Sunteți pe pagina 1din 2

02_2_MP - Modul conjunctiv – mod personal (predicativ)

Modul conjunctiv este un mod personal (predicativ) care exprimă o acțiune posibilă,


realizabilă. Modul conjunctiv poate fi recunoscut ușor datorită conjuncției să, care se
află în componența verbului. Conjunctivul are două timpuri: prezent și perfect.

1. Conjunctiv prezent

Conjunctivul prezent se formează de la timpul prezent, modul


indicativ, precedat de conjuncția să. La persoana a III-a singular și
plural, conjunctivul se deosebește de indicativul prezent. (el/ei mănâncă – indicativ
prezent, el/ei să mănânce – conjunctiv; el tace, ei tac – indicativ prezent, el/ei
să tacă – conjunctiv)

pers conjugarea I conjugarea a II-a conjugarea a III-a conjugarea a IV-a


eu să mănânc să tac să fac să citesc
tu să mănânci să taci să faci să citești
el/ea să mănânce să tacă să facă să citească
noi să mâncăm să tăcem să facem să citim
voi să mâncați să tăceți să faceți să citiți
ei/ele să mănânce să tacă să facă să citească

Conjuncția poate sta chiar lângă verb sau pot exista alte părți de vorbire între ea și verb
(nu, mai mi etc).
 Să nu vorbești prea tare.
 Să mai cumperi cărți și data viitoare.
 Să nu-mi dai telefon.

! La persoana a II-a singular următoarele verbe se scriu cu doi i:a fi, a ști, a ține, a
veni, a deveni, a susține, a deține, a reține, a reveni, a preveni, a redeveni (tu să
fii, tu să știi, tu să ții, tu să vii, tu să devii, tu să
susții, tu să deții, tu să reții, tu să revii, tu să
previi, tu să redevii).
! ! La fel ca la indicativ prezent, verbele a crea și a agrea se scriu și
se pronunță cu doi e.
Formele celor două verbe sunt asemănătoare cu cele ale verbului a lucra.

pers a lucra a crea a agrea


eu eu să lucrez eu să creez eu să agreez
tu tu să lucrezi tu să creezi tu să agreezi
el/ea el/ea să lucreze el/ea să creeze el/ea să agreeze
noi noi să lucrăm noi să creăm noi să agreăm
voi voi să lucrați voi să creați voi să agreați
ei/ele ei/ele să lucreze ei/ele să creeze ei/ele să agreeze

2. Conjunctiv perfect
Conjunctivul perfect este format din conjunctivul prezent al verbului a fi - forma să
fi și participiul verbului de conjugat. Are aceeași formă pentru toate persoanele, la singular și plural.
pers conjugarea I conjugarea a II-a conjugarea a III-a conjugarea a IV-a
eu să fi măncat să fi tăcut să fi făcut să fi citit
tu să fi măncat să fi tăcut să fi făcut să fi citit
el/ea să fi măncat să fi tăcut să fi făcut să fi citit
noi să fi măncat să fi tăcut să fi făcut să fi citit
voi să fi măncat să fi tăcut să fi făcut să fi citit
ei/ele să fi măncat să fi tăcut să fi făcut să fi citit

S-ar putea să vă placă și