Pdf24 Merged

MICROECONOMIE
structură curs
bibliografie
forme de evaluare
Prof. Daniela SARPE

Structură curs
Teoria consumatorului Teoria producătorului

1. Modelul alegerii optime de 1. Modelarea comportamentului
consum firmelor: funcţia de producţie
2. Determinarea funcţiilor cererii 2. Problema maximizării
de bunuri profitului firmelor
3. Factorii de influenţă ai cererii 3. Analiza costurilor la nivel de
de bunuri firmă
4. Tipuri de bunuri ce fac obiectul 4. Structuri de piaţă
opţiunii de consum 5. Decizia de ofertă în condiţii de
5. Cererea agregată vs. cererea concurenţă perfectă
individuală 6. Decizia de ofertă în condiţii de
6. Elasticitatea cererii şi impactul monopol
asupra venitului obţinut de 7. Decizia de ofertă în condiţii de
producători oligopol
Bibliografie
Obligatorie Orientativă
• MICROECONOMIE. Teorie si • Microeconomie –

Aplicaţii Comportamentul agenților
Autori: Şarpe,D., Gavrila E., Editura economici
Economică, Bucureşti, 2002 Autor: Stancu, S., Ed. Economica,
Bucuresti, 2006
• Curs MICROECONOMIE –
biblioteca virtuală a Facultății • Economie politică
de Economie și Administrarea Autor: Frois G. A., Editura
Afacerilor Humanitas, Bucureşti, 1994
Forme de
evaluare
Evaluare pe parcurs
• 40% evaluare • Evaluare la seminar:
pe parcurs
- prezență
- 1 test săpt.7-8
• 60% evaluare
finală Evaluare finală
• Test grilă - multiple choice
INTRODUCERE - Obiectul de studiu al științei economice și
conceptele de bază cu care operează aceasta
NEVOI RESURSE
Funcţie de dimensiunile fiinţei umane: Resurse materiale
• nevoi somatice (biologice)
• nevoi de grup • primare (originare)
• nevoi spiritual-psihologice • derivate (echipamente de
producţie)
Funcţie de posibilităţile de satisfacere
• nevoi solvabile şi nevoi nesolvabile Resurse umane
• primare (potenţialul
Funcţie de natura bunurilor necesare demografic)
• nevoi materiale şi nevoi nemateriale • derivate (potenţialul
inovaţional)
Funcție de momentul manifestării

Resurse informaţionale
• nevoi prezente şi nevoi viitoare
INTRODUCERE - Obiectul de studiu al stiintei economice
si conceptele de baza cu care opereaza aceasta
Tensiunea nevoi-resurse => Raritate şi alegere
Costul de oportunitate (al alegerii) constă în valoarea bunurilor

alternative la care se renunţă (sacrificate) pentru a alege un anume bun
spre a fi produs sau consumat
Economia politică
• ştiinţa alocării resurselor rare ce au utilizări alternative
• studiază formele comportamentului uman maximizator în utilizarea
resurselor în timp, analizează şi explică modalităţile după care un
individ sau o societate alocă mijloace limitate satisfacerii nevoilor
nelimitate
• studiază problemele la nivel micro şi macroeconomic
INTRODUCERE - Obiectul de studiu al stiintei economice
si conceptele de baza cu care opereaza aceasta
Activitatea economică
• se defineşte prin lupta împotriva rarităţii
• proces complex, care reflectă actele, faptele, comportamentele şi deciziile
oamenilor referitoare la atragerea şi utilizarea resurselor economice în
funcţie de nevoile şi interesele economice
Tipuri de activităţi:
• Producţia - transformarea intrărilor(resurse, factori de producţie) în ieşiri de
bunuri economice
• Schimbul –activităţi de deplasare în spaţiu a bunurilor materiale, trecerea
lor de la o persoană la alta prin vânzare-cumpărare, păstrare/ depozitare
• Repartiţia –activităţi economice prin care bunurile materiale şi serviciile
sunt orientate spre destinaţiile lor, prin care se distribuie şi se redistribuie
veniturile participanţilor la viaţa economică, între membrii societăţii
• Consumul –folosirea efectivă a bunurilor, act ce verifică utilitatea acestora şi
concordanţa lor cu nevoile, dorinţele şi interesele oamenilor
Tipuri de sisteme economice
Economia naturală
• formă de organizare a societăţii, în care trebuinţele individului şi ale
societăţii sunt satisfăcute prin autoconsum, fără a se apela la schimb
Economia de schimb
• forma universală de organizare şi funcţionare a activităţii economice
în lumea contemporană
• trăsături generale ale economiei de schimb:
- specializarea agenţilor economici
- autonomia şi independenţa producătorilor
- activitatea economică gravitează în jurul pieţei
- bunurile îmbracă forma de marfă
- monetarizarea economiei
Tipuri de sectoare economice
Sectorul privat de piaţă

• firmele individuale sau societare (alocarea resurselor se face
prin piaţă)
Sectorul public non–piaţă

• administraţiile publice (toate organizaţiile dependente de
diverse eşaloane de reprezentare naţională)
Sectorul public de piaţă

• întreprinderi aflate în proprietatea statului şi care furnizează
bunuri şi servicii de piaţă
Sectorul privat non-piaţă

• administraţii private
Tipuri de bunuri
După provenienţă
• bunuri libere
• bunuri economice.
După gradul de prelucrare

• bunuri primare (preluate direct din natură şi asupra cărora nu s-a acţionat)
• bunuri intermediare (aflate în diferite stadii de prelucrare)
• bunuri finale (destinate consumului final).
După destinaţie
• bunuri de consum (satisfactori)
• bunuri de producţie (prodfactori).
După modul în care circulă de la producător la consumator

• bunuri economice marfare sau comerciale
• bunuri economice nemarfare sau necomerciale (ajung la consumator în mod gratuit).
După modul de utilizare

• bunuri complementare
• bunuri substituibile.
Teoria consumatorului - MODELUL ALEGERII DE CONSUM
1. CONSTRÂNGERILE BUGETARE ALE CONSUMATORILOR
1.1. ECUAŢIA BUGETARĂ
1.2. DREAPTA BUGETULUI
1.3. SETUL BUGETAR
2. ANALIZA PREFERINŢELOR IN CONSUM
2.1. RELAŢIILE DE PREFERINŢĂ
2.2. CURBELE DE INDIFERENŢĂ
2.3. RATA MARGINALĂ DE SUBSTITUIRE A BUNURILOR ÎN CONSUM

CONSTRÂNGERILE BUGETARE ALE CONSUMATORILOR
• Set de consum (pachet de consum) format din două bunuri X şi Y,
ale căror preţuri sunt P1 şi respectiv P2
• Ecuația bugetară este:

x1, x2 - cantităţile consumate din
cele două bunuri
P1 x1  P2 x2  m m – venitul de care dispune
consumatorul
• Dreapta bugetului este formată prin unirea tuturor combinaţiilor

(seturilor) de consum (x1,x2) care costă exact valoarea m a venitului:
x2
m/p2
panta dreptei = -p1/p2
Fig. 1.1.
m/p1 x1
Panta dreptei bugetului
• măsoară raportul în care piaţa, prin condiţiile de preţ, permite
schimbul unui bun cu altul, în procesul consumului
Dacă presupunem că persoana ce consumă doreşte să-şi mărească
consumul din primul bun cu x1, atunci ea trebuie să-şi modifice
consumul din al doilea bun, pentru a se conforma aceloraşi restricţii
bugetare.
Iniţial, ecuaţia bugetară era de forma:
P1x1  P2 x 2  m
în urma modificărilor în consum, ea devine:
P1 x1  x1   P2 x 2  x 2   m
făcând diferenţa dintre prima ecuaţie şi cea de-a doua, obţinem:
P1x1  P2 x 2  0
Panta dreptei bugetului și setul bugetar
Rezolvând pentru x2/x1 obţinem:
x 2   1 
 P
x 1  P2 
Aceasta corespunde pantei dreptei bugetului
Semnul negativ al pantei rezultă din variaţiile de sens contrar ale
consumurilor celor două bunuri. Panta dreptei bugetului măsoară, de
asemenea, costul de oportunitate al consumului primului bun.
Setul bugetar
•aria descrisă de toate perechile (seturile) de bunuri ce pot fi
achiziţionate în anumite condiţii de preţ şi de venit
•acoperă spaţiul dintre dreapta bugetului si axele de coordonate.
Panta dreptei bugetului și setul bugetar
x2
panta dreptei bugatului: -(p1/p2)

m/p2
dreapta bugetului
m/p1- cantitatea din x1 în cazul cheltuirii
integrale a venitului pentru consumul
bunului 1
m/p2 - cantitatea din x2 în cazul cheltuirii
integrale a venitului pentru consumul
set bugetar bunului al doilea
0
m/p1 x1
Deplasările dreptei bugetului (când se modifică venitul)
x2
m" > m > m'

m"/p2
m/p2 setul bugetar se

măreşte
Fig. 1.2.
m'/p2
setul bugetar se
diminuează
m'/p1 m/p1 m"/p1 x1

Deplasările dreptei bugetului (când se modifică preţul)
x2
m/p2
preţul bunului 1
Fig. 1.3.
scade (p1 )
preţul bunului 2
creşte (p2 )
m/p1 x1
MODELUL ALEGERII OPTIME DE
CONSUM
Continuare…….
Politici economice ce afectează consumul de bunuri
Taxe
• taxa pe cantitatea consumată (t)
• taxa aplicată preţului bunului (taxa ad valorem) (δ)
Exemple:
1. t = valoarea taxei aplicată bunului 1
p1+ t = noul preţ al bunului 1
=> Panta dreptei bugetului creşte şi setul bugetar se diminuează
2. δ = taxa aplicată preţului bunului 1

(1+ δ) p1 =noul preţ al bunului 1
=> Panta dreptei bugetului creşte şi setul bugetar se diminuează
Subvenţii
• subvenţia pe cantitatea consumată (s)
• subvenţia aplicată preţului bunului (ad valorem) (Ω)
Exemple:
1. s = valoarea subvenţiei aplicată bunului 1
p1- s = noul preţ al bunului 1
=> Panta dreptei bugetului scade şi setul bugetar creşte
2. Ω = subvenţia aplicată preţului bunului 1

(1 - Ω) p1 = noul preţ al bunului 1
=> Panta dreptei bugetului scade şi setul bugetar creşte
Raţionalizarea consumului unui bun
Ex: presupunem că bunul 1 este obiectul

raţionalizării, astfel încât cantitatea maximă ce
poate fi consumată din acesta este iar setul
bugetar va arăta ca în figura următoare:
x2
0 x1
Modificarea setului bugetar ca urmare a raţionalizării

Combinarea măsurilor de raţionalizare şi taxare
Ex:
Se poate consuma bunul x1, cu preţul p1 până la nivelul ,
apoi va trebui să plătească o taxă „t” pentru fiecare
cantitate suplimentar consumată peste acest nivel.
x2 Noua arie ce descrie setul bugetar se va prezenta ca în
figura următoare:
panta(-p1/p2)
panta [(-p1+t)/p2]
0 x1
Modificarea dreptei bugetului ca urmare a raţionalizării

Aplicaţie
Un consumator dispune de un venit de 40 u.m., pe care îl consumă pe două categorii de

bunuri x şi y. Se ştie că preţurile celor două bunuri sunt:
px= 10 u.m. şi py= 5 u.m.
a. scrieţi ecuaţia bugetară;

b. determinaţi cantităţile maxime ce pot fi consumate din fiecare bun în parte în condiţiile
cheltuirii integrale a venitului pentru x sau y;
c. să se reprezinte grafic dreapta şi setul bugetar;
d. dacă preţul bunului x scade la 5 u.m., rescrieţi ecuaţia bugetară şi determinaţi noua
dreaptă a bugetului şi setul bugetar;
e. dacă venitul consumatorului scade la 30 u.m., iar preţurile celor două bunuri se menţin la
nivelul de 5 u.m., rescrieţi ecuaţia bugetară, determinaţi noua dreaptă a bugetului şi
setul bugetar.
Rezolvare:
p x  10 u.m.
a. p y  5 u.m. ec. bugetară: m  x  p x  y  p y  40  10 x  5 y
m  40 u.m.
m 40
x   x  4;
p x 10 (4,0)
b. 
m 40
y   y  8; (0,8)
py 5
8 dreapta bugetului
c.
set bugetar
0
4 x
p x  5 u.m.
d. p y  5 u.m. m  x  p x  y  p y  40  5x  5 y
m  40 u.m.
y
m 40
x   x  8; 8 dreapta bugetului
px 5
m 40
y   y  8;
py 5
set bugetar
0
8 x
p x  p y  5 u.m. m m
e.
30  5x  5y xy  6
m  30 u.m. px py
6 dreapta bugetului
set bugetar
0
6 x
ANALIZA PREFERINŢELOR IN CONSUM
• RELAŢIILE DE PREFERINŢĂ
• CURBELE DE INDIFERENŢĂ
• RATA MARGINALĂ DE SUBSTITUIRE A BUNURILOR ÎN

CONSUM
• FUNCŢIA DE UTILITATE
• UTILITATEA MARGINALĂ A UNUI BUN
• ALEGEREA OPTIMĂ DE CONSUM 11

ANALIZA PREFERINŢELOR DE CONSUM
Relaţiile dintre două seturi pot fi simbolizate astfel:
> - relaţie de strică (puternică) preferinţă;
~ - relaţie de indiferenţă;
≥ - relaţie de slabă preferinţă (atunci când un set e preferat
sau indiferent în raport cu altul)
daca x 1 , x 2   y1 , y 2 

si y1 , y 2   x 1 , x 2   atunci  (x1,x2)(y1, y2)
12
Curbele de indiferenţă
• Reprezintă descrierea
grafică a preferinţelor
consumatorului
• Se construiesc prin unirea

tuturor punctelor ce
corespund seturilor de
consum care conferă
consumatorului acelaşi grad
de satisfacţie
• Aria haşurată din figură

acoperă totalitatea seturilor
de consum ce sunt cel puţin
la fel de bune ca şi cele ce
determină respectiva curbă
de indiferenţă 13
Curbele de indiferenţă – teoria colinelor de utilitate
• originea axelor (0)
marchează punctul în
care utilitatea totală
este minimă; U U(x20
)
U(x10
Fig. )
1.7. x1
• vârful colinei (punctul

de saturaţie S) x2
marchează nivelul x1
0
x2 0
maxim al utilităţii 0
generate de consumul
bunului 1 şi 2.
14
Curbele de indiferenţă – teoria colinelor de utilitate
Secţionând cu planuri
orizontale colina utilităţii
prezentată anterior se
obţine o hartă a curbelor
de indiferenţă de tipul
celei prezentate în figura
alăturată
15
Tipuri specifice de CI
CI pentru bunuri substituibile CI pentru bunuri complementare
16
RATA MARGINALĂ DE SUBSTITUŢIE (RMS)
• reprezintă cantitatea dintr-un

bun economic la care
consumatorul este dispus să
renunţe în schimbul procurării
unei cantităţi suplimentare
dintr-un alt bun, astfel încât să
fie posibilă menţinerea
aceluiaşi nivel de satisfacţie
• măsoară panta CI
17
CONCEPTUL DE UTILITATE A UNUI BUN
• Utilitatea este modalitatea de a descrie

preferinţele consumatorului.
• Utilitatea cardinală este utilitatea ce se pretează

la o măsurare directă, privind un anumit număr
de unităţi de utilitate pentru consumul unui bun
sau serviciu.
• Utilitatea ordinală este tipul de utilitate care

permite o anumită ierarhizare a preferinţelor de
consum la nivelul unui consumator.
18
FUNCTIA DE UTILITATE
• mod de alocare a unui număr fiecărui set de

consum astfel încât seturilor mai preferate în
consum li se alocă numere mai mari decât celor
mai puţin preferate
Fiind date două seturi de consum,

atunci, prin definiţie, funcţia de utilitate u asociază
valori astfel:
dacă (x1,x2) > (y1,y2)  u(x1,x2) > u(y1,y2) 19

FUNCTIA DE UTILITATE
Utilitatea totală - satisfacţia totală resimţită de

consumator în urma consumării întregii cantităţi
dintr-un bun/serviciu
Utilitatea marginală (UM) - sporul total de utilitate

generat de modificarea cantitativă a consumului
unui bun, în condiţiile în care consumul celuilalt bun
rămâne constant
20
UTILITATEA TOTALĂ ŞI MARGINALĂ
21
MODELUL ALEGERII OPTIME
DE CONSUM
Continuare…….
UTILITATEA TOTALĂ ŞI MARGINALĂ
2
Formula de calcul a utilităţii marginale (UM)
corespunzător modificării consumului din

în condiţiile în care se modifică consumul bunului al
primul bun (consumul bunului 2 rămâne
2-lea iar consumul primului bun rămâne constant:
constant):
3
Formula de calcul a ratei marginale de substituţie (RMS)
4
5
ALEGEREA OPTIMĂ DE CONSUM
• mişcarea de-a lungul dreptei
bugetului, de la dreapta spre
stânga, ne duce spre CI din ce în
ce mai depărtate faţă de
origine, oprindu-ne în punctul
de tangenţă dintre dreapta
bugetului şi CI
• setul optim al consumatorului:

cea mai bună structură a
consumului pe care acesta şi-o
poate realiza în condiţiile de venit
şi preţuri date.
6
ALEGEREA OPTIMĂ DE CONSUM
• condiţia de tangenţă dintre linia bugetului şi curba de indiferenţă
presupune ca rata marginală de substituţie dintre bunurile
consumate să fie egală cu rata de schimb a bunurilor pe piaţă,
adică:
• dacă punctul în care rata schimbului la care consumatorul poate

înlocui un bun cu altul, în condiţiile unei curbe de indiferenţă ce-i
reprezintă preferinţele, corespunde ratei la care piaţa (prin condiţiile
de preţ) permite efectuarea acestui schimb, atunci putem afirma că
punctul respectiv (setul de consum) reprezintă alegerea optimă a
consumatorului
• Setul , la nivelul preţurilor p1 şi p2 şi al venitului m, alegerea
optimă a consumatorului, mai poate fi numit şi setul cerut de
consum din bunurile 1 şi 2.
7
Funcţia cererii de bunuri
• Funcţia ce descrie dependenţa dintre cantităţile cerute

de bunuri şi diferitele niveluri ale preţurilor sau ale
venitului consumatorului
• Funcţiile cererii de bunuri 1, respectiv 2, sunt:
• Fiecărui set de preţuri şi venit îi corespunde o combinaţie

diferită de bunuri ce constituie, în acelaşi timp, alegerea
optimă a consumatorului.
Aplicație
Structura consumului unei În anul următor, structura consumului

persoane este, la nivelul unui devine 10 unităţi 1 şi 15 unităţi 2, toate
an, de 20 de bunuri de tip 1 şi celelalte seturi satisfăcând relaţia:
5 bunuri de tip 2, iar toate
celelalte seturi de bunuri ce
generează acelaşi grad de
satisfacţie consumatorului,
verifică relaţia:
Se cere:
 determinaţi grafic curbele de indiferenţă corespunzătoare structurii
consumului din fiecare an;
 stabiliţi adevărul următoarelor afirmaţii:
• (30,5)  (10,15)
• (10,15)  (20,5)
• (20,5)  (10,10)
• (24,4)  (11;9,1)
• (11,14)  (2,49)
 determinaţi rata marginală de substituţie (RMS) corespunzătoare

consumurilor (5,20); (10,10); (20,5) şi analizaţi evoluţia acesteia.
REZOLVARE:
REZOLVARE:
iar RMS este derivata funcţiei:
- pentru setul (5,20):

Rezolvare:
Rezultă că RMS scade când consumul din bunul 1 creşte pentru

că, pentru a avea o unitate suplimentară din bunul x1, trebuie să se
sacrifice 4, 1, 1/4 unităţi din bunul x2, proces datorat acţiunii legii
utilităţii marginale descrescânde.
Teste de autoevaluare
Setul bugetar reprezintă :
a. ansamblul posibilităţilor de consum ce se încadrează în bugetul
considerat
b. din punct de vedere grafic, aria descrisă de toate perechile
(combinaţiile) de bunuri ce se pot achiziţiona în condiţiile date de preţ şi de
venit
c. totalitatea bunurilor ce pot fi consumate in conditiile bugetului
de stat
d. suma venitului si preturilor bunurilor.
Dreapta bugetului reprezintă:

a. ansamblul seturilor de consum ce costă exact valoarea (m) a
b. diferenta dintre venit si preturile bunurilor consumate
c. expresia grafica a ecuatiei bugetare a consumatorului
d. o dreapta paralela cu originea axelor.
Rata marginală de substituţie (RMS):
a. măsoară proporţia în care consumatorul combina un bun cu altul în procesul

consumului pentru a-si mari gradul de satisfacţie
b. reprezintă panta unei curbe de indiferenţa
c. reprezintă cantitatea dintr-un bun economic la care consumatorul este dispus să
renunţe în schimbul procurării unei cantităţi suplimentare dintr-un alt bun, astfel încât
să fie posibilă menţinerea aceluiaşi nivel de satisfacţie
d. toate cele de mai sus.
Relaţia de preferinţă este:
a. relaţia ce ordonează două seturi distincte de consum conform intensităţii

nevoii resimţite de consumator
b. o relatie intre consumatori pe piata factorilor de productie
c. polivalenta si biunivoca
d. de indiferenta.
Utilitatea, ca si concept economic, este:
a. modalitatea de a descrie preferinţele consumatorului

b. sensul de miscare a restrictiilor bugetare
c. o forma de cheltuiala
d. capacitatea consumatorilor de a consuma.
Funcţia de utilitate, prin definitie:
a. constituie modul de alocare a unui număr mai mare sau mai mic pentru fiecare
set de consum, astfel încât pentru seturile cele mai preferate în consum să se
aloce numere mai mari decât seturilor mai puţin preferate
b. reprezinta modul de alocare a utilitatii corepunzator ierarhiei preferintelor
consumatorului
c. asigura masurarea exacta a satisfactiei resimtite prin producerea unui bun
d. o functie matematică.
Utilitatea cardinală este:
a. utilitatea ce se pretează la o măsurare directă, privind un anumit număr de utilităţi

de utilitate pentru consumul unui bun sau serviciu
b. satisfactia globala resimtita de un producator eficient
c. sporul total de utilitate generat de modificarea cantitativă a consumului unui bun, în
condiţiile în care consumul celuilalt bun rămâne constant.
d. identică cu cea ordinală.
Utilitatea ordinală este:
a. tipul de utilitate care permite o anumită ierarhizare a preferinţelor de consum la

nivelul unui consumator
b. satisfacţia globală resimţită de consumator în urma consumării întregii cantităţi
dintr-un bun/serviciu.
c. sporul total de utilitate generat de modificarea cantitativă a consumului unui bun, în
condiţiile în care consumul celuilalt bun rămâne constant.
d. o marime ce nu se poate preciza.
Utilitatea marginală (UM) se defineşte ca:
a. sporul total de utilitate generat de modificarea cantitativă a consumului unui bun, în

condiţiile în care consumul celuilalt bun rămâne constant
b. satisfactia globala resimtita de un producator eficient
c. sporul de satisfactie adus de ultima doza consumata dintr-un bun
d. utilitatea totala din care se scade venitul consumatorului
Optimul consumatorului desemnează:
a. cea mai bună structură a consumului pe care o persoană o poate realiza în condiţii
de preţ şi de venit date (astfel încât să-şi maximizeze satisfacţia / utilitatea)
b. alegerea de consum care epuizează venitul consumatorului
c. alegerea posibilă în conditiile prețurilor de pe piață
d. grafic, punctul de tangenta dintre dreapta bugetului și curba de indiferență
Aplicaţie rezolvată....
Funcţia de utilitate ce descrie preferinţele unui consumator este de

forma:
Venitul disponibil pentru achiziţionarea celor două bunuri este de

400 u.m., iar preţurile unitare sunt de 4 u.m. şi 10 u.m.
Să se determine:
• cantităţile optime consumate din x şi y;

• rata marginală de substituţie între bunurile x şi y, în condiţiile de
echilibru ale consumatorului.
Rezolvare....
Ecuaţia bugetară:
Condiţia de optim:
UMx = y
UMy = x Sistemul de două ecuaţii cu două necunoscute va fi de forma:
Setul optim de consum va fi (50,20).

Grafic, soluţia problemei se prezintă astfel:
Aplicatie
Determinaţi funcţia cererii ce corespunde următoarei funcţii de utilita-te:

U(x1 , x 2 )  x1  x 22 , considerând că preţurile celor două bunuri sunt p1 şi
p2 şi venitul consumatorului este m.
22
Sistemul de ecuaţii ce defineşte condiţiile de optim este de forma:
în care:
23
...continuare rezolvare
24
deci funcţiile cererii de bunuri sunt:
25
ALEGEREA OPTIMĂ DE CONSUM ŞI
DETERMINAREA CERERII DE BUNURI
Cererea de bunuri și factorii săi de influența

Conceptul de cerere
Def: Relaţia dintre cantitatea ce se doreşte a fi

consumată dintr-un bun şi preţul unitar al acestuia
• Cantitatea cerută depinde semnificativ de:

- dorinţele consumatorilor (înclinaţia spre
achiziţia anumitor bunuri, gusturi etc.)
- repartiţia veniturilor la nivelul societăţii
- mărimea populaţiei şi cea a puterii de
cumpărare a acesteia.
Funcţia cererii de bunuri
• Funcţia ce descrie dependenţa dintre cantităţile cerute

de bunuri şi diferitele niveluri ale preţurilor sau ale
• Funcţiile cererii de bunuri 1, respectiv 2, sunt:
• Fiecărui set de preţuri şi venit îi corespunde o combinaţie

diferită de bunuri ce constituie, în acelaşi timp, alegerea
optimă a consumatorului.
Factorii ce influenteaza cererea de bunuri
Modificarea venitului
consumatorului Modificarea preţului bunurilor
• Se pune problema, în acest • Se pune problema, în acest
caz, a determinării diferenţei caz, a determinării diferenţei
dintre alegerea optimă a dintre alegerea optimă a
consumatorului la un nivel al consumatorului la un nivel al
venitului său faţă de altul preţului unui bun faţă de altul
• Considerând preţurile • Considerând venitul

bunurilor constante, când consumatorului constant, când
venitul se modifică va avea preţul unui bun se modifică va
loc, din punct de vedere avea loc, din punct de vedere
grafic, o deplasare a dreptei grafic, o deplasare a dreptei
bugetului (păstrându-şi panta bugetului (cu schimbarea
neschimbată) pantei acesteia)
Modificări induse de
schimbarea venitului
consumatorului
• Bunuri normale - sunt
cele a căror cerere evoluează
în acelaşi sens cu venitul
consumatorului
• dacă x1 este un bun normal:
x1/m > 0
• Bunuri inferioare - sunt

cele a căror cerere evoluează
în sens invers evoluţiei
• dacă x1 este un bun inferior:
x1/m < 0
Categorii de bunuri normale
În viaţa reală, dinamica cererii de bunuri nu se identifică
întotdeauna cu dinamica venitului consumatorului,
existând, din acest punct de vedere două categorii de
bunuri:
• bunuri de lux - dinamica cererii acestora depăşeşte

dinamica venitului consumatorului:
%x1/%m > 1
• bunuri de strictă necesitate - dinamica venitului

consumatorului depăşeşte dinamica cererii acestora:
%x1/%m < 1
Curbe ce descriu relatia
venit-cerere
• curba nivelului de trai
- construcţia ei presupune
unirea tuturor seturilor de
consum corespunzătoare
alegerii optime în condiţiile
diferitelor niveluri ale
venitului
• curba lui Engel

- construcţia ei presupune unirea
tuturor consumurilor optime ale
unui bun, pentru fiecare nivel al
Modificari induse de
schimbarea preţurilor
bunurilor
• bunuri obişnuite (ordinare)
- a căror cerere evoluează în sens
opus evoluţiei preţului lor
• dacă x1 este bun obişnuit:

x1/p1 < 0
• bunuri Giffen
- a căror cerere evoluează în
acelaşi sens cu evoluţia preţului
acestora
• dacă x1 este un bun Giffen:

x1/p1 > 0
Curbe ce descriu relatia
preţ - cerere
• curba preţ-consum
- construcţia ei presupune
unirea tuturor punctelor de
optim ce reprezintă seturi de
consum ce vor fi cerute la diferite
preţuri ale unui bun
• curba cererii
- construcţia ei presupune ca,
pentru fiecare nivel al preţului
bunului, să se reprezinte nivelul
optim al consumului acestuia
Grile de autoevaluare
Noţiunea de cerere vizează, în substanţa sa:
a) relaţia dintre cantitatea ce se doreşte a fi consumată dintr-un bun şi preţul unitar
al acestuia
b) cantitatea ce se produce la un anumit nivel al venitului consumatorulu
c) cat trebuie sa fie venitul unui consumator
d) relatia dintre pretul unui bun si venitul marginal al producătorilor
e) a+c.
Relația de substituibilitate dintre două bunuri este dovedită de faptul că:

a) atunci când prețul ambelor crește, scade nivelul de trai
b) atunci când prețul unuia crește, crește cantitatea cerută (consumată) din celălalt
bun
c) atunci când prețul unuia scade, scade cantitatea cerută (consumată) din celălalt
bun
d) bunurile sunt complementare
e) niciun răspuns nu este corect.
Bunurile Giffen:
a) cererea lor evoluează în acelaşi sens cu evoluţia preţului acestora
b) cererea lor evoluează în sens opus evoluţiei preţului lor
c) dinamica venitului consumatorului depăşeşte dinamica cererii acestora
d) cererea lor evoluează în sens invers evoluţiei venitului consumatorulrui
e) c+d.
Bunurile de lux (superioare):

a) cererea lor evoluează în acelaşi sens cu evoluţia preţului bunurilor de strictă
necesitate
b) cererea lor evoluează în sens opus evoluţiei bugetului de stat
c) dinamica cererii acestora depăşeşte dinamica venitului consumatorului
Bunurile normale:
a) cererea lor evoluează în acelaşi sens cu evoluţia preţului acestora
b) cererea lor evoluează în sens opus evoluţiei preţului lor
c) dinamica venitului consumatorului depăşeşte dinamica cererii acestora
d) cererea lor evoluează în sens invers evoluţiei venitului consumatorului
e) cererea lor evoluează în același sens ca și venitului consumatorului.
Bunurile inferioare:
a) cererea lor evoluează în acelaşi sens cu evoluţia preţului bunurilor de strictă
necesitate
b) cererea lor evoluează în sens opus evoluţiei bugetului de stat
c) dinamica cererii acestora depăşeşte dinamica venitului consumatorului
Aplicatii ale modelului alegerii optime de consum:
1. determinarea cererii brute si nete de bunuri
2. alegerea intertemporala
abordare grafică
abordare analitică
Definirea cererii brute și nete de bunuri
Să presupunem că utilizatorul porneşte, în consumul său, de la o

dotare iniţială cu bunuri, notată simbolic:
(d1,d2)
în care : d1 - dotarea iniţială din bunul 1
d2 - dotarea iniţială din bunul 2
Cererea brută - cantitatea totală consumată dintr-un bun.

Cererea netă - diferenţa dintre cererea brută şi dotarea iniţială cu
bunuri a consumatorului
Deci: (x1,x2) - cererea brută

(x1 - d1, x2 - d2) - cererea netă
Definirea cererii brute și nete de bunuri
Ecuaţia bugetară pentru cazul existenţei dotării iniţiale cu bunuri:

p1x1 + p2x2 = p1d1 + p2d2
sau
p1(x1 - d1) + p2(x2 - d2) = 0
• Dacă totalul cantităţii consumate dintr-un bun depăşeşte dotarea

iniţială cu bunul respectiv - consumatorul este un cumpărător net
al bunului respectiv, determinând cerere netă pentru acesta
• Dacă, însă, dotarea iniţială depăşeşte consumul total al unui bun,

consumatorul este un vânzător net al bunului respectiv,
determinând oferta netă pentru acesta.
cumpărător net vs. vânzător net
modificarea cantitativă a dotării
iniţiale cu bunuri
Dacă dotarea iniţială creşte,

p1d'1 + p2d'2 > p1d1 + p2d2
venitul ce poate fi obţinut de

consumator prin comercializarea
acesteia sporeşte, situaţia
consumatorului îmbunătăţindu-se prin
lărgirea posibilităţilor sale de consum
• cererea pentru fiecare bun va

evolua crescător sau descrescător,
după cum bunul respectiv este
normal sau inferior
Modificarea prețurilor de piață ale bunurilor
situația vânzătorului net situația cumpărătorului net
preţul bunului 1 scade =>dreapta dacă preţul bunului scade, nu se
bugetului se aplatizează, rotindu-se poate afirma cu certitudine dacă
în jurul setului (d1,d2), deoarece acesta va utiliza mai mult sau mai
dotarea iniţială este întotdeauna puţin din bunul respectiv, dar sigur el
disponibilă nu-şi va schimba calitatea de
cumpărător
• dacă consumatorul decide să-şi
păstreze calitatea de vânzător,
starea sa se va înrăutăţi, noua sa • el va acţiona pe porţiunea de pe
opţiune aflându-se în cadrul noua dreaptă a bugetului numai
vechiului set bugetar spre dreapta faţă de setul dotării
iniţiale, îmbunătăţindu-şi astfel
• dacă, însă, decide să cumpere, în situaţia.
loc să vândă, este dificil de
prevăzut în ce sens va evolua
situaţia sa
Influența modificării prețului asupra comportamentului
consumatorului
Cererea brută reprezintă:
a. cantitatea totală consumată dintr-un anumit bun
b. suma veniturilor tuturor consumatorilor
c. diferenta dintre cerere si ofertă
d. toate răspunsurile de mai sus sunt corecte.
Cererea netă reprezintă :

a. cantitatea totală consumată dintr-un anumit bun
b. diferenţa dintre cererea brută şi dotarea iniţială cu bunuri a consumatorului
c. suma dintre cererea brută și dotarea ințială cu bunuri a consumatorului
d. ofertă netă.
Oferta netă reprezintă:

a. diferenţa dintre cererea brută şi dotarea iniţială cu bunuri a consumatorului
b. suma dintre cererea bruta si dotarea intiala cu bunuri a consumatorului
c. cererea netă negativă
d. cererea totală de bunuri pe o piață dată.
Cumpărătorul net:
a. descrie situaţia în care cantitatea consumată dintr-un bun
depăşeşte dotarea iniţială a bunului respectiv
b. este purtătorul cererii nete pozitive
c. reprezintă cazul în care pentru consumator, dotarea iniţială
depăşeşte consumul total al bunului
d. este doar un caz ideal.
Vânzătorul net :
a. reprezintă cazul în care pentru consumator, dotarea iniţială
depăşeşte consumul total al bunului
b. este in situația de a consuma mai mult decât produce
c. este purtătorul cererii nete pozitive
d. este purtătorul cererii nete negative
Aplicații
1. Funcţia de utilitate ce descrie preferinţele unui

consumator este de forma:
Dacă preţurile bunurilor sunt p1 = 1 şi p2 = 2, iar dotarea

iniţială cu bunuri a consumatorului este de 100 unităţi din
bunul 1 şi 200 unităţi din bunul 2, să se determine cererea
brută şi netă de bunuri a consumatorului şi calitatea pe care o
are acesta pe fiecare piaţă.
Rezolvare:
Rezolvare:
Consumatorul este un cumpărător net pe piaţa

bunului 1 şi este vânzător net pe piaţa bunului 2.
Aplicatii ale modelului alegerii optime de consum:
1. determinarea cererii brute si nete de bunuri
2. alegerea intertemporala
abordare grafică
abordare analitică
MODELUL OPŢIUNII DE CONSUM ÎN TIMP – ALEGEREA
INTERTEMPORALĂ
a. se analizează consumul unui bun în două perioade distincte, preţul
consumului în ambele perioade fiind egal cu unitatea, deoarece ambele
consumuri sunt exprimate valoric (c1, c2 - consumurile în perioada 1,
respectiv 2, p1=p2=1)
b. veniturile consumatorului în fiecare din cele două perioade de timp se

cunosc şi sunt simbolic notate cu: m1 - venitul în prima perioadă; m2 - venitul
în a doua perioadă
c. presupunem, iniţial, că singura modalitate de a transfera banii dintr-o

perioadă în alta este aceea de a-i economisi fără a încasa dobândă (r=0, unde
r este rata nominală a dobânzii practicate în economie)
d. se presupune, de asemenea, că utilizatorul nu poate lua bani cu împrumut

în prima perioadă, deci poate cheltui maximum venitul m1 al primei perioade.
ALEGEREA INTERTEMPORALĂ
Ecuaţia bugetară va fi de forma:
c1 + c2 = m1 + m2
Dreapta bugetului şi setul bugetar

sunt prezentate în figura
alăturată
Aşa cum rezultă şi din figură, cu

cât se consumă mai puţin în
prima perioadă, cu atât se va
putea consuma mai mult în a
3
doua perioadă.
e. presupunem acum că persoana poate da sau lua cu împrumut sume de bani,
la o rată nominală a dobânzii r0.
I. dacă persoana economiseşte în prima perioadă c1<m1, consumul
viitor va fi:
c2 = m2 + (m1 - c1) + r(m1 - c1) = m2 + (1+ r)(m1 - c1)
deci ecuţia bugetară va fi de forma:
c1(1+ r) + c2 = m1(1+ r) + m2
II. dacă persoana ia cu împrumut bani în prima perioadă c1>m1,

consumul viitor va fi:
c2 = m2 - r(c1 - m1) = m2 + (1+ r)(m1 - c1)
deci ecuaţia bugetară va fi de forma:
c1(1+ r) + c2 = m1(1+ r) + m2
În prima situaţie, consumatorul are calitatea de creditor, iar în cea de-a

doua, de debitor. 4
Ecuaţia bugetară ce derivă din restricţiile monetare ale consumatorului
în timp se poate exprima în două forme, în funcţie de momentul de
referinţă utilizat:
a. în termenii valorii viitoare a inzestrarii monetare si a consumurilor:

c1(1+ r) + c2 = m1(1+ r) + m2
b. în termenii valorii prezente a inzestrarii monetare si a consumurilor:
Valoarea prezentă a unei dotări (înzestrări) monetare în două perioade

este suma de bani în perioada I care ar genera acelaşi set bugetar ca şi
dotarea respectivă în perioada a II-a.
DREAPTA BUGETULUI IN MODELUL ALEGERII INTERTEMPORALE
• valoarea prezentă este chiar

intersecţia cu abscisa, cea
care măsoară consumul
maxim posibil al primei
perioade
• intersecţia cu ordonata a
dreptei bugetului,
determinată de ecuaţia
bugetară (în oricare din cele
două forme ale sale)
reprezintă dotarea monetară
în termenii valorii viitoare.
ALEGEREA OPTIMĂ IN MODELUL DE CONSUM IN TIMP
• dacă setul alegerii

optime în timp (c1*, c2*)
se află, pe dreapta
bugetului, în partea
dreaptă faţă de setul
dotării monetare în cele
două perioade,
consumatorul este
debitor
• dacă setul de optim este

la stânga punctului
corespunzător dotării
monetare, consumatorul
se comportă ca un
creditor
Influența ratei dobânzii asupra comportamentului
consumatorului
Consumatorul va alege între a fi debitor sau creditor, funcţie de
evoluţia ratei nominale a dobânzii, depinzând însă şi de calitatea pe
care a avut-o iniţial.
• dacă rata nominală a dobânzii creşte, în situaţia în care

consumatorul era creditor iniţial, el va decide să rămână creditor în
continuare, îmbunătăţindu-şi astfel situaţia
• dacă rata dobânzii scade, iar calitatea iniţială a consumatorului era

de debitor, el va dori să-şi păstreze această calitate, situaţia lui
îmbunătăţindu-se
• în situaţia creşterii ratei dobânzii, păstrarea calităţii de debitor va duce la

înrăutăţirea situaţiei consumatorului, gradul lui de satisfacţie diminuându-
se
Cererea agregată
Elasticitatea cererii și influența acesteia

asupra venitului obținut de producători
Determinarea cererii agregate
Determinarea cererii totale (agregate) la nivelul întregii pieţe a unui bun
presupune însumarea cererilor individuale pentru bunul respectiv.
Astfel, dacă:
X1i p1 , p2 , mi  - reprezintă funcţia cererii consumatorului i pentru bunul 1

X i2 p1 , p 2 , m i  - reprezintă funcţia cererii consumatorului i pentru bunul 2
în care : i = 1,n
cererea agregată pentru bunul 1 va fi:
n
X p1 , p 2 , m1 ,  , m n    X1i p1 , p 2 , m i 
1
i
i 1
iar pentru bunul al doilea va fi:

n
X i2 p1 , p 2 , m1 ,  , m n    X i2 p1 , p 2 , m i 
i 1
Cererea agregată
• fiecare cerere individuală depinde de preţurile bunurilor şi de venitul
consumatorului => deci şi cererea totală (agregată) va depinde atât de preţuri cât
şi de distribuţia veniturilor consumatorilor
• pentru simplificarea modelului cererii agregate, frecvent se consideră un

consumator reprezentativ ce dispune de un venit egal cu suma veniturilor tuturor
consumatorilor
• și în cazul cererii agregate, putem determina atât forma directă Q(p), cât şi inversă
P(Q) a funcţiei cererii
• curba inversă a cererii agregate P(Q) măsoară cât trebuie să fie preţul bunului
astfel încât acesta să fie cerut pe piaţă
• din punct de vedere geometric, cererea agregată se determină însumând pe

orizontală cantităţile dintr-un bun cerute individual de către fiecare consumator
Elasticitatea cererii si influenta acesteia asupra venitului
obtinut de producători
Elasticitatea cererii:
• exprimă sensibilitatea cererii la modificarea preţului sau a altei

condiţii a cererii
• se măsoară cu ajutorul coeficientului de elasticitate, care arată

procentul, proportia modificării cererii în raport cu factorii săi de
influenţă
• coeficientul de elasticitate a cererii funcţie de preţ este dat de

raportul dintre procentul modificării cantităţii cerute şi procentul
schimbării preţului
Coeficientul de elasticitate - Tipuri de cerere
În funcţie de mărimea coeficientului de elasticitate cerere la preţ, se disting

următoarele categorii de cerere :
 cerere elastică pentru  >1;
 cerere inelastică pentru  < 1 ;
 cerere unitară pentru  = 1;
 cerere perfect elastică pentru    ;
 cerere perfect inelastică pentru  = o.
De exemplu, considerând forma directă a funcţiei liniare a cererii:
q(p) = a - bp (panta = -b)
cum:
p dq p dq  pb
   , iar dq/dp = -b, înseamnă că:    
q dp q dp a  bp
Dacă:
p  0   0
q  0   
bp a
  1   1   bp  a  bp   2bp  a  p 
a  bp 2b
Situaţia este prezentată grafic,
evidenţiindu-se porţiunile pe
care cererea este elastică, cu
elasticitate unitară sau
inelastică.
Elasticitatea cererii unui bun

depinde de cât de apropiaţi
substituenţi are ca şi
concurenţi:
• cerere foarte elastică

prezintă bunurile cu foarte
mulţi substituenţi
• cerere foarte inelastică

prezintă bunurile cu puţini
substituenţi.
Factori ce influenţează • cu cât ponderea cheltuielilor pentru
elasticitatea cererii cumpărarea unui bun sau categorie de bunuri
este mai ridicată, cu atât coeficientul de
1. ponderea venitului elasticitate al cererii la preţ este mai mare şi
invers, în situaţia în care celelalte condiţii
cheltuit pentru un
rămân constante
anumit bun în bugetul
total al unei familii
• între gradul de substituire a bunurilor şi
elasticitatea cererii la preţ există o relaţie
2. Gradul de substituire a pozitivă
bunurilor
• pentru bunurile de lux, nivelul coeficientului de
elasticitate a cererii în funcţie de preţul
3. Gradul necesităţii în acestora este mai mare decât al celui pentru
consum bunurile de strictă necesitate
• între perioada de timp de la schimbarea

4. Perioada de timp de la preţului unui anumit bun şi mărimea
modificarea preţului coeficientului elasticităţii cererii la preţ există o
relaţie directă, pozitivă
Relația dintre elasticitatea cererii și evoluția venitului
producătorilor
• Venitul obţinut de producător este dat de produsul dintre cantitatea
vândută şi preţul practicat.
Se poate analiza cum evoluează venitul odată cu modificarea preţului,

aceasta depinzând de cât de elastică este cererea în raport cu preţul.
V = pq
în care: V - venitul obţinut de producător;

p - preţul bunului produs;
q - cantitatea cerută (deci vândută)
dacă: p  q  V?
Răspunsul depinde de gradul de elasticitate a cererii, măsurat prin

coeficientul de elasticitate.
Relația dintre elasticitatea cererii și evoluția venitului producătorilor
Considerând că:
- preţul se modifică cu Δp, devenind p+Δp;

-cantitatea vândută se modifică cu Δq, devenind q+Δq;
=> noul venit obţinut de producător va fi:
V' = (p+Δp)(q+Δq) = pq +pΔq + qΔp + ΔqΔp
deci variaţia totală a venitului:

ΔV = V'-V = pΔq + qΔp + ΔqΔp
Pentru valori foarte mici ale lui Δp şi Δq, produsul acestor modificări poate fi
neglijat, astfel încât variaţia totală a venitului va fi dată de relaţia:
ΔV = V'-V = pΔq + qΔp
Relația dintre elasticitatea cererii și evoluția venitului producătorilor
Variaţia venitului producătorului în raport cu modificarea preţului bunului poate fi

măsurată cu ajutorul formulei:
V q
 p  q
p p
p dq V  p q 
şi cum:    , rezultă că:  q     1  q 1   
q dp p  q p 
Se observă că variaţia venitului este de acelaşi sens cu variaţia preţului (venitul

producatorului creşte sau scade când preţul creşte sau scade) numai în cazul în care
cererea este inelastică (   1 ).
În cazul unei cereri elastice a bunului respectiv (   1 ) venitul producătorului se

modifică în sens invers modificării preţului bunului.
Aplicații - I
2. Funcţia cererii unui bun este dată de relaţia: q(p)  200  6p . Care va
fi valoarea coeficientului de elasticitate al cererii la preţ, pentru p = 4 u.m.
Rezolvare:
q p
c / p  
p q
q dq
  b
p dp
 pb 46 24
c / p   
q ( p) 200  6  4 176
3
c / p    0,136    1  bunul are cerere inelastică.
22
Aplicații - II
1. Cererea agregată (totală) reprezintă:
a. suma cererilor individuale pentru un anumit bun la nivelul întregii pieţe
b. diferenta dintre cererea neta si dotarea initiala
c. produsul dintre cererile individuale pentru un anumit bun
d. suma cuvenita producatorilor oligopolisti
2. Funcţia inversă a cererii agregate, respectiv p(x):

a. nu se poate determina intotdeauna
b. măsoară cât trebuie să fie preţul bunului, astfel încât el să fie cerut pe piaţă
c. masoara rata marginala de substitutie a oricărui consumator dispus să cumpere
bunul respectiv
d. este determinata de nivelul asteptarilor producatorilor si consumatorilor
3. Elasticitatea cererii reprezintă:

a. modificarea preturilor bunurilor de consum
b. sensibilitatea cererii la variatia preturilor sau a venitului
c. modul în care cererea răspunde la modificările factorilor de influenţă (preţ, venit)
d. suma cererilor individuale pentru un anumit bun.
Aplicații - III
4. Coeficientul de elasticitate a cererii la preţ:
a. masoara rata marginala de substitutie a bunurilor in consum
b. reprezinta un indicator important pentru orientarea producatorilor
c. reprezintă raportul dintre modificarea procentuală a cererii şi procentul modificării
preţului
d. masoara inclinatia marginala spre economii a producatorilor de bunuri
5. Venitul producătorului reprezintă:

a. diferenta dintre profit si cheltuieli
b. produsul dintre cantitatea vândută şi preţul practicat pe piata
c. suma incasata din comercializarea bunurilor si serviciilor pe piata
d. obiectivul unic al consumatorilor
6. Venitul marginal reprezintă:

a. costul total al factorilor de productie
b. suma dintre venitul mediu si costul marginal al unei firme
c. sporul de venit obţinut ca urmare a producerii unei unităţi suplimentare dintr-un bun
d. valoarea nominală a salariului
Teoria producătorului
1. Conceptele cheie
Probleme principale dezbătute
Primul pas în abordarea teoriei comportamentului firmelor:

 studierea combinaţiilor productive
 deciziile firmelor privind oferta de piaţă precum şi

cererea de factori de producţie depind de restricţiile tehnologice
 natura tehnologiei utilizate de fiecare firmă

presupune existenţa numai a anumitor moduri de combinare a factorilor de
producţie în procesul productiv pentru a obţine produsul final.
Abordare comparativă
Teoria consumatorului Teoria producătorului
consumatorul combină bunuri în firmele combină factori de
consum pentru a produce utilitate producţie (muncă, pământ,
(satisfacţie personală) capital) pentru a produce bunuri
preferinţele consumatorului – tehnologia de combinare a

funcția de utilitate factorilor de producție – funcția
de producție
Tendința consumatorilor de a-şi Tendința firmelor de minimizare a

maximiza utilitatea, pentru fiecare cheltuielilor cu factorii de
nivel al cheltuielilor ocazionate de producţie, pentru orice nivel al
procurarea bunurilor în consum producţiei finale
teoria alegerii optime de consum teoria producătorului (a firmei)

pentru determinarea cererii pentru a determina oferta de
individuale și agregate de bunuri bunuri şi cererea de factori de
producţie.
Probleme principale dezbătute
1. Tehnologie, producţie, costuri;
2. Produs total, produs marginal, productivitate medie;
3. Randamentul de scară pe termen lung;
4. Maximizarea profitului pe termen scurt şi lung;
5. Minimizarea costurilor:
• analiza funcţiilor costului şi randamentele de scară;
Concepte cheie
• Activitatea de producţie reprezintă relaţia tehnologică între

nivelurile produsului final şi ale factorilor de producţie, în cadrul
căreia factorii de producţie se combină în diferite proporţii.
• Setul de producţie reprezintă ansamblul combinaţiilor intrări - ieşiri,

posibile din punct de vedere tehnologic.
• Funcţia de producţie defineşte nivelul maxim al cantităţii de produs

final posibil a fi obţinut în condiţiile tehnologice date: y = f(x1,x2).
• Combinaţiile tehnologice de factori de productie la nivel de firmă

sunt reprezentate grafic prin izocuante.
izocuantele
Concepte cheie
Productivitatea medie a factorului de producţie variabil reprezintă
raportul dintre produsul total realizat (y) şi cantitatea totală consumată
din factorul de producţie respectiv (xi).
Produsul marginal sau productivitatea marginală al/a factorului de

producţie reprezintă sporul produsului final rezultat prin creşterea
cantităţii utilizate din acel factor, în condiţiile în care consumul celorlalţi
factori de producţie rămâne neschimbat
Concepte cheie
Rata tehnică de substituţie a factorilor de producţie (RTS)

reprezintă raportul în care se substituie factorii de producţie, în
condiţiile menţinerii constante a producţiei.
RTS = -(PM1/PM2)
ea măsoară și panta izocuantei
Randamentul de scară reprezintă o modalitate de a caracteriza

evoluţia producţiei totale a unei firme în condiţiile modificării
simultane şi cu aceeaşi mărime a cantităţii de factor de producţie
utilizat.
Randamentul de scară
Pentru orice valoare a multiplicatorului consumului de
factori de producţie (t), () t >1:
• dacă f(tx1,tx2) = tf(x1,x2), atunci f(x1,x2) prezintă

randament de scară constant
• dacă f(tx1,tx2) > tf(x1,x2), atunci f(x1,x2) prezintă

randament de scară crescător
• dacă f(tx1,tx2) < tf(x1,x2), atunci f(x1,x2) prezintă

randament de scară descrescător
Aplicație
1. Tehnologia unei firme este descrisă de funcţia de producţie:

f x 1 , x 2   x 1x 2 . Se cere:
a. să se reprezinte grafic isocuanta corespunzătoare unei pro-

ducţii de 4 unităţi;
b. ce tip de randament de scară caracterizează tehnologia
firmei?
c. determinaţi produsul marginal al factorului de producţie 1 şi
analizaţi evoluţia acestuia în raport cu cantitatea consumată
din respectivul factor de producţie.
Aplicație
Rezolvare:
a.
y  f x 1 , x 2   x 1  x 2
y  4  4  x 1  x 2  16  x 1  x 2
Aplicație
b.
1 1 1 1 1 1
f tx 1 , tx 2   t2  x 12 t2  x 22  t  x 12  x 22

f  x1 , x 2 
f tx 1 , tx 2   t  f x 1 , x 2 , t
n = 1  tehnologia lucrează cu un randament constant.
c.
df x1 , x 2  1
1 1
 1 x2
PM1    x1 2  x 22 
dx1 2 2 x1
Autoevaluare - grile
Funcţia de producţie:
a. defineşte nivelul maxim al cantităţii de produs final posibil a fi obţinut în
condiţiile tehnologice date
b. in cazul utilizarii a doi factori de productie este de forma: y = f(x)
c. reprezintă raportul dintre modificarea procentuală a produsului final şi
modificarea procentuală a consumului din factorul de producţie
d. este specifică modelului alegerii optime în consum
Randamentul de scară:
a. reprezintă o modalitate de a caracteriza evoluţia producţiei totale a unei
firme în condiţiile modificării simultane şi cu aceeaşi mărime a cantităţii de
factor de producţie utilizat
b. reprezintă raportul în care se substituie factorii de producţie, în condiţiile
menţinerii constante a producţiei.
c. reprezintă raportul dintre produsul total realizat prin consumul acestuia (y) şi
cantitatea totală consumată din factorul de producţie respectiv (x)
d. se mai numeşte şi randament global al facorilor de producţie
Productivitatea medie a factorului de producţie variabil:
a. este măsura productivităţii marginale a consumului unui bun
b. reprezintă raportul în care se substituie factorii de producţie, în condiţiile
menţinerii constante a producţiei.
c. reprezintă raportul dintre produsul total realizat prin consumul acestuia (y) şi
cantitatea totală consumată din factorul de producţie respectiv (x)
d. defineşte nivelul maxim al cantităţii de produs final posibil a fi obţinut în
condiţiile tehnologice date
Produsul marginal sau productivitatea marginală al/a factorului de

producţie:
a. reprezintă raportul în care se substituie factorii de producţie, în condiţiile
menţinerii constante a producţiei
b. reprezintă sporul produsului final determinat de creşterea cantităţii utilizate
din acel factor, în condiţiile în care consumul celorlalţi factori de producţie
rămâne neschimbat
c. se determină doar in cazul tehnologiilor cu randament de scară crescător
d. nu se poate determina decât la nivelul intregului profit
Rata tehnică de substituţie a factorilor de producţie (RTS):
a. reprezintă raportul în care se substituie factorii de producţie, în

condiţiile menţinerii constante a producţiei
b. RTS = -(PM1 / PM2), unde PM1 si PM2 reprezintă productivitățile

marginale ale factorilor de producţie
c. reprezintă raportul dintre produsul total realizat prin consumul

acestuia (y) şi cantitatea totală consumată din factorul de producţie
respectiv (x)
d. se determină doar in cazul tehnologiilor cu randament de scară

crescător
2. Oferta și Problema maximizarii profitului

Oferta – concept și caracteristici
 Oferta sintetizează şi concretizează comportamentul şi opţiunile
întreprinzătorului:
 exprimă capacitatea de reacţie şi adaptare a întreprinzătorilor la

modificările şi exigenţele cererii
 la nivel individual, exprimă cantităţile dintr-un bun material sau

serviciu pe care o firmă sau un agent economic doreşte şi este capabilă să le
pună în vânzare la un moment dat şi la un anumit preţ al pieţei
 la nivel agregat (al pieţei unui produs / serviciu) obţine prin

agregarea într-o mărime sintetică a tuturor ofertelor individuale din acelaşi bun
material sau serviciu, exprimând cantităţile pe care piaţa le pune la dispoziţia
cumpărătorilor la un moment dat, la fiecare preţ în parte.
Oferta – concept și caracteristici
 În definirea ofertei se pleacă de la relaţia funcţională care există între
cantităţile de bunuri pe care vânzătorii le aduc pe piaţă şi preţurile acestora,
în condiţiile în care ceilalţi factori sunt consideraţi constanţi.
 Oferta se deosebeşte, în esenţa ei, de producţie:
 producţia este privită ca un rezultat al procesului de transformare

fizică a factorilor de producţie în bunuri, fiind legată de procesul propriu-zis de
producţie
 oferta este legată, prin excelenţă, de procesul de valorificare,

respectiv de piaţă
 între producţie şi ofertă există o diferenţă cantitativă, în sensul că

producţia care nu este destinată pieţei, nu afectează nivelul ofertei. În
consecinţă, oferta este cea care mediază legăturile între nevoia de consum,
exprimată prin cerere şi producţie.
Oferta – factorii cu acţiune directă :
Preţul pieţei – oferta de bunuri se află într-o strânsă dependenţă faţă de preţul pieţei,
fiind în anumite limite, sensibilă la variaţiile acestuia:
 la preţuri ridicate, vânzătorii sunt dispuşi să mărească oferta
 dacă preţul pieţei este mai scăzut decât cel la care întreprinzătorii
intenţionează să vândă marfa, ei preferă să retragă cantitatea de bunuri oferite,
stocându-le, în aşteptarea unor preţuri mai ridicate.
 Reacţia ofertei la modificarea preţului prezintă, uneori, abateri de la regula generală,

funcţie de caracteristicile bunurilor economice şi de posibilităţile practice de
modificare a volumului producţiei.
 Datorită interdependenţelor dintre producţie şi desfacerea diferitelor bunuri, oferta

unui bun economic reacţionează nu numai la modificarea preţului acestuia, ci şi la
variaţia preţului altor mărfuri:
 reducerea preţului la un bun substituibil măreşte oferta la înlocuitori, după

cum majorarea o reduce;
 în cazul bunurilor complementare, variaţia preţului la produsul de bază
modifică simultan şi în acelaşi sens oferta bunului complementar.
Costul de producţie – impactul costului de producţie asupra volumului ofertei este

diferit în timp:
 Pe termen scurt, decizia de ofertă se raportează la costul marginal:

 în situaţie de concurenţă liberă, când preţul pieţei nu poate fi
controlat de întreprinzători, aceştia decid să mărească oferta atât timp cât preţul este
superior costului marginal, deoarece nici un întreprinzător nu este interesat să producă
şi să vândă dacă preţul pieţei nu acoperă cheltuielile cu producţia suplimentară.
 Pe termen lung, decizia de ofertă se raportează la costul mediu, agenţii

economici, optând pentru cantităţile care pot fi obţinute cu cele mai mici costuri de
producţie.
 decizia de mărire a ofertei se menţine atât timp cât preţul pieţei
depăşeşte costul mediu, acesta reprezentând limita minimă acceptată de ofertanţi sau
nivelul critic al ofertei. Când preţul egalează costul mediu, profitul devine zero. Dacă
vânzările continuă la un preţ inferior costului mediu, firma înregistrează pierderi şi va
trebui să renunţe la activitatea respectivă.
Numărul şi dimensiunile firmelor care fabrică şi livrează acelaşi bun sau categorie de
bunuri influenţează direct volumul şi dinamica ofertei, condiţionând posibilităţile ei de
adaptare la variaţiile cererii, mai ales în cazul unei cereri elastice.
Anticipaţiile asupra preţului bunului, ale bunurilor complementare şi a celor

substituibile, preţul resurselor, constituie un alt factor direct care îşi pune amprenta
asupra evoluţiei ofertei.
Conjunctura economică – are un impact decisiv asupra ofertei printr-o serie de

procese şi fenomene economice : activitatea investiţională, ocuparea forţei de muncă,
evoluţia comerţului exterior, nivelul ratei dobânzii, costul resurselor, prelevările fiscale,
taxe, impozite, precum şi forţe imprevizibile de natura riscului şi incertitudinii.
 taxele şi subvenţiile practicate de către stat, în cazul anumitor bunuri, se
constituie ca factori care contribuie la încurajarea sau descurajarea ofertei de bunuri
asupra cărora se aplică.
Cererea de consum – dacă cererea este în creştere, agenţii economici sunt stimulaţi să
mărească oferta şi invers. Tendinţa de reducere a cererii devine un semnal pentru
ajustarea deciziei de ofertă. Când preţul pieţei nu se modifică, cererea influenţează
oferta în sensul creşterii sau al scăderii, în raport de gradul de saturaţie al acesteia.
Elasticitatea ofertei exprimă gradul modificării ofertei în funcţie de schimbarea

preţului sau a oricăreia din condiţiile ofertei. Elasticitatea poate fi evidenţiată
prin coeficientul de elasticitate :
Eo/p =
În funcţie de mărimea acestui coeficient se disting următoarele categorii de ofertă:

 pentru Eo/p > 1 , avem ofertă elastică;
 pentru Eo/p < 1, avem ofertă inelastică;
 pentru Eo/p = 1, avem ofertă unitară;
 pentru Eo/p = 0 , ofertă perfect inelastică;
 pentru Eo/p   ofertă perfect elastică.
Elasticitatea ofertei are o importanţă deosebită în luarea deciziilor, deoarece în funcţie de evoluţia
preţului de pe piaţa fiecărui bun, veniturile totale încasate de o firmă, depind atât de forma de
elasticitate a cererii, cât şi de posibilitatea de adaptare a ofertei la această evoluţie.
Maximizarea profitului la nivel de firmă
Profitul firmei () reprezintă diferenţa dintre venituri şi

cheltuieli:
în care:
• (p1,...,pn) preţurile produselor finale (y1,...,yn);

• (1,...,n) preţurile de achiziţie ale factorilor de producţie
(x1,...,xn)
Condițiile maximizării profitului la nivelul unei firme
- pe termen scurt
Problema maximizării profitului unei firme pe termen
scurt (considerând că unul din factorii de producţie
utilizaţi este fix (x2=ct.)), funcţia de producţie ce descrie
tehnologia firmei este f(x1,x2), iar preţurile de achiziţie de
pe piaţă ale factorilor de producţie sunt 1 şi 2, preţul
produsului final fiind p, va fi formulată astfel:
în care:
- cantitatea fixă consumată din factorul
de producţie x2
Condițiile maximizării profitului la nivelul unei firme
Condiţia de optim ce determină cantitatea din factorul de

producţie x1 ce trebuie consumată pentru obţinerea profitului
maxim, se va obţine anulând prima derivată a funcţiei profitului
mai sus menţionată:
deci: p x PM1 = ω1
=> valoarea productivităţii marginale a factorului de producţie x1

trebuie să egaleze valoarea preţului de achiziţie a acestuia
Problema maximizării profitului – abordare grafică
Dacă din funcţia generală a profitului:
se deduce cantitatea de produs final y ca o funcţie de x1:
Această ecuaţie descrie o întreagă familie de drepte de pantă

1/p, numite drepte ale izoprofitului.
• Cu cât dreptele izoprofitului au intersecţia cu ordonata mai depărtată
faţă de origine, cu atât ele sunt asociate unor niveluri mai ridicate ale
profitului total al firmei
• Problema maximizării profitului firmei presupune găsirea punctului în

care, tehnologic, producţia este posibilă, iar profitul asociat este cel mai
mare.
=> punctul A din fig.6.7, adică punctul de tangenţă dintre dreapta
izoprofitului şi graficul funcţiei de producţie.
• Condiţia de tangenţă impune egalitatea dintre panta dreptei

izoprofitului (1/p) şi panta tangentei la graficul funcţiei în punctul de
optim, adică exact valoarea productivităţii marginale a factorului de
producţie (PM1):
=> se ajunge deci la aceeasi concluzie: p ₓ PM1 = ω1

Problema maximizării profitului – termen lung
Pe termen lung, în condiţiile în care toţi factorii de producţie
variază, problema maximizării profitului presupune
determinarea funcţiilor cererii de factori de producţie x1 şi x2.
Condiţiile de optim vor fi de forma:
iar funcţiile cererii de factori vor depinde atât de preţurile

de achiziţie ale acestora, cât și de preţul produsului final:
x1(1, 2, p)
x2(1, 2, p)
Problema maximizării profitului – termen lung
Funcţia inversă a cererii de factori (vezi fig.6.8) măsoară cât trebuie să fie preţul
factorului pentru ca o anumită cantitate din acel factor să fie cerută de către
producător.
1
pPM1(x1,x*2)
Fig. 6.8
x1
Profitul firmei:
a. este proporţional cu costul
b. reprezintă diferenţa dintre venituri şi cheltuieli
c. reprezintă suma veniturilor şi cheltuielilor firmei
d. nu se poate determina decât pentru firmele ce operează în condiţii de
concurenţă perfectă
Dreapta izoprofitului:
a. reprezintă totalitatea combinaţiilor intrări /ieşiri ce generează un anumit
nivel constant al profitului
b. se reprezintă pentru orice tehnologie
c. este generată de toate combinaţiile posibile de factori de producţie care
determină acelaşi nivel total al costului firmei
d. reprezintă raportul dintre valoarea costului total şi producţie
Cu cât dreptele izoprofitului au intersecţia cu ordonata mai
depărtată faţă de origine:
a. cu atât mai mult se modifică panta costului unitar

b. cu atât ele sunt asociate unor niveluri mai ridicate ale profitului total al firmei
c. cu atât mai puțin ele reprezintă elasticitatea cererii
d. niciun răspuns nu este corect.
Condiţia de optim ce determină cantitatea din factorul de producţie

variabil care trebuie consumată pentru obţinerea profitului maxim:
a. se determină doar pentru tehnologiile ce prezintă randament de scară
constant
b. presupune ca valoarea productivităţii marginale a factorului de producţie
trebuie să egaleze valoarea preţului de achiziţie a acestuia
c. este generată de toate combinaţiile posibile de factori de producţie care
d. reprezintă raportul dintre valoarea funcției totale şi producţie.
Aplicație
Funcţia de producţie a unei firme ce utilizează un singur factor de
producţie este de forma:
unde x reprezintă numărul de unităţi de factor de producţie consumate
Dacă preţul de vânzare al produsului final este de 100 u.m., iar preţul
de achiziţie al factorului de producţie este de 50 u.m., determinaţi:
a. forma funcţiei profitului;
b. cantitatea de factor de producţie (x) ce maximizează profitul

firmei şi în acest caz valoarea profitului (Pr) şi volumul produsului
final (y).
Aplicație – rezolvare (a)
Aplicație – rezolvare (b)
Condiţia de optim folosită pentru determinarea cantităţii de factor
de producţie ce maximizează profitul este:
1. Problema minimizării costurilor

2. Funcțiile costului la nivel de firmă
MINIMIZAREA COSTURILOR FIRMEI
Problema de optim în cazul minimizării costurilor se formulează
astfel:
a.î. f(x1,x2) = y
Rezolvarea acestei probleme de minim permite determinarea funcţiei

costurilor firmei: c(1, 2, y) - care măsoară costurile minime pentru
producerea a y unităţi de produs final în condiţii de preţuri 1 şi 2 ale
factorilor de producţie x1 şi x2.
Condiţia de optim se deduce pornind de la:

• restricţiile tehnologice (reprezentate grafic prin izocuante)
• restricțiile privind cheltuielile (reprezentate grafic prin izocosturi)
Izocosturile sunt dreptele generate de toate combinaţiile posibile de factori

de producţie ce determină un acelaşi nivel total al costului firmei
Dacă costul total (c) este suma cheltuielilor cu fiecare factor de producţie:
c= 1x1 + 2x2,
cantitatea posibil a fi consumată din x2 în condiţiile costului c va fi:
Această ecuaţie descrie o întreagă familie de drepte izocost ce au panta

negativă (1/2), iar intersecţia cu ordonata depinde de nivelul costului total al
firmei (c/2).
• Relaţia de optim se deduce analitic din condiţia de tangenţă dintre
izocuantă şi cea mai apropiată, de origine, dreaptă a izocostului, astfel:
panta izocuantei trebuie să egaleze panta izocostului în punctul de

optim
• Panta izocuantei este dată de rata tehnică de substituţie dintre factorii de

producţie (RTS), iar panta izocostului este dată de raportul dintre preţurile
de achiziţie ale factorilor de producţie, deci:
 aceasta este condiţia de optim pentru minimizarea costurilor firmei
 se determină x1(1,2,y) şi x2(1,2,y) ca funcții ale cererii de factori de

producție ce descriu alegerea producătorului în condiţiile minimizării
costului total pentru obţinerea unui anumit nivel al produsului final y.
Problema minimizării costurilor este formulată astfel:
a.î.
rezultând funcţiile cererii condiţionate :
şi funcţia costului:
Componentele costului total pot fi clasificate, după modul în care

variază odată cu volumul producției, în:
• Cost fix total – CF – nu depinde de volumul producției (y)

• Cost variabil total – CV(y) – variază odată cu volumul producției
Funcțiile costurilor la nivel de firmă
• Costul total al unei firme se determină ca sumă a costurilor variabile şi fixe
ale acesteia:
• costul unitar (mediu) se determină ca raport între valoarea costului total şi

volumul total al producţiei sau ca sumă a costului variabil unitar şi costului
fix unitar:
în care :
C(y) - costul total;
CV(y) - costul variabil total;
CF - costul fix total;
cu(y) - costul unitar (mediu);
y - volumul producţiei;
cvu(y) - costul variabil unitar;
cfu(y) - costul fix unitar.
Curbele costurilor la nivel de firmă
• alura curbei costului fix unitar este a unei curbe descrescătoare (fig.6.10.a)
• alura curbei costului variabil unitar este crescătoare (fig.6.10.b)
• curba costului unitar e atât crescătoare cât și descrescătoare (fig.6.10.c)
Costul marginal
• Prin definiţie, costul marginal măsoară sporul de cost generat de

producerea unei unităţi suplimentare de produs:
• Dacă se cunoaşte funcţia costurilor totale ale unei firme, funcţia

costului marginal va rezulta ca derivată a funcţiei costului total:
Curba costului marginal
Pe porţiunea descrescătoare a curbei

costului variabil mediu (unitar) fiecare nouă
unitate produsă are un cost marginal mai
mic decât costul variabil în acel punct
 pentru a determina costul mediu să

descrească se adaugă unităţi ce costă mai
puţin decât media.
Analog, pe porţiunea crescătoare a curbei

costului variabil mediu, fiecare unitate nou
produsă are asociat un cost marginal mai
mare decât costul variabil unitar:
• curba Cmarg trece prin punctele de
curba costului marginal trebuie să se minim atât al curbei costului variabil
găsească sub curba costului mediu, la unitar cât şi al curbei costului mediu
stânga punctului de minim al acesteia şi (unitar)
deasupra curbei costului mediu, la dreapta
punctului de minim al acesteia
Functiile costului si randamentele de scară
În cazul tehnologiilor ce prezintă randament de scară constant, costurile
totale ale firmei depind liniar de volumul producţiei finale a acesteia.
Astfel, presupunând că s-a rezolvat problema minimizării costului
pentru obţinerea unei unităţi de produs final c(1,2,1), cea mai ieftină
cale pentru a produce y unităţi de produs final va fi c1 ,  2 ,1  y , deci:
c1 ,  2 , y  c1 ,  2 ,1  y - în cazul randamentului de scară constant
 Costul unitar rămâne constant, indiferent de sensul

modificării producției (care va determina modificarea în același
sens și în aceeași măsură a costului total)
Functiile costului si randamentele de scară
• În cazul tehnologiilor cu randament de scară crescător,

costurile totale cresc în mai mică măsură decât produsul final
al firmei, deci, dacă firma decide, de exemplu, să producă de
două ori mai mult, va realiza acest lucru fără să-şi dubleze
costurile.
 costul unitar scade
• Dacă tehnologia unei firme prezintă randament de scară

descrescător, dinamica costurilor totale va depăşi dinamica
producţiei adică cheltuielile vor spori în măsură mai mare
decât creşterea producţiei.
 costul unitar crește

Aplicație - costuri
Funcţia costului total este dată de relaţia: C(y) = 2y2+10. Să se
determine analitic şi grafic toate tipurile de funcţii ale costurilor
la nivel de firmă.
Rezolvare:
- funcţia costului fix total: CF = 10

- funcţia costului variabil total: Cv(y) = 2y2
- costul fix (unitar) mediu: Cfu(y) = CF/y = 10/y
- costul variabil (unitar) mediu: Cvu(y) = Cv(y)/y = 2y
- costul (unitar) mediu : cu(y) = C(y)/y = cfu(y) + cvu(y) = 10/y + 2y
- costul marginal: Cmg(y) = dC(y)/dy = 4y
Aplicație – costuri - abordare grafică
Aplicație – costuri
Costul mediu (unitar):
a. nu se poate determina decât pentru firmele ce operează în condiţii de concurenţă

perfectă
b. reprezintă scopul central al oricărei firme
c. reprezintă raportul dintre valoarea costului total şi producţie
d. reprezintă suma costului variabil unitar şi a costului fix unitar
Izocosturile:
a. reprezintă raportul dintre valoarea costului total şi producţie

b. sunt drepte generate de toate combinaţiile posibile de factori de producţie care
c. reprezintă totalitatea combinaţiilor intrări /ieşiri ce generează un anumit nivel
constant al profitului
d. nu se pot determina decât pentru firmele ce operează în condiţii de concurenţă
imperfectă
Știind că funcția costului total este dată de relația C(y)=8y2+8y+2, atunci funcția
costului fix total este:
a. 2/y
b. 2
c. 8y + 8 + 2/y
d. 8/y + 2
Stiind că funcția costului total este dată de relația C(y)=8y2+8y+2, atunci funcția
costului variabil total este:
a. 2/y + 8
b. 2/y
c. 8y2 + 8y
d. Niciun răspuns nu este corect.
Stiind ca functia costului total este data de relatia C(y)=8y2+8y+2, atunci functia
costului total mediu (cost unitar) este:
a. 2/y
b. a/y
c. 8y + 8 + 2/y
d. 8/y + 2
costului variabil mediu (variabil unitar) este:
a. 2/y + 8
b. 2/y
c. 8y + 8
d. 8/y + 2
costului fix mediu (cost fix unitar) este:
a. 2/y
b. a/y
c. 8y + 8 + 2/y
d. 8/y + 2
costului marginal este:
a. 2/y + 8
b. 2/y
c. 16y + 8
d. 8/y + 2
COMPORTAMENTUL PRODUCĂTORILOR ÎN CONDIŢII
CONCURENȚIALE SPECIFICE
Mediul concurenţial şi decizia de ofertă a firmelor

COMPORTAMENTUL PRODUCĂTORILOR ÎN CONDIŢIILE
PIEŢEI CU CONCURENŢĂ PERFECTĂ
Decizia de ofertă a firmelor

Decizia de ofertă în condițiile concurenței perfecte
• se va analiza modalitatea de determinare a curbei ofertei

unei firme ce operează în condiţii de concurenţă perfectă,
pornind de la funcţia costului acesteia şi folosind modelul
maximizării profitului
• deoarece o firmă, pe piaţa cu concurenţă perfectă, nu poate

influenţa preţul, problema maximizării profitului acesteia
presupune formularea deciziei cu privire la cantitatea de
produs final y oferită pentru a obţine cel mai mare profit
Profitul fiind dat de diferenţa dintre venituri şi costuri,

problema maximizării profitului poate fi formulată astfel:
unde: p·y = V(y) - funcţia venitului total al firmei;
iar condiţia de optim va fi dată de egalitatea dintre venitul

marginal obţinut de firmă şi costul marginal:
Vmarg(y) = Cmarg(y)
(obţinută prin anularea primei derivate a funcţiei profitului total)
 Firma va opera la acel nivel al producţiei finale y unde
venitul suplimentar obţinut de o unitate suplimentară de producţie egalează
costul suplimentar ocazionat de producerea acestei unităţi de produs.
 Dacă această condiţie nu este îndeplinită, firma ar putea oricând să-

şi mărească profitul modificând nivelul producţiei finale.
În cazul firmei ce operează în condiţii de concurenţă perfectă, venitul marginal

obţinut este chiar preţul de echilibru al pieţei.
Concluzia ce se impune este aceea că nivelul optim al lui y pentru maximizarea

profitului firmei se află acolo unde Cmarg(y) = p
 curba costului marginal este chiar curba ofertei firmei

• Se poate demonstra însă, că nu întreaga

curbă a costului marginal se poate
identifica cu cea a ofertei firmei.
• Astfel, aşa cum rezultă şi din fig.7.1, pe

porţiunea curbei costului marginal aflată
sub curba costului variabil unitar există
mai multe niveluri ale producţiei (y) pentru
care Cmarg(y) = p.
• În fig.7.1, aceste niveluri au fost notate cu
y1 şi y2. Care dintre acestea este nivelul
optim ?
• Considerând că y1 este nivelul optim (deci
în cazul căruia profitul este maxim) cum
pe această porţiune curba costului
marginal este descrescătoare, prin
creşterea cantităţii produse, costul fiecărei
unităţi suplimentare de produs va
descreşte ducând, în condiţiile în care
preţul p rămâne constant, la creşterea
profitului.
 y1 nu reprezintă nivelul optim al

ofertei
 curba ofertei firmei se regăseşte
pe partea crescătoare a curbei costului
marginal (vezi fig.7.1)
• dacă însă o firmă nu produce nimic într-o

anumită perioadă (y = 0), ea trebuie să-şi
plătească totuși costurile fixe.
 profitul va fi dat de (-CF)
• în general, profitul generat de obţinerea unei
anumite cantităţi y este:
py - CV(y) - CF
iar firma este mai bine să-şi întrerupă activitatea
când:
-CF > py - CV(y) – CF
adică atunci când:
Anterioara demonstraţie argumentează faptul că

numai porţiunea curbei costului marginal ce se
găseşte deasupra curbei costului variabil unitar
reprezintă curba ofertei firmei (vezi fig.7.2).
Echilibrul general pe piaţa cu concurenţă perfectă
Combinând analiza comportamentului consumatorilor cu
cea a comportamentului firmelor ce operează în condiţii de
concurenţă perfectă, se poate studia rezultatul echilibrului
generat de interacţiunea acestora pe piaţă:
• preţul de echilibru (p*)
• cantitatea tranzacţionată la echilibru (q*)
=> se vor obţine punând semnul egalităţii între funcţia

cererii totale (CTOT) şi cea a ofertei totale (OTOT) la nivelul
pieţei:
CTOT = OTOT
Echilibrul general pe piaţa cu concurenţă perfectă
• Pentru a exemplifica modalitatea de determinare a cantităţii şi preţului de

echilibru pe o piaţă cu concurenţă perfectă, să pornim de la cazul liniar
general al funcţiilor cererii şi ofertei totale:
CTOT = a - bp
OTOT = c + dp
Preţul de echilibru se va determina acolo unde:

Echilibrul general
- abordare grafică -
Situații de dezechilibru
Dacă s-ar stabili un preţ p1 < p*,
cantitatea cerută ar depăşi
cantitatea oferită:
 exces de cerere
 va fi stimulat preţul p1 să
crească spre nivelul preţului
de echilibru p*
Dacă s-ar impune practicarea
unui preţ p2 > p*, cantitatea
cerută ar fi depăşită de cea
oferită:
 exces de ofertă
 preţul p2 se va reduce până la
nivelul preţului de echilibru p*
Cazuri particulare
Pot exista şi două cazuri

speciale, determinate de
caracteristicile ofertei:
în cazul ofertei fixe perfect

inelastice, cantitatea de
echilibru (q*) este determinată
integral de condiţiile ofertei, iar
preţul de echilibru (p*), de
condiţiile cererii (fig. 8.4.a)
în cazul ofertei perfect

elastice, industria va putea
oferi orice cantitate la un preţ
constant, preţul de echilibru (p*)
fiind determinat de condiţiile
ofertei, iar cantitatea de
echilibru (q*) de condiţiile cererii
(fig. 8.4.b)
Aplicația I
• Funcţia costului firmelor ce operează pe o piaţă cu concurenţă
perfectă este:
C(y) = 2y2 + 100
y reprezintă producţia firmei
Să se determine oferta optimă a firmelor în cazul în care preţul de

echilibru este 20 şi respectiv 40.
• Rezolvare:
Aplicația II
• O firmă ce lucrează în sistem de concurenţă perfectă are o funcţie de cost
C(y) = 2y2 + 4, şi se confruntă cu o curbă a cererii dată de relaţia: y(p) = 10
- p. Determinaţi preţul, producţia optimă şi profitul maxim al firmei.
• Rezolvare:
Aplicația III
• Funcţia cererii totale pe piaţă este C(p) = 40 - p, iar cea a ofertei to-tale
este 0(p) = 10 + p. Să se determine analitic şi grafic preţul şi cantitatea de
echilibru.
• Rezolvare:
a. analitic, la echilibru:
C(p*) = O(p*)  40 - p* = 10 + p*  30 = 2p*  p* = 15
Q* = C(p*) = O(p*) = 25
b. grafic:
Teste autoevaluare
1. In conditii de echilibru, in cazul unei oferte perfect elastice:

a. pretul de echilibru este determinat de conditiile cererii
b. cantitatea de echilibru este determinata de conditiile ofertei
c. pretul si cantitatea de echilibru nu se pot determina
d. pretul de echilibru este determinat integral de conditiile ofertei
2. Daca functia ofertei totale pe piata este O(p) = 2p si cea a cererii totale este C(p) =
120-2p, atunci pretul si cantitatea de echilibru sunt:
a. 20; 60
b. 30; 60
c. 25;50
d. 10;10
Teste autoevaluare
3. Venitul marginal reprezintă:

a. costul total al factorilor de productie
b. sporul de venit obţinut ca urmare a producerii unei unităţi suplimentare dintr-un
bun
c. suma dintre venitul mediu si costul marginal al unei firme, în condițiile bugetului
consumatorului
d. valoarea nominală a salariului.
4. Daca functia ofertei totale pe piata este O(p) = 2p si cea a cererii totale este C(p) =
120-p, atunci pretul si cantitatea de echilibru sunt:
a. 20; 60
b. 30; 60
c. 40; 80
d. 10; 10.
Teste autoevaluare
5. Piața cu concurență perfectă îndeplinește următoarele condiții:

a. nu există restricții la intrarea/ieșirea pe/de pe piață
b. există numeroși consumatori și ofertanți
c. bunurile sunt omogene
d. exită o perfectă informare a tuturor actorilor de pe piață.
6. Prin definiție, profitul firmei:

a. este proporţional cu costul
b. reprezintă suma veniturilor şi cheltuielilor firmei
c. reprezintă diferenţa dintre venituri şi cheltuieli
d. nu se poate determina decât pentru firmele ce operează în condiţii de concurenţă
imperfectă.
Teste autoevaluare
7. Maximizarea profitului firmelor ce operează pe o piață cu concurență perfectă îndeplinește

următoarele condiții:
a. Vmarg = Cmarg
b. există puțini consumatori și ofertanți
c. Vmarg = p
d. Cmarg = p.
8. În condițiile unei oferte perfect (infinit) inelastice:

a. cererea este nedefinită
b. cantitatea de echilibru este determinată de condițiile cererii
c. prețul de echilibru este determinat de condițiile ofertei
d. niciun răspuns nu este corect.
PIEŢEI CU CONCURENŢĂ IMPERFECTĂ
Mediul concurenţial şi decizia de ofertă a firmelor

COMPORTAMENTUL PRODUCĂTORILOR ÎN CONDIŢIILE PIEŢEI CU CONCURENŢĂ IMPERFECTĂ
MONOPOLUL
• Decizia de ofertă a firmei monopoliste
Concurența imperfectă de tip monopol apare in condițiile

existenţei unei singure firme ce domină piaţa unui produs,
firmă ce nu va accepta să preia prețul liber format pe piață,
ci va urmări să-și impună propriul preț, având în vedere
același obiectiv al maximizării profitului.
Formularea problemei de maxim in cazul firmei monopoliste
• dacă:
atunci:
Rezolvarea problemei de maxim
• presupune găsirea nivelului y al ofertei pentru care:
Vmarg(y) = Cmarg(y)
sau V/y = C/y
• În cazul firmei ce opera pe o piaţă cu concurenţă perfectă

exista, în plus, egalitatea dintre venitul marginal şi preţul pieţei
[Vmarg(y) = p] de unde se deducea relaţia de optim pentru
determinarea nivelului y ce maximizează profitul firmei, de
forma:
p = Cmarg(y).
aria profitului unei firme în condiţii de monopol
Se consideră forma liniară a funcţiei
inverse a cererii:
venitul producătorului:
funcţia venitului marginal

Cauzele apariţiei monopolurilor
• Una din cauzele apariţiei monopolurilor este legată de

relaţia ce există între curba costul unitar al unei firme şi
curba cererii la nivelul pieţei.
• Factorul crucial, în acest sens, este aşa numitul minim

eficient, adică nivelul producţiei (y) ce minimizează costul
unitar, raportat la mărimea cererii totale a pieţei.
Cauzele apariţiei monopolurilor
• Una din cauzele apariţiei

monopolurilor este legată de
relaţia ce există între curba
costul unitar al unei firme şi
curba cererii la nivelul pieţei.
• Factorul crucial, în acest sens,

este aşa numitul minim
eficient, adică nivelul producţiei
(y) ce minimizează costul unitar,
raportat la mărimea cererii totale
a pieţei.
Concluzii partiale – prima cauza de aparitie a monopolurilor
• Alura curbei costului unitar, care este determinată, de fapt, de natura

tehnologiei utilizate, este un aspect foarte important ce determină dacă pe
o piaţă se operează conform concurenţei perfecte sau în condiţii de
monopol.
• Politica economică promovată poate influenţa însă, mărimea pieţei unui

produs, prin practicile comerciale pe care le promovează =>
 dacă o ţară elimină barierele vamale în comerţul său internaţional,

atunci firmele autohtone trebuie să facă faţă concurenţei străine,
abilitatea lor în ceea ce priveşte dominarea preţului reducându-se
 dacă o ţară adoptă politici comerciale restrictive, este de aşteptat ca

firmele să aibă un comportament monopolist
Alte cauze ale aparitiei monopolurilor
• O a doua cauză a apariţiei monopolurilor o constituie

formarea cartelurilor ce se constituie prin fuziunea mai
multor firme ce-şi propun să restricţioneze oferta pentru a
putea creşte preţul şi a-şi mări astfel profiturile.
• O altă cauză a dezvoltării monopolurilor o poate constitui

existenţa unei firme dominante, pe considerente istorice,
în cadrul unei industrii. Această firmă este, de regulă,
prima intrată în cadrul industriei, având suficient avantaj
de cost pentru a descuraja alte firme să intre în industria
respectivă.
Grile pentru autoevaluare
1. Monopolul:
a) se referă la existenţa pe piaţă a unei singure firme
b) descrie situaţia existenţei unui număr redus de firme pe piaţa unui bun
c) este cea mai răspândită formă de piaţă
d) este o formă a concurenţei perfecte
2. Piaţa de monopol presupune:

a. maximizarea profitului in condiţii de concurenţă perfectă
b. existenţa unui singur consumator
c. existenţa unei singure firme care concentrează întreaga ofertă a unui produs
d. concentrarea excesivă a producţiei unui bun sau serviciu
3.Maximizarea profitului firmei în condiţiile de monopol presupune:

a. determinarea acelui nivel y al ofertei la care venitul marginal egalează
costul marginal
b. existenţa unei singure firme oligopoliste
c. determinarea acelui nivel y al ofertei la care preţul pieţei egalează
costul marginal
d. anularea primei derivate a funcţiei costului total
4. Nivelul optim al ofertei unei firmei, pentru maximizarea profitului

acesteia în condiții de concurență de monopol:
a) se află acolo unde costul marginal egalează prețul de piață
b) se află acolo unde costul marginal egalează venitul marginal al firmei
c) se determină doar în condiții de cerere inelastică
d) a+b
e) niciun răspuns nu este corect
Aplicație rezolvată
O firmă monopolistă se confruntă cu o cerere pe piaţă dată de funcţia p(y) = 100 - 2y. Ştiind că
firma nu are costuri fixe, ea lucrând cu un cost variabil mediu constant şi egal cu 10, să se
determine oferta monopolistului care îi maximizează profitul.
Rezolvare:
Nivelul ofertei la care monopolistul îşi maximizează profitul este dat de relaţia:
Din condiţia de optim rezultă că:

PIEŢEI CU CONCURENŢĂ IMPERFECTĂ
Mediul concurenţial şi decizia de ofertă a firmelor în condiții de

OLIGOPOL
Oligopolul
• Oligopolul descrie situatia existentei pe o piata a unui numar redus de firme ce

se confrunta cu o mare masa de consumatori (pastreaza atomicitatea cererii,
dar nu si a ofertei).
• O ramură sau o industrie este în situaţie de oligopol atunci când acţiunile unui
producător determinat au o influenţă semnificativă asupra concurenţilor săi.
Caracteristica fundamentală a structurilor de tip oligopolist este
interdependenţa acţiunilor diferiţilor vânzători
 pe o piaţă de acest tip, preţurile produsului, cantitatea vândută şi
profitul unui producător determinat depind de reacţiile celorlalţi.
• În cazul oligopolului, fiecare dintre producători poate să fixeze cantitatea pe care

o oferă pe piaţă, iar preţul de vânzare şi profitul depind de ceea ce fac ceilalţi
producători.
Oligopolul
• Pătrunderea pe o piaţă cu structură oligopolistă este dacă nu imposibilă, cel puţin
dificilă
 Oligopolul se protejează prin bariere similare monopolului
 avantajele tehnologice combinate cu o producţie de scară mare, asigură
firmelor costuri unitare reduse şi o puternică flexibilitate a preţului (de regulă,
firmele mici cooperează sau fuzionează cu cele mari).
• Pe o piaţă de tip oligopolist domină două tendinţe majore: de confruntare

(deschisă sau nu) sau de cooperare:
Prima tendinţă se rezumă la împărţirea pieţei. Atât pe termen scurt, cât şi pe
termen lung, oligopolistul urmăreşte să-şi păstreze partea sa de piaţă /să o extindă.
Confruntarea se poate desfăşura fie prin preţuri, fie prin diferenţierea produselor.
Războiul preţurilor presupune reduceri alternative şi permanente ale acestora de
către firmele rivale. Se poate ajunge astfel chiar la dispariţia profiturilor economice,
singurele profituri realizate fiind cele normale.
Oligopolul
• Diferenţierea produselor reprezintă o altă consecinţă a rivalităţii oligopoliste şi, în

acelaşi timp, o alternativă la concurenţa prin preţuri. Ea se dezvoltă cu atât mai mult
cu cât limitarea concurenţei prin preţuri este accentuată, iar preţul în această situaţie
nu constituie un argument puternic.
• Atunci când firmele îşi dau seama că profiturile lor depind de acţiunea lor conjugată,
iar confruntarea este defavorabilă fiecăreia, ele apar dispuse la cooperare:
 producătorii vor stabili împreună preţul, producţia, împart piaţa şi iau
decizii de afaceri împreună.
Oligopolul
• Modelarea comportamentului firmelor în condiţii de duopol face obiectul

jocurilor de decizie, referitoare la interacţiunea deciziilor firmelor.
• Pentru simplificarea expunerii modului de operare al firmelor in conditii

oligopoliste, se recurge la modele bidimensionale:
 aceste modele au in vedere cazul existentei a doar doua firme pe o
piata, interdependenta deciziilor lor facand obiectul analizei in cadrul modelului
(duopol).
 studiul duopolului va permite relevarea caracteristicilor specifice ale

firmelor angajate într-o strategie interactivă, rezultatele fiind valabile si in cazul
modelelor ce presupun existenţa a mai mult de două firme.
Oligopolul
În teoria jocurilor sunt descrise modele de decizie secvenţială, de decizie simultană
sau jocuri de decizie cooperative.
Există patru concepte ce descriu un model (joc) de decizie secvenţială

(STACKELBERG):
- decidentul (sau firma principală) este cel ce fixează primul preţul produsului oferit;
- firma secundară este cea care preia preţul astfel fixat
sau:
- decidentul (firma principală) fixează cantitatea de producţie finală oferită;
- firma secundară preia ca predeterminată cantitatea oferită de firma principală,
adaptându-şi apoi propria producţie.
Oligopolul
• Modelul de decizie simultană (COURNOT) descrie situaţia

în care o firmă îşi formulează decizia de ofertă neştiind
care este alegerea celeilalte firme (presupunând-o doar).
• Jocul de decizie cooperativ descrie comportamentul

firmelor ca fuzionează formând carteluri şi căutând să
fixeze preţurile şi cantităţile oferite astfel încât să
maximizeze suma profiturilor lor.
Modelul Stackelberg de decizie secvenţială
Modelul Stackelberg este folosit deseori în cazul industriilor (ramurilor) în care

există o firmă dominantă (un lider natural).
• Modelul teoretic construit de Stackelberg presupune existenta a doua firme 1 şi

2, care trebuie să decidă asupra cantităţii ce o vor oferi pe piaţă. Firma 1 este
firma principală, ea stabilind prima cât să ofere pe piaţă: volumul ofertei sale
fiind simbolizat cu y1. Firma 2 este firma secundară şi răspunde stabilind oferta
y2 .
• Fiecare firmă cunoaşte faptul că preţul de echilibru depinde de totalul producţiei

firmelor 1 şi 2, funcţia inversă a cererii pieţei fiind de forma:
p(y1 + y2).
• În procesul deciziei privind oferta sa cantitativă (pentru maximizarea profitului),

firma 1 trebuie să prevadă şi cum va reacţiona cealaltă firmă (secundară), adică
trebuie să ia în considerare problema maximizării profitului firmei secundare.
Formularea problemei de optim în cazul firmei secundare apare astfel:
în care : p(y1 + y2) - cererea totală a pieţei;

y2 - oferta firmei secundare;
y1 - oferta firmei principale;
c2(y2) - costul firmei secundare.
Din punctul de vedere al firmei secundare, producţia firmei principale este predeterminată, considerând-o ca pe o
constantă. Firma secundară, în aceste condiţii va alege un nivel al producţiei (y2) astfel încât venitul marginal să
egaleze costul marginal în condiţiile respectivului nivel y2.
Astfel:
Din această condiţie de optim va rezulta funcţia de reacţie a firmei secundare: y2 = f2(y1), ce măsoară
cantitatea ce maximizează profitul firmei secundare ca o funcţie a producţiei firmei principale.
Exemplu:
considerăm funcţia liniară a cererii totale de piaţă: p(y1 + y2) = a - b(y1 + y2)
din ipoteză presupunem că c(y1 + y2) = 0

atunci funcţia profitului va fi de forma:
deci profitul firmei secundare va fi dat de ecuaţia:

Exemplu (continuare):
Pornind de la funcţia profitului firmei secundare (Pr2) se poate determina

funcţia venitului marginal:
iar condiţia de optim: Vm arg2  C m arg2 în ipoteza C(y1 + y2) = 0, deci a C m arg2  0 devine:
a  by1  2by2  0
Rezultă ca ecuaţia curbei de reacţie a firmei secundare pentru exemplul considerat este de forma:
In cazul firmei principale, aceasta, când ia decizia de ofertă, prevede reacţia

firmei secundare. De aceea, problema de optim în acest caz este formulată
astfel:
sau
Continuând exemplul anterior, preluând rezultatul referitor la oferta firmei

secundare:
cum şi C(y1) = 0
Modelul Cournot de decizie simultană - continuare
problema maximizării profitului firmei 1 are formularea
- este funcţia de reacţie care, în acest caz, pune în relaţie alegerea optimă a unei firme cu
previziunile acesteia privind alegerea optimă a altei firme.
 
Analog, oferta stabilită simultan de firma a 2-a este y2  f2 y1a . Când y1*  f1 ( y*2 ) şi y*2  f2 ( y1* ) , deci
când oferta reală a firmei 1 ( y1* ) corespunde cu previziunile făcute de firma 2 şi acelaşi lucru se aplică
ofertei reale a firmei 2, se realizează echilibrul în modelul Cournot. Fiecare firmă îşi maximizează
profitul în condiţiile în care produce exact cât a previzionat cealaltă firmă că o va face
Modelul Cournot de decizie simultană
Modelul Cournot descrie comportamentul simultan a două firme, fiecare trebuind să prevadă decizia de
ofertă a celeilalte. Odată făcută previziunea, firma va alege propriul nivel al producţiei. Echilibrul
(soluţia optimă privind oferta cantitativă) se realizează în situaţia în care fiecare firmă se comportă exact
aşa cum a prevăzut cealaltă firmă că o va face, într-un cuvânt, când realitatea confirmă previziunile.
Astfel:
- firma 1 prevede că firma 2 va produce o anumită cantitate y ; a

2
- cantitatea totală cerută de piaţă este y1  y , deci funcţia cererii pieţei este p( y1  y ) ;
a
2
a
2
Modelul Cournot de decizie simultană - continuare
problema maximizării profitului firmei 1 are formularea
- este funcţia de reacţie care, în acest caz, pune în relaţie alegerea optimă a unei firme cu
previziunile acesteia privind alegerea optimă a altei firme.
 
Analog, oferta stabilită simultan de firma a 2-a este y 2  f2 y1a . Când y1*  f1 ( y*2 ) şi y*2  f2 ( y1* ) , deci
când oferta reală a firmei 1 ( y1* ) corespunde cu previziunile făcute de firma 2 şi acelaşi lucru se aplică
ofertei reale a firmei 2, se realizează echilibrul în modelul Cournot. Fiecare firmă îşi maximizează
profitul în condiţiile în care produce exact cât a previzionat cealaltă firmă că o va face
1. Piaţa de monopol presupune:

a. maximizarea profitului in condiţii de concurenţă perfectă
b. existenţa unui singur consumator
c. existenţa unei singure firme care concentrează întreaga ofertă a unui produs
d. concentrarea excesivă a producţiei unui bun sau serviciu
2. Maximizarea profitului firmei în condiţiile de monopol presupune:

a. determinarea acelui nivel y al ofertei la care venitul marginal egalează costul marginal
b. existenţa unei singure firme oligopoliste
c. determinarea acelui nivel y al ofertei la care preţul pieţei egalează costul marginal
d. anularea primei derivate a funcţiei costului total
3. Oligopolul:
a. se referă la existenţa pe piaţă a unui număr redus de firme ce oferă acelaşi produs
b. descrie situaţia existenţei unei singure firme pe piaţa unui bun
c. este cea mai răspândită formă de piaţă
d. este o formă a concurenţei perfecte
4. Duopolul:
a. este situaţia în care pe piaţa unui produs operează două firme (care concentrează întreaga ofertă a
bunului respectiv)
b. este o formă a concurenţei imperfecte
c. este o formă de monopol contrat
d. descrie existenţa a patru firme pe piaţa unui bun.
5. Modelul de decizie simultană Cournot:

a. descrie situaţia firmelor in condiţii de concurenţă perfectă
b. presupune jocul liber al ofertei şi cererii pe piaţa unui bun
c. descrie comportamentul simultan a două firme, fiecare trebuind să prevadă decizia de ofertă a celeilalte
d. pleacă de la aceleaşi premise ca şi modelul Stackelberg.
6. Modelul de decizie secvenţială Stackelberg:

a. descrie comportamentul firmelor ce sunt de putere economică si mărime diferite
b. presupune decizia interactivă a firmelor, firma lider având prioritate în stabilirea ofertei
c. descrie comportamentul simultan a două firme, fiecare trebuind să prevadă decizia de ofertă a celeilalte
d. pleacă de la aceleaşi premise ca şi modelul Cournot.

Pdf24 Merged

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Pdf24 Merged

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MICROECONOMIE

Prof. Daniela SARPE

Teoria consumatorului Teoria producătorului

• MICROECONOMIE. Teorie si • Microeconomie –

Funcție de momentul manifestării

Tensiunea nevoi-resurse => Raritate şi alegere

Costul de oportunitate (al alegerii) constă în valoarea bunurilor

Sectorul privat de piaţă

Sectorul public non–piaţă

Sectorul public de piaţă

Sectorul privat non-piaţă

După gradul de prelucrare

După modul în care circulă de la producător la consumator

După modul de utilizare

1. CONSTRÂNGERILE BUGETARE ALE CONSUMATORILOR

1.1. ECUAŢIA BUGETARĂ

1.2. DREAPTA BUGETULUI

1.3. SETUL BUGETAR

2. ANALIZA PREFERINŢELOR IN CONSUM

2.1. RELAŢIILE DE PREFERINŢĂ

2.2. CURBELE DE INDIFERENŢĂ

2.3. RATA MARGINALĂ DE SUBSTITUIRE A BUNURILOR ÎN CONSUM

• Ecuația bugetară este:

• Dreapta bugetului este formată prin unirea tuturor combinaţiilor

panta dreptei = -p1/p2

făcând diferenţa dintre prima ecuaţie şi cea de-a doua, obţinem:

Rezolvând pentru x2/x1 obţinem:

panta dreptei bugatului: -(p1/p2)

m" > m > m'

m/p2 setul bugetar se

m'/p1 m/p1 m"/p1 x1

2. δ = taxa aplicată preţului bunului 1

2. Ω = subvenţia aplicată preţului bunului 1

Raţionalizarea consumului unui bun

Ex: presupunem că bunul 1 este obiectul

Modificarea setului bugetar ca urmare a raţionalizării

Combinarea măsurilor de raţionalizare şi taxare

Modificarea dreptei bugetului ca urmare a raţionalizării

Un consumator dispune de un venit de 40 u.m., pe care îl consumă pe două categorii de

a. scrieţi ecuaţia bugetară;

• RATA MARGINALĂ DE SUBSTITUIRE A BUNURILOR ÎN

• UTILITATEA MARGINALĂ A UNUI BUN

• ALEGEREA OPTIMĂ DE CONSUM 11

• Se construiesc prin unirea

• Aria haşurată din figură

• vârful colinei (punctul

• reprezintă cantitatea dintr-un

• Utilitatea este modalitatea de a descrie

• Utilitatea cardinală este utilitatea ce se pretează

• Utilitatea ordinală este tipul de utilitate care

• mod de alocare a unui număr fiecărui set de

Fiind date două seturi de consum,

dacă (x1,x2) > (y1,y2)  u(x1,x2) > u(y1,y2) 19

Utilitatea totală - satisfacţia totală resimţită de

Utilitatea marginală (UM) - sporul total de utilitate

corespunzător modificării consumului din

• setul optim al consumatorului:

• dacă punctul în care rata schimbului la care consumatorul poate

• Funcţia ce descrie dependenţa dintre cantităţile cerute

• Funcţiile cererii de bunuri 1, respectiv 2, sunt:

• Fiecărui set de preţuri şi venit îi corespunde o combinaţie

Structura consumului unei În anul următor, structura consumului

 stabiliţi adevărul următoarelor afirmaţii:

 determinaţi rata marginală de substituţie (RMS) corespunzătoare