Index de sentințe CEDO privitoare la alienarea parentală

Decizii privitoare la art. 8 din Convenție (dreptul la viața privată și la

viața de familie)[modificare]
CAUZA Andělová vs. Cehia (petiția nr.995/06, decizia din data de
28.02.2008)[modificare]

 "la 10 ianuarie 2004, un psiholog contactat de către solicitant a

constatat că fiica lui a suferit din cauza unui sindrom grav de
alienare parentală, contactele lor au fost necesare și că prezența
unui terapeut nu a fost necesară. [...] La 29 decembrie 2005,
instanța de judecată a desemnat un expert pentru a stabili, în
termen de o lună, un raport de decizie cu privire la dreptul de
acces și schimbarea celor responsabili. Obiecțiile persoanei în
cauză, care a cerut să se desemneze o instituție specializată în
sindromul alienării parentale; au fost respinse pe data de 23
ianuarie 2006."
 Curtea reține că, pe o anumită durată de timp, statul şi-a încălcat
obligația pozitivă privitoare la eforturile adecvate şi suficiente pe
care ar fi trebuit să le depună autorităţile naționale în vederea
respectării dreptului de vizită a reclamantei într-o manieră care
să-i permită să resta¬bilească contactul cu fiica sa, trecerea
timpului având consecințe defavo-rabile pentru reclamantă, cu
atât mai mult cu cât la momentul separării nu avea decât vârsta
de șapte ani şi că mijloacele folosite pentru facilitarea realizării
dreptului de vizită prin participarea unui psiholog nu sunt
echivalente cu exercițiul efectiv al acestui drept în consecință,
Curtea a reținut încălcarea art. 8 paragraful 2 din Convenție.[1]
CAUZA Bianchi vs. Elveția (petiția nr.7548/04, decizia din data
de 22.06.2006)[]
"Aceasta pasivitate este responsabilă pentru distrugerea completă a
relațiilor dintre copil și tatăl său, care timp de aproape doi ani și
începând de la o vârstă fragedă a copilului, fenomenul de "alienare"
a fost tot mai mare între cei doi, neputând fi considerat ca fiind în
interesul superior al copilului. [...]"
CAUZA Bordeianu vs. Moldova (petiția nr. 49868/08, [
"El susține că executarea hotărârii în cauză s-au dovedit a fi foarte
dificilă , deoarece sistemul dezvoltat de fată și o probabilitate mare
de deteriorare a stării sale psihice în cazul copilului de a lua

1
sindromul alienării măsuri de performanță prea brutal . [ ... ] Mama
spune că nu are nici o responsabilitate pentru starea de sănătate a
copilului prin dezvoltarea sindromului alienării parentale , acesta
din urmă fiind cauza influenței și manipularea că OG și cercul lui
exercitat asupra copilului . În cele din urmă , se susține că
sancțiunile aplicate la 10 . Procedurile au fost ineficiente , deoarece
procedurile administrative împotriva acesteia din urmă a fost
încheiată fără rezultat . [ ... ] Prin urmare, în momentul procedurii
de executare , autoritățile nu mai puteau ignora faptul că fata cu
alienare părintească a atins un nivel care a amenințat executarea
hotărârii și soluția problemei necesitând deja o abordare complexă
cu participarea experților."
CAUZA Döring vs. Germania (petiția nr. 40014/05,decizia din
data de 08.07.2010)[modificare]
"Reamintind că în conformitate cu articolul 1684 § 1 din Codul civil
fiecare părinte avea dreptul și obligația de a avea acces la copilul
său, el a subliniat că scopul vizitei a fost de a permite prin
autoritatea părintească a părintelui nerezident a urmări dezvoltarea
copilului și de a menține o legătură emoțională cu el și, astfel, a
preveni o alienare între copil și părintele în cauză."
CAUZA Elsholz vs. Germania (petiția nr. 25735/94, decizia din
data de 13.07.2000)[modificare]
"Reclamanta consideră că aceste declarații ale copilului sunt extrem
de importante, deoarece acestea indica faptul că mama copilului a
stat împotriva tatălui copilului, făcându-l o victimă a sindromului
alienării parentale (PAS). Ca urmare, copilul a respins orice contact
cu tatăl său. În cazul în care un specialist în familie sau psihologia
copilului a fost consultat la timp, el ar putea arăta că copilul a fost
lipsit sau folosit de către mama sa împotriva tatălui său. De aceea,
decizia celor două instanțe nu a desemnat un expert ca măsură
solicitată de reclamant și a recomandat de către Biroul de Tineret,
constituie o încălcare a intereselor nu numai a tatălui copilului, dar
și pentru că contactul cu celălalt părinte sunt cele mai bune interese
ale copilului pe termen mediu și lung."
CAUZA Fiala vs. Cehia (petiția nr.26141/03, decizia din data de
18.07.2006)[modificare]
"La 23 iunie 2003, reclamantul a declarat recurs la deciziile de 10
iunie 2003 , contestând competența și imparțialitatea judecătorului.
El a susținut că judecătorul nu a putut să intervieveze experții și copii
, în conformitate cu el, aceștia suferă de sindromul alienării
parentale și au fost intervievați după ce au suferit aproape doi ani "
2
teroarea " MF 02 august 2003 ; un raport în psihiatrie a fost
stabilit , la cererea solicitantului , în funcție de autorul ei , copiii au
suferit o formă severă a sindromului alienării parentale și singura
terapie adecvată a fost acordarea custodia tatălui . [ ... ] În această
privință, reclamanta a spus Guardian, că psihologul nu este
specializat in sindromul alienării parentale , decizia a fost sortită
eșecului . [ ... ], Reclamanta susține că în cazul în care autoritățile au
acționat împotriva mamei în același fel ca și el - când a fost reținut
atunci când a vrut să-și petreacă un week-end cu fiul său și
condamnat pentru încălcarea obligației sale de când a fost șomer , în
ciuda interdicției internaționale de închisoare pentru datorii - copiii
în ziua de astăzi suferă de tulburări psihice și de sindromul alienării
parentale."
CAUZA Jahnova vs. Cehia (petiția nr. 66448/01, decizia din data
de 19.10.2004)[]
"Reclamantul a depus recurs, finalizat 31 mai 2004, întemeiat pe
faptul că gradul de dreptul de acces stabilit de instanța de judecată a
contribuit la dezvoltarea la copii a sindromului alienării parentale."
Cauza Koudelka vs. Cehia (petiția nr. 1633/05 , decizia din data
de 20.07.2006)[]
"Astfel, din raportul de expertiză psihologică s-a reținut că mama
copilului 1-a alienat pe acesta, a compromis, de asemenea, evo1uţia
raporturilor sale cu sexul opus, a încurajat manifestările isterice şi
egocentrice ale acestuia. [..] 63. Ar trebui să se reamintească faptul
că într-un caz ca acesta, caracterul adecvat al unei măsuri este
judecat de rapiditatea punerii sale în aplicare (Maire vs. Portugalia,
nr 48206/99, § 74, CEDO 2003-VII.);" link sau link
CAUZA Kutzner vs. Germania (petiția nr.46544/99,decizia din
data de 26.02.2002)[]
"Acestea se concentrează asupra consecințelor dramatice pentru
copii să fie separați de părinții lor și de sindromul de "alienare
părintească" recunoscut de către comunitatea științifică
internațională, a căror copii suferă. În cele din urmă, ei acuză Biroul
Tineretului din Osnabrück că au plasat copiii în case separate și
necunoscute și au făcut toate eforturile pentru a reduce la minim
orice contact între ei și fiicele lor, fără a solicita pentru a sprijini
familia de origine, așa cum este cerut de lege pentru a sprijini copiii
și adolescenții (Kinder-und Jugendhilfegesetz). Ei cred că
reglementarea nesatisfăcătoare a dreptului lor de acces conduce la
alienare (Entfremdung) creșterea copiilor de familia lor de origine,
și poate duce la daune ireparabile în relația copiilor cu părinții lor."
3
Cauza Koudelka vs. Cehia (petiția nr.1633/05, decizia din data de
20.07.2006)[]
"Potrivit psihologului, PE a dezvoltat sindromul alienării parentale
în copil, compromite dezvoltarea relațiilor sale cu sexul opus, și l-a
încurajat în evenimentele sale isterice și egocentrice. [...] Aceasta a
constatat, de asemenea, că era în interesul minorului, un curs de
presiune mult negativă și acesta suferă de sindromul alienării
parentale, să fie tratat de către un expert într-un mediu neutru. [...]
De asemenea, este important de menționat că, în 1995, experții au
subliniat la atitudinea negativă a mamei și faptul că programul de
vizitare nu ar putea fi realizat fără o cooperare (paragraful 10 de
mai sus), și rapoartele ulterioare identificate în atașament arată
semnele patologice ale copilului la mama și a sindromului alienării
parentale (vezi paragraful 35 de mai"
CAUZA Karoussiotis vs. Portugalia (petiția nr.23205/08, decizia
din data de 01.02.2011)[]
"Întârzierile ce au avut loc în timpul procedurii a provocat o ruptură
între mamă și copil de peste cinci ani, cu o crestere a "alienării",
între cele două, în detrimentul celor mai bune interese ale copilului"
Cauza Lombardo vs. Italia (petiția nr. 25704/11, decizia din data
de 29.01.2013)[]
Curtea a concluzionat ca statul a încălcat, printre altele, prevederile
art. 8 deoarece copilul nu a fost protejat față de mama condamnată în
primă instanță pentru calomnie, defăimare, și încălcarea deciziei
tribunalului: "desfășurarea procedurii în fața instanței mai degrabă
scoate în evidență o serie de evaluări automate și stereotipe, cum ar
fi anchete ulterioare și delegarea a funcției de control către serviciile
sociale, care au fost însărcinate mult prea târziu a pune în aplicare
drepturile de acces (Piazzi, citată mai sus, § 61). Autoritățile acționat
astfel încât să se consolideze situația de fapt creată și anume
nerespectarea deciziilor judiciare, situație care prin simpla trecere a
timpului a avut consecințe negative pentru relația tatălui cu copilul."
Cauza Lafargue vs. România (petiția numărul 37284/02, decizia
din data de 13.07.2006)[]
Curtea a concluzionat ca statul a încălcat, printre altele, prevederile
art. 8 deoarece prin faptul că nu a luat măsuri adecvate pentru a
asigura respectarea dreptului tatălui de a menține legături personale
cu minorul pentru o perioadă de șase ani de zile: "După un raport
fără dată, furnizat de către Guvern și stabilit de către psihologii care
au participat la întâlnirile reclamantului cu copilul său, acesta din

4
urmă manifesta o oarecare reticență față de tatăl lui la începutul
întâlnirilor, dar de fiecare dată, cu ajutorul jocurilor, relațiile s-au
îmbunătățit. Totuși, copilul refuza să petreacă o săptămână întreagă
cu tatăl său. După un alt raport stabilit de aceeași psihologi și depus
de către reclamant, atitudinea de reticență a copilului era rezultatul
influenței mamei care, în mod indirect, îi precizase la început că îi
este interzis să se bucure de prezența tatălui său. [...] Este oportun să
se amintească faptul că într-un astfel de caz caracterul adecvat unei
măsuri se judecă în funcție de rapiditatea cu care este pusă în
practică. În realitate procedurile care se referă la autoritatea
paternală și la dreptul de vizită, inclusiv la executarea deciziei date
problemei lor, cer un tratament urgent, pentru că trecerea timpului
poate să aibă consecințe iremediabile asupra relațiilor dintre copil și
tatăl care nu locuiește cu el."
Cauza Mincheva vs. Bulgaria (petiția nr. 21558/03, decizia din
data de 02.09.2010)[]
Curtea a concluzionat ca statul a încălcat, printre altele, prevederile
art. 8 deoarece nu a protejat părintele privitor la fenomenul alienării
parentale: "Curtea consideră de asemenea că atunci când nu există o
practica unitară, autoritățile naționale, prin conduita lor, să aibă în
vedere un proces de alienare parentală în detrimentul aplicatului,
prin care a ignorat dreptul ei de a respecta dreptul la familie care
este garantat( Art. 8.)"
CAUZA Mezl vs. Cehia (petiția nr. 27726/03)[]
"La 11 noiembrie 2002, instanța de judecată a efectuat o expertiză
psihiatrică pentru a pregăti un raport asupra minorului și de a
evalua dacă (și, dacă da, de ce?) a suferit de sindromul alienării
parentale și în cazul în care părinții lui au avut probleme psihice.
[...] Astfel, decizia instanței de acordare a drepturilor de vizitare a
devenit doar o hârtie fără valoare, și el a fost în imposibilitatea de a
observa cu disperare cum fiica lui a fost "devastată" de către mama
sa și a dezvoltat sindromul de alienare parentală."
CAUZA Piazzi vs. Italia (petiția nr. 36168/09, decizia din data de
02.02.2011)[
"În decembrie 2003, psihologul a depus raportul său, care a
evidențiat incapacitatea părinților de a exercita "toate îndatoririle de
părinte." Mai multe tentative ale mamei de a întoarce copilul
împotriva tatălui său, în acest caz, s-ar putea ajunge la un sindrom
de alienare parentală. [...] În plus, mama încearcă să atragă copilul
împotriva tatălui său, în acest caz, ar putea duce la un sindrom de
alienare parentală."
5
CAUZA Pedovič vs. Cehia (petiția nr. 27145/03, decizia din data
de 18.07.2006)[]
"25 martie și 05 aprilie 2002, reclamantul a solicitat executarea
judiciară a drepturilor sale de vizitare, argumentând că întâlnirile
programate pentru lunile februarie și martie nu au fost aplicate și că
copilul suferea de sindromul de înstrăinare parentală. [...] El, spune
apoi că nu are încredere în expertul numit, și anume că nu ar fi
suficient de calificat, au o atitudine anti-paternă și în plus exclude
sindromul alienării parentale."
CAUZA Patera vs. Cehia (petiția nr. 25326/03 , decizia din data
de 26.04.2007)[]
"Comportamentul prea protector al mamei și tendința copilăroasă a
minorului potrivit expertului au fost dăunătoare pentru interesele
sale , el a recunoscut , de asemenea, că încercările mamei pentru a
atrage copilul împotriva tatălui său au avut ca rezultat , în acest caz
sindromul alienării parentale . [ ... ] Potrivit unui raport de expertiză
elaborat de Psihiatrie 15 august 2004 prin cererea solicitantului ,
minorul a suferit de un sindrom grav de alienare parentală , care
rezultă din programarea făcută de mamă și refuzul minorului de a
interacționa cu reclamantul, fiind necesar să -l elimine , cel puțin
temporar din mediul educațional actual . [ ... ] Judecătorul a
considerat de asemenea că , în evaluarea ponderii să se acorde
opinia minorului , a fost dacă nu s-a datorat manipulării mamei și ,
prin urmare,a sindromului alienării părintești . [ ... ] Rezultatul
acestei atitudini a autorităților este de așa natură că solicitantul nu-
și poate vedea fiul nici pentru câteva secunde la fiecare două
săptămâni , în loc de a merge cu el la un sfârșit de săptămână două .
Consecințele sunt , în opinia reclamantului , o alienare fatală între el
și fiul său , o casă maternă neuroatrofizatoare și dezvoltarea
sindromului alienării parentale , confirmat de raportul din 15 august
2004 ( a se vedea paragraful 65 de mai jos de mai sus ) , precum și
daune ireparabile la viața de familie. [ ... ] În opinia Curții , o
restaurare a relațiilor dintre părți nu pot avea acum loc fără
cooperarea tuturor celor implicați , asistată de experți în domeniu ,
mai ales ca fiul reclamantului suferă , potrivit acestuia , sindromul
alienării parentale ."
Cauza R.R. vs. România (petiția numărul 1188/05 , decizia din
data de 04.10.2010[]
"Prin decizia din 09.08.2006  [2], Judecătoria Brașov a admis acțiunea
și a dispus interzicerea părăsirii țării de către D.J. împreună cu
copilul. Pentru a decide astfel, instanța a reținut că fosta soție a

6
reclamantului a părăsit țara împreună cu copilul de două ori, în
absența unei vize turistice, pentru perioade lungi de timp. Procedând
astfel, D.J. a acceptat riscul ca relațiile dintre fiica sa și tatăl
acesteia să sufere modificări ireversibile, inclusiv alienarea
parentală [...] În plus, fosta sa soție i-a limitat relațiile personale cu
copilul, opunându-se, printre altele, exercitării dreptului său de
vizitare stabilit prin decizia din 12 iulie 2001 a Curții de Apel Cluj, a
împiedicat exercitarea dreptului său de a veghea la creșterea,
educarea, învățătura și pregătirea sa profesională, nu s-a preocupat
de stabilitatea procesului de dezvoltare și educare a copilului și a
luat măsuri contrare stabilității psihice și desfășurării relațiilor
personale cu tatăl său prin îndoctrinare și alienare parentală.
CAUZA Sommerfeld vs. Germania (petiția nr. 31871/96, decizia
din data de 08.07.2003)[
"Dar s-ar fi părut esențial pentru a obține o evaluare psihologică
recentă, în scopul de a avea informații corecte și complete cu privire
la relația dintre copil și reclamant, care spune: părintele solicită
vizita în scopul determinat de adevăratele dorințe ale copilului care
să-și găsească astfel un echilibru, astfel de cerință procedurală este
întărită de cercetările recente ale sindromului alienării
parentale (PAS), descris de Richard A. Gardner în Jurnalul
American de Psihologie Legală (2001, p.. 61-106), sub titlul "în cazul
în care instanțele recomanda copiilor afectați de PAS de a vizita și
respectiv de a locui împreună cu părintele înstrăinat. Un studiu de
follow-up."
CAUZA Kříž vs. Cehia (petiția nr.26634/03, decizia din data de
09.01.2007)[]
"Reclamantul a pretins, în special, să aibe măcar un contact scris,
dar instanțele s-au pronunțat la o interdicție de contact și a mai
subliniat că împiedicându-l să-și vadă pe fiul său timp de zece ani,
mama a dezvoltat în copil sindromul alienării parentale."
CAUZA Volesky vs. Cehia (petiția nr. 63627/00, decizia din data
de 29.06.2004)[
"De asemenea, reclamantul susține că rapoartele de expertiză
utilizate în acest caz, de către instanțele de judecată nu au fost
stabilite în mod obiectiv și calificat, mai ales că experții nu au reușit
să găsească sindromul alienării parentale, în această privință,
reclamanta este convinsă că JV l-a programat pe fiul lor s-o urască."
Cauza Zavrel vs. Cehia (petiția nr: 14044/05, decizia din data de
18.04.2007)[]

7
"36… În plus, trebuie amintit că art. 8 din Convenție impune statelor
contractante obligația pozitivã de a lua măsuri adecvate pentru a
reuni pãrintele aflat ĩn dificultate cu copilul sãu (a se vedea, de
exemplu, cauzele Zenide Ignaccolo vs. România, nr 31679/96, § 94,
CEDO 2000-I; Mihailova vs. Bulgaria, nr 35978/02, § 80, 12
ianuarie 2006).”" [..] Pasivitatea statului prin autorităţile sale, in
pofida existenţei arsenalului juridic prevăzut de dreptul intern,
suficient pentru a-i permite obligațiilor pozitive care-i revin potrivit
art. 8 din Convenție, răspunderea pentru nerespectarea dreptului de
vizită al încălcând astfel dreptul la respectul vieții familiale garantat
de art. 8 din Convenție. În consecință, nerealizarea dreptului de
vizită al reclamantului care nu şi-a putut vedea copilul pe o durată
de trei ani este imputabilă toleranței de facto a tribunalelor la
opoziția constantă a mamei (la punerea în executare a programelor
de legături personale) și absenței unor măsuri eficiente care să ducă
la instalarea contactelor efective, situaţie față de care autorităţile
naționale nu au făcut proba diligenței ce se impunea in speță. Astfel,
potrivit raportului de expertiză psihologică din 25 martie 20o4,
sindromul de alienare parentală nu era foarte dezvoltat la copil la a
cea epocă şi întâlnirile cu reclamantul se derulau la cabinetul
expertului fără probleme. Dacă ar fi fost luate rapid măsuri adecvate
nu ar fi fost dificil pentru copil să se re-obișnuiască cu vizitele tatălui
său, lucru constatat 28 de luni mai târziu şi de către tribunalul
regional. Curtea a reținut că la ultima întâlnire a tatălui cu copilul,
acesta deja se afla de un anume timp sub influenta exclusivă a mamei
sale într-un mediu ostil reclamantului. Mai mult, Curtea a reținut că,
dată fiind opinia experților cu privire la manipularea copiilor de
către mamă şi la capacitățile educative limitate ale acesteia, se pune
problema de a ști dacă tribunalele au fost inspirate în demersurile
lor în stabilirea interesului minorului.  [3]

1. ↑ C.E.D.O., cauza Andeiova vs. Republica Cehă, Hotărârea din

28 februarie 2008
2. ↑ Extrasele relevante cu privire la PAS, din această decizie
istorică pentru Justiția Română pot fi consultate aici în timp ce
textul integral al sentinței poate fi consultat aici. De notat că
toate sublinierile precum și caracterele italice sau îngroșate
aparțin judecătoarei și grefeierului care s-a ocupat de
redactarea sentinței
3. ↑ Cauza Zavrel vs. Republica Cehă, Hotărârea din 18 ianuarie
2007

8
Index de Sentințe CEDO privitoare la drepturile părinților necăsătoriți

 Cauza Görgülü vs. Germania, (petiția 74969/01, hotărârea

din 26 februarie 2004). În acest caz Curtea de la Strasbourg a
ajuns la concluzia că existența unei legături de sânge și a dorinței
părintelui de a avea raporturi cu fiul său sunt suficiente pentru a
se naște viața de familie.
 Cauza Sahin vs. Germania (petiția numărul 30943/96,
hotărârea din 8 iulie 2003) 30943/96). În acest caz Curtea de la
Strasbourg a arătat că simplul fapt că un copil este născut în afara
căsătoriei nu este suficient pentru a interzice tatălui exercitarea
unui drept de vizită.
 Cauza Elsholz vs. Germania (petiția numărul 25735/94,
hotărârea din 13 iulie 2000). În acest caz Curtea de la Strasbourg a
ajuns la concluzia că noțiunea de familie, astfel cum este înțeleasă
în sensul acestei dispoziții, nu se limitează la relațiile fondate pe
un mariaj și poate îngloba și altfel de legături familiale factuale,
atunci când părțile coabitează în afara unui mariaj
 Cauza Hoffmann vs. Germania (petiția numărul 30943/96,
hotărârea din 11.10.2001) a confirmat dreptul tatălui biologic de a
avea acces la fiica sa născută în afara căsătoriei condamnând statul
german pentru încălcarea art. 8 și art. 6 § 1.
 Cauza Solarino vs. Italy, În data de 5 septembrie 2004 s-a
născut A., fiica reclamantului și a soției lui, C.C. La o dată
neprecizată din 2006, cuplul s-a separat. Încă de la plecarea
sa, C.C. a manifestat o puternică opoziție privind orice relație
între reclamant și A., în vârstă de doi ani la vremea
respectivă. 

Index de sentințe CEDO privitoare la interesul superior al minorului

Cauze CEDO în care Curtea a arătat că trebuie să țină o balanță

între interesele copilului și cele ale părinților[
CEDO a statuat principiul potrivit căruia, in procedurile privind
autoritatea părintească, dreptul de vizitare şi executarea hotărârilor
pronunțate cu privire la acestea, rezultatul trebuie să fie urgent, trecerea
timpului producând consecințe ireparabile[1]
În mod repetat și în diverse contexte, Curtea Europeană a Drepturilor
Omului a spus că "autoritățile naționale ar trebui să obțină o balanță
corectă între interesele copilului și interesele părinților iar în acest
9
 proces, o importanță particulară ar trebui să aibă interesele copilului,
care, în funcție de natura și seriozitatea lor, se pot afla înaintea
intereselor părinților. În particular, un părinte nu poate fi îndreptățit de
Articolul 8 CEDO să aibă același statut deoarece ar putea să dăuneze
stării de sănătate și dezvoltării copilului. . (Vezi Elsholz vs. Germania, §
50; T.P. și K.M. vs Marea Britanie, dosarul numărul 28945/95 §
79; Ignaccolo-Zenide vs. România, dosarul numărul 31679/96 §
94; Nuutinen vs. Finlanda, dosarul numărul 32842/96, § 128)".[2]
De asemenea, Curtea a elaborat principiul cântăririi intereselor în
prezență, care presupune existenta unui echilibru echitabil şi proporțional
între interesele concurente ale copiilor, ale celor doi părinţi şi ale ordinii
publice în marja de apreciere acordată statelor, interesul superior al
copilului trebuind a fi avut în vedere în mod principal; [3], acesta putând
prevala în raport de cel al părintelui, în circumstanțele specifice cauzei[4].
Repunerea în discuție a interesului superior al copilului in împrejurări
specifice determină o nouă examinare a tuturor elementelor pertinente[5].
Cauza Nistor vs. România: Constatarea făcută în urma examenului
psihologic care a stabilit că minorul suferea de tulburări emoţionale ca
urmare a conflictelor din familie, cu recomandarea ca acesta să nu mai
fie constrâns la realizarea dreptului de vizită, trebuia să motiveze
autorităţile in a pregăti contacte între părţi şi copil precum şi în a solicita
ajutorul pedo-psihiatrilor sau al psihologilor, în vederea remedierii
situației şi nu să oprească autorităţile competente în demersurile de
punere 1n executare a dreptului de vizită al reclamanților, contribuind în
mod decisiv la degradarea posibil iremediabilă a relațiilor dintre
reclamant şi copil, consecință a inactivității lor totale. [6]

 Cauza Koudelka vs. Cehia: Aceeași interogație fondată tot pe un raport

de expertiză psihologică efectuată în cauză, corelată cu refuzul categoric
al mamei copilului de a permite exercitarea dreptului de vizită al
copilului de către reclamant, consecință a neexecutării de către stat a
obligațiilor privitoare la luarea de către autorități a măsurilor rapide şi
adecvate privitoare la instaurarea de contacte efective între reclamant şi
fiica sa a constituit motivarea Curții în reținerea încălcării de către stat a
art. 8 paragraful 2 din Convenție. Astfel, din raportul de expertiză
psihologică s-a reținut că mama copilului 1-a alienat pe acesta, a
compromis, de asemenea, evo1uţia raporturilor sale cu sexul opus, a
încurajat manifestările isterice şi egocentrice ale acestuia. Cu privire ia
reclamant, expertul psiholog menționează că acesta este apt de a creşte
copilul, se interesează de el, achită pensia alimentară şi are capacitatea de
a compensa carențele serioase în educație oferită de către mamă
copilului, carențe care au ridicat Curții problema de a ști dacă tribunalele

10
 au fost inspirate în demersurile lor privind stabilirea corectă a interesului
superior al copilului. Această cauză prezintă similitudini cu cea
anterioară în privința ineficacității măsurilor luate de instanţele interne cu
privire la punerea în executare a dreptului de vizită al reclamantului prin
neluarea măsurilor necesare si suficiente pentru a restabili contactul
efectiv între reclamant şi copil, permițând ca litigiul să fie tranșat prin
simpla scurgere a timpului, astfel încât restabilirea legăturilor între
reclamat şi fiica sa să nu fie posibile nici în prezent.; [7]

Referințe[]

1. ↑ Cauza Costreie vs. România, Hotărârea din 13 octombrie 2009

§72
2. ↑ A se vedea cuvântarea d-nei Caroline Forder care se poate
consulta aici. Cuvântarea a fost ţinută cu ocazia Conferinţei
"Tendinţe actuale în justiţia pentru copil şi familie" (15-16 Oct
2009, Bucuresti)
3. ↑ CEDO, Cauza Maumousseau şi Washington vs. Franța,
Hotărârea din 6 decembrie 2007, Ş62
4. ↑ CEDO, Cauza E.P. vs. Italia, Hotărârea din 16 noiembrie 1999,
§62
5. ↑ CEDO, Sylvester vs. Austria, Hotărârea din 24 aprilie 2003, §63
6. ↑ cauza Nistor vs. România, Hotărârea din 2 noiembrie 2010, ş
107, 108.
7. ↑ CEDO cauza Koudelka c. Republicii Cehe, Hotărârea din 20
iulie 2o06.

Index de Sentințe CEDO privitoare la confidențialitatea informațiilor personale

 Cauza Godelli vs. Italia (plângerea nr. 33783/09) , Curtea

europeană a drepturilor omului a decis, în unanimitate, că a existat o
încălcare a articolului 8 din Convenție (dreptul la respectarea vieții
private și de familie). Cauza a avut în vedere confidențialitatea
informațiilor privitoare la nașterea unei persoane abandonate de
mama sa și imposibilitatea acesteia de a-și cunoaște originile. Curtea
a subliniat, în mod special, că nu a fost păstrat un echilibru între
interesele celor în cauză, având în vedere că în cazurile în care mama
decide să-și păstreze anonimatul, legea nu permite copilului
nerecunoscut la naștere și adoptat ulterior, să ceară fie informații
legate de originea sa, fie dezvăluirea secretului nașterii, nici chiar
având acordul mamei biologice.

11
  Cauza Ostace vs. Romania (petiția nr 12547/06) - Pe data de
25.02.2014 Romania a fost condamnata de către Curtea de la
Strasbourg pentru încălcarea art. 8 al Convenției Europene pentru
Drepturile Omului. Curtea a concluzionat în unanimitate că România
a încălcat dreptul la viață privată a domnului Ostace căruia nu i-a
oferit posibilitatea de a obține or revizuire a paternității deși probele
ulterioare judecării procesului de stabilire a paternității au dovedit că
soluția anterioară a instanței nu era în linie cu realitatea. Instanțele
române au declarat ca inadmisible cererile domnului Ostace de
redeschiderea dosarului de stabilire a paternității iar astfel au încălcat
dreptul domnului Ostace la viața privată. 

 Index de Sentințe CEDO privitoare la audierea minorului

Sentințe privitoare la audierea minorului[

 Cauza Sahin vs. Germania (petiția numărul 30943/96, din 8 iulie 2003)

30943/96). În acest caz Curtea Europeană a stipulat că acuratețea și
integritatea informațiilor referitoare la relația (atitudinea) copilului cu
părintele care cere dreptul la acces sunt instrumente indispensabile în
stabilirea dorințelor reale ale copilului. În lipsa acestor informații, instanța
nu poate obține o balanță corectă a intereselor părților (Camera CEDO 11
octombrie 2001, 48).[1]
 Cauza Jucius & Juciuviene vs. Lituania (Curtea Europeană a
Drepturilor Omului 25 noiembrie 2008, dosarul numărul 14414/03).[2]
 CEDO a afirmat în mai mult rânduri faptul că părinții au dreptul, garantat
de Articolul 6 și 8 a Convenției Europene a Drepturilor Omului, să fie
informați cu privire la ceea ce spune copilul lor. Discuția copilului cu
judecătorul este adeseori foarte importantă pentru decizia finală. Iar
drepturile părinților sunt afectate de aceasta decizie. Curtea Europeană a
susținut – în cazul Sahin vs. Germania și, de asemenea, în cazurile T.P. și
K.M. vs. Marea Britanie și Venema vs. Olanda – că părinții au dreptul de a fi
informați. Trebuie să aibă oportunitatea de a proba adevărul și concludența
celor spuse. Și trebuie să li se ofere șansa de a demonstra că sunt potriviți
pentru rolul de părinți. De asemenea, Curtea Europeană a susținut că
părintele trebuie să aibă oportunitatea de a înțelege ce s-a întâmplat în
familie. Mai mult, părintele nu trebuie pus într-o poziție dezavantajată atunci
când îi este prezentat cazul în instanța. Dacă el nu este informat cu privire la
informațiile vitale pe care judecătorul își bazează decizia (cum ar fi : nu
vreau să locuiesc cu tatăl meu), părintele este pus în mod nedrept într-o
poziție defavorabilă. Aceasta este o încălcare a Articolului 6 din Convenția
Europeană (Moser vs Austria).[3]
12
 În Cauza Elsholz vs. Germania Curtea a observat că eventualul conflict
de loialitate al copilului ar fi trebuit stabilit pe baza unei expertize
psihologice independente, având drept scop stabilirea veritabilelor dorințe
ale copilului pentru a soluționa problema dreptului de vizită a reclamantului
pe această bază. Neprocedând în acest fel, instanța a depășit marja de
apreciere prin refuzul de a-i acorda reclamantului un drept de vizită,
pertinența motivelor invocate de tribunalul districtual vizând interesul
superior al copilului fiind insuficiente în a aprecia în raport cu
circumstanțele de caz neascultarea reclamantului în apel şi absenţa ordonării
unei expertize psihologice a copilului cu privire la voința acestuia. În
consecință, reclamantul nu a putut juca în procesul decizional un rol
suficient de important, situaţie considerată de Curte ca o depășire a marjei de
apreciere a autorităţilor naționale, respectiv o ingerință în exercițiul dreptului
la respectul vieții familiale, garantat de art. 8, paragraful 1 din Convenţie [4]
 Cauza Sahin vs. Germania: Neascultarea directă a copilului, în vârstă
de trei ani şi zece luni, de către tribunalul regional la data debutului
procedurii în apel şi de cinci ani şi două luni la momentul la care tribunalul a
pronunțat decizia, nu reprezintă, potrivit reținerii Curții, o depășire a marjei
naționale de apreciere în restricția impusă dreptului de vizită solicitat de
reclamant, în condițiile în care tribunalul regional, pentru a complini
omisiunea tribunalului de district privind neascultarea copilului, a solicitat
un raport complementar exper-tului psiholog. Or, expertul psiholog care a
efectuat şi expertiza psihologică în apel s-a pronunțat în sensul evitării
riscului de a expune copilul unui sentiment puternic de culpabilitate generat
de impresia pe care acesta ar putea-o avea asupra caracterului decisiv al
declarației sale, dat fiind con¬flictul major între părinţi, în concordanță cu
reținerea din raportul de expertiză principal, potrivit cu care nu este în
interesul copilului de a se acorda un drept de vizită reclamantului înainte ca
părinţii să îşi rezolve conflictele dintre ei. În consecință, decizia tribunalului
de a nu asculta direct copilul cu privire la relaţia sa cu reclamantul se înscrie
în limitele marjei de apreciere, procedura urmată de jurisdicția germană fiind
rezonabilă atâta vreme cât s-a fundamentat pe un ansamblu probator
(argumentele părților, declarațiile mai multor persoane care s-au ocupat de
îngrijirea copilului cu privire la dezvoltarea copilului după separarea de
reclamant, expertiză psihologică, etc.)[5]

Index de sentințe CEDO privitoare la protejarea legăturilor de personale

În materia executării dreptului de vizită a unuia dintre părinţi, regula care

impune dreptul părintelui de a lua măsuri în scopul de a-şi vedea copilul
şi obligația autorităţilor naționale de a facilita întâlnirea acestora şi, în
măsura în care interesul superior al copilului impune, să ia toate măsurile

13
necesare pentru păstrarea relațiilor personale ori pentru întregirea
acesteia, după caz, obligațiile statului fiind de a oferi mijloace reale de a
se pune în executare hotărârea judecătorească.[1]
În materia executării unei hotărâri aparținând dreptului familiei,
autorităţile naționale sunt obligate de a lua toate măsurile necesare şi
adecvate pentru a facilita executarea atât cât se poate cere in mod
rezonabil in circumstanțele cauzei[2], caracterul adecvat al măsurii
semnificând rapiditatea punerii in executare a acesteia, pentru a evita
consecinţele iremediabile pentru relaţia dintre părinte şi copilul care nu
locuiește la acesta[3] precum şi sancționarea comportamentului ilicit al
părintelui care locuiește cu copilul făcând excepție acesta din urmă[4]
Tot in materie de executare a hotărârii judecătoreşti, jurisprudența Curtea
a stabilit regula pornit căreia schimbarea circumstanțelor care fac
posibilă în mod excepțional neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti nu
trebuie să se datoreze acţiunii sau inacțiunii statului [5] sau regula potrivit
căreia respon¬sabilitatea imposibilității de executare a hotărârii
judecătorești ori a măsu¬rilor relevante în a stabili legături afective nu
poate fi imputată reclamantului[6]

Alte hotărâri[]

 Cauza Vojnity vs. Ungaria (petiția 29617/07, decizia din

12.02.2013) Prin care Curtea de la Strasburg a reamintit faptul că
"plăcerea reciprocă trăita de către părinte și copil, unul ĩn compania
celuilalt, constituie un element fundamental al vieții de familie" iar
deciziile justiției maghire au constituit o ingerință în dreptul
reclamantului la respectarea vieții de familie.

 Cauza Zavrel vs. Cehia: Pasivitatea statului prin autorităţile sale, in

pofida existenţei arsenalului juridic prevăzut de dreptul intern,
suficient pentru a-i permite obligațiilor pozitive care-i revin potrivit
art. 8 din Convenție, răspunderea pentru nerespectarea dreptului de
vizită al încălcând astfel dreptul la respectul vieții familiale garantat
de art. 8 din Convenție. În consecință, nerealizarea dreptului de vizită
al reclamantului care nu şi-a putut vedea copilul pe o durată de trei
ani este imputabilă toleranței de facto a tribunalelor la opoziția
constantă a mamei (la punerea în executare a programelor de legături
personale) și absenței unor măsuri eficiente care să ducă la instalarea
contactelor efective, situaţie față de care autorităţile naționale nu au
făcut proba diligenței ce se impunea in speță. Astfel, potrivit
raportului de expertiză psihologică din 25 martie 20o4, sindromul de
alienare parentală nu era foarte dezvoltat la copil la a cea epocă şi

14
 întâlnirile cu reclamantul se derulau la cabinetul expertului fără
probleme. Dacă ar fi fost luate rapid măsuri adecvate nu ar fi fost
dificil pentru copil să se re-obișnuiască cu vizitele tatălui său, lucru
constatat 28 de luni mai târziu şi de către tribunalul regional. Curtea a
reținut că la ultima întâlnire a tatălui cu copilul, acesta deja se afla de
un anume timp sub influenta exclusivă a mamei sale într-un mediu
ostil reclamantului. Mai mult, Curtea a reținut că, dată fiind opinia
experților cu privire la manipularea copiilor de către mamă şi la
capacitățile educative limitate ale acesteia, se pune problema de a ști
dacă tribunalele au fost inspirate în demersurile lor în stabilirea
interesului minorului. [7]

 Cauza Tocarenco vs. Moldova (petiția 769/13, decizia din XXX)

Prin care Curtea de la Strasburg a condamnat Molodva pentru
 Cauza Konstantin Markin vs. Rusia, petiția 30078/06, decizia din
22.03.2012 : “Curtea nu a acceptat această justificare pentru diferența
de tratament pe care Guvernul a invocat-o ĩn cazul petentului,
constând ĩn rolul social deosebit al femeilor în creșterea copiilor.
Societățile europene contemporane s-au mutat spre o repartizare mai
egală între bărbați și femei a responsabilitãților pentru creșterea
copiilor lor și rolul bărbaților de ĩngrijitori și-a câștigat
recunoașterea.”

 Cauza Keegan vs. Irlanda, petiția 16969/90, decizia din 26.05.1994,

privind ĩncãlcarea prevederilor art. 8:“50. În conformitate cu
principiile enunțate de Curte în jurisprudența sa, în cazul în care a fost
stabilitã existența unei legături de familie cu un copil, statul respectiv
trebuie să acționeze într-un mod calculat, pentru a permite ca aceastã
legãtura sã se dezvolte și trebuie sã fie create garanțiile juridice
pentru a face posibil ca din momentul nașterii copilului acesta sã se și
integreze în familia sa (a se vedea, mutatis mutandis, Marckx vs.
Belgia din 13 iunie 1979, seria A, nr 31, pag. 15., alin. 31, și sus-
menționații Johnston și alții ĩn hotărârea de la pag. 29,. alin. 72). În
acest context, ca referință se poate lua principiul prevăzut la art. 7 din
Convenția O.N.U. cu privire la drepturile copilului din 20 noiembrie
1989, că un copil are, în măsura în care este posibil, dreptul de a fi
îngrijit de cãtre pãrinții lui. Este, de altfel, necesar să se reamintească
faptul că plăcerea reciprocă trãitã de cãtre copil și pãrinte, de a se
bucura de compania celuilalt, constituie un element fundamental al
vieții de familie, chiar și atunci când relațiile de familie dintre părinți
s-au destrãmat (a se vedea, printre altele, Eriksson vs. Suedia ĩn
hotărârea din 22 iunie 1989, seria A, nr. 156,. pag. 24., alin. 58)."

15
 Cauza Cengiz Kikiç Vs. Turcia - Sentința Curții, în limba română,
se poate descărca de aici -- Sumar:: "Punctul decisiv, în acest caz,
rezidă, prin urmare, în a ști dacă autoritățile naționale au luat toate
măsurile care le-ar putea fi, în mod rezonabil, cerute ca parte a
procedurii care avea ca obiect excitarea dreptului la custodie și de
vizită și care viza reunirea reclamantului cu fiul său. Deși
reclamantul a formulat repetate spre a-și menține relațiile personale
cu fiul său sau de informare a Curții că dreptul său de vizită a fost
obstrucționat de către mama copilului iar autoritățile au fost pasive
în protejarea dreptului reclamantului nu a avut un contact foarte
limitat cu copilul său, pe perioade de până la doi ani iar astfel durata
de timp fără contact adecvat între reclamant și fiul său a jucat un rol
determinant în dobândirea unei atitudini de respingere pe care
acesta din urmă a arătat-o față de tatăl său. Autoritățiile nu au
produs probe care sa arate că au încercat să împace părțile în
cererile lor respective sau ar fi luat măsuri pentru a facilita
executarea voluntară a hotărârilor judecătorești. Curtea a amintit
că, dacă măsuri coercitive privind copiii nu sunt de dorit în acest
domeniu sensibil, utilizarea de sancțiuni nu ar trebui să fie respinsă
în cazul unui comportament în mod evident ilegal al părintelui cu
care locuiește copilul (a se vedea, Cauza Maire vs. Portugalia, nr.
48206/99, § 76, CEDO 2003-VII). Cu toate acestea, în acest caz,
instanțele naționale par să fi făcut economie de astfel de măsuri vis-
à-vis de mama copilului. Curtea estimează că ne-luând toate
măsurile practice care ar fi fost necesare în circumstanțele cauzei,
statul-pârât nu a reușit să îndeplinească obligațiile care îi revin în
temeiul articolului 8 din Convenție."

 Cauza Costreie vs. România -- (petiția 31703/05, decizia definitivă

din 1.03.2010): "91. Având în vedere cele de mai sus, Curtea
consideră că autoritățile competente nu au depus eforturi rezonabile
pentru a facilita contacte regulate între petent și cele două fiice ale
sale. În schimb, această pasivitate l-a obligat pe reclamant să
utilizeze o serie de recursuri lungi ca durată și în cele din urmă
ineficiente în ceea ce privește punerea în aplicare a drepturilor
sale." sau "procedurile privind autoritatea părintească și dreptul de
vizitare, inclusiv executarea hotărârii pronunțate cu privire la
acestea, necesită un rezultat urgent, deoarece trecerea timpului poate
avea consecințe iremediabile asupra relațiilor dintre copil și
părintele care nu trăiește împreună cu el". Sentința Curții, în limba
română, se poae descărca de aici

 Cauza Sabău și Pârcălab vs. România (Hotărârea din 28 septembrie

16
 2004, petiția numărul 46572/99) reprezintă un caz judecat de CEDO
în care statul Român a fost condamnat pentru mai multe încălcări ale
drepturilor omului în cazul a doi deținuți. În această speță, Curtea
Europeană a Drepturilor Omului, secția a II-a a ajuns la concluzia cu
aplicabilitate generală că Convenția Europeană a Drepturilor Omului
nu permite interzicerea ab initio a tuturor drepturilor prevazute de art.
64 Cod penal ca și pedeapsă accesorie, ci doar a acelor drepturi care
se impun vis-a-vis de natura, felul și gravitatea infracțiunii săvârșite
de inculpați. În particular s-a considerat că interzicerea automată a
drepturilor părintești în cazul comiterii unei infracțiuni de natură
penală neîndreptată în vreun fel împotriva copiilor inculpatului și care
nu pune în pericol pe aceștia din urmă reprezintă o ingerință în
dreptul la respectarea vieții private prin încălcarea Art. 8 („Dreptul la
respectarea vieții private și de familie”) din Convenție.

 Cauza Karadžić contra Croația (petiția numărul 35030/04,

hotărârea din 15 decembrie 2005) în care Curtea de la Strasbourg a
condamnat statul croat pentru că nu au luat măsuri suficiente pentru a
asigura punerea în executare a deciziilor judecătorești de returnare a
minorului în Germania.

 Cauza Ignaccolo-Zenide vs. România (petiția 31679/96, decizia din

25.01.2000): „ În ceea ce privește obligația statului de a lua măsuri
pozitive, Curtea a statuat în repetate rânduri că articolul 8 include
dreptul unui părinte de se lua măsurile ĩn scopul reunirii cu copilul
său și o obligație pentru autoritățile naționale să ia o astfel de acțiune
(a se vedea, de exemplu, următoarele hotărâri: Eriksson vs. Suedia, 22
iunie 1989, seria A nr 156, pp. 26-27, § 71, Margareta și Roger
Andersson vs. Suedia, 25 februarie 1992, seria A. nici 226-A, p. 30, §
91; Olsson vs. Suedia (nr. 2), 27 noiembrie 1992, seria A nr 250, pp.
35-36, § 90;. și Hokkanen vs. Finlanda, 23 septembrie 1994, seria A
nr 299-A, p.20, § 55).” (a se vedea sentința civilă nr.
3268 pronunțată de către Judecătoria Sector 5 București)</ref>

 Cauza Monory vs. România și Ungaria petiția 71099/01, decizia

din 5.04.2005): „ 70. Curtea reiterează că plăcerea reciprocă trăită de
către părinte și copil, unul ĩn compania celuilalt, constituie un element
fundamental al vieții de familie, iar măsurile naționale care împiedică
astfel de bucurie crează o ingerință în dreptul protejat de articolul 8 (a
se vedea, printre alte autorități, Tiemann (decizie ) și Bronda, p.
1489,. § 51, citate mai sus).Evenimentele luate în considerare ĩn cazul
de față, în măsura în care acestea au generat o responsabilitate a
statelor pârâte, în mod clar au constituit o ingerință în dreptul

17
 reclamantului la respectarea vieții sale de familie, prin limitarea
dreptului de a se bucura de compania fiicei sale.” Cauza este des
citată de către instanțele române.

 Cauza Lafargue vs. România (petiția numărul 37284/2002,

hotărârea din 13 iulie 2006) Curtea a hotărât în unanimitate, că
România a încălcat articolul 8 din CEDO, prin faptul că nu a luat
măsuri adecvate pentru a asigura respectarea dreptului tatălui de a
menține legături personale cu minorul pentru o perioadă de șase ani
de zile. Documentul complet în limba română se poate descărca
de aici

 Cauza Pini și Bertani, Manera și Atripaldi vs. România (petițiile

78028/01 și 78030/01, hotărârea din din 22 iunie 2004) în sensul că
obligația autorităților nu este absolută , chiar și în cazul relațiilor de
familie având la bază filiația naturală, natura și întinderea acestora
depinzând de circumstanțele fiecărei cauze în parte. Documentul
complet în limba română se poate descărca de aici

 Cauza Amănălăchioai vs. România, (petiția 4023/2004, hotărârea

din 26 august 2009) prin care se recunoaște o violare a articolului 8 al
Convenției (dreptul la viață privată) în cazul unui tată a cărui fiică de
6 ani a fost reținută forțat în anul 2001 de către bunicii săi materni
(mama copilului decedase cu un an înainte în urma unei boli) și care
timp de mai mulți ani a fost împiedicat de diverse autorități ale
statului român în restabilirea legăturilor cu fiica sa; sumarul hotarârii
(în limba franceză) se poate descărca de aici

 Cauza Eriksson vs. Suedia (hotărârea din 22 iunie 1989) prin care

curtea a afirmat în permanențã cã art. 8 implicã dreptul pãrintelui de a
beneficia de mãsuri adecvate din partea statului pentru a fi alãturi de
copilul sãu, precum și obligația autoritãților naționale de a dispune
aceste mãsuri. Se poate descărca de aici

 Cauza Deak vs. România și Marea Britanie (petiția numărul

19055/2005, hotărârea din 3 iunie 2008). România a fost condamnată
pentru procedurile judiciare prea lungi cu privire la problematica
încredințării copilului și a punerii în aplicare a programelor de
legături personale. Documentul complet în limba română se poate
descărca de aici

 Cauza Iosub-Caras vs. România (petiția 7198/04, decizia din

27.07.2006): "38. În chestiunile legate de reunirea copiilor cu

18
 părinții lor, caracterul adecvat al unei măsuri trebuie de asemenea
să fie judecat prin rapiditatea punerii sale în aplicare, astfel de
cazuri necesitând o soluționare urgentă, pentru că trecerea timpului
poate avea consecințe iremediabile pentru relațiile dintre copii și
părintele care nu locuiește cu ei (a se vedea cauzele Ignaccolo-
Zenide vs. România, citată mai sus, § 102, și Nuutinen vs. Finlanda,
citată mai sus, § 110)."

 Cauza Nistor vs. România (Aceștia sunt mama, respectiv bunicii din

partea mamei, a unui copil născut în 1998. Părinții copilului au plecat
în Italia în 2000 și bunica din partea tatălui a fost numita tutore în
absența acestora. După ce părinții au divorțat, copilul a fost
încredințat tatălui pe motiv că ar ține legătura cu copilul, spre
deosebire de mamă. Bazându-se pe art. 8 (dreptul la respectarea vieții
private și de familie) reclamanții s-au plâns de refuzul de a renunța la
limitările impuse în a interacționa cu copilul și despre imposibilitatea
de a-și exercita dreptul din cauza inactivității autoritarilor. Curtea a
găsit o violare a art. 8 și a obligat statul român la plata sumei de 5000
euro mamei copilului și 5000 euro bunicilor, cu titlu de daune morale,
respectiv 2500 euro cu titlu de cheltuieli acordate mamei. "În ceea ce
privește obligația statului de a adopta măsuri pozitive, Curtea a
declarat în numeroase rânduri că art. 8 implică dreptul unui părinte
la măsuri care să îl reunească pe el și pe copilul său și obligația
autorităților naționale de a lua astfel de măsuri (a se vedea, de
exemplu, Ignaccolo-Zenide vs. România, nr. 31679/96, pct. 94,
CEDO 2000-I, și Nuutinen vs. Finlanda, nr. 32842/96, pct. 127,
CEDO 2000-VIII)."

 Cauza Hokkanen vs. Finlanda (petiția numărul 19823/1992,

hotărârea din 23.09.1994) prin care s-a recunoscut încălcarea
dreptului unui tată la legături cu fiica sa de către bunicii acesteia;

 Cauza Nuutinen vs. Finlanda (petiția numărul 32842/1996,

hotărârea din 27.06.2000) în care statul finlandez a fost găsit vinovat
pentru proceduri judiciare prea lungi în demersurile unui tată de a-și
cunoaște copilul;

 Cauza Johansen vs. Norvegia (petiția numărul 17383/90, hotărârea

din 07.08.1996) "Pentru un părinte și copilul său, a fi împreună
reprezintă un element esențial al vieții de familie, chiar dacă relația
dintre părinți a încetat. Măsurile interne care îi împiedică să fie
împreună constituie o ingerință în dreptul protejat de art. 8 din
Convenție"

19
 Cauza Maire vs. Portugalia - în această cauză Curtea a denunțat
comportamentul ilicit al părintelui la care copilul locuiește, care se
opune la legătura dintre celălalt părinte și minor și a apreciat că statul
are obligația de a lua măsurile adecvate și suficiente pentru a fi
respectate dispozițiile art. 8 (cauza Maire contra Portugaliei). [8].
Curtea amintește că, pentru un părinte și pentru copilul său, a fi
împreună reprezintă un element fundamental al vieții de familie, chiar
dacă relația dintre părinți se destramă,- și că aceste măsuri interne
care îi împiedică să realizeze acest lucru, reprezintă o intervenție în
dreptul protejat la articolul 8 al Convenției (a se vedea printre altele
Johansen contra Norvegia, hotărârea din 7 august 1996, Catalogul
hotărârilor și deciziilor 1996-III, pag. 1001-1002 § 52 și Elsholz vs.
Germania (GC), nr. 25735/94.43, CEDO 2000-VIII). Dreptul
părintelui de a avea legături personale nu este doar un drept
fundamental al părintelui ci și al copilului. În acest sens, Curtea
Europeană a Drepturilor Omului a arătat că statele au obligația de a
lua măsurile necesare ca părintele care nu locuiește cu copilul său să
poată păstra relațiile cu acesta (CEDO, dec. Mattenklott vs.
Germania, 11 decembrie 2006), statele având în acest sens obligația
de a utiliza, atunci când este cazul, toate mijloacele legale de care
acestea dispun (CEDO, dec. Volesky vs Cehia, 29 iunie 2004).

 Cauza Furman vs Slovenia și Austria (no.16608/09) Bazându-se, în

fond, pe articolul 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie),
Dl.Furman a reclamat, în speță, faptul că autoritățile slovene și
austriece l-au împiedicat să se bucure de viața de familie împreună cu
fiica sa. Încălcarea articolului 8 în ceea ce privește Slovenia
(Tribunalul a declarat ca inadmisibile reclamațiile solicitantului în
privința Austriei)

20