METALURGIA NEFEROASELOR

Metale “neferoase” = metalele care nu conţin fier

Existǎ aproximativ 70 de elemente: de la Al – metalul cel mai rǎspândit în scoarţa

terestrǎ – pânǎ la elementele artificiale cum este Pt (nu se gǎsesc în naturǎ)

Proprietăţi diverse:
• uşor fuzibile sau refractare;
• extrauşoare sau foarte grele;
• foarte moi sau foarte dure;
• foarte rezistente la coroziune;
• cu conductivitate electrică şi termică ridicată;
• cu proprietăţi magnetice deosebite etc.

Clasificarea metalelor neferoase după densitate şi temperatura de topire

Metale grele ( > 5 g/cm3) Metale uşoare ( < 5 g/cm3)

Uşor fuzibile Greu fuzibile Uşor fuzibile Greu fuzibile
(ttop < 1000 0C) (ttop > 1000 0C) (ttop < 1000 0C) (ttop > 1000 0C)
Pb, Sn, Zn, Ag, Cd, Cu, Ni, Cr, Mn, Zr, U,
Al, Mg etc. Ti, Be etc.
Sb, Bi, Ge etc. Co, W, Au, V, Pt etc.
Utilizarea metalelor neferoase în industrie:

Metale tehnice = metale comerciale - au grade de puritate diferite;

Aliaje - componentul de bază = metal neferos.

Ramurile industriei în care sunt folosite metalele şi aliajele neferoase:

- electrotehnică; - electronică;
- construcţii de autovehicule; - de nave cosmice;
- tehnica nucleară; - medicină;
- industria chimică şi - alimentară etc.

Cele mai importante metale neferoase:

Ȋn industrie:
Al, Cu, Zn, Pb, Sn şi Ni.

Metalele preţioase - rol decorativ + utilizǎri industriale:

Au, Ag, Pt.

Rezerve vaste de energie - Ur şi Pt .

 1. METALURGIA CUPRULUI

Cuprul = unul dintre primele metale utilizate de om în stare nativă şi primul metal fabricat
pe scară largă pentru a fi folosit în scopuri practice.

Metalurgia cuprului = Σ operaţiilor tehnologice pentru obţinerea şi prelucrarea în

semifabricate a acestuia.
Cu se găseşte:
─ În natură în stare nativă (sub formă de pepite) – puţin
- conţinut scăzut de Cu - < 3 % - se concentrează prin flotaţie până la 15-25 %Cu.

─ Combinaţii chimice în minereuri - mai mult :

• minereuri sulfuroase: - calcopirita (Cu2S-Fe2S3);
- bornitul (Cu5FeS4 );
- calcozina (Cu2S);
- covelina (CuS) etc;

• minereuri oxidice: - cupritul (Cu2O);

- malachitul [CuCO3·Cu(OH)2];
- azuritul [2CuCO3·Cu(OH)2] etc.
 1.1. Obţinerea cuprului brut.

Mineralele de cupru - în întreaga scoarță terestră, atât în rocile sedimentare cât și în

cele vulcanice.

Minerale de cupru se găsesc în peste o sută de varietăţi - doar câteva au fost

prelucrate pentru cupru pe scară largă.

În funcţie de compoziţia chimico-mineralogică a concentratelor extragerea Cu se face:

- pirometalurgic - 80 % din producţia mondială de Cu din minereuri sulfuroase

sau
- hidrometalurgic.
 1.1.1. Metoda pirometalurgică

Operaţii:

• oxidarea concentratelor de sulfuri cuproase

- prin prăjire oxidantă - îndepărtarea excesului de sulf din minereu şi
transformarea unei părţi din sulfuri în oxizi - în cuptoare de prăjire polietajate sau
în strat fluidizat cu fondanţi şi cocs → CuS, Cu2S, FeS, CuO, Fe2O3 şi Fe3O4.

• minereuri oxidice - prăjire reducătoare.

• obţinerea matei de cupru = amestec de sulfuri de Cu şi Fe conţinând:

30...55 %Cu, 20...40 %Fe şi 22-25 %S.
- topirea concentratelor de cupru - în cuptoare orizontale cu flacără - straturi
succesive alternate, cu cocs şi fondanţi reacţii complexe → eliminarea parţială - S
şi Fe → mata şi zgura.
Zgura = oxizii de Fe din concentratul prăjit şi fondantul adăugat.
- în cuptoare electrice cu electrozi de grafit sau
- în suspensie (în pat fluidizat)
 CONCENTRAT SULFUROS DE CUPRU

Prăjire oxidantă

Gaze Deprăfuire Gaze

Praf (SO2)
Concentrat prăjit
Fondant Pirită Fabricare
(nisip cuarţos) Cocs H2SO4
Topire pentru mată

Zgură Gaze + Praf

Schema tehnologică Mată cuproasă
(Cu2S+FeS)
de obţinere Fondanţi Aer
pirometalurgică a
cuprului Convertizare

Gaze + praf Deprăfuire

Recup.căldurii
Zgură de convertizor Cupru brut de convertizor

Praf Gaze

Rafinare termică

Gaze + praf Deprăfuire

Zgură de rafinare Cupru rafinat

Rafinare electrolitică Turnare în blocuri

Cupru electrolitic Nămol anodic - extragere

metale preţioase
 - convertizarea matei de Cu - obţinerea Cu brut din mată - în convertizoare verticale sau
orizontale, cu căptuşeală bazică.
Agentul oxidant = aer → reacţii puternic exoterme - ridicarea temperaturii până la 1200 0C şi
eliminarea avansată, prin oxidare, a Fe-lui şi a S-lui → Cu brut cu 97,5...98 % Cu - conţine o
serie de impurităţi - îi influenţează negativ proprietăţile fizico-mecanice ( As, Bi, Sn, Pb etc. -
şi metale nobile şi rare - Au, Ag, Se).

1.1.2. Metoda hidrometalurgică

- se aplică minereurilor oxidice şi celor cu conţinut redus de calcopirită - se
înregistrează pierderi mari la prelucrare.
- constă în:
- dizolvarea minereurilor de Cu în soluţii apoase de acizi (H2SO4 şi Fe2(SO4)3),
cianuri sau amoniac (leşiere);
- extragerea Cu prin precipitare (cu pulbere de Fe) sau prin electroliză.

Cu obţinut prin procedee pirometalurgice sau hidrometalurgice are o puritate de

aproximativ 99% şi este folosit la fabricarea conductelor de gaz şi apǎ, a
materialelor pentru acoperişuri, a ustensilelor şi a unor obiecte ornamentale; este
bun conducǎtor de cǎldurǎ - la fabricarea boilerelor şi a altor dispozitive ce implicǎ
transfer termic.
 1.2. Rafinarea cuprului brut

Pentru eliminarea impurităţilor se face rafinarea cuprului brut - se face mai întâi termic
şi apoi electrolitic.

1.2.1. Rafinarea termică

- se aplică în cazul în care Cu brut nu conţine decât cantităţi foarte mici de metale preţioase
- în cuptoare cu flacără încălzite cu gaze, păcură sau cărbune.
- etape: oxidarea şi reducerea.

• oxidarea - topirea oxidantă a Cu brut – insuflare aer (mai avide de O2 impurităţile se oxidează reducând Cu.
O parte din produsele de oxidare → în zgură (Fe2O3, Al2O3, SiO2), iar o altă parte se volatilizează (PbO, ZnO
etc.). Metalele preţioase, împreună cu Sn şi Bi - în baia metalică. Odată cu oxidarea impurităţilor are loc şi
oxidarea parţială a Cu formându-se CuO, care se repartizează între zgură şi metal. CuO este insolubil în Cu
solid înrăutăţindu-i proprietăţile de plasticitate, deci trebuie eliminat → se continuă procesul de rafinare;

• reducerea - topire reducătoare făcută pentru reducerea CuO şi îndepărtarea gazelor sulfuroase - se
realizează după ce, în prealabil a fost îndepărtată zgura şi baia metalică a fost acoperită cu mangal pentru a
o feri în continuare de oxidare. Baia se amestecă cu lemn verde de mesteacăn (persaj) se carbonizează →
cantităţi însemnate de gaze şi vapori (CO, CO2, H2 etc.) - agită baia şi reduc CuO.

Cu obţinut are puritate de 99,0-99,6 % - poate fi folosit ca atare.

În electrotehnică este nevoie de puritate mai mare - 99,99 % - este nevoie şi de rafinare electrolitică.
 1.2.2. Rafinarea electrolitică

Cu rafinat termic se toarnă în plăci anodice de 25-30 mm - se vor dizolva în timpul

electrolizei iar Cu se va depune la catozii confecţionaţi din Cu pur – iniţial cu grosimea de
0,5 mm.
Electrolitul = soluţie formată din H2O şi CuSO4.
Nămolul rezultat în baia de electroliză se utilizează pentru recuperarea metalelor
preţioase. Impurităţile depuse pe fundul bazinului se elimină periodic.

Catod de
Cu pur Anod de Cu In 10-12 zile catozii ajung la 60-90 kg
cu impurităţi

Cuprul electrolitic are o puritate 99,99 %

Electolit de Cu electrolitic este folosit la fabricarea:

CuSO4+H2O
- tablelor;
- sârmelor;
Cuva de electroliză pentru rafinarea Cu - ţevilor
1.3. Proprietăţile cuprului

Cu - metal plastic;
- foarte maleabil şi ductil la cald şi la rece;
- culoare galben-roşcat (arămie).

Proprietăţile fizice şi mecanice ale Cu-lui

Starea materialului
Proprietăţi mecanice Deformat la rece
Turnat Laminat
Nerecopt Recopt
Rezistenţa de rupere la tracţiune [MPa] 120-200 220-260 400-450 200-240
Alungirea [%] 20-25 4 6 50
Duritatea HB 35 40-53 100-125 -
Gradul de puritate [%]
Proprietăţi fizice 99,99 cu 0,02 cu 0,04 % O2
%P
Temperatura de topire [0C] 1083 - -
Densitatea [g/cm3] 8,92 - -
Rezistivitatea [cm2/cm] 1,673 2,03 1,71
Conductibilitatea termică [cal./cm2cms0C] 0,941 0,81 0,934
Proprietăţi tehnologice:
- Se prelucrează greu:
 prin turnare - are fluiditate scăzută;
- absorbţie mare de gaze în stare topită, în special faţă
de O2;
- tendinţă mare de formare a suflurilor.
 prin aşchiere – duritate scăzută;
o În stare ecruisată - se aşchiază bine;
 Prin sudare – avid faţă de O2 şi a conductibilităţii ridicate
o Se poate suda în Ar.

Structura ecruisată în urma prelucrărilor mecanice devine din nou moale prin
recoacere la 500-550 0C şi rǎcire bruscǎ în apă. În industria constructoare de
maşini Cu este utilizat sub formă de aliaje.
 1.4. Aliajele cuprului. Utilizări.

Aliajele pe bază de cupru sunt:

• Alame - aliaje binare - Cu + Zn;

- aliaje ternare - Cu+Zn+Ni, Al, Fe, Mn, Sn, Si, Pb;
• Bronzuri - aliaje Cu cu Sn, Al, Pb, Si, Mn, Be, P.
• Aliaje speciale - constantan: 60 %Cu + 40 % Ni;
- nichelină: 68 %Cu + 32 % Ni;
- manganin: 84 %Cu + 4 % Ni + 12 %Mn.
Elaborarea aliajelor pe bază de Cu - în cuptoare electrice cu inducţie, sau în cuptoare cu
flacără.
Protecţia băii metalice împotriva oxidării se realizează cu mangal, borax sau
fondanţi care conţin halogenuri de metale alcaline. Dezoxidarea aliajelor de cupru se
realizează prin introducerea în baia metalică a unui prealiaj Cu+P.
Alierea cu metale uşor fuzibile se face cu puţin timp înaintea turnării pentru a
micşora pierderile prin ardere.
Degazarea aliajelor pe bază de cupru se poate face prin barbotare cu gaz inert, prin
introducerea unor substanţe ce reacţionează cu gazele dizolvate, sau prin tratare în vid.
 1.4.1. Alame

Alamele = aliaje Cu-Zn:

• alame simple - Cu-Zn (min 55 % Cu);
• alame speciale - pe lângă Zn mai conţin şi alte elemente de aliere: Sn, Mn, Al, Ni,
Si, Fe, Pb, în proporţie de 0,5-5 % pentru îmbunătăţirea proprietăţilor mecanice,
tehnologice şi de exploatare.

 au proprietăţi mecanice şi tehnologice bune;

• cu peste 80 % Cu = TOMBAC-uri - foarte maleabile şi ductile;
- se prelucrează greu prin aşchiere.
 alamele pot fi turnate, deformate plastic la cald şi la rece (table, piese profilate, tuburi,
fire etc.)
 au un interval mic de solidificare şi ca urmare o tendinţă scăzută de segregare;
 au fluiditate bună;
 dau retasură concentrată;
 pot fi îmbinate uşor prin sudare.

Prin adăugarea de mici cantităţi de Ni, Mn, Al şi Sn, alamele capătă proprietăţi mecanice
speciale şi devin rezistente la acţiunea de corodare a vaporilor saturaţi şi a apei de mare.
 Caracteristicile mecanice şi utilizările unor alame speciale

Marca Caracteristici mecanice / stare

Utilizări principale
alamei Rm [MPa] A [%] Rm [MPa] A [%]
Alame deformabile
Recoapte la
Deformate la rece
600 0C, 1 h
CuZn38Fe1Al11 750 8 450 45 Bare, ţevi
CuZn39Fe1Mn1 700 10 450 50 Table, benzi, ţevi, sârme
CuZn40Pb1 600 16 400 45 Table, benzi, bare, ţevi, sârme
Alame turnate în piese
Turnate în forme Turnate în forme
de nisip metalice
Armături, componente de aparataj
CuZn17Si3 250 10 300 15
în construcţia de maşini.
CuZn29FeMn2 600 7 650 7 Şuruburi, prezoane, melci.
CuZn14Pb3Si3 250 7 300 15 Lagăre, barete, cuzineţi.
Armături, piese importante,
CuZn43Mn4Fe1 - - 500 15
lagăre.
 1.4.2. Bronzuri

Bronzuri = aliajele cuprului cu Sn sau cu alte metale în afarǎ de Zn.

Cele mai folosite bronzuri sunt cele cu Sn şi cele cu Al.

Bronzurile cu Sn sau bronzurile obişnuite au

- culoare galben-roşiatică;
- greutate specifică de cca 8,8 daN/dm3
- temperatura de topire de 900...1000 0C.
Aliajul conţine maximum 25%Sn;
- > bronzurile devenind fragile şi dure;
- < 10 %Sn - se pot prelucra prin laminare, forjare sau trefilare şi pot fi supuse unui tratament
termic de recoacere.
Bronzurile de turnǎtorie cu > 10 %Sn - se folosesc pentru obţinerea unor piese supuse uzurii;
-cele deformabile se utilizeazǎ la confecţionarea diferitelor membrane, arcuri etc.

Bronzurile au o rezistenţǎ mecanicǎ mai mare decât cuprul pur şi sunt rezistente la frecare şi
uzurǎ.
 Caracteristicile mecanice şi utilizarea bronzurilor cu staniu

Marca bronzului Starea Caracteristici mecanice Utilizări principale

Rm [MPa] A [%] HB
Ecruisat 650-700 5-7 130-170
CuSn6
Recopt 400-550 7-50 60-120
Ecruisat 700-750 4-6 140-180 Membrane, capsule, şuruburi.
CuSn8
Recopt 400-600 8-55 70-120
CuSn10T min.10 min.60
Turnat min.200 Armături, roţi, carcase de pompe.
CuSn14T min.2 min.85
CuSn10Zn2Pb2T min.10 Armături, roţi şi coroane melcate, lagăre,
CuSn9Zn5Pb2T plăci de uzură, piese antifricţiune
min.8 min.60 (cuzineţi, paliere, piuliţe de ghidare, cuple
CuSn5Zn4Pb4T
CuSn5Zn5Pb5T min.150 melcate etc.).
CuSn4Zn4Pb17T min.5 Piese antifricţiune, lagăre, armături
min.55 pentru instalaţii de apă şi abur.
CuSn3Zn11Pb4T min.180 min.8
Bronzurile cu Al au maximum 5…12 % Al:
- rezistenţǎ mare la uzurǎ;
- bunǎ conductivitate electricǎ şi termicǎ
- coeficient mic de frecare.

În comparaţie cu bronzurile cu Sn:

-au caracteristici mecanice şi rezistenţă la coroziune mai bune;
- în stare topitǎ se oxideazǎ uşor;
- au contracţie mare la solidificare – se apropie de 3 % şi
- se lipesc foarte greu.

Prin aliere cu Ni, Fe, Mn sau Pb, domeniul de utilizare a bronzurilor cu aluminiu
creşte foarte mult, datoritǎ influenţei pe care o au aceste elemente de aliere
asupra proprietǎţilor aliajului.

Bronzurile cu Pb - sunt materiale antifricţiune - utilizate, în general, la confecţionarea

lagǎrelor: pe un suport din oţel sau fontǎ preîncǎlzit se toarnǎ bronzul cu Pb, care va
adera la acesta prin difuzie.
1.4.3. Aliaje speciale

Din aceastǎ categorie cele mai folosite aliaje sunt constantanul, nichelina şi manganinul.

• Constantanul = 60 %Cu şi 40 %Ni

- folosit pentru fabricarea rezistenţelor electrice şi a termocuplelor.

• Nichelina = 68 %Cu şi 32 %Ni

- folosit la fabricarea rezistenţelor electrice, dar şi a pieselor de precizie care vin în
contact cu ape corozive (apa de mare).

• Manganinul = 84 %Cu, 4 %Ni şi 12 %Mn

- se foloseşte la fel ca şi nichelina şi constantanul la fabricarea rezistenţelor electrice
şi a termocuplelor.

Aceste aliaje au
- coeficienţi de dilatare termicǎ foarte mici şi
- rezistivitate mare.

Ele se utilizeazǎ, în general, la temperaturi de lucru de pânǎ la 500 0C. Unde este nevoie
de temperaturi mai înalte se utilizeazǎ aliaje pe bazǎ de Ni-Cr-Fe sau Fe-Cr, care pot fi
folosite pânǎ la 1100…1350 0C.
 Fire de diferite dimensiuni Tuburi de diferite dimensiuni
Monezi

Gravuri Acoperişuri Conducte

pentru dife-
rite tipuri
de instalaţii

Radiatoare Obiecte casnice Cabluri electrice

 2. METALURGIA ALUMINIULUI

Aluminiul = cel mai folosit metal în epoca contemporană.

• se găseşte în natură aproape în toate rocile, sub formă de minereuri, foarte variate
din punct de vedere chimic şi al concentraţiei dar, din pǎcate, o mare parte din el nu
poate fi extrasǎ economic (argila conţine aprox 25 % Al în greutate, acesta fiind
combinat cu Si şi O2 în compuşi ce se numesc silicaţi de aluminiu - este prea
costisitoare).

• Aluminiul se extrage în principal din două tipuri de minereu:

Bauxita = minereu bogat în aluminǎ hidratatǎ – oxid de Al combinat cu apǎ. Pe
lângă alumină hidratatǎ, minereul mai conţine şi oxizi de Fe (Fe2O3), de Ti (TiO2),
de Si (SiO2) etc. Bauxita are o culoare care variază de la alb la roşu, în funcţie de
concentraţia de fier.
Criolita este o fluorură dublă de aluminiu şi sodiu (AlF33NaF) şi se găseşte într-un
singur zăcământ natural în Groenlanda. Ea se obţine, în general, pe cale artificială
şi se foloseşte ca fondant, fiind foarte energic.
 Metalurgia aluminiului se caracterizează prin trei etape distincte:
1. Prepararea aluminei pure anhidre (Al2O3 - fǎrǎ apǎ) din minereu.
2. Descompunerea electrolitică a aluminei în oxigen şi aluminiu.
3. Rafinarea aluminiului primar.

2.1. Elaborarea aluminiului metalic

2.1.1. Prepararea aluminei

Obţinerea economică a aluminei se poate face după mai multe procedee, diferenţiate de
conţinutul de bioxid de siliciu (SiO2). Pentru minereuri ce conţin SiO2 sub 2 % se aplică
procedeul Bayer, prin aluminat de sodiu, iar pentru cele bogate în SiO2 procedeul Iakovkin, prin
aluminat de calciu.
La noi în ţară se aplică procedeul Bayer, care cuprinde următoarele operaţii (fig.):
 sfărâmarea şi măcinarea bauxitei şi a varului în prezenţa sodei caustice, obţinându-se o pulpă
crudă;
 leşierea pulpei în autoclave şi formarea aluminatului de sodiu solubil în apă;
 diluarea nămolului cu ape de spălare;
 separarea soluţiei de aluminat de nămol prin decantare şi filtrare;
 spălarea nămolului în vederea recuperării soluţiei de aluminat;
 descompunerea soluţiei de aluminat;
 calcinarea hidroxidului de aluminiu şi obţinerea aluminei.
 Al2O3+H2O+SiO2+Fe2O3+TiO2

Al2O3·H2O+NaOH→AlO2Na+2H2O

Schema tehnologică de
obţinere a aluminei după
procedeul Bayer

AlO2Na+2H2O→Al2O3·H2O+NaOH

Al2O3·H2O=Al2O3+H2O NaOH
 2.1.2. Descompunerea electrolitică a aluminei

În cuve numite electrolizoare, la o temperatură de 950 0C:

• alumina se amestecă cu criolită în procent de 20 %,
(punctul de topire al aluminei este de 2050 0C; + criolita
cu rol de fondant, punctul de topire al aluminei scade la
Anod de 950-1000 0C);
carbon • trecerea unui curent electric de 5-10 V şi 10000-50000 A;
• electrolitul se topeşte şi alumina se descompune conform
reacţiei:
Al2O3 în Al2O32Al + 3/2 O2.
soluţie
• aluminiul va fi captat la catod - pe fundul creuzetului, iar
salină
(criolită) oxigenul din alumină → spre anozii incandescenţi (circa
1000 0C), unde se combină cu o parte din carbonul din
electrozi, formând CO2 şi CO - se dagajă.
Catod de carbon
Aluminiul obţinut conţine 0,3-0,5 % impurităţi rezultate în
Cuvă de electroliză ignee pentru urma elaborării din bauxită.
elaborarea Al din Al2O3 topită
 2.1.3. Rafinarea aluminiului primar

• În urma electrolizei aluminei se obţine aluminiu cu o puritate de 99,5...99,85 %; aluminiul

brut conţine impurităţi metalice (Ca, Fe, Ti, Si etc.) şi nemetalice (Al4C3, gaze).
• Pentru eliminarea impurităţilor se aplică o rafinare termică clorurantă şi una electrolitică.

Rafinarea termică clorurantă

Scop - eliminarea magneziului, a potasiului, a sodiului şi a impurităţilor nemetalice.

• insuflarea clorului în creuzetele de rafinare → degazarea metalului şi separarea
impurităţilor sub formă de cloruri.
• la sfârşitul operaţiei baia se barbotează cu azot pentru a o răci şi pentru a se îndepărta
urmele de clor care ar putea rămâne în topitură.

Rafinarea electrolitică a aluminiului brut - în stare lichidă la temperatura de 850...920 0C.

Electrolitul utilizat este format din AlF3 + NaF + BaCl2.

Puritatea aluminiului rafinat ajunge la 99,99 %.

 2.2. Proprietăţile aluminiului primar

Starea materialului
Proprietăţi mecanice Deformat la rece
Turnat Laminat Nerecopt Recopt
Rezistenţa de rupere la tracţiune [daN/mm2] 9-12 7-9 15-25 8-11
Limita de curgere [daN/mm2] - - 12-24 5-8
Alungirea [%] 25-18 35-25 7-3 40-32
Duritatea [HB] 24-32 24-15 40-55 15-25

Gradul de puritate [%]

Proprietăţi fizice 99,99 99,95 99,00 98,2
Temperatura de topire [0C] 660,2 658,2 656 -
Densitatea [g/cm3] 2,699 2,700 - 2,728
Rezistivitatea [cm2/cm] 2,630 2,835 - -
Conductibilitatea termică [cal./cm2cm s 0C] 0,504 0,51-0,52 - -
 Aluminiul se corodeazǎ extrem de repede la aer formând pe suprafaţa sa o peliculǎ
subţire dar foarte compactǎ de oxid - Al2O3. Acestă peliculă protejeazǎ metalul de
continuarea coroziunii. Rezistenţa la coroziune scade cu creşterea conţinutului de
impurităţi sau elemente de aliere.

Principalele proprietǎţi ale aluminiului care influenţează defavorabil sudabilitatea sunt:

• conductibilitatea termicǎ ridicatǎ; (temperatura de topire joasă - 650 0C, dar datoritǎ
conductibilitǎţii mari, are loc preîncǎlzirea întregii piese);
• coeficientul de dilatare mare - determinǎ apariţia de tensiunii permanente şi deformaţii
mari;
• la încǎlzire, aluminiul nu-şi schimbǎ culoarea - la sudare nu se poate aprecia vizual
gradul de încălzire; dificultatea se mǎreşte, deoarece aluminiul se topeşte brusc;
• fragilitatea aluminiului la temperaturi înalte; deformarea şi fisurarea pereţilor se
preîntâmpinǎ prin fixarea piesei pe suporturi;
• în stare lichidǎ, aluminiul absoarbe cu aviditate oxigenul - reduce rezistenţa îmbinării;
• oxidul de aluminiu având punctul de topire ridicat, 2050 0C, formeazǎ o pojghiţǎ solidǎ
care împiedicǎ sudarea; îndepărtarea oxidului se poate realiza pe cale chimică prin
utilizarea unor fluxurii care formeazǎ cu oxidul o zgurǎ uşor fuzibilǎ, care protejeazǎ
metalul topit.
 2.3. Aliajele aluminiului. Utilizări

Datorită proprietăţilor lui şi mai ales datorită raportului extrem de favorabil dintre
proprietăţi şi greutatea sa specifică, aluminiul este folosit mult în industria electrotehnică
sub formă de sârme de bobinaj şi armături pentru conductoare electrice, iar în industria
constructoare de maşini la fabricarea pistoanelor, a blocurilor motoare, a chiulaselor, a
fuselajelor pentru avioane etc.

Cele mai rǎspândite şi utilizate aliaje sunt aliajele din sistemele Al-Si, Al-Mg, Al-Cu-
Mg, Al-Mg-Mn, Al-Mg-Si, Al-Zn-Mg-Cu.
Densitatea aluminiului este doar aproximativ 1/3 din cea a oţelului. De aceea
aluminiul şi diferitele lui aliaje sunt folosite pentru fabricarea unor piese uşoare pentru
aeronave.
După tehnologia de prelucrare aliajele aluminiului folosite în industrie sunt
grupate în trei categorii şi anume:
Aliaje pentru turnătorie = aliajele din sistemele Al-Cu, Al-Si, Al-Mg, Al-Zn. Conţinutul
de elemente de aliere este mai ridicat (decât la aliajele deformabile), permiţând astfel
apariţia în structură a unei cantităţi mai mari de eutectic, care conferă aliajului fluiditate,
compactitate, tendinţă de segregaţie mai mică şi rezistenţă la tensiunile de contracţie de
după turnare.
• Aliajele Al-Si, denumite şi siluminuri au proprietăţi de turnare foarte bune
(fluiditate mare, porozitate aproape nulă), dar au rezistenţă mecanică scăzută.
Pentru îmbunătăţirea proprietăţilor mecanice siluminurile se aliază cu Cu, Mg şi
Ni, obţinându-se siluminurile complexe.
• Aliajele Al-Mg au o rezistentǎ mecanicǎ ridicatǎ asociatǎ cu o bunǎ plasticitate,
ele putându-se deforma plastic la rece foarte uşor. Au rezistenţǎ la coroziune
ridicatǎ şi o bunǎ sudabilitate. Proprietǎţile mecanice şi caracteristicile
tehnologice ale aliajelor Al-Mg pot fi modificate prin alierea cu diferite elemente
ca: Ti, B, Mn, Cr, Cu, Fe, Zr, Be, Li. Titanul şi borul acţioneazǎ asupra mǎrimii
grăunţilor, manganul şi cromul mǎresc rezistenţa mecanicǎ şi rezistenţa la
coroziune, siliciul mǎreşte fluiditatea, cuprul împiedicǎ susceptibilitatea la
coroziune pitting, fierul şi zirconiul mǎresc temperatura de recristalizare, beriliu şi
litiu reduc gradul de oxidare al magneziului la elaborare. Având o rezistenţă
mecanicǎ ridicatǎ, aliajele Al-Mg au o largǎ utilizare în construcţii metalice, în
industria constructoare de maşini, în transporturi, în aviaţie şi în industria de
armament.
Aliaje deformabile, care se împart la rândul lor în aliaje de Al durificabile şi
nedurificabile prin tratament termic.
• aliaje de Al nedurificabile termic - cele mai utilizate sunt aliajele din sistemul Al-Mn.
• conţin de obicei 1-1,7 %Mn; solubilitatea compusului Al6Mn în aluminiu este
variabilǎ cu temperatura;
• aliajele deformabile nedurificabile prin tratament termic din sistemul Al-Mn-Mg conţin
pânǎ la 3 % Mg şi 1-1,5 % Mn;
• sunt caracterizate prin rezistenţǎ mecanicǎ ridicatǎ, plasticitate bunǎ, rezistenţǎ
mare la coroziune şi sunt uşor sudabile.
• alte aliaje din această categorie sunt cele din sistemul Al-Mg-Mn, aliaje cu greutate
specifică mai mică decât Al, dar cu rezistenţă mecanică şi aşchiabilitate mai mari; ele
sunt folosite la realizarea diferitelor vase, caroserii, în industria aeronautică etc.
• aliajele deformabile nedurificabile prin tratament termic din sistemul Al-Ni-Fe conţin
circa 1% Ni şi 0,6% Fe;
• au rezistenţǎ bunǎ la coroziune, în apǎ la temperaturi şi presiuni ridicate şi sunt
utilizate în energetica nuclearǎ.
• aliajele deformabile nedurificabile structural din sistemul Al-Sn-Ni-Cu au proprietǎţi
antifricţiune foarte bune fiind utilizate la confecţionarea lagǎrelor în industria
automobilelor.
Aliaje durificabile prin tratament termic - reprezentativ este aliajul complex Al-Cu-Mg-
Mn-Si-Fe, cunoscut sub numele de duraluminiu.
• are proprietăţi mecanice bune, dar are rezistenţă scăzută la coroziune. Ca
urmare trebuie acoperit cu o peliculă de Al.
• Aliaje durificabile prin tratament termic = aliajele de înaltă rezistenţă Al-Cu-Mg-Mn-Zn
(zicral) - au rezistenţă la coroziune scăzută şi ca urmare trebuie placate cu Al.
• Aliajele rezistente la temperaturi ridicate Al-Cu-Ni-Fe-Mg, cu coeficient de dilatare
termică redus şi o bună refractaritate. Cunoscute sub numele de aliaje Y, aceste
materiale sunt folosite la fabricarea pistoanelor.
• Aliaje obţinute prin metalurgia pulberilor - cele mai utilizate sunt aliajele Al-Al2O3
cunoscute sub denumirea de aliaje de tip SAP;
• sunt alcǎtuite dintr-o matrice de aluminiu în care sunt dispersate particule de
Al2O3. Proporţia de Al2O3 variazǎ de la 6-9 %(SAP1), pânǎ la 18-20 %(SAP4).
Odatǎ cu creşterea conţinutului de Al2O3 creşte rezistenţa la rupere de la 30-32
daN/mm2, la 44-46 daN/mm2 şi scade alungirea de la 5-8 la 1,5-2 %’
• au o înaltǎ rezistenţǎ la coroziune şi refractaritate ridicatǎ, sunt utilizate în
industria chimicǎ şi aeronauticǎ.
 Deşi aluminiul nu este un conducǎtor de electricitate la fel de bun ca şi cuprul,
utilizarea sa pentru cabluri este în continuǎ creştere. Pentru a transmite acelaşi curent ca
un cablu de Cu, un cablu de Al trebuie sǎ fie mai gros. Fiind mai ieftin şi cântǎrind doar
jumǎtate cât cuprul, cablurile aeriene de tensiune din aluminiu vor necesita suporturi mai
puţine. Aluminiul este folosit şi la metalizarea sticlei pentru obţinerea oglinzilor şi pentru
fabricarea vopselei de aluminiu, care adesea se aplicǎ pe alte metale, ca înveliş
protector.
Aluminiul este folosit la obţinerea unei game foarte diverse de articole, de la
ustensile pentru gǎtit şi folii, pânǎ la tocuri de ferestre şi panele de protecţie pentru
clǎdiri.