Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Specializarea: Management
Disciplina: Logistica Întreprinderii
SUPORT DE CURS
ANUL III
Semestrul 5
Cluj – Napoca
2009
1
Cuprins
2
2.2.4.1.6 Alegerea şi utilizarea canalelor de distribuţie.......................................26
2.2.4.2 Serviciul către clienți..................................................................................27
2.2.4.2.1 Definirea Serviciului către clienţi..........................................................27
2.2.4.2.2 Elementele Serviciului către clienţi .....................................................27
2.2.4.2.3 Strategia Serviciului către clienţi..........................................................28
2.2.4.2.4 Metode de determinare a strategiei Serviciului către Clienţi................28
2.2.4.2.5 Determinarea nivelului Serviciului către clienţi....................................28
2.2.5 Sumar...............................................................................................................29
2.2.6 Sarcini şi teme ce vor fi notate.........................................................................29
2.2.7 Bibliografie modul.............................................................................................29
2.3 Modul 3: Activitățile logistice...........................................30
2.3.1 Scopul şi obiectivele modulului.........................................................................30
2.3.2 Scurtă recapitulare a conceptelor prezentate anterior......................................30
2.3.3 Schema logică a modulului...............................................................................30
2.3.4 Conţinutul informaţional detaliat......................................................................30
2.3.4.1 Transporturilor de mărfuri..........................................................................30
2.3.4.1.1 Factorii care influenţează costurile de transport..................................32
2.3.4.1.2 Sisteme de transport. Caracteristici.....................................................33
2.3.4.1.3 Alegerea tehnologiei de transport........................................................39
2.3.4.1.4 Managementul transporturilor..............................................................43
2.3.4.2 Depozitarea................................................................................................46
2.3.4.2.1 Depozitarea componentă a sistemului logistic.....................................46
2.3.4.2.2 Politici de depozitare............................................................................48
2.3.4.2.3 Depozitarea ca funcţie de producţie....................................................49
2.3.4.2.4 Folosirea depozitelor închiriate............................................................52
2.3.4.2.5 Folosirea depozitelor proprii.................................................................52
2.3.4.2.6 Funcţiile depozitării..............................................................................54
2.3.4.2.7 Sisteme de păstrare şi manipulare a produselor în depozite................56
2.3.4.2.8 Sisteme automate de depozitare.........................................................57
Sumar.......................................................................................................................59
Sarcini şi teme ce vor fi notate.................................................................................59
Bibliografie modul.....................................................................................................60
2.4 Modul 4: Organizația logistică..........................................60
2.4.1 Scopul şi obiectivele modulului.........................................................................60
2.4.2 Scurtă recapitulare a conceptelor prezentate anterior......................................60
2.4.3 Schema logică a modulului...............................................................................60
2.4.4 Conţinutul informaţional detaliat......................................................................61
2.4.4.1 Organizația logistică...................................................................................61
2.4.4.1.1 Organizarea activităţilor logistice în cadrul firmei...............................61
2.4.5 Departamentul de marketing............................................................................63
2.4.5.1.1 Misiunea organizaţiei logistice.............................................................64
2.4.5.1.2 Factorii ce determină eficienţa organizaţională...................................67
2.4.5.1.3 Organizaţia logistică optimă. elemente definitorii................................68
2.4.5.1.4 Strategia şi obiectivele generale..........................................................68
2.4.5.1.5 Structura organizaţională.....................................................................69
2.4.5.1.6 Responsabilităţile funcţionale..............................................................69
2.4.5.1.7 Stilul de management.........................................................................69
2.4.5.1.8 Flexibilitatea.........................................................................................70
2.4.5.1.9 Sistemele Suport de Decizie (DSS)......................................................70
2.4.5.1.10 Personalul..........................................................................................71
2.4.5.1.11 Criterii de măsurare a performanţelor organizaţiei logistice..............72
Sumar.......................................................................................................................77
Sarcini şi teme ce vor fi notate.................................................................................77
Bibliografie modul.....................................................................................................77
3 Anexe..................................................................................77
3.1 Bibliografia completă a cursului........................................77
3
3.2 Glosar.............................................................................79
3.3 Scurtă biografie a titularului de curs.................................79
4
Tipul cursului: Obligatoriu
Pagina web a cursului: http://www.econ.ubbcluj.ro
Număr de credite: 5
Locul de desfăşurare: Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor
Programarea în orar a activităţilor: conform orarului afişat la sediul facultăţii
1.2 Informaţii despre titularul de curs, seminar, lucrare practică sau laborator:
Pentru buna desfăşurare a acestui curs, participanţii trebuie să aibă cunoştinţe de bază de
managementul firmei, management strategic.
5
5. Transportul ca activitate logistică;
6. Managementul depozitării;
7. Organizaţia logistică.
Parcurgerea acestei discipline va presupune atât întâlniri faţă în faţă, cât şi muncă individuală.
Astfel, metodele utilizate pe parcursul predării cursului sunt: expunerea teoretică, prin
mijloace auditive şi vizuale; explicaţia abordărilor conceptuale; prezentarea de explicaţii
alternative; răspunsuri directe la întrebările studenţilor. În ceea ce priveşte activitatea
cursanţilor, se va încuraja participarea activă a studenţilor prin problematizarea informaţiilor
prezentate, implicarea în activităţi de grup, proiecte de cercetare; realizarea analizei unor
situaţii concrete din domeniul logisticii întreprinderii pe baza discuţiilor libere de grup a
studenţilor; studii de caz, joc de roluri, soluţii alternative.
Studentul are libertatea de a-şi gestiona singur, fără constrângeri, modalitatea şi timpul de
parcurgere a cursului. Este însă recomandată parcurgerea succesivă a modulelor prezentate în
cadrul suportului de curs, în ordinea indicată şi rezolvarea sarcinilor sugerate la finalul
fiecărui modul.
6
1. Bălan, C., Logistica, Editura Uranus, Bucureşti, 2006.
2.Cristopher, M.,, Logistics and Supply Chain Management. Pitman Publishing London.
1992, Mod de accesare: Biblioteca Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea
Afacerilor
3.Douglas, L., Stock, J.,, Strategic Logistics Management, 3th ed. Homewood, Boston,
1992, Mod de accesare: Biblioteca Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea
Afacerilor
4.Gattorna, J.,L.,, Managementul Logisticii şi distribuţiei, Ed. Teora Bucureşti, 1990,
Mod de accesare: Biblioteca Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea
Afacerilor
5.Ilieş. L., Management Logistic, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003 , Mod de accesare:
Biblioteca Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor
Pe parcursul derulării disciplinei, sunt programate 2 întâlniri faţă în faţă cu toţi studenţii
înscrişi la curs. În cadrul primei întâlniri se va parcurge prima jumătate a conţinutului
suportului de curs (modulele I-II), iar în cea de-a doua întâlnire se vor parcurge informaţiile
corespunzătoare celei de a doua jumătăţi a suportului de curs (modulele III-IV). Silabusul de
față cuprinde detalii parțiale legate de toate modulele.
În vederea eficientizării acestor întâlniri faţă în faţă, pentru fiecare din acestea, se
recomandă parcurgerea de către student a suportului de curs pus la dispoziţie încă de la
7
începutul semestrului, iar ulterior întâlnirii, este indicată rezolvarea sarcinilor şi exerciţiilor
aferente fiecărui modul parcurs. De asemenea, anterior întâlnirilor programate, studenţilor li
se recomandă să parcurgă capitolele corespunzatoare temelor abordate la fiecare
întâlnire din cel puţin una din sursele bibliografice indicate. În acest mod, se va facilita
orientarea cursului asupra aspectelor de fineţe din conţinutul disciplinei şi se va permite
concentrarea pe modalităţile de aplicare la nivel practic a informaţiilor deja parcurse.
8
1.13 Strategii de studiu recomandate
Observații:
Prezentul material nu este suficient pentru promovarea examenului. Trebuie parcursă întreaga
programă cu bibliografia corespunzătoare.
2 Suportul de curs
9
1. Definirea şi delimitarea conceptelor logistice: logistică, activităţi logistice,
managementul logistic, lanţ logistic, integrare a activităţilor logistice.
2. Precizarea tendinţelor de dezvoltare ale logisticii ca ştiinţă;
3. Evidenţierea rolului economic şi social al activităţilor logistice din cadrul firmei.
4. Surprinderea relaţiei dintre logistică şi marketing.
5. Evidenţierea importanţei abordării activităţilor logistice la nivel de cost total.
6. Evidenţierea domeniilor de îmbunătăţire a managementului logisticii şi a metodelor şi
abordărilor eficiente în acest sens.
2.1.3.1.1 Introducere
Atât organizaţiile cât şi oamenii vor să găsească produsele dorite, în cantităţile dorite, la
locul dorit, la timpul dorit, la preţuri acceptabile şi fără deteriorări.
10
Impactul logisticii în viaţa oamenilor a ieşit în evidenţă de-a lungul timpului prin
războaie câştigate sau pierdute datorită strategiilor logistice, motiv pentru care termenul de
logistică este asociat deseori domeniului militar.
În lucrarea de faţă logistica va fi abordată sub forma managementului logistic integrat
având ca obiect de studiu fluxul produselor finite şi al materialelor.
11
creşterea costurilor de distribuţie. Un cost minim de distribuţie poate implica: transporturi
ieftine, stocuri reduse, depozite puţine etc. cu efecte nedorite asupra nivelului serviciului către
consumatori.
Un punct de vedere acceptat în literatura de specialitate consideră că logistica include
distribuţia produselor / serviciilor şi managementul materialelor. Conceptul de logistică
cuprinde şi procesul de planificare, implementare şi control al distribuţiei fizice, a materiilor
prime şi materialelor şi al proceselor de stocare (Alan Rushton, John Oxley, (1991). Acest
punct de vedere identifică logistica cu fluxurile fizice şi informaţionale prin care trec
materialele din starea lor iniţială până la distribuţia finală ca produs finit. Managementul
materialelor în acest context reprezintă fluxurile de intrare în firma producătoare, în timp ce
distribuţia reprezintă fluxurile de la punctul final al producţiei, la client sau consumatorul
final.
R e c e p ţ i e
A c t i v i t a t e a D de ec i z i i p r i v i n D d e p o z i t S a t r o e c u r i î n cS u t ro s c ud r e i d e pT rr oa nd s u Sp s to e or tc u r i î nT r a nf as Cpr aol i r e t n ţ i
p r o c u r a r e s t o c u r i le P r o d u c pţ i r e e l u c r a r e f i n i t e f i r m e i
- S p e c i f i c a ţ- i iM p a r t i ev ri ni i d p r i m e
m a t e r i i l e p - r iS mu be a n s a m b l e
- A n a l i z e v -a l A o mr i cb ea l a r e m a t e r i i
- N e g o c i e r ep ar i m e
- A c t i v i t a t e a d e
c u m p ă r a r e
M a n a g e m e n t u l d i s t r i b u ţ i e i f i z
M a n a g e m e n t u l m a t e r i a l e l o r
M a n a g e m e n t u l l o g i s t i c
12
important al strategiei de marketing şi logistică. Rolul logisticii în cadrul firmei poate fi
sintetizat astfel:
– logistica adaugă utilitate de timp şi spaţiu;
– logistica urmăreşte realizarea unui nivel acceptabil al serviciilor către clienţi.
Utilitatea de spaţiu, reprezintă valoarea creată şi adăugată a unui produs, pentru a-l face
realizabil pentru consum, la locul potrivit. Utilitatea timpului constă în valoarea creată şi
adăugată unui produs, pentru a-l face realizabil pentru consum la timpul potrivit. Produsele nu
se realizează valoric dacă ele nu sunt realizabile pentru consumator, la locul şi timpul potrivit.
Sistemul logistic al unei firme, datorită particularităţilor sale, nu poate fi copiat, imitat
de către competitorii săi. Realizarea activităţilor logistice, cu scopul de a oferi consumatorilor
firmei produse la termene cât mai scurte şi la costuri scăzute, creează o serie de avantaje în
aria pieţei, faţă de competitori. Firma va căuta deci, să vândă produse la preţuri cât mai
reduse, ca rezultat al eficienţei logisticii, ori să îmbunătăţească nivelul serviciului către
consumatori, ceea ce îi măreşte competitivitatea pe piaţă.
13
Comunicaţia se referă la abilitatea firmei de a furniza informaţii prompte referitoare la:
conţinutul comenzii, transportul, condiţiile de returnare a comenzii, substituirea produsului,
depozitarea şi informaţiile de produs necesare pentru clienţi.
2. Procesul de comandă şi de pregătire a loturilor de livrare.
Elementele procesului de comandă se grupează astfel:
elemente operaţionale, care cuprind ordonarea comenzilor şi informaţiilor primite,
programarea şi pregătirea loturilor de transport şi al facturilor;
elemente de comunicaţie care constau în modificările procesului de comandă, corecturi,
urmărirea şi expedierea produselor, corectarea erorilor şi cererile de informare legate de
produs;
elemente de credit şi încasări, ce includ verificarea creditelor şi a deconturilor, găsirea
celor, mai potrivite forme de decontare.
3. Distribuţia comunicaţiilor. Succesul în domeniul afacerilor de astăzi necesită un
sistem complex de comunicaţii. Comunicarea trebuie să ocupe locul dintre:
firmă, clienţi şi furnizorii săi;
componentele funcţionale majore ale firmei – marketing, fabricaţie (producţie), logistică,
finanţe şi contabilitate;
varietatea activităţilor logistice, cum ar fi: serviciul către clienţi, transportul, depozitarea
şi stocarea, inventariere şi control;
componentele variate ale fiecărei activităţi logistice (exemplu, controlul şi inventarierea
cuprinde: controlul intern al intrărilor, controlul pe flux şi controlul în domeniul
depozitelor).
4. Control şi inventariere.
5. Prognoza cererii, constă în estimarea cantităţilor de produse şi a serviciilor, pe
diferite pieţe, pe orizonturi de timp diferite.
14
8. Selecţia locurilor de amplasare a fabricilor şi depozitelor. Amplasarea strategică a
fabricilor şi depozitelor cât mai aproape de pieţele de desfacere, poate servi la îmbunătăţirea
serviciilor oferite clienţilor firmei şi poate contribui la reducerea distanţelor de transport.
9. Manipularea, este legată de fluxul materiilor prime, semifabricatelor şi produselor
finite şi de tehnologiile de transport utilizate.
10. Achiziţionarea. Achiziţionarea, reprezintă cumpărarea de materiale şi servicii
necesare asigurării eficienţei fabricaţiei şi proceselor logistice ale firmei.
11. Servicii post-vânzare. Pe lângă mişcarea (deplasarea) materiilor prime,
semifabricatelor şi produselor finite, stocare şi depozitare, logistica trebuie să se ocupe şi de
activităţile de organizare şi executare a reparaţiilor pentru clienţi, după vânzarea produselor,
asigurarea cu piese de schimb sau componente atunci când consumatorul are nevoie.
12. Ambalarea, are două funcţii principale: funcţia comercială de marketing; şi funcţia
logistică.
13. Valorificarea şi eliminarea rebuturilor.
14. Restituirea bunurilor.
15
Managementul logistic integrat se bazează pe analiza costului total. Aceasta înseamnă
că la un anumit nivel determinat al serviciului către clienţi trebuie să se minimizeze costurile
logistice totale mai mult decât să se încerce minimizarea costurilor activităţilor individuale,
componente ale logisticii.
Din experienţa firmelor cu sisteme logistice avansate se pot identifica domeniile cele
mai semnificative pentru reducerea costurilor şi/sau creşterea productivităţii muncii. Acestea
sunt:
serviciile către consumatori;
programarea producţiei şi livrărilor;
cercetarea şi dezvoltarea produselor;
controlul canalelor de distribuţie;
structura organizatorică a funcţiei de marketing;
cercetări de piaţă;
promovarea vânzărilor;
distribuţia fizică;
managementul personalului în activitatea de vânzări;
relaţiile cu publicul;
controlul bugetar al activităţilor de marketing;
extinderea creditului către clienţi.
Datorită faptului că în majoritatea firmelor creşteri semnificative a volumului de vânzări
nu sunt posibile, managementul de vârf îşi revizuieşte oportunităţile de reducere a costurilor
prin integrarea managementului logistic în activitatea firmei.
Conceptul de „management logistic integrat”, se referă la administrarea variatelor
activităţi logistice ca un sistem integrat. În cadrul firmelor în care nu s-a adoptat o modalitate
de sistem integrat, logistica reprezintă o mulţime de activităţi fragmentate şi adesea
necoordonate, răspândite (împrăştiate) în cadrul variatelor funcţiuni ale organizaţiei, fiecare
funcţiune individuală având un buget propriu, programe şi priorităţi specifice.
16
operaţiile de distribuţie fizică (transport, depozitare, stocuri etc.), respectiv activităţile
logistice.
Marea provocare pentru managerii din domeniul logisticii şi marketingului nu este de a
elimina conflictul, ci de a scădea nivelul conflictual printr-o gestionare eficientă a
interdependentelor dintre acestea. Firmele care conştientizează faptul că funcţiile de
marketing şi logistică reprezintă resurse strategice vor obţine un avantaj strategic competitiv,
fără a fi neapărat necesară schimbarea structurilor organizaţionale sau ale responsabilităţilor.
Legătura dintre logistică şi marketing poate fi evidenţiată prin:
satisfacerea cerinţelor clienţilor;
efortul integrat;
maximizarea profitului şi a cotei de piaţă
Analiza mediului de afaceri demonstrează că nu este recomandabil pentru firme să pună
în aplicare strategiile care urmăresc realizarea programului de marketing cu cele mai mici
costuri posibile. Logistica deţine un rol tot mai important în activitatea firmelor, ea se află
într-o conexiune permanentă cu producţia, vânzarea, marketingul şi servirea clienţilor.
Firmele trebuie să-şi propună obţinerea unui avantaj din utilizarea logisticii ca armă
competitivă. O organizare eficientă a logisticii poate aduce o contribuţie reală la sporirea
profitabilităţii firmei şi a cotei de piaţă.
17
3. Costurile de depozitare
Costurile de depozitare reprezintă toate cheltuielile care apar în procesul logistic ca
urmare a folosirii depozitelor, respectiv a facilităţilor de depozitare. Costurile de depozitare se
pot separa în două categorii distincte: costuri de depozitare asociate cu volumul (cantitatea)
produselor care vor fi vândute pe o piaţă dată, ca urmare a mişcării acestora prin depozitele
proprii şi costuri datorate controlului stocurilor care pot fi neglijabile într-un depozit propriu.
4. Costul proceselor de comandă şi de informatizare.
Costurile procesului de comandă şi de informatizare includ. costul de transmitere al
comenzii, intrarea, procesul de comandă, costuri cu prelucrarea informaţiilor şi cu
comunicaţiile interne şi externe ale firmei.
6. Costurile de stocare
Costurile cu variaţia stocurilor sunt cel mai dificil de determinat, după costul vânzărilor
nerealizate. Costurile cu variaţia stocurilor cuprind acele categorii de cheltuieli care sunt în
funcţie de nivelul stocurilor.
2.1.4 Sumar
În cadrul acestui modul s-a realizat o prezentare de ansamblu a conceptului de logistică și
management logistic, a conceptului de management logistic integrat. Deasemenea, s-a realizat
o prezentare a principalelor activități logistice.
18
6. Care este legătura dintre lanţul valoric şi logistică?
7. Care este motivul integrării activităţilor logistice?
8. Care sunt domeniile de îmbunătăţire ale logisticii la nivel de firmă?
9. În ce constă planificarea strategică a logisticii?
10. Care sunt tendinţele logisticii actuale?
11. Cum se manifestă globalizarea activităţilor logistice?
Aceste sarcini se vor preda la a doua întâlnire de curs. Punctajul obţinut pentru
realizarea acestor sarcini reprezintă 10% din ponderea notei finale.
49;
19
2.2 Modul 2: Distribuția și serviciul către clienți
20
2.2.4 Conţinutul informaţional detaliat
21
posesiunii produselor, care cuprinde valoarea adăugată a unui produs, prin atragerea clientului
pentru cumpărarea acestui produs.
Distribuţia oferă o serie de avantaje. Ea permite diminuarea numărului de tranzacţii şi
îmbunătăţirea serviciilor către client. Distribuitorii au posibilitatea să grupeze produsele
oferite de mai mulţi producători, realizând economii la costurile totale de distribuţie,
comparativ cu situaţia în care fiecare producător s-ar fi ocupat de distribuţia ofertei sale.
Funcţia „distribuţie” permite şi ameliorarea sortimentului oferit consumatorului.
De multe ori producătorii apelează în cadrul sistemului de distribuţie la prestatorii de
servicii auxiliare (asigurare, transport, instituţii financiare etc.).
22
tehnici de fracţionare, regrupare şi condiţionare a produselor (pachete, ambalaje de
protecţie, noi forme de ambalaje adaptate formelor de vânzare prin autoservire etc.)
promovarea metodelor de vânzare (generalizarea autoservirii, inclusiv de către angrosişti,
utilizarea vânzărilor cu ajutorul telefonului catalogului şi a trimiterilor prin poştă);
metode de studiu şi de acţiune comercială cu utilizarea de către intermediarii însăşi a
studiilor de piaţă, a panelelor, a zonelor frecventate de aceiaşi clienţi, acţiuni de
promovare a vânzărilor, de publicitate, de relaţii cu publicul, crearea de mărci în numele
distribuitorului, informarea consumatorului;
utilizarea tehnicilor de gestionare şi exploatare a magazinelor comerciale, potrivit
principiilor de marketing.
Alte avantaje ale utilizării unor firme specializate în distribuţie, ca intermediari, sunt
identificate de John L. Gottorna (1999). Acestea sunt următoarele:
23
costuri variabile mai mari;
cresc costurile datorate pierderilor şi deteriorărilor de produse din stoc;
probleme de comunicare cu clienţii etc.
24
Pe lângă criteriile arătate, în selecţia intermediarilor se va ţine seama şi de alţi factori
(criterii) cum ar fi: mărimea unităţilor intermediare, vechimea lor, prestigiul, zona de acţiune
etc.
După selectarea intermediarilor se va elabora un program de promovare care are
rolul de a realiza şi menţine un interes ridicat pentru produsele firmei.
O problemă esenţială se referă la recompensa financiară acordată intermediarilor.
Limitele comisioanelor trebuie să ţină seama de dorinţele intermediarului şi de situaţia de pe
piaţă. Ele pot varia în funcţie de volumul vânzărilor şi de nivelul serviciilor oferite.
Atât personalul intermediarului cât şi agenţii de vânzări au nevoie şi de recompense
psihologice, de recunoaştere a muncii pe care o fac. Publicitatea prin firme de mediatizare şi
în ziarele locale îi stimulează şi încurajează pe intermediari.
O firmă îşi poate susţine intermediarii prin: oferirea unor credite avantajoase şi
informaţii adecvate despre produs, asistenţă tehnică şi „service”. Un astfel de sprijin dă
intermediarului încredere în produs. O atenţie considerabilă va trebui acordată stabilirii unei
relaţii strânse de parteneriat între firmă şi intermediarii săi, respectiv dezvoltarea alianţelor de
tipul „producător-intermediar”. Atât producătorii cât şi intermediarii doresc ca relaţiile dintre
ei să fie nonconflictuale, fapt ce a determinat dezvoltarea relaţiilor între aceştia, cu efecte
asupra sporirii profitabilităţii canalelor de distribuţie. Desigur că, în cazul apariţiei unor
conflicte, acestea vor trebui rezolvate cu multă abilitate şi diplomaţie.
Lungimea uneori foarte mare a canalelor de distribuţie face controlul intermediarilor
foarte dificil, pentru a elimina această dificultate.
Pentru a asigura controlul distribuţiei, firmele producătoare vor trebui să definească
obiective comune, cât mai explicit, şi să stabilească standarde de performanţă pentru serviciile
oferite de intermediari. Standardele de performanţă vor trebui să includă. volumul vânzărilor,
acoperirea pieţei, repartizarea marjei de profit, bilanţul zonal, stabilitatea preţului, calitatea
publicităţii. Cu cât aceste standarde sunt mai bine definite, particularizate, cu atât mai uşor se
poate urmări şi controla distribuţia.
Comunicarea între producători şi distribuitori: Ridică întotdeauna probleme, ea se
realizează rapid şi eficient de la producători la distribuitori, dar lent şi incomplet pe circuitul
invers.
Evaluarea performanţelor distribuitorilor: Managementul firmei trebuie să definească
foarte exact şi de comun acord, performanţele aşteptate de la un distribuitor pentru a realiza o
cooperare eficientă.
25
Determinarea strategiei firmelor de distribuţie: Se realizează în concordanţă cu obiectivele
pur manageriale, în scopul cooperării între membrii canalului şi eliminării stărilor posibile de
conflict dintre aceştia.
Analiza şi alegerea formelor de distribuţie: Formele de distribuţie adoptate sunt o
rezultantă a combinaţiilor de preferinţe ale consumatorului „preţ – serviciu – sortiment –
calitate – tehnică de vânzare”.
26
În general, produsele industriale de înaltă tehnicitate impun folosirea intermediarilor
specializaţi. Lipsa de pricepere a intermediarilor poate avea efecte negative asupra volumului
vânzărilor şi deci asupra mărimii profitului.
4. Caracteristicile concurenţei determină pe unii producători să aibă în vedere canalele
de distribuţie ale principalilor concurenţi.
5. Caracteristicile firmei producătoare.
27
– Oportunitatea (avantajul) comenzii.
– Produsul substituibil.
3. Elementele post-tranzacţiei
– Instalare (garanţie, reparaţii, modificări, piese schimb).
– Urmărirea produsului în exploatare sau consum.
– Reclamaţiile clienţilor, returnări.
– Înlocuirea temporară a produsului.
28
asigure realizarea obiectivelor serviciului către clienţi. Pentru aceasta se poate folosi
raportarea formală în cadrul organizaţiei. Managementul firmei va trebui să repete procedura
completă de analiză şi evaluare a elementelor serviciului către clienţi, pentru a se asigura că
nivelul acestuia reflectă cerinţele clienţilor. De fapt, acest lucru dă posibilitatea formării unei
baze de date (informaţii) privind clienţii firmei, care este foarte utilă în alegerea unei strategii
adecvate a serviciului către clienţi.
După ce managementul firmei a stabilit care din elementele serviciului către clienţi sunt
cele mai importante, trebuie să determine standardele de performanţă. W. H. Hutchinson şi J.
F. Stolle au propus, pentru măsurarea şi controlul performanţelor serviciilor către clienţi,
următoarele etape:
1. Stabilirea standardelor cantitative de performanţă pentru fiecare element (activitate) a
serviciului către clienţi;
2. Măsurarea performanţei efective pentru fiecare element al serviciului către clienţi;
3. Analiza abaterilor, performanţelor efective, faţă de standardele stabilite.
4. Propunerea şi luarea unor măsuri corective la elementele cele mai deficitare pentru
atingerea standardelor de performanţă.
2.2.5 Sumar
În cadrul acestui modul au fost prezentate cel mai vizibil aspect al logisticii – distribuția
produselor, respectiv efectul real al logisticii – serviciul către clienți. Am încercat să insistăm
asupra problemelor manageriale ridicate de aceste aspecte la nivel de logistică.
29
3. Gattorna, J.,L.,, Managementul Logisticii şi distribuţiei, Ed. Teora Bucureşti, 1990,
pag. 66-76
Transporturile Depozitare
de mărfuri a
30
industrializate, are un impact deosebit asupra tuturor activităţilor economice. Cheltuielile de
transport, reprezintă astăzi 9 – 14% din costurile totale ale bunurilor şi serviciilor.
Transporturile au o importanţă deosebită în economie, fără ele activităţile umane sunt
imposibil de organizat şi realizat. Stoparea completă a serviciilor de transport ale societăţii ar
provoca rapid paralizia completă a activităţilor economice, sociale şi politice.
Dacă ţinem seama că logistica înseamnă deplasarea produselor (materii prime,
materiale, piese, subansamble, produse finite) de la locurile de producţie la locurile de
consum, atunci putem afirma că transporturile reprezintă una din activităţile importante ale
logisticii. Deplasarea în spaţiu sau distanţa creează valoare sau utilitatea spaţiului. Utilitatea
de timp este creată sau adăugată în principal, prin intermediul activităţilor de depozitare şi
stocare, dar şi transporturile au un rol important în crearea utilităţii de timp, ele determinând
viteza de deplasare a produselor (timpul de deplasare) şi siguranţa. Dacă un produs nu ajunge
la destinaţie la timpul dorit sau impus de clienţi pot rezulta o serie de consecinţe neplăcute
(pierderea vânzărilor, insatisfacţia clienţilor, timp pierdut). Multe firme de succes, îşi menţin
competitivitatea pe piaţă numai dacă sunt capabile să-şi mărească utilitatea de timp şi spaţiu,
pentru produsele dorite de clienţii lor.
31
Decizii de cumpărare (achiziţionare). Orice firmă, indiferent de producător, angrosist,
detailist, sau firmă de servicii, trebuie să ia decizii referitoare la: „ce, unde şi când”, să
cumpere, decizii care vor fi influenţate de accesibilitatea, acceptabilitatea şi costul trans-
portului, pentru bunurile materiale: materii prime, piese de schimb, produse finite pentru
revânzare.
Decizii de amplasare a întreprinderilor, depozitelor, magazinelor şi altor unităţi.
Acestea vor fi influenţate de un complex de factori economici, sociali şi politici, dintre care
realizarea activităţilor de transport ocupă un rol important.
Decizii de preţ. Transportul influenţează direct costul produselor, în operaţiile de
business, el poate influenţa deciziile de preţ adoptate de firmele de afaceri, în special de
firmele care au o politică orientată pe preţ. Modificarea tarifelor de transport, influenţează în
mod direct preţurile produselor dintr-o serie de ramuri ale economiei, în special la produsele
unde costul transportului are o pondere semnificativă în costul total al produsului.
32
Folosirea unor ambalaje corespunzătoare, cu dimensiuni modulate, asigură o eficienţă
ridicată în utilizarea mijloacelor de grupaj (containere), a spaţiilor de încărcare din mijloacele
de transport a suprafeţelor de depozitare şi determină o accesibilitate mărită în utilizarea unor
mijloace de manipulare de mare randament, ceea ce reduce costul transportului. Referitor la
spaţiile de manipulare, trebuie să arătăm că, în general, caracteristicile fizice ale produselor
influenţează tehnologiile de manipulare şi costul acestor operaţii la încărcarea, descărcarea şi
transbordarea lor în cadrul procesului de transport.
c) Responsabilitatea (garanţia). Produsele cu greutate şi volum mare, care pot fi uşor
deteriorate sau cele la care riscul de furt este mai mare (produse de lux, computere etc.), au un
cost de transport mai ridicat în cazul în care transportatorul ia asupra sa riscul sau
responsabilitatea.
Alţi factori legaţi de produs sunt caracteristicile de risc (deteriorare) ale produselor, ceea
ce determină necesitatea folosirii unor ambalaje mai rezistente, mărind astfel costul (tariful)
transportului. Aceşti factori sunt importanţi în industria chimică, industria materialelor
plastice etc.
2. Factori legaţi de piaţă. Alături de caracteristicile produsului, factorii legaţi de piaţă
afectează, de asemenea, costul de transport. Cei mai importanţi sunt: gradul de competiţie
inter şi intramodal; localizarea pieţelor; reglementările guvernamentale de transport; balanţa
de trafic în teritoriu; sezonalitatea în deplasarea produselor.
33
Transportul rutier alături de cel feroviar, reprezintă formele dominante de transport în
majoritatea ţărilor industrializate.
Transportatorii rutieri asigură deplasarea a peste 75% din volumul total de transport,
exprimat în tone, pentru o gamă largă de produse, cum ar fi: produse agricole, carne, produse
lactate, produse de panificaţie, confecţii, băuturi, ţigări etc.
Pe piaţa transporturilor, cărăuşii rutieri concură cu cei aerieni pentru încărcăturile mici
şi cu cei feroviari pentru încărcăturile mari. Din experienţa multor ţări, se consideră că un
transportator rutier poate concura cu succes un transportator aerian, pentru un serviciu din
„poartă în poartă” (adresa expeditorului – adresa destinatarului), pentru orice mărime a
încărcăturii, dacă distanţa de transport nu depăşeşte 900-1000 km, întrucât realizează
cheltuieli reduse la punctele iniţiale şi finale ale procesului de transport, pentru operaţii de
garare, încărcare – descărcare şi livrare.
Transportatorii rutieri concură direct cu căile ferate pentru încărcături vagonabile care
sunt transportate pe distanţe mici şi medii.
Desigur, distanţa medie de transport pentru cărăuşii rutieri variază foarte mult, ţinând
seama de caracteristicile traficului. Astfel, dacă în traficul local se întâlnesc multe transporturi
pe distanţe de 10 – 15 km, în traficul internaţional întâlnim transporturi pe distanţe mai mari
de 1000 km.
Transportul rutier se caracterizează printr-o mare flexibilitate şi mobilitate datorită
reţelei de drumuri foarte dezvoltate, permiţând executarea transporturilor directe din „poartă
în poartă” pentru o diversitate mare de produse. El reprezintă forma dominantă din punct de
vedere al volumului de transport, exprimat în tone, pentru traficul de mărfuri şi pentru traficul
de călători, exprimat în număr de călători.
Transportul rutier oferă clienţilor viteză mare de servire, siguranţă, pierderi şi pagube
reduse în timpul deplasării. Mulţi cărăuşi în special cei implicaţi în programele „just-in-time”,
operează pe baza unor programe bine fundamentate, cu durate de transport mici şi sigure. De
asemenea, au avantajul de a acoperi piaţa în cele mai bune condiţii.
Volumul de mărfuri transportate de către cărăuşii rutieri a crescut continuu. Transportul
rutier este o parte vitală a majorităţii sistemelor logistice ale firmelor, întrucât caracteristicile
acestuia creează cele mai multe compatibilităţi cu cerinţele clienţilor comparativ cu celelalte
modalităţi de transport.
Transportul feroviar
34
În multe ţări, de exemplu: China, Statele Commonwealth, Austria, Serbia etc.,
transportul feroviar deţine primul loc în cadrul sistemelor de transport, atât din punctul de
vedere al volumului de transport (tone), cât şi din punctul de vedere al prestaţiilor, exprimat în
tone x km.
În majoritatea ţărilor, printre care şi ţara noastră, transportul feroviar deţine primul loc
în transporturile terestre, din punctul de vedere al prestaţiei de transport, exprimată în tone x
km. Până în anul 1976, căile ferate au deţinut primul loc în transporturile terestre cu
aproximativ 70% din parcursul total de mărfuri, după care au marcat un trend descrescător,
multe încărcături fiind preluate de către cărăuşii rutieri, o parte de transportul fluvial şi
maritim şi de transportul prin conducte.
Căile ferate sunt eficiente pe distanţe medii şi lungi (în traficul internaţional, căile ferate
au o distanţă medie de 1000-1100 km), serviciul feroviar este accesibil în toate centrele
economice şi urbane din lume. Transportul feroviar necesită costuri mai mici decât transportul
rutier şi aerian, dar înregistrează ponderi relativ mari ale pierderilor şi degradărilor de mărfuri
faţă de celelalte modalităţi de transport.
Comparativ cu transportul rutier, timpul de tranzit (transport) este mai mare la calea
ferată, de asemenea frecvenţa serviciului este redusă, iar întârzierile mai frecvente. La un
expeditor cu restricţii de timp (plecări şi sosiri exacte), transporturile feroviare au un
dezavantaj competitiv. Acest dezavantaj poate fi redus prin cooperarea cu transportul rutier:
transporturi combinate auto-cale ferată, bazate pe utilizarea mijloacelor de grupaj sub forma
containerelor de mare capacitate (containerizarea); transportul combinat cale ferată – auto,
pentru expediţiile de coletărie, bazate pe utilizarea containerelor de mică capacitate;
transporturi combinate cale ferată – auto, pentru transportul remorcilor auto pe vagoane cu
platforme joase (tehnica „Kangourou”, Huckepackverkehr”, TOFC (trailer – on flatcar).
Un alt domeniu în care căile ferate sunt dezavantajate faţă de transportul rutier, este
accesibilitatea echipamentului, respectiv gradul de utilizare a capacităţii mijloacelor de
transport.
Aceste dezavantaje în ultimii ani s-au redus ca urmare a perfecţionărilor în industria
feroviară, optimizarea rutelor de transport folosind tehnologia computerizată, perfecţionarea
sistemelor de identificare şi urmărire a parcului de tracţiune (locomotive), folosirea serviciilor
„non stop” pentru unul sau câţiva expeditori situaţi pe magistralele importante. Cooperarea cu
transportul rutier oferă posibilităţi bune de dezvoltare a transporturilor feroviare, de menţinere
a competitivităţii pe piaţă transporturilor.
35
Transportul aerian
Pe plan naţional, în multe ţări transportul aerian deţine mai puţin de 1% din traficul de
transport exprimat în tone km sau tone mile. La ora actuală, un număr tot mai mare de
expeditori folosesc transportul aerian pentru servicii regulate, considerând că acesta oferă un
serviciu sigur într-un timp foarte scurt, dar la costuri ridicate. Transportul aerian oferă cel mai
scurt timp de transport, comparativ cu orice altă modalitate de transport. Cu toate acestea,
expediţiile de transport în timp scurt, sunt relativ puţine ca număr şi frecvenţă. Aeronavele
moderne zboară cu viteze de 800 – 1000 km/oră, ele fiind utilizate atât în traficul naţional cât
şi internaţional, la distanţe mari. Transportul aerian naţional, concură pe scară largă cu
transportul rutier şi mai puţin cu transportul feroviar.
Pentru multe linii aeriene comerciale, transportul mărfurilor apare ca suplimentar
traficului de pasageri. Mărfurile sunt depozitate în spaţii special amenajate şi accesibile.
Desigur, sunt şi companii aeriene, care transportă un volum important de mărfuri în traficul
naţional (de exemplu în SUA: Ups, Airborul Federal, Express, Emery etc.).
Datorită costurilor ridicate, către transportul aerian se îndreaptă expediţii de mărfuri cu
valoare ridicată. Transportul aerian poate fi folosit şi pentru mărfuri cu valoare redusă, dar
numai în cazurile în care nivelul serviciului către consumator este mai important decât
costurile.
Transportul aerian realizează un timp de transport rapid, dar, întârzierile în realizarea
zborurilor şi livrare pot reduce considerabil unele din aceste avantaje. De multe ori,
transportul rutier din „poartă în poartă” poate egala sau reduce timpul total de transport
realizat cu aeronavele. Pentru expeditor este mai important timpul total de transport decât
timpul de transport realizat între două aeroporturi. În general, frecvenţa şi siguranţa
transportului aerian este foarte bună.
Volumul transportului aerian, a crescut în ultimii ani, atât în plan naţional, cât mai ales
în domeniul traficului internaţional. Înalta calitate a transporturilor aeriene, precum şi
componenta financiară a costurilor cu imobilizarea mărfurilor în timpul procesului de
transport, determină multe firme să integreze această modalitate de transport în planurile
strategice de distribuţie.
Transportul pe apă
Transportul pe apă se împarte în două categorii distincte:
36
Transportul pe apă concură, în primul rând, cu transportul feroviar şi prin conducte,
chiar dacă majoritatea mărfurilor transportate pe ape sunt semifabricate sau materii prime
transportate în vrac.
Transportul pe apă este avantajos deplasării mărfurilor în vrac, cu valoare unitară mică,
care pot fi încărcate şi descărcate eficient, cu ajutorul utilajelor de manipulare mecanizate, în
situaţiile în care viteza de deplasare şi timpul de parcurs nu sunt importante, când mărfurile
transportate nu sunt susceptibile de furturi şi deteriorări şi unde nu sunt necesare deplasările
terestre (pământ). La nivel naţional, transportul pe ape este folosit şi pentru materii prime şi
pentru produse finite. În traficul internaţional predomină mărfurile transportate în vrac:
minereuri, cereale, produse lemnoase, petrol, cărbuni etc.
Transportul pe apă reprezintă modalitatea cea mai ieftină de transport pentru produse în
vrac sau pentru mărfuri cu valoare mică. Pe distanţe mari şi foarte mari, transportul pe ape
este concurat cu succes de către transportul aerian, mai ales la produsele finite.
Dezvoltarea transporturilor de mare volum cu ajutorul supertancurilor dau posibilitatea
transportului maritim să-şi asume rolul vital în transportul produselor petroliere între ţările
producătoare şi cele consumatoare. Se consideră că şi în viitorul apropiat transportul pe ape
va continua să joace un rol semnificativ în deplasarea resurselor de energie. Folosirea
containerelor în transporturile maritime, cooperarea lor cu transporturile feroviare şi rutiere,
au permis creşterea eficienţei şi calităţii prestaţiilor de transport ca urmare a: eliminării
ambalajelor obişnuite de transport, care sunt grele, scumpe şi consumatoare de material
lemnos; mecanizarea manipulărilor şi reducerea costului acestora. Folosirea tehnologiilor de
transport containerizate, în logistica internaţională are efecte pozitive în reducerea necesarului
de personal, a pagubelor datorate deteriorărilor şi furturilor, reduce timpul total de transport,
reduce timpii de staţionare a navelor în porturi pentru operare (încărcare – descărcare).
Transportul pe apă este mult mai ieftin comparativ cu transportul aerian, rutier şi
feroviar.
37
ţărilor lumii de produsele energetice, conductele vor rămâne şi în continuare o modalitate
importantă de transport.
Transportul prin conducte oferă un serviciu la un înalt nivel calitativ şi la un cost relativ
scăzut. Livrarea la timp a produselor prin intermediul conductelor este posibilă datorită
următorilor factori: deplasarea produselor prin conducte este monitorizată şi controlată cu
ajutorul computerelor; pierderile şi degradările datorate scurgerilor sau spargerilor
conductelor sunt extrem de rare, condiţiile de climă influenţează foarte puţin produsele ce fac
obiectul transportului; conductele nu necesită forţă de muncă intensivă, absenţele angajaţilor
au efecte minime în operaţionalizarea lor.
Toate modalităţile de transport sunt opţiuni viabile pentru agenţii economici.
Modalitatea de transport pe care expeditorul o selectează, depinde de caracteristicile modului
respectiv de transport şi de necesităţile firmei expeditoare şi a clienţilor.
38
Cele mai cunoscute combinaţii intermodale ce impun folosirea transporturilor
combinate sunt următoarele:
transportul feroviar al vehiculelor rutiere;
transportul mijloacelor de grupaj (palete şi containere de diferite capacităţi) pe vagoane
de cale ferată şi pe apă;
transportul coletelor prin metoda centrelor rutiere.
39
depozitare, utilaje şi tehnici de ambalare, unităţile de încărcătură şi manipulare, mijloace de
grupaj etc.
Ţinând seama de cerinţele activităţii de transport, de tendinţele de organizare generală a
transporturilor ca şi de concluziile studiilor şi cercetărilor efectuate în domeniu, putem defini
principiile care stau la baza alegerii tehnologiei de transport. Acestea sunt următoarele:
tratarea unitară a întregului proces de ambalare – transport – manipulare şi depozitare;
strânsa cooperare tehnico – organizatorică a diferitelor sisteme (moduri de transport) în
funcţie de sfera economică de utilizare a lor;
mecanizarea şi automatizarea proceselor de manipulare şi a sistemelor de depozitare;
concentrarea operaţiilor de încărcare – descărcare într-un număr redus de puncte cu
volume mari de încărcări şi descărcări;
continuitate şi sincronizare a diferitelor operaţii pe toată durata procesului de transport;
reducerea consumului de muncă fizică la operaţiile de ambalare, transport, manipulare şi
depozitare;
consolidarea încărcăturilor;
utilizarea unităţilor de ambalare cu dimensiuni modulate cu cele a mijloacelor de
transport şi a mijloacelor de grupaj (palete, containere);
asigurarea unor standarde de calitate înalte în realizarea procesului de transport;
costuri reduse;
eliminarea pierderilor şi degradărilor etc.
Respectarea acestor principii ca premisă a proiectării unor tehnologii de transport
competitive nu este deloc simplă întrucât în afara operaţiilor fizice de manipulare, transport şi
depozitare din interiorul şi exteriorul firmelor în procesul de transport mai operează şi alte
elemente independente cu care să intercondiţionează cum ar fi: contractele de livrare şi
transport, documentele de evidenţă şi transport, tarife, protecţia muncii, norme de circulaţie
pentru mijloacele de transport, concepţia depozitelor, modul de ambalare, organizarea
distribuţiei, sistemul informaţional, parteneriatele transportator – firme de producţie sau
intermediari, standardizarea şi tipizarea etc.
Complexitatea acestui proces determină schimbarea concepţiei obişnuite a firmelor
producătoare cu aşa numita „concepţie logistică”, care înseamnă realizarea tuturor activităţilor
de distribuţie fizică, deci şi a procesului de transport, la nivelul de calitate aşteptat de clienţi şi
cu costuri cât mai reduse.
40
Alegerea tehnologiei de transport cele mai adecvate reprezintă o problemă complexă,
având în vedere multitudinea de soluţii posibile considerate din punct de vedere tehnic,
organizatoric şi economic (durată de transport, integritatea produselor, costuri etc.).
În teorie, metoda cea mai bună de alegere a tehnologiei de transport este de a examina
fiecare alternativă în parte de a calcula costurile totale a operaţiilor fizice pe care le
presupune, a compara rezultatele şi a alege soluţia cea mai bună, care să corespundă
concepţiei logistice de creare a unor sisteme şi tehnologii integrate de transport, manipulare şi
depozitare care presupun:
mecanizarea şi automatizarea proceselor de manipulare şi depozitare;
folosirea unităţilor de încărcătură şi a mijloacelor de grupaj standardizate;
un cadru normativ şi organizatoric corespunzător etc.
Pentru a alege tehnologia de transport cea mai eficientă va trebui să ţinem seama de o serie de
aspecte economice cuantificabile ale procesului de transport. Acestea sunt următoarele:
eliminarea totală sau parţială a ambalajelor obişnuite de transport, care sunt grele, scumpe
şi consumatoare de material lemnos;
reducerea numărului de manipulări, mecanizarea şi automatizarea celor care rămân;
reducerea costurilor totale de transport;
reducerea duratei de transport între expeditorul de mărfuri şi destinatar cu efecte asupra
reducerii costurilor de imobilizare a mărfurilor în timpul procesului de transport;
reducerea numărului de depozitări şi a costurilor de depozitare;
reducerea volumului pierderilor şi degradărilor de produse.
Pornind de la aceste constatări, se poate construi un indicator global, care să evalueze
corect toate costurile pe întregul „lanţ de transport” de la expeditor la destinatar. Indicatorul
„Costurile globale de transport (CT) include costul tuturor operaţiilor fizice care au loc pe
toată durata procesului de transport: ambalare, manipulare, transport depozitare. Se determină
astfel:
CTI = Cai + Cmi + Cti + Cdi + Cii + Cpi (lei/tonă)
în care:
Cai – costurile cu ambalajele de transport (lei/tonă);
Cmi – costurile de manipulare (lei/tonă);
Cti – costurile de transport propriu-zise (deplasare /, (lei/tonă);
Cdi – costurile de depozitare (lei/tonă);
Cii – costurile datorate imobilizării produselor în timpul procesului de transport (lei/tonă);
41
Cpi – costuri datorate pierderilor, degradărilor, furturilor (lei/tonă).
Desigur acest indicator se calculează pe tipuri de tehnologii de transport, pe grupe şi
subgrupe de mărfuri şi pe relaţii de transport. Cunoaşterea lui de către toţi participanţii la
procesul de transport permite evidenţierea tuturor avantajelor datorate folosirii diferitelor
tehnologii de transport şi care se regăsesc în proporţii diferite la aceştia.
Alegerea transportatorului
Transporturile ca activitate logistică, ocupă aşa cum s-a mai arătat o pondere importantă
în costul total al distribuţiei, influenţând în mod direct atât competitivitatea cât şi
profitabilitatea firmei, fapt ce le obligă să aleagă cele mai eficiente decizii de alegere a
tehnologiilor de transport şi a transportatorilor.
Impactul transporturilor asupra nivelului serviciilor către clienţi, prin livrarea la timp,
caracteristicile ambalajelor de transport, depozitarea, consumul de energie, poluarea şi alţi
factori determină firmele să elaboreze, să dezvolte şi să implementeze cele mai bune strategii
de transport.
Selectarea transportatorilor presupune rezolvarea următoarelor aspecte:
identificarea factorilor care determină alegerea transportatorului, factorii geografici,
accesibilitatea şi acceptabilitatea cererile clienţilor, satisfacţia sau insatisfacţia faţă de un
posibil mod de transport, schimbări în modalităţile de distribuţie a firmei;
procesul de căutare a firmei de transport;
procesul de selectare propriu zis;
evaluarea finală.
Variabilele care determină performanţele transportatorilor, sunt următoarele:
servicii de „consolidare” a încărcăturilor mici în încărcături mari;
folosirea tehnologiilor computerizate în procesarea comenzilor;
posibilitatea de a transporta o gamă variată de bunuri;
siguranţă în respectarea standardelor privind timpul de transport;
tarife competitive;
grad de acoperire geografică;
42
calitatea personalului: dispeceri, conducători auto;
participarea activă la realizarea programului de marketing al firmei expeditoare;
existenţa capacităţii de transport;
flexibilitatea tarifelor;
cunoaşterea cerinţelor clienţilor;
siguranţa serviciului de încărcare-descărcare etc.
Căutarea firmei de transport presupune existenţa unor surse de informaţii care includ:
experienţa trecută, vocaţie pentru transport, evidenţa transportului, clienţii existenţi şi
potenţiali ai firmei etc.
Selectarea transportatorului, înseamnă alegerea unei alternative din mai multe
modalităţi şi transportatori disponibili pe baza unor criterii relevante.
Criteriile cele mai importante, pe care le regăsim la toate modurile de transport includ:
criterii economice: cost, acoperirea pieţei, grad de competiţie, trafic predominant, distanţa
medie de transport, capacitatea de transport etc.;
caracteristici de serviciu: viteza de transport, durata transportului, accesibilitate,
consistenţă (variabilitatea timpului de livrare), pierderi şi deteriorări de produse,
flexibilitate la nevoile expeditorilor de mărfuri etc.
La acestea se mai pot adăuga şi altele cum ar fi:
reputaţia transportatorului;
livrări la timp;
modul de tratare şi rezolvare a reclamaţiilor;
calificarea;
disponibilitate în negocierea tarifelor;
securitatea încărcăturii;
structura şi modul de acordare a discount-urilor;
puterea financiară;
abilitatea cărăuşului de a face livrări din „poartă în poartă”;
consultanţă în probleme de transport;
răspuns prompt la cererile clienţilor etc.
43
Una dintre sarcinile majore ale managementului transportatorilor este definirea,
elaborarea şi implementarea strategiei de transport, ţinând seama de aşteptările clienţilor şi de
mediul concurenţial.
Transporturile reprezintă o componentă esenţială a sistemului logistic care influenţează
în mod direct nivelul serviciului către clienţi. În acest context putem spune că definirea unei
strategii de transport trebuie să ţină seama atât de mediul extern al afacerilor şi transporturilor
cât şi de strategiile transportatorilor şi a clienţilor acestora (figura 6.1). Strategiile privind
transportul trebuie să exprime atât legătura dintre producătorii – transportatori şi distribuitori
pentru a contribui la o cât mai bună satisfacere a clienţilor.
Rezultatele obţinute de firmele de succes pun în evidenţă necesitatea reanalizării rolului
tradiţional al transportului şi punerea accentului pe modul în care deciziile logistice privind
transportul pot contribui la crearea unui avantaj competitiv. Firmele care au obţinut
performanţe superioare în activitatea de transport au fost preocupate de simplificarea
evidenţei şi a documentelor de transport; livrări „just în time”, aprovizionarea şi selectarea
furnizorilor, selectarea tehnologiei de transport şi a transportatorilor, marketing – vânzări
(standarde în servirea clienţilor), procesarea comenzilor şi livrare, depozitare etc. Aceasta
înseamnă că managementul transporturilor trebuie să includă mult mai multe aspecte decât
administrarea deplasării produselor.
Managementul transporturilor într-o firmă producătoare de bunuri şi servicii are o serie
de funcţiuni specifice, printre care cele mai importante sunt:
Urmărirea tarifelor de transport a clasificării mărfurilor şi menţinerea acurateţei
documentaţiei.
Alegerea celor mai eficiente tehnologii de transport modale (auto, cale ferată, naval,
aerian, conducte) şi intermodale.
Selecţionarea transportatorilor ţinând seama de nivelul serviciilor oferite, de
performanţele lor şi de alte criterii specifice fiecărui mod de transport.
Alegerea itinerarului de transport şi urmărirea respectării lui.
Procesarea comenzilor şi „consolidarea” încărcăturilor.
Verificarea documentelor şi efectuarea plăţii către transportatori.
Auditarea activităţii de transport.
Elaborarea documentaţiei pentru constatarea distrugerii bunurilor în timpul procesului de
transport.
Programarea transporturilor.
44
Negocieri cu transportatorii pentru aplicarea şi modificarea tarifelor şi acţiuni pentru
creşterea calităţii serviciilor oferite de transportatori etc.
Relaţia transportator / expeditor de mărfuri este importantă, întrucât ea afectează în mod
direct activitatea managerilor de transport în alegerea modalităţilor de transport şi de
selecţionare a transportatorilor, de încheiere a contractelor de transport, de folosire a
brokerilor şi de participare la parteneriate strategice.
O problemă importantă, cu care se confruntă managementul transporturilor este
programarea.
Luând în considerare investiţia semnificativă de capital în echipamente şi utilităţi şi
cheltuielile de operare (încărcare – descărcare), transportatorii au avut multe preocupări
pentru o bună programare a transporturilor şi alegere a rutelor în condiţiile obţinerii unor
nivele acceptabile de profitabilitate şi de satisfacere a clienţilor.
În ultimii ani acest domeniu a devenit mult mai important datorită creşterii concurenţei,
a crizei economice care a determinat creşterea preţurilor la combustibili, munca şi
echipamente.
Multe firme împreună cu transportatorii au implementat sisteme de alegere a rutelor şi
de programare a transporturilor, atât pentru activităţile de aprovizionare cât şi pentru cele de
distribuţie. Aplicarea programelor JIT a determinat includerea transportatorilor în programele
de aprovizionare şi distribuţie. Toate acestea au efecte importante asupra reducerii costurilor
de transport, ca urmare a creşterii gradului de utilizare a mijloacelor de transport, chiar şi în
condiţiile creşterii volumului de vânzări.
O firmă care beneficiază semnificativ de pe urma programării transporturilor şi a
alegerii rutelor obţine o serie de avantaje rezultate din:
integrarea transporturilor interne cu cele externe;
identificarea oportunităţii de consolidare a încărcăturilor;
alegerea modalităţilor de transport şi a rutelor cu costurile cele mai mici;
determinarea unor standarde acceptabile pentru operaţiile de încărcare – descărcare a
mijloacelor de transport, ambalare şi manevrare.
Avantaje obţin de pe urma programării şi firmele de transport. Acestea sunt:
o utilizare mai bună a capacităţii mijloacelor de transport;
creşterea calităţii prestaţiilor (mai multă responsabilitate);
reducerea costurilor de transport;
creşterea randamentului mijloacelor de transport;
45
reducerea investiţiilor de capital în echipamente;
posibilitatea folosirii sistemelor computerizate.
Aşa cum rezultă din cele prezentate, un management eficient al transporturilor se poate
materializa în economii importante, respectiv în creşterea profitului.
2.3.4.2 Depozitarea
46
Ca parte a sistemului logistic, depozitarea poate fi definită „activitatea de păstrare a
produselor la şi între punctele de producţie şi cele de consum şi oferirea de informaţii
managementului firmei despre situaţia, condiţiile şi starea bunurilor păstrate”.
În literatura de specialitate s-a introdus termenul de „centru de distribuţie”. Depozitarea
este un termen mai general, mai cuprinzător, pe când „centrul de distribuţie” este definit în
sens mai restrâns; „ca un depozit de produse finite şi locul unde pot fi făcute comenzi en-gros
sau en-detail”.
Gerry Hatton în lucrarea „Managementul logisticii şi distribuţiei” (1999) arată că pe
lângă diferenţa de ordin semantic, folosirea termenului de centru de distribuţie înseamnă şi o
schimbare de concepţie. Imaginea depozitului este asociată deplasării constante a bunurilor
către destinaţia finală, contribuind la maximizarea utilităţii de timp, respectiv la minimizarea
timpului de depozitare şi la reducerea costurilor corespunzătoare.
Principalele funcţii ale depozitării sau ale centrului de distribuţie sunt:
recepţia: verificare a cantităţii şi calităţii bunurilor;
depozitarea: păstrarea şi deplasarea bunurilor de la locul de recepţie la cel de păstrare şi
manipularea;
prelucrarea comenzilor: include prelucrarea comenzilor, verificarea bunurilor, a
ambalajelor şi a unităţilor de transport manipulare, transportul de la locul de păstrare la
cel de încărcare;
expedierea bunurilor: stivuirea sau depozitara intermediară, întocmirea documentelor de
expediţie, iar uneori transportul către clienţi.
Aşa cum se observă cele mai multe funcţii de depozitare privesc deplasarea şi
manipularea bunurilor. Dacă se ia în considerare costul total cu excepţia costului de stocare,
costul de depozitare propriu-zisă (păstrare) are o pondere relativ redusă, de 20-30% din costul
total al depozitării bunurilor grupate în unităţi mici de manipulare şi transport. Acest fapt a
determinat specialiştii să considere depozitarea ca o activitate dinamică şi nu una statică.
Depozitarea este folosită pentru stocarea bunurilor de-a lungul fazelor procesului
logistic.
Depozitarea permite expedierea unor produse de natură diferită unui singur destinatar
sub forma unei singure livrări sau divizarea şi expedierea produselor în cantităţi mici la mai
mulţi consumatori (clienţi) sau combinarea unor expediţii mici în cadrul unui transport
consolidat de volum mai mare.
47
2.3.4.2.2 Politici de depozitare
Dacă ne referim la opţiunile pe care le are o firmă atunci când ia decizia de depozitare
are două mari alternative:
să închirieze facilităţi, respectiv, depozite;
să utilizeze facilităţile proprii sub denumirea de depozite proprii;
Există desigur şi firme care elimină depozitarea în lanţul logistic (de distribuţie fizică)
în cazul expedierii directe a produselor între producători şi consumatorii sau utilizatorii finali.
De exemplu: distribuţie directă pe bază de comenzi ferme în cazul unor produse industriale
complexe sau de gabarit mare, vânzarea prin poştă pe bază de catalog etc. Marea majoritate a
firmelor optează pentru depozitarea bunurilor alegând între cele două alternative.
Alegerea între cele două alternative de depozitare, depozite proprii sau închiriate,
trebuie să aibă la bază atât nivelul serviciului către clienţi cât şi aspectele financiare.
Un alt aspect al depozitării ca funcţie a distribuţiei, este repartizarea acesteia între
organizaţiile (membrii) din canalul de distribuţie (producători, angrosişti, detailişti) şi
alegerea organizaţiei care va prelua această activitate la diferite nivele de distribuţie.
Analizând orice canal de distribuţie se poate constata că în general depozitarea revine
fie producătorului fie intermediarilor. Atât repartizarea funcţiei de depozitare la diferite nivele
de distribuţie cât şi alegerea alternativei şi organizaţiei care va efectua depozitarea se bazează
pe principiul „costului minim al depozitării”.
Dacă luăm în considerare aspectele financiare, închirierea spaţiilor de depozitare este
cea mai avantajoasă, întrucât nu necesită investiţii în facilităţile necesare depozitării bunurilor.
Dacă luăm însă în considerare nivelul serviciului către clienţi, depozitarea în spaţii proprii
este mai avantajoasă, datorită facilităţilor şi echipamentelor specializate şi a unei mai bune
cunoaşteri a produselor firmei, a pieţei şi a clienţilor în special.
Există multe situaţii în care depozitele închiriate pot oferi servicii la un înalt nivel
calitativ. Literatura de specialitate evidenţiază mai multe tipuri de depozite închiriate, cum ar
fi: depozite pentru mărfuri generale; depozite frigorifice; depozite de siguranţă; depozite de
bunuri de consum; depozite pentru mărfuri speciale; depozite de consignaţie, depozite
tranzitorii pentru a asigura echilibrarea capacităţii diferitelor moduri de transport (acumularea
încărcăturii în porturi maritime datorită capacităţii mari a navelor faţă de mijloacele de
transport rutiere şi feroviare), depozite en-gros etc. Fiecare din aceste tipuri de depozite oferă
servicii specifice.
În cazul închirierii depozitelor există o variantă numită „depozitare contractuală”, care
se bazează pe un acord de parteneriat între cel care foloseşte şi cel care oferă serviciul de
48
depozitare. În depozitarea contractuală, spaţiul de depozitare, sistemele de software, munca şi
managementul, sunt preluate de sistemul logistic al expeditorului. Resursele oferite şi nivelul
serviciului trebuie să satisfacă cererile specifice ale fiecărui client.
Firmele trebuie să examineze importanţa şi cerinţele serviciului către clienţi, precum şi
aspectele financiare pentru a alege între a apela la închirierea depozitelor sau a folosi depozite
proprii. Dacă firma foloseşte depozite închiriate atunci investiţiile în facilităţi sunt nule sau
foarte mici. Din perspectiva serviciilor către clienţi depozitarea proprie oferă în general
servicii la un nivel calitativ mai înalt, datorită facilităţilor şi echipamentelor specializate şi
datorită unei mai bune cunoaşteri a produselor firmei, a clienţilor şi a pieţelor. Oricum cele
două opţiuni trebuie examinate foarte atent. În unele cazuri şi depozitele închiriate inovative,
pot oferi servicii la un nivel înalt calitativ, prin folosirea experţilor.
Alegerea alternativei, respectiv a politicii de depozitare a unei firme tipice depinde de o
serie de factori, cum ar fi:
filosofia firmei;
capitalul disponibil;
caracteristicile produselor: perisabilitatea, mărimea liniei de produs, substituibilitatea;
rata de depreciere morală;
condiţiile economice;
concurenţa;
sezonalitatea cererii;
folosirea metodelor de conducere a producţiei de tip JIT, Kanban etc.
modul de transport, tehnologiile de transport;
particularităţile firmei producătoare,
nivelul serviciului către clienţi;
nivelul stocurilor etc.
49
ei, după care acestea vor fi transferate de la depozit la locurile de producţie în cantităţile şi
ritmul cerut.
Din punctul de vedere al distribuţiei fizice sau dintr-o perspectivă externă, depozitarea
poate fi folosită pentru asocierea produselor cerute de clienţi. Produsele adesea implică
multiple locuri de producţie, din care acestea se expediază către un depozit central mixt, unde
se acumulează în stocuri mari omogene. În acest depozit central, produsele se asociază şi se
expediază către clienţi în cantităţile cerute de către aceştia.
Când depozitarea este folosită într-un lanţ de distribuţie pentru a asigura livrările către
clienţi a mai multor produse într-o singură comandă, se apelează de asemenea la un depozit
central, după care se combină produsele în cantităţile cerute către clienţi.
Depozitele en-gros sunt facilităţi care reunesc cantităţi mari dintr-un produs, pe care le
divizează în cantităţi mici către clienţi situaţi în aria geografică servită de depozitul respectiv.
Depozitarea produselor implică şi posibilitatea utilizării mai bune a capacităţii
mijloacelor de transport cu efecte directe în reducerea costurilor de transport atât în fluxurile
fizice de aprovizionare cât şi de distribuţie. Desigur o problemă importantă pentru
raţionalizarea fluxurilor fizice şi a transporturilor este şi alegerea locurilor de amplasare a
depozitelor.
Amplasarea depozitelor şi capacitatea acestora trebuie să fie compatibilă cu tehnologiile
de transport modale, intermodale sau intramodale. Creşterea calităţii prestaţiilor de transport
impun servirea din „poartă în poartă”, fie sub forma unui transport auto direct care elimină
depozitarea fie sub forma unui transport combinat, în care depozitarea îşi propune să asigure
sincronizarea între diferitele moduri de transport pentru a asigura transferul de pe un mijloc de
transport pe altul (exemplu: cale ferată – auto, auto – naval, cale ferată – naval).
Se cunoaşte că o producţie mică minimizează cantităţile de produse imobilizate în
sistemul logistic prin apropierea producţiei de momentul cererii curente, dar cresc costurile
asociate programării producţiei şi riscurile în cazul schimbărilor de pe piaţă, mai ales la
firmele cu un ciclu lung de fabricaţie. Dacă programul de producţie este apropiat de
capacitatea de producţie, schimbările frecvente ale cererii pot afecta capacitatea de reacţie a
producătorului la aceste schimbări şi imposibilitatea satisfacerii acesteia. În acest caz costul
„vânzărilor pierdute” poate afecta în mod semnificativ profitabilitatea firmei.
Pe de altă parte, producţia în cantităţi mari duce la un cost mediu de fabricaţie mai mic
şi la un grad mai bun de utilizare a capacităţii de producţie. Producţia în cantităţi mari are ca
efect creşterea cerinţelor de depozitare, având ca efect creşterea costurilor, ceea ce impune
50
corelarea economiilor rezultate din costul de fabricaţie cu creşterea costurilor logistice, pentru
a obţine un cost total de producţie şi distribuţie mai mic.
Depozitarea are un rol important în cazul distribuţiei bazată pe conceptul de
„speculaţie”, potrivit căreia producătorul se concentrează pe producţia în cantităţi mari sub
formă de stocuri preluate de distribuitori în schimbul unor facilităţi de preţ şi a altor facilităţi
în procesul de promovare şi vânzare a produselor. În această situaţie, se folosesc canale
indirecte lungi, iar funcţia de depozitare se împarte între producători şi distribuitori pe
principiul costurilor minime. (Bucklin, 1991).
Depozitarea este necesară şi în cazul în care firmele doresc să beneficieze de avantajul
reducerilor de preţ pentru cantităţi mari de materii prime, materiale şi semifabricate
aprovizionate. Avantaje se obţin şi în cazul în care firmele îndeplinesc şi funcţia de expediţie
– transport, prin reducerea costurilor de transport ca urmare a volumului mare a expediţiilor.
Aceste beneficii pot fi obţinute atât de producători cât şi de distribuitori.
Depozitarea se dovedeşte a fi necesară pentru a menţine o sursă importantă de
aprovizionare. De exemplu, în perioadele de criză trebuie să se menţină termenele şi
cantităţile de aprovizionat pentru a nu pierde furnizorii. De asemenea, este necesar să se
păstreze în stoc articolele care ar trebui aprovizionate în cantităţi prea mici ca rezultat al
pierderilor şi deteriorărilor în timpul procesului de transport, epuizării stocului furnizorului
sau în caz de grevă la acesta.
Politica de servire a clienţilor, standardele impuse proceselor de livrare (de exemplu: 24
de ore durată de timp din momentul primirii comenzii şi până la sosirea la client în 95% din
total livrări) impune existenţa unui număr de depozite pe diferite arii geografice de piaţă,
pentru a putea să se încadreze în aceste standarde. În multe cazuri firmele un pot să prevadă
exact cererea şi momentul comenzilor făcute de distribuitori.
Păstrarea produselor în depozite pe diferite pieţe oferă posibilitatea firmelor de
producţie să răspundă rapid cererile neaşteptate. În acelaşi timp păstrarea unor stocuri în
depozite, pe diferite pieţe, permite satisfacerea comenzilor clienţilor şi atunci când livrările
sunt în întârziere.
Criteriile de eficienţă şi competitivitate impun firmelor să folosească depozitarea în
condiţiile realizării unor costuri logistice totale scăzute, la un nivel acceptat al serviciului
către clienţi. Apelarea la depozitare permite managementului firmei să selecteze modul,
respectiv tehnologia de transport şi nivelul stocurilor, care combinate cu sistemul de
comunicaţii şi cu cel de prelucrare a informaţiilor şi cu sistemul de producţie, să asigure
51
minimizarea costurilor totale de producţie şi distribuţie şi un nivel înalt al serviciului către
clienţi.
52
Depozitele proprii au avantajul că pot fi modificate şi adaptate caracteristicilor
produselor sau la nevoie pot fi transformate în spaţii de producţie sau chiar în birouri.
Un alt avantaj al folosirii depozitelor proprii este acela că pe termen lung pot fi mai
puţin costisitoare decât depozitele închiriate. La un grad acceptabil de utilizare, costurile
depozitării, în spaţii proprii pot fi cu 15% până la 25% mai mici decât în cazul închirierii
depozitelor. Experienţa firmelor industriale arată că este eficient să foloseşti depozite proprii
numai dacă poţi asigura un grad de utilizare a capacităţii acestora de cel puţin 75 – 80%, în
caz contrar se poate apela cu succes la depozite închiriate. Desigur un control eficient din
partea managementului firmei constituie o premisă pentru menţinerea costurilor depozitării în
spaţii proprii în limite acceptabile.
Folosirea depozitelor proprii permite de asemenea o mai bună utilizare a personalului de
care dispune firma în acest domeniu. Firma poate folosi de asemenea expertizele propriilor
specialişti. În plus angajaţii proprii vor lucra cu mai multă responsabilitate în manipularea şi
păstrarea produselor firmei. Desigur putem arăta că şi unele depozite închiriate permit
clienţilor lor să folosească angajaţi proprii la manipularea şi păstrarea produselor.
O firmă poate de asemenea să beneficieze de avantaje în ceea ce priveşte taxele atunci
când dispune de depozite proprii. Uzura fizică şi morală a clădirilor şi echipamentelor poate
reduce substanţial valoarea acestora.
Folosirea depozitelor proprii poate prezenta şi unele avantaje intangibile, cum ar fi
câştigarea încrederii clienţilor că firma poate distribui în mod constant şi la standarde înalte de
calitate produsele prin acestea, creând astfel un avantaj competitiv.
Mulţi specialişti consideră că dezavantajul major al folosirii depozitelor proprii este
faptul că mărimea şi capacitatea acestora este limitată în condiţiile în care nivelul cererii poate
varia foarte mult. În acelaşi timp se poate constata că folosirea depozitelor proprii este prea
costisitoare datorită mărimii costurilor fixe, în cazul în care cererea se menţine la nivele
scăzute la care se adaugă şi productivitatea scăzută. Un depozit propriu nu se poate restrânge
sau extinde în funcţie de scăderea sau creşterea cererii pe termen scurt.
Dacă o firmă foloseşte numai depozite proprii, pierde flexibilitatea privind amplasarea
strategică a lor în condiţiile în care schimbările în mărimea, aşezarea şi preferinţele pieţei sunt
adesea rapide şi imprevizibile. O firmă care nu-şi poate adapta structura şi amplasarea
depozitelor acestor schimbări poate pierde ocazii valoroase de afaceri prin scăderea nivelului
serviciilor către clienţi şi a vânzărilor.
Datorită costurilor mari, multe firme nu sunt capabile să genereze capital suficient
pentru a construi sau cumpăra un depozit. Investiţia în depozite proprii, pe termen lung, poate
53
fi adesea riscantă având în vedere procesul costisitor de angajare şi pregătire a personalului
precum şi datorită achiziţionării de echipamente specializate. Un depozit care se dovedeşte
ineficient cu greu poate fi vândut datorită amplasării sau gradului de specializare.
2. Ce-a de-a doua funcţie a depozitării, păstrarea, poate fi realizată temporar sau cu un
grad mai mare de permanenţă. Păstrarea temporară pune în evidenţă funcţia de mişcare şi
include: păstrarea produselor necesare şi completarea stocurilor de bază datorită fluctuaţiei
acestora. Desigur durata păstrării temporare a produselor în stoc, care generează utilitatea de
timp, depinde de modul de proiectare a sistemului logistic, de experienţa în ceea ce priveşte
variaţia cererii şi de particularităţile pieţei. Păstrarea pe perioade îndelungate cu grad ridicat
de permanenţă, care înseamnă un exces de stoc peste nivelul său normal, se justifică doar în
condiţiile constituirii unui stoc de siguranţă. Factorii care prevăd excesul de stoc sunt:
sezonalitatea cererii; variaţia cererii; condiţionarea produselor cum sunt cerealele, fructele,
carnea etc.; specularea cumpărărilor anticipate; înţelegeri contractuale speciale, cum ar fi
reducerile de taxe pentru cantităţi mari.
54
3. Distribuţia informaţiilor este a treia funcţie majoră a depozitării, ea apare simultan cu
cea de mişcare şi păstrare. Managementul firmei are întotdeauna nevoie de informaţii corecte
şi la timp pentru gestionarea activităţii de depozitare. Informaţii privind nivelul stocurilor,
locul de păstrare, expedierile interne şi externe, date privind clienţii, spaţiul şi personalul
folosit sunt vitale pentru o depozitare eficientă.
Pornind de la operaţiile şi funcţiile depozitelor, se pot identifica principalele activităţi
care sunt:
55
expediere a produselor deteriorate şi învechite, o folosire necorespunzătoare a spaţiului de
depozitare, folosirea de echipamente necorespunzătoare, învechite, care necesită reparaţii multe,
respectiv costuri de întreţinere mari, folosirea de tehnologii de depozitare care nu sunt
compatibile cu dimensiunile pachetelor şi mijloacelor de grupaj, costuri mari cu personalul,
slaba flexibilitate a echipamentelor care nu fac faţă schimbărilor, sistemul de procesare a
comenzilor nu corespunde exigenţelor clienţilor, slaba disponibilitate a spaţiilor de depozitare şi
a serviciilor specializate etc.
56
O problemă importantă o reprezintă alegerea corectă a echipamentelor de depozitare,
manipulare şi transport, ţinând seama de caracteristicile produselor depozitate, de
compatibilitatea acestora şi de cerinţele clienţilor, ceea ce înseamnă costuri mici şi standarde
acceptate pentru acest serviciu.
Procesul de sortare manuală a comenzilor este o muncă intensă şi laborioasă. Ea
cuprinde separarea şi reunirea articolelor cuprinse în comenzile clienţilor. Personalul
examinează fizic articolele cerute de clienţi şi le aşează pe paleţi sau în containere pentru a fi
expediate către clienţi. Înseamnă un mare consum de timp şi este supus greşelilor umane, fapt
ce determină multe firme să elimine pe cât posibil sortarea manuală.
Expedierea produselor care fac obiectul depozitării, cuprinde pregătirea produselor pentru
expediere şi încărcarea lor în mijloace de transport.
Pregătirea produselor pentru expediere presupune folosirea unor mijloace de grupaj de
tipul palete şi containere şi a unor echipamente de împachetat şi înfoliere, şi de manipulare
pentru încărcarea şi descărcarea mijloacelor de transport.
Operaţiile de depozitare, manipulare, transbordare, ambalare şi transport pot fi efectuate
în sistem mecanizat, automatizat şi manual sau adesea sunt folosite în diferite combinaţii
impuse de particularităţile procesului de distribuţie.
57
Reducerea costurilor salariale;
Disponibilitatea serviciilor;
Reducerea costurilor;
58
Utilizarea mai bună a echipamentelor
Realizarea beneficiilor sau avantajelor pe care le obţine firma prin utilizarea unor
echipamente de calitate depind în mare măsură de factori cum sunt: caracteristicile
produselor, nivelul existent al serviciilor oferite clienţilor, experienţa şi nivelul de expertiză al
firmei în domeniu etc.
Sumar
În cadrul acestui modul au fost prezentate cele mai importante două activități din cadrul
logisticii. Am încercat să insistăm asupra problemelor manageriale ridicate de aceste activități
la nivel de logistică. Transporturile, prin multitudinea de moduri de transport utilizate
reprezintă în sine o problemă dificilă a logisticii firmei, în timp ce depozitarea este o activitate
care conduce la realizarea unui serviciu către clienți adecvat cerințelor firmelor.
59
Bibliografie modul
1. Liviu Ilieş, Management Logistic, Editura Dacia, Cluj-Napoca,
2003, pag. 165-199, 213-225
2. Bălan, C., Logistica, Editura Uranus, Bucureşti, 2006, pag. 211-
236, 123-164
3. Gattorna, J.,L.,, Managementul Logisticii şi distribuţiei, Ed.
Teora Bucureşti, 1990, pag. 160-253, 266-329
60
2.4.4 Conţinutul informaţional detaliat
61
departamentului de logistică în obţinerea unor performanţe superioare la nivelul întregii firme
(D. M. Lambert, J. R. Stock, 1993).
Atât experienţa firmelor de succes cât şi cercetările în domeniul logisticii au arătat
importanţa grupării activităţilor logistice în cadrul unei funcţiuni distincte, respectiv în
funcţiunea logistică, sub forma unei structuri organizatorice bine definite, bazată pe folosirea
tehnologiilor computerizate, asociată cu un buget consistent.
În ultimii ani managerii din domeniul logisticii se confruntă cu probleme multiple şi
dificile cauzate de instabilitatea economică, inflaţie, scurtarea ciclurilor de viaţă al produselor,
protecţia mediului, condiţiile pieţei, creşterea şi diversificarea cererii. Toate acestea fac
dificilă găsirea unui mod de organizare cât mai eficace şi mai eficient a logisticii. La ora
actuală, există multe firme din domeniul afacerilor care dispun de o organizare logistică
operativă şi eficientă, dar cu toate acestea nu se poate vorbi de o structură organizatorică
ideală pentru toate firmele. Nu se poate vorbi de structuri tip şablon, dar şi aşa principiile de
elaborare a acestora sunt comune.
Proiectarea unei structuri organizatorice adecvate a logisticii va trebui să ţină seama de
asigurarea unei bune funcţionalităţi pentru realizarea obiectivelor generale şi specifice cu
costuri cât mai reduse şi la un nivel cât mai înalt a serviciului către consumator. Desigur că şi
calitatea personalului angajat influenţează eficienţa şi eficacitatea organizaţiei logistice.
Eficienţa şi eficacitatea structurii organizaţionale presupune:
o cultură organizaţională;
obiective comune la realizarea cărora să participe toţi angajaţii.
angajamentul efectiv al managerilor executivi;
pregătirea şi educarea personalului.
Managementul firmei pornind de la strategiile elaborate, inclusiv strategiile logistice,
trebuie să proiecteze structura organizatorică a logisticii. Obţinerea unui echilibru între
structura organizatorică şi strategiile logistice este dificilă datorită greutăţii de obţinere a unor
informaţii de calitate în mod operativ, prelucrării rapide şi luării unor decizii în timp util.
O structură organizatorică adecvată trebuie să fie flexibilă în raport cu schimbările în
strategiile firmei, având în vedere că mai multe firme urmăresc simultan obiective pe diverse
probleme de afaceri sau pe aceleaşi probleme, dar în situaţii diferite.
Structura organizaţiei logisticii în cadrul firmei, trebuie să asigure îndeplinirea
obiectivelor generale şi specifice ale firmei concomitent cu folosirea eficientă a resurselor
62
umane, care prezintă grade de segmentare destul de diversificate având în vedere multitudinea
obiectivelor firmei.
Având în vedere dinamica mediului şi complexitatea obiectivelor, managementul firmei
trebuie să dispună de o capacitate adecvată pentru a schimba organizarea firmei şi a logisticii
pentru a le compatibiliza cu strategiile elaborate.
În mod tradiţional, variatele activităţi logistice, sunt plasate în diferite organizaţii
structurale, fără un executiv individualizat, ca departament sau divizie, cu responsabilităţi în
coordonarea şi conducerea procesului de distribuţie.
Fiecare element de distribuţie se află într-o posibilă stare de conflict cu activităţile de
marketing, producţie şi finanţe-contabilitate. ce poate rezulta din obiectivele existente în
fiecare tip de organizaţie. Doar managementul de vârf poate să vadă şi să coordoneze eficient
obiectivele de marketing cu cele de logistică, producţie, finanţe-contabilitate. Posibilele stări
de conflict se datorează obiectivelor existente. De exemplu, o structură tradiţională a
activităţilor logistice generează stare de conflict între departamentul de marketing, care are ca
prioritate o bună servire a clienţilor, şi departamentul financiar-contabil, care doreşte costuri
cât mai reduse. În acest caz obiectivele celor două departamente pot fi prezentate în tabelul
1.1.
Tabel 1.1.
63
standardele cerute de clienţi costuri reduse.
64
Misiunea logistică serveşte la elaborarea şi dezvoltarea strategiilor de business ale
firmelor, ea poate ajuta la eliminarea conflictelor organizaţionale şi la stabilirea sarcinilor
pentru personalul logistic.
Componentele unei misiuni logistice în cadrul unei firme sunt similare cu componentele
unei misiuni generale. În cazul unei firme tipice, misiunea logistică va cuprinde următoarele
elemente definitorii:
Specificarea clienţilor şi pieţelor ţintă. Cine sunt clienţii firmei?
Identificarea produselor/serviciilor principale. Ce produse sau servicii realizează firma?
Specificarea zonei geografice. Unde sunt localizate pieţele firmei?
A identifica tehnologiile de bază. Ce tehnologii utilizează firma?
Expresia angajamentului de supravieţuire, de creştere şi profitabilitate. Ce factori
economici sunt consideraţi de firmă ca importanţi pentru a asigura viabilitatea
economică?
Specificarea elementelor esenţiale în „filosofia” firmei. Care sunt priorităţile cele mai
importante ale firmei?
Identificarea poziţiei pe piaţă. Care sunt punctele tari şi punctele slabe ale firmei în
cadrul competiţiei pe piaţă?
A identifica imaginea publică a firmei. Care sunt responsabilităţile sociale ale firmei şi ce
imagine doreşte ea să-şi creeze?
Un studiu efectuat la 88 de firme producătoare din SUA, a scos în evidenţă multe
similitudini între misiunea generală a firmei şi misiune alogistică. (D.M.Lambert, J.R.Stock,
1993). Ele se referă la:
1) Clienţii şi pieţele ţintă
Selectarea pieţelor ţintă şi dezvoltarea strategiilor de marketing în atingerea acestora
reprezintă o problemă vitală pentru firmă. O examinare a misiunii logistice arată că 47% din
firmele cu misiune logistică formală au inclus clienţii şi pieţele ţintă. Acestea înseamnă:
A livra produse de bună calitate clienţilor în timp scurt cu cele mai mici costuri posibile;
A asigura servicii logistice integrate şi a facilita realizarea comunicaţiilor în mod operativ
şi eficient.
2) Produse şi servicii principale
Mai mult de 65% din firme au inclus produsele şi serviciile în misiunea lor logistică.
Dintre exemplele de includere a acestora în misiunea logistică arătăm:
65
A asigura la timp şi eficient serviciile de depozitare şi comercializare ale produselor
finite şi a materialelor;
A livra produsele firmei, clienţilor în asortimentul şi timpul cerut, în modul cel mai
eficient posibil.
3)Aria geografică
Doar 11% din firmele studiate au inclus în misiunea lor logistică localizarea pieţelor
ţintă.
4) Tehnologiile de bază
Puţine firme (8%) au inclus menţiuni cu privire la tehnologiile de bază în misiunea lor
logistică, întrucât tehnologiile de fabricaţie sunt diferite faţă de tehnologiile logistice.
5) Supravieţuire, creştere şi profitabilitate
Toate firmele includ în misiunea lor generală elementele de supravieţuire, creştere şi
profitabilitate. Întrucât nu toate firmele văd o legătură directă între activităţile logistice şi
profitabilitate, doar 56% din firmele anchetate au inclus aceste elemente în misiunea lor
logistică. În multe firme logistica este văzută în primul rând ca o cale de a reduce costurile,
decât de a îmbunătăţi avantajul competitiv, ceea ce reduce eficienţa activităţii manageriale.
Exemple de cuprindere a elementelor de supravieţuire, creştere şi profitabilitate în misiunea
logistică:
A asigura livrarea şi transportul în timp redus cu costuri reduse şi întărirea poziţiei pe
piaţă;
A asigura un sistem de distribuţie efectiv care să conducă la creşterea competitivităţii pe
piaţă.
6) Filosofia firmei
Doar 9% din firmele studiate au inclus acest element în misiunea logistică, creând
avantaj competitiv. În acest scop logistica va include strategii diferenţiate, care creează
avantaj competitiv, prin livrarea produsului potrivit, la locul potrivit, la timpul potrivit şi la
costul potrivit.
7) Poziţia firmei pe piaţă este inclusă în misiunea logistică de 34% din firmele studiate,
ea se referă la modul în care fiecare firmă se vede pe ea însăşi pe piaţă. Îmbunătăţirea poziţiei
pe piaţă înseamnă a oferi clienţilor firmei produsele la calitatea de care au nevoie şi asigurarea
unui serviciu către clienţi mai bun decât competitorii.
8) Imaginea publică a firmei
66
Peste 25% din misiunile logistice au cuprins acest element. Scopul este de a întări
imaginea firmei pe piaţă, prin îmbunătăţirea nivelului serviciului către clienţi şi prin
profesionalismul personalului care lucrează în domeniul logistic. Realizarea unei distribuţii
fizice eficiente contribuie la îmbunătăţirea imaginii firmei pe piaţă.
Orice firmă are nevoie de un scop clar pentru a dezvolta combinaţii optime de activităţi
logistice, în operaţiile curente. „Misiunea asigură motivarea, direcţia generală, imaginea şi
filozofia necesară pentru a orienta firma”. Misiunea logistică constituie un punct de pornire în
programarea şi controlul activităţilor logistice ale firmei.
Structură:
Descentralizată
Specializată
Formalizată
Grad de control
Caracteristici organizaţionale Mărimea organizaţiei
Mărimea timpilor de muncă unitari
Tehnologia:
Operaţii
Materii prime, materiale
Cunoştinţe
Extern
Complexitate
Stabilitate
Incertitudine
Caracteristicile mediului Intern
Orientare
Angajaţi
Securitate / risc
Sinceritate / defensivă
Loialitate faţă de organizaţie
Atracţie
Respingere
Calitatea personalului Angajament
(angajaţilor) Performanţa în muncă
Motivaţie, scopuri
Abilitate
Rol
67
Scopul strategic
Achiziţia şi utilizarea resurselor
Politici şi practici Crearea unui mediu performant
manageriale Proces de comunicare
Leadership şi adoptarea deciziilor
Adaptarea organizaţiei şi inovarea
68
logistică etc. Structura organizaţiei logistice din cadrul firmei trebuie să fie compatibilă cu
cerinţele de realizare a obiectivelor generale, precum şi cu obiectivele specifice ale tuturor
funcţiunilor firmei.
Alte aspecte ale structurii generale care influenţează organizaţia logistică sunt:
responsabilitatea coordonării personalului, mărimea ariei de control, relaţiile cu celelalte
funcţiuni, în primul rând cu cea de marketing.
69
domenii cum ar fi. personalul, motivarea angajaţilor şi productivitatea, ca rezultat al
schimbărilor în managementul de vârf.
2.4.5.1.8 Flexibilitatea
Organizaţia logistică trebuie să dea dovadă de capacitate de adaptare la schimbările
care apar inevitabil. Lipsa capacităţii de adaptare are ca efect diminuarea eficienţei şi chiar
pierderea ei după un anumit interval de timp. Cu toate că este dificil să se anticipeze
schimbările de viitor în domeniul pieţei firmei, organizaţia logistică trebuie să fie receptivă
la toate aceste schimbări şi să răspundă operativ şi eficient.
Sistemele Suport de Decizie (DSS) permit crearea deciziei, respectiv alegerea celei
mai bune alternative de acţiune managerială., Principalele caracteristici ale DSS sunt: este
un sistem bazat pe computer, are capacitatea de a ajuta decizia, furnizează decizii pentru
faza operaţională, de exploatare, cuprinde modele de decizie, utilizează metoda regăsirii şi
generării informaţiilor. DSS-ul este un sistem dinamic, care încorporează atât date cât şi
modele, ajută managerii în procesele decizionale, sprijină mai mult decât înlocuieşte
concepţia managerială, îmbunătăţind în acest mod procesul de luare a deciziei, respectiv
operaţionalizarea acestora.
70
(comenzilor). Dintre funcţiile importante ale DSS-ului amintim: funcţia de stabilire a
obiectivelor, funcţia de analiză, funcţia de simulare, funcţia de optimizare, funcţia financiară.
Avantajele DSS sunt: abilitatea de a rezolva probleme complexe, răspunsuri rapide la situaţii
neprevăzute şi facilităţi în distribuţia şi administrarea comunicaţiilor, care permit obţinerea
unor performanţe superioare în procesul managerial şi constituie o garanţie a luării unor
decizii obiective.
2.4.5.1.10 Personalul
Personalul constituie cea mai importantă componentă a unei organizaţii logistice.
Angajaţii sunt cei care determină, în final, modul de funcţionare al organizaţiei. Din
această cauză este foarte important ca abilitatea şi îndemânarea angajaţilor, programele de
pregătire şi modul de selecţie a acestora să fie luate în considerare la proiectarea şi
restructurarea organizaţiei logistice La elaborarea structurii organizaţionale trebuie să se
ţină seama şi de personalitatea individuală a fiecărui angajat. Trebuie să cunoaştem
punctele tari şi slabe ale angajaţilor şi să-i folosim acolo unde pot contribui cel mai bine la
realizarea obiectivelor. Deci, putem afirma că este important să asigurăm un echilibru al
structurii organizaţionale, care să ia în considerare „slăbiciunile şi puterile” resurselor
umane.
Abilitate de a organiza
Motivaţie
Control managerial
Abilitate de a supraveghea
71
Confidenţialitate.
Organizaţiile logistice care înregistrează succes sunt acelea care ştiu să îmbine
structura organizatorică cu procesul de programare, cu politica de personal şi cu stilul de
management.
72
Conflictul: conflict cu alte unităţi organizatorice cu responsabilităţi şi autoritate
asemănătoare.
Cel mai frecvent pentru a evalua eficienţa organizaţională este utilizat indicatorul
„costul logistic, ca procent în vânzări. Desigur, sunt multe aspecte care trebuie clarificate.
De exemplu: Ce funcţii logistice au fost incluse în costul total? Unde sunt incluse salariile
managementului? A fost inclus costul stocării? Au avut loc schimbări în nivelul serviciilor
către clienţi? Răspunsurile la aceste întrebări, nu sunt uşoare. Dacă firma a implementat
conceptul de management logistic integrat, este sigur că toate costurile relevante ale
activităţilor logistice sunt incluse în costul total.
73
3. Performanţe:
- buget, exprimat în lei, ore muncă sau alte unităţi;
- serviciul realizat;
- dependenţă de timp;
- Limite financiare;
Fiecare măsură identificată în acest tabel trebuie evaluată ţinând cont de standarde
predeterminate. Standardul trebuie să rezulte din interior, cel rezultat din evoluţia firmei,
pentru a fi compatibil cu alte măsuri economico-financiare de performanţă.
Unul din domeniile în care măsurarea performanţelor este deosebit de dificilă este
managementul personalului în organizaţia logistică. Managerii pot fi evaluaţi pe baza a trei
caracteristici:
74
Multe firme din sectorul public şi privat folosesc o metodă cunoscută, ca diagrama
responsabilităţii, pentru a evalua managerii lor. Adoptarea deciziilor de obicei implică mai
mulţi participanţi. Când se utilizează ca tehnică de diagnostic, diagrama responsabilităţii se
vor parcurge următoarele faze: definirea deciziilor (alternativelor de decizie), definirea
participanţilor, definirea tipurilor de participare, descrierea rolurilor participanţilor, analiza
rezultatelor. Având în vedere faptul că rezultatele obţinute sunt mai mult de ordin calitativ
decât cantitativ, cercetarea dă posibilitatea identificării modului cum sunt luate deciziile,
de asemenea, pune în evidenţă domeniile de ambiguitate şi conflicte între participanţi.
Odată ce aceste probleme sunt rezolvate, procesul de luare a deciziilor devine mai eficient
şi mai operativ. Avantajele folosirii acestei diagrame sunt următoarele:
75
4. Sisteme engineering. Aplicarea sistemelor engineering moderne în activitatea de
proiectare, planificare, programare şi control dă posibilitatea îmbunătăţirii proiectelor
logistice în multe firme. Multe firme resimt nevoia de a-şi asigura consultanţa şi asistenţa
unor specialişti care să le asigure adoptarea unor tehnologii noi în sistemul de distribuţie şi o
eficienţă economică maximă.
5. Managementul investiţional, dezvoltarea şi utilizarea unor metode performante în
realizarea procesului logistic, care necesită fonduri de investiţii importante, trebuie să asigure
recuperarea rapidă a acestora.
6. Utilizarea tehnologiei computerizate. Folosirea
computerului de către managerii logistici la activităţile curente dă posibilitatea ca
aceştia să dispună de timp mai mult pentru elaborarea şi adoptarea deciziilor. Computerul
reprezintă un mijloc ideal pentru analizele şi controlul logistic.
76
acelaşi domeniu de activitate. Nu putem vorbi de o organizare tip, ideală, pe care fiecare firmă
să o adopte. Cercetarea organizării activităţilor logistice la o firmă înseamnă cuantificarea şi
înţelegerea modului în care fiecare factor contribuie la îmbunătăţirea performanţelor
organizaţionale.
Sumar
În cadrul acestui modul au fost prezentate cele mai importante aspecte referitoare la
organizarea logisticii. Am încercat să insistăm asupra problemelor manageriale ridicate de
aceste logistică la nivel tactic si operational.
Bibliografie modul
1. Liviu Ilieş, Management Logistic, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003 pag. 233-244
2. Bălan, C., Logistica, Editura Uranus, Bucureşti, 2006, pag. 239-272
3. Gattorna, J.,L.,, Managementul Logisticii şi distribuţiei, Ed. Teora Bucureşti, 1990, pag.
116-144
3 Anexe
3.1 Bibliografia completă a cursului
1. Bălan, C., Logistica, Editura Uranus, Bucureşti, 2006.
2. Bărbulescu C., Bâgu C., Managementul producţiei – vol I,
Editura Economică, Bucureşti, 2001.
3. Bowersox, D., Closs, D., Cooper, B., Supply Chain
Logistics Management, McGrawHill, 2002.
4. Cristopher, M.,, Logistics and Supply Chain Management.
Pitman Publishing London. 1992, Mod de accesare:
Biblioteca Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea
Afacerilor
77
5. Douglas, L., Stock, J.,, Strategic Logistics Management,
3th ed. Homewood, Boston, 1992, Mod de accesare:
Biblioteca Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea
Afacerilor
6. Gattorna, J.,L.,, Managementul Logisticii şi distribuţiei,
Ed. Teora Bucureşti, 1990, Mod de accesare: Biblioteca
Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor
7. Ilieş, L.,, Logistica întreprinderii. Ed. Risoprint, Cluj-
Napoca, 1999, Mod de accesare: Biblioteca Facultăţii
de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor
8. Ilieş, L.,, Managementul firmei. Ed. Dacia, Cluj-Napoca,
2001, Mod de accesare: Biblioteca Facultăţii de Ştiinţe
Economice şi Gestiunea Afacerilor
9. Ilieş, L.,, Sistemul de transport containerizat, Ed. Dacia,
Cluj-Napoca, 1988, Mod de accesare: Biblioteca
Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor
10. Ilieş. L., Management Logistic, Editura Dacia, Cluj-
Napoca, 2003 , Mod de accesare: Biblioteca Facultăţii
de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor
11. Keegan, W.,, Multinational Marketing Management 3rd
Edition Englewood Cliffs, 1984, Mod de accesare:
Biblioteca Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea
Afacerilor
12. Kotler, P.,, Managementul Marketingului. Traducere în
limba română. Ed. Teora Bucureşti, 1997, Mod de
accesare: Biblioteca Facultăţii de Ştiinţe Economice şi
Gestiunea Afacerilor
13. Patriche, D.,, Economie Comercială, Inst. Naţional “Virgil
Madgearu” Bucureşti, 1994, Mod de accesare:
Biblioteca Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea
Afacerilor
14. Pruteanu, O., Iordăchescu, D., Bohosievici, C., Ghiţă,
E., Managementul Calităţii Totale, Editura Junimea,
78
Iaşi, 1998, Mod de accesare: Biblioteca Facultăţii de
Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor
15. OAKLAND, JOHN S. - PORTER, LESLIE, Total
quality management, Oxford: Butter - Worth
Heinemann, 1998.
3.2 Glosar
• Logistică – ansamblu de activităţi care participă la realizarea fluxului de mărfuri la nivel
de firmă – unii autori cuprind în cadrul logisticii inclusiv activităţile de management
legate de transferul mărfurilor;
• Lanț logistic – lanţ al valorii sau un lanţ al satisfacerii cererii de către mai multe firme
• Cost logistic total – totalitatea costurilor realizate de o firmă în transferul bunurilor –
costuri de transport, costuri de depozitare, costuri de manipulare;
• Transport intermodal (multimodal, combinat)- Transportul de mărfuri este considerat
combinat atunci când în cadrul aceluiaşi proces tehnologic, în mod facultativ sau
obligatoriu, sunt utilizate două sau mai multe mijloace de transport. În prezent, cele
mai utilizate modalităţi de transport combinat de mărfuri sunt următoarele: auto-cale
ferată; auto-cale ferată – naval; auto – naval; cale ferată – naval; auto – aerian.
Prof. dr. Liviu Ilieș este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice a Universităţii „Babeş-
Bolyai” din Cluj-Napoca, doctor în științe economice la Academia de Studii Economice
București. Domenii de competenţă: managementul calității, managementul firmei,
managementul logisticii, transporturi și expediții internaționale, comportament organizațional.
Competenţele de cercetare ştiinţifică sunt demonstrate prin publicarea a peste 80 de lucrări
ştiinţifice în publicaţii recunoscute şi participarea activă la peste 10 granturi naţionale şi
internaţionale, dar și participarea la realizarea a peste 10 cărți legate de domeniile de
competență.
ŞEF CATEDRĂ
TITULAR DE DISCIPLINĂ
79
80