LP 1: LEZIUNI ELEMENTARE CUTANATE

Leziunile elementare cutanate: primare si secundare

Leziunile elementare cutanate primare apar pe pielea sănătoasă fără a fi precedate de

existenţa unui stadiu intermediar. Se disting următoarele leziuni primare:

1. Macula

2. Papula

3. Vezicula

4. Bula

5. Pustula

Leziunile elementare cutanate secundare sunt precedate de existenţa altor leziuni. Ele sunt
reprezentate de:

1. Scuama

2. Crusta

3. Lichenificarea

4. Eroziunea

5. Ulceraţia

6. Cicatricea

I. Maculele sau petele

Maculele sau petele sunt leziuni circumscrise de culoare diferită de cea a tegumentului normal, fără
modificarea reliefului sau consistenţei pielii.

1. Petele pigmentare sunt modificări de coloraţie ale pielii cauzate de acumularea de pigment în
epiderm şi derm fiind reprezentate de leziuni circumscrise, difuze sau generalizate care nu dispar la
presiune. Ele pot fi:

a) Pete cauzate de tulburări ale melanogenezei

La nivelul pielii păroase a capului pierderea pigmentului melanic se traduce printr-o meşă de păr alb
(polioza) sau albirea totală a părului (caniţie).

1
b) Pete produse prin acumularea altui pigment decât melanina - apar de obicei în dermatozele
cronice ale membrelor inferioare . Apare o pigmentare brună a tegumentului .

2. Petele vasculo-sanguine sunt datorate alterării vaselor şi sângelui circulant sau extravazării
hematiilor. Ele sunt foarte frecvente şi sunt clasificate în trei categorii în funcţie de comportamentul
la vitropresiune:

• eritemul care dispare la vitropresiune

• maculele vasculare dispar parţial la vitropresiune

• purpura nu dispare la vitropresiune

a) Eritemul este o roşeaţă a pielii de durată în general scurtă, mai rar persistentă, cu nuanţe variabile
de la roşu aprins la roz palid, care dispare la presiune având temperatura locală crescută. Eritemul
„simptom" se regăseşte în toate stările inflamatorii cutanate făcând parte din aspectul clinic al multor
afecţiuni dermatologice. Eritemul poate fi asociat cu alte leziuni precum vezicule, bule, pustule.

Cianoza este o pată vasculară persistentă, de nuanţă roşie-violacee, fără caracter inflamator
şi care dispare la presiune. Pielea este rece la palpare. Cauza este o stază a sângelui în capilare şi
vene datorată unui spasm arterial.

Purpura este o modificare de culoare a pielii, de obicei circumscrisă, datorată extravazării

hematiilor în derm cauzată fie de o inflamaţie a peretelui vascular însoţită uneori de necroză
fibrinoidă (vasculită), fie de o anomalie a sângelui, în mod particular a trombocitelor
(trombocitopenie).

Clinic, purpura se manifestă iniţial ca o pată de coloraţie roşu închis care nu dispare la presiune,
schimbându-şi apoi aspectul datorită modificărilor hemoglobinei, trecând prin diverse nuanţe:
albastru, galben, pentru ca în final să rămână o pată brună, trecătoare sau durabilă . Localizarea de
elecţie este la nivelul membrelor inferioare unde presiunea venoasă este maximă.

După forma şi dimensiunea petelor purpurice se individualizează mai multe forme semiologice:

 peteşiile sunt mici pete hemoragice cu diametrul de 1-2 mm, de obicei multiple, izolate sau
confluate;

 vibices sunt pete hemoragice liniare apărute pe zonele cutanate supuse traumatismelor;

 echimozele sunt placarde cu dimensiuni diferite, având margini mai mult sau mai puţin
regulate, cu sediul subcutanat şi apărând mai ales după traumatisme şi mai rar prin tulburări
de hemostază;

2
e) Petele vasculare propriu-zise sunt pete circumscrise apărute datorită unei dilataţii vasculare
anormale sau unui proces de neoformaţie a capilarelor dermice. Ele dispar la presiune dar sunt
permanente. Sunt de două feluri:

 congenitale - reprezentate prin angioame

 dobândite - reprezentate prin telangiectazii caracterizate prin arborizaţii vasculare

fine nepulsatile localizate în mod particular la nivelul feţei

II. Leziunile elementare cutanate infiltrate

Papula este o proeminenţă a pielii solidă, neindurată, bine circumscrisă, de mici dimensiuni cu
diametrul de obicei sub 1 cm, care se vindecă fără cicatrice.

Lichenificarea constă în îngroşarea pielii cu adâncirea şanţurilor normale care prin întretăierea lor
determină suprafeţe poligonale. Lichenificarea este o leziune cutanată secundară produsă prin
scărpinat repetat şi întâlnită în neurodermite, eczeme, prurigo cronic.

Nodulii sunt leziuni primitive, circumscrise, rotunde, mai mult sau mai puţin proeminente, cu
dimensiuni de peste 1 cm, solide, ferme şi infiltrate la palpare. Culoarea nodulilor este de cele mai
multe ori mai puţin pronunţată putând însă uneori să fie roşu viu.

Vegetaţiile sunt date de proliferarea exofitică a epidermului adesea asociată cu un infiltrat celular al
dermului îndeosebi al papilelor dermice. Clinic se prezintă ca şi excrescenţe moi, filiforme sau
globuloase, cu suprafaţa neregulată, mamelonată, având uneori aspect conopidiform.

Tumora este o formaţiune circumscrisă a pielii, neinflamatorie, de obicei solidă, de dimensiuni şi

consistenţă variabile, reliefată sau inclavată în piele, cu tendinţa să persiste sau să crească. Tumorile
cutanate nu corespund unei leziuni elementare.

Pe plan evolutiv tumorile benigne sunt fie staţionare, fie prezintă o creştere rapidă spre deosebire de
cele maligne care cel mai ades se extind lent.

III. Leziuni elementare cutanate cu conţinut lichid

Veziculele sunt mici ridicături circumscrise, translucide, de mici dimensiuni (diametrul de 1-2 mm),
conţinând o serozitate clară şi având forme hemisferice, conice sau prezentând o depresiune
centrală.

Bulele sau flictenele sunt ridicături ale epidermului de formă rotundă sau ovalară, cu dimensiuni
cuprinse între 5 mm şi mai mulţi centimetri, având un conţinut lichid care poate fi clar, tulbure sau
hemoragic.

3
Pustulele sunt leziuni primare care se prezintă ca ridicături circumscrise, mai rar plane, cu dimensiuni
diferite (adesea sub 1 cm), de culoare albă sau galbenă şi având un conţinut purulent. În evoluţie prin
uscarea conţinutului sau după ruperea lor se formează cruste galben-brune care se elimină lăsând în
urma lor o pigmentaţie.

Crustele sunt leziuni secundare rezultate din uscarea la suprafaţa pielii a secreţiilor patologice,
corespunzând unui stadiu evolutiv al leziunilor elementare primare: bule, vezicule, pustule, eroziuni,
ulceraţii. Forma şi dimensiunea crustelor sunt cele ale leziunilor din care provin. Crusta trebuie
ridicată pentru a vedea leziunea subiacentă şi pentru a efectua dezinfecţia. Culoarea crustelor poate
fi gălbuie ,galbenă ca mierea ,hematică.

V. Leziuni elementare cutanate prin soluţii de continuitate

După profunzimea lor se disting:

Eroziunea sau exulceraţia este o pierdere de substanţă superficială cu baza neteda, bine delimitată
şi care se vindecă fără cicatrice lăsând doar o maculă pigmentată reziduală.

Ulceraţia este o pierdere de substanţă mai profundă decât eroziunea interesând dermul şi chiar
hipodermul şi care se vindecă printr-o cicatrice sechelară. Ulceraţia poate fi superficială sau întinsă şi
profundă.
Forma ulceraţiei poate fi rotundă, ovală sau neregulată, fundul poate fi neted, anfractuos sau
proeminent, marginile pot fi tăiate drept , alteori decolate sau ridicate în burelet . Baza ulceraţiei
poate fi moale, infiltrată sau dură.

Escoriaţia este o pierdere de substanţă superficială sau profundă produsă de un traumatism. Poate fi
accidentală consecutivă unei zgârieturi printr-un corp străin sau simptomatică în urma scărpinatului .

Fisura este o eroziune sau o ulceraţie de formă liniară, dureroasă, localizată în regiuni inflamate şi
supuse mişcărilor de extensie . Ragada este o fisură liniară situată în jurul orificiului bucal.

Gangrena este o necroză tisulară de coloraţie neagră având origine vasculară sau infecţioasă şi care
se ulcerează secundar prin eliminarea ţesutului necrotic.

Escara este o necroză ulcerată secundar şi localizată în zone de presiune. Ea se poate extinde la
muşchi, tendoane, oase şi articulaţii.

Atrofia constă într-o subţiere a pielii prin diminuarea sau dispariţia tuturor sau numai a unei părţi a
componentelor constitutive. Pielea atrofică are o coloraţie ceroasă sau albă, este subţire, prin ea
putându-se vedea uneori cu ochiul liber vasele şi tendoanele.

Scleroza este o leziune caracterizată printr-o îngroşare şi pierdere a elasticităţii cutanate. Pielea este
dură, pierzându-şi supleţea şi fiind puţin mobilă pe planurile profunde.

4
Curs 2

Infectiile bacteriene
Piodermitele sunt infecţii ale pielii cu bacterii piogene (care produc puroi)

Piodermitele sunt determinate, în principal, de stafilococi şi streptococi, dar la producerea lor mai pot
lua parte şi alţi germeni.

Factorii favorizanţi ai piodermitelor se numără o serie de condiţii:

- locale: leziuni preexistente provocate de scărpinat, epilat, bărbierit, erupţii cutanate exsudative,
hipersudoraţia, igiena deficitară etc;

- generale: boli de sistem însoţite de imunodepresie (afecţiuni neoplazice, colagenoze ), boli

metabolice (diabet zaharat, obezitate, alcoolism, avitaminoze etc), tratamente prelungite cu
imunosupresoare (corticoizi, citostatice).

Contaminarea organului cutanat se poate face pe cale:

-exogenă-germenii provin din contactul direct (cu persoane bolnave sau purtătoare) sau indirect (cu
obiecte contaminate);

-endogenă-germenii sunt vehiculaţi pe cale hematogenă sau provin prin migrarea lor din cavităţile
naturale ale organismului.

Piodermitele pot fi:

 primare, când leziunile apar pe tegument indemn,

 secundare, când germenii suprainfectează o leziune preexistentă (eczemă, scabie, arsuri etc).

Infecţii cutanate nefoliculare

Impetigo
Definiţie

Este o piodermită superficială, contagioasă. Prezintă două forme: 1) impetigo veziculos produs de
stafilococ, streptococ, rareori de ambii; 2) impetigo bulos, produs de stafilococ.

Manifestări clinice

Apar vezicule sau bule pe bază eritematoasă, care se rup şi lasă suprafeţe denudate. Prin uscarea
exudatului se formează cruste galben-brune (melicerice). Zonele de elecţie sunt: faţa (perinazal,
perioral) şi membre. Veziculele se extind periferic şi se vindecă central, ceea ce determină un aspect
circinat al erupţiei.
5
Afecţiunea are tendinţă la vindecare spontană în 2-3 săptămâni, lăsând un discret eritem rezidual,
fără cicatrici. În prezenţa unei infestări parazitare sau a unei eczeme, evoluţia este mai prelungită.

Tratamentul este general, cu Penicilină sau Eritromicină, 7-10 zile, şi local cu comprese umede
antiseptice pentru îndepărtarea crustelor, apoi badijonări cu coloranţi sau aplicarea de topice cu
antibiotice.

Ectima
Este o infecţie piogenică a pielii caracterizată prin formarea de ulceraţii acoperite de cruste aderente.
Agentul etiologic este de obicei streptococul grup A.

Debutează cu bule şi/sau pustule pe o bază eritematoasă.

În scurt timp leziunile se acoperă de o crustă aderentă şi sunt înconjurate de un halou eritemato-
edematos.

La palpare, baza lor poate fi indurată. Detaşarea crustei lasă o ulceraţie cu fundul fibrinos.

Leziunile se localizează mai ales pe membrele inferioare (gambe, picioare, coapse şi fese). Vindecarea
se face în câteva săptămâni, cu cicatrici.

Tratamentul constă în badijonări cu soluţii antiseptice sau cu coloranţi, urmate de topice sau spray-uri
cu antibiotice şi dermatocorticoizi.

General, se administrează, în formele extinse, antibioterapie sistemică, 5-7 zile şi Prednison în doze
mici şi cure scurte (30 mg/zi, 5-7 zile).

Tratamentul local va dura un timp şi după vindecarea leziunilor, pentru a preveni recidivele.

Este necesară îndepărtarea factorilor favorizanţi şi o igienă cât mai strictă.

Cheilita angulara
Este o infecţie streptococică, localizată la nivelul comisurii bucale.

Afectează copiii preşcolari şi şcolari.

Debutează cu vezicule pe fond eritematos, apoi apar fisuri comisurale dureroase, care se acoperă de
cruste melicerice.

Se vindecă sub tratament local cu soluţii antiseptice, coloranţi, unguente cu antibiotice.

6
Erizipelul şi celulita erizipelatoidă
Erizipelul este o infecţie bacteriană a dermului şi ţesutului subcutanat superficial. Trăsătura sa clinică
caracteristică este reprezentată de marginile bine delimitate şi supradenivelate.

Celulita, în înţelesul strict al cuvântului, este un proces inflamator acut, subacut sau cronic al
ţesutului conjunctiv lax. Termenul este folosit în special pentru inflamaţiile de cauză infecţioasă (de
obicei bacteriană) ale ţesutului subcutanat.

Celulita se poate extinde şi mai superficial, iar erizipelul poate afecta zone mai profunde, astfel încât
cele două procese să coexiste, delimitarea lor precisă nefiind posibilă.

Erizipelul este o infecţie bacteriană a dermului şi ţesutului subcutanat superficial. Trăsătura sa clinică
caracteristică este reprezentată de marginile bine delimitate şi supradenivelate. Celulita, în înţelesul
strict al cuvântului, este un proces inflamator acut, subacut sau cronic al ţesutului conjunctiv lax.
Termenul este folosit în special pentru inflamaţiile de cauză infecţioasă (de obicei bacteriană) ale
ţesutului subcutanat.

Celulita se poate extinde şi mai superficial, iar erizipelul poate afecta zone mai profunde, astfel încât
cele două procese să coexiste, delimitarea lor precisă nefiind posibilă.

De obicei, leziunea este unică, rareori multiplă şi se localizează cel mai frecvent pe faţă şi membrele
inferioare, mai rar la nivelul mâinilor, scalpului, genital şi, la nou-născut, la nivelul peretelui
abdominal, poarta de intrare fiind ombilicul.

Evoluţia naturală este spre vindecare spontană, în câteva săptămâni, cu descuamare şi discretă
pigmentaţie sau se poate complica.

Tratamentul general constă în antibioterapie sistemică cu Penicilină injectabilă sau, la alergici, cu

Eritromicină sau cefalosporine, timp de 5-7 zile.

Se poate asocia, în formele cu edem persistent, Prednison 30 mg/zi şi/sau antiinflamatoare

nesteroidiene.

Local, se recomandă repausul la pat şi aplicarea de comprese umede reci, cu soluţie de rivanol,
badijonări cu coloranţi şi aplicarea de unguente cu antibiotice.

Poarta de intrare trebuie identificată şi tratată.

Infectii cutanate foliculare

Foliculita
Este o infecţie foliculară şi perifoliculară cu evoluţie spre necroză, produsă de stafilococul auriu.

Este mai frecventă la adolescenţii şi adulţii de sex masculin.

7
MANIFESTĂRI CLINICE

Debutează ca un nodul folicular inflamator, cald, dureros, care devine rapid pustulos şi apoi necrotic.

În evoluţie se elimină burbionul (miezul central format din ţesut necrotic, detritus celular, secreţii
purulente) lăsând o ulceraţie crateriformă care se vindecă cu cicatrice. Apare mai ales pe faţă, gât,
braţe, fese, regiunea anogenitală.

Ocazional pacienţii sunt febrili, cu stare generală moderat alterată. Septicemia este o complicaţie
favorizată de imunosupresie

Furunculele pot fi unice sau multiple. Pentru leziunile multiple se foloseşte termenul de
furunculoză.Forme particulare:

Furunculul antracoid este definit ca o infecţie stafilococică profundă a unui grup de foliculi piloşi
adiacenţi, însoţită de modificări inflamatorii ale ţesuturilor înconjurătoare. Afectează mai ales
bărbaţii. Se localizează frecvent pe ceafă, umeri, coapse. Eliminarea burbioanelor alăturate situate în
interiorul placardului inflamator generează aspectul clasic de “stropitoare”. Necroza masivă a zonei
afectate conduce la o ulceraţie crateriformă. Se însoţeşte de stare generală alterată, febră, frisoane.

Furunculul localizat în regiunea nazogeniană se poate însoţi de edem marcat al buzei superioare,
obrazului, nasului şi pleoapei şi de semne generale (febră, frison, alterarea stării generale). Datorită
severităţii manifestărilor, a fost denumit furunculul “malign” al feţei.

Antibioterapie sistemică antistafilococică

Îngrijire locală: comprese umede călduțe

Incizie (chirurgicală sau electroincizie) şi drenaj.

Se contraindică exprimarea leziunilor, manevră prin care este favorizată diseminarea.

8
CURS 3

Infectiile virale
 Herpes virusurile:

- herpes virus simplex (HSV) 1 şi 2 (herpesul cutaneo-mucos)

- herpes virus simplex 6 (rozeola infantum)

- herpes virus simplex 7 (pitiriazis rozat Gibert)

- herpes virus simplex 8 (boala Kaposi)

- virusul varicelo-zosterian (zona zoster)

- virusul Ebstein-Barr (mononucleoza infectioasă)

- citomegalovirusurile (eruptii maculoase diverse).

INFECTII CU HERPESVIRUSURILE

Herpesul
Este o epidermo-neuroviroză contagioasă, cu două localizări relativ distincte, determinate de cele 2
tipuri de virus herpetic uman:

 localizarea facială şi peribucală de tipul I, iar

 cea genitală şi perigenitală (inclusiv herpesul fesier şi al coapsei) de către tipul II

Debut brusc, prin eruptii veziculoase cu elemente în număr variabil, grupate în buchet, pe o bază
eritemato-inflamatorie dureroasă, mai rar printr-o veziculă solitară. Plafonul veziculelor se rupe la
scurt timp după aparitie. La nivelul mucoaselor unele lasă adesea eroziuni cu contur policiclic, care se
cicatrizează în 10-15 zile.

Forme clinice

a) Herpesul cutanat de primă infectie al fetei si al mucoasei bucale este o leziune ce apare în copilărie
între vârstele de 6 luni şi 6-15 ani.

După o incubatie de 3-5 zile, adesea după contactul cu un purtător al unui herpes facial sau bucal
activ, afectiunea debutează brusc prin semne generale (febră, vărsături, rareori semne neurologice),
urmate imediat de erupţia veziculoasă la nivelul mucoasei bucale, faringelui şi amigdalelor (angină
herpetică); după un stadiu eritemato-edematos, cu ruperea precoce a veziculelor, urmează unul

9
erozivo-ulcerativ, cu exulceraţii rotunde cu contur policiclic (prin confluarea acestora), mărginite de
un lizereu usor inflamator.

Herpesul genital de primă infecţie

Inocularea virusului herpetic se face pe cale sexuală. În marea majoritate a cazurilor primoinfecţia
trece neobservată, mai ales la femei, datorită conformaţiei anatomice a organelor genitale. La bărbaţi
incidenţa herpesului genital este mai crescută decât în cazul femeilor şi mai frecvent la necircumcisi
decât la cei circumcisi. Aspectul obisnuit este acela al unei eroziuni policiclice rezultate din ruperea
precoce a veziculelor grupate.

Subiectiv, semnele prodromale care anunţă eruptia si o însotesc constau în mancarimi, usturimi,
arsuri sau dureri. O adenopatie regională este inconstant prezentă. Aceeasi simptomatologie
prodromală va anunta şi însoti recidivele.

Nu există un tratament specific capabil să sterilizeze organismul de virusul herpetic care rămâne în
stare de latentă în ganglionii nervosi, determinând apariţia recidivelor.

Ca terapie generală se utilizează :

Chimioterapice antivirale, care se recomandă a se administra cât mai precoce pentru a scurta durata
bolii si a preveni aparitia recidivelor. Formele injectabile se utilizează pentru cazurile severe de
infectie herpetică, cu atingeri ale sistemului nervos central si alte atingeri viscerale, la
imunodeprimati, atopici si în cazurile de herpes neonatal.

Dintre antivirale, cel mai utilizat este Aciclovirul (capsule sau comprimate a 200 mg).

El reprezintă tratamentul de elecţie pentru primoinfectii şi pentru recidive, în special în cazurile de

herpes simplex genital.

Se administrează în doze de 200 mg x 5 /zi, pentru efect curativ, 8-10 zile în cazul primoinfectiilor şi 5
zile în cazul recidivelor. Pentru profilaxia recurenţelor se administrează 200-400 mg/zi timp de 1-2
ani.

Pentru administrarea injectabilă (intravenos) aciclovirul se găseste sub formă de pulbere, în flacoane
a 250 mg sau sub formă de flacoane injectabile a 500 mg. Pulberea se dizolvă în 10 ml apă distilată
sterilă sau în ser fiziologic şi apoi se diluează în 50 ml soluţie perfuzabilă. Solutia se administrează
imediat după preparare, în doză de 15 mg/kg corp/zi, timp de 5-10 zile.

Foscarnetul (acid fosfonoformic) este un alt antiherpetic, la care se recurge în formele severe de
infecţie herpetică aparute la imunodeprimaţi şi rezistente la aciclovir. Se găseşte sub formă de soluţie
injectabilă de 24 mg/ml, care se diluează în glucoză 5%, la concentraţia de 12 mg/ml. Se
administrează intravenos, 60 mg/kg (în perfuzie pe timp de 1-2 ore) la intervale de 8 ore, 2-3
săptămâni, apoi 90-120 mg/kg/zi , 5-7 zile pe săptămână.
10
Alte antiherpetice :

-ganciclovirul - Cymevene, capsule a 200 mg sau fiole cu pulbere 500 mg/10 ml;

-famciclovirul - Famvir , comprimate a 125 mg şi a 250 mg ;

-valaciclovirul - Valtrex, comprimate a 500 mg;

-brivudinul - Helpin, comprimate a 125 mg.

Acestea au fost introduse în terapia herpesului simplex recidivant şi sunt recomandate şi în cazurile
de herpes simplex la bolnavii cu SIDA. Au acţiune asemănătoare aciclovirului.

Tratamentul local constă în :

Antivirale sub formă de unguente sau soluţii care contin :

- Aciclovir 5%- Se aplică de 5 ori/zi, la intervale de câte 4 ore, continuat cel puţin 3 zile după
vindecare.

- Foscarnet- se adminstrează de 3-5 ori/zi ;

- Penciclovir-se aplică la fiecare 2 ore, cel puţin 4 zile.

- Moroxidin-se aplică de 5 ori pe zi până la vindecarea clinică şi încă câteva zile după aceea.

Colorantii:

-violet de gentiană solutie 0,5-1% ;

-streptomicozan (solutie Castellani): este contraindicat în cazul localizărilor de la nivelul mucoasei

bucale, pentru că este toxic.

Coloranţii reprezintă pentru periada eruptivă, o variantă terapeutică, eficientă fără reactii adverse.

Tratamentul local în funcţie de localizarea leziunilor

 Gingivomastita herpetică:

-igienă locală ;

-spălături cu soluţie diluată de Fenosept sau cu apă oxigenată

-urmate de badijonări cu violet de genţiană 0,5% ;

-pentru evitarea suprainfecţiilor locale se recomandă Faringosept, comprimate a 10 mg, 3-5

comprimate/zi, 3-4 zile sau Strepsils, 3-6 comprimate pe zi.

11
-pentru calmarea durerilor- badijonări cu soluţie 1% de xilină , hidratare.

 Herpesul cutanat:

-antivirale locale, sau coloranti, sau pudre sau solutie sulfat de zinc.

 Herpesul genital :

-băi cu Rivanol sau cu permanganat de potasiu în concentratie slabă ;

-antivirale locale ;

-evitarea raporturilor sexuale până la completa epitelizare a leziunilor.

Zona zoster (herpes zoster)

Este o neuro-ectodermoviroză care se manifestă printr-o erupţie veziculoasă cu elemente grupate în
buchete, apărând succesiv în câteva zile, unilateral, pe traseul diferiţilor nervi senzitivi, mai frecvent
intercostali, cervico-brahiali, auriculari, ramura oftalmică a trigemenului.

Erupţia evoluează după caz fie spre crustificare, fiespre ulcerare; în formele mai severe apar necroză
şi hemoragii (zona zoster hemoragică şi necrotică sau gangrenoasă), cu ulceraţii policiclice ce rezultă
din confluarea elementelor vezico-necrotice din buchet.

Eruptia poate fi precedată, uneori cu multe zile, de dureri profunde cu caracter de junghi şi senzaţie
de arsură, cu iradieri în teritoriul limitrof. La vârstnici, adesea durerile urmează vindecării clinice, fiind
deosebit de intense şi rebele la tratament.

Boala este produsă de virusul „unic" varicelo-zosterian;

Ca şi în herpesul simplex există o primoinfecţie în copilărie, probabil prin arborele respirator, cu

viremie şi expresie clinică aparentă (tip varicelă) sau nonaparentă, după care virusul ajunge să se
cantoneze în ganglionii spinali posteriori rămânând în stare biofitică, inactivă, de unde - după
reactivare în anumite condiţii favorizante - migrează pe traiectul nervului cu proiecţie la nivelul
dermului şi epidermului. Factorii care permit reactivarea virusului sunt stările imunodepresive (stres,
afecţiuni infecţioase, limfoame maligne, tratament cu citostatice sau corticoizi, radioterapie, cancere
mai ales în stadiul metastatic etc). Zona zoster este foarte rară la copii şi relativ frecventă la vârstnici.

 Tratamentul general are ca obiective : combaterea inflamaţiei şi a durerii, prevenirea

infecţiilor secundare şi a altor complicatii, tratarea algiilor postzosteriene.

Pentru aceasta se utilizează:

12
Analgezice:

-algocalmin, 1-2 fiole/zi i.m. ;

-paracetamol, 1-2g/zi.

Antibioticele se administrează curativ (după antibiogramă) în caz de suprainfecţii şi preventiv în

formele grave şi la imunodeprimaţi.

Rifampicina- se pare că are şi proprietăţi antivirale şi imunomodulatoare. Se administrează 1

comprimat a 150 mg la 6 ore, 5-7 zile.

Antiviralele se recomandă a se administra cât mai precoce (în primele zile sau chiar ore de la debutul
clinic al bolii), timp de 7-10 zile. Se utilizează:

- Aciclovir, 800mg de 4-5 ori/zi- previne extinderea erupţiei, diminuează riscul complicaţiilor,
ameliorează durerea şi scade frecvenţa şi severitatea algiilor postzosteriene ;

- Famciclovir, 250mg de 3 ori/zi ;

Medicaţia adjuvantă constă în :

- vitamine : B1(efect antinevritic), B6 (efect antinevritic), B12 (efect antivirotic), E. Se administrează în

aceleasi doze recomandate în cazurile de herpes simplex, timp de 7-14 zile în cursul erupţiei şi în cure
prelungite, de luni de zile, în cazul algiilor postzosteriene.

- Cimetidina are efecte favorabile asupra duratei erupţiei şi durerii, posibil printr-o acţiune antivirală.
Se administrează ca şi în herpesul simplex ;

Tratamentul local

În perioada de veziculaţie se fac aplicatii cu Oximed sau Oxycort , spray cu oxitetraciclina şi

hidrocortizon, sau tamponări cu alcool de 2-3 ori/zi, urmate de pudraje cu talc sulfamidat 10% .

În perioada de ulceraţii sau necroze postveziculare, se recomandă badijonari cu coloranţi (violet de

genţiană, streptomicozan) sau ştergeri cu soluţie de Rivanol 1% sau cu acid boric în soluţie de 2%,
timp de 1-2 zile, apoi aplicaţii de paste grase, moi, cicatrizante.

Pitiriazis rozat Gibert

Este o dermatoză eritemato-scuamoasă care afectează, în special, adolescentii şi adulţii tineri având,
în general, tendintă la vindecare spontană.

13
Clinic, debutul este marcat de prezenta, de regulă, la nivelul toracelui a unei plăci unice eritemato-
scuamoase, rotund-ovalare, de dimensiuni variabile 2-4 cm, cu suprafaţă şi margini bine delimitate.
Este acoperită de o scuamă fină, usor aderentă (medalionul).

După aproximativ 5-7 zile îsi fac apariţia celelalte elemente eruptive, similare, eritemato-scuamoase,
de dimensiuni mai mici, asemănătoare eczematidelor, localizate în special la nivelul trunchiului,
abdomenului şi rădăcinii membrelor, rareori cuprinzând antebratele şi gambele. Aceste plăci sunt
izolate şi mai rar confluente.

La ora actuală se consideră că pitiriazisul rozat Gibert are drept agent etiologic herpes virus tip 7.

Tratament

Local, o acţiune favorabilă o au mixturile cu Hidrocortizon şi Ichtiol, cremele cu dermatocorticoizi, iar

ca tratament general, antihistaminicele, sedativele si tranchilizantele, în cazurile pruriginoase.

sedintele de UV pot avea rezultate favorabile.

Recomandăm :evitarea băilor fierbinti, a săpunurilor, precum şi a cremelor şi lotiunilor cosmetice. De

subliniat, că aplicarea tratamentelor locale intempestive poate duce la eczematizarea leziunilor,
prelungind astfel, evolutia obisnuit favorabilă a bolii.

Infectii cu papovavirusuri

Verucile vulgare
Sunt excrescente keratozice circumscrise, neinflamatorii, cu diametrul între 2-3 milimetri şi 1-2 cm,
rotund ovalare, cu suprafaţa neregulată, brăzdată de şanţuri, fiind produse de un „papilloma virus"
uman(HPV), care se multiplică în celulele stratului malpighian superior.

Se localizează ubicuitar, dar cu preferintă pe dosul mâinilor şi degetelor, pe palme şi fata palmară a
degetelor, pe genunchi (la copii), periunghial (veruci periunghiale) unde sunt inoculate de la un deget
la altul, prin forfecuţa de tăiat unghii (în cazurile cu leziuni mai vechi verucile se insinuează sub unghii
devenind dureroase). La copii pot apărea şi pe mucoasa endolabială, mai rar pe limbă.

Scărpinate sau zgâriate accidental se autoinoculează, leziunile luând o formă mai plană şi de culoare
roz, fiind dispuse linear, pe traiectul zgârieturii.

Electrocoagularea este procedeul de elecţie, căruia azi vaporizarea cu Laseri tinde să-i ia locul;
crioterapia cu azot lichid este eficace în verucile de dimensiuni mici şi medii. In formele cu leziuni
multiple este de încercat mai întâi un tratament sistemic de 3 săptămâni cu: Metionină (3-6 g/zi) În
verucile hiperkeratotice multiple, retinoizii (etretinat) pot îndepărta stratul cornos, dar fără
vindecare.

14
Papiloamele veruciforme (cornoase) ale feţei sunt apanajul bărbatilor, având fie aspectul unor mici
proeminente emisferice cu diametrul de 1-2 mm şi suprafaţa uşor neregulată veruciformă, fie al unor
prelungiri keratozice filiforme de 2-3 mm înălţime.

Sunt usor autoinoculabile, în special la baza firelor de păr (prin ras), putând cuprinde întreaga parte
păroasă a feţei. În faza de debut sunt abia vizibile, traducându-se prin mici puncte hemoragice (prin
tăierea cu lama de ras).

CURS 4

INFECTII MICOTICE
În raport cu nivelul invaziei, infecţiile fungice se împart în două mari grupe: micoze superficiale şi
micoze profunde.

MICOZELE SUPERFICIALE- Sunt micoze în care parazitul fungic atacă pielea, mucoasele şi anexele
pielii (în particular părul).

MICOZELE PROFUNDE- Sunt afecţiuni foarte rar întâlnite în ţara noastră. Clinic, micozele profunde se
traduc prin leziuni fistulogomoase prin care se scurge o serozitate cu grăunţi de diverse culori în
funcţie de agentul cauzal.

MICOZE PROFUNDE

Micetomul
Leziunea se localizează, de regulă, la membrele inferioare, articulaţia genunchiului şi cea tibio-
tarsiană, inocularea făcându-se în urma unui traumatism.

La început apar noduli fermi, nedureroşi ce confluează, realizând aspectul unei tumori boselate care,
în scurt timp, va fistuliza. Prin aceste fistule se elimină puroi cu aspect caracteristic care conţine
grăunţi coloraţi (gălbui, negri, albi sau roşii). Infecţia poate afecta ţesuturile profunde, oasele şi
articulaţiile, piciorul respectiv luând un aspect monstruos (piciorul de Madura).

Examenul micologic direct poate diferenţia uşor agenţii fungici, iar culturile pe medii selective pot
izola diferite specii.

Afecţiunea fiind nedureroasă, bolnavul apelează tardiv la medic când mijloacele terapeutice sunt
practic paleative.

15
 Tratamentul trebuie adaptat stadiului evolutiv şi agentului fungic cauzal. Metodele chirurgicale sunt
de preferat mai ales în leziunile incipiente, care se recomandă a fi extirpate în totalitate, obţinându-se
vindecarea. În stadiile tardive, cu leziuni extinse şi deformări anatomice este indicată amputarea.
Dacă agentul cauzal este reprezentat de actinomicete se recomandă administrarea de Penicilină,
Sulfamide sau Tetraciclină, în timp ce celelalte specii de fungi răspund bine la tratament cu
Amfotericină B, Griseofulvină, Ketoconazol.

Clasificarea propusă de Goetz (1965), după criteriul topografic, care este mai practică şi mai uşor de
reţinut:

Clasificarea topografică a dermatomicozelor (Goetz):

I. Tinea capitis (pilomicoze):

II. Tinea faciei et barbae

III. Tinea corporis (tip herpes circinat)

IV.Tinea cruris

V. Tinea manum

VI. Tinea pedum

VII. Tinea unghium

VIII. Otomicoze

IX. Pitiriazis versicolor

X. Eritrasma

XI. Candidoze cutaneo-mucoase:

XII. Micozele profunde

TINEA CORPORIS ET FACIAE (HERPESUL CIRCINAT)

Herpesul circinat poate fi cauzat de dermatofiţi antropofili, zoofili sau geofili. Afecţiunea este
frecventă atingând în aceeaşi măsură ambele sexe, apărând la orice vârstă.

• Se transmite de la animal (pisică, vite, câini) la om sau de la om la om (direct sau prin obiecte
contaminate).

• Clinic debutează printr-o pată eritematoasă, pruriginoasă care în zilele următoare devine
scuamoasă la centru şi cu margine veziculoasă, având tendinţa la extindere centrifugă.

16
 • Confluarea mai multor leziuni dă naştere la placarde policiclice.

• În cursul evoluţiei, centrul leziunii are tendinţă la vindecare spontană, în timp ce marginile
rămân permanent active.

• Diagnosticul herpesului circinat se pune, în general, uşor, pe baza aspectului clinic caracteristic
cu evoluţie excentrică şi tendinţă la circinare.

• Examenul micologic tranşează diagnosticul.

TINEA PEDIS

• Este cea mai răspândită dermatomicoză, atingând mai ales bărbaţii adulţi şi sportivii ,fiind
favorizată de tulburări circulatorii, hiperhidroza plantară, încălţăminte impermeabilă.

• Contaminarea se produce, cel mai adesea, prin mersul desculţ pe sol contaminat şi prin
folosirea comună a ciorapilor şi încălţămintei.

Afecţiunea se manifestă sub trei forme clinice:

• interdigito-plantar - cu descuamaţie, maceraţie, prurit şi fisuri interdigitale cu predilecţie în

spaţiul IV. Foarte frecvent, datorită infecţiei bacteriene supraadăugate, bolnavul acuză jenă la
mers. Această formă poate constitui poarta de intrare pentru erizipelul recidivant de gambă.

• forma veziculoasă, dishidroziformă — coexistă, adesea, cu forma interdigitală. Veziculele pot

cuprinde aici toată suprafaţa plantară. Această formă se complică frecvent prin suprainfecţie
şi limfangită acută.

• forma hiperkeratozică plantară — este mai rar întâlnită şi mai puţin supărătoare pentru
pacient, motiv pentru care se descoperă, adesea, întâmplător.

TINEA MANUM

• Este mai puţin frecventă decât cea a picioarelor, infestarea făcându-se fie dintr-o sursă
exogenă, fie prin autoinoculare de la un focar preexistent.

• Leziunile se localizează pe palme, uneori pe marginile laterale şi foarte rar pe dosul mâinilor,
cu aspect morfoclinic foarte asemănător leziunilor plantare.

• Clinic, întâlnim uneori o formă eritemato-descuamativă şi cel mai adesea forma veziculo-
dishidroziformă simulând o eczemă, punându-se aceleaşi probleme de diagnostic diferenţial
cu cele evocate la epidermofiţia plantară.

TRATAMENT TINEA

• Poliene- Nistatin, Natamicin, Amfotericina B

17
 • Imidazoli- Ketoconazol, Clotrimazol, Miconazol

• Triazoli-Itraconazol, Fluconazol

ONICOMICOZELE

• La unghiile mâinii inocularea se face, fie prin gratajul unui focar preexistent la acelaşi individ,
fie de la copii bolnavi la personalul de îngrijire.La unghiile picioarelor inocularea se face, fie de
la micozele interdigito-plantare sau direct de pe sol în cazul mersului desculţ.

• Boala debutează de la marginea liberă sau de la marginile laterale ale unghiilor, printr-o pată
albicioasă ce se întinde progresiv. Lama unghială îşi pierde transparenţa şi luciul, se îngroaşă,
se deformează şi devine friabilă. Subunghial se constituie un depozit alb, sfărâmicios.

• Diagnosticul pozitiv trebuie susţinut de examenul micologic pentru a diferenţia onicomicoza

de candidoza unghială şi de modificările întâlnite în psoriazis, peladă sau lichenul plan.

• Tratamentul este extrem de dificil prin durata acestuia, care trebuie prelungită, uneori, până
la 6 luni - 1 an.

• Impune uneori un tratament mixt, medical şi chirurgical.

• În prezent, medicamentele de elecţie în tratamentul onicomicozelor sunt Itraconazolul

(Orungal) administrat în 2-4 pulsuri (400 mg/zi timp de 7 zile apoi 3 săptămâni pauză) şi
terbinafina (Lamisil) cu 250 mg/zi timp de 6-12 săptămâni, medicamente, care, pe lângă
eficienţă crescută, prezintă şi avantajul unei hepatotoxicităţi minime.

• Îndepărtarea unghiei bolnave scurtează perioada de administrare a antimicoticului. Aceasta

se poate face prin metode sângerânde sau prin topirea lamei unghiale cu ajutorul unor
pomezi concentrate conţinând uree, acid salicilic.

• În ultimul timp s-a reuşit obţinerea unor antimicotice topice care pătrund prin lama unghială,
tratamentul modern actual fiind efectuat cu lacuri conţinând Amorolfină (Loceryl) sau
Ciclopiroxolamina 8% (Mycoster).

PITIRIAZIS VERSICOLOR

• Este o afecţiune foarte frecventă atingând, în egală măsură, ambele sexe, cu incidenţă maximă
între 20-45 ani. Agentul etiologic este Malassezia furfur care în cultură a fost identificat cu
Pityrosporum orbiculare, parazit saprofit al pielii mai ales în zonele seboreice.

18
• Leziunile de debut se caracterizează prin mici macule perifoliculare acoperite de scuame fine
ce se extind prin periferie confluând între ele şi formând placarde întinse. Gratajul unghial al
petelor detaşează scuame fine, furfuracee, realizând aşa zisul "semn al talaşului".

• Culoarea variază de la galben la brun (cafe au lait) cu un eritem inconstant şi discret. Pe pielea
bronzată petele pot apărea albe realizând pitiriazisul versicolor acromiant. Acest aspect este
explicat de diferiţi autori, fie prin efectul fotoprotector al scuamelor care apoi îndepărtate
evidenţiază o pată acromică, fie prin acţiunea de inhibare a melanogenezei de către acidul
azelaic produs de germen.

• Localizarea leziunilor este pe trunchi şi rădăcina membrelor superioare, ocazional putând

cuprinde pielea păroasă a capului, faţa, ceafa, gâtul, abdomenul şi coapsele.

• Examenul cu lampa Wood evidenţiază o fluorescenţă verde, spre deosebire de eritrasmă

unde fluorescenţa este de culoare roşu aprins.

• Diagnosticul diferenţial mai trebuie făcut cu pitiriazisul rozat Gibert, alte eczematide
(seboreide) sau cu vitiligo când leziunile sunt acromice

• Evoluţia este în general cronică cu recidive mai ales estivale.

• Tratamentul este dificil şi de lungă durată, vindecarea obţinându-se, de regulă, cu un

tratament mixt, local şi general.

• În tratamentul local, preparatele clasice (alcool iodo-salicilic, loţiunile eliberatoare de sulf

născând) îşi păstrează utilitatea. Azi se folosesc pe scară largă topice sub formă de spray,
creme, spumante, cu antimicotice diverse, sulfura de seleniu (Selsun), clotrimazol,
ketoconazol, naftifin, terbinafină.

• Tratamentul general constă în administrarea de ketoconazol (Nizoral) 200 mg/zi timp de 14-
21 zile, fluconazol (Diflucan) 400 mg doză unică sau Itraconazol (Orungal, Sporanox) 200 mg/zi
timp de 7-14 zile

19