Contabilitatea de Gestiune

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAŞOV
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE
Contabilitatea de gestiune
2009
1
Cuprins
Modulul 1. Conţinutul şi importanţa contabilităţii de gestiune şi a

calculaţiei costurilor
Introducere.......................................................................................................................9
Obiectivele modului.........................................................................................................9
M1.U1. Obiectivele, funcţiile şi rolul contabilităţii de gestiune..........................................10
M1.U1.1. Introducere....................................................................................................10
M1.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare.....................................................................11
M1.U1.3. Aspecte privind unele măsuri referitoare la organizarea şi conducerea
contabilităţii de gestiune...........................................................................................................11
M1.U1.4. Etape în evoluţia contabilităţii de gestiune şi obiectivele acesteia................16
M1.U1.5. Funcţiile şi rolul contabilităţii de gestiune....................................................19
M1.U1.6. Rezumat.........................................................................................................21
M1.U1.7. Test de autoevaluare a cunoştinţelor.............................................................22
M1.U2. Noţiunea, conţinutul şi clasificarea costurilor........................................................24
M1.U2.1. Introducere....................................................................................................24
M1.U2.3. Noţiunea şi sfera de cuprindere a costurilor şi contabilităţii de gestiune......25
M1.U2.4. Clasificarea cheltuielilor care formează costul producţiei............................28
M1.U2.5. Rezumat.........................................................................................................32
Bibliografie Modul 1...............................................................................................................35
Modulul 2. Organizarea contabilităţii de gestiune şi a calculaţiei costurilor

Introducere.....................................................................................................................36
Obiectivele modului.......................................................................................................36
M2.U1. Premisele organizării contabilităţi de gestiune şi a calculaţiei costurilor............37
M2.U1.1. Introducere....................................................................................................37
M2.U1.3. Locurile (sectoarele) de cheltuieli şi rolul lor în calculaţia costurilor...........38
M2.U1.4. Purtătorii de costuri şi rolul lor în calculaţie.................................................42
2
M2.U1.5. Factorii care determină organizarea contabilităţii de gestiune......................44
M2.U1.6. Rezumat.........................................................................................................46
M2.U2. Principiile de organizare a contabilităţii de gestiune şi a calculaţiei costurilor. .49
M2.U2.1. Introducere....................................................................................................49
M2.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare.................................................................... 50
M2.U2.3. Principiile de organizare a contabilităţii de gestiune şi a calculaţiei
costurilor...................................................................................................................................50
M2.U2.4. Sistemul de conturi de gestiune pentru evidenţa cheltuielilor şi a producţiei
...................................................................................................................................................52
M2.U2.5. Rezumat.........................................................................................................58
M2.U2.6. Test de autoevaluare a cunoştinţelor............................................................59
M2.U3. Clasificarea calculaţiilor privind costul producţiei; etape ale calculaţiei pe baza
sistemului de conturi...............................................................................................................60
M2.U3.1. Introducere....................................................................................................60
M2.U3.3. Clasificarea calculaţiilor privind costul producţiei. Metode de calculaţie a
costurilor...................................................................................................................................61
M2.U3.4. Calculaţia costurilor pe baza sistemului de conturi.......................................66
M2.U3.5. Rezumat.........................................................................................................81
Bibliografie Modul 2...............................................................................................................85
Modul 3. Procedee de calculaţie a costurilor

Introducere.....................................................................................................................86
M3.U1. Procedee de repartizare a cheltuielilor indirecte....................................................88
M3.U1.1. Introducere....................................................................................................88
M3.U1.3. Forma clasică a procedeului suplimentării....................................................89
M3.U1.4. Forma cifrelor relative de structură a procedeului suplimentării..................91
M3.U1.5. Rezumat.........................................................................................................93
M3.U1.6. Test de evaluare a cunoştinţelor....................................................................94
3
M3.U2. Procedee de delimitare a cheltuielilor de producţie în variabile şi fixe..............95
M3.U2.1. Introducere....................................................................................................95
M3.U2.3. Procedeul celor mai mici pătrate..................................................................96
M3.U2.4. Procedeul punctelor de maxim şi minim....................................................101
M3.U2.5. Rezumat.......................................................................................................102
M3.U2.6. Test de evaluare a cunoştinţelor..................................................................103
M3.U3. Procedee de evaluare şi calculare a costurilor privind producţia de fabricaţie
interdependentă
M3.U3.1. Introducere..................................................................................................105
M3.U3.2. Obiectivele unităţii de învăţare...................................................................107
M3.U3.3. Procedeul calculelor iterative (reiterării)................................................... 107
M3.U3.4. Procedeul calculului algebric......................................................................111

M3.U3.5. Rezumat.......................................................................................................113
M3.U4. Procedee de calcul al costului pe unitatea de produs...........................................114
M3.U4.1. Introducere..................................................................................................114
M3.U4.3. Procedeul diviziunii simple........................................................................115
M3.U4.4. Procedeul cantitativ....................................................................................116
M3.U4.5. Procedeul indicilor de echivalenţă..............................................................119
M3.U4.6. Procedeul echivalării cantitative a produsului secundar cu produsul principal
.................................................................................................................................. 124
M3.U4.7. Procedeul deducerii valorii produselor secundare (procedeul restului,
procedeul valorii rămase)....................................................................................................... 127
M3.U4.8. Rezumat.......................................................................................................130
Bibliografie Modul 3.............................................................................................................133
Modulul 4. Bugetul şi controlul bugetar

Introducere...................................................................................................................135
Obiectivele modului.....................................................................................................135
4
M4.U1. Bugetul şi controlul bugetar...................................................................................136
M4.U1.1. Introducere..................................................................................................136
M4.U1.3. Conţinutul şi clasificarea bugetelor...........................................................137
M4.U1.4. Elaborarea bugetului privind activitatea de producţie...............................140
M4.U1.5. Elaborarea bugetului costului unitar...........................................................142

M4.U1.6. Controlul bugetar.........................................................................................143
M4.U1.7. Rezumat.......................................................................................................145
M4.U1.8. Test de autoevaluare a cunoştinţelor...........................................................145
Bibliografie Modul 4.............................................................................................................147
Rezumat final..........................................................................................................................148
5
Contabilitatea de gestiune
Introducere
Contabiliatea, ca sistem, este rezultatul unui lung proces istoric în decursul căruia s-a
transformat dintr-o simpla tehnică de înregistrare a schimburilor comerciale, într-un mijloc de
control şi prevedere, apoi într-un instrument de gestiune, iar în zilele noastre constituie din ce
în ce mai mult o garanţie socială .
Contabilitatea este în general prezentată ca un instrument de măsura a profitului, sau,
mai bine zis, a rezultatului, mijloc de apreciere a situaţiei patrimoniale şi, în consecinţă, ca
instrument de gestiune şi de calcul economic.
Cu toate avantajele pe care le prezintă contabilitatea financiară sau generală, se poate
aprecia că nu este adaptată pentru a răspunde noilor informaţii născute din complexitatea
structurilor economice şi juridice contemporane. Ea nu contribuie la clarificarea naturii şi
calităţii produselor, eficienţei comerciale, performanţelor tehnice ale capacitaţilor de
producţie, productivităţii muncii. Prin urmare, apare necesitatea dezvoltării unor instrumente
complementare, cum ar fi contabilitatea analitică şi de gestiune.
Contabilitatea analitica şi de gestiune, prin obiectul său de studiu, procedează la
cunoaşterea costurilor, studiul lor continuu, analiza şi estimarea evoluţiei lor, oferind
informaţiile utile pentru diagnostic, luarea deciziilor şi previzionarea viitorului.
Contabilitatea analitica şi de gestiune se instituie ca un instrument util şi, în acelaşi
timp, ca o metodă modernă de conducere. Organizarea contabilităţii de gestiune nu este
facultativă; în spiritul Legii contabilităţii este obligatorie, dar, spre deosebire de contabilitatea
financiară, prezintă o anumita supleţe în utilizarea regulilor şi metodelor care răspund cel mai
bine managementului întreprinderii. Contabilitatea de gestiune beneficiază de un anumit grad
de libertate sporit în ceea ce priveşte posibilitatea de adaptare de către fiecare unitate
6
patrimonială, în funcţie de specificul activităţii şi de nevoile de informare în vederea
fundamentării actului decizional.
Contabilitatea de gestiune se organizează de administratorul persoanei juridice fie
utilizînd conturi specifice, fie prin dezvoltarea conturilor din contabilitatea financiară, fie cu
ajutorul evidenţei tehnico-operative proprii. Contabilitatea analitică şi de gestiune analizează
rezultatul exploatării aferent producţiei obţinute şi vândute sau destinate vânzării.
Prin prezentul curs se doreşte crearea unei viziuni de ansamblu asupra utilităţii
cunoaşterii costurilor în cadrul unei întreprinderi, şi de asemenea, acreditarea ideii că o
gestionare adecvată a unei afaceri presupune identificarea unui cost relevant pentru activitatea
respectivă.
Acest curs prezintă interes pentru profesioniştii în contabilitate, precum şi pentru cei
interesaţi în cunoaşterea avantajelor generate de utilizarea corectă a tehnicilor şi metodelor
specifice contabilităţii de gestiune.
Obiectivele cursului
Studierea Contabilităţii de gestiune şi calculaţiei costurilor reprezintă una dintre

cele mai bune investiţii de afaceri pe care o poate efectua un student, întrucât la
finalul cursului aceştia vor fi capabili să:
• opereze cu noţiuni precum: costuri, calculaţia costurilor, planificare şi control
bugetar, management financiar;
• aplice mecanismele şi conceptele privitoare la bugetarea activităţilor companiei;
• ia anumite decizii bazate pe conceptele teoretice;
• facă parte din echipele responsabile de luarea deciziilor în procesul de
implementare a strategiilor în afaceri;
• valorifice în practică momentele legate de aplicarea managerială a informaţiilor
legate de cost;
• utilizeze informaţiile privind costurile în procesele de negocieri de afaceri în
vederea realizării cu succes a obiectivelor stabilite;
• dezvolte abilitatea de a transmite eficient informaţii de costuri managementului
companiei;
• stabilească metoda cea mai adecvată de calculaţie a costurilor la condiţiile
specifice întreprinderii;
• înveţe să aibă atitudinea potrivită pentru succesul în afaceri.
7
Cerinţe preliminare
Să comunice în scris şi verbal, în limba română şi în cel puţin o limbă europeană.
Stăpânirea limbajului economic.
Aptitudini de execuţie prin stăpinirea metodelor şi tehnicilor specifice specializării.
Aptitudini practice de utilizare a calculatorului în lucrări specifice.
Iniţiativă în analiză şi rezolvare de probleme.
Mijloace de lucru
Parcurgerea unităţilor de învăţare nu necesită existenţa unor mijloace sau
instrumente de lucru.
Structura cursului
Cursul Contabilitatea de gestiune este structurat în patru module, astfel: primul
modul cuprinde două unităţi de învăţare, al doilea modul trei unităţi de învăţare, al
treilea modul cuprinde patru unităţi de învăţare, iar ultimul modul are o singură
unitate de învăţare. La rândul său, fiecare unitate de învăţare cuprinde: obiective,
aspecte teoretice privind tematica unităţii de învăţare respective, exemple, teste de
evaluare şi autoevaluare precum şi probleme propuse spre discuţie şi rezolvare.
La sfârşitul fiecărei unităţi de învăţare este indicată câte o temă de control.
Rezolvarea acestor teme este obligatorie. Acestea vor fi încărcate de către studenţi
pe platforma e-learning până la o dată prestabilită.
Durata medie de studiu individual

Parcurgerea de către studenţi a unităţilor de învăţare ale cursului de Contabilitate
de gestiune (atât aspectele teoretice cât şi rezolvarea testelor de autoevaluare şi
rezolvarea problemelor propuse) se poate face în 2-3 ore pentru fiecare unitate de
învăţare.
Evaluarea
La sfârşitul semestrului, fiecare student va primi o notă finală, constituită, în
proporţie de 60%, din contribuţia la examenul scris examen ce constă în întrebări
teoretice din materia prezentată în cadrul acestui material şi de 40% din contribuţia
la temele de control, realizate pe parcursul semestrului.
8
Modulul 1. Conţinutul şi importanţa contabilităţii de gestiune şi a
calculaţiei costurilor
Cuprins
Introducere.......................................................................................................................9
Obiectivele modului.........................................................................................................9
M1.U1. Obiectivele, funcţiile şi rolul contabilităţii de gestiune....................................10
M1.U2. Noţiunea, conţinutul şi clasificarea costurilor..................................................24
Introducere
În acest modul se vor trata principalele aspecte privind conţinutul, funcţiile şi rolul
contabilităţii de gestiune, precum şi conceptul de cost şi clasificarea acestuia.
Se urmăreşte o prezentare a necesităţii organizării unui sistem de informare care să
contribuie la un diagnostic al întreprinderii, la sprijinirea decidenţilor în alegerea
soluţiilor. Contabilitatea analitică şi de gestiune este contabilitatea circuitului intern
şi oferă posibilitatea cunoaşterii costurilor complete sau parţiale, procedează la
studiul lor continuu, la estimarea evoluţiei lor, la compararea costurilor pertinente cu
costurile provocate de soluţiile alternative avute în vedere. Aşadar, contabilitatea
analitică este un instrument de gestiune conceput pentru a pune în relief elementele
constitutive ale costurilor şi rezultatelor în scopul sprijinirii luării deciziilor.
Obiectivele modulului
În cadrul acestui modul se au în vedere noţiunile de bază referitoare la contabilitatea
de gestiune şi cost, definirea, caracteristicile şi funcţiile acestora, precum şi rolul lor
în planificare, conducere şi control.
La sfârşitul acestui modul studenţii vor fi capabili să:
• înţeleagă modul în care contabilii de gestiune influenţează deciziile strategice;
• înţeleagă modul în care contabilitatea de gestiune se integrează în structura unei
organizaţii;
• să explice aspectele definitorii ale conceptului de cost;
• să explice criteriile de clasificare a costurilor.
9
Unitatea de învăţare M1.U1.
OBIECTIVELE, FUNCŢIILE ŞI ROLUL
CONTABILITĂŢII DE GESTIUNE
Cuprins
M1.U1.1. Introducere....................................................................................................10
contabilităţii de gestiune...........................................................................................................11
M1.U1.4. Obiectivele contabilităţii de gestiune............................................................16
M1.U1.5. Funcţiile şi rolul contabilităţii de gestiune....................................................19
M1.U1.6. Rezumat.........................................................................................................21
M1.U1.1. Introducere
Furnizând informaţii managementului organizaţiei, ca principal utilizator de

informaţie contabilă şi, dacă prezintă interes, şi altor persoane din întreprindere,
contabilitatea de gestiune poate influenţa comportamentele şi poate modifica
motivaţiile membrilor organismului economic.
Contabilitatea de gestiune constituie un instrument de analiză, în următoarele
momente [IAC, DRA, 33]:
• mijloc de comparaţie cu concurenţii sau întreprinderile similare, cu condiţia de a
fi în măsura să ateste originea datelor;
• analiza lanţului de valori pornind de la rezultatele contabile ale diferiţilor
parteneri;
• aplicarea obiectivului controlului de gestiune care caută în interiorul
întreprinderii o formă de concurenţă internă, similară celei a pieţei;
• convieţuirea, respectiv comunicarea datelor contabile diferiţilor membri ai
organismului economic cu scopul de a le discuta şi explica prin intermediul
mijloacelor de comunicare.
Contabilitatea de gestiune nu este un sistem formal şi universal, deoarece ea trebuie
să se adapteze la orice situaţie. Ea poate şi trebuie să fie o contabilitate a conducerii
10
întreprinderii. În acest context, fiecare întreprindere are posibilitatea – şi este
obligată – să-şi găseasca propriul său sistem adaptat activitătii sale, mărimii sale,
modului de organizare, solicitărilor responsabililor etc.
Utilizarea contabilitatii analitice şi de gestiune devine din ce în ce mai evidentă şi de
perspectivă, fiind indispensabilă pentru diagnostic, simularea efectelor probabile
uneia sau alteia dintre opţiuni, luarea deciziilor şi controlul eficienţei realizării lor.
M1.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare
Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal să dezvolte capacitatea

studenţilor de a urmări şi controla modul cum se înfăptuieşte principiul eficienţei
economice, atât la nivelul întreprinderii, cât şi în interior, până la nivelul locului de
muncă.
La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să:
 înţeleagă importanţa organizării şi conducerii contabilităţii de gestiune ca
instrument de analiză şi control;
 înţeleagă funcţiile şi obiectivele contabilităţii de gestiune şi calculaţiei costurilor;
 explice rolul contabilităţii de gestiune şi calculaţiei costurilor în conducerea
organizaţiei;
 înţeleagă rolul profesionistului contabil în implementarea strategiilor de afaceri;
 stabilească legături multiple între fenomenele studiate, analiza lor aprofundată,
elaborarea mai multor variante necesare luării deciziilor de către conducere.
Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 3 ore.

contabilităţii de gestiune
Contabilitatea de gestiune a cunoscut, în România, după anul 1989, mai multe

modificări, cuprinse în prevederile Legii contabilităţii nr. 82 /1991.
Potrivit dispoziţiilor acestei legi, “persoanele juridice prevăzute la art.1 alin. (1) au
obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea proprie, inclusiv contabilitatea de
gestiune adaptată la specificul activităţii”.
11
În conformitate cu art.11 alin. (1) din Legea nr 82/1991, republicată, responsabil
pentru organizarea şi conducerea contabilităţii de gestiune, conform specificului activităţii,
este administratorul persoanei juridice, iar modul de organizare rămâne la latitudinea fiecărei
unităţi patrimoniale.
Astfel, organizarea contabilităţii de gestiune se poate realiza fie folosind conturi
specifice, fie prin dezvoltarea conturilor din contabilitatea financiară, fie cu ajutorul evidenţei
tehnico-operative proprii [O.M.F.P.1826/2003,2]
Contabilitatea de gestiune, în ţara noastră, se află într-o continuă evoluţie, prin
adaptarea la cerinţele economiei de piaţă, în scopul asigurării:
► informaţiilor legate de costul bunurilor, lucrărilor, serviciilor;
► informaţiilor care stau la baza bugetării şi controlului activităţii de exploatare;
► informaţiilor destinate realizării unui management performant.
Legea contabilitatii, prin conţinutul său, are în vedere întregul sistem contabil al
agenţilor economici şi nu numai o componentă sau alta a acestuia. Aşadar, organizarea
contabilitătii analitice de gestiune nu este facultativă, în spiritul legii enunţate este obligatorie,
dar, spre deosebire de contabilitatea generală (financiară), prezintă o anumită supleţe în
utilizarea regulilor şi metodelor care răspund cel mai bine managementului întreprinderii.
În procesul de perfecţionare continuă a conducerii activităţii economice a unităţilor
patrimoniale, un rol important revine contabilităţii de gestiune ca parte a sistemului
informaţional economic. Astfel, prin informaţiile pe care le furnizează, aceasta permite
cunoaşterea în fiecare moment a modului de desfăşurare a activităţii productive, a modului de
îndeplinire a prevederilor din bugetul de venituri şi cheltuieli la toate nivelurile, în scopul
fundamentării deciziilor conducerii cu privire la activitatea curentă şi de perspectivă.
De asemenea, pe baza instrumentelor sale de lucru, contabilitatea de gestiune asigură
informaţiile necesare pentru descoperirea rezervelor interne cu privire la folosirea eficientă a
mijloacelor materiale şi băneşti, precum şi a forţei de muncă în vederea mobilizării lor,
permite stabilirea abaterilor apărute în procesul de producţie, controlează modul cum este
gestionată şi gospodărită averea acţionarilor, încât se poate spune că ea are un rol activ în
conducerea activităţii economice.
Controlul şi conducerea activităţii unităţilor economice nu se pot realiza în bune
condiţii, decât dacă organele de decizie dispun de informaţii cu privire la situaţia resurselor pe
care le au la dispoziţie.
12
Conducerea întreprinderii este interesată însă să cunoască nu numai situaţia resurselor
de care dispune întreprinderea, ci şi modul cum se consumă acestea, precum şi rezultatele
economice obţinute în urma activităţii desfăşurate.
Obiectivul major al culegerii, prelucrării, transmiterii şi analizei sistematice a
informaţiilor privitoare la nivelul costurilor de producţie, a căror sursă este în principal
contabilitatea de gestiune, sintetică şi analitică, îl constituie urmărirea eficienţei economice a
activităţii de producţie ca rezultat al modului de organizare şi conducere a acestei activităţi.
Dacă se urmăreşte fluxul informaţiilor economice privind cheltuielile de producţie,
orientat către calculul costului acesteia, se obţin informaţii în legătură cu eficienţa activităţii
desfăşurate de fiecare structură organizatorică a întreprinderii.
Exemplu
O societate comercială urmăreşte să dezvolte activitatea on-line în derularea
afacerii sale. Prin urmare, se află în situaţia de a adopta o decizie în acest sens.
O modalitate de a analiza opţiunile strategice ale activităţii on-line este “matricea
valorică a activităţilor on-line”, organizată în patru secţiuni pe două dimensiuni:
impactul economic şi inovarea practică.
Înalt
Excelenţă Strategii
Impactul economic
operaţională inovatoare
(importanţa
aplicaţiei pentru
succesul întreprinderii)
Înnoirea funcţiilor Experimentare
de bază raţională
Scăzut
Scăzută Înaltă
Inovarea practică
(crearea de noi pieţe sau noi moduri
de a opera)
Sursa: Horngren, Ch., Datar, S., Foster, G., Contabilitatea costurilor, o abordare
managerială, trad. Rodica Leviţchi, Editura ARC, 2006, p. 16.
Se cunoaşte că majoritatea întreprinderilor de succes au încercat să-şi înscrie

iniţiativele de activitate on-line în cele patru cadrane ale matricei. Profesioniştii
contabili au contribuit la determinarea costurilor şi avantajelor strategiilor de
investiţii alternative prezentate. În partea stângă a matricei se înscriu avantajele
13
iniţiativelor de activitate on-line care pun accentul pe reducerea costurilor, în
timp ce avantajele din partea dreaptă pun accentul pe creşterea veniturilor ca
urmare a apariţiei de noi oferte de produse.
Se conturează astfel, două direcţii în furnizarea informaţiilor: a) sprijinirea
managerilor în luarea de decizii economice bine fundamentate şi b) motivarea
managerilor şi angajaţilor să urmărească realizarea obiectivelor organizaţiei.
Studiaţi paragrafele Legii contabilităţii nr. 82/1991 privind organizarea şi

conducerea contabilităţii de gestiune şi OMFP nr 1826/2003 pentru aprobarea
Precizărilor privind unele măsuri referitoare la organizarea şi conducerea
contabilităţii de gestiune, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
23/12.01.2004.
Un sistem de contabilitate de gestiune trebuie să fie conceput pentru a răspunde

problemelor cu care se confruntă managerii şi să urmărească dacă funcţiile economice interne
ale întreprinderii adaugă valoare bunurilor destinate clienţilor. Analiza lanţului valoric şi a
lanţului de aprovizionare se referă la succesiunea de funcţii economice care adaugă utilitate
produselor sau serviciilor unei întreprinderi. Conceptul de „valoare” priveşte sporirea utilităţii
unui produs sau serviciu, şi prin urmare, a valorii acestuia pentru client.
Contabilitatea de gestiune furnizează informaţii pentru cele şase funcţii economice
existente în organizarea unei întreprinderi: cercetare-dezvoltare, design, producţie, marketing,
distribuţie şi deservire [HOR, DAT 11].
1. Cercetarea-dezvoltarea-presupune generarea şi testarea unor idei de noi produse,
servicii sau procese de producţie.
2. Proiectarea produselor, serviciilor sau proceselor de producţie-presupune
planificarea şi proiectarea detaliată a produselor, serviciilor sau proceselor de producţie.
3. Producţie-achiziţionarea, coordonarea şi asamblarea resurselor în scopul de a
fabrica un produs sau a presta un serviciu.
4. Marketing-reprezintă promovarea şi comercializarea produselor sau serviciilor pe
lângă clienţi existenţi sau potenţiali.
5. Distribuţie-livrarea produselor sau serviciilor către clienţi.
6. Deservirea clienţilor-prestarea de servicii postvânzare clienţilor.
Exemplu
Companiile generează valoare adăugată prin: cercetare-dezvoltare, designul de
produse, servicii sau procese, producţie, marketing, distribuţie şi deservirea
14
clienţilor. Managerii din toate funcţiile economice ale lanţului valoric utilizează
informaţiile furnizate de contabilitatea de gestiune.
Cercetare- Design al Producţie Marketing Distribuţie Deservire

dezvoltare produselor clienţi
Contabilitate de
gestiune
Figura M1.U1.1 Managerii din diferitele segmente ale lanţului valoric
Societatea X SA generează următoarele cheltuieli:

a. Achiziţionarea de faină de către fabrica de panificaţie;
b. Achiziţionarea de materii prime pentru reproiectarea amabalajului de biscuiţi,
astfel încât biscuiţii să rămână proaspeţi un timp mai îndelungat;
c. Achitarea facturii primite de la agenţia de publicitate pentru publicitatea
cozonacului cu stafide.
d. Salariile specialiştilor în tehnologii alimentare care studiază fezabilitatea unui
sortiment de pâine cu un număr redus de calorii.
e. Achitarea facturii prezentate de magazinul cash&carry pentru obţinerea de
spaţiu suplimentar de prezentare a produselor pe rafturi.
f. Costul unei linii telefonice gratuite necesar a răspunde la întrebările
consumatorilor pentru eventualele nemulţumiri la adresa produselor societăţii.
g. Costul calculatoarelor portabile utilizate de personalul care livrează toate
sortimentele de pâine către principalele supermarketuri.
Se cere să clasificaţi fiecare articol de cheltuială (a-g) pe funcţiile economice din
lanţul valoric prezentat mai sus.
Rezolvare: a. Producţie b. Designul produselor c. Marketing
d. Cercetare e. Marketing f. Deservirea clienţilor
g. Distribuţie
15
Să ne reamintim...
Contabilitatea de gestiune, prin obiectul sau de studiu, procedeaza la
cunoaţterea costurilor, studiul lor continuu, analiza şi estimarea evoluţiei lor,
oferind informaţiile utile pentru diagnostic, luarea deciziilor şi previzionarea
viitorului.
Contabilitatea de gestiune, furnizează utilizatorilor interni de informaţie
contabilă, în principal, următoarele:
► informaţii legate de costul bunurilor, lucrărilor, serviciilor;
► informaţii care stau la baza bugetării şi controlului activităţii de exploatare;
► informaţii destinate realizării unui management performant.
De asemenea, contabilitatea de gestiune asigură:
► informaţiile necesare pentru descoperirea rezervelor interne cu privire la
folosirea eficientă a mijloacelor materiale şi băneşti, precum şi a forţei de
muncă;
► permite stabilirea abaterilor apărute în procesul de producţie;
►controlează modul cum este gestionată şi gospodărită averea acţionarilor.
M1.U1.4. Etape în evoluţia contabilităţii de gestiune şi obiectivele acesteia
Luând în considerare elementele de structură ale sistemului contabil, pe plan

internaţional, s-au conturat două concepţii:
►concepţia monistă, conform căreia sistemul contabil este integrat într-o singură
contabilitate şi a cărei informaţie este destinată atât utilizatorilor interni cât şi celor externi;
►concepţia dualistă, conform căreia sistemul contabil este delimitat în două
componente: contabilitaea financiară sau generală şi contabilitatea analitică şi de gestiune,
care se sprijină pe contabilitatea financiară şi al cărei obiect de studiu îl constituie urmărirea
„gestiunii întreprinderii” prin intermediul unui indicator reprezentativ, şi anume „costul
producţiei”.
Legătura între contabilitatea financiară şi contabilitatea de gestiune este prezentată pe
baza asemănărilor şi deosebirilor, astfel:
Tabel M1.U1.1. Situaţia comparativă între contabilitatea generală şi contabilitatea de

gestiune
16
Criterii de comparare Contabilitatea Contabilitatea analitică
financiară (generală) (de gestiune)
1. Reglementare juridică obligatorie + normată Obligatorie+nenormată
2. Viziunea întreprinderii globală analitică
3. Natura fluxurilor observate externe interne
4. Fluxul documentelor de externe externe şi interne
înregistrare
5. Clasificare cheltuieli după natură pe destinaţii
6. Obiective financiare economice
7. Reguli de procedură rigide suple şi evolutive
8 Utilizatori interni şi externi interni
9. Natura informaţiilor precise+certe+formale rapide+pertinente+oportune
Sursa: adaptat după V. Firescu, Contabilitatea de gestiune, Editura Tribuna Economică,

Bucureşti, 2006, p. 12
Sfera de aplicare a contabilităţii de gestiune a evoluat conturându-se, pe plan

internaţional, în patru etape sucesive [BOU 14]:
▪ prima etapă, înregistrată înainte de 1950, când preocuparea principală a constat în
determinarea costurilor complete şi controlul financiar, prin aplicarea tehnicilor de elaborare a
bugetelor şi de contabilitate a costurilor complete.
▪ a doua etapă, înregistrată după 1965, când interesul se manifestă spre producerea
informaţiei necesare planificării şi controlului de gestiune, folosindu-se tehnci de analiză
decizională şi contabilitatea de responsabilitate.
▪ a treia etapă, manifestată după 1985, când atenţia se deplasează spre reducerea
risipei resurselor utilizate în funcţionarea întreprinderii, prin aplicarea analizei proceselor şi
tehnicilor de management al costurilor.
▪ a patra etapă, manifestată după 1995, când interesul este reflectat de crearea şi
producerea de valoare prin utilizarea eficace şi eficientă a resurselor, prin tehnici care să
permită analiza inductorilor de valoare pentru client, pentru acţionar, prin inovare
organizaţională.
În România, etapizarea evoluţiei contabilităţii de gestiune, ţinând seama în primul rând
de contextul economico-politic, specific secolului al XX-lea, poate fi prezentată sub
următoarea formă [DUM, CAL 14]:
- faza întâi, poate fi suprapusă, atât temporal cât şi conceptual, peste prima fază
existentă la nivel internaţional. Este publicată prima carte cuprinzând aspecte teoretico-
17
practice privind contabilitatea industrială –I.N. Evian, Contabilitatea industrială, Bucureşti,
1947.
- faza a doua – nu este atât de bine conturată în România, datorită contextului
economico-politic ce nu permitea obţinerea de informaţii utile luării unei decizii, acestea fiind
stabilite la nivel central de către stat.
Obiectivele contabilităţii analitice şi de gestiune pot fi structurate astfel:
a. Un prim obiectiv este calculul costurilor în scopul urmăririi contribuţiei activităţii
desfăşurate la obţinerea rezultatelor şi a rezultatelor ca atare, dar în mod analitic.
b. Al doilea obiectiv al contabilităţii analitice şi de gestiune vizează studierea eficienţei
gestiunii.
c. Al treilea obiectiv are ca ţintă elaborarea bugetelor pe feluri de activităţi, urmărirea
şi controlul acestora, în scopul asigurării unei eficienţe pe termen scurt, mediu şi lung.
►Sintetizând, obiectivul fundamental al contabilităţii de gestiune este: obţinerea

rapidă de date exacte, fiabile, clare, adaptate la diferitele aspecte ale gestiunii curente şi
utilizarea lor raţională, astfel încât, prin formularea diagnosticului, să se pregătească şi să
se elaboreze un ansamblu coerent de previziuni.
18
Exemplu
Managerii, pe baza informaţiilor furnizate de contabilitatea de gestiune, adoptă
următoarele categorii de decizii: a) decizii pe care le încadrăm în categoria
deciziilor de planificare şi b) decizii de control. Deciziile de planificare se referă
la definirea obiectivelor organizaţiei, previziunea rezultatelor pentru diferite
metode alternative de a atinge aceste obiective, după care urmează decizia privind
modul în care vor fi atinse obiectivele. Deciziile de control cuprind: iniţierea
acţiunilor necesare pentru implementarea deciziilor de planificare şi definirea
indicatorilor de evaluare a performanţelor şi a feedbackului care va contribui la
luarea deciziilor viitoare.
Având în vedere clasificarea deciziilor prezentată mai sus, identificaţi, pentru

fiecare raport întocmit de echipa de contabilitate de gestiune, o utilizare posibilă a
acestuia de către un manager, în scopuri de decizie de planificare şi o utilizare în
scopuri de decizie de control:
1. Situaţiile financiare anuale.
2. Un raport săptămânal către directorul comercial privind informaţiile referitoare
la vânzări, marja brută din exploatare şi costurile operaţionale.
3. Un studiu destinat managerului responsabil cu dezvoltarea activităţii privind
veniturile şi cheltuielile site-ului societăţii, prin intermediul căruia compania
comercializează produsele sale.
4. Un raport săptămânal, destinat managementului societăţii, privind cele mai
bine vândute produse atât prin punctele de distribuţie proprii cât şi prin
intermediul site-ului.
5. Un raport, destinat companiei de asigurări, privind pierderile suportate de trei
puncte de desfacere a produselor ca urmare a unei furtuni.
Să ne reamintim...
Obiectivul fundamental al contabilităţii de gestiune este: obţinerea rapidă de
date exacte, fiabile, clare, adaptate la diferitele aspecte ale gestiunii curente şi
utilizarea lor raţională, astfel încât, prin formularea diagnosticului, să se
pregătească şi să se elaboreze un ansamblu coerent de previziuni.
M1.U1.5. Funcţiile şi rolul contabilităţii de gestiune
19
Contabilitatea de gestiune îndeplineşte următoarele funcţii [TRI 3]:
a) Funcţia previzională, potrivit căreia are loc prestabilirea nivelului şi structurii
costurilor pentru fiecare produs în parte şi pentru întreaga producţie.
b) Înregistrarea curentă analitică a cheltuielilor de exploatare pe perioade de gestiune
şi de calculaţie a costurilor.
c) Controlul şi analiza comparativă a nivelului şi structurii cheltuielilor de exploatare
şi implicit a costurilor calculate pe baza lor.
d) Funcţia de optimizare a deciziilor în procesul conducerii activităţii de exploatare.
Contabilitatea de gestiune asigură, în principal, înregistrarea operaţiilor privind
colectarea şi repartizarea cheltuielilor pe destinaţii, respectiv pe activităţi, secţii, faze de
fabricaţie, centre de costuri, centre de profit, după caz, în vederea determinării costului.
Costul de producţie este un indicator economic constituit din ansamblul consumurilor
de muncă vie şi materializată exprimate în formă bănească, efectuate sau care urmează a se
efectua pentru procurarea, producerea, sau desfacerea unei unităţi de bunuri economice,
lucrări executate sau servicii prestate de către o întreprindere.
Costul de producţie, ca indicator economic, îndeplineşte, la rândul său, variate funcţii:
- funcţia de măsurare a consumurilor;
- funcţia de urmărire, control şi reglare- se evidenţiază modul de fundamentare a
deciziilor de politică economică prin care se dirijează consumul de resurse;
- funcţia de optimizare- asigurarea şi identificarea costului cel mai mic ce revine unui
nivel maxim al producţiei;
- funcţia de personal – presupune compararea costurilor cu pregătirea, perfecţionarea şi
cu motivaţia în muncă, pe de o parte, cu sporirea producţtivităţii muncii şi ridicarea calităţii
bunurilor, pe de altă parte;
- funcţia financiar-contabilă- reflectă costurile necesare asigurării fondurilor băneşti în
mărimea şi structura corespunzătoare unei acţiuni rentabile;
- funcţia comercială – evidenţiază rezultatul cheltuielilor efectuate cu livrarea la timp a
bunurilor şi asigurarea pieţelor de desfacere [DUM, CAL 33].
Exemplu
Determinarea costului de producţie potrivit referenţialului contabil
internaţional (IAS 2- Stocuri).
20
Conform acestui referenţial, costurile de prelucrare a stocurilor, cuprind:
♦ costurile directe aferente unităţilor produse
+ alocarea sistematică a regiei de producţie, fixă şi variabilă, generată de
transformarea materialelor în produse finite
+ alte costuri în măsura în care sunt angajate pentru a aduce stocurile la locul şi
stadiul în care se găsesc
+ (opţional) costurile cu împrumuturile atribuite în mod direct construirii sau
producerii unui activ pe termen lung.
Exemplu
Determinarea costului de producţie potrivit referenţialului naţional actual
(OMFP 1752/2005).
Conform acestui referenţial, costurile de producţie sau de prelucrare al stocurilor,
precum şi costul de producţie al imobilizărilor cuprind:
♦ cheltuielile directe aferente producţiei (materiale directe, energie consumată în
scopuri tehnologice, manoperă directă şi alte cheltuieli directe de producţie)
+ cota cheltuielilor indirecte de producţie alocată în mod raţional ca fiind legată
de fabricarea acestora
+ (opţional) o proporţie rezonabilă din cheltuielile care sunt doar indirect
atribuibile bunului, în măsura în care acestea sunt legate de perioada de producţie.
Societatea X SA are ca obiect de activitate fabricarea de tractoare. Pentru

producţia a 100 bucăţi, înregistrează următoarele cheltuieli:
- materii prime 1000 lei/buc;
- salarii directe 600 lei/buc;
- regia fixă de producţie 40.000 lei/ buc
- cheltuieli administrative 20.000 lei/buc
- geadul de utilizare al capacităţii de producţie 75%.
Care este valoarea costului de producţie conform ambelor referenţiale?
Soluţie: a) 190.000 b) 190.000
M1.U1.6. Rezumat
În procesul de perfecţionare continuă a conducerii activităţii economice a unităţilor
21
patrimoniale, un rol important revine contabilităţii de gestiune ca parte a sistemului
informaţional economic. Astfel, prin informaţiile pe care le furnizează, aceasta
permite cunoaşterea în fiecare moment a modului de desfăşurare a activităţii
productive, a modului de îndeplinire a prevederilor din bugetul de venituri şi
cheltuieli la toate nivelurile, în scopul fundamentării deciziilor conducerii cu
privire la activitatea curentă şi de perspectivă.
Obiectivul major al culegerii, prelucrării, transmiterii şi analizei sistematice a
informaţiilor privitoare la nivelul costurilor de producţie, a căror sursă este în
principal contabilitastea de gestiune, sintetică şi analitică, îl constituie urmărirea
eficienţei economice a activităţii de producţie ca rezultat al modului de organizare
şi conducere a acestei activităţi.
Dacă se urmăreşte fluxul informaţiilor economice privind cheltuielile de producţie,
orientat către calculul costului acesteia, se obţin informaţii în legătură cu eficienţa
activităţii desfăşurate de fiecare structură organizatorică a întreprinderii.
Pe baza informaţiilor privind cheltuielile neeconomicoase, conducerea
întreprinderii ia cunoştinţă de existenţa unor deficienţe referitoare la organizarea
producţiei şi a muncii, care duc la neîndeplinirea la timp a obligaţiilor contractuale
care au ca efect plata de amenzi, penalităţi, taxe, dobânzi etc.
De asemenea, pe baza informaţiilor furnizate de contabilitatea de gestiune se mai
calculează şi alţi indicatori care stau la baza deciziilor privind conducerea laturii
valorice a producţiei, cum ar fi, de exemplu, pragul de rentabilitate, factorul de
acoperire, coeficientul şi intervalul de siguranţă etc.
Putem concluziona că, informaţiile furnizate de contabilitatea de gestiune au un rol
hotărâtor în fundamentarea deciziilor pentru conducerea activităţii productive a
unităţilor patrimoniale. Pentru acest lucru însă, ele trebuie să fie operative şi în
cantitatea strict necesară adoptării deciziilor respective, ceea ce nu se poate realiza
cu bune rezultate, decât în condiţiile folosirii mijloacelor tehnice de prelucrare
automată a datelor.
M1.U1.7. Test de autoevaluare a cunoştinţelor
22
1.Unul dintre obiectivele enumerate, în continuare, nu este specific contabilităţii de gestiune,
aşa cum este prevăzut în Legea contabilităţii nr 82/1991:
a) calcularea costurilor; c) stabilirea rezultatelor şi a rentabilităţii
produselor, lucrărilor şi serviciilor
executate;
b) calcularea cifrei de afaceri; d) întocmirea bugetului de venituri şi
cheltuieli pe feluri de activităţi.
2. Care din următoarele funcţii nu caracterizează contabilitatea de gestiune:

a) funcţia de optimizare; c) funcţia de controlul şi analiza
comparativă;
b) funcţia de personal; d) funcţia de măsurare a consumurilor.
3. Care dintre elementele menţionate nu se includ în costul producţiei:

a) retribuţii directe; c) dobânzi aferente împrumuturilor la
produsele cu ciclu lung de fabricaţie;
b) materii prime şi materiale directe; d) adaosuri şi penalităţi plătite.
4. Una din trăsăturile următoare nu caracterizează contabilitatea de gestiune, din punct de

vedere reglementatoriu:
a) obligatorie; c) normată;
b) flexibilă şi supletivă; d) nenormată.
5. Care din următoarele categorii de informaţii nu sunt furnizate de contabilitatea de gestiune:

a) informaţii legate de costul bunurilor, c) informaţii care stau la baza bugetării
lucrărilor, serviciilor; şi controlului activităţii de exploatare;
b) informaţii destinate realizării unui d) informaţii privind dividendul pe
management performant; acţiune.
Răspunsuri : 1. b); 2. b); 3. d); 4. c); 5. d).
Temă de control
Realizaţi un eseu, de maxim 5 pagini, care să conţină argumentări privind
„Utilitatea costurilor pentru procesul de planificare, decizie şi control în
activitatea managerială”.
23
NOŢIUNEA, CONŢINUTUL ŞI CLASIFICAREA
COSTURILOR
Cuprins
M1.U2.1. Introducere....................................................................................................24
M1.U2.3. Noţiunea şi sfera de cuprindere a costurilor şi contabilităţii de gestiune......25
M1.U2.4. Clasificarea cheltuielilor care formează costul producţiei............................28
M1.U2.5. Rezumat........................................................................................................ 32
Costul cuprinde multitudinea cheltuielilor aferente realizării unui element

determinat: un produs, o lucrare, o comandă, o activitate, un mijloc de exploatare, o
responsabilitate, o unitate operaţională sau o funcţiune [DUM, CAL 35]. Pornind de
la explicaţia de mai sus, desprindem câteva caracteristici ale conceptului de cost:
a) exprimă un consum de resurse (consumul factorilor de producţie, respectiv
materii prime, materiale, combustibili, energie, apă, forţă de muncă, mijloace de
producţie, prestaţii, prestaţii externe şi alte consumuri); b) include cheltuielile
efectuate pentru realizarea produselor fabricate, lucrărilor executate sau serviciilor
prestate destinate fie consumului intern, fie desfacerii; c) consumurile de resurse
sunt evaluate în unităţi monetare; d) este componentă a preţului de vânzare al
produsului.
24
Această unitate de învăţare are în vedere explicarea conceptului de cost,

caracteristicile acestuia, sfera de cuprindere şi clasificarea cheltuielilor ce formează
costul.
După studierea acestei unităţi, studentul va fi capabil să :
-să explice conceptul de cost şi structura acestuia;
-să facă diferenţierile între cost şi cheltuieli;
-să delimiteze aria de aplicabilitate a costului şi contabilităţii de gestiune;
-să încadreze elementele de cheltuieli, evidenţiate în contabilitatea financiară, în
categoria corespunzătoare;
-să explice care sunt caracteristicile principale ale costului;
-să explice importanţa costului prin raportare la funcţiile acestuia.
M1.U2.3. Noţiunea şi sfera de cuprindere a costurilor şi contabilităţii de gestiune
Desfăşurarea procesului de producţie a bunurilor materiale se bazează pe folosirea

productivă a celor trei factori fundamentali ai săi, şi anume [OPR 14]:
♣ natura reprezentată prin pământ (sol, aer, minerale, apa, lemnul brut din pădure,
etc.)
♣ capitalul reprezentat prin:
►capital fix: maşini, utilaje, instalaţii, clădiri, mijloace de transport etc.
►capital circulant: materii prime, materiale auxiliare, combustibili, etc
♣ munca omului.
• Costul este expresia unui raport între forma bănească a cheltuielilor pe care le
efectuează o întreprindere pentru obţinerea şi desfacerea producţiei sale, într-o anumită
perioadă de timp şi cantitatea de bunuri lucrări şi servicii care formează această producţie,
exprimată în diferite unităţi de măsură.
• Conceptul de cost unitar este definit prin cheltuielile de producţie şi desfacere şi
producţia care ocazionează aceste cheltuieli.
25
Studiul costului unitar nu poate fi derulat fără a ne raporta la cele două concepte de
bază [TRI 2]:
- cheltuielile de producţie şi
- producţia ce ocazionează înregistrarea cheltuielilor de producţie.
a) Clasificarea producţiei şi importanţa acesteia în organizarea contabilităţii de
gestiune [OPR 16]:
- după destinaţie şi importanţă, producţia întreprinderilor este de trei feluri:
1) Producţie (activitate) de bază – care formează obiectul activităţii principale şi care
înregistrează ca rezultate produsele finite, semifabricatele, lucrările şi serviciile destinate, în
general, vânzării în afara entităţii. Se desfăşoară în secţiile de bază, cunoscute şi sub
denumirea de centre (locuri) principale de producţie sau de cheltuieli, de costuri, respectiv de
gestiune.
2) Producţie (activitate) auxiliară – asigură desfăşurarea în condiţii normale a
activităţii de bază, rezultatele acestei activităţi concretizându-se în fabricarea de produse
secundare sau executarea de lucrări şi servicii, ca: producţia secţiei de sculărie, a centralei
electrice, de apă, de abur, a atelierului de întreţinere şi reparaţii, a secţiei de transporturi, etc.
Se desfăşoară în secţiile auxiliare de producţie, cunoscute şi sub denumirea de centre
secundare de producţie sau de cheltuieli, de costuri, respectiv de gestiune.
3) Producţie (activitate) anexă – nu are legătură directă cu activitatea de bază a
întreprinderii . Se obţine în secţiile anexe, ca: gospodăria comunală şi de locuinţe, gospodăria
agricolă anexă, etc. Sunt considerate în contabilitate locuri (centre) secundare de producţie, de
cheltuieli, de costuri, respectiv de gestiune.
Această clasificare prezintă importanţă în organizarea contabilităţii de gestiune
întrucât determinarea, delimitarea şi înregistrarea cheltuielilor se fac pe secţiile şi locurile de
producţie, respectiv de cheltuieli, care le-au ocazionat, şi, în continuare, pe produsele fabricate
în cadrul secţiilor şi locurilor respective, folosind conturi diferite în raport cu felul producţiei.
Administrarea şi conducerea producţiei din secţiile de bază, auxiliare şi anexe şi a
întreprinderii în ansamblul său se realizează de către sectorul administrativ şi de conducere,
care constituie un centru distinct de cheltuieli.
Exemplu
Considerăm exemplul unei firme care desfăşoară activitate de fabricare a
produselor lactate (caşcaval, brânză, unt, smântână, îngheţată, lapte pasteurizat
etc.) Societatea este structurată pe trei secţii principale de producţie (secţia de
26
lapte pasteurizat, secţia de produse din lapte, secţia de îngheţată), atelierul
mecanic, centrala termică şi ferma de bovine. Încadrarea activităţii desfăşurate de
societate de produse lactate este următoarea:
- producţie de bază: activitatea secţiilor principale de producţie;
- producţie auxiliară: activitatea atelierului mecanic, centralei termice;
- producţie anexă: activitatea fermei de bovine.
Descrieţi activitatea unei societăţi productive pe care o cunoaşteţi în mod direct şi

încadraţi activităţile respective în categoriile studiate.
Exemplu
Considerăm următoarele structuri de cheltuieli ocazionate de derularea activităţii
într-o societate al cărui obiect de activitate este producţia de panificaţie: cheltuieli
cu făina, cheltuieli cu salariile personalului din secţia de pâine, cheltuieli cu
salariile personalului ce deserveşte centrala termică, cheltuieli privind salariile
personalului din gospodăria de locuinţe, cheltuieli cu energia electrică consumată
în scopuri tehnologice, cheltuieli cu întreţinerea utilajelor din centrala termică.
Încadrarea acestor categorii de cheltuieli pe activităţi, este următoarea:
- activitatea de bază: cheltuieli cu făina, cheltuieli cu salariile personalului
din secţia de pâine, cheltuieli cu energia electrică consumată în scopuri
tehnologice.
- activitatea auxiliară: cheltuieli cu salariile personalului ce deserveşte
centrala termică, cheltuieli cu întreţinerea utilajelor din centrala termică.
- activitate anexă: cheltuieli privind salariile personalului din gospodaria de
locuinţe.
Descrieţi activitatea unei societăţi productive şi exemplificaţi structuri de

cheltuieli aferente pe care, apoi, să le încadraţi corespunzător în categoriile de
activităţi studiate.
Să ne reamintim...
Costul este expresia unui raport între forma bănească a cheltuielilor pe care le
efectuează o întreprindere pentru obţinerea şi desfacerea producţiei sale, într-o
27
anumită perioadă de timp, şi cantitatea de bunuri lucrări şi servicii care
formează această producţie, exprimată în diferite unităţi de măsură.
Conceptul de cost unitar este definit prin cheltuielile de producţie şi desfacere şi
producţia care ocazionează aceste cheltuieli.
Concepte de bază în studiul costului:
- cheltuielile de producţie şi
- producţia ce ocazionează înregistrarea cheltuielilor de producţie.
M1.U2.4. Clasificarea cheltuielilor care formează costul producţiei
În vederea urmăririi modului de consum al factorilor de producţie de către

întreprindere şi pentru determinarea corectă a costului de producţie şi implicit a rezultatelor
financiare, contabilitatea trebuie să înregistreze în timp real şi integral, cheltuielile de
exploatare (de producţie). Înregistrarea corespunzătoare a cheltuielilor de exploatare se
fundamentează atât pe baza clasificării producţiei şi respectiv, a locurilor (centrelor) de
producţie (cheltuieli) care au ocazionat cheltuielile în cauză, dar şi pe diferitele feluri sau
categorii de cheltuieli. Prin urmare, apare necesitatea clasificării cheltuielilor de producţie
după anumite criterii [OPR 19].
A. Din punct de vedere al naturii, respectiv al conţinutului economic:
1) cheltuieli materiale sau de muncă materializată
2) cheltuieli salariale sau de muncă vie.
B. După componenţa (structura) sau omogenitatea conţinutului lor:

1) cheltuieli simple (monoelementare)- care nu se mai pot descompune în alte
elemente constitutive (cheltuieli cu salariile, cu consumul de materii prime, etc.)
2) cheltuieli complexe (polielementare) – de administraţie şi de conducere, generale ale
fiecărei secţii.
C. Din punct de vedere al importanţei pe care o au în procesul de producţie şi al

legăturii lor cu procesul tehnologic:
1) cheltuieli de bază –determinate nemijlocit de desfăşurarea procesului de producţie:
consumurile de materii prime, salariile de bază ale muncitorilor direct productivi etc.
28
2) cheltuieli de regie sau de deservire – care nu au legătură directă cu procesul
tehnologic: cheltuielile cu iluminatul, cu încălzitul, salariile personalului tehnic, de conducere,
administrativ şi de deservire, cheltuielile de birou, etc.
D. După modul de repartizare şi includere în costul obiectelor de calculaţie (produse,

comenzi, faze, activităţi, funcţii, etc.)
1) cheltuieli directe – se identifică pe obiectul de calculaţie încă din momentul
efectuării lor şi, ca atare, se includ direct în costul obiectelor respective: consumul de materii
prime, de energie şi combustibil în scopuri tehnologice, salariile de bază ale muncitorilor
direct productivi, etc.
2) cheltuieli indirecte – privesc fie fabricarea mai multor produse, executarea mai
multor lucrări, servicii sau comenzi, respectiv faze, activităţi ca obiecte de calculaţie în cadrul
unui atelier, secţie etc.
Nu se pot identifica deci pe un anumit obiect de calculaţie în momentul efectuării lor:
cheltuielile comune ale secţiei sau indirecte de producţie, cheltuielile generale de
administraţie, etc.
E. După comportamentul lor faţă de modificarea volumului fizic al producţiei:

1) cheltuieli variabile (cheltuieli operaţionale) – îşi modifică nivelul odată cu
modificarea volumului fizic al producţiei: consumul de materii prime, de combustibili şi
energie, etc.
2) cheltuieli convenţional-constante sau fixe – nu-şi modifică, în general, nivelul lor
total, ramânând fix, indiferent de modificarea volumului fizic al producţiei.
F. Din punct de vedere al modului cum participă la crearea de noi valori:

1) cheltuieli productive sau eficiente – sunt toate cheltuielile legate de desfăşurarea
normală a procesului de producţie, din care cauză sunt socotite cheltuieli eficiente.
2) cheltuieli neproductive sau ineficiente- sunt acelea care nu au ca rezultat crearea de
noi valori: pierderile din întreruperi, perderile din rebuturi, depăşirea standardelor de consum
la materiale şi manoperă, etc.
G. Din punct de vedere al scopului urmărit:

1) după natura lor: cheltuieli de exploatare, cheltuieli financiare şi cheltuieli
extraordinare. Această clasificare este unică pe întreaga economie, folosindu-se în cadrul
29
entităţii la organizarea contabilităţii financiare (generale) şi serveşte la stabilirea rezultatului
exerciţiului.
2) în raport cu destinaţia, cheltuielile, după natura lor, înregistrate în contabilitatea
generală, se grupează astfel:
a) cheltuieli directe;
b) cheltuieli indirecte de producţie;
c) cheltuieli de desfacere;
d) cheltuieli generale de administraţie.
H. Din punct de vedere al incuderii cheltuielilor în costurile de producţie:

1) cheltuieli încorporabile – care se includ în mod normal în costul producţiei
fabricate: cheltuielile cu consumurile de materii prime şi materiale directe, remuneraţiile
directe, etc. Tot în această categorie putem include şi dobânzile la creditele bancare
contractate pentru producţia cu ciclu lung de fabricaţie, aferente perioadei.
2) cheltuieli neîncorporabile – care în mod normal nu trebuie să se includă în costul
producţiei fabricate: cheltuielile generale de administraţie, cheltuielile de desfacere,
cheltuielile financiare şi cele extraordinare.
De asemenea, nu trebuie să se includă în costul de producţie costul subactivităţii.
Aceste cheltuieli se reflectă direct în rezultatul exerciţiului.
Costul subactivităţii Ctsa se poate determina pe baza următoarei relaţii:
 N 
Ct sa = Ch f 1 − ra 

 N na 
în care:
Chf= cheltuieli fixe;
Nra= nivelul real al activităţii;
Nna= nivelul normal al activităţii.
Nivelul de activitate se poate calcula în funcţie de volumul producţiei, fie de numărul
de ore de funcţionare a utilajelor sau de alţi factori.
3) cheltuieli supletive sau adiţionale – care nu se înregistrează în contabilitatea
financiară, dar se includ în costul producţiei obţinute: remuneraţia întreprinzătorului şi a
membrilor familiei sale, în cazul unităţilor individuale şi/sau familiale. Aceste cheltuieli, de
regulă, nu se înregistrează în contabilitatea financiară, dar pentru efectuarea unei comparaţii a
costurilor unităţilor individuale cu cele obţinute de societăţile comerciale este bine să se
30
includă în costul produselor obţinute, remuneraţia capitalurilor proprii la unităţile individuale
şi/sau familiale.
I. Din punct de vedere al posibilităţilor de evaluare a deciziei, cheltuielile de

producţie, respectiv costurile, se pot grupa în:
1) cheltuieli controlabile;
2) cheltuieli necontrolabile;
3) cheltuieli indiferente;
4) cheltuieli de oportunitate;
5) cheltuieli relevante;
6) cheltuieli ascunse;
7) cheltuieli diferenţiale;
8) cheltuieli marginale.
Exemple
A: Din punct de vedere al naturii, respectiv al conţinutului economic a) cheltuieli
materiale: consumul de materii prime, materiale auxiliare, combustibili, piese
schimb, consumul cu amortizarea imobilizărilor (necorporale şi corporale), cu
uzura obiectelor de inventar etc.; b) cheltuieli salariale: cheltuieli cu remuneraţia
personalului, cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială etc.
B: După componenţa (structura) sau omogenitatea conţinutului lor: a) cheltuieli
simple (monoelementare): cheltuieli cu salariile, cu consumul de materii prime,
materiale auxiliare, cu amortizarea imobilizărilor, etc.; b) cheltuieli complexe
(polielementare) – de administraţie şi de conducere, generale ale fiecărei secţii,
cheltuieli cu întreţinerea şi funcţionarea utilajelor etc.
C: Din punct de vedere al importanţei pe care o au în procesul de producţie şi al
legăturii lor cu procesul tehnologic: a) de bază (cheltuieli tehnologice): cheltuieli
cu salariile, cu consumul de materii prime, materiale auxiliare, cu amortizarea
imobilizărilor, cu întreţinerea şi funcţionarea utilajelor din secţiile principale de
producţie etc.; b) cheltuieli de regie (de deservire sau de organizare şi
conducere): cheltuieli cu iluminatul, cu încălzitul, salariile personalului tehnic, de
conducere, administrativ şi de deservire, cheltuielile de birou etc.
D: După modul de repartizare şi includere în costul obiectelor de calculaţie
(produse, comenzi, faze, activităţi, funcţii, etc.): a) cheltuieli directe: consumul de
31
materii prime, de energie şi combustibili în scopuri tehnologice, salariile de bază
ale muncitorilor direct productivi etc. b) cheltuieli indirecte: cheltuielile comune
ale secţiei sau indirecte de producţie, cheltuielile generale de administraţie care
sunt indirecte faţă de secţiile de producţie, cât şi faţă de produsele rezultate în
cadrul acestora etc.
E: După comportamentul lor faţă de modificarea volumului fizic al producţiei: a)
cheltuieli variabile: consumul de materii prime, de energie şi combustibili în
scopuri tehnologice, salariile de bază ale muncitorilor direct productivi,
cheltuielile cu întreţinerea şi funcţionarea utilajelor şi mijloacelor de transport ale
secţiilor etc.; b) cheltuieli fixe: salariile personalului de conducere, tehnic,
economic şi de altă specialitate, cheltuielile de birou, cele pentru întreţinerea şi
repararea clădirilor, cele pentru încălzit, iluminat, chirii etc.
Continuaţi încadrarea categoriilor de cheltuieli studiate, după criteriile care nu au

fost enunţate mai sus.
Să ne reamintim...
Clasificării cheltuielilor de producţie se realizează după următoarele criterii:.
A: Din punct de vedere al naturii, respectiv al conţinutului economic;
B: După componenţa (structura) sau omogenitatea conţinutului lor;
C: Din punct de vedere al importanţei pe care o au în procesul de producţie şi
al legăturii lor cu procesul tehnologic;
D: După modul de repartizare şi includere în costul obiectelor de calculaţie;
E: După comportamentul lor faţă de modificarea volumului fizic al
M1.U2.5. Rezumat
Calculaţia costurilor se defineşte ca fiind totalitatea procedeeloe care conduc la

exprimarea corelaţiei dintre cheltuielile de producţie şi de desfacere ale întreprinderii
exprimate în bani şi producţia care le-a ocazionat. Obiectul calculaţiei îl reprezintă
cele două elemente ale raportului prin care se stabileşte costul ca indicator economic
determinat prin metodă matematică, astfel: cheltuielile de exploatare exprimate în
32
bani şi producţia care le-a ocazionat. În cazul cheltuielilor de exploatare,
contabilitatea de gestiune cuprinde în sfera sa de studiu, următoarele aspecte [DAR,
DRE 219]:
- modul de formare a cheltuielilor de exploatare stabilind criterii de delimitare
a lor în raport cu alte consumuri care apar în cadrul unităţilor productive;
- clasificarea cheltuielilor care formează costul producţiei după diferite criterii:
natura (conţinutul) lor economică, locul lor de efectuare, legătura lor cu procesul de
producţie, modul de includere (repartizare) în costul producţiei, comportamentul lor
faţă de evoluţia volumului producţiei etc.
- metodele de calculare a costurilor;
- precizarea scopului calculaţiei costurilor.
Referitor la cel de-al doilea concept în raport cu care este definit costul unitar,
contabilitatea de gestiune studiază producţia din două puncte de vedere şi anume:
- în calitate de activitate sau proces care se desfăşoară într-un anumit cadru
tehnico-organizatoric, servind pentru delimitarea cheltuielilor pe locuri (sectoare);
- în calitate de rezultat material concret al consumării factorilor de producţie
de forma produselor, lucrărilor şi serviciilor care constituie purtători de costuri.
1. Care din următoarele categorii de cheltuieli nu sunt cheltuieli directe:

a) consumul de materii prime; c) cheltuielile cu salariile personalului direct
productiv;
b) consumul de energie în scopuri d) cheltuielile personalului tehnic, administrativ
tehnologice; şi de conducere;
2. Care din următoarele categorii de cheltuieli nu sunt cheltuieli variabile:

a) consumul de materii prime; c) salariile personalului de conducere, tehnic,
economic şi de altă specialitate;
b) consumul de materiale auxiliare; d) cheltuielile cu salariile personalului direct
productiv;
3. Care din următoarele categorii de cheltuieli nu sunt cheltuieli monoelementare:
33
a) cheltuieli cu salariile; c) cheltuielile cu amortizarea imobilizărilor;
b) consumul de materii prime; d) de administraţie şi de conducere;
4. Care din următoarele categorii de cheltuieli nu sunt cheltuieli de bază (cheltuieli

tehnologice):
a) cheltuieli cu salariile; c) de administraţie şi de conducere;
b) cu întreţinerea şi funcţionarea d) cheltuielile cu amortizarea imobilizărilor.
utilajelor din secţiile principale de
producţie;
5. Care din următoarele categorii de cheltuieli nu sunt cheltuieli materiale:

a) cheltuieli cu salariile; c) consumul de materii prime;
b) cu uzura obiectelor de inventar; d) cheltuielile cu amortizarea imobilizărilor.
6. Care din următoarele categorii de cheltuieli nu sunt cheltuieli încorporabile:

a) dobânzile la creditele bancare c) cheltuielile financiare şi cele extraordinare;
contractate pentru producţia cu ciclu
lung de fabricaţie;
b) remuneraţiile directe; d) cheltuieli privind consumul de materii prime.
Rezultate TEST: 1.d); 2.c); 3.d); 4.c); 5.a); 6.c).
Temă de control
Utilizând noţiunile de cost studiate, întocmiţi un eseu, de maxim 5 pagini, care să
conţină argumentările dumneavostră privind costurilor relevante în formularea
strategiei întreprinderii.
Titlul eseului: „Utilizarea eficientă a resurselor în stabilirea combinaţiilor strategice
în vederea atingerii obiectivelor organizaţiei”.
34
Bibliografie modul 1
1. Bouquin Henri, Contabilitate de gestiune, trad. Neculai Feleagă, Editura Tipo Moldova,
2001.
2. Capotă Anişoara, Trifan Adrian, Contabilitatea costurilor standard în industrie, Braşov,
2003
3. Darie Vasile, Drehuţă Emilian, Gorbănescu Vasile, Manualul expertului contabil şi al
contabilului autorizat, Organizarea contabilităţii de gestiune şi a calculaţiei costurilor,
Editura Agora Bacău, 1995.
4. Dumitru Mădălina, Calu Artemisa Daniela, Contabilitatea de gestiune şi calculaţia
costurilor, Editura Contaplus, Ploieşti, 2008.
5. Iacob Constantin, Drăcea Mihaela, Contabilitate analitică şi de gestiune, Editura
Tribuna Economică, Bucureşti, 1998, p. 21
6. Firescu Victoria, Contabilitatea de gestiune, Editura Economică, Bucureşti, 2006.
7. Horngren Charles, Datar Srikant, Foster George, Contabilitatea costurilor, o abordare
managerială, trad. R. Leviţchi, Editura Arc, 2006.
8. Oprea Călin (coord.), Contabilitatea de gestiune, Bucureşti, Tribuna Economică,
Bucureşti, 2002.
9. Oprea Călin (coordonator) – Contabilitate de gestiune şi calculaţia costurilor, Editura
Tribuna Economică, 2005.
10. Oprea Călin, Cârstea Gheorghe, Contabilitatea de gestiune şi calculaţia costurilor,
Bucureşti, 2002.
11. Trifan Adrian, Contabilitatea de gestiune şi calculaţia costurilor, Editura Infomarket,
Braşov, 2007.
35
12. ***Teste grilă pentru examenul de acces la profesia de expert contabil şi de contabil
autorizat, Editura CECCAR, Bucureşti, 2007.
13. *** O.M.F.P. nr. 1.752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu
directivele europene, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.080 bis/ 30.11.2005.
14. *** OMFP nr 1826/2003 pentru aprobarea Precizărilor privind unele măsuri referitoare
la organizarea şi conducerea contabilităţii de gestiune, Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 23/12.01.2004.
Modulul 2.
Organizarea contabilităţii de gestiune şi a calculaţiei costurilor
Cuprins
Introducere.....................................................................................................................36
M2.U1. Premisele organizării contabilităţi de gestiune şi a calculaţiei costurilor........37
M2.U2. Principiile de organizare a contabilităţii de gestiune şi a calculaţiei costurilor
...........................................................................................................................49
M2.U3. Clasificarea calculaţiilor privind costul producţiei şi etape în calculaţia
costurilor...................................................................................................................................60
Introducere
Legea contabilităţii nr. 82/1991, prin conţinutul său, are în vedere întregul sistem
contabil al agenţilor economici şi nu numai a componentă sau alta a acestuia. Prin
urmare, organizarea contabilităţii de gestiune este obligatorie, dar, spre deosebire de
contabilitatea financiară (generală) prezintă o anumită supleţe în utilizarea regulilor
şi metodelor care răspund cel mai bine conducerii întreprinderii.
Procesul de organizare a contabilităţii de gestiune implică un ansamblu de
activităţi şi decizii prin intermediul cărora se urmăreşte realizarea obiectivelor firmei
a unui sistem informaţional privind calculul costului, analiza eficienţei activităţii
desfăşurate, elaborarea, urmărirea şi controlul bugetelor pentru toate activităţile
întreprinderii.
36
La sfârşitul acestui modul studenţii vor fi capabili:
 să înţeleagă necesitatea caracterului organizat al elaborării calculaţiilor privind
costurile de producţie
 să înţeleagă importanţa planificării la timp şi rezolvarea operativă a lucrărilor de
contabilitate de gestiune;
 să explice funcţiile şi rolul sectoarelor de cheltuieli în delimitarea tuturor
cheltuielilor care compun costul producţiei;
 să înţeleagă purtătorii de costuri ca fiind entităţi pentru care se antecalculează şi
postcalculează costuri utilizând o anumită metodă.
M2.U1.
PREMISELE ORGANIZĂRII CONTABILITĂŢII DE
GESTIUNE ŞI CALCULAŢIEI COSTURILOR
Cuprins
M2.U1.1. Introducere....................................................................................................37
M2.U1.3. Locurile (sectoarele) de cheltuieli şi rolul lor în calculaţia costurilor...........38
M2.U1.4. Purtătorii de costuri şi rolul lor în calculaţie.................................................42
M2.U1.5. Factorii care determină organizarea contabilităţii de gestiune......................44
M2.U1.6. Rezumat.........................................................................................................46
Organizarea contabilităţii analitice şi de gestiune presupune un ansamblu de

activităţi desfăşurate de o întreprindere în vederea realizării unui sistem
informaţional eficient privind calculul costului, analiza eficienţei activităţii
desfăşurate, elaborarea, urmărirea şi controlul bugetelor de cheltuieli, subordonată
conducerii la toate nivelurile structurilor organizatorice.
Implementarea metodei de organizare a contabilitatii analitice şi de gestiune pentru
care s-a optat presupune:
37
♦ identificarea purtătorilor de costuri şi a unităţilor de calculaţie;
♦ stabilirea locurilor (sectoarelor) de cheltuieli;
♦ stabilirea sistemului de documente şi formulare de evidenţă necesare pentru
identificarea, colectarea şi prelucrarea datelor privind cheltuielile şi producţia
obţinută;
♦ raportarea abaterilor în cadrul controlului bugetar.
Contabilitatea de gestiune, fiind o contabilitate analitică a exploatării, este într-o
foarte mare măsura influenţată de condiţiile concrete ale întreprinderilor din
diferitele ramuri ale economiei.

Această unitate de învăţare îşi propune o iniţiere a studenţilor în interesanta lume a
negocierii, ca proces indispensabil în desfăşurarea oricărei activităţi economice sau
sociale.
La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili:
 să aplice criteriile de organizare a contabilităţii de gestiune şi calculaţie a costurilor
într-o întreprindere creată ipotetic;
 să identifice purtătorii de costuri şi unităţile de calculaţie;
 să delimiteze sectoarele de cheltuieli într-o întreprindere;
 să delimiteze locurile de cheltuieli.
M2.U1.3. Locurile (sectoarele) de cheltuieli şi rolul lor în calculaţia costurilor

Premisele organizării:
Organizarea contabilităţii de gestiune, în funcţie de specificul activităţii desfăşurate şi
de necesităţile proprii ale fiecărei întreprinderi, presupune rezolvarea următoarelor aspecte:
1. stabilirea celei mai adecvate metode de calculaţie a costurilor potrivit specificului
activităţii;
2. eşalonarea lucrărilor de contabilitate de gestiune în timp;
3. selectarea mijloacelor tehnice necesare pentru executarea lucrărilor;
4. stabilirea echipelor însărcinate cu elaborarea lucrărilor privind calculaţia costurilor
(antecalculaţia şi postcalculaţia)
38
Punerea în aplicare a metodei de organizare a contabilităţii de gestiune, pentru care s-a
optat, are în vedere:
- identificarea purtătorilor de costuri şi a unităţilor de calculaţie;
- stabilirea locurilor (sectoarelor) de cheltuieli;
- stabilirea sistemului de documente şi formulare de evidenţă pentru identificarea,
colectarea şi prelucrarea datelor privind cheltuielile şi producţia obţinută.
Modul de desfăşurare în spaţiu a producţiei determină la nivelul contabilităţii noţiunea
de locuri de cheltuieli care reprezintă expresia tehnico-economică a structurilor organizatorice
la nivelul cărora se derulează operaţii tehnologice sau activităţi distincte.
Locurile de cheltuieli reprezintă locurile de muncă unde se consumă diferite resurse.
Cele mai multe dintre locurile de muncă sunt şi locuri de producţie, adică spaţii productive,
bine delimitate în care se desfăşoară operaţiuni de prelucrare.
Locurile de muncă, respectiv locurile de producţie, sunt în acelaşi timp şi locuri de
cheltuieli cu caracter tehnologic. Alte locuri de muncă sunt rezultatul activităţilor de desfacere
şi a celor de administraţie.
Locurile de cheltuieli, în funcţie de baza lor, pot fi: locuri operaţionale de cheltuieli
(centre) şi locuri structurale de cheltuieli.
Centrele operaţionale de cheltuieli înregistrează costuri legate de volumul activităţii
întreprinderii, şi deci activitatea acestora poate fi exprimată în unităţi fizice. Aceasta stă la
baza repartizării cheltuielilor indirecte asupra produselor, lucrărilor sau serviciilor executate.
Centrele structurale de cheltuieli includ costuri care sunt independente de volumul
activităţii întreprinderii, şi în consecinţă, nu este posibilă măsurarea activităţii printr-o unitate
fizică sau măsurarera acestora este dificilă. Prin urmare, se calculează o cotă de cheltuieli în
raport de o bază convenţională, exprimată valoric, pentru a le repartiza asupra produselor.
Centrele operaţionale de cheltuieli şi centrele structurale de cheltuieli se constituie în
centre de analiză sau de activitate.
Centrele de analiză sunt utile în calculul costurilor, întrucât regrupând cheltuielile
indirecte pe categorii omogene, oferă posibilitatea repartizării corecte a acestora asupra
produselor. Astfel, urmărirea cheltuielilor indirecte la nivelul centrelor de analiză contribuie
la instituirea responsabilităţilor în evoluţia lor. În consecinţă, centrul de analiză devine centru
de responsabilitate [IAC, DRA 61].
Locurile de muncă, în calitatea lor de locuri de cheltuieli, se grupează, ţinând seama de
particularităţile organizării şi tehnologiei producţiei, în “zone” sau “sectoare de cheltuieli”.
39
Exemplu de sectoare de cheltuieli, în cazul întreprinderilor industriale: centrele de
producţie sau activitate, atelierele de producţie, secţiile de producţie, fabrici (care grupează
mai multe secţii de producţie).
Funcţiile sectoarelor de cheltuieli:
a) reprezintă criterii de delimitare în spaţiu a cheltuielilor de exploatare în general, a
celor indirecte de producţie, în special.
b) în cazul bugetării şi controlului bugetar al exploatării şi al costurilor, constituie baza
centrelor de responsabilitate.
c) permite posibilitatea comparării cheltuielilor ocazionate şi producţiei obţinute în
întreprinderi cu structuri similare.
Exemple
Aplicaţie practică rezolvată privind calculul costului unităţii de lucru în cadrul
centrelor de analiză:
O întreprindere fabrică două produse A şi B în acdrul aceluiaşi atelier, utilizând
două tipuri de materie primă M1 şi M2. Aprovizionarea materiei prime şi livrarea
produselor finite se realizează de întreprindere prin secţia de transport.
Tabelul M2.U1.1. Situaţia achiziţiilor de transport
Denumire Cantitate (Kg) Preţ de achiziţie
unitar (u.m.)
Mp1 8.400 18
Mp2 2.400 24
Tabelul M2.U1.2 Situaţia cheltuielilor directe în atelierul de producţie

Denumire A B
Manoperă directă-ore 1.320 1.080
Costul orei de manoperă directă-u.m. 60 60
- în centrul de distribuţie remunerarea aferentă comercializării celor două

produse este de 2,5% din cifra de afaceri realizată.
Tabelul M2.U1.3. Situaţia cheltuielilor indirecte

Centre de cheltuieli
Adm. Rep. Transp Aprov. Prod. Distrib.
Cheltuieli
.
Repartizare primară 60.000 24.00 21.000 24.600 75.000 15.000
0
Repartizare secundară
Administraţie 15% 10% 25% 30% 20%
40
Reparaţii 40% 10% 35% 15%
Transport 60% - 40%
Unităţile de lucru luate în consideraţie pentru centrele principale sunt:

- Kg. oţel cumpărat pentru centru de achiziţie;
- ora de manoperă directă pentru centrul producţie;
- 120 buc. produse vândute pentru centrul de distribuţie
Se cere:
- repartizarea cheltuielilor indirecte
- calculul costului unităţilor de facturare.
REZOLVARE:
Conform datelor prezentate avem:
Tabelul M2.U1 4. Situaţia cheltuielilor indirecte

Centre de cheltuieli
Adm. Rep. Transp. Aprov. Prod. Distrib.
Cheltuieli
Repartizare primară 60.000 24.000 21.000 24.600 75.000 15.000
Repartizare secundară
Administraţie (60.000) 9.000 6.000 15.000 18.000 12.000
Reparaţii (33.000) 13.200 3.300 11.550 4.950
Transport (40.200) 24.120 - 16.080
Tabelul M2.U1.5. Situaţia calculului costurilor unităţlor de facturare

Centre Total Unitatea de Nr de unităţi Costul unităţii
cheltuieli lucru de lucru de lucru
Aprovizionare 67.020 Kg cumpărate 10.800 6,21
Producţie 104.550 Oră manop. 2400 43,56
directă
Distribuţie 48.030 120 buc 240 200,13
Sursa: adaptare după Firescu Victoria, Contabilitatea de gestiune, Editura
Economică, Bucureşti, 2006, p. 33-34.
Construiţi un exemplu asemănător de determinare a calculului costului unităţii de

lucru în cadrul centrelor de analiză.
41
Să ne reamintim...
Locurile de cheltuieli reprezintă locurile de muncă unde se consumă diferite resurse
şi care ajută la înregistrarea cheltuielilor generate. În vederea analizei şi controlului
costurilor se apelează la diviziuni de unităţi contabile, în care să se delimiteze atât
cheltuielile identificate pe produs cât şi cele cu caracter indirect, ce urmează a se
repartiza asupra produselor obţinute. Acestea sunt cunoscute sub denumirea de
centre de analiză şi pot fi diviziuni fictive ale întreprinderii, care corespund
anumitor funcţii ale acesteia, sau chiar centre de activitate reale.
Un centru de analiză este un pol de regrupare a cheltuielilor indirecte
corespunzătoare unor sarcini omogene. Suma cheltuielilor regrupate în acest mod
formează costul centrelor de analiză, iar măsura activităţii o reprezintă o unitate
fizică denumită unitate de lucru.
M2.U1.4. Purtătorii de costuri şi rolul lor în calculaţie
Produsele, lucrările şi serviciile obţinute din procesul de producţie, care generează

cheltuieli de producţie şi desfacere reprezintă “purtătorii de costuri”
Producţia apare în calitate de purtător de costuri, fie ca producţie globală, fie la nivelul
unui anumit produs, al unui semifabricat , al unei lucrări.
Determinarea costurilor pe purtători necesită exprimarea cantitativă a producţiei căreia
i s-a atribuit această calitate în care scop se foloseşte o unitate de măsură omogenă, numită
unitate de calculaţie.
Unităţile de calculaţie pot fi:
a) unităţi fizice (naturale)- se folosesc la întreprinderile cu producţie relativ omogenă.
Uneori caracterul eterogen al producţiei determină folosirea mai multor unităţi de măsură în
cadrul aceleaiaşi întreprinderi.
b) unităţi convenţionale servesc la crearea omogenităţii convenţionale a producţiei în
scopul repartizării cheltuielilor asupra produselor, în mod special în producţia sorto-
dimensiobală sau cuplată, în care produsele diferă esenţial între ele dar sunt legate prin
tehnologie şi organizare de aceleaşi cheltuieliu de producţie şi pot fi:
- unităţi convenţionale standard;
- unităţi convenţionale abstracte, determinate pe bază de calcule (exprimate în mărimi
absolute sau în mărimi relative)
42
Având în vedere importanţa purtătorilor pentru calculaţia, analiza şi controlul
costurilor se impune a studia şi formele pe care aceştia le îmbracă din punct de vedere practic,
ceea ce conduce la o clasificare a lor în funcţie de anumite criterii, cum ar fi [IAC, DRA 62]:
1) Criteriul referitor la nivelul la care se urmăresc cheltuielile de producţie şi de
desfacere determină purtători la nivelul întregii producţii globale sau marfă şi purtători
individuali sau pe unitatea de produs, lucrare sau serviciu.
2) Criteriul privitor la modul de organizare al producţiei determină purtători pe
ansambluri, subansambluri, semifabricate, piese, repere şi chiar operaţii de prelucrare.
3) Criteriul privitor la gradul de finisare a producţiei determină purtători care
îmbracă forma producţiei terminate şi a producţiei neterminate sau în curs de execuţie.
Cunoaşterea acestor categorii de purtători prezintă importanţă pentru determinarea corectă a
rezultatelor financiare finale la nivelul perioadelor de gestiune. Orice subevaluare a producţiei
neterminate conduce la creşterea costurilor aferente producţiei finite şi, concomitent la
diminuarea profitului întreprinderii. În situaţia inversă, de supraevaluare a producţiei
neterminate, conduce la diminuarea costurilor cu producţia finită şi la creşterea profitului
întreprinderii în mod nereal şi la repartizarea de dividende fictive.
4) Criteriul referitor la rolul purtătorilor în diverse momente ale procesului de
formare a costurilor delimitează purtători finali (reprezentaţi de unitatea de produs finit,
lucrarea executată sau serviciu prestat pentru care se determină un cost unitar de producţie) şi
purtători intermediari (formă scriptică de organizare a evidenţei cheltuielilor pe parcursul
desfăşurării procesului de producţie), în final costul determinându-se tot pe unitatea de produs
finit, lucrare executată sau serviciu prestat.
Sub raportul timpului, producţia delimitează în contabilitatea de gestiune noţiunea de
„perioadă de gestiune” care reprezintă intervalul de timp în care se derulează procesul de
producţie, pentru care se efectuează anumite cheltuieli şi pentru care se calculează cost.
La rândul său, perioada de gestiune, în funcţie de scopul urmărit, de tehnologia şi
modul de organizare a producţiei, îmbracă următoarele forme:
♣ sub aspectul colectării şi raportării costurilor, perioada de gestiune coincide cu luna
calendaristică, trimestru sau an;
♣ sub aspectul stabilirii costului pe purtător, ea corespunde momentului obţinerii
produsului, lucrării, serviciului în cauză şi anume: o lună calendaristică pentru producţia de
masă şi de serie mare, sfârşitul lunii calendaristice în care s-a obţinut producţia individuală
sau de serie mică. În consecinţă, durata perioadei de gestiune în această situaţie este variabilă
în raport cu durata ciclului de fabricaţie.
43
Exemple
Unităţi de măsură fizice(naturale): bucăţi, metru, litru, kg, m.p., kwh etc sau în
cadrul producţiei neomogene: kl de lapte şi kg sau tonă de unt în industria laptelui,
perechea în industia încălţămintei.
Unităţi convenţionale:
a) standard: tona de combustibil convenţional, număr de vagoane pe 2 osii, m2 de
geam tras de 2 mm grosime- în industria geamurilor, număr de tractoare 15 CP,
unităţi internaţionale sau U.I. în industria antibioticelor etc.
b) convenţionale: număr de numărul de ore de funcţionare a utilajului, numărul de
ore de activitate productivă, consum specific de materie primă etc.
Daţi, încă, 5 exemple de unităţi de măsură fizice şi 3 unităţi convenţionale, care

să nu fie amintite mai sus.
Să ne reamintim...
Purtătorii de costuri (obiect de calculaţie) reprezintă produsele, lucrările şi serviciile
obţinute din procesul de producţie. Această delimitare a producţiei este utilă întrucât
ea generează cheltuieli şi, în acelaşi timp, le şi suportă, costul fiind determinat în
raport de acest aspect.
Varietatea obiectului de calculaţie a costurilor sau purtătorilor de costuri este
determinată de natura ramurii economice, obiectul activităţii entităţii economice şi
complexitatea acestuia, particularităţile procesului de fabricaţie şi modul de
organizare a producţiei şi a muncii etc.
M2.U1.5. Factorii care determină organizarea contabilităţii de gestiune
Organizarea contabilităţii de gestiune este influenţată de condiţiile concrete ale

întreprinderilor din diferitele ramuri şi subramuri ale economiei naţionale [TRI 30].
44
1) Profilul întreprinderii presupune stabilirea obiectului principal de activitate, care-şi
pune amprenta nu doar pe procesele de muncă ce se desfăşoară, dar şi în ceea ce priveşte
rezultatele obţinute din activitate: bunuri materiale, prestaţii de servicii, etc.
2) Tehnologia producţiei constituie un important factor de influenţă asupra organizării
contabilităţii cheltuielilor de producţie si calculaţiei costurilor.
Din punct de vedere al tehnologiei sale, producţia poate fi simplă sau complexă.
a) Tipurile de producţie de masă şi de serie mare sunt caracteristice producţiei simple
(producţia de ciment, cărămizi, bere, ulei etc.)
b) Tipurile de producţie individuală (pe unicate) şi de serie mică sau mijlocie (pe
loturi mici şi mijlocii) sunt caracteristice producţiei complexe (maşini-unelte, motoare,
autoturisme, tractoare, locomotive etc.)
Având în vedere particularităţile tehnologiei producţiei şi ale organizării producţiei, se
stabilesc obiectele de calculaţie şi, în funcţie de acestea, metodele de calculaţie
corespunzătoare.
Astfel, la întreprinderile cu producţie simplă, cu organizarea fabricaţiei în flux
continuu (producţia de masă) sau pe serii mari de produse, se va utiliza metoda globală sau
metoda pe faze.
La întreprinderile cu producţie complexă, fabricaţia fiind organizată pe unicate (în
cazul producţiei individuale), se va aplica metoda de calculaţie pe comenzi.
3) Structura organizatorică a activităţii de producţie (exploatare) şi administrative a
întreprinderii, respectiv gruparea acestor activităţi pe sectoare, secţii, ateliere şi alte locuri de
cheltuieli influenţează organizarea contabilităţii cheltuielilor de exploatare şi calculaţiei
costurilor.
4) Metodele şi tehnicile de mangement adoptate într-o întreprindere pot influenţa, de
asemenea, organizarea contabilităţii de gestiune, în mod special, în ceea ce priveşte opţiunea
pentru o metodă de calculaţie de tip clasic sau pentru una care să asigure accentuarea
caracterului previzional, creşterea operativităţii informaţiilor şi a controlului costurilor.
Să ne reamintim...
Factorii care determină organizarea contabilităţii de gestiune:
1) Profilul întreprinderii;
2) Tehnologia producţiei;
a) Tipurile de producţie de masă şi de serie mare;
45
b) Tipurile de producţie individuală (pe unicate) şi de serie mică sau mijlocie (pe
loturi mici şi mijlocii);
3) Structura organizatorică a activităţii de producţie (exploatare) şi
administrative a întreprinderii;
4) Metodele şi tehnicile de mangement adoptate într-o întreprindere.
M2.U1.6. Rezumat
Organizarea contabilităţii de gestiune este influenţată de factori precum profilul
întreprinderii, tehnologia şi organizarea producţiei, structura organizatorică şi
dimensiunea întreprinderii, metodele şi tehnicile de management. Presupune un
ansamblu de activităţi desfăşurate de o întreprindere în vederea realizării unui
sistem informaţional eficient privind calculul costului. În acest sens se impune
rezolvarea unor probleme, printre care [IAC, DRA 68]:
a) Precizarea organelor carora li se încredinţează executarea lucrărilor
contabilităţii analitice şi de gestiune. Exista două concepţii de analiză în ţara
noastră, în funcţie de complexitatea activităţii şi de mărimea întreprinderii:
• concepţia disparată potrivit căreia activităţile de calculatie a costurilor şi
cele de analiză şi fundamentare a deciziilor sunt subordonate unor compartimente
distincte din cadrul întreprinderii: astfel, avem calculul costului în compartimentul
distinct denumit “postcalcul “ subordonat directorului economic, în timp ce
elaborarea bugetelor pe feluri de activitati se realizeaza în cadrul compartimentelor
corespunzatoare funcţiilor întreprinderii, sub supravegherea şi coordonarea
acestora de către biroul plan – dezvoltare.
• conceptia integrată care presupune concentrarea lucrărilor în cadrul
aceluiaşi compartiment funcţional, cunoscut sub denumirea de “preţuri, costuri,
analize economice “, care să fie subordonat conducerii întreprinderii.
Profilarea întreprinderii presupune stabilirea obiectului principal al acesteia şi
orientarea activităţii ei în scopul asigurării resurselor materiale şi umane
corespunzătoare realizării obiectului său.
b) Alegerea metodei celei mai corespunzătoare de organizare a evidenţei
46
cheltuielilor, calculul costului şi elaborarea bugetelor.
Tehnologia producţiei, ca subansamblu al operaţiilor succesive prin intermediul
cărora materiile prime sunt transformate în produse finite sau prin care se execută
lucrări sau servicii, constituie un important factor de influenţă asupra organizării
contabilităţii cheltuielilor de producţie şi calculatiei costurilor.
Sub influenţa particularitatilor tehnologiei producţiei şi ale organizării producţiei,
se stabilesc obiectele de calculaţie şi, în funcţie de acestea, metodele de calculaţie
corespunzătoare.
Prin obiect de calculaţie se întelege o unitate, lucrare sau lot de producţie pentru
care se previzionează cheltuieli şi în funcţie de care se organizează evidenţa
analitică a cheltuielilor, gruparea şi ordonarea informaţiilor cu ajutorul conturilor,
în vederea determinării mărimilor lor efective. Astfel, la întreprinderile cu
producţie simplă, se va utiliza metoda globală sau metoda pe faze. La
întreprinderile cu producţie complexă, se va aplica metoda de calculaţie pe
comenzi.
Determinarea costurilor pe obiecte de calculaţie, în speţă pe purtători de costuri
(produsele, lucrările şi serviciile obţinute din procesul de producţie, generând
cheltuieli, trebuie să le suporte), necesită determinarea cantitativa a producţiei
căreia i s-a atribuit această calitate, în care scop se foloseşte o unitate de măsură
omogenă, numită unitate de calculaţie.
Structura organizatorica a activităţii de producţie (exploatare) şi administrative a
întreprinderii, respectiv gruparea acestor activităţi pe sectoare, secţii, ateliere şi alte
locuri de cheltuieli influenţează organizarea contabilităţii cheltuielilor de
exploatare şi calculaţiei costurilor îndeosebi sub aspectul localizarii cheltuielilor, al
eşalonarii lucrărilor de calculaţie.
Aşadar, în funcţie de această grupare, întâlnim zone (sectoare) de cheltuieli,
respectiv centre de responsabilitate.
c) Precizarea perioadelor de executare a lucrărilor contabilitatii analitice si de
gestiune.
În acest sens, este necesar să se precizeze organele care vor fi informate, perioadele
când informaţiile sunt necesare, forma şi structura lor, perioadele de calcul al
costurilor, când şi la ce perioade se stabilesc, analizează şi raporteaza abaterile de
la nivelurile prestabilite, scop în care se pot elabora grafice sub formă tabelară.
d) Precizarea mijloacelor necesare executării lucrărilor, aspect care se referă la
47
partea de calculaţie a costurilor şi este importantă pentru stabilirea conţinutului şi
circuitului documentelor de evidenţă primară.
1. Clasificaţi articolele de cost de mai jos în directe (D) sau indirecte (I) şi fixe (F) sau
variabile (V) în raport cu departamentul de producţie (daţi câte două răspunsuri pentru fiecare
articol: D sau I şi V sau F)
a) Salariul managerului departamentului de producţie, care este
responsabil de organizarea şi desfăşurarea producţiei pe
ansamblu.
b) Salariile fondatorilor societăţii comerciale
c) Tăviţele de carton folosite pentru ambalarea seturilor de

biscuiţi de specialitate
d) Salariul designerului grafic care face ilustraţiile şi

machetarea noului produs
e) Contractul de întreţinere anuală a instalaţiei de ambalare în

vid.
f) Salariile plătite muncitorilor liniei de producţie care amestecă

ingredientele pentru Snicker pe loturi.
g) Costul instalaţiei de aer condiţionat pentru întregul atelier de

panificaţie.
h) Costul făinii, ouălor şi glazurii de ciocolată din biscuiţi.
Răspunsuri TEST: 1. a) D-F; b) I-F; c) I-V; d) I-F; e) D-F; f) D-V g) I-F; h) D-V.
Temă de control
Analizaţi şi descrieţi, pe două pagini, activitatea desfăşurată de societatea la care
48
sunteţi angajat(ă). Ce obiecte de evidenţă şi calculaţie a costurilor s-ar putea defini,
în societatea la care lucraţi? Delimitaţi-le.
M2.U2.
PRINCIPIILE DE ORGANIZARE A CONTABILITĂŢII DE
GESTIUNE ŞI A CALCUALAŢIEI COSTURILOR
Cuprins
M2.U2.1.Introducere.....................................................................................................49
M2.U2.2.Obiectivele unităţii de învăţare......................................................................50
M2.U2.3. Principiile de organizare a contabilităţii de gestiune şi a calculaţiei costurilor
.......................................................................................................................................50
...................................................................................................................................................52
M2.U2.5. Rezumat.........................................................................................................58
Contabilitatea de gestiune se organizează de administratorul organizaţiei fie utilizând
conturi specifice, fie prin dezvoltarea conturilor din contabilitatea financiară, fie cu
ajutorul evidenţei tehnico-operative proprii. Utilizarea conturilor contabile, precum
şi simbolizarea acestora se realizează astfel încât sitemul de păstrare şi accesare a
informaţiilor obţinute să fie uşor de utilizat şi foarte flexibil. Lista conturilor de
gestiune este adaptată în funcţie de scopurile urmărite, respectiv înregistrarea şi
evidenţierea fluxului costurilor, determinarea costurilor aferente stocurilor,
determinarea veniturilor şi a rezultatelor în funcţie de activitate derulată.
Calcularea exactă a costului producţiei presupune ca, în organizarea contabilităţii de
49
gestiune şi calculaţiei costurilor, să se ţină seama de anumite principii şi anume:
- determinarea obiectului calculaţiei;
- principiul delimitării cheltuielilor în timp;
- principiul delimitării cheltuielilor în spaţiu;
- principiul delimitării cheltuielilor productive de cele cu caracter
neproductiv;
delimitarea cheltuielilor privind producţia finită de cheltuielile aferente producţiei
în curs de execuţie.

Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal cunoaşterea principiilor
calculaţiei costurilor, precum şi a sistemului de conturi de gestiune.
După parcurgerea acestei unităţi de învăţare studentul va fi capabil:
- să explice fiecare principiu de calculaţie a costurilor;
- să analizeze importanţa fiecărui principiu în determinarea calculaţiei de cost;
- să descrie influenţa acestora asupra determinării rezultatului în întreprindere;
- să compare rolul lor pentru contabilitatea de gestiune cu rolul pricipiilor contabile
aplicabile contabilităţii financiare;
- să sintetizeze informaţiile privind modul de organizare a contabilităţii de gestiune
comparativ cu cele de organizare a contabilităţii financiare;
- să aplice sistemul de conturi de gestiune în calculaţia costurilor.
Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 3 ore.
M2.U2.3. Principiile de organizare a contabilităţii de gestiune şi a calculaţiei costurilor
Asigurarea unui conţinut real şi exact al structurii costurilor presupune ca, în

organizarea contabilităţii de gestiune, să se ţină seama de anumite principii:
1) Principiul delimitării cheltuielilor în timp – presupune ca includerea cheltuielilor în
costuri să se efectueze în perioada de gestiune căreia îi aparţin cheltuielile. Este forma de
manifestare în domeniul calculaţiei costurilor a principiului independenţei exerciţiului.
2) Principiul delimitării cheltuielilor în spaţiu presupune:
a) delimitarea cheltuielilor de exploatare pe sfere de activitate, respectiv cheltuieli de
administraţie şi cheltuieli de desfacere;
50
b) localizarea cheltuielilor pe secţii de producţie, ateliere, linii tehnologice, centre de
producţie şi responsabilitate (atât în antecalculaţie cât şi în postcalculaţie).
3) Principiul delimitării cheltuielilor productive de cele cu caracter neproductiv, care
presupune delimitarea cheltuielilor productive care sunt creatoare de valoare, de cheltuielile
cu caracter neproductiv.
4) Principiul separării cheltuielilor care privesc obţinerea bunurilor, lucrărilor,
serviciilor de cheltuielile care nu sunt legate de achiziţia, producţia sau prelucrarea etc.
acestora.
Presupune ca la nivelul obiectelor de calculaţie stabilite de fiecare persoană juridică să
se separe cheltuielile atribuibile obiectelor respective, de cheltuielile ocazionate de restul
activităţii.
Cheltuielile care nu participă la obţinerea obiectelor de calculaţie menţionate (ex:
cheltuielile de administraţie, cheltuielile de desfacere, regia fixă nealocată costului,
cheltuielile financiare, cheltuielile extraordinare) nu se includ în costul acestora.
5) Delimitarea cheltuielilor privind producţia finită de cheltuielile aferente producţiei
în curs de execuţie. Potrivit acestui principiu, la sfârşitul perioadei de gestiune, se determină
producţia în curs de execuţie, prin inventariere faptică şi se evaluează la costul efectiv al
acesteia.
Exemple
De exemplu, există cheltuieli care, deşi se efectuează în perioada curentă, ele
privesc şi producţia din perioadele viitoare (cheltuielile înregistrate în avans –
anticipate), după cum există cheltuieli care vor avea loc în perioadele viitoare de
gestiune, dar care privesc şi perioada curentă de calcul (previzionale). Printre
acestea amintim: cheltuielile privind chiria aferentă secţiei de producţie, plătită
pentru următorii 5 ani (anticipate), cheltuielile privind ajustările de valoare
aferente activelor fixe (previzionale).
Alte categorii de cheltuieli se înregistrează conform principiului delimitării în
spaţiu sau pe centre de cheltuieli, sectoare de activitate, în care se realizează
funcţiile de bază ale întreprinderii: aprovizionare, producţie, desfacere şi
administraţie şi conducere. Astfel, vom înregistra: cheltuieli de aprovizionare,
producţie, desfacere şi administraţie.
51
Având în vedere trei principii de organizare a contabilităţii de gestiune, daţi câte
5 exemple de categorii de cheltuieli pentru fiecare principiu.
Să ne reamintim...
În organizarea şi conducerea contabilităţii de gestiune potrivit Legii nr. 82/1991
şi a OMFP nr.1826/2003, trebuie să se ţină seama de următoarele cerinţe:
- cerinţe privind delimitarea activităţilor organizatorice, de stabilire a metodei de
calculaţie respective, organizarea calculaţiei contabile în concordanţă cu celelalte
forme de calculaţie economică (previzională şi statistică);
- cerinţe privind respectarea principiilor de calculaţie a costurilor: delimitarea pe
feluri de activităţi a indicatorilor economico-financiari care fac obiectul
calculaţiei costurilor, delimitarea în timp a datelor şi informaţiilor pe baza cărora
se calculează costurile, delimitarea în spaţiu sau locuri de cheltuieli a datelor şi
informaţiilor care stau la baza calculării costurilor.
Deşi nu sunt obligatorii, conturile de gestiune (conturile din clasa 9 „Conturi de

gestiune”) permit contabilizarea următoarelor operaţiuni [TRI 90]:
a) preluarea din contabilitatea financiară a cheltuielilor încorporabile (aferente
producţiei) şi regruparea acestora în cheltuieli directe (pe purtătorii de costuri) şi indirecte ( pe
locuri de cheltuieli, iar în cadrul acestora după natura cheltuielilor);
b) înregistrarea, urmărirea şi controlul producţiei fabricate în decursul unei perioade de
calculaţie a costurilor, evaluată la preţul de înregistrare, care poate fi: costul standard
(prestabilit) sau preţul cu ridicata al întreprinderii;
c) înregistrarea, urmărirea şi controlul producţiei aflate în curs de execuţie la finele
perioadei de gestiune, evaluată la costul efectiv al acesteia;
d) înregistrarea, urmărirea şi controlul diferenţelor dintre costurile efective ale
producţiei fabricate şi preţurile de înregistrare ale acesteia;
52
e) transferarea către contabilitatea financiară a producţiei obţinute la costul efectiv al
acesteia şi a diferenţelor de preţ aferente., operaţiune denumită interfaţa cheltuieli ocazionate-
costul producţiei finite.
Conturile de gestiune se caracterizează prin faptul că funcţionează numai între ele, fără
să aibă o legătură directă cu celelalte conturi de contabilitate financiară şi prin urmare, la
sfârşitul lunii, nu prezintă sold, motiv pentru care nu apar în bilanţ.
Singura legătură între acestea este utilizarea aceloraşi documente primare pe baza
cărora se fac înregistrările atât de către contabilitatea financiară (conturile de cheltuieli din
clasa 6), cât şi de către contabilitatea de gestiune.
Clasa 9 „Conturi de gestiune", este structurată pe trei grupe şi anume:
1) grupa 90 „Decontări interne”;
2) grupa 92 „Conturi de calculaţie”;
3) grupa 93 „Costul producţiei”.
Grupa 90 „Decontări interne” cuprinde conturi ce au rolul de a asigura independenţa
contabilităţii de gestiune în raport cu contabilitatea financiară.
Din grupa 90 „Decontări interne” fac parte următoarele conturi:
901 „Decontări interne privind cheltuielile”;
902 ”Decontări interne privind producţia obţinută”;
903 ”Decontări interne privind diferenţele de preţ”.
Contul 901 „Decontări interne privind cheltuielile” ţine evidenţa decontărilor
interne privind cheltuielile activităţii de bază şi auxiliare, cheltuielile comune ale secţiei,
cheltuielile generale de administraţie, precum şi cheltuielile de desfacere şi stabileşte diferenţa
dintre preţul de înregistrare (prestabilit sau cu ridicata) şi costul efectiv al produselor finite,
semifabricatelor din producţie proprie destinate vânzării, lucrărilor executate şi serviciilor
prestate care formează producţia marfă a unităţii. Este un cont bifuncţional. Se creditează în
cursul lunii cu decontarea cheltuielilor de exploatare pe destinaţii prin debitul conturilor din
grupa 92 „Conturi de caleulaţie" şi se debitează la sfârşitul lunii, cu costul efectiv al
producţiei obţinute şi al producţiei în curs de execuţie, prin creditul conturilor 931 „Costul
producţiei obţinute” şi 903 „Decontări interne privind diferenţele de preţ”, în roşu sau în
negru, în funcţie de natura diferenţelor.
Contul 902 „Decontări interne privind producţia obţinută” ţine evidenţa
decontărilor interne privind costul producţiei obţinute în cursul lunii la preţ de înregistrare şi
totodată asigură interfaţa cost-producţie. Este un cont bifuncţional.
53
Se creditează în cursul lunii cu preţul de înregistrare al producţiei obţinute, prin debitul
contului 931 „Costul producţiei obţinute”. La finele lunii, se debitează prin creditul conturilor
din grupa 92 „Conturi de calculaţie” la nivelul cheltuielilor aferente producţiei finite şi prin
creditul contului 933 „Costul producţiei în curs de execuţie” cu costul efectiv al producţiei
neterminate. În urma acestor operaţiuni soldul contului poate fi creditor, semnificând
diferenţele favorabile sau debitor, reprezentând diferenţele nefavorabile şi care se preiau în
contul 903 „Decontări interne privind diferenţele de preţ”, în roşu sau negru, după caz.
Contul 903 „Decontări interne privind diferenţele de preţ” ţine evidenţa
diferenţelor de preţ calculate la sfârşitul lunii, între costul efectiv al producţiei obţinute şi
preţul de înregistrare (prestabilit sau cu ridicata) al acestora.
Este cont de activ. Se debitează, la sfârşitul lunii, cu diferenţele de preţ stabilite,
aferente producţiei obţinute în ciclul de producţie ,,în corespondenţă cu creditul -contului 902
„Decontări interne privind producţia obţinută” şi se creditează, tot la sfârşitul lunii cu
decontarea diferenţelor în corespondenţă cu debitul contului 901 „Decontări interne privind
cheltuielile”. Nu prezintă sold la sfârşitul lunii.
Grupa 92 „Conturi de calculaţie” cuprinde conturi prin intermediul cărora sunt
colectate cheltuielile, în raport de modul de identificare a lor, privind activitatea desfăşurată,
adică: cheltuieli aferente realizării de produse finite, semifabricate, executări de lucrări sau
prestări de servicii; cheltuieli generate de activităţile auxiliare care au ca obiect servirea
activităţii de bază; cheltuieli ocazionate de administrarea şi conducerea unităţii; cheltuieli de
stocare şi distribuţie a producţiei fabricate.
Din această grupă fac parte următoarele conturi:
921 „Cheltuielile activităţii de bază”;
922 „Cheltuielile activităţilor auxiliare”;
923 „Cheltuieli indirecte de producţie”;
924 „Cheltuieli generale de administraţie”;
925 „Cheltuieli de desfacere”.
Contul 921 „Cheltuielile activităţii de bază” ţine evidenţa cheltuielilor aferente
producţiei de bază a unităţii. Este cont de activ. Se debitează, în cursul lunii, cu ocazia
colectării cheltuielilor directe aferente producţiei de bază, prin creditul contului 901
„Decontări interne privind cheltuielile”, iar la sfârşitul lunii, prin creditul conturilor 922
„Cheltuielile activităţilor auxiliare”; 923 „Cheltuieli indirecte de producţie”; 924 „Cheltuieli
generale de administraţie” şi 925 „Cheltuieli de desfacere”. Se creditează la sfârşitul lunii cu
costul efectiv al producţiei finite obţinute şi al producţiei în curs de execuţie, prin debitul
54
conturilor 902 „Decontări interne privind producţia obţinută” şi 933 „Costul producţiei în curs
de execuţie”. La sfârşitul lunii nu prezintă sold.
În analitic contul se detaliază pe secţii, pe produse, pe obiecte de calculaţie şi articole
de calculaţie.
Contul 922 „Cheltuielile activităţilor auxiliare” ţine evidenţa cheltuielilor
activităţilor auxiliare ale unităţii. Este cont de activ. Se debitează, în cursul lunii cu ocazia
colectării cheltuielilor directe aferente activităţilor auxiliare, prin creditul contului 901
„Decontări interne privind cheltuielile”, iar la sfârşitul lunii, cu cota corespunzătoare din
cheltuielile generale de administraţie aferente costului producţiei auxiliare prin creditul
contului 924 „Cheltuieli generale de administraţie”. Se creditează, la sfârşitul lunii, cu
valoarea producţiei livrate de secţiile auxiliare pentru activitatea de bază, sectorului
administrativ, sectorului desfacere, precum şi cu costul efectiv al producţiei finite, rezultată în
secţiile auxiliare, destinată vânzării şi respectiv, al producţiei în curs de execuţie, prin debitul
conturilor 902 „Decontări interne privind producţia obţinută” şi 933 „Costul producţiei în curs
de execuţie”. La sfârşitul lunii nu prezintă sold.
Se dezvoltă în analitic pe secţii şi obiecte de calculaţie.
Contul 923 „Cheltuieli indirecte de producţie” ţine evidenţa cheltuielilor directe de
producţie, respectiv a cheltuielilor cu întreţinerea şi funcţionarea utilajelor şi a cheltuielilor
generale ale secţiilor de bază. Este un cont de activ. Se debitează în cursul lunii, cu ocazia
colectării cheltuielilor indirecte de producţie privind activitatea de bază, preluate în
contabilitatea financiară, iar la sfârşitul lunii cu valoarea lucrărilor şi serviciilor primite de la
secţiile auxiliare necesare activităţii de bază care nu au putut fi identificate pe articole de
calculaţie, prin creditul contului 901 „Decontări interne privind cheltuielile” şi 922
„Cheltuielile activităţilor auxiliare”. Se creditează, la sfârşitul lunii, cu cota de cheltuieli
indirecte repartizată în costul producţiei obţinute în corespondenţă cu debitul contului 921
„Cheltuielile activităţii de bază”. La sfârşitul lunii nu prezintă sold.
Contul 924 „Cheltuieli generale de administraţie” ţine evidenţa cheltuielilor de
administraţie şi de conducere a unităţii. După funcţia contabilă este un cont de activ. Se
debitează, în cursul lunii, cu ocazia colectării cheltuielilor de administraţie şi de conducere,
iar la sfârşitul lunii cu contravaloarea produselor, lucrărilor şi serviciilor primite de la secţiile
auxiliare pentru nevoile sectorului administrativ şi de conducere, prin creditul conturilor 901
„Decontări interne privind cheltuielile” şi 922 „Cheltuielile activităţilor auxiliare”. Se
creditează la sfârşitul lunii, cu cota de cheltuieli generale repartizate pentru producţia obţinută
din activitatea de bază, precum şi asupra producţiei din activităţile auxiliare, prin debitul
55
conturilor 921 „Cheltuielile activităţii de bază” şi „Cheltuielile activităţilor auxiliare”. La
sfârşitul lunii nu prezintă sold.
Contul 925 „Cheltuieli de desfacere” ţine evidenţa cheltuielilor de ambalare, de
transport, manipulare, depozitare, înmagazinare, asigurare, etc. efectuate pentru desfacerea
produselor finite. După funcţia contabilă este un cont de activ. Se debitează în cursul lunii, cu
ocazia colectării cheltuielilor efectuate de sectorul desfacere, prin creditul contului 901
„Decontări interne privind cheltuielile”, iar la sfârşitul lunii cu contravaloarea produselor,
lucrărilor şi serviciilor primite de la secţiile auxiliare necesare sectorului desfacere, prin
creditul contului 922 „Cheltuielile activităţilor auxiliare”. Se creditează la sfârşitul lunii, cu
repartizarea cheltuielilor de desfacere asupra producţiei obţinute prin debitul contului 921
„Cheltuielile activităţii de bază”. La sfârşitul lunii nu prezintă sold.
Grapa 93 „Costul producţiei” a fost creată pentru a suplini lipsa conturilor de stocuri
pentru evidenţa producţiei obţinute. Din această grupă fac parte conturile:
931 „Costul producţiei obţinute”;
933 „Costul producţiei în curs de execuţie”.
Contul 931 „Costul producţiei obţinute” este destinat evidenţei producţiei finite
obţinute, care constă din produse finite, semifabricate destinate vânzării, lucrări executate şi
servicii prestate pentru terţi, investiţii proprii sau alte activităţi. Este un cont bifuncţional. Se
debitează în cursul lunii prin creditul contului 902 „Decontări interne privind producţia
obţinută” cu preţul de înregistrare (prestabilit sau cu ridicata) aferent producţiei finite obţinute
şi se creditează la sfârşitul lunii, la acelaşi preţ, prin debitul contului 901 „Decontări interne
privind cheltuielile”.
Contul 933 „Costul producţiei în curs de execuţie” ţine evidenţa costului al
producţiei în curs de execuţie. Din punct de vedere al funcţiei contabile este un cont de activ.
Se debitează la sfârşitul lunii cu costul efectiv al producţiei în curs de execuţie, prin creditul
contului 921 „Cheltuielile activităţii de bază” şi tot la sfârşitul lunii prin debitul contului 902
„Decontări interne privind producţia obţinută”.
Exemple
Ce semnifică înregistrarea contabilă?
901 = 931 800.000
a) preluarea cheltuielilor din contabilitatea financiară;
b) transferarea cheltuielilor în contabilitatea financiară;
56
c) diferenţa dintre costul prestabilit şi costul efectiv al producţiei exerciţiului;
d) costul efectiv al producţiei exerciţiului;
e) interfaţa între costul producţiei obţinute şi cheltuielile ocazionate (sau
inchiderea conturilor de gestiune rămase deschise la sfârşitul perioadei de
calculaţie).
Răspuns: e)
Exemple
În contabilitatea de gestiune, cheltuielile generale de administraţie neincluse în
costul de producţie al produselor se înregistrează prin formula contabilă:
a) 921 = 924 75.000
b) 901 = 924 75.000
c) 902 = 924 75.000
d) 933 = 924 75.000
e) 923 = 924 75.000
Răspuns: c)
Studiaţi conţinutul economic şi funcţia contabilă a conturilor din clasa 9„ Conturi

de gestiune”. Sintetizând cele învăţate, încercaţi să realizaţi un ciclu de
înregistrări contabile utilizând aceste conturi.
Să ne reamintim...
Privită prin prisma conturilor, contabilitatea de gestiune se poate organiza în
una din următoarele variante: organizarea disociată cu şi fără utilizarea
conturilor, organizarea integrată cu utilizarea unor analitice distincte în cadrul
contabilităţii financiare.
I. Organizarea disociată cu utilizarea conturilor presupune, pe de o parte
existenţa contabilităţii financiare, iar pe de altă parte existenţa contabilităţii de
gestiune prin intermediul conturilor de gestiune. Deşi nu sunt obligatorii, acestea
permit:
a) preluarea din contabilitatea financiară a cheltuielilor încorporabile (aferente
57
producţiei) şi regruparea acestora în cheltuieli directe (pe purtătorii de costuri) şi
indirecte ( pe locuri de cheltuieli, iar în cadrul acestora după natura cheltuielilor);
b) înregistrarea, urmărirea şi controlul producţiei fabricate in decursul unei
perioade de calculaţie a costurilor, evaluată la preţul de înregistrare, care poate fi:
costul standard sau preţul cu ridicata al întreprinderii;
c) înregistrarea, urmărirea şi controlul producţiei aflate în curs de execuţie la
finele perioadei de gestiune, evaluată la costul efectiv al acesteia ;
d) înregistrarea, urmărirea şi controlul diferenţelor dintre costurile efective ale
producţiei fabricate şi preţurile de înregistrare ale aceste
e) transferarea către contabilitatea financiară a producţiei obţinute la costul
efectiv al acesteia şi a diferenţelor de preţ aferente
II. Organizarea disociată fără utilizarea conturilor presupune existenţa
contabilităţii financiare şi a contabilităţii de gestiune realizată cu ajutorul
situaţiilor de colectare, repartizare şi calcul al costurilor pe unitatea de produs,
lucrare sau serviciu, ceea ce induce ideea unei extracontabilităţi. Cheltuielile
directe se înscriu în „fişa de postacalcul”, iar cele indirecte într-o „situaţie de
colectare şi repartizare a cheltuielilor” (care se poate elabora la nivelul fiecărei
secţii de producţie, principale sau auxiliare sau la nivelul întreprinderii).
III. Organizarea integrată presupune crearea unor conturi analitice în cadrul
conturilor sintetice de gradul I sau II privind cheltuielile aferente contabilităţii
financiare şi care au ca scop delimitarea, încă din momentul înregistrării lor, pe
purtători de costuri şi locuri generatoare de cheltuieli. Acest mod de lucru nu
exclude lucrările specifice contabilităţii de gestiune cu ajutorul situaţiilor de
calcul [IAC, DRA 70].
M2.U2.5. Rezumat
„Potrivit prevederilor art.11 alin (1) din Legea 82/1991, republicată, răspunderea
pentru organizarea şi conducerea contabilităţii de gestiune adaptate la specificul
activităţii revine administratorului”
Prin urmare, indiferent de modul de organizare, disociată, cu utilizarea conturilor
sau fără, sau integrată, în funcţie de specificul activităţii, contabilitatea de gestiune
trebuie să asigure, în principal, „înregistrarea operaţiilor privind colectarea şi
58
repartizarea cheltuielilor pe destinaţii, respectiv pe activităţi, secţii, faze de
fabricaţie, centre de costuri, centre de profit, după caz, precum şi calculul costului
de achiziţie, de producţie, de prelucrare al bunurilor intrate, obţinute, lucrărilor
executate, serviciilor prestate, producţiei în curs de execuţie, imobilizărilor în curs
etc, din unităţile de producţie, comerciale, prestatoare de servicii, financiare şi alte
domenii de activitate.”
1.Conform normelor contabile româneşti, contul 901 “Decontări interne privind

cheltuielile” poate funcţiona astfel:
a) 901 = 921 c) 901 = 923
b) 901 = 922 d) 923 = 901
2. Conform normelor contabile româneşti, contul 925 „Cheltuieli de desfacere” poate

funcţiona astfel:
a) 921 = 925 c) 903 = 925
b) 901 = 925 d) 902 = 925
3. Conform normelor contabile româneşti, contul 924 „Cheltuieli generale de administraţie”

poate funcţiona astfel:
a) 924 = 903 c) 903 = 924
b) 921 = 924 d) 901 = 924
4. Conform normelor contabile româneşti, contul 902 „Decontări interne privind producţia
obţinută” poate funcţiona astfel:
a) 921 = 902 c) 923 = 902
b) 922 = 902 d) 902 = 921
5. Conform normelor contabile româneşti, contul 903 „Decontări interne privind diferenţele
de preţ” poate funcţiona astfel:
a) 903 = 901 c) 903 = 902
b) 903 = 921 d) 924 = 903
6. Conform normelor contabile româneşti, contul 933 „Costul producţiei în curs de execuţie”
poate funcţiona astfel:
a) 933 = 921 c) 933 = 924
b) 933 = 923 d) 925 = 933
Răspunsuri TEST : 1. d); 2. a); 3. b); 4. d); 5. c); 6. a).
59
Temă de control.
Realizaţi un eseu de maximum 3 pagini cu titlul: „Rolul profesionistului contabil

în organizarea contabilităţii de gestiune şi calculaţiei costurilor într-o
întreprindere.”
M2.U3.
CLASIFICAREA CALCULAŢIILOR PRIVIND COSTUL
PRODUCŢIEI ŞI ETAPE ÎN CALCULAŢIA COSTURILOR
Cuprins
M2.U3.1. Introducere....................................................................................................60
costurilor...................................................................................................................................61
M2.U3.4. Calculaţia costurilor pe baza sistemului de conturi.......................................66
M2.U3.5. Rezumat.........................................................................................................81
M2.U3.1 Introducere
Calculaţia costurilor reprezintă un ansamblu de operaţiuni matematice utilizate în

conformitate cu prevederile metodologice în vigoare, pentru determinarea costului
unitar al unui produs sau serviciu. Metodele de calculaţie a costurilor au cunoscut o
permanentă evoluţie influenţată de numeroasele probleme la care a trebuit să dea
soluţii procesul de calcul al costului.
Alegerea unei metode de calculaţie a costurilor este sarcina echipei manageriale din
fiecare întreprindere. Pentru a adopta o asemenea decizie este necesară păstrarea unui
raport optim cost-beneficii şi cunoaşterea tipurilor de metode, a avantajelor şi
dezavantajelor ce decurg din aplicarea acestora.
60
În cadrul acestei unităţi de învăţare vor fi explicate etapele metodologice privind

calculaţia costurilor cu ajutorul metodelor de calculaţie bazate pe conceptul de cost
complet (metodele clasice de calculaţie: metoda globală, metoda pe comenzi şi metoda
pe faze).
După parcurgerea acestei unităţi de învăţare, studentul va fi capabil :
- să parcurgă toate etapele de calculaţie în vederea determinării costului utilizând
conturile din clasa 9 “Conturi de gestiune”;
- să rezolve aplicaţii privind determinarea costului de producţie, a costului complet
utilizând metoda globală de calculaţie;
- să analizeze situaţiile în care poate fi aplicată această metodă;
- să dezvolte abilităţi în organizarea unei metode de determinare a costului de
producţie, având în vedere caracterul nenormat al contabilităţii de gestiune;

costurilor
A. Clasificarea calculaţiilor
1) Calculaţiile, în raport cu momentul elaborării lor, se clasifică în: antecalculaţii şi

postcalculaţii.
Antecalculaţiile se elaborează înainte de începerea procesului de producţie la care se
raportează, obţinându-se în acest fel, indicatorii previzionali. Antecalculaţiile îmbracă
următoarele forme:
- calculaţia de proiect;
- calculaţia de buget;
- calculaţia standard;
- calculaţia normativă.
Construcţia diferitelor bugete (bugetele cheltuielilor directe, bugetul cheltuielilor
indirecte de producţie, bugetul cheltuielilor de desfacere, bugetul cheltuielilor generale de
administraţie) se bazează pe elaborarea antecalculaţiilor.
61
Alte forme ale antecalculaţiei sunt cele specifice unor metode de calculaţie precum:
calculaţia standard, calculaţia normativă, antecalculaţiile tarif-oră-maşină (THM),
antecalculaţiile PERT-cost, etc.
Postcalculaţiile sunt acelea care se efectuează după terminarea procesului de producţie
a produselor, lucrărilor, serviciilor la care se referă, obţinându-se în acest mod indicatorii
efectivi privind costurile de producţie.
Elaborarea antecalculaţiilor şi a postacalculaţiilor trebuie să se bazeze pe utilizarea
aceleiaşi metode, întrucât:
- atât antecalculaţiile cât şi postcalculaţiile folosesc, de regulă, aceeaşi purtători de
costuri;
- aceleaşi sectoare (locuri) de cheltuieli;
- aceleaşi procedee de determinare şi delimitare primară a cheltuielilor pe sectoare şi
pe purtători de costuri;
- aplicarea aceloraşi baze şi procedee de repartizare a cheltuielilor indirecte şi, în
general, calculul aceloraşi indicatori intermediari (costuri de secţie).
2) O altă clasificare a calculaţiilor se realizează în funcţie de intervalul de timp la care
se elaborează:
- calculaţii periodice, care se elaborează la intervale egale de timp (costurile efective
elaborate în întreprinderile cu producţie de masă).
- calculaţii neperiodice, care se elaborează la intervale de timp inegale (în funcţie de
data lansării unei comenzi, calculaţiile de proiect prevăzute pentru noile obiective ce urmează
a fi lansate în producţie).
B. Sistemul metodelor de calculaţie a costurilor
Prin metodă, în general, se întelege calea de soluţionare a unei probleme. În cazul

calculaţiei costurilor metoda cuprinde deteminarea şi delimitarea primară a cheltuielilor de
producţie şi de desfacere pe zone de cheltuieli şi pe purtători de costuri; repartizarea
cheltuielilor indirecte; determinarea costurilor unitare ale produselor [DAR, DRE 238].
Modelul general al calculaţiei costului produselor, lucrărilor executate şi serviciilor
prestate se poate exprima sintetic prin relaţia:
C = d + i în care:
C = costul unitar;
d = suma cheltuielilor directe aferente unităţii de produs;
62
i = suma cheltuielilor indirecte aferente unităţii de produs.
Metoda calculaţiei costurilor, sub influenţa particularităţilor diferitelor întreprinderi,
îndeosebi datorită tehnologiei şi tipurilor producţiei, se realizează practic în mai multe forme.
Astfel întâlnim: metoda globală, metoda pe faze, metoda pe comenzi etc. Acestea sunt
metodele clasice care prezintă inconvenientul că, deşi prin aplicarea lor se obţine costul
efectiv al produselor, înregistrează o mare întarziere în raport cu momentul desfăşurării
proceselor economice care l-au generat. În acest fel, alături de metodele de calculaţie
fundamentale, au apărut unele metode evoluate: metoda direct – costing, metoda G.P., metoda
PERT –cost, metoda cost – oră - maşina, metoda costurilor standard sau normate.
În toate cazurile, metodele sunt denumite prin obiectul de calculaţie, acesta din urmă
fiind fie de costuri, fie zona de cheltuieli, fie ambele.
Luând drept criteriu de delimitare obiectul de calculaţie se poate organiza următoarea
schemă a metodelor de calculaţie:
Tabelul M2U3.1 Schema metodelor de calculaţie delimitate conform obiectului de calculaţie
Metode de Obiectul de Purtătorul de Sectoare (zone)

calculaţie calculaţie costuri de cheltuieli
1. Metoda globală Producţia omogenă Unicul produs Secţia (întrepr.)
dintr-o perioadă a cu producţie
unei secţii sau întrep. omogenă
2. Metoda pe Comanda Produsul din Atelierul sau secţia
comenzi comanda
3. Metoda pe faze Faza Produsele sau Faza tehnologică
semifabricatele desfăşurată într-o
instalaţie sau secţie
4. Metoda THM Centrul de producţie THM produsul Centrul de activitate
şi THM
5. Metoda Activitatea sau Produs Atelier, secţie
PERT – cost pachetul de activităţi
ca subdiviziuni
productive
6. Metoda costurilor în faza de Secţiile, atelierele,
standard sau normate antecalculaţie: fazele şi alte
produsele asemenea centre de
în faza de urmărire: responsabilitate
centrele de
responsabilitate
Sursa: adaptat după Darie Vasile, Drehuţă Emilian, Gorbănescu Vasile, Manualul expertului
contabil şi al contabilului autorizat, Organizarea contabilităţii de gestiune şi a calculaţiei
costurilor, Editura Agora Bacău, 1995, p. 241.
63
Analizând sistemul metodelor de calculaţie a costurilor se observă că ele se pot
clasifica dupa diferite criterii:
♦ după legatura lor cu obiectul calculaţiei, distingându-se metode pe purtători
(metoda pe produse, metoda pe grupe de produse, metoda pe comenzi), metode pe zone
(sectoare) sau locuri de cheltuieli cu caracter mixt (metoda globala, metoda pe faze);
♦ după modul de integrare a calculaţiei în sistemul de programare şi urmărire
valorică a activităţii productive a întreprinderii, delimitându-se metoda de calculaţie cu
caracter previzional şi de urmărire operativă a cheltuielilor de exploatare (ex.: metoda
costurilor standard sau normate) şi metode cu caracter post-operative sau istorice, având ca
obiectiv determinarea costului efectiv al producţiei şi, eventual compararea acestuia cu cel
previzionat, dar cu mare întârziere;
♦ în funcţie de obiectivele urmărite, distingându-se metoda care are ca unic obiectiv
stabilirea costului produselor, lucrărilor şi serviciilor, metode de calculaţie a costurilor de tip
total (absorbant) sau full – costing, necesare conducerii laturii valorice privind activitatea
productivă, cum sunt metoda costului standard sau normativă, metoda THM, metoda PERT –
cost, metoda direct – costing.
Contabilitatea analitică tradiţionala pune accentul pe cheltuielile directe, ciclu de
fabricaţie, produse şi costuri. În condiţiile unei competiţii acerbe în economia globală se pune
accent mai degrabă în stăpânirea cheltuielilor de structură, a perioadei de concepţie, a modului
de informare şi valorii. Pe aceste criterii trebuie să se bazeze contabilitatea analitică pentru a
se ridica la rangul de contabilitate managerială.
Cheltuielile directe sunt analizate în cele mai mici detalii neglijându-se uneori
cheltuielile indirecte sau tratându-se adesea în bloc şi repartizate convenţional asupra
produselor pe baza consumului de cheltuieli directe, în special a manoperei directe.
De asemenea, sistemele costurilor tradiţionale sunt exclusiv orientate către produs,
adică se urmăreşte calcularea costurilor de producţie şi complet comerciale cu exactitate.
Din multitudinea metodelor de calculaţie, pe parcursul acestui curs, vom aborda numai
metoda globală de calculaţie, care va fi prezentată în cadrul etapelor de calculaţie a costului
utilizând sistemul de conturi de gestiune.
Exemplu
Metoda globală este utilizată în întreprinderile cu producţie de energie electrică
sau termică, în întreprinderile specializate în extragerea de cărbuni, ţiţei sau în
64
extracţia de minerale utile (nisip, pietriş, caolin), fabricile de oxigen etc. În
situaţia în care la nivelul unei întreprinderi există anumite centre care să producă
un singur produs omogen, iar în altele, producţia este eterogenă, metoda globală
se aplică doar în primul caz. Spre exemplu, secţii auxiliare cu producţia omogenă
care sunt organizate independent: centrale de apă, centrale termice, centrale de
frig. În celelate secţii se aplică alte metode specifice.
Principala carcateristică a acestei metode constă în faptul că toate cheltuielile de
producţie se identifică cu produsul care le-a ocazionat, deci au caracter de
cheltuieli directe. Cu toate acestea cheltuielile indirecte se evidenţiază în mod
separat în scopul creşterii responsabilităţii pentru cheltuielile efectuate.
Costul unitar al produsului se determină prin diviziune simplă, cu următorul
model de calcul:
n
∑Chi
i =1
Cu = n
∑Qj
j =1
Unde:
Cu=costul total unitar;
Ch= totalul cheltuielilor colectate;
i=felul cheltuielilor;
j= felul produsului
Q= cantitatea obţinută din produsul pentru care se determină costul unitar.
Studiaţi sistemul metodelor de calculaţie prezentat în tabelul M2.U3.1 şi

construiţi o nouă schemă în funcţie de criteriile descrise..
Să ne reamintim...
A. Clasificarea calculaţiilor – criterii:
1). În raport cu momentul elaborării lor:
- antecalculaţii
- postcalculaţii
2). În funcţie de intervalul de timp la care se elaborează:
65
- calculaţii periodice;
- calculaţii neperiodice.
B. Clasificarea metodelor de calculaţie -criterii:
♦ după legătura lor cu obiectul calculaţiei avem: metode pe purtători
(metoda pe produse, metoda pe grupe de produse, metoda pe comenzi), metode
pe zone (sectoare) sau locuri de cheltuieli cu caracter mixt (metoda globala,
metoda pe faze);
♦ după modul de integrare a calculaţiei în sistemul de programare şi
urmărire valorica a activităţii productive a întreprinderii: metoda de calculaţie cu
caracter previzional şi de urmărire operativă a cheltuielilor de exploatare (ex.:
metoda costurilor standard sau normate) şi metode cu caracter post-operative sau
istorice, având ca obiectiv determinarea costului efectiv al producţiei şi, eventual
compararea acestuia cu cel previzionat, dar cu mare întârziere;
♦ în funcţie de obiectivele urmărite: metoda care are ca unic obiectiv
stabilirea costului produselor, lucrărilor şi serviciilor, metode de calculaţie a
costurilor de tip total (absorbant) sau full–costing, necesare conducerii laturii
valorice privind activitatea productivă, cum sunt metoda costului standard sau
normativă, metoda THM, metoda PERT – cost, metoda direct – costing
M2.U3.4. Calculaţia costurilor pe baza sistemului de conturi
Procesul de calculaţie a costurilor efective poate fi privit ca o îmbinare complexă de

activităţi specifice, desfăşurate pe parcursul lunii şi la finele acesteia, cu activităţi de
înregistrare în conturile clasei 9 „Conturi de gestiune” în scopul delimitării cheltuielilor pe
destinaţii, pe locuri de producţie, pe produse, lucrări şi servicii şi pe feluri de cheltuieli. Se pot
identifica următoarele etape [TRI 99]:
Etapa 1. În această etapă se înfăptuieşte colectarea cheltuielilor pe destinaţii.
Această colectare cuprinde atât cheltuielile directe, cât şi cheltuielile indirecte (repartiţia
primară a cheltuielilor). Vizează practic înregistrarea cheltuielilor directe şi indirecte, a
cheltuielilor activităţilor auxiliare, a cheltuielilor de desfacere şi a cheltuielilor de
administraţie generală a întreprinderii în conturile grupei 92 „Conturi de calculaţie” după
formula contabilă:
92X = 901
„Conturi de calculaţie” „Decontări interne privind cheltuielile”
66
Înregistrările au la bază aceleaşi documente justificative utilizate şi pentru
contabilitatea financiară a cheltuielilor (situaţia amortizării mijloacelor fixe, centralizatorul
statelor de plată şi altele).
Etapa 2. În cadrul acestei etape se realizează decontarea cheltuielilor reciproce între
activităţile auxiliare pentru nevoile proprii ale acestora. Aceste decontări sunt determinate de
nevoia cunoaşterii costului efectiv al producţiei obţinute în cadrul activităţilor auxiliare, iar
pentru calculul acestuia este necesară decontarea livrărilor reciproce. Decontarea se face în
scară, după principiul universabilităţii descrescânde, conform căruia secţiile auxiliare cele mai
universale decontează prestaţiile lor celorlalte secţii auxiliare, fără a înregistra prestaţiile
primite de la cele a căror „universalitate” este în descreştere. Ordinea de decontare se
stabileşte de către fiecare întreprindere în parte, după criterii proprii.
Evidenţierea în contabilitate a acestor decontări reciproce se face între
analiticele contului 922 „Cheltuielile activităţilor auxiliare” unde analiticul debitor indică
cheltuielile primite (de către secţia beneficiară), iar analiticul creditor cheltuielile cedate
(furnizate).
922/secţ. aux = 922/secţ.aux.
„Cheltuielile activităţilor auxiliare” „Cheltuielile activităţilor auxiliare”
Etapa 3. Cuprinde calculul costului efectiv al producţiei auxiliare şi repartizarea
cheltuielilor respective pe activităţile de bază consumatoare, precum şi pe celelalte sectoare de
activitate din întreprindere (administrativ şi desfacere).
Reflectarea în contabilitate se face prin debitarea conturilor de calculaţie
corespunzătoare locurilor de activitate şi creditarea contului 922 "Cheltuielile activităţilor
auxiliare" după formula contabilă:
% = 922
921 "Cheltuielile activităţilor
„Cheltuielile activităţii de bază” auxiliare"
923
„Cheltuieli indirecte de producţie”
924
„Cheltuieli generale de administraţie”
925
„Cheltuieli de desfacere”
67
Etapa 4. Repartizarea cheltuielilor indirecte pe producţie asupra produselor fabricate
în cadrul activităţii de bază utilizând un anumit criteriu de repartizare, ales convenţional, care
să exprime cel mai bine legătura dintre cheltuielile de repartizat şi baza de repartizare aleasă.
Baza de repartizare trebuie să fie de aceeaşi natură pentru toate produsele asupra cărora
se repartizează o anumită categorie de cheltuieli indirecte şi să asigure o repartizare cât mai
reală pe fiecare produs în parte.
În funcţie de particularităţile tehnologice şi ale organizării producţiei, se pot utiliza ca
baze de repartizare: salariile directe, materiile prime şi materialele directe, orele de
funcţionare a utilajelor, etc.
Coeficienţii de repartizare calculaţi pe fiecare secţie, ca raport între totalul cheltuielilor
indirecte de repartizat ale secţiei în cauză şi suma bazelor de repartizare pe produse se
înmulţesc cu baza de repartizare a fiecărui obiect de calculaţie obţinând cota de cheltuieli
indirecte de repartizat.
Reflectarea acestor cheltuieli indirecte ce se repartizează asupra
cheltuielilor activităţii de bază se face prin formula contabilă:
921 = 923
„Cheltuielile activităţii de bază” „Cheltuieli indirecte de producţie”
În urma acestei înregistrări, contul 923 „Cheltuieli indirecte de producţie” se soldează.
Etapa 5. Repartizarea cheltuielilor generale de administraţie asupra produselor
fabricate se face, spre deosebire de repartizarea cheltuielilor indirecte unde utilizăm
coeficienţi de repartizare diferenţiaţi pe secţii, pe baza unui coeficient unic, stabilit
asemănător metodologiei din etapa 4, în funcţie de un anumit criteriu de repartizare. Drept
criteriu de repartizare poate fi folosit „costul de secţie”.
Înregistrarea în contabilitatea de gestiune a operaţiei de repartizare a cheltuielilor
generale de administraţie, la finele lunii, se realizează potrivit formulei contabile:
921 = 924
„Cheltuielile activităţii de bază” „Cheltuieli generale de administraţie”
Dacă există producţie auxiliară vândută la terţi, cheltuielile generale de administraţie
repartizate pentru aceasta se vor înregistra astfel:
922 = 924
„Cheltuielile activităţilor auxiliare” „Cheltuieli generale de administraţie”
În urma acestor înregistrări, contul 924 ”Cheltuieli generale de administraţie” se
soldează.
68
Etapa 6. Repartizarea cheltuielilor de desfacere asupra produselor fabricate se poate
face prin identificarea acestora pe produse sau, dacă acest lucru nu este posibil, proporţional
cu numărul de produse livrate sau cu alţi parametri posibili de determinat (volum, greutate,
suprafaţă, etc.). Prin această operaţiune se adaugă la costul efectiv de producţie al produselor
executate, cheltuielile ocazionate de desfacerea acestora.
Înregistrările contabile vor fi:
921 = 925
”Cheltuielile activităţii de bază” „Cheltuieli de desfacere”
iar, pentru producţia auxiliară destinată vânzării către terţi:
922 = 925
”Cheltuielile activităţilor auxiliare” „Cheltuieli de desfacere”
În urma acestor operaţii, contul 925 „Cheltuieli de desfacere” se soldează.
Etapa 7. În această etapă are loc determinarea cantitativă şi valorică a producţiei
neterminate prin metoda inventarierii. Cantităţile fizice rezultate, se evaluează la costul
efectiv.
Producţia în curs de execuţie se reflectă în contabilitatea de gestiune prin debitarea
contului 933 „Costul producţiei în curs de execuţie” şi creditarea contului 921 „Cheltuielile
activităţii de bază” (dacă această producţie a rezultat din activitatea de bază) şi a contului 922
„Cheltuielile activităţilor auxiliare” (dacă aceasta rezultă din activităţi auxiliare).
933 = %
„Costul producţiei în curs de execuţie” 921
„Cheltuielile activităţii de bază”
922
„Cheltuielile activităţilor auxiliare”
Etapa 8. Are loc determinarea diferenţei între preţul de înregistrare al producţiei
intrate în depozit pe parcursul lunii şi costul efectiv al producţiei finite stabilit la finele lunii.
Costul efectiv al producţiei finite reflectat după parcurgerea etapelor 1 la 7 în contul 921
„Cheltuielile activităţii de bază” şi 922 „Cheltuielile activităţilor auxiliare” (dacă este cazul)
se decontează asupra contului 902 „Decontări interne privind producţia obţinută” prin formula
contabilă:
902 = %
„Decontări interne privind 921
producţia obţinută” „Cheltuielile activităţii de bază”
69
922
(dacă este cazul)
În urma acestei înregistrări contul 902 „Decontări interne privind producţia obţinută”
conţine în credit preţul de înregistrare al producţiei finite, iar în debit costul efectiv al
acesteia. Diferenţa între preţul de înregistrare şi costul efectiv al produselor finite poate fi
favorabilă (în cazul în care contul 902 prezintă sold creditor) sau nefavorabilă (contul 902 are
sold debitor) şi se trece asupra contului 903 „Decontări interne privind diferenţele de preţ”
prin formula contabilă:
903 = 902
„Decontări interne privind „Decontări interne privind
diferenţele de preţ” producţia obţinută”
în roşu, sau negru, după caz.
Observaţie:
Există posibilitatea, conform Legii contabilităţii nr 82/1991 ca în debitul contului 902
„Decontări interne privind producţia obţinută” să se deconteze direct, la sfârşitul lunii toate
cheltuielile directe, de secţie, generale de administraţie, de desfacere şi cele ale activităţii prin
corespondenţă cu creditul conturilor grupei 92 „Conturi de calculaţie”
Formula contabilă de decontare în această situaţie este următoarea:
902 = %
„Decontări interne privind 921
producţia obţinută” „Cheltuielile activităţii de bază”
922
923
„Cheltuieli indirecte de producţie”
924
„Cheltuieli generale de administraţie”
925
„Cheltuieli de desfacere”
În acest caz, contul 921 „Cheltuielile activităţii de bază” nu mai intră îi corespondenţă
cu creditul celorlalte conturi din grupa 92 „Conturi de calculaţie”.
Etapa 9. După ciclul de înregistrări, efectuate de la 1 la 8, se constată că au rămas
deschise conturile 901 „Decontări interne privind cheltuielile”, 931 „Costul producţiei
70
obţinute”, 933 „Costul producţiei în curs de execuţie” şi contul 903 „Decontări interne privind
diferenţele de preţ”. Ca atare, închiderea acestora se poate face înregistrând corelaţia dintre
cheltuielile ocazionate şi costul producţiei finite şi al producţiei în curs de execuţie potrivit
formulei contabile:
901 = %
„Decontări interne 931
privind cheltuielile” „Costul producţiei obţinute”
933
„Costul producţiei în curs de execuţie”
903
„Decontări interne privind diferenţele de preţ”
Etapa 10. Cuprinde activităţile de stabilire a costului efectiv pe unitatea de produs,
prin raportarea totalului cheltuielilor efective aferente producţiei finite la cantitatea de
producţie finită obţinută în perioada la care se referă cheltuielile respective.
Exemple
STUDIU DE CAZ
S.C. ALPHA S.A. dispune de doua secţii de baza A şi B, doua secţii
auxiliare, secţia de întreţinere şi reparţtii (SIR) şi centrala de apă şi abur (CAA) şi
un sector administrativ şi de conducere (SAC). În cadrul secţiilor de bază se
execută două comenzi (comanda 1 si 2), iar unitatea lucrează cu întreaga sa
capacitate şi nu necesită cheltuieli de desfacere.
Principalele operaţii economice care se efectuează pe parcursul unei perioade de
gestiune şi modul de înregistrare a lor în ordine cronologica şi sistematică în
contabilitatea de gestiune a societăţii comerciale analizate:
1. Colectarea cheltuielilor cu consumul de materii prime şi materiale
consumabile în suma de 900.000 lei pe baza “Situaţiei de repartizare a
consumurilor de materiale”, astfel:
-lei-
- materii prime 675.000
-la sectia A 450.000
cd 1 250.000
cd 2 200.000
-la sectia B 225.000
cd 1 150.000
cd 2 75.000
-materiale consumabile 225.000
-la sectiile auxiliare 45.000
-la sectia de intretinere si reparatie (SIR) 18.000
-la centrala de apa si abur (CAA) 27.000
71
- la sectiile principale de productie 157.500
-la sectia A 95.000
-la sectia B 67.500
-la sectorul administrativ si de conducere ( SAC) 22.500
Nota de contabilitate nr.1/31.12.2008
% = 901 900.000
Decontari interne privind cheltuielile
921 675.000
Cheltuielile activitatii de baza

921/SA /cd1 250.000
921/SA/cd2 200.000
921/SB/cd1 150.000
921/SB/cd2 75.000
922 45.000
Cheltuielile activitatilor auxiliare

922/SIR 18.000
922/CAA 27.000
923 157.500
Cheltuieli indirecte de productie

923/SA 90.000
923/SB 67.500
924 22.500
Cheltuieli generale de administratie
2. Se înregistrează, pe baza “Situaţiei de repartizare a salariilor, contribuţiile la

asigurările şi protecţia socială”, includerea acestora în costuri la cheltuielile cu
manopera, astfel:
2.1 Colectarea cheltuielilor cu salariile în suma de 1.350.000

-salariile muncitorilor de baza din sectiile de productie 900.000 -
la sectia A 540.000
cd1 300.000
cd2 240.000
cd1 200.000
cd2 160.000
-salariile personalului din sectiile auxiliare 90.000
-la sectia de intretinere si reparatii (SIR) 67.500
72
-salariile muncitorilor auxiliari si ale personalului tehnic, 315.000
economic administrativ si de conducere din sectiile
principale de productie
-salariile personalului din sectorul administrativ
Si de conducere al unitatii (SAC 45.000
Nota contabila 2.1/31.12.2008
% = 901 1.350.000
921 900.000
Cheltuielile activitatii de baza
921/SA/cd1 300.000
921/SA/cd2 240.000
921/SB/cd1 200.000
921/SB/cd2 160.000
922 90.000
Cheltuielile activitatilor auxiliare
922/SIR 67.500
922/CAA 22.500
923 315.000
Cheltuieli indirecte de productie
923/SA 180.000
923/SB 135.000
924
Cheltuieli generale de administratie 45.000
2.2 Colectarea cheltuielilor cu contributiile la asigurarile si protectia sociala in

suma de 405.000 lei repartizate astfel:
-salariile muncitorilor de baza din sectiile
principale de productie 270.000
cd 1 90.000
cd 2 72.000
cd 1 60.000
cd 2 48.000
-salariile personalului din sectiile auxiliare 27.000
-salariile muncitorilor auxiliari si ale personalului tehnic,
economic, administrativ si de conducere din sectiile principale de
productie 94.500
-la sectia A 54.000
-la sectia B 40.500
73
-salariile personalului din sectorul administrativ si de conducere
al unitatii (SAC) 13.500
Nota de contabilitate nr.2.2/31.12.2008
% = 901 405.000
921
Cheltuielile activitatii de baza 270.000
921/SA/cd1 90.000
921/SA/cd2 72.000
921/SB/cd1 60.000
921/SB/cd2 48.000
922
Cheltuielile activitatilor auxiliare 27.000
922/SIR 20.250
922/CAA 6.750
923
Cheltuieli indirecte de productie 94.500
923/SA 54.000
923/SB 40.500
924
3. Colectarea cheltuielilor cu amortizarea mijloacelor fixe in suma de 450.000

repartizate astfel:
-la sectiile auxiliare 90.000
-la sectiile principale de productie 315.000
-la sectia I 180.000
-la sectia a II-a 135.000
-la sectorul administrativ si de conducere al unitatii 45.000
% = 901 450.000
“Decontari interne privind cheltuielile”
922
922/SIR 67.500
922/CAA 22.500
923
923/SA 180.000
923/SB 135.000
924
74
4. Pe baza “Centralizatorului notelor de predare produse” se înregistrează
producţia finită obţinută pe parcursul lunii, ştiind ca din comanda 1 s-au obţinut
6.000 ml la costul unitar standard de 250 lei/ml, adica 1.500.000 lei şi din comanda
2 – 4.000 ml la costul de 225 lei/ml, adica 900.000 lei:
Nota de contabilitate nr. 4/31.12.2008
931 = 902 2.400.000

Costul producţiei obţinute Decontari interne privind producţia
obţinuta
931/cd1 902/cd1 1.500.000
931/cd2 902/cd2 900.000
5. Decontarea consumurilor reciproce dintre sectiile auxiliare astfel:

5.1. - lucrari de intretinere si reparatii pt. centrala de apa si abur 23.250lei;
5.2. - apa si aburul furnizate de centrala apa pentru sectia de intretinere si
reparatii 18.7500lei.
922/CAA = 922/SIR 23.250
922/SIR = 922/CAA 18.750

6. Decontarea contravalorii productiei sectiilor auxiliare livrata catre celelalte
sectoare de activitate din unitate astfel:
6.1 Contravaloarea productiei sectiei de intretinere si reparatii in suma de
168.750 lei din care:
-la sectia A 90.000
-la sectia B 60.000
-la sectorul administrativ si de conducere (SAC) 18.750
6.2 Contravaloarea productiei centralei de apa si abur de 83.250, din care:

-la sectia A 36.000
-la sectia B 24.000
-la sectorul administrativ si de conducere (SAC) 23.250
Nota de contabilitate nr. 6.1/31.12.2008
% = 922
922/SIR 168.750
923
Cheltuielile indirecte de productie 150.000
923/SA 90.000
923/SB 60.000
924
75
Nota de contabilitate 6.2/31.12.2008
% = 922
922/CAA 83.250
923
923/SA 36.000
923/SB 24.000
924
7. Pe baza “Situatiei de repartizare a cheltuielilor indirecte de productie” se

inregistreaza repartizarea cheltuielilor respective in suma de 1.092.000 lei, folosind
drept baza de repartizare salariile directe si contributiile la asigurarile si protectia
sociala aferente salariilor directe:
7.1. Se calculeaza coeficientul de repartizare KCIP pentru fiecare sectie în parte,

astfel:
630.000
K CIPA = =0,897
702 .000
462.000
K CIPB = = 0,987
468 .000
7.2. Se calculeaza cotele de cheltuieli indirecte de productie (CCIP) cuvenite
fiecareia dintre cele doua comenzi, astfel:
- pentru sectia A:
• comanda 1: (300.000 + 90.000) x 0,897 = 349.830 lei
• comanda 2: (240.000 + 72.000) x 0,897 = 280.170 lei
- pentru sectia B:
• comanda 1: (200.000 + 60.000) x 0,987 = 256.620 lei
comanda 2: (160.000 + 48.000) x 0,987 = 205.380 lei
7.3. Includerea în costul comenzilor a cotelor de cheltuieli indirecte de producţie:
921 = 923 1.092.000

Cheltuielile activitatii Cheltuieli indirecte
de baza de productie
923/SA 630.000
921/SA/cd1 349.830
921/SA/cd2 280.170
923/SB 462.000
921/SB/cd1 256.620
921/SB/cd2 205.380
8. Pe baza “Situatiei de repartizare a cheltuielilor generale de administraţie” se
76
inregistreaza repartizarea acestora folosind drept bază de repartizare costul de
producţie.
8.1 Se calculează coeficientul de repartizare (KCGA) astfel:
168.000
K CGA = = 0,0572
2.937.000
8.2 Se calculează cotele de cheltuieli generale de administraţie CCGA cuvenite

pentru fiecare dintre cele doua comenzi, astfel:
comanda 1
- sectia A:
(250.000 + 300.000 + 90.000 + 349.830) x 0,0572 = 56.618,276 lei
- sectia B:
(150.000 + 200.000 + 60.000 + 256.620) x 0,0572 = 38.130,664 lei
comanda 2
- sectia A:
(200.000 + 240.000 + 72.000 + 280.170) x 0,0572 = 44.955,724 lei
- sectia B:
(75.000 + 160.000 + 48.000 + 205.380) x 0,0572 = 28.295,336 lei
8.3. Includerea in cotul comenzilor a cotelor de cheltuieli generale de

administratie:
Nota de contabilitate nr. 8.3. /31.12.2008
921 = 924 168.000

Cheltuielile activitatii de baza Cheltuielile generale de administratie
921/SA/cd1 56.618,276
921/SA/cd2 44.955,724
921/SB/cd1 38.130,664
921/SB/cd2 28.295,336
9. Pe baza “Situatiei de inventariere a productiei in curs de executie” se

inregistreaza costul acesteia de 405.000, cunoscand ca pe comenzi se prezinta
astfel:
cd1 212.500
cd2 171.074
-la sectia B 21.426
cd1 13.200
cd2 8.226
933 = 921 405.000

Costul productiei in curs Cheltuielile activitatii
77
de executie de baza
933/cd1 921/cd1 225.700
921/SA/cd1 212.500
921/SB/cd1 13.200
933/cd2 921/cd2 179.300
921/SA/cd2 171.074
921/SB/cd2 8.226
10. Calculul si inregistrarea costului efectiv al productiei finite:
10.1 Calculul costului efectiv al productiei finite:
Simbolul Totalul Costul Costul efectiv Cantitate Costul

contului cheltuielilor efectiv al (complet) al (ml) efectiv
analitic de (costul productiei in productiei finite unitar
calculatie complet) curs de (col 1-2) (col3/col4)
executie
0 1 2 3 4 5
921/A/cd1 1.046.448,276 212.500 833.948,276
921/B/cd1 704.750,664 13.200 691.550,664
Total cd1 1.751.198,940 225.700 1.525.498,940 6.000 254,250
921/A/cd2 837.125,724 171.074 666.051,724
921/B/cd2 516.675,336 8.226. 508.449,336
Total cd2 1.353.801,060 179.300,000 1.174.501,060 4.000 293,625
10.2 Înregistrarea costului efectiv al producţiei finite
Nota de contabilitate nr. 10.2/31.12.2008
902 = 921 2.700.000

Decontari interne privind Cheltuielile activitatii
productia obtinuta de baza
902/cd1 921/cd1 1.525.498,940
921/SA/cd1 833.948,276
921/SB/cd1 666.051,724
902/cd2 921/cd2 1.174.501,060
921/SA/cd2 691.550,664
921/SB/cd2 508.449,336
11. Calculul si inregistrarea diferentelor de pret aferente produselor finite obtinute

(dintre costul standard si costul efectiv al productiei finite). Aceasta reprezinta
soldul contului 902 ”Decontari interne privind productia obtinuta” si se
inregistreaza astfel:
78
903 = 902 300.000
Decontari interne privind Decontari interne privind
diferentele de pret productia obtinuta
903/cd1 902/cd1 25.498,940
903/cd2 902/cd2 274.501,060
12. Decontarea costului efectiv al productiei finite obtinute
901 = 931 2.700.000

Decontari interne privind Costul productiei
Cheltuielile obtinute
931/cd1 1.525.498,940
931/cd2 1.174.501,060
13. Închiderea contului 903 “Decontari interne privind diferenţele de pret”
931 = 903 300.000

Costul productiei obtinute Decontari interne privind diferentele
de pret
931/cd1 903/cd1 25.498,940
931/cd2 903/cd2 274.501,060
14. Decontarea cheltuielilor privind producţia finită obţinută:
901 = 933 405.000

“Decontari interne privind “Costul productiei in curs
cheltuielile” de executie”
933/cd1 225.700
933/cd2 179.300
1. O societate comercială, cu activitate industrială, dispune de două secţii de bază

(I şi II) şi o secţie auxiliară (CE). În cadrul secţiilor de de bază se execută două
comenzi (comanda 10 şi comanda 20). Pe parcursul perioadei de gestiune se
realizează următoarele operaţii economico financiare:
a) Cheltuielile directe înregistrează următoarea situaţie:
- la secţia I 400.000 lei
-comanda 10 250.000 lei
79
- la secţia II 200.000 lei
b) La secţia auxiliara CE 160.000 lei
c) Cheltuielile indirecte de producţie 200.000 lei
- la sectia I 120.000 lei
d) Pe baza „Centralizatorului notelor de predare produse”, se înregistrează
producţia finită obţinută pe parcursul lunii, astfel:
- comanda 10 900.000 lei
- comanda 20 610.000 lei
e) Pe baza „Situaţiei de repartizare a cheltuielilor activităţilor auxiliare” se
decontează cheltuielile CE, astfel:
- la secţiile principale de producţie 160.000 lei
f) Pe baza „Situaţiei de repartizare a cheltuielilor indirecte de producţie”, se
înregistrează repartizarea cheltuielilor respective, folosind drept bază de
repartizare cheltuielile directe.
g) Pe baza „Situaţiei de inventariere a producţiei în curs de execuţie”, se
înregistrează costul acesteia la sfârşitul lunii, astfel:
-comanda 10 50.000 lei.
Se cere:
Să se determine şi să se înregistreze diferenţele de preţ aferente celor două
comenzi.
Să ne reamintim...
Principalele etape (în cadrul metodelor clasice de calculaţie-metoda globală)
parcurse în vederea calculului costului de producţie, sunt următoarele:
1. Recunoaşterea (colectarea) cheltuielilor, pentru care se pot folosi două
metodologii:
a) - înregistrarea concomitentă a cheltuielilor, atât în contabilitatea financiară, cât
şi în contabilitatea de gestiune;
b) - înregistrarea cheltuielilor în contabilitatea financiară pe măsura efectuării
acestora, iar în contabilitatea de gestiune o singură dată la sfârşitul perioadei de
gestiune. În acest caz, preluarea cheltuielilor din contabilitatea financiară se
realizează prin intermediul unui tablou de conversie.
2. Înregistrarea producţiei obţinute la cost standard (antecalculat, prestabilit) pe
măsura obţinerii acesteia;
3. Calcului costului de producţie efectiv, cu următorii paşi:
80
a) Decontarea transferurilor reciproce de produse, lucrări, servicii între secţiile
auxiliare;
b) Repartizarea cheltuielilor cu caracter indirect făcute în cadrul secţiilor
auxiliare asupra secţiilor de bază (principale) şi celorlalte sectoare de activitate;
c) Repartizarea cheltuielilor indirecte din secţiile de bază asupra costului
produselor. Această operaţie se face pe baza unui criteriu care exprimă cel mai
bine legătura de cauzalitate dintre cheltuielile de repartizat şi baza de repartizare
aleasă. Cota de cheltuieli indirecte de secţie se adaugă la cheltuielile directe
obţinându-se costul de secţie al produselor;
d) Determinarea şi separarea valorii producţiei în curs de execuţie. Deter-
minarea cantitativă se face pe baza inventarierii, iar determinarea valorică se face
prin evaluare ţinând cont de gradul de finisare al producţiei;
e) Determinarea costului efectiv al producţiei finite (ca diferenţă între costul de
secţie şi valoarea producţiei în curs de execuţie);
f) Calculul şi recunoaşterea „diferenţelor de preţ” (diferenţele dintre costul
efectiv şi cel prestabilit al produselor).
M2.U3.5. Rezumat
Dintre metodele de calculaţie clasice, tradiţionale, în studiul de caz, am
tratat aplicarea metodei pe comenzi în cadrul unei societăţi cu activitate de
producţie. Încercăm, în continuare, să realizăm o sinteză privind avantajele,
dezavantajele acestei metede şi să prezentăm câteva propuneri pentru analiză.
Metoda pe comenzi prezintă avantajul că asigură o individualizare şi o
calculare a costului unitar al produselor cât mai apropiat de realitate. Costurile
antecalculate sunt aproape egale cu cele efective, dacă rata inflaţiei nu fluctuează.
Cu toate acestea, prezintă şi următoarele dezavantaje:
 Nu asigură, la finele perioadei de gestiune, cunoaşterea
costurilor reale de producţie, întrucat execuţia unor comenzi continuă şi în
perioadele viitoare;
 Calcularea costului efectiv al comenzii la terminarea acesteia
în totalitate nu permite urmărirea operativă a costurilor în cazul comenzilor de
lungă durată;
 Posibilitatea trecerii unor consumuri de materiale şi manoperă
81
în cadrul aceluiaşi produs de la o comandă la alta, denaturând costul produselor;
 La sfârşitul perioadei de gestiune apar multe comenzi în curs
de execuţie, iar determinarea şi evaluarea producţiei neterminate necesită un
mare volum de muncă, putând influenţa exactitatea, calitatea şi operativitatea
indicatorilor calculaţiei;
 Evaluarea la costul standard, normat, sau a unor produse
similare fabricate anterior a produselor predate parţial clienţilor înaintea
terminării integrale a comenzii face ca devierile faţă de costul efectiv al
produselor să fie suportate de ultima parte din comanda respectivă, denaturându-
se astfel costurile perioadei.
Informaţiile obţinute nu se limitează la calcularea costurilor de producţie
ca un complex de operaţii economice trecute, ci şi la elaborarea costurilor
previzionate şi la luarea deciziilor privind:
- reducerea şi eliminarea pierderilor în procesele de aprovizionare, exploatare,
vanzare;
- creşterea productivităţii muncii;
- amplasarea optimă a utilajelor;
- reducerea timpului de nefuncţionare a utilajelor şi a duratei şi valorii
reparaţiilor;
- sistarea activităţilor nerentabile.
Metoda de calculaţie utilizată fiind o metodă absorbantă permite calculul
costului complet delimitând volumul cheltuielilor încorporabile în costuri directe
şi indirecte. Pe planul gestiunii întreprinderii, aceste metode servesc unei politici
de preţ relativ simple: preţul de vânzare trebuie să acopere costurile directe şi o
parte „normală” de costuri generale indirecte (repartizate raţional în costul
produsului). Însa noţiunea de cost complet, chair dacă ocupa un loc central în
practica întreprinderii, devine insuficientă pentru a cerceta şi clarifica în mod util
anumite alegeri adaptate nevoilor de gestiune pe termen scurt.
Metoda pierde din pertinenţă din cauza: evoluţiei rapide a mediului şi
tehnicilor de producţie, importanţei crescânde a costurilor indirecte în ansamblul
costurilor şi a costului ridicat de colectare şi tratare a informaţiilor. Mai mult,
durata de tratare a datelor determină o producţie de informaţie care pierde din
actualitatea şi interesul pretins de gestionar.
Propuneri de analiză. Luarea în considerare a criteriului variabilitatii
82
costurilor ar permite efectuarea unor analize mai operative şi mai apte
previziunilor. Analiza costurilor de structură şi a costurilor operaţionale trebuie
completată cu studiul contribuţiei fiecărui produs la acoperirea costurilor de
structură. În acest context, este mai puţin pertinentă reapartizarea costurilor de
structură asupra diferitelor produse apelând la criterii de repartizare contestabile
pentru a calcula un cost complet mai mult sau mai puţin convenţional. Este
preferabilă, în acest sens, determinarea unei „marje” pentru a cunoaşte
capacitatea contributivă a diferitelor produse la acoperirea costurilor de structură
(fixe comune).
Ca un instrument complementar de analiză este utilă recurgerea la metode
de calculaţie parţiale care nu se opun metodei de calculatie folosite.
Implementarea unor tehnologii flexibile şi noi posibilităti de organizare a
producţiei vor conduce la realizarea de serii mici, rentabile, ce pot satisface orice
client. Producţia poate fi facută în loturi mici, pentru a răspunde nevoilor
specifice ale diferiţilor clienţi, ramânând oricum rentabilă, căci flexibiliatea
instrumentelor permite eliminarea priderilor de timp şi costuri mai reduse.
1. Dispuneţi de următoarele date: cheltuieli directe înregistrate în cursul perioadei pentru

produsul A = 800.000 lei; produsul B = 1.200.000 lei; cheltuielile comune pe secţie în cursul
perioadei sunt în valoare de 600.000 lei. Repartizarea cheltuielilor comune pe produse se face
în funcţie de ponderea cheltuielilor directe. Producţia neterminată la începutul perioadei la
produsul A este 40.000 lei iar la sfârşitul perioadei la produsul B este 50.000 Care este costul
efectiv de producţie al produselor finite A şi B şi cum se înregistrează decontarea acestuia :
a) 931=902 A: 1080000; B:1510000 c) 902=921 A: 1080000; B: 1510000

b) 901=931 A:1080000; B:1510000 d) 902=921 A: 1000000; B: 1510000
2. La o societate comercială se fabrică două produse A şi B. Cheltuielile efective directe

înregistrate pentru produsul B sunt de 500.000 lei, reprezentând 25% din totalul cheltuielilor
directe. Cheltuielile comune de secţie sunt de 300.000 lei. La repartizarea cheltuielilor
indirecte pe produs se are în vedere ponderea cheltuielilor directe ale fiecărui produs în totalul
acestora. Producţia neterminată la finele perioadei pentru produsul B este de 60.000 lei.
Costul de producţie planificat pentru produsul B este de 500.000 lei. Care este valoarea
diferenţei de preţ înregistrată la produsul B şi reflectarea acestuia în contabilitatea de gestiune:
a) 903=902 75000 c) 902=903 75000
83
b) 903=902 -15000 d) 902=903 -15000
3. La o întreprindere se fabrică produsele A şi B pentru care cheltuielile directe de producţie

sunt: A = 5.000.000 lei; B = 3.000.000 lei. Produsul A se fabrică numai în secţia I, iar
produsul B în secţiile I şi II. Cheltuielile comune ale secţiei I sunt de 2.000.000 lei, iar ale
secţiei II, 800.000 lei. La produsul A, producţia neterminată, la începutul perioadei, este
75.000 lei, iar pentru produsul B, la sfârşitul perioadei 90.000 lei. Baza de repartizare a
cheltuielilor de secţie sunt cheltuielile de producţie directe. Care este costul de producţie
efectiv al produselor A şi B?
a) A: 6.125.000; B: 4.520.000 c) A: 6.725.000; B: 4.660.000

b) A: 4.460.000; B: 6325000 d) A: 6.325.000; B: 4.460.000
4. La o întreprindere se fabrică produsele A şi B pentru care cheltuielile directe de producţie

sunt: A = 4.000.000 lei; B = 3.000.000 lei. Produsul A se fabrică numai în secţia I, iar
produsul B în secţiile I şi II. Cheltuielile comune ale secţiei I sunt de 2.000.000 lei, iar ale
secţiei II, 800.000 lei. La produsul A, producţia neterminată, la începutul perioadei, este
50.000 lei. Baza de repartizare a cheltuielilor de secţie sunt cheltuielile de producţie directe.
Care este costul de producţie efectiv al produselor A şi B:
a) A: 5.610.000; B: 3.240.000 c) A: 5.600.000; B: 3.250.000
b) A: 3.240.000; B: 5.610.000 d) A: 3.250.000; B: 5.600.000
Rezultate TEST: 1. c); 2. b); 3. d); 4.a)
Temă de control
O societate comercială, cu activitate industrială, dispune de două secţii de bază (I
şi II) şi o secţie auxiliară (CT). În cadrul secţiilor de de bază, se execută
produsele A şi B. Pe parcursul perioadei de gestiune se realizează următoarele
operaţii economico-financiare:
a) Cheltuielile cu materiile prime şi celelate cheltuieli directe înregistrează
următoarea situaţie:
- produsul A 250.000 lei
- produsul B 400.000 lei
b) Cheltuielile indirecte de producţie 350.000 lei
c) Cheltuielile înregistrate de secţia auxiliară CT 240.000 lei
d) Pe baza „Situaţiei de repartizare a cheltuielilor activităţilor auxiliare” se
decontează cheltuielile CT, în cote egale, asupra acţivităţii secţiilor de bază.
e) Pe baza „Situaţiei de repartizare a cheltuielilor indirecte de producţie”, se
înregistrează repartizarea cheltuielilor respective, folosind drept bază de
repartizare cheltuielile directe.
f) Pe baza „Centralizatorului notelor de predare produse”, se înregistrează
producţia finită obţinută pe parcursul lunii, astfel:
84
g) La începutul lunii, are loc reluarea cheltuielilor aferente producţiei neterminate
la produsul B, astfel:
- produsul B 130.000 lei.
Se cere:
Să se determine şi să se înregistreze diferenţele de preţ aferente celor două
produse.
Bibliografie Modul 2

2003
2. Darie Vasile, Drehuţă Emilian, Gorbănescu Vasile, Manualul expertului contabil şi al
contabilului autorizat, Organizarea contabilităţii de gestiune şi a calculaţiei costurilor,
Editura Agora Bacău, 1995
Bucureşti, 2002.
Bucureşti, 2002.
Braşov, 2007.
85
I, nr. 23/12.01.2004.
Modulul 3. Procedee de calculaţie a acosturilor
Cuprins
Introducere.....................................................................................................................86
M3.U1. Procedee de repartizare a cheltuielilor indirecte..............................................88
M3.U2. Procedee de delimitare a cheltuielilor de producţie în variabile şi fixe...........95
M3.U3 Procedee de evaluare şi calculare a costurilor privind producţia de fabricaţie
interdependentă.......................................................................................................................105
M3.U4. Procedee de calcul al costului pe unitatea de produs.....................................114
Introducere
Organizarea şi conducerea activităţii unei entităţi economice, cu ajutorul
costurilor de producţie, are la bază utilizarea unor metode de calculaţie a
acestora, diferenţiate în conţinut şi importanţă în funcţie de anumiţi factori
care determină o clasificare a lor. Clasificarea, ca procedeu de grupare după
anumite criterii ştiinţifice a calculaţiilor, are un rol atât teoretic dar şi
practic. Aspectul teoretic priveşte cunoaşterea particularităţilor şi
principiilor fiecărei calculaţii, iar aspectul practic se referă la alegerea
tipului sau modalităţilor de conducere a mai multor tipuri de calculaţii
adecvate specificului fiecărei întreprinderi.
Partea comună a tuturor procedeelor de calculaţie, indiferent de aspectul
formal sau funcţional al acestora, în vederea atingerii obiectivului
fundamental, respectiv calculul costului pe unitatea de produs, priveşte
parcurgerea a o serie de etape sau trepte în cadrul cărora sunt utilizate
diverse procedee şi care aplicate în practică îmbracă forma unei tehnici
concrete denumită „metodă de calculaţie”
Referindu-ne la etapele tehnicilor sau metodelor de calculaţie a costurilor, acestea
pot fi sistematizate în trei grupe [IAC, DRA 83]:
86
1) etape comune mai multor tehnici sau metode de calculaţie a costurilor , cum ar
fi: determinarea şi delimitarea cheltuielilor pe purtători şi locuri de cheltuieli;
separarea cheltuielilor aferente producţiei finite de cele aferente producţiei în curs
de execuţie ; determinarea costului unitar ;
2) etape specifice unor anumite categorii de tehnici sau metode de calculaţie, ca:
repartizarea cheltuielilor indirecte, delimitate pe locuri de cheltuieli, asupra
purtătorilor finali de costuri specifici grupului de metode ce determină un cost inte-
gral sau de tip absorbant ; trecerea cheltuielilor fixe pe seama rezultatelor finale în
cazul metodelor de tip parţial ;
3) etape specifice unei anumite tehnici sau metode de calculaţie a costurilor, cum
ar fi: delimitarea centrelor de producţie şi stabilirea structurii efectivelor, specifice
metodei THM; determinarea operativă a abaterilor şi trecerea lor asupra
rezultatelor financiare finale, specifică metodei costurilor standard etc.
Acest modul contribuie la aprofundarea cunoştinţelor referitoare la conceptul de
cost şi modul de determinarea al acestuia utilizâmând diverse procedee de
calculaţie.
• înţeleagă importanţa calculaţiei în furnizarea informaţiilor necesare procesului
de conducere;
• explice rolul clasificării procedeelor de calculaţie atât din punct de vedere
teoretic cât şi practic;
• dezvolte capacitatea de a face corelaţii privind aplicarea procedeelor de
calculaţie în întreprinderi de producţie, în funcţie de specificul activităţii acestora;
• încerce costrucţia unor combinaţii de procedee de calculaţie a costului care să
conducă la rezultate apropiate în determinarea costului;
• aplice cunoştinţele acumulate privitoare la conceptul de cost şi organizarea
contabilităţii de gestiune în construcţia unor modele de optimizare a activităţii de
producţie.
87
PROCEDEE DE REPARTIZARE A CHELTUIELILOR
INDIRECTE
Cuprins
M3.U1.1. Introducere....................................................................................................88
M3.U1.3. Forma clasică a procedeului suplimentării....................................................89
M3.U1.4. Forma cifrelor relative de structură a procedeului suplimentării..................91
M3.U1.5. Rezumat.........................................................................................................93
Prin repartizarea cheltuielilor indirecte asupra zonelor şi, în final, asupra
purtătorilor de costuri, se adaugă la cheltuielile directe identificate pe purtători de
costuri şi cheltuielile de regie. Metodologic, se repartizează pe baza procedeului
suplimentării, majorării sau adăugiriide cote de cheltuieli.
Procedeul presupune alegerea convenţională a unui element ce îndeplineşte funcţia
de criteriu, cheie sau bază de repartizare şi care asigură un raport de cauzalitate cu
cheltuiala de repartizat.
Îndiferent de varianta adoptată pentru aplicarea procedeului suplimentării trebuie
să avem în vedere [OPR 43]:
- baza de repartizare să fie utilizată pentru repartizarea unei singure cheltuieli sau
cel mult unei anumite grupe de cheltuieli indirecte;
- utilizarea aceleaşi baze de repartizare atât în antecalculaţie cât şi în postcalculaţia
costurilor pentru asigurarea comparabilităţii între costurile efective şi cele
antecalculate în procesul de control şi analiză;
- bazele de repartizare alese să nu se schimbe în cursul exerciţiului financiar
întrucât nu se mai asigură comparabilitatea costurilor pe produs în dinamică.
88

- aplice procedeele de repartizare a cheltuielilor indirecte pe obiecte de calculaţie;
- identifice situaţiile în care sunt utilizate aceste procedee;
- găsească exemple practice de utilizare a procedeelor;
- identifice în care dintre etapele de calculaţie a costurilor, prin intermediul
sistemului de conturi, se foloseşte procedeul suplimentării;
- înţeleagă rolul acestor procedee în determinarea costului pe obiecte de calculaţie.
M3.U1.3. Forma clasică a procedeului suplimentării
Etape metodologice:
a) Alegerea bazei de repartizare
b) Calculul coeficientului de suplimentare, conform relaţiei:
Chr
Ks = n
∑b j
j =1
unde: Ks = coeficientul de suplimentare;

Chr = cheltuielile de repartizat;
b = baza de repartizare;
J = obiectul de calculaţie;
n = numărul obiectelor de calculaţie
c) Calculul cotei de cheltuieli ce revine pe obiectul de calculaţie, astfel:
C j = b j ×k j
♦ În funcţie de numărul şi caracterul coeficienţilor de suplimentare calculaţi, procedeul

suplimentării în forma clasică se prezintă sub următoarele variante:
- Varianta coeficientului unic sau global;
- Varianta coeficienţilor diferenţiaţi;
- Varianta coeficienţilor selectivi.
89
Exemple
Forma clasică a procedeului suplimentării- varianta coeficientului unic.

O unitate cu activitate industrială fabrică trei produse: A, B şi C. În perioada de
gestiune analizată, obţinerea produselor a generat cheltuieli indirecte de producţie
în sumă de 4.320 lei. Se alege pentru repartizarea lor pe obiecte de calculaţie o
bază ale cărei valori sunt: la produsul A = 2.040 lei, la produsul B = 1.200 lei şi la
produsul C = 1.560 lei. Să se determine cota de cheltuieli indirecte ce revine
fiecărui produs.
Rezolvare:
Parcurgând metodologia prezentată mai sus, avem:
a) Mărimea bazei de repartizare: A = 2.040 lei; B = 1.200 lei; C = 1.560 lei.
b) Calculul coeficientului de suplimentare:
Chr 4.320
Ks = = = 0,9
n 2040 +1200 +1560
∑b j
j =1
c) Calculul cotei de cheltuieli ce revine fiecărui produs: Cj = bj . Kj

CA = 2.040 * 0,9 = 1.836 lei; CB = 1.200 * 0,9 = 1.080 lei; Cc = 1.560 * 0,9 =
1.404 lei;
Total = 4.320 lei
Folosind metodologia de mai sus, să se rezolve următoarele cazuri privind

repartizarea cheltuielilor indirecte de producţie pe obiecte de calculaţie:
1. O unitate cu activitate industrială fabrică trei produse: A, B şi C. În perioada de

gestiune analizată, obţinerea produselor a generat cheltuieli generale de
administraţie în sumă de 8.480 lei. Se alege, pentru repartizarea lor pe obiecte de
calculaţie, o bază ale cărei valori sunt: la produsul A = 2.060 lei; la produsul B =
800 lei şi la produsul C = 1.340 lei.
2. O societate comercială desface trei produse: A, B şi C. În perioada de gestiune

analizată vânzarea produselor a generat cheltuieli de desfacere în sumă de 1.864
lei. Se alege pentru repartizarea lor pe produse o bază ale cărei valori sunt: la
produsul A = 608 lei; la produsul B = 304 lei şi la produsul C = 212 lei.
90
Să ne reamintim...
Etape metodologice:
a) Alegerea bazei de repartizare;
b) Calculul coeficientului de suplimentare;
c) Calculul cotei de cheltuieli ce revine pe obiectul de calculaţie.
M3.U1.4. Forma cifrelor relative de structură a procedeului suplimentării
Această formă a procedeului suplimentării presupune parcurgerea următoarelor etape:

a) calculul ponderii bazei de repartizare corespunzătoare fiecărui obiect de calculatie
fată de total bază, astfel:
bj b j •100
Pj = n
Pj = n
sau
∑ bj ∑b j
j =1 j =1
unde:
P = ponderea bazei de repartizare, corespunzând unui obiect de calculaţie faţă de total
bază;
b = nivelul bazei de repartizare corespunzând obiectului de calculaţie;
j = obiectul de calculaţie asupra căruia trebuie repartizate cheltuielile.
b) Procentele obţinute se aplică asupra cheltuielilor care fac obiectul repartizării (Chr),
determinându-se cotele de cheltuieli indirecte de producţie ce revin fiecărui obiect de
calculaţie, astfel:
Cj = Pj • Chr.
Indiferent de forma utilizată, clasică sau cifre relative de structură, rezultatele privind
cota de cheltuieli ce revine fiecărui obiect de calculaţie sunt aceleaşi.
Exemple
O unitate cu activitate industrială fabrică trei produse: A, B şi C. în
perioada de gestiune exemplificată obţinerea produselor a generat cheltuieli
indirecte de producţie în sumă de 4.320 lei. Se alege pentru repartizarea lor pe
obiecte de calculaţie o bază ale cărei valori sunt: la produsul A = 2.040 lei, la
produsul B = 1.200 lei şi la produsul C = 1.560 lei.
Rezolvare:
a) Se calculează ponderea bazei de repartizare corespunzând fiecărui produs, faţă
de total bază:
91
2040
PA = = 0,425
4800
1200
PB = = 0,250
4800
1560
PC = = 0,325
4800
b) Se calculează cota de cheltuieli indirecte de producţie ce
revine fiecărui produs;
CA = 0,425 • 4.320 = 1.836 lei
CB = 0,250 • 4.320 = 1.080 lei
CC = 0,325 • 4.320 = 1.404 lei
Total = 4.320 lei.
c) Înregistrarea contabilă privind această repartizare a cheltuielilor indirecte,
folosind conturile din clasa 9 „Conturi de gestiune”, este:
% = 923 4320
921A 1836
921B 1080
921C 1404
Folosind metodologia de mai sus, să se rezolve următoarele cazuri privind
repartizarea cheltuielilor indirecte de producţie pe obiecte de calculaţie:

gestiune exemplificată, obţinerea produselor a generat cheltuieli indirecte de
producţie în sumă de 4.592 lei. Se alege pentru repartizarea lor pe produse o bază
ale cărei valori sunt: la produsul A = 2.024 lei; la produsul B = 1.720 lei şi la
produsul C = 1.936 lei.

gestiune analizată, obţinerea produselor a generat cheltuieli generale de
administraţie în sumă de 8.480 lei. Se alege, pentru repartizarea lor pe obiecte de
calculaţie, o bază ale cărei valori sunt: la produsul A = 2.060 lei; la produsul B =
800 lei şi la produsul C = 1.340 lei.
Să ne reamintim...
Etape metodologice:
a) calculul ponderii bazei de repartizare corespunzătoare fiecărui obiect de
calculatie fată de total bază;
b) Procentele obţinute se aplică asupra cheltuielilor care fac obiectul repartizării
(Chr), determinându-se cotele de cheltuieli indirecte de producţie ce revin
fiecărui obiect de calculaţie
Important! Forma clasică sau a cifrelor relative de structură a procedeului
suplimentării determină aceleaşi rezultate privind cota de cheltuieli ce revine
fiecărui obiect de calculaţie.
92
M3.U1.5. Rezumat
Conform practicii actuale, cheltuielile indirecte, indiferent de conţinutul şi natura
lor, sunt repartizate la sfârşitul lunii în scopul obţinerii costului pe produs, lucrare,
serviciu, semifabricat sau comandă, în structura acestora.
Metodologic, cheltuielile indirecte se repartizează pe baza procedeului
suplimentării, majorării sau adăugirii de cote de cheltuieli.
Procedeul presupune alegerea convenţională a unui element ce îndeplineşte funcţia
de criteriu, cheie sau bază de repartizare şi care asigură un raport de cauzalitate cu
cheltuiala de repartizat.
Pe baza criteriilor de repartizare se calculează coeficienţii de suplimentare Ks,
raportând cheltuielile indirecte de repartizat la mărimea totală a bazei de repartizat
(bj) aleasă şi care se obţine prin însumarea bazelor sau criteriilor individuale (bj).
Coeficienţii stabiliţi se ponderează cu mărimea criteriilor individuale aferente
produselor, lucrărilor sau serviciilor, indiferent de gradul de finisare a acestora,
obţinându-se cota din cheltuielile indirecte ce s-a repartizat la acest nivel.
Procedeul în sine, indiferent de varianta aplicată, este simplu. Se impun însă
anumite precizări în ceea ce priveşte ordinea de repartizare şi criteriile utilizate
pentru repartizarea acestora, după cum urmează [IAC, DRA, 1998]:
► cheltuielile de achiziţie (aprovizionare şi stocare), limitate la nivelul
subdiviziunii administrative (depozite sau magazii de materiale), inclusiv
cheltuielile cu întreţinerea funcţionarea aparatului de aprovizionare, precum şi a
bazei tehnico-materiale corespunzătoare, se repartizează pe produse în funcţie de
valoarea materialelor consumate;
► cheltuielile indirecte de producţie (denumite şi de prelucrare sau de fabricaţie)
se repartizează asupra produselor, semifabricatelor, comenzilor, lucrărilor sau
serviciilor executate în cursul lunii, după actuala concepţie, proporţional cu
valoarea: costurilor directe înregistrate, a salariilor directe, materialelor directe, a
cantităţilor obţinute din fiecare tip etc., în raport de specificul ramurii şi
particularităţile procesului tehnologic;
►cheltuielile administrative şi financiare (dobânzile bancare la întreprinderile cu
ciclu lung de fabricaţie) se repartizează pe aceiaşi purtători de costuri, ca şi
celelalte cheltuieli indirecte, proporţional cu costul de producţie (de fabricaţie sau
93
de secţie) determinat;
► cheltuielile de distribuţie se repartizează asupra produselor fabricate şi destinate
vânzării, proporţional cu nivelul costurilor de producţie sau a cantităţilor vândute,
în raport de natura producţiei.
M3.U1.6. Test de evaluare a cunoştinţelor

1. O întreprindere realizează trei sortimente de produse în trei secţii.
Dispuneţi de următoarele date privind cheltuielile indirecte de producţie şi bazele
de repartizare ale acestora pe produse:
Secţia I Secţia II Secţia III

Cheltuieli indirecte 15.000 u.m. 8.000 u.m. 5.000 u.m.
Bazele de repartizare 3.000 u.m. 400 u.m. 5.000 u.m.
-A 1.500 u.m. 250 u.m. -
-B 500 u.m. - 2.000 u.m.
-C 1.000 u.m. 150 u.m. 3.000 u.m.
Care sunt cotele cheltuielilor indirecte de producţie repartizate asupra produselor
şi înregistrările contabile aferente ?
2. O întreprindere fabrică trei produse în două secţii. Se cunosc următoarele

informaţii privind cheltuielile indirecte de producţie şi bazele de repartizare ale
acestora pe produse:
Secţia I Secţia II
Cheltuieli indirecte 5140u.m. 4360 u.m.
Baza de repartizare 3800 u.m. 2800 u.m.
-X- 1200 u.m. 1500 u.m.
-Y- 1800 u.m. -
-Z- 800 u.m. 1300 u.m.
Care sunt cotele cheltuielilor indirecte de producţie repartizate asupra produselor şi înregistrările contabile
aferente ?
Temă de control
O întreprindere fabrică trei produse în două secţii. Se cunosc următoarele
informaţii privind cheltuielile indirecte de producţie şi bazele de repartizare ale
acestora pe produse:
Secţia I Secţia II
Cheltuieli indirecte 5140u.m. 4360 u.m.
Baza de repartizare 4200 u.m. 6000 u.m.
-X- 1700 u.m. 2540 u.m.
-Y- 1340 u.m. -
-Z- 1160 u.m. 3460 u.m.
Care sunt cotele cheltuielilor indirecte de producţie repartizate asupra produselor

şi înregistrările contabile aferente ?
94
PROCEDEE DE DELIMITARE A CHELTUIELILOR
DE PRODUCŢIE ÎN VARIABILE ŞI FIXE
Cuprins
M3.U2.1. Introducere....................................................................................................95
M3.U2.3. Procedeul celor mai mici pătrate...................................................................96
M3.U2.4. Procedeul punctelor de maxim şi minim.....................................................101
M3.U2.5. Rezumat.......................................................................................................102
În activitatea practică, de analiză şi previzionare, este necesară exprimarea în valoare

absolută a cheltuielilor fixe şi variabile, motiv pentru care apare necesară separarea
acestora din costul total.
Separarea părţii variabile de partea fixă se poate face pentru un cost de producţie,
pentru un centru de analiză (loc de cheltuială) operaţional, sau pentru ansamblul
cheltuielilor întreprinderii, în funcţie de scopul urmărit.
Pentru separarea cheltuielilor variabile şi fixe pot fi utilizate mai multe metode, şi
anume :
1. Separarea cheltuielilor variabile şi fixe în raport de comportamentul
cheltuielilor, aprioric cunoscut.
Această metodă este aplicabilă anumitor genuri de cheltuieli care îşi păstrează
comportamentul în timp, cum ar fi: amortizarea clădirilor şi echipamentelor, salariile
personalului TESA şi cheltuiele sociale aferente, primele de asigurare, impozitele şi
taxele, cunoscute în calitate de cheltuieli fixe; consumurile de materii prime şi
materiale auxiliare directe, manopera directă, consumurile de energie şi combustibil
tehnologic, cunoscute în calitate de cheltuieli variabile.
2. Separarea cheltuielilor variabile şi fixe prin analize pe bază de studiu tehnic
Această metodă este mai rar utilizată şi numai în cazul în care nu se justifică munca
de analiză a fiecărei cheltuieli în parte. De regulă, această metodă este aplicabilă
95
cheltuielilor cu întreţinerea şi funcţionarea laboratoarelor, atelierelor de
proiectare sau a costurilor antrenate de existenţa şi funcţio-utilajelor productive în
mod individual (de exemplu, le antrenate de funcţionarea unui motor).
3. Separarea cheltuielilor variabile şi fixe pe bază de studii statistice a datelor
contabile
Această metodă este utilizată pentru determinarea relaţiei care există între
cheltuielile înregistrate în timpul unei anumite perioade şi nivelul acţtivităţii
corespunzătoare.
Această categorie de metode se diferenţiază în raport de comportamentul
cheltuielilor, astfel:
- comportament riguros liniar: metoda punctelor extreme şi metoda grafică;-
comportament neliniar al cheltuielilor: metoda celor mai mici pătrate şi metoda
grafică.

După studierea acestei unităţi de învăţare, studentul va fi în măsură:
- să explice necesitatea delimitării acestor categorii de cheltuieli;
- să explice diferitele metode de separare a cheltuielilor în variabile şi fixe;
- să aplice în practică metoda celor mai mici mătrate şi metoda punctelor de maxim
şi minim;
- să cunoască şi să înţeleagă trăsătura cheltuielilor în funcţie de care se diferenţiază
metodele mai sus amintite.
M3.U2.3. Procedeul ( metoda) celor mai mici pătrate
Presupune parcurgerea următoarelor etape:

1. Determinarea volumului mediu al producţiei pentru perioada luată în calcul, astfel:
∑Qt
t =1
Q=
n
unde:
Q = volumul mediu al producţiei;
96
Q= volumul producţiei dintr-o perioadă de gestiune;
t= perioada de gestiune (luna, trimestrul, anul);
n= numărul perioadelor de gestiune luate în calcul.
2. Calculul cheltuielilor medii pentru perioada luată în calcul, astfel:

n
∑Ch t
t =1
Ch =
n
unde:
Ch =cheltuielile medii
Ch
= cheltuielile dintr-o perioada de gestiune
3. Determinarea abaterii volumului producţiei din fiecare perioadă de gestiune luată

în calcul, faţă de volumul mediu al producţiei astfel:
X t = Qt −Q,
unde:
X = abaterea volumului producţiei faţă de volumul mediu al acesteia
4. Calculul abaterii cheltuielilor de producţie din fiecare perioadă de gestiune luată în

calcul faţă de volumul mediu al cheltuielilor, astfel:
Yt = Ch t −Ch
unde:
Y = abaterea cheltuielilor de producţie faţă de nivelul mediu al acestora
5. Calculul cheltuielilor variabile unitare, astfel:
∑ ( XY ) t
t =1
chv = n
∑ X t2
t =1
unde:
chv= cheltuieli variabile unitare;
XY = produsul abaterilor dintre volumul producţieişi cheltuielile de producţie;
X2 = abaterea pătratică a volumului producţiei.
6. Calculul cheltuielilor variabile totale aferente unei perioade de gestiune luată în
calcul, astfel:
Chv t = Q • Chv
97
unde Chv = cheltuieli variabile totale.
7. Calculul cheltuielilor fixe, astfel:

Chf = Ch t − Chv t ,
în care:
Chf = cheltuieli fixe;
Ch = Cheltuieli totale de producţie
8. Calculul cheltuielilor de producţie standard pentru o perioadă de gestiune viitoare:
Chs = Chf + ( chv • Qs )
în care:
Chs = cheltuieli standard;
Qs = volumul producţiei standard.
Exemple:
În tabelul următor se prezintă situaţia producţiei fabricate şi a cheltuielilor totale
la o întreprindere.
Situaţia producţiei fabricate şi a cheltuielilor totale la întreprindere
Nr crt Luna Producţia fabricată Cheltuieli totale

1 Ian. 120 20100
2 Feb. 118 19890
3 Mar. 145 22725
4 Apr. 160 24300
5 Mai. 180 26400
6 Iun. 150 23250
7 Iul. 165 24825
8 Aug. 159 24195
9 Sep. 190 27450
10 Oct. 220 30600
11 Nov. 250 33750
12 Dec. 219 30495
Total 2076 307890
Se cere:
- Determinarea cheltuielilor fixe şi variabile aferente producţiei de 190 buc
- Determinarea cheltuielilor standard aferente producţiei de 260 buc.
REZOLVARE:
a) producţia medie
98
12
∑ Qt 2076
t =1
Q= = = 173 buc
12 12
b) cheltuiala medie
12
∑Ch t 307 .980

t =1
Ch = = = 25 .665
12 12
c) abaterea volumuluiproducţiei de la producţia medie ( x = Qt −Q ),
d) abaterea cheltuielilor de cheltuiala medie ( y = Ch t −Ch )
c) determinarea costului variabil mediu
(Q )( )
n
∑x ∗ y = ∑ t t − Q Ch − Ch
t =1
CVM =
∑x2 ∑(Qt − Q )
n
2
t =1
Luna x = Q t −Q y = Ch t −Ch x2 x•y

Ian. -53 -5565 2809 294945
Feb. -55 -5775 3025 317625
Mar. -28 -2940 784 82320
Apr. -13 -1365 169 17745
Mai. +7 735 49 5145
Iun. -23 -2415 529 55545
Iul. -8 -840 64 6720
Aug. -14 -1470 196 20580
Sep. +17 1785 289 30345
Oct. +47 4935 2209 231945
Nov. +77 8085 5929 622545
Dec. +46 4830 2116 222180
Total 0 0 18168 1907640
19076040
CVM = = 105 um / buc
18168
Cheltuielile variabile aferente producţiei de 190 buc
CV = CVM ∗ Qt = 105 ∗190 = 19950
Cheltuielile fixe aferente producţiei de 190 buc
CF = CT − CV = 27450 − 19950 = 7500
Cheltuielile standardaferente producţiei de 260 buc.
CT s = CF + CVM ∗ Q s = 7500 +105 ∗ 260 = 34800
Sursa: Firescu Victoria, Contabilitatea de gestiune, Editura Economică,
Bucureşti, 2006, p.62
1 O întreprindere prezintă datele din tabelul alăturat.
PERIOADA PRODUCŢIA Q CH. INDIRECTE Ch.
99
(luna) (ore) (u.m.)
1 ) Ianuarie 2.200 52.000
2) Februarie 1.900 49.000
3) Martie 2.000 50.000
4) Aprilie 1.500 45.000
5) Mai 1.200 40.000
6) Iunie 1.800 48.000
Conform procedeelor de delimitare a cheltuielilor indirecte de producţie, în

cheltuieli variabile şi fixe (metoda celor mai mici pătrate), să se determine
cheltuielile standard ale lunii iulie, în condiţiile unei producţii preconizate de
2.500 ore.
Să ne reamintim...
Procedeul ( metoda) celor mai mici pătrate
Etape metodologice:
1. Determinarea volumului mediu al producţiei pentru perioada luată în calcul;
2. Calculul cheltuielilor medii pentru perioada luată în calcul;
3. Determinarea abaterii volumului producţiei din fiecare perioadă de gestiune
luată în calcul, faţă de volumul mediu al producţiei;
4. Calculul abaterii cheltuielilor de producţie din fiecare perioadă de gestiune
luată în calcul faţă de volumul mediu al cheltuielilor;
5. Calculul cheltuielilor variabile unitare;
6. Calculul cheltuielilor variabile totale aferente unei perioade de gestiune luată
în calcul;
7. Calculul cheltuielilor fixe;
8. Calculul cheltuielilor de producţie standard pentru o perioadă de gestiune
viitoare.
M3.U2.4. Procedeul punctelor de maxim şi minim
Etape:
1. Calculul cheltuielilor variabile unitare, astfel:
100
Ch max − Ch min
chv = ;
Q max − Q min
în care:
Chmax=cheltuielile maxime dintr-o perioadă de gestiune luată în calcul;
Chmin= cheltuielile minime dintr-o perioadă de gestiune luată în calcul;
Qmax = producţia maximă dintr-o perioadă de gestiune luată în calcul;
Qmin = producţia minimă dintr-o perioadă de gestiune luată în calcul.
2. Calculul cheltuielilor fixe ale unei perioade de gestiune oarecare:
Chf = Ch − ( chv • Qt )
Restul etapelor, ce trebuie parcurse, sunt identice cu cele de la procedeul celor mai
mici pătrate.
Exemple
În tabelul următor se prezintă situaţia producţiei fabricate şi a cheltuieliloe totale

la o întreprindere.
Situaţia producţiei fabricate şi a cheltuielilor totale la întreprindere

1 Ian. 120 20100
2 Feb. 118 19890
3 Mar. 145 22725
4 Apr. 160 24300
5 Mai. 180 26400
6 Iun. 150 23250
7 Iul. 165 24825
8 Aug. 159 24195
9 Sep. 190 27450
10 Oct. 220 30600
11 Nov. 250 33750
12 Dec. 219 30495
Total 2076 307890
Se cere:
- Determinarea cheltuielilor fixe şi variabile aferente producţiei de 190 buc
- Determinarea cheltuielilor standard aferente producţiei de 260 buc utilizând
metoda punctelor de maxim şi minim
Rezolvare:
Ch max − Ch min 33750 − 19890 13860
chv = = = = 105 u.m. / buc ;
Qmax − Qmin 250 − 118 132
101
Restul etapelor sunt identice procedeului celor mai mici pătrate.
1 O întreprindere prezintă datele din tabelul alăturat.
PERIOADA PRODUCŢIA Q CH. INDIRECTE Ch.

(luna) (ore) (u.m.)
1 ) Ianuarie 2.200 52.000
2) Februarie 1.900 49.000
3) Martie 2.000 50.000
4) Aprilie 1.500 45.000
5) Mai 1.200 40.000
6) Iunie 1.800 48.000
Conform procedeelor de delimitare a cheltuielilor indirecte de producţie, în

cheltuieli variabile şi fixe (metoda punctelor de maxim şi minim), să se determine
cheltuielile standard ale lunii iulie, în condiţiile unei producţii preconizate de
3.000 ore.
Să ne reamintim...
Procedeul punctelor de maxim şi minim
Etape:
1. Calculul cheltuielilor variabile unitare
2. Calculul cheltuielilor fixe ale unei perioade de gestiune oarecare
M3.U2.5. Rezumat
Necesitatea exprimării în valoare absolută a cheltuielilor variabile şi fixe impune

separea acestora din costul total. Astfel, pentru delimitarea acestora pot fi
utilizate mai multe metode, şi anume :
1. Separarea cheltuielilor variabile şi fixe în raport de comportamentul
cheltuielilor, aprioric cunoscut.
102
2. Separarea cheltuielilor variabile şi fixe prin analize pe bază de studiu tehnic
3. Separarea cheltuielilor variabile şi fixe pe bază de studii statistice a datelor
contabile.
Această categorie de metode se diferenţiază în raport de comportamentul
cheltuielilor, astfel:
- comportament riguros liniar: procedeul (metoda) punctelor extreme şi metoda
grafică.
- comportament neliniar al cheltuielilor: procedeul (metoda) celor mai mici
pătrate şi metoda grafică.
1. Cheltuielile indirecte de producţie ocazionate de activitatea unei secţii

principale de producţie şi producţia obţinută în semesstrul al II-lea au avut
următoarea evoluţie:

1 Iul. 55800 9180
2 Aug. 54000 9000
3 Sep. 63900 9990
4 Oct. 72000 10800
5 Nov. 81000 11700
6 Dec. 70200 10620
Total 396900 61290
Se cere:
Să se determine cheltuielile indirecte de producţie standard ce vor fi ocazionate de
producţia lunii ianuarie a anului următor care va fi de 88200 ore, folosind ambele
procedee de separare a cheltuielilor de producţie în variabile şi fixe.
2. Într-o întreprindere industrială, cheltuielile indirecte de producţie ocazionate de

activitatea unei secţii principale şi producţia obţinută au înregistrat următoarea
evoluţie:
Nr crt Luna Producţia fabricată (ore) Cheltuieli totale

1 Ian. 27900 4590
2 Febr. 27000 4500
103
3 Mar. 31950 4995
4 Apr. 36000 5400
5 Mai. 40500 5850
6 Iun. 35100 5310
Total 198530 30645
Se cere:
Să se determine cheltuielile indirecte de producţie standard ce vor fi ocazionate de
producţia lunii iulie a anului următor care va fi de 44100 ore, folosind ambele
procedee de separare a cheltuielilor de producţie în variabile şi fixe.

PROCEDEE DE EVALUARE ŞI CALCULARE A
104
COSTURILOR PRIVIND PRODUCŢIA DE FABRICAŢIE
INTERDEPENDENTĂ
Cuprins
M3.U3.1. Introducere..................................................................................................105
M3.U3.3. Procedeul calculelor iterative (reiterării).................................................... 107
M3.U3.4. Procedeul algebric.......................................................................................111
M3.U3.5. Rezumat.......................................................................................................112
Aceasta grupă de procedee este specifică în mod deosebit secţiilor auxiliare din
cadrul întreprinderii, fără a fi exclusă posibilitatea apariţiei unor prestaţii reciproce
şi între secţiile principale de producţie, aşa cum este cazul industriei
clorosodicelor.
Secţiile auxiliare au ca obiect principal să execute anumite produse sau servicii
necesare secţiilor de bază ale întreprinderii. Astfel, ele furnizează curent electric,
abur, apă, execută diferite lucrări de reparaţii, confecţionează SDV-ri, ambalaje,
prestează servicii de transport etc.
Sub aspectul organizării şi tehnologiei, producţia secţiilor auxiliare poate fi :
► omogena, atunci când se obţine un singur produs sau serviciu, aşa cum este
cazul producţiei de energie electrică, apă, abur, serviciul de transport etc, iar la
sfârşitul lunii nu apare producţie în curs de excuţie;
► eterogenă, atunci când producţia se compune dintr-o gamă mai largă de
produse, lucrări sau servicii realizate în cadrul aceleiaşi secţii. În acest tip de
producţie se încadrează atelierul de întreţinere şi reparaţii, secţia de SDV-uri,
matriţe, ambalaje etc. La sfârşitul perioadei îşi poate face apariţia producţia în curs
de execuţie aferentă produselor sau lucrărilor nefinalizate. Deşi producţia secţiilor
auxiliare este destinată în principal deservirii activităţii de bază şi administrative a
întreprinderii, există posibilitatea ca o parte din aceasta să se consume de secţiile
producătoare însăşi, o parte să se consume de celelalte secţii auxiliare între care au
105
loc livrări reciproce (de energie, de apă, abur, lucrări de reparaţii ş.a.m.d.) şi,
uneori, o parte din producţia acestor secţii să fie destinată livrării către alte
întreprinderi.
Se pune aşadar problema cunoaşterii nivelului cheltuielilor la care se face
decontarea producţiei secţiilor auxiliare, dată fiind încorporarea acestora în
costurile celorlalte locuri de cheltuieli la care se urmăresc şi se analizează costurile
conform unor bugete dc cheltuieli elaborate în acest sens.
În esenţă, este vorba de determinarea unui cost unitar al producţiei sau activităţii
realizate, scop în care apare necesară alegerea „unităţii de lucru” sau de măsură a
activităţii şi care, în anumite situaţii, poate uşura ansamblul lucrărilor de calculaţie
prin transformarea caracterului eterogen al producţiei în caracter omogen al
acesteia.
În acest sens, apreciem că :
♦ la nivelul secţiilor omogene, unitatea de lucru poate corespunde expresiei fizice a
producţiei (kWh, tkm, Gcal, m etc), de unde se suprapune cu însuşi costul pe
unitatea de produs obţinut;
♦ la nivelul secţiilor eterogene, unităţile de lucru sunt diferenţiate pe feluri de
activităţi: ore-muncitori sau ore-maşină (la atelierul mecanic, SDV-uri, matriţe),
unităţi de produse lucrate (secţia de ambalaj) sau expediate (secţia de expediţie),
volume prelucrate etc. De precizat că în practica unităţilor din ţara noastră nu s-au
utilizat astfel de unităţi de măsură a activităţii, ci s-a procedat şi se procedează la o
calculaţie propriu-zisă şi de decontare a producţiei pe destinaţiile corespunzătoare,
la nivelul costului efectiv, ceea ce dă o notă în plus de tardivitate a lucrărilor de
calculaţie şi la un volum sporit de lucru.
Problema pusă în discuţie se tratează în mod diferit, în funcţie de natura producţiei
secţiei auxiliare şi de destinaţia acesteia, aspect pe care îl vom descrie aşa cum îl
regăsim în practica ţării noastre la ora actuală.
După studierea acestei unităţi de învăţare, studentul va fi în măsură:

- să aplice procedeul reiterării pentru producţia de fabricaţie interdependentă;
-să aplice precedeul calculului algebric;
106
-să dezvolte scheme logice pentru etapele de calculaţie ale procedeelor studiate.
-să realizeze corelaţii privind etapa 2 de calculaţie a costului de producţie utilizând
conturile de gestiune.
M3.U3.3. Procedeul calculelor iterative (reiterării)
Etape:
1. Determinarea raportului între cantităţile de produse livrate celorlalte secţii luate
separat şi totalul producţiei fabricate de către secţia furnizoare, astfel:
qj
Kj =
Q
în care:
K = mărimea raportului dintre cantitatea de produse livrată unei secţii şi totalul
producţiei fabricate de secţia furnizoare;
j = secţia primitoare;
q = cantitatea de produse livrată unei secţii în cazuş prestaţiilor reciproce;
Q = cantitatea de produse fabricată de secţia furnizoare.
C j = K j • Chf
în care:
C = costul prestaţiei primite;
Chf = cheltuielilew iniţiale în cazul primei secţii furnizoare, iar pentru secţiile
următoare, la cheltuielile iniţiale se adaugă costul prestaţiei primite de la prima secţie ş.a.m.d.
Calculele de preluare se întocmesc până când rezultatele obţinute prin înmulţire reprezintă
valori neglijabile, valori mici.
3. Cotele de cheltuieli, astfel determinate, se scad din cheltuielile secţiei furnizoare şi
se adaugă la cheltuielile secţiei primitoare.
4. Calculul costului producţiei destinate celorlalte sectoare de activitate, astfel:
SFD j
Cj = ,
q as
107
în care:
C = costul producţiei destinată altor secţii;
j = produsul;
SFDj = soldul final debitor al contului de cheltuieli;
qas = cantitatea de producţie livrată altor secţii.
Exemple
Într-o întreprindere există trei secţii auxiliare A, B,C - care îşi prestează reciproc
servicii, alături de serviciile destinate secţiilor de bază şi sectorului administrativ,
aşa cum se observă din următorul tabel:
Tabelul nr. M3.U3.1 Tabloul prestaţiilor reciproce dintre secţiile auxiliare

Secţie Cant. prod. Chelt Destinaţia producţiei
furnizoare obţinută iniţiale A B C Alte secţii
(mii lei)
A 1000 5000 - 100 200 700
B 500 2000 20 - 15 665
C 200 800 10 40 - 150
Pentru aplicarea reiterării, se vor determina ponderile producţiilor livrate de

fiecare secţie, în sistemul prestaţiilor reciproce, faţă de totalul producţiei obţinute:
- Secţia A livrează pentru: B 100/1000= 0,1
C = 200/1000= 0,2
- Secţia B livrează pentru: A=20/500=0,04
C=15/500=0,03
- Secţia C livrează pentru: A=10/200=0,05
B=40/200=0,2
Cu ajutorul acestor ponderi efectuăm calculele de decontare, utilizând în acest
scop situaţiile de colectare şi repartizare, conform următoarelor tabele:
După cum se observă, au fost necesare trei runde de calcul, deoarece după prima
rundă la secţia A au apărut cheltuieli în valoare de 194, iar la secţia B de 375 şi
care devin nesemnificative numai după runda a treia, respectiv 0,7 la secţia A şi
de 0,9 la secţia B.
Tabelul nr. M3.U3.2. Prima rundă de calcule
Secţie Secţii beneficiare Total
108
furnizoar A B C
e
A - 0,1x5000=500 0,2x5000=1000 1500
B 0,04x(2000+500)=10 - 0,03x(2000+500 175
0 )
=75
C 0,05x(800+1000+75) 0,02x(800+75+1000 - 469
=94 )
=375
Total 194 875 1075 -
Tabelul nr. M3.U3.3. A doua iteraţie de calcule

furnizoar A B C
e
A - 0,1x194=19 0,2x194=39 58
B 0,04x(375+19)=16 - 0,03x(375+19)=1 28
2
C 0,05x(39+12)=3 0,02x(39+12)=10 - 13
Total 19 29 51 -
Tabelul nr. M3.U3.4. A treia iteraţie de calcule

furnizoar A B C
e
A - 0,1x19=2 0,2x19=4 6
B 0,04x(10+2)=0,5 - 0,03x(10+2)=0,4 0,9
C 0,05x(4+0,4)=0,2 0,02x(4+0,4)=0,9 - 1,1
Total 0,7 2,9 4,4 -
În consecinţă, după cum observăm, întotdeauna se cunosc şi se iau în calcul
cheltuielile decontate de secţiile anterioare, dar nu se cunosc cheltuielile
decontate de secţiile ulterioare care intră în decontare.
După parcurgerea acestor iteraţii de calcul, se trece la stabilirea costului unitar cu
care se decontează producţia destinată altor secţii, utilizând formula:
Ch i + Ch p − Ch l
Cu =
Q− ∑q l
Unde:
Chi = cheltuielile iniţiale ale secţiei auxiliare furnizoare, înregistrate înainte de
începerea decontărilor reciproce;
Chp = cheltuielile aferente producţiei preluate în sistemul prestaţiilor reciproce;
Chl = cheltuieli aferente producţiei livrate în sistemul prestaţiilor reciproce.
Q = cantitate de producţie obţinută de secţia auxiliară furnizoare şi destinată
decontărilor către alte secţii auxiliare beneficiare
ql = cantitatea de producţie livrată de secţia auxiliară furnizoare în sistemul
prestaţiilor reciproce.
109
Pentru secţia A, calculul este:
5000 + (194 +19 + 0,7 ) − (1500 + 58 + 6 )
Cu = = 5,213857
1000 − (100 + 200 )
În mod similar se determină costul unitar şi pentru producţia celorlalte două
secţii.
Sursa: adaptat după Constantin Iacob, Mihaela Drăcea, Contabilitate analitică şi
de gestiune, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1998, p. 100.
Să se calculeze costul unitar al producţiei de fabricaţie interdependentă prin

procedeul reiterării în cazul unei întreprinderi în care funcţionează următoarele
secţii auxiliare: centrala de apă (CA), centrala termică (CT), staţia tehnică (ST).
Situaţia cheltuielilor de producţie, a producţiei obţinute şi destinaţia acesteia se
prezintă în tabelul următor:
Tabelul nr. M3.U3.5. Tabloul prestaţiilor reciproce dintre secţiile auxiliare

furnizoare obţinută iniţiale ST CT SC Alte secţii
(mii lei)
ST 240.000 1.800.000 - 43200 24000 172800
Kwh
CT 1200 t 1.200.000 48 - 108 1044
SC 192000 mc 480.000 9600 153600 - 28800
Să ne reamintim...
Procedeul calculelor iterative (reiterării)
Etape de parcurs:
1. Determinarea raportului între cantităţile de produse livrate celorlalte secţii
luate separat şi totalul producţiei fabricate de către secţia furnizoare
3. Cotele de cheltuieli, astfel determinate, se scad din cheltuielile secţiei
furnizoare şi se adaugă la cheltuielile secţiei primitoare.
4. Calculul costului producţiei destinate celorlalte sectoare de activitate, astfel:
Ch i + Ch p − Ch l
Cu =
Q− ∑q l
110
Unde:
Chi = cheltuielile iniţiale ale secţiei auxiliare furnizoare, înregistrate înainte de
începerea decontărilor reciproce;
Chp = cheltuielile aferente producţiei preluate în sistemul prestaţiilor reciproce;
Chl = cheltuieli aferente producţiei livrate în sistemul prestaţiilor reciproce.
Q = cantitate de producţie obţinută de secţia auxiliară furnizoare şi destinată
decontărilor către alte secţii auxiliare beneficiare
ql = cantitatea de producţie livrată de secţia auxiliară furnizoare în sistemul
prestaţiilor reciproce.
M3.U3.4. Procedeul calculului algebric
Este pus în practică cu ajutorul unui sistem de ecuaţii liniare, astfel:

1. Se consideră costul unitar al producţiei de fabricaţie interdependentă a diferitelor
secţii sau ateliere ca o necunoscută şi se notează convenţional cu x, y, z, etc.
2. Se alcătuieşte sistemul de ecuaţii, astfel: producţia realizată de fiecare secţie,
evaluată conform costului său unitar, care este o necunoscută, este egală cu cheltuielile iniţiale
ale secţiei producătoare înregistrate până în momentul începerii decontărilor reciproce, la care
se adaugă prestaţiile primite de la celelalte secţii, evaluate conform costului unitar al lor care,
de asemenea, este necunoscut.
3. Se simplifică sistemul de ecuaţii.
Exemple
Reluând exemplul anterior, rezolvat, în care sistemul de corelaţii este prezentat
în tabelul nr 3, şi atribuind celor trei secţii, în ordinea înscrierii lor în tabel,
necunoscutele x, y, z, se ajunge la următorul sistem de ecuaţii
1000x = 5000+ 20y+10z
500y = 2000+100x+40z
200z = 800+200x+15y
Rezolvarea conduce la o valoare pentru x =5,08160, ceea ce reprezintă un calcul
mult mai exact decât cel determinat conform procedeului reiterării.
111
Să se calculeze costul unitar al producţiei de fabricaţie interdependentă prin
procedeul calcului algebric în cazul unei întreprinderi în care funcţionează
următoarele secţii auxiliare: centrala de apă (CA), centrala termică (CT), staţia
tehnică (ST).
furnizoare obţinută iniţiale ST CT SC Alte secţii
(mii lei)
ST 240.000 1.800.000 - 43200 24000 172800
Kwh
CT 1200 t 1.200.000 48 - 108 1044
SC 192000 mc 480.000 9600 153600 - 28800
Să ne reamintim...
Procedeul calculului algebric presupune parcurgerea următoarelor etape:
1. Se consideră costul unitar al producţiei de fabricaţie interdependentă a
diferitelor secţii sau ateliere ca o necunoscută şi se notează convenţional cu x, y,
z, etc.
2. Se alcătuieşte sistemul de ecuaţii,
3. Se simplifică sistemul de ecuaţii
M3.U3.5. Rezumat
Procedele de calcul privind producţia de fabricaţie interdependentă sunt utilizate
în întreprinderile cu activitate industrială în care au loc livrări reciproce de
produse, lucrări, servicii între secţii sau ateliere, pentru nevoile lor de producţie.
Calcularea costurilor se poate efectua cu ajutorul următoarelor procedee:
- procedeul calculelor iterative;
- procedeul algebric;
- procedeul elaborării calculaţiilor pentru fiecare produs, fără a lua în calcul
prestaţiile reciproce (folosit mai ales în antecalculaţii);
- procedeul evaluării prestaţiilor reciproce dintre secţii sau ateliere la cost
prestabilit (costul standard, normat sau costul efectiv din perioada precedentă).
Acest procedeu se poate folosi numai în cazul secţiilor sau atelierelor cu
112
producţie omogenă;
1. O societate comercială are trei secţii auxiliare: centrala termică (CT), centrala
electrică (CE) şi centrala de apă (CA).

furnizoare obţinută iniţiale CE CT CA Alte secţii
(mii lei)
CE 42.000 Kw 147.000 - 6006 8400 27600
CT 400 Gcal 13.400 50 - 200 150
CA 8000 mc 88.600 696 1304 - 3300
Să se determine, utilizând preocedeul reiterării şi al calculelor algebrice, costul

unui Kw, Gcal, şi al unui mc de apă.
2. Decontarea prestaţiilor reciproce dintre secţiile auxiliare se bazează pe următorul procedeu:

a) procedee de delimitare a cheltuielilor c) procedeul calculului algebric
de producţie în variabile şi fixe
b) procedeul celor mai mici pătrate d) procedeul punctelor de maxim şi
munim
Răspuns: 1. 4,0039 lei/Kwh; 156,18005 lei/Gcal; 19,18150 lei/mc ; 2. c)

PROCEDEE DE CALCUL AL COSTULUI PE
UNITATEA DE PRODUS
Cuprins
M3.U4.1. Introducere..................................................................................................114
M3.U4.3. Procedeul diviziunii simple........................................................................115
M3.U4.4. Procedeul cantitativ....................................................................................116
M3.U4.5. Procedeul indicilor de echivalenţă..............................................................119
113
M3.U4.6. Procedeul echivalării cantitative a produsului secundar cu produsul
principal.......................................................................................................................124
procedeul valorii rămase)........................................................................................... 127
M3.U4.8. Rezumat.......................................................................................................130
Determinarea costului unitar se realizează în mod diferenţiat, în funcţie de numărul

produselor fabricate, de importanţa şi caracterul lor, de legătura care există între
produse şi cheltuielile de producţie. În principiu, costul unitar se determină ca raport
între suma cheltuielilor colectate şi cantitatea de produse obţinute. În practică, în
activitatea întreprinderilor pot apărea situaţii diverse, întrucât producţie perfect
omogenă întâlnim la un număr restrâns de activităţi.
Prin urmare, modelul de calcul al costului, denumit şi procedeul diviziunii simple se
foloseşte mai rar, el fiind utilizat frecvent în combinaţii cu alte procedee. În funcţie
de particularităţile procedeului tehnologic şi structurii de producţie, se pot utiliza o
serie de procedee adecvate, care în ultimă instanţă se reduc la procedeul diviziunii
simple.
După studierea acestei unităţi de învăţare, studentul va fi în măsură :

-să explice metodele de determinare a costului pe unitatea de produs;
-să aplice, în practică, aceste metode, în funcţie de tipul producţiei derulate de
întreprinderea în cauză.
- să dezvolte capacitatea de a combina procedeul diviziunii simple cu alte procedee.
- să înţeleagă necesitatea utilizării practice a acestor procedee de calcul.
M3.U4.3. Procedeul diviziunii simple
114
Procedeul diviziunii simple se aplică în întreprinderile cu producţie perfect omogenă,
ceea ce presupune utilizarea lui mai rar, dar foarte frecvent apare folosit în combinaţii cu alte
procedee. Altfel spus, în raport de particularităţile procesului tehnologic şi structurii
producţiei, pentru calculul costului se folosesc o serie de procedee adecvate, dar care, se reduc
în final la procedeul diviziunii simple.
Se aplică în cazul producţiei perfect omogene, astfel:
n
∑Ch i
i =1
C= ,
Q
în care:
C = costul unitar;
Ch = cheltuielile de producţie pe articole de calculaţie;
i = articolul de calculaţie;
Exemple
-Considerăm o societate comercială cu producţie perfect omogenă care
înregistrează cheltuieli în sumă de 190.940 lei
În urma procesului de producţie, rezultă 20.000 t de produs finit. Se cere să se
determine costul unitar pe tona de produs final.
Rezolvare
∑Ch i 190940
i =1
Cu = = = 9,547 lei / produs finit
Q 20 .000
Să se determine costul unitar pe t de produs finit, ştiind că întreprinderea

înregistrează cheltuieli în cuantum de 250.000 lei, o producţie de 20.000 t şi că
producţia realizată este perfect omogenă.
Să ne reamintim...
Costul unitar se determină ca raport între suma cheltuielilor colectate şi cantitatea
de produse obţinute, conform următoarei relaţii:
n
∑Ch i
i =1
C= ,
Q
115
În practică, în activitatea întreprinderilor pot apărea situaţii diverse, întrucât
producţie perfect omogenă întâlnim la un număr restrâns de activităţi, ceea ce
determină utilizarea unor procedee adecvate, care, în final, presupun aplicarea
procedeului diviziunii simple.
M3.U4.4. Procedeul cantitativ
Se utilizează pentru calculul costului unitar în cazul produselor asociate (colaterale,

simultane sau cuplate) care au valori de întrebuinţare apropiate. Acestea sunt considerate
produse principale, iar în cazul unor produse nu se întrebuinţează întreaga cantitate fabricată.
Acest procedeu este specific proceselor tehnologice de fabricare a sodei caustice,
semicocsului, sodării-neutralizării produselor petroliere etc.
În esenţă, procedeul presupune calculul unui cost mediu pe produs cu ajutorul
procedeului diviziunii simple şi recalcularea costului unitar pentru produsele care prezintă
pierderi tehnologice.
Etape:
1. Calculul costului mediu unitar pe produs, pentru întreaga cantitate teoretică
produsă, astfel:
∑Ch i
i =1
C= m
,
∑q j
j =1
în care:
C = costul mediu unitar;
q = cantitatea fabricată din fiecare produs;
i = articolul de calculaţie;
j = felul produselor.
2. Calculul costului unitar efectiv pentru produsele la care intervin pierderi şi nu este
utilizată întreaga cantitate fabricată, astfel:
C •q f
Ce = ,
qu
116
în care:
Ce = costul unitar efectiv;
qf = cantitatea fabricată dintr-un anumit produs;
qu = cantitatea utilizată dintr-un anumit produs.
Exemple
La un combinat chimic, din procesul de producţie, prin combinarea acetilenei cu
acidul clorhidric, rezultă 1000 tone clorură de vinil, 41,6 tone acetilenă şi 58,4
tone acid clorhidric exces de consum care nu a intrat în reacţie. Cu ocazia captării
se pierde 3,846% la acetilenă şi 9.247% la acid clorhidric.
Cheltuielile totale efectuate pentru obţinerea clorurii de vinii au fost de
33.000.000 lei (datele sunt fictive).
Conform calculelor tehnologice, costul mediu va fi:
∑Ch i 33 .000 .000

i =1
C= = = 30 .000 lei / tona
m 1000 + 41 .6 + 58 .4
∑q j
j =1
- pierderile tehnilogice pentru acetilenă: 41,6 t•3,846%=1,6 tone

- pierderile pentru acidul clorhidric: 58,4 t•9,247%=5,4 tone
Costul unitar clorura de vinil Cu= C =30.000 lei/tonă
C ∗q f 30000 ∗ 41,6
- pentru acetilenă: C u = = 31200 lei / tona
qu 41,6 −1,6
30000 ∗58 ,4
- pentru acidul clorhidric: C u = 58 ,4 −5,4 = 33056 ,6 lei / tona
Într-un combinat chimic cheltuielile ocazionate de instalaţia de electroliză a

clorurii de sodiu sunt de 9.018.000 lei, iar producţia obţinută este formată din
200.000 lei t leşie de sodă caustică, 1.000 t hidrogen şi 300.000 t clor. Pe timpul
depozitării produselor intervin pierderi la cantităţile de hidrogen şi clor fabricate,
fiind utilizate 600 t hidrogen şi 250.000 t clor. Determinaţi costul unitar al
fiecărui produs.
Răspuns: 18 lei/t; 30 lei/t; 21,6 lei/t.
117
Să ne reamintim...
Se utilizează pentru calculul costului unitar în cazul produselor asociate
(colaterale, simultane sau cuplate) care au valori de întrebuinţare apropiate.
Acestea sunt considerate produse principale, iar în cazul unor produse nu se
întrebuinţează întreaga cantitate fabricată.
1. Calculul costului mediu unitar pe produs, pentru întreaga cantitate teoretică
produsă;
2. Calculul costului unitar efectiv pentru produsele la care intervin pierderi şi nu
este utilizată întreaga cantitate fabricată.
Într-un combinat chimic cheltuielile ocazionate de instalaţia de electroliză a

clorurii de sodiu sunt de 11.248.000 lei, iar producţia obţinută este formată din
500.000 lei t leşie de sodă caustică, 3.000 t hidrogen şi 200.000 t clor. Pe timpul
depozitării produselor intervin pierderi la cantităţile de hidrogen şi clor fabricate,
fiind utilizate 2.500 t hidrogen şi 160.000 t clor. Determinaţi costul unitar al
fiecărui produs.
Răspuns: 16 lei/t; 19,2 lei/t; 20 lei/t
M3.U4.5. Procedeul indicilor de echivalenţă
Existenţa tehnologiilor de fabricaţie, în condiţiile cărora, din aceeaşi materie primă se

obţin produse care se deosebesc între ele prin format, dimensiuni, proprietăţi tehnologice şi
chimice, face imposibilă identificarea costurilor directe pe fiecare fel de produs în parte. De
regulă, cheltuielile se pot identifica pe grupe de produse, motiv pentru care se pune problema
găsirii unor procedee prin intermediul cărora să se poată diferenţia cheltuielile de producţie pe
feluri de produse.
Aceste aspecte ale determinării costurilor pe unitatea de produs le regăsim în industria
sticlei, geamurilor, sârmei, panificaţiei, marochinăriei, încălţămintei, confecţiilor etc.
În asemenea condiţii, problema care se ridică este omogenizarea producţiei, prin
echivalarea ei cu unul sau mai multe criterii comune tuturor produselor la nivelul căreia se
poate determina un cost convenţional.
118
Procedeul utilizat pentru omogenizarea calculatorie a producţiei poartă numele de
„procedeul indicilor de echivalenţa”.
Clasificarea indicilor de echivalenţă:
a) după modul de calcul:
- indici de echivalenţă calculaţi ca raport direct ;
- indici de echivalenţă calculaţi ca raport invers.
b) după numărul parametrilor (caracteristicilor) care se iau în calcul:
- indici de echivalenţă simpli;
- indici de echivalenţă complecsi;
- indici de echivalenţă agregaţi.
În activitatea practică se aplică indicii de echivalenţă simpli şi complecşi.
Procedeul presupune următoarele etape de calcul:
1. Alegerea parametrilor pentru calculul indicilor de echivalenţă, precum şi a

produsului etalon sau bază de comparaţie:
- la indicii de echivalenţă calculaţi ca raport direct se alege ca bază de comparaţie
oricare dintre cele “n” produse fabricate;
- la indicii de echivalenţă calculaţi ca raport invers se alege drept bază de comparaţie
produsul cu mărimea parametrului cea mai mică deoarece o parte din cheltuielile de
producţie repartizabile (de regulă cele de prelucrare) se află în raport invers proporţional faţă
de mărimea unui anumit parametru care exprimă efortul de producţie.
2. Calculul indicilor de echivalenţă, astfel:

- indici de echivalenţă simpli calculaţi ca raport direct:
Pj
Kj = ;
Pb
- indici de echivalenţă complecşi calculaţi ca raport direct:
P 1j • P j2 • ... • P jn
Kj = ;
Pb • Pb1 • ... • Pbn
- indici de echivalenţă simpli calculaţi ca raport invers:

Pb
Kj = ;
Pj
- indici de echivalenţă complecşi calculaţi ca raport invers:
119
Pb1 • Pb2 • ... • Pbn
Kj =
P j • P 1j • ... • P jn
în care:
Kj = indicele de echivalenţă corespunzător unui produs “j”;
Pj = mărimea parametrului corespunzător produsului pentru care se calculează
indicele de echivalenţă;
Pb = mărimea parametrului corespunzător produsului ales drept bază de comparaţie.
3. Omogenizarea producţiei fabricate prin exprimarea ei în unităţi echivalente, astfel:
n
Qe = ∑( q • K ) j
j =1
în care:
Qe = cantitatea totală de produse exprimată în unităţi echivalente;
q = cantitatea dintr-un produs exprimată în unităţi de măsură fizice;
k = indicele de echivalenţă corespunzător unui produs;
j = felul (numărul) produselor.
4. Calculul costului unei unităţi echivalente, astfel:

n
∑ Chi
i =1
Ce =
Qe
în care:
Ce = costul unei unităţi echivalente de produs;
i = articolul de calculaţie.
5. Calculul costului pe unitatea fizică de produs, astfel:
q ej • C e
Cj = ,
qj
sau
C j = K j •Ce
în care:
C = costul unitar pe produs;
120
j = felul produselor;
qe = cantitatea de produs exprimată în unităţi echivalente;
q = cantitatea de produs exprimată în unităţi fizice.
Exemple
Să presupunem că se realizează trei produse - A, B şi C-pentru care s-au efectuat
cheltuieli în valoare de 717000 lei şi care se diferenţiază între ele prin
următoarele caracteristici tehnice şi economice :
Tabelul nr. M3.U4.1 Datele caracteristice produselor
Cantitate
fizică Caracteristici pe unitatea de produs
Produs obţinută Consum Timp de Ore
specifc (kg) muncă (ore) funcţionare
utilaje (ore)
qi e1 e2 e3
A 2000 0,510 15 18
B 4000 0,600 10 12
C 5000 0,750 12 24
Având în vedere caracteristicile, enumerate, selectând drept bază de raportare

produsul B să se determine costul pe unitatea de produs utilizând procedeul
indicilor de echivalenţă complecşi:
a) determinarea indicilor de echivalenţă
Tabelul nr. M3.U4.2 Indici de echivalenţă
Produs e1 e2 e3 Indici de
echivalenţă
complecşi
A 0,85 1,5 1,5 1,9125
B 1 1 1 1
C 1,25 1,2 2 3
b) determinarea cantităţii în unităţi echivalente

Tabelul nr. M3.U4.3 Determinarea cantităţii în unităţi echivalente
Produs Cantitate Indici de Q în unităţi
echivalenţă echivalente
complecşi
A 2000 1,9125 3825
B 4000 1 4000
C 5000 3 15000
Total 7825
121
d) determinarea costului unitar echivalent
717000
C ue = = 91,63 lei / u.e
7825
e) determinarea costurilor pe unitatea de produs
Tabelul nr. M3.U4.4 Determinarea costurilor unitare

Produs Indici de Cost unitar Cost unitar
echivalenţă echivalent pe produs
complecşi
A 1,9125 91,63 175,24
B 1 91,63 91,63
C 3 91,63 274,89
O societate comercială cu profil producţie realizează trei produse A, B şi C pentru

care s-au efectuat cheltuieli în valoare de 190.625.000 lei şi care se diferenţiază
între ele prin următoarele caracteristici tehnice şi economice:
Produs Cantitate (buc) Consum specific Lungimea

(g) produselor
A 100.000 500 10 cm
B 850.000 800 100 cm
C 600.000 1000 80 cm
Care sunt costurile unitare ale produselor utilizând procedeul indicilor de
echivalenţă complecşi calculaţi ca raport invers şi luând ca produs etalon
produsul A?
Răspuns: 1000 lei; 62,5 lei; 62,5 lei.;
Să ne reamintim...
Procedeul utilizat pentru omogenizarea calculatorie a producţiei poartă numele de
„procedeul indicilor de echivalenţa” şi presupune parcurgerea următoarelor etape:
1. Alegerea parametrilor pentru calculul indicilor de echivalenţă, precum şi a
produsului etalon sau bază de comparaţie;
2. Calculul indicilor de echivalenţă;
3. Omogenizarea producţiei fabricate prin exprimarea ei în unităţi echivalente;
4. Calculul costului unei unităţi echivalente;
5. Calculul costului pe unitatea fizică de produs.
122
O societate comercială cu profil producţie realizează trei produse A, B şi C pentru
care s-au efectuat cheltuieli în valoare de 10.250.000 lei şi care se diferenţiază între
ele prin următoarele caracteristici tehnice:
Produs Cantitate (buc) Lăţimea produselor
A 70.000 8 cm
B 40.000 6 cm
C 20.000 12 cm
Care sunt costurile unitare ale produselor utilizând procedeul indicilor de echivalenţă
simpli, calculaţi ca raport invers şi luând ca produs etalon produsul B?
Răspuns: 75 lei ; 100 lei ; 50 lei.
M3.U4.6. Procedeul echivalării cantitative a produsului secundar cu produsul principal
Se utilizează în întreprinderile care obţin din procesul de producţie un produs principal

şi un produs care se consideră secundar.
1. Se transformă producţia secundară în producţie teoretic principală printr-o relaţie
de echivalenţă
qs
qsp = ,
E
unde:
qsp = cantitatea de produs secundar transformată în produs principal;
qs = cantitatea de produs secundar;
E = relaţia de echivalenţă.
2. Calculul cantităţii teoretice de produs principal, conform relaţiei:
Q pt = Q p + q sp ,
unde:
Qpt = cantitatea teoretică de produs principal;
Qp = cantitatea de produs principal.
3. Calculul costului pe unitatea teoretică de produs principal:
∑Chi
i =1
C Qpt = , 123
Q pt
unde:
CQpt = costul unitar al produsului principal teoretic;
i = numărul articolelor de calculaţie.
4. Calculul cheltuielilor aferente produsului secundar, conform relaţiei:
Ch qs = q sp • C Qpt ,
unde:
Chqs = cheltuielile produsului secundar.
5. Calculul cheltuielilor aferente produsului principal, conform relaţiei:
n
Ch Qp = ∑ Ch i − Ch qs
i =1
unde:
ChQp = cheltuielile produsului principal.
6. Calculul costului pe unitatea de produs principal:

Ch Qp
C Qp = ,
Qp
unde:
CQp = costul unitar al produsului principal.
7. Calculul costului pe unitatea de produs secundar:
Ch qs
C qs = ,
qs
unde:
Cqs = costul unitar al produsului secundar.
Exemple
O sondă petrolieră produce 59,9 t petrol şi 100 mc gaze de sondă. Cheltuielile
ocazionate de obţinerea ambelor produse sunt 1.200 u.m. Producţia de gaze de
124
sondă, considerate produs secundar, se echivalează cu producţia de petrol,
considerat produs principal, conform relaţiei: 1,0 mc gaze sondă = 1,0 kg petrol.
Folosind procedeul echivalării cantitative, determinaţi care este mărimea costului
unitar al produsului principal şi al celui secundar:
Rezolvare:
1. Se transformă producţia secundară în producţie teoretic principală:
qsp =100mc gaze de sonda reprezintă 0,1 t petrol
2. Calculul cantităţii teoretice de produs principal:
Qpt =Qp +qsp =59,9 t + 0,1 t = 60 t
3. Calculul costului pe unitatea teoretică de produs principal:
1200
CQpt = = 20 u.m. / t
60
4. Calculul cheltuielilor aferente produsului secundar:

Chqs =0,1t•20u.m./t = 2 um
5. Calculul cheltuielilor aferente produsului principal
Chqp = 1200 u.m. -2 u.m. =1198 u.m.
6. Costul pe unitatea de produs principal:
1198
CQp = 59 ,9 = 20 u.m.
7. Calculul costului pe unitatea de produs secundar

2
= = 0,02 u.m.
Cqs 100
1. La o rafinărie s-au obţinut în producţie cuplată, în cursul lunii, 200 hectolitri de
benzină şi 300 hectolitri de motorină. Cheltuielile totale de producţie au fost de
1.080 u.m. Puterea calorică pentru benzină este de 12 kcal/l, iar pentru motorină
10 kcal/l, ambele produse fiind considerate principale. Motorina este considerată
produsul etalon.
Care este costul de producţie total pentru fiecare dintre cele două sortimente de
produse?
Răspuns: 480u.m. 600 u.m.
125
Să ne reamintim...
Se utilizează în întreprinderile care obţin din procesul de producţie un produs
principal şi un produs care se consideră secundar şi presupune parcurgerea
anumitor etape:
1. Se transformă producţia secundară în producţie teoretic principală printr-o
relaţie de echivalenţă;
2. Calculul cantităţii teoretice de produs principal;
3. Calculul costului pe unitatea teoretică de produs principal
4. Calculul cheltuielilor aferente produsului secundar
Folosind procedeul echivalării cantitative a produsului secundar cu produsul

principal, să se determine costul pe unitatea fizică de produs, având
următoarele informaţii:
-Cheltuieli totale 28.250.000 lei
-Producţia obţinută
- ţiţei (produs principal) 30.000 lei
-gaze de sondă (produs secundar) 1.500.000 mc
Relaţia de echivalenţă: 1000 mc gaze de sondă= 1 tonă de ţiţei

procedeul valorii rămase)
Se utilizează în întreprinderile care obţin din procesul de producţie, în acelaşi timp, un

produs principal şi unul sau mai multe produse secundare, iar separarea cheltuielilor pe
fiecare produs în parte nu poate fi determinată altfel.
Costul unitar al produsuli principal se calculează potrivit relaţiei:
n m
∑Ch i − ∑( q s • p ) j
i =1 j =1
CQ =
Q
unde: C = costul unitar;

Q = cantitatea de produs principal;
126
Ch = mărimea absolută a cheltuielilor cuprinse într-un articol de calculaţie;
i = articolele de calculaţie;
p = preţul produsului secundar;
j = felul produselor secundare.
În cadrul procedeului se acordă o atenţie mărită evauării cantităţii producţiei
secundare, conform relaţiei:
∑ ( q s • q ) j = ( q su • p ) + ( q sl • p − Ch s ),
j =1
unde :
qsu = cantitatea produsului secundar utilizată în interiorul unităţii;

qsl = cantitatea produsului secundar livrată terţilor;
p = preţul produsului secundar;
Chs = cheltuieli suplimentare aferente producţiei secundare livrată terţilor.
În vederea cunoaşterii structurii costului produsului principal şi a celui secundar, se
structurează totalul cheltuielilor pe articole de calculaţie, parcurgându-se următorii paşi:
1. Determinarea ponderii valorii produsului secundar în totalul cheltuielilor de

producţie, astfel: m
∑( q s • p ) j
j =1
G qs j = n
∑Ch i
i =1
unde:
G = ponderea valorii produsului secundar în totalul cheltuielilor de producţie;
2. Calculul cheltuielilor producţiei secundare pe articole de calculaţie, conform

relaţiei:
n
Ch qs = ∑
i =1
Ch i • G qs
unde:
Ch = cheltuielile producţiei secundare.
3. Calculul cheltuielilor producţiei principale pe articole de calculaţie, astfel:

n
Ch Qp = ∑ (Ch − Ch qs ) i
i =1
127
Exemple
Să se calculeze costul unitar al produsului principal potrivit următoarelor
informaţii: cheltuielile totale 80.400 lei, producţia fabricată din produsul principal
900 tone, iar producţia fabricată din produsul secundar 420 t; destinaţia producţiei
secundare este următoarea: 180 tone este consumată în întreprindere şi 240 tone
este livrata terţilor la preţul de valorificare de 33 lei /tonă, iar cheltuielile
suplimentare pentru producţia secundară livrată terţilor este 2.400 lei.
Rezolvare:
n n
∑ Ch i − ∑( q s ∗ p ) j
i =1 j =1
CQ =
Q
80400 − (180 ∗ 33 ) − ( 240 * 33 − 2400 ) 80400 − 5940 − 5520

CQ = = = 76 ,6 lei
900 900
Exemple
Să se calculeze costul unitar al produsului principal potrivit următoarelor
informaţii:
Cheltuieli totale: 462.100 lei
Producţia fabricată
- produs principal 1.000 t
- produs secundar 300 t
Destinaţia producţiei secundare:
- consumată în întreprindere 100 t
- livrată terţilor 200 t
Preţul de valorificare al producţiei secundare 30 lei/t
Cheltuieli suplimentare pentru producţia secundară livrată terţilor 1.500 lei
Rezolvare:
462100 − (100 ∗ 30 ) − ( 200 ∗ 30 −1500 ) 462100 − 3000 − 4500 454600
CQ = = = = 454 ,6
1000 1000 1000
lei
128
Să ne reamintim...
Se utilizează în întreprinderile care obţin din procesul de producţie, în acelaşi
timp, un produs principal şi unul sau mai multe produse secundare, iar separarea
cheltuielilor pe fiecare produs în parte nu poate fi determinată altfel.
1. Determinarea ponderii valorii produsului secundar în totalul cheltuielilor de
producţie;
2. Calculul cheltuielilor producţiei secundare pe articole de calculaţie;
3. Calculul cheltuielilor producţiei principale pe articole de calculaţie
O societate industrială produce concomitent un produs principal A şi două produse

secundare B şi C, despre care se cunosc următoarele:
Cantităţile fabricate, conform rapoartelor de producţie sunt: A=1200 t, B=100 t şi
C=120 t. Preţurile de valorificare, inclusiv TVA de 19% şi rata profitului de 10%
pentru produsele secundare sunt: B=12.000 lei, C=10.000 lei, iar cheltuielile de
desfacere cuprinse în preţul de valorificare sunt de 600 lei/tona. Cheltuielile totale de
producţie sunt de 16.800.500 lei. Să se determine costul produselor secundare şi a
celui principal.
Răspuns: 8.567,35lei; 7039,45lei; 12.582,52lei.
M3.U4.8. Rezumat
Organizarea şi conducerea unei activităţi economice cu ajutorul costurilor de
producţie se fundamentează pe utilizarea unei calculaţii al cărei conţinut este diferit
în funcţie de anumiţi factori. Există mai multe criterii de clasificare a calculaţiilor.
Ele nu sunt limitative, deoarece, având în vedere scopul calculaţiei, şi anume acela
de a furniza informaţii necesare procesului de conducere, se pot extinde dar cu
condiţia de a stabili criteriile de ordonare şi subordonare a calculaţiilor care, la
rândul lor, hotărăsc cadrul funcţional al acestora.
a) Sub aspect teoretic, clasificarea calculaţiilor din domeniul costurilor prezintă
importanţă pentru gruparea acestora pe baza unor criterii ştiinţifice, astfel încât să se
129
asigure cunoaşterea particularităţilor şi principiilor fiecărei calculaţii.
b) Sub aspect practic, clasificarea uşurează alegerea tipului sau a modalităţilor de
conducere a mai multor tipuri de calculaţii, adecvate specificului fiecărei
întreprinderi. Cunoscând criteriile de clasificare, conducerea are la dispoziţie un
instrumentar care permite orientarea spre acele calculaţii cu cel mai mare potenţial
informaţional pe întreaga scară ierarhică a structurii organizatorice a întreprinderii.
Indiferent de aspectul formal sau funcţional al calculaţiilor, pentru atingerea scopului
acestora, respectiv calculul costului pe unitatea de produs, lucrare sau serviciu, exită
o notă comună care vizează parcurgerea a o serie de etape sau trepte în cadrul cărora
sunt utilizate diverse procedee capabile să asigure scopul urmărit, iar modalitatea
practică de aplicare a unuia sau altuia dintre procedee şi succesiunea acestora pe
parcursul calculaţiei îmbracă forma unei tehnici concrete denumită şi „metodă de
calculaţie a costurilor”.
O caracteristică a calculaţiilor costurilor este dată de faptul că realizarea obiectivelor
fiecărei etape necesare calculului costului presupune utilizarea unor procedee care,
în raport de gradul de generalitate al etapelor, pot fi cu caracter general şi cu caracter
specific.
Procedeele cu caracter general vizează observaţia, raţionamentul, comparaţia,
analiza, sinteza, clasificarea, inducţia, deducţia şi calculul matematic. În principiu,
procedeele cu caracter general, utilizate de calculaţia costurilor, se subordonează
calculului matematic care îmbracă cele mai diferite forme pentru determinarea
costurilor, în sensul că, pornind de la operaţii elementare, aritmetice şi algebrice se
poate ajunge până la elemente de algebră superioară, modelare matematică, grafuri
etc.
Procedeele specifice calculaţiei costurilor, având în vedere etapele formării
costurilor de producţie, se pot grupa astfel [IAC, DRA 83] :
► procedee de determinare şi delimitare primară a cheltuielilor pe purtători şi locuri
de cheltuieli ;
► procedee de calcul şi decontare a producţiei secţiilor cu activitate interdependentă
sau al prestaţiilor reciproce ;
► procedee de repartizare a cheltuielilor indirecte pe purtătorii de costuri ;
► procedee de separare a cheltuielilor aferente producţiei în curs de execuţie de cele
aferente producţiei finite ;
► procedee de calcul al costului unitar:
130
► procedee de separare a cheltuielilor în fixe şi variabile.
În ceea ce priveşte metodele de calculaţie, respectiv tehnici de calculaţie a costurilor,
în funcţie de principiile care stau la baza concepţiei lor şi de rolul pe care îl au, se
pot grupa în :
- metode bazate pe principiul secţiunilor omogene;
- metode bazate pe principiul coeficienţilor de echivalenţă sau al rapoartelor
constante ;
- metode bazate pe principiul centrelor de activitate sau de responsabilitate ;
- metode de analiză financiară, previziune, urmărire şi control [DRA, 87].
1. Procedeul reiterării se utilizează pentru:

a) determinarea şi delimitarea c) determinarea cantitativă şi valorică a
cheltuielilor pe locuri şi pe purtători producţiei în curs de execuţie
b) decontarea prestaţiilor reciproce d) repartizarea cheltuielilor generale de
administraţie
2. Într-o fabrică s-au obţinut trei tipuri de produse în următoarele cantităţi: A=2.000 buc;
B=3.000 buc; C=1.000 buc, iar costurile de producţie totale sunt de 10.260.000 lei. Care este
costul efectiv unitar de producţie, cunoscându-se că preţurile de vânzare unitare ale
produselor sunt: A=1.200 lei/buc; B=2.300 lei/buc; C=1.500 lei/buc.:
a) 2200ei; 1140 lei; 1425 lei c) 1425 lei; 2100 lei; 1140lei
b) 1140lei; 1425 lei; 2175 lei d) 1140 lei; 2185 lei; 1425 lei
3. Să se calculeze costul unitar al produsului principal potrivit următoarelor informaţii:

cheltilelile totale 462.100 lei, producţia fabricată din produsul principal 1.000 tone, iar
producţia fabricată din produsul secundar 300 t; destinaţia producţiei secundare este
următoarea: 100 tone este consumată în întreprindere şi 200 tone este livrata terţilor la preţul
de valorificare de 30 lei /tonă, iar cheltuielile suplimentare pentru producţia secundară livrată
terţilor este 1.500 lei.:
a) 454,6 lei/tona c) 450,6 lei/tona

b) 450,5 lei/tona d) 440,5 lei/tona; 445,5 lei/tona
4. Într-un combinat chimic cheltuielile ocazionate de instalaţia de electroliză a clorurii de

sodiu sunt de 225.500.000 lei, iar producţia obţinută este formată din 500.000 lei t leşie de
131
sodă caustică, 2.000 t hidrogen şi 400.000 t clor. Pe timpul depozitării produselor intervin
pierderi la cantităţile de hidrogen şi clor fabricate, fiind utilizate 1.600 t hidrogen şi 250.000 t
clor. Determinaţi costul unitar al fiecărui produs.
a) 312 lei/t; 400 lei/t; 250lei/t c) 312,5 lei/t; 400 lei/t; 250 lei/t
b) 400 lei/t; 312 lei/t; 250 lei/t d) 250 lei/t; 312,5 lei/t; 400 lei/t
5. O societate comercială cu profil producţie realizează trei produse A, B şi C pentru care s-au
efectuat cheltuieli în valoare de 17.640.000 lei şi care se diferenţiază între ele prin lungimea
produselor:
Produs Cantitate (buc) Lungimea produselor

A 70.000 16 cm
B 140.000 20 cm
C 175.000 28 cm
Care sunt costurile unitare ale produselor utilizând procedeul indicilor de echivalenţă simpli
calculaţi ca raport direct şi luând ca produs etalon produsul B?
a) 56 lei; 40 lei; 32 lei c) 30 lei; 42 lei; 56 lei

b) 40 lei; 32 lei; 56 lei d) 32 lei; 40 lei; 56 lei
6. Într-o societate comercială cheltuielile de desfacere ocazionate de vânzări şi producţia

vândută au avut următoarea evoluţie:
Luna Volumul producţiei (ore) Cheltuieli de desfacere (lei)

Ianuarie 83.700 13.770.000
Februarie 81.000 13.500.000
Martie 95.850 14.985.000
Aprilie 108.000 16.200.000
Mai 121.500 17.550.000
Iunie 111.600 15.930.000
Să se determine cheltuielile de desfacere standard ce vor fi ocazionate de vânzările lunii iulie
a anului respectiv, a cărei producţie vândută va fi de 150.000 ore.
a) 20.400.000 lei c) 20.440.000 lei

b) 20.240.000 lei d) 24.400.000 lei
Răspuns: 1. b); 2. d); 3. a); 4. d); 5. d); 6. a)
132
Bibliografie modul 3:

2003
2. Constantin Iacob, Mihaela Drăcea, Contabilitatea analitică şi de gestiune, Tribuna
Economică, Bucureşti, 1998
Bucureşti, 2002.
Bucureşti, 2002.
Braşov, 2007.
I, nr. 23/12.01.2004.
133
Modulul 4. Bugetul şi controlul bugetar
Cuprins
Introducere...................................................................................................................135
Obiectivele modului.....................................................................................................135
M4.U1. Bugetul şi controlul bugetar...........................................................................136
134
Introducere
În acest modul se vor trata principalele aspecte ale procesului de bugetare şi modul
în care contabilitatea îi ajută pe manageri să ia decizii operaţionale. Managerii se
preocupă o mare parte din timp construind şi analizând bugete. Varietatea
avantajelor oferite de bugetare face din această activitate o investiţie inteligentă a
energiei lor. Terminologia folosită pentru a descrie bugetele este diferită de la o
organizaţie la alta . De exemplu [HOR, DAT 199]: situaţiile financiare bugetate sunt
deseori numite „situaţii pro forma” sau multe întreprinderi utilizează noţiunea de
„planuri de profit”, acordând în acest mod şi un impuls pozitiv bugetării. Bugetele
arată cum vor fi repartizate resursele organizaţiei pentru a implementa strategii în
vederea atingerii obiectivelor acesteia.
În cadrul acestui modul se au în vedere noţiunile de bază ale construcţiei bugetelor,
definirea, clasificarea şi funcţiile bugetelor, în mod special ale bugetelor
operaţionale (de exploatare).
• înţeleagă conceptul de buget geeneral şi aplicarea avntajelor acestuia;
• descrie avantajele bugetelor;
• elaboreze un buget pe activităţi;
• explice legătura dintre capacitatea de control şi contabilitatea responsabilităţii.

BUGETUL ŞI CONTROLUL BUGETAR
Cuprins
M4.U1.1. Introducere..................................................................................................136
M4.U1.3. Conţinutul şi clasificarea bugetelor.............................................................137
M4.U1.4. Elaborarea bugetului privind activitatea de producţie...............................140
135
M4.U1.5. Elaborarea bugetului costului unitar..........................................................142
M4.U1.6. Controlul bugetar.........................................................................................143
M4.U1.7. Rezumat.......................................................................................................145
Bugetarea reprezintă instrumentul contabil tipic utilizat de organizaţii pentru a

planifica şi controla activităţile pe care trebuie să le dezvolte pentru a asigura
satisfacţia clienţilor şi succesul piaţă. Bugetele oferă o măsură a rezultatelor
financiare pe care o organizaţie doreşte să le obţină din activităţile din activităţile
sale planificate [HOR, DAT 198]. Planificând activităţile viitoare, managerii
capătă experienţa anticipării problemelor potenţiale şi modul în care pot fi evitate.
Prin urmare, aceştia îşi pot concentra eforturilor în exploatarea oportunităţilor şi nu
în rezolvarea unor probleme neprevăzute apărute ulterior.
Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o iniţiere a studenţilor

în arta elaborării bugetelor ca instrumente de verificare şi control.
 construiască un buget de activităţi;
 înţeleagă utilitatea bugetului în coordonarea judicioasă a activităţii
întreprinderii;
 înţeleagă avantajele utilizării lor pentru evaluarea performanţelor;
 înţeleagă influenţa lor asupra motivării managerilor şi anagajaţilor companiei;
explice contribuţia folosirii lor în coordonarea şi comunicarea între subdiviziunile

întreprinderii.
M4.U1.3. Conţinutul şi clasificarea bugetelor
136
Bugetul reprezintă expresia cantitativă a unui plan de activitate, a obiectivelor pe care
şi le propune a le atinge, într-o perioadă de timp, o unitate patrimonială.
Bugetul este instrumentul de armonizare şi mai ales de eficientizare a relaţiei dintre
cheltuieli şi venituri în cadrul întreprinderii.
Utilizarea bugetării în coordonarea activităţilor întreprinderii permite:
- alocarea sistematică a resurselor în vederea atingerii obiectivelor formulate pentru o
anumită perioadă;
- previzionarea acţiunilor în viitor;
- planificarea şi coordonarea activităţilor în vederea atingerii obiectivelor;
- stabilirea responsabilităţilor pe fiecare verigă existentă în conducerea întreprinderii;
- promovarea comunicării la toate nivelurile manageriale şi coordonarea acţiunilor
întreprinderii pentru atingerea obiectivelor previzionate;
- permite instituirea unui control riguros în vederea menţinerii cheltuielilor în limitele
stabilite şi, de asemenea, compararea rezultatelor obţinute cu cele previzionate şi raportarea
abaterilor.
Bugetul, în calitatea sa de instrument al conducerii activităţii economico-financiare,

îndeplineşte următoarele funcţii:
- Funcţia de previziune constă în estimarea financiară a nivelurilor de resurse, fonduri
şi cheltuieli pentru toate activităţile desfăşurate în cadrul întreprinderii.
- Funcţia de control constă în urmărirea şi analiza modului de execuţie a acestuia prin
cunoaşterea modului de realizare a sarcinilor prevăzute, stabilirea cauzelor care au generat
abateri, stabilirea deciziilor ce trebuie luate.
- Funcţia de asigurare a echilibrului financiar constă în asigurarea resurselor
financiare necesare pentru atingerea obiectivelor şi obligaţiile de plată către terţi.
Elaborarea bugetelor presupune respectarea următoarelor principii:

- principiul totalităţii constă în bugetarea tuturor activităţilor desfăşurate în cadrul
întreprinderii;
- principiul suprapunerii sistemului bugetar pe sistemul de autoritate din întreprindere
în vederea stabilirii responsabilităţilor în realizarea lui;
- principiul solidarităţii între departamentele întreprinderii şi asigurarea implicării în
realizarea obiectivelor;
137
- principiul adaptabilităţii constă în flexibilitatea în adaptare la schimbările mediului
de afaceri;
- principiul motivării personalului pentru bugetarea activităţilor cu scopul realizării
obiectivelor din buget.
Clasificarea bugetelor se poate întocmi raportându-ne la trei criterii de bază:

1) Criteriul temporal (perioada de timp pentru care sunt proiectate):
- bugete previzionale - reflectă estimări făcute pentru o perioadă mai mare de 5 ani, în
vederea atingerii obiectivelor strategice ale întreprinderii;
- bugete ale exerciţiului - cuprind date anuale din bugetele previzionate;
- bugete operaţionale - defalcă pe perioade scurte prevederi din bugetul exerciţiului.
2) Criteriul obiectivului activităţii bugetului
- bugete comerciale;
- bugete ale activităţii de exploatare;
- bugete de costuri;
- bugete ale rezultatelor.
Bugetele comerciale estimează prevederile privind vânzările unei întreprinderi şi
activitatea de aprovizionare a acesteia.
Bugetele activităţii de exploatare proiectează volumul fizic anual şi valoric al
activităţii secţiilor principale de producţie şi al celor auxiliare.
- Bugetele de costuri antecalculează costurile directe şi indirecte pe locuri generatoare
şi pe purtători.
- Bugete ale rezultatelor prin care, în baza bugetelor pe activităţi şi a celor de costuri,
se estimează situaţia de ansamblu sub forma contului de rezultate, bilanţului previzionat şi
bugetului de trezorerie.
3) Criteriul funcţional, conform căruia întâlnim:
- bugete determinante
- bugete rezultante
Bugetele determinante sunt acelea care au ca obiect activitatea funcţiunilor de bază ale
întreprinderii care constituie premise ale rezultatelor acesteia (bugetul vânzărilor, bugetul
producţiei)
Bugetele rezultante estimează rezultatele economico-financiare degajate de activitatea

de bază proiectate prin bugetele determinante.
138
Exemplu
În mod tradiţional, bugetele sunt legate de împărţirea întreprinderii în centre de
responsabilitate, pe funcţiuni, fiind numite bugete funcţionale.
Bugete principale: bugetul vânzării, bugetul producţiei, bugetul investiţiilor
(caracter imperativ)
Bugete anexe: bugetul administraţiei (caracter imperativ), bugetul cheltuielilor de
distribuţie
Bugetele exploatării şi trezoreriei sunt bugete indicative.
Buget general cu un cont de rezultate previzional, un bilanţ previzional.
Daţi exemple de bugete utilizate în activitatea de conducere şi control de gestiune
şi încercaţi să construiţi, sub forma unei scheme, legătura sistematică a bugetelor.
Să ne reamintim...
Bugetul reprezintă expresia cantitativă a unui plan de activitate, a obiectivelor pe
care şi le propune a le atinge, într-o perioadă de timp, o unitate patrimonială.
Pentru ca sistemul bugetar să funcţioneze, trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii:
1. să reflecte strategia întreprinderii;
2. să reflecte structura organizaţională;
3. să previzioneze obiectivele, mijloacele şi resursele;
4. să permită un control a priori;
5. să asigure urmărirea realizărilor;
6. să permită un control a posteriori.
M4.U1.4. Elaborarea bugetului privind activitatea de producţie
Gestiunea producţiei presupune rezolvarea următoarelor probleme:

► determinarea producţiei ce trebuie fabricată în condiţiile tehnice date, în vederea
satisfacerii cererii estimate de produse;
► determinarea necesarului de componente şi de materii prime;
139
► determinarea gradului de utilizare a capacităţii de producţie, de încărcare a
atelierelor.
► analiza şi controlul realizării producţiei.
Bugetul de producţie este un buget principal.

Elaborarea acestuia cuprinde trei etape:
1) previziunea programului de producţie
Cantitatea de produse ce urmează a se realiza se determină astfel:
Q f = Qv − S i + S f
unde:
- Qf – cantitatea de produse de fabricat;
- Qv – cantitatea de produse prevăzută a se vinde;
- Si – stocuri de produse iniţiale;
- Sf – stocuri de produse finale.
Bugetul de producţie poate fi elaborat fie:
- numai cantitativ;
- cantitativ şi valoric;
Bugetul de producţie cantitativ prezintă legătura între producţie şi vânzări, precum şi
stocurile de produse finale. Acest buget are dezavantajul că nu oferă informaţii privind
cadenţa producţiei.
Bugetul valoric necesită calculul costului prestabilit al producţiei.
2) previziunea (antecalculaţia) costurilor de producţie

Antecalculaţia costurilor constă în identificarea cheltuielilor directe pe produs (cu
materiale, manoperă, cu utilajele) şi cheltuielile indirecte (comune şi generale de întreţinere,
funcţionare şi administrare a întreprinderii)
Antecalculaţia costurilor permite elaborarea a patru bugete derivate din bugetul de
producţie:
- bugetul materialelor consumate;
- bugetul manoperei directe;
- bugetul amortizărilor de utilaje;
- bugetul cheltuielilor generale de producţie.
140
3) defalcarea prevederilor bugetare pe perioade de timp mai mici de un an , şi pe
ateliere, secţii de producţie
Exemplu
Tabelul U4.U1.1 Bugetul de producţie elaborat cantitativ
Denumirea An Trim I Trim II Trim III Trim IV

produselor
Produsul X
Produsul Y
..........
............
...........
Realizaţi un eseu de o pagină privind controlul realizării producţiei prin

intermediul bugetului de producţie.
Să ne reamintim...
Bugetul de producţie este un buget principal.
Elaborarea acestuia cuprinde trei etape:
1) previziunea programului de producţie
2) previziunea (antecalculaţia) costurilor de producţie
3) defalcarea prevederilor bugetare pe perioade de timp mai mici de un an , şi pe
ateliere, secţii de producţie
M4.U1.5 Elaborarea bugetului costului unitar
Se întocmeşte pentru fiecare produs, lucrare, serviciu, cuprinse în structura producţiei

marfă, iar la întreprinderile unde numărul produselor ce se fabrică este foarte mare, acesta se
poate întocmi numai pe grupe de produse omogene, sau similare, rezultatul calculaţiei
constituind un cost mediu pe grupe de produse.
141
Elaborarea bugetului costului unitar presupune mai întâi repartizarea pe purtători de
costuri a cheltuielilor indirecte de producţie care au fost programate numai la nivelul locurilor
de ocazionare (cheltuieli comune ale secţiilor) a cheltuielilor generale de administraţie şi a
cheltuielilor de desfacere .
Exemplu
Elaborarea bugetului costului unitar pe produs.
Societatea comercială X SA
Tabelul M4.U1.1 BUGETUL COSTULUI UNITAR1
Produsul A.
Nr Articolul de calculaţie Valoare
crt. (lei)
1. Materii prime şi materiale directe 242.800
2. Semifabricate şi producţie proprie -
3. Materiale recuperabile -
4. Salarii directe 14.200
5. CAS aferente salariilor directe 3.550
6. Contribuţii la fondul de şomaj aferente salariilor directe 710
7. Uzura obiectelor de inventar 1300
8. Cheltuielile cu întreţinerea şi funcţionarea utilajelor 20.259
9. Cheltuieli generale ale secţiei 10.200
10. Cost de producţie 293.019
11. Cheltuieli generale de administraţie 61.827
12. Cheltuieli de desfacere 1.774
13. Cheltuieli cu activitate de service 5.498
14. Cost complet 362.118
1
Datele sunt ipotetice
Exemplu
Elaborarea bugetului costului unitar pe produs.
Societatea comercială X SA
Tabelul M4.U1.2 BUGETUL COSTULUI UNITAR1
Produsul B.
Nr Articolul de calculaţie Valoare
142
crt. (lei)
1. Materii prime şi materiale directe 171.500
2. Semifabricate şi producţie proprie -
3. Materiale recuperabile -
4. Salarii directe 9.551
5. CAS aferente salariilor directe 2.388
6. Contribuţii la fondul de şomaj aferente salariilor directe 478
7. Uzura obiectelor de inventar 1.700
8. Cheltuielile cu întreţinerea şi funcţionarea utilajelor 13.286
9. Cheltuieli generale ale secţiei 7.200
10. Cost de producţie 206.103
11. Cheltuieli generale de administraţie 43.488
12. Cheltuieli de desfacere 1.248
13. Cheltuieli cu activitate de service 3.819
14. Cost complet 254.658
1
Datele sunt ipotetice
Elaboraţi un buget al costului unitar şi întocmiţi un comentariu, referitor la

necesitatea şi importanţa acestuia în analiza costurilor.
M4.U1.6 Controlul bugetar
Controlul periodic privind îndeplinirea prevederilor costurilor se realizează prin

compararea indicatorilor efectivi cu cei programaţi prin buget.
Controlul bugetar poate fi efectuat în următoarele etape:
- determinarea situaţiei ce se doreşte a exista, prin întocmirea bugetelor de cheltuieli de
producţie şi de desfacere la nivelul întreprinderii şi la nivelul produselor, lucrărilor, serviciilor
şi pe centre de responsabilitate;
- stabilirea răspunderilor individuale sau colective privind realizarea bugetelor de
cheltuieli de producţie şi desfacere
- precizarea abaterilor admise comparativ cu situaţia dorită, stabilirea pragului de
semnificaţie;
- determinarea cheltuielilor efective de producţie şi desfacere şi a costului de producţie
efectiv, pe baza datelor evidenţei contabile;
- compararea situaţiei reale cu cea proiectata în cadrul bugetelor şi stabilirea
eventualelor abateri;
- analiza abaterilor şi selecţionarea acelora care depăşesc pragul de semnificaţie
stabilit;
143
- analiza cauzelor care au determinat înregistrarea abaterilor, stabilirea răspunderilor şi
luarea deciziilor pentru generalizarea abaterilor favorabile şi înlăturarea celor nefavorabile.
Urmărirea bugetului devine una din cele mai importante părţi ale managementului prin
bugete având în vedere valoarea sa, atât ca instrument de prevedere şi control, cât şi ca
instrument de comparare a realizărilor cu obiectivele prevăzute.
Periodic,se elaborează dări de seamă, denumite “rapoarte de control”, în care se
cuprind declaraţii asupra realizării bugetului.
Exemplu
RAPORT DE CONTROL BUGETAR
NR.........
CENTRUL BUGETAR...................... DATA ÎNTOCMIRII......................
RESPONSABIL DE BUGET............. NIVELUL PREVĂZUT AL
ACTIVITĂŢII.......................
NIVELUL EFECTIV AL
ACTIVITĂŢII.....................
PERIOADA DE GESTIUNE...................
Articol Perioada curentă Cumulat an Tendinţa Relevantă Obs.
bugetar abaterii
Cod Descrier Buget Efectiv Abat. Buget Efectiv Abat. DA/NU
e
Figura M4.U1.1.Modelul Raportul de control bugetar

Sursa: Oprea Călin (coord.), Contabilitatea de gestiune, Bucureşti, Tribuna
Economică, Bucureşti, 2002, p. 108.
Încercaţi completarea unui raport de control pentru câteva articole bugetare pe

care le doriţi.
M4.U1.7. Rezumat
Bugetul general sinntetizează previziunile financiare ale tuturor bugetelor şi

planurilor unei organizaţii. Acesta redă planul de exploatare şi de financţare ale
managementului–o schematizare formalizată a obiectivelor financiare ale
companiei şi a modului în care vor fi atinse. Sunt instrumente care nu sunt , în
144
sine, nici bune, nici rele, ele sunt utile atunci când sunt gestionate cu pricepere.
Pentru a fi eficace, bugetarea trebuie să se bazeze pe o comunicare deschisă a
informaţiilor legate de întreprindere de la salariaţi şi conducătorii lor la superiorii
lor ierarhici. O parte din responsabilitatea conducerii de vârf este de a promova
respectarea unui set de valori şi norme fundamentale la nivelul organizaţiei care
să fie acceptabile de toţi membrii ei. Stilul de management al companiei este un
factor determinant pentru modul în care sunt percepute bugetele la nivelul
întreprinderii.
Bugetele ar trebui întocmite atunci când avantajele lor depăşesc costurile. Printre
avantajele bugetelor se numără: a) impun analiza strategică şi planificarea; b)
oferă un cadrul de referinţă pentru evaluarea rezultatelor; c) motivează managerii
şi anagajaţii. Tehnica întocmirii bugetelor, oricât de bine ar fi aplicată, poate
prezenta dezavantaje [OPR 111]: a) abaterile apar frecvent din cauza modificării
situaţiei, a prognozărilor precare sau a slabei performanţe manageriale; b)
bugetele se elaborează în jurul structurilor existente ale întreprinderii, care pot fi
neadcvate pentru situaţia curentă; c) existenţa unor programe bine documentate
poate conduce la inerţie şi la rigiditate în adaptarea la schimbări; d) sistemele
bugetare greşit abordate, cu presiunile execesive sau lipsă de importanţă în raport
cu factorii comportamentali pot provoca şi scăderea moralului angajaţilor.
1. În procesul de elaborare a bugetelor trebuie avut în vedere şi factorul uman. Care dintre
următoarele aspecte ale comportamentului uman nu corespunde procesului:
a) participarea; c) motivaţia;
b) comunicarea; d) dezinteresul;
2. Care dintre următoarele trăsături nu este caracteristică procesului bugetării?

a) planificare şi coordonare; c) autoritate şi responsabilitate;
b) control; d) neadecvarea.
3.Care din următoarele funcţii nu corespunde celor îndeplinite de buget:
145
a) funcţia de previziune; c) funcţia de control;
b) funcţia de marketing; d) funcţia de asigurare a echilibrului
economico financiar.
4. Care din următoarele bugete nu fac parte din categoria bugetelor rezultante?
a) bugetul aprovizionării; c) bugetul investiţiilor;
b) bugetul producţiei; d) bugetul trezorerie.
5. Care din următoarele afirmaţii nu se înscrie în condiţiile ce trebuie îndeplinite de sistemul

bugetar pentru a funcţiona?
a) să reflecte strategia întreprinderii; c) să reflecte structura organizaţională;
b) să permită un control a priori; d) să nu asigure urmărirea rezultatelor
Răspunsuri :
1. d)
2. d)
3. b)
4. b)
5. d)
Temă de control
Procesul de elaborare a bugetelor de derulează într-un cadru uman şi de aceea
factorii comportamentali nu trebuie ignoraţi. Printre altele, un buget este menit să
influenţeze comportamentul oamenilor. Reacţia acestora poate fi influenţată de
modul cum a fost conceput bugetul, de gradul impliocării oamenilor în procesul
elaborării, de gradul de instruire şi pregătire al acestora, de modul în care
urmează a fi executat.
Evidenţiaţi câteva din cauzele problemelor de comportament ale oamenilor care
pot apărea pe parcursul elaborării şi executării bugetelor.
Bibliografie modul 4
146
1. Capotă Anişoara, Trifan Adrian, Contabilitatea costurilor standard în industrie,
Braşov, 2003
2. Constantin Iacob, Mihaela Drăcea, Contabilitatea analitică şi de gestiune, Tribuna
Economică, Bucureşti, 1998.
5. Horngren Charles, Datar Srikant, Foster George, Contabilitatea costurilor, o
abordare managerială, trad. R. Leviţchi, Editura Arc, 2006.
Bucureşti, 2002.
7. Oprea Călin (coordonator) – Contabilitate de gestiune şi calculaţia costurilor,
Editura Tribuna Economică, 2005.
Bucureşti, 2002.
9 Trifan Adrian, Contabilitatea de gestiune şi calculaţia costurilor, Editura Infomarket,
Braşov, 2007.
11. *** O.M.F.P. nr. 1.752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme
cu directivele europene, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.080 bis/
30.11.2005.
12. *** OMFP nr 1826/2003 pentru aprobarea Precizărilor privind unele măsuri
referitoare la organizarea şi conducerea contabilităţii de gestiune, Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 23/12.01.2004.
Rezumat final
147
Observarea funcţiei economice a întreprinderii arată, totodată, că ea este parcursă de
fluxuri fizice şi financiare şi că aceste fluxuri constituie un circuit economic în raport cu care
fluxurile pot fi de ordin intern sau de ordin extern.
Din punct de vedere tehnic, circuitul economic îmbracă aspectul proceselor de
fabricaţie care se desfăşoară continuu sub autoritatea şi controlul conducerii întreprinderii.
Apare astfel, necesitatea organizării unui sistem de informare care să contribuie la un
diagnostic al întreprinderii, la sprijinirea decidenţilor în alegerea soluţiilor.
Contabilitatea analitică şi de gestiune este contabilitatea circuitului intern şi oferă
posibilitatea cunoaşterii costurilor complete sau parţiale, procedează la studiul lor continuu, la
estimarea evoluţiei lor, la compararea costurilor pertinente cu costurile provocate de soluţiile
alternative avute în vedere. Aşadar, contabilitatea analitică este un instrument de gestiune
conceput pentru a pune în relief elementele constitutive ale costurilor şi rezultatelor în scopul
sprijinirii luării deciziilor.
Integrarea sistemului gestiune în managementul întreprinderii este reflectat
schematic astfel:
Valori – Cultură – Misiune
Vocaţie – Activităţi
Obiective
Strategie Sistem de gestiune

Organizare Informare Decizie
Operaţii
Control
Figura nr. 1. Integrarea sistemului de gestiune în managementul întreprinderii

Sursa: Constantin Iacob, Mihaela Drăcea, Contabilitatea analitică şi de gestiune, Tribuna
Economică, Bucureşti, 1998, p. 32.
Decizia de gestiune este întotdeauna precedată de un diagnostic care presupune
cunoaşterea situaţiei şi faptelor care le-au generat. Dacă diagnosticul nu vizează decât un
singur element, el are întotdeauna interesul de a proceda la o reprezentare globală şi, în
148
consecinţă, contabilitatea de gestiune are interesul de a furniza, pe de o parte o sinteză cifrică,
deci o viziune de ansamblu, iar pe de altă parte, o analiză valorică pornind de la datele fizice.
Deoarece furnizează informaţii managementului, în principal, contabilitatea de
gestiune este poate avea o influenţă asupra comportamentelor şi poate modifica motivaţiile
membrilor organismului economic.
Contabilitatea de gestiune trebuie să fie un sprijin în următoarele situaţii:
• mijloc de comparaţie şi analiză cu concurenţii sau întreprinderile similare, cu
condiţia de a fi în măsură să verifice originea datelor;
• aplicarea obiectivului controlului de gestiune care caută în interiorul întreprinderii
o formă de concurenţă internă, similară celei a pieţei;
• armonizarea, respectiv difuzarea datelor contabile diferiţilor membri ai organismului
economic cu scopul de a le discuta şi explica prin intermediul mijloacelor de comunicare.
Contabilitatea de gestiune nu are vocaţia de a fi un sistem formal şi universal, deoarece
ea trebuie să se adapteze la orice situaţie. Ea poate şi trebuie să fie o contabilitate a conducerii
întreprinderii. În acest context, fiecare întreprindere are posibilitatea – şi trebuie – să-şi
găsească propriul său sistem adaptat activităţii sale, mărimii sale, modului de organizare,
solicitărilor responsabililor.
Utilizarea contabilităţii analitice şi de gestiune devine din ce în ce mai evidentă şi de
perspectivă, fiind indispensabilă pentru diagnostic, simularea efectelor probabile uneia sau
alteia dintre opţiuni, luarea deciziilor şi controlul eficienţei realizării lor.
În societatea modernă actuală, sunt utilizate frecvent noţiuni prin care se
caracterizează situaţia unei întreprinderi: complexitate şi instabilitate. Aceste concepte se
explică prin numeroasele modificări de structură care afectează schimburile, lupta de influenţă
între blocurile economice, schimbările apărute în relaţiile tradiţionale dintre individ, grupuri
profesionale şi stat, accelerarea progresului tehnic în sensul automatizării, reducerea duratei
medii de viaţă a produselor, evoluţia rapidă a cerinţelor şi gusturilor consumatorilor. Prin
urmare, întreprinderile sunt obligate a se adapta rapid progresului şi a face faţă presiunii de a
asigurara un maxim de securitate. Această situaţie crează dificultăţi deosebite. În sprijinul
conducătorilor întreprinderilor vine şi contabilitatea de gestiune care se constituie un
instrument util, şi în acelaşi timp, ca o metodă modernă de conducere.
149

Contabilitatea de Gestiune

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Contabilitatea de Gestiune

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAŞOV

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

Modulul 1. Conţinutul şi importanţa contabilităţii de gestiune şi a

Modulul 2. Organizarea contabilităţii de gestiune şi a calculaţiei costurilor

Modul 3. Procedee de calculaţie a costurilor

M3.U2.4. Procedeul punctelor de maxim şi minim....................................................101

M3.U3.4. Procedeul calculului algebric......................................................................111

M3.U4.4. Procedeul cantitativ....................................................................................116

M3.U4.5. Procedeul indicilor de echivalenţă..............................................................119

M3.U4.6. Procedeul echivalării cantitative a produsului secundar cu produsul principal

Modulul 4. Bugetul şi controlul bugetar

M4.U1.4. Elaborarea bugetului privind activitatea de producţie...............................140

M4.U1.5. Elaborarea bugetului costului unitar...........................................................142

Studierea Contabilităţii de gestiune şi calculaţiei costurilor reprezintă una dintre

Durata medie de studiu individual

Furnizând informaţii managementului organizaţiei, ca principal utilizator de

M1.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare

Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal să dezvolte capacitatea

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 3 ore.

M1.U1.3. Aspecte privind unele măsuri referitoare la organizarea şi conducerea

Contabilitatea de gestiune a cunoscut, în România, după anul 1989, mai multe

Se cunoaşte că majoritatea întreprinderilor de succes au încercat să-şi înscrie

Studiaţi paragrafele Legii contabilităţii nr. 82/1991 privind organizarea şi

Un sistem de contabilitate de gestiune trebuie să fie conceput pentru a răspunde

Cercetare- Design al Producţie Marketing Distribuţie Deservire

Figura M1.U1.1 Managerii din diferitele segmente ale lanţului valoric

Societatea X SA generează următoarele cheltuieli:

M1.U1.4. Etape în evoluţia contabilităţii de gestiune şi obiectivele acesteia

Luând în considerare elementele de structură ale sistemului contabil, pe plan

Tabel M1.U1.1. Situaţia comparativă între contabilitatea generală şi contabilitatea de

Sursa: adaptat după V. Firescu, Contabilitatea de gestiune, Editura Tribuna Economică,

Sfera de aplicare a contabilităţii de gestiune a evoluat conturându-se, pe plan

►Sintetizând, obiectivul fundamental al contabilităţii de gestiune este: obţinerea

Având în vedere clasificarea deciziilor prezentată mai sus, identificaţi, pentru

M1.U1.5. Funcţiile şi rolul contabilităţii de gestiune

Societatea X SA are ca obiect de activitate fabricarea de tractoare. Pentru

În procesul de perfecţionare continuă a conducerii activităţii economice a unităţilor

M1.U1.7. Test de autoevaluare a cunoştinţelor

2. Care din următoarele funcţii nu caracterizează contabilitatea de gestiune:

b) funcţia de personal; d) funcţia de măsurare a consumurilor.

3. Care dintre elementele menţionate nu se includ în costul producţiei:

4. Una din trăsăturile următoare nu caracterizează contabilitatea de gestiune, din punct de

5. Care din următoarele categorii de informaţii nu sunt furnizate de contabilitatea de gestiune:

Răspunsuri : 1. b); 2. b); 3. d); 4. c); 5. d).

Costul cuprinde multitudinea cheltuielilor aferente realizării unui element

Această unitate de învăţare are în vedere explicarea conceptului de cost,

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 3 ore.

M1.U2.3. Noţiunea şi sfera de cuprindere a costurilor şi contabilităţii de gestiune

Desfăşurarea procesului de producţie a bunurilor materiale se bazează pe folosirea

Descrieţi activitatea unei societăţi productive pe care o cunoaşteţi în mod direct şi

Descrieţi activitatea unei societăţi productive şi exemplificaţi structuri de

M1.U2.4. Clasificarea cheltuielilor care formează costul producţiei

În vederea urmăririi modului de consum al factorilor de producţie de către

B. După componenţa (structura) sau omogenitatea conţinutului lor:

C. Din punct de vedere al importanţei pe care o au în procesul de producţie şi al

D. După modul de repartizare şi includere în costul obiectelor de calculaţie (produse,

E. După comportamentul lor faţă de modificarea volumului fizic al producţiei:

F. Din punct de vedere al modului cum participă la crearea de noi valori:

G. Din punct de vedere al scopului urmărit:

H. Din punct de vedere al incuderii cheltuielilor în costurile de producţie:

I. Din punct de vedere al posibilităţilor de evaluare a deciziei, cheltuielile de

Continuaţi încadrarea categoriilor de cheltuieli studiate, după criteriile care nu au

Calculaţia costurilor se defineşte ca fiind totalitatea procedeeloe care conduc la