Simbolismul

Simbolismul este un curent literar artistic care a impus o nouă înțelegere a poeziei și a artei,
apărut în Franța la sfârșitul secolului al XIX-lea ca o reacție împotriva romantismului retoric,
naturalismului și parnisianismului.
Caracteristici
1. Respingerea prozaismului (ceea ce este comun, plat și banal) și a expresiei discursive
(discontinue, dezlanate) – poezia era definită ca arta de a simți.
2. Cultivarea simbolului – pentru a defini relația dintre imaginea artistică și starea
sufletească nenumită, ci doar sugerată, o sondare a misterului.
3. Folosirea sugestiei – pentru a apropia poezia de magie și descântec. Poezia este arta
sugestiei. Aceste sugestii se bazau pe cultivarea unor senzații coloristice, muzicale, olfactive. Poetul
francez Stephane Mallarme afirmă că a numi un obiect înseamnă a suprima trei sferturi din plăcerea pe
care ți-o dă un poem, plăcere care constă în bucuria de a ghici încetul cu încetul.
4. Înclinația spre stările sufletești nedefinite și predispoziția spre reverie. (Spleenul -
amestec de tristețe, dezolare și plictiseală profundă - este un efect al imaginii singurătății care își pierde
grandoarea devenind elegiacă și intimă.)
5. Muzicalitatea interiorizată prin care simboliștii înțelegeau senzațiile interne astfel încât
poezia nu este decât muzică prin excelență. Alexandru Macedonski susține că arta versurilor nu este nici
mai mult, nici mai puțin decât arta muzicii. Muzicalitatea interiorizată se realizează prin folosirea
refrenului, folosirea laitmotivului (idee care revine de mai multe ori), folosirea anumitor sunete.
Muzica sugerează starea de inefabil, de imponderabilitate sufletească. Idealul simbolist este acela de a găsi
eufoniile verbale capabile să sugereze perfect trăirile omenești, cuvinte care să reproducă murmurul
armoniilor naturale. Muzicalitatea sau sonoritatea cuvintelor sunt strâns legate de tonul emoțional și se
realizează prin cadență., ritm lăuntric, repetiții, armonii. Poezia devine astfel muzică înainte de toate. (Paul
Verlaine)
* vioară, clavir - monotonie, moarte, mealncolie gravă
* violină, flaut - astenia, nevroza
* armonică, fanfară - halucinație, monotonie, moarte, doliu cosmic
6. Deschiderea față de inovațiile formale: apariția versului liber sau alb, preferința pentru
strofele asimetrice, alternarea ritmurilor distincte cu scopul de a produce efecte sonore în recitare, tehnica
muzicală.
7. Preferința pentru anumite teme sau motive
* teme: nevrozele, disoluția materiei, bolile, parfumul, florile (legate întotdeauna de mister și
de moarte), obsesia morții, depresia, disoluția sentimentelor, orașul neurastenizat, culorile cenușii, terne,
condiția poetului și a poeziei, singurătatea, evadarea, marea plecare (o călătorie eternă spre necunoscut)
Tema generală a poeziilor simboliste o constituie condiția nefericită a poetului într-o societate
superficială, meschină, incapabilă să perceapă și să aprecieze nivelul artei adevărate.
* motive: motivul citadin, solitudinea ființei, motivul iubirii (înțeleasă nu ca împlinire ideală,
ci resimțită ca nevroză), ploaia și toamna, motivul instrumentelor muzicale care acompaniază melancolia
sufletească și exprimă emoții grave (vioara, mandolina, harpa) sau violente (fluierul, fanfara)
8. Corespondențele sunt raporturile intime dintre eul poetului (microuniversul spiritual) și
întreaga lume (macrotimp). Simboliștii credeau că între om și cosmos se stabilesc afinități secrete,
analogii tăinuite care trebuie relevate printr-o artă incantatorie. Corespondențele se grupează pe trei
planuri:
 * echivalențele între parfum – culoare- sunet (auzul colorat)
* dorința – gândul – imaginea
* microcosmos – limbaj – macrocosmos (limbajul le permite să se reveleze unul altuia, devenind
subiectiv, metaforic, analogic)
Din joc al hazardului, poezia devine vrăjitorie evocatoare având o funcție sacră. Doctrina o
reprezintă poezia Corespondențe a lui Charles Baudelaire. Acesta consideră existența reală ca înveliș
exterior, mască a unei alte realități în care toate se confundă și-și răspund: parfum, culoare, sunet se-
ngână și-și răspund. Corespondențele reprezintă astfel una dintre inovațiile simboliste.
9. Olfactivul sugerează stări ale eului poetic, fiind în general sugerate mirosurile puternice prin
simboluri foarte sugestive (cadavre)
10. Cromatica este fie exprimată direct prin culori cu putere de simbol, fie sugerată prin
corespondențe, toate simbolizând stări și atitudini poetice.
* Gri, alb, negru – monotonie, moarte, melancolie gravă
* Roz, albastru, verde crud – astenia, nevroza
* Roșu – moartea, definind sângele maculând albul zăpezii
* Violet – halucinație, monotonie, moarte, doliu cosmic
* Galben – depresia
* Culorile intense, strălucitoare, apropiate albului – stare crepusculară
11. Senzațiile (vizuale, auditive, olfactive) sunt corespunzătoare unor stări sufletești, nu narează, nu
relatează, nu descriu.
12. Sinestezia este o figură de stil prin care se pun în relație realități receptate de simțuri
diferite (auz – văz, văz – miros)
13. Preferința pentru imagini vagi, fluide, fără contur.

Reprezentanți:
Stephane Mallarme, Arthur Rimbaud, Paul Verlaine, Charles Baudelaire

Simbolismul romanesc : Alexandru Macedonski, Dimitrie Anghel, Stefan Petica, George

Bacovia