţionale la care
Republica Moldova este parte.
Consiliul Superior al Magistraturii este un organ independent, format în vederea organizării şi
funcţionării sistemului judecătoresc, şi este garantul independenţei autorităţii judecătoreşti, exercitând şi
autoadministrarea judecătorească.
Modul de organizare şi de funcţionare ale Consiliului Superior al Magistraturii este
reglementat de Constituţie, de legile privind organizarea judecătorească, cu privire la statutul
judecătorului şi de Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii.

STATUTUL JUDECĂTORILOR. NUMIREA ŞI AVANSAREA LOR ÎN FUNCŢIE

După examinarea principiilor fundamentale care orientează procesul de realizare a puterii

judecătoreşti este necesară examinarea problemei persoanelor cărora li se încredinţează exercitarea acestei
importante puteri.
Toate principiile expuse anterior vor fi utile şi valoroase ori invers în funcţie de persoanele care le
vor aplica, adică de cei care poartă titlul de judecător ori magistrat. Legislaţia naţională (Legea cu privire
la statutul judecătorului art. 1 alin. 2) defineşte judecătorul ca fiind „persoana învestită constituţional cu
atribuţii de înfăptuire a justiţiei, pe care le execută pe bază profesională”. Articolul 3 din Legea cu privire
la statutul judecătorului determină cadrul persoanelor care poartă titlul de magistrat. Astfel, au calitatea de
magistrat şi fac parte din corpul magistraţilor judecătorii de la toate instanţele judecătoreşti din ţară şi de
la instanţele judecătoreşti internaţionale.
Calitatea corpului de magistraţi depinde în cea mai mare măsură de procedura de numire şi
avansare a membrilor acestuia.
În Republica Moldova această procedură este fixată de Constituţie (art. 116) şi de Legea cu privire
la statutul judecătorului.
Condiţiile pentru a candida la funcţia de judecător sunt fixate în Legea cu privire la statutul
judecătorului (art. 6). Astfel, La funcţia de judecător poate candida persoana cu o reputaţie ireproşabilă,
care deţine cetăţenia Republicii Moldova, are domiciliul în ţară şi întruneşte următoarele condiţii:
a) are capacitate de exerciţiu;

9
Acad. Ion Guceac DREPT CONSTITUȚIONAL ȘI INSTITUȚII POLITICE Suport de curs
b) are diplomă de studii superioare de licență și diplomă de studii superioare de master în
domeniul dreptului sau un alt act de studii în domeniul dreptului echivalent acestora, recunoscut de
structura abilitată pentru recunoașterea și echivalarea actelor de studii și a calificărilor;
c) a absolvit Institutul Naţional al Justiţiei sau are vechimea în muncă prevăzută de legislație;
d) nu are antecedente penale;
e) cunoaşte limba de stat;
f) corespunde cerinţelor de ordin medical pentru exercitarea funcţiei;
g) a fost supusă testării cu utilizarea detectorului comportamentului simulat (poligrafului).
Judecătorii judecătoriilor şi judecătorii curţilor de apel se numesc în funcţie, din numărul
candidaţilor selectaţi prin concurs, de către Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului
Superior al Magistraturii. Candidaţii selectaţi, care întrunesc condiţiile se numesc în funcţia de judecător
iniţial pe un termen de 5 ani. După expirarea termenului de 5 ani, judecătorii sunt numiţi în funcţie pînă la
atingerea plafonului de vârstă de 65 de ani.
Judecătorii Curţii Supreme de Justiţie sunt numiţi de către Parlament, la propunerea Consiliului
Superior al Magistraturii (Constituţia Republicii Moldova, art. 116, alin. 4).
Preşedintele Republicii Moldova poate respinge o singură dată candidatura propusă de către
Consiliul Superior al Magistraturii pentru numirea în funcţia de judecător pe 5 ani sau până la atingerea
plafonului de vârstă şi numai în cazul depistării unor probe incontestabile de incompatibilitate a
candidatului cu funcţia respectivă, de încălcare de către acesta a legislaţiei sau de încălcare a procedurilor
legale de selectare şi promovare a lui. La propunerea repetată a Consiliului Superior al Magistraturii,
Preşedintele Republicii Moldova emite un decret privind numirea în funcţia de judecător pe 5 ani sau pînă
la atingerea plafonului de vârstă în termen de 30 de zile de la data parvenirii propunerii repetate.
Înainte de a începe să-şi exercite funcţia, în termen de 10 zile de la numirea în funcţie, în şedinţă
solemnă în faţa Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorul este obligat să depună jurământul
prevăzut de Legea cu privire la statutul judecătorului (art. 12).
Articolul 8 din Legea cu privire la statutul judecătorului stabileşte condițiile de incompatibilitate a
mandatului de judecător.
În scopul evitării cazurilor de imixtiune în activitatea judecătorilor sau de atentat la independenţă
Legea cu privire la statutul judecătorului (art. 19) stabileşte condiţiile de inviolabilitate a acestora.
Articolul 25 din Legea cu privire la statutul judecătorului prevede condiţiile eliberării
judecătorului din funcţie.

10