Sunteți pe pagina 1din 2

INSTRUCTIA DE MISCARE 005/2012

Închideri de linie

Închiderea de linie reprezintă interzicerea circulaţiei trenurilor pe o zonă bine delimitată şi într-un
interval de timp stabilit, pentru efectuarea unor lucrări complexe ce impun întreruperea continuităţii căii,
sau din alte cauze ce nu mai fac posibilă circulaţia trenurilor chiar şi cu restricţii de viteză.
La solicitarea subunităţilor, conducerea Metrorex poate dispune prin ordin de serviciu,
închiderea liniilor şi pentru efectuarea unor alte activităţi decât cele prevăzute la art.255.
Închiderile de linii pot fi:
a) închideri de linii prevăzute;
b) închideri de linii neprevăzute.
Închiderile de linii se semnalizează pe teren conform instrucţiunilor de semnalizare în
vigoare.
Închiderile de linie prevăzute sunt acele închideri necesare pentru executarea de lucrări
programate de revizie, întreţinere şi reparaţie a instalaţiilor de cale, tunele, construcţii speciale.
Închiderile de linie neprevăzute sunt acele închideri care au loc pentru înlăturarea unui
pericol iminent şi neprevăzut pentru circulaţia trenurilor: defecţiuni la instalaţiile fixe, construcţii
speciale, incendii, inundaţii, înzăpeziri, cutremure şi care, din condiţii de siguranţă şi securitate a
activităţii de transport cu metroul, necesită interzicerea circulaţiei trenurilor.
Atunci când linia, şina de contact, tunelul, restul construcţiilor speciale prezintă pericol
iminent în activitatea de circulaţie şi manevră a trenurilor, personalul care a constatat acest fapt va
aviza în cel mai scurt timp dispecerul central.
Avizarea se va face prin orice mijloace de comunicaţii.
Dispecerul central va organiza însoţirea trenurilor de către personalul de specialitate LT în
grad de cel puţin şef de echipă pentru stabilirea măsurilor necesare.
Până la însoţirea trenului cu personal de specialitate LT, operatorul de mişcare va dispune
ca trenurile aflate în circulaţie să fie oprite sau să circule cu viteză redusă şi cu deosebită atenţie,
în funcţie de situaţia existentă şi de avizările transmise de către personalul care a constatat
pericolul
În ordinul de circulaţie transmis prin instalaţiile de radiocomunicaţii personalului de
conducere al primului tren în circulaţie, care va fi însoţit de personal de specialitate LT, se va
menţiona:
a) circulaţia cu deosebită atenţie pe distanţa unde a fost avizat pericolul care afectează
siguranţa feroviară;
b) respectarea vitezei de circulaţie dată de cel care însoţeşte trenul.
Dacă situaţia din teren impune închiderea liniei, personalul de specialitate LT va solicita
prin instalaţiile de radiocomunicaţii, aprobarea de închiderea liniei şi îndrumarea utilajelor de
intervenţie;
Operatorul de mişcare, după primirea avizării de închidere a liniei, informează prin şeful
de tură mişcare dispecerul central.
Personalul de specialitate LT va efectua înscrierile de închidere a liniei în RRLISSC al
operatorului de mişcare/ IDM/Ag. de mişcare şi se va proceda ca în cazul închiderii de linie
prevăzute.
În cazul închiderilor de linii, personalul de specialitate LT, responsabil cu siguranţa
feroviară, SSM şi gabarit, în funcţie de cel puţin şef echipă va înscrie în RRLISC al operatorului
de mişcare/IDM/Ag. de manevră următoarele:
a) număr, dată şi oră;
b) închiderea porţiunii de linie de la km .... la km....., între staţia..... şi staţia....... fir ...., sau
linia.... din staţia;
c) numărul ordinului de serviciu aprobat de conducere, în cazul închiderilor de linii
prevăzute;
d) cauza închiderii liniei, în cazul închiderilor de linie neprevăzute;
e) solicitarea de scoaterea tensiunii din şina de contact, după caz;
f) durata estimativă lucrărilor;
g) solicitarea de introducere pe linie închisă a unor vehicule feroviare necesare la lucrare;
h) alte condiţii necesare pentru buna desfăşurare a lucrării;
i) numele, prenumele, funcţia responsabilului cu siguranţa feroviară, SSM şi gabarit.
La înlocuirea unei şine defecte/schimbător de cale/şină de contact precum şi la reviziile
bianuale la schimbătoarele de cale vor participa şi personalul de specialitate SCB şi/sau EE după
caz, care vor contrasemna înscrierea de închidere a liniei din RRLISC.
Pe liniile închise se introduc la solicitarea responsabilului lucrării, numai vehicule
feroviare destinate transportului de materiale, scule şi utilaje, necesare lucrării.
La circulaţia vehiculelor feroviare pe linie închisă, operatorul de mişcare/ IDM/Ag. de
manevră din staţiile care delimitează zona închisă introduce vehiculele feroviare, conform
programului de circulaţie aprobat pentru lucrarea respectivă.
În cazul circulaţiei pe linie închisă, semnalizarea trenurilor şi a vehiculelor feroviare
precum şi dotarea personalului însoţitor cu mijloace de avertizare sonoră, ca: fluiere, sirene,
claxoane se face conform prevederilor Instrucţiunilor de Semnalizare în vigoare.
Personalul de conducere al trenurilor este obligat să adapteze viteza de circulaţie a
trenurilor la circulaţia pe linie închisă, astfel încât să poată lua măsuri eficiente pentru oprirea şi
evitarea producerii accidentelor/ incidentelor.
După terminarea reviziilor planificate şi/sau a intervenţiilor, redeschiderea liniei curente
sau a liniilor din staţii, depouri şi/sau remize se face numai în baza înscrierii în RRLISC al
operatorului de mişcare/IDM/Ag. de manevră. Înscrierea este efectuată de personalul de
specialitate LT, responsabil cu siguranţa feroviară, SSM şi gabarit, având funcţie de cel puţin şef
echipă şi cuprinde:
a) data şi ora redeschiderii liniei;
b) retragerea întregii formaţii de lucru şi a utilajelor care au participat la lucrare;
c) asigurarea gabaritului în zona de lucru;
d) condiţii de circulaţie după terminarea lucrărilor;
e) solicitarea punerii sub tensiune a şinei de contact, după caz.
În cazul în care la lucrările de închidere a liniei au participat şi personal de specialitate
SCB, EE, EM, ATC, aceştia contrasemnează înscrierea făcută de personalul de specialitate LT
menţionând totodată funcţia, numele şi prenumele.
IDM/ Ag. de manevră, pe baza înscrierii în RRLISC făcute de personalul de specialitate
LT, responsabil cu siguranţa feroviară, SSM şi gabarit, transmite operatorului de mişcare, prin
telefonogramă, solicitarea de redeschidere a liniei curente sau a liniei din staţie, depou şi/sau
remiza.
În urma avizării scrise primită de la IDM/Ag. de manevră, operatorul de mişcare solicită în
scris prin instalaţia de telefonie operativă cu număr şi oră dispecerului EE, punerea sub tensiune a
şinei de contact.
După primirea confirmării de punere a tensiunii în şina de contact, operatorul de mişcare
dispune în scris, cu număr şi oră, staţiilor interesate şi /sau depoului, condiţiile de reluare a
circulaţiei avizând şi dispecerul central.

DISPOZIŢII FINALE
Personalul de mişcare, personalul de tracţiune precum şi personalul de specialitate de
infrastructură este obligat să cunoască şi să respecte prevederile Instrucţiunilor de Mişcare 005M
specifice activităţii desfăşurate, precum şi prevederile instrucţionale specifice funcţiilor
personalului METROREX cu care desfăşoară activităţi comune.
Orice precizări, modificări sau completări la prezentele instrucţiuni se pot efectua numai
prin ordin al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, la propunerea Autorităţii Feroviare
Române sau în urma solicitării conducerii Metrorex, cu avizul Autorităţii Feroviare Române -
AFER.

S-ar putea să vă placă și