Procesul de învăţământ

Procesul de învăţământ

Conceptul de proces de învăţământ

Activitatea de învăţare se desfăşoară spontan în contact cu realitatea, neorganizat în

familie, intenţionat prin studiul individual, prin instituţii de cultură, cărţi, presă, Radio-TV. În
instituţiile de învăţământ (grădiniţă, şcoală, universitate) se desfăşoară activităţi de instruire şi
educaţie cu finalităţi programate, cu personal specializat, într-un timp determinat, prin forme
organizatorice specifice, în cadrul procesului de învăţământ.
Procesul de învăţământ este ansamblul acţiunilor organizate, planificate, conduse si
evaluate sistematic în cadrul social instituţionalizat specializat, pe baza unor documente
(planuri, programe), a unui sistem taxonomic al scopurilor si obiectivelor, pentru instruirea şi
educarea copilului, tânărului, adultului.
Acţiunile sunt organizate în etape: cicluri de învăţământ (preşcolari, primar gimnazial,
liceal, postliceal, superior / universitar), ani şcolari, trimestre / semestre; se desfăşoară în
forme organizatorice specifice: lecţii, ore de laborator şi atelier, cursuri şi seminarii, practică
profesională şi de cercetare. Activitatea de predare se desfăşoară prin structurarea conţinutului
disciplinelor pe baza scopurilor şi obiectivelor informativ-formative, instructiv-educative, pe
baza planurilor de învăţământ, a programelor şcolare şi universitare.
Acţiunile sunt planificate, eşalonate, conform planurilor. Programelor şi manualelor şcolare.
Se practică variate modalităţi de planificări, tematice – calendaristice anuale, trimestriale /
semestriale.
Acţiunile didactice sunt realizate de personal specializat – educatoare, învăţători,
profesori, maiştri, tehnicieni, laboranţi etc. Conducerea, unităţilor de învăţământ este asigurată
de consiliile profesorale şi senatele universitare coordonate de directori, decani, rectori.
Coordonarea, îndrumarea şi controlul instituţiilor de învăţământ se realizează prin inspectoratele
şcolare şi prin ministere.
Acţiunile didactice sunt evaluate curent şi periodic prin verificări orale, lucrări de
control, extemporale, teze, teste, examene (evaluarea activităţii elevilor şi studenţilor), prin
aprecierea rapoartelor de activitate ale unităţilor de învăţământ, inspectoratelor, secţiilor din
ministere, ale ministerelor (evaluarea activităţii globale de îndrumare, conducere şi control).
Prin feedback rezultatele activităţii didactice directe sau ale activităţii globale ale instituţiilor

1
de învăţământ, de conducere a acestora sunt raportate la cerinţe şi exigenţe, la scopuri şi
obiective, ceea ce determină corecţia, reorganizarea şi replanificarea activităţii.
Cadrul social instituţionalizat este creat de învăţământ, de ansamblul unităţilor de
învăţământ: grădiniţe, şcoli, universităţi şi alte instituţii de învăţământ superior – academii,
conservatoare… Învăţământul, de stat şi particular, are răspunderea socială de a pregăti tânăra
generaţie pentru exigenţele vieţii. Se dobândeşte cultura generală, se realizează pregătirea pentru
profesiune şi, în general pentru cerinţele vieţii social-culturale.
Se dobândeşte şi se perfecţionează un comportament învăţat (cunoştinţe, priceperi,
deprinderi, atitudini, convingeri). În cadrul instituţiilor de învăţământ se organizează şi
activităţi de perfecţionare cum ar fi: reciclări, specializări, obţinerea gradelor didactice, studii
aprofundate, doctorat – activităţi de instruire şi educaţie a adultului. Pentru aceste
considerente, procesul de învăţământ, indiferent la ce nivel se realizează, are ca particularităţi:
intenţionalitate, directivitate, responsabilitate.

Structura procesului de învăţământ

Procesul de învăţământ, în complexitatea lui, are un caracter unitar. Doar printr-o disociere
strict didactică distingem etapele: predare, învăţare, evaluare. Între predare şi învăţare se stabilesc
relaţii atât de strânse încât frecvent folosim termenul predare-învăţare.
Conţinutul învăţământului se obiectivează în documentele şcolare care au rolul de a
norma şi a imprima procesului de învăţământ un caracter planificat şi unitar. În condiţiile în
care, alături de unităţi şcolare de stat, funcţionează şi şcoli particulare sau confesionale,
planurile, programele şi manualele şcolare se multiplică, imprimând documentelor şcolare noi
funcţii şi caracteristici.1
Predarea este procesul sau activitatea de transmitere, de comunicare a cunoştinţelor, de
formare a priceperilor şi deprinderilor. Operaţiile implicate în această activitate sunt: selecţia
materialului(criterii: utilitate, esenţialitate…); structurarea logică a conţinutului (capitole,
teme…); alegerea metodelor de învăţământ; stabilirea formelor de organizare a instruirii. În
activitatea didactică se respectă principii, se aplică metode, se organizează activităţi de
instruire.
Predarea nu este un scop în sine, ea facilitează învăţarea în relaţie cu elevul, studentul,
1
Constantin Cucoş, Pedagogie, Ed. Polirom, 1999, p. 74

2
adultul. Acesta înseamnă: crearea situaţiilor de învăţare; individualizarea învăţării; formarea
motivelor stenice, pozitive: interes, curiozitate, dorinţă de căutare; depistarea şi dezvoltarea
capacităţilor de învăţare, a intereselor, a aptitudinilor.
Învăţarea în relaţia didactică este procesul de selecţie, prelucrare şi asimilare a celor
transmise (cunoştinţe, priceperi, deprinderi). Învăţarea depinde de calitatea predării, de
calitatea operaţiilor ei, dar nu numai. Depinde şi de gradul de receptivitate, de capacităţile
celui ce învaţă. Legătura dintre predare şi învăţare se face prin îndrumarea învăţării, a
studiului individual: deprinderi de lectură, selectarea ideilor, rezolvarea problemelor, deprinderi
de informare – elaborarea fişelor, a conspectelor, a rezumatelor etc., prin crearea fondului
motivaţional al receptării şi interiorizării, prin introducerea elementelor asimilate în structurile
comportamentului cognitiv propriu.
Evaluarea este necesară pentru a constata acumulările şi transformările
comportamentale, a le aprecia din punct de vedere cantitativ şi calitativ, a le ierarhiza în
funcţie de anumite criterii sau baremuri. Practica evaluării a impus diferite sisteme de notare,
diferite instrumente de măsurare şi apreciere a rezultatelor învăţării.

Analiza sistematică a procesului de învăţământ

Învăţământul funcţionează ca un sistem2 cu o structură complexă. El prezintă:

– flux de intrări – input – resurse tehnico-materiale (spaţii, mobilier, material pedagogic),
resurse financiare, resurse umane;
– proces – desfăşurarea activităţilor didactice, metodice, ştiinţifice, culturale-sportive,
angajarea forţelor în atingerea scopurilor şi obiectivelor;
– flux de ieşiri – output – rezultatele reflectate în performanţele învăţării elevilor şi
studenţilor.
Suprasistemul social comandă prin cerinţe social-economice, culturale; acestea sunt
formulate prin scopuri şi obiective. Sistemul de învăţământ, în procesualitatea sa, execută, iar
rezultatele, reflectate în calitatea pregătirii şi perfecţionării şcolare, universitare, profesionale,
sunt evaluate.
Nerealizările, erorile, perturbaţiile sunt analizate şi, feedback, se transformă în noi

2
Eugen Noveanu, Abordarea sistematică a procesului de învăţământ, în „Didactica. Sisteme de pedagogie contemporană“,
Coord. D. Salde, E.D.P. Buc., 1982, pg. 15-16.

3
 comenzi menite să corecteze imperfecţiunile sistemului, să amelioreze rezultatele. Sistemul
de învăţământ este un sistem deschis, complex, supus acţiunii de reglare permanentă.
Din suprasistemul social vin comenzi exprimate sub forma unor cerinţe (integrare
socială, profesională).
Intrările sunt reprezentate de resursele tehnico-materiale, de resursele financiare,
resursele umane: copii, elevi, studenţi, profesori. Scopurile şi obiectivele sociale vor fi
transpuse în scopuri şi obiective de instruire şi educaţie. Pentru fiecare nivel al
învăţământului se vor selecta valori ale cunoaşterii şi ale experienţei practice.
În interiorul sistemului de învăţământ se stabilesc relaţii între diferitele lui niveluri, în
funcţie de scopurile principale. Nivelul preşcolar asigură pregătirea copiilor pentru
învăţământul şcolar învăţământul şcolar (liceal) pregăteşte elevii pentru a deveni studenţi,
absolvenţii se vor perfecţiona sub diferite forme. Unele instituţii de învăţământ pregătesc
cadre pentru diferite niveluri ale învăţământului. La toate nivelurile se realizează un proces
de învăţământ pe baza programelor, manualelor, proces de predare-învăţare-evaluare.
Activitatea didactică este proiectată şi realizată pe baza scopurilor şi obiectivelor (a
taxonomiei pedagogice)3, printr-un sistem structurat de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi
recomandat de programele disciplinelor de învăţământ.
Modul de acţiune didactică se exprimă în metodologia didactică (metode şi mijloace de
învăţământ),în formele de organizare a instruirii şi educaţiei. Controlul şi aprecierea pe criterii
cantitative şi calitative se realizează prin evaluare care evidenţiază calitatea predării-învăţării,
lipsurile lor, eficienţa / deficienţa taxonomiei pedagogice, conţinutului, metodologiei, formelor
de organizare.
Analiza rezultatelor în cadrul sistemului permite elaborarea corecţiilor, iar ciclul
următor va începe cu noi comenzi. Rezultatele exterioare sistemului reflectate în calitatea
absolvenţilor vor fi receptate şi reglate de suprasistemul social care va impune, prin corecţii,
noi comenzi.

3
George Văideanu, Educaţia la frontiera dintre milenii, Ed. Politică, Bucureşti, p. 17.

4
 BILBLIOGRAFIE

1. Cucoş, Constantin, Pedagogie, Ed. Polirom, 1999;

2. Noveanu, Eugen, Abordarea sistematică a procesului de învăţământ, în
„Didactica. Sisteme de pedagogie contemporană“, Coord. D.
Salde, E.D.P. Buc., 1982;
3. Văideanu, George, Educaţia la frontiera dintre milenii, Ed. Politică,
Bucureşti