Sunteți pe pagina 1din 80

UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI, CLUJ-NAPOCA

Centrul de Formare Continuă şi Învăţământ la


Distanţă
Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea
Afacerilor

Specializarea: Management
Disciplina: Logistica Întreprinderii

SUPORT DE CURS

ANUL III

Semestrul 5

Cluj – Napoca
2009

1
Cuprins

1 Informaţii generale despre curs, seminar, lucrare practică sau


laborator..................................................................................4
1.1 Informaţii despre curs:.......................................................4
1.2 Informaţii despre titularul de curs, seminar, lucrare practică
sau laborator:.........................................................................5
1.3 Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite: ..............................5
1.4 Descrierea disciplinei:........................................................5
1.5 Organizarea temelor în cadrul cursului ...............................6
1.6 Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs....................6
1.7 Materiale bibliografice obligatorii .....................................6
1.8 Materiale şi instrumente necesare pentru curs ...................7
1.9 Calendar al cursului...........................................................7
1.10 Politica de evaluare şi notare...........................................8
1.11 Elemente de deontologie academică.................................8
1.12 Studenţi cu dizabilităţi.....................................................8
1.13 Strategii de studiu recomandate.......................................9
2 Suportul de curs.....................................................................9
2.1 Modul 1: Logistica.............................................................9
2.1.1 Scopul şi obiectivele modulului...........................................................................9
2.1.2 Schema logică a modulului...............................................................................10
2.1.3 Conţinutul informaţional detaliat......................................................................10
2.1.3.1 Logistica în cadrul firmei............................................................................10
2.1.3.1.1 Introducere..........................................................................................10
2.1.3.1.2 Ce este logistica?.................................................................................11
2.1.3.1.3 Rolul logisticii în cadrul firmei..............................................................12
2.1.3.1.4 Activităţile pe care le include logistica.................................................13
2.1.3.1.5 Lanţul valoric şi logistica......................................................................15
2.1.3.2 Management logistic integrat.....................................................................15
2.1.3.2.1 Necesitatea integrării activităţilor logistice..........................................15
2.1.3.2.2 Relaţia logistică – marketing................................................................16
2.1.3.2.3 Conceptul de cost total .......................................................................17
2.1.4 Sumar ..............................................................................................................18
2.1.5 Sarcini şi teme ce vor fi notate.........................................................................18
2.1.6 Bibliografie modul.............................................................................................19
2.2 Modul 2: Distribuția și serviciul către clienți......................20
2.2.1 Scopul şi obiectivele modulului.........................................................................20
2.2.2 Scurtă recapitulare a conceptelor prezentate anterior......................................20
2.2.3 Schema logică a modulului...............................................................................20
2.2.4 Conţinutul informaţional detaliat......................................................................21
2.2.4.1 Canalele de distribuţie – componentă a managementului logistic..............21
2.2.4.1.1 Sistemul de distribuţie şi funcţiile distribuţiei ......................................21
2.2.4.1.2 Intermediarul şi funcţiile lui..................................................................22
2.2.4.1.3 Canalele de distribuţie. Elemente definitorii ........................................24
2.2.4.1.4 Managementul canalelor de distribuţie................................................24
2.2.4.1.5 Structura canalelor de distribuţie.........................................................26

2
2.2.4.1.6 Alegerea şi utilizarea canalelor de distribuţie.......................................26
2.2.4.2 Serviciul către clienți..................................................................................27
2.2.4.2.1 Definirea Serviciului către clienţi..........................................................27
2.2.4.2.2 Elementele Serviciului către clienţi .....................................................27
2.2.4.2.3 Strategia Serviciului către clienţi..........................................................28
2.2.4.2.4 Metode de determinare a strategiei Serviciului către Clienţi................28
2.2.4.2.5 Determinarea nivelului Serviciului către clienţi....................................28
2.2.5 Sumar...............................................................................................................29
2.2.6 Sarcini şi teme ce vor fi notate.........................................................................29
2.2.7 Bibliografie modul.............................................................................................29
2.3 Modul 3: Activitățile logistice...........................................30
2.3.1 Scopul şi obiectivele modulului.........................................................................30
2.3.2 Scurtă recapitulare a conceptelor prezentate anterior......................................30
2.3.3 Schema logică a modulului...............................................................................30
2.3.4 Conţinutul informaţional detaliat......................................................................30
2.3.4.1 Transporturilor de mărfuri..........................................................................30
2.3.4.1.1 Factorii care influenţează costurile de transport..................................32
2.3.4.1.2 Sisteme de transport. Caracteristici.....................................................33
2.3.4.1.3 Alegerea tehnologiei de transport........................................................39
2.3.4.1.4 Managementul transporturilor..............................................................43
2.3.4.2 Depozitarea................................................................................................46
2.3.4.2.1 Depozitarea componentă a sistemului logistic.....................................46
2.3.4.2.2 Politici de depozitare............................................................................48
2.3.4.2.3 Depozitarea ca funcţie de producţie....................................................49
2.3.4.2.4 Folosirea depozitelor închiriate............................................................52
2.3.4.2.5 Folosirea depozitelor proprii.................................................................52
2.3.4.2.6 Funcţiile depozitării..............................................................................54
2.3.4.2.7 Sisteme de păstrare şi manipulare a produselor în depozite................56
2.3.4.2.8 Sisteme automate de depozitare.........................................................57
Sumar.......................................................................................................................59
Sarcini şi teme ce vor fi notate.................................................................................59
Bibliografie modul.....................................................................................................60
2.4 Modul 4: Organizația logistică..........................................60
2.4.1 Scopul şi obiectivele modulului.........................................................................60
2.4.2 Scurtă recapitulare a conceptelor prezentate anterior......................................60
2.4.3 Schema logică a modulului...............................................................................60
2.4.4 Conţinutul informaţional detaliat......................................................................61
2.4.4.1 Organizația logistică...................................................................................61
2.4.4.1.1 Organizarea activităţilor logistice în cadrul firmei...............................61
2.4.5 Departamentul de marketing............................................................................63
2.4.5.1.1 Misiunea organizaţiei logistice.............................................................64
2.4.5.1.2 Factorii ce determină eficienţa organizaţională...................................67
2.4.5.1.3 Organizaţia logistică optimă. elemente definitorii................................68
2.4.5.1.4 Strategia şi obiectivele generale..........................................................68
2.4.5.1.5 Structura organizaţională.....................................................................69
2.4.5.1.6 Responsabilităţile funcţionale..............................................................69
2.4.5.1.7 Stilul de management.........................................................................69
2.4.5.1.8 Flexibilitatea.........................................................................................70
2.4.5.1.9 Sistemele Suport de Decizie (DSS)......................................................70
2.4.5.1.10 Personalul..........................................................................................71
2.4.5.1.11 Criterii de măsurare a performanţelor organizaţiei logistice..............72
Sumar.......................................................................................................................77
Sarcini şi teme ce vor fi notate.................................................................................77
Bibliografie modul.....................................................................................................77
3 Anexe..................................................................................77
3.1 Bibliografia completă a cursului........................................77

3
3.2 Glosar.............................................................................79
3.3 Scurtă biografie a titularului de curs.................................79

1 Informaţii generale despre curs, seminar, lucrare practică sau laborator

1.1 Informaţii despre curs:

Titlul disciplinei: Logistica întreprinderii


Codul: EBM0095
Anul şi semestrul de desfăşurare a cursului: an 3, semestrul 1

4
Tipul cursului: Obligatoriu
Pagina web a cursului: http://www.econ.ubbcluj.ro
Număr de credite: 5
Locul de desfăşurare: Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor
Programarea în orar a activităţilor: conform orarului afişat la sediul facultăţii

1.2 Informaţii despre titularul de curs, seminar, lucrare practică sau laborator:

Curs şi seminar: Prof.univ.dr. ILIEŞ LIVIU


Nume şi titlul ştiinţific: Prof.univ.dr. ILIEŞ LIVIU
Informaţii de contact: birou sala 204, etaj 2, e-mail: liviu.lies@econ.ubbcluj.ro, tel.
0264-418652 int. 5832 – vă rog să utilizaţi acest număr de
telefon între orele 9.00-15.00
Ore de consultații: Conform cu orarul afişat la sala 204

1.3 Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite:

Pentru buna desfăşurare a acestui curs, participanţii trebuie să aibă cunoştinţe de bază de
managementul firmei, management strategic.

1.4 Descrierea disciplinei:

Obiectivele cursului / disciplinei:


Cursul vizeaza cunoasterea principalelor probleme, a conceptelor teoretice si solutiilor
practice din domeniul logisticii firmei. Cursul asigură următoarele aspecte: definirea logisticii
firmei, studiul activităților realizate în cadrul logisticii firmei, a problemelor legate de
organizarea departamentului logistic al firmei. Se pune astfel accent pe următoarele activități:
distribuția și serviciul către clienți, activitatea de transport, depozitare.
Conţinutul disciplinei:
Disciplina se axează pe expunerea următoarelor aspecte:
1. Definirea conceptului de logistică;
2. Managementul logistic integrat;
3. Logistica de succes;
4. Distribuția și serviciul către clienți;

5
5. Transportul ca activitate logistică;
6. Managementul depozitării;
7. Organizaţia logistică.

Competenţe dobândite prin absolvirea disciplinei:


Formarea de competente specifice stiintei logisticii întreprinderii, cum ar fi : munca in echipa,
analiza designului şi performanţelor logisticii, proiectarea structurii logisticii firmei.

1.5 Organizarea temelor în cadrul cursului

Disciplina este structurată pe 4 module:


a. Prezentarea conceptelor legate logistica firmei;
b. Serviciul către clienţi şi distribuţia;
c. Activităţile logistice;
d. Organizaţia logistică.

1.6 Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs

Parcurgerea acestei discipline va presupune atât întâlniri faţă în faţă, cât şi muncă individuală.
Astfel, metodele utilizate pe parcursul predării cursului sunt: expunerea teoretică, prin
mijloace auditive şi vizuale; explicaţia abordărilor conceptuale; prezentarea de explicaţii
alternative; răspunsuri directe la întrebările studenţilor. În ceea ce priveşte activitatea
cursanţilor, se va încuraja participarea activă a studenţilor prin problematizarea informaţiilor
prezentate, implicarea în activităţi de grup, proiecte de cercetare; realizarea analizei unor
situaţii concrete din domeniul logisticii întreprinderii pe baza discuţiilor libere de grup a
studenţilor; studii de caz, joc de roluri, soluţii alternative.
Studentul are libertatea de a-şi gestiona singur, fără constrângeri, modalitatea şi timpul de
parcurgere a cursului. Este însă recomandată parcurgerea succesivă a modulelor prezentate în
cadrul suportului de curs, în ordinea indicată şi rezolvarea sarcinilor sugerate la finalul
fiecărui modul.

1.7 Materiale bibliografice obligatorii

6
1. Bălan, C., Logistica, Editura Uranus, Bucureşti, 2006.
2.Cristopher, M.,, Logistics and Supply Chain Management. Pitman Publishing London.
1992, Mod de accesare: Biblioteca Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea
Afacerilor
3.Douglas, L., Stock, J.,, Strategic Logistics Management, 3th ed. Homewood, Boston,
1992, Mod de accesare: Biblioteca Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea
Afacerilor
4.Gattorna, J.,L.,, Managementul Logisticii şi distribuţiei, Ed. Teora Bucureşti, 1990,
Mod de accesare: Biblioteca Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea
Afacerilor
5.Ilieş. L., Management Logistic, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003 , Mod de accesare:
Biblioteca Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor

1.8 Materiale şi instrumente necesare pentru curs

În vederea participării la un nivel optim la activităţile cursului, este recomandat ca studenții să


aibă acces la următoarele resurse:
- calculator conectat la internet (pentru a putea accesa conţinutul cursului şi pentru a
putea participa interactiv pe parcursul derulării acestuia)
- imprimantă (pentru printarea materialelor suport, a temelor redactate, a studiilor de
caz)
- acces la resursele bibliografice (abonament la Biblioteca Centrală Universitară)
- acces la echipamente de fotocopiere

1.9 Calendar al cursului

Pe parcursul derulării disciplinei, sunt programate 2 întâlniri faţă în faţă cu toţi studenţii
înscrişi la curs. În cadrul primei întâlniri se va parcurge prima jumătate a conţinutului
suportului de curs (modulele I-II), iar în cea de-a doua întâlnire se vor parcurge informaţiile
corespunzătoare celei de a doua jumătăţi a suportului de curs (modulele III-IV). Silabusul de
față cuprinde detalii parțiale legate de toate modulele.
În vederea eficientizării acestor întâlniri faţă în faţă, pentru fiecare din acestea, se
recomandă parcurgerea de către student a suportului de curs pus la dispoziţie încă de la

7
începutul semestrului, iar ulterior întâlnirii, este indicată rezolvarea sarcinilor şi exerciţiilor
aferente fiecărui modul parcurs. De asemenea, anterior întâlnirilor programate, studenţilor li
se recomandă să parcurgă capitolele corespunzatoare temelor abordate la fiecare
întâlnire din cel puţin una din sursele bibliografice indicate. În acest mod, se va facilita
orientarea cursului asupra aspectelor de fineţe din conţinutul disciplinei şi se va permite
concentrarea pe modalităţile de aplicare la nivel practic a informaţiilor deja parcurse.

1.10 Politica de evaluare şi notare

Evaluarea studenţilor se va efectua conform detalierii de mai jos:


Examen scris în sesiunea de examene – 50 % din nota finală;
Referate și teste pe parcursul semestrului – 50% din nota finală;

1.11 Elemente de deontologie academică

Se vor avea în vedere următoarele detalii de natură organizatorică:


- Prezenţa la ore este obligatorie pentru toţi studenții;
- Lucrările elaborate de către studenți pe parcursul activităţilor vor avea în mod
obligatoriu caracter de originalitate. Studenții ale căror lucrări se dovedesc a fi
plagiate nu vor fi primiţi în sesiunea de examene planificată;
- Orice tentativă de fraudă sau fraudă depistată va fi sancţionată cu anularea sesiunii de
examene pentru masterandul în cauză;
- Rezultatele finale vor puse la dispoziţia studenților on-line, prin utilizarea site-ului
facultăţii;
- Contestaţiile se vor soluţiona în maxim 24 de ore de la afişarea rezultatelor;

1.12 Studenţi cu dizabilităţi

Titularul cursului este disponibil, în limita posibilităţilor, la adaptarea conţinutului şi


metodelor de transmitere a informaţiilor disciplinei în funcţie de tipul dizabilităţii care sunt
prezente la nivelul cursanţilor. Se vor lua toate măsurile necesare în vederea facilitării
accesului egal al tuturor cursanţilor la activităţile didactice.

8
1.13 Strategii de studiu recomandate

Se recomandă parcurgerea sistematică a modulelor cuprinse în cadrul cursului, punându-se


accent pe pregatirea individuală continuă a studenților şi pe evaluările formative pe parcursul
semestrului. Se recomandă cursanţilor alocarea unui număr de cel puţin 48 de ore pentru
parcurgerea şi însuşirea cunoştinţelor necesare promovării cu succes a acestei discipline. Sunt
necesare de asemenea aproximativ 24 de ore în vederea documentării şi elaborării eseurilor şi
proiectelor ce vor fi susținute de către fiecare masterand.

Observații:
Prezentul material nu este suficient pentru promovarea examenului. Trebuie parcursă întreaga
programă cu bibliografia corespunzătoare.

2 Suportul de curs

2.1 Modul 1: Logistica

2.1.1 Scopul şi obiectivele modulului


Scopul acestui modul este familiarizarea cursantului cu conceptul de de logistică,
management logistic. Ca obiective, se vor atinge următoarele:

9
1. Definirea şi delimitarea conceptelor logistice: logistică, activităţi logistice,
managementul logistic, lanţ logistic, integrare a activităţilor logistice.
2. Precizarea tendinţelor de dezvoltare ale logisticii ca ştiinţă;
3. Evidenţierea rolului economic şi social al activităţilor logistice din cadrul firmei.
4. Surprinderea relaţiei dintre logistică şi marketing.
5. Evidenţierea importanţei abordării activităţilor logistice la nivel de cost total.
6. Evidenţierea domeniilor de îmbunătăţire a managementului logisticii şi a metodelor şi
abordărilor eficiente în acest sens.

2.1.2 Schema logică a modulului


Acest modul este compus din trei subcapitole: primul subcapitol are ca scop
evidenţierea conceptului de logistică – ce înseamnă, cum este interpretată aceasta de către mai
mulţi autori şi mai multe instituţii.
Al doilea subcapitol are ca scop evidenţierea rolului manageentului logistic integrat, în
timp ce al treilea subcapitol are ca scop evidențierea tendințelor legate de tratarea logisticii
firmei:

Logistica în cadrul Management


Logistica de succes
firmei logistic integrat

Fig.1.1. Structura modulului 1

2.1.3 Conţinutul informaţional detaliat

2.1.3.1 Logistica în cadrul firmei

2.1.3.1.1 Introducere
Atât organizaţiile cât şi oamenii vor să găsească produsele dorite, în cantităţile dorite, la
locul dorit, la timpul dorit, la preţuri acceptabile şi fără deteriorări.

10
Impactul logisticii în viaţa oamenilor a ieşit în evidenţă de-a lungul timpului prin
războaie câştigate sau pierdute datorită strategiilor logistice, motiv pentru care termenul de
logistică este asociat deseori domeniului militar.
În lucrarea de faţă logistica va fi abordată sub forma managementului logistic integrat
având ca obiect de studiu fluxul produselor finite şi al materialelor.

2.1.3.1.2 Ce este logistica?


Termenul de logistică în literatura de specialitate a fost folosit sub diferite denumiri cum
ar fi: distribuţie; distribuţie fizică; managementul materialelor, distribuţie logistică; logistica
afacerilor; logistică de marketing; logistică industrială, managementul aprovizionării;
managementul logistic. Termenii cei mai folosiţi în ultimii ani pentru a defini domeniul
logisticii sunt: logistică, distribuţie fizică şi managementul logistic.
Una dintre definiţiile de bază ale logisticii este cea a lui M.Cristopher (1992). „ştiinţa
care se ocupă cu organizarea strategică a aprovizionării, distribuţiei şi depozitării materialelor
(asociată cu fluxul de informaţii), alegerea celor mai potrivite canale de marketing
(distribuţie) care să aducă acum şi în viitor profit maxim cu costuri efective cât mai mici”.
Logistica potrivit lui Ph.Kotler cuprinde: „planificarea, implementarea şi controlul
fluxurilor fizice de materiale şi produse finite de la punctele de provenienţă ale acestora la
punctele de utilizare, astfel încât să fie satisfăcute cerinţele clienţilor şi să se realizeze profit”.
Scopul logisticii este de a crea lanţuri de livrare, adică fluxuri fizice de materiale şi produse
finite de la furnizori către consumatorii şi utilizatorii finali, cu costuri cât mai reduse,
cunoscând că ponderea acestora în costul complet al produsului se poate ridica la 30 – 40%.
În concepţia lui Ph.Kotler, logistica pe lângă activităţile de transfer a produselor finite şi
materialelor de la furnizori către clienţi, cuprinde şi alte activităţi, cum ar fi:
• prognoza desfacerilor: planifică producţia şi nivelul stocurilor;
• programarea producţiei;
• aprovizionarea;
• depozitarea exterioară.
Ca instrument de marketing logistica îşi propune furnizarea bunurilor potrivite, în
cantităţile potrivite, la locul potrivit, la momentul potrivit, cu costuri minime, ceea ce
înseamnă maximizarea nivelului serviciului către client şi minimizarea costurilor de
distribuţie fizică. Nici un sistem de distribuţie fizică nu poate realiza concomitent cele două
obiective. Se cunoaşte că un nivel maxim al serviciului către consumator implică: stocuri mari
de produse, transporturi de înalt nivel calitativ, multe depozite etc. cu consecinţe directe în

11
creşterea costurilor de distribuţie. Un cost minim de distribuţie poate implica: transporturi
ieftine, stocuri reduse, depozite puţine etc. cu efecte nedorite asupra nivelului serviciului către
consumatori.
Un punct de vedere acceptat în literatura de specialitate consideră că logistica include
distribuţia produselor / serviciilor şi managementul materialelor. Conceptul de logistică
cuprinde şi procesul de planificare, implementare şi control al distribuţiei fizice, a materiilor
prime şi materialelor şi al proceselor de stocare (Alan Rushton, John Oxley, (1991). Acest
punct de vedere identifică logistica cu fluxurile fizice şi informaţionale prin care trec
materialele din starea lor iniţială până la distribuţia finală ca produs finit. Managementul
materialelor în acest context reprezintă fluxurile de intrare în firma producătoare, în timp ce
distribuţia reprezintă fluxurile de la punctul final al producţiei, la client sau consumatorul
final.

R e c e p ţ i e
A c t i v i t a t e a D de ec i z i i p r i v i n D d e p o z i t S a t r o e c u r i î n cS u t ro s c ud r e i d e pT rr oa nd s u Sp s to e or tc u r i î nT r a nf as Cpr aol i r e t n ţ i
p r o c u r a r e s t o c u r i le P r o d u c pţ i r e e l u c r a r e f i n i t e f i r m e i

- S p e c i f i c a ţ- i iM p a r t i ev ri ni i d p r i m e
m a t e r i i l e p - r iS mu be a n s a m b l e
- A n a l i z e v -a l A o mr i cb ea l a r e m a t e r i i
- N e g o c i e r ep ar i m e
- A c t i v i t a t e a d e
c u m p ă r a r e

M a n a g e m e n t u l d i s t r i b u ţ i e i f i z
M a n a g e m e n t u l m a t e r i a l e l o r

M a n a g e m e n t u l l o g i s t i c

Figura 1.1.: Fluxul materialelor (intrare) şi al produselor finite

2.1.3.1.3 Rolul logisticii în cadrul firmei


Logistica influenţează efortul de marketing al firmei prin asigurarea celor mai eficiente
căi de distribuţie a produselor către consumatori şi a utilităţii acestora. Ca şi componentă a
efortului de marketing în cadrul firmei logistica joacă un rol foarte important în satisfacerea
cerinţelor clienţilor şi în realizarea profitului.
Abilitatea logistică de a asigura un nivel acceptabil al serviciilor către clienţi, asociată
cu abilitatea de marketing în generarea şi realizarea vânzărilor, creează avantaje diferenţiate în
aria pieţei.
Creşterea profitabilităţii firmei se poate realiza prin minimizarea costurilor totale de
distribuţie în condiţiile asigurării unui anumit nivel al serviciului către clienţi, element

12
important al strategiei de marketing şi logistică. Rolul logisticii în cadrul firmei poate fi
sintetizat astfel:
– logistica adaugă utilitate de timp şi spaţiu;
– logistica urmăreşte realizarea unui nivel acceptabil al serviciilor către clienţi.
Utilitatea de spaţiu, reprezintă valoarea creată şi adăugată a unui produs, pentru a-l face
realizabil pentru consum, la locul potrivit. Utilitatea timpului constă în valoarea creată şi
adăugată unui produs, pentru a-l face realizabil pentru consum la timpul potrivit. Produsele nu
se realizează valoric dacă ele nu sunt realizabile pentru consumator, la locul şi timpul potrivit.
Sistemul logistic al unei firme, datorită particularităţilor sale, nu poate fi copiat, imitat
de către competitorii săi. Realizarea activităţilor logistice, cu scopul de a oferi consumatorilor
firmei produse la termene cât mai scurte şi la costuri scăzute, creează o serie de avantaje în
aria pieţei, faţă de competitori. Firma va căuta deci, să vândă produse la preţuri cât mai
reduse, ca rezultat al eficienţei logisticii, ori să îmbunătăţească nivelul serviciului către
consumatori, ceea ce îi măreşte competitivitatea pe piaţă.

2.1.3.1.4 Activităţile pe care le include logistica


Potrivit definiţiilor date, domeniul logisticii cuprinde următoarele activităţi:
1. Serviciul către clienţi.
Studiile care au examinat arta serviciului către clienţi în marile firme, îl definesc „ca o
filosofie orientată către client, care include şi analizează toate elementele mixului de
marketing şi legătura lor cu activităţile logistice, pentru a obţine un cost optim”.
Specialiştii în marketing deseori evaluează nivelul serviciului către clienţi, în cadrul
canalelor de distribuţie, cu ajutorul următorilor parametri: accesibilitatea; ciclul de comandă;
comunicaţiile între vânzător şi clienţii finali.
Accesibilitatea constituie cea mai importantă măsură a Serviciului către clienţi. Se referă
la stocurile care fac obiectul unui ciclu de comandă pe o perioadă determinată de timp.
Accesibilitatea stocurilor se exprimă cu ajutorul următorilor indicatori: (a) numărul produselor
ieşite din stoc faţă de numărul total al produselor stocate, (b) produsele transportate ca procent
faţă de numărul de produse comandate; (c) valoarea produselor transportate, ca procent faţă de
valoarea produselor comandate; (d) numărul comenzilor complete transportate, ca procent faţă
de numărul total de comenzi comandate.
Ciclul de comandă se referă la durata de timp între lansarea comenzii clientului şi
momentul primirii produsului.

13
Comunicaţia se referă la abilitatea firmei de a furniza informaţii prompte referitoare la:
conţinutul comenzii, transportul, condiţiile de returnare a comenzii, substituirea produsului,
depozitarea şi informaţiile de produs necesare pentru clienţi.
2. Procesul de comandă şi de pregătire a loturilor de livrare.
Elementele procesului de comandă se grupează astfel:
 elemente operaţionale, care cuprind ordonarea comenzilor şi informaţiilor primite,
programarea şi pregătirea loturilor de transport şi al facturilor;
 elemente de comunicaţie care constau în modificările procesului de comandă, corecturi,
urmărirea şi expedierea produselor, corectarea erorilor şi cererile de informare legate de
produs;
 elemente de credit şi încasări, ce includ verificarea creditelor şi a deconturilor, găsirea
celor, mai potrivite forme de decontare.
3. Distribuţia comunicaţiilor. Succesul în domeniul afacerilor de astăzi necesită un
sistem complex de comunicaţii. Comunicarea trebuie să ocupe locul dintre:
 firmă, clienţi şi furnizorii săi;
 componentele funcţionale majore ale firmei – marketing, fabricaţie (producţie), logistică,
finanţe şi contabilitate;
 varietatea activităţilor logistice, cum ar fi: serviciul către clienţi, transportul, depozitarea
şi stocarea, inventariere şi control;
 componentele variate ale fiecărei activităţi logistice (exemplu, controlul şi inventarierea
cuprinde: controlul intern al intrărilor, controlul pe flux şi controlul în domeniul
depozitelor).
4. Control şi inventariere.
5. Prognoza cererii, constă în estimarea cantităţilor de produse şi a serviciilor, pe
diferite pieţe, pe orizonturi de timp diferite.

6. Transportul. O componentă majoră a procesului logistic, o constituie deplasarea


bunurilor de la locurile de producţie către locurile de vânzare şi de consum, iar în unele cazuri
chiar şi returnarea lor.
7. Depozitarea. Produsele trebuie să fie stocate, depozitate în întreprinderi sau în
diferite alte locuri, pentru vânzare şi consum.

14
8. Selecţia locurilor de amplasare a fabricilor şi depozitelor. Amplasarea strategică a
fabricilor şi depozitelor cât mai aproape de pieţele de desfacere, poate servi la îmbunătăţirea
serviciilor oferite clienţilor firmei şi poate contribui la reducerea distanţelor de transport.
9. Manipularea, este legată de fluxul materiilor prime, semifabricatelor şi produselor
finite şi de tehnologiile de transport utilizate.
10. Achiziţionarea. Achiziţionarea, reprezintă cumpărarea de materiale şi servicii
necesare asigurării eficienţei fabricaţiei şi proceselor logistice ale firmei.
11. Servicii post-vânzare. Pe lângă mişcarea (deplasarea) materiilor prime,
semifabricatelor şi produselor finite, stocare şi depozitare, logistica trebuie să se ocupe şi de
activităţile de organizare şi executare a reparaţiilor pentru clienţi, după vânzarea produselor,
asigurarea cu piese de schimb sau componente atunci când consumatorul are nevoie.
12. Ambalarea, are două funcţii principale: funcţia comercială de marketing; şi funcţia
logistică.
13. Valorificarea şi eliminarea rebuturilor.
14. Restituirea bunurilor.

2.1.3.1.5 Lanţul valoric şi logistica


Lanţul valoric se compune din totalitatea activităţilor întreprinse de firmă pentru
proiectarea, producerea, vânzarea, livrarea şi susţinerea produselor şi serviciilor realizate.
Fiecare activitate utilizează şi creează informaţii şi adaugă valoare, fapt ce constituie baza
avantajului competitiv.
Lanţul valoric se compune din activităţi primare şi activităţi de sprijin. Activităţile
primare sunt: logistica intrărilor, operaţiuni de exploatare, logistica ieşirilor, marketing şi
vânzări, service.
Fiecare din acest activităţi poate fi esenţială pentru avantajul concurenţial, în funcţie de
sectorul de activitate şi de domeniu în care se manifestă. Pentru un distribuitor, logistica
intrărilor şi cea a ieşirilor sunt cele mai importante, pe când pentru o bancă, activităţile de
marketing şi vânzări reprezintă elementul esenţial pentru a obţine avantaj concurenţial.

2.1.3.2 Management logistic integrat

2.1.3.2.1 Necesitatea integrării activităţilor logistice

15
Managementul logistic integrat se bazează pe analiza costului total. Aceasta înseamnă
că la un anumit nivel determinat al serviciului către clienţi trebuie să se minimizeze costurile
logistice totale mai mult decât să se încerce minimizarea costurilor activităţilor individuale,
componente ale logisticii.
Din experienţa firmelor cu sisteme logistice avansate se pot identifica domeniile cele
mai semnificative pentru reducerea costurilor şi/sau creşterea productivităţii muncii. Acestea
sunt:
 serviciile către consumatori;
 programarea producţiei şi livrărilor;
 cercetarea şi dezvoltarea produselor;
 controlul canalelor de distribuţie;
 structura organizatorică a funcţiei de marketing;
 cercetări de piaţă;
 promovarea vânzărilor;
 distribuţia fizică;
 managementul personalului în activitatea de vânzări;
 relaţiile cu publicul;
 controlul bugetar al activităţilor de marketing;
 extinderea creditului către clienţi.
Datorită faptului că în majoritatea firmelor creşteri semnificative a volumului de vânzări
nu sunt posibile, managementul de vârf îşi revizuieşte oportunităţile de reducere a costurilor
prin integrarea managementului logistic în activitatea firmei.
Conceptul de „management logistic integrat”, se referă la administrarea variatelor
activităţi logistice ca un sistem integrat. În cadrul firmelor în care nu s-a adoptat o modalitate
de sistem integrat, logistica reprezintă o mulţime de activităţi fragmentate şi adesea
necoordonate, răspândite (împrăştiate) în cadrul variatelor funcţiuni ale organizaţiei, fiecare
funcţiune individuală având un buget propriu, programe şi priorităţi specifice.

2.1.3.2.2 Relaţia logistică – marketing


Progresele înregistrate în domeniul tehnologiilor şi organizării producţiei nu mai permit
găsirea unor posibilităţi semnificative de reducere a costurilor, în condiţiile în care specialiştii
în marketing au tendinţa să pună accentul pe promovarea şi dezvoltarea produselor, neglijând

16
operaţiile de distribuţie fizică (transport, depozitare, stocuri etc.), respectiv activităţile
logistice.
Marea provocare pentru managerii din domeniul logisticii şi marketingului nu este de a
elimina conflictul, ci de a scădea nivelul conflictual printr-o gestionare eficientă a
interdependentelor dintre acestea. Firmele care conştientizează faptul că funcţiile de
marketing şi logistică reprezintă resurse strategice vor obţine un avantaj strategic competitiv,
fără a fi neapărat necesară schimbarea structurilor organizaţionale sau ale responsabilităţilor.
Legătura dintre logistică şi marketing poate fi evidenţiată prin:
 satisfacerea cerinţelor clienţilor;
 efortul integrat;
 maximizarea profitului şi a cotei de piaţă
Analiza mediului de afaceri demonstrează că nu este recomandabil pentru firme să pună
în aplicare strategiile care urmăresc realizarea programului de marketing cu cele mai mici
costuri posibile. Logistica deţine un rol tot mai important în activitatea firmelor, ea se află
într-o conexiune permanentă cu producţia, vânzarea, marketingul şi servirea clienţilor.
Firmele trebuie să-şi propună obţinerea unui avantaj din utilizarea logisticii ca armă
competitivă. O organizare eficientă a logisticii poate aduce o contribuţie reală la sporirea
profitabilităţii firmei şi a cotei de piaţă.

2.1.3.2.3 Conceptul de cost total


Analiza costului total constituie elementul cel mai important al conducerii funcţiei
logistice. Managementul firmei trebuie să urmăească mai mult minimizarea costului total al
activităţilor logistice decât reducerea costului fiecărei activităţi în parte. Încercările de a
reduce costul activităţilor individuale pot avea ca efect creşterea costului total. Costul total va
cuprinde: nivelul serviciului către consumatori (costul vânzărilor nerealizate); costul de
transport; costul de depozitare; costul procesului de comandă şi al informatizării; costuri de
stocare, costuri cantitative legate de volumul producţiei:
1. Nivelul serviciului către clienţi
Costul asociat nivelelor alternative ale serviciului către clienţi este costul vânzărilor
nerealizate, fie datorită neîntâlnirii cererii de pe piaţă sau al serviciilor inadecvate.
2. Costurile de transport
Costurile asociate activităţilor de transport pot fi identificate la nivelul firmei, fie pe
total, fie pe segmente de piaţă şi categorii de servicii (aprovizionare cu materii prime,
desfacere, tipuri de tehnologii, categorii de produse, tipuri de canale de distribuţie).

17
3. Costurile de depozitare
Costurile de depozitare reprezintă toate cheltuielile care apar în procesul logistic ca
urmare a folosirii depozitelor, respectiv a facilităţilor de depozitare. Costurile de depozitare se
pot separa în două categorii distincte: costuri de depozitare asociate cu volumul (cantitatea)
produselor care vor fi vândute pe o piaţă dată, ca urmare a mişcării acestora prin depozitele
proprii şi costuri datorate controlului stocurilor care pot fi neglijabile într-un depozit propriu.
4. Costul proceselor de comandă şi de informatizare.
Costurile procesului de comandă şi de informatizare includ. costul de transmitere al
comenzii, intrarea, procesul de comandă, costuri cu prelucrarea informaţiilor şi cu
comunicaţiile interne şi externe ale firmei.

5. Costurile cantitative legate de fabricaţie


Costurile cantitative legate de fabricaţie se referă la costurile de achiziţionare
(cumpărare) precum şi la alte categorii de cheltuieli care se modifică ca urmare a schimbărilor
în sistemul logistic al firmei.

6. Costurile de stocare
Costurile cu variaţia stocurilor sunt cel mai dificil de determinat, după costul vânzărilor
nerealizate. Costurile cu variaţia stocurilor cuprind acele categorii de cheltuieli care sunt în
funcţie de nivelul stocurilor.

2.1.4 Sumar
În cadrul acestui modul s-a realizat o prezentare de ansamblu a conceptului de logistică și
management logistic, a conceptului de management logistic integrat. Deasemenea, s-a realizat
o prezentare a principalelor activități logistice.

2.1.5 Sarcini şi teme ce vor fi notate


În vederea eficientizării activităţii studenților la această disciplină, pentru facilitarea
învăţării, cursanţii trebuie să fie capabili să răspundă următoarelor probleme:
1. Definiţi logistica, managementul logistic;
2. Enumeraţi activităţile logistice;
3. Ce înseamnă supply-chain managementul?
4. Care este legătura între logistică şi marketing?
5. Care sunt etapele evoluţiei logisticii la nivel de firmă?

18
6. Care este legătura dintre lanţul valoric şi logistică?
7. Care este motivul integrării activităţilor logistice?
8. Care sunt domeniile de îmbunătăţire ale logisticii la nivel de firmă?
9. În ce constă planificarea strategică a logisticii?
10. Care sunt tendinţele logisticii actuale?
11. Cum se manifestă globalizarea activităţilor logistice?
Aceste sarcini se vor preda la a doua întâlnire de curs. Punctajul obţinut pentru
realizarea acestor sarcini reprezintă 10% din ponderea notei finale.

2.1.6 Bibliografie modul


1. Liviu Ilieş, Management Logistic, Editura Dacia, Cluj-Napoca,

2003, pag. 9-53;

2. Bălan, C., Logistica, Editura Uranus, Bucureşti, 2006, pag. 11-

49;

3. Gattorna, J.,L.,, Managementul Logisticii şi distribuţiei, Ed. Teora

Bucureşti, 1990, pag. 16-48, 266-329;

19
2.2 Modul 2: Distribuția și serviciul către clienți

2.2.1 Scopul şi obiectivele modulului


Scopul acestui modul este prezentarea principalului efect al logisticii – realizarea
serviciului către clienți, vizibil mai ales în cadrul distribuției. Aceste două elemente sunt cele
mai vizibile la nivel de logistică. Cea mai mare provocare a managementului lanțului logistic
rămâne a găsi echilibrul între nivelul serviciului și costurile generate de aceste activități.
Ca obiective, se vor atinge următoarele:
1. Prezentarea conceptului de sistem de distribuţie, a funcţiilor acestuia, a
avantajelor distribuţiei;
2. Prezentarea intermediarului din activitatea de distribuţie şi a funcţiilor lui
3. Precizarea avantajelor şi dezavantajelor generate de utilizarea intermediarilor;
4. Definirea canalului de distribuţie;
5. Prezentarea factorilor care duc la evoluţia canalelor de distribuţie;
6. Prezentarea managementului canalelor de distribuţie;
7. Prezentarea structurii canalelor de distribuţie
8. Prezentarea metodologiei de alegere a canalelor de distribuţie
9. Definirea serviciului către clienţi;
10. Prezentarea elementelor serviciului către clienţi;
11. Prezentarea modalităţii de stabilire a unei strategii referitoare la servicul către
clienţi;
12. Determinarea nivelului serviciului către clienţi.

2.2.2 Scurtă recapitulare a conceptelor prezentate anterior


În cadrul primului modul au fost prezentate conceptul de logistică, activitățile logistice,
tendințele de integrare a logisticii firmelor.

2.2.3 Schema logică a modulului

Canalele de distribuţie – componentă a


Serviciul către
managementului logistic clienți

Fig.2.1. Schemă logică modul 2

20
2.2.4 Conţinutul informaţional detaliat

2.2.4.1 Canalele de distribuţie – componentă a managementului logistic

2.2.4.1.1 Sistemul de distribuţie şi funcţiile distribuţiei


Distribuţia cuprinde totalitatea activităţilor realizate de către producător, cu sau fără
ajutorul altor organizaţii, prin intermediul cărora un produs (bun material sau serviciu),
rezultat al unui proces de producţie, intră în posesia consumatorului sau utilizatorului.
Orice sistem de distribuţie integrează canalele de distribuţie şi formulele de distribuţie
într-un ansamblu eficient, realizând derularea următoarelor fluxuri:

 fluxul negocierilor şi tranzacţiilor;

 fluxul proprietăţii (titluri de proprietate), transferul succesiv al acestuia cu ocazia fiecărei


vânzări şi cumpărări;

 fluxul informaţional, se realizează în ambele sensuri şi se referă la dimensiunea, structura,


rezultatele financiare şi formele de distribuţie;
 fluxul promoţional (mesaje şi mijloace promoţionale ce susţin produsul); fluxul fizic sau
operaţiile fizice de distribuţie;
 fluxul finanţării şi al riscului;
 fluxul plăţilor (decontărilor).
Serviciile care însoţesc produsele în procesul de vânzare, impun intermediarilor să
opereze multe transformări. În general, se consideră trei categorii de transformări care adaugă
valoare:
• transformări materiale şi fizice. formarea loturilor de livrare,
transportul şi stocarea, (sunt considerate transformări de natură industrială);
• transformări spaţiale şi temporale, ele fiind considerate ca
funcţii de distribuţie propriu zise şi constau în aducerea unui produs în starea sa de loc,
lot, sortiment, termen;
• transformări psihologice şi comerciale, care permit armonizarea dintre starea cererii
din amonte şi aval.
În timp ce în sistemul de distribuţie se adaugă utilitatea de timp şi spaţiu, marketingul,
prin celelalte componente ale sale (politica de preţ, promovare, produs), asigură utilitatea

21
posesiunii produselor, care cuprinde valoarea adăugată a unui produs, prin atragerea clientului
pentru cumpărarea acestui produs.
Distribuţia oferă o serie de avantaje. Ea permite diminuarea numărului de tranzacţii şi
îmbunătăţirea serviciilor către client. Distribuitorii au posibilitatea să grupeze produsele
oferite de mai mulţi producători, realizând economii la costurile totale de distribuţie,
comparativ cu situaţia în care fiecare producător s-ar fi ocupat de distribuţia ofertei sale.
Funcţia „distribuţie” permite şi ameliorarea sortimentului oferit consumatorului.
De multe ori producătorii apelează în cadrul sistemului de distribuţie la prestatorii de
servicii auxiliare (asigurare, transport, instituţii financiare etc.).

2.2.4.1.2 Intermediarul şi funcţiile lui


Intermediarul este considerat din ce în ce mai mult ca un agent activ al vânzării, capabil
să studieze (sondeze), să stimuleze şi să orienteze cererea, capabil să facă presiuni asupra
ofertei şi să modifice condiţiile de vânzare.
Funcţiile distribuitorului (intermediarului) se pot grupa astfel:
 funcţii clasice,
 funcţii moderne.
Funcţiile clasice sunt următoarele:
 cumpărarea de la producători a produselor cerute de clienţi;
 fracţionarea loturilor mari, livrate de către producători, în loturi reduse, conform dorinţei
şi aşteptărilor consumatorului;
 reunirea într-un loc dat, punctul de vânzare a sortimentului cerut de către consumatori,
asortarea loturilor de produse;
 stocarea produselor la toate nivelele intermediare ale distribuţiei până la locurile de
vânzare;
 vânzarea către consumatori;
 alte servicii (livrarea la domiciliu, servicii post – vânzare, ordine de finanţare, informarea
consumatorului).
Funcţiile moderne se referă mai mult la îmbunătăţirea metodelor comerciale, şi vizează
concepţia operaţiilor de distribuţie. Acestea sunt:
 distribuţia fizică a produselor, logistica (folosirea tehnologiilor integrate de transport,
bazate pe utilizarea mijloacelor de grupaj, pe automatizarea proceselor de manipulare,
raţionalizarea metodelor de stocare etc.)

22
 tehnici de fracţionare, regrupare şi condiţionare a produselor (pachete, ambalaje de
protecţie, noi forme de ambalaje adaptate formelor de vânzare prin autoservire etc.)
 promovarea metodelor de vânzare (generalizarea autoservirii, inclusiv de către angrosişti,
utilizarea vânzărilor cu ajutorul telefonului catalogului şi a trimiterilor prin poştă);
 metode de studiu şi de acţiune comercială cu utilizarea de către intermediarii însăşi a
studiilor de piaţă, a panelelor, a zonelor frecventate de aceiaşi clienţi, acţiuni de
promovare a vânzărilor, de publicitate, de relaţii cu publicul, crearea de mărci în numele
distribuitorului, informarea consumatorului;
 utilizarea tehnicilor de gestionare şi exploatare a magazinelor comerciale, potrivit
principiilor de marketing.
Alte avantaje ale utilizării unor firme specializate în distribuţie, ca intermediari, sunt
identificate de John L. Gottorna (1999). Acestea sunt următoarele:

 capacitatea de a satisface cererile stringente de servicii la un cost acceptabil;


 reducerea capitalului alocat în procesul de distribuţie;
 mai multă flexibilitate;
 contact mai bun cu clienţii;
 creşterea cotei de piaţă;
 acoperirea mai bună a pieţei;
 costuri de operare mai mici, atât pe ansamblu, cât şi în zonele periferice;
 împărţirea riscurilor implicate de relaţiile de afaceri;
 disponibilitatea serviciilor specializate;
 abilitatea de a redistribui resursele de management;
 reducerea riscurilor totale;
 solicitarea procesului de cercetare a pieţei etc.
Pe lângă aceste avantaje pot apărea şi dezavantaje care contracarează într-o anumită
măsură aceste avantaje. Acestea sunt:
 pierderea controlului direct asupra produsului;
 lipsa unor informaţii adecvate pentru verificare şi control;
 reducerea rotaţiei stocurilor;
 creşterea nivelului stocurilor şi a costurilor aferente;
 renunţarea la stabilirea priorităţilor;
 lipsa de flexibilitate în a răspunde cererilor speciale;

23
 costuri variabile mai mari;
 cresc costurile datorate pierderilor şi deteriorărilor de produse din stoc;
 probleme de comunicare cu clienţii etc.

2.2.4.1.3 Canalele de distribuţie. Elemente definitorii


Un canal de distribuţie, poate fi definit ca un sistem compus din elemente organizatorice
care au responsabilitatea de a asigura disponibilitatea bunurilor şi serviciilor la nivelul
consumatorilor
Se disting astfel:
 canal direct producător / consumator;
 canal cu un singur intermediar,
 canal care traversează un circuit format din angrosişti şi detailişti;
 canal care pe lângă angrosişti şi detailişti intervine şi o treaptă de semi angrosişti (mici
angrosişti), în special când reţeaua detailiştilor este foarte dispersată.
Parametrii care definesc canalele de distribuţie, respectiv dimensiunile acestora sunt:
1. Lungimea canalului, numărul de verigi intermediare prin care produsele trec de la
producător la consumatorul (utilizatorul) final.
2. Lăţimea canalului, numărul unităţilor prin care se asigură distribuirea unui produs în
cadrul fiecărei faze (secvenţe) a rutei de distribuţie.
3. Adâncimea canalului, exprimă măsura apropierii distribuitorului de punctele efective
de consum (cel mai adânc canal este acela care presupune aducerea mărfurilor chiar la
domiciliul consumatorului).

2.2.4.1.4 Managementul canalelor de distribuţie


Managementul canalelor de distribuţie are ca obiect de activitate:
Selectarea intermediarilor în cadrul canalelor de distribuţie, analiza tipologică a
acestora, presupune gruparea şi clasificarea lor după anumite criterii, cum ar fi:
1. Natura funcţiilor care alcătuiesc activitatea în cadrul canalului de distribuţie.
2. Locul ocupat în lungimea canalului de distribuţie, împarte intermediarii în angrosişti
şi detailişti (în unele ţări se întâlnesc şi o categorie de mijloc „demiangrosişti” sau
„uniangrosişti”).
3. Gradul de independenţă al intermediarilor, este un criteriu important în formularea
politicii de marketing a distribuţiei.

24
Pe lângă criteriile arătate, în selecţia intermediarilor se va ţine seama şi de alţi factori
(criterii) cum ar fi: mărimea unităţilor intermediare, vechimea lor, prestigiul, zona de acţiune
etc.
După selectarea intermediarilor se va elabora un program de promovare care are
rolul de a realiza şi menţine un interes ridicat pentru produsele firmei.
O problemă esenţială se referă la recompensa financiară acordată intermediarilor.
Limitele comisioanelor trebuie să ţină seama de dorinţele intermediarului şi de situaţia de pe
piaţă. Ele pot varia în funcţie de volumul vânzărilor şi de nivelul serviciilor oferite.
Atât personalul intermediarului cât şi agenţii de vânzări au nevoie şi de recompense
psihologice, de recunoaştere a muncii pe care o fac. Publicitatea prin firme de mediatizare şi
în ziarele locale îi stimulează şi încurajează pe intermediari.
O firmă îşi poate susţine intermediarii prin: oferirea unor credite avantajoase şi
informaţii adecvate despre produs, asistenţă tehnică şi „service”. Un astfel de sprijin dă
intermediarului încredere în produs. O atenţie considerabilă va trebui acordată stabilirii unei
relaţii strânse de parteneriat între firmă şi intermediarii săi, respectiv dezvoltarea alianţelor de
tipul „producător-intermediar”. Atât producătorii cât şi intermediarii doresc ca relaţiile dintre
ei să fie nonconflictuale, fapt ce a determinat dezvoltarea relaţiilor între aceştia, cu efecte
asupra sporirii profitabilităţii canalelor de distribuţie. Desigur că, în cazul apariţiei unor
conflicte, acestea vor trebui rezolvate cu multă abilitate şi diplomaţie.
Lungimea uneori foarte mare a canalelor de distribuţie face controlul intermediarilor
foarte dificil, pentru a elimina această dificultate.
Pentru a asigura controlul distribuţiei, firmele producătoare vor trebui să definească
obiective comune, cât mai explicit, şi să stabilească standarde de performanţă pentru serviciile
oferite de intermediari. Standardele de performanţă vor trebui să includă. volumul vânzărilor,
acoperirea pieţei, repartizarea marjei de profit, bilanţul zonal, stabilitatea preţului, calitatea
publicităţii. Cu cât aceste standarde sunt mai bine definite, particularizate, cu atât mai uşor se
poate urmări şi controla distribuţia.
Comunicarea între producători şi distribuitori: Ridică întotdeauna probleme, ea se
realizează rapid şi eficient de la producători la distribuitori, dar lent şi incomplet pe circuitul
invers.
Evaluarea performanţelor distribuitorilor: Managementul firmei trebuie să definească
foarte exact şi de comun acord, performanţele aşteptate de la un distribuitor pentru a realiza o
cooperare eficientă.

25
Determinarea strategiei firmelor de distribuţie: Se realizează în concordanţă cu obiectivele
pur manageriale, în scopul cooperării între membrii canalului şi eliminării stărilor posibile de
conflict dintre aceştia.
Analiza şi alegerea formelor de distribuţie: Formele de distribuţie adoptate sunt o
rezultantă a combinaţiilor de preferinţe ale consumatorului „preţ – serviciu – sortiment –
calitate – tehnică de vânzare”.

2.2.4.1.5 Structura canalelor de distribuţie


Structura unui canal de distribuţie este determinată de funcţiile specifice care sunt
îndeplinite de diferiţi intermediari. Unele unităţi organizatorice din cadrul canalului de
distribuţie, realizează funcţii singulare (transportul, depozitarea etc.), alţii, cum ar fi
angrosiştii, realizează funcţii multiple (expediţie + transport + depozitare sau reclamă +
contactul cu clienţii etc.).
Structura canalului de distribuţie influenţează: controlul performanţelor în realizarea
funcţiilor, viteza de comunicare şi livrare a produselor, costul operaţiilor fizice care compun
distribuţia.

2.2.4.1.6 Alegerea şi utilizarea canalelor de distribuţie


Alegerea canalelor de distribuţie se bazează pe trei teorii:
 prima porneşte de la rolul distribuitorului, rol determinat de către producător;
 altă teorie integrează rolul unor variabile economice, cum ar fi:
cererea, costurile distribuţiei, profit etc.;
 a treia teorie integrează obiectivele firmelor de distribuţie.
Distribuitorii, ca agenţi activi pot declanşa activităţi ce permit evoluţia canalului.
Elementele de bază care condiţionează alegerea canalelor de distribuţie sunt
următoarele:
1. Caracteristicile clienţilor.

2.Caracteristicile produselor. Alegerea, respectiv adoptarea structurii unui canal de


distribuţie va trebui să ţină seama de caracteristicile produsului, cum ar fi. valoarea, gradul de
tehnicitate, gradul de acceptabilitatea pe piaţă, gradul de substituire, volumul produsului,
perisabilitatea, gradul de concentrare al pieţei, amploarea şi profunzimea liniei de produs.
3. Caracteristicile intermediarilor

26
În general, produsele industriale de înaltă tehnicitate impun folosirea intermediarilor
specializaţi. Lipsa de pricepere a intermediarilor poate avea efecte negative asupra volumului
vânzărilor şi deci asupra mărimii profitului.
4. Caracteristicile concurenţei determină pe unii producători să aibă în vedere canalele
de distribuţie ale principalilor concurenţi.
5. Caracteristicile firmei producătoare.

2.2.4.2 Serviciul către clienți

2.2.4.2.1 Definirea Serviciului către clienţi


Serviciul către clienţi, reprezintă ieşirea din sistemul logistic, constituind în acelaşi timp
o componentă importantă a mixului de marketing al firmei. Este o măsură a eficienţei
sistemului logistic în crearea utilităţii de timp şi spaţiu a produselor. Nivelul acceptabil al
serviciului către clienţi asigură păstrarea clienţilor efectivi ai firmei şi determină şi aria
clienţilor potenţiali, care vor deveni pe viitor clienţii firmei, pe segmente de piaţă distincte,
prin intermediul costurilor logistice totale, influenţând direct profitabilitatea firmei. Toate
acestea demonstrează faptul că serviciul către clienţi constituie o parte integrantă a oricărui
sistem logistic.

2.2.4.2.2 Elementele Serviciului către clienţi


B.J. Lalonde şi P.H. Zinszer, au grupat elementele serviciului către clienţi în trei
categorii: pretranzacţia, tranzacţia şi post-tranzacţia. Acestea sunt următoarele:
1. Elementele pretranzacţiei
– Formularea politicii.
– Clientul primeşte datele necesare.
– Structura organizaţională.
– Flexibilitatea sistemului.
– Serviciile de management.
2. Elementele tranzacţiei
– Nivelul vânzărilor.
– Informarea comenzii.
– Elemente privind circuitul comenzii.
– Expedierea încărcăturilor urgente.
– Tehnologiile de transport, manipulare şi depozitare.
– Acurateţea sistemului.

27
– Oportunitatea (avantajul) comenzii.
– Produsul substituibil.
3. Elementele post-tranzacţiei
– Instalare (garanţie, reparaţii, modificări, piese schimb).
– Urmărirea produsului în exploatare sau consum.
– Reclamaţiile clienţilor, returnări.
– Înlocuirea temporară a produsului.

2.2.4.2.3 Strategia Serviciului către clienţi


Strategia serviciului către clienţi poate fi definită ca un plan cuprinzător şi general
conceput pentru îndeplinirea obiectivelor pe termen lung ale organizaţiei logistice, ea este
rezultatul final al planificării strategice.
Aceasta înseamnă stabilirea modalităţilor adecvate de acţiune pentru îndeplinirea
obiectivelor organizaţiei logistice pentru atingerea scopului organizaţiei Instrumentele pentru
conceperea strategiei sunt prezentate de Samuel C. Certo (2002). Acestea sunt:
 analiza întrebărilor esenţiale;
 analiza SWOT;
 analiza portofoliului de activităţi;
 modelul lui Porter pentru analiza sectorială.

2.2.4.2.4 Metode de determinare a strategiei Serviciului către Clienţi


Pentru stabilirea unei strategii profitabile a serviciului către clienţi, se utilizează mai
multe metode, dintre care cele mai frecvente sunt:
• Determinarea nivelului serviciului către clienţi în cadrul canalului de
distribuţie, pe baza informaţiilor privind reacţiile clienţilor la vânzări;
• Costul / venitul schimbărilor;
• Analizele ABC;
• Analiza bilanţieră.

2.2.4.2.5 Determinarea nivelului Serviciului către clienţi


Managementul firmei trebuie să stabilească nivele de performanţă pentru elementele
(activităţile) care compun serviciul către clienţi, pe segmente de piaţă, referitoare la: tipul
clientului, aria geografică, canalul de distribuţie şi linia produsului. Se va urmări de asemenea
şi crearea unui sistem informaţional adecvat care să dea posibilitatea întregului personal cu
responsabilităţi în acest domeniu să implementeze nivelul serviciilor către clienţi, respectiv să

28
asigure realizarea obiectivelor serviciului către clienţi. Pentru aceasta se poate folosi
raportarea formală în cadrul organizaţiei. Managementul firmei va trebui să repete procedura
completă de analiză şi evaluare a elementelor serviciului către clienţi, pentru a se asigura că
nivelul acestuia reflectă cerinţele clienţilor. De fapt, acest lucru dă posibilitatea formării unei
baze de date (informaţii) privind clienţii firmei, care este foarte utilă în alegerea unei strategii
adecvate a serviciului către clienţi.
După ce managementul firmei a stabilit care din elementele serviciului către clienţi sunt
cele mai importante, trebuie să determine standardele de performanţă. W. H. Hutchinson şi J.
F. Stolle au propus, pentru măsurarea şi controlul performanţelor serviciilor către clienţi,
următoarele etape:
1. Stabilirea standardelor cantitative de performanţă pentru fiecare element (activitate) a
serviciului către clienţi;
2. Măsurarea performanţei efective pentru fiecare element al serviciului către clienţi;
3. Analiza abaterilor, performanţelor efective, faţă de standardele stabilite.
4. Propunerea şi luarea unor măsuri corective la elementele cele mai deficitare pentru
atingerea standardelor de performanţă.

2.2.5 Sumar
În cadrul acestui modul au fost prezentate cel mai vizibil aspect al logisticii – distribuția
produselor, respectiv efectul real al logisticii – serviciul către clienți. Am încercat să insistăm
asupra problemelor manageriale ridicate de aceste aspecte la nivel de logistică.

2.2.6 Sarcini şi teme ce vor fi notate


1. Definiţi distribuţia, canalul de distribuţie;
2. Care este rolul intermediarului în activitatea de distribuţie?
3. Precizaţi avantajele şi dezavantajele utilizării intermediarilor în procesul de distribuţie;
4. Care sunt factorii care duc la evoluţia canalelor de distribuţie?
5. Definiţi serviciul către clienţi!
6. Care sunt modalităţile de stabilire ale unei strategii logistice?
Răspundeți acestor întrebări utilizând maxim 5 pagini!

2.2.7 Bibliografie modul


1. Liviu Ilieş, Management Logistic, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003, pag. 131-165
2. Bălan, C., Logistica, Editura Uranus, Bucureşti, 2006, pag. 55-72

29
3. Gattorna, J.,L.,, Managementul Logisticii şi distribuţiei, Ed. Teora Bucureşti, 1990,
pag. 66-76

2.3 Modul 3: Activitățile logistice

2.3.1 Scopul şi obiectivele modulului


Scopul acestui modul este prezentarea principalelor activități logistice: transportul și
distribuția. Aceste două activități generează transferul bunurilor între firme. Cea mai mare
provocare a managementului logisticii rămâne a găsi echilibrul între nivelul serviciului și
costurile generate de aceste activități.
Ca obiective, se vor atinge următoarele:
• Prezentarea problemelor legate de transportul de mărfuri;
• Prezentarea problemelor legate de depozitarea bunurilor.

2.3.2 Scurtă recapitulare a conceptelor prezentate anterior


În cadrul primului modul au fost prezentate conceptul de logistică, management logistic
integrat, în cadrul celui de al doilea s-a insistat pe distribuție și serviciu către clienți.

2.3.3 Schema logică a modulului

Transporturile Depozitare
de mărfuri a

Fig.2.1. Schemă logică modul 3

2.3.4 Conţinutul informaţional detaliat

2.3.4.1 Transporturilor de mărfuri


O societate industrială nu este de conceput fără un sistem de transport eficient. Rolul
transporturilor este de a realiza deplasarea bunurilor materiale, şi / sau a oamenilor cu un
consum minim de cheltuieli şi de timp. Sectorul transporturilor, în majoritatea economiilor

30
industrializate, are un impact deosebit asupra tuturor activităţilor economice. Cheltuielile de
transport, reprezintă astăzi 9 – 14% din costurile totale ale bunurilor şi serviciilor.
Transporturile au o importanţă deosebită în economie, fără ele activităţile umane sunt
imposibil de organizat şi realizat. Stoparea completă a serviciilor de transport ale societăţii ar
provoca rapid paralizia completă a activităţilor economice, sociale şi politice.
Dacă ţinem seama că logistica înseamnă deplasarea produselor (materii prime,
materiale, piese, subansamble, produse finite) de la locurile de producţie la locurile de
consum, atunci putem afirma că transporturile reprezintă una din activităţile importante ale
logisticii. Deplasarea în spaţiu sau distanţa creează valoare sau utilitatea spaţiului. Utilitatea
de timp este creată sau adăugată în principal, prin intermediul activităţilor de depozitare şi
stocare, dar şi transporturile au un rol important în crearea utilităţii de timp, ele determinând
viteza de deplasare a produselor (timpul de deplasare) şi siguranţa. Dacă un produs nu ajunge
la destinaţie la timpul dorit sau impus de clienţi pot rezulta o serie de consecinţe neplăcute
(pierderea vânzărilor, insatisfacţia clienţilor, timp pierdut). Multe firme de succes, îşi menţin
competitivitatea pe piaţă numai dacă sunt capabile să-şi mărească utilitatea de timp şi spaţiu,
pentru produsele dorite de clienţii lor.

Transportul constă în deplasarea produselor firmei între pieţele care, de regulă,


geografic sunt separate în spaţiu, prin distanţe mari. Transportul reprezintă o componentă
importantă a conceputului „nivelul serviciului către clienţi”, respectiv a conceptului de
marketing.
Întrucât transportul crează utilitate de spaţiu şi contribuie la utilitatea de timp, factori
esenţiali pentru succesul de marketing, accesibilitatea, siguranţa şi costul transportului
afectează deciziile de business respectiv realizarea funcţiei de transport.
După unii autori, deciziile majore de business, afectate de activităţile de transport, se
pot clasifica astfel: decizii de produs, decizii privind acoperirea pieţei (localizarea); decizii de
cumpărare; decizii de amplasare; decizii de preţ.
Deciziile de produs, se referă la lansarea unor produse în fabricaţie, ele vor ţine seama şi
de costul, accesibilitatea şi acceptabilitatea acestora la transport.
Decizii privind acoperirea (localizarea) pieţei. După luarea deciziei de fabricare a unui
produs, managementul firmei va trebui să ia decizia referitoare la locul unde produsul va fi
vândut, decizie afectată de asemenea, de accesibilitatea, acceptabilitatea şi costul
transportului, precum şi de caracteristicile fizice ale produsului.

31
Decizii de cumpărare (achiziţionare). Orice firmă, indiferent de producător, angrosist,
detailist, sau firmă de servicii, trebuie să ia decizii referitoare la: „ce, unde şi când”, să
cumpere, decizii care vor fi influenţate de accesibilitatea, acceptabilitatea şi costul trans-
portului, pentru bunurile materiale: materii prime, piese de schimb, produse finite pentru
revânzare.
Decizii de amplasare a întreprinderilor, depozitelor, magazinelor şi altor unităţi.
Acestea vor fi influenţate de un complex de factori economici, sociali şi politici, dintre care
realizarea activităţilor de transport ocupă un rol important.
Decizii de preţ. Transportul influenţează direct costul produselor, în operaţiile de
business, el poate influenţa deciziile de preţ adoptate de firmele de afaceri, în special de
firmele care au o politică orientată pe preţ. Modificarea tarifelor de transport, influenţează în
mod direct preţurile produselor dintr-o serie de ramuri ale economiei, în special la produsele
unde costul transportului are o pondere semnificativă în costul total al produsului.

2.3.4.1.1 Factorii care influenţează costurile de transport


O problemă importantă a managementului firmei, o reprezintă identificarea factorilor
care influenţează costurile, respectiv tariful de transport.
Se consideră că, în general, factorii care influenţează costurile pot fi grupaţi în două
categorii:
 Factori legaţi de produs.
 Factori legaţi de piaţă.
1. Factorii legaţi de produs. Mulţi factori legaţi de caracteristicile produselor
influenţează costul, respectiv tariful de transport. Dintre aceştia cei mai importanţi sunt
următorii:
a) Densitatea, se referă la tara (greutatea) şi volumul produselor. Astfel, produsele cu
greutate mică şi volum mare (electronice, îmbrăcăminte, jucării etc.) au costuri şi tarife mari
de transport, faţă de produsele cu densitate mare (oţel, materiale de construcţii etc.).
b) Depozitarea, ambalarea, determină gradul în care un produs poate ocupa (umple)
spaţiul accesibil al unui vehicul de transport. O serie de produse transportate în vrac: cereale,
produse petroliere, pot fi depozitate şi stivuite uşor, ele ocupând complet spaţiul afectat
încărcăturii (container, vagon de cale ferată, autovehicul, navă, conducte, etc.). Alte produse,
cum ar fi: autovehicule, maşini unelte, instalaţii etc., sunt depozitate mai puţin eficient (ocupă
suprafeţe mari de depozitare), realizând un grad redus de ocupare a capacităţii de încărcare
din mijloacele de transport.

32
Folosirea unor ambalaje corespunzătoare, cu dimensiuni modulate, asigură o eficienţă
ridicată în utilizarea mijloacelor de grupaj (containere), a spaţiilor de încărcare din mijloacele
de transport a suprafeţelor de depozitare şi determină o accesibilitate mărită în utilizarea unor
mijloace de manipulare de mare randament, ceea ce reduce costul transportului. Referitor la
spaţiile de manipulare, trebuie să arătăm că, în general, caracteristicile fizice ale produselor
influenţează tehnologiile de manipulare şi costul acestor operaţii la încărcarea, descărcarea şi
transbordarea lor în cadrul procesului de transport.
c) Responsabilitatea (garanţia). Produsele cu greutate şi volum mare, care pot fi uşor
deteriorate sau cele la care riscul de furt este mai mare (produse de lux, computere etc.), au un
cost de transport mai ridicat în cazul în care transportatorul ia asupra sa riscul sau
responsabilitatea.
Alţi factori legaţi de produs sunt caracteristicile de risc (deteriorare) ale produselor, ceea
ce determină necesitatea folosirii unor ambalaje mai rezistente, mărind astfel costul (tariful)
transportului. Aceşti factori sunt importanţi în industria chimică, industria materialelor
plastice etc.
2. Factori legaţi de piaţă. Alături de caracteristicile produsului, factorii legaţi de piaţă
afectează, de asemenea, costul de transport. Cei mai importanţi sunt: gradul de competiţie
inter şi intramodal; localizarea pieţelor; reglementările guvernamentale de transport; balanţa
de trafic în teritoriu; sezonalitatea în deplasarea produselor.

2.3.4.1.2 Sisteme de transport. Caracteristici.


Impactul transporturilor în cadrul serviciului către clienţi, componentă importantă a
managementului logistic, este semnificativ. Caracteristicile cele mai importante ale sistemelor
de transport ce afectează nivelul serviciului către clienţi sunt: dependenţa de caracteristicile
traseului; durata (timpul) de transport; acoperirea pieţei, manifestată în abilitatea de a realiza
transportul direct din „poartă în poartă”; flexibilitatea; volumul pierderilor, deteriorărilor şi
furturilor; abilitatea cărăuşului (transportatorului) de a realiza mai mult decât un simplu
serviciu de transport, devenind un participant activ al realizării programului de marketing al
firmei expeditoare de mărfuri.

Principalele modalităţi de transport sunt: transportul auto (rutier), transportul feroviar,


transportul aerian, transportul pe apă şi transportul prin conducte.

Transportul auto (rutier)

33
Transportul rutier alături de cel feroviar, reprezintă formele dominante de transport în
majoritatea ţărilor industrializate.
Transportatorii rutieri asigură deplasarea a peste 75% din volumul total de transport,
exprimat în tone, pentru o gamă largă de produse, cum ar fi: produse agricole, carne, produse
lactate, produse de panificaţie, confecţii, băuturi, ţigări etc.
Pe piaţa transporturilor, cărăuşii rutieri concură cu cei aerieni pentru încărcăturile mici
şi cu cei feroviari pentru încărcăturile mari. Din experienţa multor ţări, se consideră că un
transportator rutier poate concura cu succes un transportator aerian, pentru un serviciu din
„poartă în poartă” (adresa expeditorului – adresa destinatarului), pentru orice mărime a
încărcăturii, dacă distanţa de transport nu depăşeşte 900-1000 km, întrucât realizează
cheltuieli reduse la punctele iniţiale şi finale ale procesului de transport, pentru operaţii de
garare, încărcare – descărcare şi livrare.
Transportatorii rutieri concură direct cu căile ferate pentru încărcături vagonabile care
sunt transportate pe distanţe mici şi medii.
Desigur, distanţa medie de transport pentru cărăuşii rutieri variază foarte mult, ţinând
seama de caracteristicile traficului. Astfel, dacă în traficul local se întâlnesc multe transporturi
pe distanţe de 10 – 15 km, în traficul internaţional întâlnim transporturi pe distanţe mai mari
de 1000 km.
Transportul rutier se caracterizează printr-o mare flexibilitate şi mobilitate datorită
reţelei de drumuri foarte dezvoltate, permiţând executarea transporturilor directe din „poartă
în poartă” pentru o diversitate mare de produse. El reprezintă forma dominantă din punct de
vedere al volumului de transport, exprimat în tone, pentru traficul de mărfuri şi pentru traficul
de călători, exprimat în număr de călători.
Transportul rutier oferă clienţilor viteză mare de servire, siguranţă, pierderi şi pagube
reduse în timpul deplasării. Mulţi cărăuşi în special cei implicaţi în programele „just-in-time”,
operează pe baza unor programe bine fundamentate, cu durate de transport mici şi sigure. De
asemenea, au avantajul de a acoperi piaţa în cele mai bune condiţii.
Volumul de mărfuri transportate de către cărăuşii rutieri a crescut continuu. Transportul
rutier este o parte vitală a majorităţii sistemelor logistice ale firmelor, întrucât caracteristicile
acestuia creează cele mai multe compatibilităţi cu cerinţele clienţilor comparativ cu celelalte
modalităţi de transport.

Transportul feroviar

34
În multe ţări, de exemplu: China, Statele Commonwealth, Austria, Serbia etc.,
transportul feroviar deţine primul loc în cadrul sistemelor de transport, atât din punctul de
vedere al volumului de transport (tone), cât şi din punctul de vedere al prestaţiilor, exprimat în
tone x km.
În majoritatea ţărilor, printre care şi ţara noastră, transportul feroviar deţine primul loc
în transporturile terestre, din punctul de vedere al prestaţiei de transport, exprimată în tone x
km. Până în anul 1976, căile ferate au deţinut primul loc în transporturile terestre cu
aproximativ 70% din parcursul total de mărfuri, după care au marcat un trend descrescător,
multe încărcături fiind preluate de către cărăuşii rutieri, o parte de transportul fluvial şi
maritim şi de transportul prin conducte.
Căile ferate sunt eficiente pe distanţe medii şi lungi (în traficul internaţional, căile ferate
au o distanţă medie de 1000-1100 km), serviciul feroviar este accesibil în toate centrele
economice şi urbane din lume. Transportul feroviar necesită costuri mai mici decât transportul
rutier şi aerian, dar înregistrează ponderi relativ mari ale pierderilor şi degradărilor de mărfuri
faţă de celelalte modalităţi de transport.
Comparativ cu transportul rutier, timpul de tranzit (transport) este mai mare la calea
ferată, de asemenea frecvenţa serviciului este redusă, iar întârzierile mai frecvente. La un
expeditor cu restricţii de timp (plecări şi sosiri exacte), transporturile feroviare au un
dezavantaj competitiv. Acest dezavantaj poate fi redus prin cooperarea cu transportul rutier:
transporturi combinate auto-cale ferată, bazate pe utilizarea mijloacelor de grupaj sub forma
containerelor de mare capacitate (containerizarea); transportul combinat cale ferată – auto,
pentru expediţiile de coletărie, bazate pe utilizarea containerelor de mică capacitate;
transporturi combinate cale ferată – auto, pentru transportul remorcilor auto pe vagoane cu
platforme joase (tehnica „Kangourou”, Huckepackverkehr”, TOFC (trailer – on flatcar).
Un alt domeniu în care căile ferate sunt dezavantajate faţă de transportul rutier, este
accesibilitatea echipamentului, respectiv gradul de utilizare a capacităţii mijloacelor de
transport.
Aceste dezavantaje în ultimii ani s-au redus ca urmare a perfecţionărilor în industria
feroviară, optimizarea rutelor de transport folosind tehnologia computerizată, perfecţionarea
sistemelor de identificare şi urmărire a parcului de tracţiune (locomotive), folosirea serviciilor
„non stop” pentru unul sau câţiva expeditori situaţi pe magistralele importante. Cooperarea cu
transportul rutier oferă posibilităţi bune de dezvoltare a transporturilor feroviare, de menţinere
a competitivităţii pe piaţă transporturilor.

35
Transportul aerian
Pe plan naţional, în multe ţări transportul aerian deţine mai puţin de 1% din traficul de
transport exprimat în tone km sau tone mile. La ora actuală, un număr tot mai mare de
expeditori folosesc transportul aerian pentru servicii regulate, considerând că acesta oferă un
serviciu sigur într-un timp foarte scurt, dar la costuri ridicate. Transportul aerian oferă cel mai
scurt timp de transport, comparativ cu orice altă modalitate de transport. Cu toate acestea,
expediţiile de transport în timp scurt, sunt relativ puţine ca număr şi frecvenţă. Aeronavele
moderne zboară cu viteze de 800 – 1000 km/oră, ele fiind utilizate atât în traficul naţional cât
şi internaţional, la distanţe mari. Transportul aerian naţional, concură pe scară largă cu
transportul rutier şi mai puţin cu transportul feroviar.
Pentru multe linii aeriene comerciale, transportul mărfurilor apare ca suplimentar
traficului de pasageri. Mărfurile sunt depozitate în spaţii special amenajate şi accesibile.
Desigur, sunt şi companii aeriene, care transportă un volum important de mărfuri în traficul
naţional (de exemplu în SUA: Ups, Airborul Federal, Express, Emery etc.).
Datorită costurilor ridicate, către transportul aerian se îndreaptă expediţii de mărfuri cu
valoare ridicată. Transportul aerian poate fi folosit şi pentru mărfuri cu valoare redusă, dar
numai în cazurile în care nivelul serviciului către consumator este mai important decât
costurile.
Transportul aerian realizează un timp de transport rapid, dar, întârzierile în realizarea
zborurilor şi livrare pot reduce considerabil unele din aceste avantaje. De multe ori,
transportul rutier din „poartă în poartă” poate egala sau reduce timpul total de transport
realizat cu aeronavele. Pentru expeditor este mai important timpul total de transport decât
timpul de transport realizat între două aeroporturi. În general, frecvenţa şi siguranţa
transportului aerian este foarte bună.
Volumul transportului aerian, a crescut în ultimii ani, atât în plan naţional, cât mai ales
în domeniul traficului internaţional. Înalta calitate a transporturilor aeriene, precum şi
componenta financiară a costurilor cu imobilizarea mărfurilor în timpul procesului de
transport, determină multe firme să integreze această modalitate de transport în planurile
strategice de distribuţie.

Transportul pe apă
Transportul pe apă se împarte în două categorii distincte:

 transport fluvial (râuri, canale, lacuri)


 transport maritim (mări şi oceane)

36
Transportul pe apă concură, în primul rând, cu transportul feroviar şi prin conducte,
chiar dacă majoritatea mărfurilor transportate pe ape sunt semifabricate sau materii prime
transportate în vrac.
Transportul pe apă este avantajos deplasării mărfurilor în vrac, cu valoare unitară mică,
care pot fi încărcate şi descărcate eficient, cu ajutorul utilajelor de manipulare mecanizate, în
situaţiile în care viteza de deplasare şi timpul de parcurs nu sunt importante, când mărfurile
transportate nu sunt susceptibile de furturi şi deteriorări şi unde nu sunt necesare deplasările
terestre (pământ). La nivel naţional, transportul pe ape este folosit şi pentru materii prime şi
pentru produse finite. În traficul internaţional predomină mărfurile transportate în vrac:
minereuri, cereale, produse lemnoase, petrol, cărbuni etc.
Transportul pe apă reprezintă modalitatea cea mai ieftină de transport pentru produse în
vrac sau pentru mărfuri cu valoare mică. Pe distanţe mari şi foarte mari, transportul pe ape
este concurat cu succes de către transportul aerian, mai ales la produsele finite.
Dezvoltarea transporturilor de mare volum cu ajutorul supertancurilor dau posibilitatea
transportului maritim să-şi asume rolul vital în transportul produselor petroliere între ţările
producătoare şi cele consumatoare. Se consideră că şi în viitorul apropiat transportul pe ape
va continua să joace un rol semnificativ în deplasarea resurselor de energie. Folosirea
containerelor în transporturile maritime, cooperarea lor cu transporturile feroviare şi rutiere,
au permis creşterea eficienţei şi calităţii prestaţiilor de transport ca urmare a: eliminării
ambalajelor obişnuite de transport, care sunt grele, scumpe şi consumatoare de material
lemnos; mecanizarea manipulărilor şi reducerea costului acestora. Folosirea tehnologiilor de
transport containerizate, în logistica internaţională are efecte pozitive în reducerea necesarului
de personal, a pagubelor datorate deteriorărilor şi furturilor, reduce timpul total de transport,
reduce timpii de staţionare a navelor în porturi pentru operare (încărcare – descărcare).
Transportul pe apă este mult mai ieftin comparativ cu transportul aerian, rutier şi
feroviar.

Transportul prin conducte


Prin conducte se transportă o cantitate importantă de mărfuri, în trafic naţional şi
internaţional. Conductele sunt capabile să transporte un număr limitat de produse: gaze
naturale, ţiţei brut, produse petroliere, apă, chimicale etc. Gazele naturale şi ţiţeiul deţin
ponderea cea mai importantă în transportul prin conducte. În multe ţări prin conducte se
transportă şi cărbunii, care sunt transportaţi într-o pudră amestecată cu apă, iar la destinaţie
sunt readuşi la forma iniţială pentru folosire. Având în vedere dependenţele crescânde ale

37
ţărilor lumii de produsele energetice, conductele vor rămâne şi în continuare o modalitate
importantă de transport.
Transportul prin conducte oferă un serviciu la un înalt nivel calitativ şi la un cost relativ
scăzut. Livrarea la timp a produselor prin intermediul conductelor este posibilă datorită
următorilor factori: deplasarea produselor prin conducte este monitorizată şi controlată cu
ajutorul computerelor; pierderile şi degradările datorate scurgerilor sau spargerilor
conductelor sunt extrem de rare, condiţiile de climă influenţează foarte puţin produsele ce fac
obiectul transportului; conductele nu necesită forţă de muncă intensivă, absenţele angajaţilor
au efecte minime în operaţionalizarea lor.
Toate modalităţile de transport sunt opţiuni viabile pentru agenţii economici.
Modalitatea de transport pe care expeditorul o selectează, depinde de caracteristicile modului
respectiv de transport şi de necesităţile firmei expeditoare şi a clienţilor.

Sisteme de transport intermodale


Modalităţile de transport, constituite sub forma unor sisteme bine organizate, pot fi
folosite independent sau în diferite combinaţii intermodale bazate pe utilizarea transporturilor
combinate.
Transportul de mărfuri este considerat combinat atunci când în cadrul aceluiaşi proces
tehnologic, în mod facultativ sau obligatoriu, sunt utilizate două sau mai multe mijloace de
transport. În prezent, cele mai utilizate modalităţi de transport combinat de mărfuri sunt
următoarele: auto-cale ferată; auto-cale ferată – naval; auto – naval; cale ferată – naval; auto –
aerian.
Factorii care au impus apariţia şi dezvoltarea transporturilor combinat sunt: factorii
geografici; cooperarea rutieră – feroviară impusă de necesitatea rentabilizării căilor ferate;
necesitatea servirii din „poartă în poartă”, respectiv din „raft în raft”; utilizarea mijloacelor de
transport ţinând seama de sfera (distanţa) economică de utilizare a lor şi de volumul de
transport (exemplu: transporturile auto sunt rentabile pe distanţe scurte şi medii sau
transporturile pe apă sunt rentabile pe distanţe lungi şi foarte lungi, pentru volume importante
de mărfuri); apariţia şi dezvoltarea tehnologiilor de transport bazate pe utilizarea mijloacelor
de grupaj, de forma paletelor şi marilor containere (dimensiunile standardizate ale
containerelor de mare capacitate stau la baza proiectării şi construcţiei mijloacelor de
transport şi manipulare specializate cum ar fi: vagoane portcontainer; semiremorci
portcontainer, transtainere şi portainere).

38
Cele mai cunoscute combinaţii intermodale ce impun folosirea transporturilor
combinate sunt următoarele:
 transportul feroviar al vehiculelor rutiere;
 transportul mijloacelor de grupaj (palete şi containere de diferite capacităţi) pe vagoane
de cale ferată şi pe apă;
 transportul coletelor prin metoda centrelor rutiere.

Serviciile de transport multimodale


Ca şi combinaţie intermodală, au apărut şi s-au dezvoltat în SUA, Europa şi Japonia,
după anul 1979, pe fondul unei concurenţe puternice între diferitele moduri de transport.
Serviciile de transport multimodal sunt organizate sub forma unor companii de transporturi
combinate, de tipul „expeditor unic”, care apelează la mai multe modalităţi (sisteme) de
transport, realizând pentru firmele expeditoare de mărfuri o singură „cumpărare” a serviciilor
de transport. Cu alte cuvinte, cumpărătorul serviciului de transport poate cumpăra mai multe
modalităţi şi servicii de transport, realizate de un singur vânzător, primind un document unic
de transport (o singură factură) pentru toate serviciile cumpărate. Aceste organizaţii de
transporturi combinate, apărute în SUA şi folosite cu succes şi în Europa şi Japonia, constituie
un sistem modal integrat, care îmbunătăţeşte eficienţa sistemului general de transport şi
urmăreşte ca schimbul să fie realizat atât în avantajul cărăuşului cât şi al expeditorilor.
Acest concept de transport multimodal s-a dezvoltat şi perfecţionat continuu, iar după
1990, se poate vorbi de apariţia aşa – zişilor „terţi” care realizează o singură cumpărare a
serviciului de transport. Profiturile realizate prin apelarea la acest tip de servicii de transport,
revin în cea mai mare parte expeditorilor.

2.3.4.1.3 Alegerea tehnologiei de transport


Tehnologia de transport se referă la operaţiile fizice care au loc în timpul deplasării
bunurilor între furnizori şi clienţi (ambalarea pentru transport, depozitare, manipulare,
deplasare sau transport propriu-zis), cât şi la mijloacele de transport folosite fie în cadrul unui
singur mod de transport (transport model) fie în combinaţie cu alte tipuri de mijloace de
transport, în combinaţii modale (transporturi combinate). Se referă, de asemenea, şi la
metodele şi mijloacele tehnice folosite pentru realizarea operaţiilor care se asociază trans-
portului propriu-zis (deplasarea) cum ar fi: utilaje şi tehnici de manipulare, utilaje şi tehnici de

39
depozitare, utilaje şi tehnici de ambalare, unităţile de încărcătură şi manipulare, mijloace de
grupaj etc.
Ţinând seama de cerinţele activităţii de transport, de tendinţele de organizare generală a
transporturilor ca şi de concluziile studiilor şi cercetărilor efectuate în domeniu, putem defini
principiile care stau la baza alegerii tehnologiei de transport. Acestea sunt următoarele:
 tratarea unitară a întregului proces de ambalare – transport – manipulare şi depozitare;
 strânsa cooperare tehnico – organizatorică a diferitelor sisteme (moduri de transport) în
funcţie de sfera economică de utilizare a lor;
 mecanizarea şi automatizarea proceselor de manipulare şi a sistemelor de depozitare;
 concentrarea operaţiilor de încărcare – descărcare într-un număr redus de puncte cu
volume mari de încărcări şi descărcări;
 continuitate şi sincronizare a diferitelor operaţii pe toată durata procesului de transport;
 reducerea consumului de muncă fizică la operaţiile de ambalare, transport, manipulare şi
depozitare;
 consolidarea încărcăturilor;
 utilizarea unităţilor de ambalare cu dimensiuni modulate cu cele a mijloacelor de
transport şi a mijloacelor de grupaj (palete, containere);
 asigurarea unor standarde de calitate înalte în realizarea procesului de transport;
 costuri reduse;
 eliminarea pierderilor şi degradărilor etc.
Respectarea acestor principii ca premisă a proiectării unor tehnologii de transport
competitive nu este deloc simplă întrucât în afara operaţiilor fizice de manipulare, transport şi
depozitare din interiorul şi exteriorul firmelor în procesul de transport mai operează şi alte
elemente independente cu care să intercondiţionează cum ar fi: contractele de livrare şi
transport, documentele de evidenţă şi transport, tarife, protecţia muncii, norme de circulaţie
pentru mijloacele de transport, concepţia depozitelor, modul de ambalare, organizarea
distribuţiei, sistemul informaţional, parteneriatele transportator – firme de producţie sau
intermediari, standardizarea şi tipizarea etc.
Complexitatea acestui proces determină schimbarea concepţiei obişnuite a firmelor
producătoare cu aşa numita „concepţie logistică”, care înseamnă realizarea tuturor activităţilor
de distribuţie fizică, deci şi a procesului de transport, la nivelul de calitate aşteptat de clienţi şi
cu costuri cât mai reduse.

40
Alegerea tehnologiei de transport cele mai adecvate reprezintă o problemă complexă,
având în vedere multitudinea de soluţii posibile considerate din punct de vedere tehnic,
organizatoric şi economic (durată de transport, integritatea produselor, costuri etc.).
În teorie, metoda cea mai bună de alegere a tehnologiei de transport este de a examina
fiecare alternativă în parte de a calcula costurile totale a operaţiilor fizice pe care le
presupune, a compara rezultatele şi a alege soluţia cea mai bună, care să corespundă
concepţiei logistice de creare a unor sisteme şi tehnologii integrate de transport, manipulare şi
depozitare care presupun:
 mecanizarea şi automatizarea proceselor de manipulare şi depozitare;
 folosirea unităţilor de încărcătură şi a mijloacelor de grupaj standardizate;
 un cadru normativ şi organizatoric corespunzător etc.
Pentru a alege tehnologia de transport cea mai eficientă va trebui să ţinem seama de o serie de
aspecte economice cuantificabile ale procesului de transport. Acestea sunt următoarele:
 eliminarea totală sau parţială a ambalajelor obişnuite de transport, care sunt grele, scumpe
şi consumatoare de material lemnos;
 reducerea numărului de manipulări, mecanizarea şi automatizarea celor care rămân;
 reducerea costurilor totale de transport;
 reducerea duratei de transport între expeditorul de mărfuri şi destinatar cu efecte asupra
reducerii costurilor de imobilizare a mărfurilor în timpul procesului de transport;
 reducerea numărului de depozitări şi a costurilor de depozitare;
 reducerea volumului pierderilor şi degradărilor de produse.
Pornind de la aceste constatări, se poate construi un indicator global, care să evalueze
corect toate costurile pe întregul „lanţ de transport” de la expeditor la destinatar. Indicatorul
„Costurile globale de transport (CT) include costul tuturor operaţiilor fizice care au loc pe
toată durata procesului de transport: ambalare, manipulare, transport depozitare. Se determină
astfel:
CTI = Cai + Cmi + Cti + Cdi + Cii + Cpi (lei/tonă)
în care:
Cai – costurile cu ambalajele de transport (lei/tonă);
Cmi – costurile de manipulare (lei/tonă);
Cti – costurile de transport propriu-zise (deplasare /, (lei/tonă);
Cdi – costurile de depozitare (lei/tonă);
Cii – costurile datorate imobilizării produselor în timpul procesului de transport (lei/tonă);

41
Cpi – costuri datorate pierderilor, degradărilor, furturilor (lei/tonă).
Desigur acest indicator se calculează pe tipuri de tehnologii de transport, pe grupe şi
subgrupe de mărfuri şi pe relaţii de transport. Cunoaşterea lui de către toţi participanţii la
procesul de transport permite evidenţierea tuturor avantajelor datorate folosirii diferitelor
tehnologii de transport şi care se regăsesc în proporţii diferite la aceştia.

Metodologia de calcul a acestui indicator este compatibilă cu concepţia de optimizare a


fluxurilor de aprovizionare – distribuţie, de informatizare şi cu recomandările U.I.C. (Uniunea
Internaţională a Căilor Ferate) privind modul de calcul a costurilor diferitelor tehnologii de
transport (exemplu: containizarea).

Alegerea transportatorului
Transporturile ca activitate logistică, ocupă aşa cum s-a mai arătat o pondere importantă
în costul total al distribuţiei, influenţând în mod direct atât competitivitatea cât şi
profitabilitatea firmei, fapt ce le obligă să aleagă cele mai eficiente decizii de alegere a
tehnologiilor de transport şi a transportatorilor.
Impactul transporturilor asupra nivelului serviciilor către clienţi, prin livrarea la timp,
caracteristicile ambalajelor de transport, depozitarea, consumul de energie, poluarea şi alţi
factori determină firmele să elaboreze, să dezvolte şi să implementeze cele mai bune strategii
de transport.
Selectarea transportatorilor presupune rezolvarea următoarelor aspecte:
 identificarea factorilor care determină alegerea transportatorului, factorii geografici,
accesibilitatea şi acceptabilitatea cererile clienţilor, satisfacţia sau insatisfacţia faţă de un
posibil mod de transport, schimbări în modalităţile de distribuţie a firmei;
 procesul de căutare a firmei de transport;
 procesul de selectare propriu zis;
 evaluarea finală.
Variabilele care determină performanţele transportatorilor, sunt următoarele:
 servicii de „consolidare” a încărcăturilor mici în încărcături mari;
 folosirea tehnologiilor computerizate în procesarea comenzilor;
 posibilitatea de a transporta o gamă variată de bunuri;
 siguranţă în respectarea standardelor privind timpul de transport;
 tarife competitive;
 grad de acoperire geografică;

42
 calitatea personalului: dispeceri, conducători auto;
 participarea activă la realizarea programului de marketing al firmei expeditoare;
 existenţa capacităţii de transport;
 flexibilitatea tarifelor;
 cunoaşterea cerinţelor clienţilor;
 siguranţa serviciului de încărcare-descărcare etc.
Căutarea firmei de transport presupune existenţa unor surse de informaţii care includ:
experienţa trecută, vocaţie pentru transport, evidenţa transportului, clienţii existenţi şi
potenţiali ai firmei etc.
Selectarea transportatorului, înseamnă alegerea unei alternative din mai multe
modalităţi şi transportatori disponibili pe baza unor criterii relevante.
Criteriile cele mai importante, pe care le regăsim la toate modurile de transport includ:
 criterii economice: cost, acoperirea pieţei, grad de competiţie, trafic predominant, distanţa
medie de transport, capacitatea de transport etc.;
 caracteristici de serviciu: viteza de transport, durata transportului, accesibilitate,
consistenţă (variabilitatea timpului de livrare), pierderi şi deteriorări de produse,
flexibilitate la nevoile expeditorilor de mărfuri etc.
La acestea se mai pot adăuga şi altele cum ar fi:
 reputaţia transportatorului;
 livrări la timp;
 modul de tratare şi rezolvare a reclamaţiilor;
 calificarea;
 disponibilitate în negocierea tarifelor;
 securitatea încărcăturii;
 structura şi modul de acordare a discount-urilor;
 puterea financiară;
 abilitatea cărăuşului de a face livrări din „poartă în poartă”;
 consultanţă în probleme de transport;
 răspuns prompt la cererile clienţilor etc.

2.3.4.1.4 Managementul transporturilor

43
Una dintre sarcinile majore ale managementului transportatorilor este definirea,
elaborarea şi implementarea strategiei de transport, ţinând seama de aşteptările clienţilor şi de
mediul concurenţial.
Transporturile reprezintă o componentă esenţială a sistemului logistic care influenţează
în mod direct nivelul serviciului către clienţi. În acest context putem spune că definirea unei
strategii de transport trebuie să ţină seama atât de mediul extern al afacerilor şi transporturilor
cât şi de strategiile transportatorilor şi a clienţilor acestora (figura 6.1). Strategiile privind
transportul trebuie să exprime atât legătura dintre producătorii – transportatori şi distribuitori
pentru a contribui la o cât mai bună satisfacere a clienţilor.
Rezultatele obţinute de firmele de succes pun în evidenţă necesitatea reanalizării rolului
tradiţional al transportului şi punerea accentului pe modul în care deciziile logistice privind
transportul pot contribui la crearea unui avantaj competitiv. Firmele care au obţinut
performanţe superioare în activitatea de transport au fost preocupate de simplificarea
evidenţei şi a documentelor de transport; livrări „just în time”, aprovizionarea şi selectarea
furnizorilor, selectarea tehnologiei de transport şi a transportatorilor, marketing – vânzări
(standarde în servirea clienţilor), procesarea comenzilor şi livrare, depozitare etc. Aceasta
înseamnă că managementul transporturilor trebuie să includă mult mai multe aspecte decât
administrarea deplasării produselor.
Managementul transporturilor într-o firmă producătoare de bunuri şi servicii are o serie
de funcţiuni specifice, printre care cele mai importante sunt:
 Urmărirea tarifelor de transport a clasificării mărfurilor şi menţinerea acurateţei
documentaţiei.
 Alegerea celor mai eficiente tehnologii de transport modale (auto, cale ferată, naval,
aerian, conducte) şi intermodale.
 Selecţionarea transportatorilor ţinând seama de nivelul serviciilor oferite, de
performanţele lor şi de alte criterii specifice fiecărui mod de transport.
 Alegerea itinerarului de transport şi urmărirea respectării lui.
 Procesarea comenzilor şi „consolidarea” încărcăturilor.
 Verificarea documentelor şi efectuarea plăţii către transportatori.
 Auditarea activităţii de transport.
 Elaborarea documentaţiei pentru constatarea distrugerii bunurilor în timpul procesului de
transport.
 Programarea transporturilor.

44
 Negocieri cu transportatorii pentru aplicarea şi modificarea tarifelor şi acţiuni pentru
creşterea calităţii serviciilor oferite de transportatori etc.
Relaţia transportator / expeditor de mărfuri este importantă, întrucât ea afectează în mod
direct activitatea managerilor de transport în alegerea modalităţilor de transport şi de
selecţionare a transportatorilor, de încheiere a contractelor de transport, de folosire a
brokerilor şi de participare la parteneriate strategice.
O problemă importantă, cu care se confruntă managementul transporturilor este
programarea.
Luând în considerare investiţia semnificativă de capital în echipamente şi utilităţi şi
cheltuielile de operare (încărcare – descărcare), transportatorii au avut multe preocupări
pentru o bună programare a transporturilor şi alegere a rutelor în condiţiile obţinerii unor
nivele acceptabile de profitabilitate şi de satisfacere a clienţilor.
În ultimii ani acest domeniu a devenit mult mai important datorită creşterii concurenţei,
a crizei economice care a determinat creşterea preţurilor la combustibili, munca şi
echipamente.
Multe firme împreună cu transportatorii au implementat sisteme de alegere a rutelor şi
de programare a transporturilor, atât pentru activităţile de aprovizionare cât şi pentru cele de
distribuţie. Aplicarea programelor JIT a determinat includerea transportatorilor în programele
de aprovizionare şi distribuţie. Toate acestea au efecte importante asupra reducerii costurilor
de transport, ca urmare a creşterii gradului de utilizare a mijloacelor de transport, chiar şi în
condiţiile creşterii volumului de vânzări.
O firmă care beneficiază semnificativ de pe urma programării transporturilor şi a
alegerii rutelor obţine o serie de avantaje rezultate din:
 integrarea transporturilor interne cu cele externe;
 identificarea oportunităţii de consolidare a încărcăturilor;
 alegerea modalităţilor de transport şi a rutelor cu costurile cele mai mici;
 determinarea unor standarde acceptabile pentru operaţiile de încărcare – descărcare a
mijloacelor de transport, ambalare şi manevrare.
Avantaje obţin de pe urma programării şi firmele de transport. Acestea sunt:
 o utilizare mai bună a capacităţii mijloacelor de transport;
 creşterea calităţii prestaţiilor (mai multă responsabilitate);
 reducerea costurilor de transport;
 creşterea randamentului mijloacelor de transport;

45
 reducerea investiţiilor de capital în echipamente;
 posibilitatea folosirii sistemelor computerizate.
Aşa cum rezultă din cele prezentate, un management eficient al transporturilor se poate
materializa în economii importante, respectiv în creşterea profitului.

2.3.4.2 Depozitarea

2.3.4.2.1 Depozitarea componentă a sistemului logistic


Depozitarea, ca funcţie a producţiei şi distribuţiei, este parte integrantă a oricărui sistem
logistic, ea este o verigă importantă a lanţului de distribuţie între producător şi consumator.
Depozitarea are un rol cheie în strategia logistică, ea influenţează în mod direct nivelul
serviciului către clienţi şi costurile, respectiv profitabilitatea firmei.
Acest rol strategic al depozitării în realizarea performanţelor de piaţă şi a celor
financiare determină din partea managementului firmei găsirea celui mai eficient sistem de
depozitare, care trebuie:
 să asigure reduceri la costurile de transport;
 să realizeze economii în procesul de distribuţie,
 să menţină sursele de aprovizionare şi să eficientizeze fluxurile de aprovizionare;
 să se adapteze condiţiilor schimbătoare ale pieţei: sezonalitatea, fluctuaţia cererii,
competiţia;
 să atenueze diferenţele de timp şi spaţiu care există între producători şi consumatori;
 să asigure sincronizarea mijloacelor de transport în cadrul tehnologiilor intermodale ca
urmare a diferenţei de capacitate a diferitelor moduri de transport. De exemplu: auto, cale
ferată, auto-cale ferată – naval etc.
 să realizeze economii în procesul de producţie;
 să susţină programul JIT al firmelor producătoare, a distribuitorilor şi consumatorilor.
Astăzi funcţiile depozitului sunt mult mai complexe, faţă de obiectivul primar, care este
acela de a depozita bunurile materiale. Sistemele de depozitare actuale trebuie să se încadreze
în sistemele moderne de producţie de tipul: MPR, DRP, JIT Kanban, contribuind la eficienţa
acestora prin maximizarea utilităţii de timp, respectiv a costurilor de depozitare şi stocare.
Costurile depozitării reprezintă elemente semnificative ale costului total de distribuţie.
De-a lungul anilor depozitarea a evoluat, de la o funcţie minimă în sistemul logistic al
firmei, până la a fi considerată una dintre cele mai importante funcţii ale acestuia.

46
Ca parte a sistemului logistic, depozitarea poate fi definită „activitatea de păstrare a
produselor la şi între punctele de producţie şi cele de consum şi oferirea de informaţii
managementului firmei despre situaţia, condiţiile şi starea bunurilor păstrate”.
În literatura de specialitate s-a introdus termenul de „centru de distribuţie”. Depozitarea
este un termen mai general, mai cuprinzător, pe când „centrul de distribuţie” este definit în
sens mai restrâns; „ca un depozit de produse finite şi locul unde pot fi făcute comenzi en-gros
sau en-detail”.
Gerry Hatton în lucrarea „Managementul logisticii şi distribuţiei” (1999) arată că pe
lângă diferenţa de ordin semantic, folosirea termenului de centru de distribuţie înseamnă şi o
schimbare de concepţie. Imaginea depozitului este asociată deplasării constante a bunurilor
către destinaţia finală, contribuind la maximizarea utilităţii de timp, respectiv la minimizarea
timpului de depozitare şi la reducerea costurilor corespunzătoare.
Principalele funcţii ale depozitării sau ale centrului de distribuţie sunt:
 recepţia: verificare a cantităţii şi calităţii bunurilor;
 depozitarea: păstrarea şi deplasarea bunurilor de la locul de recepţie la cel de păstrare şi
manipularea;
 prelucrarea comenzilor: include prelucrarea comenzilor, verificarea bunurilor, a
ambalajelor şi a unităţilor de transport manipulare, transportul de la locul de păstrare la
cel de încărcare;
 expedierea bunurilor: stivuirea sau depozitara intermediară, întocmirea documentelor de
expediţie, iar uneori transportul către clienţi.
Aşa cum se observă cele mai multe funcţii de depozitare privesc deplasarea şi
manipularea bunurilor. Dacă se ia în considerare costul total cu excepţia costului de stocare,
costul de depozitare propriu-zisă (păstrare) are o pondere relativ redusă, de 20-30% din costul
total al depozitării bunurilor grupate în unităţi mici de manipulare şi transport. Acest fapt a
determinat specialiştii să considere depozitarea ca o activitate dinamică şi nu una statică.
Depozitarea este folosită pentru stocarea bunurilor de-a lungul fazelor procesului
logistic.
Depozitarea permite expedierea unor produse de natură diferită unui singur destinatar
sub forma unei singure livrări sau divizarea şi expedierea produselor în cantităţi mici la mai
mulţi consumatori (clienţi) sau combinarea unor expediţii mici în cadrul unui transport
consolidat de volum mai mare.

47
2.3.4.2.2 Politici de depozitare
Dacă ne referim la opţiunile pe care le are o firmă atunci când ia decizia de depozitare
are două mari alternative:
 să închirieze facilităţi, respectiv, depozite;
 să utilizeze facilităţile proprii sub denumirea de depozite proprii;
Există desigur şi firme care elimină depozitarea în lanţul logistic (de distribuţie fizică)
în cazul expedierii directe a produselor între producători şi consumatorii sau utilizatorii finali.
De exemplu: distribuţie directă pe bază de comenzi ferme în cazul unor produse industriale
complexe sau de gabarit mare, vânzarea prin poştă pe bază de catalog etc. Marea majoritate a
firmelor optează pentru depozitarea bunurilor alegând între cele două alternative.
Alegerea între cele două alternative de depozitare, depozite proprii sau închiriate,
trebuie să aibă la bază atât nivelul serviciului către clienţi cât şi aspectele financiare.
Un alt aspect al depozitării ca funcţie a distribuţiei, este repartizarea acesteia între
organizaţiile (membrii) din canalul de distribuţie (producători, angrosişti, detailişti) şi
alegerea organizaţiei care va prelua această activitate la diferite nivele de distribuţie.
Analizând orice canal de distribuţie se poate constata că în general depozitarea revine
fie producătorului fie intermediarilor. Atât repartizarea funcţiei de depozitare la diferite nivele
de distribuţie cât şi alegerea alternativei şi organizaţiei care va efectua depozitarea se bazează
pe principiul „costului minim al depozitării”.
Dacă luăm în considerare aspectele financiare, închirierea spaţiilor de depozitare este
cea mai avantajoasă, întrucât nu necesită investiţii în facilităţile necesare depozitării bunurilor.
Dacă luăm însă în considerare nivelul serviciului către clienţi, depozitarea în spaţii proprii
este mai avantajoasă, datorită facilităţilor şi echipamentelor specializate şi a unei mai bune
cunoaşteri a produselor firmei, a pieţei şi a clienţilor în special.
Există multe situaţii în care depozitele închiriate pot oferi servicii la un înalt nivel
calitativ. Literatura de specialitate evidenţiază mai multe tipuri de depozite închiriate, cum ar
fi: depozite pentru mărfuri generale; depozite frigorifice; depozite de siguranţă; depozite de
bunuri de consum; depozite pentru mărfuri speciale; depozite de consignaţie, depozite
tranzitorii pentru a asigura echilibrarea capacităţii diferitelor moduri de transport (acumularea
încărcăturii în porturi maritime datorită capacităţii mari a navelor faţă de mijloacele de
transport rutiere şi feroviare), depozite en-gros etc. Fiecare din aceste tipuri de depozite oferă
servicii specifice.
În cazul închirierii depozitelor există o variantă numită „depozitare contractuală”, care
se bazează pe un acord de parteneriat între cel care foloseşte şi cel care oferă serviciul de

48
depozitare. În depozitarea contractuală, spaţiul de depozitare, sistemele de software, munca şi
managementul, sunt preluate de sistemul logistic al expeditorului. Resursele oferite şi nivelul
serviciului trebuie să satisfacă cererile specifice ale fiecărui client.
Firmele trebuie să examineze importanţa şi cerinţele serviciului către clienţi, precum şi
aspectele financiare pentru a alege între a apela la închirierea depozitelor sau a folosi depozite
proprii. Dacă firma foloseşte depozite închiriate atunci investiţiile în facilităţi sunt nule sau
foarte mici. Din perspectiva serviciilor către clienţi depozitarea proprie oferă în general
servicii la un nivel calitativ mai înalt, datorită facilităţilor şi echipamentelor specializate şi
datorită unei mai bune cunoaşteri a produselor firmei, a clienţilor şi a pieţelor. Oricum cele
două opţiuni trebuie examinate foarte atent. În unele cazuri şi depozitele închiriate inovative,
pot oferi servicii la un nivel înalt calitativ, prin folosirea experţilor.
Alegerea alternativei, respectiv a politicii de depozitare a unei firme tipice depinde de o
serie de factori, cum ar fi:
 filosofia firmei;
 capitalul disponibil;
 caracteristicile produselor: perisabilitatea, mărimea liniei de produs, substituibilitatea;
 rata de depreciere morală;
 condiţiile economice;
 concurenţa;
 sezonalitatea cererii;
 folosirea metodelor de conducere a producţiei de tip JIT, Kanban etc.
 modul de transport, tehnologiile de transport;
 particularităţile firmei producătoare,
 nivelul serviciului către clienţi;
 nivelul stocurilor etc.

2.3.4.2.3 Depozitarea ca funcţie de producţie


Depozitarea sprijină operaţiile de producţie, ea funcţionează ca punct de concentrare
internă a materiilor prime, materialelor, pieselor şi subansamblelor expediate de către
furnizori.
Astfel, firma producătoare comandă materii prime, materiale, semifabricate de la diferiţi
furnizori, care le expediază în cantităţi mari la un depozit situat în incinta sa sau în apropierea

49
ei, după care acestea vor fi transferate de la depozit la locurile de producţie în cantităţile şi
ritmul cerut.
Din punctul de vedere al distribuţiei fizice sau dintr-o perspectivă externă, depozitarea
poate fi folosită pentru asocierea produselor cerute de clienţi. Produsele adesea implică
multiple locuri de producţie, din care acestea se expediază către un depozit central mixt, unde
se acumulează în stocuri mari omogene. În acest depozit central, produsele se asociază şi se
expediază către clienţi în cantităţile cerute de către aceştia.
Când depozitarea este folosită într-un lanţ de distribuţie pentru a asigura livrările către
clienţi a mai multor produse într-o singură comandă, se apelează de asemenea la un depozit
central, după care se combină produsele în cantităţile cerute către clienţi.
Depozitele en-gros sunt facilităţi care reunesc cantităţi mari dintr-un produs, pe care le
divizează în cantităţi mici către clienţi situaţi în aria geografică servită de depozitul respectiv.
Depozitarea produselor implică şi posibilitatea utilizării mai bune a capacităţii
mijloacelor de transport cu efecte directe în reducerea costurilor de transport atât în fluxurile
fizice de aprovizionare cât şi de distribuţie. Desigur o problemă importantă pentru
raţionalizarea fluxurilor fizice şi a transporturilor este şi alegerea locurilor de amplasare a
depozitelor.
Amplasarea depozitelor şi capacitatea acestora trebuie să fie compatibilă cu tehnologiile
de transport modale, intermodale sau intramodale. Creşterea calităţii prestaţiilor de transport
impun servirea din „poartă în poartă”, fie sub forma unui transport auto direct care elimină
depozitarea fie sub forma unui transport combinat, în care depozitarea îşi propune să asigure
sincronizarea între diferitele moduri de transport pentru a asigura transferul de pe un mijloc de
transport pe altul (exemplu: cale ferată – auto, auto – naval, cale ferată – naval).
Se cunoaşte că o producţie mică minimizează cantităţile de produse imobilizate în
sistemul logistic prin apropierea producţiei de momentul cererii curente, dar cresc costurile
asociate programării producţiei şi riscurile în cazul schimbărilor de pe piaţă, mai ales la
firmele cu un ciclu lung de fabricaţie. Dacă programul de producţie este apropiat de
capacitatea de producţie, schimbările frecvente ale cererii pot afecta capacitatea de reacţie a
producătorului la aceste schimbări şi imposibilitatea satisfacerii acesteia. În acest caz costul
„vânzărilor pierdute” poate afecta în mod semnificativ profitabilitatea firmei.
Pe de altă parte, producţia în cantităţi mari duce la un cost mediu de fabricaţie mai mic
şi la un grad mai bun de utilizare a capacităţii de producţie. Producţia în cantităţi mari are ca
efect creşterea cerinţelor de depozitare, având ca efect creşterea costurilor, ceea ce impune

50
corelarea economiilor rezultate din costul de fabricaţie cu creşterea costurilor logistice, pentru
a obţine un cost total de producţie şi distribuţie mai mic.
Depozitarea are un rol important în cazul distribuţiei bazată pe conceptul de
„speculaţie”, potrivit căreia producătorul se concentrează pe producţia în cantităţi mari sub
formă de stocuri preluate de distribuitori în schimbul unor facilităţi de preţ şi a altor facilităţi
în procesul de promovare şi vânzare a produselor. În această situaţie, se folosesc canale
indirecte lungi, iar funcţia de depozitare se împarte între producători şi distribuitori pe
principiul costurilor minime. (Bucklin, 1991).
Depozitarea este necesară şi în cazul în care firmele doresc să beneficieze de avantajul
reducerilor de preţ pentru cantităţi mari de materii prime, materiale şi semifabricate
aprovizionate. Avantaje se obţin şi în cazul în care firmele îndeplinesc şi funcţia de expediţie
– transport, prin reducerea costurilor de transport ca urmare a volumului mare a expediţiilor.
Aceste beneficii pot fi obţinute atât de producători cât şi de distribuitori.
Depozitarea se dovedeşte a fi necesară pentru a menţine o sursă importantă de
aprovizionare. De exemplu, în perioadele de criză trebuie să se menţină termenele şi
cantităţile de aprovizionat pentru a nu pierde furnizorii. De asemenea, este necesar să se
păstreze în stoc articolele care ar trebui aprovizionate în cantităţi prea mici ca rezultat al
pierderilor şi deteriorărilor în timpul procesului de transport, epuizării stocului furnizorului
sau în caz de grevă la acesta.
Politica de servire a clienţilor, standardele impuse proceselor de livrare (de exemplu: 24
de ore durată de timp din momentul primirii comenzii şi până la sosirea la client în 95% din
total livrări) impune existenţa unui număr de depozite pe diferite arii geografice de piaţă,
pentru a putea să se încadreze în aceste standarde. În multe cazuri firmele un pot să prevadă
exact cererea şi momentul comenzilor făcute de distribuitori.
Păstrarea produselor în depozite pe diferite pieţe oferă posibilitatea firmelor de
producţie să răspundă rapid cererile neaşteptate. În acelaşi timp păstrarea unor stocuri în
depozite, pe diferite pieţe, permite satisfacerea comenzilor clienţilor şi atunci când livrările
sunt în întârziere.
Criteriile de eficienţă şi competitivitate impun firmelor să folosească depozitarea în
condiţiile realizării unor costuri logistice totale scăzute, la un nivel acceptat al serviciului
către clienţi. Apelarea la depozitare permite managementului firmei să selecteze modul,
respectiv tehnologia de transport şi nivelul stocurilor, care combinate cu sistemul de
comunicaţii şi cu cel de prelucrare a informaţiilor şi cu sistemul de producţie, să asigure

51
minimizarea costurilor totale de producţie şi distribuţie şi un nivel înalt al serviciului către
clienţi.

2.3.4.2.4 Folosirea depozitelor închiriate


Principalele avantaje care pot fi realizate de o firmă care apelează la închirierea spaţiilor
de depozitare sunt următoarele:
 conservarea capitalului;
 posibilitatea de a creşte spaţiul de depozitare pentru a acoperi cererea de vârf;
 reducerea riscurilor;
 economii în utilizarea spaţiilor de depozitare;
 flexibilitate;
 avantaje în ce priveşte taxele;
 cunoaşterea costului păstrării şi manipulării bunurilor;
 minimizarea conflictelor de muncă etc.
Desigur pe lângă avantajele prezentate mai înainte, folosirea depozitelor închiriate
prezintă şi dezavantaje cum ar fi:
 comunicaţii ineficiente,
 lipsa serviciilor specializate,
 lipsa disponibilităţii spaţiului de depozitare.

2.3.4.2.5 Folosirea depozitelor proprii


Folosirea depozitelor proprii dau posibilitatea firmei să exercite un control, mai mare.
Firma are un control direct, dar şi responsabilitatea păstrării integrităţii cantitative şi calitative
până când clientul intră în posesia lui sau până la livrare. Sporirea gradului de control al
firmei prin folosirea spaţiilor proprii de depozitare permite firmei să integreze funcţiile
depozitării, mai uşor şi mai eficient, în cadrul sistemului logistic.
Exercitarea controlului depozitelor dă posibilitatea realizării unui grad de flexibilitate
mai mare în proiectarea şi managementul acestora pentru a corespunde nevoilor clienţilor şi
caracteristicilor produsului.
Firmele ale căror produse au un grad de specializare ridicat, necesitând manipularea şi
păstrarea în condiţii speciale, ar putea descoperi că folosirea depozitelor închiriate nu este
posibilă. În această situaţie firma poate avea două opţiuni:
 să folosească depozite proprii;
 să expedieze produsele direct către clienţi.

52
Depozitele proprii au avantajul că pot fi modificate şi adaptate caracteristicilor
produselor sau la nevoie pot fi transformate în spaţii de producţie sau chiar în birouri.
Un alt avantaj al folosirii depozitelor proprii este acela că pe termen lung pot fi mai
puţin costisitoare decât depozitele închiriate. La un grad acceptabil de utilizare, costurile
depozitării, în spaţii proprii pot fi cu 15% până la 25% mai mici decât în cazul închirierii
depozitelor. Experienţa firmelor industriale arată că este eficient să foloseşti depozite proprii
numai dacă poţi asigura un grad de utilizare a capacităţii acestora de cel puţin 75 – 80%, în
caz contrar se poate apela cu succes la depozite închiriate. Desigur un control eficient din
partea managementului firmei constituie o premisă pentru menţinerea costurilor depozitării în
spaţii proprii în limite acceptabile.
Folosirea depozitelor proprii permite de asemenea o mai bună utilizare a personalului de
care dispune firma în acest domeniu. Firma poate folosi de asemenea expertizele propriilor
specialişti. În plus angajaţii proprii vor lucra cu mai multă responsabilitate în manipularea şi
păstrarea produselor firmei. Desigur putem arăta că şi unele depozite închiriate permit
clienţilor lor să folosească angajaţi proprii la manipularea şi păstrarea produselor.
O firmă poate de asemenea să beneficieze de avantaje în ceea ce priveşte taxele atunci
când dispune de depozite proprii. Uzura fizică şi morală a clădirilor şi echipamentelor poate
reduce substanţial valoarea acestora.
Folosirea depozitelor proprii poate prezenta şi unele avantaje intangibile, cum ar fi
câştigarea încrederii clienţilor că firma poate distribui în mod constant şi la standarde înalte de
calitate produsele prin acestea, creând astfel un avantaj competitiv.
Mulţi specialişti consideră că dezavantajul major al folosirii depozitelor proprii este
faptul că mărimea şi capacitatea acestora este limitată în condiţiile în care nivelul cererii poate
varia foarte mult. În acelaşi timp se poate constata că folosirea depozitelor proprii este prea
costisitoare datorită mărimii costurilor fixe, în cazul în care cererea se menţine la nivele
scăzute la care se adaugă şi productivitatea scăzută. Un depozit propriu nu se poate restrânge
sau extinde în funcţie de scăderea sau creşterea cererii pe termen scurt.
Dacă o firmă foloseşte numai depozite proprii, pierde flexibilitatea privind amplasarea
strategică a lor în condiţiile în care schimbările în mărimea, aşezarea şi preferinţele pieţei sunt
adesea rapide şi imprevizibile. O firmă care nu-şi poate adapta structura şi amplasarea
depozitelor acestor schimbări poate pierde ocazii valoroase de afaceri prin scăderea nivelului
serviciilor către clienţi şi a vânzărilor.
Datorită costurilor mari, multe firme nu sunt capabile să genereze capital suficient
pentru a construi sau cumpăra un depozit. Investiţia în depozite proprii, pe termen lung, poate

53
fi adesea riscantă având în vedere procesul costisitor de angajare şi pregătire a personalului
precum şi datorită achiziţionării de echipamente specializate. Un depozit care se dovedeşte
ineficient cu greu poate fi vândut datorită amplasării sau gradului de specializare.

2.3.4.2.6 Funcţiile depozitării


Depozitarea ca activitate logistică are trei funcţii principale:
 mişcarea bunurilor materiale,
 păstrarea (depozitarea propriu-zisă);
 distribuţia informaţiilor.
1. Funcţia de mişcare la rândul ei se compune din mai multe activităţi: primirea;
transferul, selectarea comenzii şi expedierea.
Activităţile de primire includ: manipularea sau descărcarea produselor primite de la
transportator, înregistrarea la zi şi urmărirea stocurilor depozitate, stabilirea degradărilor şi
învechirii produselor în stoc, verificarea înregistrărilor privind comenzile şi expediţiile şi
inventarierea.
Transferul include: deplasarea fizică a produselor în depozit spre locurile specializate de
sortare şi combinare a produselor şi pentru expediţie către clienţi.
Selectarea comenzilor se referă la regruparea produselor în cantităţile şi sortimentul
dorit de clienţi la care se adaugă şi ambalarea produselor.
Expedierea, constă în constituirea unităţilor de încărcătură şi manipulare sub forma
mijloacelor de grupaj (palete, containere), încărcarea mijloacelor de transport, verificarea
expediţiei.

2. Ce-a de-a doua funcţie a depozitării, păstrarea, poate fi realizată temporar sau cu un
grad mai mare de permanenţă. Păstrarea temporară pune în evidenţă funcţia de mişcare şi
include: păstrarea produselor necesare şi completarea stocurilor de bază datorită fluctuaţiei
acestora. Desigur durata păstrării temporare a produselor în stoc, care generează utilitatea de
timp, depinde de modul de proiectare a sistemului logistic, de experienţa în ceea ce priveşte
variaţia cererii şi de particularităţile pieţei. Păstrarea pe perioade îndelungate cu grad ridicat
de permanenţă, care înseamnă un exces de stoc peste nivelul său normal, se justifică doar în
condiţiile constituirii unui stoc de siguranţă. Factorii care prevăd excesul de stoc sunt:
sezonalitatea cererii; variaţia cererii; condiţionarea produselor cum sunt cerealele, fructele,
carnea etc.; specularea cumpărărilor anticipate; înţelegeri contractuale speciale, cum ar fi
reducerile de taxe pentru cantităţi mari.

54
3. Distribuţia informaţiilor este a treia funcţie majoră a depozitării, ea apare simultan cu
cea de mişcare şi păstrare. Managementul firmei are întotdeauna nevoie de informaţii corecte
şi la timp pentru gestionarea activităţii de depozitare. Informaţii privind nivelul stocurilor,
locul de păstrare, expedierile interne şi externe, date privind clienţii, spaţiul şi personalul
folosit sunt vitale pentru o depozitare eficientă.
Pornind de la operaţiile şi funcţiile depozitelor, se pot identifica principalele activităţi
care sunt:

 Primirea şi descărcarea mijloacelor de transport;


 Aranjarea produselor;
 Păstrarea;
 Reaprovizionarea locurilor unde se formează loturile de livrare şi se ridică comenzile;
 Selectarea comenzilor;
 Verificarea;
 Împachetarea şi marcarea;
 Combinarea produselor şi constituirea unităţilor de transport şi manipulare sub forma
mijloacelor de grupaj (palete, containere);
 Încărcarea şi expedierea;
 Activitatea de evidenţă şi administrare;
 Întreţinerea şi repararea echipamentelor;
 Întreţinerea depozitului.

Activităţile tipice şi speciale necesare în depozit sunt:


 Primirea produselor, descărcarea, organizarea, verificarea cantităţilor;
 Păstrarea în cantităţi mari;
 Selectarea sau alegerea comenzilor ce urmează să fie expediate;
 Împachetarea şi marcarea pentru pregătirea produselor pentru expediere.
 Constituirea unităţilor de încărcătură (palete, containere).
 Asigurarea şi combinarea în vederea expedierii. Are loc la locul de încărcare;
 Lucrările administrative şi de birou.
Orice firmă care apelează la activitatea de depozitare este preocupată de eliminarea
deficienţelor ce pot apărea şi care afectează eficienţa sistemului logistic. Deficienţele pot apărea
într-o varietate de forme, de tipul: muncă excesivă în manipularea produselor, slaba utilizare a
spaţiului de depozitare, costuri mari de întreţinere a echipamentelor, riscuri de primire şi

55
expediere a produselor deteriorate şi învechite, o folosire necorespunzătoare a spaţiului de
depozitare, folosirea de echipamente necorespunzătoare, învechite, care necesită reparaţii multe,
respectiv costuri de întreţinere mari, folosirea de tehnologii de depozitare care nu sunt
compatibile cu dimensiunile pachetelor şi mijloacelor de grupaj, costuri mari cu personalul,
slaba flexibilitate a echipamentelor care nu fac faţă schimbărilor, sistemul de procesare a
comenzilor nu corespunde exigenţelor clienţilor, slaba disponibilitate a spaţiilor de depozitare şi
a serviciilor specializate etc.

2.3.4.2.7 Sisteme de păstrare şi manipulare a produselor în depozite


Pentru manipularea produselor în depozite se pot folosi echipamente pentru manipulare
manuală şi pentru manipulare automatizată. Echipamentele pentru manipulare manuală sunt
considerate încă importante atât în cadrul depozitelor tradiţionale, cât şi în depozitele automate.
După funcţia pe care o îndeplinesc, echipamentele din depozite se clasifică:
 echipamente de păstrare şi sortare a comenzii;
 echipamente de sortare şi transport;
 echipamente de expediere.
Echipamentele de păstrare şi sortare a comenzilor includ: rafturi etajere, suporturi,
sertare, instrumente de măsură şi control, rafturi (etajere, suporturi), pe care sunt păstrate
încărcăturile aşezate pe paleţi sau în unităţi de încărcătură mici (cutii) sau chiar obiecte lungi
(baloţi, sculuri etc.). Rafturile ca şi componente de bază se găsesc în cele mai multe depozite,
acestea pot fi permanente sau temporare fiind plasate în interiorul depozitelor pentru păstrarea
produselor. Ele sunt uşor accesibile.
Produsele de dimensiuni mici sunt depozitate într-un sistem de rafturi dulap sau sistem
modular de sortare. Ele oferă accesul uşor a personalului la acestea şi costuri reduse.
Sistemele de păstrare pe rafturi, etajere şi sertare sunt „fixe”, dar în anumite cazuri ele
pot fi transformate în „mobile” (exemplu: sistemul de rafturi dulap) cu efecte în asigurarea
unui grad superior de utilizare a suprafeţei de depozitare.
Sortarea şi pregătirea comenzilor se poate face manual sau mecanizat cu ajutorul unor
echipamente electrice şi alte tipuri de aparate (camionete cu lifturi, cu platforme, cărucioare,
motostivuitoare, electrostivuitoare etc.).
Echipamentele de expediere şi transport fac legătura între activităţile majore de
depozitare. Primire, păstrare şi expediere. Ele fac legătura şi între activităţile de depozitare şi
producţie.

56
O problemă importantă o reprezintă alegerea corectă a echipamentelor de depozitare,
manipulare şi transport, ţinând seama de caracteristicile produselor depozitate, de
compatibilitatea acestora şi de cerinţele clienţilor, ceea ce înseamnă costuri mici şi standarde
acceptate pentru acest serviciu.
Procesul de sortare manuală a comenzilor este o muncă intensă şi laborioasă. Ea
cuprinde separarea şi reunirea articolelor cuprinse în comenzile clienţilor. Personalul
examinează fizic articolele cerute de clienţi şi le aşează pe paleţi sau în containere pentru a fi
expediate către clienţi. Înseamnă un mare consum de timp şi este supus greşelilor umane, fapt
ce determină multe firme să elimine pe cât posibil sortarea manuală.
Expedierea produselor care fac obiectul depozitării, cuprinde pregătirea produselor pentru
expediere şi încărcarea lor în mijloace de transport.
Pregătirea produselor pentru expediere presupune folosirea unor mijloace de grupaj de
tipul palete şi containere şi a unor echipamente de împachetat şi înfoliere, şi de manipulare
pentru încărcarea şi descărcarea mijloacelor de transport.
Operaţiile de depozitare, manipulare, transbordare, ambalare şi transport pot fi efectuate
în sistem mecanizat, automatizat şi manual sau adesea sunt folosite în diferite combinaţii
impuse de particularităţile procesului de distribuţie.

2.3.4.2.8 Sisteme automate de depozitare


Sistemele de păstrare şi sortare automate, caruselurile, roboţii, sistemele sofisticate de
supraveghere au devenit lucruri obişnuite în diferitele tipuri de depozite, cu efecte în
îmbunătăţirea productivităţii şi eficienţei. De exemplu o firmă industrială care apelează la
sisteme automate de manipulare şi sortare a produselor poate uni (combina) mai multe
depozite separate într-un singur depozit mare sau centru de distribuţie.

Multe companii de succes au apelat la echipamente automate pentru păstrarea,


manipularea, sortarea şi transportul produselor cu efecte importante în creşterea
productivităţii muncii, îmbunătăţirea acurateţei şi exactităţii în urmărirea nivelului stocurilor
şi prelucrarea comenzilor, scăderea ratei de deteriorare a produselor, reducerea costurilor
salariale, utilizarea mai bună a spaţiului de depozitare. Etc.

Echipamentele automate sunt controlate computerizat asigurând astfel o eficienţă mai


mare în programarea producţiei, eliminarea manipulărilor manuale, utilizarea mai bună a
spaţiului din zona locurilor de muncă şi reducerea costurilor pe lot de fabricaţie D. M.
Lambert şi J. R. Stock (1993) prezintă avantajele folosirii sistemelor automate de manipulare.
Acestea sunt următoarele:

57
 Reducerea costurilor salariale;

 Creşterea productivităţii muncii;

 Îmbunătăţirea calităţii serviciilor;

 Reducerea costurilor de manipulare;

 Creşterea nivelului de acurateţe în urmărirea stocurilor;

 Disponibilitatea serviciilor;

 Îmbunătăţirea vitezei de servire

 Compatibilitatea cu valorile existente experienţa acumulată şi nevoi;

 Uşurinţă şi exactitate în operare;

 Reducerea costurilor de capital;

 Reduceri în pierderea şi deteriorarea produselor;

 Creşterea nivelului de siguranţă.

Trebuie arătat că, sistemele automate de manipulare au şi dezavantaje cum ar fi:


costurile ridicate de capital pentru achiziţionarea acestor echipamente, costuri mari de
întreţinere şi reparare, flexibilitate redusă atunci când se impun modificări în sistem, inte-
grarea limitată în sistemul existent.

Automatizarea în adevăratul sens al cuvântului, sub forma unui centru de distribuţie,


implică controlul automat al funcţionării depozitului, de la descărcarea automată a bunurilor
la locul de primire, la identificarea, sortarea, alegerea, păstrarea, împachetarea, constituirea
unităţilor de manipulare şi transport până la încărcarea comenzilor în mijloacele de transport
pentru expediere.

Sistemele de manipulare automatizate pot integra echipamentele de control


computerizat cu controlul manual al funcţionării.

Sistemele de manipulare ale depozitelor, fie automatizate fi manuale, constituie o


componentă importantă a sistemului logistic al firmei. O firmă care utilizează echipamente de
manipulare de calitate şi sigure poate beneficia de o serie de avantaje care includ:

 Creşterea productivităţii muncii;

 Reducerea costurilor;

58
 Utilizarea mai bună a echipamentelor

 Îmbunătăţirea utilizării spaţiului de depozitare;

 Reducerea pierderilor şi deteriorărilor de produse;

 Creşterea nivelului calitativ al serviciilor către clienţi;

 Reducerea oboselii personalului operativ;

 Reducerea numărului de accidente de muncă;

 Eliminarea întreruperilor în fluxul operaţiilor.

Realizarea beneficiilor sau avantajelor pe care le obţine firma prin utilizarea unor
echipamente de calitate depind în mare măsură de factori cum sunt: caracteristicile
produselor, nivelul existent al serviciilor oferite clienţilor, experienţa şi nivelul de expertiză al
firmei în domeniu etc.

Sumar
În cadrul acestui modul au fost prezentate cele mai importante două activități din cadrul
logisticii. Am încercat să insistăm asupra problemelor manageriale ridicate de aceste activități
la nivel de logistică. Transporturile, prin multitudinea de moduri de transport utilizate
reprezintă în sine o problemă dificilă a logisticii firmei, în timp ce depozitarea este o activitate
care conduce la realizarea unui serviciu către clienți adecvat cerințelor firmelor.

Sarcini şi teme ce vor fi notate


1. Care este rolul activităţii de transport în cadrul firmei?
2. Care sunt factorii de produs care influenţează costul activităţilor de transport?
3. Care ar fi principalele preocupări ale managementului activităţilor de transport din
cadrul firmei? Dar ai celor preocupaţi de activităţile de depozitare?
4. Care sunt intermediarii din procesul de transport internaţional?
5. Care sunt sistemele de transport cele mai avantajoase din punctul de vedere al
flexibilităţii? Dar al rapidităţii?
6. Care sunt cele două mari alternative de depozitare pentru firmă? Care sunt avantajele
şi dezavantajele fiecăreia?
Răspundeți acestor întrebări utilizând maxim 5 pagini!

59
Bibliografie modul
1. Liviu Ilieş, Management Logistic, Editura Dacia, Cluj-Napoca,
2003, pag. 165-199, 213-225
2. Bălan, C., Logistica, Editura Uranus, Bucureşti, 2006, pag. 211-
236, 123-164
3. Gattorna, J.,L.,, Managementul Logisticii şi distribuţiei, Ed.
Teora Bucureşti, 1990, pag. 160-253, 266-329

2.4 Modul 4: Organizația logistică

2.4.1 Scopul şi obiectivele modulului


Acest modul are ca şi principal scop prezentarea conceptului de organizaţie logistică.
Studentul trebuie să fie capabil după parcurgerea acestui modul să identifice care sunt căile de
îmbunătăţire a performanţelor logistice ale organizaţiei atât la nivel strategic, cât şi la nivel
operaţional.

2.4.2 Scurtă recapitulare a conceptelor prezentate anterior


În cadrul primului modul au fost prezentate conceptul de logistică, management logistic
integrat, în cadrul celui de al doilea s-a insistat pe distribuție și serviciu către clienți, în cadrul
celui de al treilea s-a insistat pe prezentarea principalelor activități logistice: transportul și
depozitarea.

2.4.3 Schema logică a modulului


Modulul are un singur capitol legat de organizarea logisticii la nivel de firmă.

60
2.4.4 Conţinutul informaţional detaliat

2.4.4.1 Organizația logistică

2.4.4.1.1 Organizarea activităţilor logistice în cadrul firmei


Se cunoaşte că printr-o mai bună organizare se pot atinge obiectivele firmei. Din
momentul în care obiectivele firmei sunt cunoscute de întregul personal, organizarea
înseamnă „procesul de repartizare a muncii între indivizi sau echipe de lucru şi coordonarea
acţiunilor lor în vederea realizării obiectivelor firmei”.
Dacă ne referim la domeniul logisticii, managementul firmei trebuie să adopte măsuri
pentru a asigura resursele materiale financiare, de muncă şi informaţionale, după care va
proiecta structura organizaţională a logisticii, integrarea ei eficientă în structura
organizatorială a firmei.
În procesul managerial, structura organizatorică reprezintă un instrument important,
care potenţează eforturile de realizare a obiectivelor firmei, determină calitatea şi
operativitatea sistemului decizional, funcţionalitatea sistemului informaţional şi varietatea
metodelor şi tehnicilor manageriale.
Exprimând rolul structurii organizatorice în cadrul procesului de management, P. F.
Drucker, arată că o structură bună nu garantează întotdeauna realizarea obiectivelor dorite, dar
o structură inadecvată determină ineficienţa chiar şi a celor mai bune măsuri şi eforturi.
Începând cu anii 1980 calitatea serviciilor către clienţi a devenit obiectul central al
managementului de vârf. Aplicarea conceptelor managementului logistic a constituit un pas
important în elaborarea strategiilor, planurilor şi programelor de dezvoltare, la nivele de
calitate ale serviciului către clienţi aşteptate de către aceştia.
Un studiu efectuat de Cleveland Consulting Associates, la 200 de firme de afaceri din
SUA şi Europa în anul 1991 intitulat „Statutul calităţii în logistică”, a pus în evidenţă
importanţa programelor de calitate pentru asigurarea unui nivel înalt al serviciului către
clienţi. Studiul a identificat câteva probleme importante pentru elaborarea şi implementarea
programelor de calitate referitoare la implicarea angajaţilor, şi mărirea performanţelor
organizaţiei. Acestea sunt: cultura organizaţională, stabilirea unei viziuni comune în
organizaţie, implicarea tuturor angajaţilor în asigurarea calităţii, angajamentul efectiv al
managerilor executivi, pregătirea şi educarea angajaţilor, dezvoltarea managerială., Toate
acestea trebuie evidenţiate distinct atât în ceea ce priveşte rolul angajaţilor individuali cât şi a

61
departamentului de logistică în obţinerea unor performanţe superioare la nivelul întregii firme
(D. M. Lambert, J. R. Stock, 1993).
Atât experienţa firmelor de succes cât şi cercetările în domeniul logisticii au arătat
importanţa grupării activităţilor logistice în cadrul unei funcţiuni distincte, respectiv în
funcţiunea logistică, sub forma unei structuri organizatorice bine definite, bazată pe folosirea
tehnologiilor computerizate, asociată cu un buget consistent.
În ultimii ani managerii din domeniul logisticii se confruntă cu probleme multiple şi
dificile cauzate de instabilitatea economică, inflaţie, scurtarea ciclurilor de viaţă al produselor,
protecţia mediului, condiţiile pieţei, creşterea şi diversificarea cererii. Toate acestea fac
dificilă găsirea unui mod de organizare cât mai eficace şi mai eficient a logisticii. La ora
actuală, există multe firme din domeniul afacerilor care dispun de o organizare logistică
operativă şi eficientă, dar cu toate acestea nu se poate vorbi de o structură organizatorică
ideală pentru toate firmele. Nu se poate vorbi de structuri tip şablon, dar şi aşa principiile de
elaborare a acestora sunt comune.
Proiectarea unei structuri organizatorice adecvate a logisticii va trebui să ţină seama de
asigurarea unei bune funcţionalităţi pentru realizarea obiectivelor generale şi specifice cu
costuri cât mai reduse şi la un nivel cât mai înalt a serviciului către consumator. Desigur că şi
calitatea personalului angajat influenţează eficienţa şi eficacitatea organizaţiei logistice.
Eficienţa şi eficacitatea structurii organizaţionale presupune:
 o cultură organizaţională;
 obiective comune la realizarea cărora să participe toţi angajaţii.
 angajamentul efectiv al managerilor executivi;
 pregătirea şi educarea personalului.
Managementul firmei pornind de la strategiile elaborate, inclusiv strategiile logistice,
trebuie să proiecteze structura organizatorică a logisticii. Obţinerea unui echilibru între
structura organizatorică şi strategiile logistice este dificilă datorită greutăţii de obţinere a unor
informaţii de calitate în mod operativ, prelucrării rapide şi luării unor decizii în timp util.
O structură organizatorică adecvată trebuie să fie flexibilă în raport cu schimbările în
strategiile firmei, având în vedere că mai multe firme urmăresc simultan obiective pe diverse
probleme de afaceri sau pe aceleaşi probleme, dar în situaţii diferite.
Structura organizaţiei logisticii în cadrul firmei, trebuie să asigure îndeplinirea
obiectivelor generale şi specifice ale firmei concomitent cu folosirea eficientă a resurselor

62
umane, care prezintă grade de segmentare destul de diversificate având în vedere multitudinea
obiectivelor firmei.
Având în vedere dinamica mediului şi complexitatea obiectivelor, managementul firmei
trebuie să dispună de o capacitate adecvată pentru a schimba organizarea firmei şi a logisticii
pentru a le compatibiliza cu strategiile elaborate.
În mod tradiţional, variatele activităţi logistice, sunt plasate în diferite organizaţii
structurale, fără un executiv individualizat, ca departament sau divizie, cu responsabilităţi în
coordonarea şi conducerea procesului de distribuţie.
Fiecare element de distribuţie se află într-o posibilă stare de conflict cu activităţile de
marketing, producţie şi finanţe-contabilitate. ce poate rezulta din obiectivele existente în
fiecare tip de organizaţie. Doar managementul de vârf poate să vadă şi să coordoneze eficient
obiectivele de marketing cu cele de logistică, producţie, finanţe-contabilitate. Posibilele stări
de conflict se datorează obiectivelor existente. De exemplu, o structură tradiţională a
activităţilor logistice generează stare de conflict între departamentul de marketing, care are ca
prioritate o bună servire a clienţilor, şi departamentul financiar-contabil, care doreşte costuri
cât mai reduse. În acest caz obiectivele celor două departamente pot fi prezentate în tabelul
1.1.

Tabel 1.1.

2.4.5 Departamentul de Departamentul financiar-contabil


marketing
• Stocuri mari de produse • stocuri mici
finite pe diferite segmente de
piaţă
• Depozitare descentralizată. • Depozitare centralizată.
Mai mult depozite proprii sau în- • Depozite proprii
chiriate.
• Proces rapid de comandă şi • Proces ieftin de comandă şi
livrare livrare
• Politici generoase de • Politici mai stricte (rigide)
restituire a produselor de restituire a produselor
• Transport rapid • Transport cu costuri mici.
• Expediţii prompte la • Expediţii fără excepţii, cu

63
standardele cerute de clienţi costuri reduse.

Rolul executivilor logistici s-a materializat după 30 de ani de căutări, în gruparea


activităţilor funcţiunii logistice care la început erau dispersate în întreaga organizaţie, sub
forma unei structuri organizatorice bine definite, bazată pe folosirea tehnologiilor
computerizate, asociată cu un buget destul de consistent.
În ultimii ani managerii executivului logistic s-au confruntat cu probleme multiple şi
dificile cauzate de. instabilitatea economică, inflaţia, scurtarea ciclurilor de viaţă a produselor,
protecţia mediului înconjurător şi condiţiile pieţei, respectiv creşterea şi diversificarea cererii.
În aceste condiţii, activitatea logistică devine din ce în ce mai greu de coordonat şi controlat.
O problemă la care trebuie să i se dea răspuns de către managementul firmei este aceea
privind modul de organizare a logisticii în cadrul unei firme şi modul de măsurare şi apreciere
a eficienţei. La ora actuală multe firme dispun de o organizare logistică operativă şi eficientă,
dar nu se poate vorbi de o structură tip ideală pentru toate firmele.

2.4.5.1.1 Misiunea organizaţiei logistice


Dacă ţinem seama de costurile de distribuţie înalte, precum şi de creşterea presiunii din
partea clienţilor pentru un serviciu mai bun, organizaţia logistică din cadrul firmelor
producătoare trebuie să se implice şi să se adapteze noilor schimbări. Înţelegerea modului în
care diferiţi factori influenţează în mod efectiv organizaţia logistică este absolut necesară
pentru realizarea unui sistem optim al serviciilor către clienţi. Elaborarea strategiilor logistice
presupune definirea misiunii organizaţiei logistice.
În general, misiunea reprezintă baza pentru care companiile dezvoltă strategii, planuri
sau tactici. Misiunea defineşte scopul de bază al unei organizaţii, ea identifică parametrii de
operare ai firmei, modul de obţinere a profitului.
Stabilirea unei misiuni logistice înseamnă:
 A asigura consensul asupra scopurilor organizaţiei.
 A stabili standarde pentru resursele organizaţionale.
 A stabili un climat de muncă corespunzător în organizaţie
 A motiva indivizii pentru realizarea scopurilor organizaţionale.
 A facilita identificarea obiectivelor şi transformarea lor într-o structură de lucru capabilă
să le realizeze.
 A specifica scopurile organizaţiei şi a le transforma pe acestea în parametrii de timp, cost
şi alţi parametri de performanţă, pentru a putea realiza un control eficient.

64
Misiunea logistică serveşte la elaborarea şi dezvoltarea strategiilor de business ale
firmelor, ea poate ajuta la eliminarea conflictelor organizaţionale şi la stabilirea sarcinilor
pentru personalul logistic.
Componentele unei misiuni logistice în cadrul unei firme sunt similare cu componentele
unei misiuni generale. În cazul unei firme tipice, misiunea logistică va cuprinde următoarele
elemente definitorii:
 Specificarea clienţilor şi pieţelor ţintă. Cine sunt clienţii firmei?
 Identificarea produselor/serviciilor principale. Ce produse sau servicii realizează firma?
 Specificarea zonei geografice. Unde sunt localizate pieţele firmei?
 A identifica tehnologiile de bază. Ce tehnologii utilizează firma?
 Expresia angajamentului de supravieţuire, de creştere şi profitabilitate. Ce factori
economici sunt consideraţi de firmă ca importanţi pentru a asigura viabilitatea
economică?
 Specificarea elementelor esenţiale în „filosofia” firmei. Care sunt priorităţile cele mai
importante ale firmei?
 Identificarea poziţiei pe piaţă. Care sunt punctele tari şi punctele slabe ale firmei în
cadrul competiţiei pe piaţă?
 A identifica imaginea publică a firmei. Care sunt responsabilităţile sociale ale firmei şi ce
imagine doreşte ea să-şi creeze?
Un studiu efectuat la 88 de firme producătoare din SUA, a scos în evidenţă multe
similitudini între misiunea generală a firmei şi misiune alogistică. (D.M.Lambert, J.R.Stock,
1993). Ele se referă la:
1) Clienţii şi pieţele ţintă
Selectarea pieţelor ţintă şi dezvoltarea strategiilor de marketing în atingerea acestora
reprezintă o problemă vitală pentru firmă. O examinare a misiunii logistice arată că 47% din
firmele cu misiune logistică formală au inclus clienţii şi pieţele ţintă. Acestea înseamnă:
 A livra produse de bună calitate clienţilor în timp scurt cu cele mai mici costuri posibile;
 A asigura servicii logistice integrate şi a facilita realizarea comunicaţiilor în mod operativ
şi eficient.
2) Produse şi servicii principale
Mai mult de 65% din firme au inclus produsele şi serviciile în misiunea lor logistică.
Dintre exemplele de includere a acestora în misiunea logistică arătăm:

65
 A asigura la timp şi eficient serviciile de depozitare şi comercializare ale produselor
finite şi a materialelor;
 A livra produsele firmei, clienţilor în asortimentul şi timpul cerut, în modul cel mai
eficient posibil.
3)Aria geografică
Doar 11% din firmele studiate au inclus în misiunea lor logistică localizarea pieţelor
ţintă.
4) Tehnologiile de bază
Puţine firme (8%) au inclus menţiuni cu privire la tehnologiile de bază în misiunea lor
logistică, întrucât tehnologiile de fabricaţie sunt diferite faţă de tehnologiile logistice.
5) Supravieţuire, creştere şi profitabilitate
Toate firmele includ în misiunea lor generală elementele de supravieţuire, creştere şi
profitabilitate. Întrucât nu toate firmele văd o legătură directă între activităţile logistice şi
profitabilitate, doar 56% din firmele anchetate au inclus aceste elemente în misiunea lor
logistică. În multe firme logistica este văzută în primul rând ca o cale de a reduce costurile,
decât de a îmbunătăţi avantajul competitiv, ceea ce reduce eficienţa activităţii manageriale.
Exemple de cuprindere a elementelor de supravieţuire, creştere şi profitabilitate în misiunea
logistică:
 A asigura livrarea şi transportul în timp redus cu costuri reduse şi întărirea poziţiei pe
piaţă;
 A asigura un sistem de distribuţie efectiv care să conducă la creşterea competitivităţii pe
piaţă.
6) Filosofia firmei
Doar 9% din firmele studiate au inclus acest element în misiunea logistică, creând
avantaj competitiv. În acest scop logistica va include strategii diferenţiate, care creează
avantaj competitiv, prin livrarea produsului potrivit, la locul potrivit, la timpul potrivit şi la
costul potrivit.

7) Poziţia firmei pe piaţă este inclusă în misiunea logistică de 34% din firmele studiate,
ea se referă la modul în care fiecare firmă se vede pe ea însăşi pe piaţă. Îmbunătăţirea poziţiei
pe piaţă înseamnă a oferi clienţilor firmei produsele la calitatea de care au nevoie şi asigurarea
unui serviciu către clienţi mai bun decât competitorii.
8) Imaginea publică a firmei

66
Peste 25% din misiunile logistice au cuprins acest element. Scopul este de a întări
imaginea firmei pe piaţă, prin îmbunătăţirea nivelului serviciului către clienţi şi prin
profesionalismul personalului care lucrează în domeniul logistic. Realizarea unei distribuţii
fizice eficiente contribuie la îmbunătăţirea imaginii firmei pe piaţă.
Orice firmă are nevoie de un scop clar pentru a dezvolta combinaţii optime de activităţi
logistice, în operaţiile curente. „Misiunea asigură motivarea, direcţia generală, imaginea şi
filozofia necesară pentru a orienta firma”. Misiunea logistică constituie un punct de pornire în
programarea şi controlul activităţilor logistice ale firmei.

2.4.5.1.2 Factorii ce determină eficienţa organizaţională


Mulţi factori pot influenţa eficienţa organizaţiei logistice, dintre aceştia cei mai
importanţi pot fi consideraţi următorii: caracteristicile organizaţionale; caracteristicile
mediului în care îşi desfăşoară activitatea; calitatea angajaţilor (salariaţilor); politicile şi
practicile manageriale (tabelul 1.2.)
Tabelul 1.2.

Structură:
Descentralizată
Specializată
Formalizată
Grad de control
Caracteristici organizaţionale Mărimea organizaţiei
Mărimea timpilor de muncă unitari
Tehnologia:
Operaţii
Materii prime, materiale
Cunoştinţe
Extern
Complexitate
Stabilitate
Incertitudine
Caracteristicile mediului Intern
Orientare
Angajaţi
Securitate / risc
Sinceritate / defensivă
Loialitate faţă de organizaţie
Atracţie
Respingere
Calitatea personalului Angajament
(angajaţilor) Performanţa în muncă
Motivaţie, scopuri
Abilitate
Rol

67
Scopul strategic
Achiziţia şi utilizarea resurselor
Politici şi practici Crearea unui mediu performant
manageriale Proces de comunicare
Leadership şi adoptarea deciziilor
Adaptarea organizaţiei şi inovarea

Sursa: Richard M. Steers, Organizational Effectiveness: A Behavioral


View, Goodyear Publishing, Santa Monica, 1977, p. 8).

2.4.5.1.3 Organizaţia logistică optimă. elemente definitorii


Majoritatea organizaţiilor de management logistic se dezvoltă efectiv, condiţie
esenţială a succesului firmei. Managerul logistic este eficient numai dacă toată activitatea
lui este îndreptată pentru realizarea obiectivelor şi strategiilor firmei. Cunoscând că
organizaţiile se dezvoltă şi se schimbă continuu, ceea ce înseamnă că pot exista mai multe
organigrame bune care să contribuie la îndeplinirea obiectivelor firmei, ori de câte ori
intervin schimbări semnificative în obiectivele firmei sau în mediul extern, se va proceda la
schimbarea organigramei sau a structurii acesteia, pentru a reflecta aceste schimbări.

Dacă managerii intenţionează să proiecteze o nouă organizaţie logistică, sau să


restructureze o organizaţie existentă, vor trebui parcurse mai multe etape:

 Elaborarea strategiei şi a obiectivelor generale;

 Organizarea funcţiunilor într-o manieră compatibilă cu structura generală;

 Definirea funcţiunilor pentru care managerii logistici sunt responsabili;

 Cunoaşterea stilului şi a metodelor de management;

 Flexibilitatea în funcţionarea organizaţiei;

 Cunoaşterea sistemelor „suport” accesibile;

 Identificarea şi programarea alocării resurselor umane, astfel încât să permită atât


realizarea obiectivelor individuale cât şi pe cele ale organizaţiei.

2.4.5.1.4 Strategia şi obiectivele generale


Strategia şi obiectivele generale dau posibilitatea stabilirii direcţiilor de acţiune
pentru activitatea logistică pe termen lung. Acestea asigură de fapt, condiţiile de realizare a
fiecărei componente funcţionale a firmei: finanţe-contabilitate, marketing, producţie,

68
logistică etc. Structura organizaţiei logistice din cadrul firmei trebuie să fie compatibilă cu
cerinţele de realizare a obiectivelor generale, precum şi cu obiectivele specifice ale tuturor
funcţiunilor firmei.

2.4.5.1.5 Structura organizaţională


Structura organizaţională specifică a activităţii logistice este afectată de structura
generală. De exemplu: într-o organizaţie puternic descentralizată, activitatea logistică va fi
structurată în mod asemănător, iar dacă organizarea firmei este centralizată, logistica va fi
şi ea centralizată. Acest lucru este determinat de avantajele inerente de ordin financiar,
administrativ şi de personal ce rezultă din uniformitatea organizaţională. Trebuie să arătăm
că există şi excepţii în organizarea activităţii logistice

Alte aspecte ale structurii generale care influenţează organizaţia logistică sunt:
responsabilitatea coordonării personalului, mărimea ariei de control, relaţiile cu celelalte
funcţiuni, în primul rând cu cea de marketing.

2.4.5.1.6 Responsabilităţile funcţionale


Problema cea mai disputată, care crează cele mai multe conflicte, este definirea clară
a funcţiunii organizaţiei logistice, precum şi a modului în care ea este creată, respectiv dacă
organizaţia logistică este restructurată dintr-o altă substructură cu responsabilităţi
tradiţionale. Este important să se răspundă la întrebarea: dacă este eficient să ai majoritatea
subfuncţiunilor logistice, concentrate într-un singur departament? Practica a confirmat că o
structură organizaţională cu toate responsabilităţile funcţionale va ajuta firma să
implementeze conceptul de management logistic integrat şi costul total.

O cercetare a firmelor cu sisteme logistice dezvoltate arată că activitatea logistică


tipică are următoarele responsabilităţi importante. Transport extern, transport intern,
depozitare, manipularea materiilor prime şi gestiunea stocurilor. Întrucât acestea reprezintă
funcţiuni logistice de bază, este necesar ca acestea să fie administrate (conduse) de
manageri logistici. Alte funcţiuni importante dar nu esenţiale în realizarea misiunii
logistice a firmei şi pentru care, de multe ori, logistica nu are responsabilităţi, sunt:
prognoza vânzărilor, stocul de materii prime şi activităţile de distribuţie internaţională.

2.4.5.1.7 Stilul de management


Aproape la fel de importantă ca structura formală a organizaţiei este stilul de
management al executivilor logistici. Multe firme înregistrează schimbări semnificative în

69
domenii cum ar fi. personalul, motivarea angajaţilor şi productivitatea, ca rezultat al
schimbărilor în managementul de vârf.

Stilul şi personalitatea managerilor logistici influenţează atitudinea, motivaţia şi etica


muncii, precum şi productivitatea angajaţilor la toate nivelele organizaţiei. Stilul de
management poate determina ca două companii cu structură organizaţională identică să
realizeze diferenţe semnificative în ceea ce priveşte eficienţa, productivitatea şi
profitabilitatea. Stilul de management este vital în succesul misiunii logistice a firmei, el
este unul din motivele pentru care structuri organizaţionale diferite pot fi efectiv egale.
Important pentru dobândirea unui „stil de management practic, sensibil şi flexibil, este
considerat filozofia care ţine seama de toate iniţiativele, o selectează şi o susţine pe cea mai
bună”.

2.4.5.1.8 Flexibilitatea
Organizaţia logistică trebuie să dea dovadă de capacitate de adaptare la schimbările
care apar inevitabil. Lipsa capacităţii de adaptare are ca efect diminuarea eficienţei şi chiar
pierderea ei după un anumit interval de timp. Cu toate că este dificil să se anticipeze
schimbările de viitor în domeniul pieţei firmei, organizaţia logistică trebuie să fie receptivă
la toate aceste schimbări şi să răspundă operativ şi eficient.

2.4.5.1.9 Sistemele Suport de Decizie (DSS)


Corespunzător naturii activităţii logistice, sistemele suport de decizie sunt esenţiale.
Organizaţiile logistice trebuie să dispună de un sistem informaţional adecvat şi de
specialişti care să asigure realizarea obiectivelor specifice ale sistemului logistic.

Sistemele Suport de Decizie (DSS) permit crearea deciziei, respectiv alegerea celei
mai bune alternative de acţiune managerială., Principalele caracteristici ale DSS sunt: este
un sistem bazat pe computer, are capacitatea de a ajuta decizia, furnizează decizii pentru
faza operaţională, de exploatare, cuprinde modele de decizie, utilizează metoda regăsirii şi
generării informaţiilor. DSS-ul este un sistem dinamic, care încorporează atât date cât şi
modele, ajută managerii în procesele decizionale, sprijină mai mult decât înlocuieşte
concepţia managerială, îmbunătăţind în acest mod procesul de luare a deciziei, respectiv
operaţionalizarea acestora.

Un Sistem Suport de Decizie se compune din trei părţi: mecanismul de interfaţă,


subsistemul de modele (programe, tabele de lucru, formate predefinite) şi subsistemul de
date care cuprinde informaţiile, programele sistem şi programe de procesare a tranzacţiilor

70
(comenzilor). Dintre funcţiile importante ale DSS-ului amintim: funcţia de stabilire a
obiectivelor, funcţia de analiză, funcţia de simulare, funcţia de optimizare, funcţia financiară.
Avantajele DSS sunt: abilitatea de a rezolva probleme complexe, răspunsuri rapide la situaţii
neprevăzute şi facilităţi în distribuţia şi administrarea comunicaţiilor, care permit obţinerea
unor performanţe superioare în procesul managerial şi constituie o garanţie a luării unor
decizii obiective.

2.4.5.1.10 Personalul
Personalul constituie cea mai importantă componentă a unei organizaţii logistice.
Angajaţii sunt cei care determină, în final, modul de funcţionare al organizaţiei. Din
această cauză este foarte important ca abilitatea şi îndemânarea angajaţilor, programele de
pregătire şi modul de selecţie a acestora să fie luate în considerare la proiectarea şi
restructurarea organizaţiei logistice La elaborarea structurii organizaţionale trebuie să se
ţină seama şi de personalitatea individuală a fiecărui angajat. Trebuie să cunoaştem
punctele tari şi slabe ale angajaţilor şi să-i folosim acolo unde pot contribui cel mai bine la
realizarea obiectivelor. Deci, putem afirma că este important să asigurăm un echilibru al
structurii organizaţionale, care să ia în considerare „slăbiciunile şi puterile” resurselor
umane.

Managerii logistici au un rol esenţial în succesul organizaţiei, ei trebuie să conducă


eficient angajaţii din subordine, P. R. Murphy şi R. F. Poist (1991) arată că managerii
logisticii trebuie să posede câteva calităţi importante. Acestea sunt:

 Integritate / sensibilitate personală în etica afacerilor

 Abilitate în a motiva personalul din subordine

 Abilitate de a programa munca

 Abilitate de a organiza

 Motivaţie

 Control managerial

 Comunicare orală efectivă

 Abilitate de a supraveghea

 Abilitate de a rezolva problemele

71
 Confidenţialitate.

Organizaţiile logistice care înregistrează succes sunt acelea care ştiu să îmbine
structura organizatorică cu procesul de programare, cu politica de personal şi cu stilul de
management.

Întrucât nu putem vorbi de o singură formă organizaţională ideală pentru toate


firmele, este util să examinăm structurile organizaţionale a firmelor care înregistrează
succes pe piaţă. Organigramele arată modul cum domeniile funcţionale ale firmei şi
subfuncţiunile logistice sunt coordonate, respectiv relaţiile dintre ele. Compararea
diferitelor organigrame ale firmelor din diferite domenii de activitate, demonstrează că nu
putem vorbi de o structură unică ideală, cu toate că există multe asemănări privind
activităţile logistice din diferite domenii de activitate, de exemplu în ramurile industriei.

2.4.5.1.11 Criterii de măsurare a performanţelor organizaţiei logistice


Performanţa organizaţională poate fi măsurată pornind de la mai multe criterii.
Exemple care pun în evidenţă mulţimea criteriilor de performanţă sunt prezentate de W.
Weitzel, T. A. Mahoney şi N. F. Grandall (1971). Acestea sunt:

 Flexibilitatea: pregătirea pentru rezolvarea problemelor mai neobişnuite, găsirea de noi


idei.

 Dezvoltare: participare la pregătire şi dezvoltare personală.

 Coeziune: lipsa reclamaţiilor şi conflictelor

 Supraveghere democratică: participarea subordonaţilor la adoptarea deciziilor

 Siguranţă: perfecţionare selecţiei şi repartizării sarcinilor.

 Delegarea: delegare de autoritate de către manageri.

 Negocierea. Înţelegerea cu alte unităţi organizatorice pentru cooperare.

 Evidenţierea rezultatelor: rezultate, accent pe proceduri;

 Angajarea, flexibilitatea personalului în cadrul funcţiilor.

 Cooperare, coordonarea activităţii şi cunoaşterea responsabilităţilor.

 Descentralizarea: adoptarea deciziilor la nivelele de jos.

72
 Conflictul: conflict cu alte unităţi organizatorice cu responsabilităţi şi autoritate
asemănătoare.

 Sprijinul managerilor. Managerii trebuie să-şi susţină subalternii.

 Programarea: orizont de timp corespunzător pentru programare şi planificare.

 Productivitate: eficienţă şi performanţe;

 Sprijin reciproc: între manageri şi subordonaţi;

 Comunicarea: modul de transmitere a informaţiilor.

 Iniţiativă: îmbunătăţirea iniţiativei privind perfecţionarea metodelor de muncă.

 Controlul: controlul performanţelor în muncă.

Identificarea acestor aspecte ale eficienţei organizaţionale nu este suficientă, este


punctul de pornire pentru a evalua nivelul de eficienţă atins de organizaţia logistică,
respectiv de a stabili măsurile prioritare pentru creşterea eficienţei organizaţionale. Timpul
şi limitarea bugetului constituie o piedică în colectarea şi prelucrarea tuturor datelor
necesare pentru evaluarea performanţelor organizaţiei logistice; din această cauză firma va
selecta o serie de măsuri de eficienţă particulare organizaţiei logistice.

Cel mai frecvent pentru a evalua eficienţa organizaţională este utilizat indicatorul
„costul logistic, ca procent în vânzări. Desigur, sunt multe aspecte care trebuie clarificate.
De exemplu: Ce funcţii logistice au fost incluse în costul total? Unde sunt incluse salariile
managementului? A fost inclus costul stocării? Au avut loc schimbări în nivelul serviciilor
către clienţi? Răspunsurile la aceste întrebări, nu sunt uşoare. Dacă firma a implementat
conceptul de management logistic integrat, este sigur că toate costurile relevante ale
activităţilor logistice sunt incluse în costul total.

Măsurile de evaluare a performanţelor managementului logistic trebuie să cuprindă:

1. Costul logistic ca procent (%) în vânzări:


- comparaţii interne (exemplu: între compartimente);

- comparaţii externe (exemplu: între firme similare);

2. Costul funcţiunilor specifice logistice, ca procent în vânzări sau în costul logistic:


- comparaţii interne (exemplu: între compartimente);

- comparaţii externe (exemplu: între firme similare);

73
3. Performanţe:
- buget, exprimat în lei, ore muncă sau alte unităţi;

- productivitatea, ieşirile comparate cu intrările exprimate în unităţi valorice sau fizice;

- serviciul realizat;

- timpul afectat ciclului de comandă şi facturare;

- dependenţă de timp;

- numărul reclamaţiilor clienţilor;

- erori de facturare şi îndrumări greşite ale mijloacelor de transport;

4. Proiectarea unei structuri manageriale


- Limite de timp;

- Limite financiare;

- Profituri estimate / creşterea productivităţii.

Fiecare măsură identificată în acest tabel trebuie evaluată ţinând cont de standarde
predeterminate. Standardul trebuie să rezulte din interior, cel rezultat din evoluţia firmei,
pentru a fi compatibil cu alte măsuri economico-financiare de performanţă.

Unul din domeniile în care măsurarea performanţelor este deosebit de dificilă este
managementul personalului în organizaţia logistică. Managerii pot fi evaluaţi pe baza a trei
caracteristici:

1. Abilitatea managementului, se referă la abilitatea managerilor de a conduce


operaţiile de zi cu zi ale departamentului şi de a realiza obiectivele stabilite.

2. Abilitatea de a rezolva problemele, se referă la abilitatea de a diagnostica


problemele şi a identifica oportunităţile în vederea sporirii profitabilităţii, îmbunătăţirii
serviciului către consumatori sau creşterea eficienţei investiţiilor.

3. Abilitatea managementului de a proiecta, se referă la abilitatea de a structura şi


conduce proiectele adoptate pentru corectarea problemelor, îmbunătăţirea productivităţii şi
creşterea profitului.

Desigur că firmele pot angaja şi alte măsuri, ca de exemplu, abilitatea de a motiva şi


pregăti salariaţii, dar ele nu sunt uşor de evaluat.

74
Multe firme din sectorul public şi privat folosesc o metodă cunoscută, ca diagrama
responsabilităţii, pentru a evalua managerii lor. Adoptarea deciziilor de obicei implică mai
mulţi participanţi. Când se utilizează ca tehnică de diagnostic, diagrama responsabilităţii se
vor parcurge următoarele faze: definirea deciziilor (alternativelor de decizie), definirea
participanţilor, definirea tipurilor de participare, descrierea rolurilor participanţilor, analiza
rezultatelor. Având în vedere faptul că rezultatele obţinute sunt mai mult de ordin calitativ
decât cantitativ, cercetarea dă posibilitatea identificării modului cum sunt luate deciziile,
de asemenea, pune în evidenţă domeniile de ambiguitate şi conflicte între participanţi.
Odată ce aceste probleme sunt rezolvate, procesul de luare a deciziilor devine mai eficient
şi mai operativ. Avantajele folosirii acestei diagrame sunt următoarele:

 Determină participanţii să fie concişi şi să comunice clar referitor la decizii;

 Creează un vocabular specific pentru descrierea tipurilor de participare posibilă în


adoptarea deciziilor;

 Stabileşte o bază explicită pentru renegocierea responsabilităţilor şi a rolurilor dacă este


necesar.

Un studiu efectuat de către Consiliul Naţional al Managementului Distribuţiei din


SUA, a relevat faptul că firmele de succes, au folosit 10 modalităţi pentru a îmbunătăţi
eficienţa organizaţională:

1. Schimbarea organizaţională, are cel mai mare impact în eficienţa managementului


logistic. Numai prin recunoaşterea necesităţii unui departament logistic care să asigure
aplicarea management logistic integrat, multe firme au reuşit o coordonare eficientă a tuturor
activităţilor. S-a constatat, în ultimii ani, că numai firmele care au realizat îmbunătăţiri
logistice semnificative, au reuşit să-ţi creeze organizaţii logistice puternice şi eficiente.
2. Programele MPO, managementul prin obiective este sistemul cel mai frecvent
folosit. Pentru funcţia logistică, aplicarea acestor programe presupune determinarea riguroasă
a obiectivelor până la nivelul executanţilor, precum şi a standardelor de performanţă pentru
variatele activităţi incluse în procesul logistic.
3. Programele MPE, au la bază managementul prin excepţii, care presupune un sistem
care asigură motivul adecvat acestei metode şi care asigură identificarea şi comunicarea
situaţiilor care reclamă intervenţia managerilor de la diferite nivele ierarhice. Se pune
problema ca managerii să primească numai informaţii relevante privind activităţile din
subordinea lor. Acest lucru presupune şi o organizare adecvată a contabilităţii firmei.

75
4. Sisteme engineering. Aplicarea sistemelor engineering moderne în activitatea de
proiectare, planificare, programare şi control dă posibilitatea îmbunătăţirii proiectelor
logistice în multe firme. Multe firme resimt nevoia de a-şi asigura consultanţa şi asistenţa
unor specialişti care să le asigure adoptarea unor tehnologii noi în sistemul de distribuţie şi o
eficienţă economică maximă.
5. Managementul investiţional, dezvoltarea şi utilizarea unor metode performante în
realizarea procesului logistic, care necesită fonduri de investiţii importante, trebuie să asigure
recuperarea rapidă a acestora.
6. Utilizarea tehnologiei computerizate. Folosirea
computerului de către managerii logistici la activităţile curente dă posibilitatea ca
aceştia să dispună de timp mai mult pentru elaborarea şi adoptarea deciziilor. Computerul
reprezintă un mijloc ideal pentru analizele şi controlul logistic.

7. Utilizarea metodelor analitice. Utilizarea modelelor de planificare şi programare


logistică privind analiza alternativelor posibile, se bazează tot mai mult pe metode analitice,
înlocuind tehnicile manuale de determinare a costului logistic.
8. Programe de stimulare. Pentru ca o activitate să fie eficientă, trebuie ca angajaţii şi
managementul să fie motivaţi. Motivarea angajaţilor se face prin utilizarea tehnicilor
stimulative sau a tehnicilor de câştiguri suplimentare bine cunoscute. Unele firme îşi
mobilizează managerii pentru a motiva angajaţii prin intermediul unor programe de pregătire.
Acest tip de program combinat ca un sentiment de identitate şi importanţă a angajaţilor poate
să constituie mijlocul de a realiza o motivare eficientă şi pentru creşterea performanţelor
firmei.
9. Politica de personal. În vederea creşterii capacităţilor managementului logistic, prin
intermediul programelor de pregătire, multe firme folosesc politici eficiente de selecţionare a
personalului pentru managementul de nivel mediu şi superior, bazate pe metode de evaluare
corecte a calităţii personalului.
10. Îmbunătăţirea şi asigurarea unor activităţi logistice eficiente. Multe firme au
realizat succese importante în îmbunătăţirea activităţilor logistice în domenii cum ar fi.
transportul, sunt valabile pentru toate firmele, dar cea mai mare parte a acestora permite
eliminarea paralelismului şi realizarea de economii importante.
Pentru a măsura eficienţa organizaţională a firmei, managementul trebuie să studieze o
mare varietate de factori de influenţă. Aceştia trebuie să fi măsurabili şi să dea posibilitatea
stabilirii unor standarde de performanţă care să permită compararea cu alte firme similare din

76
acelaşi domeniu de activitate. Nu putem vorbi de o organizare tip, ideală, pe care fiecare firmă
să o adopte. Cercetarea organizării activităţilor logistice la o firmă înseamnă cuantificarea şi
înţelegerea modului în care fiecare factor contribuie la îmbunătăţirea performanţelor
organizaţionale.

Sumar
În cadrul acestui modul au fost prezentate cele mai importante aspecte referitoare la
organizarea logisticii. Am încercat să insistăm asupra problemelor manageriale ridicate de
aceste logistică la nivel tactic si operational.

Sarcini şi teme ce vor fi notate


1. Ce înseamnă a determina misiunea logistică a unei firme?
2. Care sunt modalităţile de organizare ale departamentului logistic al unei firme?
3. Care sunt factorii care determină eficienţa organizaţională?
4. Care sunt criteriile de măsurare a performanţelor organizaţiei logistice?
Răspundeți acestor întrebări utilizând maxim 5 pagini!

Bibliografie modul
1. Liviu Ilieş, Management Logistic, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003 pag. 233-244
2. Bălan, C., Logistica, Editura Uranus, Bucureşti, 2006, pag. 239-272
3. Gattorna, J.,L.,, Managementul Logisticii şi distribuţiei, Ed. Teora Bucureşti, 1990, pag.
116-144

3 Anexe
3.1 Bibliografia completă a cursului
1. Bălan, C., Logistica, Editura Uranus, Bucureşti, 2006.
2. Bărbulescu C., Bâgu C., Managementul producţiei – vol I,
Editura Economică, Bucureşti, 2001.
3. Bowersox, D., Closs, D., Cooper, B., Supply Chain
Logistics Management, McGrawHill, 2002.
4. Cristopher, M.,, Logistics and Supply Chain Management.
Pitman Publishing London. 1992, Mod de accesare:
Biblioteca Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea
Afacerilor

77
5. Douglas, L., Stock, J.,, Strategic Logistics Management,
3th ed. Homewood, Boston, 1992, Mod de accesare:
Biblioteca Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea
Afacerilor
6. Gattorna, J.,L.,, Managementul Logisticii şi distribuţiei,
Ed. Teora Bucureşti, 1990, Mod de accesare: Biblioteca
Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor
7. Ilieş, L.,, Logistica întreprinderii. Ed. Risoprint, Cluj-
Napoca, 1999, Mod de accesare: Biblioteca Facultăţii
de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor
8. Ilieş, L.,, Managementul firmei. Ed. Dacia, Cluj-Napoca,
2001, Mod de accesare: Biblioteca Facultăţii de Ştiinţe
Economice şi Gestiunea Afacerilor
9. Ilieş, L.,, Sistemul de transport containerizat, Ed. Dacia,
Cluj-Napoca, 1988, Mod de accesare: Biblioteca
Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor
10. Ilieş. L., Management Logistic, Editura Dacia, Cluj-
Napoca, 2003 , Mod de accesare: Biblioteca Facultăţii
de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor
11. Keegan, W.,, Multinational Marketing Management 3rd
Edition Englewood Cliffs, 1984, Mod de accesare:
Biblioteca Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea
Afacerilor
12. Kotler, P.,, Managementul Marketingului. Traducere în
limba română. Ed. Teora Bucureşti, 1997, Mod de
accesare: Biblioteca Facultăţii de Ştiinţe Economice şi
Gestiunea Afacerilor
13. Patriche, D.,, Economie Comercială, Inst. Naţional “Virgil
Madgearu” Bucureşti, 1994, Mod de accesare:
Biblioteca Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea
Afacerilor
14. Pruteanu, O., Iordăchescu, D., Bohosievici, C., Ghiţă,
E., Managementul Calităţii Totale, Editura Junimea,

78
Iaşi, 1998, Mod de accesare: Biblioteca Facultăţii de
Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor
15. OAKLAND, JOHN S. - PORTER, LESLIE, Total
quality management, Oxford: Butter - Worth
Heinemann, 1998.

3.2 Glosar
• Logistică – ansamblu de activităţi care participă la realizarea fluxului de mărfuri la nivel
de firmă – unii autori cuprind în cadrul logisticii inclusiv activităţile de management
legate de transferul mărfurilor;
• Lanț logistic – lanţ al valorii sau un lanţ al satisfacerii cererii de către mai multe firme
• Cost logistic total – totalitatea costurilor realizate de o firmă în transferul bunurilor –
costuri de transport, costuri de depozitare, costuri de manipulare;
• Transport intermodal (multimodal, combinat)- Transportul de mărfuri este considerat
combinat atunci când în cadrul aceluiaşi proces tehnologic, în mod facultativ sau
obligatoriu, sunt utilizate două sau mai multe mijloace de transport. În prezent, cele
mai utilizate modalităţi de transport combinat de mărfuri sunt următoarele: auto-cale
ferată; auto-cale ferată – naval; auto – naval; cale ferată – naval; auto – aerian.

3.3 Scurtă biografie a titularului de curs

Prof. dr. Liviu Ilieș este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice a Universităţii „Babeş-
Bolyai” din Cluj-Napoca, doctor în științe economice la Academia de Studii Economice
București. Domenii de competenţă: managementul calității, managementul firmei,
managementul logisticii, transporturi și expediții internaționale, comportament organizațional.
Competenţele de cercetare ştiinţifică sunt demonstrate prin publicarea a peste 80 de lucrări
ştiinţifice în publicaţii recunoscute şi participarea activă la peste 10 granturi naţionale şi
internaţionale, dar și participarea la realizarea a peste 10 cărți legate de domeniile de
competență.

ŞEF CATEDRĂ
TITULAR DE DISCIPLINĂ

79
80