Capitolul 3 Acţionarea mecanică a macazurilor şi a semnalelor ......................................

3
3.1 Trasmisii mecanice ..............................................................................................3
3.1.1 Transmisii de sîrmă .........................................................................................3
3.1.2 Compensatoare pentru transmisii de sîrmă......................................................5
3.1.3 Rezistenţa opusă de transmisia de sîrrnă .........................................................9
3.1.4 Stabilirea formulei transmisiei flexibile ........................................................10
3.1.5 Compensarea pierderilor de cursă prin energia cinetică a pieselor în mişcare
14
3.2 Acţionarea şi înzăvorîrea macazurilor în instalaţiile de centralizare
electromecanică .........................................................................................................................15
3.2.1 Fixătoare de vîrf ............................................................................................16
3.2.2 Pîrghii de macaz ............................................................................................25
3.2.3 Zăvorul de macaz ..........................................................................................29
3.3 Acţionarea semnalele mecanice.........................................................................33
3.3.1 Semnale mecanice tip C.F.R. acţionate prin roată-camă...............................33
3.3.2 Distanţa maximă la care se poate manevra un semnal prin roată-camă ........41
3.3.3 Pîrghii de semnal ...........................................................................................42
Capitolul 4 Scheme electrice şi dispozitive de telecomandă electromecanică ...............45
4.1 DISPOZITIVE ELECTRICE ............................................................................45
4.1.1 Inductorul de bloc..........................................................................................45
4.1.2 Cîmpul electric de bloc de curent alternativ..................................................47
4.1.3 Cîmpul electric de bloc de curent continuu ...................................................54
4.1.4 Cîmpul electric de bloc de curent continuu şi alternativ ...............................54
4.1.5 Soneria de bloc ..............................................................................................54
4.1.6 Butonul de sonerie .........................................................................................55
4.1.7 Indicatorul de linie.........................................................................................55
4.1.8 Releul de şină izolată.....................................................................................57
4.2 Teoria algebrică a schemelor electrice cu contacte şi relee...............................57
4.2.1 Elementele schemelor cu contacte şi relee ....................................................57
4.2.2 Contacte şi dipoli cu contacte........................................................................57
4.2.3 Formula de structură a unei scheme ..............................................................59
4.2.4 Funcţia de lucru a unui dipol cu contacte ......................................................60
4.2.5 Simplificarea schemelor ................................................................................65
4.2.6 Sinteza schemelor π cu comandă directă.......................................................68
4.2.7 Incluziunea ....................................................................................................70
4.2.8 Scheme cu relee .............................................................................................70
4.2.9 Scheme electrice în mai mulţi timpi ..............................................................71
4.3 Scheme prescurtate. Simboluri ..........................................................................73
4.4 Dependenţe între cîmpurile electrice de bloc ....................................................73
4.4.1 Acţionarea simultană a două cîmpuri ............................................................73
4.4.2 Acţionarea succesivă a două cîmpuri ............................................................74
4.4.3 Dependenţe locale electrice dintre două cîmpuri ..........................................75
4.4.4 Dependenţe locale mecanice .........................................................................76
Capitolul 5 Controlul poziţiei macazurilor şi al poziţiei semnalelor ..............................78
5.1 Generalităţi ........................................................................................................78
5.2 Incuietoarea de macaz .......................................................................................79
5.2.1 Condiţiile unei încuietori de macaz ...............................................................79
5.2.2 Încuietoarea de macaz cu o cheie ..................................................................80
5.2.3 Încuietoarea de macaz cu două chei ..............................................................82
5.2.4 Tipuri de chei.................................................................................................83
5.3 Dependenţe între încuietoare şi macaz ..............................................................86
5.3.1 Încuietori conjugate .......................................................................................87
5.3.2 Exemple de asigurare cu încuietori a macazurilor.........................................88
5.4 Sabotul de deraiere şi dependenţă SA cu încuietoarea de macaz ......................94
1
 5.5 TABLOURI DE CHEI ......................................................................................98
5.5.1 Tablouri cu ştifturi pentru agăţarea cheilor ...................................................98
5.5.2 Tablouri mecanice de chei.............................................................................99
5.5.3 Tablouri mixte de chei.................................................................................100
5.6 Instalaţii pentru controlul poziţiei macazurilor şi semnalelor cu chei şi bloc .101
5.6.1 Aparatul de comandă ...................................................................................102
5.6.2 Aparatul de manevră....................................................................................106
5.6.3 Schema electrică a instalaţiei pentru controlul poziţiei macazurilor şi a
semnalelor 112
Capitolul 6 Centralizare electromecanică .....................................................................114
6.1 Generalităţi ......................................................................................................114
6.2 Instalaţii de CEM tip C.F.R. ............................................................................115
6.2.1 Aparatul de comandă ...................................................................................115
6.2.2 Aparatul de manevră....................................................................................122
6.3 PARTEA ELECTRICA A INSTALAŢIILOR DE CENTRALIZĂRI
ELECTROMECANICĂ TIP C.F.R. .......................................................................................138
6.3.1 Dependenţele locale dintre cîmpuri.............................................................138
6.3.2 Legarea cîmpurilor de curent alternativ la aparatul de manevră .................139
6.3.3 Realizarea comenzilor şi controlul efectuării lor.........................................143
6.3.4 Schema electrică generală a instalaţiilor de centralizare electromecanică tip
C.F.R. fără dispozitiv de şină izolată...................................................................................146
6.4 Dispozitivul de şină izolată .............................................................................151
6.4.1 Secţiunile izolate .........................................................................................152
6.4.2 Pedala pneumatică .......................................................................................155
6.4.3 Dispozitivul de şină izolată pentru ieşiri .....................................................156
6.4.4 Dispozitivul de şină izolată pentru intrări şi ieşiri, în cazul unei direcţii cu
cale dublă 160
6.4.5 Dispozitivul de şină izolată pentru intrări şi ieşiri în cazul unei direcţii cu
cale simplă 164
6.4.6 Calculul electric al dispozitivului de şină izolată ........................................165
6.4.7 Întreţinerea secţiunilor izolate .....................................................................172
6.5 Instalaţie pentru semnalizarea trecerilor fără oprire prin staţiile centralizate
electromecanic .........................................................................................................................172
6.5.1 Electrocuplajul de paletă .............................................................................174
6.5.2 Schema electrică a instalaţiei.......................................................................176
6.6 Instalaţie pentru readucerea automată pe oprire a semaforului de ieşire.........177
6.7 BLOCUL DE LINIE SEMIAUTOMAT.........................................................179
6.7.1 Condiţii de siguranţă ale BLSA...................................................................179
6.7.2 Descrierea şi funcţionarea BLSA ................................................................179
6.7.3 Electrozăvorul..............................................................................................182
6.7.4 Maneta de consimţămînt-expediere.............................................................182
6.7.5 Intrarea în staţia A din direcţia X ................................................................184
6.7.6 Expedierea unui tren din staţia A spre staţia Y ...........................................185
6.7.7 Trecerea fără oprire (pasaj) prin staţia A de la staţia X spre staţia Y ...........186
6.7.8 Schimbarea sensului de circulaţie pe bloc...................................................186
6.7.9 Funcţionarea instalaţiei în cazul scoaterii din funcţiune a blocului
semiautomat 187
6.7.10 Schema electrică generală a BLSA............................................................187

2
Capitolul 3 Acţionarea mecanică a macazurolor şi a
semnalelor
3.1 Trasmisii mecanice
Transmisia mecanică este acea parte a instalaţiei de centralizare care serveşte la
manevrarea de la distanţă a fixătoarelor de vîrf, a semnalelor mecanice, a saboţilor şi a barierelor
centralizate. Prin ea se transmite mişcarea pîrghiilor de la aparatul de manevră din cabină la
dispozitivul de manevrat, dînd astfel posibilitatea ca un singur agent, acarul, să execute într-un
timp scurt comenzile primite de la impiegatul de mişcare prin aparatele de centralizare.
La unele instalaţii de centralizare mecanică, mai vechi, comenzile de la aparatul de
comandă se transmiteau la cel de manevră prin transmisii mecanice.
Primele transmisii erau alcătuite din bare de ţeava, lungi de 3—5 m, filetate la ambele
capete şi îmbinate cu un manşon filetat. Transmisia era susţinută şi ghidată de nişte suporturi
speciale cu tăvălugi. Cursa transmisiei era de 236 mm, iar schimbarea direcţiei se făcea cu coturi
de abatere. Pentru compensarea variaţiilor de lungime, cauzate de variaţiile de temperatură, se
foloseau nişte pîrghii cu braţe egale ce oscilau în jurul unui ax, numite compensatoare. Deşi
foarte rezistente, aceste transmisii prezentau şi o serie de dezavantaje, din care cauză au fost
înlocuite cu transmisii flexibile de sîrmă.

3.1.1 Transmisii de sîrmă

Transmisiile flexibile sunt transmisii duble de sîrmă de oţel zincat, de 4 mm diametru
pentru semnale şi de 5 mm diametru pentru macazuri; lungimea cursei este de 500 mm.
Transmisia este susţinută pe scripeţi, grupaţi cîte doi sau cîte patru în căscioare de fontă
care se prind cu buloane de traversele
fixate pe stîlpii de transmisie, confecţionaţi din fier cornier (fig. 3.1) sau — la
instalaţiile mai vechi — din cupoane de şină sau ţeava. Distanţa dintre stîipii de susţinere este de
10 m în linie dreaptă şi de F- m în curbă pentru transmisia de 5 mm şi de 12 m, respectiv
10 m, pentru transmisia de 4 mm diametru.
Înălţimea transmisiei este de 150—300 mm faţă de ciuperca şinei, iar distanţa faţă de
firul exterior al căii — de 2 m.
Când transmisia trece pe sub linii, printre linii şi în porţiuni cu circulaţie

intensă, ea este introdusă în canale acoperite. Acestea pot fi metalice, de beton sau de
zidărie, iar lăţimea lor este în funcţie de numărul transmisiilor din canal. La pasajele
de nivel sunt folosite canale speciale, mai rezistente.
Pentru ca transmisia să funcţioneze în bune condiţii ea trebuie să fie, pe cât posibil,
montată în aliniament. Când aceasta nu este posibil, transmisia se montează curbat sau în linie

3
frântă. În primul caz se folosesc scripeţi obişnuiţi, însă înclinaţi înspre interiorul
curbei.
La deviaţii mai mari de 3° pentru sârma de 5 mm şi de 5° la cea de 4 mm,
scripeţii de transmisie nu mai pot fi utilizaţi din cauza rigidităţii sârmei. În acest caz, în
transmisie se intercalează cablu de oţel flexibil de 6 mm, respectiv 5 mm grosime,
sau lanţ (la instalaţiile mai vechi), iar scripeţii de transmisie sunt înlocuiţi cu
scripeţi de presiune sau — dacă unghiul de deviere este mai mare de 30° — cu
coturi de abatere (fig. 3.2) de diametru mai mare (240—300 mm).

4
 Pentru înnădirea capetelor se fac noduri (fig. 3.3) matisate cu sârmă de 1 mm diametru şi
cositorite, iar pentru reglarea transmisiei se intercalează regulatoare de tensiune (fig. 3.4).
Prin rotirea axului a
filetat stînga-dreapta, transmisia poate fi lungită sau scurtată. Regulatoarele pot fi
scurte (cursă de reglare 2x210 mm) sau lungi i 2x320 mm).
Pentru a evita agăţarea nodurilor şi a regulatoarelor de pe cele două fire ale
transmisiei, distanţa dintre ele trebuie să fie de cel puţin 1 350 mm în cazul
nodurilor şi de 2 300 mm în cazul regulatoarelor. De asemenea, trebuie observat ca în
timpul cursei de rupere nodul sau regulatorul să nu ajungă la scripeţi.
Pentru devierea transmisiilor la ieşirea din subsolul cabinei se îolosesc cutiile
de distribuţie (fig. 3.5) alcătuite dintr-un cadru metalic din fier profilat, acoperit cu
tablă striată. În interiorul cutiei sînt montate, pe grinzi din fier de profil U, axele
scripeţilor de abatere. Distanţa dintre firele transmisiilor care ies din subsolul
cabinei este de 140 mm (egală cu distanţa dintre pîrghii), iar după devierea cu 90° devine de
50 mm.

3.1.2 Compensatoare pentru transmisii de sîrmă

Datorită variaţiilor de temperatură ale mediului ambiant, lungimea
transmisiilor de sîrmă poate creşte sau poate scădea. Dacă se notează cu:
l 1 — lungimea sîrmei la temperatura fi;
l 2 — lungimea sîrmei la temperatura k;
α— coeficientul de dilatare liniară, se poate scrie:
l2 =l1 ⋅[1+α⋅(t2 −t1)]
respectiv alungirea va fi:
λ=l2 −l1 =l1⋅α⋅(t2 −t1)
Pentru sîrma de oţel (α = 1, 22-10 -5 ) la o variaţie de temperatură de la t 1 =-
30°C la t 2 =+50°C şi l 1 = 1 m =1000 mm, se obţine:
λ == 1.000 x 1, 22 x 10-5 x 80 = 0, 976 ~ 1 mm.
Rezultă că transmisia unui macaz, lungă de 250 m, se lungeşte cu 25 cm, iar
a unui semnal, lung de 1.200 m, se lungeşte cu 1, 2 m şi că dacă nu s-ar lua măsuri
de compensare a acestor variaţii de lungime, manevrarea dispozitivelor respective
nu s-ar putea face. În acest scop se folosesc compensatoarele, care pot fi aeriene,
cînd sînt montate în exterior pe teren, sau de subsol, cînd se găsesc în interiorul
cabinei de centralizare. După cursa pe care o imprimă transmisiei în caz de rupere a
unui fir, compensatoarele pot fi de cursă lungă sau de cursă scurtă.
Compensatoarele au rolul:
— să producă şi să menţină în cele două fire ale transmisiei o tensiune
pe cît posibil constantă, numită tensiune de bază;
— să anuleze efectul variaţiilor de lungime ale transmisiei produse de
variaţiile de temperatură sau de eforturile suplimentare care iau naştere
la manevrarea pârghiei;
— la ruperea unui fir al transmisiei să aducă macazul în una din poziţiile
finale sau să-l menţină în această poziţie, iar semnalul să fie adus în
poziţie de oprire;
— să nu permită acţionarea macazurilor sau a semnalelor decât prin
manevrarea pârghiei corespunzătoare.
1) Compensatorul aerian cu cursă lungă. Acest compensator, de tip mai nou, se
foloseşte în transmisia semnalelor din instalaţiile de asigurare, descrise în Capitolul 5.
Compensatorul (fig. 3.6) se compune dintr-un suport 1, plantat în pământ, format din două
grinzi confecţionate din fier de profil U, solidare între ele. La partea superioară se află un
ax 2, în jurul căruia se rotesc braţele mobile 3, 4, la capetele cărora se găsesc greutăţile 5,
6 şi scripeţii 7, 8. La baza suportului se găsesc patru scripeţi ficşi 9, peste care sunt trecute
firele transmisiei. Pentru limitarea cursei de rupere serveşte opritorul de lemn 10.Pentru ca
5
în timpul manevrării pîrghiei braţul corespunzător firului ce trage să fie imobilizat,
compensatorul este prevăzut cu un dizpotiv de blocare, compus din bara dinţată 11 şi
corpul de blocare 12, legat articulat prin două eclise de braţele compensatorului.

Când tensiunea din cele două fire ale transmisiei este aceeaşi, plicheţii 13, 14 ai
dispozitivului (fig. 3.7 a) se pot deplasa liber în lungul barei dinţate; dacă însă

tensiunea creşte în unul dintre fire (cazul manevrării pîrghiei), braţul respectiv se
înclină şi clichetul intră cu partea ascuţită între dinţii barei 11, imobilizînd astfel braţul
compensatorului (fig. 3.7 b).

Pentru reglarea transmisiei pe bara dinţată se găsesc două repere Ai şi A-2, iar pe unul
dintre braţe — un indicator. Reperele corespund poziţiei de mijloc a cursei de compensare, şi
anume: A1 în cazul sema forului şi A2 în cazul prevestitorului.

6
 În figura 3.8 sînt desenate poziţiile extreme ale compensato rului. Cursa totală,
care corespunde unei rotaţii de aproximativ 99°, se compune din cursa de compensare
(între -30 şi +50°C) şi cursa de rupere, a cărei valoare este de 1.600 mm în cazul
semafoarelor şi de 1.100 mm în cazul semnalelor prevestitoare.
Compensatorul se montează la mijlocul distanţei dintre semnal şi pîrghia sa.
2) Compensatorul de subsol. Aceste compensatoare se montează pe o grindă în
subsolul cabinei unul lîngă altul, sub pîrghiile de macaz şi de semnal ale aparatului de
manevră. Un asemenea compensator (fig. 3.9) se compune dintr-un suport 1, prevăzut cu
două axe, 2, 5, pe axa 2 se rotesc doi scripeţi 3, 4, iar pe axa 5 — scripeţii 6, 7 şi braţul 8
al compensatorului. La extremitatea braţului 8 se află greutatea 9. Pe braţul 8 sînt prinse
două eclise 10, 11 pe care sînt montaţi scripeţii 12, 13 şi dispozitivul de înzăvorîre cu
clicheţi, 14, care se poate deplasa în lungul barei curbate dinţate 15.
Funcţionarea compensatorului de subsol este asemănătoare cu a celui descris anterior.
Pentru a mări cursa de rupere (cazul semnalelor) în dreptul greutăţii se sapă un şanţ (fig. 3.10).
Macaraua m din figură serveşte pentru ridicarea greutăţilor şi coborîrea lor lentă la proba de
rupere a transmisiei.
Se va observa ca în caz de rupere a unui fir din transmisie greutatea să nu se sprijine pe
podeaua cabinei, ci pe firul rămas întreg.

7
8
3.1.3 Rezistenţa opusă de transmisia de sîrrnă
Spre a putea determina forţa necesară la pîrghie pentru acţionarea unui macaz, a
unui semnal etc. trebuie să se cunoască şi rezistenţa pe care o introduce transmisia acestuia.
Această rezistenţă se datoreşte frecărilor care iau naştere în scripeţii peste care sînt trecute
sîrmele transmisiei, şi anume: scripeţii de susţinere, coturile de abatere şi compensatoarele.
Se ştie că dacă asupra unui scripete de diametru D care se roteşte pe o axă de
diametru d apasă o forţă P, aceasta produce o forţă de frecare egală (aproximativ) cu
Pμ, μ fiind coeficientul de frecare la alunecare, de valoare medie 0, 15.
Pentru învingerea forţei de frecare, la periferia scripeteîui tre buie aplicată o forţă:
d
F = Pμ
D
În cazul coturilor de abatere, forţa P reprezintă rezultanta tensiunii T din cele două fire
(fig. 3.11), de valoare:
α
P = 2 ⋅ T ⋅ cos β
2

Ţinînd seama de diametrul scripeţilor, de diametrul axelor, de numărul acestora,

de unghiurile de înfăşurare şi de tensiunea din fir (T=50—70 kgf), rezultă
următoarele valori medii pentru rezis tenţe;
0, 2—0, 25 kgf, pentru o pereche de scripeţi de susţinere;
2, 9—3, 8 kgf, pentiu un cot de abatere;
20 kgf, pentru un compensator de subsol.
Notînd cu L — lungimea transmisiei în m, cu d — distanţa dintre stîlpii de susţinere, în
m, şi cu Nca — numărul coturilor de abatere, rezistenţa totală a transmisiei, în kgf, va fi:
L
Rt = (0,2...0,25) + (2,9...3,8) ⋅ N ca + 20
D
Pentru calculul pierderilor de cursă trebuie să se ţină seama de alungirile mecanice pe
care le produce în transmisie fiecare dintre aceste rezistenţe pe distanţa pînă la pîrghie. În acest
caz, rezistenţele efective din diferitele puncte ale transmisiei se înlocuiesc cu altele aplicate lîngă
mecanismul care trebuie acţionat. Valoarea acestora se deduce din condiţia ca alungirea firului să
fie aceeaşi. De exemplu, pentru o transmisie de lungime L rezistenţa F a unui cot de abatere C,
situat la distanţa a de pârghia P (fig. 3.12), va fi înlocuită cu o rezistenţă F, aplicată lîngă
mecanismul M, dată de relaţia:
Fa F ′L a
= , respectiv F ′ = F ,
ΩE ΩE L
în care:
Ω – secţiunea firului;
E – modul de elasticitate.
Pentru coturile de abatere din apropierea pîrghiei a fiind mic, F’ se poate neglija
În cazul unei rezistenţe uniform distribuite r, aşa cum poate fi considerată rezistenţa
scripeţilor de susţinere, se obţine (fig. 3.13):

9
 F ′L
L
xrdx rL2
ΩE ∫0 ΩE 2ΩE
= = ,

respectiv:

rL
F′ = ,
2
adică jumătate din rezistenţa totală a scripeţilor.

3.1.4 Stabilirea formulei transmisiei flexibile

Pentru a ajunge la această formulă se va lua în considerare poriţiunea de transmisie d,
dintre două suporturi. Sub acţiunea greutăţii proprii sîrma va ocupa poziţia din figura 3.14. Se va
nota cu q – greutatea pe metru liniar de fir şi cu p — greutatea pe metru liniar de deschidere.
Deoarece săgeata i a firului este foarte mică faţă de c se poate considera că p ≈ q.

Ecuaţia curbei de echilibru a firului se obţine uşor considerînd tensiune foarte mică din fir
(fig. 3.15) cuprinsă între punctele A şi B (x + dx, y + dy). Se notează cu T1 şi cu T2 — tensiunile
din punctele A şi B; pentru echilibru va trebui ca:
T1 cos α − T2 cos(α + dα ) = 0
Relaţie din din care rezultă că proiecţiile pe orizontală ale celor două tensiuni sunt egale.
Notînd cu T această valoare comună, rezultă:
T T
T1 = şi T2 =
cos α cos(α + dα )
De asemenea, va trebui ca suma proiecţiilor pe verticală să fie:
− T1 sin α − pdx + T2 sin (α + dα ) = 0
Înlocuind pe T1 şi T2 cu valorile lor, rezultă:
pdx + T ⋅ tgα − T ⋅ tg (α + dα ) = 0 ,
respectiv
p tg (α + dα ) − tgα d (tgα )
= =
T dx dx

10
 dy
Deoarece tgα = , rezultă
dx
⎛ dy ⎞
d⎜ ⎟ 2
⎝ dx ⎠ = d y = p
dx dx 2 T
Integrînd această ecuaţie diferenţială, se obţine ecuaţia curbei de echilibru a firului:
dy px
= + C1
dx T
px 2
y= + C1 x + C 2
2T
Pentru determinarea constantelor de integrare Q şi C2 se observă că:
dy
⎯ pentru x = 0, = 0 ; deci C1 = 0;
dx
⎯ pentru x = 0, y = 0; deci C2 = 0.
Ecuaţia curbei de echilibru este deci:
px 2
y=
2T
Pentru x = d/2, se obţine săgeata f a firului:
p d 2 pd 2
y= f = ⋅ =
2T 4 8T
Aplicaţie. Să se calculeze săgeata unui fir dintr-o transmisie de 5 mm, d=10 m, cu T=70
kgf:
πd 2 3,14 ⋅ 5 2
Ω= = = 19,60mm 2 = 0,1960cm 2
4 4
p = γ ⋅ Ω ⋅ l = 7,8 ⋅ 10 −3 ⋅ 0,1960 ⋅ 100 = 0,153kgf/m
pd 2 0,153 ⋅ 10 2
f = = = 0,027 m = 2,7cm
8T 8 ⋅ 70

Pentru T = 50 kgf rezultă f = 3, 8 cm.

Lungimea 1 a firului dintre cele două suporturi va fi:
2
d d d
⎛ dy ⎞
l = 2∫ dl = 2 ∫
2 2
dx + dy = 2∫
2 2 2
dx 1 + ⎜ ⎟
0 0 0
⎝ dx ⎠
dy px
Deoarece = , rezultă
dx T
d p2 x2
l = 2 ∫ 2 dx 1 +
0 T2
2 2
p x
Întrucât termenu < 1 , radicalul poate fi dezvoltat în serie după cum urmează:
T2
2 3
p2 x2 1 p2 x2 1 ⎛ p2 x2 ⎞ 1 ⎛ p2x2 ⎞
1+ = 1+ − ⎜⎜ 2 ⎟⎟ + ⎜⎜ 2 ⎟⎟ + ...
T2 2 T2 8 ⎝ T ⎠ 16 ⎝ T ⎠
Ţinîndu-se seama numai de primii doi termeni ai dezvoltării şi înlocuind, se obţine:
d ⎛ p2 x2 ⎞ d d p 2 x3
l = 2∫ dx⎜1 +
2
⎜ ⎟
2 ⎟
= 2∫ dx + 2∫ 2
2
dx,
0
⎝ 2T ⎠ 0 0 2T 2
d
d p2 x3 2
p2d 3
l =2x0 2
+ =d+
T 3 0
24T 2

11
 Din această relaţie rezultă că diferenţa dintre lungimea firului şi deschidere este:
p2d 3
l −d =
24T 2
Sub acţiunea forţei T (tensiunea din fir produsă de compensator), firul se lungeşte cu:
lT
ΩE
Presupunând că firul suspendat pe cei doi scripeţi este aşezat pe o masă, ca în figura 3.16,
sub acţiunea forţelor T firul se va lungi cu cantitatea:

Td
AA′ + BB ′ = = Δl ′ ,
EΩ
iar capetele sale A şi B vor ajunge în A', respectiv în B'.
Dacă se îndepărtează masa, firul nu rămîne în linie dreaptă, ci – sub acţiunea greutăţii
proprii şi a tensiunii T – va lua forma curbei de echilibru stabilită anterior (fig. 3.17), astfel încît
extremităţile sale A' şi B' fug înapoi în A" şi B", deplasîndu-se cu lungimea:
p 2d 2
A′A′′ + B ′B ′′ = = Δl ′′
24T 2

Rezultă deci, că porţiunea de fir cuprinsă între doi scripeţi, sub acţiunea greutăţii proprii
şi a tensiunii T din fir, se va lungi cu:
Δl = AA′′ + BB ′′ = ( AA′ − AA′′) + (BB ′ − BB ′′) =
= ( AA′ + BB ′) − ( A′A′′ + B ′B ′′) = Δl ′ − Δl ′′
Td p 2 d 2
Δl = −
ΩE 24T 2
În cazul transmisiei pentru macazuri (cu diametrul sîrmei de 5 mm şi cu d=10 m –
transmisia în linie dreaptă), s-a găsit anterior:
Ω = 0, 1960 cm2; p = 0, 153 kgf/m.
Înlocuind aceste valori în ultima formulă şi ţinînd seama do faptul că pentru oţel E = 2 x
106 kgf/cm2, se obţine:

12
 T ⋅ 10 0,153 2 ⋅ 10 3 T 1
Δl = − ≈ − 2 [m]
2 ⋅ 10 ⋅ 0,1960
6
24T 2
40.000 T
respectiv:
T 1.000
Δl = − [mm]
40 T
Reprezentînd grafic variaţia lui Δl în funcţie de T, se obţine curba din figura 3.18:
T 1.000
Δl = 0 cînd =
40 T2
adică pentru:
T = 3 40.000 = 34kgf

1.000
Se observă că termenul scade odată cu creşterea lui T, astfel încît, începînd de la T
T
= 80 kgf, el poate fi neglijat şi variaţia lui Δl în raport cu T poate fi considerată liniară.
În mod normal în transmisie este o tensiune T1 produsă de compensator, iar atunci cînd se
manevrează macazul (sau semnalul) tensiunea creşte în firul care trage la valoarea T2. Alungirea
care corespunde tensiunii T1 fiind Δl1, iar cea corespunzătoare lui T2 fiind Δl2, diferenţa Δl2 - Δl1
reprezintă tocmai pierderea de cursă - pc - raportată la deschiderea d dintre două suporturi:
Deci:
⎡ T d p 2 d 3 ⎤ ⎡ T1 d p 2 d 3 ⎤
p c = Δl 2 − Δl1 = ⎢ 2 − 2 ⎥
−⎢ − 2 ⎥
=
⎣ ΩE 24T2 ⎦ ⎣ ΩE 24T1 ⎦
2 3
⎛ ⎞
=
d
(T2 − T1 ) + p d ⎜⎜ 12 − 12 ⎟⎟
ΩE 24 ⎝ T1 T2 ⎠
Din această expresie se observă că pierderea de cursă este produsă de:
⎯ alungirea mecanică a firului din cauza sporului de tensiune:
d
(T2 − T1 )
ΩE
— sporirea lungimii firului din cauza micşorării săgeţilor, micşorare produsă tot
din cauza sporului de tensiune:
p2d 3 ⎛ 1 1 ⎞
⎜ 2 − 2⎟
24 ⎜⎝ T1 T2 ⎟⎠
13
 Într-adevăr, acest termen se poate scrie sub forma:
p2d 3 ⎛ 1 1 ⎞ pd ⎛ pd 2 pd 2 ⎞ pd ⎛ f 1 f 2 ⎞
⎜ 2 − 2 ⎟= ⎜ − ⎟= ⎜ − ⎟
24 ⎜⎝ T1 T2 ⎟⎠ 3 ⎜⎝ 8T12 8T22 ⎟⎠ 3 ⎜⎝ T1 T2 ⎟⎠
în care:
pd 2 pd 2
f1 = şi f 1 =
8T1 8T2
reprezintă săgeţile firului la tensiunea T1, respectiv T2.. Se observă că dacă:
T2 > T1 rezultă: f2 < f1
Din expresia lui pc se deduce că ea este cu atît mai mare cu cît diferenţa T2—T1 este mai
mare.
Cunoscînd pierderea de cursă pc pe o deschidere între două suporturi, se poate calcula
pierderea totală de cursă — Pc — pe întreaga lungime L a transmisiei, în felul următor:
Pc = n·pc
unde n este numărul deschiderilor (L:d). Deci:
L⎡ d 2 3
⎛ ⎞⎤
Pc = np c = ⎢ (T2 − T1 ) + p d ⎜⎜ 12 − 12 ⎟⎟⎥ ,
d ⎣⎢ ΩE 24 ⎝ T1 T2 ⎠⎦⎥
respectiv
⎡T − T p2d 2 ⎛ 1 1 ⎞⎤
Pc = L ⎢ 2 1 + ⎜ 2 − 2 ⎟⎥
⎢⎣ ΩE 24 ⎜⎝ T1 T2 ⎟⎠⎥⎦

3.1.5 Compensarea pierderilor de cursă prin energia cinetică a pieselor în

mişcare
La manevrarea prin transmisii mecanice a macazurilor şi a semnalelor, în special a celor
depărtate, trebuie să ţinem seama şi de energia cinetică înmagazinată de piesele în mişcare:
transmisie flexibilă, ac, mecanisme. Dacă mişcarea de manevrare a pîrghiei se termină brusc, cu
o acceleraţie puternică, masele continuă să se mişte datorită energiei cinetice şi astfel se poate
obţine o cursă suplimentară. Deplasarea pe care o mai face transmisia şi mecanismul de acţionare
a macazului după ce pîrghia a fost adusă în poziţie finală, datorită acestei energii cinetice, este
dată de formula:
2
⎛v⎞
Mtv + M m⎜ ⎟
2

⎝i⎠
S= [m],
1
i Rt + R m
2
în care,
Mt este masa firelor transmisiei, în kgf s2/m
Mm masa pieselor în mişcare (fixător, mecanism şi un ac al macazului); celălalt ac se
consideră lipit de contraacul său, deci imobil, întrucît se află la sfîrşitul cursei de manevrare;
v viteza finală de deplasare a transmisiei, în m/s;
i raportul de transmisie al mecanismului de macaz (adică 450: 250 = 1, 8 în cazul
cutiei paralele de la fixătorul devîrf cu paralelogram);
Rt rezistenţa opusă de firele transmisiei, în kgf;
Rm rezistenţa opusă de mecanismul de macaz, de fixătorul de vîrf şi de ac, în kgf.
Din formula de mai sus rezultă influenţa vitezei v şi a rezistenţei asupra deplasării
suplimentare; viteza cu care se termină mişcarea pîrghiei de macaz trebuie să fie cît mai mare, iar
rezistenţele să fie cît mai mici, deci transmisia corect montată şi bine întreţinută, fixătoarele
macazului bine curăţate şi unse. Aceste condiţii constituie premisă favorabilă pentru ca
manevrarea şi înzăvorîrea macazurilors să fie complete şi sigure.

14
 Pentru ca energia cinetică să nu influenţeze asupra scripetelui pîrghiei este bine ca, la
sfîrşitul cursei de manevrare, să se menţină apăsat un timp oarecare levierul pîrghiei, astfel,
scripetele rămîne atacat cu braţul pîrghiei, deci în poziţia fixă.

3.2 Acţionarea şi înzăvorîrea macazurilor în instalaţiile de centralizare

electromecanică
În instalaţiile de centralizare electromecanică manevrarea şi înzăvorîrea macazurilor se
execută cu ajutorul fixătoarelor de vîrf, acţionate prin transmisii mecanice de la pîrghiile montate
la aparatul de manevră din cabina de centralizare (fig. 3.19).
În transmisie este introdus un compensator pentru a menţine o anumită tensiune şi, în
cazul ruperii transmisiei, prin firul rămas întreg blocheze macazul în una dintre poziţiile sale
extreme.
În poziţie finală macazul trebuie să fie înzăvorît şi posibilitatea manevrării sale la faţa
locului să fie exclusă. În timpul acţionării macazului se deosebesc trei etape: deszăvorîrea,
manevrarea acelor şi înzăvorîrea. Manevrarea acelor se poate face în paralel sau succesiv.
În primul caz acele (limbile) macazului sînt legate solidar (fig. 3.20) şi se mişcă simultan.
Deszăvorîrea şi înzăvorîrea se realizează la începutul, respectiv la sfîrşitul cursei cînd acele stau
pe loc.

15
 În al doilea caz acele sînt legate articulat de fixătorul de vîrf şi în timp ce unul dintre ele
— stînd pe loc — se deszăvorăşte sau se înzăvorăşte, celălalt se deplasează. În rest, acele se
deplasează împreună (fig. 3.21).

3.2.1 Fixătoare de vîrf

Fixătoarele de vîrf sînt dispozitive care servesc la manevrarea si la înzăvorîrea acelor
macazurilor, precum şi la compensarea între anumite limite a pierderilor de cursă din transmisie.
Ele trebuie să îndeplinească următoarele condiţii de siguranţă:
⎯ în poziţiile extreme ale macazului să fixeze ambele ace, unullipit perfect de
contraac, celălalt depărtat de contraac cu cel puţin 125 mm, -
⎯ în poziţie finală macazul să fie înzăvorît, astfel încît manevrarea sa cu mîna la
faţa locului să fie exclusă;
⎯ să nu permită înzăvorirea macazului cînd între acul lipit şicontraacul său există
o distanţă de 4 mm sau mai mare;
⎯ să permită atacarea falsă a macazului fără deteriorarea acelorsau a fixătorului
de vîrf;
⎯ să fie de o construcţie robustă, cu părţile mobile asigurateîmpotriva desfacerii
din cauza trepidaţiilor;
⎯ să compenseze, între anumite limite, pierderile de cursă dintransmisie, •
⎯ să se poată adapta uşor la orice tip de macaz.

3.2.1.1 Clasificarea fixătoarelor de vîrf

Clasificarea fixătoarelor de vîrf se poate face din mai multe puncte de vedere, şi anume:
⎯ după felul transmisiei utilizate, fixătoarele pot fi pentru transmisie de bare şi
pentru transmisie de sîrmă;
⎯ după felul macazurilor la care sînt folosite, fixătoarele pot fi pentru macazuri
simple şi pentru traversări dublă-joncţiune;
⎯ după locul de amplasare, se deosebesc fixătoare instalate între firele căii şi
fixătoare instalate în afara lor;
⎯ după modul cum permit atacarea falsă a macazului, existăfixătoare de vîrf cu
dispozitiv de talonare de fixător şi cu dispozitivde talonare la pîrghia de
macaz;
⎯ după modul de fixare a acului lipit, există fixătoare de vîrfcu înzăvorîre prin
prindere şi fixătoare de vîrf cu înzăvorîre prin sprijinire:
⎯ în primul caz, acul lipit este fixat prin prinderea de contraac, prindere ce poate
fi realizată cu cîrlige sau cu pene;
⎯ în al doilea caz, acul lipit este sprijinit de un punct situatîntre şine (sprijinire
interioară) sau în afara şinelor (sprijinire exterioară)
Fixătoarele cu înzăvorîre prin sprijinire interioară pot fi cu paralelogram sau cu pîrghii
articulate, iar cele cu înzăvorîre prin sprijinire exterioară pot fi cu manevrare paralelă sau cu
manevrare succesivă a acelor.
Fixătoarele de vîrf cu înzăvorîre prin prindere şi cele cu înzăvorîre prin sprijinire
interioară au următoarele caracteristici:
⎯ sînt articulate, ■
⎯ manevrează succesiv acele macazului;
⎯ în cazul atacării false a macazului, talonează pîrghia demacaz;
⎯ transmisia de sîrmă nu acţionează direct asupra fixătorului, ci prin intermediul
mecanismului de macaz.
Fixătoarele de vîrf cu sprijinire exterioară se leagă direct la transmisie, nemaifiind
necesar mecanismul de macaz.

16
 Fixătoarele de vîrf cu manevrare paralelă a acelor au dispozitivul de talonare la fixător,
astfel încît acarul nu-şi poate da seama de atacarea falsă a macazului decît dacă manevrează
pîrghia macazului respectiv şi constată că aceasta nu poate fi acţionată pînă la cap de cursă.
În instalaţiile de centralizare electromecanică tip C.F.R., se folosesc numai fixătoarele de
vîrf cu paralelogram. În instalaţiile de alte tipuri (Fabrica de telefoane, Rank, Siemens etc), se
folosesc fixătoare de vîrf cu sprijinire exterioară.
În centralizarea electrodinamică a macazurilor elastice, cu ace de lungime mare, recent
introduse la C.F.R. În vederea sporirii vitezei de circulaţie, se utilizează fixătoare de vîrf cu pene.
Fixătoarele de vîrf de orice tip se montează în primul spaţiu liber dintre traversele de la
vîrful macazului.
1) Fixătorul de vîrf cu paralelogram (tip C.F.R.) pentru macazuri simple. Acest fixător
de vîrf se montează între cele două ace ale macazului şi se compune (fig. 3.22) din capra
fixătorului 1 — turnată din fontă şi fixată de traversă cu patru şuruburi — şi din paralelogramul
2, în colţurile căruia sînt prinse cu bolţuri barele de conexiune 3 şi 4 şi bara de acţionare
(tracţiune) 5.
Capra fixătorului are o axă verticală 6, în jurul căreia se roteşte paralelogramul, şi două
suprafeţe laterale de înzăvorîre 7 şi 8, în formă de arc de cerc, de 425 mm rază, cu centrul în
bolţul prin care bara de conexiune este prinsă de ac.
Paralelogramul se compune din două plăci paralele nituite între ele prin intermediul unei
inimi metalice 9. La capetele barelor de conexiune se află cîte o rolă (10, 11) prin care barele se
sprijină pe suprafaţa de înzăvorîre cînd acul respectiv este lipit de contraac. Găurile prin care trec
bolturile rolelor sînt ovale. De paralelogram este prinsă şi bara 12 de acţionare a felinarului.
Fixătorul este protejat printr-un capac de tablă striată 13, prins in două balamale.
Cînd o rolă se află pe suprafaţa de înzăvorîre
bara sa de conexiune ţine lipit acul de contraac,
înzăvorînd astfel macazul în poziţia respectivă; celălalt
ac este menţinut la distanţă de către a doua bară de
conexiune (fig. 3.23 a).
Pentru manevrarea macazului se deplasează
bara de tracţiune în sensul săgeţii, paralelogramul
începe să se rotească, iar acul dezlipit din stînga începe
să se apropie de contraacul său. În acest timp, rola din
dreapta se mişcă pe suprafaţa de înzăvorîre pînă cînd
ajunge la marginea ei (fig. 3.23 b). În tot acest timp
acul lipit nu s-a mişcat. Astfel s-a efectuat cursa de
deszăvorîre.
După ce rola părăseşte supra-aţa de înzăvorîre
(fig. 3.23 c), se nişcă ambele ace; aceasta este rursa de
manevrare a acelor. La ifîrşitul acestei curse rola din
stînr fa ajunge la începutul suprafeţei le înzăvorîre, iar
acul s-a lipit de contraacul său.
Rotind în continuare paralelogramul, rola intră
pe suprafaţa de înzăvorîre, iar celălalt ac continuă să se
depărteze de contraac; s-a efectuat astfel cursa de
înzăvorîre macazului (fig. 3.23 d).
În poziţie finală rolele trebuie să se găsească la
mijlocul suprafeţelor de înzăvorîre, marcat printr-un
semn.
Cursa totală a barei de tracţiune, din momentul
cînd o rolă părăseşte semnul şi pînă cînd a doua rolă a
ajuns în dreptul celuilalt semn, este de 236 mm şi este
repartizată astfel: 41 mm cursa de deszăvorîre, 154 mm cursa de manevrare şi 41 mm cursa de
înzăvorîre. Cursa de 236 mm este tocmai cursa transmisiei de bare pentru care au fost construite
iniţial aceste fixătoare de vîrf.
17
18
 În caz de atacare falsă a unui macaz, roata din faţă a vehiculului ajunge în contact mai
întîi cu acul dezlipit pe care-1 împinge spre contraac şi roteşte paralelogramul. Fixătorul execută
astfel numai cursa de deszăvorîre şi de manevrare, nu şi pe cea de înzăvorîre. În acest timp, este
deplasată şi bara de tracţiune care — prin intermediul mecanismului de macaz — acţionează
asupra transmisiei de sîrmă şi talonează pîrghia de macaz de la aparatul de manevră.
Un macaz atacat fals rămîne deci neînzăvorît şi constituie un pericol pentru siguranţa
circulaţiei. Din această cauză, manevrarea lui trebuie împiedicată pînă cînd este revizuit şi
pîrghia readusă în poziţie normală.
2) Fixătorul de vîrf pentru traversări dublă-joncţiune. Un asemenea fixător de vîrf
trebuie să manevreze toate cele patru ace —1, 2, 3, 4 — de la un capăt al macazului. În
consecinţă, el se compune (fig. 3.24) din cîte două jumătăţi de capră şi de paralelogram, fiecare
lucrînd împreună. Cele patru ace sînt legate două cîte două printr-o bară de conexiune 5, iar acele
exterioare sînt legate de paralelogram prin barele de conexiune 6. Bara de tracţiune 7 este legată
la una dintre jumătăţile de paralelogram, mişcarea acesteia fiind apoi transmisă şi celeilalte
jumătăţi prin bara de legătură 8.
3) Fixătorul de vîrf cu pene. La acest fixător de vîrf, acul lipit se fixează de contraacul
său printr-o pană (fig. 3.25). Penele sunt prinse articulat de ace, iar pe contraace sînt fixate
piesele de în-zăvorîre p.
Funcţionarea fixătorului se poate urmări pe figura 3.26, în care sînt desenate fazele
manevrării şi înzăvorîrii macazului, cînd bara de tracţiune t este împinsă spre stînga.

3.2.1.2 Mecanismul de macaz

Fixătoarele de vîrf cu paralelogram au fost construite pentru a fi acţionate prin transmisie
cu bare, avînd cursa de 236 mm, adică tocmai cursa barei de tracţiune. Pentru ca ele să poată fi
folosite şi în cazul transmisiei flexibile de sîrmă, cu cursa de 500 mm, a fost necesar un
mecanism care să reducă cursa de la 500 mm la 236 mm şi să o transmită fixătorului de vîrf.
Mecanismul de macaz se mai numeşte şi cutie paralelă, respectiv cutie perpendiculară,
după cum transmisia intră în cutie paralel cu calea sau perpendicular pe ea.
Cutia paralelă de macaz (fig. 3.27) se compune dintr-o cutie de protecţie, de tablă, în care
se află piesele componente ale mecanismului, şi anume: lonjeronul principal 1, construit din fier
de profil U, pe care este fixat scripetele de abatere 2 şi scripetele de presiune 3 — prevăzute cu
gărzi pentru a împiedica căderea cablului — şi cuzinetul cu ax vertical 4 în jurul căruia se roteşte
o pîrghie cu două braţe, unul drept 5 şi altul curbat 6, solidare între ele.
Braţul curbat este prins printr-un bolţ de capătul barei de tracţiune 7, iar cel drept — prin
dispozitivul de cîrlige 8 — este intercalat în cablul transmisiei. Cutia este montată pe două tălpi
de susţinere 9 şi 10, prinse cu tirfoane pe două traverse. Un capac de tablă striată 11 acoperă
cutia.
Lungimea braţului drept al pîrghiei este de 450 mm şi a celui curbat de 250 mm (fig.
3.28). Deci cursa transmisiei de sîrmă va fi redusă în raportul 250: 450, respectiv la o cursă de
500 mm a transmisiei va corespunde o cursă de 500X250: 450 = 268 mm pentru bara de
tracţiune a fixătorului.
Cutia perpendiculară se deosebeşte de cea paralelă prin faptul că transmisia intră în cutie
perpendicular pe cale. Pîrghia are un singur braţ, cel drept (fig. 3.29), la care este legată direct
bara de tracţiune (translaţie), care trece pe deasupra scripetelui de abatere.
Dispozitivul cu cîrlige (fig. 3.30) este intercalat în firul a al transmisiei (vezi fig. 3.27), fir
ce nu vine în atingere cu scripetele de presiune. El serveşte ca dispozitiv de siguranţă,
împiedicînd manevrarea macazului cînd acesta se află într-o poziţie finală şi se rupe unul din
firele transmisiei. Dispozitivul se compune dintr-un suport 1, la capetele căruia sînt prinse —
prin cîte un bolţ 2 — două cîrlige mobile 3. Suportul se poate roti în jurul bolţului 4 de legătură
cu braţul drept al pîrghiei mecanismului de macaz. Cîrligele sînt legate în partea superioară
printr-un arc 5, iar prin piesele 6 şi 7 — cu firul de transmisie. Sub dispozitivul cu cîrlige se
găseşte placa 8 de agăţare (12 în fig. 3.27).
În starea normală a transmisiei, arcul este întins datorită tensiunii din fir creată de
compensator şi cîrligele pot trece pe deasupra plăcii de agăţare (fig. 3.30 a).
19
 Dacă se rupe firul b în momentul cînd mecanismul ocupă poziţia din figura 3.27, arcul se
comprimă şi — sub acţiunea tensiunii din firul a — roteşte cîrligul din dreapta al cărui vîrf
coboară şi se agaţă ce marginea plăcii 8, blocînd macazul în poziţia din momentul ruperii
transmisiei.
Funcţionarea dispozitivului este analogă cînd, fiind în cealaltă poziţie extremă, s-ar rupe
firul a. Dacă transmisia se rupe în timpul manevrării macazului, compensatorul — trăgînd de
firul bun — aduce macazul în una din poziţiile finale.
Rotirea pîrghiei mecanismului este limitată de două limitatoare ce cursă 13 de pe braţul
drept (vezi fig. 3.27), care se opresc în marginea lonjeronului 1.

3.2.1.3 Dispozitivul pentru manevrarea felinarului de macaz

Pe teren poziţia macazului este semnalizată prin poziţia felinarului său. Acesta poate fi pe
aceeaşi parte cu mecanismul de macaz sau pe partea opusă. În primul caz, dispozitivul de
manevrare a felinarului se află în cutia mecanismului. În al doilea caz, dispozitivul este
independent şi se compune dintr-o cutie de fontă 1 cu picior, îngropată în pămînt (fig. 3.31). În
centrul cutiei se află un ax 2, pe care se roteşte un taler în care se fixează cu şuruburi felinarul
macazului.
Talerul are o furcă 3 aşezată deasupra unei culise 4, — montată în cutia de fontă, în care
se mişcă capătul barei felinarului 5, prevăzută cu un deget 6 ce trece prin culisă şi intră în furca
talerului. Celălalt capăt al barei felinarului este articulat la fixătorul de vîrf. Pentru protecţie, bara

este introdusă într-un canal de tablă 7 care trece pe sub şină.

În timpul manevrării macazului se deplasează şi bara felinarului al cărei deget execută
mai întîi o cursă în gol apoi intră în scobitura furcii şi roteşte astfel talerul, respectiv felinarul, cu
90°. Apoi urmează o altă cursă în gol, prin care se fixează felinarul în noua poziţie. Două
opritoare, fixate pe culisă, limitează cursa felinarului la 90°. În cazul atacării false a macazului,
felinarul nu se roteşte complet, ci rămîne într-o poziţie intermediară.

20
21
22
23
24
3.2.2 Pîrghii de macaz
Pîrghiile de macaz, montate la aparatul de manevră, servesc la manevrarea macazurilor
prin efortul fizic al acarului, aplicat la mînerul pîrghiei şi transmis la fixătorul de vîrf prin
transmisia mecanică.
Clasificarea pîrghiilor se poate face după felul transmisiei şi după felul fixătoarelor de
vîrf folosite. Astfel, există pîrghii de macaz pentru transmisie cu; bare şi pîrghie de macaz pentru
transmisie cu sîrmă, putînd fi talonabile sau netalonabile, iar cele talonabile fiind cu un scripete
sau cu doi scripeţi.
Pîrghiile de macaz de orice tip trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
⎯ dimensiunile pîrghiei trebuie să fie în aşa fel alese, încît să permită o manevrare comodă, iar
efortul necesar să nu depăşeascăo anumită valoare (de obicei 30 kgf);
⎯ în poziţiile extreme, pîrghia trebuie să fie fixată şi să menţină macazul înzăvorît în poziţia
corespunzătoare;
⎯ cursa imprimată transmisiei trebuie să fie de 500 mm în cazul transmisiei de sîrmă şi de 236
mm în cazul transmisiei cu bare;
⎯ în timpul manevrării pîrghiei, braţul său trebuie să fie solidarcu scripetele de manevrare pe
care este înfăşurată transmisia;
⎯ efortul aplicat la mînerul pîrghiei nu trebuie să acţioneze direct asupra dispozitivelor de
înzăvorîre a pîrghiei, pentru a nu măridimensiunile acestora, -
⎯ dispozitivele de înzăvorîre din cutia mecanică a aparatuluide manevră trebuie să fie acţionate
înainte de a deplasa pîrghia, prin-tr-o manetă cu arc instalată pe pîrghie în dreptul minerului;
⎯ prin apăsarea manetei contra minerului pîrghiei, să se înză-vorască toate pîrghiile de parcurs
ce comandă parcursuri în careintră macazul respectiv.
⎯ în afară de aceste condiţii generale, pîrghiile talonabile mai trebuie să îndeplinească în plus şi
următoarele condiţii:
⎯ la atacarea falsă a macazului, la ruperea transmisiei saucînd se produc variaţii mari de
tensiune în firele transmisiei, pîrghiatrebuie să taloneze, adică — în poziţiile finale — braţul
de manevrare să se decupleze de scripetele de manevrare, iar pîrghia demacaz să se
înzăvorască;
⎯ o pîrghie de macaz talonată să nu mai poată fi manevratădecît după ce întregul dispozitiv de
manevrare a fost readus în poziţia normală de funcţionare;
⎯ dacă unul dintre cazurile enumerate în prima condiţie se produce în timp ce se manevrează
macazul, după ce pîrghia ajunge înpoziţie finală ea trebuie să se separe de scripetele de
manevrare,
⎯ talonarea pîrghiei (decuplarea de scripete) să poată fi uşor recunoscută şi dovedită, chiar şi
după recuplarea ei;
⎯ după ce pîrghia unui macaz a fost talonată, pîrghiile de parcurs ce comandă parcursuri în care
intră macazul respectiv săfie înzăvorîte;
⎯ după talonarea pîrghiei unui macaz atacat fals, să fie posibilareaducerea la normal a pîrghiei
de parcurs înzăvorîtoare, dar să fieîmpiedicată o nouă manevrare a sa pînă la recuplarea
pîrghiei demacaz talonată;
⎯ la atacarea falsă a unui macaz dintr-un parcurs comandat, semnalul care comandă parcursul
respectiv să treacă automat peoprire.
Ultima condiţie nu este îndeplinită de pîrghiile de macaz folosite la C.F.R.
1) Pîrghia de macaz tip C.F.R. Pentru acţionarea fixătoarelor de vîrf cu manevrare
succesivă a acelor, se folosesc pîrghii de macaz talonabile la care legătura dintre braţul şi
scripetele pîrghiei nu este rigidă, ele cuplîndu-se numai după strîngerea manetei. Aceste pîrghii
pot fi cu un scripete sau cu doi scripeţi.
În instalaţiile de centralizare tip C.F.R. se foloseşte pîrghia talonabilă cu doi scripeţi,
reprezentată schematic în fig. 3.32. După cum se vede, minerul pîrghiei în poziţie normală este
îndreptat în sus.

25
 Pîrghia se compune din capra 1, prinsă cu două şuruburi pe postamentul aparatului; pe ea
este montat axul 2 în jurul căruia se rotesc două discuri 3 şi 4, pe care este înfăşurat cablul
flexibil de oţel legat cu transmisia de sîrmă. Unul dintre capetele transmisiei 5 este înfăşurat pe
unul dintre discuri, iar celălalt capăt 6 este înfăşurat în sens invers pe al doilea disc.
Cele două discuri au cîte o tăietură în care se află un arc 7, prins la un capăt de discul 3,

iar la celălalt capăt — de discul 4. Arcul dezvoltă o tensiune de 40—50 kgf, măsurată la periferia
discurilor, mai mică decît cea dezvoltată de compensator (70 kgf).
În figura 3.32 a, cele două discuri s-au desenat, pentru claritate, cu diametre diferite; în
realitate diametrele lor sînt aceleaşi. Pe periferia celor două discuri se află cîte o tăietură cu pereţi
oblici, în care arcul 8 apasă extremitatea 9 — în formă de pană — a unei tije 10, cuplînd astfel
discurile cu braţul pîrghiei.
Pe cealaltă parte a braţului se află o altă tijă 11 articulată la un capăt de levierul 12 şi
arcul 13. La celălalt capăt tija are o pană care, în poziţiile extreme, intră în tăietura 14 sau 15 a
caprei. Levierul 12 face corp comun cu piesa 16, care se poate roti în jurul axului 17 (fig. 3.33).
Pentru manevrarea pîrghiei se strînge levierul, pana tijei 11 iese din crestătura caprei, iar
piesa 76 ocupă poziţia desenată punctat din figura 3.33, a, solidarizînd astfel braţul pîrghiei şi
cele două discuri.
În timpul manevrării, tija 11 roteşte în jurul axului 18 pîrghia cotită 19 (fig. 3.34) de oare
este prinsă placa de program 20, prin care se realizează dependenţele cu registrul mecanic al
aparatului de manevră. Dacă rotirea plăcii de program este împiedicată, pîrghia nu poate fi
manevrată.

26
 Dacă între ac şi contraac se află un corp străin care produce o întredeschidere de 4 mm
sau mai mare, pîrghia nu poate fi adusă pînă la cap de cursă (panai nu intră în tăietura 15) şi
astfel pîrghia cotită 19 cu placa-program nu ajung în poziţie finală.

În cazul cînd macazul este talonat (atacat fals pe la călcîi), firul întins (5, de exemplu)
roteşte discul 3, pe care este înfăşurat, şi acesta — la rîndul lui — antrenează (prin bolţul 21 din
tăietura 22 a discului 4) şi celălalt disc. Astfel, pana 9 a tijei 10 este forţată să iasă din tăietura cu
pereţi oblici şi tija 10 apasă asupra piesei 16 (fig. 3.33 b) pe care o roteşte puţin. Astfel, este rotit
puţin şi înzăvorît levierul 12, iar placa-program este rotită şi ea puţin, împiedicând astfel
mişcarea unor piese din registrul mecanic.
Readucerea la normal a discurilor se face cu ajutorul unei pîrghii speciale.
Dacă se rupe unul dintre firele transmisiei, pîrghia este talonată în mod asemănător, iar
dacă se rup simultan ambele fire arcul 7 roteşte ambele discuri şi pîrghia talonează.
Pe unul dintre discuri, în dreptul braţului, este prinsă o plăcuţă roşie care se roteşte odată
cu discul, indicînd talonarea macazului sau ruperea transmisiei.
Pentru a dovedi atacarea falsă şi după readucerea la normal,
braţul pîrghiei este legat de unul dintre discuri cu o sîrmă subţire,
plumbuită, care se rupe cu ocazia talonării.
Placa de program are forma din figura 3.34. În poziţia
normală a pîrghiei ea ocupă poziţia desenată cu linie plină, iar în
poziţie manevrată — poziţia desenată cu linie întreruptă. Se observă
că în poziţie manevrată partea superioară ajunge orizontală.
Înzăvorîrea pîrghiei (şi deci a macazului) se realizează
aducînd sub placa de program sau deasupra ei (după manevrare) o
piesă care să o imobilizeze în poziţia respectivă. Aceste piese
(elemente) se află pe linealele de parcurs, aşezate sub plăcile de
program şi perpendicular pe ele, acţionate de pîrghiile de parcurs.
2) Forţa necesară pentru manevrarea unui macaz
centralizat. Pentru a produce în transmisie, lîngă pîrghia de macaz,
forţa Ft necesară manevrării macazului, acarul trebuie să dezvolte la
mînerul pîrghiei (fig. 3.35) o forţă FP care să nu depăşească în mod
normal 30 kgf.
Notînd cu r raza discului pe care este înfăşurat cablul
transmisiei şi cu 1 lungimea braţului pîrghiei, se obţine:
F p ⋅ l = Ft ⋅ r
de unde:
r
Fp = Ft = N p ⋅ F (3.1)
l
Mărirea lui r rezultă din cursa c care trebuie impriamantă transmisiei (500 mm) şi din
unghiul de rotire al braţului (a=180°) şi este r = 160 mm.
Pentru un macaz, situat la distanta maximă (250 m) la care poate fi acţionat, forţa Ft este
de aproximativ 90 — 100 kgf, astfel încît pentru Np rezultă o valoare de 1/3 — 1/3, 5, respectiv
pentru 1 o valoare cuprinsă între 0, 48 şi 0, 56 m. Cu aceste valori, pentru β = 18°, este
satisfăcută şi condiţia de comoditate a manevrării pîrghiei, care impune H = l, 5 m şi h = 0, 20 m.
27
 Forţa Ft trebuie să fie suficient de mare pentru a învinge forţa necesară manevrării acelor
macazului, precum şi toate rezistenţele ce se opun (a transmisiei, a mecanismului de macaz şi a
fixătorului de vîrf).
Forţa Fa, necesară deplasării unui ac al macazului, perpendiculară pe ac în punctul de
prindere al barei de conexiune (fig. 3.36), trebuie să învingă forţa de frecare dintre ac şi
alunecătoare, care este:
în care:
Ra = μ ⋅ G
μ – este coeficientul de frecare la alunecare;
G – greutatea acului.
Luînd momentele în raport cu punctul C, călcîiul acului, rezultă:
R L μ ⋅G ⋅ L
Fa = a = − , (3, 2)
2b 2b

Pentru deplasarea ambelor ace este necesară o forţă

μ ⋅G ⋅ L
F = 2 Fa =
b
Coeficientul de frecare are valori cuprinse între 0, 06 pentru un macaz bine înitreţinut, şi
0, 18 pentru unul prost întreţinut.
Forţa Ft este egală cu forţa Fmi care trebuie să acţioneze asupra mecanismului de macaz în
momentul manevrării macazului, adunată cu rezistenţa Rt a transmisiei, adică:
Ft = Fm + Rt. (3.3)
Se notează (fig. 3.37) cu:
Ff forţa din bara de tracţiune, •
Rm şi Rf rezistenţa opusă la acţionare de către mecanismul de macaz (5—8 kgf),
respectiv de fixătorul de vîrf (5—15 kgf, după tipul fixătorului);
Nm şi Nf raportul de transmisie al mecanismului de macaz, respectiv al
fixătorului de vîrf (valoare medie).
Pentru fixătorul de vîrf cu paralelogram şi cu cutie paralelă:
250
Nm = = 0,55 , iar: Nf = 0, 75 (valoare medie)
450
Valoarea maximă a lui Fm, corespunzătoare cursei de manevrare a ambelor ace, este:
Fm = F f ⋅ N m + R m − (2 ⋅ Fa ⋅ N f + R f )⋅ N m + R m (3.4)
înlocuind în relaţia (3.3) şi ţinînd seama de relaţia (3.2) se obţine:
⎛ μ ⋅G ⋅ L ⎞
Ft = ⎜ ⋅ N f + R f ⎟ ⋅ N m + Rm + Rt
⎝ b ⎠
şi astfel relaţia (3.1) devine:
⎡⎛ μ ⋅ G ⋅ L ⎞ ⎤
F p = ⎢⎜ ⋅ N f + R f ⎟ ⋅ N m + Rm + R f ⎥ ⋅ N p
⎣⎝ b ⎠ ⎦
28
 3) Distanţa maximă pentru acţionarea unui macaz prin transmisie de sîrmă şi fixător de
vîrf cu paralelogram. Distanţa maximă la care poate fi centralizat un asemenea macaz se deduce
din condiţia ca fixătorul de vîrf să înzăvorască acul lipit, adică rondela braţului de conexiune să
intre pe suprafaţa de înzăvorîre a caprei fixătorului. Această înzăvorîre are loc cînd fixătorul de
vîrf efectuează întreaga cursă, de 236 mm, căreia îi corespunde în transmisie o cursă utilă de 236:
0, 55 = 425 mm.
Dacă însă rondela ajunge numai pînă la începutul suprafeţei de înzâvorîre, respectiv
fixătorul nu execută şi cursa de înzăvorîre de 41 mm, corespunzătoare unei curse de 41: 0, 55 =
75 mm în transmisie macazul rămîne neînzăvorît şi constituie un pericol pentru circulaţia
trenurilor.
Ţinînd seama şi de deplasarea în gol a transmisiei, din momentul începerii manevrării
pîrghiei şi pînă în momentul în care compensatorul intră în acţiune (se blochează), egală cu 25
mm, rezultă că pierderea totală de cursă nu trebuie să depăşească:
500—(425+25)+75 = 125 mm.
Neînzăvorîrea macazului poate avea loc cînd între ac şi contraac este un corp străin (de
exemplu, o piatră), care produce o între-deschidere de 4 mm sau mai mare. În acest caz acarul,
forţînd pîrghia, dezvoltă o forţă Fp = 60 kgf, căreia în corespunde în transmisie (vezi relaţia 3.1)
o forţă:
Ft = T2= 60-3, 5 = 210 kgf.
Tensiunea de bază produsă de compensator fiind Ti = 50 kgf, rezultă că pierderea de
cursă pe o deschidere de 10 m este:
T − T1 1.000 1.000
pc = 2 + − 2 = 4,38mm
40 T12 T2
Deci, pierderea totală de cursă Pc, de 125 mm, se va produce pe 125: 4, 38 = 28, 5
deschideri, respectiv 285 mm. Ţinînd seama şi de eventualele pierderi de cursă, prin cedarea
coturilor de abatere, această distanţă se limitează, la C.F.R., la 250 m.

3.2.3 Zăvorul de macaz

Zăvoarele de macaz se utilizează pentru controlul şi înzăvorîrea suplimentară a
macazurilor din instalaţiile de centralizare electromecanică tip C.F.R. echipate cu fixătoare de
vîrf cu pene şi care sînt parcurse cu viteze mai mari de 100 km/h.
Zăvoarele pot avea două poziţii, una liberă şi una de înzăvorâre, sau trei poziţii dintre
care una liberă şi două de înzăvorîre.
Zăvorul este format dintr-un corp cilindric de fontă în care se roteşte o roată cu nervură
de înzăvorîre (fig. 3.38), acţionată printr-o pîrghie de zăvor cu cursa de 500 mm pentru zăvorul
cu două poziţii sau prin două pîrghii cuplate, cu cursa de 2 x 500 mm pentru zăvoarele cu trei
poziţii.
Pîrghiile sînt de tipul pîrghiilor de macaz, talonabile. Un scripete de presiune conduce
unul dintre firele de transmisie la intrarea în zăvor. Deasupra roţii cu nervură se mişcă
perpendicular pe axa liniei două bare de înzăvorîre, legate fiecare de cîte unul dintre acele
macazului prin cîte o bară de legătură. Zăvorul se instalează pe partea fixătorului de vîrf sau pe
partea opusă. În primul caz, se fixează de fixător, iar în al doilea caz — de traverse, printr-o
placă metalică. Zăvorul se protejează printr-o cutie de protecţie, confecţionată din tablă de fier.
Barele de înzăvorîre au cîte o crestătură de înzăvorîre. În stare normală, cu macazul liber,
nervura de înzăvorîre se găseşte pe partea opusă barelor.
La manevrarea roţii zăvorului, nervura se deplasează odată cu roata. Dacă crestătura barei
de înzăvorîre corespunzătoare acului lipit pentru poziţia respectivă se găseşte în dreptul nervurii,
aceasta pătrunde în crestătură şi înzăvoreşte bara în această poziţie. Simultan cu înzăvorîrea s-a
făcut şi controlul poziţiei corecte a macazului. La formarea unui parcurs, pîrghia zăvorului este
înzăvorîtă în poziţia corespunzătoare, prin registrul mecanic al aparatului de manevră.
Zăvorul este netalonabil. La atacarea falsă a macazului înzăvorît într-un parcurs, se
distrug barele de conexiune sau se rupe nervura roţii.

29
30
 Forţa necesară pentru acţionarea unui zăvor fiind redusă numai la forţa de acţionare a
roţii cu nervură, printr-o transmisie se pot acţiona mai multe zăvoare, numărul maxim admis
fiind de trei zăvoare, dintre care unul final şi două intermediare. Pentru obţinerea siguranţei de
acţionare simultană a zăvoarelor dintr-o transmisie, zăvoarele intermediare se introduc în

transmisie în serie.
La ruperea unui fir al transmisiei, pîrghia de înzăvorîre talonează şi rămîne blocată în
această poziţie. Talonarea se semnalizează prin indicatorul pîrghiei, iar placa-program a pîrghiei
— trecînd în poziţie intermediară — nu mai permite introducerea pîrghiei în nici un parcurs.
În figura 3.39 este prezentat un zăvor final montat pe fixătorul de vîrf, iar în figura 3.40
— un zăvor final montat pe traverse.
Sabotul de deraiere centralizat se foloseşte în acelaşi scop ca şi cel de mînă, necentralizat,
descris în Capitolul 5, şi anume de a nu permite trecerea materialului rulant peste punctul unde el
este instalat. Dacă vagonul se apropie încet de sabot în poziţia, , pe linie" se va opri, dacă nu —
va deraia, oprindu-se.

31
 Sabotul centralizat se manevrează de la distanţă, cu ajutorul pîrghiei de sabot montată la
aparatul de manevră din cabină, prin transmisie de sîrmă. Sabotul (fig. 3.41) se compune din
următoarele dispozitive:
⎯ Dispozitivul de deraiere, care este alcătuit din placa 1 cu nervura 2, prinsă cu nituri de
suportul 3, ce se poate roti în jurul axului 4; lagărele 5 şi 6 ale acestuia sînt prinse pe tălpile
de fi xare 7, 8, la rîndul lor prinse cu buloane de traversă şi de corniera 12; pe suportul plăcii
sînt fixate două urechi 24 şi 25 prin care trece axul 9 cu contragreutatea 10; la capătul axului
9 este articulată tija 11, de acţionare a sabotului.
⎯ Dispozitivul de fixare a sabotului, care se compune din tălpile 7, 8 şi din cleştii 13, 14, cu
care safootul se prinde de talpa şinei.
⎯ Dispozitivul de manevrare, care se află în cutia metalică 10, prinsă cu şuruburi pe tălpile 16
şi 17 fixate la traverse; în interiorul cutiei se află două axe verticale 18 şi 19, pe primul ax
fiind fixată roata de acţionare 20, pe care se înfăşoară cablul transmisiei iar pe al doilea —
felinarul sabotului. Tot pe axul 18 este fixat şi braţul 21, care — prin intermediul braţului 22
— roteşte axul felinarului şi braţul 23, de care este articulată tija 11 de acţionare a sabotului.

Cînd se acţionează pîrghia de la aparatul de manevră, ea imprimă transmisiei o cursă de

500 mm şi roteşte roata 20 şi, prin intermediul braţului 23, tija 11 este împinsă spre stînga şi
răstoarnă sa-botul de pe linie. Simultan felinarul se roteşte cu 90°.
Sabotul de deraiere se montează la cel puţin 10 m de punctul care nu trebuie depăşit de
materialul rulant, în aşa fel ca prin deraiere să nu închidă marca de siguranţă a liniilor de

32
circulaţie vecine. În staţiile centralizate electrodinamic felinarul poate lipsi la saboţii din
parcursurile de manevră centralizată

3.3 Acţionarea semnalele mecanice

După cum s-a arătat la începutul acestei lucrări, semnalele fixe sînt de două feluri:
semnale mecanice şi semnale luminoase. Deoarece în instalaţiile de centralizare electromecanică
se folosesc semnale mecanice, în cele ce urmează se va vorbi numai despre acestea, cele
luminoase fiind tratate în Capitolul 8.
O instalaţie de acţionare la distanţă a semnalelor mecanice se compune din: semnal,
pîrghia de semnal montată la aparatul de manevră sau la o capră separată, numită boc, şi
transmisia mecanică. O asemenea instalaţie trebuie să îndeplinească o serie de condiţii şi anume:
⎯ dispozitivul de semnalizare să ofere o bună vizibilitate atît ziua cît şi noaptea;
⎯ să fie excluse indicaţiile dubioase;
⎯ acţionarea semnalului să nu fie posibilă decît prin manevra rea pîrghiei sale;
⎯ în cazul cînd se rupe transmisia semnalului, acesta să revină automat în poziţia de
oprire;
⎯ în. poziţie coborîtă a ochelarilor, semnalul să indice oprire (geamul roşu în dreptul
felinarului).
Semnalele mecanice se împart în: semafoare şi semnale cu paletă. Primele sînt semnale
principale şi pot avea unu, două sau chiar trei braţe. Ele sînt folosite ca semnale de intrare, de
ieşire, de trecere sau de ramificaţie şi deci trebuie să fie văzute de la distanţă mare, - în acest
scop sînt înalte.
Semnalele cu paletă sînt semnale secundare şi se folosesc ca semnale prevestitoare sau ca
semnale de manevră. Aceste semnale au o înălţime mai mică. Au existat şi semnale de intrare cu
placă circulară (disc), mecanice şi electrice (tip Banovici), care nu dădeau decît două indicaţii —
oprire şi liber — şi au fost înlocuite prin semafoare.
Din punct de vedere constructiv, semnalele mecanice sînt de două tipuri: acţionate prin
roată cu camă şi prin dispozitive cu pîrghii. Ai doilea tip de semnale, folosite în instalaţiile de
centralizare mai vechi, nu va fi tratat.
Dacă semnalele nu pot fi montate între linii, din cauza distanţei insuficiente, ele se
montează pe console sau pasarele, deasupra liniilor; în acest caz înălţimea lor este redusă.
Un semnal mecanic se compune din: catarg, dispozitivul de semnalizare şi dispozitivul de
acţionare.
Catargul poate fi construit din ţeava, din fier profilat sau din răbrele.
Dispozitivul de semnalizare se compune din braţe sau palete (pentru semnalizarea de zi)
şi din felinar şi ochelari cu geamuri colorate (semnalizarea de noapte), inclusiv suportul
felinarului, dispozitivul pentru acţionarea ochelarilor şi pentru ridicarea şi coborîrea lor.
Pentru controlul poziţiei unele semnale au instalate pe catarg - cutie de contacte prin care
se închide circuitul unui releu instalat in biroul de mişcare, iar pentru readucerea automată pe
oprire sau pentru cuplarea anumitor palete serveşte electrocuplajul de paletă montat pe catargul
semnalului respectiv.
Pentru ca montarea semnalelor să se facă cu uşurinţă, greutatea lor trebuie să fie cît mai
mică.

3.3.1 Semnale mecanice tip C.F.R. acţionate prin roată-camă

Roata-camă se montează pe un ax fixat la baza catargului şi serveşte la acţionarea
dispozitivului de semnalizare. Pe periferia roţii este înfăşurat cablul flexibil din transmisia
semnalului. Pe una dintre feţe sau pe amîndouă, roata are două nervuri paralele ce formează un
şanţ de o formă specială, în care intră un bolţ cu rolă, fixat la extremitatea unuia dintre cele două
braţe ale unei pîrghii cotite.
Roata-camă cu nervură pe o singură faţă (fig. 3.42) este folosită la semnalul prevestitor, la
semnalul de manevră şi la semaforul cu un braţ. Acţionarea paletei se face de către tija verticală

33
1, care pentru manevrarea pe liber trebuie deplasată în jos, iar pentru readucerea îa normal
trebuie deplasată în sus. În acest scop, ea este articulată la unul dintre braţele pîrghiei cotite 2.

Dacă roata-camă este rotită de către transmisie în sensul săgeţii, bolţul cu rolă 3, de pe
celălalt braţ al pîrghiei 2, ghidat de nervuri, se apropie de centrul roţii şi — rotind pîrghia cotită
— trage în jos tija 1 şi paleta semnalului se roteşte, acesta ajungînd în poziţia de liber.
La începutul şi la sfîrşitul cursei de acţionare există cîte o cursă în gol, în timpul cărora
bolţul se mişcă pe porţiunile circulare ale şanţului de rază R, respectiv r, eliminând astfel
influenţa pierderilor de cursă din transmisie.
Rotirea roţii într-un sens sau altul este posibilă pînă ce bolţul ajunge la opritorul 4, cînd
roata se opreşte. În cazul, cînd se rupe unul dintre firele transmisiei, compensatorul trage de firul
celălalt şi roteşte roata-camă pînă cînd bolţul ajunge la opritor. În acest fel semnalul, oricare ar fi
poziţia sa în momentul ruperii transmisiei este adus în poziţie normală (de oprire, respectiv de, ,
încet" în cazul prevestitorului).
Pentru readucerea la normal roata-camă trebuie rotită în sens contrar săgeţii, trăgînd de
celălalt fir al transmisiei; prin aceasta tija 1 este împinsă în sus.
Roata-camă cu nervuri pe ambele feţe (fig. 3.43) este folosită la semafoarele cu două şi cu
trei braţe. Prin bolţurile cu rolă 1 şi 2, ea roteşte pîrghiile 4 şi 3 în jurul axului 5. Pîrghia 3 este
legată prin tija 6 cu paleta superioară, iar pîrghia 4 — prin tija 7 — este legată cu paleta
inferioară.
Trăgînd de firul a al transmisiei, se va acţiona paleta superioară, iar trăgînd de firul b se
vor acţiona ambele palete.
Roata este prevăzută cu două opritoare 8 şi 9, pentru limitarea cursei bolţurilor cu rolă în
caz de rupere a transmisiei.
1) Semnalul prevestitor. Rolul semnalului mecanic prevestitor cu două indicaţii este de a
indica mecanicului de locomotivă dacă semaforul principal, pe care îl precede şi cu care este în
dependenţă, este pe oprire sau pe liber.
Cînd semaforul este pe oprire paleta semnalului prevestitor, în poziţie verticală, arată faţa
galbenă spre tren, iar noaptea arde o lumină galbenă. În al doilea caz, paleta este orizontală, iar
noaptea arde o lumină verde.
La baza semnalului se află un reper de semnal pe care este indicată şi distanţa pînă la
semafor, dacă aceasta este sub 1.000 m.
Semnalul prevestitor (fig. 3.44) are catargul 1 confecţionat din două grinzi de fier de
profil U, legate prin platbande. În partea de jos catargul este prevăzut cu un picior de fundaţie 2,
îngropat în pămînt.
Dispozitivul de semnalizare este format din paleta de tablă 3 de dimensiuni 800 x 1.000
mm şi din dispozitivul de ochelari 4 cu felinarul şi suportul său. Acţionarea ochelarilor se face
odată cu acţionarea paletei, prin furca 5 în care intră degetul 6 al tijei de acţionare 7.
34
 În poziţia normală, în dreptul felinarului se găseşte geamul galben. Cînd se manevrează
semnalul, tija 7 coboară, degetul intră în furca ochelarilor pe care îi roteşte şi astfel geamul verde
ajunge în dreptul felinarului, totodată, prin pîrghia 8, rotită de tija 7, paleta este adusă în poziţie
orizontală.
În interiorul catargului se află o transmisie confecţionată din cablu, trecută peste scripeţii
9 şi 10 cu care se deplasează dispozitivul de semnalizare de noapte, rotind manivela 11.
Dispozitivul de acţionare se compune din roata-camă 12, pîrghia rotită 13 cu bolţul 14 şi
tija de acţionare 7 cu care este articulată. Roata-camă şi pîrghia cotită au axele de rotaţie pe o
placă-suport prinsă de catarg. Transmisia de sîrmă este înfăşurată pe roata-camă.
Dacă se rupe un fir al transmisiei, semnalul este adus de către compensator în poziţie
normală, indiferent de poziţia în care era în momentul cînd s-a rupt transmisia.
În prezent, la C.F.R. se lucrează la modificarea semnalelor prevestitoare pentru ca acestea
să dea trei indicaţii, după cum semaforul pe care-1 precede este pe oprire, pe liber cu un braţ sau
pe liber cu două braţe.
Semnalul mecanic prevestitor cu trei indicaţii este asemănător cu cel cu două indicaţii, cu
deosebirea că are în plus o săgeată de culoare galbenă amplasată sub paletă şi care poate lua două
poziţii: verticală (de-a lungul catargului) şi înclinată spre dreapta la 45°, cu vîrful în jos (fig.
3.45). Pentru realizarea acestor indicaţii roata-camă este de tipul celei folosite la semaforul cu
două braţe, puţin modificată, şi este rotită într-un sens sau altul printr-o pîrghie identică cu cea a
semaforului de intrare cu două braţe. Această modificare atrage după sine şi unele modificări în
registrul mecanic al aparatului de manevră.
2) Semnalul mecanic de manevră. Semnalul mecanic de manevră este asemănător
semnalului prevestitor cu două indicaţii. Paleta este rombică şi vopsită în albastru. Semnalul
poate da două indicaţii şi anume:
⎯ manevra interzisă în zona acoperită de semnal, cînd paleta arată faţa albastră
spre convoiul de manevră, iar noaptea arde o lumină albastră şi;
⎯ manevra permisă în zona acoperită de semnal, cînd paleta pe orizontală, iar
noaptea arde o lumină albă-albăstruie (alb lunar).
Pe timp de noapte semnalul are în partea opusă sensului de semnalizare o lumină albă de
control.
3) Semaforul cu un braţ. Semaforul cu un braţ (fig. 3.46) este folosit ca semnal de
trecere sau de ieşire. El dă două indicaţii: oprire şi liber. Catargul, înalt de peste 8, 5 m, este
format dintr-o grindă cu zăbrele şi fixat de piciorul de fundaţie prin două şuruburi. Pe catarg sunt
montate scări, pentru a se putea ajunge la paletă. Dispozitivul de semnalizare (fig. 3.47) este
alcătuit din paletă, ochelari şi suportul felinarului. Paleta se poate roti în jurul axului său 2, fixat
pe catarg. Pentru ridicarea la 45° a paletei, tija de acţionare 3 trebuie deplasată în jos. Odată cu
ridicarea paletei, furca 4, în care se găseşte degetul 5 al ochelarilor, se roteşte în jurul axului 6,
sub acţiunea pîrghiei 7, aducînd geamul verde în dreptul felinarului.Suportul felinarului poate fi
ridicat sau coborît cu ajutorul unei transmisii trecută peste doi scripeţi. El este ghidat de o
platbandă fixată în lungul catargului. Cînd degetul 5 este în afara furcii, ochelarii nu pot fi rotiţi,
astfel încît în poziţie coborîtă a suportului — dacă felinarul este aprins — apare lumina roşie.
Dispozitivul de acţionare este roata-camă, a cărei diagramă de acţionare desfăşurată este
redată în figura 3.48. Din această diagramă rezultă că din cursa BCDE, de 500 mm, a transmisiei,
primii 115 mm reprezintă cursa în gol, apoi urmează 250 mm de cursă activă, în care timp
semnalul trece de pe oprire pe liber şi apoi din nou 115 mm de cursă în gol, cu semnalul pe liber.
Dimensiunile x, y, z, u sunt în funcţie de diametrul roţii-camă. La ruperea unui fir al transmisiei
semaforul ajunge pe oprire, făcînd cursa EA sau EH dacă era pe liber (vezi şi fig. 3.42) ori cursa
BA sau BH, dacă era pe oprire.
4) Semaforul cu două braţe. Semaforul cu două braţe dă trei indicaţii şi se foloseşte
ca semnal de intrare, de ieşire sau de trecere. Catargul său este asemănător cu cel al semaforului
cu un braţ.

35
36
37
 Dispozitivul de semnalizare este format din două palete şi din două rînduri de ochelari. În
poziţie normală, de oprire, paleta superioară este orizontală, iar cealaltă — verticală. Acţionarea
fiecărei perechi de ochelari se face de către paleta respectivă.
Dispozitivul de acţionare este o roată-camă cu nervuri pe ambele feţe. rotită într-un sens

sau altul prin pîghia de semnal.

În figura 3.49 este reprezentată schematic funcţionarea semaforului cu două braţe.
Contragreutăţile G1 şi G2 servesc pentru echilibrarea barelor B1 şi B2.
Diagrama desfăşurată a celor două came este desenată în figura 3.50. Punctul A
corespunde poziţiei normale a semaforului.
În caz de rupere a transmisiei, compensatorul aduce semnalul în una dintre poziţiile finale
— D sau E — în funcţie de firul care s-a rupt. Cursa de rupere a compensatorului trebuie să fie
de: 3x500+125 = 1.625 mm, corespunzător distanţei BE sau distanţei CD, egală cu trei curse de
acţionare.
Cursa totală a compensatoarelor folosite în acest caz este de 1900 mm, din care 225 mm
reprezintă cursa de compensare.
5) Semaforul cu trei braţe. Semaforul cu trei braţe se foloseşte ca semnal de ieşire şi
ca semnal de ramificaţie. Faţă de semnalul de ieşire cu două braţe el dă o indicaţie în plus, şi
anume: liber în direcţia a treia cînd toate cele trei palete sînt ridicate la 45° spre dreapta sensului
de mers, iar noaptea prezintă o lumină verde şi duă galbene spre tren.
Pentru acţionarea sa sînt necesare două transmisii, dintre care prima — identică cu cea a
semaforului cu două braţe — acţionează paleta superioară şi cea de la mijloc, iar a doua
acţionează o roată specială — numită de cuplare — care cuplează paleta de jos cu cea de la
mijloc, astfel încît atunci cînd va fi acţionată paleta de la mijloc va fi acţionată şi cea de jos.
6) Semaforul de intrare cu două braţe şi cu paletă prevestitoare. Pentru ca
mecanicul de locomotivă să ştie — încă de la intrarea în staţie — care este poziţia semaforului de
ieşire, pe catargul semaforului de intrare este montată o paletă prevestitoare care poate ocupa
duoă poziţii, arătînd dacă semaforul de ieşire este pe liber sau pe oprire

38
39
 Paleta prevestitoare a semaforului de ieşire se cuplează cu paleta superioară a semaforului
de intrare prin electrocuplajul de paletă E (fig. 3.51). Cînd prin acesta trece curent, paleta
prevestitoare se manevrează pe liber odată cu paleta superioară a semaforului de intrare, indicînd

trecere fără oprire pe linia directă sau pe o linie abătută. Cînd prin electrocuplaj nu trece curent,
paleta prevestitoare se decuplează de paleta semaforului şi la acţionarea pe liber a acestuia ea
rămîne în poziţie verticală, indicînd prin aceasta că semaforul de ieşire este pe oprire, deci trenul
opreşte în staţie.Prin urmare acest semnal poate da cinci indicaţii (vezi fig. 6.86, paragraf 6.5).

7) Semnale de ieşire cuplate. Dacă într-o staţie sînt mai multe semafoare de ieşire cu un
braţ, ele pot fi cuplate două cîte două şi manevrate cu ajutorul unei singure transmisii, fiecare
semnal avînd însă pîrghia lui (fig. 3.52). Astfel, la acţionarea unei pîrghii se va pune pe liber
semnalul respectiv, în timp ce al doilea semnal va rămîne pe oprire întrucît dispozitivul său de
acţionare se mişcă în gol. În figura 3.53 sînt reprezentate desfăşurat nervurile celor două roţi-
camă ale semafoarelor cuplate.
Distanţa d dintre cele două semnale cuplate (fig. 3.52) este limitată la 100—120 m,
deorece contractarea firului pe această distanţă să nu depăşească cursa în gol (100 mm) a
semnalului A şi acesta să treacă pe liber. Într-adevăr, considerînd o diferenţă de temperatură
Δt=60°C (între +40 şi — 20 °C), pentru α=122-10-7, din relaţia:
d ⋅ 10 3 ⋅ α ⋅ Δt = 100 , rezultă:
100
d= 3 = 137m
10 ⋅ 122 ⋅ 10 −7 ⋅ 60

40
3.3.2 Distanţa maximă la care se poate manevra un semnal prin roată-camă
Considerînd distanţa dintre două suporturi d=12 m — în linie dreaptă — şi ştiind că
pentru sîrmă de 4 mm diametru cu greutatea pe metru liniar de deschidere p = 0, l kgf/m, cu
secţiunea Ω=0, 126 cm2 şi cu modulul de elasticitate E=2·106 kgf/cm2, pe distanţa d firul se va
lungi cu (v. pct. 3.1.4), rezultă deci:
Td p2d 3 12 ⋅ T 0,12 ⋅ 12 3
Δl = − = − =
ΩE 24 ⋅ T 2 0,126 ⋅ 2 ⋅ 10 6 24 ⋅ T
,
T 0,72 T 720
= − [m] = − [mm]
21.000 T 2 21 T 2
iar pierderea de cursă pe o deschidere d va fi dată do relaţia:
pc = 2
T − T1
+ 720 2
(T + T1 ) ⋅ (T2 − T1 )
,
21 T12 ⋅ T22
în care:
T1 — tensiunea de bază din transmisi, produsă de compensator;
T2 — tensiunea în firul care trage.
Dar:
F
T2 = T1 + t
2
Ft fiind rezistenţa ce trebuie învinsă pentru manevrarea semnalului.
Rezistenţa opusă de un semnal mecanic este de 20—25 kgf, ea fiind mai mare la
semaforul cu două braţe. Deoarece transmisia semnalului este lungă, iar compensatorul la o
extremitate, se va lua în considerare întreaga rezistenţă a transmisiei, care va fi:
1.600
0,2 ⋅ = 26,6 kgf
12
10, 2 kgf fiind rezistenţa unei perechi de scripeţi, iar 1600:12 — numărul acestora pe o
lungime maximă de 1.600 m).
Considerînd şi rezistenţa a două coturi de abatere (2x2, 9 = 5, 8 kgf), rezistenţa totală va
fi:
Ft =20...25+26, 6+5, 8 = 56 kgf.
Deci:
56
T2 = 50 + = 78kgf
2
înlocuind, se obţine:
28 128 ⋅ 28
pc = + 720 ⋅ 2 = 1,50mm
21 78 ⋅ 50 2
Cursa moartă totală a roţii-camă fiind de 192 mm, ea se pierde: - 192: 1, 50=128
deschideri.
Deci, distanţa maximă în aliniament va fi în acest caz: 12-128 = = 1 540 m. În curbă,
distanţa va fi mai mică.

41
3.3.3 Pîrghii de semnal
Manevrarea semnalelor mecanice se face cu ajutorul pîrghiilor montate la aparatul de
manevră sau la o capră exterioară (boc).
Spre deosebire de pîrghiile de macaz, care în poziţie normală sunt libere, cele de semnal
sînt înzăvorîte şi nu se pot manevra decît (aşa cum se va vedea mai tîrziu) după ce se execută o
serie de operaţii la aparatele de centralizare. Spre a se deosebi uşor, ele sunt vopsite în roşu.
Cursa imprimată transmisiei de pîrghiile de semna] este tot de 500 mm, ca în cazul
pîrghiilor de macaz, în schimb nu sînt talo-nabile.
1) Pîrghia tip C.F.R. cu două poziţii.
Această pîrghie (fig. 3.54) se foloseşte pentru
acţionarea semafoarelor cu un braţ, a semnalelor
prevestitoare cu două indicaţii şi a semnalelor de
manevră, tip C.F.R.
Braţul pîrghiei 1 este legat rigid cu
scripetele 2 pe care este înfăşurat cablul
transmisiei. În mod normal, braţul este în sus, cu
pana 3 în crestătura caprei. La extremitatea tijei
4 este articulat unul dintre braţele cotului 5, legat
prin celălalt braţ cu placa de program 6 din cutia
mecanică a aparatului de manevră. Dacă, datorită
înzăvorîrilor din cutia mecanică, placa 6 nu se
poate deplasa (spre stînga), pîrghia nu poate fi
manevrată, deoarece levierul 7 nu poate fi rotit.
Pe scripete se află două nervuri paralele
care formează şanţul 8, în care intră bolţul cu
rolă 9 al cotului 10. Capătul celuilalt braţ al
cotului 10 este prevăzut cu nişte dinţi prin care
se face angrenarea unei roţi dinţate conice fixată
în capul axului de program 11 din cutia
mecanică.
Dacă este posibilă atît deplasarea plăcii 6 cît şi rotirea axului 11, pîrghia poate fi
manevrată şi semnalul poate fi pus pe liber. Pentru aceasta se apucă minerul 12 şi se strînge
levierul 7; pîrghia iese din pană şi poate fi rotită. Deplasarea plăcii 6 şi rotirea axului 11 se
efectuează în două etape, la începutul şi la sfîrşitul cursei de manevrare a pîrghiei.
Readucerea pe oprire a semnalului este posibilă oricînd şi din orice poziţie a pîrghiei sale.
Dacă pîrghia a fost readusă pînă la cap de cursă, punerea din nou pe liber a semnalului nu este
posibilă — din cauza înzăvorîrilor din cutia mecanică — decît pe baza unei noi comenzi.
Pentru ca semnalul să nu poate fi readus pe liber după ce a început cursa de aducere pe
oprire, pîrghia sa este prevăzută cu un dispozitiv special (fig. 3.55) alcătuit dintr-un cot 1, un

42
clichet 2 şi două arcuri 3 şi 4. Pe periferia scripetelui se găsesc nişte dinţi şi două scobituri care,
în poziţiile finale ale pîrghiei, ajung în dreptul cochetului.
La manevrarea pîrghiei pe liber (fig. 3.55 b) cedează arcul 3. Inversînd mişcarea pîrghiei,
dispozitivul ia poziţia din figura 3.55 c. Clichetul ajuns în poziţia 3.55 d nu permite inversarea
din nou a mişcării, în scopul readucerii semnalului pe liber; singura mişcare permisă este cea de
aducere pe oprire a semnalului. În această poziţie, a doua scobitură — ajunsă în dreptul
clichetului — permite revenirea acestuia la normal.
Dispozitivul cu clichet este montat în interiorul pîrghiei, în spaţiul 13, conturat punctat în
figura 3.54.
Cînd pîrghia tip C.F.R. cu două poziţii se foloseşte la acţionarea unui semnal prevestitor,
cotul 10 lipseşte, deoarece axul de program 11 nu este necesar în acest caz.
2) Pîrghii pentru semnale cuplate. S-a arătat că două semafoare de ieşire cu un braţ pot fi
acţionate cu o aceeaşi transmisie, fiecare însă cu pîrghia sa.
Funcţionarea unor asemenea pîrghii poate fi urmărită în figura 3.56. Scripeţii pîrghiilor,
pe care este înfăşurată transmisia, nu sînt cuplaţi în stare normală cu braţele pîrghiilor. Datorită
opritoarelor O1 şi O2, scripeţii nu pot fi însă rotiţi trăgînd de firele transmisiei.
Pentru manevrarea pe liber a semnalului A se strînge levierul l1 şi apoi se roteşte braţul în
sensul săgeţii. Pana p1 iese din crestătura caprei c1 iar pana p2 intră în golul nervurii n1 şi astfel
solidarizează braţul de pîrghie cu scripetele S1. Firul a al transmisiei este întins şi semnalul A
(vezi fig. 3.52) se manevrează pe liber. În timpul manevrării pîrghiei A, scripetele pîrghiei B se
roteşte liber în sens contrar, iar nervura sa imobilizează pîrghia B, al cărei levier l1 nu poate fi
strîns.
3) Pirghia pentru acţionarea semafoarelor cu două braţe tip C.F.R. Pentru acţionarea
semafoarelor cu două braţe, trebuie imprimată transmisiei o cursă de 500 mm într-un sens pentru
manevrarea pe liber cu un braţ şi o cursă de 500 mm în sens contrar, pentru manevrarea pe liber
cu două braţe.
În cazul semafoarelor tip C.F.R. se foloseşte pîrghia cu manetă de cuplare (fig. 3.57).
Cablul transmisiei este înfăşurat pe discul 1, montat pe acelaşi ax 2 cu discul 3 şi cu un al treilea
disc — nedesenat pe figură — care face corp comun cu braţul pîrghiei. Pe acest disc se află cele
două nervuri, între care se deplasează bolţul cu rolă al pîrghiei cotite care roteşte axa de program,
precum şi dinţii care acţionează dispozitivul de nerepetare cu clichet din figura 3.55.
Pentru manevrarea semaforului cu un braţ sau cu două braţe pe liber (fig. 3.57), se
foloseşte maneta de cuplare (anclanşare) 4 de pe piesa 5, care face corp comun cu levierul 6.
Piesa 5 se poate roti în jurul axului 7, iar maneta 4 — în jurul axului 8. Maneta 4 are o pană 9
prin care, la strîngerea levierului 6, va deplasa în sus sau în jos tija de cuplare 10.
Dacă maneta de cuplare se află în poziţia de sus, 4’, la strîngerea levierului 6 pana 9
deplasează tija 10 în jos şi astfel — prin pana 11 — discul 1 se cuplează cu braţul pîrghiei.
Pentru aceasta insă trebuie ca rotirea pîrghiei cotite 12 să fie posibilă, respectiv deplasarea spre
stînga a plăcii de program 13. În această situaţie, pana de înzăvorîre 14 iese din crestătura caprei
şi — acţionînd pîrghia — discul 1 se roteşte, firul a este întins şi semnalul se manevrează pe
liber cu două braţe.
Pentru manevrarea unui singur braţ maneta 4 se aduce în poziţia de jos, 4', şi la strîngerea
levierului 6 tija 10 se ridică în sus şi — prin pana 15 — cuplează discul 3 cu braţul pîrghiei. Pe
discul 3 este fixată roata dinţată 16, care se angrenează cu roata dinţată 11 de pe acelaşi ax cu
roata dinţată 18. Ultima se angrenează cu coroana dinţată de pe marginea interioară a cavităţii
discului 1, astfel încît se roteşte în sens invers, trage de firul b şi semnalul se manevrează pe liber
cu un braţ.
La capătul inferior al tijei 10 se găseşte o placă 19 cu o tăietură specială, de forma literei
S, în care intră bolţul pîrghiei cotite 12. Deplasarea plăcii de program se face în două etape, la
începutul şi la sfîrşitul cursei de manevrare a pîrghiei.

43
44
Capitolul 4 Scheme electrice şi dispozitive de telecomandă
electromecanică
4.1 DISPOZITIVE ELECTRICE
În acest capitol se vor trata dispozitivele electrice ale instalaţiei interioare de centralizare
electromecanică, şi anume: inductorul de bloc, cîmpurile de bloc, soneria şi butonul său,
indicatorul de linie şi releul de şină izolată, elemente ce intră în componenţa schemelor electrice.
Apoi, se va aborda problema schemelor electrice făcîndu-se o scurtă recapitulare a
algebrei booleene şi a teoriei algebrice a schemelor cu contacte şi relee. Aceste noţiuni vor fi
aplicate la legarea a două cîmpuri de bloc şi la realizarea dependenţelor dintre ele.

4.1.1 Inductorul de bloc

Pentru producerea curentului necesar acţionării cîmpurilor de bloc, a soneriilor de bloc şi
a indicatoarelor de linie, aparatele de comandă şi de manevră sînt prevăzute cu generatoare,
acţionate manual, numite inductoare de bloc.
Inductorul de bloc (fig. 4.1) se compune din stator, rotor (indus) şi un angrenaj de roţi
dinţate acţionat printr-o manivelă.
Statorul este constituit din unul sau mai mulţi (şase sau nouă) magneţi permanenţi 1, în
formă de potcoavă. Între piesele polare 2 (polii statorului) se află un indus (rotor) 3, format dintr-
un miez de fier moale, în formă de dublu T, care se roteşte în cîmpul magnetic produs de
magneţii permanenţi.

Pe indus, în tăieturile profilului, se află o bobină 4 confecţionată din sîrmă de cupru,

izolată. Un capăt al bobinei este legat de axul indusului, deci la masa inductorului, izolat de
pămînt. Celălalt capăt al bobinei este legat la un inel metalic 5, aşezat în prelungirea axului
rotorului şi izolat electric de acesta, numit colector. Colectorul este cilindric spre bobină şi
semicilindric în cealaltă parte. Pe fiecare dintre aceste părţi ale colectorului se freacă nişte perii
colectoare; periile 6 ale părţii cilindrice culeg curentul alternativ, iar periile 7 ale părţii
semicilindrice, care au contact cu colectorul numai pe jumătate din drumul corespunzător unei
rotaţii complete, culeg curentul pulsatoriu, de acelaşi sens. Acţionarea inductorului se face
manual prin manivela 8 pe axul căreia se află roata dinţată 9, oare se angrenează cu roata dinţată
10 fixată pe axul rotorului. Raportul de transmisie este 1:6, respectiv la o rotaţie a manivelei
corespund şase rotaţii ale rotorului. La cutiile electrice cu mai mult de zece cîmpuii axul
inductorului trece de-a lungul cutiei şi are manivelă de acţionare în ambele părţi.
Prin învîrtirea manivelei, bobina indusului se roteşte în cîmpul magnetic creat de
magneţii statorului, taie liniile de forţă şi în spirele bobinei se induce astfel o forţă
45
electromotoare, culeasă de oerii. Forma curentului şi a forţei electromotoare alternative produse
sînt reprezentate în figura 4.2. Se observă că curbele nu sînt perfect sinusoidale, iar curentul este
decalat în urma tensiunii, în mod normal cu 45°.
Frecvenţa curentului produs este dată de formula:
f = p⋅n
în care:
p — reprezintă numărul perechilor de poli ai statorului;
n — numărul de rotaţii pe secundă ale rotorului.
La o acţiune normală, manivela se roteşte cu 2—3 rot/s, astfel încît rotorul va face
6x(2...3)=12...18 rot/s. Deci: f = 1·(12...18)=12... 18 per./s.
Spre a evita producerea scînteilor la colectarea curentului pulsa-toriu, tăietura extremităţii
colectorului este decalată în urmă faţă de axa miezului cu circa 45°, astfel încît forma curentului
colectat de peria 7 este aproximativ cea din figura 4.3.

Tensiunea în gol la manevrarea inductorului cu 2—3 rot/s trebuie să fie cel puţin de 50 V
la inductoarele cu un singur magnet, de 65 V la cele cu şase magneţi şi de 75 V la cele cu nouă
magneţi.
Bobina inclusului, în cazul inductorului cu nouă magneţi, are o rezistenţă de 50—55 Ω şi
o impedanţă de 200—250Ω. Astfel, la o acţionare normală a inductorului, pentru un circuit
exterior de 1 000 Ω, rezistenţă neinductivă (două cîmpuri legate în serie), curentul va avea
valoarea:
75
I= = 0,063 [A]
1.000 + 200
Pentru acţionarea unui cîmp electric de curent alternativ, manivela se roteşte de 6—8 ori.

Spre a evita ca peria de curent pulsatoriu să colecteze curent alternativ în cazul balansării
manivelei într-o parte şi în alta, mecanismul de acţionare a inductorului are un dispozitiv de

46
blocare care nu permite rotirea înapoi a manivelei. Dispozitivul este format din-tr-un mic cilindru
1 (fig. 4.4), aşezat între axul inductorului 2 şi capra 3 a lagărului, care permite rotirea manivelei
numai în sensul acelor de ceasornic; în sens contrar, dispozitivul se blochează. De la inductor
pleacă trei conductoare: unul de la peria de curent alternativ, altul de la peria de curent pulsatoriu
şi al treilea ce la masa inductorului (returul). În schemele electrice normale, inductorul se
reprezintă ca în figura 4.5 a, iar în cele prescurtate — ca în figura 4.5 b.

4.1.2 Cîmpul electric de bloc de curent alternativ

În forma sa cea mai simplă, cîmpul electric de bloc de curent alternativ este arătat în
figura 4.6.
Pe tija de apăsare 1 se găseşte culisa 3, arcul spiral 4 care aoasă asupra culisei, arcul 5
care menţine tija de apăsare ridicată şi ştiftul 6 care deplasează culisa la apăsarea butonului 2.
Prin talpa 7 tija de apăsare se sprijină pe umărul 8 al tijei de înzăvorîre 9. Pe tija de înzăvorîre 9
se mai găseşte arcul 10, care împinge tija în sus, şi piesa de distanţare 11.
În partea de sus, tija de înzăvorîre are un umăr 12, care — în poziţie blocată a cîmpului
— se sprijină pe un prag al lamelei de inzăvorîre 13. Piesa de înzăvorîre 14, sub acţiunea arcului
15, are tendinţa de a se roti în jurul axului pe care este montată.
În poziţie ridicată a tijei de înzăvorîre, piesa 14 este menţinută la distanţă prin piesa de
distanţare 11, astfel încît mişcarea ce coborîre a tălpii 7 nu este împiedicată.
Sectorul dinţat 16 (fig. 4.7) solidar cu axul 17 jumătate tăiat se poate roti în jurul acestuia.
Prin ştiftul 18, sectorul dinţat se reazemă pe culisa 3. Cînd trece curent alternativ prin bobinele
electromagnetului 19, între polii acestuia oscilează armătura polarizată 20 şi — odată cu ea —
ancora 21 care, prin două cuţite, se angrenează cu dinţii sectorului. În timp ce armătura 20 este
atrasă (lipită) de unul dintre polii electromagnetului, un dinte al ancorei se găseşte între doi dinţi
ai sectorului, imobilizîndu-l în această poziţie. Această imobilizare poate avea loc în poziţie
ridicată a sectorului dinţat (cîmpul deblocat), în poziţia coborâtă (cîmpul blocat) sau într-o

poziţie intermediară. Faţa plană a axului jumătate tăiat este orientată în aşa fel încît. atunci cînd
sectorul dinţat se găseşte în poziţia cea mai de sus, împins de arcul 4 prin intermediul culisei 3 şi
al ştiftului 18, să permită rotirea spre dreapta a lamelei de înzăvorîre 13, iar după rotirea cu doi
dinţi a sectorului — revenirea acesteia să fie împiedicată. În poziţie normală, un cîmp poate fi
deblocat (fig. 4.6 a) sau blocat (fig. 4.6 d). Trecerea dintr-o poziţie în alta poate fi urmărită pe
figurile 4.6 b şi 4.6 c.

47
48
 Pentru blocarea cîmpului se procedează în felul următor: se apasă butonul 2, se trimite
curent alternativ în bobinele electromagnetului, apoi se eliberează butonul apăsat. Prin apăsarea
butonului 2, tija de apăsare 1 coboară şi ştiftul 6 împinge culisa 3 care comprimă arcul 4. Talpa 7
a tijei 1 apasă umărul 8, comprimă arcul 5 şi împinge în jos tija de înzăvorîre 9, al cărei umăr 12
roteşte lamela 13 şi întinde arcul 22. Arcul 10 se comprimă, iar talpa 7 menţine depărtată piesa
de înzăvorîre 14. În această poziţie, se vede că sectorul dinţat se sprijină numai în dintele ancorei
21. Dacă s-ar îndepărta acest sprijin, sectorul dinţat, sub acţiunea greutăţii proprii, s-ar roti pînă
cînd ştiftul său 18 ar întîlni culisa 3. Dacă s-ar înceta să se mai apese şi s-ar elibera butonul, sub
acţiunea arcurilor comprimate toate piesele ar reveni în poziţie iniţială. Dacă însă — în timp ce
se ţine apăsat butonul 2 — se trimite curent alternativ în bobinele electromagnetului, armătura sa
oscilează, roteşte ancora şi sectorul dinţat coboară, rotindu-se dinte cu dinte, şi se opreşte în
momentul cînd ştiftul 18 întîlneşte culisa 3.
Dînd drumul butonului 2, arcul 5 se destinde şi împinge în sus tija de apăsare. Tija de
înzăvorîre rămîne însă blocată, fiind reţinută în poziţie coborîtă de către lamela de înzăvorîre 13,
a cărei extremitate se sprijină de partea rotundă a axului jumătate tăiat. Piesa de distanţare 11
fiind coborîtă, arcul lamelar 15 poate roti piesa de inzăvorîre 14, care ajunge astfel sub talpa 7 a
tijei de apăsare şi, în consecinţă, o nouă apăsare a cîmpului nu mai este posibilă: cîmpul s-a
blocat.
Pentru deblocarea cîmpului se trimite curent alternativ în bobinele electromagnetului care
face să penduleze armătura polarizata 20 şi, odată cu ea, şi ancora 21. Sectorul dinţat apăsat în
sus de arcul 4, prin intermediul culisei 3 şi al ştiftului 18, se roteşte spre stînga dinte cu dinte.
În momentul cînd axul jumătate tăiat ajunge cu faţa plană în poziţie orizontală, lamela de
înzăvorîre 13 scapă şi este readusă în poziţia iniţială de către arcul 22. Astfel tija de înzăvorîre 9
este împinsă în sus prin destinderea arcului 10 şi, prin piesa 11, readuce în poziţie normală piesa
de înzăvorîre 14; cîmpul s-a deblocat.
Curentul necesar acţionării cîmpului este produs de un inductor de bloc, acţionat manual.
Sectorul dinţat are 18 dinţi şi este confecţionat din material antimagnetic. Axul jumătate
tăiat trebuie bine fixat de sectorul dinţat, iar faţa plană orientată în aşa fel încît blocarea cîmpului
să se producă în momentul în care sectorul a coborît cu doi dinţi faţă de starea de repaus, iar
deblocarea să se producă cînd sectorul s-a ridicat cu 16 dinţi.
Armătura polarizată (paleta magnetică) trebuie să aibă un magnetism remanent durabil şi,
în stare de repaus, ea trebuie să fie atrasă către un pol al bobinei. În poziţie mediană a paletei,
dinţii ancorei trebuie să pătrundă între dinţii sectorului cu cel puţin 0, 5 mm. Tija ele apăsare 1
stabileşte şi întrerupe o serie de contacte electrice.
În figura 4.8 este prezentat desenul complet al unui cîmp electric ele bloc de curent
alternativ, în poziţia deblocat şi în poziţia blocat.
Pentru controlul poziţiei, pentru acţionarea sa manuală, precum şi pentru legarea sa cu
alte câmpuri, cîmpul electric de bloc este înzestrat cu o serie de dispozitive accesorii descrise în
continuare.
1) Tija de blocare. Contacte. Pentru controlul pe cale electrică al poziţiei cîmpului (blocat
sau deblocat), precum şi pentru realizarea înzăvorîrii sau a unor dependenţe mecanice, se
foloseşte tija de blocare B (fig. 4.9). Aceasta urmează mişcarea tijei de înzăvorîre I, fără a fi însă
solidară cu ea. La deblocarea cîmpului, tija de blocare este readusă în poziţie iniţială de către un
arc separat.
Tija de apăsare poate fi şi ea folosită în timpul blocării cîmpului ca piesă de înzăvorîre, în
care scop ea este prelungită în jos. Această tijă acţionează întotdeauna contacte, cea de blocare
însă — numai în anumite cazuri. Partea mobilă a contactului execută mişcările tijei de care este
legată.
Un cîmp electric de bloc se reprezintă schematic ca în figura 4.9 a. De obicei, pentru
simplificare, tija de înzăvorîre I şi cea de blocare B sînt reprezentate sub forma unei singure tije T
(fig. 4.9 b).

49
50
 În poziţia deblocată (fig. 4.10 a) contactele mijlocii, mobile, acţionate de tijele de apăsare
şi de blocare, stabilesc circuitele 11—12, 21—22, 31—32, prin contactele fixe superioare.

Atîta timp cît butonul cîmpului este ţinut apăsat cu mîna, contactele sale inferioare
stabilesc circuitele 11—13, 21—23 şi 31—33. După blocarea cîmpului, rămîne stabilit numai
circuitul 31—33, iar tija de apăsare — revenind la normal — restabileşte contactele 11— 12 şi
21—22 (fig. 4.10 5).
Dacă o tijă acţionează mai multe contacte acestea sînt legate între ele printr-o plăcuţă, b,
de lemn uscat şi fiert în ulei.
2) Fereastra de control şi dispozitivul de acţionare manuală. Câmpurile de bloc sînt
montate în interiorul cutiei electrice a aparatului respectiv, astfel încît acţionarea nereglementară
din exterior a diferitelor piese nu este posibilă.
Pentru a cunoaşte starea unui cîmp (blocat sau deblocat), în peretele cutiei electrice, în
dreptul sectorului dinţat, se află o fereastră circulară, acoperită cu un capac de sticlă transparentă.
Pe sectorul dinţat este fixată cu şuruburi o placă de celuloid sau de aluminiu, jumătate colorată în
roşu, jumătate în alb. După poziţia sectorului dinţat, în faţa ferestrei apare jumătatea sa
superioară (cîmpul blocat) sau jumătatea sa inferioară (cîmpul deblocat).
Culoarea roşie indică poziţia normală a cîmpului, iar cea albă — poziţia manevrată.
Culoarea nu indică însă starea cîmpului, deoarece în poziţie normală un cîmp poate fi blocat sau
deblocat.
Pe axul ancorei este fixată o pîrghie p (fig. 4.11), cu ajutorul căreia cîmpul poate fi
acţionat manual, fără curent electric. Această pîrghie fiind în spatele ferestrei, acţionarea ei cu
mîna este posibila numai după deşurubarea capacului care acoperă fereastra. Pentru aceasta, însă,
în prealabil trebuie rupt plumbul de control. Deblocarea cîmpului se face mişcînd alternativ în
sus şi în jos, cu degetul, pîrghia p.

Pentru blocarea cîmpului se procedează la fel, apăsînd cu cealaltă mînă butonul cîmpului.
Acţionarea cu mîna a unui cîmp este permisă numai în scopul deblocării lui, cu consimţămîntul
impiegatului de mişcare şi numai în cazul unui deranjament.
După deblocarea cîmpului, capacul se înşurubează la loc şi se aplică de către staţie un
nou plumb de control. Înlocuirea plumbului de control se consemnează într-o condică specială,
avizînd şi organele de specialitate.

51
 3) Clanţa de ajutor. Cîmpurile de bloc de curent alternativ sînt legate de obicei două cîte
două şi funcţionează împreună, fiind acţionate simultan sau succesiv; cînd unul dintre ele este
deblocat, celălalt este blocat şi invers.
S-a arătat mai sus că blocarea unui cîmp poate fi realizată după rotirea sectorului dinţat cu
doi dinţi. În acest timp, sectorul dinţat al celuilalt cîmp, blocat, se roteşte cu acelaşi număr de
dinţi, fără însă a se debloca. În consecinţă, dacă în bobinele cîmpului deblocat se trimit numai
una-două unde de curent şi apoi — din greşeală sau din neatenţie — se eliberează butonul de
apăsare, acest cîmp se blochează, fără ca celălalt cîmp cu care este legat să se fi deblocat. Deci,
ambele cîmpuri rămîn blocate şi legătura dintre ele este deranjată.
Pentru a înlătura acest neajuns şi a realiza în mod obligatoriu blocarea completă a
cîmpului deblocat se foloseşte un dispozitiv suplimentar, numit clanţă de ajutor cu reazem (fig.
4.12), care împiedică revenirea la normal a tijei de apăsare dacă sectorul dinţat nu s-a rotit
complet. Prin faptul că tija de apăsare nu poate reveni în poziţia de repaus, clanţa de înzăvorîre
14 (vezi şi fig. 4.6) nu poate trece sub talpa 7 şi deci tija de apăsare poate fi din nou apăsată,
efectuîndu-se astfel complet blocarea.
Clanţa de ajutor este montată în partea dreaptă sus, lîngă tija de apăsare, putîndu-se roti în
jurul unui ax. În poziţie deblocată a cîmpului, clanţa de ajutor 1 se sprijină cu creasta 2 pe ştiftul
3 din mijlocul sectorului dinţat (fig. 4.12 a). În timpul blocării cîmpului, clanţa de ajutor este
menţinută în această poziţie prin dintele 4 care se sprijină pe partea plină a tijei de apăsare o,
cobo-rîtă. La sfîrşitul cursei de blocare, creasta 2 se sprijină pe ştiftul 6 al sectorului dinţat (fig.
4.12 c).

Clanţa de ajutor intră în acţiune numai atunci cînd sectorul dinţat nu a fost acţionat
complet şi se eliberează tija de apăsare. În acest caz (fig. 4.12b), creasta 2 nu mai are pe ce se
sprijini şi — sub acţiunea arcului 7 — dintele 4 intră în tăietura tijei de apăsare, împiedieînd-o să
revină în poziţie normală, după ce este lăsată liberă. În această situaţie, contactele tijei de apăsare
sînt desfăcute sus şi jos, întrerupînd legătura electrică dintre cîmpuri. Tija de apăsare însă nu s-a
blocat, astfel îneît poate fi din nou apăsată şi, deoarece partea de deasupra a tăieturii este oblică,
dintele opritor 4 este împins în afară. Dacă — de data aceasta — blocarea se efectuează complet,
clanţa de ajutor se va sprijini pe reazemul opritor 6 şi tija de apăsare revine în poziţie normală.
Clanţa de ajutor descrisă mai sus, denumită clanţă de ajutor cu reazem opritor, este un
accesoriu al oricărui cîmp de bloc, deci nu se reprezintă în scheme.
În cazul cînd cîmpul de bloc este legat cu un blocaj mecanic sau electric, care trece în
poziţia de înzăvorîre de îndată ce se apasă pîrghia de apăsare a cîmpului, clanţa de ajutor trebuie
să intre în acţiune imediat ce butonul cîmpului a fost apăsat şi apoi eliberat. În acest scop, ştiftul
opritor 3 este înlocuit cu un şurub scurt, fără vîrf şi clanţa se numeşte „fără reazem". O asemenea
clanţă se reprezintă în programul de înzăvorîre printr-un semn special, în formă de X, aşezat
deasupra cîmpului respectiv.
4) Zăvorul de alternare. Zăvorul de alternare sau anteblocajul este dispozitivul care
împiedică revenirea la normal a tijei de blocare după ce butonul cîmpului a fost apăsat şi apoi
eliberat. Anteblocajul este necesar, de exemplu, atunci cînd eliberarea unui blocaj mecanic ar
trebui să se producă numai în cazul blocării reglementare a cîmpului. Cîmpurile cu anteblocaj

52
sînt prevăzute — din această cauză — şi cu clanţă de ajutor fără reazem astfel încît, odată ce a
fost apăsat, cîmpul trebuie blocat.

Anteblocarea se realizează cu ajutorul piesei de înzăvorîre 23 (fig. 4.13) şi al tachetului

24, fixat pe tija de blocare 25. Piesa 23 şi piesa 14 (vezi şi fig. 4.6) se rotesc în jurul aceluiaşi ax
26, prima sprijinindu-se pe a doua prin ştiftul 27.
Dacă blocarea cîmpului se face normal, anteblocajul nu intră în acţiune, ca şi cînd ar lipsi.
Dacă însă se apasă butonul cîmpului şi apoi se eliberează fără a bloca cîmpul, piesa de înzăvorîre
23 — împinsă de arcul 28 — se roteşte în jurul axului său, intră în crestătura tachetului şi
imobilizează astfel tija de blocare în poziţie coborîtă. În acest caz, însă, intră în acţiune şi clanţa
de ajutor, care împiedică revenirea la normal a tijei de apăsare. Dacă se apasă din nou, cîmpul
poate fi blocat. Cînd cîmpul este blocat capătul inferior al piesei 23 este îndepărtat de tachet,
astfel încît la deblocare revenirea tijei 25 nu este împiedicată. În schimb, cînd cîmpul este
deblocat capătul ajunge lîngă tachet, gata să intre în acţiune. Pe planuri anteblocajul se reprezintă
printr-un pătrat desenat deasupra cîmpului.

53
4.1.3 Cîmpul electric de bloc de curent continuu
Cîmpul electric de bloc de curent continuu se foloseşte în instalaţiile de centralizare
electromecanică tip C.F.R. pentru deszăvorîrea parcursurilor prin dispozitivul de şină izolată. El

se compune (fig. 4.14) în principal din electromagnetul 1, format din două bobine cu miez de fier
moale, armătura 2 — care poate oscila în jurul axului 3 — reţinută de arcul 4, şi din lamela de
înzăvorîre 5, de pe axul 6.
În figura 4.14 a, cîmpul este blocat, poziţie în care tija de înzăvorîre 7 — deşi trasă în sus
de arcul 8 — este imobilizată de lamela 5, în a cărei scobitură intră proeminenţa din capul său.
Lamela 5 este menţinută în poziţie de înzăvorîre de armătura 2, a cărei extremitate intră într-o
tăietură a sa.
Tija de blocare 9 este menţinută înzăvorîtă şi de piesa de descărcare 10, rotită în poziţie
de înzăvorîre de către arcul 11.
Deblocarea cîmpului se face trimiţînd curent continuu sau pulsatoriu în bobine; acestea
îşi atrag armătura şi permit ca piesa 5 — împinsă de arcul 12 — să fie rotită şi astfel tija de
înzăvorîre 7 scapă şi poate fi ridicată de arcul 8. În acelaşi timp, tija de înzăvorîre, prin piesa 13
solidară cu ea, roteşte şi piesa de descărcare 10, astfel încît şi tija de blocare — sub acţiunea unui
arc propriu — sare şi cîmpul se deblochează.
Pentru blocare se apasă butonul tijei de apăsare 14, care — prin piesa 15 — împinge în
jos tija de înzăvorîre (prin opritorul 16 de pe ea); astfel lamela de înzăvorîre 5 este rotită spre
stînga, permiţînd armăturii 2 să intre în tăietura ei.
Pe tija de înzăvorîre 7 se află o paletă indicatoare, vopsită in alb şi roşu; cînd cîmpul este
deblocat, în faţa ferestrei sale apare culoarea albă, iar cînd este blocat — culoarea roşie.
Figura 4.14 b reprezintă cîmpul în momentul următor deblocării, cînd prin electromagnet
mai circulă curent. Pentru deblocarea cu mîna se roteşte armătura electromagnetului.

4.1.4 Cîmpul electric de bloc de curent continuu şi alternativ

Acest cîmp este o combinaţie a celor două tipuri de cîmp prezentate în paragrafele 4.1.2.
şi 4.1.3. El se foloseşte, în unele instalaţii mai vechi de centralizare electromecanică, pentru
asigurarea parcursurilor prin dispozitiv de şină izolată.
Blocarea câmpului se face la fel ca la cîmpul de curent alternativ, iar deblocarea — la fel
ca la cîmpul de curent continuu.

4.1.5 Soneria de bloc

Soneria de bloc serveşte pentru avertizarea personalului care deserveşte instalaţiile de
centralizare şi de asigurare din biroul de mişcare şi de la cabine. Ea este acţionată cu curent

54
pulsatoriu, produs de inductorul de bloc. Soneria (fig. 4.15) este foarte simplă şi se compune din
electromagnetul 1, armătura 2 — prevăzută cu ciocănaşul 3 — care loveşte în clopotul 4.
Armătura este atrasă de electromagnet în ritmul pulsaţiilor de curent şi revine sub acţiunea
arcului 5, a cărui tensiune poate fi reglată.

Cînd soneria sună, la prima atragere a armăturii cade clapa 6 — vopsită în alb — indicînd
astfel şi optic că soneria a fost acţionată. Trăgînd de sfoara 7, clapa revine în poziţie iniţială.
Soneria nu poate fi acţionată, datorită construcţiei ei, decît de curentul pulsatoriu. Ea se fixează
pe planşeta de lemn a aparatului prin suportul 8 şi este acoperită de un capac de tablă 9. În
dreapta figurii este arătat modul de reprezentare a soneriei în schemele electrice normale (sus) şi
prescurtate (jos).

4.1.6 Butonul de sonerie

Pentru acţionarea soneriei de bloc se foloseşte butonul de sonerie, introdus în circuitul
său. Un asemenea buton (fig. 4.16) se compune dintr-o cutie de lemn 1 — fixată pe planşeta
aparatului — în interiorul căreia acţionează tija de apăsare 2, prevăzută la exterior cu butonul de
apăsare 3. În capătul tijei este fixată piesa 4, confecţionată din material izolant, de care sînt
articulate piesele de contact 5 şi 6, trase în sus de arcurile spirale 7 şi 8. În poziţie normală
butonul, prin piesele 5 şi 6, stabileşte contactul între ploturile fixe 9 şi 11, respectiv 10—12, iar
în poziţie apăsată stabileşte contactul între ploturile 9—13, respectiv 10—14. După eliberarea
butonului, acesta revine la normal sub acţiunea arcului 15. În figura 4.17 este arătat un alt tip de
buton, iar în figura 4.18 trei moduri de reprezentare pe planuri a butonului de sonerie.

4.1.7 Indicatorul de linie

Pentru a indica acarului linia la care urmează să pregătească parcursul, aparatul de
manevră este prevăzut cu indicatoare de linie. Acestea sînt montate într-o cutie metalică cu
ferestre, în dreptul cărora — după ce indicatorul respectiv este acţionat — apare plăcuţa
indicatoare.

În figura 4.19 este arătat un tip de indicator de linie. În poziţie normală, armătura 2 a
electromagnetului 1 reţine — prin ciocul 3 — piesa 4. Trimiţînd curent pulsatoriu în
electromagnet, acesta îşi atrage armătura, piesa. 4, scapă şi se roteşte în sensul săgeţii, aducînd
astfel plăcuţa indicatoare 5 în dreptul ferestrei 6.

55
56
 Readucerea la normal a plăcuţei indicatoare se face odată cu readucerea la normal a
pîrghiei de parcurs, care roteşte în sens invers piesa 4.

4.1.8 Releul de şină izolată

Releul de şină izolată (fig. 4.20) se compune din doi
electromagneţi 1, a căror armătură 2 oscilează în jurul axului 3. Cînd
bobinele — legate în serie — sînt alimentate cu curent continuu,
armătura lor este atrasă şi braţul izolat 4 apasă contactul mobil 5, care
atinge contactul fix 6, stabilind astfel circuitul electric între punctele a
şi b; releul are patru perechi de asemenea contacte.
În acelaşi timp — prin tija 7 — armătura roteşte axul 8 de care
este prinsă paleta 9, al cărei disc 10 ajunge în dreptul ferestrei cu geam
11. Discul paletei este vopsit jumătate în alb, jumătate în roşu. În stare
normală, în dreptul geamului apare culoarea albă a discului, iar cînd
releul este acţionat şi paleta rotită, în dreptul geamului ajunge cealaltă
jumătate vopsită în roşu. Arcul 12 readuce la normal contactele mobile
după dezexcitarea releului.
Curentul de atracţie, Ia, al releului este de 60 mA, cel de cădere — Ic — de 28 mA, iar
rezistenţa unei bobine este de 2, 9 Ω.
Gradul de sensibilitate, /, al releului este deci:
I 28
f = c = = 0,46
I a 60

4.2 Teoria algebrică a schemelor electrice cu contacte şi relee

Pentru a înţelege modul de funcţionare şi de realizare a schemelor electrice din instalaţiile
de asigurare şi de centralizare electromecanică, se va face o scurtă şi parţială recapitulare a
teoriei algebrice a schemelor cu contacte şi relee, a algebrei booleene.

4.2.1 Elementele schemelor cu contacte şi relee

Un mecanism automat se compune din elemente de comandă, elemnte de execuţie şi
elmente intermediare. Elementele de comandă primesc comanda din afara mecanismului, iar cele
intermediare transformă această comandă astfel încît elementele de execuţie să execute un
anumit program.
Schemele care au numai elementele de comandă şi de execuţie se numesc scheme cu
comandă directă. Printre cele mai simple elemente de comandă, poate fi menţionat butonul de
comandă, de exemplu butonul de apăsare al cîmpului electric de bloc.
Ca elemente de execuţie, se citează: lămpile, soneriile, motoarele electrice, macazurile,
indicatoarele de linie etc. Releele pot fi elemente de comandă, de execuţie sau intermediare.

4.2.2 Contacte şi dipoli cu contacte

Pentru stabilirea sau întreruperea unui circuit se folosesc contacte acţionate manual sau
mecanic, prin apăsarea sau tragerea unui buton sau prin atragerea unei armături de către un
electromagnet. Un contact este constituit dintr-o lamă metalică mobilă.
Butonul de comandă al contactului are două poziţii: o poziţie neacţionată, normală sau de
repaus şi o poziţie acţionată sau de lucru.
În poziţia neacţionată, contactul poate fi deschis (fig. 4.21 a) sau închis (fig. 4.22 a). În
primul caz, circuitul este întrerupt şi prin el nu poate trece curent. Un astfel de contact se
numeşte contact normal deschis, contact, , face", contact de închidere sau contact de lucru.

57
 În al doilea caz, circuitul este stabilit şi prin el poate trece curent. Un asemenea contact se
numeşte contact normal închis, contact „desface", contact de deschidere sau contact de repaus.

În poziţie acţionată (butonul apăsat), contactul normal deschis stabileşte („face") circuitul
(fig. 4.21 b), iar contactul normal închis întrerupe („desface") circuitul (fig. 4.22 b).
În schemele electrice prescurtate ale instalaţiilor de centralizare, contactul normal deschis
se poate reprezenta ca în figura 4.23, iar contactul normal închis ca în figura 4.24. La C.F.R.,
notaţia a se foloseşte mai ales în centralizarea electrodinamică, iar b — şi mai rar c — în
centralizarea electromecanică.

Uneori un buton de comandă poate acţiona mai multe contacte, unele normal deschise,
altele normal închise. De exemplu, butonul A din figura 4.25 are trei contacte: primul şi al treilea
normal deschise, iar al doilea normal închis. Cînd butonul va fi apăsat, contactele normal
deschise vor stabili circuitul 1—1’, respectiv 3—3', iar contactul normal închis va întrerupe
circuitul 2—2'.

Contactele se notează de obicei cu litere mici, corespunzătoare literei mari a butonului.

De exemplu, fiecare dintre cele trei contacte ale butonului A din figura 4.25 a se va nota cu litera

58
mică, , a". Dar, spre a deosebi contactele normal deschise de cele normal închise, se vor nota cu,
, a" contactele normal deschise şi „ā" (non a) — cele normal închise (fig. 4.25 b).
Cele două contacte a şi ā din dipolii 1—1’ şi 2—2' formează o pereche de contacte
inverse. Se observă că, în poziţie finală a butonului, cînd unul dintre aceste contacte este deschis
celălalt este închis şi invers, adică în poziţie neacţionată a butonului contactul a este deschis şi a
închis, iar în poziţie acţionată (apăsat) a butonului contactul a este închis şi a deschis.
În schemele electrice prescurtate, pentru a indica elementul din schemă căruia îi aparţine
un anumit contact, lîngă el se notează sau se desenează simbolul elementului respectiv.
Spre a deosebi contactele tijei de apăsare a cîmpului de cele ale tijei de blocare, pentru
acestea din urmă se foloseşte ultimul simbol din figura 4.25 c, iar pentru a indica dacă poziţia
respectivă a contactului corespunde cîmpului blocat sau deblocat, simbolul acestuia se
completează cu o săgeată, ca în figura 4.25 c.
Dacă contactul aparţine armăturii unui releu (de exemplu releului X) poziţia acţionată a
releului se indică printr-o săgeată îndreptată în sus, iar poziţia neacţionată — printr-o săgeată
îndreptată în jos.
Din cele arătate pînă aici rezultă că un contact poate ocupa două poziţii;:
— poziţia în care prin dipolul constituit de contact trece curent;
— poziţia în care prin dipol nu trece curent.
Poziţia intermediară (între cea de repaus şi cea de lucru) nu va fi luată în considerare.
Fie un dipol în care intră contacte ale unor elemente oarecare. Asociind acestui dipol o
variabilă k, se observă că aceasta poate avea două valori:
k = 1, cînd dipolul conduce şi k = 0, cînd dipolul nu conduce.
În cazul unui dipol constituit dintr-un contact al unui buton de comandă, A, i se asociază
variabila a, care poate lua tot numai două valori:
a=l, cînd contactul este închis şi deci dipolul conduce;
a = 0, cînd contactul este deschis şi deci dipolul nu conduce.
Se observă că conductibilitatea dipolului format dintr-un singur contact este egală cu
variabila asociată contactului.
Contactului normal închis al butonului C din figura 4.22 i se asociază variabila c, care
poate lua tot două valori:
c = 1 cînd contactul normal închis este închis;
c = 0 cînd contactul normal închis este deschis.
În cazul perechilor de contacte inverse (vezi fig. 4.25), cînd butonul nu este acţionat a = 0,
şi ā = l, iar cînd butonul este acţionat a = 1 şi ā = 0.
Rezultă de aici următoarele relaţii:
0 = 1 şi 1 = 0 (4.1)

4.2.3 Formula de structură a unei scheme

În cele ce urmează vor fi prezentate numai schemele electrice în care toate conexiunile
care se fac sînt în serie şi în paralel. Aceste scheme poartă numele de scheme π, spre deosebire
de schemele cu punţi, care se numesc scheme H. Un exemplu de schemă H este în figura 4.26, în
care contactul b al butonului B este montat în punte.

Dipolii alcătuiţi din contacte pot fi conectaţi între ei în serie, în paralel sau în serie şi
paralel. Astfel, în figura 4.27 a cei trei dipoli constituiţi din contactele butoanelor A, B şi C sînt
conectaţi în serie, iar în figura 4.27 b — în paralel. Cele patru contacte ale butoanelor din figura

59
4.27 c sînt legate în serie şi în paralel. În această schemă cele două lame ale contactelor
butonului A sînt izolate electric una de alta (legătură haşurată).
În algebra booleeană, pentru a scrie formula de structură a unei scheme π cu contacte, se
notează cu:
a, b, c — contactele normal deschise ale butoanelor A, B, C;
a, b, c — contactele normal închise ale butoanelor A, B, C;
x, y, z — contactele normal deschise ale releelor X, Y, Z;
x, y, z — contactele normale închise ale releelor X, Y, Z;
U, ..., W — lămpile;
— între doi dipoli montaţi în serie, se pune semnul „.” (punct) sau nu se pune nimic;
— între doi dipoli montaţi în paralel, se pune semnul, , +” (plus) sau semnul, , U",
— se vor folosi parantezele pentru a grupa termenii.
În lucrarea de faţă se vor folosi notaţiile:
a ⋅ b sau ab — dipolii a şi b legaţi în serie;
a + b — dipolii a şi b legaţi în paralel.

Conform acestor notaţii se vor obţine următoarele formule de structură:

abc — pentru dipolul din figura 4.27 a;
a + b + c — pentru dipolul din figura 4.27 b;
( )
ab + ac — pentru dipolul din figura 4.27 c.
Se observă că formula de structură este o expresie.
Dacă într-o formulă de structură o literă apare în diferite locuri, ea indică contacte diferite
ale aceluiaşi buton.
Dacă se dă desenul unui dipol π se poate scrie formula sa de structură şi invers, dacă se dă
formula de structură, se poate desena schema π corespunzătoare. De exemplu, formula de
structură:
( )( ) (
abcU + a a + b b + c + ac + b + ac W )
corespunde dipolului din figura 4.28.

4.2.4 Funcţia de lucru a unui dipol cu contacte

S-a arătat mai înainte că conductibilitatea unui dipol format dintr-un singur contact este
egală cu variabila asociată contactului. În cazul unui dipol format din mai multe contacte,
conductibilitatea sa k depinde de poziţia închis sau deschis a contactelor sale. Valoarea lui k este
1 cînd dipolul conduce şi 0 — cînd dipolul nu conduce.
60
 Fie dipolul din figura 4.29 a cu contactele a şi b montate în paralef. Conductibilitatea
dipolului depinde de poziţia închis sau deschis a fiecărui contact în parte, respectiv k este o
funcţie de variabilele a şi b:
k = f (a, b )
Dacă contactele a şi b sînt închise, adică a = b = l, dipolul conduce, deci:
k = (1,1) = 1
Dacă contactul a este închis şi b este deschis, dipolul conduce: deci dacă a = l, b=0:
k = (1,0 ) = 1
Analog, dacă a = 0 şi b = 1:
k = (0,1) = 1
Dacă atît contactul a, cît şi contactul b sînt deschise, adică a = b = 0, dipolul nou
conduce, deci:
k = (0,0 ) = 0
Rezultă că funcţia k=f(a, b) este definită prin:
f (0,0 ) = 0
f (0,1) = 1
f (1,0 ) = 1
f (1,1) = 1
Funcţia f(a, b), care exprimă conductibilitatea dipolului în funcţie de poziţia contactelor,
poartă numele de funcţie de lucru a dipolului. În cazul dipolului studiat, funcţia sa de lucru este
cea din formula (4.2).
Dacă cele două contacte sînt legate în serie (fig. 4.29 b), funcţia de lucru a dipolului k =
s(a, b) este:
s (0,0) = 0
s (0,1) = 0
s (1,0) = 0
s (1,1) = 1
Scriind formula de structură a dipolului din figura 4.29 a şi dînd lui a şi b valorile 0 şi 1
din:
f (a, b ) = a + b
rezultă (v. 4.2):
f (0,0) = 0 + 0 = 0
f (0,1) = 0 + 1 = 1
f (1,0) = 1 + 0 = 1
f (1,1) = 1 + 1 = 1

61
 Pentru figura 4.29 b, din s(a, b) = ab, rezultă:
s (0,0) = 0 ⋅ 0 = 0
s (0,1) = 0 ⋅ 1 = 1
s (1,0) = 1 ⋅ 0 = 1
s (1,1) = 1 ⋅ 1 = 1
Dacă în loc de dipolul (a+b) se ia dipolul (b+a) se observă că funcţiile lor de lucru sînt
egale; aceasta înseamnă că cei doi dipoli sînt funcţional echivalenţi. Relaţia dintre doi dipoli
funcţional echivalenţi se notează cu, , = " (semnul egal). Deci:
a+b = b + a. (4.6)
Cei doi dipoli echivalenţi sînt desenaţi în figura 4.30 a. Tot aşa se vede că dipolii (ab) şi
(ba) sînt funcţional echivalenţi, adică (fig. 4.30 b):
ab = ba. (4.7)
Relaţiile (4.6) şi (4.7) reprezintă, în algebra booleeană, legile comutativităţii.
Formula de structură a circuitului întrerupt (fig. 4.31 a) este 0, iar funcţia lui de lucru este
funcţia 0, care are valoarea constantă 0.
Formula de structură a circuitului neîntrerupt (fig. 4.31 b) este 1, iar funcţia lui de lucru
este funcţia 1, care are valoarea constantă 1.
Dacă în dipolul a+b se face b = constant = 1 (fig. 4.32 a) se obţine:
a + l = l+ a = l, (4.8)
iar dacă se face b = constant = 0 (fig. 4.32 b) se obţine:
a + 0 = 0 + a = a. (4.9)
Dacă în dipolul ab = ba se face b = constant=0 (fig. 4.32 c), se obţine:
a · 0 = 0 · a = 0, (4.10)
iar dacă se face b = constant = l (fig. 4.32 d), se obţine:
a · l = l · a = a. (4.11)
Relaţiile (4.8)—(4.11) reprezintă, în algebra booleeană, legile lui 0 şi 1.
Se propune a se arăta că dipolii Φ şi Ψ (fig. 4.33), cu formula de structură:
Φ = ab + ab
Ψ = (a + b ) a + b( )
sînt funcţional echivalenţi. Pentru aceasta se află funcţiile lor de lucru şi se obţine:
Φ (0,0) = 0 ⋅ 0 + 0 ⋅ 0 = 0 ⋅ 1 + 1 ⋅ 0 = 0 + 0 = 0
Φ (0,1) = 0 ⋅ 1 + 0 ⋅ 1 = 0 ⋅ 0 + 1 ⋅ 1 = 0 + 1 = 1
Φ (1,0 ) = 1 ⋅ 0 + 1 ⋅ 0 = 1 ⋅ 1 + 0 ⋅ 0 = 1 + 0 = 1
Φ (1,1) = 1 ⋅ 1 + 1 ⋅ 1 = 1 ⋅ 0 + 0 ⋅ 1 = 0 + 0 = 0
( )
Ψ (0,0 ) = (0 + 0 ) 0 + 0 = 0(1 + 1) = 0 ⋅ 1 = 0
( )
Ψ (0,1) = (0 + 1) 0 + 1 = 1(1 + 0 ) = 1 ⋅ 1 = 1
Ψ (1,0 ) = (1 + 0 )(1 + 0) = 1(0 + 1) = 1 ⋅ 1 = 1
Ψ (1,1) = (1 + 1)(1 + 1) = 1(0 + 0) = 1 ⋅ 0 = 0
Deoarece funcţiile de lucru sînt egale, rezultă că dipolii sînt funcţional echivalenţi, deci
Φ(a, b) = Ψ(a, b) respectiv:
ab + ab = (a + b ) a + b ( )

62
63
64
 Procedînd aşa cum s-a arătat în rîndurile precedente, se pot demonstra următoarele
echivalenţe, care reprezintă legi în calculul algebric booleean:
a + (b + c) = (a + b) + c (fig. 4.34 a); (4.12)
a(bc) = (ab)c (fig. 4.34 b) (4.13)
Formulele (4.12) şi (4.13) reprezintă legile de asociativitate.
a + a = a (fig. 4.34 c); (4.14)
aa=a (fig. 4.34 d) (4.15)
Formulele (4.14) şi (4.15) reprezintă legile de idempotenţă.
a + ab = a (fig. 4.34 e), - (4.16)
a(a+b) = a (fig. 4.34 f) (4.17)
Formulele (4.16) şi (4.17) reprezintă legile de absorbţie.
a(b+c) = ab+ac (fig. 4.34 g), (4.18)
a+bc = (a+b) (a+c) (fig. 4.34 h) (4.19)
Formulele (4.18) şi (4.19) reprezintă legile de distributivitate
a+ā=l (fig. 4.34 i) (4.20)
Formula (4.20) constituie principiul terţului exclus.
aā=0, (fig. 4.34f) (4.21)
Formula (4.21) constituie principiul contradicţiei, în afară de formulele de mai sus, în
algebra booleeană se mai: dosesc formulele lui Morgan:
a + b = ab (4.22)
ab = a + b (4.23)
principiul dublei negaţii:
a = a (4.24)
care se pot justifica prin calcul, dînd lui a şi b valorile 0 şi 1.

4.2.5 Simplificarea schemelor

A simplifica o schemă înseamnă a găsi o altă schemă funcţional echivalentă cu cea dată,
însă mai simplă, respectiv cu mai puţine contacte. Uneori o schemă, , mai simplă" înseamnă o
schemă cu mai puţine relee, cu contactele mai uniform distribuite etc.
Ca exemplu de simplificare a unei scheme, se consideră dipolul din figura 4.35 a, cu 13
contacte, a cărui formulă de structură este:
( )(
F = ab(b + c ) + abc + (a + b ) b + a c + a)
Se observă că este o schemă cu trei butoane de comandă:
— butonul A, cu cinci contacte: 4 „face", 1 „desface", -
— butonul B, cu cinci contacte: 3 „face", 2 „desface";
— butonul C, cu trei contacte: 2 „face", 1 „desface".
( )
Înlocuind mai întîi expresia (a + b ) b + a din cel de-al treilea termen al formulei de
structură şi aplicînd legea de comutativitate şi apoi legea de distributivitate se obţine:
( ) ( )
(a + b ) b + a = (a + b ) a + b = a + bb = a
deoarece bb = 0 (conform principiului contradicţiei).
Înlocuind în expresia lui F, se obţine:
(
F = ab(b + c ) + abc + a c + a )
Aplicînd legea de distributivitate, rezultă:
F = abb + abc + abc + ac + a a
Dacă a a = 0 şi bb = 0 deci şi abb = 0 , astfel încît expresia devine:
F = abc + abc + ac
Se aplică legea de comutativitate:
F = ac + acb + abc
Conform legii de absorbţie:
ac + acb = ac
65
 rezultă:
(
F = ac + abc = a c + bc )
Conform legii de distributivitate, paranteza devine:
( )
c + bc = (c + b ) c + c
Deoarece — conform principiului terţului exclus — c + c = 1 , rezultă în final formula de
structură a schemei simplificate:
F = a(c + b ) = a (b + c )

Se observă că din cele 13 contacte nu au mai rămas decît trei. În figura 4.35 b este
desenat dipolul simplificat.
Dacă în serie cu dipolul F ar fi o lampă W, iar la bornele noului dipol astfel obţinut (fig.
4.36 a) se leagă polii plus (+) şi minus (—) ai unei baterii, se obţine o schemă numită schemă π
cu lampa comandată direct. Formula de structură a noului dipol este:
FW = a(b + c )W
Dipolul conduce, adică lampa arde, cînd:
a = b = l, adică butoanele A şi B sînt acţionate;
a = c = l, adică butoanele A şi C sînt acţionate;
a = b = c = l, adică toate butoanele sînt acţionate.
Se observă că funcţia de lucru a lămpii este aceeaşi cu a dipolului F, simplificat sau
nesimplificat, şi anume:
W (a, b, c ) = F (a, b, c )
W (0,0,0) = F (0,0,0) = 0
W (0,0,1) = F (0,0,1) = 0
W (0,1,0) = F (0,1,0) = 0
W (1,0,0 ) = F (1,0,0 ) = 0
W (1,1,0) = F (1,1,0) = 1
W (1,0,1) = F (1,0,1) = 1
W (0,1,1) = F (0,1,1) = 0
W (1,1,1) = F (1,1,1) = 1
Acţionarea lămpii W din schema precedentă se poate face şi montînd lampa în paralel cu
dipolul (fig. 4.36 b); se obţine astfel o schemă jt cu lampa controlată prin sunt sau o schemă
inversă.
Rezistenţa lămpii fiind cu mult mai mare decît a contactelor dipolului F, lampa se va
aprinde numai cînd dipolul nu conduce şi va fi stinsă cînd dipolul conduce, adică:
W=1 cînd F =0
W = 0 cînd F=1,
deci:
66
 W =F

Pentru dipolul considerat:

W = a(b + c )
Aplicînd formulele lui Morgan, se obţine:
( )
a(b + c ) = a + b + c + a = bc
Deci
W = a + bc
Astfel schema are aspectul din figura 4.36 c. Dînd lui a, b şi c valorile 0 şi 1, se obţine:
W (0,0,0 ) = 0 + 0 ⋅ 0 = 1 + 1 ⋅ 1 = 1 + 1 = 1
W (0,0,1) = 0 + 0 ⋅ 1 = 1 + 1 ⋅ 0 = 1 + 0 = 1
W (0,1,0 ) = 0 + 1 ⋅ 0 = 1 + 0 ⋅ 1 = 1 + 0 = 1
W (1,0,0 ) = 1 + 0 ⋅ 0 = 0 + 1 ⋅ 1 = 0 + 1 = 1
W (1,1,0 ) = 1 + 1 ⋅ 0 = 0 + 0 ⋅ 1 = 0 + 0 = 1
W (1,0,1) = 1 + 0 ⋅ 1 = 0 + 1 ⋅ 0 = 0 + 0 = 0
W (0,1,1) = 0 + 1 ⋅ 1 = 1 + 0 ⋅ 0 = 1 + 0 = 1
W (1,1,1) = 1 + 1 ⋅ 1 = 0 + 0 ⋅ 0 = 0 + 0 = 1
Se observă că funcţionarea schemei cu lampa controlată direct este inversă celei cu lampa
controlată prin sunt, adică acţionînd aceleaşi contacte lampa arde într-o schemă şi este stinsă în
cealaltă.

Schemele inverse permit o înţelegere fizică a formulelor lui Morgan:

67
 a + b = a ⋅ b şi ab = a + b
Problema se reduce la a arăta că schema din figura 4.37 a, cu formula:
U = a+b
este funcţional echivalentă cu cea din figura 4.37 b cu formula:
U = ab
La fel pentru schemele din figurile 4.37 c şi 4.37 d cu formulele:
V = ab şi V = a + b
şi pentru cele din figurile 4.38 a şi 4, 38 b cu formulele:
W = a şi W = a
Se va mai da un exemplu de simplificare a unei scheme date.
Fie schema normală din figura 4.39 a. Transformată în schemă de structură, se obţine
dipolul din figura 4.39 b a cărui formulă de structură este:
[( ) ]
F = b a + c + a (b + c ) bW
Aplicînd legile algebrei booleene, această expresie devine succesiv:
( ) ( ) ( )
F = ab + bc + ab + ac bW = ab + bc + ac bW = abb + bbc + abc W = abcW
Astfel, schema de structură devine cea din figura 4.39 c, iar schema normală — cea din
figura 4.39 d.

4.2.6 Sinteza schemelor π cu comandă directă

S-a arătat mai înainte că prin schemă cu comandă directă se înţelege o schemă cu
elemente de comandă (de exemplu, butoane de comandă) şi elemente de execuţie (de exemplu
lămpi). Problema sintezei constă în a găsi o schemă care să satisfacă anumite condiţii de tipul
următor:
— dacă butoanele ….sînt acţionate, iar butoanele …neacţionate, lampa să fie aprinsă;
— dacă butoanele …sînt acţionate, iar butoanele …neacţionate, lampa să fie stinsă.
Condiţiile din prima categorie se numesc condiţii de operare, iar cele din a doua categorie
— condiţii de neoperare.
Pentru a rezolva o asemenea problemă, se asociază lămpii o variabilă, de exemplu w, care
ia valoarea 1 cînd lampa este aprinsă şi 0 cînd lampa este stinsă. Funcţia de lucru a lămpii este:
w = f(a, b, c, …)
unde a, b, c... sînt variabile asociate butoanelor A, B, C, ..., variabile care iau valoarea 1
cînd butonul respectiv este acţionat şi valoarea 0 cînd este neacţionat.
Problema ce se pune este de a găsi expresia funcţiei /, expresie care poate fi dedusă ştiind
că pentru o condiţie de operare:
f(a, b, c...) =1,
iar pentru o condiţie de neoperare:
f(a, b, c...) = 0.
Problema poate fi compatibilă şi determinată, incompatibilă sau nedeterminată, în funcţie
de condiţiile impuse schemei.
Exemplu: Să se găsească o schemă cu trei butoane A, B, C, care să acţioneze o lampă W
conform tabelului din figura 4.40 a, unde s-a notat cu 1 poziţia acţionată şi cu 0 — poziţia
neacţionată a butonului, iar pentru lampă — cu 1 poziţia aprinsă şi 0 poziţia stinsă.
Se observă că în tabel sînt indicate cele 23 = 8 combinaţii care se pot face cu cele trei
butoane şi că nu există condiţii incompatibile. Dacă numărul condiţiilor ar fi fost mai mic decît
opt, problema ar fi fost nedeterminată.
Sinteza schemei care satisface cele opt condiţii de funcţionare impuse se poate face
folosind fie condiţiile de operare, fie cele de neoperare.
În primul caz, fiecărei poziţii a butoanelor i se asociază un produs de variabile, în care
variabilele corespunzătoare butoanelor acţionate sînt nebarate, iar cele corespunzătoare
butoanelor neacţionate sînt barate (negate). Funcţia de lucru a lămpii este suma termenilor ataşaţi
acelor poziţii ale butoanelor pentru care lampa este aprinsă. Deci:

68
 W = abc + abc + abc

Aplicînd legile algebrei booleene, se obţine formula:

( ) ( )
W = ab c + c + ac b + b = ab + ac
căreia îi corespunde schema de structură din figura 4.40 b şi schema normală din figura
4.40 c, care îndeplineşte condiţiile impuse.
Luînd în considerare condiţiile de neoperare (lampa stinsă) şi procedînd la fel, se obţine
schema inversă de acţionare a lămpii, care poate fi transformată, prin negaţie, în schemă cu
control direct al lămpii.
Pentru exemplul dat se obţine:
W = abc + abc + abc + abc
Expresie care se transformă succesiv:
( ) (
W = bc a + a + abc + abc = bc + b ac + abc = b c + ac + abc = )
( )( )
= b c + a c + c + abc = bc + abc + ab =
= c (b + ab ) + ab = c (b + a )(b + b ) + ab = c (a + b ) + ab
formulă care reprezintă schema inversă din figura 4.40 d.
Pentru a obţine schema cu lampa controlată direct, se ia negaţia expresiei obţinute mai
sus; rezultă:
( ) ( )( )( )
W = W = c a + b + a b = a c + b c + a b = a c bc a b =
= (a + c )(b + c )(a + b ) = (a + c )(b + c )(a + b ) = (a + c )(b + ac ) =
= ab + aac + bc + acc = ab + bc + ac = ab + c(a + b )
formulă care corespunde schemelor din figurile 4.40 e şi 4.40 f.

69
 Funcţia de lucru a lămpii controlate direct se poate obţine din condiţiile de neoperare şi în
felul următor: fiecărei poziţii a butoanelor i se ataşează o sumă de variabile, în care variabilele
corespunzătoare butoanelor acţionate sînt barate (negate), iar cele corespunzătoare butoanelor
neacţionate nu sînt barate. Funcţia de lucru se obţine scriind produsul termenilor ataşaţi poziţiilor
butoanelor pentru care lampa este stinsă.
îÎn exemplul ales, se obţine:
( )( )(
W = (a + b + c ) a + b + c a + b + c a + b + c)
care în final se reduce la:
W = ab + c(a + b )
expresie găsită mai înainte.

4.2.7 Incluziunea
Dacă o variabilă a are întotdeauna timpul de funcţionare cuprins; în timpul de funcţionare
al altei variabile b, se scrie:
a⊂b
simbolul ⊂ reprezentînd incluziunea.
În acest caz, între a, a , b şi b se pot scrie o serie de relaţii, care;e vor deduce prin metoda
grafică.
Pentru aceasta, se observă că contactele au valoarea 0 cînd sunt deschise şi valoarea 1 —
cînd sînt închise. Într-o reprezentare în, timp, se va reprezenta prin linie timpul cît contactul are
valoarea 1 Astfel, pentru a ⊂ b se obţine graficul din figura 4.41, din care rezultă că circuitul
paralel (a+b) este închis atît timp cît contactul 0 este închis, indiferent de poziţia lui a, deci:
a+b=b
La fel se observă că:
a + b = 1 şi a + b = a
În cazul circuitului serie, se observă din grafic că: ab = a, ab = 0 şi aE = 5.

Dintre relaţiile de mai sus, la calculul schemei cu şină izolată se va folosi relaţia a + b = 1
sub forma p + t = 1 , contactul p stabilindu-se în timp ce contactul t este deja stabilit, deci p ⊂ t

4.2.8 Scheme cu relee

Un releu este format dintr-un electromagnet care atrage o armătură cu contacte. Pentru a
indica dacă prin înfăşurarea releului trece sau nu curent se va asocia înfăşurării acesteia o
variabilă ξ, care ia valoarea:
ξ = 0, cînd nu trece curent;
ξ = 1, cînd trece curent.
Dacă ξ = 1 electromagnetul se excită şi atrage armătura cu contacte, iar cînd ξ =0
electromagnetul se dezexcită şi armătura, o lamă elastică, revine în poziţia de repaus. Deci şi
armătura are tot două poziţii: poziţia de repaus şi poziţia atrasă.
În figura 4.42 a:
70
 ξ = A este funcţia de lucru a releului X;
w = xB — funcţia de lucru a lămpii W;
x = ξ — relaţia caracteristică a releului X.
Contactul x al armăturii poate avea valoarea x = 0 cînd armătura este în poziţia de repaus
(contact deschis) şi x = 1 cînd armătura este atrasă (contact închis).
Armătura releului poate avea contacte normal deschise, care se vor nota cu x şi contacte
normal închise, notate cu x, ca în figura 4.42 b.
Releele pot avea o singură înfăşurare, ca în schemele precedente, sau mai multe
înfăşurări. Acestea pot fi străbătute de curent în acelaşi sens, ca în figura 4.42 c sau în sens

invers, ca in figura 4.42 d. În primul caz, releul se excită chiar dacă trece curent numai prin una
dintre înfăşurări, adică:
x = ξ1 + ξ 2
Dacă cele două înfăşurări ale releului au acelaşi număr de amperspire, dar curentul le
străbate în sens invers (ca în figura 4.42 d) se va obţine:
y = 1, cînd η1= 1 şi η2 = 0;
y = 1. cînd η1 = 0 şi η2 = 1;
y = 0, cînd η1 = 0 şi η2 = 0;
y = 0, cînd η1 = 1 şi η2 = 1,
respectiv:
y = η1η 2 + η1η 2
Schema din figura 4.42d se poate desena mai simplu, ca în figura 4.42 e.

4.2.9 Scheme electrice în mai mulţi timpi

Considerîndu-se schema din figura 4.43 a cu butonul de comandă C, releele X, Y şi lampa
W, se poate scrie:

71
 ξ = c;η = x; w = y
În stare iniţială a schemei, la timpul 0, toate contactele sînt deschise (fig. 4.43 b).
În timpul următor (I), apăsînd butonul C (c = 1), prin releul X trece curent (ξ= 1);
celelalte contacte sînt încă deschise.
În timpul II, ţinînd contactul c stabilit, releul X îşi stabileşte contactul (x = 1) şi curentul
trece prin releul y (η = 1); celălalt contact este deschis şi lampa nu arde.
În timpul III se stabileşte şi contactul y şi lampa arde.
La dezacţionarea lui C (c = 0), nu rnai trece curent prin releul X, deci ξ =0; restul au
valoarea 1 (timpul I’).
În timpul II', x şi η devin 0, restul sînt 1.
În timpul III', se întrerupe şi y şi lampa se stinge, schema revenind astfel în poziţie
iniţială.
Deci, schema aflîndu-se într-o poziţie iniţială a elementelor intermediare, la o comandă
dată şi atît timp cît comanda rămîne neschimbată, poziţia schemei evoluează în timp.
Şirul de poziţii sub aceeaşi comandă constituie evoluţia proprie a schemei la comanda
respectivă. Astfel de scheme se numesc scheme în mai mulţi timpi.
Evoluţia proprie a schemei sub comanda dată este determinată de cunoaşterea poziţiei
sale iniţiale.
Din tabelul prezentat în figura 4.43 b se observă că evoluţia schemei se opreşte la timpul
III de funcţionare, atîta timp cît comanda dată (c = 1) se menţine; se zice că schema s-a stabilizat
îa poziţia din timpul III.
Indiferent de poziţie, se observă că:
ξ N = c,η N = X N , wN = y N
şi
x N +1 = ξ N = c; y N +1 = η N = x N
Din cele prezentate pînă aici se observă că dacă se dă starea unei scheme SN-,
corespunzătoare timpului N şi dacă se dă o comandă c, atunci la timpul N + 1 schema va avea o
stare SN+1 care se poate determina în felul următor: valorile elementelor intermediare x N+1, yN+1,
…yN+1 depind de comanda c şi de valorile anterioare ale variabilelor x, y...z, care corespund
elementelor intermediare.
x N +1 = f (c, x N , y N ,..., z N )
.
.
z N +1 = g (c, x N , y N ,..., z N )
Acest sistem de ecuaţii poartă numele de ecuaţii de recurenţă ale schemei.
Pentru studiul evoluţiei proprii a schemei sub comanda c, dată şi constantă, trebuie
studiate ecuaţiile de mai sus; invers, se poate stabili( calcula) schema în funcţie de anumite
condiţii date.
Luîndu-se un exemplu şi studiindu-se schema din figura 4.43 c, rezultă .
x N +1 = a Z N
y N +1 = x N
z N +1 = y N
Luînd cazul a = 0, se obţine:
x N +1 = 0 x N +1 = x N z N +1 = y N
x N +2 = 0 y N +2 = 0 z N +2 = xN
x N +3 = 0 y N +3 = 0 z N +3 = 0
Aceasta înseamnă că, neapăsînd butonul A (a = 0), s-a ajuns în starea de stabilizare a
schemei.
În cazul a = 1, evoluţia schemei este arătată în figura 4.43 d. Se observă că schema
pleacă din starea iniţială (a = x = y = z = 0), are şase timpi de funcţionare, iar în timpul VI
72
ajunge din nou în starea iniţială, după care evoluează, repetîndu-şi valoarea după cei şase timpi.
Acest fel de funcţionare se repetă atît timp cît se menţine comanda dată (a = 1); se zice că
schema este pulsatorie.
Pe baza celor arătate în rîndurilc precedente, se va deduce mai tîrziu schema electrică a
secţiunii izolate la ieşire.

4.3 Scheme prescurtate. Simboluri

Pentru a putea analiza uşor şi repede diferite soluţii ale unei scheme electrice se folosesc
schemele prescurtate (sau simplificate).
În aceste scheme, circuitele se reprezintă cît mai simplu şi mai clar fără a ţine seama de
aşezarea în spaţiu a diferitelor elemente, ci doar de ordinea lor de succesiune în circuit.
Pentru diferitele elemente de conexiune se folosesc simboluri, care trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii:
— să fie unitare, neinterpretabile;
— să fie uşor de desenat şi de memorat;
— să dea indicaţii precise asupra modului de acţionare.
Este bine ca:
— elementele de acelaşi fel (relee, de exemplu) să se poată deosebi după rolul pe
care-l au în schemă;
— lîngă contactele acţionate de elemente ale schemei, să se indice simbolul
elementului respectiv.
Contactul de transfer, care stabileşte circuite în ambele poziţii, se reprezintă ca în figura
4.44 (normal şi prescurtat).

Simbolul inductorului de bloc a fost arătat în figura 4.5, iar al soneriei de bloc — în
figura 4.15.

4.4 Dependenţe între cîmpurile electrice de bloc

Dependenţa dintre două aparate diferite (comandă-manevră) se realizează prin cîmpurile
de bloc. În poziţie blocată cîmpul se foloseşte de obicei pentru realizarea unei înzăvorîri, iar în
poziţie deblocată — pentru înlăturarea acestei înzăvorîri.
Pot apărea şi cazuri cînd în poziţie deblocată cîmpul împiedică manevrarea unei anumite
piese, iar în poziţie blocată permite manevrarea ei.
Pentru realizarea sau înlăturarea acestor înzăvorîri cîmpurile de bloc de la două aparate
diferite lucrează împreună două cîte două, în aşa fel încît atunci cînd unul este blocat, celălalt
este deblocat şi invers.
Cele două cîmpuri pot fi acţionate simultan, adică în timp ce unul se blochează celălalt se
deblochează sau succesiv, cînd blocarea unuia are loc numai după deblocarea celuilalt.
Între cîmpurile electrice de bloc ale aceluiaşi aparat sînt necesare uneori dependenţe,
astfel încît acţionarea lor să nu fie posibilă decît într-o anumită ordine. Asemenea dependenţe se
numesc dependenţe locale şi pot fi realizate electric sau mecanic.

4.4.1 Acţionarea simultană a două cîmpuri

73
 Schema pentru acţionarea simultană a două cîmpuri de bloc este arătată în figura 4.45.
Cîmpul A, aparţinînd unui aparat, este deblocat în stare normală, iar cîmpul B, aparţinând
celuilalt aparat, este blocat în stare normală.
Pentru acţionarea lor servesc inductoarele de bloc IA şi IB de la cele două aparate. De la
peria de curent alternativ a fiecărui inductor pleacă un fir la contactul „face" al tijei de apăsare a
cîmpului respectiv, iar contactul „desface" al acesteia este legat la masa inductorului. Partea
mobilă a fiecărui contact este legată la unul dintre capetele bobinelor cîmpului respectiv, iar
conductorul 1 leagă celelalte capete ale bobinelor cîmpurilor. Pentru închiderea circuitului
serveşte conductorul r — retur —, care leagă masa unui. inductor cu a celuilalt.
Acţionarea cîmpurilor se face în modul următor: se apasă butonul tijei de apăsare a
cîmpului A (deblocat) şi se învîrteşte manivela inductorului IA. Curentul alternativ produs va
circula conform săgeţilor din figură şi, trecînd prin bobinele cîmpurilor le va acţiona, blocînd
cîmpul A şi deblocînd cîmpul B. Circuitul se închide prin firul r, curentul ajungînd astfel la masa
inductorului IA.
Pentru readucerea la normal, adică pentru blocarea cîmpului B şi deblocarea cîmpului A,
se procedează invers: se apasă tija cimpului B şi se acţionează inductorul IB.
Schema normală este arătată în figura 4.46 a, iar cea prescurtată (redusă) — în figura
4.46 b.
Această schemă cu un singur fir de retur are dezavantajul' că dacă — imediat ce cîmpul B
s-a deblocat — cineva apasă tija acestuia, în timp ce se continuă apăsarea tijei cîmpului A şi
acţionarea inductoruli IA, se blochează ambele cîmpuri, circuitul închizîndu-se prin contactele
„face" ale tijelor de apăsare, bobina inductorului IB şi conductorul r. Se ajunge astfel în situaţia
nedorită — cu ambele cîmpuri blocate.
Pentru a readuce instalaţia în stare de funcţionare, este necesar să se deblocheze manual
unul dintre cîmpuri. Pentru aceasta se rupe plumbul de control de la fereastra sa şi se acţionează
cu mîna.
Pentru mai multă siguranţă, se va rupe plumbul de la aparatul •deservit de către
impiegatul de mişcare. Această rupere se consemnează într-un registru special şi se aplică un
plumb al staţiei. Pentru a evita acest inconvenient, se foloseşte schema cu două retururi (fig.
4.47) în care, dacă se apasă pe tija cîmpului B după deblocarea sa, circuitul nu se mai închide.

4.4.2 Acţionarea succesivă a două cîmpuri

În instalaţiile mai vechi de centralizare electromecanică (tip Rank), pentru acţionarea
unor cîmpuri (asigurare-despiedicare) se foloseşte schema din figura 4.48, prin care blocarea
cîmpului A este posibilă numai după deblocarea cîmpului B, cîncî circuitul prin care trece
curentul în bobinele cîmpului A se închide prin contactul, , face" al tijei de blocare a cîmpului B.
În partea de jos a figurii este desenată schema electrică prescurtată.

74
4.4.3 Dependenţe locale electrice dintre două cîmpuri
Fie două cîmpuri de curent alternativ: A deblocat şi B blocat, _: poziţie normală (fig. 4.49
a), montate la acelaşi aparat.
Contactele tijei de apăsare a cîmpuiui A se vor nota în felul următor:
ā — contactul „desface", stabilit (închis) în poziţia normală a cîmpului, contact care se va
întrerupe (se va „desface") cînd cîmpul va fi acţionat; se mai poate numi şi contactul de repaus al
tijei de apăsare;
a — contactul „face", întrerupt în poziţie normală a cîmpului, contact care se va închide
(se va „face") cînd cîmpul va fi acţionat; este contactul de lucru al tijei de apăsare a cîmpului A.
În momentul cînd se apasă butonul cîmpului A, contactul a se întrerupe şi se stabileşte
contactul a. Lăsată liberă, tija de apăsare revine în poziţie iniţială, întrerupînd contactul a şi
restabilind conactul ā.
Pentru contactele acţionate de tija de blocare a cîmpului A, se vor folosi notaţiile:
ā' — pentru contactul „desface";
a' — pentru contactul „face".
În formulele şi schemele de structură, poziţia „blocat", în stare normală a cîmpului B se
va nota cu B0, iar contactele tijei sale de blocare — cu A’0 şi B’0.
Apăsînd tija cîmpului A se vor stabili simultan contactele a şi a'. Dacă în acest timp se
trimite curent prin firul 3, cîmpul A se blochează şi astfel tija sa de blocare va menţine stabilit
contactul a' şi după ce tija de apăsare revine în poziţie normală. Dacă se trimite curent şi prin
firul 2 al cîmpului B, acesta se va debloca şi tija sa de blocare va stabili contactul B0 (între firele
'
1’ şi 2') şi va întrerupe contactul c o (între firele 1’ şi 3').
Se propune sâ se stabilească schema electrică prin care blocarea cîmpului A să fie
posibilă numai după ce cîmpul B s-a deblocat şi reciproc, adică blocarea cîmpului B să fie
posibilă numai după ce cîmpul A s-a deblocat. Aceasta înseamnă că în circuitul aA unde „A”
reprezintă bobina cîmpului respectiv — trebuie înseriat contactul b0', respectiv circuitul 1’b0’2’,
care va permite trecerea curentului numai în poziţie deblocată a cîmpului B.

75
 Pentru realizarea celei de-a doua condiţii, în circuitul bB trebuie înseriat contactul ā’,
respectiv circuitul 1’ ā 2'. Se precizează că aceste două cîmpuri aparţin aceluiaşi aparat, că nu
este vorba ce acţionarea lor succesivă şi că deblocarea cîmpului B se face prin curent trimis prin
firul 2 de la un alt aparat (post). Deci, formula de structură va fi:
b0′ aA + abB0
căreia îi corespunde schema de structură din figura 4.49 b. Completînd-o cu legarea la
retur a cîmpurilor, prin contactul ā, respectiv b se obţine schema de structură din figura 4.49 c,
care — transpusă în schema electrică prescurtată — are aspectul din figura 4.49 d, iar transpusă
în schema electrică normală are aspectul din figura 4.49 e.

4.4.4 Dependenţe locale mecanice

Sînt situaţii, în care tijele de apăsare a două cîmpuri electrice ale unui aparat trebuie să fie
acţionate simultan. În acest caz, ele vor fi deservite de un singur buton de apăsare, ca în figura
4.50 a.

Alteori este necesar ca, atunci cînd este acţionată tija de apăsare a unuia dintre cîmpuri, să
fie acţionată şi tija celuilalt, dar nu şi invers. O asemenea situaţie se întîlneşte la instalaţiile de
bloc semiautomat şi se realizează ca în figura 4.50 b.
Uneori se cere ca apăsarea tijei unui cîmp A să nu fie posibila clecît după deblocarea unui
alt cîmp B, iar apăsarea din nou a tijei cîmpului B să fie posibilă numai după deblocarea cîmpului
A. Cu alte cuvinte, trebuie realizată înzăvorîrea de succesiune:
⎡B⎤ • •
⎢⎣ A ⎥⎦ prin care BΘA si A Θ B
Condiţiile impuse se realizează cu ajutorul unui lineal de dependenţă, montat orizontal
sub cele două cîmpuri şi prevăzut cu două tăieturi: una verticală şi alta oblică (fig. 4.50 c).
În poziţie normală a cîmpurilor (A deblocat, B blocat), linealul nu permite blocarea
cîmpului A, deoarece ştiftul de pe tija sa de blocare loveşte în partea plină a linealului. Dacă se
deblochează mai întîi cîmpui B, linealul este deplasat spre stînga de către ştiftul de pe tija de
blocare a cîmpului B şi tăietura verticală ajunge în dreptul tijei cîmpului A, care poate fi apăsat şi
blocat.
Atît timp cît cîmpul A este blocat, linealul nu poate fi deplasat, ştiftul de pe tija cîmpului
B nu poate coborî, deci cîmpui B nu poate fi blocat.
Dependenţe asemănătoare se pot realiza şi între trei cîmpuri, dintre care unul deblocat —
S — celelalte două — I şi E — blocate, ca în căzul dispozitivului de şină izolată pentru intrări şi
ieşiri, direcţie cu cale simplă (vezi fig. 6.48). Prin linealul de dependenţă se realizează, în acest
⎡ EI ⎤
caz înzăvorîrea ⎢ ⎥ care echivalează cu:
⎣S ⎦
I • E •
EIΘS , Θ ; Θ
S E S I

76
77
Capitolul 5 Controlul poziţiei macazurilor şi al poziţiei
semnalelor
5.1 Generalităţi
În staţiile necentralizate acarul manevrează macazurile cu mîna-Ia faţa locului, acţionînd
aparatul de manevră cu contragreutate.
Pentru încuierea macazului în una dintre cele două poziţii finale ele sale, acesta este
înzestrat cu un dispozitiv special, montat la virful macazului, numit încuietoare de macaz.
După ce încuietoarea de macaz a fost încuiată, se poate scoate cin ea cheia de control,
realizîndu-se astfel controlul poziţiei macazului.
Pentru executarea unei comenzi acarul manevrează şi încuie i:i poziţie corespunzătoare
toate macazurile din parcurs, obţinînd în r'ir.al una sau mai multe chei de control pe care le
depune pe tabloul de chei, sub supravegherea revizorului de ace sau le introduce -:i aparatul de
manevră sau în tabloul mecanic de chei. În acest mod, impiegatul de mişcare are controlul
executării corecte a parcursului comandat şi poate pune pe liber sau poate autoriza punerea pe
liber a semnalului ce comandă parcursul respectiv.
Incuietorile de macaz folosite la C.F.R. sînt de două tipuri: cu una şi cu două chei. Cînd
cheile se depun pe tablou, se pot folosi încuietori cu o singură cheie, în care caz se obţine cîte o
cheie de control pentru fiecare macaz.
Dacă se folosesc încuietori cu una şi cu două chei, conjugate intre ele, se poate obţine —
după încuierea tuturor macazurilor din oarcurs — o singură cheie, numită cheie de parcurs, care
se intro-c.uce în aparatul de manevră instalat în cabină.
Pentru semnalizarea intrărilor se folosesc semafoare cu două braţe, precedate de semnal
prevestitor. Mult timp în aceste instalaţii s-a folosit semnalul de intrare cu disc, mecanic sau
electric (de tip Banovici), care însă nu dădeau decît două indicaţii: oprire sau liber.
Semnalizarea ieşirilor se face cu semafoare cu unul sau cu două braţe, montate cîte unul
la fiecare extremitate a staţiei, in afara liniilor (semafor de ieşire pe grup de linii).
Semafoarele se manevrează prin pîrghii montate pe postamentui aparatului de manevră
sau la o capră separată, numită şi boc, instalată de obicei în afara cabinei.
Instalaţiile în care macazurile sînt înzestrate cu încuietor: poartă numele de instalaţii
pentru controlul poziţiei macazurilor şi semnalelor. Deoarece un asemenea macaz se numeşte
macaz asigurat, instalaţiile de acest gen mai poartă şi numele de instalaţii de asigurare.
După cum cheile ce rezultă prin încuierea macazurilor se depu:: pe tabloul de chei sau se
introduc în aparatul de manevră, aceste instalaţii sînt de două tipuri:
— cu încuietori cu chei fără bloc;
— cu încuietori cu chei şi bloc electromecanic, înţelegînd prin „bloc" ansamblul alcătuit
din aparatul de comandă şi aparatele de manevră, prin care se dă comanda şi se controlează
executarea ei.
Aparatul de comandă, instalat în biroul de mişcare şi deservit de către impiegatul de
mişcare, este legat electric (prin conductoarele din cablul subteran) cu fiecare dintre aparatele de
manevră.
Primul tip de instalţii mai poartă numele de „instalaţii de asigurare fără bloc" şi constituie
instalaţiile minime S.C.B., folosite încă în unele staţii de pe reţeaua noastră de cale ferată.
La instalaţiile cu bloc electromecanic, denumite prescurtat şi „instalaţii de asigurare cu
bloc", semnalul — de intrare sau da ieşire — nu poate fi pus pe liber decît după manipularea şi
încuierea tuturor macazurilor din parcursul respectiv, dînd astfel posibilitate impiegatului de
mişcare de a avea control asupra executări; întocmai a parcursului comandat.
Instalaţiile de asigurare cu bloc sînt folosite de obicei în staţiile intermediare, pe linii cu
cale simplă, cu două, trei sau patru linii de circulaţie şi două direcţii de mers.

78
5.2 Incuietoarea de macaz
Incuietoarea de macaz este dispozitivul montat la vîrful macazului prin care acesta poate
fi încuiat în poziţie normală (pe plus) sau în poziţie manevrată (pe minus).
Prin aceste dispozitive impiegatul de mişcare sau revizorul de ace poate controla
executarea corectă a unui parcurs, prin verificarea cheilor aduse de acari.
După încuierea macazurilor dintr-un parcurs, nu mai este posibilă manevrarea vreunuia
dintre ele — din greşeală sau din neglijenţă — decît distrugînd o anumită piesă a încuietorii
(ciocul, în razul încuietorii folosite la C.F.R.).
Un alt rol al încuietorilor de macaz este de a asigura înzăvorîrea reciprocă dintre
macazuri şi semnale, prin intermediul aparatelor instalaţiilor de asigurare.
Există diferite tipuri de încuietori; la C.F.R. se folosesc încuietori tip SBW
(Südbahnwerke), cu una şi cu două chei.

5.2.1 Condiţiile unei încuietori de macaz

Din punctul de vedere al exploatării, încuietorile SBW îndeplinesc următoarele şapte
condiţii esenţiale:
1) încuietoarea nu poate fi încuiată decît numai în poziţia în care fixează acul
de contraac, neexistînd un joc de 4 mm sau mai mare măsurat în dreptul barei de
tracţiune;
2) cheia nu poate fi scoasă decît dacă încuietoarea este încuiată sau, în cazul
încuietorii cu două chei, dacă cheia de înzăvorîre este blocată în încuietoare,
3) încuietoarea nu poate fi încuiată sau descuiată decît cu o anumită cheie,
care are imprimat numărul macazului şi poziţia în care se încuie;
4) încuietoarea este talonabilă;
5) încuietoarea nu poate fi demontată atunci cînd este încuiată;
6) ştiftul opritor al ochelarilor trebuie să fie întreg şi asigurat contra
deşurubării;
7) piuliţa de bronz să nu se poată roti sub talpa şinei.
O încuietoare de macaz trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
1) atît acul lipit, cît şi cel dezlipit de contraac să fie asigurate împotriva
deplasărilor într-un plan orizontal;
2) între piesa încuietorii care fixează acul lipit şi acest ac să fie un joc de
minimum 2 mm şi de maximum 4 mm;
3) încuietoarea să fie universală, adică să se poată monta la orice tip de macaz
şi pentru orice ecartament, fără a fi nevoie să se găurească şina şi fără alte
modificări sau adăugiri de piese;
4) montarea încuietorii să se facă prin fixare de talpa contraacului şi, pe cît
posibil, între prima şi a doua traversă de la vîrful acului;
5) numărul şuruburilor folosite în construcţia încuietorii să fie redus la
minimum, iar şuruburile folosite să fie prevăzute cu dispozitive împotriva
deşurubării care ar putea fi provocată de trepidaţii, la trecerea trenurilor peste
macaz;
6) încuietoarea să fie etanşă pentru praf, ploaie şi zăpadă;
7) încuietoarea să nu poată fi încuiată sau descuiată decît cu cheia sa;
8) încuietoarea să nu poată fi încuiată decît în poziţia în carefixează acul de
contraac;
9) cînd încuietoarea nu este încuiată, cheia să fie blocată înîncuietoare;
10) încuietoarea să nu poată fi demontată atunci cînd este încuiată;
11) încuietoarea să aibă dispozitiv de control pentru a nu fidemontată de
personal neautorizat;
12) încuietoarea să fie talonabilă, adică în cazul atacării false a unui macaz
încuiat să se rupă numai o anumită piesă, uşor de înlocuit, fără a se distruge

79
 încuietoarea; această piesă trebuie să fie însă suficient de rezistentă, pentru a
asigura fixarea acului de contraac, şi să nu cedeze decît la eforturi mari;
13) încuietoarea să poată fi pusă în dependenţă, prin joc de chei, cu alte
încuietori, cu saboţi de deraiere, sau cu aparate demanevră şi de comandă;
14) în cazul atacării false a unui macaz încuiat, cheia încuietorii să poată fi
introdusă în broască, însă — odată introdusă — să rămînă blocată în încuietoare,
iar aceasta să nu mai poată fi folosită pînă la revizuirea ei.
Încuietoarea de macaz tip SBW îndeplineşte primele 13 condiţii din cele 14 enumerate
mai sus.

5.2.2 Încuietoarea de macaz cu o cheie

Încuietoarea de macaz tip SBW cu o cheie se compune din următoarele părţi principale
(fig. 5.1): corpul încuietorii, dispozitivul de fixare la şină, dispozitivul de fixare a acului de
contraac, dispozitivul de încuiere şi cutia de protecţie. În figura 5.2 sînt arătate subansam-blurile
încuietorii.
Corpul încuietorii, turnat din fontă, serveşte la asamblarea părţilor componente.
Dispozitivul de fixare la şină este format din două şuruburi, cu filet la un capăt şi în
formă de cîrlig la celălalt capăt. Corpul încuietorii are un şanţ în care intrai talpa contraacului şi
două găuri prin care trec cele două şuruburi, care — printr-un umăr — fixează corpul încuietorii
la talpa contraacului. Şuruburile se strîng cu piuliţe asigurate împotriva deşurubării prin şaibe
arcuite (Grower).
Capetele şuruburilor sînt îngropate în două locaşuri laterale ale corpului încuietorii. Cînd
încuietoarea este încuiată aceste lecaşuri sînt acoperite de un ochelar şi astfel nu poate fi
demontată.
Dispozitivul de fixare a acului de contraac este format dintr-un ax ce străbate corpul
încuietorii şi la capetele căruia se află ciocul, respectiv ochelarul încuietorii.
Pentru ca axul să poată fi lungit sau scurtat, în anumite limite, el este alcătuit prin
îmbinarea a două semiaxe: semiaxul ochelarului şi semiaxul ciocului, tăiate longitudinal pe
jumătate şi solidarizate printr-un inel de îmbinare. Lungimea sau scurtarea axului se face cu
ajutorul unei piuliţe de reglare, din bronz, înşurubată pe semiaxul ciocului.

80
81
 Ciocul, turnat din fontă, se rupe cînd macazul încuiat este atacat fals, fără a se deteriora
încuietoarea, Rotirea axului este limitată la 90° de către un ştift limitator al ochelarului, nituit în
corpul încuietorii.
Dispozitivul de încuiere este format din broasca încuietorii şi din cheie. Broasca este
montată într-un locaş din corpul încuietorii şi este formată dintr-un zăvor, patru verturi, plăcuţele
de distanţare, ştiftul de ghidare a zăvorului şi ştiftul conducător al cheii.
Zăvorul are două tăieturi: una în care intră ştiftul de ghidare şi alta în care intră barba
cheii, prin răsucirea căreia zăvorul este deplasat în jos sau în sus. Cînd ciocul încuietorii este
orizontal, încuietoarea este descuiată şi partea plină a semiaxului ochelarului nu permite
deplasarea în jos a zăvorului şi scoaterea cheii.

Pentru încuierea macazului într-o anumită poziţie se foloseşte încuietoarea montată lîngă
acul lipit. În acest scop, se aduce ciocul în poziţie verticală şi se răsuceşte cheia spre dreapta.
Fiecare dintre cele patru trepte ale bărbii cheii acţionează cîte un vert şi zăvorul poate fi deplasat
în jos, ajungînd lingă faţa plană a semiaxului ochelarului, pe care o imobilizează. În această
poziţie, barba cheii ajunge în dreptul orificiului din capacul lateral al broaştei şi poate fi scoasă,
încuietoarea macazului rămînînd încuiată.
Pentru descuiere se ridică capacul cutiei protectoare, se introduce cheia şi se răsuceşte
spre stînga. Verturile sînt împinse spre dreapta şi partea plină a bărbii cheii deplasează zăvorul în
sus, eliberînd astfel axul, şi ciocul poate fi rotit.
Aranjarea verturilor trebuie făcută în aşa fel încît fiecare dintre ele să fie deplasat de
treapta corespunzătoare din barba cheii; în caz contrar, verturile (unul sau mai multe) sînt
împinse prea mult sau prea puţin şi ştiftul pătrat al zăvorului rămîne în tăietura laterală de sus sau
de jos a verturilor, împiedicînd deplasarea zăvorului. Prin aceasta se realizează condiţia ca
fiecare încuietoare să fie încuiată sau descuiată numai cu o anumită cheie.
În figura 5.3 este desenată cutia protectoare, confecţionată din tablă, care acoperă
încuietoarea, ferind-o de praf, de ploaie şi de zăpadă.

5.2.3 Încuietoarea de macaz cu două chei

Încuietoarea de macaz cu două chei este compusă din aceleaşi părţi ca şi cea cu o cheie,
cu deosebirea că are corpul mai lung, din cauza broaştei.
Broasca încuietorii (fig. 5.4) este compusă din zăvor, două grupuri de cîte patru verturi,
un sector care blochează alternativ una dintre chei, două ştifturi pentru conducerea cheilor şi
două ştifturi în jurul cărora oscilează cele două grupuri de verturi.
Zăvorul are doi umeri laterali, prin care este împins în sus sau în jos de barba cheii. Pe
zăvor sînt nituite două ştifturi care intră în tăieturile laterale ale verturilor, tăieturi diferite de cele
ale verturilor folosite la încuietoarea cu o cheie. Ştiftul din stînga, rnai lung, intră în şanţul oblic
al sectorului, pe care-1 roteşte spre stînga cînd zăvorul coboară şi spre dreapta cînd zăvorul se
mişcă în sus.
Prin rotirea spre dreapta a sectorului se poate scoate cheia din stînga, numită cheie de
înzăvorîre, iar prin rotirea spre stînga se poate scoate cheia din dreapta, numită cheie de control.
Prin această cheie, încuietoarea poate fi pusă în dependenţă cu alte încuietori, cu saboţi de
deraiere sau cu aparate de comandă şi de manevră din instalaţie.
Pentru încuiere se ridică ciocul, observîndu-se ca între cioc şi contraac să nu fie o distanţă
mai mare de 4 mm, se introduce cheia de înzăvorîre şi se răsuceşte în sensul acelor de ceasornic.
Ver-turile sînt împinse spre dreapta, ştiftul iese din tăietura laterală din partea superioară şi
82
zăvorul este împins în jos de partea plină a bărbii cheii. În acest timp sectorul este rotit spre
stînga, iar la sfîr-şitul cursei ştiftul din dreapta al zăvorului intră în tăietura laterală de jos a
grupului de verturi, înzăvorînd astfel zăvorul în poziţie coborîtă. Sectorul astfel deplasat permite
scoaterea cheii de control şi împiedică scoaterea cheii de înzăvorîre.
Pentru descuiere se procedează în mod invers: se introduce cheia din dreapta şi se
răsuceşte.

5.2.4 Tipuri de chei

Cheia încuietorii are patru trepte de adîncimi diferite, care se numerotează cu cifre de la 1
la 4: treapta cea mai adîncă cu 1, urmată de 2 şi 3, iar treapta care are acelaşi nivel cu partea
plină a bărbii se numerotează cu 4. Schimbînd ordinea treptelor astfel încît într-o combinaţie să
intre toate cele patru trepte, fiecare o singură dată, se obţine un număr de chei diferite, egal cu
numărul permutărilor posibile, adică:
N' = 4! = 1 • 2 • 3 • 4 = 24.
În cazul a T trepte, acest număr este:
N' = 4! = 1 • 2 • 3 • …(T-1) T.
Ordinea treptelor se ia în sensul de la ureche spre barba cheii; astfel, pentru cheile din
figura 5.5 ordinea treptelor este 1234, 2431, 4321. Fiecare tip de cheie poartă un număr de la 1—
24 gravat pe barba cheii.
Pentru a exclude posibilitatea descuierii macazurilor cu chei aparţinînd altor macazuri, se
interzice utilizarea de încuietori avînd chei identice în limitele aceleiaşi staţii, iar în staţiile mari
în limita posturilor de macaz vecine. În consecinţă, numărul de 24 de chei este insuficient cînd
încuietorile sînt în număr de peste 24 şi deci trebuie sporit. Această sporire s-ar putea obţine prin
sporirea numărului de trepte. Cu cinci trepte s-ar obţine:
5 ! = 1 • 2 • 3 • 4 • 5 = 120 tipuri de chei,
dar aceasta ar însemna că încuietorile existente nu s-ar mai putea folosi.

83
 Pentru a spori totuşi numărul de chei, fără a mări numărul de trepte, se fac combinaţii în
care fiecare treaptă se ia de două ori, cu condiţia ca treptele egale să nu fie alăturate. Această
măsură are scopul de a evita ca o treaptă să acţioneze două verturi alăturate, de acelaşi tip. În
felul acesta se vor obţine chei de tipul celor din figura 5.6 cu treptele în ordinea 1242, 4342.
Ţinînd seama de condiţia impusă, o treaptă (de exemplu, treapta \) poate ocupa numai trei
poziţii (fig. 5.7). Pe cele două locuri rămase libere în fiecare şir, celelalte trei trepte se pot aşeza
în:

A32 = 3 ⋅ 2 = 6 moduri diferite.

Aceasta înseamnă că se pot obţine:
3 A32 = 3 ⋅ 6 = 18 combinaţii
în care o treaptă este luată de două ori. Cu cele patru trepte se vor obţine:
N ′′ = 4 ⋅ 3 ⋅ A32 = 4 ⋅ 3 ⋅ 6 = 72 combinaţii
adică tot atîtea chei diferite. Deci, numărul maxim de chei cu patru trepte este:
N4 = N' + N" = 24 + 72 = 96.
În tabelul 5.1 este indicată ordinea treptelor pentru cele 96 tipuri de chei.
Se calculează acum numărul maxim în cazul general, pentru chei cu T trepte. Pentru
aceasta se va lua în considerare figura 5.8 formată din T linii şi T coloane. Una dintre trepte, de
exemplu ■ treapta 1, aşezată în coloana întîi (fig. 5.8 a) poate ocupa al doilea; loc în poziţiile
înnegrite. În ultimele două rînduri, treapta ocupă două locuri vecine, respectiv un singur loc.
Deci, din cele T rînduri ori-: zontale numai T-2 corespund condiţiei impuse (treapta să nu ocupe |
locuri alăturate). Dacă aceeaşi treaptă ocupă un loc în coloana a | doua se va obţine figura 5.8 b,
adică un pătrat cu T-1 linii şi coloane, dintre care numai
(T—1) —2 = T — 3
linii pot fi luate în considerare.

84
 Tipuri de chei pentru încuietorile tip SBW
Tipul cheii 1 2 3 4 5 6 7 8
Ordinea treptelor 1234 1243 1324 1342 1423 1432 2134 2143
Tipul cheii 9 10 11 12 13 14 15 16
Ordinea treptelor 2314 2341 2413 2431 3124 3142 3214 3241
Tipul cheii 17 18 19 20 21 22 23 24
Ordinea treptelor 3412 3421 4123 4132 4213 4231 4312 4321
Tipul cheii 25 26 27 28 29 30 31 32
Ordinea treptelor 1213 1231 1214 1241 1312 1321 1314 1341
Tipul cheii 33 34 35 36 37 38 39 40
Ordinea treptelor 1412 1421 1413 1431 2131 2141 2124 2142
Tipul cheii 41 42 43 44 45 46 47 48
Ordinea treptelor 4121 4131 1232 1242 2123 2132 2124 2142
Tipul cheii 49 50 51 52 53 54 55 56
Ordinea treptelor 2312 2321 2324 2342 2412 2421 2423 2432
Tipul cheii 57 58 59 60 61 62 63 64
Ordinea treptelor 3212 3242 4212 4232 1321 1343 2313 2343
Tipul cheii 65 66 67 68 69 70 71 72
Ordinea treptelor 3123 3132 3143 3134 3213 3231 3234 3243
Tipul cheii 73 74 75 76 77 78 79 80
Ordinea treptelor 3413 3431 3423 3432 4313 4323 1424 1434
Tipul cheii 81 82 83 84 85 86 87 88
Ordinea treptelor 2414 2434 3414 3424 4124 4142 4134 4243
Tipul cheii 89 90 91 92 93 94 95 96
Ordinea treptelor 4214 4241 4243 4234 4314 4341 4324 4342

Deplasând progresiv spre dreapta locui ocupat de treapti considerată, rezultă T-4, T-5, ...
rînduri. Dacă treapta ocupă locul a patrulea de la sfîrşit, rezultă două posibilităţi, iar dacă ocupă
ante penultimul loc în şir — o singură posibilitate (vezi fig. 5.7). Deci numărul total de rînduri
orizontale obţinute astfel va fi:
1 + 2 + 3 + … + (T — 3) + (T — 2),

adică o progresie aritmetică cu T—2 termeni, a cărei sumă este:

1 + (T − 2)
(T − 2) = (T − 1)(T − 2)
2 2
Numărul total de rînduri ce se pot obţine cu cele T trepte, fiecare treaptă luată de două ori,
va fi:
T (T − 1)(T − 1)
2
În fiecare dintre rîndurile astfel obţinute rămîn T—2 locuri libere, în care cele T—1 trepte
neutilizate în rîndul respectiv se pot aşeza în ATT−−12 moduri, întrucît o combinaţie poate diferi de
alta, fie prin ordinea, fie prin natura treptelor folosite.
85
 Din analiza combinatorie se ştie că:
m!
Amn =
(m − n )!
Aplicînd această formulă se obţine:
ATT−−12 =
(T − 1)! =
(T − 1)! = (T − 1)!
[(T − 1) − (T − 2)]! (T − 1 − T + 2)!
întrucît din fiecare rînd se obţin (T—1)! combinaţii, în total •din cele
T (T − 1)(T − 2)
rînduri,
2
se obţine numărul cheilor în care o treaptă intră de două ori:
T (T − 1)(T − 2 )
N ′′ = (T − 1)!= 1 (T − 1)(T − 2)!
2 2
Deci numărul total de chei ce se poate obţine cu 7 trepte va fi dat de formula:
1 ⎡ 1 ⎤
N T = N ′ + N ′′ = T !+ (T − 1)(T − 2)T != T ! ⎢1 + (T − 1)(T − 2 )⎥
2 ⎣ 2 ⎦
În cazul cînd T = 4, rezultă:
⎡ 1 ⎤
T ! ⎢1 + (4 − 1)(4 − 2 )⎥ = 24 ⋅ 2 = 96
⎣ 2 ⎦

5.3 Dependenţe între încuietoare şi macaz

Pentru încuierea unui macaz simplu M în ambele poziţii, este nevoie de două încuietori
(fig. 5.9): una Ip — pentru poziţia normală (pe plus) a macazului şi alta Im — pentru poziţia
manevrată pe minus).

În figura 5.9 b este arătată notaţia pe planuri a macazului şi; celor două încuietori cu o
cheie. După cum se vede, încuietoarea cu cheie se reprezintă printr-un pătrat cu un cerculeţ la
mijloc. Cînd încuiotoarea este descuiată, deci cheia în încuietoare, cerculeţul este înnegrit (plin),
iar cînd încuietoarea este încuiată (cheia scoasă) cerculeţul este gol. În figura 5.9 c macazul este
încuiat pe plus, iar îi figura 5.9 d — pe minus.
Considerînd poziţia normală a încuietorii descuiată, iar poziţia manevrată — încuiată şi
cheia scoasă, între macaz şi încuietoarea de plus există înzăvorîrea de simultaneitate:
⎡ • ⎤
⎢ ⎥
⎢⎣ MI p ⎥⎦
care conduce la:
• •
ΘI P şi ΘM
M IP

86
 iar între macaz şi încuietoarea de minus există înzăvorîrea de succesiune:
⎡M ⎤
⎢ ⎥
⎣ IM ⎦
echivalentă cu:
• •
MΘI M şi Θ
IM M
Deci:
— cînd macazul este în poziţie manevrată nu se poate încuia încuietoarea de plus,
respectiv cînd este scoasă cheia încuietoriide plus macazul este înzăvorît (încuiat) în poziţia plus;
— cînd macazul este în poziţie normală nu se poate scoate cheia din încuietoarea de
minus, respectiv cînd este scoasă cheiaîncuietorii de minus macazul este încuiat în această
poziţie (manevrată).
Macazurile unei staţii pot fi înzestrate numai cu încuietori cu I o singură cheie. Un
parcurs oarecare se consideră asigurat cînd sînt scoase toate cheile de la încuietorile care
înzăvorăsc macazurile clin parcursul respectiv în poziţia corespunzătoare.

Astfel, pentru staţia din figura 5.10 parcursul de intrare la linia întîi va fi asigurat cînd
acarul este în posesia cheilor I1p şi I5p, pentru linia a doua — cînd este: în posesia cheilor I1p şi
I5p, etc. Deci, pentru fiecare parcurs de intrare, acarul trebuie să fie în posesia a două chei (cîte
una pentru fiecare macaz din parcurs).
Dacă în parcurs intră un număr mare de macazuri (cazul staţilor mari), rezultă un număr
mare de chei. Cheile astfel obţinute se repun pe tabloul de chei. Pentru descuierea parcursului
(după ce trenul s-a garat), se ridică cheile de la tablou şi se descuie încuietorile. Dacă se aşteaptă
un al doilea tren, se iau numai cheile de la încuietorile macazurilor a căror poziţie trebuie
schimbată şi se încuie apoi restul macazurilor. Se obţine astfel o rapiditate în facerea şi
desfacerea parcursurilor, dar — din cauza numărului mare de chei — nu sînt excluse şi unele
încurcături.
Pentru o şi mai mare rapiditate, în asigurarea unui parcurs comandat pot conlucra doi sau
mai mulţi acari, de la aceeaşi cabină sau de la cabine diferite. Cheile obţinute se numesc chei de
parcurs.

5.3.1 Încuietori conjugate

Pentru a obţine un număr mai mic de chei de parcurs, eventual o singură cheie de parcurs,
se folosesc încuietori cu una şi cu două chei conjugate între ele.
De reţinut că la o încuietoare cu două chei una dintre chei rămîne întotdeauna blocată în
încuietoare, şi anume: cînd este descuiată se blochează cheia de control, iar cînd este încuiată se
blochează cheia de înzăvorîre.
Fie o încuietoare I1 cu o cheie C1 şi alta I2 cu două chei: C1 — de înzăvorîre şi C2 — de
control (fig. 5.11). Se notează cu B1 şi B2 cele două locaşuri de cheie ale încuietorii I2 - în poziţia
normală — descuiată — a celor două încuietori, cheile C1 şi C2 sînt blocate fiecare cu
încuietoarea sa.
După ce se încuie I1 se scoate cheia C1, se introduce în locaşul B1 şi se răsuceşte;
încuietoarea I2 se încuie şi permite scoaterea cheii de control C2. În felul acesta s-au încuiat
ambele încuietori s-a obţinut în final o singură cheie. Cheia încuietorii I1 a rămas blocată în
încuietoarea I2.

87
 Pentru descuierea celor două încuietori se introduce cheia C2 (şi se răsuceşte; astfel se
descuie încuietoarea I2 şi se poate scoate cheia C1 pe care introducînd-o apoi în încuietoarea I1 şi
răsucind-o se descuie şi aceasta. Încuietorile I1 şi I2 se numesc încuietori conjugate.
În acelaşi mod se pot conjuga trei sau mai multe încuietor una cu o cheie, celelalte cu
două chei (fig. 5.12).

5.3.2 Exemple de asigurare cu încuietori a macazurilor

Să se asigure, de exemplu, cu încuietori conjugate macazuril din figura 5.13 astfel încît să
se obţină cîte o singură cheie de parcurs pentru fiecare linie. Deoarece macazurile trebuie
încuiate în ambele poziţii, se vor instala cîte două încuietori la fiecare: macazul M1 — cu o
singură cheie, iar la macazul M3 — cu două chei.
Pentru asigurarea parcursului la linia a treia, se scoate cheia I1m. Pentru un parcurs la linia
a doua, se scoate cheia I1p, se intra duce în încuietoarea I3P şi se scoate cheia de control care
devin cheie de parcurs pentru linia a doua. Pentru parcursul la linia întîi se scoate tot cheia I1p —
care se introduce, de această dată, în încuietoarea I3m şi se scoate cheia de control care devine
astfel cheie de parcurs pentru linia întîi.
Pentru deschierea parcursului (de exemplu de la linia întîi), se introduce cheia de parcurs
în încuietoarea I3m, scoţîndu-se — totodată — cealaltă cheie care se introduce apoi în
încuietoarea I1 şi se descuie. Astfel, macazurile devin libere şi se pot manevra pentru o nouă
comandă.

În figura 5.14 se arată modul de conjugare a încuietorilor de pe o diagonală. Se va

proceda fie conform schiţei a, fie conform schiţei b, ţinînd seama de drumul cel mai scurt pe care
trebuie să-l parcurgă acarul la descuierea şi la încuierea unui parcurs.
Asigurarea unei diagonale de la o linie de garaj din linie curentă, cu linie de evitare, se
face aşa cum se arată în figura 5.15.

88
89
 Asigurarea unei bretele se poate face ca în figura 5.16 a sau ca în figura 5.16 b. În primul
caz se obţine cîte o singură cheie, cînd toate macazurile sînt pe plus, respectiv pe minus. În cazul
al doilea se obţin cîte două chei şi efectuarea unui parcurs este mai rapidă. Alegerea modului de
conjugare depinde de situaţia locală, putîndu-se obţine şi alte soluţii (vezi cazul diagonalei);
eventual se pot folosi numai încuietori cu o singură cheie.
Fie staţia din figura 5.17 a, în care linia a patra nu este linie de circulaţie (de ex., linie de
magazie). Asigurarea cu încuietori se poate face ca în figura 5.17 b, cînd se obţine cîte o singură
cheie de parcurs pentru fiecare dintre cele trei linii (I, II, III) sau ca în figura 5.17 c, cînd se obţin
două chei de parcurs; una comună pentru toate liniile (cea a încuietorii de la macazul liniei de
evitare) şi a doua pentru fiecare linie în parte.
Dacă linia a patra ar fi de circulaţie, asigurarea cu încuietori s-ar putea face ca în figura
5.17 d, în care caz rezultă o cheie de parcurs pentru linia a patra şi cîte două chei pentru celelalte
linii.

5.3.2.1 Asigurarea cu încuietori a traversării dublă-joncţiune

Traversarea dublă-joncţiune poate fi: cu mînuire simplă, aşa cum se arată în figura 5.18
sau cu mînuire dublă aşa cum se arată în figura 5.19.
În cazul mînuirii simple, folosită tot mai rar, cele opt ace se manevrează simultan şi deci
sînt posibile două parcursuri: AB şi CD sau AD şi CB şi invers.

În cazul mînuirii duble, cele patru ace de la o extremitate se manevrează separat de cele
de la cealaltă extremitate. Astfel, sînt posibile patru parcursuri: AB sau BA, AD sau DA, CB sau
BC şi CD sau DC.
Traversarea dublă-joncţiune cu mînuire dublă poate face funcţia de macaz de acoperire,
proprietate, de care nu se bucură traversarea cu mînuire simplă. În plus, cele cu mînuire simplă
se manevrează mai greu şi nu se pot centraliza.
Din cele de mai sus rezultă că, pentru asigurarea unei traversări dublă-joncţiune cu
mînuire simplă, sînt de ajuns două încuietori; una pentru asigurarea pe plus (parcursurile AB şi
CD) şi una pentru asigurarea pe minus (parcursurile AD şi CB). Totuşi, pentru a avea controlul
lipirii acelor de contraace se va monta cîte o încuietoare de plus şi una de minus la fiecare
extremitate.
Avînd în vedere avantajele traversării dublă-joncţiune cu mî-:uire dublă, folosirea ei s-a
generalizat. Asigurarea acesteia se face aşa cum se arată în figura 5.20. Cele patru parcursuri se
asigură cu următoarele încuietori:
— pentru parcursul AB şi BA, cu încuietorile I5m şi I7m;
— pentru parcursul AD şi DA, cu încuietorile I5P şi I7m;
— pentru parcursul CD şi DC, cu încuietorile I5P şi I7P;
— pentru parcursul CB şi BC, cu încuietorile I5m şi I7P.
În figura 5.19 s-a indicat locul de montare a încuietorilor I5P şi I5m.. Traversarea dublă-
joncţiune din figura 5.20 poate fi asigurată şi cu încuietorile I'5p, I'5m, I'7p şi I'7m (reprezentate cu
linie punctată).

90
 În figura 5.19 încuietorile I’5p şi I'5m sînt marcate prin cîte un cerculeţ negru.
În cazul cînd încuietorile trebuie conjugate, soluţia este arătată în figura 5.21. În acest
caz, este absolut necesar ca macazul 7 să aibă două încuietori de plus şi două de minus. Se vor
obţine astfel următoarele chei de parcurs:
— pentru parcursul AB şi BA, cheia încuietorii I7m;
— pentru parcursul AD şi DA, cheia încuietorii I’7m
— pentru parcursul CD şi DC, cheia încuietorii I’7p;
— pentru parcursul CB şi BC, cheia încuietorii I7P,

Ca exemplu de asigurare a unei staţii care are şi traversări dublă-joncţiune, se consideră

extremitatea staţiei din figura 5.22 cu două direcţii simple X şi Y.
Din tabelul de înzăvorîre a macazurilor se observă că macazurile 1 şi 9, respectiv 3 şi 11,
ocupă simultan aceeaşi poziţie (de plus sau de minus). În consecinţă, încuietorile de plus ale
macazurilor 1 şi 9, respectiv 3 şi 11, pot fi conjugate. La fel, pot fi conjugate şi încuietorile de
minus ale acestor macazuri.
La macazurile 5 şi 7 se vor instala cîte două încuietori cu o singură cheie, pentru a le
încuia pe plus şi pe minus. În felul acesta, se vor obţine două sau trei chei de parcurs (trecute în
partea dreaptă a tabelului)
În figura 5.22 s-a notat cu 1, 2, ..., 12 numărul de ordine al cheilor celor 12 încuietori
folosite.
Executarea unui parcurs (de exemplu o intrare de la Y pe linia II) se face în modul
următor: se încuie macazul 3 pe minus şi se scoate cheia 4 cu care se încuie macazul 11 pe plus,
obţinîndu-se prima cheie de parcurs 12. A doua de parcurs (cea cu numărul 8) se obţine prin
încuierea macazului 5 pe plus.
Dacă staţia are forma din figura 5.23 a, pentru asigurarea macazurilor cu încuietori
conjugate, în aşa fel încît să se obţină cîte o cheie de parcurs pentru fiecare linie, există trei
soluţii, după cum se folosesc opt încuietori (fig. 5.23 c), nouă încuietori (fig. 5.23 d) sau zece
încuietori (fig. 5.23 e). De preferat este soluţia cu zece încuietori deoarece ea obligă pe acar să
verifice starea încuietorilor ori de cîte ori asigură un parcurs, dar necesită timp mai mult pentru
încuierea sa.

5.3.2.2 Asigurarea cu încuietori a macazurilor depărtate

Cînd macazurile prevăzute cu încuietori conjugate sînt depărtate unul de altul, pregătirea
şi desfacerea parcursurilor durează mult. pentru a evita acest inconvenient se folosesc
următoarele metode:
— inversarea ordinii de încuiere a macazurilor;
— fracţionarea parcursurilor.
În staţia schiţată în figura 5.24 a liniile întîi şi a doua sînt de circulaţie, iar linia a treia —
nu (de exemplu linie cu pod-basculă pentru cîntărirea vagoanelor). În mod normal, conjugarea
încuietorilor este cea din figura 5.24 b. Întrucît macazurile 1 şi 3 sînt depărtate, pentru a micşora
durata pregătirii parcursului la linia a doua, se inversează încuietorile conjugate ale macazurilor 1
şi 3 (fig. 5.24 c). În acest caz, încuietoarea macazului 3 stă încuiată, iar cheia sa — introdusă în
încuietoarea cu două chei a macazului 1. Această metodă s-a folosit şi la asigurarea parcursurilor
la liniile I şi II din figura 5.23 c, d unde cheia încuietorii I7p poate sta în încuietoarea I1p.
91
92
93
 În figura 5.25 a pregătirea parcursurilor durează mult în cazul cînd grupele de macazuri A
şi B sînt depărtate. Dacă însă pregătirea lor se face fracţionat pentru fiecare grupă în parte, ca în
figura 5.25 b, infiinţînd două posturi de macazuri, durata pregătirii lor va fi mult mai mică.

5.4 Sabotul de deraiere şi dependenţă SA cu încuietoarea de macaz

Saboţii de deraiere se montează în scopul de a împiedica trecerea materialului rulant peste
anumite puncte. În mod obişnuit, saboţii de deraiere se instalează la liniile pe care se depozitează
vagoane sau a liniile pe care se execută manevre, spre a evita ieşirea materialului rulant în linia
curentă sau în liniile de circulaţie ale staţiei.
În cazul cînd sabotul este pe linie, vagonul care vine în contact cu el este oprit — dacă are
viteză mică — sau deraiat.
Manevrarea sabotului de deraiere se poate face fie de la distanţă — prin transmisie
mecanică ori cu ajutorul unui electromecanism — fie la faţa locului cu mîna, ca, în cazul
instalaţiilor de asigurare.
La C.F.R. se foloseşte sabotul de mînă tip SBW care, prin cele două încuietori ale sale,
poate fi pus în dependenţă cu încuietorile macazurilor.
În figura 5.26 este desenat sabotul SBW în vedere frontală, de sus şi laterală. El se
compune din următoarele părţi: dispozitivul de fixare la şină, dispozitivul de deraiere şi
dispozitivul de încuiere şi înzăvorîre.
Sabotul, se prinde de talpa şinei prin intermediul a patru cleşti cl şi a două suporturi de
fixare S1 şi S2, construite din tablă îndoită in formă de U.
Dispozitivul de deraiere este format dintr-o placă de tablă de 10 mm grosime, P, avînd o
porţiune orizontală şi alta înclinată. Pe porţiunea orizontală este fixată prin nituire corniera de
deraiere Cr. formă de unghi obtuz, pentru a produce deraierea în ambele sensuri şi pentru a putea
monta sabotul pe oricare dintre firele căii.
Placa P poate fi rotită în jurul axului a. Un alt ax b, montat pe umerii U, serveşte pentru
acţionarea dispozitivului de înzăvorîre, prin braţul de acţionare c.
Pe placa frontală P; a sabotului sînt montate două broaşte B1 şi B2, iar dedesubt este sudat
suportul înzăvorîtorului S1. În interiorul fiecărei broaşte (fig. 5.27) se află un zăvor z — şi patru
verturi, v — identice cu cele de la încuietoarea de macaz cu o cheie. Zăvorul culisează pe
verticală ghidat de nişte ştifturi. Ştiftul s5 serveşte pentru conducerea cheii, iar s0 împiedică
rotirea ei spre stîngă.
Pe zăvor se înşurubează un prelungitor p, de secţiune pătrată, care lunecă într-o culisă
montată pe placa frontală, sub broască.
Înzăvorîtorul (fig. 5.28) se compune dintr-o placă de înzăvo-rîre 1, cu două găuri 2, 3, în
care intră prelungitoarele zăvoarelor. Placa este prevăzută cu un limitator de cursă 4.
Înzăvorîtorul mai are o ureche de articulare 5, de care este prins braţul c.
Cînd sabotul este pe linie, prelungitorul p1 din stînga se găseşte în dreptul găurii 2 şi
răsucind cheia acesta pătrunde în placă, încuind sabotul, şi cheia din stînga poate fi scoasă din
broască. În schimb cheia din dreapta rămîne blocată, deoarece pentru a fi scoasă ar trebui coborît
zăvorul, ceea ce nu este posibil, acesta lovindu-se în partea plină a plăcii.
Pentru a răsturna sabotul de pe linie, permiţînd astfel trecerea materialului rulant, se
introduce cheia în broasca din stînga şi se răsuceşte, ridicînd zăvorul. Apoi se apucă mînerul m şi
se răstoarnă placa de deraiere în jurul axului a (fig. 5.26). Prin aceasta braţul c roteşte
inzăvorîtorul în sensul săgeţii (fig. 5.28 a) şi permite încuierea -broaştei din dreapta şi scoaterea
cheii; cealaltă cheie rămîne blocată.
Dispozitivul de semnalizare al sabatului se compune dintr-un felinar care poate ocupa una
dintre poziţiile din figura 5.29. Felinarul este montat pe un ax vertical ce poate fi rotit cu 90°,
prin intermediul unei bare prinsă de axul b (din fig. 5.26).

94
95
96
 Sabotul se montează ca în figura 5.30 între două traverse, sprijinit pe plăcile tirfoanelor,
care vor prelua o parte din efort în cazul atacării sabotului.
Deraierea se produce în felul următor: o roată se urcă pe placa de deraiere şi atingînd
corniera este împinsă înspre exterior, ceea ce face ca cealaltă roată să sară de pe şină.

În figura 5.31 se vede modul în care încuietoarea sabotului (asimilată cu o încuietoare de

macaz cu două chei) este conjugată cu încuietoarea de plus a macazului M. În poziţie normală
sabotul este pe linie şi macazul încuiat, cheia sa aflîndu-se în broasca din dreapta a sabotului.
Cealaltă cheie a sabotului se află pe tabloul de chei, într-o broască a aparatului de comandă sau
de manevră ori într-o încuietoare a unui macaz din parcurs.
Pentru a răsturna sabotul de pe linie se aduce cheia de control, se răsuceşte şi se scoate
cheia din dreapta cu care se descuie macazul; sabotul este astfel încuiat în poziţie manevrată.

Ca exemplu, de conjugare a sabotului de deraiere cu încuietori ce macaz se va considera

extremitatea din dreapta a staţiei din figura 5.32, pe a cărei primă linie este instalat un pod-
basculă — PB — pentru cîntărirea vagoanelor şi în consecinţă un sabot de deraiere pentru a
împiedica o eventuală fugire a acestora.

Modul de conjugare sabot-încuietoare este arătat în figura 5.33. Se observă că cheia

sabotului se păstrează în una dintre încuietorile macazului 2, de unde începe propriu-zis
efectuarea oricărui parcurs de intrare sau de ieşire. După încuierea macazurilor se obţine o
singură cheie de parcurs pentru fiecare linie de circulaţie.

97
5.5 TABLOURI DE CHEI
Tablourile de chei servesc pentru controlul executării parcursurilor comandate şi se
montează la posturile deservite de revizorii de ace sau de impiegaţii de mişcare.
Controlul executării parcursului se face prin verificarea existenţei pe tablou a cheilor
încuietorilor de la macazurile ce intră în parcurs, după cum urmează:
— pentru intrări sau treceri fără oprire, cheile de control ale încuietorilor de la macazurile
atacate pe la vîrf şi pe la călcîi, precum şi de la cele de acoperire;
— pentru ieşiri, după oprire în staţie, cheile rezultate prin înmuierea macazurilor atacate
pe la vîrf, precum şi a celor de acoperire.
Cheile macazurilor care nu intră în parcursul de primiri sau expedieri şi ale macazurilor
care deservesc liniile de depozitare a trenurilor de ajutor, de intervenţie, de combatere a
incendiilor şi a vagoanelor încărcate cu mărfuri periculoase, din categoria explozive, se păstrează
de către impiegatul de mişcare.
După modul de construcţie, tablourile pot fi:
— cu ştifturi pentru agăţarea cheilor;
— mecanice, cu broaşte de chei;
— mixte.

5.5.1 Tablouri cu ştifturi pentru agăţarea cheilor

Tablourile de acest tip sînt cele mai utilizate şi se compun dintr-un panou de lemn pe care
este desenată schiţa staţiei şi programul de înzăvorîre. În dreptul fiecărei linii sînt desenate
dreptunghiuri, în interiorul cărora se agaţă cheile încuietorilor de la macazurile ce întră în
parcursul respectiv (fig. 5.34).

Pentru ca fiecare cheie să poată fi agăţată pe tablou numai în locaşul indicat, urechea sa
are trei găuri: în una din ele intră ştiftul de agăţare, mai gros, iar în celelalte două intră ştifturile
de control, care se aranjează diferit pentru fiecare cheie (fig. 5.3.5). Ştifturile sînt nituite pe o
plăcuţă metalică ce se prinde pe panou cu şuruburi.
Inscripţiile şi plăcuţele sînt vopsite în negru, iar fondul tabloului în alb. Tabloul este
prevăzut cu uşi glisante sau cu balamale, avînd geam transparent sau plasă de sîrmă, cînd are
dimensiuni mai mari. Uşile tabloului sînt prevăzute cu broaşte pentru încuiere.
Cînd pentru mai multe parcursuri sînt necesare aceleaşi chei (fig.5.36) se montează o
singură plăcuţă, cheia respectivă fiind comună pentru toate parcursurile.

98
5.5.2 Tablouri mecanice de chei
Tabloul mecanic de chei (fig. 5.37) se compune dintr-o cutie metalică dreptunghiulară 1,
în interiorul căreia se găsesc linealele de parcurs 2, aşezate orizontal, linealele de înzăvorîre 3,
aşezate vertical şi broaştele de chei 4, montate în partea de sus şi de jos a tabloului. Broaştele sînt
asemănătoare cu cele ale sabotului de deraiere.

Macazurile sînt înzestrate cu încuietori cu o singură cheie. Prin introducerea şi răsucirea

cheii scoase din încuietoare, zăvorul deplasează corespunzător linealul de înzăvorîre respectiv,
care culisează în nişte gărzi 5, în formă de pieptene. Linealele de parcurs, cîte unul pentru fiecare
linie, sînt deplasate la stînga sau la dreapta (pentru intrări sau pentru ieşiri) de către un buton de
parcurs 6 solidar cu linealul'. Butonul se mişcă într-o tăietură orizontală 7 a capacului, putînd
ocupa trei poziţii: normală (la mijlocul tăieturii) şi manevrată la stînga sau la dreapta.
De o parte şi de alta a acestei tăieturi, în capacul tabloului se mai află cîte o tăietură 8
(fereastră) pentru indicatorii de parcurs, în poziţie normală a butonului de parcurs, culoarea
indicatorului este albă, iar în poziţie manevrată — roşie.
În dreptul broaştelor capacul de tablă are orificii pentru introducerea cheilor. Pe linealele
de parcurs, la intersecţia acestora cu linealele de înzăvorîre acţionate de cheile macazurilor ce
intră în parcursul respectiv, sînt fixate nişte piedici 9 de o parte sau de alta a linealelor de
înzăvorîre (fig. 5.37 b).
În dreptul piedicilor, linealele de înzăvorîre au cîte o crestătură 10. În poziţie normală —
cheia scoasă din broască — tăietura este deplasată, astfel că piedica 9 loveşte în partea plină a
linealului 3. După deplasarea linealului de înzăvorîre, tăietura sa ajunge j în dreptul piedicii 9 şi
permite deplasarea linealului de parcurs 2. Deplasarea acestuia este posibilă însă numai în cazul
cînd toate linealele de înzăvorîre ale parcursului comandat sînt deplasate corespunzător. Prin
deplasarea linealului de parcurs se înzăvorăsc linealele de înzăvorîre, iar cheile respective se
blochează în broaşte.
Prin aceste tablouri de chei se pot realiza dependenţe între poziţia macazurilor şi poziţia
semnalelor. În acest scop cheile semnalelor, care în poziţie normală a butoanelor de parcurs sînt
blocate în broaştele lor 11, pot fi scoase numai după deplasarea corespunzătoare a butoanelor; cît
timp cheile semnalelor sînt scoase din tablou, butonul de parcurs rămîne blocat.
Din punctul de vedere al siguranţei circulaţiei, tablourile mecanice de chei sînt superioare
celor cu ştifturi de agăţare, pentru următoarele motive:
— verifică aducerea tuturor cheilor din parcursul comandat;
—- cheia semnalului nu poate fi scoasă (şi deci semnalul nu poate fi pus pe liber) decît
după ce cheile macazurilor din parcurs au fost blocate în broaşte;
— construcţia tabloului nu permite decît eliberarea cheii semnalului corespunzător
parcursului efectuat (intrare sau ieşire).
Pe capacul tabloului este desenată schiţa liniilor şi a macazurilor deservite de postul de
macazuri respectiv.

99
5.5.3 Tablouri mixte de chei
În cazul staţiilor mari, cu mai multe direcţii, în scopul simplificării tablourilor de chei şi
pentru a putea executa parcursuri simultane, s-au utilizat tablouri mixte, la care pentru o parte din
macazuri se folosea un tablou mecanic, iar pentru celelalte — tablou cu ştifturi (fig. 5.38).

Instalaţiile de asigurare cu încuietori cu chei fără bloc alcătuite din elementele descrise
mai înainte (încuietori de macaz şi tablouri de chei, eventual saboţi de deraiere) se folosesc din
100
ce în ce mai rar, pe linii secundare, cu trafic redus. Ca semnale s-au folosit cele cu disc, de obicei
electrice, - acum se folosesc semafoare de intrare manevrate, la ordinul şi sub supravegherea
impiegatului de mişcare, de la o capră exterioară. De obicei nu există semnale de ieşire.

5.6 Instalaţii pentru controlul poziţiei macazurilor şi semnalelor cu

chei şi bloc
Elementele componente ale unei asemenea instalaţii sînt arătate în figura 5.39, pentru o
staţie cu două direcţii cu cale simplă şi trei linii. Acestea sînt: încuietorile de macaz, cu una şi cu
două chei, conjugate între ele, saboţii de deraiere (dacă este cazul), semafoarele de intrare şi de
ieşire, semnalele prevestitoare precedate de balize avertizoare cu dungi oblice, iar în interior —
aparatul de comandă din biroul de mişcare şi aparatele de manevră din cabinele de la posturile de
acari.
Uneori pîrghiile semnalelor sînt montate pe o capră separată, numită boc, instalată în
cabină sau, mai adesea, în exterior. Pentru manevrarea pîrghiilor, care în poziţie normală sînt
înzăvorîte, capra este prevăzută cu două încuietori, una pentru semaforul de intrare şi alta pentru
cel de ieşire. Pîrghiile se pot manevră numai după ce se introduce în încuietoarea respectivă
cheia scoasă din aparatul de manevră.

Dependenţa dintre aparatul de comandă şi aparatele de manevră se realizează electric,

prin intermediul cîmpurilor electrice de bloc de curent alternativ, iar legătura dintre ele se face
prin cablu subteran.
Instalaţiile de acest gen trebuie să îndeplinească următoarele condiţii de siguranţă:
⎯ nici un tren să nu poată intra, trece sau ieşi din staţie, peliniile asigurate, fără
consimţămintul impiegaului de mişcare, dat prinaparatul de comandă;
⎯ instalaţia trebuie să asigure înzăvorîrea reciprocă a macazurilor şi a
semnalelor, prin intermediul încuietorilor de control' pentru macazuri şi
semnale j
⎯ încuietorile semnalelor nu trebuie să permită scoaterea cheiidin încuietoare în
timp ce semnalul este pe liber şi să nu permităpunerea pe liber a semnalului
decît cu cheia anume destinată;
⎯ instalaţia să excludă comenzi de parcursuri incompatibilepentru circulaţia
trenurilor în staţie;
⎯ descuierea macazurilor, după intrarea sau ieşirea trenului şireaducerea la
normal a semnalului, să nu fie posibilă decît cu con-simţămîntul impiegatului
de mişcare;
⎯ punerea pe liber a semnalului sau scoaterea cheii în acestscop să nu fie
posibilă decît după ce acarul asigură parcursul, blo-cînd cîmpul de asigurare;
⎯ în cazul unei treceri fără oprire prin staţie, să se execute maiîntîi comanda de
ieşire şi numai după aceea comanda de intrare.

101
5.6.1 Aparatul de comandă
Aparatul de comandă sau blocul central, situat în biroul de mişcare, serveşte pentru
controlul şi darea comenzilor la aparatele de manevră din cabine. El se compune din următoarele
părţi (fig. 5.40):
— Un dulap de lemn, care serveşte ca postament şi în care segăsesc capetele de cablu ce
leagă aparatul de comandă cu cele demanevră.
— Cutia mecanică (a înzăvorîrilor) aşezată deasupra dulapului de lemn, în care se găsesc
linealele de înzăvorîre şi axele de program, cu ajutorul cărora se realizează dependenţele dintre
manetelede parcurs şi cîmpurile de bloc. În partea din faţă a aparatului se găsesc manetele de
parcurs, grupate pe direcţii, cîte una pentru fiecare linie asigurată şi introdusă în bloc. Aceste
manete se înclină înaîară în cazul unei comenzi de intrare din direcţia respectivă şi înspre interior
— pentru o comandă de ieşire, conform indicaţiilor depe tăbliţele aşezate în dreptul fiecăreia. În
cazul unei treceri fărăoprire (pasaj), manetele de parcurs ale liniei pe care se efectueazătrecerea
se înclină corespunzător: una spre intrări, alta spre ieşiri.
Dacă staţia are liniile în formă de paralelogram, pasajul se admite cu intrarea pe linie
abătută şi ieşirea pe directă.
În partea laterală a cutiei mecanice se găseşte o încuietoare cu o cheie, numită cheie
principală, care — atunci cînd este scoasă — blochează aparatul şi nu permite darea nici unei
comenzi.
— Cutia electrică, situată deasupra cutiei mecanice, prevăzută cu şase locuri de cîmpuri
de bloc, dintre care numai două sînt ocupate (cîte un cîmp pentru fiecare direcţie). Cîmpurile
servesc pentru realizarea dependenţei dintre aparatul de comandă şi cele de manevră la
asigurarea şi despiedicarea parcursurilor şi sînt de curent alternativ, în stare normală, ele sînt
blocate, iar în stare manevrată sînt deblocate. Ferestrele indică în primul caz culoarea albă, iar în
al doilea caz — culoarea verde.

În interiorul cutiei electrice se găseşte inductorul de bloc, care ijenerează curentul electric
necesar acţionării cîmpurilor şi soneriilor. El se manevrează printr-o manivelă exterioară.
Pe un panou de lemn, aşezat deasupra cutiei electrice, sînt montate două butoane de
sonerie şi două sonerii, precum şi indicatoarele pentru controlul poziţiei semnalelor de intrare.
Aparatul de comandă este prevăzut cu un registru mecanic aşezat în interiorul cutiei
mecanice. El este alcătuit dintr-o serie de lineale longitudinale, aşezate pe muchie şi ghidate de
tăieturile din aşa-numiţii „piepteni" şi dintr-o serie de axe pătrate, numite axe de program,
perpendiculare pe lineale şi deasupra lor. Linealele şi axele de program formează un fel de grilaj
orizontal. Axele de program sînt rotite spre stînga sau spre dreapta cu 45° de către manetele de

102
parcurs, montate la capătul lor, în exteriorul cutiei mecanice. În afara axelor de program,
acţionate de manete, mai sînt încă două, corespunzătoare celor două cîmpuri.
Aspectul registrului mecanic pentru staţia din figura 5.39 este arătat în figura 5.41.
Linealele sînt de două feluri: de dependenţă între manete (1, ..., 5) şi de asigurare (6, 7).
Linealele de dependenţă, cu unul mai puţin decît numărul manetelor de parcurs, servesc la
realizarea înzăvorîrilor dintre manete, iar linealele de asigurare — în număr de două — la
realizarea înzăvorîrilor dintre manete şi cîmpuri.

Notînd cu L — numărul liniilor asigurate din staţie şi cu D — numărul direcţiilor din

staţie, numărul total de lineale este:
N t = N d + N a = (L ⋅ D − 1) + d
în cazul de faţă:
Nt = (3 · 2 — 1) + 2 = 5 + 2 = 7 lineale.
La capătul linealelor de asigurare şi perpendicular pe ele se găseşte un lineal, 8, care
este în legătură cu broasca cheii principale şi serveşte la imobilizarea linealelor de asigurare
cînd cheia principală este scoasă din broască.

Pe axele de program sînt montate următoarele tipuri de elemente:

⎯ element purtător de lineale — notat cu 9 în figura 5.41 şi prezentat detaliat în
figura 5.42 prin care se deplasează linealele de dependenţă la înclinarea
manetei sau, în cazul linealelor de asigurare, roteşte axul de program de sub
cîmp la deplasarea linealului;
⎯ element de conducere şi de înzăvorîre notat cu 10 în figura 5.41 şi prezentat detaliat
în figura 5.43 — care serveşte la deplasarea şi la înzăvorîrea linealelor de asigurare de
către manetelede parcurs;

103
 ⎯ element de înzăvorîre — notat cu 11 în figura 5.41 şi prezentat detaliat în figura 5.44
— care serveşte la înzăvorîrea manetelorprin deplasarea linealelor de dependenţă sau
reciproc, la înzăvorîreaacestor lineale prin rotirea manetelor;
⎯ element limitator — notat cu 12 în figura 5.41 şi prezentatdetaliat în figura 5.45 —
prin care se limitează cursa manetelor deparcurs;
⎯ ghid pentru contacte — notat cu 13 în figura 5.41 şi prezentat detaliat în figura 5.46
— care serveşte la stabilirea şi la întreruperea contactelor electrice cînd maneta este
înclinată (fig. 5.47).

Primele trei tipuri de elemente se montează pe axele de program la intersecţia acestora cu

linealele, iar pe lineale sînt montate — prin nituire — piedici. Prin aceste elemente şi piedici se
realizează dependenţa mecanică dintre manete, astfel îneît la o comandă dată (o manetă înclinată)
toate manetele care comandă parcursuri incompatibile cu parcursul comandat să fie înzăvorîte.
Montarea piedicilor pe lineale se face avînd în vedere posibilitatea executării
rjarcursurilor simultane, conform planului de exploatareal staţiei.
Excluderea comenzilor de parcursuri incompatibile prin elementele de înzăvorîre se face
cu ajutorul a patru piedici — a, b, c şi d (v. fig. 5.44) -— care se pot combina în diferite moduri
pentru a împiedica sau nu, la deplasarea linealului într-un sens sau în altul de către o manetă,
rotirea spre stînga sau spre dreapta a celorlalte manete.
Astfel, dacă în
dreptul unui element
există toate cele patru
piedici, axul de
program pe care este
montat nu va putea fi
rotit in nici un sens
oricum s-ar deplasa
linealul şi, invers, axul
rotit, în orice sens
imobilizează linealul şi
în consecinţă maneta
care l-ar putea deplasa
(fig. 5.48 a).
Dacă de exemplu lipseşte piedica b (fig. 5.48 b) elementul va putea fi rotit numai spre
stînga după ce linealul a fost deplasat spre stînga şi, la rîndul lui, linealul poate fi deplasat numai
spre stînga cînd elementul este rotit spre stînga.
Dacă lipsesc două piedici (fig. 5.48 c), se obţin mai multe grade de libertate pentru rotirea
elementului după deplasarea linealului şi viceversa.

104
105
 Înzăvorîrea manetei de parcurs în poziţie manevrată se realizează prin blocajul de sub
cîmpul direcţiei respective, notat cu 14 in figura 5.41 şi prezentat detaliat în figura 5.49 a şi b. Pe
axul de program 1, rotit de linealul de asigurare 2 prin elementul 3, este montată piedica 4. În
poziţia normală a cîmpului (blocat), numărul 5 al piedicii 4 intră într-o tăietură a clichetului 6, pe
care se reazemă tija de blocare 7 a cîmpului. Un al doilea clichet 8, pe care se reazemă tija de
apăsare 9 a cîmpului, se află deasupra piedicii 4.
După ce axul de program 1 a fost rotit prin înclinarea unei manete de parcurs şi cîmpul a
fost deblocat (fig. 5.49 b), clichetul 6 este împins în sus de un arc şi piedica 4 nu mai poate
reveni la normal, deoarece umărul ei loveşte îi partea plină a clichetului 6. Piedica nu poate
reveni la normal nici atunci cînd se apasă pe butonul cîmpu-lui, deoarece clichetul 8 — împins în
jos de tija de apăsare a cîmpu-lui — împiedică rotirea ei.
După ce însă se blochează cîmpul şi se eliberează pîrghia sa de apăsare, clicheţii — sub
acţiunea unor arcuri — revin în poziţia normală şi permit astfel revenirea la normal a piedicii 4 şi
deci a manetei de parcurs. Readucerea la normal a linealelor de asigurare se face de nişte arcuri
speciale 15 (v. fig. 5.41).
La instalaţiile mai vechi la care se folosesc semnale electrice cu disc tip Banovici, pe
lîngă manetele de parcurs, mai există o manetă centrală al cărei rol era de a nu permite trecerea
fără oprire decît pe linia directă a staţiei. Pentru intrări ea se înclină spre stînga, pentru pasaj spre
dreapta, iar pentru ieşiri rămînea verticală, neacţionată.

5.6.2 Aparatul de manevră

Aparatul de manevră cu pîrghii (fig. 5.50) pentru manevrarea semnalelor se compune din:
— Postamentul metalic cu cele trei pîrghiipentru manevrarea semnalelor. Pentru
manevrarea semaforului de intrare se foloseşte, de obicei, o pîrghie cu un braţ cu trei poziţii sau
o pîrghiedublă, iar pentru manevrarea semaforului de ieşire şi a semnalului prevestitor — cîte o
pîrghiecu două poziţii. În poziţie normală, toate pîrghi-ile sînt
blocate şi îndreptate în jos, cu excepţiapîrghiei duble a
semaforului de intrare care areun braţ în sus şi celălalt în jos.
Postamentul areşi cîteva (de obicei patru) locuri de rezervă
pentru pîrghii.
Sub postamentul metalic, pe o grindă de sub podeaua
cabinei, sînt montaţi scripeţii trans misiei de sîrmă.
— Cutia mecanică, aşezată pe postamentumetalic al
pîrghiilor de semnal, hi care se găsesc linealele înzăvorîtoare şi
axele de prograncare împreună alcătuiesc registrul mecanic îifaţa
cutiei mecanice se află cîte o încuietoare de bloc pentru fiecare
linie, în care se introduce cheia de parcurs a liniei respective. De
asemenea, se mai găseşte o manetă de direcţie care trebuie
înclinată într-un sens pentru intrări şi în alt sens pentru ieşiri,
conform inscripţiilor de pe tăbliţa indicatoare. Tot aici se mai
află un indicator montat pe axul de program al semaforului de
intrare, care se roteşte odată cu acesta: spre stingă cînd semaforul
este pus pe liber cu două braţe şi spre dreapta, cînd semaforul este pus pe liber cu un braţ. Cînd
semaforul este pe oprire, indicatorul stă vertical.
— Cutia electrică, aşezată deasupra cutiei mecanice, cu uncîmp electric de curent
alternativ şi trei locuri de rezervă. În poziţie normală, cîmpul este deblocat şi fereastra sa arată
culoarea albă;in stare manevrată, cîmpul este blocat şi fereastra sa arată culoareaverde. În
interiorul cutiei electrice se află inductorul de bloc, manevrat printr-o manivelă exterioară.
— Pe planşeta de lemn de deasupra cutiei electrice se află o sonerie şi un buton de
sonerie.Registrul mecanic este desenat în perspectivă în figura 5.51 şi schematic în figura 5.52.
El se compune din următoarele lineale şi axe de program: linealul 1 al cîmpului de asigurare,
linealul 2 de parcurs, linealul 3 al semaforului de ieşire şi linealul 4 al semafo-:ului de intrare,
axele de program 5, 6, 7 ale semnalelor, 8, 9, 10 ale Încuietorilor de bloc, 11 al manetei de
direcţie şi axele de program ale cîmpului (12 al tijei de apăsare şi 23 al tijei de blocare).
106
107
 Pe axele de program sînt montate elementele de înzăvorîre şi elementele purtătoare de
lineal, iar pe lineale — piedicile necesare. Sensul de rotire al axelor de program în timpul
executării unei comenzi este indicat prin săgeţi.
Cînd aparatul este în stare normală se observă că, datorită în-zăvorîrilor realizate între
lineale şi axele de program, nu se pot manevra:
— maneta de direcţie (înzăvorîtă prin elementul 14);
— cîmpul de asigurare (din cauza elementului 25), •
— semaforul de intrare, deoarece linealul 4 este imobilizat prinelementele 16 şi 17;
— semnalul prevestitor (elementul 18);
— semaforul de ieşire (elementele 19 şi 20 imobilizează linealul 3).
Pentru executarea unei comenzi de intrare acarul trebuie să execute operaţiile necesare în
următoarea ordine:
1) După ce primeşte telefonic şi înregistrează comanda de intrare, se convinge personal
că linia respectivă este liberă, apoi faceparcursul (adică încuie toate macazurile în poziţie
corespunzătoare), iar cheia de parcurs astfel obţinută o introduce în încuietoarea linieirespectrve
şi o răsuceşte. Astfel axul de program al încuietorii seroteşte în sensul săgeţii şi prin elementul
21 deplasează spre stînga linealul 2. Piedicile sale ajung în dreptul elementelor 21 ale
celorlalteaxe de program ale încuietorilor şi împiedică rotirea lor.
2) înclină maneta de direcţie spre intrări; prin aceasta elementul 14 imobilizează linealul
2, blocînd astfel cheia de parcurs, se deplasează spre dreapta linealul 1 şi se deszăvorăşte linealul
4 prinrotirea elementului 17.
3) Apasă butonul pîrghiei de apăsare a cîmpului de asigurare şiînvîrteşte manivela
inductorului, prin aceasta cîmpul se blochează, axul de program 13 se roteşte în sensul săgeţii,
blochează prin elementul 15 linealul 1 şi — prin acesta — maneta de direcţie şi des-piedică
linealele 3 şi 4 (prin elementele 20 şi respectiv 16). Lăsîndliber butonul de apăsare a cîmpului,
tija de apăsare şi axul de program 12 revin în poziţie normală, sub acţiunea unor arcuri.
4) Manevrează pe liber semaforul de intrare, cu unul sau cu douăbraţe. Prin aceasta
linealul 4 se deplasează spre dreapta sau sprestînga, deszăvorînd pîrghia semnalului prevestitor
(elementul 18) şiînzăvorînd încă o dată pîrghia semaforului de ieşire (elementul 22).
Rolul tijei de apăsare a cîmpului este de a nu permite manevrarea semaforului de intrare
sau de ieşire în timp ce se apasă butonul cîmpului (elementele 24 fiind rotite).
Se observă că elementul 23, montat pe axul de program al încuietorii liniei directe,
selectează manevrarea pe liber a semaforului de intrare cu unul sau cu două braţe.
5) Manevrează pîrghia semnalului prevestitor, punîndu-1 peliber. După ce trenul a
depăşit semnalul prevestitor, acarul readuce la normal pîrghia sa, apoi — după ce trenul a depăşit
semaforul de intrare — readuce la norma! şi pîrghia acestuia şi raportează gararea trenului.
Readucerea la normal a aparatului în vederea altei comenzi se face efectuînd restul
operaţiilor în ordine inversă şi aceasta numai după ce impiegatul de mişcare blochează cîmpul
aparatului de comandă şi-1 deblochează pe cel al aparatului de manevră.
Pentru executarea unei comenzi de ieşire operaţiile de efectuat sînt aceleaşi, cu
deosebirea că acarul înclină maneta de direcţie spre ieşirişi manevrează semaforul de ieşire.
În tabelul 5.2 sînt trecute dispozitivele ce trebuie acţionate în cazul unei comenzi de
intrare sau de ieşire, în ordinea manevrării lor, precum şi înzăvorîrile şi deszăvorîrile realizate.
Se observă că prin manevrarea unui dispozitiv se înzăvorăşte dispozitivul manevrat anterior şi se
deszăvorăşte dispozitivul ce urmează a fi manevrat.

108
 Tabelul 5.2
Pîrghii de
semnal

Ordinea de
manevrare

Manetă de

asigurare
Cheie de

Cîmp de
direcţie
parcurs
Poziţie

De ieşire
Prevestit
Parcurs Dispozitiv

intrare
normală

De

or
I-E 1 Cheie de parcurs liberă Dm 0
2 Manetă de direcţie blocată (—) Dm 0 0
3 Cîmp de asigurare deblocată (—) Dm 0
Pîrghia semaforului (—)
Intrare 4 blocată (—) Dm 0 (+)
de intrare (el)
Pîrghia semnalului
5 blocată (—) Dm
prevestitor
2’ Manetă de direcţie blocată (—) 0Dm 0
3’ Cîmp de asigurare deblocată (—)
Dm
Ieşire
(—)
4’ Pîrghia semaforului blocată (—) (+) Dm
(el)
Dispozitivul respectiv poate fi înzăvorît în poziţia normală (+) sau în poziţie manevrată
(—). Unele înzăvorîri se realizează pe cale electrică, prin contacte acţionate de dispozitivul
respectiv.

La instalaţiile cu pîrghii montate la capra exterioară (boc), postamentul aparatului de

manevră este constituit dintr-un dulap de lemn. Cutia mecanică (fig. 5.53) are în partea din faţă
încă o încuietoare, în care este blocată — în stare normală — cheia semaforului de ieşire B. În

109
partea laterală ea are un buton N şi o încuietoare dublă în care sînt blocate cheile semaforului de
intrare A1 şi A2. În rest, aspectul aparatului de manevră este identic cu cel descris anterior.
Registrul mecanic (fig. 5.53) este format din linealele longitudinale î, ..., 5, din axele de
program 7, ..., 11, şi din linealul transversal 6 paralel cu axele de program şi prevăzut cu nişte
adaosuri a, b, c şi d. Acest lineal este deplasat într-un sens sau în altul prin răsucirea cheii A1 sau
A2, cînd este scoasă din încuietoare pentru a pune pe liber semaforul de intrare. Manevrarea sa
este însă posibilă numai după ce linealele 3 şi 4, respectiv 2, 3 şi 4, au fost deplasate spre stînga
pentru ca tăieturile lor sa ajungă în dreptul adaosurilor a, b, respectiv b, c şi d.
Cînd linealul 2 este deplasat spre stînga prin răsucirea cheii de parcurs a liniei directe II,
se permite scoaterea cheii A1, respectiv manevrarea pe liber cu un braţ a semaforului de intrare.
În această poziţie nu permite însă scoaterea cheii A2. El poartă numele de linealul liniei directe.
În stare normală a aparatului, piedica pi de pe linealul 5 nu permite apăsarea şi blocarea
cîmpului, iar piedica p2 a linealului 4 nu permite deplasarea acestuia. Linealul 4 poate fi deplasat
prin tragerea butonului N numai după ce cîmpul a fost blocat, cu care ocazie piesa p3 — solidară
cu tija de blocare — coboară. Tija de apăsare a cîmpului împiedică deplasarea linealului 4 cînd
cîmpul este apăsat, din cauza piedicii p2 care loveşte în ea.
Pentru o comandă de intrare sau de ieşire, impiegatul de mişcare înclină corespunzător
maneta de parcurs a liniei respective, după care acarul execută operaţiile în ordinea din tabelul
5.2, cu deosebirea că după blocarea cîmpului trage butonul N şi scoate cheia semaforului (de
intrare sau de ieşire), pe care o introduce în încuietoarea corespunzătoare a caprei, o răsuceşte şi
manevrează pîrghia semnalului.
Pîrghiile semnalelor în stare normală sînt înzăvorîte. Manevrarea pe liber a semnalului
prevestitor este posibilă numai după ce s-a manevrat pe liber semaforul de intrare. La readucerea
în stare normală, mai întîi trebuie readus semnalul prevestitor şi numai după aceea se poate
readuce pe oprire semaforul de intrare. Această dependenţă este realizată prin zăvoarele
încuietorilor montate la capra exterioară.
Pentru readucerea aparatului în stare normală se introduce cheia semaforului în
încuietoarea sa şi se răsuceşte; prin aceasta linealul 4 şi butonul N — datorită arcului rt — revin
în poziţie normală. După ce impiegatul de mişcare deblochează cîmpul, se readuce la normal
maneta de direcţie şi astfel se poate scoate cheia de parcurs şi deci se pot descuia macazurile.
Linealul 1 este readus în poziţie normală de arcul r2.
Dacă una dintre liniile staţiei este prevăzută cu sabot de deraiere, încuietoarea acestuia se
poate conjuga cu celelalte încuietori ele macaz, în modul arătat în figura 5.54. În acest caz,
aparatul de manevră are o încuietoare în plus în care trebuie introdusă şi răsucită cheia sabotului
de deraiere; astfel se deszăvorăşte linealul de parcurs- şi poate fi executată o comandă de intrare
sau de ieşire la liniile II, 3 sau 4.

110
111
5.6.3 Schema electrică a instalaţiei pentru controlul poziţiei macazurilor şi
a semnalelor
În figura 5.55 este prezentată schema electrică normală, iar în figura 5.56 — schema
electrică prescurtată pentru o staţie cu două linii
asigurate, cu semafor de intrare A1/2 şi cu semafor
de ieşire B. Nu s-a desenat întreaga schemă, ci
numai partea corespunzătoare unei singure direcţii.
Aparatul de manevră — cu cîmpul de
asigurare A — şi cel de comandă, cu cîmpul de
despiedicare D, sînt în stare normală, deci cîmpul
A deblocat, D blocat, manetele de parcurs ale
aparatului de comandă în poziţie verticală, ca şi
maneta de direcţie a aparatului de manevră.
În încuietorile aparatului de manevră nu se
află nici o cheie de parcurs, iar semnalele sînt în
poziţie normală, pe oprire. În această situaţie
contactele, acţionate prin răsucirea cheii de parcurs
sau prin manevrarea pîrghiei de semnal, sînt în
poziţia din figură.
Prin schemă sînt realizate următoarele
circuite:
— circuitul pentru acţionarea soneriei S
a aparatului de manevră, de către impiegatul de
mişcare,
— circuitul pentru acţionarea soneriei Ssx a aparatului de comandă, de către acar;
— circuitul prin care acarul face asigurarea parcursului, blo-cînd cîmpul de asigurare şi
deblocînd cîmpul de despiedicare al direcţiei respective de la aparatul de comandă, în cazul unei
intrărisau în cazul unei ieşiri, •
— circuitul prin care impiegatul de mişcare despiedică parcursulde intrare sau de ieşire,
blccînd cîmpul D şi deblocînd cîmpul A.
Se va urmări pe schemă fiecare circuit. Impiegatul de mişcare apasă butonul Bsx (buton
staţie direcţia X) şi învârteşte manivela inductorului 7.5. Curentul pulsant, produs de inductor,
trece prin contactul 1—2 al butonului, prin conductorul Si din cablul subteran, prin contactul 3—
4 al butonului Bcx (cabină direcţia X), prin soneria S cx prin contactul 5—6 al butonului Bcx Şi —
prin conductorul de retur Rc1 — ajunge la masa inductorului.
Pentru acţionarea soneriei Ssx acarul apasă butonul Bcx şi acţionează inductorul îcx-
Curentul pulsant acţionează soneria, trecînd prin acelaşi conductor S± şi închizîndu-se la masă
prin Ri1
În cazul unei intrări, de exemplu la linia a doua, impiegatul de mişcare înclină spre intrare
maneta de parcurs. Prin aceasta se stabilesc contactele 9—10 şi 13—14.
După ce acarul încuie macazurile din parcurs, introduce cheia de parcurs, obţinută, în
broasca încuietorii liniei a doua şi o răsuceşte; prin aceasta se stabileşte contactul 7—8, apoi
înclină spre intrări maneta de direcţie, stabilind astfel contactul 15—16.
Acum poate apăsa butonul cîmpului A şi, acţionînd inductorul, curentul alternativ trece
prin bobinele cîmpului A, prin contactul stabilit al pîrghiei semaforului de ieşire şi apoi prin cele
ale pîrghiei semaforului de intrare (verificînd poziţia semnalelor), prin contactul 7—8, prin
conductorul 12 din cablu, prin contactul 9—10, prin bobinele cîmpului D, prin contactul 11—12
al tijei sale de apăsare, prin contactul 13—14 şi mai departe prin conductorul Rn (retur intrare),
prin contactul 15—16, la masa inductorului.
În cazul unei comenzi de ieşire de la aceeaşi linie, circuitul se va închide prin contactele
stabilite de maheta de parcurs şi de maneta de direcţie înclinate spre ieşiri, prin conductorul 12 şi
prin firul de retur Rel.

112
 După ce trenul a intrat sau a ieşit, acarul readuce la normal pîrghia semnalului. Cheia de
parcurs nu o poate scoate din broasca aparatului decît după ce impiegatul de mişcare, blocînd
cîmpul D, deblochează cîmpul A. Circuitul — în cazul unei intrări la linia a doua — se închide
prin conductorul 12, prin contactul 8—7 şi contactele pîrghiilor de semnal (verificînd prezenţa
cheii şi readucerea semnalelor la normal) şi prin firul de retur comun Rci, la masa inductorului.
Se observă că, dacă pîrghia semnalului nu a fost readusă la normal, cîmpul de asigurare
nu poate fi deblocat.
Din schema analizată rezultă că pentru legătura electrică între aparatul de comandă şi cel
de manevră sînt necesare următoarele conductoare în cablu:
— 11, 12, 13, în număr egal cu al liniilor asigurate;
— S1, firul soneriei;
— Ri1, Rei şi Rc1 firele de retur (intrare, ieşire şi comun). Notînd cu L numărul liniilor
asigurate ale staţiei, numărul de conductoare necesare în cablu este:
Nc = L + 4.
În cazul de faţă, L==2, deci Nc = 6.
În schema electrică prescurtată s-au reprodus notaţiile din schema normală, astfel încît
urmărirea funcţionării schemei se face uşor.

113
Capitolul 6 Centralizare electromecanică
6.1 Generalităţi
În instalaţiile de centralizare electromecanică manevrarea macazurilor, a saboţilor de
deraiere şi a semnalelor se face de către acar, de la aparatul de manevră instalat în cabina de
centralizare, cu ajutorul pîrghiilor şi al transmisiei mecanice. În starea normală a aparatului,
pîrghiile macazurilor sînt libere pentru ca acestea să poată fi manevrate după necesitate; pîrghiile
semnalelor sînt însă blocate şi punerea pe liber a semnalelor nu se poate face decît pe baza
comenzii date de către impiegatul de mişcare prin aparatul de comandă.
Aparatul de comandă, instalat în biroul de mişcare şi deservit de impiegatul de mişcare,
serveşte pentru darea comenzilor către aparatele de manevră şi pentru controlul efectuării lor.
În staţiile mici şi mijlocii instalaţia de centralizare se compune, de obicei, dintr-un aparat
de comandă şi cîte un aparat de manevră la cele două capete ale staţiei. Poate fi însă şi numai un
aparat de manevră, de la care se manevrează toate macazurile şi semnalele din staţie. În staţiile
mari, cu multe zone de macazuri, sînt necesare mai mult de două aparate de manevră.
Sînt situaţii în care se folosesc numai aparate de manevră, în care caz unul' dintre ele face
şi funcţiai de aparat de comandă, după cum poate exista şi un singur aparat de manevră autonom,
deservit chiar de impiegatul de mişcare sau sub supravegherea lui.
Dependenţele dintre aparatul de comandă şi aparatele de manevră se realizează electric,
prin intermediul cîmpurilor electrice de bloc, legătura dintre ele făcîndu-se prin cablu subteran.
În instalaţiile de centralizare mai vechi (tip Rank de exemplu), din care se mai găsesc
încă în exploatare şi la C.F.R., macazurile sînt înzestrate cu fixătoare de vîrf cu înzăvorîre prin
sprijinire exterioară, iar semafoarele sînt acţionate prin dispozitiv cu pîrghii; aparatul de
comandă (fig. 6.1) este cu butoane de comandă, iar cel de manevră (fig. 6.2) — cu asamblare pe
verticală.

În instalaţiile mai noi, de tip C.F.R., fixătoarele folosite sînt de tipul cu paralelogram şi
cutie paralelă, iar semafoarele sînt acţionate prin roată cu camă. Aparatul de comandă este
prevăzut cu manete, iar cutia mecanică a aparatului de manevră este plasată lateral şi nu sub cutia
electrică, ca la cele cu asamblare pe verticală. La aparatele de acest tip, cu asamblare pe
orizontală, accesul la registrul mecanic este foarte uşor.
Instalaţiile de acest gen, care vor fi studiate în cele ce urmează, sînt unele dintre cele mai
perfecţionate, ele îndeplinind maximum de condiţii de siguranţă ce pot fi realizate în instalaţiile
de tip electromecanic. Aceste instalaţii reprezintă tipul V.E.S. (Vereinigte-Eisenbahn
Signalwerke) îmbunătăţit.
Conform, , Regulamentului de exploatare tehnică C.F.R." instalaţiile de centralizare de
toate tipurile trebuie să asigure înzăvorîrea reciprocă a macazurilor şi a semnalelor, astfel încît să
nu permită:
— punerea pe liber a semnalelor corespunzătoare parcursului comandat, dacă
macazurile care intră în acest parcurs, precum şi macazurile care acoperă parcursul nu sînt

114
aşezate şi înzăvorîte în poziţie corectă şi dacă semnalele de acoperire ale parcursurilor
incompatibile nu sînt blocate pe oprire;
— manevrarea macazurilor care intră în parcursul comandat precum şi a macazurilor
care acoperă parcursul, sau punerea pe liber a semnalului unui parcurs incompatibil, atunci cînd
semnalul care acoperă parcursul comandat este pus pe liber;
— deszăvorîrea macazurilor din parcurs, înainte de a fi depăşite de tren, chiar dacă
semnalul care a comandat parcursul a fost adus pe oprire.
În afara acestor trei condiţii generale, instalaţiile de centralizare electromecanică mai
trebuie să îndeplinească şi următoarele condiţii:
— să asigure talonarea pîrghiei de macaz, în cazul atacării false;
— să excludă posibilitatea manevrării pîrghiei macazului atacat fals, pînă la readucerea
macazului şi a pîrghiei sale în stare normală de funcţionare;
— să blocheze macazul în una dintre poziţiile lui extreme, în cazul ruperii transmisiei
macazului şi să readucă semnalele în poziţia lor normală, în cazul ruperii transmisiei semnalului.
Pentru instalaţiile existente de tip mai vechi, se admite ca talonarea să fie realizată la
fixătorul de vîrf, în loc de pîrghie, iar în cazul ruperii transmisiei macazului, acesta să nu fie
blocat în una dintre poziţiile extreme.
Mecanismele de manevrare şi de înzăvorîre a macazurilor centralizate trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii:
— să asigure, în poziţiile extreme ale macazului, lipirea aculuide contraac;
— să nu permită înzăvorirea macazului în cazul cînd între acul lipit şi contraacul său
există un joc de 4 mm sau mai mare;
— să asigure îndepărtarea celuilalt ac de contraacul său la o distanţă de cel puţin 125
mm.

6.2 Instalaţii de CEM tip C.F.R.

în cele ce urmează se vor studia instalaţiile de centralizare electromecanică tip C.F.R. cu
dispozitiv de şină izolată, descriin-du-se mai întîi partea mecanică şi apoi partea electrică a
aparatului de comandă şi de manevră.

6.2.1 Aparatul de comandă

Aparatul de comandă (fig. 6.3) este format din cutia electrică şi cutia mecanică. În cutia
electrică se află inductorul de bloc câmpurile electrice de bloc, de curent alternativ.

115
 Pentru o direcţie cu cale simplă sînt necesare trei cîmpuri, şi anume: cîte unul pentru
intrare, respectiv ieşire, şi unul pentru despiedicarea parcursurilor, care serveşte atît pentru intrări
cît şi pentru ieşiri, parcursul de intrare şi de ieşire la şi de la o linie fiind acelaşi.
În cazul unei direcţii cu cale dublă, parcursurile de intrare la o linie şi de ieşire de la
aceeaşi linie sînt diferite, deci la aparatul. de comandă sînt necesare patru cîmpuri: intrare, ieşire,
despiedi-care intrări şi despiedicare ieşiri.
Prin cîmpul de intrare impiegatul de mişcare permite acarului să pună pe liber semaforul
de intrare, iar prin cîmpul de ieşire — semaforul de ieşire, după ce a executat şi înzăvorît
parcursul comandat. Prin cîmpul de despiedicare impiegatul de mişcare permite acarului să
readucă la normal macazurile, după intrarea sau ieşirea trenului şi după readucerea pe oprire a
semnalului.
În stare normală, cîmpurile de intrare şi de ieşire sînt deblocate, iar cele de despiedicare
sînt blocate.
Cîmpurile de intrare şi de ieşire se notează cu litere mari, ca si semnalele, iar cele de
despiedicare cu litere mici, corespunzătoare parcursurilor respective.
Deasupra cutiei electrice 1, pe o planşetă de lemn 2, se montează pentru fiecare direcţie
cîte o sonerie 3 şi cîte un buton de sonerie 4. Pentru deblocarea cîmpurilor de şină izolată, de la
aparatele de manevră, servesc butoanele de despiedicare 5, care pot fi apăsate numai după
ruperea unui plumb de control şi ridicarea unei piedici.
Cutia mecanică 6 are în partea din faţă manetele de parcurs t. Fiecare manetă poate
comanda, prin înclinare din poziţia normală spre stînga sau spre dreapta, două parcursuri de
intrare sau două parcursuri de ieşire. Manetele sînt grupate pe direcţii şi pe parcursuri (intrări,
ieşiri).
În capacul oblic de deasupra manetelor de parcurs se găsesc nişte ferestre, cîte una pentru
fiecare linie centralizată a staţiei, în dreptul cărora apare culoarea albă a unui indicator cînd linia
este liberă şi culoarea roşie, cînd linia este ocupată.

6.2.1.1 Registrul mecanic al aparatului de comandă

În interiorul cutiei mecanice se află registrul mecanic, compus din axe de program şi
lineale, iar la intersecţia lor — elemente de acţionare şi de înzăvorîre.
Axele de program, de secţiune dreptunghiulară, sînt acţionate fiecare de cîte o manetă de
parcurs. Pe axe sînt montate elemente ce realizează dependenţa cu linealele longitudinale,
perpendiculare pe ele. Sînt trei grupe de lineale:
— linealele pentru realizarea dependenţelor dintre manetele deparcurs;
— linealele pentru realizarea dependenţelor dintre manetele de-parcurs şi cîmpurile
electrice;
— linealele pentru împiedicarea comenzilor de intrare pe linieocupată.
Linealele din prima grupă se montează în partea din spate, cel:-din ultima grupă în faţă,
iar celelalte între ele.

6.2.1.2 Înzâvorîrile dintre manete

Pentru realizarea înzăvorîrilor dintre manete sînt necesare atî-tea lineale cîte manete sînt,
mai puţin unu. Fiecare manetă, în afara de ultima, acţionează cîte un lineal. În acest scop pe axul
de program, la punctul de intersecţie cu linealul respectiv, se montează un element în formă de
furcă, iar pe lineal — un ştift (fig. 6.4). Pe planuri, acest element se notează cu cifra 1.
Pentru comanda unui parcurs se înclină maneta respectivă şi astfel linealul este deplasat
spre stînga sau spre dreapta, cu 12 mm.
Pentru a împiedica manevrarea manetelor care comandă parcursuri incompatibile cu cel
comandat, la intersecţia axelor de program cu linealele se montează pe axe elemente de
înzăvorîre, iar pe lineale — piedici. Elementele de înzăvorîre au forma unui semicerc, cu două
tăieturi paralele cu diametrul, care formează astfel patru colţuri. După numărul şi poziţia
colţurilor se obţin următoarele tipuri de elemente: 2a-2a, cînd are toate colţurile şi 2b-2b sau 2c-
2c cînd are numai colţurile de sus sau de jos, dacă într-o parte are ambele colţuri şi în cealaltă

116
numai unul, elementul poate fi de tipul 2a-2b, sau 2a-2c sau 2c-2a, 2b-2a, iar dacă în fiecare
parte are numai cîte un colţ care poate fi de tipul 2b-2c sau 2c-2b.
Se obţin astfel nouă tipuri de asemenea elemente; în figura 6.5 sunt desenate cîteva dintre
ele.

Înzăvorîrea reciprocă dintre manetele de parcurs şi lineale se realizează în felul următor:

— prin deplasarea linealului piedica de pe el intră în tăietura•elementului şi colţii
împiedică rotirea elementului şi deci a manetei, în ambele sensuri sau numai într-un singur sens,
după tipul elementului;
— prin rotirea manetei, partea plină a elementului, ajunsă înrreptul piedicii de pe lineal,
împiedică deplasarea acestuia.
Figura 6.6 reprezintă un ansamblu de lineale, axe de program şi elemente 1 şi 2. Dacă un
lineal se deplasează într-un singur sens, jumătate din elementul 2 poate lipsi. Se vede că
manetele de parcurs acţionează şi o serie de contacte electrice.

6.2.1.3 Dependenţele cu timpurile electrice de bloc

Linealele pentru realizarea dependenţelor dintre manetele de parcurs şi cîmpurile
electrice sînt în număr de trei pentru o direcţie cu cale simplă, şi anume:
— unul pentru dependenţa cu cîmpul de intrare, acţionat numaide manetele care comandă
intrări;
— unul pentru dependenţa cu cîmpul de ieşire, acţionat numaide manetele care comandă
ieşiri;
— unul pentru dependenţa cu cîmpul de despiedicare a parcursurilor, acţionat de toate
manetele direcţiei respective.
în cazul unei direcţii cu cale dublă, sînt numai două asemenea lineale:
— unul pentru dependenţa cu cîmpul de intrare şi cu cel dedespiedicare a parcursurilor de
intrare, acţionat de manetele carecomandă intrări;
— unul pentru dependenţa cu cîmpul de ieşire şi cu cel de despiedicare a parcursurilor de
ieşire, acţionat de manetele care comandă ieşiri.

117
 Deplasarea acestor lineale se face cu ajutorul elementelor 3a, 3b sau 3c (fig. 6.7), montate
pe axele de program ale manetelor de parcurs, şi al piedicilor fixate pe lineale. Elementul 3a
deplasează linealul în ambele sensuri, iar elementele 3b şi 3c — numai într-un singur sens. Cursa
linealului este de 13 mm.
Readucerea linealelor în poziţie normală se realizează cu ajw torul dispozitivului
prezentat în figura 6.8 a, montat la o extremităţi a linealului şi notat pe planuri cu cifra 4. Prin
deplasarea linealuhi L, unul dintre braţele B ale dispozitivului este rotit în jurul axului A şi

întinde arcul R, rotirea celuilalt braţ B fiind împiedicată. Cînd maneta este readusă la normal, ea
va deplasa şi linealul, însă acesta nu poate reveni în poziţie normală decît numai cu ajutorul
acestui dispozitiv.
Dacă dispozitivul de readucere a linealului este combinat cu un element de acţionare (fig.
6.8 b), elementul devine 4a, 4b sau 4c, după cum elementul de acţionare este de tipul 3a, 3b sau
3c. Elementul desenat în figura 6.8 b este de tipul 4a.
Pentru realizarea dependenţelor dintre manetele de parcurs şi cîmpuri, sub acestea din
urmă se găsesc dispozitive de înzăvorîre, acţionate de lineale.

Dispozitivul din figura 6.9, notat pe planuri cu cifra 5, realizează dependenţa cu cîmpul
de ieşire. Datorită acestui dispozitiv nu este posibilă apăsarea butonului cîmpului — deci
blocarea sa — atîta timp cît linealul respectiv nu este deplasat, deoarece piesa 1 nu permite
coborîrea piesei 2 de sub tija de blocare a cîmpului.
După deplasarea linealului, prin înclinarea unei manete care comandă ieşiri, piesa 1 se
roteşte în jurul axului său şi cîmpul poate fi apăsat şi blocat. Prin aceasta se roteşte şi
118
basculatorul 3 care, la blocarea cîmpului, va împinge în sus — sub acţiunea contragreutăii sale
— piesa 2, permiţînd astfel readucerea la normal a linealului şi deci şi a manetei.
Dependenţa cu cîmpul de intrare se realizează cu ajutorul dispozitivului din figura 6.10,
notat pe planuri cu cifra 6. El se compune dintr-o piesă de blocare 1, care se poate roti în jurul
unui ax cînd sr deplasează linealul 2. Pe piesa de blocare 1 se găsesc două axe în jurul cărora pot
oscila două basculatoare, 3 şi 4, care au tendinţa — din cauza contragreutăţilor — să se apropie
de piesa de bloi care. Sub tija de blocare a cîmpului se găsesc alte două bascula toare, 5 şi 6,
prevăzute cu contragreutăţi şi montate pe acelaşi ax

Atît timp cît piesa de blocare 1 este verticală, tija cîmpului nu poate fi apăsată. După
înclinarea ei, prin deplasarea linealului, , cîmpul poate fi blocat; prin aceasta sînt rotite
basculatoarele 5 şi 6. Prin blocarea cîmpului se imobilizează linealul şi deci maneta de parcurs.
În timpul deblocării cîmpului, partea superioară a basculaH torului 4 se intercalează între
basculatoarele 5 şi 6, astfel îneît o! nouă blocare a cîmpului nu mai este posibilă.
Pentru a putea bloca din nou cîmpul este necesar să se rea-jducă la normal piesa de
blocare 1 pentru a scoate basculatorul 4dintre basculatoarele 5 şi 6, deci este necesară readucerea
la normala manetei de parcurs. O nouă blocare a cîmpului nu mai este posibilăjdecît în baza unei
noi comenzi.
Prin urmare, datorită acestui dispozitiv se exclude posibilitatea repunerii pe liber a
semnalului de intrare în baza aceleiaşi comenzi şi deci a primirii unui tren pe linie ocupată. Din
această cauză, dispozitivul descris în rîndurile precedente — reprezentat schematic în figura 6.11
— se mai numeşte şi dispozitiv de nerepetare a comenzii de intrare.
Dependenţa dintre manete şi cîmpul de despiedicare a parcursurilor se face cu ajutorul
dispozitivului din figura 6.12, notat pe planuri cu 14. Cîmpul, blocat în poziţie normală, nu poate
fi deblocat atîta timp cît maneta de parcurs nu este manevrată.
Prin manevrarea manetei, piesa de blocare 1 se roteşte şi ciocul 2 al acesteia iese din
tăietura piesei 3 de sub tija de blocare a cîmpului. După deblocarea cîmpului, basculatorul 4 —
sub acţiunea contragreutăţii sale — împinge în sus piesa 3, astfel încît partea plină a acesteia
ajunge în dreptul ciocului 2.
Readucerea la normal a piesei 1 nu este posibilă decît după blocarea cîmpului, cînd
tăietura ajunge din nou în dreptul ciocului.

6.2.1.4 Dispoztivele de linie ocupată

Pentru împiedicarea comenzilor de intrare la o linie ocupată servesc linealele montate în
partea din faţă a aparatului. Numărul acestora este egal cu numărul liniilor centralizate din staţie.
Aceste lineale acţionează, fiecare, cîte un indicator care — în poziţie normală a linealului —
indică culoarea albă în dreptul unei ferestre din capacul aparatului, iar cînd linealul respectiv este
deplasat indică teroarea roşie. Acest indicator se notează pe planuri cu 10 (fig. 6.13). Linealele de
linie ocupată sînt deplasate numai spre stînga, indifererent de comanda dată. Un lineal poate fi
deplasat de oricare dintre manetele care comandă intrări sau ieşiri la linia respectivă, tfciâ'erent
de direcţie. Dacă linealul este deplasat de o manetă care comandă intrări, revenirea la normal a

119
linealului nu se face odată cu readucerea la normal a manetei, ci numai după ce s-a comandat de
ieşire de la linia respectivă şi s-a readus maneta la normal.

Dacă însă un tren a fost introdus pe cale de manevră şi ieşirea se face pe cale de comandă,
deplasarea linealului şi revenirea sa la normal se efectuează odată cu manevrarea şi readucerea la
normal a manetei de parcurs.
Pentru deplasarea linealelor servesc elementele 8b şi 8c (fig. 6.13), montate pe axele de
program ale manetelor de intrare, precum şi elementele 9b şi 9c, montate pe axele de program ale
manetelor de ieşire. Ele imprimă linealelor o cursă de 8 mm.
Piesele 1, 2, 3 şi 4 sînt nituite pe lineal, iar piesele 5, 6 şi 7 pot bascula în jurul unui ax
fixat pe lineal. Cînd maneta m; se roteşte spre stînga pentru o intrare la linia II, ciocul
elementului 8b împinge piesa 2 şi deplasează linealul. Piesa 6 se deplasează spre stînga odată cu
linealul, apropiindu-se de elementul 8b.

După readucerea manetei la normal, linealul rămîne pe loc, deoarece piesa 6 — care se
poate roti liber — nu antrenează linealul. Dacă după readucerea la normal a manetei de intări, s-
ar încerca o nouă înclinare a acesteia tot spre stînga (adică încă o comandă ele intrare tot la linia
II), acest lucru nu este posibil deoarece axul de program este împiedicat să se rotească de către
umărul 11 al piesei 6 (fig. 6.14 a).
120
 Readucerea la normal a acestui lineal este posibilă numai după darea unei comenzi de
ieşire (prin rotirea spre dreapta a elementului 9c) şi readucerea sa la normal, cînd piesa 12, ajunsă
sub piesa 4, o împinge spre dreapta.
În mod similar, acţionează şi elementele 8c şi 9b. Din figura 6.14 b se vede cum piesa 5
împiedică repetarea unei comenzi de intrare la linia III, prin umărul, 13.

Din cele expuse rezultă că excluderea unei comenzi de intrare ia o linie ocupată este
condiţionată de manevrarea corectă a manetelor. Dacă însă după intrarea trenului se simulează o
ieşire de la inia respectivă, prin manevrarea manetei de ieşire şi readucerea ei a normal, se poate
comanda o nouă intrare, deşi linia respectivă este:cupată, ceea ce constituie unul dintre
neajunsurile acestor insta-laţii.
Paralel cu axele de program, sînt montaţi nişte piepteni (fig. 6.15) în tăieturile cărora
culisează linealele.

6.2.1.5 Numărul linealelor din aparat

Notînd cu:
M — numărul manetelor de parcurs;
Ds — numărul direcţiilor cu cale simplă;
Dd — numărul direcţiilor cu cale dublă;
L — numărul liniilor centralizate din staţie, numărul total de lineale din aparatul de
comandă va fi:
N = (M - 1) + 3 Ds + 2 Dd + L.
Aparatele de comandă sînt tipizate. Numărul manetelor de par-turs, al locurilor de lineal
şi al locurilor de cîmp sînt date în tabelul 6.1.
Distanţa dintre două manete de parcurs este de 100 mm, iar dintre doi piepteni este — de
regulă — de 300 mm şi cuprinde trei axe de program. În unele cazuri distanţa poate fi însă şi de
200 mm sau de 400 mm.
Tabelul 6.1 Numărul manetelor de parcurs, al locurilor de lineal şi al locurilor de cîmp
Locuri lineale
Numărul manetelor Locuri de cîmp în
de parcurs în faţă în spate total cutia electrică

8 18 - 19 8
12 19 12 31 8
16 19 16 35 19
24 19 24 43 16
30 19 31 59 16
40 19 41 60 16
Lungimea linealelor depăşeşte cu 36 mm distanţa dintre piepter.ii exteriori în ale căror
tăieturi culisează.
În figura 6.16 s-a desenat cu notaţii convenţionale regbtrJ mecanic al aparatului de
comandă pentru staţia din figura 6.3.

121
6.2.2 Aparatul de manevră
Aparatul de manevră (fig. 6.17) se compune şi el din cutia electrică şi cutia mecanică, iar
pe panoul de deasupra cutiei electrice se află o sonerie, un buton de sonerie şi releele de şină
izolată. Pentru o direcţie cu cale simplă sînt necesare patru cîmpuri (intrare ieşire, asigurarea
parcursurilor, şină izolată), iar pentru o direcţie cu cale dublă sînt necesare patru cîmpuri de
curent alternativ;--: trare, asigurare-intrare, ieşire, asigurare-ieşire) şi două cîmpuri ce curent
continuu, unul pentru dispozitivul de şină izolată la intr=-i şi celălalt pentru dispozitivul de şină
izolată la ieşiri. Cîmpurile -» asigurare şi de şină izolată sînt deblocate, iar celelalte — blocate.
Sub cutia electrică, pe un suport, sînt montate pîrghiile ce parcurs; sub acestea se află
cutia autoblocajelor cîmpurilor, iar rr.ai jos cutia indicatoarelor de linie.
Cutia mecanică este montată pe nişte console, în spatele aparatului, şi acoperită cu geam.
Pe postamentul aparatului se găsesc pîrghiile de macaz şi de semnal, eventual de sabot. Cele de
macaz sînt vopsite în negru, de semnal în roşu şi de sabot în galben. Distanţa dintre pîrghiile de
macaz şi dintre pîrghiile de semnal este ce 140 mm, iar dintre cele de parcurs — de 100 mm.
În partea de jos a cutiei mecanice se află linealele longitu dinale de parcurs, P şi de
semnal, S (fig. 6.18). Deasupra acestor şi perpendicular pe ele sînt plăcile de program: Pm — ale
pîrghiilo de macaz şi Ps — ale pîrghiilor de semnal. Sub plăcile de progra ale pîrghiilor de
semnal se află axele de program Ar, de secţiun circulară.
Plăcile de program se mişcă în nişte tăieturi făcute în pereţii] laterali ai cutiei mecanice, şi
anume: plăcile Pm într-un plan vertical iar plăcile Ps într-un plan orizontal spre sau dinspre
pîrghie, în funcţie de mişcarea acesteia.
În poziţie normală a aparatului, pîrghiile de macaz sînt libere, iar cele de semnal sînt
înzăvorîte. Înzăvorîrea acestora este realizată în felul următor: pe faţa inferioară a plăcii de
program se află o tăietură în care intră creasta unui element montat liber pe axul rotund Ar.
Pentru a putea deplasa placa de program — şi deci a manevra pîrghia semnalului — este necesar
ca mai întîi să se rotească elementul, pentru ca creasta sa să iasă din tăietură. Elementul este rotit,
odată cu deplasarea linealului de parcurs, de către pîrghia de parcurs.
Pe linealele de parcurs sînt montate o serie de elemente E, dintre care unele imobilizează
pîrghia de macaz în poziţie normală, intrînd sub placa sa de program, iar altele o imobilizează în
poziţie manevrată, trecînd deasupra ei, după ce macazul a fost manevrat. În timpul manevrării
pîrghiei de semnal, axul de program Ar — acţionat de ea — deplasează, printr-un element fixat
pe ax. linealul de semnal. Deplasarea linealului este condiţionată însă de poziţia cîmpurilor
electrice, dependenţa făcîndu-se prin blocajele de sub ele. În felul acesta, pentru executarea unei
comenzi, manevrarea diferitelor elemente din aparatele de manevră şi de comandă trebuie făcută
într-o anumită ordine, astfel îneît să se înzăvorască elementele manevrate anterior şi să se
deszăvorască elementele ce vor ti manevrate ulterior. Înzăvorîrile şi deszăvorîrile se realizează
fie pe cale mecanică, fie pe cale electrică.
Pentru primirea unui tren trebuie efectuate următoarele operaţii:
— Impiegatul de mişcare dă comanda, înclinînd maneta deparcurs, apăsînd butonul
de sonerie şi acţionînd manivela inductorului; la aparatul de manevră sună soneria şi cade
indicatorul linie:la care urmează să se execute comanda.
— Acarul, după ce se convinge că linia respectivă este liberă, manevrează macazurile
în poziţia corespunzătoare parcursului comandat (face parcursul) şi le înzăvorăşte, acţionînd
pîrghia de parcurs.-Apoi înzăvorăşte pîrghia de parcurs, blocînd cîmpul de asigurare;prin aceasta
cîmpul de despiedicare a parcursurilor se deblochează, indicînd impiegatului de mişcare că poate
autoriza punerea pe libera semnalului de intrare.
— Impiegatul de mişcare blochează cîmpul de intrare şi deblochează astfel cîmpul de
intrare de La aparatul de manevră.
— Acarul blochează cîmpul de şină izolată, pune po liber semnalul de intrare şi apoi
semnalul prevestitor.
După ce trenul intră în staţie, toate aceste operaţii se executa în ordine inversă, readucînd
astfel aparatele la normal. În tabelul 6.2 sînt indicate înzăvorîrile şi deszăvorîrile care se
realizează în aparatul de manevră la executarea unei comenzi de intrare şi de ieşire, pentru o
direcţie cu cale simplă.
122
123
Înzăvorîrile şi deszăvorîrile tip C.F.R. cale simplă cu un singur cîmp de şină izolată
pentru intrări şi ieşiri

124
6.2.2.1 Dependenţele dintre pirghiile de parcurs, de macaz şi de semnal
Pîrghiile de parcurs servesc pentru manevrarea linealelor de parcurs. Fiecare pîrghie
manevrează un lineal, deci numărul linealelor de parcurs este egal cu cel a pîrghiilor de parcurs.
Un lineal deplasat într-un sens înzăvorăşte plăcile de program ale pîrghiilor macazurilor pentru
un parcurs, iar în celălalt sens — pentru un alt parcurs.
Întrucît pentru o direcţie cu cale simplă intrarea şi ieşirea unui tren la sau de la o anumită
linie se face peste aceleaşi macazuri, rezultă ca — în acest caz — un lineal de parcurs poate
înzăvori patru parcursuri: două de intrare şi două de ieşire, pentru două linii.
În cazul unei direcţii cu cale dublă parcursurile de intrare la o linie sînt diferite de cele de
ieşire de la aceeaşi linie, deci un lineal poate servi numai pentru două parcursuri de intrare sau
pentru două parcursuri de ieşire.
Dacă numărul liniilor centralizate care deservesc o direcţie cu cale simplă este L, atunci
numărul linealelor de parcurs necesara este L/2. Dacă rezultă un număr fracţionar, se întregeşte la
număr întreg. Dacă P, şi Pe reprezintă numărul parcursurilor de intrare, respectiv de ieşire pentru
o direcţie cu cale dublă, numărul necesar de lineale de parcurs este Pi/2 + Pe/2, fiecare termen
întregit la număr întreg.
Dacă la capătul respectiv staţia are mai multe direcţii, atunci numărul total de lineale de
parcurs din aparatul de manevră este dat de formula:
L ⎛P P ⎞
N p = ∑ + ∑⎜ i + e ⎟
2 ⎝2 2⎠
Pîrghia de parcurs 1 (fig. 6.19) cînd este acţionată în sus depla-seză linealul 6 într-un
sens, iar cînd este acţionată în
jos îl deplasează în sens
contrar. Deplasarea linealului
se face prin intermediul unui
sistem de tije articulate 2, care
roteşte axul 3, pe care este
fixată roata dinţată 4, care
angrenează cu cremaîiera 5 de
pe lineal, în stînga este arătată
reprezentarea pe planuri a
dispozitivului.
Linealele sînt alcătuite
din două platbande paralele,
între caro se fixează prin
şuruburi elementele ce
înzăvorăsc plăcile de program
ale pîrghiilor de macaz.
Aceste elemente sînt de două
tipuri: elemente plus (+) şi
elemente minus (—) (fig.
6.20).
Elementul plus intră
sub placa de program cînd
pîrghia macazului respectiv
este în poziţie normală (în sus)
şi împiedică manevrarea sa,
înzăvorînd astfel macazul pe
plus. Pentru înzăvorîrea
macazuluipe minus (în poziţie
manevrată) serveşte elementul
minus, care — după ce
125
macazul a fost manevrat şi placa de program a coborît — trece deasupra ei şi nu îi mai permite
readucerea la normal. Cînd între două plăci de program se găsesc două elemente de înzăvorîre,
ele se combină, formînd un element dublu (plus-plus, minus-minus, minus-plus sau plus-minus).
În partea de jos a figurii este arătată notaţia pe planuri a linealului de parcurs, a plăcilor
de program, a elementelor de înzăvorire şi a dispozitivului de acţionare a linealului.

Înzăvorîrea macazurilor de la extremitatea staţiei din figura 6.21 se face, conform

tabelului de înzăvorîre, cu elementele indicate, montate pe cele două lineale de parcurs necesare.
Din cele arătate rezultă că, între pîrghiile de parcurs şi cele de macaz, sînt înzăvorîri de
simultaneitate (de plus) şi de succesiune (de minus). Pentru cazul dat pîrghia de parcurs din
dreapta, manevrată în sus, realizează înzăvorîrile:
• ⎧ • ⎫
Θ⎨1, ,7 ⎬
ps ⎩ 3 ⎭
iar manevrată în jos realizează înzăvorîrile:
•
Θ{1,3,7}
ps
Cînd un macaz neînzăvorît este atacat fals, se taîonează pîrghia sa şi placa de program se
deplasează, ocupînd o poziţie intermediară, în această poziţie, linealul de parcurs nu poate fi
deplasat şi deci macazul atacat fals nu poate fi înzăvorît. Dacă macazul atacat fals ar fi înzăvorît,
linealul ar putea fi readus la normal, dar nu ar mai putea fi manevrat.
Între pîrghiile de parcurs şi cele de semnal sînt înzăvorîri de succesiune. Aşa cum s-a mai
arătat, într-o crestătură a plăcii de program a pîrghiei de semnal intră creasta unui element fixat
pe axul rotund de program sau pe un manşon al acestuia, înzăvorînd tija pîrghiei de semnal în
poziţie normală.
Pentru deszăvorîrea pîrghiei trebuie rotit mai întîi elementul cu creastă. În acest scop, pe
linealul de parcurs se află o cremalieră care angrenează cu roata dinţată cu creastă. La deplasarea
linealului de parcurs creasta, ieşind din tăietură, deszăvorăşte placa de program.
În figura 6.22 este desenat elementul care înzăvorăşte placa de program a pîrghiei
semnalului prevestitor. El este fixat pe axul rotund de sub placa de program. Pîrghia acestui
semnal nu roteşte axul' de program, aşa cum fac toate celelalte pîrghii de semnal, astfel încît
rotirea elementului trebuie făcută printr-un cuplaj odată u rotirea manşonului de pe axul de
program al pîrghiei semaforului de intrare, la deplasarea linealului de parcurs (fig. 6.23). Creasta
-îementului fiind simetrică, deszăvorîrea plăcii de program a prevestitorului se face oricum s-ar
roti elementul.
Pe manşonul axului de program al pîrghiei semaforului de intrare este montată o roată cu
două scobituri (fig. 6.24) care, prin intermediul pieselor p fixate pe lineal, va fi rotită — conform
săgeţilor — în acelaşi sens sau în sens contrar direcţiei de deplasare a linealului.

126
127
 Pe acelaşi manşon este fixat un element cu creastă simetrică, care intră în scobitura de
formă specială a plăcii de program (fig. 6.25) a pîrghiei semaforului de intrare cu două braţe, cu
manetă de anclanşare. Pentru punerea pe liber cu un braţ, manşonul trebuie rotit spre stînga, iar
cu două braţe spre dreapta, pentru a permite deplasarea spre, respectiv dinspre, pîrghie a plăcii de
program.
În figura 6.26 s-au reprezentat convenţional elementele descrise în rindurile precedente
pentru parcursurile de intrare în staţia reprezentată schematic în stînga figurii.
Înzăvorîrea pîrghiilor semafoarelor de ieşire se realizează tot prin elemente cu creastă, de
data asta nesimetrică. Un lineal de parcurs poate acţiona două asemenea elemente, în care caz
unul dintre ele deszăvorăşte placa de program, iar celălalt — nu (fig. 6.27).

Pentru fiecare direcţie pîrghia semaforului de intrare, respectiv pîrghiile semafoarelor de

ieşire, deplasează cîte un lineal de semnal, aşa încît pentru o direcţie sînt necesare două lineale de
semnal. Deplasarea linealului se face de către elementul cu rolă din figura 6.28, fixat pe axul

rotund de program al pîrghiei de semnal, cu care se roteşte împreună la manevrarea pe liber a

semnalului. Linealul semnalelor de ieşire este deplasat de oricare dintre pîrghiile semnarelor de
ieşire. Prin deplasarea sa, linealul înzăvorăşte toate elelalte pîrghii ale semafoarelor de ieşire,
deoarece piesa s ajunge sub rola r a elementelor de pe axul lor de program şi astfel mişcarea de

rotaţie este împiedicată.

128
 La manevrarea pe liber a semnalelor, linealele de semnal se deplasează numai spre stînga.
Readucerea la normal este începută de rola r, care împinge spre dreapta piesa s, şi terminată de
un arc prins de lineal.
Între pîrghia semaforului de intrare şi cea a prevestitorului acestuia trebuie realizată o
înzăvorîre de succesiune, în aşa fel încît:
— semnalul prevestitor să nu poată fi manevrat pe liber decitdupă manevrarea pe liber a
semaforului de intrare;
— la readucerea la normal, mai întîi să fie readus pe încetsemnalul prevestitor şi numai
după aceea să poată fi readus peoprire semaforul de intrare.
Aceste condiţii se realizează cu ajutorul unui element cu creastă nesimetrică, montat pe
un manşon al axului de program al pîrghiei semnalului prevestitor şi care este rotit de linealul
semnalului de intrare printr-o cremalieră. În poziţie normală, creasta elementului se află într-o
tăietură a plăcii de program a pîrghiei semnalului prevestitor, împiedicînd astfel manevrarea sa.
După ce semaforul de intrare a fost pus pe liber, creasta ieşită din tăietură permite manevrarea
semnalului prevestitor. Pentru readucerea la normal, mai întîi trebuie deplasată placa de program,
în caz contrar creasta lovind în partea plină a ei împiedică deplasarea linealului.
Din cele arătate pînă aici, rezultă că numărul total de lineale din aparatul de manevră este
dat de formula:
L ⎛P P ⎞
N = ∑ +∑ ⎜ i + e ⎟ + 2D ,
2 ⎝2 2⎠
în care suma primilor doi termeni reprezintă linealele de parcurs, iar al treilea termen —
linealele de semnal, D fiind numărul direcţiilor.
Ca exemplu, să se calculeze numărul de lineale din aparatul de manevră de la
extremitatea staţiei din figura 6.29, cu două direcţii: una cu cale dublă (X) şi a doua cu cale
simplă (Y). Parcursurile de intrare şi de ieşire fiind cele indicate prin săgeţi, rezultă:

adică, în total 2 + 3 + 3 +2-2 = 12 lineale, din care opt de parcurs şi patru de semnal.
Fiecare lineal de parcurs fiind acţionat de o pîrghie de parcurs, înseamnă că numărul pîrghilor de
parcurs este opt.

6.2.2.2 Dependenţele dintre pîrghia de macaz şi pîrghia de sabot

Pîrghia sabotului de deraiere centralizat, de culoare galbenă, poziţie normală are minerul
în sus. Pe teren aceasta corespunde botului „pe linie", poziţie în care deraiază materialul rulant ce

trece peste el.

129
 Pentru a realiza dependenţele necesare şi a înzăvorî sabotul într-o anumită poziţie, pîrghia
sa acţionează o placă de program, asemănătoare cu cea a pîrghiei de macaz. În poziţie normală,
pîrghia sabotului se înzăvorăşte prin elemente „plus" E montate pe linealul de parcurs, care intră
sub placa de program P (fig. 6.30); cînd sabotul este răsturnat de pe linie, placa sa de program
fiind coborîtă, nu permite deplasarea linealului (sau a linealelor de parcurs). Dacă sabotul este
independent, pîrghia sa nu se înzăvorăşte în poziţie manevrată. Dacă însă sabotul de S este în
S
dependenţă cu un macaz M (fig. 6.31), între ele trebuie realizată înzăvorîrea de succesiune
M
adică:
— sabotul în poziţie normală să înzăvorască macazul în poziţie normală (S Θ M);
⎛ • •⎞
— macazul în poziţie manevrată să înzăvorască sabotul în poziţie manevrată ⎜ Θ ⎟
⎝M S⎠

Această înzăvorîre se realizează prin plăcile de program al« pîrghiilor, în care scop pe
peretele din spatele aparatului de manevră, între plăcile de program (M şi S) se montează o piesă
1 care poate culisa orizontal într-un ghidaj, iar pe cele două plăci de program se fixează cîte un
adaos (2 şi 3).
Poziţia normală este arătată în figura 6.31 a. Se observă că placa de program a macazului
nu poate fi manevrată decît după ce a fosl manevrată placa de program a sabotului (din cauza
piesei 1 şi a adaosurilor). În poziţie manevrată a macazului (fig. 6.31 b) nu este posibilă
readucerea la normal a pîrghiei sabotului; pentru aceasta, mai întîi, trebuie readusă la normal
pîrghia macazului.
Cifrele indică ordinea operaţiilor în cazul manevrării (I, II) şi al readucerii la normal (III,
IV) a pîrghiilor.

6.2.2.3 Dependenţele cu cîmpurile electrice de bloc

Pentru ca semnalul de intrare sau de ieşire să nu poată fi pus pe liber decît după
înzăvorîrea macazurilor în poziţie corespunzătoare parcursului comandat, servesc cîmpurile
electrice de asigurare, de şină izolată şi cîmpul semnalului de intrare, respectiv de ieşire.
Înzăvorîrea macazurilor din parcurs se realizează prin blocarea cîmpului de asigurare,
care — la rîndul lui — înzăvorăşte pîrghia de parcurs în poziţie manevrată. După blocarea
cîmpului de asigurare, impiegatul de mişcare poate debloca cîmpul semnalului de intrare sau de
ieşire şi prin aceasta pîrghia semnalului respectiv poate fi manevrată şi semnalul pus pe liber.
Dacă instalaţia are dispozitiv de şină izolată, mai trebuie blocat — prin simplă apăsare — cîmpul
de şină izolată.
Pentru realizarea condiţiilor arătate, între cîmpul de asigurare Ca, care în poziţie normală
este deblocat, pîrghia de parcurs P şi pîrghia de semnal Ps, trebuie să existe următoarele
înzăvorîri de succesiune:
⎡P⎤ • •
1) ⎢ ⎥ , respectiv PΘC a şi Θ ;
⎣ Ca ⎦ Ca P
⎡C ⎤ • •
2) ⎢ a ⎥ , respectiv C a ΘPS şi Θ
⎣ PS ⎦ PS C a
Înzăvorîri asemănătoare trebuie realizate şi între cîmpul de şină izolată Csiz, care în
poziţie normală este deblocat, pîrghia de parcurs P şi pîrghia de semnal Ps, adică:

130
 ⎡ P ⎤
3) ⎢ ⎥ , respectiv
⎣ C siz ⎦
⎡ C siz ⎤
4) ⎢ ⎥
⎣ PS ⎦
Prin înmulţirea relaţiilor de mai sus rezultă:
⎡ P ⎤ ⎡ Ca ⎤ ⎡ P ⎤
⎢ ⎥⎢ ⎥ = ⎢ ⎥
⎣ C a ⎦ ⎣ PS ⎦ ⎣ PS ⎦
⎡ P ⎤ ⎡ C siz ⎤ ⎡ P ⎤
⎢ ⎥⎢ ⎥=⎢ ⎥
⎣ C siz ⎦ ⎣ PS ⎦ ⎣ Ps ⎦
• •
respectiv, PΘPS şi Θ .
PS P
De asemenea, între cîmpul de semnal Cs (care în poziţie normală este blocat) şi pîrghia de
semnal Ps trebuie realizată înzăvovărîrea de succesiune:
⎡ Cs ⎤ • •
⎢ ⎥ , adică C S ΘPS şi Θ .
P
⎣ S⎦ P S C S

Înzăvorîrile de mai sus se realizează prin intermediul linealelor şi al axelor rotunde de sub
cîmpuri, la capătul cărora se găsesc nişte dispozitive speciale numite autoblocaje. Blocajele de
sub cîmpul de asigurare şi de sub cîmpul de şină izolată sînt identice iar cele de sub cîmpul de
semnal de intrare şi de sub cîmpul de semnal de ieşire sînt de asemenea identice.
Pe axul de sub cîmpul semnalului de intrare, respectiv de ieşire, în dreptul linealelor de
semnal corespunzătoare, se află cîte un element de forma celui din figura 6.32, care angrenează
cu o cremalieră fixată pe lineal.
Pe axul de sub cîmpul de asigurare, respectiv de sub cîmpul de şină izolată (în cazul unei
direcţii cu cale simplă şi cu dispozitiv de şină izolată la intrări şi ieşiri), în dreptul linealelor de
semnal, se află elemente de forma celui din figura 6.33. În poziţie normală, dinţii elementului nu

angrenează cu cremaliera, din care cauză axul se poate roti liber fără să antreneze linealul, însă
deplasarea spre stînga a linealului antrenează axul. În felul acesta, prin deplasarea linearului
semnalului de intrare se vor roti axele de sub cîmpul de asigurare, de sub cîmpul de semnal de
intrare şi de sub cîmpul de şină izolată, iar prin deplasarea linealului semnalului de ieşire se vor
roti axele de sub cîmpul de asigurare, de sub cîmpul de semnal de ieşire şi de sub cîmpul de şină
izolată (fig. 6.34).

131
 Pe axul de sub cîmpul de asigurare se află un manşon rotii de linealele de parcurs, prin
intermediul unui element de forma celui din figura 6.35. Pe axul de sub cîmpul de şină izolată, se
afla, da asemenea, un manşon care se mişcă odată cu primul, fiind cuplate între ele.

În figura 6.36 sînt reprezentate schematic elementele din figura 6.34.

În cazul unei direcţii cu cale dubla, elementele de dependenţi sînt arătate în figura 6.37.
Se observă, în acest caz, că dependenţele se realizează separat pentru intrări şi separat pentru
ieşiri.
Autoblocajele sînt montate în cutia de sub pîrghiile de parcurs în figura 6.38 este desenat
autoblocajul cîmpului de asigurare, care este identic, cu cel al cîmpului de şină izolată. Pe tija 1
de bloca a cîmpului se află o piesă 2, care — în partea din faţă — are tăietură.
La capătul axului 3 se găseşte piesa de înzăvorîre 4, prevăzut cu nevura 5. Pe ax se mai
află manşonul 6, care poate fi rotit de linealele de parcurs prin intermediul elementului din figura
6.35. Pe manşon se află elementul de înzăvorîre 7, în formă de creastă simetrică, care, în poziţia
normală a pîrghiei de parcurs, nu permite apăsarea butonului cîmpului şi deci blocarea sa.
Manevrînd pîrghia de parcurs, linealul roteşte manşonul cu piesa 7 şi cîrnpul poate fi
blocat. În această poziţie, tăietura din piesa ajunge în dreptul nervurii şi piesa 4 poate fi rotită,
deplasînd linealul de semnal. În poziţia deplasată a linealului de semnal, deci în poziţia
manevrată a pîrghiei de semnal, piesa 4 nu permite deblocarea cîmpului.

132
133
 În poziţie normală a cîmpului piesa 4 nu poate fi rotită, deoarece nervura ei loveşte în
partea plină a piesei 2 şi deci, atît timp cît cîmpurile de asigurare şi de şină izolată sînt deblocate,
pîrghia de semnal nu poate fi manevrată.

Revenirea la ncrmal a elementului 7, şi deci a pîrghiei de parcurs nu este posibilă atît

timp cît cîmpul de asigurare şi de şină ocupată sînt blocate. Astfel, deszăvorîrea macazurilor este
posibilă numai după deblocarea cîmpului de şină izolată şi a celui de asigurare. Autoblocajele
cîmpurilor de semnal, montate sub tija de blocare a fiecăruia (fig. 6.39), realizează dependenţele
dintre pîrghia de semnal şi cîmpul de semnal corespunzător.
Ele mai sînt completate cu un dispozitiv de nerepetare, prin care se împiedică readucerea
pe liber a unui semnal, după ce acesta este pus pe oprire, în baza aceleiaşi comenzi.
La extremitatea tijei 1, de blocare a cîmpului de semnal, este fixată o piesă 2, care — în
poziţie blocată a cîmpului împiedică rotirea piesei de înzăvorîre 3 din capătul axului 4. Astfel
linealul de semnal nu poate fi deplasat şi deci pîrghia de semnal nu poate fi manevrată.
Dacă însă cîmpul este deblocat, piesa 2 este ridicată şi axul poate fi rotit, deci pîrghia de
semnal manevrată şi semnalul pus pe liber. Atît timp cît semnalul este pe liber, piesa 3 este rotită
şi nu permite apăsarea butonului cîmpului de semnal.
Dispozitivul de nerepetare este compus din piesa 5, care poate mişca în sus şi în jos,
împinsă de arcul 6. Pe axul 7, fixat pe piesa 2 care trece printr-o tăietură a piesei 5, se roteşte
basculatorul cu contragreutate, 8. Partea superioară a basculatorului, sprijină — prin ştiftul 9 —
piesa 5.
În timpul manevrării pe liber a semnalului, piesa 3 de pe axul 4 opreşte basculatorul,
astfel încît furca iese de sub ştiftul 9 şi piesa 5 coboară puţin şi se sprijină pe piesa 3.
După readucerea la normal a pîrghiei de semnal, piesa 5, nefiind sprijinită, este împinsă la
cap de cursă de arcul 6, în felul acesta împiedicînd o nouă rotire a axului 4, deci o nouă
readucere pe liber a semnalului.
Prin blocarea cîmpului de semnal, piesa 2 şi basculatorul 8 coboară şi — datorită
contragreutăţii — acesta se roteşte, astfel încît cursa basculatorului ajunge din nou sub ştiftul 9,
sprijinind piesa 5. În felul acesta autoblocajul a revenit în poziţie normală.

134
6.2.2.4 Registrul mecanic al aparatului de manevră pentru două direcţii
Dacă staţia are la un capăt două direcţii, unele semafoare de ieşire vor fi cu două braţe.
Astfel, pentru staţia din figura 6.41 semafoarele de ieşire de la liniile I şi II vor fi cu două braţe,
indicînd cu un braţ pe liber ieşirea în direcţia Y, iar cu două braţe pe liber ieşirea în direcţia Z.
Pentru manevrarea acestor semafoare se folosesc pîrghii cu manetă de anclanşare, a cărei
poziţie determină sensul de deplasări a plăcii de program, după deszăvorîrea ei, şi anume: înspre
pîrghii pentru poziţia pe liber cu un braţ şi dinspre pîrghie pentru poziţia pe liber cu două braţe.
În registrul mecanic, fiecare direcţie are linealele ei de parcursuri şi de semnal (fig. 6.42).
La manevrarea pîrghiei semaforului F sau G, elementele cu rolă de pe axul de program trebuie să
deplaseze linealul 7 sau linealul 5, după cum ieşirea se face în direcţia Z sau în direcţia Y. În
acest scop, piesele p de sub elementele cu rolă, prin care acestea deplasează linealele de semnal
(fig. 6.43), nu sînt fixe ci pot culisa pe verticală în golul linealului, între plăcile de ghidaj g. În
poziţie normală, piesele de antrenare p sînt coborîte, astfel încî antrenarea linealului nu este
posibilă.
Pentru deplasarea linealului, mai întîi trebuie ridicată piesa p corespunzătoare, ceea ce se
obţine prin rotirea basculatorului b1 sai a basculatorului b2 (fig- 6.44). Basculatorul b1 montat fix
pe axul a1 de sub lineale, este rotit într-un sens sau altul, odată cu axul, de către linealul 1 de
parcurs al liniilor 1—2, direcţia Z. Basculatorul b2 montat pe manşonul m1 de pe axul al este rotit
odată cu manşonul de către linealul 3 de parcurs al liniilor 1—2, direcţia Y.

Placa de program a pîrghiei semaforului de ieşire cu două braţe are două tăieturi (fig.
6.45), în care intră crestele c1 şi c2 (respectiv c’1 şi c'2) ale elementelor de înzăvorîre.
În stînga figurii 6.44 s-a desenat, cu notaţii convenţionale partea registrului mecanic
prezentat în perspectivă.

135
136
137
6.3 PARTEA ELECTRICA A INSTALAŢIILOR DE CENTRALIZĂRI
ELECTROMECANICĂ TIP C.F.R.
Din studierea părţii mecanice s-a văzut cum se realizează dependenţele mecanice dintre
diferitele elemente ale aparatului de comanda şi cele dintre elementele aparatului de manevră,
astfel încît acţionarea lor să fie posibilă numai într-o anumită ordine.
Dependenţa dintre elementele aparatului de comandă şi cele ale aparatului de manevră se
realizează electric, prin intermediul cîmpurilor de bloc, legate între ele prin conductoarele
cablului subteran necentralizare.
Tot pe cale electrică, prin dispozitivul de şină izolată, se exclude posibilitatea manevrării
macazurilor sub tren.
Cîmpurile electrice de bloc ale aceluiaşi aparat trebuie acţionae într-o anumită ordine,
impusă de condiţiile ce trebuie realizate. Această succesiune se realizează pe cale electrică la
aparatul de comandă, şi pe cale mecanică la cel de manevră, prin dependenţele locale dintre
cîmpuri, studiate anterior.
Pentru acţionarea a două cîmpuri — unul de la aparatul de comandă şi celălalt de la
aparatul de manevră — se foloseşte schema de acţionare simultană cu două retururi.

6.3.1 Dependenţele locale dintre cîmpuri

Instalaţia nu trebuie să permită manevrarea pe liber a semnallui decît după ce pîrghiile
macazurilor din parcurs şi ale celor de acoperire au fost înzăvorîte. Înzăvorîrea lor se face prin
blocarea cîmpului de asigurare, înzăvorînd pîrghia de parcurs, cu care ocazie cîmpul
dedespiedicare de la aparatul de comandă se deblochează.
Pentru a împiedica manevrarea macazurilor sub tren instalaţiile sunt înzestrate cu
dispozitiv de şină izolată — al cărui rol şi funcţionare vor fi descrise mai tîrziu — în componenţa
căruia intră şi cîmpul de şină izolată, de curent continuu, descris în Capitolul 4. Prin blocarea
acestui cîmp se înzăvorăşte încă o
dată pîrghia de parcurs.
Cîmpul de şină izolată se
blochează prin apăsare şi se
deblochează prin curent continuu sau
pulsant.
La readucere la normal
instalaţia nu trebuie să permită
deszăvorîrea macazurilor decît după
ce pîrghia semnalului a fost readusă
la normal şi înzăvorîtă în această
poziţie şi după ce trenul a părăsit
parcursul, depăşind ultimul macaz,
cînd cîmpul de şină izolată se
blochează automat. Aceste condiţii se
realizează — pe de o parte — prin
dependenţele electrice dintre
cîmpurile aparatului de comandă,
astfel încît, cîmpul de semnal să nu
poată fi blocat decît dacă cel de
despiedicare este deblocat, iar cîmpul
de despiedicare să nu poată fi blocat
decît dacă cîmpul de semnal este
deblocat şi — pe de altă parte — prin dependenţele locale mecanice dintre cîmpurile aparatul de
manevră astfel încît blocarea cîmpului de şină izolată să nu fie posibilă decît după deblocarea

138
cîmpului de semnal, iar blocarea cîmpului de semnal să nu fie posibilă decît după deblocarea
celui de şină izolată.
Schema electrică prin care se realizează dependenţele dintre cele trei cîmpuri ale
aparatului de comandă, în cazul unei direcţii cu cale simplă, se obţine ţinînd seama de cele
prezentate în Capitolul 4, pct. 4.4.3. Formula de structură a schemei va fi:
iId 0' + eEd 0' + dD0 i ' e ' = d 0' (iI + eE ) + i ' e ' dD0 ,
căreia îi corespunde schema de structură din figura 6.46 a. Introducînd în această schemă
contactele normal stabilite ale tijelor d apăsare de la cele trei cîmpuri, prin care bobinele lor sînt
legate la returul cabinei (contactele prin care se deblochează aceste cîmpuri), se obţin schemele
de structură, prescurtată şi normală, di figura 6.46 b, c şi d.
În cazul unei direcţii cu cale dublă, condiţiile impuse conduc la următoarea formulă de
structură:
iId i'0 + d i Di 0 i ' + eEd e' 0 + d e De 0 e '
(Di şi De fiind cîmpurile de despiedicare-intrări, respectiv de despiedicare-ieşiri), căreia îi
corespund schemele electrice din figura 6.4
În aparatul de manevră dependenţele dintre cîmpul (sau cîmpurile) de şină izolată şi
cîmpurile de semnal se realizează cu ajutorul unui lineal de dependenţă, montat în faţa tijelor de
blocare al cîmpurilor, prevăzute cu nişte tăieturi speciale (v. pct. 4.4.4.)
În cazul unei direcţii cu cale simplă şi dispozitiv de şină izolată pentru intrări şi ieşiri,
linealul are forma din figura 6.48 a. Pentru o direcţie cu cale dublă sînt necesare două lineale
(fig. 6.48 b şi c). Pe tija de blocare a cîmpurilor se află cîte un ştift. Ştiftul de pe tije cîmpului de
şină izolată nu permite blocarea sa decît după deblocarea cîmpului de semnal, cînd linealul este
deplasat şi tăietura ajunge în dreptul ştiftului. Cît timp cîmpul de şină izolată este blocat, linealul
nu poate fi deplasat şi deci cîmpul de semnal nu poate fi blocat.

6.3.2 Legarea cîmpurilor de curent alternativ la aparatul de manevră

În cazul unei direcţii cu cale simplă aparatul de manevră ara trei asemenea cîmpuri: de
semnal I şi E, blocate în stare normală şi de asigurare A, deblocat în stare normală. Ele sînt legate
cu cîmpurile I şi E, respectiv D, de la aparatul de comandă.
Pentru o mai uşoară înţelegere, vom nota cu Ic şi Ec — cîmpurile de semnal ale aparatului
de comandă, cu Im şi Em — pe cele ale aparatului de manevră şi cu ic, ic , ec, ec etc, respectiv im,
i m etc. — contactele lor.
Legarea la sursă şi la retur a cîmpurilor de la aparatul de manevră se face la fel cu a
cîmpurilor de la aparatul de comandă. Schema de structură a legării cîmpurilor este cea din
figura 6.49 a în care sînt reprezentate şi contactele prin care se realizează dependenţele locale
electrice între cîmpurile aparatului de comandă.
În cazul unei comenzi de ieşire, mai întîi se acţionează cîmpurile A şi D, primul se
blochează, al doilea se deblochează, apoi, prin circuitul 0-1-2-3-4-5-6-7 se blochează cîmpul Ec
şi se deblocheazi cîmpul Em.
Dacă impiegatul de mişcare continuă să ţină apăsat cîmpul E şi să acţioneze inductorul în
timp ce acarul apasă butonul cîmpului Em, care între timp se deblochează, acesta se blochează
din nou prin circuitul 0-1-2-3-8-9-10-11-12-13-14-15-16-6-7, curentul trecînd şi prin bobinele
cîmpurilor A şi D. Astfel, cîmpul A se va debloca din nou, iar curentul derivat prin circuitul 13-
17-18-19-20-7 va debloca şi cîmpul Im.
Rezultă deci că, în această situaţie, curentul trece prin toate bobinele celor şase cîmpuri,
blochează cîmpurile Ec şi Em, ale căror butoane sînt apăsate şi deblochează cîmpurile A şi Im. În
felul acesta are loc o acţionare nedorită a altor cîmpuri. Aceeaşi acţionare nedorită a altor
cîmpuri ar apărea şi în cazul apăsării butoanelor cîmpurilor Ic şi I, n, respectiv — la anularea
comenzii — a butoanelor cîmpurilor D şi A.

139
140
141
142
 Spre a evita aceste inconveniente este necesar ca, atunci cîmpurile sînt acţionate de la
inductorul aparatului de comandă, să intrerupă circuitul in momentul în care este apăsat oricare
dintre cîmpurile de curent alternativ de la aparatul de manevră. Pentru acesta în firul retur-staţie
se introduce un dipol format din contacte „desface”, legate în serie, ale tijelor de apăsare de la
toate cîmpurile de curent alternativ ale aparatului de manevră, obţinînd astfel, , tăcerea”
returului.
Din cele arătate rezultă că tijele de apăsare ale cîmpurilor de la aparatul de manevră
trebuie să aibă cîte două contacte.
În figura 6.49 b şi c este desenată schema prescurtată şi normală pentru cazul studiat.
În cazul unei direcţii cu cale dublă, schema de structură are aspectul din figura 6.50 a, în
care s-au introdus şi contactele prin care se realizează dependenţele locale electrice dintre
cîmpurile aparatului de comandă. Schema prescurtată şi cea normală sînt desenate în figurile
6.50 b şi c.

6.3.3 Realizarea comenzilor şi controlul efectuării lor

În cele ce urmează se arată modul cum se execută comenzile şi cum se face controlul
efectuării lor în cazul unei direcţii cu cale simplă şi al unei direcţii cu cale dublă.
1) Căzul unei direcţii cu cale simplă. Deoarece parcursurile de inrare şi de ieşire sînt
identice (se manevrează aceleaşi macazuri), în cazul unei direcţii cu cale simplă este suficient ca
acarul să cunoască linia la care urmează să execute comanda. Pentru aceasta, impiegatul de
mişcare înclină maneta de parcurs respectivă şi, apăsînd butonul de sonerie, învîrteşte manivela
inductorului. Dacă aparatul de manevră este în stare normală, curentul pulsant acţionează
indicatorul liniei la care urmează a se executa comanda; concomitent sună şi soneria.
Apoi acarul manevrează macazurile, le înzăvorăşte prin pîrghia de parcurs şi asigură
parcursul, blocînd cîmpul de asigurare; simultan se deblochează cîmpul de despiedicare şi astfel
impiegatul de mişcare are controlul efectuării corecte a comenzii date.
Elementele prin care se transmite comanda sînt deci următoarele:
— manetele de parcurs pentru intrări, cu contactele i1, i2, i3, i4 (într-o staţie cu patru linii);
— manetele de parcurs pentru ieşiri, cu contactele e1, e2, e3 şi e4;
— butonul de sonerie B cu contactele b şi b ,
— pîrghiile de parcurs, cu contactele p1, p2, p3, p4 (normal întrerupte) şi
p1 , p 2 , p 3 , p 4 (normal stabilite);
— indicatoarele de linie I1 I2, I3, I4;
— soneria S;
— inductorul de bloc.
Deci, formula de structură a schemei electrice prin care se deduce comanda va fi:
bi1 p 1 I 1 S + bi2 p 2 I 2 S + bi3 p 3 I 3 S + bi4 p 4 I 4 S + be1 p 1 I 1 S + be2 p 2 I 2 S +
[ ]
+ be3 p 3 I 3 S + be4 p 4 I 4 S = b (i1 + e1 ) p 1 I 1 + (i2 + e2 ) p 2 I 2 + (i2 + e2 ) p 3 I 3 + (i4 + e4 ) p 4 I 4 S
iar schema de structură este cea din figura 6.51 (linii pline).
Firele din cablul subteran care leagă aparatul de comandă c cel de manevră sînt notate cu
/, //, /// şi IV.
După primirea şi executarea comenzii, acarul manevrează pîrghia de parcurs
corespunzătoare şi dă asigurarea, acţionând cîmpurile A şi D. Dacă există concordanţă între
comanda dată şi cea executată atunci circuitul pentru acţionarea acestor câmpuri se închide prin
contactul normal stabilit, b, al butonului de sonerie.
Schema de acţionare a cîmpurilor A şi D, ale căror contacte de la tija de apăsare sînt a şi
ā, respectiv d şi d , va avea următoarea formulă de structură:
aAp1 (i1 + e1 )bD d + aAp 2 (i2 + e2 )bD d + aAp3 (i3 + e3 )bD d + aAp 4 (i4 + e4 )bD d =
= aA[ p1 (i1 + e1 ) + p 2 (i2 + e2 ) + p3 (i3 + e3 ) + p 4 (i4 + e4 )]bD d = aA[M ]bD d
La despiedicarea parcursului, se blochează cîmpul D şi se deblochează cîmpul A, prin
schema a cărei formulă de structură este:
143
 dDb[M ]Aa
Ţinînd seama de aceste formule, se poate completa schema pentru darea comenzii din
figura 6.51 cu partea prin care se face controlul efectuării ei (linii punctate).

Pentru a reduce numărul de conexiuni la manetele de parcurs, contactele acestora se leagă

conform figurii 6.52, în care i 12 şi e12 contactele stabilite în poziţie normală de către maneta de
intrări pe liniile 1 şi 2, respectiv de ieşiri de la liniile 1 şi 2, iar i1, i2, e1 şi e2 contactele lor
stabilite în poziţie manevrată. Schema de structură pentru darea comenzilor şi controlul efectuări
lor, transpusă în schema prescurtată, va avea aspectul din figura 6.53 a, iar în schema electrică
normală — cel din figura 6.53 b. În aceste scheme nu s-a ţinut seama de dependenţele locale
electrice dintre cîmpurile aparatului de comandă şi nici de „tăierea" returului la cîmpurile
aparatului de manevră.
2) Cazul unei direcţii cu cale dublă. În acest caz, la aparatul de manevră sînt două
cîmpuri de asigurare, iar la cel de comandă — două cîmpuri de despiedicare: unul pentru intrări
şi altul pentru ieşiri. Întrucît parcursurile de intrare şi de ieşire la şi de la aceeaşi linie sînt
diferite, la aparatul de manevră există indicatoare de linie numai pentru intrări şi altele numai
pentru ieşiri; la fel pîrghii de parcurs, unele numai pentru intrări şi altele numai pentru ieşiri,
eventual şi sonerii (Si, respectiv Se).
Pentru darea unei comenzi de intrare, se apasă butonul de sonorie pentru intrări — Bi —
aşezat deasupra cîmpului D;, iar pentru ieşiri — butonul Be de deasupra cîmpului De.
Procedînd analog cazului precedent se ajunge, pentru o staţie cu trei linii, la următoarele
formule de structură:
1) Pentru darea comenzilor:
[( ) ( )]
bi i1 p1i I1i + i2 p 2 I 1i + i3 p 3 I 3i + be e1 p1e I 1e + e2 p 2e I 2 e + e3 p 3e I 3e S
2) Pentru asigurarea parcursurilor de intrare:
ai Ai ( p1i i1 + p 2i i2 + p3i i3 )b i Di d i = ai Ai [M i ]b i Di d i
Respectiv de ieşire
a e Ae ( p1e i1 + p 2e i2 + p3e i3 )b e De d e = ae Ae [M e ]b e De d e
3) Pentru despiedicarea parcursurilor de intrare:
d i Di bi[M i ]Ai ai
tespectiv de ieşire:
d e De b e [M e ]Ae a e

144
145
 Contactele acţionate de manetele de parcurs pentru intrări se comandă conform formulei:
i1 + i2 + i 12 (i3 + i4 ) + i 12 i 34 (i5 + i6 ) + ...
Pentru ieşiri:
e1 + e2 + e12 (e3 + e4 ) + e12 e 34 (e5 + e6 ) + ...

Astfel, schema de structură pentru darea comenzilor, pentru asigurarea parcursurilor şi

pentru despiedicarea lor va avea forma din figura 6.54. În figurile 6.59 şi 6.60 se poate vedea
schema completă pentru o direcţie cu cale dublă, care cuprinde şi partea dedusă aici.

6.3.4 Schema electrică generală a instalaţiilor de centralizare

electromecanică tip C.F.R. fără dispozitiv de şină izolată
Din schemele electrice studiate şi ţinînd seama de dependenţele iniţiale electrice dintre
cîmpurile aparatului de comandă şi de faptul că pentru acţionarea cîmpurilor de semnal de la cele
două aparate — de comandă şi manevră — se foloseşte schema de acţionare simultană cu două
retururi, se poate desena schema electrică generală prescurtată (fig. 6.55) şi normală (fig. 6.56)
pentru o staţie cu patru linii centralizate, în direcţia cu cale simplă.
În aceste scheme s-a reprezentat numai jumătate din aparatul ce comandă, şi anume
partea corespunzătoare direcţiei respective.
Din scheme rezultă că, pentru legăturile electrice dintre cele: aparate, sînt necesare
următoarele conductoare:
— patru conductoare (101, 102, 103 şi 104) pentru legăturile din contactoarele
aparatelor, cîte unul pentru fiecare linie centralizată a staţiei; prin ele circulă curentul pulsant la
acţionarea indicatoarelor de linie şi a soneriei aparatului de manevră, precum şi curent alternativ
la acţionarea cîmpurilor de asigurare şi despiedicarea parcursurilor;
— un conductor pentru legarea cîmpurilor de semnal-intrare, i11;
— un conductor pentru legarea cîmpurilor de semnal-ieşire, e11;
— un conductor pentru acţionarea soneriei aparatului de comandă so1;
— un conductor de retur la cabină, rc1,
— un conductor de retur la staţie, rS1.
Numărul conductoarelor este dat de următoarea formulă
N C = (L + 2 ) + 3
În care:
L — reprezintă numărul liniilor centralizate care deservesc direcţia cu cale simplă, număr
egal cu cel al indicatoarelor de linie (conductoarele 101, 102, 103 şi 104);
146
 2 — cele două conductoare i11 şi e11;
3 — cele trei conductoare rc1, rS1 şi so1;
Ultimele trei conductoare rămîn aceleaşi indiferent ele numărul direcţiilor din capătul
respectiv de staţie.
Prima cifră din numărul care reprezintă conductorul (101, 102, i11, rc1, rS1 şi so1) indică
numărul cabinei la care merge sau de la care vine conductorul respectiv, în cazul de mai sus
cabina 1. Pentru cabina 2 conductoarele vor fi numerotate astfel: 201, 202, i21, rc2, rs2 şi so2
Pentru exemplificare, în figura 6.57 s-a desenat schema electrică completă a aparatului de
comandă pentru staţia — reprezentată în partea de sus a figurii — cu două direcţiii simple şi cu
două linii.
Dacă la o extremitate a staţiei sînt două sau mai multe direcţii cu cale simplă, pentru
fiecare direcţie sînt necesare (L+2) contactoare, L reprezentînd numărul liniilor centralizate care
deservesc staţia respectivă, astfel încît numărul de conductoare necesare va fi:
N c = ∑ (L + 2 ) + 3
Numerotarea conductoarelor pentru direcţia a doua de la cabina 1 va fi: e12, i12, 111,
112..., respectiv e22, i22 etc. pentru direcţia de la cabina 2.
În cazul unei direcţii cu cale dublă şi linii specializate (fig. 6.58), schema electrică
generală (pentru cabina 1) este reprezentată în figura 6.59 (prescurtată) şi în figura 6.60
(normală). Conductoarele care servesc pentru intrări s-au notat cu 101, 102, 104 şi 105 (ultima
cifră indicînd linia), iar cele care servesc pentru ieşiri s-au notat cu 111, 113, 114 şi 115.
Se observă că, în total, sînt opt parcursuri (patru de intrare şi patru de ieşire), iar numărul
conductoarelor din cablul care leagă cele două aparate este dat de formula:
Nc = (P + 2) + 3,
în care P reprezintă numărul total de parcursuri (intrare şi ieşire), pentru direcţia cu cale
dublă.
Dacă un aparat de manevră deserveşte mai multe direcţii, numărul de conductoare
necesare pentru realizarea schemei electrice este:
N C = ∑ s (L + 2 ) + ∑d (P + 2 ) + 3
De exemplu, pentru o staţie care are la o extremitate clouîldirecţii cu cale simplă, una
deservită de cinci linii şi alta deserviţiide trei linii, vor fi necesare:
N c = ∑s (L + 2) + 3 = (5 + 2) + (3 + 2) + 3 = 7 + 5 + 3 = 15 conducteare
Să se calculeze acum numărul de conductoare folosite în celei două cabluri care leagă
aparatul de comandă cu cele două aparate de manevră pentru staţia din figura 6.61. Admiţînd că
liniile III şi IV sînt specializate, şi anume linia III destinată numai pentru intrării din direcţia Y şi
linia IV — numai pentru intrări din direcţia X. iar la celelalte linii se pot face toate parcursurile
posibile, se va obţine

— La cabina 1, pentru direcţia X, Pi= Pe = 5, deci:

NC1 = (5 + 5 + 2) + 3 = 12 + 3 = 15 conductoare.
— La cabina 2, pentru direcţia Y, Pi = Pe = 5, iar pentru direcţia Z — deservită numai
de liniile V şi VI — L = 2, deci;
Nc2 = (2 + 2) + (5 + 5 + 2) + 3 = 4 + 12 + 3 = 19 conductoare

147
148
149
150
 Cablurile subterane de centralizare sint standardizate şi au 2, 4, 6. 12, 24, 36, 42 şi 52 de
conductoare. Avînd în vedere eventualele cefectări sau modificări în instalaţie, se alege
totdeauna un cablu cu un număr mai mare de conductoare.

6.4 Dispozitivul de şină izolată

Pentru a înţelege mai uşor rolul acestui dispozitiv vom considera instalaţia fără cîmp de
şină izolată la aparatul de manevră. De menţionat că în componenţa dispozitivului intră cîmpul
(sau cîmpurile) de şină izolată, releul (sau releele) de şină izolată, iar în exterior secţiunile de
şină izolată şi pedala (pedalele).
Dacă se respectă întocmai dispoziţiile din instrucţiile de serviciu şi dacă manipularea
aparatelor se face corect şi în ordine cronologică (de exemplu deszăvorîrea parcursurilor prin
blocarea cîmpului de despiedicare de către impiegatul de mişcare trebuie făcută numai după ce
trenul a părăsit complet zona macazurilor), circulaţia trenurilor în staţie se face în deplină
siguranţă.
Dacă însă despiedicarea parcursurilor se face mai înainte ca trenul să fie părăsit zona
macazurilor, acarul ar putea manevra macazurile sub tren, producînd astfel accidente grave.
Într-adevăr, dacă pîrghiile de macaz devin libere, prin despiedicarea prematură a
parcursului, în timp ce trenul trece încă peste macazuri, acarul — din grabă sau din neatenţie —
ar putea manevra macazurile sub tren.
Pentru a exclude posibilitatea despiedicării parcursului mai înainte ca ultima osie a
trenului să fi depăşit ultimul macaz din parcurs, instalaţiile sînt prevăzute cu dispozitiv de şină
izolată. Primele instalaţii de acest gen aveau dispozitiv de şină izolată numai pentru ieşiri.
Conform Regulamentului de exploatare tehnică C.F.R., aceste instalaţii trebuie să aibă dispozitiv
de şină izolată, atît pentru ieşiri, cît şi pentru intrări, astfel încît să nu permită deszăvorîrea
macazurilor din parcurs înainte de a fi depăşite de tren, chiar dacă semnalul care a comandat
parcursul a fost adus pe oprire.
Punerea în funcţiune a dispozitivului de şină izolată se face prin blocarea cîmpului de
şină izolată, prin simplă apăsare, cu care ocazie — prin autoblocajul de sub el — se înzăvorăşte
încă o dată. pe minus, pîrghia de parcurs şi se face ultima deszăvorîre a pîrghiei de semnal, astfel
încît acesta poate fi pus pe liber.
În momentul cînd trenul a trecut peste toate macazurile din parcurs şi ultima osie a părăsit
secţiunea izolată, instalată după ultimul macaz din parcurs, cîmpul de şină izolată se deblochează
automat şi acarul poate bloca cîmpul de semnal. Acum impiegatul de mişcare poate da
despiedicarea parcursului şi instalaţia poate fi readusă la normal.

Dacă, dintr-un motiv oarecare, cîmpul de şină izolată nu se deblochează automat,

impiegatul de mişcare îl poate debloca acţionînd inductorul şi apăsînd — după înlăturarea unei
piedici şi ruperea unui plumb de control — butonul de despiedicare artificială a cîmpului.

151
6.4.1 Secţiunile izolate
Secţiunea izolată este porţiunea de linie de cale ferată izolată electric de restul liniei.
În instalaţiile de centralizare electrodinamică secţiunile izolate fac parte din circuitele de
cale şi servesc pentru controlul stării de ocupare sau de neocupare a liniilor şi a macazurilor,
astfel încît sa fie exclusă posibilitatea primirii unui tren pe linie ocupată sau manevrarea unui
macaz ocupat de un vehicul.
Lungimea secţiunii izolate este diferită, în funcţie de rolul ei şi de instalaţia în care este
folosită. În instalaţiile de centralizare electromecanică lungimea ei este scurtă, de 15—30 m şi
poate avea un singur fir de cale izolat (la cele de tip C.F.R.) sau ambele fire (la instalaţiile de tip
mai vechi, Rank de exemplu). Izolarea secţiunii se realizează prin joan-te speciale, numite joante
izolante.
Secţiunea (sau şina) izolată pentru ieşiri (fig. 6.62 a) se montează după vîrful ultimului
macaz din parcursul de ieşire, joanta macazului fiind joantă izolantă sau cel mult la distanţă de
un panou faţă de vîrful macazului. Secţiunea izolată pentru intrări (fig. 6.62 b) se montează după
ultimul macaz din parcursul de intrare la linia respectivă şi cît mai aproape de acesta.
Lungimea minimă, de 15 m, a secţiunii izolate rezultă din condiţia ca în tot timpul trecerii
unui tren o osie să fie pe secţiune. Dacă secţiunea izolată ar fi mai scurtă, s-ar putea ca — în

cazul vagoanelor lungi — această condiţie să nu mai fie îndeplinită.

Joanta izolantă dinspre staţie trebuie plasată în aşa fel, încît nici una dintre osiile extreme
ale unui tren, garat între mărcile de siguranţă ale liniei respective, să nu calce pe secţiunea
izolată. Deci, poziţia sa faţă de marca de siguranţă trebuie aleasă în aşa fel încît, dacă roţile
vehiculului sînt în imediata vecinătate a joantei izolante, tampoanele să nu depăşească marca de
siguranţă.

152
153
 Deoarece distanţa dintre marginea tamponului şi prima osie nu este aceeaşi la toate
vagoanele, ea fiind cuprinsă — pentru parcul de vagoane C.F.R. În limitele d = 1, 3 m (cazul
drezinelor) şi D = 3, 1 m, re pot ivi următoarele situaţii:
— în cazul cînd se amplasează joanta la distanţa d faţă de marca de siguranţă (fig. 6.63 a)
vagoanele cu distanţa D, garate cu roţile lîngă joanta izolantă, vor depăşi cu tampoanele această
marcă;
— în cazul cînd se amplasează joanta izolantă la distanţa D (fig. 6.63 b), osia vagoanelor
cu distanţa d va intra pe secţiunea izolată cînd tampoanele se găsesc în dreptul mărcii de
siguranţă.
Pentru evitarea acestor inconveniente marca de siguranţă se amplasează la distanţa D — d
= 1, 8 m faţă de poziţia sa normală (fig. 6.63 c). Prin urmare, joanta izolantă dinspre staţie trebuie
să fie la cel puţin 3, 1 m faţă de locul normal de amplasare a mărcii, iar marca de siguranţă — la
cel mult 1, 3 m de joanta dinspre staţie. }n acest mod osia oricărui vagon va fi în afara secţiunii
izolate cînd tampoanele sale se găsesc în dreptul mărcii de siguranţă.
Joantele izolante sînt de două tipuri: joante cu eclise de lemn şi joante tip Weber. Cele din
prima categorie, de construcţie mai veche şi utilizate tot mai rar, sînt formate din două eclise de
lemn (ulm, carpen sau salcîm) fiert în ulei, cu dimensiunile de 80 x 100 x 600 mm, care prind
capetele şinelor. Ele se fixează la şină prin patru buloane (fig. 6.64).
Între capetele celor două şine se lasă un spaţiu, în care se introduce un profil izolant
confecţionat din fibră vulcanică de 5...8 mm grosime, avînd forma şi dimensiunile secţiunii
transversale a şinei.
Eclisele se ajustează după profilul liniei, la cele interioare tăindu-se un şanţ, pentru ca
buza bandajului să nu strivească lemnul. Joantele izolante se montează pe două traverse (joante
susţinute), solidarizate între ele prin buloane.
Joanta izolantă tip Weber (fig. 6.65) se compune din: corniera metalică 1, care se
îngroapă puţin în traversă, corniera izolantă 2, eclisele de lemn 3 şi 4, buloanele de legătură 5,
plăcuţele metalice 6 şi izolante 7 şi inelele izolante 8, montate pe buloane pentru a le izola de
corniera metalică. Ca material izolant, se foloseşte fibra vulcanică sau un material echivalent.
Pentru obţinerea unei rezistenţe mecanice mai mari, eclisele de lemn au fost înlocuite cu
eclise de lignofoliu (mai multe foi de furnir impregnate cu răşini sintetice şi presate puternic), iar
în prezent se introduc masiv joante izolante lipite.
Cînd secţiunea izolată este lungă (cazul centralizării electrodinamice), trebuie asigurată
continuitatea electrică la fiecare joanta neizo-lantă. Aceasta se realizează prin două fire de

conexiune de oţel zincat de 4 mm diametru, ca în figura 6.66 a, legate la şină prin nişte pene de
bronz, numite broşe de conexiune (fig. 6.66 b). Pentru montarea firelor de conexiune se găureşte
inima şinei, se introduce broşa şi în canalul ei — capătul firului. Broşa fiind conică, prin batere
asigură o bună conductibilitate electrică. Deşi din punct de vedere electric ar fi suficient un
singur fir de conexiune, pentru mai multă siguranţă se folosesc două fire.
La secţiunile cu un singur fir de cale izolat, se va asigura şi continuitatea electrică a
firului neizolat pe lungimea corespunzătoare a firului izolat.

154
 Pentru legăturile dintre secţiunea izolată şi restul aparatajului; din staţie, servesc firele
cablului subteran. În mod excepţional se poate folosi şi cămaşa cablului, însă numai ca fir de
întoarcere (retur). Legăturile se fac prin intermediul picheţilor montaţi lîngă linie (fig. 6.67).
Între picheţi şi secţiunea izolată legătura se face prin cablu-funie de oţel, neizolat, prins la
inima şinei printr-un bulon tronconic în care este sudat. În unele instalaţii de centralizare,
secţiunile izolate cuprind şi macazuri. Modul de izolare a acestora, precum şi modul de montare
şi de întreţinere a secţiunilor izolate se vor trata ulterior.

6.4.2 Pedala pneumatică

Pedalele, denumite uneori şi contacte de şină, sînt folosite in instalaţiile de centralizare
electromecanică pentru a controla efectiv trecerea trenului prin punctul unde sînt instalate. Ele
mai servesc şi la punerea automată pe oprire a unui semnal în momentul în care este depăşit de
tren. Pedalele sînt de două feluri:
— pedale acţionate prin încovoierea şinei şi
— pedale acţionate direct de bandajul roţii.

Cele din prima categorie se fixează pe firul de cale izolat sub talpa şinei şi, în momentul
cînd un vehicul trece în dreptul lor, şina ^e încovoaie şi se stabileşte sau se întrerupe un contact
electric.
Principiul de funcţionare al pedalei pneumatice cu mercur tip Neptun, folosită la C.F.R.,
este arătat în figura 6.68. Cînd vehiculul ! locomotivă, vagon sau drezină) trece peste locul unde
este instalată pedala, şina se încovoaie şi apasă bolţul B. Acesta apasă membrana în formă de
disc M3, astfel încît volumul camerei C1, formată de discul M3 şi capacul inferior M1, se
micşorează, iar volumul camerei C2, formată de discul M3 şi capacul superior M, se măreşte.
În consecinţă presiunea aerului din camera C2 scade, iar cea din camera C1 creşte, astfel
încît mercurul M din tubul T — care este în legătură cu camerele C1 şi C2 prin tuburile t1 şi t2 —
se urcă în braţul E şi stabileşte contactul dintre firele L1 şi L2.
Pedala se montează în spaţiul dintre două traverse, prin prindere de talpa şinei cu ajutorul
a patru cleşti. Ea este izolată faţă de pămînt, iar variaţiile de temperatură nu au nici o influenţă
asupra funcţionării ei corecte. Ea funcţionează sigur la viteze mari (120— 140 km/h), necesită o
cantitate foarte mică de mercur şi este sensibilă la vehicule uşoare (de exemplu, drezine-motor).
În figura 6.69 este arătată o secţiune prin pedală. Părţile ei principale sînt: cutia de fontă
C, corpul de compresiune M1, M2, M3 care formează camerele C1 şi C2, bolţul de apăsare B cu
155
piuliţa reglabilă P şi dispozitivul de contact K, în care se află tubul cu mercur T ale cărui braţe
sînt în legătură cu camerele C1 şi C2 prin canalele de aer c1 şi c2 (fig. 6.70).
Pentru ca mercurul să stabilească contactul dintre firele L1 şi L2, nivelul său trebuie să
urce 6 mm. Ţinînd seama de dimensiunile şi de construcţia pieselor prin care se realizează
aceasta, rezultă cî bolţul B trebuie să coboare cu 0, 001 mm. Din studiul deformării şinei rezultă,
pentru tipul 49, că spre a obţine o asemenea săgeată sarcina aplicată deasupra bolţului trebuie să
fie de 300 kg. De aici rezultă pentru un vehicul pe patru roţi greutatea minimă de 1.200 kg.

6.4.3 Dispozitivul de şină izolată pentru ieşiri

După cum s-a arătat mai înainte, secţiunea izolată de la ieşiri se foloseşte pentru a
exclude posibilitatea despiedicării unui parcurs de ieşire mai înainte ca trenul să o fi părăsit.
Dispozitivul se aduce în stare de funcţionare prin blocarea cîmpului de şină izolată, cînd
un contact „face" al tijei sale de blocare stabileşte legătura cu sursa de curent continuu, de obicei
o baterie. El începe să funcţioneze în momentul în care trenul calcă pedala cînd prin contactul
său p face legătura cu secţiunea izolată, iar cea a trenului stabileşte contactul t între firul de şină
izolat şi cel neizolat. Acesta din urmă este legat la pămînt sau la un fir de întoarce prin care se
închide circuitul sursei.
Parcursul se despiedică în momentul în care ultima osie părăseşte secţiunea izolată, cînd
cîmpul de şină izolată primeşte curent, deblochează automat şi întrerupe circuitul sursei de
energie electrică.
Pentru ca — după ce s-a stabilit contactul p — circuitul de alimentare să nu fie influenţat
de stabilirea şi de întreruperea contactului pedalei la trecerea fiecărei roţi, se foloseşte un releu de
şină izolată. Acesta trebuie să rămînă acţionat şi, prin contactele sale, să asigure continuitatea
circuitului atît tîmp cît cîmpul de şină izolat este blocat. Va rezulta, deci, o schemă electrică în
mai mulţi timpi, cu două elemente intermediare: releul R, cu contactul r şi cîmpul C cu contactul
c.
Pentru stabilirea schemei se pleacă de la sistemul de ecuaţii de recurenţă şi se determină
funcţiile:
rN +1 = f ( p, t , rN , c N ) c N +1 = g ( p, t , rN , c N )
astfel încît să fie satisfăcute condiţiile impuse, şi anume:
1) Cînd nu trece nici un tren, schema, pregătită pentru funcţionare prin blocarea
cîmpului de şină izolată, să rămînă în repaus:
f (0, 0, 0, 0) = 0 g (0, 0, 0, 0) = 0
2) Cînd trenul intră pe secţiunea izolată (t == 1) şi calcă pepedală (p = 1), releul să
fie acţionat, iar cîmpul — nu:
f (1, 1, 0, 0) =1 g(l, 1, 0, 0) = 0
3) Releul excitat să primească curent, dar cîmpul — nu:
f (1, 1, 1, 0) = 1 g(l, 1, 1, 0) = 0
chiar şi după ce pedala nu mai este acţionată:
f (0, 1, 1, 0)= 1 g(0, 1, 1, 0) = 0
4) După ce ultima osie a trenului a părăsit secţiunea izolată, curentul care trece prin
releu să acţioneze cîmpul de şină izolată, deblocîndu-1:
f(0, 0, 1, 0) = 1 g(0, 0, 1, 0) = 1
5) După ce cîmpul a fost acţionat, releul şi cîmpul de şinăizolată să nu mai fie
străbătute de curent:
f (0, 0, 1, 1) = 0 g(0, 0, 1, l) = 0
Din cele de mai sus rezultă că, după ce a fost excitat, releul trebuie să fie străbătut de
curent pînă în momentul în care, prin deblocarea cîmpului de şină izolată, se întrerupe curentul
de alimentare.

156
157
 Funcţia de lucru a releului R se va obţine considerînd numai cazurile în care el este
străbătut de curent:
rN +1 = f (1,1,0,0 ) + f (1,1,1,0 ) + f (0,1,1,0 ) + f (0,0,1,0 ) =
) [ ( ) ( )]
,
(
= pt r c + ptr c + ptr c + pt r c = c pt r + ptr + ptr + ptr = c pt r + r + p t + t
Înlocuind
r + r = 1 şi t + t = 1
relaţia devine:
(
rN +1 = c pt + pr )
Pentru a elimina pe p, care în realitate nu există, pedala neavînddecît contact de lucru, se
procedează în felul următor: cei doi termeni din paranteză se înmulţesc cu 1 exprimat prin (1 +
r), respectiv (1 +t) şi se obţine:
( ) [ ] (
rN +1 = c pt + pr = c pt (1 + r ) + pr (1 + t ) = c pt + ptr + pr + prt = )
= c[pt + pr + rt ( p + p )] = c( pt + pr + rt )
La cei trei termeni din paranteză (care reprezintă trei dipoli legaţi în paralel) se adaugă un
al patrulea — p p — de valoare zero. Prin aceasta se obţine, pentru funcţia de lucru a releului,
expresia echivalentă:
(
rN +1 = c pt + pr + rt + p p )
Dînd factor comun pe t, respectiv pe p , se obţine:
[ ] (
rN +1 = c t ( p + r ) + p ( p + r ) = c( p + r ) t + p )
Deoarece timpul de funcţionare a variabilei p este cuprins în timpul de funcţionare a
variabilei t (contactul p se stabileşte în timp ce t este deja stabilit), înseamnă că t + p = 1 (v. pct.
4.2.7) şi deci funcţia de lucru a releului devine:
rN +1 = c( p + r )
expresie în care nu mai figurează p .
Funcţia de lucru a cîmpului electric de şină izolată C va fi:
c N +1 = g (0,0,1,0 ) = p t c
expresie în care apare din nou p. Pentru eliminarea sa, se adună doi termeni, convenabili
aleşi, care să nu schimbe valoarea funcţiei, şi anume: ptr c şi pt r c fiecare avînd valoarea 0.
Într-adevăr, pentru ca ptr c să aibă valoarea 1, trebuie ca p = 1, t = 1, r = 1 şi c = 1 , din
care rezultă p = p = 0 şi deci valoarea 0 a celor doi termeni atît timp cît p = 1 .
Prin urmare, se poate scrie:
( ) [ (
c N +1 = ptr c + ptr c + pt r c = t c pr + pr + pr = t c pr + p r + r = t c pr + p)] ( )
şi conform legii distributivităţii:
( ) ( )
c N +1 = t c p + pr = t c p + p ( p + r ) = t c( p + r )
expresie care nu mai conţine termenul p .
Prin urmare, cunoscînd funcţia de lucru a releului R şi a cîmpului C, formula de structură
a schemei căutate va fi:
S = rN +1 R + c N +1C
din care, înlocuind cu valorile găsite, rezultă:
S = c( p + r )R + t c( p + r )C = c( p + r ) R + tC( )
în realitate nu există contactul t , ci doar contactul t. Pentru a elimina pe t , se înlocuieşte
expresia R + tC cu expresia echivalentă R(t + C), obţinută prin inversiune:
( ) ( ) ( )
R + tC = R tC = R t + C = R t + C = R(t + C )

158
 Într-adevăr, schemele din figurile 6.71 a şi b sînt echivalente din punct de vedere
funcţional, deoarece: sînt t = 1 (respectiv = 0), prin releul R trece curent, iar prin cîmpul C nu
trece curent cînd t = 0 (respectiv t = 1), trece curent şi prin R şi prin C. Astfel formula devine:
S = c( p + r )R(t + C ) = cR( p + r )(t + C )
căreia îi corespunde schema de structură din figura 6.71 c.
Pentru a tăia drumul spre cîmp unui curent străin, care l-am putea debloca prematur, pe
firul 1, între şina izolată şi cîmp, se introduce un contact de lucru al releului, care întrerupe
circuitul dacă R nu este acţionat, respectiv dacă trenul nu a intrat pe secţiunea izolată.

În cazul cînd cîmpul de şină izolată nu se deblochează automat, prin trecerea trenului,
impiegatul de mişcare îl poate debloca apăsînd 1 butonul de despiedicare artificială B şi
acţionînd inductorul de bloc, I. Curentul pulsant produs trece prin contactele de lucru b ale
butonului şi acţionează cîmpul.
În cazul deblocării normale, circuitul bateriei se închide prin contactul de repaus
(desface) b al butonului.
Schema a fost calculată presupunînd cîmpul de şină izolată blocat. Cum acesta în poziţie
normală este deblocat, trebuie să se condiţioneze funcţionarea schemei prin blocarea prealabilă a
cîm-puîui de şină izolată. Pentru aceasta, în serie cu contactul c şi cu releul R, se introduce în
circuit un contact „face" al tijei de blocare c'.
Cu aceste completări schema de structură are forma din figura 6.71 d.
Considerînd că polul negativ al bateriei, precum şi punctele 4, 5 şi 6 sînt legate la pămînt
(sau la un fir de retur comun), schema va avea aspectul din figura 6.72 a. În această formă,
prezintă avantajul că poate fi mai uşor transpusă în schema prescurtată din figura 6.72 b.
Schema electrică normală este desenată în figura 6.72 c, avînd pămîntul drept conductor
de întoarcere. În schemă s-a desenat şi linealul de dependenţă locală mecanică dintre cîmpul
semnalului de ieşire E şi cel de şină izolată pentru ieşiri.
că la pedală merg patru conductoare, iar aceasta esite legată la secţiunea izolată prin trei
conductoare. În schemă nu s-a mai desenat cîmpul de ieşire, nici linealul de dependenţă.

159
6.4.4 Dispozitivul de şină izolată pentru intrări şi ieşiri, în cazul unei direcţii
cu cale dublă
Se va considera extremitatea staţiei din figura 6.74 a avînd o direcţie cu cale dublă. Se
presupune că linia a doua este afectată numai pentru ieşiri în direcţia respectivă, iar linia a treia
numai pentru intrări, la celelalte linii putîndu-se face atît intrări cît şi ieşiri.
Avînd cale dublă, se pot executa simultan comenzi de intrare şi de ieşire, de exemplu
intrări la linia a treia sau a patra şi ieşiri de la linia întîi sau a doua. Întrucît parcursurile de intrare
şi de ieşire la oricare dintre linii sînt diferite, vor exista pîrghii de parcurs separate pentru intrări
şi separate pentru ieşiri, iar dacă instalaţia are dispozitive de şiriă izolată pentru intrări şi pentru
ieşiri, acestea vor funcţiona independent unul de altul.

În consecinţă, aparatul de manevră (fig. 6.74 b) va avea două cîmpuri de şină izolată: unul
pentru intrări şi altul pentru ieşiri. Primul este în dependenţă mecanică cu cîmpul de intrări, iar al
doilea — cu cel de ieşiri, prin cîte un lineal de dependenţă.
Liniile la care se fac intrări sînt prevăzute cu secţiuni izolate pentru intrări (în cazul de
faţă liniile întîi, a treia, şi a patra). De asemenea, mai există o secţiune izolată pentru ieşiri,
instalată după ultimul macaz din parcursurile de ieşire (macazul 3). La secţiunea izolată pentru
ieşiri se montează o pedală Pe iar pentru intrări se instalează o a doua pedală Pi înaintea
macazului 1.

Dispozitivul de şină izolată pentru intrări are două relee de şină izolată R1 şi R2, iar cel
pentru ieşiri — un singur releu, R3.
160
 La aparatul de comandă sînt două butoane pentru deblocarea manuală, de către
impiegatul de mişcare, a cîmpurilor de şină izolată: unul pentru intrări şi altul pentru ieşiri.

161
162
 În cazul unei ieşiri de la orice linie a staţiei în direcţia X, dispozitivul de şină izolată
acţionează prin: cîmpul de şină izolată Sie, pedala Pe, secţiunea izolată Se şi releul R3, schema
electrică a dispozitivului fiind cea studiată anterior.
În cazul unei intrări (de exemplu, la linia a treia) dispozitivul acţionează prin: cîmpul de
şină izolată Su, pedala P;, secţiunea izolată SiIII şi releele R1 şi R2
Schema electrică normală a dispozitivului de şină izolată pentru intrări în cazul direcţiei
cu cale dublă este reprezentată în figura 6.75, iar cea prescurtată — în figura 6.76. Pentru
simplificare, schema s-a desenat numai pentru liniile a treia şi a patra.
În figura 6.77 se arată modul în care se execută legăturile la pedala Pj.
Se va urmări acum funcţionarea schemei în cazul unei intrări la linia a treia. După ce
acarul a primit comanda şi a executat parcursul, manevrează pîrghia de parcurs (Im). Ulterior,
cînd impiegatul de mişcare deblochează cîmpul de intrări (I) linealul de dependenţă se
deplasează spre dreapta şi permite blocarea cîmpului de şină izolată pentru intrări, stabilind astfel
contactul „face" al tijei de blocare. Astfel, dispozitivul de şină izolată este pregătit şi se poate
pune pe liber semaforul de intrare şi semnalul prevestitor.
În momentul în care prima osie a locomotivei trece deasupra pedalei Pi se stabileşte
contactul de lucru L1 L2 (fig. 6.77) şi curentul bateriei Bi se închide prin următorul circuit: bateria
B1 — releul

R1 — contactul L1 L2 — osia locomotivei-pămînt-contactul „desface" al tijei de apăsare

de la cîmpul de şină izolată-contactul, , face" al tijei de blocare a aceluiaşi cîmp-bateria B1.
Astfel releul R1 este acţionat şi se stabilesc cele două contacte ale sale.
După ce releului Pi a fost astfel acţionat, el se menţine în această situaţie prin următorul
circuit ide automenţinere: bateria Bi — releu-contactul releului-contactul tijei de blocare a
cîmpului de şină izolată-bateria Bv
În momentul în care prima osie a locomotivei intră pe secţiunea izolată de la intrări a
liniei a treia (SiIII ) se acţionează releul R2 prin următorul circuit, bateria B2 — contactul stabilit al
releului R1 — releul R2 — rezistenţa Rw — contactul' superior al pîrghiei de parcurs IIII — osia
locomotivei-pămînt-contactele cîmpului de şină izolată-bateria B2.
După ce releul R2 a fost acţionat, contactul său scurtcircuitează rezistenţa Rw. Releul R2
va fi străbătut de curent, atît timp cît o osie a trenului se găseşte pe secţiunea izolată SiIII.
După ce ultima osie a trenului a părăsit secţiunea izolată, curentul bateriei B2 deblochează
cîmpul de şină izolată prin următorul circuit: bateria B2 — contactul releului R1 — releul R2 —
contactul superior al pîrghiei de parcurs-firul b-şină-firul c-al doilea contact al pîrghiei de
parcurs, al doilea contact al releului R2; de aici, prin conductorul Av din cablul subteran, trece
prin contactul „desface" superior al butonului pentru despiedicarea artificială a cîmpului de şină
izolată-conductorul A2-cîmpul de şină izolată-pămînt-contactele cîmpului de şină izolată-bateria
B2.
Astfel, se deblochează automat cîmpul de şină izolată, se întrerupe contactul de la tija sa
de blocare şi deci circuitele bateriiloi B1 şi B2 care alimentează releele de şină izolată şi
dispozitivul de şină izolată revine la normal.
163
 După ce acarul a readus la normal semnalul prevestitor şi semaforul de intrare poate
bloca cîmpul de intrare şi, executînd şi celelalte operaţii, readuce întreaga instalaţie la normal.
Dacă din anumite motive cîmpul de şină izolată nu se deblochează automat prin trecerea
trenului, impiegatul de mişcare rupe plumbul de la butonul de despiedicare artificială, ridică
piedica, apasă butonul şi, acţionînd manivela inductorului, deblochează cîmpul de şină izolată.

6.4.5 Dispozitivul de şină izolată pentru intrări şi ieşiri în cazul unei direcţii
cu cale simplă
În cazul unei direcţii cu cale simplă nu sînt posibile parcursuri simultane de intrare şi de
ieşire, din care cauză se poate folosi un singur cîmp de şină izolată — atît pentru intrări, cît şi
pentru ieşiri — în dependenţă mecanică cu cele două cîmpuri de semnal, prin linealul L (fig.
6.78).
Dispozitivul are o singură pedală, care este acţionată atît la intrări cît şi la ieşiri. Ea este
montată pe firul izolat al secţiunii izolate de la ieşiri.
Dispozitivul mai cuprinde două relee de şină izolată R1 şi R2; în cazul unei ieşiri lucrează
numai releul f?i, iar în oazul unei intrări — amîndouă. În schemă intră şi contacte ale cîmpurilor
de semnal.

Schema electrică normală este arătată în figura 6.78. La o comandă de ieşire, sînt
acţionate cîmpul de ieşire E şi cel de şină izolată Si iar la atacarea pedalei se excită releul R1.
Cînd trenul părăseşte secţiunea izolată de la ieşiri, Se, se deblochează cîmpul de şină izolată prin
circuitul 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10-11 al bateriei B1.
În cazul unei comenzi de intrare sînt acţionate cîmpul de intrare I şi cel de şină izolată.
Cînd prima osie trece peste pedală, se excită releul R1 care apoi se automenţine prin circuitul 1-2-
3-4-12-9-10-11. Cînd prima osie calcă pe secţiunea izolată de la intrări (Si2 de exemplu), bateria
B2 excită releul R2 pe circuitul 13-14-15-16-17-18-9-10-19.
Între punctele 14 şi 15 ale circuitului, curentul parcurge o rezistenţă Rw montată în serie
cu releul R2. După ce releul se excită, contactul său din stînga scurtcircuitează rezistenţa. Rolul
acestei rezistenţe este de a evita excitarea releului R2 mai înainte ca trenul să intre pe secţiunea
izolată de la intrări, în cazul cînd rezistenţa sa de izolament ar fi prea mică. În acest caz, dacă nu

164
ar fi rezistenţa Rm, cîmpul de şină izolată s-ar despiedica în momentul cînd trenul intră pe prima
secţiune izolată. Valoarea acestei rezistenţe se ia, de obicei, egală cu 30 Ω.
După ce ultima osie părăseşte secţiunea izolată, curentul bateriei B2 deblochează cîmpul
de şină izolată, prin circuitul 13-14-15-16-17-20-7-8-9-10-19.
Din schemă se vede că tija de blocare a cîmpului de intrări acţionează două contacte, cel
de jos servind — după cum s-a arătat — pentru stabilirea circuitului de automenţinere a releului
R2.
Cel de-al doilea contact serveşte pentru ca releul R2 să nu se excite decît în cazul unei
intrări. Dacă acest contact ar lipsi s-ar putea ca, în cazul ieşirii unui tren lung, cîmpul de şină
izolată să se deblocheze prematur în momentul în care ultima osie părăseşte secţiunea izolată a
liniei de la care iese trenul.

Pentru legătura cu butonul de despiedicare artificială a cîmpului de şină izolată se

folosesc două conductoare, iar legarea pedalei în circuit se face identic ca în cazul dispozitivului
de şină izolată pentru ieşiri.
În figura 6.79 este desenată schema electrică prescurtată a dispozitivului de şină izolată
studiat.

6.4.6 Calculul electric al dispozitivului de şină izolată

Secţiunile izolate folosite în instalaţiile de centralizare electromecanică tip C.F.R. sînt
nişte circuite de cale scurte, de curent continuu, normal deschise (cu curent de lucru). În cele ce
urmează se va determina intensitatea curentului ce trece prin diferitele circuite ale schemei,
tensiunea sursei de alimentare şi valoarea unor rezistenţe.

6.4.6.1 Secţiuni izolate pentru ieşiri

Ţinînd seama de schema dispozitivului de şină izolată pentru ieşiri (fig. 6.72 b), în figura
6.80 s-a desenat schematic circuitul releului şi al cîmpului de şină izolată. Se notează cu:
U — tensiunea sursei de alimentare;
Rr — rezistenţa releului;
Rf — rezistenţa firelor de legătură, plus eventual o rezistenţă de limitare a curentului;
RP/2 — rezistenţa unei prize de pămînt;
Rs — rezistenţa şuntului produs de osia trenului;
Rb — rezistenţa de izolament a balastului.
Deoarece secţiunea izolată este scurtă, rezistenţa şinei se neglijează. Curentul care trece
prin releu este:
— cînd secţiunea este liberă:
165
 U
I=
Rl + Rr + R p + Rb
— cînd secşiunea este liberă:
U
I=
Rl + Rr + R p + Rs
În stare normală (fără osie pe secţiunea izolată, cîmpul de şină izolată blocat), curentul
maxim care trece prin releu (pentru U max şi Rbmin) trebuie să fie mai mic decît curentul nominal
de atracţie Iar, pentru ca releul să nu fie atras prematur;
totodată, trebuie să fie mai mic şi decît curentul de
cădere Icr (sau cel mult egal), pentru ca releul să se
dezexcite, dacă mai înainte fusese acţionat, deci:
U
I=
Rl + Rr + R p + Rb
În momentul cînd prima osie a trenului intră pe
secţiunea izolată, releul trebuie să se atragă, deci
curentul minim ce trece prin releu (pentru Umin şi Rsmax)
trebuie să fie mai mare decît curentul nominal de
atracţie (sau cel puţin egal), adică:
U
I′ = ≥ I ar
Rl + Rr + R p + Rs
Notînd cu Rbmin valoarea minimă a rezistenţei de izolament a balastului, pentru care I=Icr,
şi cu Rs max — valoarea maximă a şuntului produs de tren, pentru care I' = lan din relaţiile de mai
sus se obţine:
U = (Rl + Rr + R p + Rb min )I cr ;
U = (Rl + Rr + R p + Rs max )I ar
Tensiunea bateriei fiind aceeaşi, rezultă:
(Rl + Rr + R p + Rb min )I cr = (Rl + Rr + R p + Rs max )I ar
Din această relaţie rezultă — pentru Rbmin şi Rsmax date — valoarea maximă a lui Rp pentru
ca şina izolată să funcţioneze:
R I − Rs max I ar
r R p max = b min cr − (Rl + Rr )
I ar − I cr
Înlocuind raportul Icr / Iar cu i, gradul de sensibilitate sau factorul de calitate al releului,
relaţia ultimă devine:
fR − Rs max
r R p max = b min − (Rl + Rr )
1− f
Rezultă că, pentru ca dispozitivul de şină izolată să funcţioneze chiar şi atunci cînd
rezistenţa prizei de pămînt este mare (execuţie sau întreţinere proastă), trebuie ca:
— gradul de sensibilitate al releului să fie cît mai mare;
— rezistenţa de izolament a balastului să fie cît mai mare, decio bună întreţinere a
secţiunii izolate;
— rezistenţa de şunt să fie cît mai mică;
— (Rl + Rr ) să fie cît mai mic, deci fire de legătură scurte şide secţiune mare, iar releul
— cu rezistenţă ohmică cît mai mică. Releele folosite au o rezistenţă de circa 6 Ω
Conform instrucţiunilor, rezistenţa ohmică a unei prize de pămînt din instalaţiile S.C.B.
care folosesc drept conductor de întoarcere pămîntul nu trebuie să depăşească 10 Ci.
Deoarece prizele de pămînt nu îşi menţin rezistenţa constantă şi deci funcţionarea
dispozitivului ar fi nesigură, nu se mai foloseşte pămîntul drept conductor de întoarcere, ci unul
dintre conductoarele cablului subteran sau — în mod excepţional — cămaşa cablului.
Eliminînd priza de pămînt, schema are forma din figura 6.81 iar curenţii vor fi:
166
 U
— cînd secţiunea este liberă: I = ≤ I cr ;
Rl + Rr + Rb
U
— cînd secţiunea este ocupată: I = ≥ I ar
Rl + Rr + Rs

Folosind notaţiile precedente, din cazurile-limită, se obţine valoarea maximă a rezistenţei

de sunt — pentru care dispozitivul mai poate funcţiona — cu formula:
Rs max = fRb min − (Rl + Rr )(1 − f )
În general, Rs se consideră egală cu 0,2 Ω. Pentru ca funcţionarea dispozitivului să nu fie
periclitată, la valori mai mari ale rezistenţei Rs vor trebui îndeplinite aceleaşi condiţii stabilite
anterior.
Dacă rezistenţa de izolament a balastului scade sub o anumită limită şi dacă tensiunea
bateriei este mare, s-ar putea întîmpla ca valoarea curentului obţint să fie superioară curentului
nominal de atracţie al releului. Ca urmare, releul va fi acţionat în momentul in care se blochează
cîmpul de şină izolată, deci mai înainte ca prima osie a trenului să fi intrat pe secţiunea izolată.
După excitarea releului o parte din curent trece prin bobinele cîmpului de şină izolată, putîndu-1
debloca. Se ajunge astfel în situaţia de a nu putea menţine blocat cîmpul de şină izolată. Pentru a
evita acest neajuns a fost necesară introducerea pedalei, astfel îneît circuitul releului să se închidă
prin rezistenţa Rs şi contactul pedalei numai în momentul în care prima osie a trenului ajunge în
dreptul pedalei. Deci, pedala condiţionează funcţionarea dispozitivului de prezenţa trenului pe
secţiunea izolată. Dacă nu ar fi pedala, parcursul ar putea fi despiedicat producînd un sunt
artificial, cu ajutorul unei sîrme aşezate pe cele două şine (excitarea releului) şi apoi înlăturînd
acest sunt (curentul trece prin bobinele cîmpului).
Tensiunea bateriei se determină ţinînd seama de faptul că ea nu trebuie să fie prea mică,
deoarece s-ar putea să nu fie acţionate releul şi cîmpul de şină izolată, dar nici prea mare
deoarece s-ar putea să se deblocheze prematur cîmpul de şină izolată, chiar la o rezistenţă
normală de 0,2 Ω a şuntului.
Tensiunea maximă a bateriei se obţine punînd condiţia ca intensitatea curentului ce trece
prin cîmp, cînd secţiunea izolată este ocupată, să fie cel mult jumătate din cea a curentului său de
acţionare. Pentru aceasta, se va urmări schema din figura 6.81, în care:
Ic, Is, Ib reprezintă curentul care trece prin cîmpul şină izolată, prin şunt,
respectiv prin balast, iar,
Rc, Rs, Rb, Rr şi Rl rezistenţa cîmpului, a şuntului, a balastului, a releului şi a firelor de
legătură la releu.
Cînd secţiunea izolată este şuntată de osia trenului, rezultă:
I I
I l = I c + I s ; I s Rs = I c Rc , respectiv c = s
Rs Rc
Din aceste relaţii se obţine:
Ic I I + Is It I I
= s = c = , de unde: I t = c = s
Rs Rc Rs + Rc R s + Rc Rs Rc
Dar:
167
 ⎛ RR ⎞
U = I t ⎜⎜ Rt + Rr + c s ⎟⎟ ,
⎝ Rc + Rs ⎠
respectiv, înlocuind pe It:
⎛ ⎞
U=
I ac
(Rc + Rs )⎜⎜ Rl + Rr Rc Rs ⎟⎟
2 Rs ⎝ Rc + Rs ⎠
Dacă în această expresie se înlocuieşte Ic cu jumătate din curentul de acţionare a
cîmpului, se obţine valoarea maximă a tensiunii bateriei:
I ⎛ Rc Rs ⎞
U max = ac (Rc + Rs )⎜⎜ Rl + Rr ⎟
2 Rs ⎝ Rc + Rs ⎟⎠
Considerînd:
Iac = 0,075 A — curentul de acţionare a cîmpului
Rt = 4Ω — corespunzător unui circuit de circa 200 m ,•
Rc = 34 Ω — rezistenţa cîmpului + 10 Ω (rezistenţa legăturilor Ja cîmp,
corespunzător unui circuit de circa 500 m)
Rs = 3 Ω — rezistenţa şuntului + 2,8 O (rezistenţa legăturilor la şina izolată,
corespunzător unui circuit de 150 m)
Rr =6Ω
se obţine:
U max =
0,075
(34 + 4)⎛⎜ 4 + 6 + 34 ⋅ 3 ⎞⎟ = 5,9V
2⋅3 ⎝ 34 + 3 ⎠
în această situaţie, curentul care trece prin releu are valoarea:
0,075
It = (34 + 3) = 0,46 A
2⋅3
adică de peste cinci ori mai mare decît curentul nominal de atracţie al releului
(Iar=0,085A).
Cînd secţiunea izolată este liberă (fără osie pe ea), cîmpul de şină izolată ajunge în paralel
cu rezistenţa de izolament a balastului. Valoarea minimă a acesteia, inclusiv a firelor de legătură,
se deduce din condiţia ca valoarea curentului care trece prin cîmpul de şină izolată, I'c, să fie cel
puţin egală cu valoarea nominală a curentului de atracţie, adică:
I c′ ≥ I ac
Rezultă::
I t′ = I c′ + I b şi I c′ Rc = I b Rb
respectiv;
I c′ I I t′ Rb
= b = din care I c′ = I t′
Rb Rc Rb + Rc Rb + Rc
Dar:
U
I t′ =
RR
Rl + Rr + b c
Rb + Rc
astfel îneît:
U Rb
I c′ = ⋅
Rb Rc Rb +
Rl + R r +
Rb + Rc

168
 Înlocuind cu valorile alese anterior (Rl=4 Ω, Rr =6 Ω. şi Rc=34 Ω) se obţine:
U Rb RbU
I c′ = ⋅ =
34 Rb Rb + 34 44 Rb + 340
4+6+
Rb + 34
Reprezentînd grafic variaţia curentului I'c în funcţie de Rb, pentru diferite valori ale lui U,
se obţin curbele din figura 6.82. Valorile minime ale rezistenţei de izolament a balastului sînt
date de punctele de intersecţie ale curbelor cu dreapta Iac = 75 mA; astfel se obţine:
— pentru U = 6 V, Rb min = 9 Ω;
— pentru U=4V, Rb mln = 38 Ω.

Se observă că pentru U = 2V, curba nu taie dreapta şi deci, orice valoare ar avea Rb,
cîmpul nu va fi acţionat.
Rezistenţa minimă de izolament a balastului poate fi dedusă şi din condiţia:
RbU
> I ac
44 Rb + 340
în care înlocuind Iac= 0,075 A şi efectuînd calculele, se obţine:
25, 6
Rb >
U − 3,3
Din această expresie rezultă că tensiunea bateriei nu poate fi mai mică de 3,3 V şi nici 3,3
V, deoarece ar rezulta Rb = ∞, ceea ce practic nu se poate realiza. Dînd lui U diferite valori, se
obţine:
— pentru U = 4V, Rb min = 36,5 Ω;
— pentru U = 4,5V, Rb mn = 21,4 Ω;
— pentru U - 5 V, Rb min - 15 Ω;
— pentru U = 6 V, Rb mln = 9.5 Ω.
S-a stabilit astfel că tensiunea maximă a bateriei este de 5,9 V, iar cea minimă de 3,3 V.
Pentru o funcţionare sigură, se alege tensiunea de 4,5 V, adică o baterie de trei elemente
Leclanché sau două celule de acumulator, iar rezistenţa minimă a balastului de 70 Ω (dublul
rezistenţei corespunzătoare lui U = 4 V).
Curentul care acţionează cîmpul va avea, în acest caz, valoarea;
70 ⋅ 4,5 315
I c′ = = = 0, 092 A
44 ⋅ 70 + 340 3.080 + 340

6.4.6.2 Secţiuni izolate pentru intrări pe cale simplă

În acest caz, dispozitivul de şină izolată are două relee (R1 şi R2) şi două secţiuni izolate,
dintre care una — cu pedală. Releul R1 se excită în momentul cînd prima osie acţionează pedala
instalată la şina izolată dinaintea primului macaz din parcursul de intrare. Odată excitat el se
automenţine şi, printr-un contact al său, stabileşte circuitul bateriei (fig. 6.83), care va excita al
doilea releu — R2 — în momentul cînd prima osie intră pe secţiunea izolată a liniei respective.

169
 În serie cu releul R2 se montează o rezistenţă Rw, pentru a evita excitarea prematură a
acestuia în cazul unei rezistenţe mici a balastului. Curentul care trece prin releu trebuie să fie mai
mic decît curentul său de atracţie, adică;
U
Ir = < I ar
R + Rw + Rb
în care R reprezintă rezistenţa releului plus rezistenţa firelor de legătură.
În momentul în care se ocupă secţiunea izolată, curentul trebuie să acţioneze releul, adică:
U
I r′ = > I ar
R + Rw + Rs
Valoarea maximă a rezistenţei Rw se determină din condiţia ca I'r să fie suficient de mare
pentru a acţiona releul.
Alegînd Ir' =1,5 Iar, se obţine:
U = 1,5 I ar ( R + R w + Rs )
de unde:
U − 1,5 I ar ( R + Rs )
Rw =
1,5I ar
Pentru 1,5 Iar = 0,085 A, R=10Ω, Rs=0,2Ω, rezultă
— la U = 2 V, Rw = 5,5 Ω;
— la U = 4 V, Rw = 21 Ω;
— la U = 6 V, Rw = 37 Ω.
Întrucît tensiunea bateriei este cuprinsă între 4 şi 6 V, se alege pentru Rw valoarea de 30 Ω
(care corespunde unei tensiuni de aproximativ 5V a bateriei).
După ce releul R2 s-a atras, rezistenţa Rw este scurtcircuitată printr-un contact al acestuia
şi astfel va creşte curentul care trece prin înfăşurarea cîmpului de şină izolată în momentul
liberării secţiunii izolate.
Rezistenţa minimă de izolament a balastului se determină din condiţia ca, înainte de
şuntarea secţiunii izolate, releul să nu fie acţionat, adică:
U U U
Ir = = = < I ar
R + Rw + Rb 10 + 30 + Rb 40 + Rb
relaţie din care rezultă:
U − 3, 4
Rb >
0, 085
Punînd condiţia ca — înainte de ocuparea secţiunii — curentul care trece prin releu să fie
cel mult jumătate din cel de atracţie, la o tensiune de 4,5 V a bateriei, se obţine:
U
0,5 ⋅ 0, 085 =
40 + Rb
170
 de unde rezultă:
Rbmin = 66Ω
Reprezentînd grafic funcţia;
U
Ir =
40 + Rb
pentru diferite valori ale lui U se obţin curbele din figura 6.84.

La intersecţia acestor curbe cu dreapta Iar = 0,085 A, rezultă valorile minime ale lui Rb
pentru diferitele valori ale tensiunii bateriei. Graficul arată că, la tensiuni ale bateriei sub 4 V,
releul R2 nu se atrage nici chiar la şuntarea secţiunii de către tren (Rb = 0,2Ω).
În instalaţiile pe cale simplă care folosesc o singură pedală pentru intrări şi pentru ieşiri,
există posibilitatea ca, în cazul unei intrări, dacă rezistenţa Rb scade sub valoarea minimă
determinată în cele ce preced, cîmpul de şină izolată să se deblocheze în momentul cînd prima
osie a locomotivei calcă pedala şi acţionează releul R1. Prin contactul acestuia se închide

circuitul bateriei (fig. 6.83) şi se poate excita releul R2, astfel încît rezistenţa Rw se
scurtcircuitează şi cîmpul de şină izolată ajunge în paralel cu rezistenţa Rb şi, dacă valoarea
curentului ce trece prin cîmp este suficient de mare, cîmpul se va debloca. În această situaţie,
dispozitivul de şină izolată nu-şi îndeplineşte scopul şi poate duce la manevrarea macazurilor sub
tren.
Pentru a găsi valoarea minimă a rezistenţei de izolament a balastului sub care ar putea să
apară o asemenea situaţie, se trasează curbele Ir = f(Rb) şi I'c = f(Rb) pentru diferite valori ale lui
U. În figura 6.85 a sînt trasate cele două curbe pentru U = 6 V.

171
 Din figură se observă că, dacă rezistenţa Rb este cuprinsă între 9 şi 30 Ω, releul va fi atras
(Ir>Iar) şi cîmpul va fi acţionat (I'c>Iac), deci situaţia de nedorit descrisă mai înainte.
Pentru U = 4 V (fig. 6.85 b), această situaţie nu poate avea loc, deoarece pentru ca releul
să fie atras trebuie ca valoarea lui Rb să fie mai mică decît 8 Ω. În acest caz, însă, curentul care
trece prin cîmp este insuficient pentru a-l acţiona.
Iată, prin urmare, un alt motiv pentru care bateriile folosite trebuie să aibă o tensiune
relativ scăzută, iar rezistenţa de izolament a balastului — o valoare ridicată, deci o bună
întreţinere a secţiunilor izolate. Rezistenţa Rb nu trebuie să scadă sub 100 Ω orice lungime ar
avea secţiunea izolată şi indiferent de starea atmosferică.

6.4.7 Întreţinerea secţiunilor izolate

Pentru ca dispozitivul de şină izolată să funcţioneze normal, una dintre condiţii este —
după cum s-a văzut mai înainte — ca rezistenţa de izolament a balastului să nu scadă sub o
anumită valoare limită (Rb min )• Măsurile care trebuie luate pentru ca valoarea acestei rezistenţe
să se menţină cît mai ridicată sînt:
— balastul să fie din piatră spartă şi să nu conţină părţi metalice, zgură sau pămînt;
— între balast şi talpa şinei trebuie păstrată o distanţă minimăde 30 mm;
— între balast şi talpa şinei trebuie păstrată o distanţă de minimă de 30 mm ,•
— scurgerea apelor să fie asigurată pe întreaga lungime a secţiunii izolate şi a panourilor
de şină alăturate;
— traversele să nu fie putrede sau impregnate cu săruri carereduc rezistenţa de
izolament, ca de exemplu clorură de zinc etc.;în panoul secţiunii izolate, se vor folosi numai
traverse de stejarcreuzotate sau impregnate cu gudron;
— se va observa ca rostul de dilataţie la joantele izolante săfie de cel puţin 5 mm în orice
condiţii de temperatură şi indiferentde tipul şinei, spre a evita strivirea profilului izolant şi
închiderearostului; pentru aceasta, se vor lua măsuri împotriva fugirii şinelor,pe o distanţă
suficientă, observînd ca prin dispozitivele folosite secţiunea izolată să nu fie pusă la pămînt;
— eclisele de lemn sau cele de fibră să nu prezinte crăpături mai lungi decît distanţa
dintre două găuri alăturate sau de la ogaură la marginea eclisei, nici mai adînci decît jumătate din
grosimeaeclisel.

6.5 Instalaţie pentru semnalizarea trecerilor fără oprire prin staţiile

centralizate electromecanic
Pentru a indica mecanicului poziţia semaforului de ieşire încă de la intrarea în staţie, se
foloseşte semaforul de intrare cu două braţe şi paletă prevestitoare.
Paleta prevestitoare este cuplată cu paleta superioară a semaforului prin eîectrocuplajul de
paletă (v. fig. 3.51) şi se manevrează odată cu aceasta, dacă prin bobina electrocuplajului trece
curent. Ea constituie semnalul mecanic prevestitor al semaforului de ieşire cu care este în
dependenţă prin schema electrică a instalaţiei. Cele cinci indicaţii ale acestui semnal sînt
prezentate în figura 6.86.
Conform art. 122 din Regulamentul de exploatare tehnică (ediţia 1970) pe catargele
semafoarelor de intrare trebuie să se instaleze palete prevestitoare ale semafoarelor de ieşire, în
dependenţă cu acestea.
Între semnalul prevestitor de ieşire şi semnalul de ieşire respectiv, nu se instalează nici un
alt semnal.
Instalaţia de semnalizare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii de siguranţă:
— semnalul prevestitor pentru ieşire să poată fi manevrat peliber numai dacă s-a executat
un parcurs de trecere fără oprire pe unadintre liniile prevăzute pentru astfel de parcursuri;

172
173
 — semnalul prevestitor pentru ieşire să poată fi manevrat peliber numai după ce
semnalul de ieşire corespunzător parcursului detrecere fără oprire comandat a fost manevrat pe
liber ,•
— semnalul prevestitor pentru ieşire trebuie să revină automat în poziţie normală (încet)
după readucerea pe oprire a semnalului deieşire sau a celui de intrare.

6.5.1 Electrocuplajul de paletă

Electrocuplajul de paleta (fig. 6.87) este adăpostit într-o cutie îngustă de fontă prinsă cu
butoane pe catargul semaforului, în partea de jos a acestuia.
În exteriorul cutiei, în capetele axelor A1 şi A2 ale electrocuplajului sînt prinse pîrghiile P1
şi P2. Extremitatea pîrghiei P2 este articulată de tija T2 care acţionează paleta superioară a
semaforului de intrare, iar extremitatea pîrghiei Pt este articulată de tija T1 a paletei prevestitoare
(v. şi fig. 3.51).
Mişcarea de rotaţie a pîrghiei P2 este transmisă pîrghiei P1 prin intermediul pîrghiilor
interioare de cuplare I1 şi I2, fixate pe aceleaşi axe, şi a cîrligului special de cuplare C.
Pîrghiile I1 şi I2 sînt în formă de furcă şi cuprind între braţele lor cîrligul C, acesta este
articulat în partea superioară cu pîrghia L prin bulonul B1 şi în partea inferioară cu pîrghia L prin
bulonul B;v
În capătul pîrghiei I2, pe bulonul B2, se află rola R1. Pîrghia L este articulată cu pîrghia M
prin butonul B4 prevăzut cu rola R2, care se sprijină pe extremitatea armăturii A a
electromagnetului E. Celălalt capăt al pîrghiei M este articulat în A3. Tija t, care se sprijină pe
armătura electromagnetului, susţine clanţa de înzăvorîre K.
Cînd tija T2 coboară, paleta superioară a semaforului se ridică, pîrghia P2 roteşte axul A2
cu pîrghia I2 care, prin rola R1 apasă în jos cîrligul C.
Dacă prin electromagnet trece curent, el îşi menţine atrasă armătura pe care se sprijină
rola R2 şi astfel sînt rotite, datorită cîrligului C, pîrghia I1 axul A1 şi pîrghia P1 care manevrează
paleta prevestitoare, aducînd-o în poziţia de „liber" (fig. 6.88 b).
Dacă — în timp ce semaforul este pe ,,liber" — se întrerupe alimentarea
electromagnetului E, armătura sa cade, rotindu-se în jurul axului S. Astfel, rola R2 îşi pierde
sprijinul şi cîrligul C — sub acţiunea greutăţii proprii — pendulează spre stînga, antrenînd şi
pîrghiile L şi M. Pîrghia P1, împinsă de tija T1 prin intermediul unei contragreutăţi, coboară
rotind axul A1 cu pîrghia I1 şi astfel paleta prevestitoare revine pe „încet" (fig. 6.88 c). Clanţa de
înzăvorîre K, pierzîndu-şi sprijinul, cade şi dintele său intră în crestătura pîrghiei I1, imobilizînd
paleta în poziţia „încet" (vezi şi figura 6.87).
La readucerea la normal .a pîrghiei semaforului de intrare, tija T2 se ridică, roteşte
pîrghiile P2 şi I2 care forţează cîrligul de cuplare să revină în poziţia iniţială.
În acelaşi timp, pîrghia I2 ridică şi armătura electromagnetului, apăsînd asupra unei lame
elastice 1. Prin aceasta este împinsă în sus şi tija t, astfel încît dintele clanţei de înzăvorîre K iese
din crestătura pîrghiei I1 eliberînd-o.
Dacă electromagnetul nu este străbătut de curent, paleta prevestitoare nu poate fi
acţionată odată cu paleta semaforului, deoarece — de îndată ce pârghiile P2 şi I2 încep să se
rotească — armătura scapă şi rola R2 nemaiavînd sprijin cîrligul pendulează şi pîrghia I1. rămîne
nemişcată.
În poziţiile finale, pîrghia I1 stabileşte sau întrerupe un contact, rotind un mic tambur prin
intermediul unui sistem de pîrghii articulate. Prin acest contact, întrerupt în poziţia normală şi
stabilit în poziţia manevrată a pîrghiei I1 se controlează poziţia paletei prevestitoare.
În cazul cînd electrocuplajul se foloseşte la semafoare de ieşire pentru readucerea
automată pe oprire după depăşirea lor de către tren, prin acest contact se controlează poziţia
semaforului.
Pentru amortizarea izbiturii care se produce la readucerea la normal a semaforului şi mai
ales la revenirea automată pe „încet" a paletei prevestitoare sau pe „oprire" a semaforului de
ieşire, se foloseşte o frînă de amortizare în care loveşte capătul pîrghiei I1.

174
175
6.5.2 Schema electrică a instalaţiei
Considerînd staţia din figura 6.89 prin care se fac treceri fără oprire în ambele sensuri, se
va stabili schema electrică care să realizeze condiţiile enumerate mai înainte, în cazul unei treceri
fără oprire de la staţia X spre staţia Y.

Pentru executarea unei asemenea comenzi, impiegatul de mişcare manevrează manetele

de intrare şi de ieşire corespunzătoare şi dă comanda la cele două cabine. Prin manevrarea
manetelor, se stabilesc contactele a1x şi b1y pentru parcursul a11—d1 (pasaj pe linia întîi),
respectiv a2x şi bxv pentru parcursul a12—d2 (pasaj pe linia a doua). Apoi fiecare acar execută
comanda primită. Manevrarea pe liber a semnalelor trebuie făcută în ordinea următoare: mai întîi
semaforul de ieşire (D sau E), apoi cel de intrare (A1/2). În consecinţă, impiegatul de mişcare
trebuie să permită manevrarea pe liber a semaforului de intrare numai după ce semaforul de
ieşire a fost pus pe liber. Prin punerea pe liber a semaforului de ieşire, se stabileşte contactul kly,
respectiv k2y.
Impiegatul de mişcare este înştiinţat despre manevrarea semaforului de ieşire prin soneria
de pasaj Sp care, alimentată de o baterie B, începe să sune. Din acest moment poate permite
manevrarea pe liber a semaforului de intrare.
Pentru a se manevra şi paleta prevestitoare trebuie ca prin elec-trocuplajul E să treacă
curent. Deci în circuitul soneriei şi al electrocuplajului trebuie introdus un contact al tijei, de
⎛ ⎞
blocare de la cîmpul semnalului de intrare din direcţai X. În poziţie normală ⎜ i′ x ⎟ acest contact
⎝ ⎠
⎛ ⎞
stabileşte circuitul soneriei, iar în poziţie manevrată ⎜ i′ x ⎟ stabileşte circuitul electrocuplajului.
⎝ ⎠
Folosind notaţiile din figura 6.90, se poate scrie formula de structură a schemei, după cum
urmează:
a b k i ′S + a b k i ′S + a b k i ′ E + a b k i ' E =
1x 1 y 1 y x p 2x 2 y 2 y x p 1x 1 y 1 y x 2x 2 y 2 y x

(
= ( a1x b1 y k1 y + a2 x b2 y k2 y ) i 'x S p + i 'x E )
Schema de structură corespunzătoare este dată în figura 6.90 a, iar schema electrică
prescurtată — în figura 6.90 b.

176
 În cazul cînd impiegatul de mişcare ar bloca cîmpul semnalului de intrare mai înainte ca
soneria de pasaj să fi sunat, ar fi posibil ca semaforul de intrare să fie manevrat pe liber înaintea
celui de ieşire şi deci nu s-ar manevra şi paleta prevestitoare, electrocuplajul nefiind alimentat.
La anularea comenzii, soneria de pasaj sună din nou în cazul cînd acarul de la intrare
blochează cîmpul semnalului de intrare mai înainte ca semaforul de ieşire să fi fost readus pe
oprire.

6.6 Instalaţie pentru readucerea automată pe oprire a semaforului de

ieşire
Una dintre condiţiile pe care ar trebui să le îndeplinească instalaţiile de centralizare
pentru ca circulaţia trenurilor în staţii să se facă în deplină siguranţă este readucerea automată pe
oprire a semnalului, după depăşirea lui de către tren. În felul acesta, pe baza unei comenzi de
ieşire, poate fi expediat un singur tren. Condiţia este realizată în instalaţiile de centralizare
electrodinamice, pentru semnalele luminoase. Pentru ca ea să fie realizată şi în cazul
semafoarelor de ieşire, pe catargul acestora se montează cîte un electrocuplaj de paletă, între
mecanismul de acţionare a paletei (roată-camă) şi paleta semaforului. Electrocuplajul stabileşte
legătura sau întrerupe legătura dintre roata-camă şi paletă, după cum prin electromagnetul său
trece — sau nu — curent.

Principiul de funcţionare a electrocuplajului folosit în acest scop este arătat în figura 6.91.
Pe axele A1 şi A2 sînt fixate pîrghiile P1 şi P2, care se rotesc odată cu pîrghiile interioare de
cuplare de pe acelaşi ax.
177
 Dacă prin electromagnet trece curent, el îşi menţine atrasă armătura, astfel încît mişcarea
pîrghiei P2 este transmisă pîrghiei P1 prin cîrligul de cuplare C. Dacă se întrerupe alimentarea
electromagnetului în timp ce semaforul este pe liber, cîrligul de cuplare desolidarizează pîrghiile
P1 şi P2 şi paleta semaforului, prin propria ei greutate, revine pe „oprire".
Readucerea automată pe oprire a semaforului de ieşire se poate face de prima sau de
ultima osie a trenului. În primul caz, întreruperea curentului se face prin intermediul unei pedale.
În poziţia normală a aparatului de manevră, electrocuplajul nu trebuie să fie sub tensiune,
pentru a nu consuma inutil bateria. De aceea circuitul electrocuplajului se închide prin contactele
pârghiilor de parcurs. De asemenea, pentru ca instalaţia să funcţioneze numai în cazul unei
comenzi de ieşire se introduce un contact al tijei de blocare a câmpului do ieşire, stabilit în
poziţia deblocată a acestuia (e'0).
Întreruperea circuitului în momentul atacării pedalei se face prin excitarea unui releu R
care, printr-un contact stabilit în poziţie normală, alimentează electrocuplajul.
Notând cu p contactul „face" al pârghiei de parcurs, cu e'n contactul „face" al tijei de
blocare de la câmpul de ieşire şi cu r contactul ,,desface" al releului R, formula de lucru a
electrocuplajului EC va fi:
pe '0 r

iar formula de structură a schemei va fi:

pe '0 rEC
care conduc la schema electrică din figura 6.92.
Releul menţine întrerupt circuitul de alimentare a electrocu-plajului atît timp cît cîmpul
de ieşire este deblocat. După ce se blochează cîmpul de ieşire, se întrerupe şi alimentarea releului
şi a electrocuplajului.
Dacă semaforul de ieşire trebuie să revină pe oprire după ce tot trenul a ieşit din staţie, se
foloseşte dispozitivul de şină izolată de la ieşiri. Şi în acest caz circuitul de alimentare a
electrocuplajului trebuie să se închidă prin contactele p şi e'o şi, în plus, printr-un contact s- al
tijei de blocare de la cîmpul de şină izolată, stabilit în poziţie manevrată (blocat) a acestuia.
Astfel, în momentul în care ultima osie părăseşte secţiunea izolată de la ieşiri, cîmpul de şină
izolată se deblochează şi prin contactul său s' întrerupe circuitul de alimentare a electrocuplajului
şi semaforul revine automat pe oprire.
Pentru o staţie cu două linii alimentarea celor două electrocuplaje EC1 şi EC2 se face prin
circuitul' p1e'0s'i, respectiv p2e'0s'i, astfel încît formula de structură a schemei va fi:
p1e '0 s 'i EC1 + p2 e '0 s 'i EC2 = ( p1 EC1 + p2 EC2 ) e '0 s 'i
care conduce la schemele de structură, prescurtată şi normală, din figura 6.93. Această
schemă electrică este folosită în instalaţiile do bloc de linie semiautomat, fără posturi
intermediare, instalaţie prin care o nouă deblocare a cîmpului de ieşire de la cabină nu este

178
posibilă decît după ce trenul expediat s-a garat complet în staţia vecină. Astfel, semaforul de
ieşire — revenit pe oprire — nu mai poate fi manevrat pe liber şi nici altul, deoarece circuitele de
alimentare ale electrocuplajelor lor sînt întrerupte.

6.7 BLOCUL DE LINIE SEMIAUTOMAT

Pentru sporirea siguranţei circulaţiei trenurilor în linie curentă, la C.F.R. se utilizează şi
sistemul blocului de linie semiautomat fără posturi intermediare. Prin acest sistem, aplicat pe o
linie cu cale simplă, se exclude posibilitatea expedierii a două trenuri de sens contrar de către
două staţii vecine sau expedierea de către o staţie a unui al doilea tren mai înainte ca trenul
expediat anterior să fi ajuns şi să se fi garat în staţia vecină. Pentru aceasta, între instalaţiile de
centralizare a două staţii vecine, trebuie realizate o serie de dependenţe prin care să fie exclusă
posibilitatea ca între cele două staţii să se găsească simultan două trenuri.

6.7.1 Condiţii de siguranţă ale BLSA

În cele ce urmează se va studia blocul de linie semiautomat, realizat cu instalaţii de
centralizare electromecanică tip C.F.R.
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească instalaţia de bloc semiautomat (BLSA) pe
cale simplă, fără posturi intermediare, sînt următoarele:
— să nu permită punerea pe liber a unui semnal de ieşire dinstaţie înainte de eliberarea
liniei curente dintre această staţie şicea către care s-a expediat un tren;
— după punerea pe liber a unui semnal de ieşire dintr-o staţie,să nu poată fi pus pe liber
nici un semnal de ieşire din staţia vecinăpentru circulaţia în sens contrar;
— în caz de nefuncţionare a BLSA, instalaţiile de centralizareelectromecanică din staţii
să permită circulaţia pe bază de cale liberă.

6.7.2 Descrierea şi funcţionarea BLSA

Semafoarele de intrare din staţiile cu BLSA sînt înzestrate cu paletă prevestitoare, iar
semafoarele de ieşire cu electrocuplaj pentru revenire automată pe oprire după depăşirea lor de
către tren. Indicaţia de liber a semaforului de ieşire serveşte drept autorizaţie pentru ocuparea
liniei curente.
Instalaţiile de centralizare sînt prevăzute cu dispozitiv de şină izolată pentru intrări şi
pentru ieşiri.
Aspectul aparatelor de manevră de la cele două cabine ale staţiei nu se modifică din cauza
BLSA; la aparatul de comandă apar însă unele modificări. Considerînd staţia A (fig. 6.94 a)
cuprinsă între staţiile X şi Y, aparatul de comandă are, în plus, pentru fiecare direcţie (fig. 6.94
b):

179
180
 — un cîmp de expediere, Ex;
— un cîmp de sosire S, prevăzut cu electrozăvor;
— o sonerie de bloc, X, Y, acţionată de la aparatele de comandădin staţiile vecine;
— o sonerie de pasaj, Px, Py;
— un buton de sonerie de bloc, x, y, pentru acţionarea soneriilor din staţiile vecine;
— un buton de anulare, bax, bay care, apăsat şi fixat, scoate dinfuncţiune instalaţia de bloc
de linie;
— un buton pentru schimbarea sensului de circulaţie pe bloc,
— o manetă de consimţămînt-expediere, consx, consy. Butoanele de anulare sînt
asemănătoare cu cele de despiedicare artificială a cîmpului de şină izolată, deci ele nu pot fi
apăsate decît după ruperea unui plumb de control şi ridicarea piedicii. După apăsarea butonului,
această piedică — introdusă în a doua crestătură — menţine butonul în stare manevrată
(apăsată). În această poziţie, butonul întrerupe o serie de contacte şi instalaţia de bloc de linie
este scoasă din funcţiune, circulaţia trenurilor urmînd a se face pe bază de cale liberă.
Dependenţele dintre instalaţiile de centralizare din două staţii vecine se realizează prin
cîmpurile de expediere şi de sosire.
Să se considere trei staţii X, A şi Y (fig. 6.95) pe o secţiune cu linie simplă, înzestrată cu
BLSA, sensul normal de circulaţie pe bloc fiind cel indicat de săgeată. Aceasta înseamnă că, cu
instalaţiile in stare normală, staţia X poate expedia un tren spre staţia A, respectiv staţia A poate
expedia un tren spre staţia Y.
În stare normală, poziţia cîmpurilor de bloc este cea arătată în figură, şi anume: cîmpurile
de sosire sînt blocate, cîmpul de expediere în sensul normal de circulaţie este deblocat, iar
celălalt cîmp ele expediere este blocat.

O staţie poate expedia un tren numai în direcţia al cărei cîmp de expediere este deblocat.
Această condiţie este realizată prin dependenţa locală mecanică dintre cîmpurile de ieşire şi de
expediere ale direcţiei respective. Butoanele lor de apăsare sînt cuplate, în aşa fel, îneît apăsînd
cîmpul de ieşire este apăsat şi cel de expediere, dar aceasta din urmă poate fi apăsat şi singur.
Prin urmare, cîmpul de ieşire nu poate fi blocat — şi deci nu poate fi executată o comandă de
ieşire — decît dacă cîmpul de expediere este deblocat. Rezultă că, pentru a expedia un tren în
direcţia contrară sensului normal de circulaţie pe bloc, trebuie ca în prealabil să fi deblocat
cîmpul de expediere al direcţiei respective, aşa cum se va arăta mai departe la „schimbarea
sensului de circulaţie pe bloc".
În schemele electrice date în cele ce urmează, spre a identifica contactele diferitelor
butoane, lingă simbolul butonului se va pune un indice, cu următoarele semnificaţii:
a — buton pentru anularea blocului de linie semiautomat;
s — buton pentru schimbarea sensului de circulaţie;
x, y — buton pentru acţionarea soneriei de bloc din staţiile X,Y;
c — buton pentru acţionarea soneriei de la cabină;
d — buton pentru despiedicarea cîmpului de şină izolată.
Legătura electrică dintre aparatele de comandă din două staţii vecine este realizata prin
două fire aeriene A şi B (respectiv Al B1 pentru o direcţie şi A2, B2 pentru cealaltă direcţie), iar ca
retur este folosit pămîntul.

181
6.7.3 Electrozăvorul
Electrozăvorul sau electroblocajul pîrghiei de apăsare se montează deasupra fiecărui cîmp
de sosire şi serveşte pentru a face dependentă blocarea acestuia de sosirea trenului în staţie. Tija
de tracţiune a electrozăvorului este cuplată, printr-o gheară, cu tija de apăsare a cîmpului
respectiv. În poziţie normală, electrozăvorul este blocat şi nu permite apăsarea — şi deci
blocarea — cîmpului de sosire.
Electrozăvorul folosit în aceste instalaţii lucrează cu curent continuu, funcţionarea sa
fiind asemănătoare cu cea a cîmpului electric de bloc de curent continuu.
În poziţie normală (fig. 6.96 a) tija de tracţiune T nu poate fi deplasată în jos, deoarece
tachetul t — fixat pe ea — este oprit de clanţa de înzăvorîre C, care, împinsă de lama-arc 1, se
sprijină pe ştiftul S al pîrghiei de declanşare D, imobilizată prin piedica de reţinere P.
Cînd trece curent prin electromagnetul E acesta îşi atrage armătura şi pîrghia Pa
eliberează piedica de reţinere P astfel încît capătul pîrghiei D, sub acţiunea arcului R, iese din
scobitură şi prin ştiftul S îndepărtează clanţa de înzăvorîre C. Astfel electrozăvorul s-a deblocat.
După ce electrozăvorul s-a deblocat se poate apăsa — respectiv bloca — cîmpul de
sosire. Odată cu coborîrea tijei cîmpului, coboară şi tija T a electrozăvorului, întinzînd arcul K
(fig. 6.96 c). După eliberarea butonului de apăsare a cîmpului, sub acţiunea arcului K tija T se
ridică şi electrozăvorul se blochează, astfel încît o nouă apăsare a cîmpului nu mai este posibilă.
Electrozăvorul este prevăzut cu o mică fereastră circulară, în spatele căreia se mişcă un
disc fixat pe piedica de reţinere P. În stare blocată la fereastră apare culoarea roşie, iar în stare
deblocată — culoarea albă.
Pîrghia de declanşare D, prin intermediul bielei B stabileşte contactul a, în poziţie
blocată, şi contactul b — în poziţie deblocată.
Electrozăvorul este prevăzut şi cu un dispozitiv de deblocare manuală prin care se roteşte
pîrghia PA după ruperea unui plumb de control.
În mod normal, deblocarea electrozăvorului Ez (fig. 6.97) se face automat de către tren în
momentul cînd ultima osie depăşeşte secţiunea izolată de la intrări. Pentru aceasta, însă, trebuie
ca în prealabil cîmpul de sosire S să se fi deblocat. Deblocarea acestui cîmp se face de către
impiegatul de mişcare din staţia care expediază trenul, simultan cu blocarea cîmpului de ieşire.
Se va vedea mai departe că, odată cu acţionarea acestor două cîmpuri, se blochează şi cîmpul de
expediere.
După ce electrozăvorul s-a deblocat, contactul său se comută şi curentul bateriei B2 trece
prin bobina cîmpului de şină izolată Si pe care-1 deblochează.

6.7.4 Maneta de consimţămînt-expediere

Această manetă, în poziţie normală (verticală), înzăvorăşte toate manetele de ieşiri ale
direcţiei respective. În acest scop, în cutia mecanică a aparatului de comandă există cîte un lineal
pentru fiecare manetă de consimţămînt (fig. 6.98), lineal ce poate fi deplasat într-un singur sens
şi pe care sînt nituite piedici p, care intră în şanţul unor elemente 2a, fixate pe axele de program
ale manetelor de ieşiri şi împiedicînd astfel acţionarea lor, atît timp cît maneta de consimţămînt
nu a fost înclinată.
În stare normală a aparatului, una dintre manetele de consim-ţămînt este liberă, iar
cealaltă este înzăvorîtă. Înzăvorîrea şi deszăvorîrea manetei se realizează prin blocajul de sub
cîmpul de expediere, a cărui construcţie şi funcţionare este asemănătoare celei de sub cîmpul de
despiedicare, cu deosebirea că în poziţie blocată cîmpul de expediere înzăvorăşte maneta, atît în
poziţie normală, cît şi în poziţie manevrată. În acest scop, piesa centrală este curbată şi astfel
extremitatea ei superioară se găseşte de o parte sau de alta a tijei de blocare a cîmpului,
corespunzător poziţiei manetei. Acest blocaj se notează pe planuri cu 12.

182
183
 În cele ce urmează se poate urmări pe schemele respective funcţionarea instalaţiei în
cazul unei intrări în staţia A din direcţia X, a unei ieşiri din staţia A spre Y şi a unei treceri fără
oprire prin A, în sensul normal de circulaţie pe bloc.

6.7.5 Intrarea în staţia A din direcţia X

Se consideră staţia X identică cu staţia A. Elementele aparatelor de comandă din cele
două staţii ce se acţionează în acest caz sînt arătate în figura 6.99. Aparatele fiind în poziţie
normală, cîmpul de sosire din staţia A este blocat şi linia curentă dintre staţiile A şi X — liberă,
astfel încît staţia X poate expedia trenul. Pentru aceasta, impiegatul de mişcare din staţia X apasă

butonul de sonerie A şi, învîrtind manivela inductorului, acţionează soneria X din staţia A. În
decursul operaţiilor ce se execută în staţia X pentru ieşirea trenului, se blochează cîmpul de ieşire
şi — odată cu el — cîmpul de expediere spre staţia A; simultan, se deblochează cîmpul de sosire
din staţia A.
În staţia A se efectuează apoi toate operaţiile pentru intrarea trenului. Cînd ultima osie a
depăşit secţiunea izolată de la intrări, se deblochează electrozăvorul.
După ce trenul s-a garat complet şi s-a despiedicat parcursul (blocînd cîmpul D),
impiegatul de mişcare din staţia A readuce la normal maneta de intrări, apoi apasă butonul
cîmpului de sosire şi învîrteşte manivela inductorului. Prin aceasta cîmpul de sosire şi
electrozăvorul său se blochează, iar cîmpul de expediere din staţia X se deblochează.
Impiegatul de mişcare din staţia X poate readuce la normal maneta de consimţămînt şi
astfel întreaga instalaţie a revenit la normal.

184
6.7.6 Expedierea unui tren din staţia A spre staţia Y
Elementele care se acţionează în acest caz sînt arătate în figura 6.100.
Pentru a-l încunoştinţa pe impiegatul de mişcare din staţia Y despre expedierea trenului,
impiegatul de mişcare din staţia A apasă butonul de sonerie Y şi, acţionînd inductorul, face să
sune soneria A din staţia Y. Apoi, înclină maneta de consimţămînt-expediere şi dă acarului

comanda de ieşire. În momentul cînd îşi blochează cîmpul de ieşire, se blochează şi cel de
expediere, tija acestuia din urmă fiind apăsată odată cu cea a primului. Simultan cu blocarea
acestor două cîmpuri, se deblochează cîmpul de ieşire de la aparatul de manevră şi cîmpul de
sosire al direcţiei A de la aparatul de comandă din staţia Y (fig. 6.101).
Tijele cîmpurilor de ieşire şi de expediere fiind apăsate, maneta de consimţămînt
manevrată şi butoanele în poziţie normală, curentul alternativ al inductorului străbate bobinele
cîmpului de expediere şi, prin firul aerian B, ajunge la aparatul de comandă din staţia Y.

Aici trece prin cîmpul de sosire al direcţiei A şi prin soneria A. Circuitul se închide prin
pămînt, trecînd prin cîmpurile de ieşire ale direcţiei Y de la aparatul de manevră şi de la aparatul
de comandă din staţia A, deblocîndu-l pe primul şi blocîndu-1 pe al doilea. Circuitul se închide
prin contactele cîmpurilor direcţiei X.
După ce trenul a ajuns în staţia Y şi ultima osie a depăşit secţiunea izolată de la intrări, se
deblochează electrozăvorul şi astfel se poate apăsa şi bloca cîmpul de sosire. Circuitul se închide
(fig. 6.102) prin contactul manetei de intrări (readusă în poziţie normală), bobinele cîmpului S,

185
firul A, contactele stabilite în poziţie manevrată ale cîmpului de expediere, contactele manetei de
consimţămînt de la aparatul de comandă din staţia A, bobinele cîmpului de expediere şi prin
pămînt la masa inductorului. Astfel se blochează cîmpul de sosire din staţia Y şi electrozăvorul
său şi se deblochează cîmpul de expediere din staţia A.
După deblocarea cîmpului de expediere din staţia A, se poate readuce la normal maneta
de consimţămînt şi astfel toată instalaţia a revenit în poziţie normală.

6.7.7 Trecerea fără oprire (pasaj) prin staţia A de la staţia X spre staţia Y
După ce staţia X expediază trenul şi la aparatul de comandă din staţia A se deblochează
cîmpul de sosire şi sună soneria, impiegatul de mişcare din staţia A dă comanda de pasaj,
înclinînd maneta de parcurs pentru intrări, apoi pe cea de consimţămînt-expedieri şi pe cea de
parcurs pentru ieşiri ale liniei respective.

După ce acarii asigură parcursul, iar acarul de la cabina de ieşire pune pe liber semaforul
de ieşire, începe să sune soneria de pasaj Px; ea se opreşte numai după ce impiegatul de mişcare
blochează cîmpul semnalului de intrare din direcţia X.
Cînd acarul pune pe liber semaforul de intrare, se manevrează simultan şi paleta
prevestitoare, indicînd poziţia pe liber a semaforului de ieşire. După ce trenul intră, acarul
readuce pe oprire semaforul de intrare şi blochează cîmpul de intrare; soneria de pasaj sună din
nou, pînă cînd se readuce la normal maneta de parcurs pentru intrări. Apoi impiegatul de mişcare
blochează cîmpul de sosire şi, odată cu el, electrozăvorul.
Cînd ultima osie părăseşte secţiunea izolată de la ieşiri, cîmpul de şină izolată se
deblochează şi semaforul de ieşire revine automat pe oprire.
După ce trenul soseşte în staţia Y impiegatul de mişcare blochează cîmpul de sosire;
simultan în staţia A se deblochează cîmpul de expediere şi astfel se pot readuce la normal maneta
de parcurs pentru ieşiri şi maneta de consimţămînt.

6.7.8 Schimbarea sensului de circulaţie pe bloc

Pentru ca staţia A să poată expedia un tren spre staţia X trebuie ca în prealabil cîmpul de
expediere în direcţia X să fi fost deblocat, deoarece altfel nu poate fi blocat cîmpul de ieşire.
În acelaşi timp, trebuie exclusă posibilitatea ca staţia X să poată expedia un tren spre A;
pentru aceasta, cîmpul de expediere spre staţia A trebuie blocat.
La acţiunea de schimbare a poziţiei celor două cîmpuri, concură simultan ambii impiegaţi
de mişcare, cel din staţia X apasă butonul cîmpului de expediere spre staţia A şi manevrează
manivela inductorului, iar cel din staţia A apasă butonul de schimbare a sensului de circulaţie,
bsx. Schema electrică este prezentată în figura 6.103, circuitul se închide prin firul aerian A şi
pămînt.

186
 După ce trenul expediat de staţia A a ajuns şi s-a garat în staţia X, printr-o nouă schimbare
a sensului de circulaţie cele două cîmpuri de expediere sînt readuse în poziţia corespunzătoare
sensului normal de circulaţie pe bloc.

6.7.9 Funcţionarea instalaţiei în cazul scoaterii din funcţiune a blocului

semiautomat
In cazul cînd — dintr-o cauză oarecare (de exemplu, ruperea firelor aeriene A, B) —
instalaţia de bloc semiautomat dintre staţiile A şi Y nu mai funcţionează, ea este scoasă din
funcţiune în felul următor: impiegatul de mişcare din staţia A rupe plumbul de control de la
butonul de anulare bay, ridică piedica, apasă butonul şi cu aceeaşi piedică îl fixează. La fel
procedează şi impiegatul de mişcare din staţia Y.
Instalaţia de bloc fiind acum scoasă din funcţiune, circulaţia trenurilor între staţiile A şi 7
se face pe bază de cale liberă.
Deoarece cîmpurile de bloc (expediere şi sosire) nu mai sînt acţionate, cînd intră trenul în
staţia Y cîmpul de şină izolată nu se mai deblochează automat. Pentru ca totuşi acesta să
funcţioneze normal, se deblochează cu mina fie cîmpul de sosire, fie electrozăvorul.
Dacă întreaga instalaţie de bloc semiautomat din staţia A este scoasă din funcţiune,
trebuie deblocate manual şi cîmpurile de bloc ale direcţiei X.

6.7.10 Schema electrică generală a BLSA

In figura 6.104 este prezentată schema electrică prescurtată a întregii instalaţii de
centralizare electromecanică cu bloc de linie semiautomat, din staţia A.
Numărul de fire din cablul subteran care leagă aparatul de comandă cu aparatul de
manevră este de 14, adică cu cinci fire mai mult decît în cazul cînd instalaţia nu ar avea bloc de
linie semiautomat. Firele introduse în plus sînt :
— un fir pentru dispozitivul de şină izolată;
— firul in prin care se acţionează cîmpurile de ieşire cînd instalaţia de bloc este scoasă
din funcţiune ;
— trei fire, pll p12 şi p13, necesare semnalizării trecerii fără oprire şi căderii automate pe
oprire a semaforului de ieşire.
Instalaţia studiată prezintă şi unele neajunsuri şi anume :
— ocuparea şi eliberarea liniei curente dintre cele două staţiieste condiţionată de
executarea prealabilă a comenzii de ieşire, respectiv de anulare completă a comenzii de intrare,
fapt care măreşte durata ocupării liniei curente cu timpul necesar executării şi anulării
comenzilor la blocul de staţie ;
— folosirea acestui tip de bloc de linie nu exclude, totuşi, necesitatea unei înţelegeri
prealabile între staţii, mai ales pentru schimbarea sensului de circulaţie ;
— firele aeriene prin care se realizează legătura între staţii pot ajunge în atingere între ele
sau cu pămîntul, producînd deranjamente.

187