În activitatea dirijorală, întocmirea unui program de concert este adesea foarte anevoioasă şi ia timp

îndelungat.

Program nu înseamnă numai selecţionarea unor lucrări frumoase, reprezentative etc., ci trebuie să
aibă o temă, un scop.

Cele mai frecvente programe din activitatea corală sunt:

- programul de concert;

- programul spectacolelor festive;

- programul de concurs;

Programul de concert are loc când, în afară de corul nostru, nu mai participă nici un fel de alte
formaţii artistice, decât cel mult o orchestră ce ar avea rol de acompaniament la unele piese din
program.

El se poate desfăşura în două feluri:

-program din două părţi, cu pauză la mijloc;

- program dintr-o singură parte.

Aceste programe pot prezenta caractere diferite:

- pot fi alcătuite în exclusivitate numai din muzică românească sau numai din muzică universală;

- pot fi combinate din muzică românească şi universală;

La concertul din două părţi, cu muzică numai românească, este recomandabil ca prima parte a
programului să cuprindă muzică a clasicilor noştrii, iar partea a doua, muzică contemporană.

Programul spectacolelor festive se deosebeşte total de cel de concert, în primul rând prin aceea
că la astfel de manifestări prezentăm doar două, trei sau patru piese. În concert iau parte mai
multe formaţii: unul sau mai multe coruri, una sau mai multe orchestre, formaţii camerale, un
taraf, numere solistice vocale sau instrumentale, echipe de dansatori, etc.

În general, programele propriu-zise ale corurilor sunt scurte. În afara a două piese de
deschidere şi de închidere a festivalului, mai pot veni una sau două piese, de obicei muzică
românescă clasică şi contemporană, putând introduce şi o lucrare clasică străină, a unui
compozitor de rezonanţă universală.

Programul de concurs trebuie să cuprindă aproximativ cinci piese, dar se ştie că atunci când
juriile sunt prea aglomerate se cere reducerea repertoriului cu una sau două piese, la alegerea
dirijorului. Programul este întocmit conform indicaţiilor regulamentului de concurs. În general
se aleg piese de mici dificultăţi, care să cuprindă o piesă de expresie, una sau souă de
virtuozitate ponderată.

La fazele finale ale concursurilor, programul trebuie să cuprindă sinteza a tot ce este mai bun în
literatura corală.
Durata programelor: întru-un concert echilibrat, partea strict muzicală nu trebuie să dureze mai
mult de 60-70 de minute, când concertul este în două părţi, cu o pauză la mijloc şi maxim 45-50
de minute când concertul este într-o singură parte.

Se obişnuieste ca prima parte a concertului în două părţi să fie mai lungă decât a doua; la 60 de
minute de muzică, prima parte poate să dureze aproximativ 35 de minute, ţinând seama de
faptul că în această ultimă parte corul începe să obosească.

La toate acestea se adaugă 15-20 de minute, timp ce se pierde cu intrarea şi ieşirea corului între
părţi, cu aplauzele publicului, cu darea tonului, aşa încât ajungem la o durată a concertului de
aproximativ două ore.

La partea de muzică a programului de concert fără pauză la mijloc se realizează o durată de

aproximativ o oră.

Durata programelor de concurs şi a spectacolelor festive, depinde de economia manifestării

respective, dar nu dirijorul este cel ce hotărăşte, el trebuie numai să cronometreze cu
exactitate durata fiecărei piese.

Într-un program, nimic nu produce mai multă monotonie ca lipsa de alternanţă între tempo-uri,
nuanţe şi tonalităţi, ele trebuind să varieze în mod plăcut. Se va căuta evitarea tonalităţilor
aflate la distanţă de semiton (diatonic-cromatic) între două piese alăturate: Fa diez major – Fa
major, Si bemol major – La major, etc. Trecerea dintr-o tonalitate minoră spre una majoră, la
distanţă de un ton – ascendent sau descendent – produc o bună impresie, deoarece tonalitatea
majoră după cea minoră capătă o mai mare strălucire. Mai puţin recomandabile sunt trecerile
inverse, din major în minor la o distanţă de un ton coborâre: Sol major – fa minor.

Alternarea în chip fericit al modalului – majorul cu minorul – ca şi a mişcărilor lente cu cele

repezi, sau a nuanţelor scăzute cu cele înalte, dau viaţă programelor şi ţin încordată atenţia
ascultătorului.

Tonalităţile care produc impresiile sonore cele mai bogate, cele din jurul lui Do major: Si major,
Si bemol Major, Re major, Mi bemol major, Mi major, trebuie să fie distribuite în locurile
principale ale programului, adică la început şi sfârşit. Alternarea mişcărilor repezi cu cele lente
produc animaţie în program. Pentru deschiderea programului trebuie să avem o piesă de o
foarte bună construcţie, pentru a-l cuceri pe auditor. Cea mai grea piesă din program nu trebuie
lăsată pentru final, când corul dă semne de oboseală şi nici la începutul concertului, fiindcă
emoţia de început a corului şi dirijorului ar putea să-i scadă din valoare. Această piesă ar putea
sta cu succes la deschiderea părţii a doua a concertului.