Psihoterapia -relaţie interpersonală dintre pacient şi psihoterapeut, relaţie menită

să investigheze şi să înţeleagă natura tulburărilor psihice ale pacientului în

scopul de a corecta aceste tulburări şi a elibera pe pacient de suferinţă.

Psihoterapia se bazează pe colaborarea voluntară

La baza oricărei psihoterapii se află: convingerea conform căreia persoanele cu probleme
psihologice au capacitatea de a se modifica învăţând noi strategii de a percepe şi evalua
realitatea şi de a se comporta.

Obiectivul oricărei psihoterapii constă în:

- Psihoterapeutul realizeaza o evaluare a personalităţii pacientului, căutând să pună în
evidenţă problemele principale şi particularităţile psihice ale acestuia.

 Scoaterea pacientului din criză existenţială în care se află.

 Reducerea sau eliminarea simptoamelor.
 Întărirea E-ului şi a capacităţilor integrative ale personalităţii pacientului. Rezolvarea
sau restructurarea conflictelor intrapsihice ale pacientului.
 Reducerea (sau înlăturarea dacă este posibil) acelor condiţii de mediu care produc sau
menţin comportamentele de tip dezadaptiv.
 Modificarea opiniilor eronate ale subiecţilor despre ei înşişi şi despre lumea înconjurătoare.
 Dezvoltarea la subiecţi a unui sentiment clar al identităţii personale.

Clasificarea Metodelor Psihoterapeutice:

a) Activ-Directive:

 tehnici de relaxare;
 sugestia şi hipnoza;
 abordarea cognitiv-comportamentală;
 abordarea umanist-existenţial-experienţială;
 psihoterapia adleriană.( interesat de finalitatea vietii, scopurile umane si viitor,
pacientii lui Adler proveneau din paturi sociale marginase, ale caror probleme erau de
natura sociala)

b) Holistice, orientate către: -subiect ca entitate complexă şi irepetabilă, trăitoare într-un

univers infinit, dar într-un ambient microsocial cu o specificitate unică;

-dezvǎluirea conflictelor intrapsihice reducera lor în scopul obţinerii unei mai bune adaptări=
echilibru psihic.

 abordările dinamice (freudiană, junghiană);

 abordarea non-directivǎ-Carl Rogers; (centrată pe persoană/client)
  abordarea abreactivă, care dezvoltă tehnici verbale de stimulare a dezvăluirii de sine în
vederea depǎşirii blocajelor

Indicatiile: Terapia comportamentala- Atacuri d epanică

- Anxietate generalizată
- Tulburareaobsesiv-compulsivă
- Tulburarea hipocondrică și fobiile
- Persoane cumanifestari psihologice acute (recent aparute)
- Situatii stresante (catastrophe, victim unui abuz, accidente, decesul unei persoane, divort,
pierderea serviciului, perosane care parcurg o criza de 30 ani-menopauza, dificultati de
integrare si relationare, anxietate ridicata, tulburari nevrotice-depresia, fobice, obesive)
- Dependenta de alcool sau subtante, droguri, jocuri de noroc
- Tulburari de alimentatie (anorexie, bulimia)
- Tulburari de personalitate (borderline, antisociala)

Contraindicatiile psihoterapiei:
- comunicarea pacient-terapeut nu se poate realiza: in psihozele senile), atunci cand
psihismul este bulversat de procesul morbid sau in starile dementiale;
- in cazul oligofreniei, in care este prezenta o insuficienta cognitiva marcata;
- in cazul bolnavilor cu tulburari grave de personalitate;

Accesibilitate: La psihoterapie pot apela persoane din toate categoriile de vârstă :

- copiii care pot fi sensibili la lucruri pe care adultul să nu le creadă de o însemnătate majoră
- adolescenţii care trec prin schimbări importante, ca rezultat al dezvoltării şi maturizării
treptate, ce pot duce la probleme de adaptare
- persoanele adulte care se confruntă cu o multitudine de situaţii şi responsabilităţi ce pot duce
la probleme în plan psihologic
- persoanele vârstnice care prezintă probleme specifice acestei etape - oboseală cronică şi
tristeţea nu sunt stări normale şi, uneori, nu sunt luate în seamă de persoana în cauză sau de
familie