Tulburarea de personalitate histrionică

Tulburarea de personalitate histrionică face parte din cluster-ul B care este caracterizat
prin desconsiderarea regulilor și a normelor de conduită socială, teatralism, emoționalitate
excesivă sau extravaganță. Tulburarea de personalitate histrionică se caracterizează printr-un
pattern excesiv de emoționalitate și prin nevoia de atentie. (G.J. Gunderson, Katharine Phillips,
1995, p.1448)

Ca si alte tulburări de personalitate, debutul acestei tulburări este situat la vârsta adultă, tânără,
însă primele manifestări apar încă din adolescență. Cei mai multi specialisti explică această
tulburare folosind un model bio-psiho-social de cauzalitate.

Tulburarea de personalitate histrionică a fost cunoscută anterior sub denumirea de personalitate

isterică sau personalitate psiho-infantilă. Personalitatea histrionică este relativ usor de
recunoscut.

Foloseste în mod constant aspectul fizic și modul cum se îmbracă pentru a atrage atenția celor
din jur . Are un stil de exprimare plin de teatralitate și auto-dramatizare. Iși schimbă perspectiva
personală fiind sugestibilă și usor de influențat de altii sau de circumstanțe. Apropie relația într-
un timp foarte scurt și adoptă un comportament seducător, provocator, această atitudine fiind
cel puțin neadecvată în contextul respectiv de viață. Histrionicul elaborează fantezii sexuale
independent de sentimentele de dragoste investite, fără a recurge însă la agresiuni sexuale
verbale sau reale.

Persoana cu tulburare histionică nu-și poate stăpâni tensiunea dispozițională, izbucnind într-o
descarcare dezordonată și demonstrativă a efectelor “expresie a tendinței de exhibare a
emoțiilor” (M. Gelder, D. Gath, R. Mayou, 1989, p132)

Asemenea altor tulburări de personalitate, tulburarea histrionică se estompeaza în varsta;

totodata, manifestările histrionice se reduc numeric,evantaiul lor,amplu o dinioară, îngustându-se
treptat, reducându-se la căutarea de senzații și conduite însolite. Deseori ,histrionicii vârstnici
comit acte cu implicații medico-judiciare sau decad într-o existenta încărcată de promiscuitate.
 Dintre toate criteriile de diagnostic pentru tulburarea de personalitate histrionică, unul a fost
identificat ca fiind cel mai util în diagnosticarea acestei tulburări. Convingerea este că, începând
cu acest criteriu, clinicianul poate testa prezența sau absența criteriului și poate diagnostica mai
repede tulburarea de personalitate. (Allnutt și Links, 1996) Criteriul optim pentru această
tulburare este: „se simte inconfortabil în situațiile în care nu este în centrul atenției"

Femeilor histrionice le lipsește, de obicei, grija maternă și se îndreaptă către tații lor pentru a-și
satisface nevoile de dependență. Ele învață că pot câștiga atenția tatălui prin flirt și manifestări
emoționale exhibiționiste. Pe măsură ce se maturizează, află că trebuie să-și refuleze sexualitatea
genitală pentru a rămâne „fetița tatălui".

Similar, bărbații histrionici vor fi experimentat și ei deprivarea maternă și s-au întors către tații
lor pentru îngrijire. Dacă tatăl este indisponibil din punct de vedere emoțional, ei pot dezvolta o
identificare pasivă, efeminată sau hipermasculină ca reacție la anxietatea privind efeminarea.

Milion (1981) descrie o tulburare de personalitate histrionico-antisocială. Diagnosticele

tulburărilor simptomatice asociate includ: tulburarea depresivă persistentă, tulburarea de
anxietate socială și tulburarea obsesiv-compulsivă. Obiectivele generale de tratament includ
ajutarea individului să integreze blândețea cu puterea, moderând exprimarea emoțională și
încurajând căldura, autenticitatea și empatia. Deoarece personalitatea histrionică se poate
manifesta ca fiind dramatică, impulsivă, seducătoare și manipulatoare, având potențial pentru
gesturi suicidare, clinicianul trebuie să discute problema limitelor de timpuriu în cursul terapiei,
referindu-se la granițele profesionale și responsabilitățile personale.

Gabbard (1990) este destul de optimist privind modul în care reacționează persoanele cu
tulburare de personalitate histrionică înalt funcționale la psihoterapia orientată psihanalitic.
Autorul arată că astfel de indivizi dezvoltă cu ușurință alianța terapeutică și îl percep pe terapeut
ca fiind de ajutor. Pe de altă parte, Gabbard consideră că tratamentul indivizilor cu aceasta
tulburare de personalitate slab funcționali ar trebui să folosească strategiile terapeutice utilizate
pentru tulburarea de personalitate borderline.

Winner și Pollock (1989) arată că dinamica de bază în toate manifestările tulburării de

personalitate histrionică constă în efortul excesiv, fără de rezolvare, de a-și satisface toate
nevoile prin intermediul altcuiva. Obiectivul general al terapiilor orientate dinamic este
examinarea originilor tiparului și explorarea strategiilor nevrotice - atitudinea seducătoare,
crizele de furie, farmecul sau gândirea logică -pe care acești indivizi le folosesc 301 pentru a-și
satisface nevoile.

Diagnosticele tulburărilor simptomatice asociate includ: tulburarea depresivă persistentă,

tulburarea de anxietate socială și tulburarea obsesiv-compulsivă. Obiectivele generale de
tratament includ ajutarea individului să integreze blândețea cu puterea, moderând exprimarea
emoțională și încurajând căldura, autenticitatea și empatia. Deoarece personalitatea histrionică se
poate manifesta ca fiind dramatică, impulsivă, seducătoare și manipulatoare, având potențial
pentru gesturi suicidare, clinicianul trebuie să discute problema limitelor de timpuriu în cursul
terapiei, referindu-se la granițele profesionale și responsabilitățile personale.
Gunderson, J.G., Borderline Personality Disorder. In : Comprehensive Text book of Psychiatry
(H.I. Kaplan, B.J. Sadock,eds.), Williams Wilkins, Baltimore,1989,p.1387-1395
Hjelle, A. L., & Ziegler, J. D. (1976). Personality Theories: Basic Assumtion, Research and
Applications. New York: McGraw-Hill Book Company.

Millon, T., Avoidant personality disorder, A brief review of issues and data, Journ. Pers. Die.,
1991, 5, 353.
Morel, B.A., Traite des maladies mentales, Paris, 1860. Perry, J.e., Vaillant, G.E., Personality
Disorders . In: Comprehensive Text book of Psychiatry (H. .Kaplan, BJ.Sadock, eds.)
WilliamsWilkins, Baltimore ,1989,1352-1387)
Zlate, M., Eul si Personalitatea. Ed. Trei, Bucuresti, 1997
Zlate, M., O metodologie pentru determinarea tipurilor de personalitate. Revista de Psihologie,
1988, 1,31-43.