Clasificarea erorilor şi complicaţiilor în tratamentul endodontic.

În procesul tratamentului endodontic este posibil să apară relativ des un şir de complicaţii şi
erori medicale, datorate particularităţilor evoluţiei proceselor patologice in pulpă sau în
periodont, particularităţilor anatomice ale dinţilor, stării imunologice şi a reacţiei pacientului.
Principalele cauze ale erorilor în cazul tratamentului endodontic sunt:

• Necunoaşterea anatomiei şi morfologiei dinţilor;

• Prezenţa zonelor, care topografic se învecinează cu risc posibil;
• Utilizarea instrumentelor endodontice necorespunzătoare;
• Utilizarea metodelor (tehnicilor) de tratament incorecte.

Clasificarea erorilor şi complicaţiilor, care pot apărea în timpul tratamentului endodontic:

1. Erori şi complicaţii care pot apărea în regiunea coronară a dintelui şi parodonţiului marginal
în timpul creării accesului şi lărgirii orificiilor de intrare în canal:
1.1. Erori şi complicaţii mecanice:
1.1.1. Nedeschidere a camerei pulpare a dintelui (eroare de trepanare);
1.1.2. Camera pulpară a dintelui prea larg deschisă;
1.1.3. Deschidere incompletă a camerei pulpare;
1.1.4. Perforare a coroanei cu afectarea parodonţiului marginal;
1.1.5. Perforaţie intraradiculară:
1.1.6. Fracturare a frezei.
1.2. Erori şi complicaţii chimice:
1.2.1. Parodontită marginală arsenicală:
1.2.2. Parodontită marginală apărută în urma folosirii acidului tricloracetat, sulfuric, clorhidric
etc.

Erori şi complicaţii, care pot apărea la nivelul rădăcinii dinţilor.

2.1. Crearea pragurilor.
2.2. Căi false (perforarea pereţilor canalului radicular);
2.3. Fracturare a instrumentelor în canalul radicular;
2.4. Obturare parţială a canalului radicular;

Erori şi complicaţii posibile în parodonţiul apical.

3.1. Hemoragie în canalul radicular.
3.2. Traumă mecanică a parodonţiului apical;
3.3. Afectare a parodonţiului apical de origine chimică:
3.3.1. Afectare arsenicală a parodonţiului apical;
3.3.2. Afectate a parodontiului apical cu alte substante chimice;
3.4. Împingere a maselor putride după apex;
3.5. Afectare a formaţiunilor anatomice înconjurătoare (sinusuri, enfizemui ţesuturilor moi,
obturarea canalelor radiculare cu refularea materialului după apex).

Erori generale:
4.1. Aspirare a corpilor străini.
4.2. Înghiţire a acelor (instrumentelor) endodontice;
4.3. Leşin, colaps.
Perforaţie apicală a canalului radicular.
Perforaţia apicală se întâlneşte, conform unor date, în 9% cazuri din toate erorile[101]. Pot fi
câteva cauze ale perforării peretelui apical al canalului radicular:
1. Încercarea de a trece canalul cu efort în cazul blocării accesului cu rumeguş de dentină;
2.Utilizarea instrumentelor cu vârf agresiv;
3.Utilizarea instrumentelor mecanice pentru prelucrarea canalelor curbe;
4. Deschiderea insuficientă a cavităţii dintelui sau incercarea de a prelucra canalul radicular
fără cre area accesului direct al instrumen tului endodontic în canal.
5. Alegerea incorectă a instrumentarului endodontic. În cazul lărgirii canalelor curbe este util
de utilizat instrumente cu vârf bont din aliaj nichel-tiran (ProFile-uri), care dispun de
flexibilitate sporită.
Schema perforaţiei apicale a peretelui canalului apical este prezentată în figura stângă, iar din
dreapta este prezentată o radiografie, care ilustrează perforaţia rădăcinii meziale în urma
utilizării unui file neflexibil cu vârf activ (ascuţit).

Profilaxia acestei complicaţii constă în respectarea unor reguli:

• In timpul lucrului trebuie folosite procedee tehnice îndreptate spre prevenirea blocării
canalului radicular cu rumeguş de dentină.
• Înainte de a introduce instrumentul în canal, el trebuie flexat corespunzător curburii
canalului.
• În timpul lărgirii canalului cu file-uri trebuie de efectuat mişcări de pilire, iar mişcările
rotative ale instrumentului trebuie să fie reduse la minim.
Trebuie de acordat prioritate instrumentelor cu vârf neagresiv (bati-tip},
Trfbuie utilizată cu exactitate maximă lungimea de lucru a canalului radicular.

Perforaţie longitudinală a peretelui canalului radicular.

Această complicaţie este o variantă a complicaţiei precedente - supralărgirii longitudinale a
canalului în treimea medie la "curbura mică" a rădăcinii.
Cauzele cele mai frecvente sunt: subestimarea curburii canalului de către medic, lucrarea într-
un canal curbat cu instrumente flexate insuficient, supralărgirea unui canal îngust. În afară de
aceasta, apariţia acestor complicaţii poate fi provocată şi de particularităţile anatomice ale
rădăcinilor.
Profilaxia perforaţiei longitudinale a canalului radicular include aceleaşi manipulaţii şi
procedee tehnice, ca şi profilaxia lărgirii excesive a canalului în treimea medie a suprafeţii
interne a rădăcinii:
• evaluarea preventivă a particularităţilor anatomo-topografice ale canalelor şi rădăcinilor
dintelui, bazându-ne pe datele radio grafiei diagnostice şi "de măsurare";
• flexarea preventivă a file-ului;
• utilizarea" tehnicii antiperforative";
• utilizarea Safety Hedstroem, file-urilor flexibile şi a instrumentelor rotative din nichel-titan;
• lărgirea canalului nu mai mult de 2-4 numere de la lăţimea primară.

Blocare a canalului cu rumeguş de dentină sau cu ţesuturi moi.

Cauzele acestor complicaţii cel mai des sunt utilizarea prea timpurie a instrumentului de
mărime mare şi nerespectarea regulii de revenire la un file mai mic pentru controlul
permeabilităţii canalului pe toată lungimea. La blocarea canalului poate duce şi înlăturarea
incompletă a pulpei, şi irigarea insuficientă a canalelor în procesul de prelucrare
instrumentală.
Profilaxia. Pentru a exclude această complicaţie trebuie numaidecât de respectat regulile şi
etapele prelucrării instrumentale a canalelor radiculare, de irigat abundent canalele după
utilizarea fiecărui instrument endodontic.
Blocarea lumenului canalar cu rumeguş dentinar sau cu ţesuturi moi ..
Tactica medicului. cazul blocării canalului acesta trebuie irigat bine, trecut pe întrea-
ga lungime de lucru cu un instrument subţire (K-reamer sau PassFinder), iar apoi - deblocat
orificiul apical cu K-reamer numărul 06 sau 08.

Formarea lărgirii apicale sau a pragului - "Zipping".

Cauza creării în canal a pragurilor sau a lărgirii apicale mai des este folosirea în timpul
lucrului în canalele curbe a unui file gros şi neflexibil, care nu a fost flexat preventiv după
forma canalului. În cazul rotirii brutale în canal a instrumentului flexat, canalului i se atribuie
o formă de clepsidră.
Profilaxia acestei complicaţii constă în prevenirea blocării canalului cu rumeguş de dentină.
Este deasemenea necesară flexarea preventivă a instrumentului conform curburii canalului, iar
în timpul lărgirii canalului cu file-ul trebuie efectuate mişcări de pilire şi nu - cele de rotaţie.
Reducerea vădită a riscului de creare în canal a pragurilor sau a lărgirii apicale permite lucrul
cu instrumentele ce au vârf neagresiv (Batt - tip) .
.... Formarea unei Iărgiri sau a unui prag apical - "zipping"

Supralărgire a canalului în regiunea treimii medii pe curbura internă a rădăcinii -

"Stripping".
Cauzele acestei complicaţii, de regulă, este subestimarea curburii canalului de către medic, şi
lucrul în canalul curbat cu un înstrument insuficient de flexat.
Profilaxia. Pentru a evita supralărgirea canalului în regiunea" curburii mici" trebuie flexat
preventiv file-ul conform curbării canalului, iar în timpul prelucrării de utilizat "tehnica
antiperforativă" când file-ul se sprijină în "curbura mare" a canalului. Evitarea acestei
complicaţii dea-
semenea devine posibilă prin utilizarea safety Hedstroem, file-urilor flexibile şi instrumentelor
rotative din titan-nichel,
Trebuie exclusă supralărgirea canalelor înguste, curbate; se recoman-> dă a fi lărgite nu mai
mult de 2-4 numere de la lăţimea iniţială .

Supralărgire a orificiului apical.

În cazul acestei complicatii are loc distructia constrictiei apicale fiziologice şi să formezi
stopperului apical în cazul dat este imposibil.
Cauzele acestei complicaţii pot fi variate:
1. Aceasta se întâmplă din cauza înregistrării incorecte a lungimii de lucru. Amintim, că în
cazul înlăturării pulpei vii lungimea de lucru trebuie să fie cu 1,5 nun mai mică decât
lungimea radiologică, iar în cazul înlăturării pulpei devitale, puternic infectate - cu 1 mm mai
mică decât lungimea radiologică a canalului.
2.cazul utilizării metodelor apical-coronare, poate fi "pierdută lungimea de lucru", atunci când
iniţial se înregistrează lungimea de lucru (fig. a), iar apoi se efectuează lărgirea canalului.
Această se întâmplă din cauza indreptării canalelor curbe în procesul de prelucrare in-
strumentală, şi, în rezultat,lungimea de lucru se poate micşora cu 0,5-2 mrn. Dacă nu vom lua
în consideraţie acest factor, este posibilă lărgirea părţii apicale a canalului cu distru"Pierderea
lungimii de lucru" din contul ~ndreptării u~ui gerea constricţiei apicale (fig. b).
3. Cauza supra lărgirii orificiului apical poate fi tehnica incorectă de prelucrare a părţii apicale
a canalului.
4. Suriralărgirea orificiului apical poate fi efectuată de către medic cu scop de tratament
pentru a permite evacuarea exsudatului, refularea după apex a preparatului medicamentos.
5. Cauza distrugerii orificiului apical poate fi resorbţia vârfului rădăcinii în caz de parodontită
apicală, când constricţia apicală fiziologică se distruge nu în urma manipulărilor medicului, ci
ca rezultat al proceselor patologice în regiunea periapicală.
În cazul tratamentului endodontic, Ia copii şi adolescenti trebuie luati în consideratie termenii
de resorbţie şi de formare a rădăcinilor dinţilor de lapte şi permanenţi.
Profilaxia "rupturii" orificiului apical constă în respectarea unui şir de reguli în timpul
tratamentului endodontic:

 estimarea exactă a lungimii de lucru şi corecţia ei în cazul îndreptării canalului ra-

dicular;
 respectafâa exactă a regulilor şi metodicii de prelucrare a părţii apicale a canalului;
 lucrul în regiunea apexului radicular - cu acurateţe, fără presiune apicală excesivă;
 utilizarea unor radiografii 1/ de măsurare" adăugătoare în cazuri suspecte;
 utilizarea în cazuri suspecte a metodelor corono-apicale de prelucrare a canalelor
radiculare.

Fracturare a instrumentului în canal.

Fracturarea instrumentului în canal este una din cele mai neplăcute complicaţii pentru medic
şi pentru pacient. Lăsarea în canal a părţii fracturate a instrumentului înrăutăţeste rapid
prognosticul tratamentului endodontic, iar uneori serveşte drept cauză a extracţiei dintelui.
Cauzele fracturării instrumentului cel mai des sunt:

1. lipsa accesului direct spre canalul radicular;

2. deschiderea incorectă a camerei pulpare;
3. utilizarea unui efort considerabil asupra instrumentului în timpul lucrului manual sau
mecanic;
4. încălcarea tehnicii de utilizare a instrumentului;
5. inserţia instrumentului la o adâncime considerabilă în timpul rotirii instrumentului
duce frecvent Ia blocare, iar apoi - şi la fracturarea instrumentului în canal;
6. instrumentul trebuie să se rotească nu mai mult de 120-1800;
7. încercarea de a lărgi canalele radiculare nu cu o piesă endodontică. În timpul rotaţiei
doar în direcţia acelor ceasorni_ cului are loc introducerea profundă în canalul
radicular şi, în consecinţă, fracturarea;
8. încălcarea consecutivitătii utilizării instrumentarului e~dodontic;
9. lucrul cu instrumentele deformate, răsuci te. Lipsa sau insuficienţa controlului faţă de
starea instrumentelor endodontice. La primele semne de schimbare a structurii spirelor
(sucire sau răsucire) instrumentul trebuie înlocuit;
10. lucrul în canalul uscat;
11. graba în lucru.

Profilaxia constă în înfăptuirea următoarelor reguli:

• Lucrul atent, precaut cu respectarea regulilor şi a consecutivităţii de utilizare a

instrumentelor.
• Respectarea unghiurilor maxime a rotirii instrumentului în canal. K-reamerele _ 180',
K-file-urile - 90'; In canalele Inguste, curbaro unghiul de rotire se recomand. a-I
micşora cu 20-30°. De rotit H-file în canal nu se admite.
• Utilizarea obligatorie a gelurilor pentru lărgirea canalelor radiculare.
• Trierea la timp a instrumentelor în vederea excluderii celor neadecvate. Reamintim din
nou criteriile de selectie a instrumentelor endodontice uzate'
• deformarea plastică a instrumentel~r; .
• instrumente preventiv flexate;
• instrumente cu spire răsuci te;
• uzarea muchiei tăietoare a instrumentelor;
 • lamă/ tăiş bont al părţii active (confirmat prin luciul muchiei tăietoare);
• pulpoextractoarele şi instrumentele mai mici de numărul 10 după 150 sunt de o singură
folosinţă şi după o singură utilizare trebuie aruncate.

Obturare necalitativă a canalelor radiculare.

Canalul radicular nu este trecut. Particularitătile anatomice ale canalelor radiculare, curbarea
sau bifurcarea canalului, depunerea petrificatelor, prezenţa canalelor auxiliare _ pot
condiţiona impermeabilitatea.
Dar în majoritatea covârşitoare a cazurilor aceasta se datorează:

• lipsa accesului către orificiile de intrare în canal;

• neglijarea informaţiei despre prezenţa canalelor radiculare auxiliare.
• lipsa setului complet de instrumente endodontice;
• incapacitatea prelucrării instrumentale a canalelor radiculare din cauza necunoaşterii
metodelor.

Lipseşte controlul permeabilizării canalului radicular - nu se efectuează înregistrarea lun-

gimii de lucru a canalului radicular. Lungimea de lucru a dintelui - este acel criteriu, care
trebuie cunoscut în cazul preparării dintelui, prelucrării lui medicamentoase, pregătirii conului
central şi ohturării,

Utilizarea metodei de obturare a canalelor radiculare doar cu pastă, care nu garantează o

obturare calitativă a canalului radicular până la orificiul apical, fiindcă lipseşte controlul
cantităţii de pastă introduse, şi adesea este încălcată tehnologia utilizării acului Lentulo.

Menţinerea îndelungată a acului Lentulo în canal duce la refularea pastei în afara orificiului
apical, iar densitatea umplerii canalului poate fi insuficientă. În cazul scoaterii acului Lentulo
din canal în momentul, când maşina este oprită, pasta este scoasă din canal.

Utilizarea metodei unui singur con (central). În acest caz frecvent nu este creat un suport la
nivelul constricţiei apicale, ceea ce duce la umplerea parţială a canalului radicular cu con sau
iesirea lui în afara orificiului apical.

Refularea după apex a umpluturii în cazul obturării canalului cu thermafill se datorează

determinării imprecise a lungimii canalului sau introducerii excesive a umpluturii în canal.

Hemoragie intracanalară

Hemoragia din canalul ;adicular cel mai des se întâlneşte în cazul extirpaţiei vitale a pulpei
(de la 1 până la 6%). In mare parte hemoragia este favorizată de efectul adrenalinei prezente
în compozitia anestezică.

Înainte de obturare este necesar de a curăţi canalul radicular şi de a atrage atenţia asupra
culorii meşei cu ajutorul căreea a fost efectuată uscarea canalului.

Hemoragia apare de regulă din cauza vascularizării regiunii apicale a dintelui. La îndepărtarea
pulpei cu ajutorul pulpextractorului se produce ruptura vasculară,
Cauzele hemoragiei sunt: a) încălcarea tehnicilor de prelucrare instrumentală a canalelor
radiculare; b) îndepărtarea incompletă a pulpei.
Pe lângă aceasta, hemoragiile pot apărea la:

• perforarea zonelor de furca ţie,

• a pereţilor canalelor radiculare,
• orificiul apical larg (la tineri),
• prelucrarea instrumentală agresivă a canalelor radiculare,
• traumatizarea periodonţiului cu instrumente endodontice.

Este necesar de a lua în consideraţie cauzele generale de apariţie a hemoragiilor. Din ele fac
parte afecţiunile sistemului cardio-vascular, diateza hemoragică, reumatismul, schimbările
aterosderotice ale sistemului vascular (Ia persoane în etate), în timpul menstrelor etc.
Modul de stopare a hemoragiei. În cazul unei hemoragii intense în canalul radicular sunt
introdu~e substanţe hemostatice (acid aminocapronic de 5%, sol. de 10% de clorură de
calciu). In canalul radicular este introdusă o meşă îmbibată cu sol. de 3% de apă oxige- nată,
"Vagotil",' »Caprofer". Mecanismul de acţiune al preparatelor respective constă în accelerarea
coagulabilităţii sangvine. Dacă hemoragia a fost imposibil de stopat, este util de a lăsa în canal
meşa, umectată cu unul din remediile sus-menţionate, sub pansament de dentină artificială.
Pentru profilaxia acestei complicatii înainte de extirparea pulpei este necesar de a efectua
diatermocoagularea acesteea. În' rezultat se formează o zonă de demarcare, şi la extirparea
pulpei este realizată nu o plagă lac erată (nu are loc ruptura vaselor), ceea ce previne apariţia
hemoragiei.

Erori de anestezie
Mai des sunt erorile tehnice în administrarea anesteziei şi încălcarea regulilor cre asepsie. Este
necesar de a ţine minte că unele complicaţii nu depind de medic, şi nu întotdeauna ele pot fi
prevăzute. Consecinţele acestor complicaţii sunt periculoase, - atât pentru pacient, cât şi
pentru medic. Orice medic trebuie să le cunoască şi să facă tot ce-i stă în puteri pentru a le
preveni.
Fracturarea acului de injectare la anesteziere. Se întâlneşte rar. Pentru prevenirea acestor
complicaţii este necesar de a verifica siguranţa fixării acului pe canula seringei şi de a respecta
regulile de introducere (injecare) a acului. Calitatea inferioară a acelor şi erorile la efectuarea
anesteziei (mişcarea bruscă a seringei spre lateral, proptirea neaşteptată în os) pot cauza
fracturarea acului de injectare. În cazul instalării acestei complicaţii este necesar de a încerca
extragerea fragmentului de ac cu pensa sau cu o pensă chirurgicală (cronţangul). În caz de
tentativă eşuată este necesară o intervenţie chirurgicală.
Formarea hematoamelor. Hematomul reprezintă o leziune a peretelui vascular cu un ac de
injectm:e ce apare la administrareaanesteziei. În locul injecţiei se formează o tumefiere şi
apare o coloraţie vine ţie (cianotică) a pielii şi a mucoasei cavităţii bucale. Leziunea este
posibil de a o evita, acest lucru nefiind prea complicat. După injecatarea acului în ţesut este
necesar de a efectua proba de aspirare şi de verificat prin aceasta că acul nu a pătruns în vas,
apoi lent şi continuu de avansat acul după fluxul de soluţie anestezică, bizoul acului fiind ferm
îndreptat spre suprafaţa osului.
Dacă complicaţia totuşi s-a instalat, se recomandă presarea cu degetele mâinii a porţiunii
obrazului, învecinate hematomului, sau aplicarea unui pansament compresiv, şi a un~i obiect
recel gheaţă etc.
In afară de aceasta, la efectuarea anesteziei se pot întâmpla reacţii alergice la anumite
preparate, cea mai gravă şi mai periculoasă complicaţie fiind şocul anafilactic, în rezultatul
căruia la pacient cade tensiunea arterială, se instalează tulburări respiratorii, apare o stare
anxioasă/ de frică, şi pacientulyierde cunoştinţa. În asemenea caz într-un răstimp scurt devine
posibil un sfârşit letaI. In această complicaţie este necesară acordarea asistenţei de urgenţă!!!.
Efectul anestezic insuficient apare în cazul alegerii incorecte a anestezicului, sau _ a metodicii
de anestezie, sau - la încălcarea tehnicii de efectuare a acesteea. Ca urmare a acestui fapt apare
o sensibilitate dureroasă la îndeplinirea etapelor de tratament.

Înghiţirea şi aspirarea instrumentelor

În timpul efectuării tratamentului endodontic poate avea loc pătrunderea instrumentului în
tractul gastroihtestinal (înghiţirea) sau în căile respiratorii (aspirarea). Aceste complicaţii se
întâlnesc rar, dar sunt extrem de periculoase.
Pot fi aspirate sau înghiţite ace radiculare, freze, files, drill-uri, bucăţele de amalgam, ciment
etc. Cauzele ce contribuie acestei complicaţii sunt: poziţia incorectă a pacientului în fotoliu,
deschiderea incorectă a cavitătii dintelui, neatentia medicului în timpul efectuării manoperelor
endodontice. Este necesar de a respecta strict regula ce constă în faptul că instrumentul
endodontic trebuie ţinut sigur, strâns cu buricele degetelor şi la rotirea acestui instrument el
trebuie operat printr-o captare bună. Pe lângă aceasta, trebuie de atras o atenţie aparte la
fixarea sigură a frezelor în piese.

După fixarea frezei în piesă trebuie de efectuat proba extraorală, pornind bor-maşina, şi numai
după aceasta - de trecut la operarea cu freza acţionată în gura pacientului. Pe lângă aceasta, se
recomandâ'tn caz de manopere endodontice folosirea digii.

Şi - încă ceva!!! Este necesar de folosit în timpul tratamentului aspiratoare de salivă, deoarece
aceasta va împiedica nimerirea salivei pe mâinile medicului şi alunecarea instr~mentelor, ceea
ce poate duce la căderea ultimilor şi - prin urmare - la înghiţirea lor.

In cazul aspirării instrumentului este necesar de a chema ambulanţa sau echipa de urgenţă (în
instituţii medicale gen spital), pentru efectuarea bronhoscopiei şi extragerea corpului străin
sau de a efectua traheostomia.

În cazul înghiţirii instrumentului şi pătrunderea lui în tractul gastrointestinal este necesar este
făcută pacientului o radiografie cu scop de a determina localizaţia instrumentului înghiţit, i se
administrează preparate sedative şi regim alimentar bogat în celuloză. Trebuie de
preîntâmpinat pacientul despre necesitatea de a-şi urmări scaunul, deoarece în decurs de 2-4
zile instrumentul trebuie să iasă din organism, ceea ce trebuie de ştiut la sigur. Dacă
instrumentul n-a fost evacuat odată cu scaunul, - este inevitabilă intervenţia chirurgicală.
Varianta optimă este spiializarea şi supravegherea pacientului în serviciu chirurgical.
Emfizemul ţesuturilor moi

Emfizemul (lat. emphysema) - prezenţa aerului în ţesuturi. În stomatologie poate apărea a.n.
emfizem post-operator sau chirurgical (engI. surgical emphysema), când aerul poate pătrunde
in ţesuturi, iar bacteriile pot forma în ţesuturile moi gaze oarecare. Prezenţa gazelor sau a
aerului în ţesuturile afectate creează o senzaţie caracteristică de crepitaţie (este o senzaţie de
trosnire, scrîşnet) la atingere, şi poate fi depistată în cadrul investigaţiei radiologice.

Aerul aflat în ţesuturi uşor se absoarbe imediat ce accesul aerului către ţesuturi sau formarea
în ţesut a gazelor încetează.

Clinic apare asimetria feţei în regiunea emfizemei, iar la palpaţie apare crepitaţia. Pacientul
trebuie calmat şi i se recomandă remedii sedative.
 Managementul parodontitelor apicale acute.

Parodontitele apicale acute necesită un tratament complex, care constă în :

1.-eliminarea acuzei inflamației, reprezentată în 99% din cazuri de către o afecțiune
pulpară simplă sau complicată;
2.-asigurarea unei căi de drenaj pentru gazele de fermentație și produsele de
lichefacție colectate în focarul inflamator.
Metoda de tratament aleasă depinde de:
-forma anatomo - clinică a parodontitei apicale,
-stadiul evoluției sale,
-condiții topografice locale,
-starea generală a pacientului.
Se disting mai multe metode care constau în :
1.-trepanarea dintelui cu asigurarea drenajului endodontic.
2.-incizia mucoasei sau incizia muco-periostală, pentru drenajul extern.
3.-trepanarea osoasă - osteomie transmaxilară, pentru drenajul extern.
4.-asocierea ultimelor două metode.
5.-extracția dintelui pentru drenajul alveolar.
Ca adjuvant se indica tratamentul medicamentos, administrat:
-pe cale orală ( mai ales în formele cu alterarea stării generale ), sau
-pe cale locală ( în parodontitele hiperemice).
În parodontitele exsudative tratamentul medicamentos se face pe cale endodontică,
numai după ce s-a realizat drenajul și cedarea fenomenelor acute.

1. Tratamentul parodontitei apicale acute hiperemice

Cazurile clinice sunt diferite in funcție de:
-individualitatea reactivității locale și generale a fiecărui pacient,
-forma anatomoclinică a inflamației,
-starea dintelui, poziția lui pe arcadă, etc.
Astfel:
1.Dacă parodontita apicală acută hiperemică este complicația unei inflamații acute
pulpare, simpla extirpare a pulpei dentare duce la retrocedarea fenomenelor apicale.
În condiții de asepsie totală se instituie un tratament medicamentos cu
antiseptice sau paste cu antibiotice, menținute oclusiv 48 ore.
2.Dacă parodontita apicală acută hiperemică este complicație a gangrenei simple, se
evită tratamentul cu antiseptice pentru a nu agrava inflamația parodontală prin efect chimic și
se recomandă pastele cu antibiotice pentru 48 de ore, chiar din prima ședință pentru anularea
efectelor toxice, bacteriene.
În caz ca după 24 ore se amplifică simptomatologia clinică, se va îndepărta pasta cu
antibiotic și dintele se va lăsa deschis cu o buletă de vată în camera pulpară.
După cedarea inflamației acute se va relua tratamentul endodontic.
3.Dacă parodontita apicală acută hiperemică reprezintă acutizarea unui proces
cronic preexistent, se face drenajul și apoi tratamentul afecțiunii cronice respective.
4.Dacă parodontita apicală acută hiperemică este datorată unei obturații de canal
corecte și cu fenomene clinice subiective și obiective moderate fără tendințe de exacerbare, se
recomandă administrarea pe cale generală de antialgice și supravegherea evoluției.
 Dacă evoluția este însă, spre o parodontită exsudativă, se dezobturează canalele de
urgență, se fac spălături, se închide dintele doar cu o buletă de vată și se
administrează antialgice și antibiotice pe cale generală.
5.Dacă parodontita apicală acută hiperemică este de iritație prin obturația de canal cu
depășire, atitudinea terapeutică este diferită, de la expectativă până la intervenție
chirurgicală (rezecție).
Dezobturarea se indică doar în forma exsudativă, caci restul de material rămas dincolo
de apex reacționează ca și corp străin, ceea ce nu rezolvă hiperemia apicala.
Se pot folosi si iradieri locale cu infrarosii pe o durata de 3-4 zile, cate o sedinta de 15
minute/zi, sau cu ultrascurte - cate 1 sedinta / zi timp de 3-4 zile.
Infiltratiile plexale cu novocaina 1%, indicate in cazurile de prezenta de corpi straini
endodontici, accelereaza procesele de rezorbtie, consecutive vasodilatatiei inflamatorii.
Se pot aplica si prisnite cu apa la temperatura camerei pe obrazul respectiv edematiat.
Daca simptomatologia nu cedeaza, in cazurile rebele, se face oteotomie si se
indeparteaza surplusul de material de obturatie care a determinat reactia de corp strain.

2 . Tratamentul parodontitei apicale acute exsudative seroase

Principiul de baza in tratamentul acestor afectiuni este asigurarea
drenajului exsudatului seros constituit in parodontiul apical.
In cele mai multe cazuri drenajul endodontic este suficient pentru aceasta.
Tehnica drenajului endodontic presupune respectarea urmatoarelor aspecte:
1.-eventuala anestezie loco-regionala si nu plexala pentru evitarea infiltrarii
anestezicului in tesutul inflamat.
2.-imobilizarea provizorie a dintelui, care se poate face:
a.)-monodigital prin impingerea dintelui dinspre oral sau vestibular catre tablia
osoasa alveolara opusa.
b.)-bidigital, folosind policele si indexul.
c.)-prin confectionarea unei chei de stent, aplicate oral sau vestibular, care dupa
intarire imobilizeaza dintele.
3.-crearea accesului la camera pulpara prin trepanarea la locul de electie sau prin
procesul carios cu ajutorul turbinei (pentru ca vibratiile sunt minime) sau in lipsa ei, cu freze
diamantate extradure, cu eficienta superioara.

4.-largirea deschiderii camerei pulpare, enucleerea continutului ei, spalaturi cu

H2O2, cloramina, hioclorit de Na.
5.-reperarea orificiilor canalelor radiculare si evidarea canalelor de continutul
gangrenos cu ace tirre nerv, spalaturi cu antiseptice.
6.-permeabilizarea canalelor folosind ace Kerr 10, 15, urmata de spalaturi.
7.-aplicarea unei bulete de vata laxa in camera pulpara si lasarea dintelui deschis.
8.-pe cale generala se prescriu :

a.)-antibiotice precum:
-penicilina in doze de 400.000 u.i. – i.m. la 6 ore / 2 - 3 zile,
-ampicilina – capsule a 250 mg 6 x 1/zi,
-tetraciclina – dg. a 250 mg 4 x 1/zi.
b.)-antiinflamatoare nespecifice precum:
-acetat de hidrocortizon - fiole 25 mg 1x1 /zi,
-acetat de prednison - tb. a 5 mg 4x1/zi,
-fenilbutazona – dg. a 200 mg 2x1 /zi sau supozitoare a 250 mg 2x1 /zi.
c.)-antialergice precum:
-algocalmin - fiole 1 g 2x1/zi , comprimate a 500 mg 4 x 1 /zi ,
-aminfenazona – comprimate a 300 mg 4-6 x 1 /zi,
 -diclofenac – dg. a 250 mg 2x1 /zi .
Pentru reducerea edemului se recomanda prisnite cu apa la temperatura camerei, care
se vor aplica pe hemifata respectiva.

Cand drenajul endodontic nu se poate face datorita unor DCR, corpi straini in canal,
radacini curbe, se indica drenajul extern prin osteotomie transmaxilara, care se realizeaza
astfel :
a.)- anestezie plexala sau tronculara periferica,
b.)- incizie mucoperiostala,
c.)- perforarea tablei osoase si a osului alveolar la nivelul apexului dintelui cu o freza
sferica obtinand un tunel osos pana la varful radacinii.
Cand dintele este fara valoare masticatorie sau protetica, se face extractia, iar in
alveola se introduc conuri sau pulberi cu antibiotice, peste care se aplica un tampon compresiv.

3. Tratamentul parodontitei apicale acute exsudative purulente

Acesta este diferentiat in functie de faza in care se gaseste, ca localizare exsudatul
purulent. Astfel:
1.In faza endoosoasa ( circumscrisa) se realizeaza:
a.)-drenajul endodontic asociat cu analgetice pe cale generala,
b.)-drenajul transosos asociat cu analgetice si sedative pe cale generala,
c.)-cand starea generala a pacientului este alterata, iar drenajul endodontic nu este
satisfacator, se face drenaj transosos si tratament cu antibiotice, analgetice, sedative.
d.)-extractia se face cand celelalte metode nu dau rezultate sau dintele nu are valoare
masticatorie si protetica. Se administreaza si antibiotice pe cale generala.
2.In faza subperiostala - se face drenajul endodontic, incizie mucoperiostala cu lama
de dren pentru 24 ore, asociata cu analgetice.
3.In faza submucoasa – se face drenaj endodontic, incizia mucoasei la nivelul
abcesului, asociata cu lama de dren.
Extractia ca act final al tratamentului, este de preferat a se face la „rece”, dupa cedarea
fenomenelor inflamatorii acute.

Managementul parodontitelor apicale cronice.

Nu se deosebeste de tratamentul gangrenei simple, combinand tratamentul mecanic si
cel medicamentos, cu agenti fizici, in scopul obtinerii unui canal steril si uscat in vederea
obturarii corecte, care in final sa determine vindecarea osteitelor cronice apicale.
Folosirea unor mijloace terapeutice ajutatoare, este indicata in situatia existentei
unor cazuri particulare precum:
1.-persistenta secretiei pe canal cu toate ca s-a efectuat un tratament corect al gangrenei.
2.-existenta unei fistule ce realizeaza comunicarea intre parodontiul apical si mediul
bucal.
3.-prezenta unor forme grave de osteita cronica apicala (osteita Partsch, granulomul
chistic, abcesul apical cronic)
4.-imposibilitatea permeabilizarii apexului ( radacini curbe, corpi straini endocanalari,
etc. ).
1. Tratamentul parodontitelor apicale cronice cu secretie
persistenta pe canal
Persistenta secretiei se poate datora urmatoarelor aspecte de la nivelul
zonei periapicale:
 1.-foramenul apical larg deschis natural ( la tineri mai des),
2.-largirea foramenului apical excesiv cu ace Kerr 30-40 in timpul tratamentului
mecanic,
3.-o rizaliza patologica care largeste mult foramenul apical,
4.-tratament endocanalicular incorect prin lezarea parodontilui cu ace Kerr sau cu mese
impinse dincolo de apex,
5.-substante chimice antiseptice incorect folosite in cantitate mare sau sub presiune,
ajunse dincolo de apex,
6.-inceperea tratamentului la scurt timp dupa reacutizarea unui focar cronic apical,
7.-ne diagnosticarea unor forme grave de parodontita apicala cronica precum:
-granulomul chistic,
-abcesul apical cronic, etc. , care nu beneficiaza de tratament endodontic,
8.-electrofulguratii ale tesutului de granulatie periapical incorect efectuate.
Secretia
Poate fi din punct de vedere cantitativ:
-in cantitate mica si se evidentiaza prin efervescenta produsa in canal, cand se
introduce o mesa cu H2O2 ,
-sau abundenta, ceea ce se constata cu o mesa uscata introdusa pe canal.
Mai poate fi din punct de vedere calitativ:
-seroasa sau
-purulenta, in functie de cauza care a determinat-o.
Conduita terapeutica
Este diferita in functie de factorii mentionati.
Astfel:
1.-in cazul persistentei secretiei seroase in cantitate mica se incearca oprirea
temporara prin cateterizare chimica sauelectrica a tesutului de granulatie de la apex, atata
timp cat se va realiza obturatia de canal.
In cauterizarea chimica se folosesc mese sterile umectate in solutie de acid
tricloracetic, introduse pana la apex, mentinute 1 minut, indepartate, apoi uscat canalul cu mese
sterile uscate si efectuarea imediata a obturatiei de canal.

Electrocauterizarea se realizeaza cu aparatul de diatermie.

Electrodul cu ac Kerr nr.10 sau ac Miller se introduce in canal pana la 1 mm dincolo de
apex. Se regleaza intensitatea curentului aparatului de diatermie la 160-l80 mA, dupa care se da
drumul aparatului. Se atinge cu electrodul aparatului de diatermie, acul introdus in canal, timp
de cateva fractiunii de secunda, de 2-3 ori, pana cand secretia se opreste, permitand obturarea
canalului.
2.-in cazul persistentei secretiei purulente in cantitate mica, dupa 2-3 pansamente
medicamentoase, se recomanda schimbarea antisepticului.
Exemplul: Solutia Walkhoff se poate alterna cu solutie de tricrezolformalina sau
Rockle's.
3.-in cazuri de secretie abundenta seroasa sau purulenta ce apare mai ales in
reacutizarile unor parodontite apicale cronice, se recomanda spalaturi abundente cu:
-solutie de cloramina 3%o,
-solutie hipoclorit de Na 2,5-3% sau
-apa calda,
preferabil cu o seringa cu dublu circuit, dupa care se lasa dintele sub protectia numai a unei
bulete de vata, introdusa in cavitatea coronara a dintelui, pentru impiedicarea patrunderii
resturilor alimentare in canalele radiculare.
Spalaturile se repeta zilnic, 2-3 sedinte, iar dupa 8-l0 zile se reia tratamentul
conservativ endodontic, pentru a permite, in acest interval de timp, cronicizarea
parodontitei apicale acutizate (prin stingerea fenomenelor acutizarii).
 4.-daca secretia persistenta si abundenta se datoreaza altor cauze, precum
prezenta tesutului de granulatieperiapical iritat mecanic sau chimic, se procedeaza astfel:
-schimbarea antisepticului
-obturarea provizorie a canalelor cu pasta iodoformata Walkhoff dupa urmatoarea
tehnica:

Sedinta I
-izolarea dintelui,
-determinarea corecta a lungimii canalului (odontometria) ,
-toaleta canalelor cu mese imbibate in H2O2, alcool,
-uscarea cu mese sterile uscate,
-obturarea provizorie a canalelor cu pasta iodoformata Walkhoff, cu usoara depasire,
peste care se aplica coronar buleta de vata sterila + eugenat de Zn provizoriu.
Acesta se mentine 14 zile, timp in care iodul din pasta produce sterilizarea tesutului de
granulatie si oprirea secretiei.
Sedinta II
-izolarea dintelui,
-indepartarea obturatiei coronare provizorii,
-indepartarea cu ac tirre-nerf a obturatiei endodontice cu pasta iodoformata pana la 2-3
mm distanta de apex, pentru a nu risca patrunderea dincolo de apex si iritarea tesutului de
granulatie,
-toaleta canalelor cu mese imbibate in neofalina si mese uscate sterile,
-obturarea canalului cu paste de durata care se intaresc ulterior in canal, avand grija
ca sa impingem pasta iodoformata dincolo de apex, intrucat ea se resoarbe in timp relativ scurt si
astfel da posibilitatea asigurarii unei inchideri etanse a canalului prin obturatia de canal de durata
efectuata,
-controlul Rx al obturatiei de canal de durata,
-obturatia coronara de durata a dintelui.
Terapia moderna recomanda obturarea provizorie a canalelor cu paste pe baza de
Ca(OH)2 care avand un pH de 11-l2, dau rezultate foarte bune.
Aplicarea pastei se poate face si de 2-3 ori, daca este nevoie, la interval de 14 zile,
pentru a realiza o buna sterilizare a canalelor radiculare.
Daca nici unul din procedeele de mai sus nu dau rezultate, se trece la tratamentul
chirurgical:
-conservator prin: rezectie, radiculotomie, radiculectomie,
-radical prin extractie.
2. Tratamentul parodontitei apicale cronice fistulizate
Existenta fistulei ofera posibilitatea sterilizarii mai bune a osului infectat prin utilizarea
unor spalaturi cu substante antiseptice pe traiectul dinte-fistula.

Se folosesc solutii de:

-hipoclorit-2,5-3%,
-solutie Walkhoff diluata cu alcool,
-solutie de cloramina 3%0 ,
-solutie de antibiotice.
Tehnica – impune respectarea urmatoarelor aspecte:

1.-tratamentul mecanic de canal se face intr-o singura sedinta, apropiindu-se treptat de

apex.
2.-se fac spalaturi cu presiune utilizand o seringa a carui ac il introducem in canal
pana simtim o rezistenta, semn ca acul face corp comun cu canalul, ne permitand refularea
lichidului pe langa el.
 Se impinge lichidul cu presiune astfel incat sa patrunda pe traiectul dinte-fistula.
3.-se izoleaza dintele, se face toaleta canalelor, apoi se usuca cu mese sterile uscate sau
conuri de hartie.
4.se face obturatia de canal in aceeasi sedinta, chiar cu o usoara depasire pentru ca
excesul de material se elimina pe traiectul fistulei in cavitatea bucala.

Daca leziunea osteitica apicala are dimensiuni mari, se poate efectua odata cu obturarea
de canal si chiuretajul apical, care inlatura atat tesutul de granulatie, cat si excesul de material,
grabind astfel vindecarea.
Daca nu se reuseste uscarea canalelor din prima sedinta, se poate aplica pentru 24-48
ore un pansament cu antiseptice (tricrezolformalina, Rockle's) urmand ca in sedinta urmatoare sa
se faca obturatia de canal.
3. Tratamentul parodontitelor apicale cronice cu forme lezionale grave
Din aceasta categorie fac parte mai ales:
-granuloamele chistice,
-abcesul apical cronic,
-parodontita apicala cronica difuza progresiva Partsch.
Aceste afectiuni periapicale cronice sunt forme aflate la limita tratamentului
conservator, pentru ca:
-este greu de stapanit secretia din canale si
-a controla incapacitatea organismului de a resorbi tesutul de granulatie in cantitate
mare,
-sau rezorbtia membranei formatiunii chistice.
Pastele pe baza de Ca(OH)2 , avand un pH de 11-l2 fac posibil acest lucru.
Tratamentul necesita insa timp indelungat, intrucat pasta se inlocuieste la 2-3
saptamani de 2-3 ori chiar, iar dispensarizarea si controalele Rx. sunt obligatorii din 6 in 6 luni,
timp de 1,5 –2 ani.
Cand pe radiografie se constata cresterea dimensiunilor leziunii osteitice este semn
de nereusita.

Uneori se asociaza tratamentul conservator cu cel chirurgical:

-chiuretaj periapical,
-rezectie apicala,
-radiculotomie,
-radiculectomie.
In cazuri de:
-granuloame chistice,
-abces apical cronic,
-parodontita apicala cronica difuza progresiva Partsch,
se efectueaza fie rezectie apicala, fie extractia de la inceput, cu un chiuretajul
alveolar minutios, obligatoriu pentru indepartarea tesutului de granulatie sau a membranei
chistice in totalitate.
Exista riscul refacerii acestora din eventualele resturi restante neobservate.

4. Tratamentul parodontitelor apicale cronice la care

apexul nu poate fi permeabilizat
La dintii cu particularitati anatomice radiculare sau cu prezenta de corpi straini in 1/3
apicala, cand apexul nu poate fi permeabilizat, solutia terapeutica de electie este rezectia
apicala.
Cand aceasta nu se poate aplica, in situatii extreme precum:
-dintele trebuie mentinut pe arcada,
-interventia chirurgicala nu poate fi practicata datorita unui sinus maxilar voluminos,
 -vecinatatea nervului mentonier este prea apropiata,
-radacinile sunt lingualizate,
se va face tratamentul mecanic al canalelor atat cat este posibil, urmat de sterilizarea lor prin:
-ionoforeza cu antiseptice,
-pansamente cu Rockle’s,
-iar in final obturatia de canal, atat cat este posibil.
Dispensarizarea si control Rx din 6 in 6 luni sunt obligatorii pentru urmarirea evolutiei
procesului inflamator periapical.
Aparitia unei complicatii, tradusa prin cresterea de volum a leziunii apicale sau
aparitia unei acutizari, impun extractiadintelui.
5. Tratamentul chirurgical al parodontitelor apicale cronice
In functie de posibilitatea de conservare sau nu, a dintelui pe arcada, metodele
chirurgicale se impart in doua mari categorii:

1.- metode conservatoare chirurgicale precum:

-chiuretajul apical,
-rezectia apicala,
-radiculotomia,
-radiculectomia,
-retarea.
2.-metode radicale – extractia dentara.

5.1. Chiuretajul apical

Urmareste indepartarea tesuturilor patologice din focarul periapical si o parte din
treimea apicala a radacinii.
Indicatii - mai ales la:
-monoradicularii cu parodontita apicala cronica fistulizata,

-dintii cu obturatie de canal cu depasire mare.

Timpii operatori sunt:
1.-anestezia,
2.-incizia in linie directa a mucoperiostului din dreptul apexului dintelui respectiv,
3.-trepanarea osului cu o freza sferica de dimensiuni mari cu turatie redusa si racire
permanenta, pana se simte senzatia de cadere in gol, . 173,

Expunerea apexului (NICA I.)

 4.-indepartarea tesutului de granulatie si a unei portiuni din apexul radicular cu freza
sferica sau cilindrica, . 174,

Chiuretajul apical (NICA I.)

5.-in final se va face sutura mucoperiostului.
Se foloseste rar pentru ca nu ofera o buna vizibilitate directa a campului operator.
Obturatia de canal se realizeaza intraoperator cand se reuseste uscarea canalului
radicular, sau se aplica un pansament antiseptic ocluziv si obturatia se amana pentru sedinta
urmatoare.

5.2. Rezectia apicala

Este metoda de electie in parodontitele apicale cronice, care a fost preconizata

de DESIRABODE si CLAUDE MARTIN si sistematizata la sfirsitul secolului trecut de
PARTSCH.

Indicatii
Rezectia apicala are indicatii multiple, in situatii precum:
1.-dintii la care dupa rezectie raman 2/3 din radacina imtata in alveola,
2.-la dintii frontali, premolari, radacinile vestibulare si cea palatinala a molarului I
superior,
3.-in imposibilitatea efectuarii tratamentului endodontic datorita unor anomalii
radiculare precum:
-curburi accentuate,
-radacini in clopot sau
-radacini in baioneta, etc.
4.-cand exista corpi straini pe canal ce nu pot fi indepartati:
-ace rupte,
-DCR,
-materiale de obturatie de canal, etc.
5.-leziuni osteitice apicale ce nu beneficiaza de tratament endodotic:
-granulom chistic,
-abces apical cronic,
-parodontite apicale cronice difuze progresive Partsch, etc.
6.-persistenta secretiei pe canal cu toata corectitudinea tratamentului endodontic
efectuat,
7.-cai false in treimea apicala,
8.-la cei cu boala de focar,
 9.-la cei ce nu pot veni des la sedintele de tratament conservativ, din cauza profesiei sau
a domiciliului.
Metoda presupune un procedeu de chirurghie endodontica, prin care se realizeaza
indepartarea operatorie:
-a portiunii apexului radacinii,
-cu eliminarea deltei apicale,
-concomitent cu chiuretarea tesuturilor patologice periapicale,
-realizarea intraoperator a unei obturatii de canal etanse, care poate
fi anterograda sau retrograda, ca in . 175,

Rezectia apicala cu prepararea lacasului necesar aplicarii obturatiei retrograde

(NICA I.)
In principiu rezectia apicala se poate aplica in toate leziunile periapicale inaccesibile
unui tratament endodontic corect.
Daca indicatia si tehnica chirurgicala sunt respectate in totalitate, iar obturatia de canal
este perfect etansa, succesul terapeutic prin vindecarea in totalitate a procesului patologic
periapical, va fi cu certitudine realizat.

5.3. Radiculotomia
Este interventia prin care se indeparteaza radacina unui pluriradicular care nu
beneficiaza de tratament endodontic, mentinandu-se celelalte radacini impreuna cu coroana
dintelui.
Se realizeaza la molarul I superior in scop protetic, indepartandu-se radacina M.V. sau
cea D.V. prin extractie dupa descoperirea ei chirurgicala si separarea de coroana dintelui. . 176,

Timpi operatori in radiculotomia de la 16 pentru radacina MV:cazul clinic

preoperator,incizia mucoperiostala, indepartarea radacinii sectionate, suturarea plagii,
vindecarea postoperatorie,control radiologic postoperator (STOCK C.J.R.)
 5.4. Radiculectomia (premolarizarea)
Consta in indepartarea hemi-coroanei unui molar inferior impreuna cu radacina M sau
D, care nu poate fi tratata endodontic, restul molarului fiind folosit in scop protetic.
Se realizeaza prin separarea coroanei dentare in sens V.O. si extractia unei jumatati de
coroana, impreuna cu radacina respectiva afectata. . 177,

Premolarizarea la 46: imagini clinice dinspre lingual si vestibular, pre- si post-

operatorii,cu alveola radacinii meziale ramasa goala post-operator si prezenta hemi-
coroanei distale(STOCK C.J.R.)

5.5. Retarea
Este o metoda chirurgicala cu doua componente de lucru, intra- si extra-orala,
intrucat dupa extractia dintelui in cauza, medicul prelucreaza dintele endodontic si
periapical extra-oral si apoi face intra-oral chiuretarea alveolei, retarea si imobilizarea dintelui,
scotandu-l totodata din ocluzie.
Ordinea timpilor de lucru in retare sunt:

1.-extractia dintelui respectiv,

2.-timpul extra-oral de tratamentul mecanic si obturarea canalelor radiculare,
3.-rezectia apexului, efectuata tot extra-oral,
4.-chiuretarea focarului alveolar periapical, efectuata intra-oral,
5.-retarea dintelui in alveola,
6.-ligaturarea de dintii vecini,
7.-scoaterea lui din ocluzie.
 . 178. Retarea unui molar superior, cu imagini radiologice pre- si post-operator,
alaturi de necesarul de instrumentar utilizat la nivel international (STOCK C.J.R.)
Se indica pentru:
-dintii pluriradiculari aflati in imediata vecinatate a sinusului maxilar,
-dintii aflati in vecinatatea canalului dentar,
-acolo unde rezectia apicala este contraindicata.

Vindecarea se realizeaza prin refacerea in parte a ligamentelor alveolo-dentare si in

parte prin anchiloza.
In timp, datorita transmiterii ne fiziologice a presiunilor masticatorii, in timp, se
produce o resorbtie a osului alveolar si in parte a radacinii, cu expulzia dintelui de pe arcada.
5.6. Extractia dintelui
Aceasta se face cu scopul indepartarii tesutului patologic periapical prin chiuretare dupa
efectuarea extractiei.

Indicatii
1.La modul general extractia este indicata pentru:
a.)-toate cazurile in care nu se poate face tratament endodontic,
b.)-cand celelalte metode chirurgicale sunt contraindicate.
2.La modul particular, in parodontitele apicale cronice extractia dintelui se
indica dupa cum urmeaza:
-la molarii cu canale curbe care nu se pot permeabiliza,
-la molarii situati prea distal cu imposibilitatea de a crea accesul corect al acelor de
canal in axul lung al dintelui,
-la molarii care au in spatiul endodontic corpi straini ce nu pot fi indepartati,
-dintii extopici fara valoare protetica,
-cai false ce impiedica permeabilizarea canalelor,
-perforatii ale podelei camerei pulpare,
-in granulom chistic,
-abces apical cronic,
-parodontita cronica difuza progresiva Partsch,
-persistenta secretiilor si dupa tratamentul conservativ endodontic corect efectuat la
molari,
-esecurile tratamentelor endodontice anterioare la molari,
-in boala de focar grava,
-la dintii parodontotici,
-la handicapatii psihici.
Metoda aleasa pentru efectuarea extractiei,va fi diferentiata in functie de situatia
clinica a cazului dat, cu specificul si paticularitatile sale.
Evolutia postextractionala, uneori necesita ingrijiri speciale, pentru a evita posibilele
complicatii ale acesteia in timp.
In acest sens se contraindica extractia la „cald”, care necesita teporizarea extractiei pana la
amendarea in totalitate a fenomenelor acute din cadrul patologiei periapicale.