Sunteți pe pagina 1din 12

PLAMÂNII

(Pulmo)

Plamanii sunt organele principale ale respiratiei. Sunt in numar de doi: unul
drept, altul stang. La nivelul plamanilor are loc schimbul alveolar de gaze.

Plamanii sunt continuti in cele doua seroase pleurale, complet separate intre
ele. Seroasele pleurale si plamanii, separati prin mediastin, sunt situati la randul lor, in
cavitatea toracica. 58298bdq48zbu2p

Intre plamani, pleurele pulmonare si peretii cavitatii toracelui se stabilesc


relatii reciproce, prin care se asigura mecanica respiratorie.

Dimensiunile si greutatea plamanilor variaza cu varsta, sexul, individul, in


expiratie sau in inspiratie. La copil este mai dezvoltat lobul inferior, iar diametrul
transversal este cel mai mare, spre deosebire de adult la care diametrul vertical este
predominant.

La un adult normal, in starea intermediara dintre expiratie si inspiratie,


plamanii au in medie urmatoarele dimensiuni: diametrul vertical de 25 cm; diametrul
sagital la nivelul bazei de 15 cm; diametrul transversal la nivelul, bazei de 10 cm.

Aceste dimensiuni depind nu atat de dimensiunile corpului, cat si de forma si


dimensiunile toracelui. db298b8548zbbu

Greutatea medie a plamanilor la copilul care nu a respirat este de 50 g si de


circa 90 g pentru copilul care a respirat. La adult cei doi plamani cantaresc aproximativ
1200 g, cel drept fiind cu ceva mai greu decat cel stang. De asemenea, la barbat plamanii
sunt cu ceva mai voluminosi si mai grei decat la femeie.

Capacitatea totala, adica cantitatea maxima de aer pe care o contin cei doi
plamani este in medie de 4500 - 5000 cmc.

Capacitatea vitala - reprezinta volumele de aer care pot fi utilizate in procesul


de ventilatie pulmonara si exprima valoarea functiei respiratorii. Ea reprezinta, in conditii
obisnuite 3500 - 4000 ml.

Consistenta si culoarea. Consistenta plamanilor este moale, spongioasa si


foarte elastica. La nastere plamanii au culoare rosie, iar dupa primele respiratii roza. La
nou-nascutul care nu a respirat, plamanii sunt gri-albiciosi si pusi intr-un vas cu apa cad
la fund, spre deosebire de plamanii care au respirat si care plutesc la suprafata apei. Acest
fapt are o deosebita valoare medico-legala, pentru a pune diagnosticul daca copilul s-a
nascut mort, sau a murit dupa ce a respirat (docimazia hidrostatica).

1
La adulti culoarea plamanilor devine cenusie si prezinta depozite negricioase,
deoarece in mediile viciate cu particule de carbune, siliciu, fier etc., tesutul
reticuloendotelial al plamanilor se incarca cu aceste particule, dand in unele cazuri
pneumoconioze: antracoza, silicoza, sideroza. Depozitul de particule de pulbere este
variabil dupa diferitele portiuni ale plamanilor: este mai abundent, la varf si in portiunea
vertebrala, acolo unde excursiunile respiratorii sunt mai reduse.

CONFORMATIE EXTERIOARA SI RAPORTURI

Cei doi plamani, suspendati prin pediculii lor, pot fi comparati cu doua
jumatati ale unui con taiat de la varf spre baza. In acest mod, fiecare plaman prezinta o
baza, un varf, doua fete si doua margini. Aceste elemente realizeaza raporturi de
vecinatate prin intermediul pleurelor.

Baza (Basis pulmonis). Repauzeaza pe diafragma, motiv pentru care mai este
numita si f a t a d i a f r a g m a t i c a (Facies diaphragmatica). Baza este puternic
excavata (concava), deoarece se muleaza pe fata superioara, boltita, a diafragmei.
Concavitatea bazei este inclinata: priveste nu numai in jos, dar in acelasi timp anterior si
medial.

Diafragma este mai ridicata in dreapta din cauza ficatului. Ca urmare baza
plamanului drept este situata pe un plan mai inalt decat baza plamanului stang.

Prin intermediul diafragmei, baza plamanului stang are raporturi cu splina,


fundul stomacului si partial si cu lobul stang al ficatului. Baza plamanului drept raspunde,
tot prin intermediul diafragmei, recesurilor subfrenice si fetei diafragmatice a ficatului.
Asa se explica posibilitatea ca un abces subfrenic sa perforeze diafragma si sa se
evacueze intr-o bronhie.

Virful (Apex pulmonis). Virful paraseste cavitatea toracica, depasind orificiul


superior al acesteia cu 2—3 cm; raspunde fosei supraclaviculare mari de la baza gatului.

Varful este acoperit de cupola pleurala si raspunde prin intermediul acesteia


primei coaste, arterei subclavii, care lasa o impresiune la acest nivel, ganglionului stelat,
nervului vag, plexului brahial si muschilor scaleni. Uneori se mai gaseste pe varful
plamanului drept un sant determinat de vena cava superioara.

Fata costala (Facies costalis). Este convexa, rotunjita; priveste inainte, lateral
si inapoi, urmarind curba descrisa de coaste. De altfel, coastele imprima pe aceasta fata
cateva santuri transversale.

Fata mediala (Facies medialis). Prezinta:

2
O zona posterioara, rotunjita, numita portiunea vertebrala (Pars vertebralis),
care patrunde in santul pulmonar al toracelui osos. Raporturile acestei portiuni se
realizeaza cu: fetele laterale ale corpurilor vertebrelor toracale, extremitatea posterioara a
coastelor, spatiile intercostale, ganglionii simpatici toracali, nervii intercostali si vasele
intercostale;

O zona anterioara, mai larga si usor concava, numita p o r t i u n e a m e d i a


s t i n a l a (Pars mediastinalis), datorita raporturilor pe care le are cu organele din
mediastin. Pe portiunea mediastinala este situat h i l u l p l a m a n u l u i (Hilus
pulmonis). Acesta reprezinta locul pe unde trec elementele pediculului pulmonar. Hilul
este usor excavat si situat in treimea superioara a fetei mediale. La nivelul hilului
pulmonar formatiunile pediculului realizeaza raporturi complexe intre ele. Astfel la
nivelul hilului drept, bronhia este situata postero-superior, artera inaintea ei, iar venele
pulmonare inferior fata de artera. La nivelul hilului stang elementul superior este artera,
sub ea fiind situata bronhia; dintre venele pulmonare, una este situata inaintea bronhiei iar
cealalta dedesubtul ei. Hilul imparte portiunea mediastinala a fetei mediale intr-o zona
prehilara, situata inaintea hilului si alta retrohilara, situata inapoia lui.

Portiunea mediastinala a plamanilor realizeaza — cum s-a mai afirmat —


raporturi cu organele mediastinale. Unele din aceste organe imprima forma lor pe
plamani. La plamanul drept se intilnesc: impresiunea retrohilara a venei azigos; arcul
acesteia este situat deasupra hilului; prehilar apare impresiunea venei cave superioare,
situata in portiunea superioara a fetei; dedesubt apare impresiunea, putin accentuata, a
inimii. La plamanul stang se intilnesc: impresiunea arcului aortic, situata deasupra si
impresiunea aortei descendente, situata inapoia hilului. Dedesubtul hilului fata prezinta
puternica impresiune cardiaca (Impressio cardiaca), determinata de inima si pericard.

Pe langa formatiunile mentionate, portiunea mediastinala realizeaza (prin


intermediul pleurei) raporturi cu: esofagul, traheea, nervii vagi, nervii frenici si timusul
(sau cu tesutul timic).

Fetele plamanilor prezinta arii poligonale, delimitate de linii pigmentate.


Aceste arii sunt mai evidente pe fata costala. Ele reprezinta conturul lobulilor superficiali
ai plamanilor.

Marginea anterioara (Margo anterior) separa fata costala de cea mediala. Ea


este ascutita; la dreapta este usor convexa, in timp ce la stanga prezinta o scobitura situata
sub nivelul coastei a patra, scobitura cardiaca (Incisura cardiaca pulmonis sinistri),
determinata de prezenta inimii si a pericardului. Sub scobitura cardiaca, marginea
anterioara trimite o prelungire mediala, numita l i n g u l a (Lingula pulmonis sinistri).

Marginea anterioara raspunde inainte sternului si inapoi pericardului, pe care


repauzeaza.

3
Marginea inferioara (Margo inferior) circumscrie baza plamanului. Este
subtire si taioasa. Separa baza de cele doua fete: costala si mediala. Baza plamanului fiind
inclinata, marginea urmeaza acelasi plan, fiind mai coborata in portiunea ei posterioara.

Marginea inferioara patrunde in recesul costodiafragmatic al pleurei parietale.

Pe fetele plamanilor se intalnesc fisuri sau scizuri adinci, care divid organul in
lobi.

La plamanul stang se intalneste o scizura sau fisura oblica (Fissura obliqua).


Ea porneste de pe fata mediala a plamanului, imediat deasupra hilului; se indreapta in sus
si inapoi si trece pe fata costala, la circa 6 cm sub varf; strabate fata costala, mergand in
jos si inainte si intersecteaza marginea inferioara si baza plamanilor; ajunge din nou pe
fata mediala, pe care urca pana atinge limita inferioara a hilului. Fisura oblica porneste in
consecinta de la nivelul hilului si se termina tot la nivelul acestuia.

Fisura oblica divide plamanul stang in doi lobi: superior si inferior (Lobus
superior si Lobus inferior). Lobul superior are forma conica. El cuprinde varful, marginea
anterioara, cea mai mare parte a fetei costale si mediale si putin din baza plamanului.
Lobul inferior este cubic si formeaza cea mai mare parte a plamanului stang.

La plamanul drept fisura oblica are un traiect asemanator cu fisura oblica a


plamanului stang. Aici apare insa si fisura orizontala (Fissura horizontalis). Ea porneste
de pe fata costala a plamanului drept, desprinzandu-se din portiunea mijlocie a scizurii
oblice; se indreapta medial, strabate marginea anterioara a plamanului, ajunge pe fata
mediala a acestuia si se termina la nivelul hilului.

Fisurile plamanului drept separa trei lobi: superior, mijlociu si inferior (Lobus
superior, Lobus medius, Lobus inferior). Cei trei lobi ai plamanului drept sunt inegali. Cel
mai voluminos este lobul inferior, iar cel mai mic lobul mijlociu. Lobul superior are
forma conica, iar lobul inferior forma cubica, la fel cu lobii corespunzatori de la plamanul
stang. Lobul mijlociu al plamanului drept are forma unei prisme cu baza orientata lateral.

Fisurile plamanilor sunt adanci si ajung de la suprafata plamanilor pana in


vecinatatea hilului. La nivelul fisurilor, lobii pulmonari au si cate o fata interlobara
(Facies interlobaris), acoperita de foita viscerala a pleurei, patrunsa la acest nivel. Fetele
interlobare nu sunt drepte si nici nu sunt situate intr-un singur plan: sunt fete sinuoase cu
ridicaturi si depresiuni, iar planul lor se indeparteaza de cel orizontal. Din aceasta cauza,
la examenul radiologic planul fetelor interlobare (numit si plan fisural) apare ca o
intersectie de linii opace si ocupa o zona cu o inaltime de cativa centimetri, in cazul
scizuritelor (procese inflamatorii care intereseaza pleurele fetelor interlobare), imaginea
radiologica a planului fisural este bine evidentiabila.

4
STRUCTURA PLAMlNILOR

Plamanii sunt constituiti in felul urmator:

— Componenta bronhiola, care se arborizeaza in ramificatii din ce in ce mai


mici si are rol in conducerea aerului pina la nivelul parenchimului pulmonar.

— Componenta parenchimatoasa, reprezentata de totalitatea acinilor, cu rol in


realizarea schimburilor respiratorii pulmonare.

— Stroma, care delimiteaza si uneste celelalte componente ale plamanilor.

— Vasele si nervii plamanilor.

Componenta bronhiala formeaza ramificatii intrapulmonare bogate, provenite


din ramificarea bronhiilor principale. Bronhiile intrapulmonare grupeaza in jurul lor
celelalte componente ale plamanilor: parenchimul, stroma, vasele si nervii, realizind
impreuna cu acestea teritoriile bronhopulmonare.

Bronhiile intrapulmonare mai voluminoase au in jurul lor teritorii


bronhopulmonare mari, dar pe masura ce bronhiile se impart in ramuri din ce in ce mai
mici, in jurul lor se organizeaza si teritorii bronhopulmonare cu extindere mai redusa.

Urmarind ramificatiile intrapulmonare ale bronhiilor, se observa ca bronhia


principala dreapta da trei bronhii lobare (Bronchus lobaris): superiora, mijlocie si
inferioara (Bronchus lobaris superior dexter, Bronchuslobaris medius dexter, Bronchus
lobaris inferior dexter), in timp ce bronhia principala stanga da doua bronhii lobare:
superioara si inferioara (Bronchus lobaris superior sinister, Bronchus lobaris inferior
sinister). Numarul bronhiilor lobare corespunde astfel numarului de lobi ai fiecarui
plaman, bronhia lobara servind la aeratia parenchimului lobar corespunzator.

Bronhiile lobare se divid in continuare in bronhii segmentare (Bronchus


segmentalis). Bronhiile segmentare deservesc teritoriile bronhopulmonare numite
segmente bronhopulmonare.

Segmentele bronhopulmonare (Segmenta bronchopulmonalia) se


caracterizeaza prin: aeratie proprie, data de bronhia segmentara; pedicul arterial propriu;
stroma intersegmentara care le delimiteaza de segmentele vecine; particularitati
radiologice si clinice proprii.

Aceste caracteristici confera fiecarui segment bronhopulmonar o


individualitate (de ventilatie, arteriala, topografica, radiologica si clinica). In acest fel
sunt posibile interventii chirurgicale conservatoare, limitate numai la portiunile afectate
ale plamanului. Cunoasterea somatotopiei segmentelor bronhopulmonare are o deosebita
valoare aplicativa medico-chirurgicala.

5
La nivelul plamanului drept se intilnesc zece bronhii segmentare, care
deservesc prin ramurile lor acelasi numar de segmente bronhopulmonare:

Componenta parenchimatoasa. Ramurile bronhiilor segmentare continua sa


se divida in bronhiole lobulare sau terminale (Eronchioli). Bronhiolele lobulare deservesc
teritorii care reprezinta unitatile morfologice ale plamanilor, adica lobulii pulmonari.

Bronhiolele lobulare se ramifica apoi in bronhiole respiratorii (Bronchioli


respiratorii). Acestea continua sa se ramifice in duete alveolare (Ductuli alveolares),
terminate prin dilatatii, numite saculeti alveolari (Sacculi alveolares). Saculetii se
compartimenteaza in mai multe formatiuni veziculare, numite alveole pulmonare (Alveoli
pulmonis).

Bronhiola respiratorie si ramificatiile ei (duetele alveolare, saculetii alveolari,


alveolele pulmonare) formeaza acinii pulmonari. Totalitatea acinilor pulmonari alcatuiesc
parenchimul pulmonar, la nivelul caruia au loc schimburi de gaze. Acinul reprezinta in
consecinta, unitatea morfo-funcfionala a plamanului.

Bronhiile intrapulmonare si alveolele pulmonare prezinta unele particularitati:

Calibrul bronhiilor descreste pe masura ramificarii lor. Astfel bronhiola


lobulara are numai l—0,4 mm, iar ramificatiile ei intralobulare sunt si mai subtiri.

Structura bronhiilor se modifica de asemenea. Bronhiile lobare mai au, ca si


bronhiile principale, arcuri cartilaginoase, dar pe masura ramificarii si descresterii
calibrului bronhiilor, cartilajele se fragmenteaza si se raresc; la nivelul bronhiolelor
lobulare, care au de acum diametrul sub l mm, nu se mai intalnesc structuri
cartilaginoase. Putem constata ca bronhiile (Lobare si segmentare) au inca pereti
cartilaginosi, in schimb bronhiolele (lobulare si respiratorii), precum si duetele alveolare,
formatiuni cu calibru mai mic de l mm, nu mai au cartilaje in peretii lor.

Pe masura ce structurile cartilaginoase se raresc dispar treptat si glandele


mucoase.

Bronhiolele lobulare si respiratorii au pereti fibroelastici, peste care se dispun


celule musculare netede. Elementele musculare devin abundente, formand la nivelul
bronhiolelor lobulare o tunica musculara continua, dar care nu este compacta. Tunica
musculara (Tunica muscularis), sau muschiul sfincterian al lui Reisseisen, se prezinta ca
o retea cu ochiuri. Se pare ca spasmul acestei musculaturi produce crizele astmatice. La
nivelul bronhiolelor respiratorii elementele musculare incep sa se rareasca din nou, iar la
nivelul duetelor alveolare dispar cu totul, in peretii duetelor alveolare intalnim numai
membrana fibroelastica captusita cu epiteliu.

Alveolele pulmonare au peretii alcatuiti din epiteliul alveolar dispus pe o


membrana bazala. Alveolele sunt incluse in substanta fundamentala reticulo-elastica si
colagena a plamanului, care formeaza septele interalveolare. In aceste septe este cuprinsa

6
si reteaua de capilare perialveolare. Trebuie subliniat faptul ca septele interalveolare —
ca de altfel si stroma plamanilor — contin o mare abundenta de fibre elastice care permit
retractarea alveolelor pulmonare in timpul expiratiei. Se remarca de asemenea bogatia
fibrelor reticulinice, ele avind rolul de a proteja alveolele impotriva supraextensiei
inspiratorii.

Formatiunile anatomice enumerate — peretii alveolelor pulmonare, septele


interalveolare, reteaua de capilare — realizeaza un complex structural cu semnificatia
unei bariere hemato-aeriene, numita complexul alveolo-capilar. Grosimea lui nu
depaseste l micron.

Dinspre cavitatea alveolei spre capilarul sanguin, acest complex este format
din urmatoarele structuri: 1) epiteliul alveolar, 2) membrana bazala a epiteliului, 3)
substanta fundamentala dintre cele doua membrane bazale, alveolara si capilara, 4)
membrana bazala a capilarului, 5) endoteliul capilarului perialveolar. Importanta
functionala a acestui complex structural este ilustrata de unele cifre. La om exista in jur
de 75 milioane de alveole cu suprafata totala de 80—120 mp, iar reteaua de capilare
acopera 73—90% din suprafata alveolara, aducand la acest nivel sangele venos din
ventriculul drept al inimii.

Stroma plamanilor. Tesutul conjunctivo-elastic al stromei formeaza la


suprafata plamanilor o lama continua, membrana subpleurala, acoperita de pleura
pulmonara. La nivelul hilului pulmonar acest tesut conjunctivo-elastic stromal patrunde
in plaman impreuna ou tesutul conjunctiv mediastinal, insotind arboriza-tiile bronhice si
pe cele ale arterelor pulmonare. Tesutul conjunctivo-elastic insoteste ramificatiile
bronhopulmonare in interiorul lobilor si a segmentelor. El nu insoteste bronhiolele
lobulare patrunde totusi in lobul pulmonar, insotind ramura arteriala pulmonara
intralobulara. Prin faptul ca se opreste la nivelul bronhiilor segmentare, tesutul
conjunctivo-elastic nu realizeaza legaturi cu septele interalveolare. Dupa ce a patruns prin
hilul pulmonar, cea mai mare parte a tesutului conjunctivo-elastic nu urmeaza traiectul
intraseg-mentar al bronhiilor si arterelor. El se organizeaza intersegmentar si delimiteaza
in acest fel segmentele pulmonare vecine. Stroma intersegmentara se continua cu stroma
perilobulara, slab reprezentata.

Din cele expuse rezulta urmatoarele: 1. legatura stransa dintre tesutul


conjunctiv extrapulmonar (membrana subpleurala si tesutul conjunctiv mediastinal) si
stroma intrapulmonara, legatura ce se realizeaza prin continuitatea acestor structuri la
nivelul hilului pulmonar; 2. gruparea stromei intrapulmonare intr-o componenta
intersegmentara si perilobulara si o alta componenta, mai putin dezvoltata,
intrasegmentara si intralobulara.

VASELE SI NERVII PLAMÂNILOR

Vascularizatia plamanilor este dubla: functionala si nutritiva.

7
Vascularizatia functionala este asigurata de trunchiul pulmonar cu cele doua
ramuri ale lui: artera pulmonara dreapta si artera pulmonara stanga si de cele patru vene
pulmonare: doua drepte si doua stangi.

Trunchiul pulmonar porneste din ventriculul drept al inimii si duce la plamani


sange sarac in oxigen, iar venele pulmonare aduc sangele bogat in oxigen de la plamani la
atriul stang al inimii. Trunchiul pulmonar si venele pulmonare alcatuiesc vasele
circulatiei mici, prin care se asigura schimbul permanent de gaze: cedarea bioxidului de
carbon din sange in aerul alveolar si trecerea oxigenului din aerul alveolar in sangele
capilarelor perialveolare.

Artera pulmonara dreapta situata inaintea, apoi dedesubtul si in cele din urma
postero-lateral fata de bronhia principala, se divide chiar inainte de patrunderea ei in hil,
in patru ramuri:

Ramura superioara (a lobului superior) da cinci diviziuni segmentare: apicala,


pentru segmentul apical; anterioara ascendenta si anterioara descendenta, pentru
segmentul anterior; posterioara ascendenta si posterioara descendenta, pentru segmentul
posterior.

Ramura mijlocie (destinata lobului mijlociu) da doua diviziuni segmentare:


laterala si mediala pentru segmentul lateral, respectiv medial.

Lobul inferior primeste doua ramuri:

Ramura superioara, independenta, destinata segmentului apical.

Ramura inferioara, puternica, numita Pars basalis, care se distribuie celorlalte


segmente ale lobului inferior, dand urmatoarele ramificatii: bazala mediala, bazala
anterioara, bazala laterala, bazala posterioara.

Artera pulmonara stanga este situata anterior, deasupra, apoi postero-lateral


fata de bronhia principala, in hil se divide in trei ramuri pentru cei doi lobi ai plamanului
stang:

Ramura superioara (pentru lobul superior) cu cinci diviziuni segmentare:


apicala si posterioara, pentru segmentul apico-posterior; anterioara ascendenta si
anterioara descendenta, pentru segmentul anterior; lingulara, pentru cele doua segmente
lingulare: superior si inferior.

Lobul inferior are o dispozitie arteriala identica cu cea din dreapta.

Ramura superioara, independenta, pentru segmentul superior.

Ramura inferioara, puternica, numita ca si la plamanul drept, Pars basalis; este


destinata celorlalte segmente ale lobului inferior: bazala anterioara, bazala laterala, bazala

8
posterioara; mai este prezenta si ramura bazala mediala, chiar in lipsa segmentului
bronhopulmonar corespunzator.

Ramurile arterelor segmentare insotesc bronhiile si strabat impreuna


segmentele bron-hopulmonare. Ramificatiile lor ajung la lobulii pulmonari unde se
dezvolta in reteaua de capilare perialveolare. O parte din aceste capilare stabilesc legaturi
cu capilarele arterelor din jurul bronhiolelor respiratorii.

Venele pulmonare se formeaza din reteaua de capilare, perialveolare, de unde


transporta sangele bogat in oxigen. Aceste vene realizeaza legaturi cu reteaua capilara
bronhica apoi formeaza vene perilobulare, intrasegmentare si intersegmentare (se remarca
calibrul mare al venelor intersegmentare care strabat tesutul conjunctiv din jurul
segmentelor).

Din unirea tuturor acestor afluenti se formeaza cate doua vene pulmonare la
dreapta si la stanga: una superioara si alta inferioara, care fac parte din pediculii
pulmonari.

Vena pulmonara dreapta superioara primeste sangele oxigenat din lobul


superior si mijlociu,

Vena pulmonara dreapta inferioara primeste sange din lobul inferior;

Vena pulmonara stanga superioara primeste sangele din lobul superior;

Vena pulmonara stanga inferioara primeste sangele din lobul inferior.

Vascularizatia nutritiva este asigurata de catre arterele bronhice (din aorta


toracica) si artera toracica interna, respectiv de catre venele bronhice (tributare venelor
brahiocefalice la stanga si venei azigos la dreapta).

Arterele bronhice insotesc bronhiile si se distribuie peretilor acestora, peretilor


vaselor pulmonare si stromei pulmonare. Arterele bronhice ajung numai pina la nivelul
bronhiolelor respiratorii; aici se termina in reteaua capilara din care pornesc venele
bronhice. Arterele bronhice nu asigura nutritia parenchimului respirator, a acinilor
pulmonari; nutritia parenchimului este asigurata de catre vasele circulatiei functionale,
adica de ramurile pulmonarei.

Prin vasele bronhice trece circa l% din cantitatea de sange destinat plamanilor.
In conditii patologice insa (de ex.: insuficienta cardiaca) aceste vase pot drena pina la
80% din totalul sangelui pulmonar. Derivarea sangelui se datoreste in aceste cazuri
anastomozelor dintre retelele de capilare ale vaselor bronhice si ale vaselor pulmonare.
Anastomozele sunt foarte numeroase la fat si la nou-nascut, dar ele se oblitereaza cu
varsta.

9
Venele bronhice se formeaza din reteaua subpleurala, din stroma pulmonara si
din reteaua capilara din jurul bronhiolelor intralobulare.

Limfaticele plamanilor. Se grupeaza subpleural si intrapulmonar. Cele


superficiale, subpleurale, merg in profunzime si conflueaza cu limfaticele
intrapulmonare, situate perilobular (in lobuli nu exista vase limfatice), interseg-mentar si
peribronhovascular.

Vasele limfatice trec prin nodurile limfatice pulmonare, bronhopulmonare,


traheobronhice, mediastinale anterioare si mediastinale posterioare. De aceea carcinomul
pulmonar primar, metastazat dealungul acestor noduri, poate da paralizia nervului frenic.

Nervii plamanilor. Fibrele nervoase care deservesc plamanii formeaza la


nivelul pediculului pulmonar un plex anterior si altul posterior. Fibrele sunt parasimpatice
(din nervul vag) si simpatice (din ganglionii simpatici toracali doi si pina la ganglionii
simpatici toracali cinci). Ele insotesc bronhiile intrapulmonare si arterele.

Fibrele parasimpatice eferente (motoare) au pe traseul lor microganglioni


intrapulmonari, la nivelul carora se realizeaza numeroase sinapse. Ele sunt destinate: a)
musculaturii bronhiale, dand bronhoconstrictia si b) glandelor din mucoasa bronhica,
determinind secretia acestora.

Fibrele simpatice sunt vasomotoare: regleaza calibrul vaselor si implicit,


debitul sanguin pulmonar. Ele au in acelasi timp actiune relaxanta asupra musculaturii
bronhice.

Exista fibre aferente (viscerosenzitive) care conduc stimulii porniti de la


nivelul alveolelor pulmonare, de la mucoasa bronhiilor si de la nivelul afluentilor venosi.

Din cele expuse rezulta ca plamanii sunt formati dintr-o bogata arborizatie
bronhiala si bronhiolara, in jurul careia se grupeaza elementele parenchimului, ale
stromei, vasele si nervii. Se formeaza in acest fel teritoriile bronhopulmonare relativ bine
delimitate: lobulii pulmonari, segmentele bronhopulmonare si lobii pulmonari.

Lobulii pulmonari. Reprezinta unitatile morfologice ale plamanilor. Lobulii de


la suprafata plamanilor sunt mai evidenti din cauza desenului poliedric puternic
impregnat cu pulbere, din tesutul perilobular. Lobulii situati in profunzime au forme
variate, datorita compresiunii reciproce. Volumul lobulilor de la suprafata este in medie
de l cmc; cei profunzi sunt mai mici. Lobulii sunt orientati in asa fel ca „pediculii" lor sa
priveasca spre hilul plamanului.

Axul lobulului este strabatut de bronhiola lobulara, care se ramifica in 50—80


de bronhiole respiratorii, iar acestea se ramifica la randul lor in cate 2—10 duete
alveolare.

10
Duetele alveolare se termina prin saculetii alveolari, in jurul carora se
grupeaza alveolele pulmonare. Totalitatea saculetilor alveolari si a alveolelor alcatuiesc
parenchimul respirator, acinii pulmonari. Acinii reprezinta unitatea morfo-functionala a
plamanului, deoarece la acest nivel se grupeaza elementele morfologice care asigura
schimburile de gaze de la nivelul plamanilor.

Bronhiola lobulara este insotita de o ramura intralobulara a arterei pulmonare.


Ea se ramifica impreuna cu bronhiola si se rezolva prin reteaua de capilare perialveolare,
alcatuind impreuna cu alveolele.

Segmentele bronhopulmonare sunt unitati mai mari. Cum s-a mai mentionat,
segmentele bronhopulmonare au ventilatie proprie data de bronhia segmentara, au
pedicul arterial propriu si pot prezenta particularitati radiologice si clinice individualizate.

Segmentele bronhopulmonare sunt delimitate si despartite de cele din


vecinatate prin septe stromale intersegmentare. Aceste septe contin venele pulmonare
intersegmentare, cateva artere si vene bronhice si vase limfatice. In timp ce ramurile
arterelor pulmonare patrund in axul segmentelor bronhopulmonare, majoritatea
afluentilor venelor pulmonare se dispun intersegmentar, contribuind in acest fel,
impreuna cu stroma, la delimitarea segmentelor bronhopulmonare. Aceasta distributie
venoasa are o deosebita importanta pentru delimitarea chirurgicala a segmentelor
bronhopulmonare (in vederea segmentectomiilor).

Lobii pulmonari sunt cele mai mari unitati morfologice ale plamanilor; sunt in
numar de "trei la plamanul drept si de doi la plamanul stang. Lobii pulmonari reprezinta
totalitatea parenchimului si stromei care se organizeaza in jurul unei bronhii lobare si a
ramurilor ei. Un lob pulmonar este deservit de artere si vene proprii numai lui.

Uneori (in 0,5—l% din cazuri), plamanul drept poate avea un lob accesor.
Acesta apare datorita traiectului aberant al venei azigos, care patrunde in lobul superior al
plamanului drept, il strabate si apoi se varsa in vena cava superioara. Vena azigos
antreneaza cu ea o portiune din foita parietala a pleurei, care ii formeaza astfel un mezou.
Vena azigos si cu mezoul ei creeaza o fisura suplimentara si delimiteaza cel de al patrulea
lob al plamanului drept, lobul accesor sau lobul venei azigos.

Rezulta ca plamanii sunt organizati sistematic: lobuli, segmente si lobi


pulmonari. Cu toate acestea, reprezentarea sistematica este numai partial valabila,
deoarece formatiunile constitutive nu sunt uniform repartizate in plamani. In plamani se
intilnesc doua zone distincte:

1. La nivelul hilului se concentreaza bronhiile lobare, marile vase pline cu


sange, numeroase noduri limfatice si o stroma conjunctivo-elastica foarte abundenta. De
aceea la acest nivel este zona hilara, unde parenchimul pulmonar este mai putin dezvoltat.

2. In jurul hilului, bronhiile si vasele se ramifica, se disperseaza, in segmentele


bronhopulmonare si in lobulii pulmonari. Stroma se organizeaza intersegmentar si

11
perilobular. Este zona perihilara, in care structurile parenchimatoase sunt mai bine
reprezentate.

Anatomie aplicata. Datorita, in primul rand, poluarii mediului inconjurator, au


crescut cazurile de carcinoame primare ale plamanilor, metastazele pulmonare,
pneumoconiozele (silicoza, sideroza etc.) si cazurile de abcese pulmonare. A crescut
deasemenea frecventa leziunilor traumatice ale plamanilor, care pot fi uneori fatale.

Embolia pulmonara poate sa determine moartea subita in cazul blocarii mai


multor ramuri ale arterelor pulmonare, sau sa duca la infarctul pulmonar in cazul blocarii
unui teritoriu arterial mai limitat.

Tuberculoza pulmonara poate imbraca diferite forme evolutive. Frecventa ei


este in continua scadere, iar tratamentul din ce in ce mai eficace.

Afectiunile pulmonare mentionate pot fi tratate. Unele din ele: carcinomul


primar, abcesul pulmonar, embolia pulmonara, tuberculoza cavitara, se pot bucura si de
tratament chirurgical (pneumonectomia, lobectomia, segmehtectomia, rezectia
subsegmentara).

Plamanii pot prezenta o serie de procese inflamatorii acute: pneumonie


pneumococica, pneumonie virotica, bronhopneumonia, bronsiolita capilara. Unele
afectiuni pulmonare au evolutie cronica: pneumocpnioza, tuberculoza, bronsiectazia
(dilatatia arborelui bronhie), emfizemul pulmonar (dilatatia acinilor pulmonari), astmul
bronhie (contractia spastica a sfincterului Reisseisen).

In afectiunile pulmonare, fie acute fie cronice, se intilnesc o serie de simptome


care atrag atentia asupra suferintei plamanilor: durerea, dispnea (respiratie dificila), tusea
si expectoratia. In unele din aceste afectiuni sunt interesate si pleurele.

O serie de afectiuni cronice (pneumoconioza, bronsiectazia, astmul bronhie)


ingreuneaza circulatia sanguina in trunchiul pulmonar si in arterele pulmonare. Aceste
afectiuni produc in consecinta dilatarea ventriculului si apoi a atriului drept, cointeresand
astfel si inima. De pe alta parte, insuficienta cardiaca are repercusiuni asupra functiei
plamanilor.

12

S-ar putea să vă placă și