Stilurile funcționale

1. Stilul științific
2. Stilul oficial/ juridic-administrativ
3. Stilul publicistic / jurnalistic
4. Stilul colocvial / familiar
5. Stilul artistic / beletristic

Stilul științific

Se utilizează în lucrările care conțin informații asupra unor obiecte,

fenomene, fapte, investigații, cercetări, caractere tehnice etc., cu alte cuvinte, în
lucrările științifice; comunicarea este lipsită de încărcătură afectivă; accentul
cade pe comunicare de noțiuni, cunoştinţe, idei etc., astfel încât funcția
limbajului este cognitive. Textele ştiinţifice urmăresc să exploreze, să explice,
să argumenteze cunoştinţe factuale*, să informeze, să convingă şi să educe.

Cuprinde: articole ştiinţifice, lucrări de specialitate scrise de cercetători,

savanţi, persoane creditabile/cu autoritate în domeniul științific.

Calităţi particulare:
 transmite informații științifice, tehnice, utilizate pe baza unor rationa-
mente logice, deductive, argumentate;
 respectă proprietatea termenilor;
 utilizează cuvinte strict cu sensul denotativ;
 se folosesc multe neologisme, cuvinte derivate, cuvinte compuse cu
prefixoide şi sufixoide (de ex. geologie, contraofertă, biologie, micro-
intreprindere etc.) sau unități frazeologice (îmbinări stabile de cuvinte);
 folosește cuvinte monosemantice;
 utilizează termeni tehnici, ştiinţifici, de specialitate, conform domeniului
vizat;
 presupune absența figurilor de stil;
 stilul este neutru, nonafectiv (implicare 0) sau critic/polemic

Textele științifice se caracterizează după următoarele criterii:

 conform tipului de discurs: nonfictional, argumentativ, descriptiv,
explicativ;
 conform relației E-R (emițător-receptor). Emițătorul poate fi specializat
(chimist, sociolog, psiholog, medic etc.). Receptorul este specializat sau
nespecializat
 conform funcției mesajului (scop): informare, educare, publicitar (funcție
colaterală întâlnită la textele de tip prefețe, cuvânt înainte);
 conform încărcăturii emoționale a mesajului: critic, polemic, neutru.

Calități generale:
o claritatea exprimării;
o precizie;
o corectitudine;
o proprietate.
Atenție! Informațiile din stilul științific se transmit prin diverse tipuri de texte:
argumentative, descriptive, informative, explicative, injoctiv).

(Sursa: Bacalaureat Limba și literatura română. Modele de teste,

Coordonator: A. N. Romonți, Ed. Delfin, p. 257-258)

Aplicație:
1. Demonstrează încadrarea textului de mai jos în textul
științific.

„A fi tânăr înseamnă …
a fi diferit,
a acţiona în mod onest,
a căuta propria identitate,
a descoperi noi modalităţi de acţiune,
a-ți asuma responsabilitatea pentru propriile
decizii,
a avea o mare dorință de a vedea viaţa,
a împărți speranţe,
a învăța să te iubești,
a ști că şti,
a-ți asuma riscuri … ” Yvette Núñez
Adolescența este acea stare în care tânarul se poate simţi în uitare, pentru că el
nu mai este un copil, dar nici un adult, încă. Adolescenţa este o perioadă de
tranziţie, o etapă a ciclului de creştere, care marchează sfârşitul copilăriei şi
pronunțarea maturității. Pentru mulți tineri adolescența este o perioadă de
incertitudine şi chiar disperare, pentru alții este un moment de prietenie, de
slăbire a relaţiilor cu părinţii, şi de vise pentru viitor.

Adolescenta implică schimbări fizice şi emoţionale,atât pentru adolescenţi cât şi

în organizarea şi relaţiile familiale. Există diferite stadii în adolescenţă şi fiecare
au caracteristicile sale specifice.

Adolescenţa cuprinde trei stadii:

 Preadolescenţa 14 – 16\18 ani – perioadă a stabilizării, a maturității
biologice. În această etapă se adanceşte individualizarea şi se conturează
caracteristicile conştiinţei de sine. Se manifestă încă agitație,
impulsivitate, neliniște şi dificultate în concentrare, oboseală la efort.
 Individualizarea se intensifică în planul intelectual şi al relaţiilor cu
ceilalți.
 Adolescenţa propriu-zisă 16\18 – 20 de ani – caracterizată prin
intelectualizare intensă, îmbogăţirea cu conduite adulte, exprimarea
independenței, apropierea de valori culturale. Adolescentul trece de la
evaluările impulsive critice la cele de originalitate.
 Adolescenţa prelungită 18\20 – 25 ani – cuprinde studenţimea şi tineretul
integrat în forme de muncă, în ambele cazuri independenţa dă un plus de
energie personalităţii. Gustul pentru informaţie se diversifică, se
manifestă nevoia de participare la viaţa socială. Viaţa sentimentală
intensă este relativ instabilă. Au loc angajări matrimoniale, ce ceează
condiţiile intimităţii ca formă de trăire nouă.
Căutarea identităţii, este o călătorie care durează toată viața, al cărui punct de
plecare este în copilărie şi care își accelerează viteza în timpul adolescenței. Erik
Eriksson (1950) subliniază că acest efort, pentru a realiza un sentiment de sine
şi de lume, nu este „un fel de stare generală de rău de maturitate”, ci mai
degrabă un proces sănătos şi vital, care contribuie la consolidarea globală a ego-
ului adult. Eriksson a concluzionat că unul dintre aspectele cele mai importante
în căutarea identității este decizia de a urma o carieră (adolescenții au nevoie să
găsească modalităţi de a-și utiliza aptitudinile, creşterea fizică rapidă şi noua
maturitate genitală avertizează tinerii cu privire la sosirea iminentă a maturității
şi sunt surprinși de rolurile pe care le au în societatea adulţilor).

Pentru a forma o identitate, ego-ul organizează abilităţile, nevoile şi dorinţele

unei persoane şi o ajută să se adapteze la cerinţele societăţii. În această etapă
de viaţă se repune problema dezvoltării conştiinţei de sine datorată pe de o
parte, modificărilor ce survin în sistemul general de cerinţe ce se manifestă faţă
de adolescent, iar pe de altă parte datorită procesului de formare a
personalităţii. Percepţia de sine alimentează ideea de sine. Întrucat în
adolescenţă se mai modifică şi corectează percepţia de sine, procesul de
autoidentificare rămane deschis.

Fenomenul imaginii de sine implică mai multe faţete ale Eu-lui

– eul corporal material se referă la corp, veşminte, familie, cămin, cărţi, obiecte
dar şi prieteni, vecini etc.
– eul social semnifică reputaţia socială a individului şi conştientizarea
statusurilor şi a rolurilor pe care le îndeplineşte în prezent, dar şi pe cele pe
care le proiectează în viitor;
– eul spiritual se referă la capacitatea individului de a-şi evalua corect propria
activitate, precum şi nivelul de cunoştinţe şi aptitudini pe care le posedă.
(Adolescența, sursa: https://clicpsihologic.ro/adolescenta/)
Textul citat aparține stilului științific deoarece prezintă următoarele trăsături:
urmărește să explice, să argumenteze Ex: ” Există diferite stadii în
cunoştinţe factuale, să informeze adolescenţă şi fiecare au
caracteristicile sale specifice.”
+ are pe alocuri structură de tip
clasificare, indicând intervale Adolescenţa cuprinde trei stadii:
numerice/cifrice etc.; titluri și  Preadolescenţa 14 – 16\18 ani –
subtitluri marcate prin bolduire etc. perioadă a stabilizării
 Adolescenţa propriu-zisă 16\18
– 20 de ani – caracterizată prin..
 Adolescenţa prelungită 18\20 –
25 ani – cuprinde
Fenomenul imaginii de sine implică
mai multe faţete ale Eu-lui
- eul corporal material
- eul social
- eul spiritual
Invocă descoperirile/ constatările Ex: ”Erik Eriksson (1950) subliniază
unor cercetători, persoane că acest efort, pentru a realiza un
creditabile/cu autoritate în domeniul sentiment de sine şi de lume, nu este
științific „un fel de stare generală de rău de
maturitate”, ci mai degrabă un proces
sănătos şi vital, care contribuie la
consolidarea globală a ego-ului adult.
Eriksson a concluzionat că unul
dintre aspectele cele mai importante
în căutarea identității este decizia de a
urma o carieră”
(1) Definește concepte ( are Ex: (1) ”Adolescenţa este acea stare
funcție predominant (…), este o perioadă de tranziţie, o
referențială) etapă a ciclului de creştere, care
marchează sfârşitul copilăriei şi
pronunțarea maturității.”
(2) transmite informații științifice,
utilizate pe baza unor (2)”Percepţia de sine alimentează
rationamente logice, deductive, ideea de sine. Întrucat în adolescenţă
argumentate se mai modifică şi corectează
percepţia de sine, procesul de
autoidentificare rămane deschis”.

respectă proprietatea conștiință, identitate

termenilor; iminentă (sosirea iminentă)
abilități
aptitudini, conduită
se folosesc multe neologisme, onest, conturează, tranziție, survin,
cuvinte derivate, consolidarea globală a ego-ului etc.
cuvinte compuse (cu prefixoide şi (neolog.)
sufixoide) sau unități frazeologiceemoționale, individualizarea,
(îmbinări stabile de cuvinte) incertitudine, intelectualizare intense
(derivate)
punct de plecare, conștiință de sine,
(unități frazeologice/compuse)
+ apar multe infinitive lungi care concentrare, exprimare, participare,
denumesc procese căutarea, formare, dezvoltare etc.

folosește cuvinte monosemantice = percepția, stadii, modalități de

presupune absența figurilor de acțiune, identitate, stabilizare,
stil impulsivitate, reputația, etc.
”un moment de prietenie, de slăbire a
(dar, uneori, frecvența relaţiilor cu părinţii, şi de vise pentru
eunumerațiilor) viitor”.

utilizează termeni ştiinţifici/tehnici, percepţia de sine, procesul de

de specialitate, conform domeniului
vizat: aici, psihologie
autoidentificare, roluri (sociale),
preadolescență, angajări
matrimoniale, statusuri, valori
culturale, maturitate genitală, nivelul
de cunoștințe și aptitudini etc.