Curs 13

Tratamente termochimice
Conf.dr.ing. Lavinia Mădălina
Petanec

1
1
 TRATAMENTELE TERMOCHIMICE
Tratamentele termochimice au drept scop îmbogăţirea straturilor superficiale ale pieselor cu un
anumit element. Spre deosebire de tratamentele termice, pe lângă modificările structurale se produc
şi modificări ale compoziţiei chimice în straturile superficiale. În acest fel se creează o diferenţă netă
de structură şi caracteristici mecanice între stratul îmbogăţit şi miezul neafectat, această diferenţiere
fiind de fapt scopul de bază al oricărui tratament termochimic.
Mediu solid
Carbon
(carburare) Mediu lichid
Gaz metan
Azot Mediu gazos
(nitrurare) Atmosfere
controlate
Îmbogăţirea Sulf (sulfizare)
cu un
element Bor (borurare)
Aluminiu
(alitare) La temperaturi joase
tratamentelor
termochimice
Clasificarea

Crom La temperaturi
Mediu medii
(cromizare) lichid La temperaturi
Îmbogăţirea (cianurare) înalte
Carbon si azot
cu două La temperaturi
joase, (carbo-
Mediu
elemente nitrurare)
Sulf si azot gazos
La temperaturi
(sulfocianurare) 2
ridicate, (nitro-
Îmbogăţirea carburare)

cu trei
Sulf, azot si carbon (sulfocianurare)
elemente
 CARBURAREA
Este tratamentul termochimic care are drept scop îmbogăţirea în carbon a straturilor
superficiale ale piesei cu un conținut de carbon de până la 0,7÷1,0%, printr-un complex
de fenomene fizico-chimice, în vederea obţinerii unei durităţi ridicate prin călire
ulterioară.
Carburarea constă din încălzire peste temperatura Ac3 (870°C÷950°C) într-un mediu
(solid, lichid sau gazos) capabil să cedeze carbon atomic, urmat de răcire în anumite
condiții.

Reacții între componenții

mediului de carburare

Transportul spre suprafața

metalică a componenților
care eliberează carbonul
Fenomenele
fizico- Transferul de carbon la
chimice interfața mediu -piesă
care au loc (adsorbție /desorbție)
la
carburare Difuzia carbonului în
matricea metalică După carburare se aplică in mod
obligatoriu Tratamente Termice, în
general CĂLIRE şi REVENIRE 3
Interacțiunea carbonului cu JOASĂ în funcţie de proprietăţile
componenții materialului solid impuse pieselor.
 Medii de carburare
carbonul (mangal, cocs, cărbune de provenienţă animală) şi activatori
SOLID
(carbonaţii metalelor alcalino-pămantoase sau alcaline, cloruri)

LICHID Compoziţia mediului: 75-85% Na2CO3; 10-15% NaCl şi 5-10% SiC.

medii naturale, introduse direct în spațiul de carburare (gaz de

GAZOS sondă etc) ;
medii produse prin piroliza (disocierea termică, cracarea) unor
hidrocarburi lichide, picurate în spaţiul de lucru al cuptorului;
medii gazoase formate din endogaz (ca şi gaz suport sau gaz de
transport) cu adaosuri de gaz natural sau propan, drept gaze active.

4
 INSTALAŢIE INDUSTRIALĂ DE
CARBURARE IONICĂ
(PLASMĂ) 5

SCHEMA UNEI INSTALAŢII DE

CARBURARE IONICĂ (PLASMĂ)
 NITRURAREA
 Este procedeul termochimic de saturare superficială a pieselor confecţionate din oţeluri aliate, în
scopul creşterii durităţii superficiale, a rezistenţei la uzare, a rezistenţei la cald şi la coroziune.
 Nitrurarea se aplică la temperaturi cuprinse în intervalul 500 ÷ 600 °C.
 Adâncimea stratului îmbogăţit în azot are valori cuprinse între 0,16 ÷ 0,3mm, iar structura
stratului constă din mai multe substraturi cu o duritate foarte ridicată (600 ÷ 1200HV), cu o
rezistență la uzare prin frecare și la oboseală crescute cu circa 25-30%.
 Durata de menținere la temperatura de nitrurare este de 50 - 60 ore; în cazul pieselor mici este de
circa 10 ore. Dacă straturile sunt groase durata poate atinge 100 de ore, procedeul devenind
neeconomic.

Cicluri de nitrurare
Nitrurare
convențională,
cu două trepe

6
Ciclul de nitrurare în două trepte se aplică pentru accelerarea
procesului de nitrurare, fiecare din trepte fiind caracterizate
printr-un anumit grad de disociere și temperatură de lucru
STRUCTURA STRATULUI NITRURAT

7
 CARBONITRURAREA C+N (CIANURAREA)
 Este tratamentul termochimic de îmbogăţire simultană cu carbon şi azot a straturilor superficiale
ale piesei, îmbinând efectele carburării cu cele ale nitrurării.
 Tratamentul se realizează în medii capabile să cedeze atât carbon şi azot atomic, la temperaturi
cuprinse între cele ale nitrurării şi cea a carburării.
 Durata de menţinere a pieselor în retortă este funcţie de adâncimea stratului şi este mai mică
decât în cazul nitrurării

•Duritatea, rezistenţa la uzare şi coroziune sunt mai mari ca la

carburare, dar mai mici decât la nitrurare;
•Temperatura de lucru este mai scăzută ca în cazul carburării, deci
Avantajele
deformaţiile sunt mai reduse;
carbonitrurării
•Stratul îşi păstrează duritatea până la temperaturi de 550°C,
•Se aplică la o gamă largă de oţeluri: oţeluri de carburare, oțeluri de
îmbunătăţire, oţeluri de scule, oţeluri rapide.

Carbonitrurare la temperaturi înalte (800÷900C)

Carbonitrurare la temperaturi medii (700÷720°C)

In funcţie de temperatură
Tipuri de Carbonitrurare la temperaturi joase (550÷580°C)
carbonitrurări

In funcţie de 8
Carbonitrurare cu transformare →γ în miez (727÷900°C)
transformările care au
loc în miez Carbonitrurare fără transformare a→γ în miez (< 727°C)
 SULFIZAREA
 Este tratamentul termochimic de îmbogăţire în sulf a straturilor superficiale ale pieselor care
urmează să funcţioneze la sarcini medii, când ungerea este insuficientă, la frecare semilichidă,
uscată sau când frecarea se produce într-un mediu cu temperatură ridicată.
 Sulfizarea fiind un tratament termochimic final, care se aplică după călire şi revenire a pieselor.
Se poate aplica şi pieselor carburate sau nitrurate.
 Proprietăţile antigripante ale stratului se explică prin polarizarea electrostatică puternică a
sulfurii de fier din strat (prin frecare) şi absorbţia lubrifiantului, asigurând o separare a
suprafeţelor în mişcare relativă. În lipsa lubrifiantului, sulfura de fier se descompune, iar
particulele de sulf se topesc creând o peliculă lubrifiantă. Sulful difuzând şi spre straturile mai
profunde, permite o bună lubrifiere şi după o uzare ce depăşeşte în grosime stratul iniţial
sulfizat.
 În afara efectului lubrifiant, sulfizarea îmbunătăţeşte şi capacitatea de rodaj a pieselor dintr-un
ansamblu şi măreşte rezistenţa la oboseală.

Sulfizarea de temperaturi înalte (830÷900C) se aplică pieselor

carburate sau carbonitrurate
Tipuri de
sulfizare Sulfizarea de temperaturi medii (450÷580°C) este cea mai folosită
metodă, fiind utilizate medii gazoase şi lichide
9
Sulfizarea de temperaturi joase (150÷200°C) se aplică pieselor
călite şi revenite la temperaturi joase, durata de menţinere fiind de
2-3 ore, iar stratul sulfizat fiind de 0,2mm.
 SULFOCIANURAREA

 Acest tratament termochimic are drept scop de a îmbogăţi

stratul superficial în atomi de sulf, azot şi carbon, deci
îmbină sulfizarea şi cianurarea.
 Se realizează în medii lichide, la temperaturi de 550 °C 
580 °C.
 Grosimea stratului sulfocianurat este de 0,1  0,15 mm, iar
structura sa nu diferă mult de cea obţinută de cianurare.
 Durata normală a procesului de sulfocianurare este de 1,5 -
2 ore, pentru un strat de 0,05 0,1 mm.
 Piesele sulfocianurate au o rezistenţă la oboseală mai
ridicată îmbinând în general caracteristicile sulfizării cu ale
10
cianurării.
 BORURAREA
 Este procedeul de saturare superficială cu bor a pieselor
confecţionate, în general, din oţeluri cu un conţinut mediu de
carbon (sau redus) pentru a mări duritatea superficială, deci
rezistenţa la uzare (uzare abrazivă) şi rezistenţa la temperaturi
ridicate.
 Adâncimea stratului borurat este maximum 0,16 mm şi are o
duritate care poate atinge 1400 - 1550 HV.
 Se poate realiza la temperaturi, de 850 °C ÷1050°C cu durata
de 1÷10 ore, în funcţie de adâncime.

Borurarea în mediu solid – permite obţinerea unei

adâncimi de 0,1mm în câteva minute

Tipuri de Borurarea în mediu lichid – are ca dezavantaj micşorarea

rapidă a activităţii borului, precum şi o fluiditate redusă
borurare

Borurarea în gaze – este mai avantajoasă datorită

activităţii mai intense a mediilor, a duratei de tratament
mai scurte, precum şi a temperaturii mai scăzute de lucru
11
 ALUMINIZAREA -ALITAREA
 Este tratamentul termochimic de saturaţie superficială a pieselor cu
aluminiu în vederea creşterii rezistenţei la oxidare la temperaturi înalte
(până la 700 ÷ 900°C) şi a rezistenţei la coroziunea atmosferică.
 Temperatura de aluminizare este de 750° 1100°C, iar adâncimea stratului
este de 0,02 0,8mm.

12
 CROMAREA

 Este tratamentul termochimic de saturaţie superficială a pieselor cu crom

în vederea creşterii rezistenţei la coroziune şi uzare abrazivă.
 Piesele cromate îşi păstrează duritatea (de circa 1200HV) până la
temperaturi de 700°C.

Cromarea în pulbere şi pastă Piese se încălzesc la 900-1050°C, se

menţin 6-12 ore, grosimea stratului
este de 0,05-0,3mm

Cromarea în medii lichide Piese se încălzesc la 1000-1100°C, dar

au ca dezavantaj scăderea activităţii
mediului în timp scurt

Cromarea în medii gazoase Piese se încălzesc la 950°C, se menţin

13 4
ore, grosimea stratului este de 0,5mm