I.

Metodologia de realizare a materialelor de self-help pentru persoanele cu

schizofrenie şi membrii familiilor lor i

II. Ce este schizofrenia: 3

1. Definiţie 3
2. Cauzele schizofreniei 3
3. Ce este şi ce nu este schizofrenia (mituri) 5

III. Cum recunoaştem schizofrenia? 5

1. Cum începe şi care este evoluţia bolii? 5
2. Care sunt simptomele schizofreniei?
3. Când şi la cine căutăm ajutor? 8
4. Câteva lucruri despre diagnosticul în schizofrenie 9
5. De ce „schizofrenie”? 5

IV. Ce să fac cu schizofrenia? 11

1. „Diagnosticul” 11
2.„Care sunt şansele de a mă face bine?” 12
3.„Totul e prea complicat!” 13
4.„Cum mă voi descurca?” 13

V. Tratamentul 16
1. Tratamentul medicamentos 17
2. Tratamente non-medicale 21
A.Terapiile psihosociale 21
a. Terapia cognitivă
22
b. Antrenamentul abilităţilor sociale
24
c. Intervenţia familială 24
d. Psihoeducaţia 26

B. Cum să alegi psihoterapeutul potrivit 26

VI. Din nou acasa 28

1. Implicarea familiei - informează-te pentru a putea ajuta! 28
2. Experţi prin experienţă – mărturii despre schizofrenie 34
A. Cum mi-a influenţat schizofrenia viaţa? 35
B. Despre experienţa vocilor 37
C. Despre experienţa telepatiei 42
D. Schizofrenia: provocare, nu condamnare! Itinerariul
reabilitării şi recuperării 46

VII. Bibliografie 55

1
II Ce este schizofrenia?

1. Definiţie

Schizofrenia este o boală cronică a creireului. Este atât de complexă încâ probabil, sub
această etichetă întâlnim mai multe boli. Afectează 1% din populaţie. Asta înseamnă că în
România trăiesc 20 000 oameni ce au această boală. De obicei apare între 15 şi 30 de ani,
deci este o boală care loveşte tinerii în plină perioadă de afirmare.
La ora actuală se consideră că boala este expresia dezechilibrelor substanţelor chimice
din creier. Nu se cunoaşte exact de ce apar aceste dezechilibre, cea mai acceptată teorie
aratând că aceasta ar fi ca urmare a unor probleme în dezvoltarea creierului în perioada
intrauterină. Fiecare celulă a creierului (neuron) este în contact cu ajutorul unor prelungiri cu
alţi neuroni. Precum o imensă reţea de telefoane. În mod normal mesajul de la un neuron are
un drum bine stabilit către alt neuron. În creierul pacienţilor cu schizofrenie se pare că aceste
legături sunt mai puţin bune. „Apelul” (semnalul biochimic) nu mai ajunge unde trebuie, fie
este prea puternic, fie este prea slab. Efectele sunt blocarea reţelei, interpretarea agreşită a
mesajelor, confuzie. Semnele pot fi la început absente sau mici, trecute cu vederea (de
exemplu, un copil ceva mai neîndemânatic) şi devin evidente mai târziu, în perioada
adolescenţei sau a tinereţii.

2. Cauzele schizofreniei

Cauza exactă a schizofreniei rămâne necunoscută. Se pare că mai mulţi factori joacă un
rol în apariţia bolii. Ca şi în alte boli probabil că este o combinaţie între factorii ereditari şi de
mediu. În tabelul de mai jos se arată cum creşte riscul în anumite situaţii.

Categorei de factori Riscul specific Şansele de apariţie a

de risc bolii
Genetic • Geamăn monozigot (identic) al 46%
unui pacient cu schizofrenie.
• Geamăn dizigot (neidentic) al unui 14%
pacient cu schizofrenie.
• Copilul unui pacient cu 10%
schizofrenie.
• Părinte 5%
Dezvoltare în • Infecţii ale creierului în copilărie. 5%
decursul copilăriei • Probleme în dezvoltarea
limbajului. 3%
• Întârzierea achiziţiilor
neuropsihice. 3%
Factori de mediu pre • Afectarea creierului în cursul 7%
şi peri natali naşterii.
• Incompatibilitatea de Rh. 3%
• Sarcina nedorită. 2%
• Subnutriţia severă (în primul
trimestru de sarcină). 2%
• Gripa mamei (în al doilea trimestru
2%
de sarcină).

2
 • Anotimpul naşterii 1,1%
(iarna/primăvara)

Faptul că la gemenii monozogoţi (identici, cu aceleaşi gene) riscul unuia de a dezvolta

schizofrenie atunci când celălalt are această boală este de 46% arată implicarea factorilor
genetici. Există însă şi reversul medaliei. Deoarece riscul total este mai mic de jumătate
demonstrează importanţa factorilor de mediu în declanşarea acestei boli. Este teoria
vulnerabiltate-stres care afirmă că boala apare la intersecţia între vulnerabilitatea biologică a
persoanei şi factorii de mediu. Dintre factorii de mediu se detaşează afectarea creierului în
cursul naşterii (hipoxia, hemoragiile intracraniene). Dacă au fost astfel de complicaţii în
cursul naşterii este bine să existe şi o urmărire mai atentă pe parcursul dezvoltării copilului.

Stresul şi infecţiile
Rolul stresului în schizofrenie este neclar. El nu cauzează boala, dar stresul emoţional şi
fizic (de exemplu infecţiile) pot declanşa sau înrăutăţii simptomele când boala este deja
prezentă.

Drogurile şi alcoolul
Aceste substanţe nu sunt factori etiologici ai schizofreniei. Cu toate acestea pot înrăutăţii
simptomele psihotice la o persoană cu schizofrenie. Unele droguri (amfetamina şi
feniciclidina) pot crea simptome asemănătoare schizofreniei. Un loc aparte îl ocupă
canabisul al cărui consum pare a creşte de două ori riscul decanşării schizofreniei.

3. Ce este şi ce nu este schizofrenia – mituri

Cu toate că nu deţinem încă toate datele legate de schizofrenie ştim destul încât să
afirmăm că schizofrenia este în mod sigur o boală biologică a creierului şi nu cauzată de
diavol, spirite rele, vrăjitorii, posesie demonică, aşa cum se credea şi, din păcate unii mai
cred încă. De asemenea schizofrenia nu apare datorită mamei dominante sau tatălui pasiv,
urei, păcatului, sărăciei sau experienţelor din copilărie. Nu este o formă de retard mental,
intoxicaţie sau demenţă. Pacientul cu schizofrenie nu are personalitate multiplă şi are mai
puţin de-a face cu tendinţele agresive. Mai sunt şi alte credinţe false despre schizofrenie pe
care le enumerăm aici:
• Oamenii cu schizofrenie nu îşi revin niciodată
• Schizofrenia este contagioasă
• Majoritatea oamenilor cu schizofrenie trebuie să fie instituţionalizaţi (să stea la
azil)
• Persoanele cu schizofrenie sutn violente
• Majoritatea celor cu schizofrenie nu pot munci
Poate că cel mai important lucru pe care trebuie să îl înţelegem despre schizofrenie este
că nu este vina nimănui. Nu este nici mai mult, nici mai puţin decât o boală a creierului.
Dacă ai schizofrenie trebuie să ştii că nu eşti vinovat cu nimic pentru că ai această boală.
De asemenea, dacă o persoană apropiată ţie are schizofrenie, nimic din ceea ce ai făcut
sau nu ai făcut nu a creat schizofrenie la acea persoană.

III. Cum recunoaştem schizofrenia?

1. Cum începe şi care este evoluţia bolii?

În majoritatea cazurilor debutul este lent, nespecific, adeseori suprapunându-se peste

caracteristicile normale ale comportamentului adolescentului. Există totuşi şi cazuri la care
debutul este rapid.

3
 Au fost descrise 3 faze ale schizofreniei – prodromală (de început), activă şi
reziduală.

Faza prodromală
Când simptomele se dezvoltă treptat, oamenii pot începe să îşi piardă interesul
pentru activităţile lor obişnuite şi se închid faţă de prieteni sau familie. Pot fi ceva mai
confuzi, să aibă probleme de concentrare, să se simtă indiferenţi şi apatici, preferând să
petreacă mult timp singuri. Pot de asemenea să devină preocupaţi de religie şi filosofie.
Familia şi prietenii pot fi supăraţi de acest comportament crezând că persoana este mai
degrabă leneşă decât bolnavă. Apare absenteismul şcolar şi scăderea performanţelor.
Uneori se observă schimbarea stilului vestimentar, persoana devenind mai neglijentă şi în
ceea ce priveşte igiena. Comportamentul se modifică, persoana poate să râdă când se
spune o poveste tristă, să se întristeze la o glumă sau, cel mai des, să nu aibă nici o
reacţie.
Sunt semne nespecifice, care, cu toate să se întâlnesc în faza de debut a unei
schizofrenii pot să aibă şi alte cauze. Dacă tu sau altcineva drag aveţi aceste simptome, ar
fi bine să discuţi cu un medic.

Faza activă
În această fază persoanele pot avea halucinaţii, idei delirante, distorsiuni marcante în
gândire şi modificări ale comportamentului. Apar de obicei după perioada prodromală dar
uenori pot să apară brusc.

Faza reziduală
După faza activă oamenii pot fi mai apatici, mai retraşi având probleme de
concentrare. Simptomele sunt similare cu cele descrise în faza prodromală. În cursul vieţii
persoanele cu schizofrenie pot avea unu, două sau mai multe episoade active. Din păcate,
simptomele reziduale pot creşte, iar gradul de funcţionare normală poate să scadă după
fiecare fază activă. De aceea e important să evităm reapariţia lor prin urmarea tratamentului
prescris.

2. Care sunt simptomele schizofreniei?

”Prima dată când m-am îmbolnăvit mi-am schimbat atitudinea faţă de lucrurile pe care
le consideram importante cum ar fi amabilitatea faţă de colegii de la serviciu.”

”Când sunt bolnav luminile sunt mai intense, camerele mai lungi şi mai înguste,
pereţii par de hârtie şi culorile sunt mai intense. Văd feţele în motive geometrice ce încep să
aibă o semnificaţie specială pentru mine. Dacă am noroc şi dozele de medicament sunt
crescute, simptomele se pot termina aici.”

„Câteodată simt că mâinile şi picioarele îmi sunt desprinse de trup şi că corpul mi se

dezintegrează. Îmi este groază să îmi fac baie pentru că îmi este frică de faptul că mă voi
dezintegra şi mă voi scurge la canal. Câteodată îmi este frică de faptul că mă pot destrăma
dacă îmi dau jos hainele.”

(trei exemple de simptome variate ale unor persoane cu schizofrenie)

Pentru uşurinţa clasificării, psihiatrii au împărţit simptomele în pozitive, negative şi

cognitive. Pozitive şi negative nu înseamnă că unele sunt bune iar altele sunt rele.
Simptomele pozitive sunt acelea care apar în plus faţă de normal, iar cele negative sunt
elemente ale psihicului normal care dispar al pacientul cu schizofrenie (sunt în minus). Cu
toate că simptomele pozitive sunt mai ”spectaculoase”, cele negative şi cele cognitive îşi pun
amprenta asupra evoluţiei pe termen lung a bolii.

4
 a) Simptomele pozitive

Aici sunt încadrate ideile delirante, halucinaţiile, dezordinea în gândire şi

comportamentul dezorganizat. Ele dau aşa numita componentă psihotică a bolii. Se
consideră că simptomele pozitive s-ar datora excesului de dopamină în anumit zone ale
creierului. Dopamina este una dintre substanţele chimice prin care neuronii comunică între
ei.

Ideile delirante (delirurile)

Ideea delirantă este ideea falsă, neadevărată, fără bază în realitate, de care nu îţi dai seama,
nu îi critici falsitatea ei. Bolnavul nu simulează ci este perfect convins de adevărul ei.
Exemple:
- gândul că eşti observat prin televizor
- credinţa că eşti o persoană faimoasă
- faptul că radioul sau televizorul îţi transmit doar ţie anumite
mesaje
- gândurile îţi sunt controlate de forţe externe
- oamenii din jur (de obicei cei apropiaţi) vor să îţi facă rău.

Halucinaţiile
Halucinaţiile sunt tulburări de percepţie. Dacă auzi, vezi, miroşi sau simţi gustul a ceva care
nu există aici şi acum, înseamnă că ai halucinaţii. Cele mai frecvente sunt cele auditive şi
apar sub formă de voci. Unele persoane pot să se simtă bine cu aceste voci, pentru altele
vocile pot să fie deranjante, spunând lucruri rele sau urâte despre ele.

Comportamentul dezorganizat
O persoană cu schizofrenie poate avea greutăţi în îndeplinirea activităţilor zilnice precum
îmbăierea, îmbrăcatul sau prepararea unei mese simple. În cursul fazei active a bolii este
posibil să nu îţi poţi planifica activităţile zilnice şi să nu poţi îndeplini diverse sarcini pe care
înainte le îndeplineai cu uşurinţă.

b) Simptomele negative

În această categorie intră avoliţia, ahedonia, alogia, tocirea afectului. Aşa cum
sugerează şi denumirile lor sunt elemente ce dispar din psihicul obişnuit. Se crede că este
expresia deficitului de dopamină din lobii frontali ai creierului.
Avoliţia – descrie pierderea motivaţiei, a dorinţei de a participa la activităţi sau de a face
diverse lucruri. La unii pacienţi avoliţia se manifestă prin indiferenţă la ceea ce se petrece în
jurul lor, neavând nici un interes faţă de muncă sau activităţile sociale.
Ahedonia – simplele plăceri ale vieţii nu-ţi mai trezesc nici un interes. Relaţiile sociale sau
cele intime nu-ţi mai spun nimic.
Alogia – disponibilitate de a comunica redusă şi tinde să devină vagă sau vegetativă. Dacă ai
alogie vei răspunde mai greu la întrebări, sau chiar nu vei răspunde deloc.
Tocirea afectului – „afectul” se referă la exprimarea emoţiilor. Tocirea afectului, caracterizată
printr-un registru restrâns de emoţii exprimate este o situaţie des întâlnită la pacienţii cu
schizofrenie. Expresia facială poate fi relativ imobilă şi neresponsivă, adesea acompaniată
de contact vizual dificil, limbaj corporal redus.

c) Simptomele cognitive

5
 Aici se încadrează problemele de atenţie şi memorie. Poţi fi uşor distras, nu poţi
urmări un program TV mai mult de câteva minute sau uiţi pentru ce ai plecat la cumpărături.

3. Când şi la cine căutăm ajutor?

Deoarece multe din semnele precoce de schizofrenie apar în mod obişnuit la
adolescenţi şi adulţii tineri poate fi dificil de apreciat când e momentul să căutăm ajutor. Dacă
eşti îngrijorat pentru tine sau pentru o persoană dragă cel mai bine este să te încrezi în
instincte. Dacă simţi că se petrece ceva rău în mod serios atunci e mai bine să cauţi ajutor
specializat mai devreme decât mai târziu. Următorul tabel îţi oferă un ghid pentru cel mai
potrivit răspuns.

Monitorizează Discută cu prietenii şi Consultă medicul de familie

• Dispoziţie schimbătoare
• Dificultăţi la adormire
colegii despre în caz de
• Probleme de concentrare • Igienă deficitară
• Dificultăţi la şcoală • Comportament
• Îmbrăcămintea bizară iraţional
• Retragere socială • „Voci”

4. Câteva lucruri despre diagnosticul în schizofrenie

Simptomele nu sunt realităţi permanente. Ele tind să se modifice cu timpul. Un

minimum de simptome (negative sau pozitive) este necesar să existe pentru a se putea pune
un diagnostic de schizofrenie. Este des întâlnită situaţia în care o persoană are câteva
simptome dar nu suficiente pentru a se pune diagnosticul. Numărul maxim de simptome vor
fi prezente în faza activă a bolii. Când sunt prezente suficiente simptome timp de o lună (sau
mai puţin de o lună dacă se administrează medicamente) şi câteva timp de 6 luni, se poate
pune diagnosticul de schizofrenie. Ulterior diagnosticul poate fi menţinut chiar dacă o parte
din simptome au dispărut.
Cel mai bine ar fi ca diagnosticul să fie pus de către medicul psihiatru într-un cabinet
ambulatoriu, iar îngrijirile să fie acordate de o echipă complexă de medici, asistenţi medicali,
psihologi, asistenţi sociali şi profesionişti. Există însă perioade când va trebui să mergi la
spital. De cele mai multe ori diagnosticul se pune acolo şi tot acolo se stabileşte tratamentul.
S-ar putea să trebuiască să te mai internezi din când în când pentru a fi sigur că tratamentul
este bun şi că nu există efecte secundare neacceptabile. Dacă eşti foarte bolnav spitalul
poate fi cel mai sigur loc pentru tine. Internările pot dura de la câteva zile la câteva
săptămâni şi în unele cazuri la câteva luni.
Cel mai bine ar fi să iei singur decizia de a te interna. Dacă totuşi eşti prea bolnav
pentru a lua această decizie s-ar putea să fi nevoit să faci o „internare nevoluntară”. Aceasta
nu înseamnă că îţi pierzi capacitatea de a-ţi decide viitorul tău. Poţi oricând cere informaţii
despre legislaţie şi drepturile tale. Dacă explicaţiile oferite ţi se par greu de înţeles cere
materiale scrise.
Dacă crezi că un membru al familiei tale are nevoie de ajutor de specialitate cel mai
bine este să mergeţi împreună la medicul de familie. El poate lua decizia consultării
medicului psihiatru. Dacă ruda ta refuză mergi singur. Explică-i care sunt problemele şi cere-i
o vizită la domiciliu. În timpul vizitei ruda ta s-ar putea să aibă un comportament diferit. Poate
avea un comportament perfect normal care să nu spună nimic. Cu toate acestea multe
persoane cu schizofrenie au relatat că teama de medic s-a diminuat considerabil atunci când

6
acesta a pus întrebările „potrivite”. De aceea o discuţie prealabilă a ta cu medicul este
binevenită.
Conform legislaţiei în vigoare se poate solicita „internarea nevoluntară” dacă din
cauza tulburării psihice o persoană este în „pericol iminent de vătămare pentru sine sau
pentru alte persoane” sau „în cazul unei persoane suferind de o tulburare psihică gravă şi a
cărei judecată este afectată, atunci când neinternarea ar putea determina o gravă deteriorare
a stării sale sau împiedica să i se acorde tratamentul adecvat”. Pot solicita internarea
medicul de familie, medicul psihiatru care are în îngrijire persoana, familia persoanei,
reprezentanţii serviciilor abilitate ale administraţiei publice locale, reprezentanţi ai poliţiei,
jandarmeriei, parchetului sau ai pompierilor.
Oricum este un moment neplăcut. De obicei familia se simte vinovată în aceste clipe.
Trebuie însă să avem acum în vedere că uneori acesta este răul cel mai mic posibil şi că
fără această internare consecinţele ar putea fi mult mai grave. Se deschide o cale de acces
către un tratament multidisciplinar de specialitate, de a cărui precocitate şi corectitudine va
depinde evoluţia viitoare a bolii. Studiile au arătat că cu cât tratamentul este introdus mai
devreme şi ţine o perioadă mai îndelungată după faza activă cu atât evoluţia bolii este mai
bună.

5. De ce „schizofrenie”?

Descrieri a unor situaţii asemănătoare cu ceea ce numim azi schizofrenie există încă
din antichitate. Bolile mentale în general erau considerate a fi de origine supranaturală,
cauzate de spiritele rele, posesia diavolului, pedeapsă pentru păcate şi alte explicaţii
similare. Din păcate unii mai cred şi astăzi acest lucru.
În 1887 doctorul Emil Kraepelin a descris „dementia precox” o boală ale cărei
simptome sunt asemănătoare cu cele de mai sus. El a încercat să separe această „demenţă
precoce” de alte forme de demenţă care apar mai târziu. În mod corect a intuit că este o
boală a creierului dar a greşit crezând că este o formă de demenţă.
Termenul „schizofrenias” a fost folosit pentru prima dată de Eugen Bleuler în 1911.
Derivă din rădăcinile greceşti schiso (scindare) şi psiche (minte) şi subliniază confuzia
mentală şi gândirea fragmentată a persoanelor cu această boală.
Istoria „diagnosticului de schizofrenie” mai cunoaşte o etapă importantă odată cu
evocarea simptomelor de „gradul întâi” de către Kurt Schneider în 1959. Aceste descrieri
stau la baza manualelor de diagnostic folosite astăzi: Codul Internaţional al Maladiilor (a
zecea ediţie) şi Manualul de Diagnostic şi Statistică a Bolilor Mentale (a patra ediţie,
revizuită).

IV. Ce să fac cu schizofrenia?

1. „Diagnosticul”

Dacă tu sau cineva apropiat ţie a fost diagnosticat cu schizofrenie este natural ca la
început să existe o stare de dezorientare şi negare. De fapt s-a observat că majoritatea
oamenilor trec prin 4 forme de raportare în legătură cu boala:

a) Şoc şi negare

Când apare o boală mentală, situaţia este aşa de confuză şi de copleşitoare încât
singura reacţie posibilă este cea de şoc. Chiar după ce situaţia e recunoscută şi tratamentul
începe, unii oameni continuă să nege că ei au o boală. Adesea ne este frică de implicaţii sau
avem prejudecăţi legate de boala mentală gândind „Eu nu sunt aşa!”. Se poate să
amestecăm realitatea cu idei confuze datorită bolii. Toate acestea sunt de înţeles dar nu

7
schimbă realitatea. Să accepţi că ai o tulburare mentală este dificil şi ai nevoie de multă
putere. Dar dacă faci asta este un pas înainte în recăpătarea controlului asupra vieţii tale.

b) Depresie şi furie

Este natural să fi deprimat de veştile rele. Ar fi neobişnuit dacă nu ai reacţiona aşa. E

important să îţi dai seama că aceasta este o fază reală dar trecătoare; că te poţi îndrepta
către un mod mai pozitiv şi mai folositor de a gândi. Evident că e mai simplu de zis decât de
făcut. Te poate ajuta discuţia cu o persoană dragă. Acelaşi lucru este adevărat şi despre
furie. Uneori este mai simplu să fii furios pe alţii, pe boală sau chiar pe tine. Chiar dacă furia
în sine nu aduce un beneficiu, e bine să îţi dai seama de energia din spatele ei şi s-o îndrepţi
către acţiuni mai folositoare.

c) Acceptarea şi căutarea modalităţilor de adaptare

A accepta nu înseamnă a fi pasiv. Înseamnă recunoaşterea şi împăcarea ta cu toate

calităţile şi defectele, cu tot ceea ce îţi place sau nu-ţi place la tine. Înseamnă să te cunoşti
ca om, fără nici o iluzie. Aceasta îţi oferă o bază mai solidă pentru luptă, pentru adaptarea la
provocările zilnice ale vieţii.

d) Câştigarea încrederii în tine

Cu timpul îţi dai seama că poţi face faţă şi atunci poţi face acest lucru în interesul tău.
La început aceasta poate însemna foarte puţin, ca de exemplu să-ţi prepari singur mâncarea
favorită. S-ar putea ca alţii să nu observe însă, dar tu îţi vei da seama cât de important este.
Când te vei simţi pregătit vei putea să faci şi alte lucruri care să te ajute cum ar fi să ai grijă
ceva mai mult de sănătatea ta fizică, eventuala renunţare/reducere a fumatului, frecventarea
unui curs sau reîntoarcerea la un loc de muncă.
Încearcă să fii conştient de sentimentele tale şi să le recunoşti. Discută-le cu
persoanele dragi, cu profesioniştii din sănătate de încredere. Lucrând cu emoţiile tale, în felul
tău, poţi să ajungi să te accepţi şi să mergi mai departe încrezător.

2. „Care sunt şansele de a mă face bine?”

Firesc, eşti îngrijorat în legătură cu evoluţia bolii. Pe termen lung s-au observat
următoarele:
• aproape un sfert din persoanele cu schizofrenie îşi revin complet sau ajung
la o stare de funcţionare bună;
• jumătate din ei au perioade lungi fără nici un simptom, intersectate de
recăderi ocazionale. Severitatea şi frecvenţa acestor recăderi variază mult şi
adesea depinde de calitatea îngrijirilor şi a suportului pe care persoana le
primeşte. După un prim episod psihotic, aproape trei sferturi din persoanele
care nu îşi mai iau medicaţia fac un nou episod psihotic în curs de un an. În
schimb, acest lucru se întâmplă la mai puţin de jumătate din cei care
continuă să-şi ia medicamentele.
• restul vor continua să aibă dificultăţi pe termen lung. Tratamentul şi măsurile
de sprijin pot reduce simptomele. Cu toate acestea la ei este probabil ca
boala să rămână tot restul vieţii.

3. „Totul e prea complicat!”

Într-o perioadă aşa de confuză poate fi dificil să înţelegi toate informaţiile legate de
boală şi tratament. Dacă simţi că lucrurile se întâmplă prea repede, sunt câteva acţiuni pe
care le poţi întreprinde pentru a putea face faţă situaţiei:

8
 • nu te teme să întrebi dacă este ceva ce nu înţelegi;
• scrie toate întrebările ce îţi trec prin minte pentru a le adresa ulterior;
• ia o foaie şi un pix şi scrie informaţiile importante;
• roagă să participe la discuţii o rudă sau un prieten. Ei s-ar putea să-şi
amintească unele detalii care ţie ţio-au scăpat;
• cere broşuri informative;
• interesează-te dacă există grupuri de suport.

4. „Cum mă voi descurca?”

Datorită evoluţiei greu de prevăzut a acestei boli e bine să înveţi câteva strategii de a
face faţă problemelor zilnice dar şi de a evita câţiva factori ce agravează simptomele. Vei fi
astfel pregătit să faci faţă unei eventuale noi crize.

A. Învaţă să reduci stresul

Unul dintre cel mai des întâlniţi factori ce înrăutăţesc simptomele schizofreniei este
stresul.
Din păcate, faptul în sine de a avea schizofrenie este o situaţie extrem de stresantă.
Nu este mai puţin adevărat că trebuie să-ţi dai seama că stresul nu este doar la persoanele
cu schizofrenie. Aproape toată lumea este stresată la un moment dat. Doar că unii oameni
reuşesc să reacţioneze mai bine decât alţii. Următoarele sfaturi te pot ajuta fie să reduci
stresul, fie să-i faci mai bine faţă:
• observă ce se întâmplă cu tine în timpul situaţiilor stresante şi notează asta
într-un tabel. Te poate ajuta să recunoşti semnele de avertizare;
• scrie o listă cu situaţiile în care te simţi stresat. Ce poţi face ca să le eviţi?
Dacă nu le poţi evita, există vreo posibilitate să le faci mai puţin stresante?
• dacă simţi că o situaţie devine stresantă (de exemplu, un magazin sau o
stradă aglomerată) retrage-te treptat. Încercând să fugi brusc s-ar putea să te
simţi şi mai stresat;
• evită alcoolul, drogurile şi cafeina (din cafea,ceai, coca-cola). Te pot relaxa
iniţial dar provoacă a doua zi o revenire şi mai puternică a anxietăţii;
• învaţă să te relaxezi (de exemplu, ascultă muzică, fă o baie caldă, plimbă-te,
citeşte, navighează pe internet, du-te la un film cu un prieten, fă sport, etc.)
• găseşte pe cineva cu care poţi să vorbeşti. Nu eşti singur! Dacă ai o
problemă, împărtăşeşte-o cu acea persoană.
• simplifică-ţi viaţa – nu fă mai multe lucruri deodată, încearcă să faci câte o
singură activitate;
• fă-ţi un program zilnic şi respectă-l;
• dacă ai un conflict cu cineva, încearcă să vorbeşti cu o persoană care este
neutră faţă de situaţie şi vezi dacă te poate ajuta cu o părere obiectivă asupra
a ceea ce se întâmplă.
Ce se întâmplă când suntem stresaţi?

În mintea noastră Cu corpul nostru

Ne gândim în continuu la o problemă.
Suntem îngrijoraţi că suntem îngrijoraţi
(gândire circulară).
Devenim dezorientaţi.
Ne e frică, chiar dacă nu e nici un pericol.
Lucrurile din jurul nostru par a ne scăpa de
sub control.
Avem impresia că în orice moment se va
întâmpla ceva înspăimântător.
Ne tremură mâinile şi le simţim transpirate.
Ni se usucă gura.
Inima bate cu putere şi repede.
Simţim un nod în gât sau în stomac.
Ne doare capul.
Muşchii sunt încordaţi.
Simţim furnicături în mâini şi picioare.
Respiraţia devine neregulată.
Uneori ameţim deoarece respirăm prea

9
 repede.

B. Învaţă să învingi depresia

Aproape o treime din persoanele cu schizofrenie au o perioadă de tristeţe intensă sau
depresie. Este de înţeles: pe de o parte poate fi o caracteristică a bolii, iar pe de alta o
reacţie la dificultăţile pe care le întâlneşti. Totuşi asta nu înseamnă că trebuie să te
obişnuieşti să te simţi aşa. Sunt multe lucruri care te pot ajuta să-ţi îmbunătăţeşti dispoziţia şi
să combaţi depresia:
• spune-i medicului psihiatru – poţi suferi de o tulburare depresivă ce necesită medicaţie;
• odihneşte-te – unele din simptomele depresiei pot fi asociate cu oboseala. Un somn bun te
poate face să te simţi mai bine;
• ieşi afară din casă – izolarea şi plictisul îţi vor face doar rău. Chiar dacă ieşi doar să cumperi
un ziar poţi să reduci sentimentele negative;
• vizitează un prieten sau o rudă – contactul cu alţi oameni te poate face să te simţi mai bine;
• fă mişcare – îţi va reduce tensiunea, stresul;
• fă ceva ce îţi place – când eşti deprimat este uşor să uiţi că sunt lucruri care pot să îţi aducă
plăcere. Citeşte o carte, uită-te la un film, plimbă-te prin parc sau vizitează-ţi prietenii. Orice
îţi abate atenţia de la problemele tale te poate ajuta;
• învaţă să te relaxezi (vezi mai încolo) – întreabă doctorul, asistentele, psihologul despre
exerciţii de relaxare;
• învaţă să combaţi stresul (vezi mai sus).

C. Învaţă să te relaxezi
• reglează-ţi respiraţia. Doar micşorând ritmul respiraţiei poţi reduce anxietatea
şi sentimentele stresante. De câte ori te simţi anxios sau stresat, trage aer
adânc pe nas, numără până la şapte apoi expiră uşor numărând până la
unsprezece. Apoi începe să respiri în cicluri de câte şase secunde: inspiri trei
secunde, expiri trei secunde. La finalul fiecărui minut ţine-ţi respiraţia din nou
timp de zece secunde.
• fă-ţi un colţ de relaxare. Încearcă să stai într-o cameră liniştită şi călduroasă.
Pune pe podea un covoraş moale. Redu luminozitatea. Alege o muzică liniştită,
de preferinţă fără versuri sau cu versuri care nu-ţi distrag atenţia. Întinde-te şi
fă:
• exerciţii de relaxare. De exemplu, culcat pe covoraş încearcă să-ţi relaxezi
treptat toţi muşchii. Începe cu degetele de la mâini şi de la picioare, eliberând
încet tensiunea. Urcă de-a lungul braţelor şi picioarelor, apoi relaxează-ţi
trunchiul şi la final gâtul şi capul.
• Întreabă un specialist. Terapeutul ocupaţional va putea să te sfătuiască în
legătură cu tehnicile de relaxare. Întreabă medicul despre un curs de relaxare.

D. Învaţă să combaţi gândurile rele

Câteodată poţi simţi că totul se duce de râpă şi că nu mai poţi face faţă la greutăţile
vieţii. Gândul la sinucidere este destul de des întâlnit la persoanele cu schizofrenie. Este
important să îţi aminteşti că nu o să te simţi mereu aşa şi că sunt câteva lucruri pe care le
poţi face pentru a îndepărta aceste gânduri.
• Încearcă să vorbeşti cu cineva în care ai încredere. Exprimându-ţi
sentimentele le faci să pară mai puţin copleşitoare şi asta te poate ajuta ca să te
simţi mai bine.
• Încearcă să schimbi ceva în jurul tău. Dacă eşti într-o cameră ieşi să faci o
plimbare, vizitează un prieten sau o rudă, sau pur şi simplu mergi în altă
cameră.
• Fă o listă cu toate cu toate lucrurile bune despre tine, prietenii tăi, oamenii la
care ţii. Foloseşte această listă pentru a lupta cu gândurile de suicid.

10
 • Stabileşte cu membri familiei tale că îi vei suna dacă vei simţi că îţi vin astfel
de gânduri. Sună-ţi doctorul sau pe cineva de specialitate. E foarte important să
continui să îţi iei medicamentele şi eventual să discuţi reevaluarea tratamentului
tău.

E. Alcoolul şi drogurile nu sunt o soluţie

Multe persoane cu schizofrenie apelează la alcool şi droguri pentru a-şi uşura povara
simptomelor. La noi în ţară se apelează de obicei la alcool dar nu suntem feriţi nici de
utilizarea drogurilor (mai ales de către tineri).
Chiar dacă unele persoane afirmă că pe termen scurt se simt mai bine, în evoluţia pe
termen lung, s-a observat că simptomele se înrăutăţesc. Există numeroase studii care
dovedesc că aceste substanţe înrăutăţesc simptomele psihotice ale bolii – paranoia,
halucinaţiile, delirul. De asemenea pot declanşa un episod psihotic chiar la persoanele care
nu au mai avut vreun episod anterior, dar au risc crescut de apariţie a schizofreniei – de
exemplu, rudele apropiate ale unei persoane cu schizofrenie (vezi riscul genetic).
Dacă îţi „tratezi” simptomele de schizofrenie cu astfel de substanţe vei întârzia
primirea medicaţiei anti psihotice. Cu cât se întârzie iniţierea tratamentului medicamentos
şi a celorlalte terapii cu atât va dura mai mult episodul de boală. Acest fapt îţi va reduce
şansele de a-ţi îmbunătăţi viaţa şi de a recâştiga controlul asupra bolii tale.

V. Tratamentul

Cu toate că pe termen lung trei din patru persoane cu schizofrenie îşi

îmbunătăţesc semnificativ starea sau îţi revin, nu avem încă un tratament care să vindece
schizofrenia. Singurul mod de a controla simptomele este combinaţia dintre medicamentele
antipsihotice şi intervenţiile psihosociale.
Tratamentul schizofreniei a evoluat mult în ultimii 100 de ani. Înainte era
considerată o boală misterioasă şi era tratată cu o serie de mijloace bizare şi brutale. La
momentul de faţă a devenit o boală tratabilă. Poate cel mai important lucru de reţinut este
că doar beneficiind de ambele braţe ale tratamentului (medicamentos şi psihosocial)
evoluţia pe termen lung va fi bună. Renunţarea la un din verigi atrage după sine la scurt
timp şi renunţarea la cealaltă. De exemplu, fără să îţi iei medicamentele cu greu poţi
ajunge la un nivel minim al simptomelor care să îţi permită să îţi recapeţi controlul. Dar
dacă tratamentul se reduce doar la medicaţie, fără a lucra la recâştigare a abilităţilor
psihosociale, la reintegrarea în muncă sau şcoală, lucrurile se deteriorează, te simţi inutil,
deprimat, copleşit de efectele secundare ale medicamentelor şi vei renunţa la ele. De
aceea insistă să primeşti din partea echipei terapeutice ambele tipuri de îngrijiri. Este
singura soluţie câştigătoare.

1. Tratamentul medicamentos
Datele adunate până acum sunt elocvente. Fără medicaţie şansele reapariţiei
unui episod psihotic la 2 ani sunt d e75-80 %. Acestea se reduc la jumătate în cazul în care
se iau medicamente antipsihotice şi scad şi mai mult la combinarea cu măsurile sociale.
De la început trebuie să ştii că modalitatea de clasificare a medicamentelor
antipsihotice este controversată şi relativ confuză. Antipsihoticele mai vechi („de primă
generaţie”, „convenţionale”, „tipice”) sunt medicamente ce au eficacitate antipsihotică
(acţionează pe simptomele pozitive) dar sunt de asemenea asociate cu efecte secundare
extrapiramidale (mişcări involuntare, rigiditate, nelinişte – vezi mai jos). Antipsihoticele mai
noi („de noua generaţie”, „neconvenţionale”, „atipice”) nu au efecte extrapiramidale.
Aceasta este principala diferenţă dintre ele. Cu toate acestea este o „zonă gri” între ele. În
plus ambele grupuri sunt destul de neomogene mai ales în privinţa efectelor secundare.
Mai degrabă noţiunile de „tipice” şi „atipice” corespund unor grupuri general acceptate de
substanţe cu mecanisme de acţiune şi eficacitate relativ asemănătoare.
Principalele antipsihotice aflate in uz sunt următoarele:

11
Substanţa activă Denumirea comercială Forma de prezentare
Haloperidol Haldol Picături (pic), soluţie injectabilă (s.i.)
Levomepromazin Levomepromazin Comprimate (cp)
Fluphentixol Fluanxol s.i.
Zuclophentixol Clopixol pic., cp., s.i.
Clorpromazin Plegomanzin s.i.

Unele preparate (Fluanxol, Clopixol depot) sunt soluţii injectabile cu acţiune

prelungita (2 – 4 săptămâni) utile în cazul în care ai dificultăţi în administrarea zilnică a
medicaţiei.
Antipsihoticele tipice acţionează prin modificare nivelului de dopamină din creier.
De aici rezultă şi avantajele şi dezavantajele lor. Principalul avantaj îl constituie efectul bun
pe simptomele pozitive (deliruri, halucinaţii) care aşa cum am amintit se crede că se
datorează excesului de dopamină. Dezavantajul lor e dat de influenţarea în mai mică
măsură a simptomelor negative şi cognitive. Ceea ce limitează însă şi mai mult folosirea lor
sunt efectele secundare. Acestea creează niveluri diferite de disconfort ce variază de la o
persoană la alta.
Cele mai întâlnite efecte secundare neurologice sunt distonia acută, akatisia şi
Parkinsonismul. Aceste efecte şi managementul lor sunt detaliate in tabelul de mai jos.

Tipul Factorii de risc Tratament

Distonie acută Bărbaţi tineri, doze mari,
Imediat – anticolinergige oral
Crize oculogire (mişcari medicamente puternice,
(trihexifenidil – Romparkin)
dezordonate ale ochilor) antipshotice tipice (AT)sau intramuscular
Torticolis (contacturi ale Ulterior - se reduce doza
muscilor gâtului) totală de antipsihotic sau se
scimba pe un antipshotic
atipic (AA) sau se adaugă un
anticolinergic oral
Parkinsonism Efect dependent de doză, Se reduce doza sau se
Bradikinezie (miscari mai des întâlnit la AT adaugă anticolinergice orale
greoaie) Se schimbă cu un AA
Tremor
Rigiditatea mainilor „în
roată dinţată”)
Akatisie Fier palsmatic scăzut Se reduce doza sau se
Nelinişte motorie şi Efect dependent de doză, adaugă alt medicament
subiectivă mai fracvent la AT (diazepam, propanolol)

Diskinezia tardivă )un efect se cundar pe termen lung) apare cu o rată de 5% pe

an în primii 5 ani de tratament şi ajunge la peste 50% la pacienţii vîrstnici.

Diskinezia tardivă Mişcări anormale involuntare induse de

antipsihotice ( la nivelul feţei, trunchiului,
membrelor)
Factori de risc Vârsta înaintată
Sexul feminin
Afectare organică a creirului
Predominenţa simptomelor negative
Antipshotice tipice (in primul rând)
-doză înaltă
-durată lungă a tratamentului

12
Management Se schimbă antipsihoticul - se prefera AA,
clozapina având referinţe bune
Alte soluţii (mai puţin preferate) - tratamentul
cu vitamina E sau amantadină

La mai puţin de 0,5% din pacienţii trataţi cu antipsihotice tipice poate aparea
sindromul neuroleptic malign (SNM)

Sindromul neuroleptic malign Reacţie particulară a pacientului ce apare

(predominant) la AT caracterizată prin:
- rigiditate musculară
- stare de conştienţă alterată
- febră
- variaţii mari ale tensiunii arteriale
- valori crescute ale creatin fosfokinayei
(substanţă care creşte in caz de lezare a
muşchilor)

Factori de risc Afectare organică a creierului

Deshidratare preexistentă
Agitaţie preexistentă
Creştere rapidă a dozelor sau folosirea AT
intramusculare
Management - se opreşte antipsihoticul
- spitalizare
- măsuri suportive – hidratare, corectarea
dezechilibrelor de substanţe din sânge
(sodiu, potasiu, calciu etc.)
- dacă este necesar un nou antipsihotic, se
foloseşti unul atipic (se intoduce la 2
săptămîni de la rezolvarea SNM)

Efectele secundare neneurologice şi gestionarea lor sunt detaliate mai jos.

Efectul secundar Tratamentul

Hipotensiune ortostatică Se scad dozele, hidratare; se schimbă cu
un AA dacă persistă
Hiperprolactinemie (tulburare hormonală): Se înlocuieşte cu un AA ce nu creşte
- amenoree (absenţa ciclului menstrual) prolactina
- galactoree (secreţie mamară, poate apărea
şi la bărbaţi)
- efecte complexe neurometabolice şi
hormonale)
Tulburări sexuale: Se evaluează cu atenţie; se iau în
- scăderea apetitului sexual considerare şi factorii psihologici
-impotenţă Se poate schimba cu un AA
- ejacuare întârziată
- lipsa orgasmului
Sedare Se folosesc doze mai mici sau un
antipshotic mai puţin sedativ
Efecte anticolinergice: Se scimba cu un AA
- vedere neclară

13
 - gură uscată
- constipaţie
Creştere în greutate Efect mai des întâlnit la unele AA
Se modifică stilul de viaţă (dietă, exerciţii
fizice)
Se poate schimba cu un alt AA

După cum am precizat antipsihoticele atipice sunt substanţe care au efect

antipsihotic (diminuă simptomele pozitive) şi nu au efecte extrapiramidale (cel puţin la doze
mici). În plus acţionează şi asupra simptomelor negative iar unele parţial şi asupra
simptomelor cognitive. Aceste efecte provin din influenţarea mai multor substanţe în creier
(nu doar a dopaminei). Iată mai jos o listă cu antipsihotice atipice:

Substanţa activă Denumire comercială Forma de prezentare

Amisolprid Solian Cp
Aripiprazol Abilify Cp, s.i.
Clozapină Leponex Cp
Olanzapină Zyprexa Cp., tablete orodispersabile, s.i
Quetiapină Seroquel Cp
Risperidonă Rispolept Cp, soluţie orală, s.i. cu acţiune
îndelungată
Sertindol Serdolect Cp
Ziprasidonă Zeldox Cp., s.i.

2. Tratamente non-medicale
A.Terapiile psihosociale

Terapia sau intervenţia la nivel psihosocial facilitează adaptarea persoanelor diagnosticate

cu schizofrenie sau care au depăşit episodul psihotic acut la cerinţele vieţii de zi cu zi,
continuarea studiilor, menţinerea locului de muncă, traiul independent, favorizând
reconstrucţia propriei vieţi şi chiar a propriei identităţi.

Abordarea cea mai eficientă este cea care integrează farmacoterapia şi intervenţia la nivel
psihosocial. Terapia psihosocială, însoţită de medicaţia adecvată reduce numărul
internărilor, severitatea simptomelor şi suferinţa asociată acestora. Terapiile psihosociale
îmbunătăţesc performanţa la şcoală sau la locul de muncă, cresc calitatea vieţii şi oferă
sprijinul necesar persoanelor cu schizofrenie şi familiilor lor.

Efectul includerii terapiilor psihosociale în planul terapeutic nu este deloc neglijabil. Dacă
urmarea strictă a tratamentului medicamentos reduce riscul de recidivă la jumătate (40-50%
într-o perioadă 2 ani), intervenţia la nivel familial, sau antrenamentul abilităţilor sociale
reduce acest risc cu 65-75% într-o perioadă de 2 ani.

Într-o tulburare care afectează persoana pe termen lung cea mai importantă componentă a
tratamentului este alianţa terapeutică, stabilită între persoana bolnavă, familia acesteia şi
echipa terapeutică. În cadrul acestei alianţe atât familia cât şi echipa terapeutică pot afla
despre preocupările, visele şi planurile persoanei cu schizofrenie, fapt ce pune bazele
înţelegerii, empatiei şi încrederii, ingrediente esenţiale ale succesului terapeutic.

Persoanele cu schizofrenie trebuie încurajate să stabilească scopuri şi să evalueze în mod

constant şi realist progresele realizate. Intensitatea intervenţiilor terapeutice trebuie să fie în
acord cu nevoia de sprijin pentru atingerea acestor obiective personale. În primul an după

14
episodul psihotic acut intervenţia este mai intensivă. Pentru cei mai mulţi ea se reduce cu
timpul. Alţii vor continua să necesite monitorizare permanentă, intervenţie în criză şi
susţinere intensivă.

Interventiile psihosociale joaca un rol-cheie in programele terapeutice complexe, care se

adresează schizofreniei, si sunt probabil o componenta esentiala a tratamentului. Prin aceste
intervenţii, se îmbunătăţeşte nivelul global de funcţionare, calitatea vietii si complianta la
tratament. Dezvoltarea unor politici comunitare si a unor tehnici de interventie psihosociala a
largit sfera de interes in tratamentul schizofreniei. Deciziile de orientare terapeutica si sociala
au un caracter colaborativ si sunt adaptate nu numai nevoilor, ci si preferintelor pacientului.

Terapiile psihosociale includ:

e. Terapia cognitivă
f. Antrenamentul abilităţilor sociale
g. Intervenţia familială
h. Psihoeducaţia

a. Terapia cognitivă

1. Ce este?
Terapia cognitivă reprezintă o formă de psihoterapie de scurtă durată, ce şi-a demonstrate
eficienţa în tratamentul a unei varietăţi mare de probleme de sănătate mintală.

Principiul de baza al TCC s-ar putea rezuma astfel: ceea ce GANDESC oamenii influenteaza
modul in care se SIMT din punct de vedere emotional si ceea ce FAC.

In terapia comportamentala si cognitiva, terapeutul si clientul colaborează pentru a găsi o

explicaţie comună asupra problemelor clientului şi pentru a identifica felul in care
aceste probleme ii afecteaza gandurile, comportamentul, emotiile si viata de zi cu zi.

2. La ce ajută?
În cazul schizofreniei, rezultate favorabile au fost obţinute în controlul simptomelor positive şi
combaterea depresiei. Terapia cognitivă şi-a demonstrat eficienţa şi în reducerea severităţii
simptomelor care, cel puţin parţial, erau rezistente la tratamentul medicamentos.

Pe durata unei suferinte psihice, felul in care oamenii se percep si se judeca pe ei insisi se
modifica, asa cum se modifica si felul in care sunt percepute lucrurile si evenimentele.
Acestea tind sa fie exagerate. Exagerararile pot inrautati felul in care o persoana se simte si
o pot constrange sa reactioneze in moduri care mentin suferinta in loc sa o usureze.

Scopul terapiei este cresterea abilitatii clientilor de a utiliza eficient informaţia din realitate
(percepţia evenimentelor, a propriei persoane sau a celorlaţi) pentru gasi singuri solutii
pentru problemele lor, pentru a funcţiona independent şi a contracara disperarea sau alte
simptome psihologice

3. Cum se realizează?
Terapia este conceputa sa dureze un numar de sedinte stabilit in prealabil de terapeut
impreuna cu clientul. Numarul de sedinte necesare va fi diferit in functie de natura si
severitatea problemei pentru care se prezinta acesta. In mod obisnuit, sedintele sunt
saptamanale, dureaza o ora iar numarul lor mediu este intre 10 si 15 dar acest numar

15
 poate fi considerabil mai mare sau mai mic. Dupa incheierea tratamentului, clientul si
terapeutul cad de acord asupra unui numar limitat de sedinte de urmarire a evolutiei,
spatiate in timp (ex. o sedinta pe luna), cu rolul de a mentine progresul obtinut.

b. Antrenamentul abilităţilor sociale

Ce este?

Antrenamentul abilităţilor sociale (AAS) este o formă de terapie comportamentală care

adresează dificultăţile de relaţionare şi funcţionare socială.

Premisa fundamentală a AAS este că abilităţile de relaţionare interpersonală necesită

integrarea fină şi armonizarea unei combinaţii de comportamente simple:

- comportament non-verbal (expresia fetei, gesturi, contact vizual)

- trasaturi paralingvistice (intensitatea vocii si emotiile exprimate)
- continut verbal (de ex. a ramâne la subiect, discurs coerent si adecvat situatiei)
- echilibru interactiv (latenta raspunsului, timpul alocat vorbirii)

La ce ajută?
O problemă importantă a persoanelor diagnosticate cu schizofrenie o reprezintă deteriorarea
funcţionării sociale – dificultăţile de a stabili şi menţine relaţii interpersonale, de a exercita
roluri precum student, părinte sau angajat, de a se auto-îngriji, de a identifica şi realiza
activităţi de tip recreativ. Deficitele în plan senzorial şi cognitiv au o influenţă negativă
(interferează cu) asupra dezvoltarii naturale, exercitarii şi îmbunătăţirii competentelor sociale
în cadrul relatiilor interpersonale si astfel, antrenează si mentin izolarea sociala şi
deteriorarea relatiilor familiale si a contactelor sociale.

Cu AAS poţi învăţa sau poţi redobândi abilităţi de comunicare precum: sa initiezi o discutie
cu o persoana familiara sau necunoscuta, sa privesti interlocutorul in ochi, sa gasesti
subiecte de conversatie de interes comun, cand si cum sa schimbi subiectul sau cum sa iti
dai seama daca celalalt este interesat de ceea ce ai tu de spus. SST te invata deasemnea
sa interpretezi corect semnalele si comportamentul interlocutorului şi sa te descurci cu
succes intr-o varietate de situatii sociale (la medic, la cumparaturi, la servici, la scoala etc).

AAS asigura imbunatatirea relatiilor interpersonale si implicit favorizeaza integrarea sociala

si dezvoltarea increderii in sine.

Cum se realizează? AAS se desfasoara in sedinte individuale sau de grup

c. Interventia Familiala

Ce este ?

Aceasta intervenitie presupune educarea membrilor familiei cu privire la diagnosticul de

schizofrenie si tratamentul disponibil, oferirea de solutii la comportamente sau situatii
problematice în care este implicata ruda bolnava si invarea unor tehnici de management a
situatiilor de criza.

Asumptiile interventiilor in plan familial sunt:

- schizofrenia este o boală
- schizofrenia nu este determinata de mediul familial – relatii conflictuale, greseli de
educatie

16
 - cu sustinere adecvata familia poate actiona ca agent terapeutic
- interventiile familiale sunt o componenta a planului terapeutic, un adjuvant al
tratamentului medicamentos

La ce ajută?
Studiile arată că intervenţiile în plan familial pot întârzia sau preveni recăderile, prin
reducerea stresului si armonizarea relatiilor familiale. Familia reprezintă de asemenea un
important agent terapeutic şi un aliat în lupta cu boala, un membru important al echipei
terapeutice, alături de beneficiar şi specialişti.

Interventia familiala favorizează:

- învăţarea unor strategii eficiente de a face dificultăţilor bolii
- îmbunătăţirea abilităţilor de comunicare
- învăţarea unor strategii de prevenire a recăderilor, inclusiv detectarea semnelor
precoce
- învăţarea unor strategii de management eficient al stresului
- învăţarea unor tehnici de management a situatiilor de criza si de a oferi sprijin mutual

Prin acest tip de interventie familiile persoanelor cu schizofrenie

- dobândesc o mai buna intelegere a suferintei rudei lor
- pot depasi sentimentele de vinovatie si autoacuzare,
- pot oferi sprijin in mod mai eficient
- îşi pot imbunatati relatia cu insasi persoana in suferinta.

Cum se realizează?

Interventia familiala se poate realiza individual, pentru fiecare familie in parte, sau in grup,
pentru mai multe familii o data. Ea poate avea loc acasa, in mediul familial sau in cadru
institutional (de exemplu la spital sau la Centrul de Sănătate Mintală) Persoana cu
schizofrenie poate, optional, sa participe la sedinte, in functie de disponibilitate si stadiul bolii
in care se afla.

d. Psihoeducatia

Ce este?

Psihoeducaţia reprezintă un mod sistematic, structurat, didactic de informare cu privire la

boala si tratamentul disponibil.

La ce ajută?

Implicarea persoanei în realizarea planului terapeutic ce îi este adresat va fi cu mult mai

activă dacă ea a fost implicată în prealabil în elaborarea lui şi a înţeles importanţa fiecărei
componente care a fost specificată acolo.

Prin intermediul psihoeducaţiei beneficiarii şi familiile lor dobândesc informaţii cu privire la

boală şi cauzele acesteia, tratamentul disponibil şi strategiile terapeutice recomandate, rolul
planului terapeutic în reducerea simptomatologiei şi în realizarea obiectivelor, viselor
personale, felul în care boala le poate influenţa relaţiile interpersonale, abilitatea de a
gestiona stresul, de a rezolva probleme, de a lua decizii sau planurile de viitor.

Dacă profesioniştii deţin expertiza tehnică, când vine vorba de viaţa personală, de experienţa
subiectivă a bolii, experţi sunt beneficiarii (experţi prin experienţă). Participarea lor activă în

17
calitate de parteneri, membri cu drepturi depline în cadrul echipei terapeutice creeaza
premizele auto-determinării, redobândirii controlului asupra propriei vieţi şi suferinţe.

Cum se realizează?

Psihoeducaţia se poate realiza şi individual, dar cel mai frecvent este un proces care are loc
în grup. Cuprinde un număr finit, specificat de sesiuni de instruire, a căror conţinut este
cuprins în manuale şi caiete pentru participanţi. Ca în orice proces de învăţare, prezenţa şi
participarea activă la cât mai multe sesiuni este multt mai benefică decât ascultarea unei
singure prelegeri sau lectura unei cărţi.

B. Cum să alegi psihoterapeutul potrivit

a. De ce este alegerea terapeutului atât de importantă?

De ce este atât de important să faci alegerea corectă?

Terapia este un proces care presupune o foarte bună colaborare între pacient/client şi
terapeutul său deci este extrem de important ca cei doi să fie compatibili. După ce ţi-ai ales
un terapeut trebuie să ai în vedere faptul că terapia presupune multă efort şi că este posibil
să treci prin momente dificile. Totodată, terapia poate să îţi ofere multă satisfacţie şi să îţi
influenţeze în mod pozitiv viaţa.

b. Poate un terapeut să spună şi altora ce discut cu el în timpul terapiei?

Poţi sa fii liniştit din acest punct de vedere. Oricine lucrează în domeniul sănătăţii mintale are
obligaţia etică de a nu divulga ceea ce află de la pacientul/clientul său. Totuşi, terapeuţii sunt
obligaţi prin lege să raporteze autorităţilor orice informaţie cu privire la situaţii periculoase, de
exemplu ameninţarea de a arunca o clădire în aer sau de a-i face rău cuiva.

c. Care sunt paşii ce trebuie parcurşi pentru alegerea unui terapeut?

1. Apelează la medicul tău de familie pentru a elimina orice cauză organică a suferinţei
tale. Spre exemplu, dacă glanda ta tiroidă nu funcţionează cum ar trebui simptome
precum lipsa poftei de mâncare sau astenia i se pot datora ei şi nu depresiei.
2. Interesează-te din mai multe surse despre un terapeut înainte să faci p programare la
el. Menţionează detalii cu privire la vârstă, sex, rasă sau religie dacă acestea sunt
importante pentru tine.
3. Interesează-te la telefon asupra locului unde vă veţi întâlni, asupra disponibilităţii
terapeutului si onorariului său(dacă alegi un cabinet particular) şi). Întrebă dacă
terapeutul cu care vei lucra oferă reduceri în funcţie de venitul clienţilor săi
4. Asigură-te că terapeutul la care intenţionezi să mergi are experienţă în tratarea celor
cu probleme asemănătoare problemei tale. Poţi să ceri informaţii cu privire la
calificarea, studiile şi vechimea sa în domeniu.
5. Dacă eşti mulţumit cu cele aflate până aici fă o programare.
6. La prima şedinţă caută să descrii acele probleme care te-au determinat să apelezi la
ajutorul terapeutului. Află detalii cu privire la:
- Tipul de terapie/tratament pe care ţi-l recomandă
- Dacă a avut succes în tratarea unor probleme asemănătoare cu a ta
- Care sunt beneficiile şi efectele secundare la care te poţi aştepta
- Câte şedinţe de terapie îţi recomandă
7. Asigură-te că psihoterapeutul ales nu are invariabil aceeaşi abordare pentru toţi
clienţii săi. Ceea ce dă rezultat la un pacient nu va funcţiona obligatoriu la oricine are
această problemă. Diferitele forme de psihoterapie şi de tratament medicamentos au
apărut pentru a fi utilizate în situaţii cât mai variate.

18
 8. Deşi rolul terapeutului nu este de a-ţi fi prieten este important să ai o relaţie bună cu
el. După prima şedinţă încearcă să îţi dai seama de ceea ce simţi în legătură cu
terapeutul tău.
9. Dacă în majoritatea cazurilor de mai sus impresia este pozitivă fă-ţi o nouă
programare pentru a începe colaborarea în vederea înţelegerii şi depăşirii
problemelor tale. Dacă impresia este negativă caută un alt terapeut.

VI. Din nou acasă

1. Implicarea familiei - informează-te pentru a putea ajuta!

Există credinţa împământenită că cel mai mult suferă familia şi prietenii când o persoană se
îmbolnăveşte de schizofrenie. De obicei membrii familiei observă că nu mai găsesc un
numitor comun cu persoana în suferinţă. Acest fapt antrenează pierderea armoniei relaţiilor
familiale. În general ei sunt primii care observă că ceva nu este în regulă, poate fi retragerea
şi izolarea socială, temeri sau obsesii ieşite din comun, pretenţii exagerate, paranoia,
pierderea coerenţei şi a capacităţii de a susţine adecvat o conversaţie. Toate aceste lucruri
necesită o atenţie specială, constituind un factor de stres pentru familie, care de multe ori nu
ştie cu ce se confrunta şi care sunt remediile.
Cum să facem faţă unei situaţii de criză

O familie cu un membru bolnav de schizofrenie va trece, mai devreme sau mai târziu, printr-
o situaţie de criză. Există câteva gesturi care, îndeplinite corect, pot reduce sau diminua
riscurile asociate cu o asemenea situaţie. La modul ideal, trebuie combătute simptomele
psihotice (psihoza reprezintă pierderea legăturii cu realitatea) iar persoana în cauză trebuie
să primească ajutor, protecţie şi suport psihologic.

Se întâmplă rar sau niciodată ca o persoană bolnavă să piardă în întregime controlul asupra
gândurilor, sentimentelor şi comportamentului său dintr-o dată. Rudele sau prietenii apropiaţi
observă de obicei o suită de comportamente îngrijorătoare: insomnii, realizarea ritualică a
unor activităţi, atitudine tot mai suspicioasă, izbucniri neaşteptate etc.

Dacă se iau măsuri în acest stadiu precoce există şanse de a se evita criza care urmează.
De multe ori persoana în cauză a încetat să îşi mai ia medicamentele. Dacă bănuiţi aşa ceva
în cazul persoanei pe care o îngrijiţi îndemnaţi-o să accepte o vizită la medicul său curant.
Dacă nu reuşiţi (cu cât este mai adâncă psihoza pacientului cu atât mai greu este să îl
convingeţi să accepte) trebuie să contactaţi medicul cât mai repede.

Totodată este important să învăţaţi să vă folosiţi intuiţia. Dacă situaţia vă îngrijorează trebuie
să luaţi imediat măsuri. Ţineţi minte că scopul principal este de a vă ajuta ruda bolnavă să îşi
recapete controlul. Căutaţi să nu faceţi nimic din ce ar tulbura în mod inutil situaţia.

Va poate fi de folos să încercaţi să aflaţi dacă persoana bolnavă nu este cumva speriată de
senzaţia că îşi pierdere controlul asupra propriei minţi. În plus, vocile pe care le aude ar
putea să îi dea comenzi înfricoşătoare. Imaginaţi-vă că, în mintea persoanei bolnave,
comenzile ar putea să vină de la lustre, camera în care se află poate fi plină de gaze
otrăvitoare iar pe geamuri intră în casă şerpi.

Trebuie să acceptaţi faptul că persoana în cauză se află într-o stare de alterare a realităţii. În
situaţii extreme este posibil să încerce să reacţioneze conform cu ceea ce crede că se
întâmplă, de exemplu să trântească geamul pentru a omorî şerpii.
Este important să luaţi măsuri pentru ca persoana în cauză să primească urgent ajutor
medical. Cât aşteptaţi sosirea ajutoarelor (sau până încercaţi să o duceţi la medic) vă pot fi
de folos următoarele recomandări:

19
1. Vorbiţi pe un ton ferm, calm şi neprecipitat. Nu vă exprimaţi enervarea sau mânia. În
acest fel veţi reuşi să nu amplificaţi starea de agitaţie. În plus e posibil să transmiteţi şi
celuilalt starea dvs de calm. Sunt de preferat propoziţiile scurte, simple în locul frazelor
pentru a facilita înţelegerea. Repetaţi dacă este necesar utilizând aceleaşi cuvinte.
2. Justificaţi acţiunile păstrând firescul acestora, plasându-vă astfel acţiunile într-o stare de
normalitate “Îţi aşez hainele în dulap. Poţi să alegi singur hainele pe care vrei să le
îmbraci”
3. Nu faceţi ameninţări. Acestea ar putea fi interpretate ca o încercare de a vă impune
controlul şi pot agrava situaţia.
4. Nu strigaţi. Dacă persoana în cauză nu vă ascultă este posibil să fie din cauza
halucinaţiilor sau a ideilor delirante pe care le are.

5. Evitaţi sarcasmul, discuţiile în contradictoriu şi nu o criticaţi. Acestea nu pot îmbunătăţi

situaţia, pot doar să o agraveze.
6. Nu vă certaţi cu ceilalţi membri ai familiei în legătură cu ce ar fi de făcut sau în legătură
cu cine poartă vina. Nu este cel mai bun moment pentru aşa ceva.
7. Rugaţi eventualii vizitatori să plece; cu cât sunt mai puţine persoane de faţă cu atât mai
bine
8. Nu vă provocaţi ruda bolnavă să îşi ducă la îndeplinire ameninţările; consecinţele pot fi
tragice.
9. Nu staţi în picioare dacă persoana în cauză este aşezată. Luaţi un loc şi dumneavoastră.
10. Evitaţi să priviţi persoana în ochi şi evitaţi să o atingeţi.
11. Îndepliniţi-i acele cereri care nu sunt periculoase sau nerezonabile. O astfel de atitudine îi
va permite să simtă că poate controla cât de cât situaţia.
12. Nu blocaţi uşa. Încercaţi totuşi să vă postaţi între persoana în cauză şi ieşire.
13. Căutaţi să înlăturaţi orice element care ar putea să îi distragă atenţia – închideţi radioul
sau televizorul.
14. Exprimaţi-vă înţelegerea pentru ceea ce simte ruda dumneavoastră bolnavă.
Dacă persoana în cauză este violentă este posibil să nu aveţi timp să puneţi în aplicare
strategiile de mai sus. Nu ezitaţi să chemaţi poliţia. Anunţaţi-i că ruda dumneavoastră suferă
de schizofrenie. Explicaţi-le situaţia şi spuneţi-le că aveţi nevoie de ajutor pentru a controla
comportamentul agresiv al persoanei în cauză. Spuneţi-le poliţiştilor să nu îşi scoată armele
la vedere. Dacă sunteţi singur cu ruda dumneavoastră bolnavă rugaţi pe cineva să vină şi să
stea cu dumneavoastră până la venirea poliţiei. Medicul care se ocupă de tratamentul rudei
dumneavoastră trebuie anunţat cu privire la situaţie cât mai repede posibil.

Este bine să vă faceţi un plan de acţiune din timp pentru că o asemenea criză poate apare
pe neaşteptate. Este bine să anunţaţi poliţia că staţi cu o rudă care suferă de schizofrenie şi
care se poate comporta uneori bizar. Anunţaţi-că celelalte rude sau prietenii apropiaţi că este
posibil să le cereţi ajutorul. Ţineţi la îndemână o listă cu numele şi numerele de telefon ale
persoanelor la care puteţi apela în astfel de situaţii. Dacă apare o situaţie de criză veţi fi
pregătiţi.

După depăşirea unei situaţii de criză este posibil ca familia să încerce să discute motivele
pentru care a apărut. Este normal ca ceilalţi să ceară explicaţii. Este foarte important ca
ceilalţi membrii ai familiei să nu se autoacuze sau să îi acuze pe alţii pentru comportamentul
persoanei bolnave. Se cunosc foarte puţine în legătură cu motivele pentru care apar
asemenea crize şi pentru care episoadele de violenţă sunt atât de greu de prevăzut. Un
element important trebuie cunoscut: administrarea continuă a tratamentului medicamentos
reduce considerabil riscul apariţiei crizelor.
După depăşirea perioadei de criză, cu timpul viaţa reintră în normal şi persoana cu dizabilităţi
va putea face faţă, din nou, unor responsabilităţi.

În perioada de stabilizare

20
1. Păstraţi o atmosferă calmă şi suportivă.
• Purtaţi-vă prietenos, înţelegător şi acordaţi respect
• Exprimaţi constant aprecieri şi încurajări. Lăudaţi orice progress. Dacă persoana se
arătă dornică să comunice cu dvs exprimaţi-vă interesul şi aprecierea pentru ceea ce
are de spus.
• Încercaţi să fiţi atent şi rezervat tot timpul. Persoanei în cauză ar putea să îi fie foarte
greu să facă faţă entuziasmului sau mâniei pe care le puteţi exprima în legătură cu
evenimente din viaţa de zi cu zi.
• Ţineţi cont de faptul că majoritatea lucrurilor care nu vă plac la respectiva persoană
sunt, de fapt, simptome ale bolii. De exemplu, faptul că nu se spală nu ţine neapărat
de voinţa sa.

Iată o listă cu ceea ce nu trebuie să faceţi:

• Evitaţi să exprimaţi o atitudine superioară, nu o trataţi ca pe un copil

• Evitaţi criticile şi sarcasmul; nu o cicăliţi
• Nu vă obligaţi ruda bolnavă să facă faţă unor situaţii care nu îi plac
• Evitaţi să exprimaţi o atitudine tristă sau să vă certaţi în prezenţa rudei dvs
• Evitaţi discuţiile în contradictoriu, mai ales când este vorba despre ideile sale
delirante. Este indicat să îi daţi de înţeles că sunteţi conştient de faptul că este foarte
convins de părerile sale dar că nu i le puteţi împărtăşi.
• Evitaţi să fiţi prea curios, şi să puneţi prea multe întrebări; în acelaşi timp încurajaţi-l
să vă vorbească despre ce simte.

2. Oferiţi un program organizat

Persoanele care duc o aşa-zisă existenţă normală au o viaţă organizată, care se desfăşoară
între serviciul lor şi de familie. Şi persoanele care suferă de schizofrenie şi care nu se simt
suficient de bine pentru a avea o slujbă au nevoie de o viaţă organizată. Aceasta trebuie
asigurată de familie şi de personalul medical. Anumite activităţi reconfortante şi predictibile
pot ajuta mult o persoană a cărei viaţă este de multe ori foarte impredictibilă. Este bine să îi
ajutaţi să îşi facă un program (structura zilei) şi să aibă de îndeplinit anumite sarcini la
aceeaşi oră în fiecare zi sau în aceeaşi zi a săptămânii (rutina zilnică).
Este posibil un asemenea program? Unele persoane care suferă de schizofrenie sunt foarte
neputincioase sau trec din când în când prin asemenea momente. Nu sunt tot timpul capabili
să urmeze un program dar este foarte important să ştie că trebuie să urmeze nişte reguli,
cum ar fi trezirea la aceeaşi oră în fiecare dimineaţă sau luatul mesei în familie. Impuneţi o
structură a timpului (orar) şi o rutină a activităţilor zilnice. În acest fel veţi oferi ceritudini şi
stabilitate. Nu anunţaţi că veţi face ceva pentru ca apoi să vă răzgândiţi.

2. Încurajaţi persoană să îşi asume responsabilităţi

Este benefic pentru întreaga familie ca persoana care suferă de schizofrenie să aibă câteva
sarcini de îndeplinit în casă. Trebuie ţinut cont de faptul că asemenea sarcini pot fi greu de
îndeplinit de către persoana în cauză. Limitaţi-vă aşteptările la un nivel realist, nu o
suprasolicitaţi.
Când doriţi să vă ajute la ceva, explicaţi-i clar şi în termeni simpli ceea ce trebuie să facă. Nu
îi daţi mai multe instrucţiuni în acelaşi timp.
Când se întâmplă să nu reuşească să îşi îndeplinească sarcina încercaţi să nu îi spuneţi
lucruri de genul: „Nu poţi să faci nimic cum trebuie?” sau „Mai bine nu te puneam pe tine să o
faci.” Încercaţi să vă păstraţi calmul chiar dacă situaţia este frustrantă. Căutaţi să îi împărţiţi
ceea ce are de făcut în sarcini mai mici şi mai simple pentru a-l ajuta să reuşească şi să se
simtă folositor. Nu îi daţi mai multe instrucţiuni în acelaşi timp.

21
4. Menţineţi legătura

O persoană care suferă de schizofrenie rămâne singură pentru că nu mai poate să păstreze
legătura cu prietenii. Rudele sale ajung să fie singurii prieteni pe care îi mai are.
Cea mai bună soluţie este ca familia să ia legătura cu ruda lor bolnavă cel puţin o dată pe
săptămâna iar medicul curant ar trebui să se intereseze de soarta pacientului său cel puţin o
dată pe lună.
Ţinând legătura cu ruda dumneavoastră bolnavă şi oferindu-vă să discutaţi împreună
problemele şi îndatoririle de zi cu zi, o veţi ajuta să evite complicaţii precum neprimirea
cuponului de pensie. Ar putea să uite să îşi mai plătească factura de la întreţinere sau de la
curentul electric şi chiar să îşi piardă locuinţa. Vă recomandăm să încercaţi să vă ocupaţi de
aceste detalii dacă bănuiţi că ruda dumneavoastră ar putea să nu o facă.
În relaţia cu ruda dumneavoastră este bine să ţineţi cont de faptul că supraimplicarea este la
fel de dăunătoare ca şi lipsa implicării. Evitaţi supra-stimularea. Reduceţi stresul şi
presiunea. Aveţi în vedere faptul că se confruntă cu apatia şi chiar şi cele mai simple lucruri
(primirea vizitelor) necesita mult efort din partea lui.
De asemenea evitaţi să promiteţi lucruri pe care să nu le realizaţi sau să o luaţi prin
surpindere.

5. Oferiţi-i posibilitatea să aleagă

Oricui îi place să simtă că deţine controlul în propria viaţă. Uneori este dificil de convins o
persoană care suferă de schizofrenie să facă ceea ce trebuie. De aceea este bine să le dăm
posibilitatea să aleagă. „Când vrei să faci o plimbare, acum sau după masă?” Iată o metodă
de a convinge o astfel de persoană să facă o plimbare, să se spele sau să facă orice
activitate care credeţi că i-ar fi benefică. Un alt exemplu este „Îţi iei medicamentele acum sau
mai târziu?” În acest fel îi veţi putea evita o discuţie în contradictoriu cu privire la luarea
medicamentelor.

Persoanele care suferă de schizofrenie pot să îşi schimbe părerile destul de des, astfel încât
este posibil să accepte să facă mai târziu ceea ce refuză să facă la un moment dat.

6. Vizita la medic

Iată ce povesteşte o persoană care suferă de schizofrenie: „Mulţi din cunoscuţii mei se plâng
de faptul că, deşi ei vor să aibă parte de consiliere din partea medicului lor, acesta nu este
preocupat decât de medicamente. Ei şi-ar dori să discute despre cazarea lor şi despre cum
poate medicul să îi ajute să se întoarcă mai repede la serviciu sau măcar despre ce şanse ar
avea dacă ar încerca.”

„Sunt sigur că există pacienţi care au fost mulţumiţi de ajutorul dat de psihiatrul lor dar
problema mea este că simt că nu pot să stau în cabinetul acela mai mult de câteva minute şi
de obicei răspund numai cu ‘bine’ la toate întrebările. Dacă doctorul îmi spune să discut cu
asistentul social nu simt decât că mai trebuie să fac încă un efort. Îmi este greu să fac o
programare, mai ales dacă trebuie să o fac la telefon. Am nevoie de multe încurajări şi de
mult ajutor ca să fac asta. Sunt atât de neliniştit când intru în sala de aşteptare că atunci
când doctorul mă cheamă înăuntru tot ce vreau să fac este să ies de acolo.”
Trebuie să subliniaţi importanţa vizitelor la medic şi administrarea medicaţiei, fără a recurge
la forţă şi constrângere.
7. Vacanţele şi sărbătorile în familie

„Urăsc vacanţele, când o familie trebuie să se întâlnească şi să facă ceva plăcut împreună.
În asemenea momente eu nu fac decât să simt dezamăgire, tristeţe, invidie şi o grămadă de
asemenea lucruri. Crăciunul, spre exemplu, nu a mai fost un eveniment fericit pentru mine

22
sau pentru familie de ani de zile. Au fost sărbători când fratele meu era internat în spital,
alteori era acasă, dar nu îi era bine, uneori a trebuit dus la spital în astfel de zile sau chiar a
trebuit să chemăm poliţia. Dacă mie nu mi-a fost uşor, mă întreb cât de greu trebuie să îi fi
fost lui. Când are impresia că avem pretenţii mari de la el, se comportă bine câteva ore, apoi
se ‚prăbuşeşte’, se închide în el însuşi sau devine foarte agitat. Anul trecut, fiecare membru
al familiei l-a luat într-o mică vizită sau pentru o discuţie în doi şi părea că i-a fost bine. Măcar
a înţeles că tuturora ne păsa de soarta lui. Dar, când ne-am întâlnit cu toţii la masă, a
dispărut în camera lui. Pur şi simplu nu poate face faţă mai multor oameni, mai multor
discuţii; îl depăşeşte.”

Concluzii

Aveţi obiceiul de a ajuta o persoană în vârstă să treacă strada? Încercaţi să aveţi aceeaşi
atitudine faţă de persoana bolnavă de schizofrenie care ar putea să locuiască în apropiere.
Asta nu însemnă că trebuie să fiţi excesiv de prietenos dar nici să o ignoraţi complet. Staţi de
vorbă cu ea, fără a fi prea insistent. Persoanele care suferă de schizofrenie sunt vulnerabile
la stres şi suprasolicitare.

Ţineţi cont de faptul că persoana respectivă poate fi neliniştită şi poate să dorească să stea
retrasă. Daţi-i voie să o facă dar lăsaţi-i o portiţă deschisă. Puteţi să o invitaţi să vă facă o
vizită atunci când se va simţi în stare. Oferiţi-i un cadou, faceţi un gest frumos, trimiteţi-i prin
poştă o felicitare cu un mesaj prietenos, din când în când.

2. Experţi prin experienţă – mărturii despre schizofrenie

„A avea schizofrenie pentru mine înseamnă a merge simultan pe două drumuri paralele,
fiecare dintre ele reprezentând o altă realitate. Însă mai plină de ispită nu e realitatea pe care
am cunoscut-o şi îmbrăţişat-o prin simţuri de mic copil, ci această alternativă oarecum
extrasenzorială ce mi se deschide în paralel, acel what if there is something more? Aşadar
schizofrenia mă sărăceşte de ceea ce e real, compensând în schimb prin a deschide porţile
oniricului, viaţa în sine devenind un vis pe care îl trăiesc aievea, treaz, şi totuşi cu toate
caracteristicile unui vis. Visul capătă repede conturul unui coşmar şi sunt bântuit de propriile
fantasme născute din fobiile pe care le am, temerile mele se întrupează şi am iar senzaţia că
nu mă pot ascunde nicăieri. În paralel e viaţa, aşa cum o cunoscusem până atunc,i însă o
paralelă din ce în ce mai distanţată, din ce în ce mai greu de atins, timp în care alienarea de
real prinde proporţii încât simt că fac parte din rândul celor (puţini?) pentru care iadul
există.”(Daniel Cornaschi)

A. Cum mi-a influenţat schizofrenia viaţa?

„Boala a debutat în urma consumului de marijuana după câteva zile de petrecere şi
probabil stres acumulat... până în seara celei de a doua zi am ajuns să fiu convins că cineva
străin s-a instalat în capul meu şi îmi transmite mesaje.
Impactul a fost major, unele din trăsăturile mele de caracter schimbându-se cu 180 de grade.
Dintr-o persoană extrovertită am devenit de-a dreptul izolat, dintr-un om care ştia să guste
viaţa am devenit extrem de deprimat, din cineva care se iubea de-a dreptul am devenit o
persoană cu deprinderi de sinucigaş. Iar sinuciderea apărea ca o soluţie mai ales când îmi
plângeam de milă. Căci unul dintre următoarele stadii era „cât mi-ar fi plăcut să”… să am o
familie normală, să fiu un om care să nu se fi îmbolnăvit, să fi avut prieteni adevăraţi etc
Iniţial m-am simţit minţit, ca şi cum o mare revelaţie îmi fusese ascunsă şi dezvăluită ca o
înşelăciune, abia când era prea târziu. În scurt timp am început să mă simt „cel mai”: „cel mai
prost”, „cel mai neînsemnat” sau, în opoziţie, „cel mai de seamă” sau „cel mai important”. Mi
se părea că totul în jurul meu şi aiurea în lume se întâmplă numai şi numai pentru mine,
numai şi numai din cauza mea. Ştirile de la jurnal erau despre mine şi conversaţia la colţ de
stradă la fel. M-am simţit abuzat, ca şi cum o entitate străină pusese stăpânire, fără voia
mea, asupra fiinţei mele şi nu mai avea de gând să o elibereze.

23
Regretele rămân. Sentimentul culpabilităţii era real la început, chiar şi pentru cea mai
neînsemnată acţiune a mea, în care eu consideram că am greşit. Sinuciderea apărea astfel
şi ca abandon şi ca acceptare a pedepsei, însă şi ca portiţă de scăpare. Sentimentul futilităţii
era şi este extrem de accentuat. Sentimentul că tot ce am făcut şi tot ce fac este ÎN ZADAR.
Intervenea apoi „ce bine ar fi să” … Erau diferite proiecţii ale Sinelui în ipostaze ale reuşitei
în viaţă, însă nu imaginam în detaliu calea până acolo, ci doar mă închipuiam ca cineva care
a reuşit. Acest „ce bine ar fi să” include, paradoxal, şi „ce bine ar fi să fie aşa”, deci să fie
vorba doar de un dezechilibru chimic, de o tulburare psihotică (deşi experienţă chinuitoare,
ea se constituie totuşi într-un adevăr). Totul se rezumă apoi la „ce bine ar fi să nu fiu minţit”.
O dată cu potolirea furtunii apărea o stare de linişte, lucrurile nu se mai întâmplau în jur
pentru sau datorită mie şi reîncepeau activităţi care îmi stăteau în caracter înainte de
declanşarea crizelor: audiţii muzicale, lecturi sau chiar aşterneam pe hârtie delirul încercând
să-l sistematizez, să-l înţeleg, să-i văd sensul ascuns…
Proastele obiceiuri se sting greu. La scurt timp mă pierdeam din nou în visare, uitam prin ce
trecusem şi nu respectam (în 5-6 luni) tratamentul. Îmi reluam îndeletnicirile pe care în timpul
crizelor le regretam (consum de alcool, petreceri), povesteam tuturor cam ce-mi mai
aduceam aminte din boală, dându-mi apoi tot mie motiv să mă simt stigmatizat sau vulnerabil
pentru că ştiau prea multe despre mine. Într-un fel nu vroiam decât să mă prefac că nimic nu
s-a întâmplat, să-mi ascund şi mie faptele astfel încât în mod inconştient să am senzaţia că
lucrurile stăteau la fel ca înainte.
Nu vroiam să fiu bolnav. Nu am crezut niciodată că e cinstit ce mi s-a întâmplat, deşi acea
doză de marijuana a fost căutată cu lumânarea. Nu voiam însă să fiu cel mai slab dintre toţi,
cu o viaţă – la vârsta puterii – ponderată şi cu precauţii în tot ce făceam. Aşa că minţeam din
nou spunând că sunt puternic şi că deşi bolnav, pot duce o viaţă „normală”. Iar „normale”
pentru mine erau excesele de orice fel…
Simţeam mai presus de toate Răul. În mine şi în jurul meu. Ca o maşină concepută spre a fi
un receptacul de negativitate, pregătită ca prin durere să se epureze de tot ce-i rău şi, prin
sacrificiu de sine să cureţe de păcat şi lumea înconjurătoare. Acesta era scopul meu pe lume
şi la altceva decât RĂU nu puteam spera.
Mă simţeam folosit, o marionetă menită să distreze, deşi într-un teatru al grotescului; eram
ultima invenţie în domeniul enterteinmentului: un circ ambulant, cu gânduri, sentimente şi
reacţii ce puteau distra empatic auditoriul. Însă oamenii investeau sentimente în mine, cam
atât cât se poate investi într-un desen animat în care personajul se automutilează, dar
stârneşte doar zâmbete.
Simţeam gustul victoriei în gesturile şi spusele celor din jur, „ce bine i-am făcut”. Nu
înţelegeam însă cum, cineva atât de mic pentru un război atât de mare, cu treizeci de mii de
concitadini poate oferi prin înfrângere (şi evident, la asemenea proporţii nici nu se putea
altfel) atâta satisfacţie. Mă gândeam că e „clar că aţi avut dreptate, din moment ce vocile ştiu
totul”. Nu le înţelegeam şi mă simţeam neînţeles în micimea mea.
Mă transpuneam în toate ipostazele. Un animal încolţit atacând în toate părţile, un robot
depăşit ca tehnologie ale cărui reacţii nu impresionau pe nimeni, un diavol plin de păcat pe o
lume în care umanitatea avea să învingă sau, cel mai des mă simţeam un soldăţel de plumb,
fără sentimente, bine instruit pentru a fi trimis departe, în alte lumi, în război, pe linia întâi. În
momentele de visare eram extaziat, adulat de mulţime pentru modul în care am înfrânt
greutăţile şi cum am reuşit să găsesc o logică în nefiresc.
Nu credeam în sentimentele umane. Plânsetul copiilor era prefăcătorie şi râsul adulţilor era
malefic. Toţi jucau o piesă de teatru, negativ (ei împotriva mea) contra negativ (eu lăsat
singur ca personaj negativ şi contraexemplu prin înfrângerea căruia Binele – sau Răul, nu
avea importanţă – avea să triumfe).
Eram un adevărat suflet pierdut şi poate asta era marea miză. Nu mai trebuia să aflu decât
ce pusese stăpânire pe mine şi cine era cel care mă controla. Voiam să-i spun că nu jucase
cinstit, avusese parte de mult prea mult ajutor.
Mă simţeam şi mă simt îndobitocit, o vită la abator aşteptându-şi sfârşitul şi pe deasupra
simţeam că joc un rol într-o piesă de teatru. Nu mă pot opri din a gândi doar lucruri tâmpite,
clişee obscene sau ticuri verbale ca reacţie la ceea ce se întâmplă în jur. E ca şi cum cineva

24
programa în timpul nopţii sau aiurea în timpul zilei calculatorul (eu) şi nu mai puteam decât
blestema şi arunca injurii la adresa oricărei persoane care îmi ieşea în faţă. Şi lucrul acesta e
îngrozitor şi aşa mă simţeam.
Nu mai puteam găsi nici o activitate care să îmi aducă liniştea… nu mai puteam asculta
muzică (despre fiecare melodie în parte credeam că e povestea unui omor, a unei crime
reuşite de artist împotriva unui robot, aşa ca mine), nu mai puteam citi, nu puteam viziona
filme (credeam că viaţa mea se va ordona precum cele scrise sau văzute, realitatea va
căpăta trăsăturile ficţiunii), nu puteam vorbi cu nimeni pentru că în gând credeam că îmi vrea
răul şi îl blestemam şi înjuram în mintea mea.
Mă asemănam cu personaje celebre care au auzit voci sau care au trecut prin experienţe
fantastice: de la Harry Potter la Iisus Hristos şi luam suferinţa lor drept catalizator al
purificării.
Încercam să îmi sistematizez delirul. Îl aşterneam pe hârtie însă uitam apoi că avea un
sâmbure de adevăr şi luam totul drept ficţiune. La această ficţiune am încercat să-i găsesc
un sens prin prisma psihanalizei. Totul se poate rezuma în cazul meu la un raport oral-
canibalistic cu semenii, la un stadiu în care te simţi devorat de ei, stadiu urmat de o cădere în
psihoza albă, absenţa ideilor (blanckness). Acesta este şi motivul pentru care am întrerupt
tratamentul cu Rispolept Consta, considerând că acesta este motivul pentru care eu mă simt
tâmpit de cap, îndobitocit. Îmi lipseşte cel mai mult acea sclipire de inteligenţă venită din
senin înainte de declanşarea bolii, puterea de concentrare, puterea de a memora. Îmi
lipseşte partea din mine care acţiona spontan, cu dezinvoltură şi idei bune, apreciate de
toată lumea.
Sunt ca o persoană care în una din multele tentative de suicid a reuşit să ducă treaba
până la capăt, s-a trezit în iad şi acum aşteaptă să îi vină rândul. Mă simt de parcă oamenii
au pornit un război psihologic cu mine, rânjindu-mi în faţă şi aşteptând cu nerăbdare când
iadul îşi va deschide porţile şi mă va înhăţa. Sper la o salvare în ultimul moment bazată pe
faptul că am reuşit să îmi schimb viaţa în bine pe ultima sută de metri”. (Daniel Cornaschi, 27
ani)

B. Despre experienţa vocilor

„Cu atâtea voci pe cap e greu să ştiu unde mai sunt eu în ceea ce aud. Ce părţi din mine mai
sunt întregi…”(Daniel Cornasch, beneficiar)

1. Să înţelegem ce sunt vocile

Studii realizate în Statele Unite au demonstrat că 4-5% din populaţie au auzit voci la un
moment dat.

⇒ Se întâmplă destul de des ca cineva să audă o voce când nu este nimeni în jur sau când
nu pare ca cineva să fi spus ceva.
⇒ Uneori poate părea că ceea ce se aude vine de la vecini, de la televizor sau radio sau de
la oamenii de pe stradă. Alteori vocile par să nu vină de nicăieri.
⇒ Vocile pot părea foarte reale şi pot să sune foarte tare. Pot să strige la tine sau pot să îţi
şoptească. Pot să spună tot felul de lucruri. Uneori ceea ce spun poate să nu deranjeze
dar pentru majoritatea celor care le aud sunt deranjante sau ameninţătoare.
⇒ Este posibil să îţi vorbească, chiar să îţi spună ce să faci sau cum să gândeşti, ceea ce
poate fi foarte neplăcut şi ciudat deoarece nu poţi să înţelegi cum îţi pot să ştie lucruri
atât de intime despre tine.
⇒ Pot fi deosebit de neplăcute când îţi vorbesc urât. Uneori pot să înjure sau să te pună să
faci lucruri îngrozitoare.
⇒ Pot să fie foarte convingătoare, ca şi când au puterea să te determine să faci anumite
lucruri, chiar dacă tu nu vrei să le faci.
⇒ Poate fi dificil să îţi dai seama de unde vin. Nu ar fi rău să afli dacă mai sunt şi alţii care le
aud. Dacă pot, ar putea să te ajute să afli ce sau cine îţi vorbeşte.

25
⇒ Dacă ceilalţi nu le aud, poate că nu sunt acolo când le auzi tu. Încearcă să înregistrezi
vocile pe care le auzi.
⇒ Poate că aceste voci ţi se adresează numai ţie şi numai tu le poţi auzi. Poate ar trebui să
încerci să afli de ce ţi se întâmplă aşa ceva şi poate ar trebuie să discuţi despre asta cu
un medic sau un terapeut care te-ar putea ajuta. Este posibil ca vocile să fie un semn că
se întâmplă ceva cu tine.
⇒ Poate părea că vocile se aud din spatele tău, din pereţi sau din boxe. Chiar dacă este
greu de crezut, este posibil să interpretezi greşit nişte zgomote sau să îţi auzi propriile
gânduri. Asta nu înseamnă că aceste voci trebuie să semene cu vocea ta, pot să semene
cu vocea altcuiva sau pot fi voci pe care nu le recunoşti. Poate fi o voce de femeie sau de
bărbat. La fel cum se întâmplă când visezi oameni vorbind, aceste voci pot să reprezinte
propriile tale gânduri. Oricui i s-a întâmplat să îşi poată aminti de vocea cuiva sau să
fredoneze în gând o melodie.
⇒ Este important de reţinut că vocile nu te pot determina să faci ce vor ele. Dacă te
gândeşti la asta este posibil să le agraveze la început dar, dacă ele vin din mintea ta, tu
decizi dacă vrei să faci ce îţi spun ele sau nu. Totuşi, cere ajutorul altora dacă simţi că
scapi situaţia de sub control.

„Vocile apar imediat la trezirea din somn. Ele continuă să îmi transmită mesaje, ameninţări
sau injurii fără încetare până când adorm. Situaţiile care le produc sunt discuţii cu prietenii
sau persoane care în mod clar arată că ştiu foarte multe lucruri din intimitatea mea şi că nu
mă pot ascunde de ei oricât de mult m-aş izola în casă. Dacă, să spunem, această discuţii
au loc două seri consecutive, atunci în mod sigur în a treia zi, dimineaţa aud voci.
Primul lucru care apare după ce vocile se aud este Ruşinea. Pentru că îmi este invadată
intimitatea. Apoi apare Panica şi încerc să ascund cât mai multe lucruri compromiţătoare.
Urmează apoi Deznădejdea pentru că orice aş face nu mă pot ascunde de ele, alertez
familia pentru a ne putea salva. În tot acest timp vocile devin din ce în ce mai agresive. Apoi
încerc să mă sinucid. Evident că nu am reuşit să o fac (ori nu tăia lama bine venele, m-am
curentat şi au sărit siguranţele de la tabloul electric). În ultimă instanţă apelez la medici, şi
asta cu greu pentru că ceea ce ce mă reţine să o fac de la început este faptul că nu pot ieşi
din casă (Ruşinea).
Pentru o cât mai bună caracterizare a modului în care mă simt atunci când aud voci, voi reda
cu aproximaţie un citat din romanul „Orgolii” de Augustin Buzura: << Te inundau cuvintele.
Ele rod insidios, dar mult mai eficace, agresează spiritul sensibilitatea. Oamenii se retrag în
ei înşişi ca într-un seif până uită cifrul, sau mai rău, în semn de revoltă, calcă şi murdăresc
tot. Nu mai ştiu, nu mai cred, nu mai pot. Dezordine-n spirit, în legi, haosul se instalează
trainic dincolo de aparenţe. Căci suprafaţa aparentă este păstrată, pasul de front,
entuziasmul, sloganul şi minciuna spuse cu nonşalanţă. Câţi n-au încercat să se salveze
individual în tăcere? DAR SINGUR NU EXISTĂ SALVARE! >>
Pentru a face vocile să dispară, printre primele lucruri, vorbesc cu familia. Le zic să mă ţină
de vorbă. Bag degetele în urechi sau pun perna pe cap pentru că simt că şi trecătorii sunt
conectaţi la reţeaua de voci. E ca un creier asemănător unui calculator unde zeci şi sute de
utilizatori trimit mailuri. De aceea am şi încercat să mă curentez. De multe ori execut
comenzile lor ( a face curăţenie, a spăla, a dezlega enigmele pe care mi le prezintă şi pe
care chiar dacă le desluşesc, mi se spune că am făcutâo fără rost, doar pentru amuzamentul
lor). După aceea am o atitudine pasivă, nu fac nimic, de fapt şi asta e o metodă de a încerca
orice. Apoi, după cum spuneam, se ajunge la medicamente care, în sfârşit, le înlătură”.
(Daniel Cornaschi, beneficiar)

2. De unde vin vocile?

Vocile pot să apară în diverse situaţii:
• Când eşti gata să adormi

26
 • Când eşti aproape adormit şi te trezeşti
• Dacă consumi droguri cum ar fi amfetaminele sau cocaina
• Când ai febră
• În stadii severe de extenuare, de exemplu când cineva este în deşert şi nu are apă
• În boli precum depresia severă sau schizofrenia
• La persoanele ţinute în condiţii de deprivare severă de orice stimuli, ca în cazul celor
care sunt ţinuţi ostateci
• Situaţii deosebit de stresante, precum un atac violent pot rămâne în memorie sub
formă de voci

3. Explicaţii ale vocilor din perspectiva beneficiarilor

„Se întâmplă uneori ca vocile să aibă dreptate şi această coincidenţă ar trebui luată de
persoana în cauză ca fiind modul alterat – dar totuşi o modalitate alternativă ce funcţionează
– de a analiza realitatea. Vocile îi pot vorbi persoanei, pot vorbi despre ea (să îi comenteze
acţiunile) şi-i spun lucruri înspăimântătoare. De cele mai multe ori persoana crede că se
schimbă în rău, deci e “normal” ca vocile să-l urască şi să-l pedepsească. Este posibil ca
vocile să fie o autocritică cu verbele conjugate în minte la persoana a doua. In loc să-
şi spună “eu sunt rău” îşi spune “tu eşti rău”. Vocile nu sunt altceva decât propriul
proces de conştiinţă. Faptul că la acest proces de conştiinţă eşti găsit vinovat şi pedepsit ar
putea fi o reminiscenţă a unor traume suferite în trecut, momente când ţi s-a întâmplat ceva
rău şi ai fost pedepsit, deci o dezgropare a trecutului.
Vocile te pot face să crezi că eşti controlat sau că tu controlezi persoanele cu care intri în
contact. Faptul că persoana acceptă să facă unele lucruri din ceea ce-i cer vocile are
legătură cu dorinţa sa de a vedea spre ce converg lucrurile, “unde se ajunge”, de a
descoperii cât mai repede nimic altceva decât realitatea (e bine de redat aici şi termenii
ştiinţifici, de exemplu să se spună că atunci când persoana crede că ea ii controlează pe
ceilalţi nu este altceva decât delir de grandoare). Un lucru pe care persoana ar trebui să şi-l
repete e că este posibil ca reacţiile sale să fie în concordanţă cu lumea, este posibil ca eu să
acţionez ca lumea din jur dar nu e posibil ca lumea să acţioneze pentru mine sau să se mişte
conform acţiunilor mele.

Vocile par a şti totul pentru că ele cunosc răspunsurile tale, replicile date,
contraargumentele. Cum se poate altfel dacă nu cunoscându-te pe tine în cele mai mici
amănunte? Şi cine altcineva decât tu, propria persoană îţi poţi estima cel mai bine replicile
folosite într-un anumit context? Iată aşadar motivul pentru omniscienţa vocilor. Ele îţi aparţin,
eşti chiar tu.” (Daniel Cornaschi, 27 ani)

4. Cum să scapi de voci?

Există multe modalităţi în care poţi să reduci efectul vocilor sau să le faci faţă. Nu spun că
toate variantele funcţionează, dar cel puţin încearcă!
• Nu acţiona conform spuselor vocilor. Nu fă ce-ţi zic ele, mai ales dacă asta înseamnă
vre-un act de agresiune împotriva unei fiinţe.
• Dacă eşti prins în jocul vocilor şi al semnelor opreşte-te din când în când la intervale
iregulate. Vei vedea că logica li se schimbă şi o dată cu asta le vei demonstra că nu
te controlează aşa de bine. Tu eşti cel care are controlul asupra vieţii tale!
• Vorbeşte cu familia sau cu prietenii, îţi pot distrage atenţia şi spulbera gândurile
negre. Dacă vocile te critică şi îţi spun că nu ai nici o însemnătate, discută cu familia
despre asta. Ei îţi pot aminti aspectele tale pozitive şi vei vedea prin spusele lor ce rol
important ai în viaţa lor.
• Încearcă să reduci stresul. Odihneşte-te şi acorda-ţi o pauză binemeritată de
convalescenţă. Dacă asta nu pune capăt vocilor caută-ţi o activitate şi du-o la bun
sfârşit lasând vocile să turuie la neîncetat pe măsură ce tensiunea creşte. Vor ajunge

27
 la apogeu, după care vei obţine linişte. Cu alte cuvinte, când un arhitect vrea să
îndrepte şi să îmbine cât mai bine componentele unei arcade, el măreşte tensiunea
ce apasă pe acestea în loc să o reducă.
• Dacă auzi vocea cuiva cunoscut, confruntă persoana.vorbeşte cu ea şi vei vedea că
are alte opinii decât ceea ce auzi în cap.
• Scrie ce-ţi spun vocile, lucruri de care eşti încredinţat că sunt reale. Întreabă pe
cineva în acre ai încredere care argumente sunt false şi când anume vocile mint.
Dacă ele spun neadevăruri nu sunt de a tot ştiutoare, deci tot tu şti mai bine ce să
faci cu viaţa ta.
• E posibil ca vocile să-ţi spună secrete şi să rezolve pentru tine mari probleme sau
chiar să pună bazele unor noi ştiinţe, sau schimbe viziunea asupra celor deja
împământenite. Cu alte cuvinte să te transforme într-un erudit, în om de ştiinţă.
Apelează la cineva care se pricepe şi arată-i sistemul tău. Nu fi dezamăgit dacă nu ai
dreptate, dacă ai greşit. Nu tu l-ai dezvoltat, e vina vocilor. Iar dacă ele se înşeală,
drumul pe care l-ai ales e greşit, ai nevoie de ajutor.
• Evită factorii chimici şi fizici ce pot duce la apariţia sau acutizarea vocilor: alcool,
droguri, cafea, zgomotele de fundal, precum motorul unei maşini sau zgomotul
aparatelor electrocasnice (aspiratorul, aerul condiţionat etc.)
• Respectă schema de tratament medicamentos. Ceea ce-i ajută pe alţii te poate ajuta
şi pe tine.

C. Despre experienţa telepatiei

„Simţeam că accesasem conştiinţa colectivă a umanităţii. Oamenii se înţelegeau între ei la
nivelul gândurilor şi tot ei îndepărtau din turmă verigile slabe, cei predispuşi la rău, la boală,
la nerespectarea legilor firii. Când cuţitul ajungea la os pentru societate, ea avea să se
scuture şi să îndepărteze tumora”.
„Cei care se află în preajmă (trecători pe stradă, vecini sau membri familiei) îmi confirmau
gândurile, ceea ce îmi întărea credinţa în telepatiei. Poate în realitate nu există coincidenţe.
Oricât de straniu ar părea, mie mi s-a demonstrat de multe ori că lumea în care trăiesc este
perfectă, armonizată pe deplin. Lucrul acesta mă făcea să mă simt extaziat, gândindu-mă că,
din moment ce şi eu fac parte din ea am un rol în echilibrarea balanţei şi un rol în modul în
care toate rotiţele zimţate se învârt pentru a pune în mişcare lumea. Sau, dimpotrivă, mă
simţeam îngrozit văzându-i pe toţi împotriva mea. Auzeam numele ori porecla mea strigate
clar la geam, nu puteam să neg că le auzeam, nu ştiam clar ce vor de la mine, un singur
lucru îl ştiam cu certitudine: toţi sunt împotriva mea. Sau chiar a noastră, a membrilor
familiei, fiind făcut să cred că sunt precum un cal troian plasat în sânul familiei. Ajutând la
dezbinare sau chiar el singur ţesând intrigi”.

1. Poţi să citeşti gândurile altora sau pot alţii să îţi citească gândurile?

De-a lungul timpului multă lume a încercat să afle dacă este posibil ca un individ să citească
gândurile altcuiva sau să determine o altă persoană să aibă aceleaşi gânduri pe care le are
şi el. Într-un fel ar fi foarte convenabil să nu mai fie nevoie să comunicăm prin vorbire şi să
ne transmitem gândurile direct de la unul la altul.
Există câteva poveşti în care fraţi sau surori sau fraţi gemeni au fost convinşi că au putut
simţi când celălalt a avut un accident sau s-a îmbolnăvit, chiar dacă se aflau la mare distantă
unul de altul.
Oamenii numesc acest fenomen „telepatie” şi destul de multă lume crede într-o mai mare
sau mai mică măsură în existenţa ei.
Oamenii de ştiinţă au încercat să afle dacă aşa ceva se poate face în realitate şi au realizat
diferite experimente în anii ’50 şi ’60. Un voluntar stătea într-o cameră şi încerca să transmită
un gând cuiva din camera alăturată. Spre exemplu, trebuia să se uite la o carte de joc iar
celălalt trebuia să încerce să îşi imagineze care era acea carte. Se mai foloseau, la fel ca şi
în experimentul cu cărţile de joc, desene sau foi de hârtie colorate. Rezultatele acestor

28
experimente nu au fost ieşite din comun. În câteva cazuri se pare că au fost date răspunsuri
corecte mai des decât era de aşteptat dar majoritatea experimentelor nu au putut dovedi
existenţa telepatiei.
Există oameni, precum cei care fac şedinţe de spiritism, care cred că au capacitatea de a citi
gândurile altora. Totuşi, dacă li se cere să citească gândurile unei persoane anume, de cele
mai multe ori nu reuşesc, deci nu prea există dovezi că sunt capabili să facă ceea ce susţin
că pot să facă. Unii dintre ei sunt simpli şarlatani iar alţii cred cu tărie în ceea ce spun. În
concluzie, este bine să fii receptiv la tot ce e nou dar este la fel de important să o faci în
limita bunului simţ.
Este posibil ca tu însuţi să crezi că ai asemenea puteri şi dacă ai impresia că poţi citi
gândurile altora ai putea să încerci să vezi dacă poţi citi gândurile cuiva apropiat, ale unui
prieten, unei rude, ale unei asistente sau ale medicului tău. Mintea omului funcţionează pe
căi nebănuite şi uneori ne putem înşela.
Ai avut vreodată impresia că ştii exact ce gândeşte altcineva? Poate că ai surprins un gest
care te-a făcut să deduci ce ar putea gândi respectiva persoană.
Poate că altcineva a vorbit despre ceva ce, în opinia ta, nu ar putea şti decât dacă ţi-a citit
gândurile. Poate că simţi că nu ai nevoie de dovezi care să îţi confirme ceea ce crezi, pur şi
simplu ştii că aşa este.
Alteori este posibil să crezi că cineva ştie la ce te gândeşti, ceea ce poate fi jenant, pentru că
te gândeai la ceva violent sau cu încărcătură sexuală. Poate că ai surprins respectiva
persoană uitându-se la tine şi asta te-a convins că ţi-a aflat gândurile.
Într-o asemenea situaţie încearcă să te gândeşti la ce dovezi susţin că îţi pot fi citite
gândurile. După cum am spus mai devreme, nu există nici o dovadă că oamenii pot citi
gândurile altora aşa cum nu există nici o dovadă că cineva îşi poate trimite gândurile către
cei din jur, chiar dacă uneori poţi fi convins de asta. Totodată nu există nici o dovadă că iţi
pot fi furate sau plantate în minte unele gânduri.
Vorbeşte cu medicul tău despre asta, încearcă să ii citeşti lui gândurile dacă nu eşti convins
că aşa ceva este imposibil. Asemenea idei pot să apară şi să te afecteze mai ales când te
simţi vulnerabil. În realitate ele nu fac decât să te împiedice să faci faţă problemelor de zi cu
zi sau problemelor emoţionale cu care te confrunţi.

2. Explicaţii ale beneficiarilor

„Coincidenţa poate fi o explicaţie raţională a faptului că eu cred că mi se citeşte mintea. Mă
întreb cum pot oamenii să ştie atât de multe lucruri despre mine, dacă nu prin a citi mintea şi
chiar prin a prevedea viitorul. În ceea ce îi priveşte pe profesioniştii cu care stau de vorbă,
cred că ei lasă impresia asta tocmai pentru că au învăţat despre asta şi au văzut multe
cazuri la fel. Deci ştiu exact ce se petrece în mintea ta. În ceea ce priveşte oamenii obişnuiţi
care lasă această impresie, o explicaţie raţională ar putea fi că procesez mult prea rapid
informaţiile primite de la interlocutor, conexiunile intre neuroni sunt atât de rapide încât apare
senzaţia de simultaneitate în gândire cu cel pe care-l ai în faţa ochilor, iar momentul în care
gândeşti la fel cu cel cu care vorbeşti îţi dă impresia falsă ce de fapt el era primul care ştia ce
este în capul tău”. (Daniel Cornaschi)

3. Este posibil ca televizorul sau radioul să vorbească despre sau cu tine?

Televizorul, radioul şi muzica reprezintă o componentă importantă din viaţa majorităţii dintre
noi. Ne informează şi ne ajută să ne relaxăm, numai că uneori ceea ce spun pare să devină
un pic prea personal.

De exemplu, prezentatorul de la televizor poate părea că se referă la tine şi numai la tine.

Pare să ştie despre tine lucruri pe care credeai că nu le mai ştie nimeni. Poate părea că îţi
spune pe nume şi întreaga experienţă poate părea foarte reală. Anumite programe par a fi
predispuse la a cauza astfel de probleme; s-a demonstrat că programele de ştiri fac parte din
această categorie dar şi serialele pot avea caracteristici similare.

29
Versurile cântecelor pot părea că se referă în mod direct la lucruri la care te gândeşti şi
poate fi greu de crezut că se pot adresa altcuiva decât ţie.

Când se întâmplă aşa ceva merită să încerci să rogi pe cineva de lângă tine – dacă nu eşti
singur – să îţi spună dacă a auzit ceva ciudat. Eventual să întrebi respectiva persoană „Cred
că m-a strigat cineva pe nume, tu nu ai auzit?”

Merită să îţi notezi la ce ore şi în cadrul căror programe apare această problemă sau să îţi
notezi ce se spune despre tine. Dacă este vorba despre un cântec sau ai înregistrat
emisiunea de ştiri ar putea să iţi fie de folos să o urmăreşti şi să o analizezi împreună cu
terapeutul sau cu medicul tău.

În mod evident, se poate să se vorbească la televizor sau la radio despre persoane care au
făcut ceva ce merită pomenit la ştiri dar este la fel de posibil ca tu să fi înţeles ceva greşit, să
te fi încurcat în gânduri sau să fi auzit voci.

Poate fi deosebit de deranjant să se refere cineva la tine tot timpul, mai ales când te critică
sau ţi se vorbeşte urât, cum pare să fie cazul de cele mai multe ori. Când eşti încordat sau
deprimat poţi deveni foarte sensibil la asemenea lucruri şi toată această experienţă poate să
te zăpăcească şi mai rău. Faptul că trăieşti această experienţă poate însemna că eşti
deosebit de sensibil. Şi până la urmă, de ce să se refere la tine cei de la radio sau de la
televizor? Ce ai putea sa faci ca să se ajungă aici?
Ţi-ar putea fi de folos să vorbeşti despre aceste temeri cu alţii dar cel mai bine ar fi să
vorbeşti despre ele cu cineva care te poate ajuta, cum ar fi medicul tău, pentru că alţii ar
putea să se sperie de ele şi să nu te înţeleagă.

Ai putea să încerci să faci ceva ce te-ar putea ajuta.

4. Cum se poate face faţă ideilor de referinţă şi de citire a gândurilor

- Notează-ţi ce se întâmplă
 Spre exemplu, dacă ai idei de referinţă:

Data şi ora Cine vorbeşte Ce spune? Ce crezi că ce altceva ar

despre tine? înseamnă mai putea să
asta? însemne?

 Când crezi că ţi se citesc gândurile (sau cineva interferă cu gândurile

tale):

Data şi ora Cine pare să La ce te Ce te-a făcut Există si alte

îţi citească gândeai? să crezi că ţi- explicaţii
gândurile? au fost citite pentru ce s-a
gândurile? întâmplat?

- Discută despre ceea ce ai notat cu familia sau cu un prieten apropiat sau cu medicul
tău
- Nu renunţa la a te uita la televizor sau la a ieşi din casă dacă poţi sau dacă medicul
tău nu îţi recomandă altceva
- De ce să se refere cei de la radio sau de la televizor la tine? Discută despre asta cu
medicul, cu familia sau cu un prieten apropiat

30
 - Tratamentul ar putea să te ajute. Discută cu medicul tău despre asta
- Dacă ceea ce ţi se întâmplă este cauzat de voci află mai multe despre ele din
această broşură.

D. Schizofrenia : provocare, nu condamnare!

Itinerariul reabilitării şi recuperării

„Boala îţi dă posibilitatea să te vezi în lumini şi ipostaze pe care nu le bănuiai ca fiind parte
din tine. […]. Ca să scapi de un rău trebuie să îl cunoşti mai bine. Ce înseamnă până la
urmă schizofrenia? De ce mă păzesc de viitor dacă acum mă aflu pe drumul recuperării.
Semnele de alarmă ar trebui să se declanşeze din primele momente ale intuirii vreunui
simptom care se insinuează în minte. De ce boala reapare, reapare, reapare? Nu cumva
pentru că nu am reuşit să repar ce era greşit în trecut şi mintea mea a rămas un teren fertil
pe care schizofrenia să-şi extindă rădăcinile? Cine sunt, cum sunt şi de ce sunt aşa? Pot fi
aceste trăsături negative (în cazul în care ele există) îndreptate pentru a nu mai trece
niciodată prin ce am trecut, fie că asta înseamnă judecata vocilor sau propriul proces de
conştiinţă?.” (Daniel Cornaschi, beneficiar)

1. Ce este reabilitarea psihosocială?

Reabilitarea psihosocială se referă la un spectru de programe adresate persoanelor

cu tulburări psihice cronice, vizând inducerea sănătăţii mai degrabă decât reducerea
simptomelor.
Aceste programe sunt destinate să dezvolte sau să întărească –să recupereze -
abilităţile individuale necesare satisfacerii necesităţilor personale şi traiului activ şi
independent în comunitate, precum: igiena personală, administrarea veniturilor proprii,
îngrijirea locuinţei, mersul pe stradă, utilizarea transportului în comun, luarea deciziilor,
rezolvarea problemelor, socializare, identificarea şi menţinerea unui loc de muncă şi/sau a
unor activităţi de tip recreativ.
Reabilitarea psihosociala are la bază convingerea că orice om, oricât de bolnav
poate fi recuperat. În consecinţă, vizează reinstaurarea speranţei şi deschiderea porţilor
recuperării personale, cu acceptarea şi surmontarea bolii şi limitărilor acesteia.

Practica eficientă a reabilitării presupune

-existenţa unui echilibru între optimism şi realism
-abilitatea de a tolera incertitudinile,
- abilitateatea de a menţine vie curiozitatea – deschiderea faţă de nou şi de schimbare --
speranţa.
„Sistemul ideal de servicii este cel în care beneficiarul este implicat în propria recuperare,
folosind toate resursele de care dispune, având ocazia de a-şi îmbunătăţi viaţa pe parcursul
şi la finalul tratamentului. Este cel în care beneficiarul are ca aliaţi, parteneri atât
profesioniştii cât şi alţi beneficiari, persoane cu experienţe similare. Este sistemul care face
tot posibilul să integreze beneficiarul în rândul societăţii. Drumul pe care beneficiarul îl
urmează este diferit de la caz la caz, dar destinaţia este aceeaşi: recuperarea. Pentru
aceasta trebuie identificată calea cea mai scurtă şi mai rapidă, paşii fiecăruia trebuie
îndrumaţi în această direcţie”. (Daniel Cornaschi, beneficiar)

2. Recuperarea în schizofrenie – delimitări conceptuale şi principii de practică

„Un om recuperat este acela care a făcut pace cu sine şi cu semenii, după un război rece
stârnit pentru a scăpa de realitate şi care a ajuns în cele din urmă să folosească tocmai

31
boala, durerea adevărată, pentru a se reîntoarce la realitatea pe care o învinovăţise pe
nedrept.” (Daniel Cornaschi, beneficiar)

⇒ Recuperarea poate fi privită ca fiind, pe de o parte un rezultat, ţintă a programelor de

reabilitare şi pe de alta, un proces, experienţa unica, particulară a persoanei care îşi
înfruntă boala şi limitările acesteia.
⇒ Presupune implicarea activă în viaţa de zi cu zi, asumarea responsabilităţii personale,
exercitarea alegerii si intr-o oarecare măsura inclusiv asumarea riscului.
⇒ Recuperarea nu înseamnă vindecare / însănătoşire în sensul dispariţiei simptomelor
şi dificultăţilor, revenire la condiţia de dinaintea îmbolnăvirii. Recuperarea se referă la
a duce o viaţă sănătoasă, a fi împlinit în ciuda bolii şi dizabilităţii (Cooper & Clarke,
2005).
⇒ Recuperarea reprezintă un proces unic, particular prin care persoana îşi transformă
atitudinile, valorile, sentimentele, obiectivele abilităţile şi rolurile. Este un mod de a
duce o viaţă activă plină de speranţă şi împliniri în ciuda limitărilor impuse de boală.
Recuperarea presupune regăsirea sensului sau a scopului propriei vieţi, pe măsură
ce persoana depăşeşte efectele catastrofice ale bolii. „Este procesul prin care te
întorci la viaţa de dinainte, la planuri, la vise. Aş adăuga eu, schimbând în tine tocmai
acele vise şi planuri ce te-au dus pe drumul schizofreniei (în cazul meu a trăi viaţa la
maxim, asta însemnând a consuma droguri şi alcool). E nevoie ca din perspective
personale să schimbăm certitudinile, valorile, sentimentele şi planurile care ne-au dus
pe un drum greşit”. (Daniel Cornaschi, beneficiar)
⇒ Recuperarea este un proces continuu, activ prin care persoana câştigă sau
redobândeşte abilităţi, deprinderi, roluri pe care le exercită în dimensiuni ale vieţii ce
au fost alterate de existenţa bolii (variind de la igienă personală până la angajare şi
căsătorie). „Recuperarea este un proces şi nu un punct terminus. Este o atitudine,
un mod de a aborda provocările vieţii de zi cu zi… Ştiu că am anumite limitări şi că
încă sunt lucruri pe care nu le pot face. Dar în loc să las aceste limitări să devină
motive de disperare şi renunţare, am învăţat că aflând ceea ce pot face deschid
calea posibilităţilor”. Deegan (1993)
⇒ Recuperarea nu este un proces linear, ea presupune parcurgerea mai multor etape,
cu blocaje sau reveniri inevitabile, astfel că pentru fiecare individ constituie un itinerar
imprevizibil, unic şi personal. Astfel recăderea este parte constitutivă şi nu eşec în
procesul de recuperare.
⇒ Experienţa recuperării este deseori descrisă ca reprezentând un moment de cotitură
care apare după o perioadă de criză sau prăbuşire. Înainte de acest moment
persoana se poate simţi blocată, copleşită de disperare sau dimpotrivă poate nega
realitatea bolii datorită temerilor sau suferinţei asociate diagnosticului. Debutul
procesului de recuperare poate fi şi un act spontan, dar cel mai adesea este descris
ca fiind determinat de discuţia cu alte persoane, mai degrabă beneficiari decât
profesionişti. Este experienţiat ca fiind redobândirea identităţii de sine, asumarea
controlului şi responsabilităţii şi deseori reprezintă o combinaţie între încrederea în
viitor şi acceptarea trecutului.
⇒ Se întâmplă deseori ca persoanele care trăiesc experienţa schizofreniei să fie reduse
la lista simptomelor şi caracteristicilor aferente diagnosticului. Recuperarea
presupune redefinirea identităţii personale într-un mod care include aceste dificultăţi,
dar nu se rezumă doar la acestea. Se întâmplă deseori ca interesele, talentele şi
visele persoanei să fie eclipsate de problemele prezente. Totuşi, oamenii sunt
întotdeauna mai mult decât boala de care suferă. Viaţa nu poate fi reconstruită pe
probleme şi deficite – ea se construieşte pornind de la abilităţi şi aspiraţii. Acestea din
urmă sunt cele care favorizează creşterea, dezvoltarea şi nu în ultimul rând
surmontarea, depăşirea problemelor şi dificultăţilor.
⇒ Profesioniştii pot facilita recuperarea dar nu deţin cheia, recuperarea nu depinde de
intervenţia profesioniştilor. „Recuperarea nu este un dar sau o sarcină a

32
 profesioniştilor ci este responsabilitatea noastră, a tuturor. Trebuie să avem încredere
în propria capacitate de a ne schimba viaţa şi pe noi înşine; trebuie să renunţăm să
delegăm altora responsabilităţile noastre, să-i lăsăm să decidă pentru noi şi să
acţioneze în locul nostru. A sosit momentul să ne luăm viaţa în propriile mâini.
Trebuie să avem curajul să renunţăm la a fi doar bolnavi, la a fi victime, dacă dorim
să ne recuperăm”. Deegan (1993)

3. Elemente cheie care trebuie luate în calcul în procesul de recuperare

1. Relaţiile intrafamiliale. Stresul în familie este un factor predictiv important pentru

apariţia recidivelor, pe când educarea familiei şi oferirea de suport emoţional scad
riscul acestora.
2. Abuzul de substanţe interzise prin lege sau alcool. Se estimează că 47% din pacienţii
cu schizofrenie consumă substanţe ilicite sau alcool. Asemenea comportamente sunt
deosebit de dăunătoare situaţiei lor.
3. Perioada de timp în care nu se administrează tratament: cu cât se instituie mai târziu
tratamentul cu atât apare mai greu remisiunea şi este mai incompletă recuperarea.
4. Răspunsul iniţial la tratament: perioada de timp în care apare răspunsul la medicaţie
este predictivă pentru rezultatele pe termen lung ale tratamentului.
5. Aderenţa la tratament: administrarea incorectă a tratamentului sau lipsa administrării
lui afectează recuperarea, atât pe termen scurt cât şi pe termen scurt.
6. Terapia suportivă: relaţiile bune avute cu medicul, terapeutul şi cu echipa terapeutică
oferă speranţă şi sunt esenţiale pentru procesul de îmbunătăţire a stării pacienţilor.
7. Abilităţile cognitive: factorii neurocognivi, precum memoria de lucru, capacitatea de
concentrare şi percepţia vizuală bună sunt factori predictivi importanţi pentru
recuperare.
8. Aptitudini sociale: prezenţa de simptome negative sau aptitudini sociale reduse în
comparaţie cu expectanţele societăţii se corelează cu gradul deficitelor induse de
boală.
9. Istoricul personal: elementele premorbide sau care existau înainte de debutul bolii,
ce pot afecta rezultatele tratamentului sunt: nivelul de educaţie şi coeficientul de
inteligenţă, vârsta la debutul bolii, rapiditatea cu care s-a instalat boala, istoricul
profesional şi aptitudinile sociale.
10. Accesul la îngrijiri: tratamentul corect, continuu şi bine coordonat este deosebit de
important pentru recuperare.

4. Dimensiunile recuperării în cazul schizofreniei:

1. remisia semnelor şi simptomelor psihotice pozitive şi negative;
2. desfăşurarea unei activităţi de tip ocupaţional sau educaţional într-un cadru natural;
3. trai independent fără supervizarea administrării bugetului, îngrijirii personale şi
administrării medicaţiei;
4. desfăşurarea unor activităţi sociale cu prietenii;
5. relaţii şi contacte familiale cordiale;
6. activităţi de tip recreativ în cadrul natural;
7. rezistenţă la stres, capacitatea de a rezolva probleme sau de a răspunde adecvat la
provocările vieţii de zi cu zi;
8. percepţia subiectivă a vieţii ca fiind satisfăcătoare;
9. încredere în sine şi stabilitatea identităţii de sine;
10. participare la viaţa comunităţii, asumarea responsabilităţilor civice;

5. Recuperarea este posibilă pentru fiecare dintre noi

„Viaţa are capacitatea de a reintra pe făgaşul normal. Cum ştiu asta? Pentru că eu
mi-am revenit din crizele avute şi am revăzut viaţa cu ochii cu care o vedeam înainte de
stadiul acut al bolii. Să spunem doar că oricine merită o a doua şansă. După ce trăieşti cu
senzaţia că trăieşti pe o lume în care totul e posibil este păcat să nu extragi latura pozitivă a

33
acestei învăţături si sa-ţi spui: EU POT! Pot să-mi duc la îndeplinire planurile, aspiraţiile şi
mai presus de toate acum pot să repar ceea ce nu a mers bine în trecut. Pot privi cu
obiectivitate tot ceea ce inconştient murdărisem. Pot transforma vinovăţia într-o ocazie de a
mă schimba în bine. În Speranţă găsesc un partener de încredere şi un umăr care să mă
susţină. Speranţa de a putea arăta că sunt o fiinţă umană bună, decentă cu potenţial
transcendent de a se ridica deasupra propriei condiţii. O întrebare pertinenta este ce-aş mai
avea de oferit din postura de persoană cu handicap? Ei bine, când ai dat de fund singura
direcţie ce-ţi rămâne este să te ridici la suprafaţă. Ce am de oferit? Indicaţii, pot împărtăşi
experienţa. Am luat-o pe drumul cel mai greu şi acum ştiu unde duce. Duce la suferinţă, la
pierderea libertăţii, la singurătate şi disperare, dar toate acestea pot fi evitate”. (Daniel
Cornaschi, beneficiar)

Unele persoane pot să nu depăşească niciodată dificultăţile cognitive şi emoţionale,

dar, indiferent de gradul de dizabilitate, ei pot identifica în continuare ţeluri şi valori ale
propriei vieţi. Reabilitarea nu presupune identificarea persoanelor capabile, motivate pentru
schimbare ci urmăreşte valorificarea maximală a potenţialului fiecărui individ în parte.
„În procesul recuperării este nevoie de tratament medicamentos, psihoterapie,
dezvoltare a laturii de integrare socială. Este nevoie de exemple, ce i-a ajutat pe alţii poate fi
util şi în cazul meu.
Ce m-a ajutat pe mine? Medicamentele şi-au făcut greu efectul. Mă aşteptam ca de
la prima pastilă ingerată să se amelioreze simptomele bolii, însă n-a fost aşa. În consecinţă,
la prima internare „vorba bună” a personalului medical m-a ajutat. Psihoterapia… la prima
internare făceam şedinţe de relaxare şi meloterapie, precum şi psihoterapie de grup. Ţin
minte că la început le uram ca şedinţe, aveam senzaţia că sunt folosit în timpul lor. Însă abia
acum am senzaţia că ele pot fi benefice cu adevărat.
Apoi şi-au făcut efectul şi medicamentele. Mi-au schimbat percepţiile, m-au adus pe
un plan apropiat de cel pe care îl cunoşteam înainte de debutul bolii.
Liniştea. Când nori furtunii se risipeau şi atmosfera era calmă parcă se risipeau şi
gândurile mele negre şi mă întorceam la sentimente mai umane.
Cărţile de psihanaliza. Pentru a înţelege cât de cât mecanismele bolii, ce factori o
declanşează şi cum poate fi explicată”. (Daniel Cornaschi, beneficiar)

Deşi nu există legi şi reţete de succes în procesul recuperării, aceasta reprezentând o

experienţă strict personală, 2 factori au emers ca pivoţi, aspecte centrale: speranţa şi
crearea oportunităţilor.

a. Reinstaurarea speranţei
„Pentru acei dintre noi care am fost diagnosticaţi ca având o tulburare psihică, care am trăit
experienţa uneori dezolantă a programelor şi instituţiilor psihiatrice, speranţa nu este un
eufemism, doar un cuvânt care sună frumos. Este o problemă de viaţă şi de moarte”
(Deegan, 1996).
Speranţa – credinţa că lucrurile vor evolua în bine – îşi are rădăcinile în capacitatea şi
disponibilitatea individului de a accepta provocarea redefinirii şi reconstrucţiei propriei vieţi:

b. Dimensiuni ale relaţiilor interpersonale care promovează speranţa:

Speranţa nu există într-un vacuum, ea se formează în contextul relaţiilor interpersonale.

1. valorizarea persoanei pentru ceea ce este, independent de acţiunile sale

2. acceptare şi înţelegere
3. credinţa în abilităţile şi potenţialul persoanei
4. considerarea priorităţilor şi intereselor celorlalţi
5. acceptarea problemelor, eşecurilor şi blocajelor ca parte a procesului de recuperare
6. acceptarea faptului că viitorul este nesigur
7. identificarea căilor de a-ţi susţine propria speranţă şi de a evita disperarea

34
 8. acceptarea faptului că evenimentele de viaţă, pozitive sau negative constituie
experienţe de învăţare, benefice propriei dezvoltări

6. Recomandări pentru o recuperare rapidă şi pentru prevenirea recurenţelor

Deşi este dificil de prezis care va fi evoluţia fiecărui caz în parte s-a constatat că
administrarea precoce a tratamentului îmbunătăţeşte considerabil şansele unei recuperări
rapide.

⇒ Trebuie să crezi în puterea ta de a influenţa evoluţia bolii: este în puterea ta să

o faci
⇒ Încearcă să parcurgi calea până la recuperare pas cu pas. Nu te grăbi.
Recuperarea durează. Odihna este importantă. Până la urmă lucrurile se vor rezolva.
Caută să te pregăteşti pentru paşii următori.
⇒ Gândeşte-te că administrarea corectă şi neîntreruptă a tratamentului te va
proteja de probleme pe viitor. Medicamentele îşi fac treaba dacă sunt luate corect
şi sunt necesare chiar şi atunci când te simţi bine. Colaborează cu medicul tău pentru
a găsi cel mai bun tratament şi cea mai bună doză. Trebuie să te înarmezi cu
răbdare, acest proces poate să dureze. Ia-ţi tratamentul conform prescripţiei. Nu lua
decât tratamentul care ţi-a fost prescris.
⇒ Încearcă să îţi reduci responsabilităţile şi stresul, măcar pentru o perioadă de
şase luni.
⇒ Nu te grăbi. Încearcă să îţi găseşti singur nişte repere. Compară-ţi evoluţia de luna
aceasta cu cea din luna precedentă.
⇒ Învaţă să îţi recunoşti simptomele. Dacă reapar încearcă să te linişteşti şi caută
ajutor cât mai urgent. Învaţă să recunoşti semnele care prevestesc schimbări în
starea ta şi consultă-te cu medicul de familie sau cu psihiatrul tău.
⇒ Creează-ţi un mediu în care să te simţi în siguranţă
⇒ Păstrează-ţi calmul. E normal să te entuziasmezi din când în când. Ţine-ţi
entuziasmul sub control. E normal să te superi câteodată. Ţine-ţi supărarea sub
control.
⇒ Oferă-le celorlalţi spaţiul de care au nevoie. Fiecare îşi preţuieşte timpul. E OK să
ceri ajutor şi e OK să refuzi.
⇒ Fii conştient de limite. Cu toţii avem nevoie de reguli. Câteva reguli bine gândite
sunt benefice.
⇒ Nu încerca să schimbi totul. Nu te preocupa de toate lucrurile. Totuşi, nu ignora
tendinţa de a fi violent sau ideile despre moarte.
⇒ Nu complica lucrurile. Spune ce ai de spus limpede, scurt şi cu o atitudine pozitivă.
⇒ Vezi-ţi de treburile obişnuite. Ocupă-te de lucrurile de zi cu zi. Ţine legătura cu
familia şi cu prietenii.
⇒ Rezolvă problemele pas cu pas. Nu face multe schimbări deodată. Nu te ocupa de
mai multe în acelaşi timp. Caută să găseşti metodele tale de a face faţă situaţiei şi
sfătuieşte-te cu psihiatrul sau cu terapeutul tău pentru a găsi metode noi când ale tale
nu mai fac faţă.
⇒ Căută să identifici ce reacţii creează fiecare schimbare în relaţiile cu ceilalţi.
Încercă să ai un plan pregătit pentru orice problemă apare şi să ştii de unde să ceri
ajutor.
⇒ Păstrează un program regulat de somn şi de trezire. Nu lucra în schimbul de
noapte. Nu pierde nopţile.
⇒ Caută să ai o viaţă echilibrată.
⇒ Păstrează-ţi o ocupaţie care îţi face plăcere dar încearcă să nu munceşti prea
mult o vreme.

35
 ⇒ Fă-ţi timp pentru relaxare.
⇒ Evită consumul de stupefiante şi de alcool. Acestea agravează simptomele şi pot
declanşa o recidivă.

7. Schizofrenia – provocare, nu condamnare!

- „experienţa bolii este una extraordinară. Te schimbă din normal în diferit, iar lucrurile
pozitive pe care le afli în stadiul crizelor te pot împlini şi transforma în cineva mai bun
- ceea ce mă ţine în viaţă mă face mai puternic. În primul rând speranţa şi iată, că în
acest mod am reuşit să răspund şi la una din întrebările vocilor
- dacă simt că boala îşi mai descleştează puţin strânsoarea înseamnă că am luptat cu
ea şi, orice ar însemna asta, mai revin puţin cu picioarele pe pământ. Acesta este
semnalul că mai ai şanse de a îndrepta totul şi de a schimba destinul, dacă acesta
este unul tragic.
- Dacă voi nu mă vreţi, eu mă vreau. Am învăţat să trăiesc cu mine însumi. Ce e bun în
asta? E respectarea unor valori printre care dreptul la viaţă, integritate şi libertate a
individului.
- Am fost singur şi pierdut, dar am regăsit dorinţa de a fi „altruist”, în ceea ce mă
priveşte. Singur cu adevărat înseamnă chiar şi fără mine, iar dorinţa de a scăpa de
tragic contează pentru că demonstrează că, pe lângă domeniul instinctelor (de
conservare) a mai rămas în picioare voinţa. Tocmai neresemnarea înseamnă
empowerment.
- Conştientizezi că eşti o fiinţă umană cu cât mai multe dintre calităţile acesteia”.
(Daniel Cornaschi, beneficiar)

Bibliografie

36
1. Abraham, T., Andrew, C., Armes, D.(2003) - Self-management, The experiences and
views of self-management of people with a diagnosis of schizophrenia, Rethink
severe mintal illness
2. Baker-Brown, Stuart - A patient’s journey: living with paranoid schizophrenia, BMJ
2006;333;636-638
3. Breakey, W. R. (2001): Servicii integrate de sanatate mintala, Editura Fundatie Pro
4. Bristol-Myers Squibb Company and Otsuka Pharmaceuticals Europe Ltd. – Discover
the road ahead. Support and guidance for everyone affected by schizophrenia.
5. Buckley LA, Pettit T. Supportive therapy for schizophrenia. Cochrane Database of
Systematic Reviews 2007, Issue 1. Art.No.: CD004716. DOI:
10.1002/14651858.CD004716.pub2.
6. Coupland, K., Macdougall, V., Davis, E. (2004) - Guidelines for Hearing Voices
Groups in Clinical Settings, Gloucestershire Partnership NHS Trust, UK.
7. Crawford-Walker CJ, King A, Chan S. Distraction techniques for schizophrenia.
Cochrane Database of Systematic Reviews 2005, Issue 1. Art. No.: CD004717. DOI:
10.1002/14651858.CD004717.pub2.
8. Dorset HealthCare, NHS Trust (July 2005 (Review 2006)) – Recovering from
Psychosis, Dorset HealthCare Dorset HealthCare Psychosocial Family Work Service
9. Harrison, G., Hopper,T., Craig,T. –Recovery drom psychotic illness: a 15- and 25-
international follow-up study, British Journal of Psychiatry (2001), 178, 506-517
10. Marshall M, Rathbone J. Early Intervention for psychosis. Cochrane Database of
Systematic Reviews 2006, Issue 4. Art.No.: CD004718. DOI:
10.1002/14651858.CD004718.pub2.
11. McMonagle T, Sultana A. Token economy for schizophrenia. Cochrane Database of
Systematic Reviews 2000, Issue 3. Art. No.: CD001473. DOI:
10.1002/14651858.CD001473.
12. National Collaborating Centre for Mental Health, National Collaborating Centre for
Mental Health (2003) – Schizophrenia Full national clinical guidelineon core
interventions in primaryand secondary care, The Royal College of Psychiatrists & The
British Psychological Society
13. National Institute for Clinical Excellence – Treating and managing schizophrenia
(core interventions).Understanding NICE guidance –information for people with
schizophrenia, their advocates and carers, and the public
14. Paterson, Jane, MSW, CSW, Butterill, Dale, MSW, MPA(1999) – Schizophrenia, A
Guide for People with Schizophrenia and Their Families, Centre for Addiction and
Mental Health
15. Peter J. Weiden, M.D., Patricia L. Scheifler M.S.W - Expert Consensus Treatment
Guidelines for Schizophrenia: A Guide for Patients and Families, J Clin Psychiatry
1999:60 (suppl 11)
16. Pharoah F, Mari J, Rathbone J, Wong W. Family intervention for schizophrenia.
Cochrane Database of Systematic Reviews 2006, Issue 4. Art. No.: CD000088. DOI:
10.1002/14651858.CD000088.pub2
17. Popławska R, Czernikiewicz A, Szulc A, Galińska B, Konarzewska B, Rudnik-Szałaj I
- The effectiveness of psychoeducation in schizophrenic and depressive patients--
preliminary report The Cochrane Central Register of Controlled Trials (CENTRAL)
2007 Issue 2
18. Reda S, Makhoul S. Prompts to encourage appointment attendance for people with
serious mental illness. Cochrane Database of Systematic Reviews 2001, Issue 2. Art.
No.: CD002085. DOI: 10.1002/14651858.CD002085.
19. Roberts, Glenn; Davenport Sarah, Holloway, Frank & Tattan, Theresa (2006) –
Enabling Recovery. The principles and practices of rehabilitation psychiatry. The
Royal College of Psychiatrist;

37
 20. Schizophrenia Society of Canada – Learning about schizophrenia. Rays of Hope. A
reference manual for families and caregivers.
21. Wendy Maphosa & Professor Elizabeth Kuipers (June 2004) – Caring for someone
with severe mintal ill health, South London and Maudsley NHS Trust
22. Xia J, Li Chunbo. Problem solving skills for schizophrenia. Cochrane Database of
Systematic Reviews 2007, Issue 2. Art.No.: CD006365. DOI:
10.1002/14651858.CD006365.pub2
23. http://mentalhelp.net- Schizophrenia
24. http://www.recover.ie – Schizophrenia information resource
25. http://www.world-schizophrenia.org - Schizophrenia and Mental Illness Publication
26. http://www..schizophrenia.com - Schizophrenia Daily News Blog
27. http://www.mentalhealth.com - Schizophrenia Rehabilitation
28. http://www.rcpsych.ac.uk/mentalhealthinformation/mentalhealthproblems/schizophren
ia/schizophrenia.aspx - Schizophrenia,royal college
29. http://www.sfnsw.org.au/schizophrenia/sch_hme.htm -What is schizophrenia
30. http://mentalhealth.samhsa.gov/publications/allpubs/SMA-3720/default.asp Action
Planning for Prevention and Recovery, A Self-Help Guide
31. http://mentalhealth.samhsa.gov/publications/allpubs/KEN98-0046/default.asp -
Choosing The Right Mental Health Therapist, National Mental Health Information
Center
32. http://www.hearingvoices.org.uk/info_carers.htm - Information for Service Users and
Carers
33. http://www.mhrecovery.com - mental health recovery
34. http://www.mind.org.uk - Mind Information Factsheets and booklets by subject User
empowerment
http://www.openthedoors.com - Open the Doors Overview

38