UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA DIN IAȘI

FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR

PROIECT DE DIPLOMĂ

Coordonator științific,
Lector Dr. Iulian Marius DUMITRU
Absolvent,
Bodron Cosmin

IAȘI
2019
UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA DIN IAȘI
FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR
1
PUTEREA FRIMELOR ROMÂNEȘTI

IMPLICAŢIILE PE CARE LE-A AVUT

ADERAREA ROMÂNIEI LA UNIUNEA EUROPEANǍ

DIN PUNCT DE VEDERE AL FIRMELOR ROMÂNEŞTI

Coordonator științific,
Absolvent,

IAȘI
2019
Avizat,
Îndrumător Lucrare de Licenţă
Titlul, Numele şi Prenumele ..................................................................
Data ................................... Semnătura ......................................
2
DECLARAŢIE privind originalitatea
conţinutului lucrării de licență

Subsemnatul.....................................................................................................................,
domiciliul în ……………………………………………………………………… născut la
data de ……………………………………………………., identificat prin CNP
……………………………………., absolvent al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din
Iași, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea
…………………………………………….…………………………........................., promoția
……………………………., declar pe propria răspundere, cunoscând consecințele falsului în
declarații în sensul art. 326 din Noul Cod Penal și dispozițiile Legii Educației Naționale nr.
1/2011 art.143 al. 4 si 5 referitoare la plagiat, că lucrarea de licență cu titlul: PUTEREA
FRIMELOR ROMÂNEȘTI / IMPLICAŢIILE PE CARE LE-A AVUT ADERAREA
ROMÂNIEI LA UNIUNEA EUROPEANǍnDIN PUNCT DE VEDERE AL FIRMELOR
ROMÂNEŞTI elaborată sub îndrumarea d-
na ..................................................................................................................................................
..., pe care urmează să o susțină în față comisiei este originală, îmi aparține și îmi asum
conținutul său în întregime. De asemenea, declar că sunt de acord ca lucrarea mea de licență
să fie verificată prin orice modalitate legală pentru confirmarea originalității, consimțind
inclusiv la introducerea conținutului său într-o bază de date în acest scop. Am luat la
cunoștință despre faptul că este interzisă comercializarea de lucrări științifice in vederea
facilitării falsificării de către cumpărător a calității de autor al unei lucrări de licență, de
diploma sau de disertație și în acest sens, declar pe proprie răspundere că lucrarea de față nu a
fost copiată ci reprezintă rodul cercetării pe care am întreprins-o.

Data Semnătura

CUPRINS

Introducere

CAPITOLUL 1 PROCESUL INTEGRĂRII

3
1.1 Noţiuni generale privind procesul integrării interstatale..............................................................
1.2 Evoluţia procesului de integrare în cazul U.E..............................................................................

CAPITOLUL 2 STUDIUL PRIVIND SITUAȚIA IMM-URILOR DIN ROMÂNIA ÎNAINTEA

ADERARII LA U.E

2.1 Cadrul legislativ şi funcţional al IMM-urilor în interiorul U.E...................................................

2.1.1 Rolul IMM-urilor în viața economică a statelor.........................................................
2.1.2 Dezvoltarea cadrului funcţional al IMM-urilor în interiorul U.E..............................

2.2 Romania si pregatirea acesteia în vederea integrării....................................................................

2.2.1 Evoluţia cadrului legislativ şi instituţional al IMM-urilor..........................................
2.2.2 Evaluarea generalâ a dezvoltării economice a Romaniei comparativ cu ţările
membre U.E înaintea aderării.............................................................................................................

2.3 Situaţia IMM-urilor din ţările recent integrate în U.E..................................................................

2.3.1 Situaţia IMM-urilor din ţările Europei Centrale şi de Est la momentul integrării lor
în U.E..................................................................................................................................................
2.3.2 Abordarea generală a evoluţiei IMM-urilor romaneşti..............................................

CAPITOLUL 3 IMPACTUL ADERARII ROMÂNIEI LA U.E. RESIMȚIT DE I.M.M-URILE

ROMÂNEŞTI

3.1 Analiza situaţiei întreprinderilor mici şi mijlocii.........................................................................

3.1.1 Densitatea, distribuţia şi profilul IMM-urilor româneşti.............................................

3.1.2 Avantaje şi riscuri ale Pieţei Interne Unice pentru IMM-urile româneşti..................
3.1.3 Surse de finanţare a investiţiilor IMM-urilor post-aderare.........................................

3.2 Impactul integrării asupra economiei româneşti si asupra IMM-urilor.......................................

3.2.1 Efectele generale ale integrarii în U.E asupra economieie româneşti.........................
3.2.2 Studiu privind efectele integrării asupra IMM-urilor româneşti.................................

3.3 Perspective ale mediului de afaceri românesc..............................................................................

CAP.4.CONCLUZII SI PROPUNERI...............................................................................................

Bibliografie.........................................................................................................................................

4
INTRODUCERE

Introducere

Lucrarea îşi propune să abordeze condiţiile asocierii României la Uniunea Europeană care a
însemnat, pe plan economic, crearea unei zone de liber schimb, cooperarea economică şi
financiară, în sprijinul restructurării economiei româneşti, iar în plan politic, crearea unui
cadru instituţional pentru realizarea unui dialog politic permanent între părţi, beneficii şi nu în
ultimul costurile aderării României la Uniunea Europeană.
Lucrarea este structurată pe trei capitole.
În primul capitol se ia în discuţie extinderea Uniunii Europene cu ţările Europei Centrale şi
Orientale, care se înscrie într-un nou context istoric, integrarea fiind deschisă tuturor ţărilor
europene, acest principiu oferind oportunitatea realizării idealului de Europa unită şi prospera.
Avantajele constau în favorizarea schimburilor comerciale, activitatea economică dând un nou
impuls dezvoltării economiei europene în ansamblu. Aderarea noilor state va duce totodată la
creşterea influenţei Uniunii Europene pe plan internaţional, dar până atunci, aceasta se
confruntă cu dificultăţi politice, financiare şi instituţionale, datorită faptului că realităţile
economico-politice ale statelor candidate sunt foarte diferite. În continuare se prezintă
istoricul aderării României la U.E Totul a început la 1 februarie 1993, când România, pe de o
parte, şi Comunitatea şi Statele Membre pe de ală parte, a semnat Acordul European, prin care
se crea o zonă de liber schimb, se recunoştea obiectivul României de a deveni membru al
Uniunii şi se prevedea asistenţă financiară şi tehnică din partea Uniunii Europene. Acest
acord a intrat în vigoare la 1 februarie 1995, iar la Snagov în iunie acelaşi an, strategia
naţională de pregătire a aderării la UE a jalonat etapele procedurale şi acţiunile ce urmau a fi
interprinse în procesul de apropiere de structurile comunitare.
În capitolul II se încearcă prezentarea exigenţelor integrării României la Uniunea Europeană.
Efectele integrării României în U.E. au fost resimţite atât în perioada de pre-aderare, cât au

5
fost şi după aceea, în domeniile politic, economic, administrativ juridic, precum şi prin
preluarea obligaţiilor pe care le presupune calitatea de membru al U.E
Analiza costurilor şi beneficiilor extinderii U.E. prezintă o măsură importantă pentru
România. Studiile efectuate relevă că riscurile potenţiale ale neextinderii sunt mai mari pentru
ţările U.E. decât pentru cele candidate, pe când beneficiile extinderii sunt mai mari decât
costurile pentru ţările U.E.
România consideră că îndeplinirea criteriilor stabilite de U.E. implică o redresare economică
cat mai puternică şi accelerată a ţării, prin mobilizarea factorilor interni, potentaţi de
cooperarea cat mai strânsă cu ţările comunitare, al căror sprijin îndeosebi financiar şi tehnico-
economic trebuie să fie mai substanţial, dar şi de o colaborare multilaterală cu celelalte ţări
aderente la U.E.
Sintetizat, costurile aderării sunt cele legate de înfiinţarea unor instituţii compatibile cu cele
existente în UE, costuri legate de investiţiile în tehnologie, pentru a avea produse de înaltă
calitate, la standarde ridicate şi preţuri rezonabile, care vor permite accesul pe piaţa
europeană, investiţii pentru îmbunătăţirea calităţii mediului precum şi investiţii în agricultură,
căci piaţa agricolă se va axa din ce în ce mai mult pe calitate.
S-a identificat trei categorii de costuri ale aderării României la Uniunea Europeană, în funcţie
de cei care le suportă:
 costuri publice, acoperite de la bugetul statului;
 costuri private, acoperite de societăţile comerciale;
 costuri individuale, acoperite de cetăţeni.
În ceea ce priveşte avantajele integrării pentru România, sunt aceleaşi ca pentru toate celelalte
ţări candidate: creştere economică, creşterea investiţiilor străine directe, crearea unor noi
structuri de producţie care să permită fabricarea unor produse finite cu valoare adaugată mai
mare şi calitate superioară, conform standardelor UE, protecţie sporită a consumatorilor,
creşterea economiilor şi investiţiilor populaţiei, micşorarea fiscalităţii prin politici de
impozitare mai relaxate, extinderea pieţelor de capital, dezvoltarea afacerilor şi a sectorului
privat, stimularea concurenţei, acces pe piaţa muncii din statele UE, îmbunătăţirea
substanţială a standardului de viaţă a populaţiei.
Capitolul al III-lea îşi propune să abordeze impactul direct şi indirect al aderării României la
Uniunea Europeană. un impact pozitiv asupra economiei în ţările aderante. Mai întâi, acest
eveniment reprezintă o oportunitate istorică de a depăşi împărţirea de după război a Europei şi
de a aduce pace şi stabilitate continentului. Extinderea va continua să întărească cea mai mare
Piaţă Unică din lume aducând numărul total de consumatori la 500 milioane. O piaţă unică

6
mai mare şi mai competitivă va fi în beneficiul consumatorilor dar va şi întări considerabil
poziţia UE în mediul economic global.
Impactul aderării asupra economiei naţionale poate fi direct şi indirect, fiind determinat de
respectarea criteriilor de aderare şi implicit de aderarea României la Uniunea Europeană.
România este prima ţară din estul şi centrul Europei care a avut relaţii oficiale cu Comunitatea
Europeană înainte de anul 1990, printr-un acord din 1974, România fiind inclusă în Sistemul
Generalizat de Preferinţe. Relaţiile diplomatice ale României cu Uniunea Europeană dateaza
din anul 1990, iar ca urmare a disponibilităţii manifestată atât de România, cât şi de Uniunea
Europeană, a fost semnat, la 1 februarie 1993, Acordul European de asociere între România -
pe de o parte - şi Comunităţile Europene şi statele membre - pe de alta parte -acord care a
intrat în vigoare la 1 februarie 1995.
Prevederile acestui acord stipulează faptul că România a devenit membru asociat şi au fost
puse bazele pentru viitoarea aderare, recunoscându-se că obiectivul final urmărit de ţara
noastră este de a deveni membră cu drepturi depline a Uniunii Europene.
Pentru a deveni stat membru al Uniunii Europene, România a trebuit să îndeplinească
criteriile de aderare stabilite la Copenhaga şi să se alinieze la legislaţia şi politicile Uniunii
Europene.
Negocierile de aderare au stabilit condiţiile în care acquis-ul comunitar este aplicat în
România, înainte şi după aderare, şi maniera în care Romania va participa la instituţiile şi la
bugetul Uniunii.
Asocierea Romaniei la Uniunea Europeană înseamnă, pe plan economic, crearea unei zone de
liber schimb, cooperarea economică şi financiară, în sprijinul restructurării economiei
româneşti, iar în plan politic, crearea unui cadru instituţional pentru realizarea unui dialog
politic permanent între părţi.
Acordul European de asociere a Romaniei la Uniunea Europeană cuprinde prevederi pentru
fiecare sector principal de activitate:
• în domeniul schimburilor comerciale bilaterale se prevede crearea între părţi a unei
zone de comerţ liber, care se va concretiza prin eliminarea treptată a obstacolelor tarifare şi
netarifare existente între relaţiile comerciale dintre Romania şi Uniunea Europeană;
• aderarea României la Uniunea Europeană necesită un cadru economic care să fie
compatibil cu funcţionarea Uniunii Europene şi cu mecanismele comunitare. Ca urmare, s-a
impus grăbirea descentralizării sectorului de stat şi crearea unui puternic nucleu de
întreprinderi mici şi mijlocii, alinierea tuturor standardelor româneşti la normele comunitare,
legarea cursului Leului de EURO, precum şi realizarea unei modificări de structură a
populaţiei ocupate în economie, pentru a ne apropia de nivelul ţărilor din Uniunea Europeană;
7
• pe plan instituţional, organismele centrale precum Banca Naţională, Curtea de Justiţie
etc. trebuie să aibă aceleaşi atribuţii cu cele din ţările comunitare;
• în domeniul legislativ vor trebui adoptate acte normative cu caracter economic şi
pentru alte sectoare, prin consultarea obligatorie a legislaţiei existente în Uniunea Europeană.
Primii pași în construcţia europeanã au făcuți acum aproximativ 65 de ani, în același
timp cu semnarea Tratatului de la Paris (1951), cu ajutorul căruia s-a fondat Comunitatea
Europeanã a Cărbunelui şi a Oţelului prin voinţa comunã a şase membri fondatori: Belgia,
Germania, Luxemburg, Franţa, Italia, şi Olanda. După această perioadă în anul 1957 a fost
fondat Tratatul de la Roma, iar acești șase membri fondatori au stabilit efectuarea
Comunităţii Europene a Energiei Atomice (EURATOM) și a Comunităţii Economice
Europene (CEE). Pentru a se reuși realizarea primei extinderi a Comunităţii Economice
Europene a fost necesar un timp îndelungat, respectiv 16 ani, după care acest proces de
integrare a fos accelerat. Această Comunitate Europeană a remarcat o evoluție considerabilă și
dinamică, timp în care s-au înregistrat schimbări și perfecționări atât la nivel organizatoric cât
și la nivel instituțional. Cele mai de preț evenimente ale anilor 80, în vedera integrării vest-
europene care au vut o importanță deosebită au fost costitite prin extinderea de la 9 la 12
membri și prin crearea Pieţei Unice Europene.
Începând cu anul 1985 Jacques Delors, când acesta a primit funcția de președinte al
Comisiei Europene, Piața Unică a fost remarcabil impulsionată de acesta chiar dacă această
Piață era prevăzută în Tratatul de la Roma. După șase luni de a inițiativa lui Jacques Delors a
avut loc Summit-ul de la Luxemburg, adoptându-se totodată Actul Unic European, care a fost
pus în aplicare începând cu iunie 1987
Tratatul asupra Uniunii Europene, cunoscut și sub denumirea de Tratatul de la
Maastricht a fost semnat în anul 1992 pe 7 februarie de miniştrii Afacerilor Externe şi de
Finanţe ai celor 12 ţãri membre.
Caracteristica particulară a acestei noi faze, este reprezentativă atât pentru modificările
care au loc în Comunitatea Europeană, cât și pentru extinderile și integrările de la dominiile
economice la cele monetare și politice.
Obiectivele Uniunii stipulate în Tratat sunt:
- promovarea progresului economic şi social
echilibrat şi durabil, prin stabilirea unei uniuni economice şi monetare, cu o monedã unică;
- punerea în practicã a unei politici externe şi de
securitate comune, cu definirea în timp a unei politici de apărare comună. Uniunea Europeană
dispune de un cadru instituţional unic, format din instituţiile comunitare şi Consiliul
European;
8
 - tratatul asupra Uniunii Europene abordează nu
numai domeniile economic, monetar , politic, ci şi cultura, învăţământul şi socialul. Conceptul
de dialog social, care fusese introdus de Actul Unic European, a fost definit de Art. 3 al
Protocolului Social de la Maastricht. Se consideră că prin aceste texte s-a înregistrat un
progres evident către o politică socială europeană, dar Europa se află încă departe de uniunea
socială.
Obiectivele Uniunii care sunt prescrise a fi îndeplinite conform condiției și rimului
stipulat de Tratat, respectându-se totodată principiul subsidiarităţii, exact cum a fost prezentat
în Art. 3B al Tratatului instituind Comunitatea Europeană.
Instituţiile Uniunii Europene destinate să îndeplinească obiectivele (Art. 7) în limita
puterilor conferite prin Tratat sunt:
 Parlamentul European;
 Consiliul European;
 Comisia Europeană;
 Curtea de Justiţie;
 Curtea de Conturi.
Atât Consiliul European cât și Comisia Europeană sunt asistate cu rol consultativ de
Comitetul Economic şi Social și de Comitetul Regiunilor.
După o perioadă de circa cinci ani după semnarea Tratatului de la Maastricht, sunt
implementate amendamente pentru tratatele precedente și se stabilește o simplificație a
tratatelor care întemeiază cele trei Comunităţi Europene pentru a corespunde cu realitățile di
prezentul respectiv, astfel în octombrie 1997 se semnează noul tratat cunoscut sub denumirea
de Tratatul de la Amsterdam.
Tratatul de la Amsterdam introduce patru mari domenii:
a. libertate, securitate şi justiţie;
b. politica externă eficientă şi coerentă;
c. uniunea şi cetăţenii săi;
d. problemele instituţionale.
Din punct de vedere a formelor instituționale emise pentru a extinde Uniunea
Europeană, acest Tratat deduce (din fapte care precedă) evoluția evenimentelor viitoare,
respectiv întărirea rolului Parlamentului European, amplificarea votului cu majoritate
autorizată în Consiliu, structura și funcționalitatea Comisiei Europene, precum și
statormicirea principiilor sobsidiarității.

9
 În anii 90 prin aderarea a încă trei țări: Suedia, Finlanda, Ausitria, construcția
europenă înregistrează accelerarea dinamicii și o amplificare a domeniilor de integrare.
Prin aderarea celor trei tări enumerate mai sus, în 1995, Uniuniea Europeană trece de
la 12 membri la 15 membri. Această integrare poate fi descrisă ca fiind una dintre cele mai
dificile negocieri, deoarece în momentul integrării fiecare dintre aceste trei tăti era mai bohată
decât media.
Integarea foarte rapidă a acestor trei țări bogate reiese prin simpla comparație cu
aderarea Spaniei și Portugaliei, aceste două țări fiind mai sărace decât media Uniunii;
negocierile pentru acestea două durând șapte ani.
Mult mai complicată a fost aderarea țărilor est-europene, deoarece acestea erau mult
mai sărace decât Spania și Portugalia, aveau sectoare mari din punct de vedere agricol și se
aflau într-un proces dificil de tranziție din punc de vedere al economiei de piață.
Uniunea Europeană prezintă două ținte de bază cu privire la extinderea spre Est:
- primul obiectiv este reprezentat de crearea unei Europe
care să asigure și să garanteze pacea și stabilitatea printr-o democrație garantată, aplicarea
legilor, să respecte drepturile omului și să protejeze minoritățile. „Impresia mea este cã cea
mai bunã cale de a face din Europa un loc mai stabil, unde suferinţele trecutului sã dispară
cu adevărat, este sã mergem înainte cu deplina integrare a continentului european”, declara
Günter Verheugen, Comisarul european pentru extinderea UE, într-un interviu acordat
redactorului-şef al revistei Europe la Washington.
- al doilea obiectiv este reprezentat de realizarea unei
piețe cu caracter competitiv și deschis. Prin acest obiectiv se oferă posibilitatea țărilor din
Europa Centrală și de Est, să găsească și să asigure poporului un trai mai decent, aceste
popoare suferind în continuare din cauza perioadei comuniste.
Postenitatea Uniunii Europene este condiționată în principal de reușita proceselor de
reformă cu care instituțiile Uniunii se confruntă. Ultima fază decisivă în ceea ce privește
dezbaterea și stabilirea mizelor acestui proces este contituit de Consiliul European de la Nisa,
din decembrie 2000.

10
 CAPITOLUL 1
PROCESUL INEGRĂRII EUROPENE

1.1 Noţiuni generale privind procesul integrării interstatale

Intergarea interstatală este considerată un fenomen definitoriul din punct de vedere al

economiei mondiale postbelice. Acest fenomen cuprinde două lumi: lumea dezvoltată și
lumea în curs de dezvoltare.
În literatura de specialitate termnului de ,,integrare economică” i se oferă mai multe
accepţiuni1. Integararea economică internațională poate fi caracterizată ca fiind ,,cea mai
dorită structură economică mondială”, prin înlăturarea piedicilor artificiale din direcția
funcționării optime și prin înglobarea decisă a tuturor constituienților necesari coordonării și
unificării.
Din punct de vedere al specialiștilor această integrare economică reprezintă un proces
complex de evidențiere a legăturilor și condiționărilor reciproce dintre ramurile economiei
naționale și dintre economiile unor țări diferite, reprezentativ economiei contemporane.
Prin integrare, se înţelege – ,,suprimarea progresivă a discriminărilor datorate
existenţei frontierelor naţionale, care afectează activitatea economică a ţărilor membre.
Aceste discriminări pot restrânge fluxul de bunuri şi servicii dintre ţări, circulaţia factorilor
de producţie, precum şi contextul general al politicii economice, care domină jocul factorilor
de producţie”2.
Mulțumită varietății deciziilor integraționiste, integrarea se înfățișează drept cooperare
sau în cel mai bun caz se asociază cu aceasta.
Raportându-ne la determinările oferite cooperării economice internaționale, putem
aprecia că integrarea se diferențiază de cooperare prin faptul că:

1
Bâr san Maria “Integrarea economică europeană. Introducere în teorie şi practică”, Editura Carpatica,
Cluj-Napoca, 2005, pag.42
2
Bârsan Maria “Integrarea economică europeană. Introducere în teorie şi practică”, Editura Carpatica,
Cluj-Napoca, 2005, pag. 44
11
 -chiar dacă în cadrul cooperării au loc facilități din punct de vedere vamal, fiscal,
concesii reciproce, țările care se află în cooperare își pastrează sistemele vamal propriu (fără a
fi integrete);
-există o interdependenţă între partenerii aflaţi în cooperare dar aceasta nu exclude
menţinerea economiilor naţionale.
O necesitate obiectivă este constituită de o intensificare a procesului de integrare la
scară regională, astfel putem să luăm în calcul următoarele elemente considerate definitorii3:
- potenţialul material, financiar şi uman care poate fi îmbunătățit considerabil prin cooperarea
în circuitutele naționale, regionale și mondiale de valori;
- proximitatea geografică, care prezintă rezultate avantajoase spre raporturile de
complementaritate între dimensiunile economice, cultural-umane, politico-diplomatice,
intensificate de afinităţile spirituale;
- grupările regionale au un rol important în creșterea bogățiilor naționale și regionale,
având astfel efecte valoroase asupra schimburilor comerciale în ceea ce privesc grupările, și
totodată asupra locului ocupat de țările membre în comerțul internațional.
Tendinţa de creare a unor blocuri regionale comerciale este influențată de activitatea
mai multor factori endogeni și exogeni.
 Factorii de natură endogenă sunt efectul evoluțiilor care au avut loc în interiorul unui
anumite țări sau grupări de țări deja constituite:
- alegerile elementare de politică economică asemănătoare, opinia comună asupra
dezvoltării;
- politicile de liberalizare a restricțiilor în schimburile economice din punct de vedere a
comerțului interprinse de țările aflate în dezvoltare, proces care ulterior facilitează
liberalizarea în cazul unei noi integrări cu anumite state industrializate;
- impedimentele economice cu care anumite țări s-au confruntat ca rezultat a crizei
energetice, și care a avut ca și consecință realizarea faptului că există capacitate de dezvoltare
foarte puțin valorificată.
 Ca factori de natură exogenă subliniez:
- modalitățile de mascare a pericolelor potențiale care sunt rezultatul evenimentelor care
au loc în zona respectivă sau chiar în alte zone;
- încercări de a echiliba, prin accentuarea unor schimburi de intragrup, posibilele paguble
cauzate prin reducerea piețelor extraregionale, ca rezultat tot a unor procese integraţioniste;

3
Cojanu Valentin, “Integrare şi competitivitate - modele de dezvoltare economică în Europa de Sud-
Est”, Editura ASE, Bucureşti, 2007, pag. 34
12
 - aspirația spre o stabilitate din punct de vedere politic și de consolidare a sistemelor
democratice.
Configurațiile cuprinse în integrarea economică regională sunt rezultatul multitudinilor
de relații care iau naștere între două sau mai multe state care își îmbină toate eforturile depuse
pentru reușita unui obiectiv comun4.
Din punct de vedere al perspectivei economice, procesul de integrare regională a
consemnat o schimbare progresivă datorită în mod special următoarelor caracteristici:
- dezvoltarea posibilităților de a obține efecte de creare de comerţ, creşterea
posibilităţii obţinerii de efecte de creare de comerţ, îmbunătățirea forţei în special pentru
negocierile internaţionale şi micșorarea costurilor de distribuţie comercială;
- neputința organizaţiilor internaţionale, în special a Organizaţiei Mondiale a
Comerţului, de a rezolva anumite dificultăți care au legătură cu liberalizarea schimburilor
comerciale la nivel multilateral, acest aspect conducând la reanalizarea grupărilor integrative
regionale în construirea unui sistem de comerţ liber global.

1.2 Evoluţia procesului de integrare în cazul U.E

Concepţia de a creea o Europă unită există de foarte mult timp chiar de secole, însă doar
după finalizarea celui de-al doilea război mondial s-a demarat un proces de integrare
europeană. Pacifismul și înțelegerea realității înconjurătoare-a pericolului național agresiv au
renăscut în urma celor două războaie mondiale. Un alt aspect care a pus bazele acestui proces
de integrare europeană a fost reprezentat de dorința statelor din Europa Occidentală de a-și
stabiliza condițiile economice care au fost rău modificate și afectate de război.
După finalizarea celui de al doilea război mondial proiectele de consolidare a unui pol cu
o putere europeană au marcat o intensitate remarcabilă. Acest pol se transforma într-o
trebuință elementară, în situația în care puterea sovietică punea presiune asupra statelor din
Europa Occidentală, iar influenţa Statelor Unite se răspândea în întreg sistemul mondial.
Războiul rece care a urmat acestor momente de euforie a trezit la realitate lumea
occidentală. Scindarea Europei în două blocuri devenise un fapt real.
În progresul procesului de integrare europeană se pot remarca următoarele momente:
Principalele momente in procesul integrarii europene
1975 Tratatul privind crearea CEE

4
Bârsan Maria “Integrarea economică europeană. Introducere în teorie şi practică”, Editura
Carpatica, Cluj-Napoca, 2005, pag.49
13
 Inceputul anilor70 Prima extindere: Danemarca, Irlanda, Marea Britanie
Mijlocul anilor’80 Extinderea Sudica: Spania, Portugalia
Sfarsitul anilor’80 Actul Unic European – 1992, crearea pietei unice
1993 Tratatul asupra UE: crearea UEM
1995 Aderarea Finlandei, Suediei, Austriei
1997-1999 Agenda 2000 si procesul de extindere spre centru si est
(2000-2006)
2007-2013 Cadrul financiar pentru perioada 2007-2013
Tabel nr. 1 Principalele momente în procesul integrării europene5

Concepția unei piețe accesibilă câtor mai multe state a avut o dinamică viabilă pe o
perioadă îndelungată, fiindcă oglindește din ce în ce mai mult realitatea interdependenţei
economice. În timp ce toate tehnologiile erau într-o continuă dezvoltare și, pe lângă acestea
economiile erau din ce în ce mai solide, majoritatea firmelor (atât cele mari cât și cele mici)
doreau să aibă acces la o piata extinsa sigură6.
Din perspectiva sănătății economiei și pentru beneficiile tuturor consumatorilor,
această piață trebuia să fie mulțumitor de mare în așa fel încât să se poată furniza spațiul
competițional, chiar și în cazul celor mai mari firme. Din aceste considerente, în timp ce
economiile europene evoluau, proiectul inițial al CEE, focusat pe suprimarea taxelor într-o
uniune vamală, a fost continuat în anii ’80 de platforma pieţei unice, apoi în anii ’90 de
moneda unică.
În manieră categorică, Europa occidentală În mod incontestabil, Europa occidentală
simbolizează un prototip în domeniul integrării interstatale. Care au fost însă elementele care
au făcut posibilă această uniune uriaşă de interese europene ce a atins stadiul cel mai înalt
formând o piaţă unic:
► Europa de Vest înfățișează un sistem închegat de ţări, zona în care toate statele beneficează
de un mod de viață asemănător (dar nu identic), care se caracterizează prin acelaşi prototip de
civilizație. În acest mod de trai se constuie oportinitatea pentru o integrare interstatală
► Energia de atracţie a conceptului de integrare este reflectată de acțiunea mobilizării pe care
o generează. În cadrul unei piețe unice, circulația liberă a capitalurilor și a bunurilor
conducând la o economie care este capabilă să obțină rezultate superioare sumei rezultatelor

5
Bârsan Maria “Integrarea economică europeană. Introducere în teorie si practica”, Editura Carpatica, Cluj-
Napoca, 2005, pag.33
6
Delumeanu Stefan “Geneza Europei comunitare”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2006, pag.24
14
deosebite individuale realizate anterior. Acest aspect se poate realiza doar atunci când între
state nu au loc decalaje din punct de vedere al dezvoltării.
► Succesul integrării economice interstatale, include și acțiunea de a-și asuma anumite
responsabilități. De unde pornește și însemnătata „capabilităţii” ţărilor în cauză. Țările
candidate la integrare trebuie să dețină o capacitate economică și politică aparte, fără acestea
realizarea îndatoririlor devine imposibilă.
► Integrarea vest-europeană a fost realizată mulțumită prezenței unei voinţe politice
rezistente. Din acest punct de vedere, apropierea franco-germană a avut atribuție hotărâtoare.
Aici trebuie menționt rolul deosebit jucat de preşedintele Franţei – Charles de Gaulle şi de
primul cancelar al noii Germanii (de vest) – Konrad Adenauer. Datorită acestora cei doi
„eterni duşmani” şi-au dat mâna pentru ca împreună să realizeze îm pace,o nouă Europă.
► Nu trebuie trebuie subestimat însă rolul ţărilor mici. Potenţialul lor politic s-a dovedit
mare, mai ales atunci când s-a pus în discuţie caracterul relaţiilor reciproce. „Europa nu poate
fi concepută... decât în egalitatea dintre state; „ceea ce ar fi periculos şi total inacceptabil
este ca anumite mari state să-şi imagineze că, atunci când ajung la un acord între ele,
problemele sunt în mod automat rezolvate...”, declara fostul ministru belgian al afacerilor
externe, Paul-Henri Spaak.
► La baza integrării economice interstatale a Europei Occidentale a stat un ,,nucleu dur”
compus din șase națiuni, respectiv: trei națiuni mari- Franţa, Germania, Italia, și trei națiuni
mici- Belgia, Olanda, Luxemburg – Benelux. Aceste state reprezintă bazele integrării, acestea
au fost primele care s-au înscris pe traseul integrării. Uniunea Europeană de astăzi nu ar fi fost
de neconceput fără aportul acestor ţări.

CAPITOLUL 2
STUDIU PRIVIND SITUAŢIA IMM-URILOR
DIN ROMÂNIA ÎNAINTEA ADERĂRII LA UNIUNEA EUROPEANĂ

15
2.1 Cadrul legislativ şi funcţional al imm-urilor în interiorul Uniunii Europene

2.1.1 Rolul IMM-urilor în viaţa economică a statelor

Totalitatea cunoștințelor și deprinderilor economice mondiale existente demonstreză

atribuția deosebită și însemnătatea întreprinderilor mici și mijlocii care fac parte din domeniul
economiei naționale. După avansarea economică din ultima perioadă, se poate considera și
aprecia că atât fimele mici cât și firmele mijlocii vor reprezenta în următoarea perioadă unul
din vectorii principali ai dezvoltării economice. Pe de o parte, atributele firmelor mici și
mijlocii clasifică acest model de organizație în primul plan al dezvoltării economice; Pe de
altă parte, coordonatele care definesc noua configuraţie a economiei mondiale sunt
favorabile expansiunii sectorului mic mijlociu7.
Aspectele funcționale ale IMM-urilor sunt multipre datorită țintelor pe care le au și a
mijloacelor precise de inserare în spațiul economic și social8. Funcţionalitatea economică a
acestora se concretizează prin următoarele:
a) determinarea unei părţi importante din PIB;
b) generarea unui raport mare de inovații tehnice aplicate în economie;
c) reprezintă o sursă primordială pentru veniturile bugetului de stat;
d) asigurarea activității principiilor economiei de piaţă în condițiile impuse de activităţile
economice diminuate;
e) obținerea produselor şi serviciilor, la costuri mai mici, în comparaţie cu firmele maimari.
Funcţiile sociale pe care le au aceste tipuri de întreprinderi constau în:
- oportunitatea de noi locuri de muncă, promovarea/progresarea imaginii unor întreprinderi cu
caracter economic dimanic, flexibil și adaptabil;
- asigurarea forţei de muncă, îndeplinirea din punct de vedere profesional și social;
- introducerea modelelo de viabilizare economică și socială în zonele sensibile.
Din punctul de vedere al firmelor mari, IMM-urile, înfățișează lumea din care au
,,născut” și care într-un viitor cât mai apropiat vor reprezenta concureța. Pentru alte persoane
IMM-urile simbolizează de multe ori un prim loc de muncă, sau chiar reușita în carieră.
Aceste sunt totodată deschiderea către lumea întreprinzătorilor. Pentru domeniul economic,

7
Brezeanu Petre “Finanţe europene”. Editura C.H.Beck, Bucuresti, 2007, pag.56
8
Dinu Marin “Economia României. Întreprinderile mici şi mijlocii. Cu ce ne integrăm?” Editura
Economică, Bucureşti, 2005, pag.41
16
IMM-urile sunt cele care proiectează noile idei și procese care grăbesc evoluarea pe baza
folosirii eficace a tuturor resurselor.
Statisticile din aproape toate ţările relevă că IMM-urile predomină numeric în
economie, reprezentând peste 99% din totalul firmelor9. Acest aspect oferă avantajele
impactului major către procesele de obținere a PIB-ului și de valorificare noilor locuri de
muncă.
Anual în Uniunea Europeană, două treimi din locurile de muncă noi apărute sunt
rezultatele sectorului mijlociu și mic. Costurile necesare creerii unui nou loc de muncă în
cadrul unei fime mici sau mijlocii sunt cu mult mai mici decât cele din cadrul unei
întreprinderi mari, deoarece:
-realizează produse şi servicii la costuri mai reduse decât firmele mari,
-cheltuielile sunt constant mai mici,
-inregistrează o productivitate a muncii mai mare în condiţiile prezenţei permanente a
întreprinzatorului în firmă.

2.1.2 Dezvoltarea cadrului funcţional al IMM-urilor în interiorul Uniunii Europene

IMM-urile Micro, Mici şi Mijlocii, cuprind corespunzător Articolului 2 al anexei din

Recomandarea 361/2003/CE întreprinderile care angajează <250 de persoane şi care au anual
cifra de afaceri =50 milioane € nşi/ sau reușesc să dețină active totale de 43 de milioane €.

IMM-ulrile Mici şi Mijlocii în legislația Uniunii Europene sunt descrise ca fiind

întreprinderile cu mai puţin de 250 angajaţi, existând patru clase de mărime a IMM-urilor în
funcţie de numărul angajaților:
a) Fără angajaţi salarizaţi (număr de salariaţi 0)
b) 1-9 angajaţi
c) 10-49 angajaţi
d) 50-249 angajaţi

9
Cojanu Valentin, “Integrare şi competitivitate - modele de dezvoltare economică în Europa de Sud-
Est”, Editura ASE, Bucureşti, 2007, pag.53
17
Fig. Nr.1 Categoriile Întreprinderilor10

În cadrul Uniunii Europene, nu se poate vorbi despre o dezvoltare omogenă în

interiorul statelor membre din punct de vedere al întreprinderilor mici şi mijlocii. În jurul
anilor, acestea au trecut printr-o ascensiune remarcabilă, aspect descris prin sintagma:
,,Întreprinderile mici şi mijlocii – uriaşul ascuns al economiei europene”. Tot din acea
perioadă, atât întreprinderile mici cât şi cele mijlocii s-au bucurat de o atenţie foarte specială.
Carta Europeană pentru Întreprinderi Mici, respectiv documentul politic de bază,
aprobat de liderii Uniunii Europene la Consiliul European de la Feira din 19-20 iunie 2000,
accentueză aupra nevoilor micilor întreprinderi, fiind centrul politicii U.E. Carta cere
Comisiei şi statelor membre să prijinine şi să încurajaze micile întreprinderi în 10 domenii
cheie11:
1. Educaţia şi instruirea întreprinzătorilor ;
2. Iniţierea mai puţin costisitoare şi mai rapidă a afacerilor ;
3. Legislaţie şi reglementări mai bune ;
4. Asigurarea calificării necesare ;
5. Îmbunătăţirea accesului on-line ;
6. Mai multe informaţii despre Piaţa Unică ;
7. Sistemul fiscal şi aspectele financiare ;
8. Consolidarea capacităţii tehnologice a întreprinderilor mici ;

10
Sursa: Ciucur Dumitru, “Economia României şi cea a Uniunii Europene” Editura ASE , Bucureşti, 2006,
pag.47
11
Idem op.citata. pag56
18
 9. Utilizarea modelelor e-business de succes şi asigurarea unei asistenţe de calitate pentru
întreprinderile mici ;
10. Dezvoltarea unei reprezentări mai puternice şi mai eficiente a intereselor
întreprinderilor mici pe plan naţional şi la nivelul Uniunii Europene.
Concomitent, IMM-urile ilustrează inima strategiei Uniunii Europene de strategie
economică care are la bază cunoștințele adoptate la summitul de la Lisabona în martie 2000 12.
Axată pe analizarea situațiilor și evoluțiilor din Uniunea Europeană dacă o comparăm cu cea
ale Statelor Unite ale Americii, strategia elaborează constituenții principali ai construirii unei
economii fundamentate pe cunoștințe și competititvitate.
Atingerea scopului de a fi pană în 2010 cea mai concurenţială și activă economie din
lume fundamentată pe cunoștințe, competentă de o dezvoltare economică susținută, de
înființarea a tot mai multe locuri de muncă, și totodată extinderea coeziunii sociale, care va
depinde în final de sccesul întreprinderilor, în mod special de IMM-uri.
Suportul financiar este asigurat prin 2 programe:
1. Cercetare pentru IMM-uri, program destinat să sprijine grupuri mici de IMM-uri
preocupate de inovare, pentru a rezolva probleme tehnologice comune;
2. Cercetare pentru IMM-uri, cu scopul de a sprijini întreprinderile în găsirea soluţiilor
cele mai bune pentru probleme comune ale grupurilor mari de IMM-uri, în special din
sectorul industrial. Accesul IMM-urilor la programul de cercetare ştiinţifică (2007-
2013) este uşurat prin faptul ca IMM-urile trebuie să efectueze mai puţine raportări.
În anul 2006 la Summitul european al IMM-urilor de la Graz la Convenţia mondială a
IMM-urilor de la Seul şi la Forumul Euroasiatic de la Istambul, problematica economiei
bazate pe cunoştinţe s-a aflat în centrul dezbaterilor din diverse perspective. „Gândeşte la
scară mică”13 a devenit din acel an principiul Uniunii Europene, promovat la summitul de la
Graz, unde oficialii UE au anunţat că s-au stabilit trei priorităţi pentru urmatorii trei ani ce
vizează micile întreprinderi:
a) reducerea birocraţiei cu 30%,
b) intensificarea calificării tinerilor pentru activităţile economice,
c) creşterea finanţării comunitare directe şi indirecte pentru IMM-uri cu aproape 50% în
perioada 2007- 2013.

12
Dragan Gabriela “Uniunea Europeană între federalism şi interguvernamentalism.Politici comune
ale UE”, Editura ASE, Bucureşti, 2005, pag.71
13
Gavrila Ilie, Gavrila Tatiana “Evolutia IMM-urilor româneşti în context European” Tribuna
economica, v. 18, 2007, nr. 39.
19
2.2 România şi pregătirea acesteia în vederea integrării

2.2.1 Evoluţia cadrului legislativ şi instituţional al IMM-urilor

Atât în România ca și în celelate țări centrale și est europene, tranziția la economia de

piață a constituit, progresarea a două constituiente, respectiv:
În România, ca şi în multe alte ţări central şi est europene, trecerea la economia de
piaţă a însemnat, în esenţă, evoluţia a două componente:
 procesul de privatizare: transferul drepturilor de proprietate asupra
întreprinderilor de la stat la persoane de drept privat; acest aspect realizându-se
indiferent de metodele care se aplică.
 apariţia unor noi întreprinderi particulare: reprezentând rezultatul inițiativelor
particulare, care au apărut în urma schimburilor desfășurate în unitățile care
înca sunt în proprietatea statului.
Aceste două componente de evoluție s-au desfășurat mai mult sau mai puțin simultan,
în ritmuri distincte. Amândouă au avut însă mari repercusiuni asupra pieţei muncii. În timp ce
privatizarea a condus la o scădere a numărului de locuri de muncă, cescând astfel rata
șomajului pe termen îndelungat, întreprinderile particulare au crescut numărul locurilor de
muncă. Raportându-ne la faptul că noile întreprindri sunt mici și mijlocii putem sublinia că
prin acest sector s-a absorbit o mare parte a forţei de muncă disponibilizate, şi în același timp
și-a marcat contribuția prin crearea unor noi generații de patroni și angajați.
Aceste întreprinderi se mai caracterizează prin flexiblitate și capacitate de a se adapta
la nou, fiind o forţă motrică remarcabilă a progresului economic în România.

Efectul acestor însușiri a fost impumător și a condus la influiențarea deciziilor cu rol

hotărâtor reconsiderând principiile de bază ale ideilor lor despre resursele economice, mai
concret: pe lângă reformele aplicate puse în practică de stat de sus în jos şi centrate privatizare
şi pe transferul de proprietate ar trebui sprijină şi reforma de jos în sus, care se axează pe
adevăratul spirit întreprinzător, cu susținerea unui sector de întreprinderi mici şi mijlocii
puternic şi dinamic.

Preluarea aquisului comunitar în problema IMM-urilor

Țara noastră a inițiat tratativele în vederea aderării la Uniunea Europeană în luna

februarie a anului 2000 ( 15 februarie 2000), finalizarea tratativelor având loc la finalul anului
2004. În perioada 200-2005 a persistat stabilizarea noului suport de producție, axat pe

20
proprietățile private, prin punerea în aplicare a unei politici concordantă, care să aprobe
construirea noilor întreprinderi și să susțină întreprinderile mici și mijlocii. Aceste noi firme
vor influența pozitiv alocarea resurselor și vor oferi noi locuri de muncă pentru cei care şi le-
au pierdut ca urmare a restructurării14.
Activitatea legislaţiei româneşti a luat parte la ritmul intens al schimbărilor de la
publicarea Legii 346/2004 referitoare la activarea constituirii și extinderii întreprinderilor mici
şi mijlocii. Acest aspect a fost provocat în special, de procesul de armonizare al legislației din
domeniu cu reglementările europene; fiind astfel necesare modificări și copletări în Legea nr.
346/2004 în raport cu reglementările noi apărute atât pe plan naţional, în special cele
referitoare la ajutorul de stat pentru IMM, respectiv:
- Ordinul Consiliul Concurenţei nr.57/2005 pentru punerea în aplicare a Instrucţiunilor
privind încadrarea unei întreprinderi în categoria de întreprinderi mici şi mijlocii
- Ordinul Consiliului nr. 13/2005 privind punerea în aplicare a Regulamentului pentru
modificarea şi completarea Regulamentului privind ajutorul de stat pentru întreprinderile mici
şi mijlocii, în care au fost preluate plafoanele referitoare la încadrarea unei întreprinderi în
categoria IMM.
În modul acesta, în concordanță cu prescripțiile Recomandării Comisiei Europene
2003/361/EC referitor la definiția întreprinderilor micro, mici şi mijlocii ordonanţa
guvernamentală inițiază şi defineşte, în raport cu relaţia cu alte întreprinderi, raportată la
capitalul sau dreptul de vot deţinut, ori la dreptul exercitării influenţei dominantă, noţiunile de
întreprindere autonomă, întreprindere parteneră şi întreprindere legată.
Totodată, ordonanța transformă limitele cifrelor de afaceri și valorile activelor totale
deţinute de un IMM.
Potrivit schimbărilor legislative atât interprinderile mici și mijlocii se clasează, în
funcție de numărul salariaților și de cifra de afaceri anuală netă sau activele totale pe care le
deţin, în următoarele categorii:
microîntreprinderi

Au până la 9 salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deţin

active totale de până la 2 milioane de euro, echivalent în lei;

14
Gavrila Ilie, Gavrila Tatiana “Evoluţia IMM-urilor româneşti în context European” Tribuna
economica, v. 18, 2007, nr. 39,

21
 întreprinderi mici

Au între 10 şi 49 de salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă sau

deţin active totale de până la 10 milioane de euro, echivalent în lei;

întreprinderi mijlocii

Au între 50 şi 249 de salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă de

până la 50 milioane de euro, echivalent în lei, sau deţin active totale care nu
depăşesc echivalentul în lei a 43 milioane de euro.

Elaborarea cadrului instituţional de sprijinire a IMM-urilor româneşti

I. Autorităţi publice cu atribuţii în sectorul IMM-uri

Operările și organizările funcționale ale IMM-urilor depind foarte mult de statusul

instituţional al demersurilor pragmatice. Din această perspectivă există două reţele
instituţionale care au în vedere promovarea IMM-urilor susținându-le în obținerea propriilor
programe de dezvoltare, intitulate: autorităţi publice cu atribuţii în sectorul IMM-urilor şi
organizaţii nonguvernamentale şi parteneriatul public-privat15.

 Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie.

Scopurile din punct de vedere organizaționale definitorii sunt:

- crearea strategiei şi politicilor pentru activarea dezvoltării IMM-uri;
- crearea, introducerea şi monitorizarea programelor pentru IMM-uri;
- crearea legislaţiei aferente.
Funcţionalitatea acestui organism fundamental în viaţa IMM-urilor româneşti este
determinată de:
a) Strategiile prin care se asigură stabilirea, crearea şi practicarea strategiei şi a politicilor
guvernului în branșele întreprinderilor mici şi mijlocii, structurilor cooperatiste şi ale
activităţii comerţului exterior;
15
Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii, Carta alba a IMM-urilor din Romania,
Bucuresti, 2006, pag.9

22
 b) Calitatea reglementării pentru stabilirea domeniului normativ şi instituţional necesar
realizării planurilor şi programelor;
c) Administrarea fondurilor bugetare şi a surselor financiare extrabugetare şi împărțirea
acestora în așa fel încât să se asigure o dezvoltăre favorabilă a sectorului
întreprinderilor mici şi mijlocii;
d) Funcţia de reprezentare pe plan intern şi internaţional a statului roman;
e) Funcţia prin care autoritatea de stat asigură verificarea practicării şi controlului
respectării reglementărilor în domeniul său de activitate.
Eficacitatea socială a acestui organism fundamental de instituționalizare poate fi
cuantificată prin extinderea activităţilor eficace şi inovative, îndeplinirea competitivităţii pe
pieţe distincte, dezvoltaea accesului la subvenţionare şi avansarea culturii antreprenoriale. Se
poate astfel remarca sarcina instituţiei în:
a) Garantarea participării României la Programul multianual pentru întreprinderi şi spirit
antreprenorial, în special pentru IMM-uri;
b) Sporirea capitalului Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM;
c) Continuarea optimizării mediului de afaceri în cu copul de a stimula vreșterea
economică și a capacității de a rezista constrângerilor concurenţiale;
d) Adoptarea în totalitate a definiţiei IMM;
e) Introducerea Cartei Europene pentru Întreprinderile Mici;
f) Realizarea unei legături între acţiunile şi măsurile prevăzute de implementarea Cartei
la obiectivele Agendei Lisabona revizuită de CE la începutul anului 2005.

 Fondul Naţional pentru Garantarea Creditelor Întreprinderilor Mici şi Mijlocii

Un alt model instituţional care are capacități de a însufleți și de a susține organizaţiile

mici şi mijlocii este Fondul Naţional pentru Garantarea Creditelor Întreprinderilor Mici şi
Mijlocii (FNGCIMM). Făcând parte din reţeaua instituţională prin care IMM-urile pot fi
susţinute şi promovate, el are ca obiective strategice:
a)optimizarea accesului la finanţare al întreprinderilor mici şi mijlocii care au inițiat proiecte
de afaceri viabile, dar care nu posedă fonduri satisfăcătoare pentru realizarea acestora;
b) dezvoltarea dimensiunii de investiţii facute de întreprinderile mici şi mijlocii.

 Institutul European din România

Reprezentanțele în vederea dezvoltării rurale, care au luat naștere ca organizaţii
nonprofit reprezintă oportunităţile instituţionale pentru IMM-uri. Mai exact prin stabiliri
23
legislative care prevăd dezvoltarea regională în România a fost definit: suportul instituţional,
capacitățile,scopurile politicii regionale şi ideile în extinderea şi activarea acestui sector.
Țintele elementare, cu implicaţii directe asupra ocupației IMM-urilor sunt:
- emitarea strategiei,
- schița şi programul de evoluare regională şi de gestionare a fondurilor;
- garantarea executării programului de evoluare regională şi a schiței de gestionare a
fondurilor;
- susținerea managementului tehnic și financiar pentru dezvoltare regională;
- promovarea proiectelor de evoluare regională;
- promovarea parteneriatelor regionale şi locale.

 Camera de Comert şi Industrie a României

Reprezintă o organizaţie nonprofit, de necesitate publică, prin care sunt susținute
IMM-urile prin acțiunea de a promova și de a susține interesele lor. Traseele funcţionale prin
care se pot realiza aceste obiective se încadrează în:
a) consultanţă în afaceri;
b) asistenţă pentru constituirea şi funcţionarea societăţilor comerciale;
c) facilitarea contactelor de afaceri, acţiuni multiparteneriate de afaceri;
d) publicitate şi promovare comercială, distribuţia modernă a produselor şi serviciilor,
asigurarea calităţii mărfurilor şi serviciilor, standardizare;
e) asistenţă în probleme de protejare a mediului şi a consumatorului;
f) asistenţa în probleme de drept comercial şi arbitraj comercial, reprezentarea şi apararea
intereselor comunităţii româneşti de afaceri în raport cu puterea publică, la nivel local şi
naţional. Structura teritorială a permis realizarea camerelor judeţene de comerţ şi
industrie/agricultură, stabilindu-se în acest mod o structură organizatorică favorabilă
dezvoltării IMM-urilor.

II. Organizaţii nonguvernamentale şi parteneriatul public - privat

 Consiliul Naţional al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din România
Consiliul Naţional al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din România (CNIPMMR)
face parte din reţeaua instituţională prin care se asigură:
- protejarea şi promovarea procupărilor IMM-urilor private în aceeași măsură atât la nivel
local, naţional cât și internaţional;
- protejarea şi promovarea procupărilor întreprinderilor private în contactul cu autorităţile
publice, precum şi cu alte organisme şi organizaţii din România şi din străinătate;
24
- stimularea, prin modalităţi definitorii, a privatizării şi a instituirii de întreprinderi mici şi
mijlocii cu capital privat sau cu participare străină.

 Centre pentru dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii

Această rețea de centre pentru dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, reușește să
emită și să introducă parteneriate în vederea obținerii unor relații economice între firme
româneşti şi străine. Principalele obiective sunt:
- Asigurarea suportului în vderea dezvoltării sectoarelor private al întreprinderilor mici
şi mijlocii şi a organizaţiilor nonguvernamentale la nivel regional;
- Acțiunea de a atrage sursele financiare;
- avansarea şi extinderea activităţilor educaţionale şi a pregătirilor profesionale;
- încurajarea asocierii micilor întreprinzatori, prin cest mod promovându-se intereselor
acestora;
- valorizarea eficace a resurselor care au ca destinație sectorului privat;
- asistenţă pentru întemeierea unor organisme similare în judeţele limitrofe.

CAP.3.IMPACTUL ADERĂRII ROMÂNIEI LA U.E RESIMŢIT DE I.M.M-URILE

ROMÂNEŞTI

3.1 Analiza detaliată a situaţiei întreprinderilor mici şi mijlocii

3.1.1 Densitatea, distribuţia şi profilul IMM-urilor româneşti

Intensitatea dezvoltării fenomenului antreprenorial într-o ţară este dată de indicatorul

densitatea IMM-urilor la 1000 de locuitori. În figura de mai jos se prezintă cifrele privind
situaţia din România comparativ cu cea din ţările UE la data aderarii Romaniei la U.E
01.01.2007.

Fig. Nr.13

25
Sursa: Angelescu, Coralia, “Economia României şi Uniunea Europeană”, Editura ASE,
Bucureşti, 2007, pag.87

Ca un indicator cu un grad sporit de comparabilitate, dată fiind şi dimensiunea diferită a

judeţelor şi regiunilor din punct de vedere demografic, numărul de firme la 1000 de locuitori
soluţionează această problemă, dar indicatorul poate fi privit totodată ca „barometru”
antreprenorial al spiritului de iniţiativă al populaţiei, precum şi al mediului economic
prietenos şi atractiv pentru investitori. Din examinarea datelor se observă că densitatea IMM-
urilor din România este de 23, cu mult inferioară celei înregistrate pe ansamblul Uniunii
Europene(52) şi cu mult inferioară ţărilor UE mai puţin dezvoltate- Grecia, Portugalia,
Spania, care au o densitate a IMM-urilor de 3 ori mai mare.

3.1.2 Avantaje şi riscuri ale Pieţei Interne Unice pentru IMM-urile româneşti

Piaţa unică se consideră a fi binefăcătoare deoarece intensifica concurenţa,

liberalizează piaţa, circulaţia capitalurilor şi a forţei de muncă, generează presiuni asupra
reducerii costurilor şi a preţurilor şi, în ultimă instanţă., menţinerea unui nivel de trai
ridicat. Dispărând constrângerile schimburilor internaţionale (taxele vamale, restricţii
netarifare) agenţii economice vor avea un comportament economic generat de interesul de
a produce ieftin şi de calitate superioară.

26
 O piaţă mai largă, unificată, lărgeşte concurenţa, atrage în acest proces un număr mare
de producători şi consumatori şi drept consecinţă, populaţia va beneficia de o mai mare
varietate de bunuri şi la preţuri mai scăzute. Pe pieţele naţionale înguste, concurenţa este mai
restrânsă, se practică preţuri mai ridicate şi pot apare condiţii pentru practicarea de preţuri
administrate sau de monopol cu consecinţe negative asupra nivelului de trai. Piaţa unică
avantajează atât producătorii cât şi consumatorii, deoarece permite realizarea unor producţii
de serie mare care va determina reducerea costurilor de producţie şi a preţurilor. Piaţa unică
determina o nouă redistribuire a capitalului investit şi, ceea ce este mai important, o
optimizare a investiţiilor de capital în interiorul comunităţii. Astfel, sintetizând putem afirma
că a fi membru activ pe piaţa unică europeană înseamnă asigurarea că beneficiezi de libera
circulatie:

• a mărfurilor şi serviciilor;

• a persoanelor, ceea ce înseamnă că atât cetăţenii vechilor state membre, cât şi cei
ai statelor recent integrate, vor putea călători liber oriunde în cadrul Uniunii Europene
lărgite;

• a capitalurilor către şi dinspre noile state membre.

În prezent piaţa europeană este cea mai mare piaţă unică din lume. Se pare că
aceasta va fi pregătită să facă faţă concurenţei globale, obiectivul propus al UE fiind
să devină în 2010 „cea mai competitivă şi dinamică economie din lume, bazată pe
acumularea de cunoştinţe, aptă să susţină o creştere economică durabilă, asigurând
locuri de muncă mai multe şi mai bune, precum şi o coeziune socială sporită.”
(Consiliul Europei, Lisabona, martie 2000)16.

Intrarea în Uniunea Europeană trebuie văzută ca o oportunitate de a avea acces la o

piaţă mult mai mare decât cea a României, dar şi ca o provocare, pentru că firmele trebuie să
facă faţă concurenţei mult mai puternice. IMM-urile care vor şti să urmeze regulile vor
prospera. Cele care nu vor înţelege, vor trebui să-şi restrângă activitatea sau vor dispărea. Pe
de altă parte, întreprinzătorii sunt optimişti în ceea ce priveşte implicaţiile aderării asupra
activităţii lor. Peste 40% dintre IMM-urile care au participat la unul dintre studiile iniţiate de
CNIPMMR în 2006-2007 sunt de părere că intrarea în UE va reprezenta o oportunitate majoră
pentru ele, în timp ce, pentru 26,84% dintre firme, aderarea este percepută ca o ameninţare
majoră. Aproape 33% apreciază integrarea ca fiind fără influenţă semnificativă. Proporţia

Dragan Gabriela “Uniunea Europeană între federalism şi interguvernamentalism Politici comune ale
16

UE”, Editura ASE, Bucureşti, 2005, pag.56

27
întreprinderilor în care se percepe aderarea la UE ca o oportunitate majoră este cea mai mare
în regiunea de nord vest a ţării (51,02%) şi cea mai scăzută în centru (26,19%). Cele mai
multe firme în care se consideră că aderarea nu le va influenţa semnificativ activitatea sunt din
Bucureşti (40,35%). În ceea ce priveşte obiectivele întreprinderilor mici şi mijlocii pe
următorii doi ani, potrivit Cartei Albe a IMM-urilor din România, majoritatea (peste 65%) au
optat pentru o extindere moderată a afacerii, 20,33% îşi doresc menţinerea afacerii la nivelul
actual, în timp ce 12,13% au în vedere extinderea rapidă. De cealaltă parte, doar 1,40% şi-au
propus vânzarea business-ului, iar 0,61% doresc să-şi închidă afacerea. Conform aceleiaşi
surse, niciun IMM cu o vechime de peste 15 ani nu ia în calcul vânzarea sau închiderea
afacerii17.

Piaţa internă din România va fi în continuare reprezentată de producătorii locali

şi, în acest sens, vor trebui promovate activităţi de cercetare şi dezvoltare originale.
Obiectivul acestora va fi încurajarea producţiei locale care are drept ţintă piaţa locală,
căci aceasta este modalitatea principală de a uşura povara inevitabilă a restructurării şi
a pătrunderii eficiente pe o piaţa unică lărgită. Pentru a deveni şi rămâne competitive,
IMM-urile româneşti au nevoie de o strategie coerentă în domeniul afacerilor, de
creşterea constantă a eficienţei, de reducerea costurilor de producţie şi de îmbunătăţirea
calităţii şi imaginii produselor. Aceasta strategie ar trebui să includă investiţii în
cercetare şi dezvoltare, dobândirea de noi tehnologii, îmbunătăţirea practicilor
manageriale, elaborarea de proiecte creative şi atrăgătoare şi un marketing eficient.

3.2 Impactul integrarii asupra economiei româneşti şi asupra IMM-urilor

3.2.1 Efectele generale ale integrării în U.E asupra economiei româneşti

Aderarea la UE implică numeroase avantaje, însă, pentru o ţară precum România care
are de recuperat enorm faţă de celelalte state membre, poate cel mai important factor va fi

17
Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii, Carta alba a IMM-urilor din România,
Bucureşti, 2006

28
sprijinul financiar de care vom beneficia. Acesta fiind însă condiţionat de măsura în care
Romania reuşeşte să mobilizeze resurse proprii, intervin urmatoarele posibilităţi18:

- realocăm resurse pentru investiţii care sunt necesare României şi care se pot realiza doar cu
fonduri publice (infrastructura, educaţia în mare măsură),

- cheltuim atât cât ne permitem fără ajustări potenţial dureroase, renuntând astfel la o parte din
sprijinul UE

- încercăm să facem şi una şi alta, în speranţa că vom avea o crestere economică suficient de
mare şi susţinută astfel încât considerente de ordin macroeconomic să nu devină problematice
(deficitul extern, deficitul bugetar).

Alegerile dificile în materie de alocare a resurselor financiare limitate, care vor apărea
odată cu cerinţele mai ridicate pentru servicii publice, creşterea unor standarde (de mediu, de
infrastructură) la nivelul UE şi realizarea de investiţii publice în domenii considerate de
importanţă strategică (educaţie, cercetare) vor putea fi facilitate de o reforma a sistemului de
alocare a fondurilor publice şi de evaluarea continuă a eficienţei cheltuielilor realizate. În
ultimă instanţă, dacă se consideră necesară creşterea impozitelor, aceasta ar trebui efectuată
doar după ce se analizează efectul modificării respective asupra mediului de afaceri şi asupra
variabilelor macroeconomice (a fost menţionat anterior cazul impozitului asupra câştigului
din dobânzi şi posibilele consecinţe pentru economisire). De asemenea, câştigul urmărit nu ar
trebui calculat în funcţie de creşterea veniturilor la buget cu un anumit număr de puncte
procentuale, ci în funcţie de ce efect vor avea cheltuielile respective pentru bunăstarea
populaţiei. Argumentele conform cărora ar trebui să avem o anume pondere a veniturilor
bugetare în PIB sau să alocăm o anume sumă unui sector economic, luând drept reper bugetul
altor ţări din UE sau media din Uniune, sunt valabile doar în măsura în care, de pildă, 5
puncte procentuale din PIB alocate învăţământului au un efect real proporţional cu 5 puncte
procentuale cheltuite într-unul din statele membre ale UE. Dacă acest lucru nu se întâmplă, ar
trebui ca, înainte de a împovăra economia cu alte impozite (care nu au un efect mai puţin
distorsionant în România decât în alte ţări), să se încerce creşterea eficienţei cheltuielilor
actuale. Există motive reale pentru a nu ne grăbi să avem un buget public asemănător ca
structură şi pondere în PIB cu cel al vechilor state membre, experienţa aşa-numitelor
„cohesion countries” (Grecia, Irlanda, Portugalia şi Spania) aratând că o creştere
semnificativă a nivelului de trai (realizarea de convergenţă reală în raport cu media UE) a
precedat creşterea veniturilor bugetare la niveluri apropiate de cel al vechilor state membre.
18
Parvu, Elena, “Ce castiga si ce pierde Romania din aderarea la Uniunea Europeana” Adevarul
economic nr. 7, p. 13, Februarie 2006
29
Singurul contra-argument ar putea consta în faptul că numărul domeniilor în care există
prevederi obligatorii la nivelul UE precum şi cerinţele UE de respectare a unor standarde a
crescut semnificativ în ultimele decenii, exemplul ţărilor mai sus menţionate fiind astfel
irelevant.

Este o necesitate pentru România să-şi dezvolte mediul rural însă politici care să ducă
la urbanizarea sa şi la reducerea ocupării în agricultură sunt mult mai realiste decât politici
care să aibă drept rezultat menţinerea unui grad de ocupare de peste 30% a populaţiei în
mediul rural. Este foarte probabil ca România să reuşească să acopere o nişă cu produse
agricole, dar nu mai mult.

Un alt subiect sensibil este nivelul impozitelor. Actuala conjunctură politică din
România este favorabilă utilizării impozitelor ca pârghie de atragere a investiţiilor şi de a
stimula creşterea economică, însă acest lucru s-a realizat pe fondul unei creşteri economice
mari şi fără să existe un trade-off foarte pronunţat cu cheltuielile publice, necesitând
reducerea/prioritizarea cheltuielilor. O dată cu aderarea, aceste constrângeri vor deveni mult
mai palpabile iar filozofia de reducere a impozitelor fără o reforma a cheltuielilor va deveni
mai dificil de susţinut. Aceasta reformă a cheltuielilor publice este necesară deoarece o
planificare judicioasă a acestora şi alocarea cheltuielilor în funcţie de criterii de performanţă şi
în domenii în care nu concurează cu capitalul privat, poate suplini reduceri ale impozitelor, în
sensul în care ar avea un efect benefic asupra investiţiilor (îmbunătăţirea infrastructurii,
reducerea birocraţiei, etc).

În ce priveste agricultura, liberalizarea comertului cu produse agricole cu Uniunea

europeană a afectat în mod negativ producatorii agricoli autohtoni, care au fost supuşi
concurenţei libere a produselor din statele membre. Efecte negative vor fi resimtite şi de
populaţia rurală. În România, predomină agricultura de subzistenţă. Mărimea medie a
exploataţiilor agricole este de 2,4 ha/persoana16, iar populaţia ocupată în agricultură
depăşeşte 40% din populaţia activă a ţării. Reforma agricolă în vederea creerii unei agriculturi
competitive a produs şi efecte negative puternice asupra populaţiei ocupate în agricultură.
Obiectivul reformei vizează reducerea dramatică a acesteia, la un nivel comparabil cu cel din
Uniunea Europeană, de cca. 5%. Forţa de muncă dislocată din agricultură va suporta astfel
costuri: pierderea sursei de venit, şomaj, reconversie profesională, migraţie spre alte zone.

În cea ce priveşte ramura industrială aceasta a resimţit variate efecte ale integrării pe
piaţa unică europeană. Dintre ramurile industriale care s-au evidenţiat ca perdante în urma
liberalizării comerţului cu UE şi al integrării, se detaşează în mod clar industria chimică şi cea

30
a mobilei19. Industria chimică se detaşează în mod clar ca perdantă, efect evidenţiat prin
următoarele două argumente:- Dezavantajul comparativ al României în comerţul cu produse
chimice cu UE se adânceşte, faţă de comerţul cu produse chimice cu alte ţări, pentru care
România mai deţine încă un avantaj comparativ.

- Importurile de produse chimice din Uniunea Europeana deţin o pondere mai mult sau mai
puţin constantă în totalul importurilor României din UE, pe când ponderea exporturilor de
produse chimice româneşti către UE în totalul exporturilor româneşti în UE s-a înjumătăţit în
ultimii cinci ani.

O altă ramură industrială care a pierdut ca urmare a integrării în U.E este cea a
mobilei, pentru care avantajul comparativ în relaţia cu Uniunea Europeană a scăzut de la 2.58
în 2004 la 1,04 în 2007, în acelaşi timp cu scăderea ponderii exporturilor de mobilier în totalul
exporturilor către UE de la 18,1% în 2004 la 6,81% în 2007.

În ce priveşte ramurile industriale care au câştigat în urma integrării pe piaţa unică

europeană, se evidenţiază20:

- produsele din lemn cu grad redus de prelucrare, care pe parcursul ultimilor 10 ani au
înregistrat un trend pozitiv crescător al avantajului comparativ în relaţia cu Uniunea
Europeană,

- produsele metalurgice, pentru care avantajul comparativ în comerţul cu Uniunea Europeană

s-a menţinut la o valoare pozitivă relativ constantă de 0.8 între 2004 şi 2007, mai scăzută însă
decât pentru comerţul cu restul lumii, ceea ce demonstrează existenţa unui potenţial mai
ridicat al acestui sector. Integrarea în UE prin înlăturarea măsurilor protecţioniste în comerţul
cu aceste produse poate oferi oportunităţi sporite de dezvoltare a sectorului.

- Piese şi părţi componente pentru maşini şi echipamente, grupa pentru care dezavantajul
comparativ cu Uniunea Europeana înregistrează un trend descrescător în valoare absolută, de
la – 1,42 în 2004 la – 0,66 în 2007.

Pentru industria textilelor şi încălţămintei, plasticului şi cauciucului, pielăriei, hârtiei şi

produselor din hârtie, sticlei şi ceramicii, mijloacelor de transport, instrumentelor optice,
medicale şi fotografice, efectele integrarii sunt încă neclare.

19
Moraru Valentina, “Cât ne costă integrarea în Uniunea Europeana?” Revista afaceri IMM v. 4, nr.
50, Septembrie 2006
20
Supliment al Revistei de Economie teoretică şi aplicată, “Integrarea României în Uniunea
Europeană.Provocări şi soluţii”, Constantin Ciupagea, Bucuresti, 2007
31
 Analiza ramurilor perdante şi câstigatoare în urma integrării în Uniunea Europeană
semnalează faptul că avantajul comparativ al României îl constituie costul scăzut al forţei de
muncă. Acest avantaj are efecte pozitive pe termen scurt, deoarece poate contribui la atragerea
investiţiilor străine directe, la impulsionarea exporturilor şi la reducerea somajului. Pe termen
lung însă, este de presupus că va avea loc o creştere a salariilor la niveluri apropiate de cele
din Uniunea Europeană, avantajul comparativ al forţei de muncă ieftine va disparea, iar
ramurile care sunt în prezent competitive îşi vor pierde poziţia pe piaţă.

Indicatorul costurilor şi beneficiilor care derivă din participarea la Uniunea Economică

şi Monetară pentru câteva din ţările centrale şi de est integrate a atins urmatoarele valori la
momentul aderării fiecărei ţări în pare: Tabel nr.16

Sursa: Supliment al Revistei de Economie teoretică şi aplicată, “Integrarea României în

Uniunea Europeană.Provocări şi soluţii”, Constantin Ciupagea, Bucuresti, 2007

Dintre toate cele sase ţări candidate din tabel, România avea, la data aderării
coeficientul de integrare comercială cu Uniunea Europeana cel mai scăzut. Pe baza teoriei
conform căreia beneficiile integrării unei ţări într-o uniune economică (şi monetară) sunt cu
atât mai mari cu cât sunt mai mari similaritatea structurilor comerţului extern al ţărilor
participante şi volumul schimburilor comerciale dintre acestea, cu atât beneficiile integrării
economice şi monetare sunt mai mari, rezultă, conform calculelor prezentate în tabel, că
pentru România aderarea la Uniunea Economică ar putea determina o pierdere netă,
beneficiile fiind inferioare costurilor.

Există trei beneficii clare ale integrării:

1) securitatea (economică, strategică, a resurselor);

2) prosperitatea (simplul fapt de a participa în acest cadru select este avantajos);

32
3) obţinerea unui standard de civilizaţie superior.

Nici un stat membru nu a pierdut după integrare, cel mult a beneficiat mai puţin decât
alţii. Integrarea înseamnă pentru România un important aflux de capital, iar pentru actualii
membri ai Uniunii, deschiderea de noi pieţe. Multe dintre marile companii europene şi-au
deschis deja filiale în România, sporind competiţia pe majoritatea segmentelor de piaţă. În alte
sectoare, este încă destul loc pentru intrarea unor noi jucători, români sau străini.

Sintetizand principalele beneficii21 oferite de aderarea la Uniunea Europeana se pot aminti:

- un climat politic şi economic stabil care ar stimula o dezvoltare durabilă;

- predictibilitate şi o stabilitate crescute ale mediului economic;

- creşterea competitivităţii pe piaţa internă, ceea ce va conduce la motivarea şi stimularea

agenţilor economici autohtoni în sensul sporirii productivităţii şi a eficienţei prin dezvoltarea
de noi produse şi servicii, introducerea tehnologiilor moderne şi diminuarea costurilor de
productie;

- dezvoltarea comerţului, un stimul important pentru economia naţională şi piaţa forţei de

muncă;

- accesul sporit la pieţele de capital şi investiţii europene, la noile echipamente şi sisteme

informaţionale, la know-how-ul managerial şi tehnicile organizationale din ţările dezvoltate;

- prezenţa agenţilor economici români pe o piaţă unica de mari dimensiuni şi cu o importanţă

deosebită;

- oportunităţi deosebite oferite de implementarea Uniunii Economice şi Monetare;

-oportunitatea de a participa plenar la procesele de luare a deciziilor privind viitoarea

configurare a Europei;

La aceste avantaje directe se adauga, ca un corolar, şi costul în termeni de „lost

opportunities” pe care l-ar genera ne-aderarea României la Uniunea Europeana:

-izolarea şi îndepărtarea de la procesele de luare a deciziilor, de la mecanismele de PESC,

implicând dificultăţi şi cheltuieli sporite pentru impunerea autonomă pe scena politică şi
economică;

21
Parvu, Elena , “Ce câştigă şi ce pierde România din aderarea la Uniunea Europeana” Adevarul
economic nr. 7, p. 13, Februarie 2006

33
- izolarea economică a României, în condiţiile în care Uniunea Europeană deţine în prezent
circa 60 % din comerţul exterior românesc;

- restrângerea posibilităţilor de acces a produselor româneşti pe piaţa comunitară;

- creşterea vulnerabilităţii produselor româneşti în faţa măsurilor de aparare comerciala şi a

obstacolelor tehnice practicate de Uniunea Europeana faţă de ţările terţe;

- creşterea decalajului economic dintre România şi ţările din zona care vor adera la Uniunea
Europeană şi care au aderat deja începând cu 1 mai 2004, datorită în principal imposibilităţii
de a beneficia de fondurile comunitare de dezvoltare;

- diminuarea şanselor de aliniere în perspectivă la acquis-ul comunitar, având în vedere că

integrarea intracomunitară evoluează în permanenţă;

- dificultăţi în obţinerea consensului la nivelul Uniunii Europene pentru aderarea altor ţări
candidate, în condiţiile creşterii numărului de state membre ale Uniunii Europene;

- scăderea posibilităţilor României de a dezvolta o agricultură competitivă ca urmare a

neintegrării la timp în mecanismele Politicii Agricole Comune.

3.2.2 Studiu privind efectele integrării asupra IMM-urilor româneşti

Ca urmare a aderarii Romaniei la U.E se va produce o reaşezare a structurii de IMM-

uri - probabil tot mai puţine, dar mai semnificative în industrie şi tot mai multe în servicii. În
industrie, pentru a supravieţui concurenţei externe este foarte posibil să urmeze un val de
fuziuni şi achiziţii, chiar între firmele româneşti. Având în vedere că mulţi factori au afectat
negativ competitivitatea în ultimul timp - şi aici includ aprecierea cursului de schimb şi
aşteptările privind creşterea veniturilor -, va fi nevoie de o reducere a fiscalităţii pe forţa de
muncă (în special o reducere puternică a CAS-ului). În ceea ce priveşte investiţiile directe
acestea vor veni din partea întreprinderilor cu dimensiuni medii din UE. Până acum, datorită
unui climat de afaceri diferit faţă de cel din UE, au ezitat să intre pe noi pieţe. Unificarea
sistemelor fiscale, a climatului economic, prin adoptarea standardelor europene, deschide
porţile pentru implicarea companiilor mai mici în economiile statelor aflate încă în tranziţie.
Impactul aderării la UE va fi resimţit cel mai mult la nivelul întreprinderilor mici şi mijlocii
(IMM). Societăţile comerciale axate pe activitatea de export vor avea parte de o competiţie
crescută în piaţa unică. IMM-urile care satisfac o parte din cereri pe plan local, fără a fi
34
implicate pe pieţele externe, nu vor resimţi imediat efectele aderării. Însă pe termen lung se
vor confrunta cu o concurenţă puternică, mai ales în cazul societăţilor care activează într-un
sector cu o tehnologie mai ridicată. Cel mai puţin afectat va rămâne domeniul care implică
multă forţă de muncă, produsele fiind cu o valoare adaugată mică.

În pofida faptului că impactul general al integrării va fi benefic pentru economie în

ansamblu, acesta va fi probabil distribuit inegal şi unele categorii (de ex. întreprinderi mari
aflate în proprietatea statului, organizaţii industriale care lucrează în pierdere) vor beneficia
mai mult decât altele, cum ar fi IMM-urile din sectoarele productive 22. Rezultatele vor fi
pozitive numai dacă procesul integrării va fi condus de asemenea manieră încât să ţină cont de
nevoile diverselor categorii supuse presiunilor..

România are încă unul dintre cele mai scăzute niveluri din regiune în ceea ce priveşte
venitul pe cap de locuitor şi, de aceea, trebuie să accelereze creşterea economică şi să-şi
sporească eforturile de stabilizare în scopul aşezării economiei pe drumul unei convergenţe
durabile. Fără restructurare economică şi fără mecanisme de realocare a resurselor
determinate de tendinţele pieţei, inclusiv a forţei de muncă, dinspre activităţi/operaţiuni cu
productivitate redusă spre cele cu productivitate ridicată, şi fără aportul investiţiilor străine
directe la modernizarea tehonologiilor, potenţialul economic al României va rămâne
nevalorificat, iar dezvoltarea unei culturi economice de piaţă va fi în continuare limitată. De
asemenea, fără îmbunătăţirea sistemului educaţional şi perfecţionarea forţei de muncă,
competitivitatea firmelor româneşti va fi afectată, în continuare, de forţa de muncă ieftină şi
necalificată.

O slabă competitivitate a IMM-urilor pe piaţa unică europeană va determina şi o

creştere rapidă a numărului de falimente a agenţilor economici. Rata natalităţii pentru IMM-
uri (sporul de noi firme) în ultimii doi ani a fost mare, de aproximativ 30%, dar din 2007 şi
rata mortalităţii (rata desfiinţării de firme) a cunoscut evoluţii spectaculoase. Faţă de anul
2006 cea mai ridicată creştere a ponderii falimentelor o înregistrează comerţul cu ridicata şi
distribuţia, cu 6% mai mult în 2007. Creşterea ponderii falimentelor se poate observa şi în
construcţii (cu 2%) sau în transporturi (cu 1,5%). Reduceri semnificative ale ponderii
falimentelor în total insolvenţe se regăsesc în agricultură, cu o scădere de 5,5% şi în industria
alimentară, cu 3,3%. Această situaţie a evoluţiei falimentelor agenţilor economici în România
2006-2007 este prezentată în tabelul de mai jos:

22
Moraru Valentina, “Cât ne costă integrarea în Uniunea Europeană?” Revista afaceri IMM v. 4, nr.
50, Septembrie 2006
35
Ponderea sectoarelor economice în total falimente în România în 2007 faţă de anul 2006
Tabel nr.17

Sursa: Coface Romania, Studiul falimentelor în România 2007, Bucuresti, 2007

Aşa cum era de aşteptat primele poziţii în totul falimentelor sunt ocupate tot de firmele
din comerţ. Sectorul comercial, incluzând retail-ul, comerţul en-gross şi distribuţia deţine
41,4% din totalul cazurilor de faliment înregistrate la sfârşitul lui 2007, în creştere faţă de
2006 când acestea reprezentau 36,8% din totalul falimentelor. Acest fapt demonstrează că
micii comercianţi reuşesc din ce în ce mai greu să facă faţă concurenţei marilor retail-eri, care
îşi extind reţelele în fiecare an către oraşe din ce în ce mai mici.

În aceste condiţii micii comercianţi nu au prea multe şanse. Boom-ul deschiderii de

firme cu obiect de activiate comercial de acum 10 – 15 ani se regăseşte acum sub forma
falimentelor unui număr foarte mare dintre acestea. Foarte puţini comercianţi şi-au pregătit o
strategie de contracarare a efectelor deschiderii unui supermarket în proximitatea lor. Aceasta

36
strategie ar fi presupus investiţii, mulţi dintre aceştia neavând resursele disponibile pentru a
investi de exemplu în reamenajarea magazinelor, firme luminoase, pliante sau oferte.

Poziţiile trei şi cinci din topul falimentelor sunt ocupate de agricultura şi industria
alimentară, aflate în strânsă legătură. Randamentul foarte scăzut din agricultură, lipsa
resurselor, lipsa unei strategii clare în domeniul agriculturii şi întârzierea mult prea mare a
reformelor din acest domeniu au făcut practic ca dintr-un sector cu condiţii extrem de
favorabile să se transforme într-un sector falimentar. Acestă situaţie este susţinută şi de faptul
că în anii foarte buni, fără secetă sau inundaţii, agricultura ajunge să atingă numai 10% din
PIB, cu toate că 47% din populaţie trăieşte în mediul rural, iar 35% lucrează în agricultură. În
2007 de exemplu, un an afectat de secetă, agricultura a contribuit numai în procent de 6,6% la
formarea PIB-ului. Producţia agricolă de anul trecut a scăzut cu 16,7% faţă de cea înregistrată
în 2006, cu o scădere alarmantă a producţiei vegetale cu 24,7%, aceasta datorându-se faptului
că din suprafaţa arabilă cultivată de circa 8,5 milioane ha în anul 2007, peste 65% a fost
afectată de factorii de mediu într-o proporţie ce variază între 30- 100%. O agricultură
falimentară a atras dupa sine şi industria alimentară, deoarece aceasta a resimţit lipsa de
materii prime. Fig.
nr.14

Sursa: Angelescu, Coralia, “Economia României şi Uniunea Europeană”, Editura ASE,

Bucuresti, 2007, pag103

Piaţa construcţiilor nu are o structură omogenă, existând câteva firme foarte mari atât
cu capital străin, cât şi autohton, dar şi o mulţime de firme mici şi mijlocii care de multe ori
37
nu au competenţele necesare pentru a realiza proiecte de anvergură. Pentru realizarea acestor
proiecte firmele se îndatorează foarte mult, iar lipsa de experienţă în execuţie, dotările tehnice
limitate, personalul de lucru deficitar, duc la întârzierea execuţiei proiectelor, creând blocaje
financiare. Acumularea datoriilor către furnizori şi către bănci a dus la falimentul multor
firme din construcţii. Piaţa construcţiilor se poate confrunta şi cu pericolul de supraincălzire
datorat creşterii preţurilor la materialele de construcţii, creşteri care îi afectează direct pe
constructori. De la începutul anului preţurile la ciment şi oţel-beton s-au majorat. Preţul
cimentului a crescut cu 12%, iar cel al oţelului-beton cu 5%, preţuri la care se adaugă cel
puţin 10% majorari din partea distribuitorilor de materiale de construcţii ca urmare a creşterii
costurilor de transport. Constructorii sunt afectaţi de creşterea preţurilor materialelor de
construcţie deoarece contractele cu statul se negociază la preţuri ferme, neputând fi majorate
corespunzator în funcţie de costurile materialelor.

În ceea ce priveşte evoluţia numărului de falimente înregistrat pe judeţe în anul

imediat urmator integrarii in U.E situatia este urmatoare:
Tabel nr.18

38
Sursa: Coface Romania, Studiul falimentelor în România 2007, Bucureşti, 2007

După cum se poate observa din repartiţia pe judeţe, lider în topul falimentelor rămâne
în continuare Bucureştiul cu 16,4% din totalul falimentelor, la o distanţă considerabilă de
8,4% faţă de judeţul Galaţi, aflat pe a doua poziţie. Creşteri semnificative ale numărului de
falimente s-au înregistrat în judeţele: Tulcea, care în 2006 se afla pe locul 37, iar în 2007 a
urcat 19 locuri, până la poziţia 18, Neamţ, ajuns pe locul şase, după ce anul trecut ocupa
poziţia 19, dar şi judeţele Gorj şi Giurgiu, care au avansat în acest clasament cu 12 poziţii.

O evoluţie favorabilă în ceea ce priveşte locul ocupat în clasamentul falimetelor la

nivel teritorial o înregistrează judeţele Mehedinţi, Ialomiţa, Dolj, Teleorman. Cea mai mare
scădere a înregistrat-o judeţul Mehedinţi care în 2006 se afla pe locul 14, iar în 2007 ocupa
poziţia 29. De remarcat este faptul că primele 10 judeţe din clasament reprezintă 52,6% din
totalul cazurilor de insolvenţă înregistrate la nivel de ţară.
39
 În ceea ce priveşte repartizarea geografică a cazurilor de insolvenţă înregistrat în anul
imediat urmator integrarii in U.E situaţia este urmatoare:

Repartiţia pe zone geografice a cazurilor de insolvenţă înregistrate la sfârşitul anului

2007 Tabel nr.19

Sursa: Coface Romania, Studiul falimentelor in Romănia 2007, Bucuresti, 2007

Din distribuţia pe zone geografice a cazurilor de insolvenţă la sfârşitul lui 2007 se

poate observa ca Bucureştiul, care în ultimii ani se afla pe prima poziţie, a fost depăşit de zona
de S–E a României, reprezentată de judeţele Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanţa şi
Vrancea. Celelalte zone geografice înregistrează ponderi între 9 şi 16% din totalul cazurilor
de insolvenţă înregistate. Repartiţia firmelor aflate în insolvenţa este destul de omogenă pe
zone geografice, detaşându-se doar Bucureştiul cu 16% şi zona de S-E cu 20%.

40
Cap.4.CONCLUZII ŞI PROPUNERI

Efectele aderării României la UE vor fi resimţite diferit atât în plan social, cât şi
economic, în sensul că pot fi mai mult sau mai puţin benefice. În plan economic, decisivi vor
fi factorii de management şi resursele umane. Ca să poată rezista impactului cu piaţa unică
europeană, o întreprindere trebuie să fie competitivă şi pentru aceasta trebuie să-şi
îmbunatăţească capacitatea investiţională prin accesarea de surse de finanţare, să
implementeze noi sisteme de calitate, să introducă programe de perfecţionare a forţei de
muncă, să beneficieze de servicii de consultanţă care să-i ofere o orientare adecvată pe piaţă.

Concluziile generale ce pot fi desprinse pe baza acestui studiu privind impactul

aderării asupra întreprinderilor româneşti:

1. Efectele liberalizării comerţului s-au produs în cea mai mare parte.Efecte spectaculoase
privind comerţul cu Uniunea Europeana nu s-au mai produs după aderare. Evidenţa empirică
sugerează că, cel putin până în prezent, efectele liberalizării comerţului au fost mai degrabă
nefavorabile ţărilor candidate.

2. Efectele pe termen scurt ale preluării tarifului vamal comun al Uniunii Europene şi a
Sistemului Generalizat de Preferinţe vor fi negative, constând în creşterea importurilor din
ţările terţe şi deteriorarea balanţei comerciale.

3. Efectele pe termen scurt ale preluării acquisului Pieţei Interne vor fi negative, deoarece
necesită eforturi investiţionale pentru ajustarea la standardele europene, care vor determina o
scădere de competitivitate a firmelor autohtone, scăderea exporturilor, şi deteriorarea balanţei

comerciale.

41
4. Efectele pe termen scurt ale adoptării Politicii Regionale a Uniunii Europene sunt neclare.
Este posibil ca ele să fie chiar negative, dacă în primii ani după aderare fondurile alocate vor
fi mici, conform propunerilor din Agenda 2000. Dacă efectele pe termen scurt vor fi pozitive,
acestea vor fi limitate ca importanţă.

5. Efectele pe termen scurt ale aderării la Uniunea Economica şi Monetara vor fi negative
dacă aceasta va avea loc prematur, înainte ca în ţările candidate să se încheie procesul de
tranziţie la economia de piaţă şi să se creeze cadrul propice pentru stabilizarea
macroeconomică.

Este de aşteptat ca, în primii ani ai aderării la Uniunea Europeană, toate aceste efecte
cumulate: deteriorarea balanţei comerciale, scăderea competitivităţii firmelor, creşterea
preţurilor produselor agricole, identificarea de fonduri pentru cofinanţarea proiectelor de
dezvoltare regională, contribuţia la bugetul comunitar, să determine un efect net negativ.
Efectele pozitive ale aderării la Uniunea Europeană, de stabilitate şi creştere economică, vor
prevala în cele din urmă, dar ele se vor face simţite numai pe termen mediu şi lung.

Pentru diminuarea efectelor negative şi potenţarea celor pozitive ale integrarii IMM-urilor
româneşti pe piaţa unică europeană fac observaţiile şi propunerile următoare:

- Sunt necesare activităţi de lobby privind nevoile de restructurare a unor sectoare

industriale pentru creşterea capacităţii concurenţiale a firmelor; promovarea unei
agriculturi competitive cu produse ecologice pe piaţa UE; respectarea standardelor
europene de mediu

- IMM-urile sau firmele independente nu au cadrul adecvat care să le reprezinte interesele –

dialogul lipseşte aproape cu desăvârşire

- Companiile şi structurile asociative să asigure reprezentanţi proprii şi un dialog direct cu

structurile similare, la nivel european (internaţionalizarea relaţiilor şi a demersurilor de
lobby pe lângă instituţiile europene)

- Patronatele din România fac eforturi pentru a se integra în structurile asociative la nivel
european dar, datorită lipsei de ajutor din partea autorităţilor, falimentele şi eşecurile pe
plan economic sunt numeroase. Patronatele au preluat o parte din atribuţiile Guvernului în
domeniul informării întreprinderilor – au specialişti şi au tipărit manuale pentru accesarea
fondurilor structurale. În acelaşi timp, ministerele sunt rămase în urmă în procesul de
management al proiectelor şi nu au negociat cu UE sumele alocate pe capitole

 nu sunt cunoscute datele problemei în economia reală, unde informaţia nu

42
 circulă corespunzator

 nu există activităţi de dialog ci numai exerciţii de imagine

 nu sunt preluate mecanismele, programele şi fondurile europene pentru

diseminarea informaţiilor

- Comunicarea pe orizontală, la nivel de ministere, nu funcţionează corespunzător:

√ cazul Ministerului Economiei şi Comerţului (MEC), unde Direcţia Generală

Politici Industriale (DGPI) şi Direcţia Generală Comerţ Exterior (DGCE) au
strategii diferite, necorelate, datorită lipsei de cooperare internă

- Actul decizional, la nivelul administraţiei publice este independent de dialogul

economico-social, deciziile politice fiind slab influenţate de parteneriatul public-privat
care are un rol secundar sau chiar formal.

- În dialogul interinstituţional pentru mediul de afaceri trebuie implicat ca partener şi

segmentul băncilor comerciale care să-şi poată manifesta interesul pentru fructificarea
rezervelor de capital de care dispun, prin plasamente pe piaţa internă

- E nevoie de o legislaţie economica stabilă care să producă efecte pe termen lung

43
Bibliografie

Angelescu, Coralia, “Economia Romaniei şi Uniunea Europeană”, Editura ASE, Bucureşti

2007

Banciu, Iuliu “Fondurile structurale şi de coeziune”, Editura Economică, Bucureşti, 2006

Bârsan Maria “Integrarea economică europeană. Introducere în teorie si practică”, Editura

Carpatica, Cluj-Napoca, 2005

Bibere Octav “Documente de baza ale comunităţii şi Uniunii Europene”, Iaşi, Editura
Polirom, 2004

Brezeanu Petre “Finanţe europene”. Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2007

Ciucur Dumitru, “Economia Romaniei şi cea a Uniunii Europene” Editura ASE , Bucureşti,
2006

Cociuban Aristide “Piaţa unică europeană, cele patru libertăţi fundamentale”, Editura
Economică, Bucureşti, 2002.

Cojanu Valentin, “Integrare şi competitivitate - modele de dezvoltare economică in Europa

de Sud-Est”, Editura ASE, Bucureşti, 2007

Delumeanu Ştefan “Geneza Europei comunitare”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2006

Diaconescu Mirela “Asocierea Romaniei la Uniunea Europeană: implicaţii economice şi

comerciale”, Editura Economică, Bucureşti, 2005

Dinu Marin “Economia României. Întreprinderile mici şi mijlocii. Cu ce ne integrăm?”

Editura Economică, Bucureşti, 2005

Dobrescu, Emilian. “Fondurile structurale-oportunitaţi postaderare,” Euroconsultanţa, v. 3,

nr. 1, Bucureşti, 2007

Dragan Gabriela “Uniunea Europeană intre federalism şi interguvernamentalism Politici

comune ale UE”, Editura ASE, Bucureşti, 2005

44
Niţa Ion, “Economia ţarilor membre ale Uniunii Europene”, Editura Lumina Lex, Bucureşti
2007

Pripoaie Rodica, „Finanţele şi gestiunea financiară a firmei”, Ed. Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 2004

Studii si reviste:

Anghelache Constantin, “Situaţia economică a României la aderarea in Uniunea

Europeana”, Revista de Economie teoretică şi aplicată, martie, 2007

Coface România, Studiul falimentelor în romania 2007, Bucureşti, 2007

Consiliul Naţional al Intreprinderilor Private Mici şi Mijlocii, Carta alba a IMM-urilor din
Romania, Bucureşti, 2006

Gavrila Ilie, Gavrila Tatiana “Evoluţia IMM-urilor romaneşti in context European” Tribuna
economică, v. 18, 2007, nr. 39,

Institutul European Român, “Analiza şi evaluarea evoluţiilor în plan economic, social,

legislativ si instituţional în cazul noilor state membre ale Uniunii Europene”, Iasi, 2007

Marchis Gabriela.” România şi perspectiva integrării în Uniunea Europeană, Euro

Economica, Galaţi, nr.5/2002;

Moraru Valentina, “Cât ne costa integrarea în Uniunea Europeană?” Revista afaceri IMM v.
4, nr. 50, Septembrie 2006

Parvu, Elena , “Ce câstigă şi ce pierde Romania din aderarea la Uniunea Europeană”
Adevărul economic nr. 7, p. 13, Februarie 2006

Supliment al Revistei de Economie teoretică şi aplicată, “Integrarea României în Uniunea

Europeană.Provocări şi soluţii”, Constantin Ciupagea, Bucuresti, 2007

45
46