ERORI, ACCIDENTE ŞI COMPLICAŢII CE POT APĂREA ÎN TIMPUL

TRATAMENTULUI ENDODONTIC.

Accidentele în urma tratamentului chemo-mecanic au o cauză comună: insuficienta cunoaştere

a anatomiei radiculare în asociere cu folosirea unui instrumentar şi a unei tehnici
necorespunzătoare.
Cu toate acestea, accidentele înseamnă eşec endodontic doar atunci când sunt asociate cu
prezenţa unei infecţii. Însă, un dinte tratat necorespunzător are şanse mai mari de a întreţine sau
dezvolta o infecţie faţă de un dinte tratat şi obturat corect endodontic.
Iatrogeniile ce pot surveni în timpul tratamentului chemo-mecanic la nivelul rădăcinii dentare
pot fi: crearea de blocaje sau praguri, fenestrarea, transportarea zonei apicale radiculare precum şi
fracturarea instrumentarului în interiorul canalului.
BLOCAJELE

Principalul obiectiv al tratamentului chemo-mecanic este îndepărtarea în totalitate a ţesutului

viu şi/sau necrozat, dar şi a dentinei radiculare infectate.
Mişcările verticale realizate cu ajutorul instrumentelor endodontice în interiorul canalelor
radiculare împing ţesutul pulpar şi resturile de dentină spre apex unde poate deveni compact şi
determină blocaje ale canalului radicular împiedicând o bună permeabilizare a acestuia.
Combinarea repetată a unei irigări abundente a canalului cu recapitularea acelor endodontice
de calibru mic este metoda de elecţie pentru a preveni formarea unui dop format din resturi de
dentină şi ţesut pulpar.
PRAGURILE
De multe ori în practică se doreşte o lărgire a canalului care să asigure o debridare optimă a
canalului şi să faciliteze obturarea adecvată a acestuia fără să se ţină cont de anatomia radiculară.
Îndepărtarea excesivă a dentinei, duce adesea la reducerea curburii canalului ceea ce creşte
riscul de perforare a rădăcinii scăzând rezistenţa acesteia. Dar reducerea curburii canalului duce
de asemenea la scurtarea lungimii de lucru. Există numeroase studii ce susţin că cel mai important
factor clinic care se asociază cu formarea pragurilor şi prezenţa perforaţiilor radiculare este curbura
canalului.
Apariţia acestor praguri şi atitudinea incorectă de a le depăşi duce la accentuarea fenomenului
de fenestrare prin îndepărtarea neuniformă a dentinei de pe pereţii radiculari. Acest lucru se
realizează de cele mai multe ori prin utilizarea instrumentarului din oţel neprecurbat în canale
curbe şi într-o mai mică măsură, a instrumentarului de Ni-Ti.
Pragul este definit ca fiind o iatrogenie produsă prin realizarea unei platforme la nivelul
peretelui extern al curburii, facând dificilă sau chiar imposibilă înaintarea către apex pe o rădăcină
permeabilizată anterior.
Incidenţa pragurilor este în strânsă legătură cu gradul de curbură a canalului şi experienţa
clinicianului. Instrumentele cu un vârf activ ce sunt realizate din aliaje insuficient de flexibile,
favorizează crearea de praguri spre deosebire de cele realizate din Ni-Ti şi cele ce prezintă un vârf
rotunjit inactiv.
S-a dovedit că tehnica crown-down înregistrează o deviere redusă a instrumentarului de la
traseul canalului, producând mai puţine praguri. Încercarea de a depăşi forţat un prag, sau prin
utilizarea unor instrumente mai active la vârf, duce la accentuarea pragului.
De obicei pragurile se produc în paralel cu blocarea canalului. Prin blocarea canalului devine
dificilă centrarea instrumentarului în canal, încurajând astfel devierea instrumentarului spre
curbura externă a acestuia. De asemenea realizarea unui prag creşte acumularea şi compactarea de
detritusuri în sistemul canalar secundar.
 FENESTRAREA
Fenomenul de fenestrare este un incident care poate apărea în timpul tratamentului endodontic
în apropierea zonei de furcaţie radiculară pe rădăcinile mezio-vestibulare şi/sau palatinale ale
molarilor superiori şi pe rădăcinile meziale ale molarilor inferiori.
Această iatrogenie poate fi cauzată de:
- utilizarea unei tehnici de lucru incorecte: cavitate de acces incorectă sau incompletă;
exercitarea unor presiuni excesive; folosirea mişcărilor de rotaţie în canal pentru instrumentele
care nu sunt realizate în acest scop; efectuarea unor mişcări ample, persistente, de pilire;
nerespectarea secvenţialităţii instrumentelor de lărgire;
- folosirea unui instrumentar necorespunzător în tratamentul rădăcinilor subţiri şi concave: ace
din oţel neprecurbate, ace rigide cu diametru crescut în porţiunea apicală a canalelor.
Consecinţă a acestui accident este deviaţia de la anatomia radiculară prin subţierea peretelui
intern al curburii cu o eventuală perforare în porţiunea coronară şi medie a canalului.
Fenestrarea este o perforaţie lungă, verticală, ce apare în special în porţiunea mijlocie a
canalului, creată de o prelucrare excesivă a peretelui intern al canalului radicular curb .
Fenestrarea poate fi realizată printr-o utilizare necorespunzătoare a frezelor Gates-Glidden în
pregătirea coronară a canalului sau a instrumentarului rotativ din Ni-Ti cu o conicitate foarte mare.
Fenestrarea se manifestă prin apariţia unei hemoragii spontane într-un canal uscat anterior şi
chiar o sensibilitate pe care pacientul o resimte brusc. Se evidenţiază prin aplicarea unui con de
hârtie în canal care va confirma localizarea perforaţiei.
Însă, adesea, un diagnostic de certitudine este greu de obţinut datorită absenţei simptomelor
clinice şi capacităţii limitate a radiografiilor retroalveolare de a reda radiologic perforaţia.
Pentru a preveni realizarea unei fenestrări trebuie luate următoarele măsuri:
- cavitatea de acces trebuie realizată astfel încât instrumentarul să poată fi introdus pe canal pe o
direcţie cât mai dreaptă;
- frezele Gates-Glidden trebuie folosite cu atenţie, fără să ajungă în porţiunea curbă a canalului;
- trebuie folosită o tehnică anticurbură pe porţiunea externă a curburii canalului radicular;
- acele din oţel trebuie precurbate corespunzător înainte de fiecare introducere pe canal;
- instrumentarul ce prezintă conicităţi crescute trebuie manipulat cu atenţie.
O fenestrare diferă de o perforaţie laterală a peretelui canalului radicular prin faptul că se
prezintă ca o cavitate alungită, cu pereţii subţiaţi, care nu permit retenţionarea unei simple
obturaţii.
Cel mai adesea fenestrarea apare ca urmare a tendinţei instrumentarului de a îndrepta curbura
canalului, în timp ce perforaţia laterală apare cel mai adesea de la crearea unui prag în timpul
lărgirii iniţiale. Prin urmare, fenestrarea apare la nivelul peretelui intern al curburii în timp ce
perforaţia laterală apare pe peretele extern.

Bibliografie
Iliescu A, (ed), Tratat de endodonţie – vol.II, Ed.Medicală, Bucureşti, 2014