5

CUPRINS

ARGUMENT.........................................................................................................pag. 7
ISTORIC................................................................................................................ pag. 8
CAPITOLUL I. DATE GENERALE DESPRE ERIZIPEL............................pag. 10
1.1. Anatomia şi fiziologia a pielii..........................................................................pag. 10
1.2. Prezentarea teoretică a bolii...........................................................................pag. 29
1.2.1. Definiţie.........................................................................................................pag. 29
1.2.2. Etiologie.........................................................................................................pag. 29
1.2.3.Patogenie....................................................................................................... pag. 30
1.2.4. Diagnostic clinic............................................................................................pag. 31
1.2.5. Diagnostic paraclinic....................................................................................pag. 36
1.2.6.Diagnostic diferential....................................................................................pag. 36
1.2.7. Evoluţie. Prognostic.....................................................................................pag. 37
1.2.8.. Tratament………………………………………………………......….….pag. 37
CAPITOLUL II. ÎNGRIJIRI GENERALE.......................................................pag. 39
2.1. Internarea pacientului cu erizipel în spital..................................................pag. 38
2.2. Asigurarea condiţiilor de mediu pacientului cu erizipel…….....................pag. 39
2.3. Asigurarea condiţiilor igienice pacienţilor cu erizipel internaţi ..............pag. 39
2.3.1. Pregătirea patului şi accesoriilor lui..........................................................pag. 40
2.3.2. Schimbarea lenjeriei de pat………………………………………………pag. 41
2.3.3. Asigurarea igienei personale, corporale a pacientului cu erizipel...........pag. 42
2.3.4. Efectuarea toaletei generale şi pe regiuni a pacientului ..........................pag. 42
2.3.5. Observarea poziţiei pacientului cu erizipel...............................................pag. 44
2.3.6. Schimbarea poziţiei şi mobilizarea pacientului cu erizipel……..............pag. 44
2.3.7. Captarea eliminărilor...................................................................................pag. 44
2.4. Supravegerea funcţiilor vitale şi vegetative...................................................pag. 45
2.4.1 Măsurarea şi notarea temperaturii..............................................................pag. 45
2.4.2 Observarea şi notarea respiraţiei.................................................................pag. 47
2.4.3 Măsurarea şi notarea pulsului arterial.......................................................pag. 49
2.4.4 Măsurarea şi notarea tensiunii arteriale.....................................................pag. 49
2.4.5 Monitorizarea diurezei.................................................................................pag. 51
2.5. Alimentaţia bolnavului cu erizipel…….........................................................pag. 51

5
 6

2.6. Administrarea medicamentelor şi hidratarea organismului........................pag. 52

2.7. Recoltarea produselor biologice şi patologie..................................................pag. 53
2.8.Pregătirea pacientului cu erizipel ....................................................................pag. 56
2.9. Educaţia pentru sănătate..................................................................................pag. 60
2.10. Externarea pacientului cu erizipel……..…………………………………...pag. 61
CAPITOLUL III. ÎNGRIJIRI SPECIFICE.........................................................pag. 62
3.1. Cazul I................................................................................................................pag. 62
3.2. Cazul II..............................................................................................................pag. 72
3.3. Cazul III.............................................................................................................pag. 83
CAPITOLUL IV. CONCLUZII.............................................................................pag.93
4.1. Evaluare finală...................................................................................................pag.93
4.2. Concluzii generale..............................................................................................pag.94
BIBLIOGRAFIE......................................................................................................pag.95

6
 7

ARGUMENT

 Erizipelul apare mai rar la copii si la adolescenti si este mai frecvent la adulti si
varstnici. Sexul masculin este mai des afectat.
 Sursa de infectie este reprezentata de bolnavi si convalescenti de diferite forme de
infectii streptococice (angine, otite, scarlatina, impetigo, pemfigus, erizipel, flegmon)
sau de purtatori sanatosi de streptococ beta hemolitic grup A. Cazurile de erizipel pot
constitui surse de infectie, indeosebi prin secretiile infectate de pe suprafata
placardului( continutul flictenelor, cruste).
 Modul de transmitere este atat contactul direct cu bolnavul, sau pe cale aeriana, prin
picaturi Flügge de la bolnavi cu angine sau purtatori de streptococ beta hemolitic. In
mod indirect transmiterea se poate face prin intermediul obiectelor contaminate.
 Contagiozitatea erizipelului este redusă și usor de evitat. Numai greseli grosolane de
asepsie ( mâini și obiecte contaminate cu secreții infectate) pot conduce la transmiterea
infectiei.
 Poarta de intrare este reprezentată de soluții de continuitate în tegument (leziuni
invizibile, minore sau evidente, plagi accidentale, chirurgicale, arsuri) sau pe
mucoase, de unde infectia streptococica se propaga prin continuitate la tegumentul
vecin ( de exemplu rinita streptococica si erizipelul fetei). Pentru erizipelul
membrelor inferioare, poarta de intrare este reprezentata adesea de solutii de
continuitate provocate de micoze interdigitale cronice, ulcere varicoase, escoriatii.
 In secolul trecut, înaintea introducerii regulilor de asepsie în serviciile chirurgicale,
se produceau veritabile epidemii intraspitalicesti de erizipel, care se soldau cu
numeroase decese.
 Receptivitatea. Anumite conditii ale macroorganismului predispun la infectii: nou-
născutul face erizipel la plaga ombilicala, persoanele traumatizate accidental sau
operator, cardiacii, neoplazicii, diabeticii sunt predispusi să facă erizipel grav si
recidivant.
 Boala apare cu mai multă usurință pe terenurile tarate, în incompetență imuno-
biologică, la cei care au mai avut erizipel, ca și cum infecția precedentă ar fi creat
o receptivitate crescută pentru streptococul beta hemolitic și o sensibilitate de tip
alergic.

7
 8

 Imunitatea:după erizipel nu apare o stare de imunitate, ci dimpotriva o stare de

predispozitie, care explica recidivele; uneori multiple, care apar la multi dintre
bolnavii de erizipel ( erizipel recidivant).
În formularea diagnosticului de îngrijire asistenta medicală trebuie să distingă
clar tipurile de probleme cu care se confruntă pacientul, pentru că nu toate problemele se
regăsesc în diagnosticul de îngrijire autonomă. Competenţa şi abilităţile asistentei
medicale, constituie cheia aplicării realiste a procesului de îngrijire. În lucrarea de faţă am
reunit cunoştintele teoretice, deprinderile practice, noţiunile practice, noţiunile de
farmacologie, de anatomia şi fiziologia omului, de dermatologie pe care le-am înglobat în
tehnicile de îngrijire după modelul conceput de Virginia Herdenson.

ISTORIC

 prima evidențiere a streptococului a făcut-o Billroth,în anul1874 la un caz de erizipel,

iar în 1879, Pasteur menţionează prezenţa streptococului în sângele unui pacient
cu sepsis puerperal;
 Fehlein izolează, în 1883, microorganismul în cultură pură, provenind din leziuni de
erizipel, iar F.Rosenbach îl denumeste în 1884, Streptococcus pyogenes.
 în anul 1928,Alexander Flaming a descoperit penicilina, primul antibiotic de
biosinteză,care afost experimentat și purificat de către Florey și Chain,fiind pus în
practică,abia în anul1941,cu rezultate excelente;
 descoperirea penicilinei a modificat mult evolutia și terapeutica bolilor infecto-
contagioase,deschizând era descoperirii unor noi antibiotice;
 Epidemii au apărut în secolele trecute, în serviciile de chirurgie, de obstetrică sau în
spitalele de cronici. Erizipelul este răspândit pe tot globul, dar, ca si alte boli produse
de streptococul beta hemolitic, el apartine mai ales regiunilor temperate. Incidenta
sezoniera a bolii arata un maximum toamna si primavara. Morbiditatea prin erizipel se
suprapune cu morbiditatea prin angine si scarlatine. Aceste afectiuni au prezentat in
timp numeroase variatii in ceea ce priveste durata valorilor epidemiologice,
morbiditatea si in special alternanta dintre epidemii in care predominau forme usoare
cu altele in care predominau forme grave de boala.

8
 9

CAPITOLUL I.
DATE GENERALE DESPRE ERIZIPEL

1.1. Prezentarea noţiunilor de anatomie şi fiziologie a pielii

1.1.1. Noţiuni de anatomie a pielii

Pielea sau tegumentul este un organ conjunctiv – epitelial care acoperă corpul în
întregime şi care se continuă cu mucoasele la nivelul orificiilor naturale (gură, cavităţi
nazale, anus, vagin).
Caracteristicile pielii la om:
 suprafaţa pielii este de aproximativ 1,5 m2, iar greutatea ei poate ajunge până la 18 Kg;
 grosimea pielii variază în raport cu sexul, vârsta şi regiunea de pe corp: la copii, femei
şi bătrâni, pielea este mai subţire; în regiunea palmelor şi a plantelor, grosimea pielii
atinge 4 mm, iar în regiunea pleoapelor atinge aproximativ 0,5 mm.
 culoarea pielii variază după regiuni şi vârstă, fiind determinată de bogăţile în pigment
melonic, ca şi gradul de vascularizaţie.
 pielea are o suprafaţă neregulată, fiind brăzdată de o serie de depresiuni, unele vizibile
cu ochiul liber denumite pliuri sau cute, şi altele mai puţin vizibile, denumite
depresiuni infundibulare

 Pliurile de pe suprafaţa palmară şi plantară au aspectul unor şanţuri aşezate unele lângă
altele care delimitează mici proeminenţe regulate numite creste papilare, ce ajută la
identificarea persoanelor prin amprentele digitale; depresiunile infundibulare,
cunoscute şi sub denumirea de peri, corespund orificiilor glandelor sudoripare şi
foliculilor polisebacei; pe faţa dorsală a extremităţilor degetelor, pielea se continuă cu
unghiile, anexe ale pielii.

9
 10

Structura pielii

Pielea este alcătuită din trei structuri principale şi anume:

 epidermul;
 dermul;
 hipodermul;

Epidermul
 reprezintă stratul superficial al pielii, de natură epitelială şi este despărţit de derm
printr-o membrană bazală
 se compune din două structuri principale: un strat profund, gros şi moale denumit
stratul mucos, şi un strat superficial, subţire, transparent şi uscat numit stratul cornos
 este străbătut de tulpinele firelor de păr, precum şi de canalele de excreţie ale glandelor
sudoripare, conţinând deasemenea şi terminaţiile nervoase receptoare.
Stratul mucos este alcătuit la rândul lui din trei structuri, fiecare dintre ele find alcătuite
din unul sau din mai multe rânduri de celule suprapuse:
 stratul bazal sau germinativ
 este alcătuit dintr-un singur rând de celule de formă cilindrică, cu limite
distincte şi cu citoplasmă plină de granulaţii pigmentari;
 conţine pigmentul numit melanină care dă culoare pielii şi care variază
cantitativ cu rasa, gradul de expunere la lumină şi cu regiunea corpului;
 se mai numeşte şi strat generator, deoarece mitozele abundente de la acest nivel
asigură regenerarea epidermului.

10
 11

 stratul celulelor poliedrice

 este alcătuit din 6 până la 20 de rânduri de celule de formă poliedrică şi se află
deasupra stratului bazal;
 celulele sunt unite între ele printr-un sistem de fibrile numite tonofibrile care
conferă stratului un grad de elasticitate şi de rezistenţă faţă de presiunea şi
tracţiunea exercitată pe suprafaţa pielii;
 între celulele acestui strat se găseşte un spaţiu lacunar plin cu lichid interstiţial,
bogat în substanţe nutritive
 stratul granulos
 este alcătuit din 1 – 5 rânduri de celule cu aspect fusiform, uşor lăţite, paralele cu
suprafaţa epidermului;
 aceste celule sunt despărţite între ele prin spaţii înguste şi totodată unite prin
tonofibrile;
 citoplasma lor conţine o substanţă proteică numită kerotohialină
 stratul cornos

11
 12

 este alcătuit din trei straturi de celule:

 stratul lucid se compune din mai multe rânduri de celule poliedrice turtite
şi au nucleu degenerat,
 Stratul cornos propriu-zis este format din celule lăţite, veziculoase care
conţin o substanţă grasă numită paraeleidină şi care nu au nucleu;
 Stratul exfoliator sau descuamat este alcătuit din celule cornoase, ele
aflându-se la suprafaţa epidermului;
 pentru ca o celulă a statului bazal din corpul mucos să ajungă să se descuameze
sau să se exfolieze trebuie să treacă cel puţin 26 – 28 de zile;
 procesul de exfoliere constă în desprinderea necontenită şi căderea sub formă de
solzi sau de pelicule a celulelor din stratul exfoliator care sunt slab unite ître ele.
Dermul este o membrană conjunctivă densă şi reprezintă al doilea component al pielii,
aflat sub epiderm de care este despărţit de membrana bazală.
În constituţia dermului intră:
 o substanţă fundamentală (formată din mucopolizaharide, acid hialuronic, proteine,
apă şi săruri minerale);
 fibre conjunctive colagene, elastice şi de reticulină.

12
 13

 elemente celulare: fibroblaste, hitiocite, mastocite, limfocite, plasmocite

În derm se găsesc: glandele sebacee; canalele de excreţie ale glandelor sudoripare; vase
sanguine; nervi şi corpusculi senzitivi.

Dermul este alcătuit din două straturi:

 stratul papilar
 se caracterizează prin prezenţa a numeroase ridicături conice numite
papile, care se înfundă în epiderm
 Papilele pot fi adelomorfe, foarte mici şi care nu împing în afară stratul
cornos al epidermului, şi papile delomorfe care sunt înalte şi produc
crestele, papilele de pe faţa palmară a mâinilor, de pe faţa plantară a
picioarelor şi de pe pulpa degetelor
 Fibrele conjunctive se prind pe de o parte pe membrana bazală a
epidermului, iar pe de altă parte pe startul reticular de dedesubt
 Celulele sunt de diferite tipuri: fibrocite, leucocite, limfocite, plasmocite,
mastocite şi pigmentare, a căror abundenţă depinde de regiunea corpului
şi de rasa individului

13
 14

 Tot aici se mai găsesc şi diferite tipuri de corpusculi senzitivi (Meissner,

Vause).
 stratul reticular :
 este format îndeosebi din fibre conjunctive alergene şi elastice care se
continuă cu reţeaua de fibre din stratul papilar de deasupra şi din
hipodermul adiacent.

Hipodermul
 este stratul profund al pielii, situat sub derm şi care se continuă cu aponevrozele
subadiacente sau cu periostul oaselor;
 Este format din ţesut conjunctiv lax, fibrele conjunctive fiind în marea lor
majoritateorientate paralel cu suprafaţa pielii;
 În ochiurile delimitate de fibre se găsesc, în unele regiuni, celule grase mari, care
formează în ansamblul lor pediculul adipos;
 În hipoderm se mai găsesc vase, nervi, porţiunea secretoare a glandelor sudoripare,
muschi pieloşi şi corpusculi senzitivi.
Anexele cutanate
Anexele cutanate cuprind glandele cutanate şi fanerele. Glandele cutanate cuprind
glandele sudoripare ecrine, glandele sudoripare apocrine şi glandele sebacee. Fanerele
cutanate cuprind părul şi unghiile.
Foliculul pilo-sebaceu
Foliculul pilo-sebaceu cuprinde:
1) părul şi tecile sale,
2) glanda sebacee.
3) muşchiul erector al firului de păr

14
 15

Părul
 este o formaţiune epitelială, cornoasă, filiformă care ia naştere în corionul profund
dintr-o expansiune cupuliformă de natură conjunctivo-vasculară numită papilă care
reprezintă organul vital al firului de păr
 Porţiunea mai umflată a părului care coafează papila se numeşte bulb
 În partea inferioară a bulbului se află matricea sau centrul germinativ care produce
părul şi teaca epitelială internă
 Firul de păr traversează grosimea pielii ieşind la suprafaţă şi prezintă astfel două
porţiuni:

 rădăcina – porţiunea din grosimea pielii,

 tija sau tulpina – porţiunea aeriană.
 Rădăcina firului de păr este constituită histologic din mai multe straturi dispuse
concentric:
 măduva – puţin dezvoltată la om este formată din celule clare, formând axul
părului;
 corticala (cortexul) reprezintă cea mai mare parte din structura părului fiind
formată din celule fuziforme, nucleate şi bogate în pigment. Aceste celule
conţin keratohialină. În cursul diferenţierii celulele corticale pierd nucleul şi
se keratinizează complet.
 epidermiculul este format dintr-un singur rând de celule plate, anucleate,
lipsite de melanină.

15
 16

2) Glandele sebacee

 sunt în general anexe ale firului de păr, dar există o serie de zone unde acestea sunt
singure: buze, gland, faţa internă a prepuţului, labiile mici, areola mamară şi pleoape.
 sunt glande exocrine tubulo-alveolare situate în triunghiul format de epiderm, firul de
păr şi muşchiul erector al firului de păr. Talia lor este invers proporţională cu cea a
firului de păr
 Celulele porţiunii secretorii a glandelor sebacee, denumite sebocite, iniţial de formă
cubică suferă o diferenţiere de la periferia glandei spre centru, sfârşind prin a se
distruge şi elimina în infundibulul folicular – secreţie holocrină.
3)Muşchiul erector al părului
Muşchiul erector al părului este un muşchi neted, oblic, localizat pe faţa externă a
glandei sebacee. Contracţia muşchiului erector provoacă ridicarea firului de păr care se
verticalizează.
Glandele sudoripare apocrine

16
 17

 sunt prezente doar în anumite regiuni ale organismului: axile, scrot, labiile mici,
regiunea perianală, conductul auditiv extern, pleoape şi sunt totdeauna anexate
foliculului pilo-sebaceu;
 Sunt constituite dintr-o porţiune secretorie şi un canal excretor:
 porţiunea secretorie a glandelor sudoripare apocrine este localizată în hipoderm,
mai profund decât porţiunea secretorie a glandelor sudoripare ecrine. Aceasta
prezintă un singur tip de celule glandulare cilindrice sau cubo-cilindrice situate în
jurul unui lumen larg;
 între membrana bazală şi celulele glandulare se găseşte un strat discontinuu de
celule mioepiteliale;
 canalul excretor este format din două straturi de celule cubice. El se deschide în
conductul pilo-sebaceu mai jos de glandele sebacee;
 Produsul de secreţie este opac, gras şi alcalin. El este secretat în mod apocrin:
eliminarea polului apical al celulelor, dar partea bazală şi medie rămâne pe loc pentru
regenerarea elementelor pierdute;
Glandele sudoripare ecrine
 sunt repartizate pe toată suprafaţa pielii, cu excepţia regiunilor axilare,
perimamelonare, pubiene. Sunt foarte numeroase la nivelul palmelor şi plantelor şi
numeroase la nivelul dosului mâinilor şi pielii capului.
 Sunt glande exocrine tubuloase simple având o porţiune secretorie şi un canal excretor:
 porţiunea secretorie a glandelor sudoripare ecrine este localizată în dermul profund
sau hipodermul superficial
 Sunt formate dintr-un singur strat de celule glandulare cilindrice (sau cubo-
cilindrice) situate în jurul unui lumen îngust
 Celulele mioepiteliale sunt prezente la periferie având rolul de a elimina conţinutul
celulelor glandulare în lumenul tubular.
 canalul excretor al glandelor sudoripare ecrine străbate dermul perpendicular pe
suprafaţa cutanată, apoi traversează epidermul pentru a se deschide la suprafaţă
printr-un por.
 În porţiunea sa intradermică este mărginit de un epiteliu cubic, bistratificat, pe
când în porţiunea intraepidermică, denumită acrosiringium, nu are perete propriu.
 Secreţia lor apoasă, incoloră şi sărată constituie sudoarea. Sunt glande merocrine
vărsându-şi conţinutul în afara foliculului pilos.

17
 18

Unghia

 este o lamă cornoasă localizată pe faţa cutanată dorsală a fiecărui deget de la mâini şi
picioare
 Macroscopic unghia prezintă două părţi: o parte vizibilă - corpul unghiei sau limbul şi
o parte ascunsă sub repliul unghial – rădăcina
 Lunula este porţiunea albă a corpului situată în vecinătatea rădăcinii
 Pielea care acoperă rădăcina constituie bureletul unghial a cărui extremitate liberă,
foarte keratinizată, se numeşte epionichium sau cuticula, pe când regiunea situată sub
marginea liberă a unghiei se numeşte hiponichium
 Creşterea unghiei se face prin proliferarea şi diferenţierea epiteliului rădăcinii şi
lunulei unghiei, numită matricea unghială
 Matricea produce platoul unghial cu viteza de 1 mm/săptămână la mâini şi de 0,25
mm/săptămână la picioare.
Vascularizaţia pielii
 Epidermul ca orice epiteliu nu este vascularizat el fiind hrănit prin osmoză;
 dermul şi hipodermul sunt bogat vascularizate printr-o reţea foarte sistematizată de
arteriole de calibru mediu apoi mic, capilare şi venule;

18
 19

 În partea profundă a hipodermului arterele formează o primă reţea paralelă cu

suprafaţa cutanată;
 De la aceasta pleacă perpendicular ramuri care traversează hipodermul dând
colaterale care vascularizează lobulii adipoşi şi anexele: glandele sudoripare şi
foliculii piloşi;
 Aceste ramuri se reunesc în partea profundă a dermului reticular pentru a forma a
doua reţea a cărei ramificaţii sunt paralele cu suprafaţa cutanată;
 Din această a doua reţea pornesc perpendicular arteriole, numite „arteriole în
candelabru”, care dau ramuri pentru anexele cutanate şi dermul reticular şi sfârşesc
prin a se anastomoza într-o a treia reţea – reţeaua subpapilară, situată dedesubtul
papilei dermice;
 Din această ultimă reţea pleacă arteriolele terminale care se îndreaptă vertical spre
papile în vârful cărora se ramifică în numeroase capilare dispuse în ansă;
 Reţeaua venoasă urmează în sens invers acelaşi traiect ca şi reţeaua arterială;
 Limfaticele sunt reprezentate prin vasul central al papilei, apoi prin plexul
subpapilar şi, în sfârşit, prin trunchiuri mai mari care se deschid în limfaticele din
ţesutul celular subcutanat.

19
 20

Inervaţia pielii
 Terminaţiile nervoase libere sunt abundente în anumite regiuni ale pielii.
 Fibrele nervoase iau naştere din plexul subepidermic, pierd celulele Schwan şi pătrund
în epiderm.
 După ce traversează stratul bazal şi spinos, terminaţiile libere se termină în stratul
granulos.
 Terminaţiile libere conţin mecanoreceptorii C, termoreceptorii şi receptorii de durere.
 Formaţiunile corpusculare neîncapsulate cuprind complexele Merkel şi discurile
Pinkus
 Complexele Merkel cuprind celulele Merkel ale stratului bazal al epidermului şi ale
tecii epiteliale externe a firului de păr şi fibrele nervoase în contact cu ele.
 Discurile lui Pinkus sunt mici proeminenţe epidermice cu diametrul de 0,3-0,5 mm,
vizibile cu lupa şi caracterizate morfologic de un epiderm foarte gros, de o joncţiune
dermo-epidermică foarte deformată, de prezenţa a numeroşi corpusculi Merkel în
stratul bazal al epidermului şi numeroase vase sanguine în dermul subiacent.
Formaţiuni corpusculare încapsulate:

20
 21

 Corpusculii Meissner sunt localizaţi la nivelul papilelor dermice în pielea îngroşată

fără peri. Sunt corpusculi ovalari, încapsulaţi, formaţi din celule aplatizate între
care se găseşte o ramificaţie nervoasă mielinică cu traiect helicoidal. Corpusculii
Meissner sunt mecanoreceptori cu rol în atingere.
 Corpusculii Vater-Pacini şi corpusculii Krause
 sunt localizaţi în dermul pielii glabre groase şi a pielii fine cu peri;
 Sunt înconjuraţi de o capsulă şi constituiţi din celule aplatizate şi mulate
una peste alta concentric, în formă de bulb de ceapă, în jurul unei mase
centrale care conţine fibra nervoasă terminală;
 sunt mecanoreceptori implicaţi în percepţia vibraţiilor
 Corpusculii Krause pot fi consideraţi ca mici receptori Pacini cu rol în
percepţia senzaţiilor de frig.
 Corpusculii Ruffini sunt situaţi în dermul pielii groase şi a pielii fine cu peri. Sunt
corpusculi încapsulaţi conţinând numeroase fibre nervoase, implicate în percepţia
presiunilor, tracţiunilor şi senzaţiilor de cald.

1.1.2 Fiziologia pielii

1.Funcţia de organ de simţ.
Analizatorul cutanat este alcătuit din :
 un segment periferic,
 un segment de conducere
 un segment central.
Segmentul periferic este reprezentat de terminaţiile nervoase receptoare libere şi de
formaţiunile receptoare incapsulate existente în epiderm, derm şi hipoderm.
 Sensibilitatea tactilă este determinată de excitanţi mecanici care acţionează prin
atingere sau pact şi prin apăsare sau presiune.
 Excitaţia care determină sensibilitatea de atingere sau de contact sunt recepţionaţi de
corpusculii Meissner, discurile Merkel şi de fibrele situate la baza foliculilor piloşi.
 Sensibilitatea de atingere variază mult de la o regiune a pielii la alta, zonele păroase
fiind deosebit de sensibile, pulpa degetelor şi buzele posedând cel mai înalt grad de
sensibilitate tactilă
 Excitanţii care determină sensibilitatea de apăsare sau de presiune sunt recepţionaţi
de corpusculi Vater-Pacini din hipoderm

21
 22

 Aplicarea unei excitaţii tactile cu caracter de contact sau de atingere într-un punct de
pe piele poate fi perfect localizată de către omul normal, ceea ce poartă denumirea de
topogrozie
 Când două excitaţii sunt aplicate simultan se percep două senzaţii distincte numai
dacă distanţa dintre cele două puncte excitate este sufucient de mare, ceea ce poartă
denumirea de discriminoză tactilă
 Cu ajutorul sensibilităţii tactile, omul poate identifica şi fără participarea vizuală
obiectele, pe baza proprietăţilor lor fizice (formă, greutate, consistenţă, temperatură),
ceea ce poartă denumirea de stereognoză.
 sensibilitatea termică este determinată de excitanţi termici şi anume de temperatura
înconjurătoare sau de aceea a corpului cu care pielea vine în contact
 Calitatea de rece este recepţionată de corpusculii Krause, iar cea de căldură de
corpusculii Ruffini.
 Când temperatura uni corp este superioară temperaturii pielii, ea este recepţionată ca
senzaţie de căldură , iar când temperatura este mai mică decât pielea, ea este
recepţionată ca senzaţia de rece

22
 23

 Receptorii cutanaţi Ruffini sunt excitaţi când temperatura înconjurătoare sau aceea a
corpurilor cu care pielea vine în contact este cuprinsă între 24 oC şi 47oC, iar
receptorii Krause când temperatura atinge 10oC – 41oC
 Intensitatea senzaţiei de cald sau rece depinde, în primul rând de mărimea suprafeţei
asupra căreia acţionează excitantul şi în al doilea rând de gradul variaţiei
temperaturii
 Faţa palmară a mâinii are puterea de diferenţiere termică cea mai mare pentru
temperaturi care oscilează în jurul a 28oC.
 sensibilitatea dureroasă este determinată de excitanţi algici sau nociceptivi, care sunt
stimuli capabili să producă influenţe dăunătoare asupra organismului
 Senzaţia de durere poate fi determinată de orice agent brutal care produce leziuni
sau distrugeri ale ţesutului: agenţi fizici (mecanici, electrici, termici); agenţi chimici
(acizi, baze, săruri); agenţi biologici (toxine microbiene)
 Receptorii pentru durere sunt reprezentaţi de terminaţiile nervoase libere, lipsite de
teacă de mielină, respectiv de dendritele neuronilor din ganglionii spinali, acestea
găsindu-se în derm şi în stratul mucos al epidermului
 Spre deosebire de senzaţiile tactile şi tonice, durerea este însoţită întotdeauna de o
componentă psihofiziologică, respectiv de stare de nelinişte dezagreabilă
 De asemenea, durerea este însoţită de reflexe medulare segmentare (reflexul de
flexiune), ca şi de reflexe suprasegmentare la nivelul măduvei şi al etajelor
superioare ale sistemului nervos (reacţii vegetative, creşterea T.A., creşterea
frecvenţei cardiace, dilatarea pupilei, creşterea secreţiei sudorale) când intensitatea
stimulului dureros este foarte mare, reacţiile reflexe au caracter inhibitor
manifestându-se prin scăderea T.A. şi tulburări ale articulaţiei şi respiraţiei
 Pragul reacţiei la durere variază de la un individ la altul, adaptarea la durere fiind
slabă datorită rolului acestea în acţiunea de semnalizare a excitanţilor dăunători
organismului.
Segmentul de conducere
 este alcătuit din căile nervoase care conduc impulsurile de la receptori către segmentul
central al acestui analizator
 Excitanţii tactili, termici şi dureroşi aleşi de terminaţiile nervoase existente în epiderm
şi hipoderm sunt mai întâi codificaţi sub formă de impuls nervos şi apoi conduşi de

23
 24

fibrele nervoase senzitive sau ascendente către segmentul central al analizatoruliu

tegumentar
 Căile care conduc aceste impulsuri nervoase de la periferie către centru poartă numele
de căi ale sensibilităţii exteroreceptoare.
Segmentul central al analizatorului cutanat
 este girul postcentral al lobului parietal, ariile 3, 1, 2, 5 şi 7, aici impulsurile fiind
prelucrate de scoarţa cerebrală şi devenind conştiente prin capacitatea acesteia de
analizare şi sinteză
 Analizatorii tegumentari informează scoarţa despre variaţiilr de temperatură din mediul
înconjurător şi contactul cu anumite obiecte.
2.Funcţia de protecţie.
 Pielea protejează întregul organism împotriva agenţilor mecanici, chimici, termici şi
microbieni prin întreaga sa structură
 Rezistenţa fibrelor conjunctive şi elastice din derm, la care se adaugă rolul de
analizator al şocurilor pe care i-l confirmă grăsimea din hipoderm fac ca pielea să
protejeze ţesuturile subiacente de acţiunea nocivă a agenţilor mecanici.
 Existenţa în stratul cornos a Keratinei (proteină cu rezistenţă mare faţă de acizi, baze,
enzime) face ca pielea să protejeze ţesuturile subiacente de acţiunea agenţilor chimici.
 La acţiunea agenţilor chimici se mai opun şi grăsimile existente pe suprafaţa pielii,
care rezultă din secreţia glandelor sebacee.
 Protecţia împotriva agenţilor actinici, respectiv a energiei radiante solare şî îndeosebi
împotriva radiaţiilor ultraviolete se realizează atât prin prezenţa keratinei din stratul
cornos, cât mai ales prin prezenţa melaninei din celulele pigmentare din epiderm.
 Stratul cornos este dotat cu proprietăţi de reflexie, difuzie şi absorbţie faţă de radiaţiile
solare proiectate asupra pielii.
 Pigmentul melonic existent în celulele pigmentare şi în cele ale stratului germinativ
are un rol deosebit în fotoprotecţia dermului, absorbând o anumită cantitate din radiaţiile
care au reuşit sa străbată stratul cornos.
 Pielea, prin stratul ei cornos, devine impermeabilă pentru microorganisme, la aceasta
adăugându-se şi acţiunea uşor bactericidă a sebumului
 Protecţia contra agenţilor biologici se realizează prin descuamarea continuă a
epidermului, ca şi prin pelicula acidă de la suprafaţa pielii, care împiedică multiplicarea
microbilor şi a paraziţilor vegetali.
3.Funcţia de excreţie

24
 25

 Alături de rinichi şi de tubul digestiv, pielea intervine în excreţia diferitelor substanţe

din organism prin intermediul glandelor sudoripare.
 Glandele sudoripare merocrine au o secreţie acidă şi îşi varsă conţinutul în afara
foliculului sebaceu.
 Glandele holomerocrine au o secreţie alcalină şi îşi varsă conţinutul în apropiere de
orificiul glandelor sebacee.
 Produsul de secreţie al acestor glande este sudoarea care este o soluţie formată din 99%
şi 1% substanţe solubile, printre care săruri minerale (clorură de sodiu şi de potasiu),
substanţe organice azotate (uree, creatinină, acid uric), acid lactic, acizi graşi volatile şi
alte substanţe.
 Din punct de vedere cantitativ, în condiţii obişnuite de temperatură, umiditate şi efort
fizic, sudoarea este de aproximativ 200 ml în 24 de ore, ea putând ajunge în timpul unor
eforturi fizice mari la 10 l în 24 de ore.
 Reglarea secreţiei sudorale se face atât pe cale nervoasă, cât şi pe cale umorală,
glandele sudorale aflându-se sub controlul sistemului nervos simpatic şi parasimpatic, a
căror excitare declanşează secreţia sudorală.
 Mediatorul chimic între terminaţiile nervoase şi celulele secretoare este atât acetilcolina
cât şi adrenalina, datorită fibrelor colinergice şi agrenergice existente în aceste
terminaţii.
4.Funcţia de termoreglare
 însumează totalitatea mecanismelor care asigură meţinerea temperaturii corporale în
limite fiziologice (36,50 dimineaţa şi 36,90 seara), această constantă reprezentând un
echilibru între producerea de căldură (termogeneză) şi pierderea de căldură (termoliză).
 Pierderea de căldură se efectuează la suprafaţa pielii şî a membranei alveolocapilare a
plămânilor, dar şi prin urină şi materii fecale. Pielea reprezintă organul principal de
pierdere a căldurii, ea comportându-se ca un indtermediator al schimbului de căldură
între organism şi mediul exterior.
 Pierderea de căldură de la nivelul pielii se realizează prin iradiere, conducţie, convecţie
şî evaporare.
 pierderea de căldură prin iradiere se face sub forma unui transfer de energie radiantă
de la suprafaţa pielii la exterior, prin intermediul unor unde electromagnetice ce se
deplasează cu viteza luminii. Corpul omenesc pierde prin iradiere 55% din căldură.

25
 26

 pierderea de căldură prin conducţie este un transfer de căldură între două corpuri
care vin în contact când între ele există o diferenţă de temperatură. Corpul omenesc
poate pierde căldură prin conducţie dacă aerul cu care vine în contact este mai rece,
intensitatea pierderii depinzând de temperatura atmosferică înconjurătoare. Un rol
important în pierderea de căldură prin conducţie îl are îmbrăcămintea, care realizează
un strat de aer izolator între mediul exterior şi piele.
 pierderea de căldură prin convecţie este un alt mecanism de pierdere de căldură,
cantitatea de căldură pierdută în condiţii fiziologice fiind de 15%. Este un mecanism
de transmitere prin curenţi a energiei calorice de la corpul uman la mediul
înconjurător. În condiţii normale de temperatură, umiditate şi mişcarea aerului,
îmbrăcăminte şi intensitate a termogenezei, organismul pierde prin iradiere,
convecţie şi conducţie 70% din întreaga cantitate de căldură.
 pierderea de căldură prin evaporarea secreţiei sudorale este cel de-al patrulea
mecanism al termolizei, în condiţii fiziologice de temperatură şi umiditate a mediului
ambiant, evaporarea lichidelor de la suprafaţa pielii ducând la pierderea a circa 25%
din cantitatea totală de căldură produsă în organism. Pierderea de căldură prin
evaporare este echivalentă cu cantitatea de căldură necesară pentru transformarea
secreţiei sudorale în vapori. În condiţiile unor variaţii mari al temperaturii ambiante,
în procesul de termoliză intervin o serie de reflexe care au drept rezultat un aport
crescut sau scăzut din sânge în capilarele dermului, sau o cantitatecrescută ori
scăzută de secreţie sudorală.
5.Funcţia de depozit
 Stratul profund al pielii, şi anume hipodermul, reprezintă locul de depozitare a
grăsimilor din rezervă, aceste grăsimi provenind din grăsimile alimentare, dar mai ales
din transformarea glucidelor în lipide
 Un aport alimentar crescut de glucide (pâine, paste făinoase, dulciuri) duce la creşterea
cantităţii de grăsime din hipoderm, ceea ce reprezintă o importantă rezervă energetică
pentru organism
 Pielea nu este numai un rezervor de grăsime, dar şi un rezervor de sânge, cantitatea de
sânge care se află în vasele din stratul papilar şi din hipoderm fiind apreciabilă.
 Când organismul are nevoie de o redistribuire a acestui important element în favoarea
altor organe de importanţă vitală (inima, creierul), o mare cantitate din sângele de

26
 27

rezervă din piele este aruncată în circulaţie datorită fenomenului de vasoconstricţie

arteriolară şi capilară de la nivelul pielii.
6.Funcţia de absorbţie a pielii .
 are o importanţă fiziologică redusă, în schimb, permeabilitatea acesteia pentru anumite
substanţe medicamentoase fiind extrem de importantă pentru practica medicală.
 Absorbţia diferitelor substanţe se poate face în deosebi prin orificiile pilosebacee şi
sudoripare.

27
 28

1.2. ERIZIPELUL

1.2.1. Definiţie
Erizipelul
 este o boală infecţioasă acută a tegumentului, determinată de streptococul beta-
hemolitic din grup A, caracterizată clinic prin apariţia unui placard roşu, eritematos
şi dureros cu tendinţă extensivă, însoţit de fenomene generale precum febră şi frison.
 Din punct de vedere anatomo-patologic, erizipelul este o inflamaţie acută care se
întinde în adâncime până la corion, ca urmare a pătrunderii şi înmulţirii microbilor în
limfaticele reticulare.
1.2.2. Etiologie
 Agentul patogen al erizipelului este streptococul hemolitic descoperit de Fehleisen in
1882, care se găseşte constant în placardul erizipelatos;
 Streptococul găsit în erizipel, face parte din grupa A, a streptococilor hemolitici.
 La om s-au descris erizipele cu stafilococ şi pneumococ cu simptomatologie
asemănătoare celei prin streptococ.;

28
 29

1.2.3. Patogenie
 Streptococul beta hemolitic, pătrunde, în tegument printr-o soluţie de continuitate
(minuscule sau plagă evidentă) sau prin propagarea de la o infecţie a mucoasei (rinită
sau faringită streptococică);
 De la poarta de intrare difuzează în vecinătatea acesteia progresând pe cale limfatică
până la ganglionii regionali;
 Streptococii se multiplică în vasele limfatice şi în spaţiile limfatice ale dermului
provocând o dermită, caracterizată prin vasodilataţie, edem şi infiltraţie celulară. Aceste
modificari sunt mai intense către marginile suprafeţei infectate, propagarea făcându-se în
jur, din aproape în aproape;
 În centrul placardului de dermită, modificările se atenuează, iar streptococii se găsesc,
aici, în număr redus;Deseori, serozitatea acumulată în derm provoacă, prin presiune, un
clivaj al stratului superficial al pielii, având ca urmare apariţia de flictene;
 Uneori, se realizează arii de necroză a epidermului, urmate de eliminări lente ale
porţiunii sfacelate. Nu numai epidermul şi dermul sunt afectate de erizipel, dar şi
hipodermul, care este sediul unui edem (deseori masiv) şi chiar al unor procese
supurative (celulită, abces, flegmon);
 Ganglionii regionali prezintă o reacţie inflamatorie. Fenomenele generale sunt cauzate
de toxinele streptococului, care trec în circulaţie. În cazuri rare, bariera ganglionară este
depăşită, realizându-se forma bacteriană sau septicemică a bolii.
 Se admite că în patogenia erizipelului, intervine o stare alergică a organismului, de
sensibilizare faţă de streptococul beta hemolitic grup A. Pe un astfel de teren, factorii
predispozanţi şi favorizanţi, care ţin de mediul extern şi de organism, intervin în
declanşarea bolii, provocând o schimbare în reactivitatea organismului;
 Aceşti factori pot fi scăderile bruşte de temperatură, traumatismele, debilizarea,
rezistenţa scăzută etc;
 Astfel se explică de ce acelaşi streptococ, provenit de la un bolnav de erizipel, va
determina la o altă persoană nu un erizipel, ci eventual un abces, o limfangită, o angină,
uneori nimic şi numai foarte rar, un erizipel
Sursa de infecţie:
 este reprezentată de bolnavi şi convalescenţi de diferite forme de infecţii streptococice
(angine, otite, scarlatina, impetigo, pemfigus, erizipel, flegmon) sau de purtători sănătoşi
de streptococ beta hemolitic grup A. Cazurile de erizipel pot constitui surse de infecţie,

29
 30

îndeosebi prin secreţiile infectate de pe suprafaţa placardului (conţinutul flictenelor,

cruste).
 Nu este exclusă exacerbarea, datorită unor anumiţi factori locali sau generali, a unui
streptococ hemolitic, aflat de multă vreme pe mucoasă în stare de saprofitism.
Modul de transmitere
 contactul direct cu bolnavul, sau pe cale aeriană, prin picături Flügge de la bolnavii cu
angine sau purtători de streptococ beta hemolitic.
 indirect transmiterea se poate face prin intermediul obiectelor contaminate.
Contagiozitatea erizipelului este redusă şi uşor de evitat. Numai greşeli grosolane de
asepsie ( mâini şi obiecte contaminate cu secreţii infectate) pot conduce la transmiterea
infecţiei.
Poarta de intrare
 este reprezentată de soluţii de discontinuitate în tegument (leziuni invizibile, minore sau
evidente, plagi accidentale, chirurgicale, arsuri) sau pe mucoase, de unde infecţia
streptococică se propagă prin continuitate la tegumentul vecin ( de exemplu rinita
streptococică şi erizipelul feţei)
 Pentru erizipelul membrelor inferioare, poarta de intrare este reprezentată adesea de
soluţii de continuitate provocate de micoze interdigitale cronice, ulcere varicoase,
escoriaţii.
 În secolul trecut, înaintea introducerii regulilor de asepsie în serviciile chirurgicale, se
produceau veritabile epidemii intraspitaliceşti de erizipel, care se soldau cu numeroase
decese.
Receptivitatea
 Anumite condiţii ale macroorganismului predispun la infecţii: nou-născutul face erizipel
la plaga ombilicală, persoanele traumatizate accidental sau operator, cardiacii,
neoplazicii, diabeticii sunt predispuşi să facă erizipel grav şi recidivant.
 Boala apare cu mai multă usurinţă pe terenurile tarate, în incompetenţa imuno-biologică,
la cei care au mai avut erizipel, ca şi cum infecţia precedentă ar fi creat o receptivitate
crescută pentru streptococul beta hemolitic şi o sensibilitate de tip alergic.
Imunitatea.
 După erizipel nu apare o stare de imunitate, ci dimpotrivă o stare de predispoziţie, care
explică recidivele; uneori multiple, care apar la mulţi dintre bolnavii de erizipel (erizipel
recidivant)..
1.2.5. Diagnostic clinic

30
 31

Boala evoluează în trei faze în succesiune:

faza de incubaţie
faza de stare
faza de remisiune
Faza de încubaţie
 este scurtă, de 1-3 zile, maxim 8 zile
 Debutul este brusc, chiar dramatic, încât prin el însuşi sugerează o infecţie sistemică
gravă, ca de exemplu începutul pneumoniei (debut pseudopneumonie)
 Perioada de invazie este marcată prin fenomene generale: frisoane, febră 39-400C,
alterarea stării generale ,cefalee, inapetenţă, greţuri, vărsături şi tumefierea dureroasă a
ganglionilor regionali.
 La 1/3 din bolnavi fenomenele locale apar concomitent cu cele generale, la restul de
2/3, ele succed la 1-2 zile. Febra se menţine ca atare, cu caracter continuu, timp de 5-6
zile, până la rezoluţia bolii.
Perioada de stare
 se caracterizează prin constituirea placardului erizipelatos.
 La inspecţie se observă o pată roşie închisă, cărămizie, care se constitue rapid şi are
marginile policiclice şi uşor ridicate, faţă de tegumentul limitrof
 Această pată roşie, uşor ridicată, poartă numele de placard erizipelatos. Aria de dermită
sau placard erizipelatos este unic, cu tendinţa la extensie rapidă şi prezintă toate
caracterele procesului inflamator (rubor, tumor, dolor, calor)
 Placardul este tumefiat, cu marginile mari reliefate şi net conturate, prezentând aspectul
unui chenar (“cearcan” sau “burelet”). La palpare, apare lipsit de supleţe.
 Culoarea placardului este roşie, cu nuanţă închisă; în pielea capului, placardul apare de
culoare roz deschisă, chiar albicioasă (aspect slăninos).
 La anemici şi la caşectici, acest aspect este curent în orice regiune a corpului. La
cardiaci, culoarea placardului poate fi albastră, cianotică (erizipelum ceruleum)
 Temperatura locală este crescută.
 Placardul erizipelatos se însoţeşte de o senzaţie de tensiune dureroasă şi nu o durere bine
exprimată. Apariţia unei dureri acute, mai ales la palpare, reprezintă mai repede
semnalul unei complicaţii supurative (abces, flegmon). Există totuşi localizări de
erizipel, care sunt însoţite de durere netă, ca de exemplu erizipelul pavilionului urechii şi
cel al pielii capului.

31
 32

 La nivelul placardului, apar frecvent flictene, asezate superficial si continand un lichid

clar si usor galbui
 Acoperisul epidermic al acestora se rupe uşor, lăsând să se scurgă conţinutul, care se
concentrează sub forma unor cruste melicerice (“galbene ca mierea”).
 În formele grave, straturile superficiale ale tegumentului, se necrozează constituind
erizipelul necrotic sau gangrenos.
 Ţesutul subcutanat este sediul unui edem, care poate lua uneori proporţii considerabile,
în special la faţă şi pleoape, provocând deformări hidoase, ca şi în alte regiuni bogate, în
ţesut conjunctiv.
 Placardul se extinde în suprafaţă prin margini, având o evoluţie centrifugă, centrul
rămânând mai palid, mai şters şi mai puţin tumefiat extinderea se face în mod regulat, ca
o pată de ulei dar şi cu variate şi neregulate prelungiri de aspect peninsular.
 La faţă, placardul erizipelatos se extinde pe ambii obraji, luând aspectul de “fluture”, în
timp ce buza superioară nu este afectată. Netratat, placardul erizipelatos se poate extinde
şi în alte parţi ale corpului, cu aspecte evolutive, care se observau alta dată, denumite
erizipel migrator, erizipel serpiginos, erizipel eratic.
 La un examen atent se deceleaza o adenita usor dureroasa din partea ganglionilor,
tributar regiunii unde va apărea placardul erizipelatos.
 În cursul perioadei de stare se menţin fenomenele generale întâlnite în perioada de
invazie: febră, frison, tahicardie, cefalee, insomnie, dureri osteomusculare.
 Evoluţia placardului netratat se însoţeste în continuare de febră, tahicardie, tulburări
digestive (anorexie, vărsături) şi nervoase (cefalee, agitaţie, chiar delir, accentuate mai
ales la alcoolici, accese de delirum tremens). Splina poate fi uşor mărita. Aparatul urinar
prezintă oligurie, albuminurie şi un sediment urinar cu hematii exprimând o nefrită în
focar.
Perioada de remisiune.
 După 6-11 zile, fenomenele locale se atenuează iar pe suprafaţa fostului placard apare o
descuamaţie fină. Febra scade, starea bolnavului se ameliorează rapid.
 Foştii bolnavi au predispoziţie la recidivă; noul placard erizipelatos se localizează de
obicei în aceiaşi regiune
 Recidivele apar după câteva săptămâni, luni sau ani de la prima îmbolnăvire. De obicei
recidivele sunt din ce în ce mai benigne (erizipel redux).

32
 33

 Erizipelul abortiv începe de obicei brusc, iar după 2-3 zile fenomenele locale şi generale
să înceteze, boala se vindecă rapid. În formele uşoare, toate fenomenele au intensitate
redusă, dar pot genera şi septicemii mortale.
 Formele grave evoluează cu fenomene generale şi locale foarte pronuţate.
După aspectul placardului, putem deosebi:
 erizipel alb;
 erizipel flictenoid sau bulos;
 erizipel flegmatos;
 erizipel gangrenos;
 erizipel hemoragic;
După localizare deosebim :
Erizipelul feţei şi al organelor învecinate este localizarea cea mai frecventă a bolii.
El începe de obicei de la nas, consecutiv unei rinite, rinofaringite sau a unei blefarite
streptococice şi prezintă un tablou diferit în funcţie de localizare.

Erizipelul nasului şi al pometilor este roşu intens, luând forma de edem pronunţat,
eritemul luând forma unui fluture. Pielea frunţii este de asemenea roşie intens, extinsă şi
lucioasă.
Erizipelul urechii si al pleoapelor se prezinta sub forma edematoasa rosie. În urma
edemului pronunţat al pleoapelor, fantele se strâmtează, uneori se închid.
Erizipelul mucoaselor poate fi secundar, alteori constituie punctul de plecare al
procesului dermic. Suprafaţa afectată este tumefiată, lucioasă, intens roşie şi dureroasă.
Erizipelul mucoasei laringiene poate cauza în scurt timp moartea prin asfixiere.

33
 34

Erizipelul membrelor este consecutiv unor plagi sau leziuni cutanate. Sunt expuse
mai ales persoanele care suferă de insuficienţă circulatorie, leziuni varicoase. Deseori se
însoţeşte de limfagită, fie se complică frecvent: supuraţii sau cangrene.

Erizipelul genital are întotdeauna o evoluţie gravă. Apare după manevre avortive sau
obstetricale septice.
Erizipelul scrotului are tendinţa de cangrenă.
Erizipelul nou-nascutului şi al sugarului se prezintă mai ales sub forma erizipelului
ombilical. Înaintea sulfamido şi penicilino-terapiei, erizipelul la această vârstă este
aproape întotdeauna mortal.
Erizipelul bătrânilor în general, evoluează cu fenomene locale mai puţin pronunţate,
însă starea generală este gravă, iar letalitatea este de 10-20%.

34
 35

Erizipelul eritematos numit şi erizipelul rubeosum, reprezintă forma

obişnuită,descrisă mai sus.
Erizipelul bulos se caracterizează prin apariţia de flictene pe placardul erizipelatos.
Apariţia lor reflectă gradul crescut de tulburare a permeabilităţii capilarelor şi rata mare
de formare a exudatului inflamator care reuşeşte să decoloreze straturile epidermului şi
să se colecteze. Conţinutul flictenelor este serocitrin dar poate deveni seropurulent sau
purulent, realizând o adevarată supuraţie a dermului. După spargerea bulelor, suprafaţa
denudată se acoperă de o crustă gălbuie, melicerică.
Erizipelul gangrenos este o eventualitate mai rară. El se datorează trombozelor
vaselor intradermice, de obicei a celor din centrul placardului eritematos.
1.2.6. Diagnostic paraclinic
 Datele epidemiologice: uneori ajută la descoperirea sursei de infecţie în anturajul
bolnavului.
 Date de laborator:
 VSH accelerat
 Hemoleucograma arată leucocitoză cu polinucleoză. Uneori streptococul
poate fi cultivat din serozitatea veziculelor după placard.
 hemocultura este pozitivă pentru streptococ beta-hemolitic grup A,în
cazurile cu bacteriemie sau septicemie,
1.2.7. Diagnostic diferenţial
La început trebuie făcut cu toate bolile infecţioase, care încep brusc, iar după apariţia
placardului erizipelos se face cu:
 eritemul exudativ multiform;
 eritemul nodos;
 eritemul postvaccinal;
 urticarii, edeme, eritem şi dermite artificial provenite sub acţiunea unor agenţi
fizici sau chimici
 Furunculele simple sau antracoidale sunt foarte dureroase, cu extindere în
profunzime şi margini şterse.
 Stafilococia malignă a feţei cu punctul de plecare, de obicei un furuncul sau o
foliculită a buzei superioare, se prezintă ca un bloc inflamatoriu de culoare roşie
asimetrică, acoperită cu pustule, adesea cu mici nodule, care evoluează spre
supuraţie. Examenul bacteriologic clarifică diagnosticul

35
 36

 Abcesul dentar, abcesul subcutanat, dacrio-cistitele, sinuzitele, flegmoanele etc., cu

sediul principal sub piele, sunt foarte dureroase, iar fenomenele inflamatorii sunt
centripede.
1.2.8. Evoluţie. Prognostic
 Erizipelul are astăzi un prognostic favorabil, vindecarea obtinându-se în mod uzual
 Înainte de sulfamido şi penicilinoterapie, evoluţia bolii era gravă şi deseori letală la
vârstnici, sugari, cirotici. În condiţiile penicilinoterapiei, letalitatea este sub 1%.
 Metodele moderne nu au reusit însă să influenţeze frecvenţa recidivelor şi evoluţia
unor erizipele ale membrelor inferioare spre elefantiazis.
 De asemeni, prognosticul este mai rezervat la cirotici, cardiaci, diabetici şi bătrâni.
1.2.9. Tratament
a) profilactic
Tratamentul profilactic are următoarele obiective:
 recunoaşterea şi izolarea cazului, asigurând profilaxia contagiunii, conform normelor
antiepidemice,
 respectarea regulilor de tratament al plăgilor,
 dispensarizarea cazurilor de limfedem, de ulcere trofice de origine venoasă ale
gambei şi a cazurilor omologate de erizipel recidivant.
b) igieno-dietetic
 Repauzul la pat este necesar
 Regimul alimentar lacto-hidro-zaharat şi fructarian, în febră, se schimbă într-unul
lacto-fainos şi apoi într-unul complet, dacă nu există alte complicaţii.
c) medicamentos
Tratamentul local constă în
 dezinfectarea prin badijonare a regiunii bolnave, de 2-3 ori pe zi, cu un
antiseptic: alcool etilic, alcool iodat 2% sau cu Metosept;
 pulverizarea cu o soluţie antiseptică de tipul Clorhexinei sau pansamente
umede cu un antiseptic convenţional
Tratamentul general
 Penicilina G este antibioticul de elecţie,în doză între 1.000.000 si 3.000.000 U/24
h, cel puţin 6 zile ( preferabil 10 zile).
 După primele zile de penicilina G injectabilă, se poate trece la penicilina V oral,
încheindu-se cu benzatinpenicilina (Moldamin)

36
 37

 Cei sensibilizaţi la penicilină se tratează cu eritromicina propionil 20-30

mg/kilocorp/zi, aceeaşi durată de timp.
 Formele de erizipel cu edem intens şi tenace la membrele inferiore răspund
favorabil la corticoterapie, pe cale orală (Prednison). Insuccese ale terapiei cu
penicilină pot fi determinate de tulpini de streptococ beta-hemolitic tolerante la
penicilina.
d) chirurgical
 dacă pe placardul de erizipel s-a dezvolat pustule sau bule, acestea vor fi deschise
cu foarfecele, marginile se excizează, iar pe suprafaţa plăgilor se aplică un antiseptic
şi se pansează steril
 dacă erizipelul evoluează spre forma gangrenoasă, tratamentul constă în incizii largi,
iar dacă infecţia a difuzat în adâncime, deschiderea va interesa fascia de înveliş şi
spaţiile subfasciale.

37
 38

CAPITOLUL II.
ÎNGRIJIRI GENERALE

2.1. Internarea pacientului cu erizipel în spital

Internarea bolnavului în secția de Contagioase se face respectând următoarele etape:

• Programare pentru internare,în SIUI, în baza biletului de internare eliberat de medicul

specialist din ambulatoriul de specialitate;

• Pacientul va prezenta pe lânga internare și programare:buletin de identitate, adeverință

de asigurat ,eliberată de CJAS Vaslui;

• Va fi inscris în registrul de internări ,unde se va completa foaia de observație cu datele

de identitate, adresă,statut,date legate de aparținatorii bolnavului(date de contact,telefon);

• Bolnavii vor fi examinaţi la internare de medicul de gardă, care va culege datele

anamnetice de la bolnav sau însoţitor şi le va nota în foaia de observaţie, stabilind
diagnosticul prezumtiv;asistenta medicală ajută bolnavul să se dezbrace,în vederea
examinării clinice;

• După stabilirea diagnosticului prezumtiv şi repartizarea bolnavului în secţie, asistenta

medicală însoţeşte bolnavul la baie, pentru asigurarea igienei personale,a deparazitarii,
apoi îl conduce în camera de îmbrăcare unde îl ajută să se îmbrace cu ținuta de spital ;

• Hainele şi efectele bolnavului vor fi preluate şi înregistrate cu grijă în vederea

înmagazinării, eliberându-se bolnavului sau însoţitorului un bon de preluări (la nevoie şi
hainele vor fi supuse deparazitării);

2.2 Asigurarea condiţiilor de mediu pacientului cu erizipel

• asistenta conduce bolnavul la salon unde îl prezintă celorlalţi pacienţi, creand de la bun
început o atmosfera caldă, îl informează asupra regulamentului de ordine interioară a
spitalului şi îl ajută să se aşeze în patul pregătit cu lenjerie curată;

38
 39

• I se vor arăta locul și modul de funcționare a robinetelor de apă, amplasarea sălilor de

examinare și tratamente, a oficiilor precum și modul de funcționare a aparatelor
semnalizatoare;

• Se vor explica clar obligațiile și drepturile pacientului pe perioada spitalizării precum și

raporturile pe care trebuie să le aibă cu personalul secției, atrăgându-i-se atenția să
adreseze cu curaj, toate cererile și plângerile asistentului sau medicului de salon;

• După ce bolnavul a fost culcat în pat, asistentul îi completează foaia de temperaturaă,îi

măsoară temperatura,pulsul, TA ,notându-le în foaia de temperatură;

• Asistentul înstiințeaza apoi pe asistenta șefa despre bolnavul nou sosit, aceasta va nota
numele si datele personale ale bolnavului impreună cu diagnosticul de internare - în
registrul de internare al secției;

• Pentru asigurarea alimentației,se va completa foaia de alimentatie ce va fi trimisă la

bucătărie;

2.3. Asigurarea condiţiilor igienice pacienţilor cu erizipel internaţi

2.3.1. Pregătirea patului şi a accesoriilor lui
Din cauză că pacientul îşi petrece majoritatea timpului de boală şi de convalescenţă în pat,
acesta trebuie să aibă anumite calităţi.
Calităţile patului:
 să fie comod, să prezinte dimensiuni potrivite care să satisfacă atât cerinţele de
confort ale pacientului, cât şi ale personalului de îngrijire: lungime 2 m, lăţime 80-
90 cm, înălţimea de la duşumea până la saltea de 60 cm;
 să-i permită pacientului să se poate mişca în voie, să nu-i limiteze mişcările, să
poată, la nevoie, să coboare din pat, să poată sta în poziţie şezând, sprijinindu-şi
picioarele comod pe podea; asistenta să poata efectua tehnicile de îngrijire,
investigaţiile şi tratamentul cât mai comod;
 uşor de manipulat şi curăţat; confecţionat din tuburi uşoare din metal (vopsite în
alb); aşezat pe rotiţe prevăzute cu cauciucuri, sau pe dispozitiv de ridicat prevăzut
cu rotiţe.
Calităţile somierei (partea principală a patului):
 trebuie să fie confecţionată din sârmă inoxidabilă, să fie puternică, elastică, bine
întinsă, pentru a nu ceda sub greutatea pacientului.

39
 40

Accesoriile patului:
 Salteaua va fi confecţionată din burete, material plastic, care se curaţă şi se
dezinfectează mai uşor; salteaua poate fi din cauciuc sau din material plastic,
umplute cu apă sau cu aer, având avantajul că permit umflarea succesivă a
compartimentelor după necesitate (pentru prevenirea escarelor).
 Pernele trebuie să fie în număr de două: una umplută cu iarbă de mare, iar cealaltă
din burete, material plastic sau puf. Dimensiunea lor: 55 cm lăţime, 75 cm
lungime.
 Pătura confecţionată din lână moale, trebuie să se poată spăla uşor.
 Lenjeria este bine să aibă cât mai puţine cusături. Lenjeria necesară: două
cearşafuri, doua feţe de pernă, o aleză sau traversă şi muşama. Cearşaful dintr-o
singură bucată, dimensiunile 2,60 m x 1,50 m ca să se poată fixa bine sub saltea.
 Muşamaua confecţionată din cauciuc sau material plastic, cu rol de a proteja
salteaua de diferite dejecţii se foloseşte numai la anumiţi bolnavi; dimensiunea
1,50 m x 1,10 m
 Aleza ce acoperă muşamaua este confecţionată din pânză; va fi de aceeaşi lungime,
însă cu 15-20 cm mai lată decât muşamaua pantru a o acoperi perfect; faţa de
pernă, confecţionată din acelaşi material ca şi restul lenjeriei, se va încheia cu şnur
pe partea laterală sau fără şnur, cu deschizătura suprapusă.
 Utilaj auxiliar: sprijinitor de perne, rezemător de picioare, apărătoare laterale,
coviltir sau susţinătorul de învelitoare, mese adaptate la pat,
2.3.2.Schimbarea lenjeriei de pat
Pregătirea patului fără pacient:
 Pentru schimbarea lenjeriei de pat avem nevoie de:
 cearşaf simplu,
 cearşaf plic,
 două feţe de pernă,
 una-două pături,
 două perne.
 se îndepărtează noptiera de lângă pat se aşează un scaun cu spătar la capătul patului
 Pe scaun se aşeaza, în ordinea întrebuinţării, lenjeria curată, pernele, pătura, împăturite
correct

40
 41

 Cearşaful se aşează la mijlocul saltelei; se desface şi se întinde o parte a cearşafului spre

căpătâiul patului, cealaltă spre capătul opus.
 Cearşaful se introduce adânc sub saltea la ambele capete. Se execută colţul apoi se
introduce sub saltea toată partea laterală a cearşafului. Se întinde bine cearşaful să nu
prezinte cute.
 Dacă este nevoie se aşează muşamaua şi se acoperă cu aleză.
 Pernele se introduc în feţele de pernă curate şi se aşează pe pat.
2.3.3. Asigurarea igienei personale, corporale şi vestimentare a pacientului cu
erizipel
 Pacienţii care se pot mobiliza vor fi instruiţi să folosească duşul şi să se spele pe mîini
după fiecare folosire a toaletei
 Dacă medicul permite îmbăierea pacientului, atunci acesta se va face la o temperatură
plăcută pentru pacient care se situează de obicei între 34-36C.La această temperatură se
evită reacţiile vasomotorii şi creşterea masei circulante,cea ce la pacienţii
cardiovasculari nu este de dorit.
 Băile să nu depăşească 10-25 cel mult 20 de minute. Toracele în timpul băii să rămînă
liber, deasupra nivelului apei.
 Baia este importantă pentru menţinerea tegumentelor într-o stare perfectă de curăţenie în
vederea prevenirii unor complicaţii cutanate, pentru stimularea funcţiilor pielii care au
un rol important în apărarea organismului şi pentru a asigura starea de confort necesară
pacientului.
 Asistenta are misiunea delicată de a controla în mod discret şi de a îndruma cînd este
cazul ca pacientul neimobilizat să-şi facă zilnic toaleta de dimineaţă şi de seară ce constă
în spălarea feţei, a urechilor, a gîtului, a membrelor superioare, regiunii axilare, toaleta
cavităţii bucale şi îngrijirea părului.
2.3.4. Efectuarea toaletei generale și pe regiuni a pacientului cu erizipel

Asistenta :

 va colecta date referitoare la starea pacientului, dacă se poate spăla singur sau nu
 va observa starea tegumentelor și aparitia unor eventuale modificari
 verifică temperatura ambiantă (20-21°C) și se evită curenții de aer
 Bolnavul va fi izolat cu un paravan de anturajul său
 Se pregatesc în apropiere materialele necesare toaletei,

41
 42

 Temperatura apei trebuie sa fie le 37-38°C

 Bolnavul va fi dezbracat complet și se va acoperi cu un cearsaf și patură
 Se descoperă progresiv numai partea care se va spala.
 Se stoarce bine buretele sau manușa de baie pentru a nu se scurge apa în pat sau pe
bolnav
 Ordinea in care se face toaleta este : spălat, clătit, uscat
 Se sapuneste regiunea după care se clăteste ferm, dar fără brutalitate.
 Apa caldă trebuie să fie din abundență, să fie schimbată ori de âate ori este nevoie.
 Se insista la pliuri sub sâni, la mâini, la spații interdigitale, la coate și axile
 Se mobilizează articulațiile în toată amplitudinea lor și se masează zonele
predispuse escarelor

La toaleta pe regiuni la patul bolnavului, patul va fi protejat cu musamaua și aleza în

functie de regiunea și se va respecta următoarea succesiune :

- față

- gât

- urechi

- brațe și mâini

- parte anterioara torace

- abdomen

- fata anterioara coapse

- bolnavul va fi întors în decubit lateral și se vor spăla :

- spatele

- fesele

- fața posterioară a coapselor

- bolnavul se aduce din nou în decubit dorsal

- gambele și picioarele

- organele genitale externe

42
 43

- ingrijirea părului

- toaleta cavității bucale

2.3.5. Observarea poziţiei pacientului cu erizipel

 Pacienţii cu erizipel nu au poziţia specială de aceea va fi lăsat la latitudinea lui să adopte
poziţia cea mai comodă,în funcție de localizarea bolii;
2.3.6.Schimbarea pozitieiși mobiizarea pacientului cu erizipel
 În funcţie de evoluţia bolii poziţia pacientului trebuie schimbată în pat după indicaţiile
medicului, dar fără indicaţie poziţia pacientului în pat trebuie lăsată la latitudinea lui.
 Asistenta medicală nu trebuie să insiste pentru readucerea pacientului într-o poziţie
standard
 Scopul îngrijirii este reducerea cauzelor care îl obligă pe pacient să adopte aceste poziţii
neobişnuite.
 Mobilizarea pacienţilor în pat poate fi efectuată numai la stricta indicaţie a medicului
 O imobilizare prelungită la pat predispune organismul la complicaţii vasculare,
flebotromboze sau flebite latente, generatoare de embolii.
 Din acest motiv se permit mişcări dirijate de respiraţie, precum şi ale membrelor.
 Asistenta medicală se va îngriji de masajul extremităţilor pentru înviorarea moderată a
circulaţiei.
2.3.7.Captarea eliminărilor
A. Captarea materiilor fecale
Materialele necesare:
- paravan;
- ploscă (bazinet);
- o plosca şi materiale pentru toaletă;
- acoperitoare pentru ploscă;
- hartie igienică;
- materiale pentru spălarea mâinilor;
- muşama şi aleză (pentru protejat patul).
Etape de execuţie:
1. Pregătirea materialelor. Se pregătesc materialele necesare.
2. Efectuarea tehnicii:
- Patul bolnavului se separă cu un paravan de restul salonului.

43
 44

- Patura şi cearsaful care acopera bolnavul se pliază sub forma de armonică la picioarele
bolnavului.
- Se protejează patul bolnavului cu muşamaua şi aleza.
- Se ridică bolnavului camaşa de noapte.
- Cu mâna stângă introdusă cu palma în sus sub regiunea sacrală, se ridică bolnavul şi, în
acelasi timp, cu mâna dreaptă se introduce plosca sub bolnav (plosca care în prealabil a
fost încălzita cu apă fierbinte).
- Se acoperă bolnavul şi se menţine astfel până termină actul defecării.
- Se oferă bolnavului hârtie igienică şi la nevoie se face toaleta regiunii perianale pe plosca
special pregatită.
- Se îndepărtează plosca cu multa precauţie.
- Se acoperă plosca şi se îndepartează din salon.
- Se spală mâinile bolnavului în ligheanul special pregătit.
- Se îndepărtează muşamaua şi aleza, se îmbracă bolnavul şi se reface patul bolnavului.
- Se îndepartează paravanul şi se aeriseşte salonul.
- Spălarea mâinilor.
- Materiile fecale se păstrează, dacă este necesar, până la vizita medicală în camera
specială a grupului sanitar (plosca va avea ataşat un bilet cu numele bolnavului, numărul
salonului, al patului şi ora defecării).
- Materiile fecale provenite de la un bolnav contagios se aruncă după ce se lasă timp de
două ore în contact cu un dezinfectant.
- Spălarea mâinilor.
B. Captarea urinei
Materiale necesare: urinar, comprese uscate.
Captarea urinei bolnavului imobilizat la pat se face în urinare (recipiente confecţionate din
metal emailat, sticlă sau material plastic), cu deschizatura diferită: pentru barbaţi in forma
de tub, pentru femei mai scurta şi lată.
După utilizare, urinarele se golesc imediat, se spală cu apă caldă în jet, cu săpun şi se
dezinfectează.
2.4. Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative
2.4.1. Măsurarea şi notarea temperaturii
Scop: evaluarea funcţiei de termoreglare şi termogeneză.
Locuri de măsurat:
-cavităţi semi-închise: axila, plica inghinală, cavitatea bucală;

44
 45

-cavităţi închise: rect, vagin.

Temperatura = rezultatul proceselor oxidative din organism, generatoare de caldura prin
dezintegrarea alimentelor energetice.
Termoreglare = funcţia organismului care menţine echilibrul între producerea căldurii
(termogeneza) şi pierderea căldurii (termoliza) pentru păstrarea valorilor constante.
Materiale necesare:
 termometru digital;
 casoletă cu tampoane de vată şi comprese sterile;
 recipient cu soluţie dezinfectantă (alcool sanitar, alcool iodat, )
 tăviţă renală;
 ceas;
 foaie de observaţie;
 pix de culoare albastră;
 carneţel individual.
Intervenţiile asistentei medicale:
 pregătirea materialelor lângă bolnav;
 pregătirea psihică a bolnavului;
 spălarea pe mâini;
 se scoate termometrul din cutie şi îl deschide prin apasarea unicului buton,
 se verifică ca acesta să afişeze pe ecranul digital gradaţia o.
A). Pentru măsurarea în axilă:
 se aşează pacientul în poziţie de decubit dorsal sau în poziţie sezândă;
 se ridică braţul bolnavului;
 se şterge axila prin tamponare cu prosopul pacientului;
 se aşează termometrul cu senzorul ( vârful metalic) în centrul axilei, paralel cu
toracele;
 se apropie braţul de trunchi,cu antebraţul flectat pe suprafaţa anterioară a toracelui;
 la pacienţii slăbiţi, agitaţi, precum şi la copii, braţul va fi menţinut în această
poziţie de către asistenta medicală;
 termometrul se menţine pînă la semnalul sonor
B). Pentru măsurarea în cavitatea bucală
 se introduce termometrul în cavitatea bucală, sub limbă sau pe latura externă a
arcadei dentare;

45
 46

 pacientul este rugat să închidă gura şi să respire pe nas;

 se menţine termometrul timp de 5 min.
C). Pentru măsurarea rectală:
 se lubrefiază termometrul;
 se aşează pacientul în decubit lateral,cu membrele inferioare însemi
flexie,asigurandu-i intimitatea;
 se introduce tubul termometrului în rect, prin mişcări de rotaţie şi înainte;
 termometrul va fi ţinut cu mâna tot timpul măsurării;
 se menţine termometrul timp de trei minute;
 după terminarea timpului de menţinere,se scoate şi se şterge cu o compresă;
 se dezinfetează partea de plastic cu soluţia dezinfectantă;
 se notează valoarea obţinută pe foaia de temperatură;
 notarea unui punct pe verticală,corespunzătoare datei şi timpului zilei, scoţând
pentru fiecare linie orizontală, două diviziuni de grad;
 se uneşte valoarea prezentă cu cea anterioară, pentru obţinerea curbei termice;
 în alte documente medicale se notează cifric.
Interpretarea rezultatelor:
Temperatura normală (fiziologică) = 36-37° C
Valori patologice:
a) starea de hipertermie:
- subfebrilitate 37-38° C
- febră moderată 38-39° C
- febră ridicată 39-40° C
- hiperpirexie 40-41° C
b) starea de hipotermie < 36° C
Recomandări:
 măsurarea temperaturii dimineaţa între orele7-8 şi seara între orele 18-19
 susţinerea termometrului la copii, bătrâni, inconştienţi, agitaţi şi măsurarea în
cavităţile semi închise;
 în situaţia unor valori prea ridicate sau scăzute, neprăvăzute, repetaţi măsurarea
temperaturii sub supraveghere.
2.4.2. Observarea şi măsurarea respiraţiei

46
 47

Scop: evaluarea funcţiei respiratorii a pacientului, fiind un indiciu al evoluţiei bolii, al

apariţiei unor complicaţii şi al prognosticului.
Elemente de apreciat:
- tipul respiraţiei;
- amplitudinea mişcărilor respiratorii;
- ritmul;
- frecvenţa.
Materiale necesare:
- ceas cu secundar;
- pix cu pastă verde;
- foaie de temperatură.
Intervenţiile asistentului:
 aşează bolnavul în decubit dorsal, fără a explica tehnica ce urmează a fi efectuată;
 plasarea mâinii cu faţa palmară pe suprafaţa toracelui;
 numărarea inspiraţiilor timp deun minut;
 consemnarea valorii obţinute printr-un punct p foaia de temperatură ( fiecare linie
orizontală a foii reprezintă două respiraţii);
 unirea cu o linie a valorii prezente cu cea anterioară, pentru obţinerea curbei;
 în alte documente medicale se poate nota cifric valoarea obţinută, cât şi
caracteristicile respiraţiei ( R = 18 resp/min, amplitudine medie);
 aprecierea celorlalte elemente ale funcţiei respiratorii se face prin simpla observare a
mişcărilor respiratorii.
Calităţile respiraţiei:
1. Frecvenţa: reprezintă numărul respiraţiilor pe minut
 nou-născut : 30-50 R/min;
 2 ani: 25-35 R/min;
 12 ani: 15-25 R/min;
 adult: 16-18 R/min;
 - vârstnic: 15-25 R/min.
2. Amplitudinea: este dată de volumul de aer ce pătrunde şi se elimină din plămâni la
fiecare respiraţie. Poate fi:
 profundă;
 superficială.
3. Ritmul: reprezintă pauzele dintre respiraţii.

47
 48

4. Simetria: ambele hemitorace prezintă aceeaşi mişcare de ridicare şi coborâre în timpul

inspiraţiei şi expiraţiei.
2.4.3. Măsurarea şi notarea pulsului
Scop: evaluarea funcţiei cardio-vasculare.
Elemente de apreciat:
 ritmicitatea;
 frecvenţa;
 amplitudine.
Locuri de măsurat:
 orice arteră accesibilă palpării şi care poate fi comprimată pe un plan osos:
 artera radială,
 artera carotidă,
 artera temporală,
 artera humerală,
 artera femurală,
 artera poplitee.
Materiale necesare:
 ceas cu secundar;
 pix cu pastă roşie;
 foaia de temperatură.
Intervenţiile asistentului:
 pregătirea psihică a pacientului;
 asigurarea repausului fizic şi psihic 10-15 min;
 spălarea pe mâini;
 reperarea arterei;
 fixarea degetelor palpatoare pe traiectul arterei;
 exercitarea unei presiuni asupra peretelui arterial cu vârful degetelor;
 numărarea pulsaţiilor timp de un minut;
 consemnarea valorii obţinute printr-un punct pe foia de temperatură, ţinând cont că
fiecare linie orizontală a foii reprezintă patru pulsaţii;
 unirea valorii prezente cu cea anterioară cu o linie, pentru obţinerea curbei;
 consemnarea în alte documente medicale a valorii obţinute şi a caracteristicilor
pulsului ( AV = 82 b/min, puls regulat);
2.4.3. Măsurarea şi notarea tensiunii arteriale

48
 49

Scop: evaluarea funcţiilor cardio-vasculare ( forţa de contracţie a inimii, rezistenţă

determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor).
Elemente de evaluat:
- tensiunea arterială sistolică ( maximă);
- tensiunea arterială diastolică ( minimă).
Materiale necesare:
- aparat pentru măsurarea tensiunii arteriale (tensiometru);
- stetoscop biauricular;
- tampon de vată cu alcool;
- pix cu pastă roşie.
Metode de determinare:
- palpatorie;
- ascultătorie.
Intervenţiile asistententei medicale:
- pregătirea psihică a pacientului;
- asigurarea repausului fizic şi psihic timp de 15 minute;
- spălarea pe mâini;
- se aplică manşeta pneumatică pe braţul pacientului, sprijinit şi în extensie;
- se fixează membrana stetoscopului pe artera humerală, sub marginea inferioară a
manşetei;
- se introduc olivele stetoscopului în urechi ( care în prealabil au fost dezinfectate);
- se pompează aer în manşeta pneumatică, cu ajutorul parei de cauciuc, până la
dispariţia zgomotelor palsatile;
- se decomprimă progresiv aerul din manşetă prin deschiderea supapei, până când se
percepe primul zgomot arterial ( care prezintă valoareatensiunii arteriale maxime);
- se reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau acul manometrului, pentru a fi
consemnată;
- se continuă decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai puternice;
- se reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau de acul manometrului, în
momentul în care zgomotele dispar, aceasta reprezentând tensiunea arterială minimă;
- se notează pe foaia de temperatură valorile obţinute cu o linie orizontală de culoare
roşie, socotindu-se pentru fiecare linie a foii o unitate coloană de mercur;
- se unesc liniile orizontale cu liniile verticale şi se haşurează spaţiul rezultat;
- se dezinfectează olivele.

49
 50

Valori normale:
Valorile fiziologice ale tensiunii arteriale
Vârsta Tensiunea maximă (mm Hg) Tensiunea minimă (mm Hg)
1-3 ani 75-90 50-60
4-11 ani 90-110 60-65
12-15 ani 100-120 60-75
adult 115-140 75-90
vârstnic >150 >90

2.4.5. Monitorizarea diurezei

Pentru a putea furniza datele necesare stabilirii diagnosticului şi conducerii tratamentului
asistenta medicală va urmări:
a. Tulburările de emisie urinară
b. Cantitatea de urină emisă în 24 de ore
c. Caracterele calitative ale urinii
Valoarea normală este circa 1500 ml/24 de ore,la bărbaţi este ceva mai mare 1200-1800
ml/24 de ore,la femei 1000-1400 ml/24 de ore.
Se va nota atent cantitatea de lichide ingerate,primite prin perfuzii şi cantitatea de urină
emisă, făcîndu-se bilanţul pe fiecare 24 de ore. Acest bilanţ fiind foarte important deoarece
de cele mai multe ori aceşti pacienţi prezintă edeme datorită reţinerilor de apă şi sare în
organism.
2.5. Alimentaţia pacientului cu erizipel
 Regimul alimentar urmăreşte menţinerea greutăţii corporale corespunzătoare înălţimii
pacientului.
 Raţia zilnică de alimente va fi împărţită în 4-5 mese, variată şi bogată în vitamine,
regim hipocaloric la obezi
 Asigurarea aportului caloric necesar pentru a susţine forţelor fizice ale bolnavului,
stabilirea regimului alimentar pentru asigurarea condiţiilor de vindecare şi
administrarea alimentelor pe cale naturală sau artificială constituie sarcini elementare
îngrijirii oricărui bolnav spitalizat sau tratat la domiciliu
 Alimentaţia bolnavului cu erizipel urmăreşte:
- Să acopere cheltuielile energetice de bază ale organismului, cât şi cele necesare
refacerii ţesuturilor afectate de infecţie.

50
 51

- Să asigure aportul de vitamine şi săruri minerale necesare desfăşurării normale a

metabolismului, creşterii şi celorlalte funcţii ale organismului.
În funcţie de starea bolnavului, alimentarea lui se face:
 activ - pacientul mănâncă singur la sala de mese sau în salon
 pasiv - pacientul i se introduc alimente în gura
Alimentaţia pasivă
 se aşează pacientul în poziţie semişezând cu ajutorul rezematorului de pat sau în
decubit dorsal cu capul uşor ridicat şi aplecat înainte pentru a uşura deglutiţia;
 i se protejează lenjeria cu un prosop curat;
 se aranjează un prosop în jurul gâtului;
 se adaptează măsuţa la pat şi i se aşează mâncarea astfel încât să vadă ce i se
introduce în gură;
 asistenta se aşeaza în dreapta pacientului şi îi ridică uşor capul cu perna;
 verifica temperatura alimentelor;
 îi serveşte supa cu lingura sau din cana cu cioc, taie alimentele solide;
 supravegheaza debitul lichidului pentru a evita încarcarea peste puterile de deglutiţie
ale pacientului;
 este şters la gură, i se aranjează patul;
 se îndepartează eventualele resturi alimetare care ajunse sub bolnav pot contribui la
eventualele escare;
 schimbă lenjeria dacă s-a murdărit;
 acoperă pacientul şi aeriseşte salonul;
 strânge vesela şi o transportă la oficiu.
2.6. Administrarea medicamentelor şi hidratarea organismului
Administrarea medicamentelor în cazul pacienţilor cu erizipel se face pe
suprafata tegumentelor. Acestea au efect local, forma lor de prezentare fiind variată:
lichide (se administreaza prin badijonare, compresa medicamentoasa), paste, unguente,
sapunuri medicinale, pudre, bai medicinale.
Pregatirea materialelor: - pentru protecţia patului: muşama, aleză
Instrumentar şi material steril: taviţă, prosop de baie
Pregatirea pacientului: informam pacientul asupra efectelor medicamentelor urmărite
Aplicarea medicamentelor este in functie de forma lor de prezentare:
 badijonarea – constă în întinderea unei soluţii medicamentoase cu ajutorul unui tampon
montat pe un port-tampon;

51
 52

 compresa medicamentoasă – constă în îmbinarea soluţiei medicamentoase într-un strat

mai gros, are un efect dezinfectant, antiinflamator;
 pudrajul – pudra se aplică cu ajutorul cutiilor cu capac ce prezintă orificii (prurit,
escare);
 unguentele şi pastele – se aplică pe tegumente cu ajutorul spatulelor
 mixturile – se întind cu ajutorul tampoanelor;
 băile medicinale – se utilizează pentru efectul calmant, dezinfectant, antipruriginos, după
care se acoperă regiunea cu comprese mari de tifon, apoi se urmăresc efectele secundare
(pruritul sau reacţiile alergice);
 tampoanele se îmbibă prin turnarea soluţiei şi nu introducerea lor în borcanul cu soluţie.
Atenţie: se vor evita unguentele care au fost păstrate la temperaturi ridicate sau folosirea
aceluiaşi tampon la mai multe zone bolnave.
Pentru hidratarea organismului se va lua în seamă bilanţul pe 24 de ore prin ingerarea şi
eliminarea lichidelor.
Eliminarea apei din organism se face prin mai multe căi: 1000-1500 ml se elimină prin
urină, 500-1000 ml prin transpiraţie, 350-500 ml sub formă de vapori prin plămâni şi 100-
200 ml prin scaun, nevoia de apă a adultului fiind de 2000-2500 ml/24 de ore.
Hidratarea organismului
 se poate face pe : - cale orală,
- cale duodenală,
- cale rectală,
- cale subcutanată,
- cale intravenoasă
 cu numeroase soluţii ca: ser fiziologic, soluţie izotonică bicarbonat de sodiu 1,4%,
soluţie izotonică lactat de sodiu 1,9%, glucoză soluţie izotonică 4,7%, soluţie hipertonă
5-10-20-33-40%, soluţie Krebs, soluţie Dextran, soluţia Locke.
2.7. Recoltarea produselor biologice şi patologice
În stabilirea diagnosticului precis într-un timp cât mai scurt posibil, ne vin în
ajutor probele de laborator care exprimă în mod obiectiv modificările survenite în
morfologia, funcţiunea şi biochimia organismului şi evidenţiază agenţii agresivi, factorii
etiologici ai îmbolnăvirilor.
Recoltările trebuie să fie corect executate, examinările de laborator stabilesc
factorul etiologic, clarifică diagnosticul diferenţial, confirmă sau infirmă diagnosticul
clinic, informează asupra gravităţii cazului, contribuie la aprecierea eficacităţii

52
 53

tratamentului, prevesteşte complicaţiile, confirmă vindecarea, contribuie la profilaxia

bolilor infecto-contagioase.
Recoltarea sângelui
Definiţie: Puncţia venoasă reprezintă crearea unei căi de acces într-o venă prin intermediul
unui ac de puncţie.
Scop:
 Explorator - recoltarea sângelui petru examenele de laborator precum cele
biochimice, hematologice, serologice şi bacteriologice;
 Terapeutic:
- administrarea unor medicamente sub forma injecţiei şi a
perfuziei intravenoase;
- recoltarea sângelui în vederea transfuzarii sale;
- executarea tranfuziei de sânge sau derivate ale sângelui;
Locul puncţiei
 venele de la pliul cotului (cefalica si bazilica), în locul unde se formează un "M" prin
anastomozarea lor
 venele antebraţului
 venele de pe faţa dorsală a mâinii
 venele subclaviculare
 venele femurale
 venele maleolare interne
 venele jugularei şi epicraniene (de regulă se execută la sugar şi copil mic)
Pregătirea pacientului:
 psihic- se explică procedura şi riscurile;
 fizic- se asează pacientul pe scaun sau pat, într-o poziţie comodă care să faciliteze
accesul venos.
Pregătirea puncţiei:
 Pentru protecţie se foloseşte o pernă elastică pentru sprijinirea braţului, muşama şi aleză
 Pentru a dezinfecta locul unde va fi executata punctia se foloseşte alcool medicinal şi
tampoane.
 Se utilizează ace de 25-300 mm, diamentrul 6/10, 7/10, sau 10/10 (în fucţie de scop),
seringi de capacitate, pense, mănuşi chirurgicale.Toate aceste materiale sunt de unică
folosinţă.

53
 54

Execuţia puncţiei:
 Pacientul se aşează într-o poziţie confortabilă atât pentru el cât şi pentru cel care execută
puncţia
 Se examinează calitatea şi starea venelor având grijă ca hainele să nu împiedice
circulaţia de întoarcere la nivelul braţului
 Braţul pacientului se aşează pe perniţă şi muşama în abducţie şi extensie maximă, se
dezinfectează tegumentele şi se aplică garoul la distanţa de 7-8 cm deasupra locului unde
se va executa puncţia, strângându-l astfel încât să oprească circulaţia venoasă fără a
comprima artera
 Este recomandat ca pacientul să strângă pumnul, venele devenind astfel turgescente.
 Asistenta medicală îmbracă mănuşile sterile şi se aşează vizavi de bolnav
 Se fixează vena cu policele mâinii stângi, la 4-5 cm sub locul puncţiei, exercitând o
uşoară compresiune şi tracţiune în jos asupra ţesuturilor vecine
 Se fixează acul la holder, acul ataşat cu bizoul în sus, în mâna dreaptă, între police şi
restul degetelor
 Se pătrunde cu acul traversând, în ordine tegumentul - în direcţie oblică, unghiul să fie
de 30 de grade, apoi peretele venos - învingându-se o rezistenţă elastică până când acul
înaintează în gol
 În lumenul venei, se schimbă direcţia acului 1-2 cm
 Se continuă tehnica în funcţie de scopul puncţiei venoase - precum injectarea
medicamentelor, recoltarea sângelui sau perfuzie
 După executarea puncţiei se îndepartează staza venoasă prin desfacerea garoului şi a
pumnului
 Se aplică tamponul îmbibat în soluţie dezinfectantă la locul de pătrundere a acului şi se
retrage brusc acul din venă
 Se comprimă locul puncţiei timp de 1-3 minute, braţul fiind în poziţie verticală.
Accidente:
În timpul puncţiei pot apărea câteva efecte adverse sau se pot declanşa accidente:
 Hematom (infiltrarea sângelui în ţesutul perivenos). Asistenta medicală trebuie să
intervină şi să retragă acul, apoi să comprime locul puncţiei timp 1-3 minute
 Străpungerea venei (perforarea peretului opus). Se retrage acul în lumenul venei
 Ameţeli, paloare, lipotimie;

54
 55

Este important îngrijirea pacientului după tehnică, i se asigură repaus la pat pe o perioadă
prescrisă de medic, se supraveghează funcţiile vitale, culoarea tegumentelor, se
informează medicul în cazul apariţiei cianozei, dispneei, tahicardiei, se controlează locul
puncţiei şi aspectul pansamentului la nevoie ( hemoragie, hematom, roşeaţă ).
Recoltarea sîngelui pentru:
 examen biochimic - prin puncţie venoasă pe nemîncate, 5-10 ml sânge în
vacuumtainer de culoare roşie.
 ureea sangvină: valorea normală 20-40 mg%;
 acidul uric: V.N.3-5 mg%;
 creatinina: V.N.0,6-1,3 mg%
 Na+ =135-150 mEq/1 sau 15-21 mg%;
 K+ = 3,5 mEq/1 sau 15-21 mg%;
 Ca+ = 4,5/5,5 mEq/1 sau 9-11 mg%;
 V.S.H.: prin puncţie venoasă, se recoltează 1,6 ml de sînge pe 0,4 ml citrat de sodiu
3,8%. Valorile normale sunt1 oră 4-6 mm,2 ore 7-15 mm.
 hemoleucogramă: prin puncţie venoasă, se recoltează 2 ml de sînge pe
E.D.T.A.Valorile normale sunt: eritrocite la bărbaţi 4,5-5,5mil/mm³ iar la femei 4,2-
4,8 mil/mm³, hemoglobină la bărbaţi 15±2 g/100ml iar la femei 13±2g/100ml,
leucocite 4000-8000/mm³
2.8. Pregătirea pacientului cu erizipel şi efectuarea tehnicilor speciale impuse de
afecţiune
2.8.1. Tehnica pansamentului
Pansamentul protejează plaga de factorii nocivi (mecanici, termici, climaterici si infectiosi
ai mediului inconjurator), asigură o bună absorţie a secreţiilor, un repaus perfect al leziunii
lezate şi favorizează cicatrizarea.
Condiţiile unui bun pansament:
 să fie facut în condiţii aseptice;
 să fie absorbent;
 să fie protector;
 să nu fie dureros;
 să fie schimbat la timp;
Materiale necesare:
 Substanţe antiseptice pentru plagă şi pansament:
 alcool medicinal;

55
 56

 alcool iodat 2 %;
 soluţie de cloramină;
 apă oxigenată;
 betadină;
 acid boric, nitrat de argint, alte substanţe antiseptice recomandate de medic;
 Materiale pentru curaţarea şi protecţia plăgii:
 casolete cu comprese, tampoane de tifon sterile
 casoletă cu vată hidrofilă sterilă
 soluţii degresante pentru tegumente: benzină iodată, eter, acetonă
 unguente pentru protecţia tegumentelor din jurul plăgii
 Mijloace de fixare:
 galifix, leucoplast/plasă adezivă non alergice, faţă de tifon la nevoie
 Instrumentar steril: pense de diferite tipuri şi dimensiuni, foarfeci, lame bisturiu, sonde
canelate
 Taviţă renală, muşama, aleză
 Echipament de protecţie: manuşi sterile, mască de protecţie
Pregatirea fizica şi psihică a pacientului:
 se informeaza pacientul cu privire la necesitatea efectuării pansamentului şi modul de
desfăşurare a procedurii;
 se evaluează starea pacientului pentru a stabili dacă pansamentul se va executa la pat
sau în sala de pansamente;
 poziţionarea pacientului în funcţie de segmentul ce trebuie pansat;
 se asigura intimitatea pacientului;
 pentru a evita lipotimia, pacientul este aşezat în poziţia de decubit dorsal;
Execuţia procedurii:
 spălarea pe mâini cu apă şi sapun, dezinfectarea cu alcool medicinal sau soluţii
dezinfectante pentru tegumente;
 examinarea plăgii şi a tegumentelor din jur. Dacă plaga a fost pansată se desface faşa
şi se ridică pansamentul vechi cu multă blândeţe, pentru a nu produce dureri, iar dacă
pansamentul nu se desprinde se înmoaie cu apă oxigenata sau ser fiziologic şi apoi se
ridică pansamentul.
 se degresează tegumentele din jurul plaăgii cu tampoane îmbibate în acetonă, benzină
iodată, cu mişcări dinspre plagă spre periferie, apoi se dezinfectează cu alcool sau
alcool iodat.

56
 57

 se îndepartează din plagă eventualele secreţii, prin tamponare cu comprese sterile

uscate şi se aruncă compresa utilizată în tăviţa renală;
 cu o pensă port-tampon se ia compresa sterilă şi cu ajutorul celei de a doua se
efectuează un tampon care se îmbibă cu apă oxigenată, turnând-o din sticlă;
 se spală plaga prin turnare, folosid una din substanţele dezinfectante indicate (des
utilizată este apa oxigenată cu rol dezinfectant, hemostatic şi de îndepărtare a
impurităţilor şi secreţiilor prin efervescenţa produsă);
 se curaţă marginile plăgii periferic, de câteva ori, la fiecare ştergere folosind un alt
tampon, cel utilizat fiind aruncat în taviţă renală;
 se şterg marginile plăgii cu un tampon uscat;
 se dezinfectează tegumentele sănătoase din jurul plăgii cu alcool iodat 1%, tinctură de
iod sau alcool 70 grade;
 se curaţă plaga prin tamponare;
 se efectuează pansamentul plăgii, în funcţie de natura, evoluţia şi indicaţiile medicului;
 se acoperă plaga cu comprese sterile care să depăşească marginile plăgii cu cel puţin 1-
2cm, sau îmbibate cu soluţii antiseptice;
 peste pansament se aşează un strat de vată sterilă hidrofilă, cu rol absorbant
 se fixează pansamentul prin lipire cu materiale adezive sau prin bandajare cu faşă, în
funcţie de regiune.
Îngrijiri ulterioare
 se aşează bolnavul în poziţie cât mai comodă în pat;
 regiunea lezată se pune în repaus pentru a reduce durerea şi a facilita vindecarea mai
rapidă;
 se urmăreşte şi comportamentul la durere al bolnavului;
 se observă aspectul tegumentelor din jurul pansamentului, pentru că acesta să nu
jeneze circulaţia sau să apară reacţii locale de la substanţele folosite la executarea
pansamentului.
Reorganizarea locului de muncă
 se recoltează deşeurile cu potenţial infecţios în recipiente speciale,
 se curaţă, spală şi pregăteşte instrumentarul pentru sterilizare;
 se scot mănuşile şi se spală mâinile.
Notarea procedurii in F.O.
Se consemnează în foaia de observaţie:
 data, ora efectuării pansamentului

57
 58

 tipul pansamentului efectuat

 numele persoanei care a efectuat pansamentul
 aspectul, evoluţia plagii
 informaţiile ce cuprind indicaţiile pentru pansamentele următoare
Observaţii: - sunt categoric interzise apăsarea, stoarcerea, masajul plăgii sau a regiunilor
învecinate plăgii (provocarea diseminarii germenilor din plagă).
2.8.2. Efectuarea injecţiei intramusculare
Pentru efectuarea injecţiei intramusculare se utilizează seringi de unică folosinţă
sau seringi obişnuite de tip Recod sau Luer, prevăzute cu ace lungi de 6-8 cm. Acele
trebuie să fie foarte bine ascuţite şi prevăzute cu un vârf lung.
Locul elecţiei îl constituie muşchii voluminosi, lipsiţi de trunchiuri importante de vase şi
nervi, a căror lezare ar putea provoca accidente. În muşchii fesieri se evită lezarea nervului
sciatic:
 cadranul supero-extern fesier care rezultă din intretăierea unei linii orizontale, care
trece prin marginea superioară a marelui trohanter,până deasupra şanţului interfesier,
cu alta vertical perpendiculară pe mijlocul celei orizontale;
 când pacientul este culcat, se caută ca repere punctuale Smirnov şi Barthelmy ( punctul
Smirnov situat la un lat de deget deasupra şi înapoia marelui trohanter şi punctul
Barthelmy situat la unirea treimii externe cu cele 2 treimi interne a unei linii care
uneşte splina iliacă antero-superioară cu extremitatea şanţului interfesier);
 când pacientul este în poziţie şezând, injecţia se poate face în toată regiunea
fesieră,deasupra liniei de sprijin.
Pregătirea injecţiei:
materiale:
 seringi sterile cu o capacitate în funcţie de cantitatea de soluţie medicamentoasă
 tampoane sterile din vată
 solutie dezinfectantă alcool
Pregatirea pacientului:
 se informează pacientul
 se recomandă să relaxeze musculatura
 se ajută să se aşeze comod în poziţie de decubit ventral,decubit lateral, ortostatism,
şezândă (pacienţii dispneici)
 se dezbracă regiunea.
Executarea injecţiei:

58
 59

 asistenta işi spală mâinele cu apă şi săpun;

 dezinfectează locul injecţiei
 se întinde pielea între indexul şi policele mâinii stângi şi se înţeapă perpendicular
pielea cu rapiditate şi siguranţă, cu acul montat la seringa
 se verifică poziţia acului prin aspirare
 se injectează lent soluţia
 se retrage brusc acul cu seringa şi se dezinfectează locul
 se masează uşor locul injecţiei pentru a activa circulaţia,favorizând resorbţia.
Îngrijirea ulterioară a pacientului:- se aşează pacientul în poziţie comodă, rămânând în
repaos fizic 5-10 minute.
Incidente şi accidente:
 durere vie prin atingerea nervului sciatic sau a unor ramuri ale sale
 paralizia prin lezarea nervului sciatic
 hematom prin lezarea unui vas
 ruperea acului
 supuraţie septică
 embolie prin injectarea accidental într-un vas a soluţiilor uleioase.
2.9. Educaţia pentru sănătate
Educaţia pentru sănătate este o preocupare de maximă importanţă a medicinii
omului sănătos care constă în dezvoltarea nivelului de cultură sanitară al diferitelor
grupuri de populaţie, precum şi mijloacelor şi procedeelor educativ-sanitare
necesare formării unui comportament sanogenic.
Profilaxia generală constă în măsuri profilactice care se iau în toate bolile
infecţioase, declararea, izolarea, ancheta epidemiologică, dezinfecţia,
deparazitarea, o serie de măsuri faţă de purtătorii de germeni.
În general toate bolile infecţioase se izolează până la vindecarea lor clinică,
completă cu analiza de laborator, unde agentul patogen este cunoscut şi poate fi
pus în evidenţă.
Ancheta epidemiologică face toate cercetarile legate de sursa bolii respective,
cercetează sursa de infecţie, calea de transmitere, modul de răspândire a agentului
etiologic, starea de receptivitate sau de rezistenţă a populaţiei respective, condiţii
de viaţă şi alimentaţie la nivel de cultură, locuinţă, vârstă, sex etc.
Profilaxia prevede :
 menținerea pielii în curățenie,

59
 60

 dezinfectarea imediată cu tinctura de iod sau cu alte lichide antiseptice și a celor

mai mici traume și leziuni.
 bolnavii de erizipel trebuie să aibă vesela lor, așternut și ștergar
individual,deoarece boala se poate transmite prin obiectele de uz casnic
 Dacă bolnavul observă o leziune cît de mică, asemănătoare cu erizipelul, trebuie să
se adreseze imediat medicului. Autotratamentul este foarte periculos
 Nu se recomandă bandajarea cu tinctura de iod, diverși coloranți, fiindcă
substanțele colorante maschează roșeața, fapt care îngreunează diagnosticul bolii.

2.11. Externarea pacientului

 Medicul este cel care va hotărâ momentul externării bolnavului când acesta nu mai
necesită o supraveghere permanentă şi poate continua tratamentul prescris la
domiciliu
 Asistenta va pune la dispoziţia medicului documentele bolnavului necesare
formularii epicrizei şi completării biletului de ieşire şi va asigura alimentaţia
bolnavului până la externare.
 Asistenta medicală va înmâna pacientului biletul de ieşire în care sunt cuprinse
diagnosticul, recomandările şi medicaţia pe care le va respecta bolnavul, scrisoarea
medicală şi reţeta cu tratamentul la domiciliu
 După primirea actelor pacientul semnează pentru primire
 Tot atunci asistenta va aprofunda cu bolnavul indicaţiile primite de la medic şi
cuprinse în biletul de ieşire.
 Asistenta va anunţa familia bolnavului cu privire la externarea acesteia, va avea
grija ca bolnavul să-şi primească lucrurile personale de la magazia spitalului şi să
aibă o îmbrăcăminte corespunzătoare anotimpului.
 Asistenta medicală va conduce bolnavul la ieşire unde îl lasă în grija
aparţinătorilor.

60
 61

CAPITOLUL III.
ÎNGRIJIRI SPECIFICE
3.1. CAZUL 1
Date fixe:
Nume: M.
Prenume: M.
Naţionalitatea: Română
Sex: Masculin
Religia: Ortodox
Vârsta: 48 ani
Greutate: 89 kg
Înălţime: 166 cm
Grupa sanguină: 0 I. Rh pozitiv
Date variabile:
Domiciliu: jud. Vaslui loc. Vaslui
Data internării: 11.02.2015
Data externării: 18.02.2015
Diagnostic medical la internare:Erizipel gamba dreapta
Istoricul bolii:
- debut brusc în urmă cu 14 zile, cu febră, frisoane, cefalee, mioartralgii, rinoree,
disfagie, transpiraţie, tuse seaca, inapetenţă, scaune semiconsistente, motiv pentru care
bolnavul se internează în Secţia Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Judeţean Vaslui.
Manifestări de dependenţă:
- Inapetenţă,
- Deshidratare,
- Constipaţie,
- Insomnie,
- Irascibilitate,
- Frisoane,
- Febră,
- Anxietate,
Problemele pacientului:
- Alterarea nevoii de a bea şi a mânca

61
 62

- Alterarea tranzitului intestinal

- Dificultate de mobilizare
- Alterarea nevoei de a dormi şi a se odihni
- Pacientul prezintă hipertermie 39-40’C
- Limitarea nevoii de a se îmbrăca şi dezbrăca
- Dificultatea de a-şi face îngrijirea igienică
- Alterarea integrităţii pielii
- Posibilitate de suprainfectare a erupţiei
- Comunicare ineficientă la nivel afectiv
- Imposibilitatea de a se recrea
- Insuficienta cunoaşterii bolii

62
 63

Nevoia Diagnostic de Obiectivul urmărit Intervenţii Evaluare

alterată îngrijire
Nevoia de a Hipertermie din cauza Pacientul să-şi menţină • evaluez temperatura şi culoarea tegumentelor; Pacientul nu prezintă
menţine • apreciez pierderile lichidiene prin transpiraţie; febră și nu prezintă
procesului infecţios temperatura corpului în
• cresc ingestia de lichide în raport cu pierderile; semne de
temperatura manifestat prin febră limite normale • menţin igiena tegumentelor şi a cavităţii bucale; deshidratare
corpului în •sfătuiesc pacientul să stea la pat şi să poarte o
şi frisoane
îmbrăcăminte lejeră;
limite normale
• schimb frecvent cearşafurile;
•fac împachetări, fricţiuni,aplic pungi cu gheaţă şi
comprese reci;
• administrez analgezice ,antibiotice şi antitermice;
• se monitorizează valoarea hematocritului şi numărul de
leucocite;
• asigur educaţia pacientului:
– să evite consumul de alimente cu valoare calorică
mare (de ex.lipidele);
– să consume lichide reci;
– să aibă o bună ventilaţie în încăpere
Nevoia de a fi Alterarea integritatii Pacienta sa prezite - previn infecţiile nosocomiale prin respectarea măsurilor - coapsa dreapta
curat, îngrijit, tegumentelor tegumente curate si de asepsie şi antisepsie; prezinta diminuarea
si
integre - supraveghez ca pansamentele să nu fie prea strânse eritemului de la
de a proteja mucoaselor (împiedică circulaţia sanguină); nivelul coapsei
tegumentele și - desfac pansamentele blând, umezindu-le; - pacientul:
manifestata prin edem
- aplic pansament steril si bandajez plaga – are restul
mucoasele
si eritem la nivelul - se evită consumul de alimente iritante şi excitante tegumentelor
- educ pacientul să consume legume şi fructe; intact şi normal
coapsei drepte
- explic pacientului efectele nocive ale alcoolului, colorat;
condimentelor, alimentelor prăjite, conservelor, – este echilibrat
afumăturilor şi ale consumului de cafea; psihic;
- menţin o hidratare corespunzătoare; – nu a devenit o
63
 64

- previn uscarea tegumentului; sursă de infecţie

- prelevez produse patologice pentru examen de laborator nosocomială.
Nevoia de a - Alterarea nevoii de a Pacientul trebuie
să - incerc reducerea zgomotului din mediul spitalicesc: pacientul:
– închid uşile salonului; – se simte odihnit;
dormi şi a se dormi şi a se odihni beneficieze de somn
–reduc volumul sunetului telefonului şi aparatelor – se trezeşte rar
odihni din cauza durerii suficient cantitativ şi aflate în apropierea salonului; noaptea;
– opresc zgomotul produs de aparatele care nu sunt – este capabil să
manifestat prin calitativ
utilizate; doarmă numărul de
insomnie, irascibilitate – evit producerea de zgomote puternice şi bruşte ore pe care le
(tragerea găleţii cu apă,deplasarea patului); doreşte, şi-şi
– închid radioul şi televizorul. aminteşte visele;
- favorizez ritualurile adormirii (citit, privit la televizor, – este mai puţin
exerciţii de relaxare); iritabil, deprimat,
- încerc să reduc stresul emoţional şi factorii care perturbă anxios;
somnul (perne, poziţionare, discuţii); – înţelege factorii
-informeaz pacientul despre felul în care erizipelul care perturbă sau
perturbă somnul; favorizează somnul.
- administreaz somnifere;
- favorizez starea de bine prin:
– administrarea de analgezice sau sedative cu 30
minute înainte de culcare;
– incitarea pacientului să poarte haine ample în cursul
nopţii;
– îndepărtarea agenţilor iritanţi care sunt în contact cu
tegumentul pacientului(cearceafuri umede, tuburi de
dren);
– aplicarea măsurilor de igienă necesare;
–urmărirea ca saltelele să fie confortabile,
cearceafurile curate şi uscate;
– incitarea pacientului să urineze înainte de culcare.
- educ pacientului despre:
– necesitatea evitării factorilor care perturbă somnul
(alcool, cofeină, stres, stimuli senzoriali din mediul
64
 65

înconjurător, oboseala);
– informarea despre rolul somnului şi odihnei;
– stabilirea unui orar de somn şi odihnă.
Nevoia de a Alterarea tranzitului Bolnavul să prezinte  explic importanţa regimului alimentar în asigurarea Pacientul prezintă
elimina intestinal din cauza tranzit intestinal unui tranzit intestinal normal; tranzit intestinal
 recomand alimentele cu conţinut crescut de fibre
diminuării corespunzător fiziologic
vegetale (fructe proaspete, legume, cereale, tărâţe);
peristaltismmului  încurajez asigurarea unei hidratări corespunzătoare
intestinal manifestat (cel puţin 2 litri de lichide/zi
prin constipaţie  recomand un pahar cu apă caldă cu 30 minute înaintea
micului dejun, ce acţionează ca stimulator al motilităţii
intestinale;
 stabilesc un orar clar pentru actul defecaţiei (de regulă
la începutul zilei).
 administrez la indicația medicului,laxative
Nevoia de a se Dificultate de a se - Pacientul să stea în  planific cu pacientul exerciţii fizice de mers,în funcție - Pacientul este
mişca şi de a mobiliza din cauza repaus absolut de capacitatea lui; echilibrat psihic
 schimb poziţia pacientului la fiecare 2 ore
avea o bună durerii la nivelul - Echilibrarea psihică a - Pacientul este în
 efectuez cu pacientul exerciţii pasive;
postură gambei drepte pacientului  masez regiunile expuse escarelor şi se pudrează cu repaus la pat
talc;  pacientul are
 învăţ pacientul să efectueze exerciţii de respiraţie
tonusul muscular
profundă;
 asigur un climat de linişte şi calm; păstrat;
 administrez tratamentul local prescris de medic:  este echilibrat
comprese cu cloramină
psihic
 ajut pacientul în satisfacerea celorlalte nevoilor
fundamentale.
Nevoia de a se Limitarea nevoii de a Pacientul să se îmbrace - alegerea lenjeriei Pacientul se îmbraca
65
 66

îmbraca şi se îmbraca şi dezbrăca şi să se dezbrace - pregătirea lenjeriei la îndemâna pacientului şi se dezbracă singur
- explicarea tuturor gesturilor pe care trebuie să le facă
dezbraca din cauza durerii
- încurajarea pacientului să participe activ după posibilităţi
- felicitarea pentru fiecare progres
- ajutarea pacientului în efectuarea tehnicii sau efectuarea
integrală a tehnicii.
Nevoia de a Alterarea nevoii de a Pacientul să fie - explic pacientului cât de important este un aport pacientul:
bea şi de a bea şi a mânca echilibrat nutriţional şi alimentar adecvat; – are o greutate în
- înveţ pacientul să folosească diferite condimente pentru limite normale
mânca determinată de starea hidric
a îmbunătăţi gustul şi aroma alimentelor (suc de lămâie, – nu prezintă semne
de boală manifestată mentă, chimen, scorţişoară, etc.); de malnutriţie;
prin inapetenţă - încurajez individul să mănânce împreună cu ceilalţi (sala – cunoaşte modul de
de mese); alcătuire al dietei
- organizarea planului de îngrijiri astfel încât procedurile – cunoaşte valoarea
neplăcute sau dureroase să nu se realizeze înaintea energetică a
meselor; alimentelor;
- asigur o atmosferă plăcută pentru servirea mesei,
înlăturând mirosurile neplăcute;
- recomand o perioadă de odihnă după mese;
- recomandarea a 6-8 mese/zi (câte puţin de mai multe
ori);
Nevoia de a -Posibilitate de - Pacientul să  ajut pacientul să descrie şi să sesizeze elementele de Pacientul
evita suprainfectare a beneficieze de discomfort și momentele de exacerbare sau -declară ameliorarea
ameliorare; durerii,
pericolele erupţiei determinată de siguranţă
 manifest înţelegere faţă de suferinţa pacientului; -resimte starea de
grataj - Calmarea pruritului  asigur confortul şi îndepărteaz factorii agravanţi: confort,
– lărgesc bandajelor prea strânse; -îşi poate efectua
– schimb pansamentelor ; parţial îngrijirile
– întind cearşafurile; igienice,
– preven retenţia urinară;

66
 67

 distrag atenţia pacientului de la prurit,prin fixarea

atenţiei pe alte probleme decât cele ale eruptiei și
mîncărimii (cărţi,video, TV).
 promovez un concept de sine pozitiv prin :
– încurajarea pacientului la orice progres obţinut;
– implicarea pacientului în efectuarea îngrijirilor sale.
- Voi aplica comprese umede,administrez calmante și
antipruriginoase
Nevoia de a Comunicare - Pacientul să recapete - identific factorii care au declanşat anxietatea ; Pacientul :
- facilitez exprimarea sentimentelor şi a lucrurilor care-l – vorbeşte calm tot
comunica ineficienta la nivel stima de sine
preocupă; timpul;
afectiv din cauza bolii - Pacientul să comunice - ajut pacientul să-şi cunoască punctele forte şi valoarea – s-a adaptat la noua
sa; situaţie;
manifestată prin cu cei din jur
- ajut pacientul să-şi exprime preferinţele şi să ia decizii – este calm, nu este
alterarea imaginii de - nu contrazic pacientul; agresiv;
- încurajez pacientul să practice tehnici de relaxare; – cunoaşte mijloacele
sine ,anxietate
- explic strategiile de comunicare; eficace de
- arăt pacientului importanţa comunicării nonverbale; comunicare;
- faciliteaz exprimarea clară a modului de percepere a – este orientat în timp
situaţiei: nu poate face faţă dificultăţilor, sunt dificultăţi şi spaţiu;
de netrecut; – este echilibrat
- favorizeaz participarea la diferite întruniri, vizite; psihic.
- observ cu atenţie schimbările de comportament;
- pacientul este provocat la conversaţie;
- înlesnesc vizita celor apropiaţi;
- implic pacientul în tehnici de afirmare de sine.
Nevoia de a se Imposibilitatea de a se Pacientul sa - explorez ce activităţi recreative îi fac plăcere Pacientul încearcă sa
recrea recrea din cauza indeplineasca cel puţin pacientului, analizez şi stabilesc dacă acestea sunt în participe la activităţi
concordanţă cu starea sa psihică şi fizică, planific
durerii o activitate recreativă de recreere cunoaşte
activităţi recreative împreună cu pacientul
- determin pacientul să-şi exprime emoţiile şi şi aplică corect
67
 68

sentimentele, câştig încrederea bolnavului, administrez tehnicile de relaxare

şi supraveghez efectele tratamentului indicat de medic)
- îl învaţ pe pacient tehnici de relaxare
Nevoia de a Insuficienta Pacientul să înveţe să - exploreaz nevoile de cunoaştere a pacientului Bolnavul devine
învăţa cum să- cunoaştere a bolii din descopere sau să-şi - informez pacientul cu privire la mijloacele şi resursele pe interesat de starea de
care le poate asigura: broşuri, cărţi
şi păstreze cauza neacordării satisfacă curiozitatea sănătate
-susţin motivarea pacientului faţă de cunoştinţele care
sănătatea importanţei cuvenite urmează să le dobândească
manifestat prin lipsa - organizez activităţi de educaţie pentru sănătate
- Explic bolnavului necesitatea de a cunoaste aspecte legate
de cunoştinţe
de tratament şi evoluţia bolii

SUPRAVEGHEREA FUNCŢIILOR VITALE

Data T.A Puls Respiraţie Temperatură Diureza Scaun

11.02.2015 110/65 mmhg 70 b/min 16/min 39,8 C 1400 ml/24h normal

12.02.2015 125/70 mmhg 67 b/min 18/min 39,3 C 1500 ml/24h normal

13.02.2015 120/60 mmhg 65 b/min 16/min 38,5 C 1700 ml/24h normal
14.02.2015 135/80 mmhg 70 b/min 17/min 37,6 C 1700 ml/24h normal
15.02.2015 125/65 mmhg 68 b/min 16/min 36,9 C 1800 ml/24h normal
16.02.2015 125/70 mmhg 70 b/min 16/min 36,8 C 1700 ml/24h normal
17.08.2015 125/70 mmhg 67 b/min 18/min 36,6 C 1500 ml/24h normal
18.02.2015 120/60 mmhg 65 b/min 16/min 36,5 C 1700 ml/24h normal

68
 69

EXAMENUL DE LABORATOR
Examen cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale
acid uric 5-10 ml sînge venos 3,51mg%. 2-6mg%.
uree 5-10 ml sînge venos 38,42mg%. 20-40mg%.
creatinină: 5-10 ml sînge venos. 1,04mg%. 0,6-1,2mg%.
Na: 5-10 ml sînge venos. 135mEq/l. 137-152mEq/l.
K: 5-10 ml sînge venos. 4,1mEq/l 3,8-5,4mEq/l
V.S.H.: 1,6 ml sînge venos pe 0,4 ml citrat de sodiu 3,8%. 40 mm. 1h:4-6 mm,2h:7-15 mm.

Htc sînge venos pe E.D.T.A.0,5 ml soluţie 46%. B:46±6%,F:41±5%.

Hgb puncţie capilară sau puncţie venoasă 2 ml sînge pe E.D.T.A. 15;2g/100ml. B:15±2g/100ml,F:13±2g/100ml
Leucocite puncţie capilară sau venoasă 2ml sînge pe E.D.T.A. 11500/mm³. 4000-8000/mm³.

ALIMENTAŢIA BOLNAVULUI

Perioada Alimente permise Alimente interzise

11.-18.02.2015 D: 200 ml lapte, o felie de pâine integrală, 50 gr. unt - băuturi alcoolice
H 10: 100gr. Iaurt, 2 biscuiţi; - alimente greu digerabile
P: pâine 300gr. Carne de vită slabă 100gr, supă zazavaturi, orez fiert cu pui - cafea
100 g
C: 250 ciorbă de zarzavat, o felie de pâine graham, 50 gr. budincă

69
 70

TRATAMENTUL

Data Medicamente Mod de administrare

11.-15.02.2015 Penicilana G 1.000.000 U.I x 4/zi
Vitamina C200 – 3 tb 3 tb/zi
Algocalmin 1 f im
Comprese cu cloramină 1 buc
Rupan 3 cp /zi
16.-18.02.2015 Moldamin 1fl 1.200. 000/zi
Oxacilină 1 g x 4 /zi
Netromicină 150 mg x 2 /zi
Paduden 3 tb/zi
Ser fiziologic 250 ml

70
 72

3.2. CAZUL 2.

Date fixe:
Nume: T.
Prenume: T.
Naţionalitatea: Rom
Sex: Masculin
Religia: ortodox
Vârsta: 48 ani
Greutate: 85 kg
Înălţime: 176 cm
Grupa sanguină: B III. Rh pozitiv
Date variabile:
Domiciliu: jud. Vaslui loc.Deleni
Data internării: 11.01.2015
Data externării: 16.01.2015
Diagnostic medical la internare:
- Erizipel al feţei
Istoricul bolii:
Pacient în vârstă de 48 de ani, prezintă dureri în zona fetei, eritem, febră, motiv pentru
care se prezintă la medic de familie. Se internează pentru investigaţii şi tratament de specialitate
în cadrul Secţiei de Boli Infecţioase.
Manifestări de dependenţă:
- Deshidratare
- Febră 38° C
- Insomnie
- Sentiment de neputinţă
- Eritem
- Durere
Problemele pacientului:
- Insuficienta cunoaştere a bolii
- Dezinteres în a învăţa
- Dificultate în a se alimenta

72
 73

- Hipertermie
- Absenţa eliminărilor
- Dificultatea de a se odihni
- Alterarea mucoasei bucale
- Comunicare ineficienta la nivel afectiv
- Stare de nelinişte
- Dificultatea de a se realiza
- Dificultatea de a se realiza
- Sentiment de neputinţă
- Nu poate îndeplini activităţi recreative

73
 74

Nevoia Diagnostic de Obiectivul urmărit Intervenţii Evaluare

alterată îngrijire
Nevoia de a Hipertermie din cauza Pacientul să-şi menţină • evaluez temperatura şi culoarea tegumentelor; Pacientul nu prezintă
menţine • apreciez pierderile lichidiene prin transpiraţie; febră și nu prezintă
procesului infecţios temperatura corpului în
• cresc ingestia de lichide în raport cu pierderile; semne de
temperatura manifestat prin febră limite normale • menţin igiena tegumentelor şi a cavităţii bucale; deshidratare
corpului în •sfătuiesc pacientul să stea la pat şi să poarte o
şi frisoane
îmbrăcăminte lejeră;
limite normale
• schimb frecvent cearşafurile;
•fac împachetări, fricţiuni,aplic pungi cu gheaţă şi
comprese reci;
• administrez analgezice ,antibiotice şi antitermice;
• se monitorizează valoarea hematocritului şi numărul de
leucocite;
• asigur educaţia pacientului:
– să evite consumul de alimente cu valoare calorică
mare (de ex.lipidele);
– să consume lichide reci;
– să aibă o bună ventilaţie în încăpere
Nevoia de a fi Alterarea integritatii Pacienta sa prezite - previn infecţiile nosocomiale prin respectarea măsurilor - coapsa dreapta
curat, îngrijit, tegumentelor tegumente curate si de asepsie şi antisepsie; prezinta diminuarea
si
integre - supraveghez ca pansamentele să nu fie prea strânse eritemului de la
de a proteja mucoaselor (împiedică circulaţia sanguină); nivelul coapsei
tegumentele și - desfac pansamentele blând, umezindu-le; - pacientul:
manifestata prin edem
- aplic pansament steril si bandajez plaga – are restul
mucoasele
si eritem la nivelul - se evită consumul de alimente iritante şi excitante tegumentelor
- educ pacientul să consume legume şi fructe; intact şi normal
coapsei drepte
- explic pacientului efectele nocive ale alcoolului, colorat;
condimentelor, alimentelor prăjite, conservelor, – este echilibrat
afumăturilor şi ale consumului de cafea; psihic;
- menţin o hidratare corespunzătoare; – nu a devenit o

74
 75

- previn uscarea tegumentului; sursă de infecţie

- prelevez produse patologice pentru examen de laborator nosocomială.
Nevoia de a - Alterarea nevoii de a Pacientul trebuie
să - incerc reducerea zgomotului din mediul spitalicesc: pacientul:
– închid uşile salonului; – se simte odihnit;
dormi şi a se dormi şi a se odihni beneficieze de somn
–reduc volumul sunetului telefonului şi aparatelor – se trezeşte rar
odihni din cauza durerii suficient cantitativ şi aflate în apropierea salonului; noaptea;
– opresc zgomotul produs de aparatele care nu sunt – este capabil să
manifestat prin calitativ
utilizate; doarmă numărul de
insomnie, irascibilitate – evit producerea de zgomote puternice şi bruşte ore pe care le
(tragerea găleţii cu apă,deplasarea patului); doreşte, şi-şi
– închid radioul şi televizorul. aminteşte visele;
- favorizez ritualurile adormirii (citit, privit la televizor, – este mai puţin
exerciţii de relaxare); iritabil, deprimat,
- încerc să reduc stresul emoţional şi factorii care perturbă anxios;
somnul (perne, poziţionare, discuţii); – înţelege factorii
-informeaz pacientul despre felul în care erizipelul care perturbă sau
perturbă somnul; favorizează somnul.
- administreaz somnifere;
- favorizez starea de bine prin:
– administrarea de analgezice sau sedative cu 30
minute înainte de culcare;
– incitarea pacientului să poarte haine ample în cursul
nopţii;
– îndepărtarea agenţilor iritanţi care sunt în contact cu
tegumentul pacientului(cearceafuri umede, tuburi de
dren);
– aplicarea măsurilor de igienă necesare;
–urmărirea ca saltelele să fie confortabile,
cearceafurile curate şi uscate;
– incitarea pacientului să urineze înainte de culcare.
- educ pacientului despre:
– necesitatea evitării factorilor care perturbă somnul
(alcool, cofeină, stres, stimuli senzoriali din mediul
înconjurător, oboseala);
75
 76

– informarea despre rolul somnului şi odihnei;

– stabilirea unui orar de somn şi odihnă.
Nevoia de a Alterarea tranzitului Bolnavul să prezinte  explic importanţa regimului alimentar în asigurarea Pacientul prezintă
elimina intestinal din cauza tranzit intestinal unui tranzit intestinal normal; tranzit intestinal
 recomand alimentele cu conţinut crescut de fibre
diminuării corespunzător fiziologic
vegetale (fructe proaspete, legume, cereale, tărâţe);
peristaltismmului  încurajez asigurarea unei hidratări corespunzătoare
intestinal manifestat (cel puţin 2 litri de lichide/zi
prin constipaţie  recomand un pahar cu apă caldă cu 30 minute înaintea
micului dejun, ce acţionează ca stimulator al motilităţii
intestinale;
 stabilesc un orar clar pentru actul defecaţiei (de regulă
la începutul zilei).
 administrez la indicația medicului,laxative
Nevoia de a se Dificultate de a se - Pacientul să stea în  planific cu pacientul exerciţii fizice de mers,în funcție - Pacientul este
mişca şi de a mobiliza din cauza repaus absolut de capacitatea lui; echilibrat psihic
 schimb poziţia pacientului la fiecare 2 ore
avea o bună durerii la nivelul - Echilibrarea psihică a - Pacientul este în
 efectuez cu pacientul exerciţii pasive;
postură gambei drepte pacientului  masez regiunile expuse escarelor şi se pudrează cu repaus la pat
talc;  pacientul are
 învăţ pacientul să efectueze exerciţii de respiraţie
tonusul muscular
profundă;
 asigur un climat de linişte şi calm; păstrat;
 administrez tratamentul local prescris de medic:  este echilibrat
comprese cu cloramină
psihic
 ajut pacientul în satisfacerea celorlalte nevoilor
fundamentale.
Nevoia de a se Limitarea nevoii de a Pacientul să se îmbrace - alegerea lenjeriei Pacientul se îmbraca
- pregătirea lenjeriei la îndemâna pacientului
îmbraca şi se îmbraca şi dezbrăca şi să se dezbrace şi se dezbracă singur
- explicarea tuturor gesturilor pe care trebuie să le facă
76
 77

dezbraca din cauza durerii - încurajarea pacientului să participe activ după posibilităţi
- felicitarea pentru fiecare progres
- ajutarea pacientului în efectuarea tehnicii sau efectuarea
integrală a tehnicii.
Nevoia de a Alterarea nevoii de a Pacientul să fie - explic pacientului cât de important este un aport pacientul:
bea şi de a bea şi a mânca echilibrat nutriţional şi alimentar adecvat; – are o greutate în
- înveţ pacientul să folosească diferite condimente pentru limite normale
mânca determinată de starea hidric
a îmbunătăţi gustul şi aroma alimentelor (suc de lămâie, – nu prezintă semne
de boală manifestată mentă, chimen, scorţişoară, etc.); de malnutriţie;
prin inapetenţă - încurajez individul să mănânce împreună cu ceilalţi (sala – cunoaşte modul de
de mese); alcătuire al dietei
- organizarea planului de îngrijiri astfel încât procedurile – cunoaşte valoarea
neplăcute sau dureroase să nu se realizeze înaintea energetică a
meselor; alimentelor;
- asigur o atmosferă plăcută pentru servirea mesei,
înlăturând mirosurile neplăcute;
- recomand o perioadă de odihnă după mese;
- recomandarea a 6-8 mese/zi (câte puţin de mai multe
ori);
Nevoia de a -Posibilitate de - Pacientul să  ajut pacientul să descrie şi să sesizeze elementele de Pacientul
evita suprainfectare a beneficieze de discomfort și momentele de exacerbare sau -declară ameliorarea
ameliorare; durerii,
pericolele erupţiei determinată de siguranţă
 manifest înţelegere faţă de suferinţa pacientului; -resimte starea de
grataj - Calmarea pruritului  asigur confortul şi îndepărteaz factorii agravanţi: confort,
– lărgesc bandajelor prea strânse; -îşi poate efectua
– schimb pansamentelor ; parţial îngrijirile
– întind cearşafurile; igienice,
– preven retenţia urinară;
 distrag atenţia pacientului de la prurit,prin fixarea
atenţiei pe alte probleme decât cele ale eruptiei și

77
 78

mîncărimii (cărţi,video, TV).

 promovez un concept de sine pozitiv prin :
– încurajarea pacientului la orice progres obţinut;
– implicarea pacientului în efectuarea îngrijirilor sale.
- Voi aplica comprese umede,administrez calmante și
antipruriginoase
Nevoia de a Comunicare - Pacientul să recapete - identific factorii care au declanşat anxietatea ; Pacientul :
- facilitez exprimarea sentimentelor şi a lucrurilor care-l – vorbeşte calm tot
comunica ineficienta la nivel stima de sine
preocupă; timpul;
afectiv din cauza bolii - Pacientul să comunice - ajut pacientul să-şi cunoască punctele forte şi valoarea – s-a adaptat la noua
sa; situaţie;
manifestată prin cu cei din jur
- ajut pacientul să-şi exprime preferinţele şi să ia decizii – este calm, nu este
alterarea imaginii de - nu contrazic pacientul; agresiv;
- încurajez pacientul să practice tehnici de relaxare; – cunoaşte mijloacele
sine ,anxietate
- explic strategiile de comunicare; eficace de
- arăt pacientului importanţa comunicării nonverbale; comunicare;
- faciliteaz exprimarea clară a modului de percepere a – este orientat în timp
situaţiei: nu poate face faţă dificultăţilor, sunt dificultăţi şi spaţiu;
de netrecut; – este echilibrat
- favorizeaz participarea la diferite întruniri, vizite; psihic.
- observ cu atenţie schimbările de comportament;
- pacientul este provocat la conversaţie;
- înlesnesc vizita celor apropiaţi;
- implic pacientul în tehnici de afirmare de sine.
Nevoia de a se Imposibilitatea de a se Pacientul sa - explorez ce activităţi recreative îi fac plăcere Pacientul încearcă sa
recrea recrea din cauza indeplineasca cel puţin pacientului, analizez şi stabilesc dacă acestea sunt în participe la activităţi
concordanţă cu starea sa psihică şi fizică, planific
durerii o activitate recreativă de recreere cunoaşte
activităţi recreative împreună cu pacientul
- determin pacientul să-şi exprime emoţiile şi şi aplică corect
sentimentele, câştig încrederea bolnavului, administrez tehnicile de relaxare
şi supraveghez efectele tratamentului indicat de medic)

78
 79

- îl învaţ pe pacient tehnici de relaxare

Nevoia de a Insuficienta Pacientul să înveţe să - exploreaz nevoile de cunoaştere a pacientului Bolnavul devine
învăţa cum să- cunoaştere a bolii din descopere sau să-şi - informez pacientul cu privire la mijloacele şi resursele pe interesat de starea de
care le poate asigura: broşuri, cărţi
şi păstreze cauza neacordării satisfacă curiozitatea sănătate
-susţin motivarea pacientului faţă de cunoştinţele care
sănătatea importanţei cuvenite urmează să le dobândească
manifestat prin lipsa - organizez activităţi de educaţie pentru sănătate
- Explic bolnavului necesitatea de a cunoaste aspecte legate
de cunoştinţe
de tratament şi evoluţia bolii

SUPRAVEGHEREA FUNCŢIILOR VITALE

Data T.A Puls Respiraţie Temperatură Diureza Scaun

11.01.2014 130/75 mmhg 60 b/min 16/min 39,8 C 1400 ml/24h normal

12.01.2014 125/70 mmhg 66 b/min 17/min 39,3 C 1500 ml/24h normal

13.01.2014 130/60 mmhg 68 b/min 16/min 38,5 C 1600 ml/24h normal
14.01.2014 135/80 mmhg 79 b/min 18/min 37,6 C 1700 ml/24h normal
15.01.2014 125/65 mmhg 65 b/min 16/min 36,9 C 1800 ml/24h normal
16.01.2014 125/70 mmhg 72 b/min 17/min 36,8 C 1700 ml/24h normal

EXAMENUL DE LABORATOR

79
 80

Examen cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale

glicemie 2 ml sînge venos pe 4 mg florură de sodiu. 77mg%. 80-110mg%.
acid uric 5-10 ml sînge venos 4,41mg%. 2-6mg%.
uree 5-10 ml sînge venos 31,58mg%. 20-40mg%.
creatinină: 5-10 ml sînge venos. 09,0mg%. 0,6-1,2mg%.
Na: 5-10 ml sînge venos. 149mEq/l. 137-152mEq/l.
K: 5-10 ml sînge venos. 3,9mEq/l 3,8-5,4mEq/l
V.S.H.: 1,6 ml sînge venos pe 0,4 ml citrat de sodiu 3,8%. 39 mm. 1h:4-6 mm,2h:7-15 mm.

Htc sînge venos pe E.D.T.A.0,5 ml soluţie prin evaporare. 47%. B:46±6%,F:41±5%.

Hgb puncţie capilară sau puncţie venoasă 2 ml sînge pe E.D.T.A. 14,2g/100ml. B:15±2g/100ml,F:13±2g/100ml
Leucocite puncţie capilară sau venoasă 2ml sînge pe E.D.T.A. 9800/mm³. 4000-8000/mm³.

ALIMENTAŢIA BOLNAVULUI

Perioada Alimente permise Alimente interzise

11.01 - 12.01.2014 D: 200 ml ceai cald, 2 biscuiţi - băuturi alcoolice
P: 200 ml compot fructe, o felie de pâine integrală, 50 gr. Unt
C: 2 felii de pâine, 250 gr. budincă

80
 81

13.01-16.01.2014 D: 200 ml lapte, o felie de pâine integrală50 gr. Unt - băuturi alcoolice, grăsimi
H 10: 100 grame iaurt şi o felie pâine
P: pâine 150 gr., supă zarzavaturi, orez fiert cu pui 100 g
C: 2 felii de pâine, 250 gr. piure cartofi

TRATAMENT MEDICAMENTOS

Data Medicamente Mod de administrare

11-15.01.2015 Oxacilină 1g la 6 ore
Gentamicină 80 mg la 8 ore
Algocalmin 1f
Comprese cu cloramină 3 buc
Unguent cu tetraciclină 1 tub, 3 ori pe zi strat subtire
Oxacilină 1g la 6 ore
Gentamicină 80 mg la 8 ore
Algocalmin 1f
Comprese cu cloramină 3 buc
Unguent cu tetraciclină 1 tub, 3 ori pe zi strat subtire

81
 82

3.3. CAZUL 3

Date fixe:
Nume: J.
Prenume: V.
Naţionalitatea: Română
Sex: Masculin
Religia: ortodox
Vârsta: 18 ani
Greutate: 70 kg
Înălţime: 176 cm
Grupa sanguină: A II. Rh pozitiv
Date variabile:
Domiciliu: loc Deleni jud. Vaslui
Data internării: 22.03.2015
Data externării: 27.03.2015
Diagnostic medical la internare:
- Erizipel antebraţ drept
Istoricul bolii:
Pacient în vârstă de 18 de ani de profesie elev, afirmă că boala a debutat în urmă cu 3
zile prin: febră, frisoane, cefalee, vertij, transpiraţii, dureri lombare, motiv pentru care s-a
internat în Secţia de Boli Infecţioase.
Manifestări de dependenţă:
- Refuzul de a face activităţi
- Febră
- Deshidratare
- Insomnie
- Dureri
- Dezinteres
- Anxietate
Problemele pacientului:
- Insuficienta cunoaştere a bolii
- Dificultate în a se alimenta şi hidrata
- Hipertemie
- Risc de dezhidratare
82
 83

- Dificultate în a se îmbrăca şi dezbrăca

- Perturbarea somnului
- Dificultatea de a se realiza
- Dezinteres faţî de măsurile de igienă
- -Postură neadecvată
- Alterarea nevoii de a comunica la nivel afectiv
- Dificultate de a se recrea

83
 84

Nevoia Diagnostic de Obiectivul urmărit Intervenţii Evaluare

alterată îngrijire
Nevoia de a Hipertermie din cauza Pacientul să-şi menţină • evaluez temperatura şi culoarea tegumentelor; Pacientul nu prezintă
menţine • apreciez pierderile lichidiene prin transpiraţie; febră și nu prezintă
procesului infecţios temperatura corpului în
• cresc ingestia de lichide în raport cu pierderile; semne de
temperatura manifestat prin febră limite normale • menţin igiena tegumentelor şi a cavităţii bucale; deshidratare
corpului în •sfătuiesc pacientul să stea la pat şi să poarte o
şi frisoane
îmbrăcăminte lejeră;
limite normale
• schimb frecvent cearşafurile;
•fac împachetări, fricţiuni,aplic pungi cu gheaţă şi
comprese reci;
• administrez analgezice ,antibiotice şi antitermice;
• se monitorizează valoarea hematocritului şi numărul de
leucocite;
• asigur educaţia pacientului:
– să evite consumul de alimente cu valoare calorică
mare (de ex.lipidele);
– să consume lichide reci;
– să aibă o bună ventilaţie în încăpere
Nevoia de a fi Alterarea integritatii Pacienta sa prezite - previn infecţiile nosocomiale prin respectarea măsurilor - coapsa dreapta
curat, îngrijit, tegumentelor tegumente curate si de asepsie şi antisepsie; prezinta diminuarea
si
integre - supraveghez ca pansamentele să nu fie prea strânse eritemului de la
de a proteja mucoaselor (împiedică circulaţia sanguină); nivelul coapsei
tegumentele și - desfac pansamentele blând, umezindu-le; - pacientul:
manifestata prin edem
- aplic pansament steril si bandajez plaga – are restul
mucoasele
si eritem la nivelul - se evită consumul de alimente iritante şi excitante tegumentelor
- educ pacientul să consume legume şi fructe; intact şi normal
coapsei drepte
- explic pacientului efectele nocive ale alcoolului, colorat;
condimentelor, alimentelor prăjite, conservelor, – este echilibrat
afumăturilor şi ale consumului de cafea; psihic;
- menţin o hidratare corespunzătoare; – nu a devenit o
- previn uscarea tegumentului; sursă de infecţie

84
 85

- prelevez produse patologice pentru examen de laborator nosocomială.

Nevoia de a - Alterarea nevoii de a Pacientul trebuie

să - incerc reducerea zgomotului din mediul spitalicesc: pacientul:
– închid uşile salonului; – se simte odihnit;
dormi şi a se dormi şi a se odihni beneficieze de somn
–reduc volumul sunetului telefonului şi aparatelor – se trezeşte rar
odihni din cauza durerii suficient cantitativ şi aflate în apropierea salonului; noaptea;
– opresc zgomotul produs de aparatele care nu sunt – este capabil să
manifestat prin calitativ
utilizate; doarmă numărul de
insomnie, irascibilitate – evit producerea de zgomote puternice şi bruşte ore pe care le
(tragerea găleţii cu apă,deplasarea patului); doreşte, şi-şi
– închid radioul şi televizorul. aminteşte visele;
- favorizez ritualurile adormirii (citit, privit la televizor, – este mai puţin
exerciţii de relaxare); iritabil, deprimat,
- încerc să reduc stresul emoţional şi factorii care perturbă anxios;
somnul (perne, poziţionare, discuţii); – înţelege factorii
-informeaz pacientul despre felul în care erizipelul care perturbă sau
perturbă somnul; favorizează somnul.
- administreaz somnifere;
- favorizez starea de bine prin:
– administrarea de analgezice sau sedative cu 30
minute înainte de culcare;
– incitarea pacientului să poarte haine ample în cursul
nopţii;
– îndepărtarea agenţilor iritanţi care sunt în contact cu
tegumentul pacientului(cearceafuri umede, tuburi de
dren);
– aplicarea măsurilor de igienă necesare;
–urmărirea ca saltelele să fie confortabile,
cearceafurile curate şi uscate;
– incitarea pacientului să urineze înainte de culcare.
- educ pacientului despre:
– necesitatea evitării factorilor care perturbă somnul
(alcool, cofeină, stres, stimuli senzoriali din mediul
85
 86

înconjurător, oboseala);
– informarea despre rolul somnului şi odihnei;
– stabilirea unui orar de somn şi odihnă.
Nevoia de a Alterarea tranzitului Bolnavul să prezinte  explic importanţa regimului alimentar în asigurarea Pacientul prezintă
elimina intestinal din cauza tranzit intestinal unui tranzit intestinal normal; tranzit intestinal
 recomand alimentele cu conţinut crescut de fibre
diminuării corespunzător fiziologic
vegetale (fructe proaspete, legume, cereale, tărâţe);
peristaltismmului  încurajez asigurarea unei hidratări corespunzătoare
intestinal manifestat (cel puţin 2 litri de lichide/zi
prin constipaţie  recomand un pahar cu apă caldă cu 30 minute înaintea
micului dejun, ce acţionează ca stimulator al motilităţii
intestinale;
 stabilesc un orar clar pentru actul defecaţiei (de regulă
la începutul zilei).
 administrez la indicația medicului,laxative
Nevoia de a se Dificultate de a se - Pacientul să stea în  planific cu pacientul exerciţii fizice de mers,în funcție - Pacientul este
mişca şi de a mobiliza din cauza repaus absolut de capacitatea lui; echilibrat psihic
 schimb poziţia pacientului la fiecare 2 ore
avea o bună durerii la nivelul - Echilibrarea psihică a - Pacientul este în
 efectuez cu pacientul exerciţii pasive;
postură gambei drepte pacientului  masez regiunile expuse escarelor şi se pudrează cu repaus la pat
talc;  pacientul are
 învăţ pacientul să efectueze exerciţii de respiraţie
tonusul muscular
profundă;
 asigur un climat de linişte şi calm; păstrat;
 administrez tratamentul local prescris de medic:  este echilibrat
comprese cu cloramină
psihic
 ajut pacientul în satisfacerea celorlalte nevoilor
fundamentale.
Nevoia de a se Limitarea nevoii de a Pacientul să se îmbrace - alegerea lenjeriei Pacientul se îmbraca
86
 87

îmbraca şi se îmbraca şi dezbrăca şi să se dezbrace - pregătirea lenjeriei la îndemâna pacientului şi se dezbracă singur
- explicarea tuturor gesturilor pe care trebuie să le facă
dezbraca din cauza durerii
- încurajarea pacientului să participe activ după posibilităţi
- felicitarea pentru fiecare progres
- ajutarea pacientului în efectuarea tehnicii sau efectuarea
integrală a tehnicii.
Nevoia de a Alterarea nevoii de a Pacientul să fie - explic pacientului cât de important este un aport pacientul:
bea şi de a bea şi a mânca echilibrat nutriţional şi alimentar adecvat; – are o greutate în
- înveţ pacientul să folosească diferite condimente pentru limite normale
mânca determinată de starea hidric
a îmbunătăţi gustul şi aroma alimentelor (suc de lămâie, – nu prezintă semne
de boală manifestată mentă, chimen, scorţişoară, etc.); de malnutriţie;
prin inapetenţă - încurajez individul să mănânce împreună cu ceilalţi (sala – cunoaşte modul de
de mese); alcătuire al dietei
- organizarea planului de îngrijiri astfel încât procedurile – cunoaşte valoarea
neplăcute sau dureroase să nu se realizeze înaintea energetică a
meselor; alimentelor;
- asigur o atmosferă plăcută pentru servirea mesei,
înlăturând mirosurile neplăcute;
- recomand o perioadă de odihnă după mese;
- recomandarea a 6-8 mese/zi (câte puţin de mai multe
ori);
Nevoia de a -Posibilitate de - Pacientul să  ajut pacientul să descrie şi să sesizeze elementele de Pacientul
evita suprainfectare a beneficieze de discomfort și momentele de exacerbare sau -declară ameliorarea
ameliorare; durerii,
pericolele erupţiei determinată de siguranţă
 manifest înţelegere faţă de suferinţa pacientului; -resimte starea de
grataj - Calmarea pruritului  asigur confortul şi îndepărteaz factorii agravanţi: confort,
– lărgesc bandajelor prea strânse; -îşi poate efectua
– schimb pansamentelor ; parţial îngrijirile
– întind cearşafurile; igienice,
– preven retenţia urinară;

87
 88

 distrag atenţia pacientului de la prurit,prin fixarea

atenţiei pe alte probleme decât cele ale eruptiei și
mîncărimii (cărţi,video, TV).
 promovez un concept de sine pozitiv prin :
– încurajarea pacientului la orice progres obţinut;
– implicarea pacientului în efectuarea îngrijirilor sale.
- Voi aplica comprese umede,administrez calmante și
antipruriginoase
Nevoia de a Comunicare - Pacientul să recapete - identific factorii care au declanşat anxietatea ; Pacientul :
- facilitez exprimarea sentimentelor şi a lucrurilor care-l – vorbeşte calm tot
comunica ineficienta la nivel stima de sine
preocupă; timpul;
afectiv din cauza bolii - Pacientul să comunice - ajut pacientul să-şi cunoască punctele forte şi valoarea – s-a adaptat la noua
sa; situaţie;
manifestată prin cu cei din jur
- ajut pacientul să-şi exprime preferinţele şi să ia decizii – este calm, nu este
alterarea imaginii de - nu contrazic pacientul; agresiv;
- încurajez pacientul să practice tehnici de relaxare; – cunoaşte mijloacele
sine ,anxietate
- explic strategiile de comunicare; eficace de
- arăt pacientului importanţa comunicării nonverbale; comunicare;
- faciliteaz exprimarea clară a modului de percepere a – este orientat în timp
situaţiei: nu poate face faţă dificultăţilor, sunt dificultăţi şi spaţiu;
de netrecut; – este echilibrat
- favorizeaz participarea la diferite întruniri, vizite; psihic.
- observ cu atenţie schimbările de comportament;
- pacientul este provocat la conversaţie;
- înlesnesc vizita celor apropiaţi;
- implic pacientul în tehnici de afirmare de sine.
Nevoia de a se Imposibilitatea de a se Pacientul sa - explorez ce activităţi recreative îi fac plăcere Pacientul încearcă sa
recrea recrea din cauza indeplineasca cel puţin pacientului, analizez şi stabilesc dacă acestea sunt în participe la activităţi
concordanţă cu starea sa psihică şi fizică, planific
durerii o activitate recreativă de recreere cunoaşte
activităţi recreative împreună cu pacientul
- determin pacientul să-şi exprime emoţiile şi şi aplică corect
88
 89

sentimentele, câştig încrederea bolnavului, administrez tehnicile de relaxare

şi supraveghez efectele tratamentului indicat de medic)
- îl învaţ pe pacient tehnici de relaxare
Nevoia de a Insuficienta Pacientul să înveţe să - exploreaz nevoile de cunoaştere a pacientului Bolnavul devine
învăţa cum să- cunoaştere a bolii din descopere sau să-şi - informez pacientul cu privire la mijloacele şi resursele pe interesat de starea de
care le poate asigura: broşuri, cărţi
şi păstreze cauza neacordării satisfacă curiozitatea sănătate
-susţin motivarea pacientului faţă de cunoştinţele care
sănătatea importanţei cuvenite urmează să le dobândească
manifestat prin lipsa - organizez activităţi de educaţie pentru sănătate
- Explic bolnavului necesitatea de a cunoaste aspecte legate
de cunoştinţe
de tratament şi evoluţia bolii

SUPRAVEGHEREA FUNCŢIILOR VITALE

Data T.A Puls Respiraţie Temperatură Diureza Scaun

22.03.2015 120/70 mmhg 80 b/min 16/min 39,7 C 1600 ml/24h normal

23.03.2015 125/70 mmhg 77 b/min 18/min 39,8 C 1500 ml/24h normal

24.03.2015 120/60 mmhg 75 b/min 16/min 38,8 C 1700 ml/24h normal
25.03.2015 135/80 mmhg 70 b/min 17/min 37,7 C 1700 ml/24h normal
26.03.2015 125/65 mmhg 78 b/min 16/min 36,8 C 1800 ml/24h normal
27.03.2015 125/70 mmhg 74 b/min 16/min 36,7 C 1700 ml/24h normal

ALIMENTAŢIA BOLNAVULUI

Perioada Alimente permise Alimente interzise

89
 90

22.03 - 27.03.2015 lapte smîntănit, carne de pasăre slabă fără piele, vacă/viţel slab, şuncă/peşte - băuturi alcoolice
slab, la ouă doar albuşul, uleiuri vegetale maximum 25g/zi, pîine
intermediară de o zi, griş, orez, porumb, supe de legume, ciorbe,bulion de
carne, sosuri, legume, fructe, apă minerală, ceaiuri, cafea slabă, sucuri de
legume şi fructe.

EXAMENUL DE LABORATOR

Examen cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale

acid uric 5-10 ml sînge venos 7,21mg%. 2-6mg%.
uree 5-10 ml sînge venos 51,72mg%. 20-40mg%.
creatinină: 5-10 ml sînge venos. 1,04mg%. 0,6-1,2mg%.
Na: 5-10 ml sînge venos. 134mEq/l. 137-152mEq/l.
K: 5-10 ml sînge venos. 4,8mEq/l 3,8-5,4mEq/l
V.S.H.: 1,6 ml sînge venos pe 0,4 ml citrat de sodiu 3,8%. 38 mm. 1h:4-6 mm,2h:7-15 mm.

Htc sînge venos pe E.D.T.A.0,5 ml soluţie prin evaporare. 42%. B:46±6%,F:41±5%.

Hgb puncţie capilară sau puncţie venoasă 2 ml sînge pe E.D.T.A. 14,7g/100ml. B:15±2g/100ml,F:13±2g/100ml
Leucocite puncţie capilară sau venoasă 2ml sînge pe E.D.T.A. 9500/mm³. 4000-8000/mm³.

TRATAMENT MEDICAMENTOS
90
 91

Data Medicamente Mod de administrare

22. 03.2015 Algocalmin 1f
Penicilina G 1 ml x 2/zi
Gentamicină 1f x 2/zi
Paracetamol 2 cp
Vitamina C200 3 cp
Viplex 3 cp
Calciu lactic 3 cp
Vitamina A si D3 3 cp
23. 03.2015 Algocalmin 1f
Penicilina G 1 ml x 2/zi
Gentamicină 1f x 2/zi
Paracetamol 2 cp
Vitamina C200 3 cp
Viplex 3 cp
Calciu lactic 3 cp
Vitamina A si D3 3 cp
24. 03.2015 Penicilina G 1 ml x 2/zi
Gentamicină 1f x 2/zi
Paracetamol 2 cp
Vitamina C200 3 cp

91
 92

Viplex 3 cp
Calciu lactic 3 cp
Vitamina A si D3 3 cp
25.-27. 03.2015 Penicilina G 1f
Gentamicină 1 ml x 2/zi
Vitamina C200 1f x 2/zi
Calciu lactic 3 cp
Vitamina A si D3 3 cp

92
 93

CAPITOLUL IV.
CONCLUZII

4.1. Evaluare finală

Pentru întocmirea acestei lucrări am luat în studiu teoretic şi practic trei pacienţi
cu diagnosticul de erizipel, având evoluţie şi simptomatologie asemănătoare.
Problemele întâlnite au fost:
- Alterarea nevoii de a bea şi a mânca
- Alterarea eliminării intestinale
- Dificultate de mobilizare
- Alterarea nevoii de a dormi şi a se odihni
- Hipertermie
- Limitarea nevoii de a se îmbrăca şi dezbrăca
- Dificultatea de a-şi face îngrijirea igienică
- Alterarea integrităţii pielii
- Posibilitate de suprainfectare a erupţiei
- Comunicare ineficientă la nivel afectiv
- Nu poate îndeplini activităţi recreative
- Insuficienta cunoaşterii bolii
În cadrul desfăşurarii procesului de nursing, obiectivele principale pe care mi le-am propus
să le rezolv sunt:
 să prezinte tegumente integre,
 să fie educat să respecte tratamentul recomandat,
 să nu prezinte infecţii,
 să prezinte o stare de bine psihic,
 să se alimenteze și să se hidrateze conform cu nevoile sale
În vederea atingerii tuturor obiectivelor, interventiile autonome şi delegate ale nursei au
avut următoarele puncte comune:
 urmărirea şi notarea functiilor vitale,
 urmărirea comportamentului pacienţilor,
 asigurarea condiţiilor de igienă,
 asigurarea unei alimentaţii corespunzătoare, educaţia sanitară a pacienţilor.

93
 94

Un rol important în procesul de îngrijire al tuturor pacientilor, indiferent de

afecţiune îl constituie prevenirea complicaţiilor care contribuie la agravarea bolii, iar
pentru instituirea unor măsuri de profilaxie sunt necesare discuţii repetate şi convingătoare
cu pacientul.
În urma îngrijirilor acordate acestor pacienţi, s-a constatat că starea lor la
externare s-a ameliorat.
Planul de îngrijire este parte integrantă din planul terapeutic stabilit de medic şi
este adaptat modului conceptual al Virginiei Henderson care presupune ca în exercitarea
profesiei de asistentă medicală să se creeze o ambianţă unde valorile, obiceiurile, religia şi
credinţa individului trebuie respectate.
Acest lucru presupune o colaborare permanentă cu bonavul, o cunoaştere
amănunţită a nevoilor şi necesităţilor acestora.
4.2 Concluzii generale
 Patologia microbiană cuprinde un grup larg de afecţiuni care se constituie în
leziuni ce afectează în mod primar tegumentul, sau infecţii ce se grefează pe alte
leziuni cutanate constituind erizipelul
 Producerea infecţiilor cutanate şi manifestările clinice ale acestora depind de
numărul, virulenţa şi toxigenitatea microorganismelor ce colonizează la un
moment dat tegumentul, precum şi de rezistenţa gazdei.
 În ultimii ani s-au produs modificări importante în ceea ce priveşte manifestările
clinice ale erizipelului. Modificarea raporturilor dintre gazde şi microorganisme se
poate datora atât creşterii virulenţei florei comensale sau variaţiilor survenite în
compoziţia sa cât şi alterării rezistenţei faţă de infecţia gazdei.
 Prin urmare formele clinice grave sunt rezultatul scăderii rezistenţei organismelor
în cursul unor boli metabolice (diabet, obezitate), a deficitelor imunitare şi a unor
condiţii locale favorizante: factori fizici, chimici, hipersudoraţie, soluţii de
continuitate, erupţii cutanate.
Erizipelul mi-a trezit un interes deosebit prin multitudinea manifestărilor clinice şi a
corelaţiilor patogenetice pe care le implică. Din aceste motive mi-am propus în această
lucrare studierea erizipelului în cadrul patologiei dermatologice din Ambulatoriul şi
Secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean Vaslui.

94
 95

BIBLIOGRAFIE

1. COLŢOIU, A.; Dermato-venerologie în imagini, Ed. Medicală, Bucureşti 1999

2. COLŢOIU, A; Tratat de dermato-venerologie, Ed. Medicală, Bucureşti, 1986
;vol.I, partea I
3. COSTEA GHE.; Ghid terapeutic şi clinic de dermato-venerologie, Ed.Facla,
Timişoara, 1981
4. DIACONU D.I.C., POPESCU M.A., NICA D.; Dermato-venerologie pentru
studenţii facultăţiilor de medicină generală, medici rezidenţi şi medici de familie, Ed.
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1989
5. DIMITRESCU Al.; Dermatologie, Ed. Naţională, 1997
6. DIMITRESCU Al., Dermato-venerologie practică, Ed. Medicală, Bucureşti, 1989
7. FEIER V.; Dermato-venerologie, Litografia I. M. F. Cluj-Napoca, 1985
8. FORSEA D.,POPESCU R.,POPESCU C.M.; Compendiu de dermatologie şi
venerologie, Ed. Tehnică Bucureşti, 1996
9. IOSIF S.,TIPLICA S., BENEA N.;Dermato-venerologie,editată de Asociaţia
medicilor români, 1979, Vol. XLII, nr 4
10. IVANOF A.; Caiet de lucrări practice de microbiologie, Litografia I. M. F., Cluj-
Napoca, 1983, Ed. a-II-a
11. LONGHIN S.,DIMITRESCU AL.,WOLFSHAUT A., Dermatologie Infantilă, Ed.
Medicală, 1979
12. PÂRVA B.;Boli infecţioase la copii, Litografia I.M.F., Cluj-Napoca, 1976,
13. POP C., MAIER N.; Curs de dermatologie, Litografia I. M. F. Cluj-Napoca,

95
 96

1981,
14. POPESCU A., POPESCU M.; Boli de piele, Ed. Militară, Bucureşti, 1980,
15. GOZEA L.,OGLINDĂ T.; Îngrijirea pacienţilor, Braşov: Romprint, 2004;vol II,
16. SIMIONESCU O.,FORSEA D., Atlas de Dermato-Venerologie, Ed. Universitară
Carol Davila, Bucureşti, 2001
17. TITIRCĂ L.; Ghid de nursing, Editura Viaţa Medicală Românească, Bucureşti,
1997
18. TITIRCĂ L.; Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţi medicali, Editura
Viaţa Medicală Românească Bucureşti, 2000
19. TITIRCĂ L.; Breviar de explorări funcţionale şi de îngrijiri speciale acordate
bolnavilor, Editura Viaţa Medicală Românească Bucureşti,1994
20. TITIRCĂ L.; Manual de îngrijiri speciale acordate de asistenţii medicali, Editura
Viaţa Medicală Românească, Bucureşti, 2001,ediția a2-a
21. VASILE D.,GRIGORIU M.;Chirurgie şi specialităţi înrudite, Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1993

96