ANTISEPTICELE SAU DEZINFECTANTELE

Reprezintă substanţe cu acţiune antimicrobiană nespecifică, care îşi exercită efectele toxice
în măsură aproximativ egală atât asupra microorganismelor cât şi asupra ţesuturilor vii ale
organismului gazdă. Mecanismul lor de acţiune se bazează pe denaturarea proteinelor bacteriene
prin reacţii diverse cum ar fi cele de oxidare, precipitare şi coagulare.
În practica curentă se întâlnesc sub formă de soluţie sau pastă.
Uleiurile esenţiale. Sunt dezinfectanţi relativ slabi, având mai degrabă proprietăţi antiseptice
decât bactericide.
Eugenolul este un antiseptic si analgezic ceva mai iritant decât extractul de ulei de cuişoare
din care se extrage. Deşi prin asemănarea în compoziţia sa chimică cu fenolul manifestă un
potenţial iritant crescut asupra ţesuturilor vii, are şi uşoare proprietăţi anestezice, datorită acţiunii
caustice asupra terminaţillor nervoase inflamate. În concentraţia minimală, de numai 0,01%,
blochează ireversibil transmisia nervoasă în decurs de 3 ore.
În pofida recunoscutei sale capacităti iritative tisulare, comparativ cu anti-septicele din
grupul fenolilor, cum ar fi crezolul, exercită o acţiune mai slabă de liză a membranelor celulare şi
de deshidratare a pulpei dentare.
Totuşi alterările pulpare sunt suficient de importante pentru a elibera produşi locali cu
potenţial cert antigenic.
Compuşii fenolici. Sunt dezinfectanţi puternici care din nefericire nu au o mare putere de
penetraţie tisulară, deoarece precipită proteinele. Sunt substanţe volatile, cu tensiune superficială
scăzută, uşor solubile în apă.
Fenolul pur este o substanţă cristalizată, incoloră, care se închide la culoare prin expunerea
la lumină. În stomatologie se foloseşte sub forma unei soluţii de acid carbolic (9 părţi fenol/1 parte
apă). Se solubilizează şi în prezenţa timolulul, camforulul sau mentolulul.
Este un puternic toxic citoplasmatic, care blochează lipoproteinele membranei celulare şi
coagulează proteinele citoplasmatice, producând necroza ţesuturilor moi. Acţiunea sa se exercită
numai după dizolvarea în citoplasmă, fiind eficient chiar la concentraţii foarte scăzute, de 1-2%.
De aici derivă şi uşorul său efect anestezic.
De reţinut că reacţia slabă de precipitare care ia naştere la contactul său cu citoplasma nu-i
limitează semnificativ capacitatea dezinfectantă. În schimb contactul cu secreţiile purulente sau
alte detritusuri proteice tisulare îi îingrădesc semnificativ activitatea.
Oricum, citotoxicitatea compuşilor fenolici, apreciată prin inhibiţia culturilor celulare de
fibrioblaşti, este superioară proprietăţilor antiseptice.
La începuturile stomatologiei moderne fenolul s-a folosit intens în sterilizarea plăgii
dentinare, dezinfectarea canalelor radiculare infectate şi necrozarea chimică a resturilor pulpare
vii.
Deşi mult timp acţiunea dezinfectantă a antisepticelor s-a comparat cu fenolui, pe baza
indicelui fenolic, în prezent este din ce in ce mai rar utilizat pentru dezinfecţia ţesuturilor vii
datorită puternicului său efect iritant.
De reţinut că activitatea antiseptică a tuturor compuşilor fenolici utilizaţi în tratamentul
gangrenei pulpare dispare rapid după aplicarea pansamentului endodontic.
Soluţia Chlumsky (fenol 30%, camfor 60%, alcool 10'%).
Fenolul camforat, obţinut prin dizolvarea fenolului în camfor şi alcool, deţine proprietăţi
certe antibacteriene şi este mai puţin toxic, datorită meca-nismului de eliberare lentă a fenolului.
din solutie.
 De subliniat că toxicitatea sa tisulară este mai redusă decât a multor antiseptice uzuale în
tratamentele endodontice, precum paramonoclorfenolul, tricrezolformalina, cresatina sau soluţia
iodo-iodurată 2%.
Monoclorfenolul (C6H4OHCI) ia naştere prin substituirea unui atom de hidrogen din
molecula fenolului cu unul de clor rezultând trei izomeri (orto, meta şi para), dintre care cel mai
activ este p-monoclorfenolul. Spre deosebire de fenol, are o mai mare eficienţa antimicrobiană,
dar îşi pierde proprietăţile calmante, anestezice.
Cristalele de p-monoclorfenol sunt solubile în alcool, eter, baze şi în mai mică măsură în
apă. Cu camforul formează prin mojarare un lichid uleios.
În stomatologie p-monoclorfenolul se utilizează in soluţie apoasă 1-2% sau comforată 35%.
Soluţia apoasă de p-monoclorfenol este stabilă, nefiind influenţată de contactul cu dentina,
saliva, soluţia EDTA sau de expunerea la lumină. În schimb este inactivată de sânge sau detrisurile
necrotice tisulae.
De asemenea, soluţia apoasă de p-monoclorfenol 2% pătrunde de 5 ori mai profund iîn
canaliculele dentinare decât difuzează p-monoclorfenolul camforat.
S-a constatat că soluţia apoasă 1-2% are un putemic efect bacteriostatic pe aproape 94-95%
din microflora endodontică, spre deosebire de p-monoclorfenolul camforat care este mai puţin
iritantă pentru parodonţiul apical.
P-monoclorfenolul camforat, introdus de Walkhoff în 1891 în practica stomatologică, este
un lichid transparent, uleios, de culoare galben deschisă, cu aromă caracteristică, format din 2 părţi
p-monociorfenol şi 3 părţi camfor. Camforul are atât rolul de vehicul şi diluant, cât şi de atenuant
al proprietăţilor iritative ale p-monoclorfenolului, printre care şi reducerea acţiunii coagulante a
proteinelor.
Soluţla Walkhoff, încă întrebuinţată la noi, mai conţine şi mentol pe lângă p-monoclorfenol
şi camfor. Rolul mentolului este de a diminua acţiunea coagulantă a p-monociortenolului şi de a
contrabalansa, prin intervenţia sa vasoconstrictoare, efectul hiperemiant al camforului.
P-monociorfenolul camforat are un spectru bacteriostatic larg, fiind folosit cu succes în
tratamentele endodontice şi ca antimicotic, în continuarea aplicării pastelor cu antibiotice, dacă
acestea nu conţin şi antifungice.
De asemenea, spre deosebire de soluţia apoasă, are marea calitate de a nu fi inactivat de
sânge, ser sau substanţe proteice.
Deoarece este o substanţă volatilă, prin vaporizare traversează foramenul apical,
exercitându-şi acţiunea antiseptică, dar iritantă, datorită toxicităţii sale şi in ţesuturile periapicale,
însă într-o măsură mai redusă decât eugenatul sau fenolul.
Ca urrnare a denaturării proteinelor tisulare cu care vine în contact, p-monoclorfenolul
camforat are de asemenea şi marele dezavantaj al potenţialului antigenic, care prin riscul
sensibilizării pacientulul devine mult mai grav decât reacţia inflamatorie periapicală generată de
acţiunea sa iritativă.
Soluţia Walkhoff se indică ca pansament endodontic ocluziv sau semiocluziv pentru 24-72
ore, pansament care poate fi repetat independent în 3-4 şedinţe succesive precum şi asociat cu
şedinţe de diatermie sau ionoforeză.
Tricrezolul (C6H4OHCH3) este un lichid incolor sau rozaliu cu aromă de fenol, alcătuit dintr-
un amestec de trei izomeri 2-, 3- şi 4-metilfenol, dintre care metacrezolul este considerat cel mal
activ.
 Tricrezolul are un potenţial dezinfectant de aproape trei ori mai mare decât al fenolului, dar
mai redus decât al formolulul. Este tot un toxic cito-plasmatic ca şi fenolul, precipitând protelnele
şi producând necroza ţesuturilor mol, deşi acţiunea sa este ceva mai slabă.
MetacrezIlacetatul (CresatIna) este un ester al acidului acetic cu metacrezol, se prezintă sub
forma unul lichid clar, uleios, emanând o aromă mixtă de fenol şi oţet. Are o bună stabilitate
chimică şi o tensiune superficială redusă.
Proprietăţile antiseptice, echivalente p-monoclorfenolului camforat, sunt favorizate de
tensiunea superficială redusă, iar efectul terapeutic este prelungit de potenţialul scăzut de
vaporizare pe o perioadă de până la 14 zile. Difuzează bine in canaliculele dentinare.
Metacrezilacetatul nu este caustic, nu precipită proteinele şi, în comparaţie cu p-
monoclorfenolul camforat, este mult mai puţin iritant pentru ţesuturile periapicale deoarece, în
urma vaporizării, nu se depăşeşte bariera fiziologică a foramenului apical. În schimb, comparativ
cu eugenolul, are o acţiune mai iritantă asupra ţesutului pulpar.
Crezanolul este un amestec de 1 parte metacreziracetat, 1 parte p-monoclorfenol şi 2 părţi
camfor.
Acţiunea antiseptică este ceva mai putemică decât a cresatinei şi este mai puţin iritant decât
monoclorfenolul.
Endotine, deşi conţine p-clorfenol într-o concentraţie mai redusă decât crezanolul, îşi
păstrează aceeaşi eficacitate antiseptică, în condiţiile unei tolerabilităţi tisulare locale superioare.
Rp. Acetat de metacrezil 5 g
P-morloclorfend 2 g
Atcoo etilic q.s.p. 100 g
Este indicată ca pansament endodontic în gangrena pulpară simplă şi parodontitele apicale
cronice fără secreţii pe canale, mai ales la dinţii imaturi, cu apexul încă larg deschis (graţie acţiunii
sale mai biologice comparativ cu alte antiseptice).
Creozotul de mesteacăn este un lichid limpede uleios, de culoare galbenă, cu miros aromatic
înţepător.
Este un dezinfectant mai putemic decât fenolul. Are acţiune anestezică, flind mai puţin toxic
şi iritant decât acesta.
Timolul şi mentolul sunt antiseptice puternice, având o citotoxicitate echivalentă fenolului.
Aldehidele. Sunt substanţe cu acţiune antiseptică al căror efect se explică prin blocarea
radicalilor amino ale proteinelor celulare bacteriene de radicalul aidehidă. Deşi omorâte,
microorganismele pot fi vătămătoare prin inducerea unui efect pirogen.
Formaldehida este un gaz solubil în apă, soluţia apoasă de 40% fiind cunoscută sub
denumirea de formol.
Soluţiile de formaldehidă sunt dezinfectanţi puternici, având o mare afinitate pentru
numeroase substanţe organice. În plus, cu amoniacul rezultat din procesele de putrefacţie formează
urotropina (hexametilentetramina), sublantă care şi ea deţine la rândul său proprietăţi antiseptice .
În afara produselor de uz stomatologic sub formă de soluţii în tratamentul parodontitelor
apicale cronice se mai folosesc şi paste medicamentaose în care principalul antiseptic este tot
formolul, cum ar fi:
– pasta N2 medical
Rp. paraforrnaldehidă 14,7%
boratfenilmercuric 0,16%
oxid de zinc 8,3%
oxid de titan 75,9%
 sulfal de bariu 10%
hidroxid de calciu 0,94%
– Triopasta GysI
Rp formaldehidă 5 g
fenol 15 g
oxlzi metaki 40 g
sulfat de bariu 5 g
caolin 15 g
glicerină 15 g
vaselină 10 g
Asfalin I: trioximetilen, timol, camfor, oxid de zinc, vehicul gras.
Asfalln II: trioximetilen, timol, camfor, cocaină, oxid de zinc, vehicul gras
Nass recomandă schimbarea pastelor cu Asfalin la 3-4 zile, ultimul pansament endodontic
fiind lăsat 3-4 săptămăni.
Glutaraldehida are o masă moleculară mai mare decât cea a formaldehidei şi este mai puţin
volatilă.
S-a recomandat pentru tratamentele de canal ca având proprietăţi superioare de fixare a
resturilor pulpare şi o mai puternică acţiune bacteriostatică.
Deşi produce o reacţie inflamatorie moderată, potenţialul său iritant pentru ţesuturile moi
este în mod cert mai redus decât al formaldehidei sau tricrezotformalinei. O soluţie de
glutaraldehidă 2,5% are o citotoxicitate de 40 de ori mai mică decât a unei soluţii de formaldehidă
19%.
Un alt avantaj este şi acela că, folosită ca pansament de canal, nu difuzează în țesuturile
periapicale.
În plus, spre deosebire de formaldehidă, nu induce un răspuns imun prin intermediul
limfocitelor T.

Bibliografie

Memet Gafar, Andrei Iliescu, Endodonție clinică și practică , Ediția a II-a revizuită și adăugită,
Editura Medicală 2010