Curs 3

Constitutia fazică in materialele

metalice

Conf.dr.ing. Lavinia PETANEC

1.Difuzia în materiale

DIFUZIA
Difuzie= modificarea pozitiilor
atomilor (ionilor) din corpurile
gazoase,solide sau lichide.

Asadar… difuzia poate fi definita prin

mobilitatea atomilor in cadrul unui
material, iar deplasarea acestora se face
pe distante foarte mari in raport cu
distantele interatomice

! In materialele pure, atomii se deplasează la întâmplare chiar şi când nu se 2

aplică foşţe externe.

 Autodifuzia
• Difuzia se poate produce şi în
lipsa unei diferenţe de
concentraţie chimică, proces
numit autodifuzie.
• Chiar în materialele solide,
absolut pure, atomii se
deplasează in interiorul retelei
cristaline. Daca se introduce un
izotop radioactiv de aur (Au 198) pe
suprafaţa aurului normal (Au 197)
se constată după o perioada de
timp, ca izotopii radioactivi sunt
distribuiţi uniform în întreg aurul
normal, prin autodifuzie.
• Desi autodifuzia apare continuu
in toate materialele, efectul
asupra comportarii materialelor
este redus.
Difuzia in aliaje
• In aliajele metalice şi în
materialele ceramice pot avea loc
deplasări de grupuri masive de
atomi care pot produce
modificarea compoziţiei chimice,
difuzie atomică.
• Exemplu: Daca o folie de nichel
adera pe o tablă de cupru, atomii
de nichel difuzează treptat în
cupru şi atomii de cupru migrează
spre nichel;după o perioadă de
timp destul de mare, atomii de
nichel şi cupru sunt uniform
distribuiţi întreg materialul.
3
Mecanismele difuziei
• apare în procesele de autodifuzie
atomică şi constă în trecerea unui
atom într-un loc vacant vecin. În

1.Difuzia
nodul din care a plecat atomul se
formează o nouă vacanţă care
poate fi ocupată de atomul vecin,
vacanţelor etc. Astfel se realizează o
deplasare continuă a vacanţelor

Vacanţe

•Când un atom interstitial

cu dimensiuni reduse faţă
de atomii reţelei de bază
este prezent în reţeaua
2.Difuzia cristalina, se poate
deplasa prin salturi
interstiţială atomice în interstiţiile
reţelei. Nu sunt necesare
spaţii libere ca acest
mecanism să functioneze. Interstiţial 4
 • Uneori un atom din
reţeaua cristalină
părăseşte nodul reţelei şi
ocupă un spaţiu
interstiţial. Această
difuzie prin internoduri
este îngreunată din cauza
spaţiului interstiţial mic. 3.Alte
• Atomii se mai pot mişca mecanisme
Internoduri şi prin schimb de locuri de difuzie
între atomii vecini si
printr-un mecanism
inelar de schimb de
Schimb locuri.

5
Inelara
 ENERGIA DE ACTIVARE PENTRU DIFUZIE
Variaţia energiei în cazul difuziei vacanţelor
În timpul difuziei un atom are nevoie
de energie pentru a comprima sau
deforma reţeaua prin acţiunea sa asupra
vecinilor pentru a trece în noua sa poziţie .

! Atomul are iniţial o energie mai

mică şi o poziţie bine stabilită, iar
pentru a se muta are nevoie de o
energie de activare Q pe care o
primeşte prin încălzire.

Variaţia energiei în cazul difuziei atomilor interstiţiali

6

Qdifuzie prin interstitiali < Qdifuzie prin vacante

PRIMA LEGE A LUI FICK
Prima lege a lui Fick descrie viteza cu care se produce difuzia. Viteza cu care atomii se
raspandesc intr-un material poate fi masurata prin fluxul J, care este definit ca numarul de
atomi care strabate, in unitatea de timp, o suprafata egala cu unitatea.
Fluxul net este:
unde:

J =fluxul de atomi (atomi/ cm2),

D = coeficientul de difuzie (cm2/s),
Δc/Δx = gradientul de concentratie (atomi/cm3*cm)

Gradientul de concentratie:
-exprima variatia cu distanta a compozitiei
materialului: Δc este diferenta in concentratie
pe distanta Δx.

Coeficientul de difuzie:
D=D0exp (-Q/RT), unde:
Q=energia de activare (cal/mol);
R=constatnta de gaz (R=1,987 cal.mol˚C) 7

T=temperatura absoluta (K); Ilustrarea gradientului de

D0=constanta pentru un sistem de difuzie dat. concentratie
 LEGEA A II-A A LUI FICK
Modificarea concentratiei in timp este descrisa de legea a II-a a lui Fick,
printr-o ecuatie diferentiala de forma:

O solutie este: , unde:

Cs=concentratia constanta a atomilor care difuzeaza la suprafata materialului,

C0=concentratia initiala a atomilor care difuzeaza, existenta in material,
Cx=concentratia atomilor difuzati la distanta x de suprafata dupa timpul t.

Una din consecinţele celei de a II-a legi a lui Fick este că acelaşi
profil de concentraţie poate fi obşinut pentru condişii diferite, atunci când
termenul Dt este constant. Aceasta permite să se determine efectul
temperaturii asupra timpului necesar pentru a fi realizat un anumit 8

tratament termic.
DIFUZIA IN COMPUSII IONICI In metale si aliaje, atomii se pot
deplasa in orice spatiu liber
apropiat.In materialele ionice, un
ion care difuzeaza poate sa
patrunda doar in spatiile libere care
permit sarcina pe care acest ion o
poarta. Pentru a ajunge la aceste
spatii libere, ionul trebuie sa treaca
dincolo de atomii vecini, deci sa
strabata o regiune a sarcinii opuse.

S-a determinat ca ionii cu sarcina

Difuzia in compusi ionici
pozitiva (cationii) au coeficientii
de difuzie mai mari decat ionii cu
sarcina negativa (anionii).
Deoarece cationii au pierdut
electronii lor de valenta, au
dimensiunea sensibil mai mica si
9
astfel se pot deplasa mai cu
usurinta decat anionii mai mari.
2. Teoria aliajelor metalice
Aliajele metalice sunt substante complexe
obtinute prin amestecarea la scara atomica
a unui metal – numit component de baza si
Component aflat in proportia cea mai mare in aliaj – cu
unul sau mai multe metale sau nemetale,
de baza
numite componente de adaos sau de aliere.

Topire,
solidificare ALIAJE
METALICE
Componente
ALIAJELE
de adaos

Aliaje monofazice Aliaje plurifazice

(cu o singura faza) (cu faze multiple)
10
Totalitatea aliajelor alcatuite din aceiaşi componenţi formează un sistem de
aliaje.

omogene
Sisteme de
aliaje
neomogene
! O parte a unui sistem eterogen din punct de vedere fizico-chimic se numeşte
faza.

• are aceeaşi structură sau aranjament atomic peste tot.

CARACTERISTICI

• are aproximativ aceeaşi compoziţie şi proprietăţi peste tot.

• exista interfaţa stabilă între fază şi orice fază înconjurătoare. 11

 Metal pur

Faze în
aliajele Soluţie solidă
metalice
Compus
definit
12
 FAZA METAL PUR
• este o faza alcatuită dintr-o singură specie de atomi,
caracterizată printr-o rețea cristalografică proprie.
• se caracterizează prin conductibilitate electrică și
termică mare, plasticitate mare și proprietăți de
rezistență (duritate, limita de curgere, rezistenta la
rupere) scăzute.

13
 FAZA SOLUŢIE SOLIDĂ
 Reprezintă o fază care există pe un interval de concentraţii şi în care atomii
sunt dispuşi într-o reţea unică şi au o distribuţie static uniformă.
 Soluţiile solide se notează cu literele alfabetului grec: α, β, γ, etc.
 Solutiile solide sunt fazele cele mai frecvente în aliajele industriale şi
aceasta datorită faptului că în soluţiile solide predomină legatura metalică,
fiind posibilă atât variaţia proporţiei atomilor, cât şi distribuţia lor
întâmplătoare.
Există trei criterii de clasificare a soluţiilor solide:
1.După locul ocupat de atomii elementului de aliere în reţeaua cristalină:
a) soluţii solide interstiţiale- unde atomii B ocupă poziţii interstiţiale în
reţeaua cristalină;
b) soluţii solide de substituţie – unde atomii B ocupă poziii ale atomilor A.

14
 2. După solubilitate şi locul ocupat pe axa compoziţiei chimice:
a) soluţii solide cu solubilitate limitată: - acestea se notează cu litere
greceşti:  ,  etc.
b) soluţii solide cu solubilitate nelimitată

Pentru obţinerea soluţiilor solide cu solubilitate nelimitată trebuie satisfăcute anumite

condiţii numite şi “regulile lui Hume-Rothery”:
• atomii metalelor trebuie să aibă dimensiuni apropiate, cu maximum 15% diferenţiere,
(în caz contrar se produce deformarea reţelei, la o diferenţă pre mare solubilitatea
fiind nepermisă);
• metalele trebuie să aibă acceaşi reţea cristalină, în caz contrar diferenţa de reţele
cristaline nu asigură solubilitatea;
• atomii de metal trebuie să aibă aceeaşi valenţă; în caz contrar, la valenţe diferite se
pot forma compuşi, sau alte soluţii; 15
•atomii de metal trebuie să aibă aceeaşi electronegativitate, cu aceeaşi concentraţie
electronică; în caz contrar se formează compuşi.
3. După gradul de ordonare al atomilor în reţeaua cristalină, există două
tipuri de soluţii solide:
a) Soluţii solide dezordonate disordered solid solutions, în care nu
există o ordonare a reţelei;
b) Soluţii solide ordonate , în anumite aliaje, în anumite condiţii de răcire
sau încălzire, în care atomii elementului de aliere ocupă locuri bine
definite în poziţii ale reţelei cristaline, formând compuşi. in specific
alloys, under specific cooling or heating conditions. Aceste soluţii se

16
numesc “suprareţele” “suprastructuri” sau “faze Kurnakov”. Aceste
soluţii solide au proprietăţi diferite de ale soluţiilor solide obişnuite,
aproximativ asemănătoare cu cele ale compuşilor definiţi.

a- soluţie solidă dezordonată b-solutie solidă ordonată b-solutie solidă ordonată

(AuCu3 aliaj) (AuCu aliaj)

Reţeaua cristalină a sistemului de aliaje Cu-Au

 Aliajele care conţin mai multe elemente chimice pot forma fie soluţii solide
de substituţie, fie soluţii interstiţiale. De exemplu, când fierul este topit
alături de carbon şi mangan, atunci fierul formează cu manganul soluţie
solidă de substituţie, iar cu carbonul soluţie solidă interstiţială.

Curba de răcire a unei soluţii solide

prezintă abatere de la exponenţială,
formarea soluţiei solide având lon între-un
interval de temperaturi şi interval de timp.

În concluzie soluţiile solide sunt cristale care au proprietăţi

asemănătoare solventului, cu reţeaua cristalină şi tipul de legătură 17

ale acestuia.
 3. Faza “Compus definit” (“Compus chimic”, “Fază intermediară”)

Compusii definiţi reprezintă o categorie de faze din aliaje care se formează la

compoziţii determinate, corespunzătoare unor anumite rapoarte între elementele
chimice componente, exprimabile printr-o formula de tipul AmBn, AmBnCp .
Compusii definiţi cristalizează în reţele cristaline diferite de cele ale
componenţilor si adeseori foarte complexe.

Compuşi
electrochimici
In functie de conditiile în care apar şi de
tipul legaturilor interatomice, compuşii Compuşi
definiţi se impart in: geometrici

Compuşi
18
electronici
 Compuşi electrochimici
Datorită durităţii mari şi a fragilităţii, aceştia
Sunt compuşi de valenţă normală cu nu se întâlnesc în aliajele industriale în proporţii
legatură interatomică ionică sau mari, deşi în cantitate mică, aceşti compuşi
covalentă. determină unele comportări specifice. Sunt
compuşi cu structura NaCl, CaF2, ZnS, NiAs.

Compuşi de tip geometric

Sunt compuşi al căror criteriu
predominant de formare îl constituie
raportul între dimensiunile atomilor
componenţi.
Când această diferenţă de dimensiune atomică
este mare, se formeaza compuşi interstitiali; la
dimensiuni atomice relativ apropiate, se
formează fazele Laves (cu structura MgCu2,
MgZn2, MgNi2) şi fazele sigma.

Compusii electronici
Sunt compuşi care se formează pentru La anumite valori de concentraţii electronice
se formeaza într-o mare varietate de sisteme19 de
anumite rapoarte între electronii de aliaje faze izostructurale, numite compuşi
valenţă şi atomi. electronici.
 CONSTITUENTII METALOGRAFICI
Aspectul fazelor la microscopul
metalografic

Constituent

Constituent Constituenți
monofazic plurifazici

Compus Amestec Amestec

Soluție
Metal pur chimic mecanic mecanic
solidă
(definit) eutectic eutectoid

20
 CONSTITUENTUL METAL PUR
Constituentul metal pur reprezintă imaginea la microscop a
metyalului pur. Există patru aspecte specifice ale metalului pur,
funcție de stare și rețeua cristalografică a metalului.
În stare turnat, aspectul metalului pur este cu grăunți cu margini
dantelate, neuniformi, cu distribuție interdentritică a impurităților.
După deformare plastică și recoacere, metalul pur este cu grăunți cu
margini rotunjite, dacă este CVC, sau cu macle, dacă este CFC.
După deformare plastică la rece, grăunții sunt alungiți, turtiți,
răsuciți.

a – stare turnat; b – metal CVC, c -metal CFC, deformat d – stare

deformat plastic și plastic și recopt; deformat plastic 21
recopt; la rece
Aspecte metalografice ale unui metal pur
 CONSTITUENTUL SOLUŢIE SOLIDĂ
Constituentul soluție solidă reprezintă aspectul la
microscop al fazei soluție solidă. Poate fi neomogen,
dacă este în stare turnat, sau omogen, de asemenea
diferențiat funcție de reţeua cristalografică a soluției
solide.

Soluție solidă eterogenă Soluție solidă omogenă Soluție solidă omogenă

(supă turnare) (CVC) (CFC)

22

Aspecte metalografice ale soluției solide

 CONSTITUENTUL COMPUS DEFINIT
(COMPUS CHIMIC, INTERMEDIAR, INTERMETALIC)

Constituentul compus chimic reprezintă aspectul la microscop al

fazei compus chimic. Poate avea următoarele aspecte
•lamelar, ca și Fe3C lamelară în fonte;
•globular, ca și Fe3C în oțeluri;
•punctiform, sau în rețea, la limita de grăunte în oțelurile
hipereutectoide;
•acicular, ca Cu3Sn în aliajul de cuzineți Babbit;
•poliedric, ca SnSb în aliajul de cuzineți Babbit.

După mecanismul de formare, compușii intermetalici pot fi:

(1) primar;
(2) secundar;
(3) după tratament chimic. 23
 CONSTITUENTUL AMESTEC MECANIC
Constituentul amestec mecanic reprezintă aspectul unui amestec
mecanic la microscop. După mecanismul de formare, amestecul
mecanic poate fi:
Amestec mecanic eutectic, dacă apare după o reație eutectică:
Le  S  S (la Te temperatur a, la racire )
1 2

Amestec mecanic eutectoid, dacă apare după o reaţie eutectoidă:

Se  S  S (la Te temperatur a, la racire )
1 2

24
ASPECTE ALE CONSTITUENTULUI AMESTEC MECANIC

lamelar în baghete

25

punctiform acicular degenerat

 LEGEA FAZELOR
Sistemele de aliaje se pot găsi fie în stare de echilibru, fie într-o stare în afara
echilibrului. Condiţiile de echilibru ale unui sistem pot fi date de legea fazelor,
care arată dependenţa gradelor de libertate, adică a factorilor externi sau
interni (temperatură, presiune, concentraţie) de numărul componenţilor şi de
numărul fazelor.

Exemplu: -pentru un sistem

format dintr-un singur
V =varianta sistemului component (N=1), gradul de
(numar grade de libertate); libertate minim (V=0) poate fi
Legea obtinut pentru P=2.
V=N+1- N =numărul
fazelor: componenţilor; Deci pot exista simultan cel
 =numărul fazelor. mult doua faze şi aceasta
numai la o anumită
temperatură.

Legea fazelor arată deci că un aliaj poate conţine un număr de faze cel mult
26
egal cu numărul componenţilor, afară de cazul unor condiţii de temperatură
constantă şi compoziţie ale fazelor fixe.