CURS 1.

INTRODUCERE IN DISCIPLINA DEONTOLOGIE ȘI ETICĂ

PROFESIONALĂ

Etica medicală este o disciplină practică, precum și o ramură a filozofiei morale.

Etica este o parte integrantă a bunei practici medicale. Etica se referă la alegerile pe care le
facem și la acțiunile noastre în legătură cu aceste alegeri. Ea se ocupă de alegerile făcute şi de
clinicieni și de pacienți și de îndatoririle și obligațiile medicilor față de pacienții lor.

Etica medicală se ocupă, de asemenea, de alegerile făcute de societate, de distribuția

resurselor și de accesul la îngrijiri medicale și de dilemele care decurg din acestea.

Etica se ocupă de alegeri. În cazul în care nu există opțiuni, nu este nevoie de etică. Modul
în care trăim implică alegeri care afectează pe noi înșine și pe alții atât cu potențialul de a beneficia,
cât și de a dăuna (consecințele).

Cum ne hrănim singuri, ne îmbrăcăm, păstrăm cald, mergem la lucru etc. - toate aceste
alegeri au consecințe asupra celorlalți.

Principii etice:

Atunci când apar dileme etice, cea mai bună abordare este aceea de a gândi prin aceste
principii etice logic și metodic:

• Binefacerea și nefacerea de rău;

• Autonomie și consimțământ;

• Spunerea adevarului;

• Confidențialitatea;
 • Păstrarea vieții;

• Justiţie.

Principii etice - binefacerea și nefacerea de rău: Binefacerea este actul de "a face bine", în
timp ce nefacerea de rău este actul "a nu face rău". În termeni practici, lucrătorii medicali au
responsabilitatea etică de a se strădui să facă ceea ce este în interesul pacienților lor. Cu toate
acestea, este important să rețineți că unele intervenții medicale pot părea benefice, dar pot prezenta,
de asemenea, şi posibilitatea de a le face rău.

Exemplu clinic: Un medic a diagnosticat o doamnă în vârstă cu poliartrită reumatoidă și

dorește să prescrie AINS (antiinflamatorii nesteroidiene) pentru ameliorarea durerii și reducerea
inflamației.

– Facere de bine. Cu toate acestea, medicul nu dorește ca pacientul să dezvolte sângerări

gastrointestinale, un efect secundar comun al AINS (antiinflamatorii nesteroidiene), în special la
vârstnici

– Nefacere de rău. Binefacerea (a face bine):

• Acțiunile noastre trebuie să vizeze „facerea de bine" oamenilor - sănătatea, bunăstarea,

confortul, starea de bine, îmbunătățirea potențialului unei persoane, îmbunătățirea calității vieții;

• Acționați în numele "persoanelor vulnerabile" pentru a le proteja drepturile;

• Preveniţi răul;

• Creați un mediu sigur și de susținere;

• Ajutați oamenii în situații de criză.

Nefacerea de rău:

• nu dăuna oamenilor;

• nu provoca durere sau suferință;

• nu determina incapacitatea;

• nu provoca ofensă;

• nu privaţi oamenii;
 • nu ucide.

Principiile etice - autonomie și consimțământ:

Autonomia este dreptul unui pacient de a lua o decizie informată și neforţată cu privire la
propriul management al sănătății. Dacă acest principiu este ignorat de un medic specialist deoarece
acesta crede că o altă decizie ar fi mai bună pentru pacient, atunci se numește paternalism.

O decizie autonomă nu ar trebui să fie niciodată respinsă de un medic, dar nu toate deciziile
sunt autonome. Pentru ca pacienții să aibă autonomie, ei trebuie să aibă capacitatea de a primi,
păstra și repeta informațiile care le sunt furnizate, cu condiția ca informațiile să fie complete și să le
fie transmise într-o manieră pe care o pot înțelege.

Exemplu clinic: Medicul oncolog îi spune unei paciente cu cancer mamar că există două
opțiuni de tratament, o mastectomie totală sau o mastectomie parțială cu radioterapie. Pacientul
decide să aibă o mastectomie totală – Autonomie. Un oncolog decide că o pacientă cu cancer de sân
ar trebui să fie tratată prin mastectomie totală – Paternalism.

Consimțământul este extinderea autonomiei și este de mai multe tipuri.

Consimțământul implicit este atunci când un medic presupune că anumite acțiuni sau
limbajul corpului pacientului implică faptul că pacientul a consimțit la acțiunea planificată a
medicului.

Consimțământul exprimat oral este atunci când un pacient a dat verbal doctorului
permisiunea de a continua cu acțiunea dorită.

Consimțământul exprimat scris este o dovadă documentată a faptului că pacientul, de

obicei, cu o semnătură, a dat consimțământul pentru o procedură. Consimtamântul scris trebuie
obtinut numai dupa consimtamantul oral.

Consimțământul complet informat este consimțământul dat după ce au fost furnizate toate
informațiile despre procedură.

Atunci când este posibil, consimțământul complet informat, scris și oral, trebuie obținut
înainte de orice procedură, examinare sau tratament.

Exemplu clinic: Un pacient cu amigdalită se află în secția ENT (ureche, nas și gât) și un
doctor se apropie cu o seringă. Pacientul își întinde brațul stâng în direcția medicului. Doctorul ia o
mostră din sângele acestuia.
 - Consimțământul implicit. Doctorul întreabă apoi dacă poate măsura tensiunea arterială a
pacientului. Pacientul spune da.

- Consimțământul exprimat oral. Apoi medicul cere pacientului să-și dea consimțământul
pentru operație prin citirea și semnarea unui formular prin care pacientul dă consimțământul pentru
o amigdalectomie, după ce a explicat pacientului riscurile și beneficiile procedurii. Pacientul citește
și semnează documentul și își exprimă dorința de a avea procedura.

- Consimțământul scris și oral complet informat.

Autonomie și consimțământ:

• Respectați dreptul unei persoane de a lua propriile decizii;

• Învățați-i pe oameni să poată face propriile alegeri;

• Sprijiniţi oamenii în alegerile lor individuale;

• Nu obligați pe cineva să facă ceva;

• "Consimțământul informat" este un rezultat important al acestui principiu.

Principiile etice - spunerea adevărului:

Principiul etic de a spune adevarul este procesul prin care un medic oferă pacientului toate
informațiile cu privire la sănătatea acestuia. Acest principiu permite pacientului să fie pe deplin
informat și, prin urmare, ţine seamă de principiile etice ale autonomiei și consimțământului.

Un aspect care trebuie întotdeauna luat în considerare este faptul că unii pacienți nu doresc
informația. Prin urmare, este important să întrebați pacientul dacă doreşte să știe sau nu. Singura
ocazie (extrem de rară) când este acceptabil să nu-i spuneți pacientului adevărul este atunci când
pacientul poate să se rănească atunci când i se spune, de ex. "Dacă îmi spui că am cancer, mă voi
ucide!“.

Principii etice – confidențialitatea:

Principiul etic al confidențialității asigură faptul ca informațiile medicale deținute despre un

pacient sunt accesibile numai celor cărora pacientul a dat acces prin acordul autonom și complet
informat. Pentru a obține încredere între profesioniștii din domeniul medical și pacienții lor, trebuie
păstrată confidențialitatea. Confidențialitatea poate fi încălcată dacă informațiile împărtășite de
către pacient se referă la un potențial pericol pentru siguranța publică sau dacă acest fapt este dispus
de către o instanță.

Exemplu clinic: Un medic informează un pacient că nu poate conduce din cauza

diagnosticului recent de epilepsie. Pacientul este de acord dar, conducând la serviciu într-o
dimineață, medicul vede persoana conducând . Medicul trebuie să informeze autoritatea locală din
cauza preocupărilor legate de siguranța publică.

Principii etice - păstrarea vieții:

Principiul etic de păstrare a vieții este voința de a trata boala unui pacient cu scopul de a-i
prelungi viața. În cele din urmă, majoritatea pacienților doresc să trăiască mai mult; cei mai mulți
doctori s-ar putea să se alăture profesiei pentru a salva vieți. Acest principiu poate fi anulat în
cazul în care pacientul a făcut testament fiind în viața, declarând dorința de a nu fi resuscitat.

Principiile etice – Justiție:

Justiția se referă la distribuirea lucrurilor și pozițiilor oamenilor în societate. Într-un context

medical, justiția implică alocarea resurselor medicale într-un mod echitabil. Aceasta poate fi o
distribuție egală (egalitarism) sau o maximizare a bunăstării totale sau medii în întreaga societate
(utilitarism).

Justiție:

• Tratarea oamenilor în mod echitabil;

• Nefavorizarea unor indivizi / grupuri în detrimentul altora;

• Acționând într-un mod nediscriminatoriu / non-prejudiciabil;

• Respectarea drepturilor oamenilor;

• Respectarea legii.

Deontologia medicală:
Deontologia medicală se referă la etica profesională a lucrătorilor medicali și principiile de
comportament ale personalului medical, orientate spre beneficiul maxim al tratamentului.
 Deontologia medicală include probleme de respectare a confidențialității medicale,
problema gradului de răspundere a lucrătorului medical pentru viața și sănătatea pacientului și
problemele legate de relațiile lucrătorilor medicali între ei.

În conformitate cu deontologia medicală, în raport cu pacientul, lucrătorul medical trebuie

să acorde o atenție maximă și să-și aplice toate cunoștințele pentru a restabili sănătatea pacientului
sau pentru ai ajuta în suferințele; medicul trebuie să transmită pacientului numai informații despre
sănătatea lor care vor fi benefice pentru și vor stabili contactul dintre pacient și medic.

Un medic trebuie să evite conversațiile și discuțiile cu colegii, cu personalul în prezența

pacientului și cu pacientul însuși cu privire la boala lor, care uneori provoacă dezvoltarea bolilor
iatrogenice.

Exemplu clinic: Un medic iese dintr-o cameră fiind martor că un pacient suferă o moarte
dureroasă. Familia abordează medicul și îl întreabă dacă pacientul a suferit. Doctorul nu spune
adevărul: "A plecat în pace".

Concepția conceționalistă - aceasta ușurează povara familiei într-un moment de suferință.

Concepția deontologică - minciuna este fundamental greșită, iar familia are dreptul să cunoască
adevărul.

  CODUL DE ETICĂ ŞI DEONTOLOGIE

al asistentului medical generalist, al moaşei şi al

asistentului medical din România
CAPITOLUL I
Principii generale

ART. 1
Codul de etică şi deontologie al asistentului medical generalist, al moaşei şi al
asistentului medical din România cuprinde un ansamblu de principii şi reguli ce
reprezintă valorile fundamentale în baza cărora se exercită profesia de asistent
medical generalist, profesia de moaşă şi profesia de asistent medical pe teritoriul
României.

ART. 2
Codul de etică şi deontologie al asistentului medical generalist, al moaşei şi al
asistentului medical din România are drept principal scop:
a) ocrotirea drepturilor pacienţilor;
b) respectarea obligaţiilor profesionale de către asistenţii medicali generalişti,
moaşe şi asistenţii medicali;
c) apărarea demnităţii şi a prestigiului profesiunii de asistent medical generalist, de
moaşă şi de asistent medical;
d) recunoaşterea profesiei, a responsabilităţii şi încrederii conferite de societate,
precum şi a obligaţiilor interne ce derivă din această încredere.

ART. 3
Principiile fundamentale în baza cărora se exercită profesia de asistent medical
generalist, profesia de moaşă şi profesia de asistent medical pe teritoriul României
sunt următoarele:

a) exercitarea profesiei se face exclusiv în respect faţă de viaţa şi de persoana

umană;
b) în orice situaţie primează interesul pacientului şi sănătatea publică;
c) respectarea în orice situaţie a drepturilor pacientului;
d) colaborarea, ori de câte ori este cazul, cu toţi factorii implicaţi în asigurarea
stării de sănătate a pacientului;
e) acordarea serviciilor se va face la cele mai înalte standarde de calitate posibile,
pe baza unui nivel înalt de competenţe, aptitudini practice şi performanţe
profesionale fără niciun fel de discriminare;
f) în exercitarea profesiei asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii
medicali trebuie să dovedească loialitate şi solidaritate unii faţă de alţii în orice
împrejurare, să îşi acorde colegial ajutor şi asistenţă pentru realizarea îndatoririlor
profesionale;
g) asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali trebuie să se
comporte cu cinste şi demnitate profesională şi să nu prejudicieze în niciun fel
profesia sau să submineze încrederea pacientului.

CAPITOLUL II
Responsabilitatea personală, integritatea şi independenţa profesională a
asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali

 ART. 4
Asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical trebuie să evite în
exercitarea profesiei atitudinile ce aduc atingere onoarei profesiei şi să evite tot
ceea ce este incompatibil cu demnitatea şi moralitatea individuală şi profesională.
ART. 5
Asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical au obligaţia să manifeste
o conduită ireproşabilă faţă de bolnav, respectând întotdeauna demnitatea acestuia.
ART. 6
În caz de pericol public, asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical
nu au dreptul să îşi abandoneze bolnavii, cu excepţia unui ordin formal al unei
autorităţi competente, conform legii.

ART. 7
Asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical sunt răspunzători pentru
fiecare dintre actele lor profesionale.

ART. 8
Pentru riscurile ce decurg din activitatea profesională, asistenţii medicali
generalişti, moaşele şi asistenţii medicali din sistemul public sau privat încheie o
asigurare de răspundere civilă pentru greşeli în activitatea profesională.

ART. 9
Încredinţarea atribuţiilor proprii unor persoane lipsite de competenţă constituie
greşeală deontologică.

ART. 10
Asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical trebuie să comunice cu
pacientul într-o manieră adecvată, folosind un limbaj respectuos, minimalizând
terminologia de specialitate pe înţelesul acestora.

ART. 11
Asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical trebuie să evite orice
modalitate de a cere recompense, altele decât formele legale de plată.

CAPITOLUL III
Raporturi profesionale cu alţi profesionişti din domeniul medico-sanitar şi
instituţii

SECŢIUNEA 1
Raporturile profesionale cu alţi profesionişti din domeniul sanitar

ART. 12
În baza spiritului de echipă, asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii
medicali îşi datorează sprijin reciproc.
ART. 13
Constituie încălcări ale regulilor etice:
a) jignirea şi calomnierea profesională;
b) blamarea şi defăimarea profesională;
c) orice alt act sau fapt care poate aduce atingere demnităţii profesionale a
asistentului medical generalist, a moaşei şi a asistentului medical.

ART. 14
(1) În cazul unor neînţelegeri, în considerarea calităţii profesionale, conflictul în
primă instanţă trebuie mediat de biroul consiliului judeţean, la nivel
judeţean/municipiului Bucureşti, şi de Biroul executiv, la nivel naţional.
(2) Dacă acesta persistă, cei implicaţi se pot adresa Comisiei de etică şi
deontologie sau justiţiei, fiind interzisă perturbarea activităţii profesionale din
aceste cauze.
(3) În cazul în care se constată încălcări ale regulilor etice, se urmează procedura
de sancţionare, conform prevederilor Statutului Ordinului Asistenţilor Medicali
Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, adoptat prin Hotărârea
Adunării generale naţionale a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti,
Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România nr. 1/2009.

ART. 15
În cazul colaborării mai multor asistenţi medicali generalişti, moaşe şi asistenţi
medicali pentru examinarea, tratamentul sau îngrijirea aceluiaşi pacient, fiecare
practician îşi asumă responsabilitatea individual prin aplicarea parafei profesionale
în dreptul fiecărei manevre sau tehnici executate personal.

ART. 16
În interesul pacienţilor, asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali
vor avea relaţii de colaborare cu celelalte profesii din domeniul sanitar, cu
respectarea demnităţii şi onoarei profesionale.

SECŢIUNEA a 2-a
Raporturile profesionale cu instituţiile

ART. 17
Angajatorul trebuie să asigure condiţii optime asistentului medical generalist,
moaşei şi asistentului medical în exercitarea profesiei.

ART. 18
Asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical aduc la cunoştinţa
persoanelor competente şi autorităţilor competente orice circumstanţă care poate
prejudicia îngrijirea sau calitatea tratamentelor, în special în ceea ce priveşte
efectele asupra persoanei sau care limitează exerciţiul profesional.

ART. 19
Asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical, în concordanţă cu
diferitele niveluri de responsabilitate pe care le îndeplinesc, contribuie la orientarea
politicilor şi dezvoltarea sistemului de sănătate.

CAPITOLUL IV
Educaţia medicală continuă

ART. 20
În vederea creşterii gradului de pregătire profesională, asistenţii medicali
generalişti, moaşele şi asistenţii medicali au obligaţia să efectueze cursuri şi alte
forme de educaţie continuă creditate de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti,
Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, denumit în continuare
OAMGMAMR, precum şi alte forme de educaţie continuă prevăzute de lege
pentru îndeplinirea numărului minim de credite anual necesar reautorizării
exercitării profesiei.

CAPITOLUL V
Obligaţii etice şi deontologice

SECŢIUNEA 1
Obligaţia acordării îngrijirilor medicale

ART. 21
Asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical, în exercitarea profesiei,
nu pot face discriminări pe baza rasei, sexului, vârstei, apartenenţei etnice, originii
naţionale sau sociale, religiei, opţiunilor politice sau antipatiei personale, a
condiţiei sociale faţă de pacienţi.

ART. 22
Asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical au obligaţia de a lua
măsuri de acordare a primului ajutor.

ART. 23
Asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical au obligaţia să acorde
asistenţă medicală şi îngrijirile necesare în limita competenţei lor profesionale.
ART. 24
În caz de calamităţi naturale (cutremure, inundaţii, epidemii, incendii) sau
accidentări în masă (naufragii, accidente rutiere sau aviatice, accidente nucleare
etc.), asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical sunt obligaţi să
răspundă la chemare, să îşi ofere de bunăvoie serviciile de îngrijire, imediat ce au
luat cunoştinţă despre eveniment.

ART. 25
(1) Voinţa pacientului în alegerea asistentului medical generalist, a moaşei şi a
asistentului medical trebuie întotdeauna respectată, indiferent care ar fi sensul
acesteia.
(2) Dacă pacientul se află într-o stare fizică sau psihică ce nu îi permite exprimarea
lucidă a voinţei, aparţinătorii sau apropiaţii celui suferind trebuie preveniţi şi
informaţi corect, pentru a hotărî în numele acestuia, cu excepţia imposibilităţii (de
identificare, de comunicare, de deplasare etc.) sau a urgenţelor.

ART. 26
Dacă în urma examinării sau în cursul îngrijirilor asistentul medical generalist,
moaşa şi asistentul medical consideră că nu au suficiente cunoştinţe sau experienţă
pentru a asigura o asistenţă corespunzătoare, se vor consulta cu alţi colegi sau vor
îndruma bolnavul către alţi specialişti.

ART. 27
Asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical vor păstra o atitudine de
strictă neutralitate şi neamestec în problemele familiale (morale, materiale etc.) ale
pacientului, exprimându-şi părerea numai dacă intervenţia este motivată de
interesul sănătăţii pacientului, cu consimţământul prealabil al acestuia.

ART. 28
Asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical pot refuza acordarea
unor îngrijiri către pacient atunci când refuzul este justificat de interesul sănătăţii
pacientului, cu excepţia situaţiilor de urgenţă.

SECŢIUNEA a 2-a
Respectarea drepturilor pacientului

ART. 29
Pacientul are următoarele drepturi: dreptul la informaţia medicală, dreptul la
consimţământ, dreptul la confidenţialitatea informaţiilor şi viaţa privată, drepturi în
domeniul reproducerii, drepturi la tratament şi îngrijiri medicale.
SECŢIUNEA a 3-a
Consimţământul

ART. 30
O intervenţie medicală nu se poate efectua decât după ce pacientul sau
reprezentantul legal al acestuia, în cunoştinţă de cauză, şi-a dat consimţământul.
Pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenţie medicală, asumându-şi
în scris răspunderea pentru decizia sa; consecinţele refuzului său, al opririi actelor
medicale trebuie explicate pacientului.

ART. 31
Consimţământul pacientului sau, după caz, al reprezentantului legal al acestuia este
obligatoriu:
a) pentru recoltarea, păstrarea, folosirea tuturor produselor biologice prelevate din
corpul său, în vederea stabilirii diagnosticului sau a tratamentului cu care acesta
este de acord;
b) în cazul supunerii la orice fel de intervenţie medicală;
c) în cazul participării sale la învăţământul medical clinic şi la cercetarea
ştiinţifică;
d) în cazul fotografierii sau filmării sale într-o unitate medicală;
e) în cazul donării de sânge în condiţiile prevăzute de lege.

ART. 32
Consimţământul pacientului sau al reprezentantului legal al acestuia, după caz, nu
este obligatoriu în următoarele situaţii:
a) când pacientul nu îşi poate exprima voinţa, dar este necesară o intervenţie
medicală de urgenţă;
b) în cazul în care furnizorii de servicii medicale consideră că intervenţia este în
interesul pacientului, iar reprezentantul legal refuză să îşi dea consimţământul,
asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical sunt obligaţi să anunţe
medicul curant/de gardă (decizia fiind declinată unei comisii de arbitraj de
specialitate).

SECŢIUNEA a 4-a
Secretul profesional

ART. 33
(1) Secretul profesional este obligatoriu.
(2) Secretul profesional există şi faţă de aparţinători, colegi sau alte persoane din
sistemul sanitar, neinteresate în tratament, chiar şi după terminarea tratamentului şi
decesul pacientului.

ART. 34
Obiectul secretului profesional îl constituie tot ceea ce asistentul medical
generalist, moaşa şi asistentul medical, în calitatea lor de profesionist, au aflat
direct sau indirect în legătură cu viaţa intimă a pacientului, a familiei, a
aparţinătorilor, precum şi problemele de diagnostic, prognostic, tratament,
circumstanţe în legătură cu boala şi alte diverse fapte, inclusiv rezultatul autopsiei.

ART. 35
Asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical răspund disciplinar
pentru destăinuirea secretului profesional, excepţie făcând situaţia în care pacientul
şi-a dat consimţământul expres pentru divulgarea acestor informaţii, în tot sau în
parte.

ART. 36
Interesul general al societăţii (prevenirea şi combaterea epidemiilor, a bolilor
venerice, a bolilor cu extindere în masă şi altele asemenea prevăzute de lege)
primează faţă de interesul personal al pacientului.

ART. 37
În comunicările ştiinţifice, cazurile vor fi astfel prezentate încât identitatea
pacientului să nu poată fi recunoscută.

ART. 38
Informaţiile cu caracter confidenţial pot fi furnizate de către asistentul medical
generalist, moaşa şi asistentul medical numai în cazul în care pacientul îşi dă
consimţământul explicit sau dacă legea o cere în mod expres.

CAPITOLUL VI
Situaţii speciale în practicarea profesiunii în sistem instituţionalizat

SECŢIUNEA 1

Situaţia bolnavului psihic

ART. 39
Persoanele cu tulburări psihice beneficiază de asistenţă medicală şi de îngrijiri de
sănătate de aceeaşi calitate cu cele aplicate altor categorii de bolnavi şi adaptate
cerinţelor lor de sănătate.
ART. 40
Orice persoană cu tulburări psihice trebuie apărată de daunele pe care ar putea să i
le producă administrarea nejustificată a unui medicament, tehnică sau manevră de
îngrijire şi tratament, de maltratările din partea altor pacienţi sau persoane ori de
alte acte de natură să antreneze o suferinţă fizică sau psihică.

ART. 41
(1) Pacientul cu tulburări psihice trebuie să fie implicat în procesul de luare a
deciziei atât cât permite capacitatea lui de înţelegere. În cazul în care pacientul cu
tulburări psihice nu îşi poate exprima liber voinţa, consimţământul în scris trebuie
luat de la reprezentantul legal al acestuia.
(2) Nu este necesară obţinerea consimţământului în condiţiile prevăzute la alin. (1)
atunci când este necesară intervenţia de urgenţă.
(3) Pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenţie medicală, după caz,
asumându-şi în scris răspunderea pentru decizia sa; consecinţele refuzului sau ale
opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului, cu informarea medicului,
dacă întreruperea tratamentului sau a îngrijirilor are drept consecinţă punerea în
pericol a vieţii pacientului.

ART. 42
Orice persoană care suferă de tulburări psihice trebuie tratată cu omenie şi
respectul demnităţii umane şi trebuie să fie apărată împotriva oricăror forme de
exploatare economică, sexuală sau de altă natură, împotriva tratamentelor
vătămătoare şi degradante. Nu este admisă nicio discriminare bazată pe o tulburare
psihică.

SECŢIUNEA a 2-a
Prescrierea, eliberarea pe baza unei reţete medicale şi administrarea drogurilor

ART. 43
Prescrierea, eliberarea pe baza unei reţete medicale şi administrarea drogurilor, în
alte condiţii decât cele prevăzute de lege, constituie infracţiune.

SECŢIUNEA a 3-a
Pacientul privat de libertate

ART. 44
Asistentului medical generalist, moaşei şi asistentului medical care îngrijesc un
pacient privat de libertate le este interzis să aducă atingere integrităţii fizice,
psihice sau demnităţii acestuia.
ART. 45
Dacă asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical constată că
pacientul privat de libertate a suportat maltratări, aceştia au obligaţia să informeze
organele competente.

SECŢIUNEA a 4-a
Situaţia pacienţilor infectaţi cu HIV sau bolnavi de SIDA

ART. 46
(1) Pacienţii infectaţi cu HIV sau bolnavi de SIDA au dreptul la îngrijire şi
tratament medical în mod nediscriminatoriu, asistentul medical generalist, moaşa şi
asistentul medical fiind obligaţi să asigure îngrijirile de sănătate şi tratamentele
prescrise acestor pacienţi.
(2) Păstrarea confidenţialităţii asupra datelor privind persoanele infectate cu HIV
sau bolnave de SIDA este obligatorie pentru asistentul medical generalist, moaşa şi
asistentul medical care au în îngrijire, supraveghere şi/sau tratament astfel de
persoane.
(3) Între specialiştii medico-sanitari, informaţiile cu privire la statusul HIV/SIDA
al unui pacient trebuie să fie comunicate.

CAPITOLUL VII
Practicarea profesiunii în sistem privat. Îngrijirile la domiciliu

ART. 47

Asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali exercită profesia în

regim salarial şi/sau independent.

ART. 48
Asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical care îşi desfăşoară
activitatea în calitate de titular sau asociat al unui cabinet de practică medicală pot
furniza îngrijiri medicale la domiciliu, dacă sunt autorizaţi în acest sens, în
conformitate cu prevederile legale privind organizarea şi funcţionarea îngrijirilor la
domiciliu.

ART. 49
Asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical sunt obligaţi să
comunice medicului care a recomandat aceste servicii situaţia evoluţiei stării de
sănătate a pacientului îngrijit.
ART. 50
Asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical chemaţi într-o familie ori
colectivitate trebuie să respecte regulile de igienă şi de profilaxie, în exercitarea
profesiei.

CAPITOLUL VIII
Probleme ale îngrijirii minorilor

ART. 51
Dacă asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical apreciază că
minorul este victima unei agresiuni sau privaţiuni, trebuie să încerce să îl protejeze,
uzând de prudenţe, şi să alerteze autoritatea competentă.

ART. 52
Asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical trebuie să fie apărătorul
copilului bolnav, dacă apreciază că starea de sănătate nu este bine înţeleasă sau nu
este suficient de bine protejată.

ART. 53
În vederea efectuării tehnicilor şi/sau a manevrelor de îngrijire şi/sau de tratament
asupra unui minor, consimţământul trebuie obţinut de la reprezentantul legal al
minorului, cu excepţia situaţiilor de urgenţă.

CAPITOLUL IX
Probleme ale experimentării pe om

ART. 54

(1) Se interzice provocarea de îmbolnăviri artificiale unor oameni sănătoşi, din

raţiuni experimentale.
(2) Dispoziţiile prezentului articol se completează cu celelalte prevederi legale
incidente în materie.

ART. 55
Impunerea, cu forţa sau prin inducere în eroare, a experimentului pe om reprezintă
o abatere gravă pentru orice asistent medical generalist, moaşă şi asistent medical
care participă în mod voluntar şi conştient la asemenea fapte.

CAPITOLUL X
Dispoziţii speciale
 ART. 56
La primirea în OAMGMAMR, asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul
medical vor depune următorul jurământ:
„În numele Vieţii şi al Onoarei,
jur să îmi exercit profesia cu demnitate, să respect fiinţa umană şi drepturile sale şi
să păstrez secretul profesional.
Jur că nu voi îngădui să se interpună între datoria mea şi pacient consideraţii de
naţionalitate, rasă, religie, apartenenţă politică sau stare socială.
Voi păstra respectul deplin pentru viaţa umană chiar sub ameninţare şi nu voi
utiliza cunoştinţele mele medicale contrar legilor umanităţii.
Fac acest jurământ în mod solemn şi liber!”

ART. 57
Dovedirea calităţii de membru al OAMGMAMR se face cu certificatul de
membru, eliberat de OAMGMAMR.

ART. 58
Actele medicale şi de îngrijire efectuate de asistenţi medicali generalişti, moaşe şi
asistenţi medicali vor purta parafa şi semnătura acestora, pentru asumarea
răspunderii individuale şi probarea responsabilităţii profesionale.

ART. 59
Modelul certificatului de membru şi al parafei profesionale sunt adoptate de
Consiliul Naţional al OAMGMAMR, ca anexe ale Statutului Ordinului Asistenţilor
Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, adoptat prin
Hotărârea Adunării generale naţionale a Ordinului Asistenţilor Medicali
Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România nr. 1/2009 şi fac parte
integrantă din acesta.

CAPITOLUL XI
Dispoziţii finale

 ART. 60
Nerespectarea prevederilor prezentului cod de etică şi deontologie constituie
abatere şi atrage răspunderea disciplinară.

ART. 61
Răspunderea disciplinară a membrilor OAMGMAMR nu exclude răspunderea
civilă, penală, administrativă sau materială.
ART. 62
Procedura de sesizare şi soluţionare a cauzelor este prevăzută în Statutul
OAMGMAMR.

ART. 63
Toţi asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali au obligaţia de a
informa consiliul judeţean al OAMGMAMR, respectiv al municipiului Bucureşti
despre modificările survenite în situaţia lor profesională.

ART. 64
Consiliul judeţean al OAMGMAMR, respectiv al municipiului Bucureşti va
informa Consiliul naţional al OAMGMAMR cu privire la aceste modificări.

ART. 65
Prevederile prezentului cod de etică şi deontologie se completează corespunzător
cu dispoziţiile Legii nr. 46/2003 privind drepturile pacientului, cu
prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008 privind exercitarea
profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de
asistent medical, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor
Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România,
ale Statutului Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor
Medicali din România, adoptat prin Hotărârea Adunării generale naţionale a
Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din
România nr. 1/2009, ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al Ordinului
Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România,
adoptat prin Hotărârea Adunării generale naţionale a Ordinului Asistenţilor
Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România nr. 3/2009,
precum şi cu normele legale în materie pe specialităţi, cu modificările ulterioare.

ART. 66
Completarea sau modificarea prezentului cod de etică şi deontologie se va face de
către Adunarea generală naţională, la propunerea Consiliului naţional al
OAMGMAMR.

ART. 67
La data intrării în vigoare a prezentului cod de etică şi deontologie se abrogă Codul
de etică şi deontologie profesională al asistentului medical şi al moaşei din
România, adoptat de Adunarea generală naţională a Ordinului Asistenţilor
Medicali şi Moaşelor din România.
ART. 68
Prezentul cod de etică şi deontologie a fost adoptat de Adunarea generală naţională
a OAMGMAMR în data de 9 iulie 2009 şi intră în vigoare la data publicării sale în
Monitorul Oficial al României, partea I.