CIVILIZAŢIA MEDIEVALĂ

1. DEMOGRAFIE ŞI POPULAŢIE Populaţia mileniului I şi începutului de mileniu II este relativ

puţin numeroasă, locuind în proporţie de 90% în mici comunităţi rurale despărţite mari suprafeţe
împădurite, de mlaştini şi păduri. Satul este o comunitate economică bazată pe agricultură,
păstorit, pomicultură şi legumicultură, folosind unelte rudimentare, asolament bienal şi tehnica
focului şi desţelenirii noilor zone. Treptat se introduce plugul cu rotilă, brăzdar şi cormană, un
nou sistem de înjugare a boului şi a calului, fertilizarea naturală a solului, grapa, cultivatorul şi
moara hidraulică.

2. ŢĂRANI ŞI SENIORII Ţăranii constituie covârşitoarea masă a populaţiei grupată în sate şi

obşti săteşti, care evoluează treptat de la stadiul de libertate la cel de dependenţă totală sau
parţială faţă de seniorii feudali. Seniorii reprezintă simbioza dintre vechea aristocraţie romană şi
elita militar-politică a migratorilor, care se ierarhizează în funcţie de poziţia faţă de monarh şi de
bogăţia personală ce constă în pământuri, sate, vite şi oameni sub arme. Relaţiile feudale se
dezvoltă în procesul de extindere a domeniului feudal şi de aservire a ţărănimii. Ea constă în
impunerea unor obligaţii în bani(cens), muncă(clacă) şi produse(dijmă), variabile ca dimensiuni
şi raporturi dintre ele în funcţie de evoluţia sistemului feudal. Comunităţile rurale erau libere şi
aveau obligaţii faţă de stat în bani, zile de muncă şi serviciu militar) sau dependente de seniorii
laici şi ecleziastici cărora le datorau renta feudală. Valoarea obligaţiilor şi mărimea lor au variat
în timp, fiind limitate de înţelegerile seniori-ţărani, dar şi de pecaritate producţiei. Comunităţile
rurale se manifestă prin răscoale în faţa agravării servituţiilor feudale, de cele mai multe ori
cumulate cu ani de război şi de calamnităţi naturaleFeudalul este judecător, comandant militar
şi strângător de impozite la nivel local şi zonal, prin atribuţiile conferite lui de suveran asupra
pământului şi a ţăranilor.

3. EXISTENŢA COTIDIANĂ ÎN LUMEA RURALĂ Este dominată de ciclurile agricole, de

precaritatea existenţei şi nevoia luptei întregii familii pentru supravieţuire. Comunităţile îşi
asigură hrana, uneltele, îmbrăcămintea şi mijloacele de subzistenţă pe plan local. Casele sunt
modeste cu 1-2 camere din lut, nuiele, paiantă, lemn, chirpici, adăpostind mai multe generaţii de
oameni şi vitele casei. Hrana se baza pe legume, fructe, cereale, peşte şi doar de sărbători pe
carne. Uneltele şi îmbrăcămintea se fabrică pe plan local, puţinul timp liber fiind petrecut la
moară, crâşmă sau biserică. Analfabetismul dă prioritate religiei, dublată de credinţe mistico-
populare şi solidară în faţa autorităţilor şi a seniorilor.

4. LUMEA URBANĂ ÎN EVUL MEDIU Creşterea demografică, comercială şi agricolă de la

începutul mileniului II, duce la reapariţia vieţii urbane. Oraşul atrage populaţia rurală, este o
lume dinamică, dezvoltată pe ideea schimbului şi a libertăţii personale, pe acumularea de avere
şi pe dezvoltarea culturii şi a învăţământului.

5. O NOUĂ SOCIETATE Oraşele antice care au supravieţuit migraţiilor, si-au restrâns aria
teritorială şi economică, devenind centre ale puterii regale, ecleziastice şi administrative. Sporul
demografic le dă un nou avânt, pe lângă ele apărând oraşe noi, fie pe ruinele celor antice, fie în
zone strategice militar sau economic. Urbanizarea cuprinde în primul rând Italia de nord,
Germania de nord, Flandra şi Franţa de nord-est. Noua societate este una mercantilă şi
dinamică cuprinzând elemente clericale şi nobiliare, negustori, meşteşugari, calfe, ucenici,
muncitori calificaţi sau necalificaţi, liber profesionişti.

6. SOLIDARITATE ŞI CONFLICTE ÎN LUMEA URBANĂ Reunirea noilor locuitori se face pe

baza unui jurământ, având la bază libera asociere a unor oameni liberi şi egali între ei. Comuna
urbană îşi câştigă libertăţile şi privilegiile faţă de regalitate sau feudalii laici ori ecleziastici, prin
luptă, negocieri sau contra cost, privilegii ce sunt trecute într-o chartă. Oraşul este concomitent
centru comercial, meşteşugăresc, intelectual şi de construcţii, în care apar organizaţii
profesionale de genul breslelor meşteşugăreşti şi a ghildelor comerciale. Stratificarea socială
crează o elită conducătoare – patriciatul, negustorii, meşteşugarii, dar şi o clasă săracă –
proletari, calfe, ucenici, zilieri.

7. UNIVERSITĂŢILE ŞI CULTURA La inceputul feudalismului, cultura aproape dispare, singurul

său "refugiu" fiind mănăstirile. într-o societate occidentală cvasianalfabetă, doar un număr
restrâns de clerici ştiau carte şi organizau şcoli bisericeşti a căror absolvenţi deveneau, călugări
şi mai rar slujbaşi regali.În şcolile medievale se studia în sistem trivium (gramatică, retorică,
didactică) şi quadrivium (aritmetică, astronomie, geometrie, muzică) dar rolul dominant îl avea
scolastica şi studiul Bibliei. Dezvoltarea urbană a permis apariţia universităţilor de drept
canonic, de artă, medicină şi teologie a căror studenţi studiau începând cuvârsta de 20 de ani
între 5 şi 15 ani. Prima universitate apare la Bologna-1158, apoi în sec.XII-XIII, cele de la
Padova, Florenţa, Milano, Paris, Oxford şi Cambridge şi apoi din sec.XIV altele noi în Spania,
Germania, Olanda, Suedia, Austria, Cehia şi Polonia. Treptat încep să fie studiate materii noi
cum ar fi chimia, fizica, filologia, logica şi filosofia. învăţământul scolastic este treptat înlocuit cu
cel umanist şi universităţile sunt încadrate cu profesori laici, specializaţi, retribuiţi şi celibatari.
Mediul universitar devine select, privilegiat, elitist şi deschis gândirii aplicate şi critice.

8. IERARHIA FEUDALĂ Porneşte de la un sistem de relaţii economice, politice şi sociale, fiind

de tip piramidal în frunte cu regele. Urmează treapta seniorilor feudali şi cel al ţărănimii.
Raporturile rege-seniori şi seniori-ţărani se bazează pe principiul ierarhiei, conducerii şi
subordonării, toate reglementate pe încredere şi mai târziu pe relaţii-interese, respectiv obligaţii
publice reciproce.

9. RELAŢIILE DE SUZERANITATE – VASALITATE Criza autorităţii regale şi anarhia feudală a

secolelor IX-XI, duce la un nou raport între seniori – marii principi teritoriali şi vasali – restul
nobilimii de poziţie inferioară. Relaţia se reglementa prin contractul vasalic ce cuprindea
omagiul, investitura şi jurământul de credinţă. Centrul contractului este posesiunea condiţionată
numită fief / feud. Vasalul se obligă la sfat şi ajutor, serviciu militar 40 de zile pe an şi sprijin
financiar. Seniorul se obligă la sfat şi ajutor, protecţie militară şi juridică, acordarea de feud.

10. SENIORIA Senioria (feudul, fieful), semn al atribuţiilor nobiliare cuprinde castelul, anexele
sale şi pâmănturile formate din păduri, ape, păşuni, livezi, grădini şi arabil. El se divide în
rezerva feudală(produsele revin nobilului) şi loturile arendate ţăranilor ce plătesc pentru ele
renta feudală. în plus ţăranii sunt obligaţi la taxele de monopol şi la diverse daruri cu ocazii
deosebite. Raporturile nobili ţărani sunt influenţate de factori economico-politici, dar şi de
raportul de putere dintre clasa feudală şi monarhie. Relaţia feudalo-vasalică are la bază feudul
ce poate fi de natură funciară(posesiune de pământ) şi banală (drept de a judeca, condamna şi
pedepsi pe un teritoriu), la care se poate adăuga dreptul de exacţiune prin abuz de putere(taxe
diverse şi monopoluri).

11. CASTELUL—CENTRU DE PUTERE Castelele erau simbolal puterii politice şi al statutului

privilegiat al clasei nobiliare. Constriute iniţial din lemn şi mai târziu din cărămidă sau piatră, ele
erau ridicate pe insule, în bucle de râuri, pe coline, promontorii, zone stâncoase şi chiar pe
movile artificiale.

Castelul are rol de:

-centru politico-militar, cu funcţie de apărare şi de control a unui teritoriu.

-centru economico-adminisrativ, cu funcţie de coordonare avieţii economice a unui domeniu,

scaun de judecată, loc de târg, centru de depozitare a veniturilor.

-centru de prestigiu, adăpostind permanent sau temporar pe nobil şi familia sa.

Castelul cuprinde zidurile de apărare prevăzute cu turnuri şi contraforţi. Apărarea e dublată de

palisade şi şanţul cu apă, acesul făcându-se print-un pod mobil şi o hersă. În interior avem
depozite, ateliere, grajduri, locuinţele servitorilor şi soldaţilor, puţul de apă şi capela. Centrul
castelului este donjonul ce adăpostea depozite, sala de mese şi de arme şi locuinţa seniorului.
Zidurile masive şi armamentul rudimentar ducea la cucerirea cetăţilor doar prin înfometare,
viclenie sau printr-un atac surpriză. Castelele sunt mai numeroase în vest, se răresc spre
Europa centrală şi sunt foarte rare, aparţinând monarhilor în Europa de est şi sud-est.

12. CAVALERISM ŞI CURTOAZIE Cavalerul este întruchiparea nobilului feudal a cărui idealuri
şi percepte morale sunt: vitejia, forţa în luptă şi loialitatea, cinstea, onoarea, credinţa,
camaraderia.refuzul bogăţiei, uşurinţa de a cheltuii.

Ucenicia cavalerului cuprindea:

-de la 7 la 14 ani este paj la curtea seniorului în văţând legile onoarei şi a curteniei.

-de la 14 la 20 de ani este scutier şi învaţă să lupte, să recite versuri şi să danseze.

Cavalerii se dedică în general războiului şi în timpul liber vânătorii, turnirurilor şi petrecerilor.

Când este armat cavalerul jură să fie onest, curajos, loial seniorului său, să slujească biserica şi
dreptatea, să îi ocrotească pe săraci, văduve şi pe orfani, să lupte în războiele sfinte (cruciade).
Echipamentul unui cavaler se constituie din armură (uneori de 40-60 Kg), scut, lance lungă,
sabie lungă şi scurtă, secure de luptă, ghiogă sau buzdugan şi calul de luptă acoperit şi el de o
armură.