Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Subcapitolul II - Corelaţia Între Criminologie Şi Alte Ştiinţe-1
Subcapitolul II - Corelaţia Între Criminologie Şi Alte Ştiinţe-1
Între cele două ştiinţe există o strânsă legătură, deoarece ambele ştiinţe se ocupă de
fenomenul criminalităţii, deşi dreptul penal se ocupă de aspectul juridic al criminalităţii, iar
criminologia se ocupă de aspectul criminologic (al apariţiei, structurii şi evoluţiei criminalităţii),
ceea ce, de altfel, le şi diferenţiază în mod esenţial.
Ambele discipline arătate luptă împotriva criminalităţii dar, fiecare o face cu mijloace şi
metode diferite:
- dreptul penal, prin aplicarea sancţiunilor de drept, iar
- criminologia, prin elaborarea de măsuri, metode şi tehnici, stabilite pe baza studiului
fenomenului infracţional.
Dreptul penal elaborează concepte care sunt folosite şi de criminologie, cum sunt
conceptele de “infracţiune”, de “ răspundere penală”, de “ sistem al sancţiunilor penale” etc.
La rândul ei, criminologia, prin datele furnizate cu privire la starea şi dinamica diferitelor
categorii de infracţiuni şi infractori ajută dreptul penal la o mai bună aşezare a sistemului de
sancţiuni penale, a naturii şi duratei acestora, a modalităţilor de executare etc., într-un cuvânt, la
perfecţionarea sistemului juridic penal.
În consecinţă, trebuie precizat că, în procesul de legiferare penală este mai vizibilă
legătura dintre criminologie şi dreptul penal, deoarece, legiuitorul, la adoptarea legilor penale,
trebuie să ţină seama de tendinţa fenomenului infracţional (ascendent sau descendent), de
sugestiile făcute de ambele discipline ştiinţifice pentru a adopta cele mai potrivite reglementări
penale1.
1
T.Amza, Criminologia şi dreptul penal, Ed. Lumina Lex, 1995, Bucureşti, pag. 44-47.
În această activitate, dreptul procesual penal este interesat de cunoaşterea a cât mai
multe date referitoare la structura, dinamica, şi particularităţile diferitelor tipuri de infracţiuni,
de cunoaştere a modului de acţionare a diferitelor grupe de infractori (“modus operandi”), a
împrejurărilor care au determinat sau favorizat săvârşirea diferitelor infracţiuni, a aspectelor
referitoare la personalitatea infractorilor urmăriţi şi judecaţi.
La rândul ei criminologia este interesată de dobândirea şi prelucrarea datelor statistice
deţinute de organele judiciare, de culegerea celor mai variate date de interes criminologic
rezultate din activitatea de urmărire penală şi de judecată2.
T.Amza, Criminologia şi dreptul procesual penal, Ed. Lumina Lex, 1999, Bucureşti, pag. 47.
2
drepturilor omului, iar pe de altă parte, la îndeplinirea funcţiilor pedepsei ( de prevenţie şi
reeducare)3.
Sistemul actual al sancţiunilor de drept penal, bazat aproape exclusiv pe muncă, nu ţine
seama de particularităţile unor categorii de infracţiuni şi infractori.
Îmbinarea muncii productive sau de creaţie cu activităţi educative şi de redobândire a
demnităţii infractorului, ca centru de greutate a sistemului de executare a sancţiunilor penale, nu
pot fi realizate fără datele furnizate de criminologie.
Din acest motiv, în unele ţări criminologia se studiază împreună cu ştiinţa penitenciară,
nu pentru că nu ar fi două discipline ştiinţifice distincte, autonome, ci pentru că între acestea
există o strânsă legătură, de intercondiţionare, de interdependenţă.
3
G.Stéfani, G.Levasseur, R.J.Merlin, Criminologia şi ştiinţa penitenciară, Vol. III, Paris, Ed.
Dalloz, 1976, pag. 36-40.
4
N. Popa, Prelegeri de sociologie juridică, Tipografia Universităţii Bucureşti, Bucureşti, 1983.
fenomenul infracţional şi să permită, astfel, o mai eficientă cercetare criminologică a acestui
fenomen.
Utilizând metode şi procedee statistice cum ar fi: observarea, înregistrarea, analiza,
reprezentările grafice etc., criminologia poate pune în evidenţă anumite constant al criminalităţii,
regularităţi de structură şi dinamică, diferite legături între fenomenul infracţional şi factorii de
geneză, de condiţionare sau de favorizare5.
5
T. Amza, op.cit. din nota supra 4, pag. 48-49; Emilian Stancu, Criminalistica, ştiinţa
investigării infracţiunilor, Ed. Tempus, Bucureşti, 1992, pag. 17.
6
Gh.Dănescu, E.Tomorug, Probleme judiciare în psihiatrie, Ed. Medicală, Bucureşti, 1973.
Legătura directă între criminologie şi psihiatrie se realizează prin intermediul “psihiatriei
criminale”, ca subramură a psihiatriei.
7
V.Dragomirescu, O.Hanganu, D.Prelipceanu, Expertiza medico-legală şi psihiatrică, Ed.
Medicală, Bucureşti, 1989.