Reincarnarea in textele crestine

   Unele texte biblice, numite „apocrife” (fie scrise de

autori necunoscuţi fie secrete pentru că erau învăţături
esoterice prea profunde ca să fie dezvăluite altora decât
iniţiatilor) excluse din Biblie, au conţinut numeroase
referiri la „pre-existenţa sufletelor” şi reîncarnare.
Acestea s-au pierdut, dar multe din aceste texte uitate au
rămas ascunse de călugării unor mănăstiri din primele
secole după Cristos, şi au reapărut începând cu secolul
XIX. Dar să vedem cum s-au petrecut lucrurile atunci
când aceste concepte au fost excluse din doctrina creştină.
Origene (185-254), unul din părinţii Bisericii Creştine a
fost un adept al reîncarnarii. Dar la fel au fost şi Iustin
Martir (100-165), Clement din Alexandria (155-220), Sf.
Grigorie de Nisa (335-394), Sf. Augustin (354-430), Sf.
Francis din Assisi şi alţii. Reîncarnarea nu era deloc un
concept nou. Au susţinut-o înainte si filozofi antici cum
au fost grecul Platon si evreul essenian Filon (20 I.C.-50).
Despre Origene Sf. Jerome (340-420) spunea că a fost cel
mai mare învăţător după Apostoli. Enciclopedia
Britannica spune că a fost cel mai prolific scriitor şi
teolog al creştinătăţii timpurii, cu circa 6000 de lucrări.
„Cine dintre noi poate citi tot ce a scris el?”, se intreba Sf.
Jerome.
În 202, Tatăl lui Origene, Leonides, fusese martirizat în
timpul persecuţiilor lui Septimius Severus. Origene, la 17
ani, a vrut să-l urmeze în martiriu, spune Eusebiu, dar a
fost împiedecat de mama sa. Origene a fost însă mai
târziu arestat şi torturat în timpul persecuţiilor lui Decius.
Câţiva ani mai târziu a murit datorită torturilor suferite,
un martir, aşa cum şi-a dorit.
„Sufletul nu are nici început nici sfârşit. Vine în această
lume întărit de victoriile sau slăbit de înfrângerile din
vieţile anterioare”, spunea Origene.

Rufinus spune lui Anastasius într-o scrisoare cum că

„credinţa în vieţi repetate a fost cunoscută de toţi părinţii
Bisericii şi această cunoaştere a fost dată întodeauna celor
iniţiaţi, prin tradiţie antică”. Sf. Jerome într-o scrisoare
către Demetrias: „Transmigrarea (reîncarnarea)
sufletelor a fost învăţată mult timp printre primii creştini
ca o doctrină esoterică şi tradiţională care a fost dată
doar unui mic număr de aleşi.” (Reîncarnare şi Karma,
Pfullingen 1962, p. 41)

Deci nu toate adevărurile pot fi găsite in Scripturi, o parte

din ele au fost date in traditie orală pentru că nu toti erau
incă pregătiti pentru ele. Dacă o idee nu se regăseste in
Biblie nu inseamnă că este automat falsă sau nu e
acceptată. Absenta unei negări exprese include
posibilitatea să fie adevărată.

Origene credea în reîncarnările sufletelor umane în

oameni dar nu si în animale ca pedeapsă, numită si
metempsihoză.

Clement din Alexandria: „Cunoaşterea însăşi a fost dată

şi transmisă de către apostoli la puţini în formă
nescrisă." (Miscell. cartea VI, Cap. 7)

Intr-un pasaj care a supravieţuit doar la Eusebius, îl

citează pe Clement în „Instituţii, Cartea 6”: „Iacob cel
Drept, Ioan şi Petru au primit de la Domnul, după
învierea lui, cunoaştere superioară. Ei au dat-o celorlalţi
Apostoli, celor şaptezeci.” (Istoria Ecleziastică a lui
Eusebius Pamphilus, pag 49.)

Clement, profesorul lui Origene, afirma că avea în posesia

lui manuscrise cu învăţături care „păstrau tradiţia
binecuvântatei doctrine direct de la sfinţii Apostoli Petru,
Iacob, Ioan si Pavel.” (Miscellanies, cartea I, cap.1)
Clement despre misterele divine a lui Iisus, spune:
„Domnul... ne-a permis să vorbim de aceste mistere
divine, şi despre lumina sfântă, acelora care sunt
capabili să le primească... Misterele sunt predate mistic,
ceea ce se spune poate să fie în gura vorbitorului, dar
mai degrabă în înţelegerea lor...” (Miscellanies, cartea I,
cap.1)

Sf Grigorie de Nisa sau Sf Grigorie Luminătorul (257-

332): „Este absolut necesar pentru suflete să fie
vindecate şi purificate, şi dacă asta nu se face in timpul
vieţii lui pe Pământ, trebuie să se realizeze în vieţile lui
viitoare.”  

Grigorie de Nisa: „Învierea nu este alt lucru decât re-

constituirea naturii noastre în forma sa originală, şi va
veni un timp când toţi oamenii vor deveni perfecţi de la
primul la ultimul.” (Despre Suflet şi Înviere)

„Vegheaţi şi vă rugaţi ca să nu vă naşteţi în trup, dar să

vă eliberaţi de legătura amară a acestei vieţi.” (Cartea lui
Toma Pretendentul 9:5)

In Cartea Secretă a lui Ioan, scrisă între 120 -185,

reincarnarea este plasată în centrul discuţiei privitoare la
mântuirea sufletelor. Iată în cele ce urmează un rezumat
al perspectivei asupra încarnării din Cartea Secretă a lui
Ioan:
”Cu toţii au băut din apele uitării şi trăiesc într-o stare
de ignoranţă. Unii oamenii sunt capabili să-şi
depaşească ignoranţa prin descinderea asupra lor a
Duhului dătător de viaţă”. Aceste suflete „vor fi salvate
şi vor deveni perfecte”, adică, vor scăpa de ciclul naşterii
şi morţii. Ioan îl întreaba pe Iisus ce se va întâmpla cu cei
care nu obţin mântuirea. „Ei işi vor pierde memoria şi
vor fi aruncaţi într-o închisoare” (simbolul pentru
naşterea in trup fizic, neliber, poate cu constrângeri
karmice, fizice, fără conştientizarea Sinelui lor adevărat,
fără să cunoască adevărul care i-ar face liberi si i-ar
mântui). Iisus, mai spunea, că singura cale de scăpare
pentru aceste suflete este să câştige cunoaşterea după ce
îşi revin din uitare. „Un suflet poate îndeplinii acest lucru
găsind un învăţător care poate călăuzii sufletul pe calea
cea bună”. „Acest suflet are nevoie să urmeze un alt
suflet în care locuieşte Duhul vietii, deoarece este salvat
prin Duh. Apoi nu se va mai întoarce din nou în trup.”
(Cartea Secretă a lui Ioan 14:20)

În Evanghelia lui Filip, Iisus face o referire la învierea

spirituală sau a trupului (care implică necesitatea revenirii
in trup dacă nu au biruit incă moartea):
„Oamenii care spun că întâi vor muri şi apoi vor învia
greşesc. Dacă ei nu primesc mai întâi învierea în timp ce
trăiesc, odată ce mor nu vor primi nimic.” (Evanghelia
lui Filip 73:1-4)

Câteva referiri la crearea sufletelor înainte de trup si la

reîncarnare au supravieţuit în Biblie, chiar dacă
traducerile nu sunt neapărat perfecte:

„Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale,

te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele
ei, Eu te pusesem deoparte şi te făcusem prooroc al
neamurilor.” (Ieremia 1:5)

„Celui ce va birui îl voi face un stâlp în templul

Dumnezeului meu, și el nu va mai pleca afară”.
(Apocalipsa 3:12)  Adică cel care a reuşit să învingă
moartea, de fapt ciclicitatea naşterii şi morţii, nu se va
mai naşte din nou, ci va merge acolo de unde nu se mai
întoarce.

„Iată, vă voi trimite pe profetul Ilie, înainte ca ziua cea

mare și înfricoșată a Domnului să vină” (Maleahi 4:5)

„Dar îngerul i-a zis: „nu te teme, Zaharia; [...] Nevasta

ta Elisabeta îţi va naşte un fiu, căruia îi vei pune numele
Ioan[...] Va merge înaintea Domnului, în duhul şi
puterea lui Ilie[...] ca să pregătească poporul pentru
venirea Domnului.” (Luca 1:13,17)
Iisus îi asigură pe discipoli că Ioan Botezatorul era Ilie:
„Dar vă spun, că Ilie a venit, si ei i-au făcut ce au vrut,
după cum este scris despre el.” (Marcu 9:13)

„Căci până la Ioan au prorocit toţi prorocii şi Legea. Şi

dacă vreţi să înţelegeţi, el este Ilie, care trebuia să vină.”
(Matei 11:13-14)

„Dar vă spun că Ilie a şi venit, şi ei nu l-au cunoscut, ci

au facut cu el ce au vrut.[...] Ucenicii au inţeles atunci că
le vorbise despre Ioan Botezătorul.” (Matei 17:12-13)

„Ilie era un om supus acelorlaşi slăbiciuni ca şi noi.”

(Iacob 5:17) Deci orice suflet poate renaşte in trup pentru
ca Ilie nu era o excepţie, era un om ca oricare altul, cu
misiunea de prooroc.

„Şi a ieşit Iisus şi ucenicii Lui prin satele din preajma

Cezareei lui Filip. Şi pe drum întreba pe ucenicii Săi
zicându-le: Cine zic oamenii că sunt? Ei au răspuns Lui,
zicând: Unii spun că eşti Ioan Botezătorul [inviat,n.a],
iar alţii că eşti Ilie, iar alţii că eşti unul dintre prooroci.
Şi El i-a întrebat: Dar voi cine ziceţi că sunt Eu?
Răspunzând, Petru a zis Lui: Tu eşti Cristos“ (Marcu
8:27-28). Cristos nu se naşte şi nu moare pentru că nu are
început şi nici sfârşit. Ce are început are sfârşit. Este o
descriere a stării de „a fi una cu Dumnezeu”. Cristos,
înseamnă „uns” in limba greacă, echivalentul lui „messia”
din limba ebraică (maşiah – „uns”), pe care grecii il
pronunţau „μεσσίας”. In limba sanskrită, untul clarificat
este „Grita”. In Rig Veda, Agni stă într-un ocean infinit
de unt clarificat, unde arde si răspândeşte lumină.
Misiunea sa a fost să aducă Lumină in întuneric, să fie
marele învăţător, mesagerul adevărului într-o lume
văduvită de adevăr.

Oare ce înseamnă cuvintele din Noul Testament „Când

morţii vor învia...”? Cum pot morţii să învie? Pot fi
interpretate pe mai multe nivele de înţelegere. Simbolic se
poate referi la trezirea în timpul vieţii a celor care sunt în
trup dar „dorm”, inconştienţi de cine sunt cu adevărat şi
sunt astfel consideraţi figurativ „morţi” (ca in cuvintele
biblice „lasă morţii să-şi îngroape morţii”), se poate
referi la reincarnare, dar, şi la ascensiune. Scripturile
conţin un limbaj mitic multistratificat. Pildele sunt un
astfel de limbaj.
„Ucenicii Lui L-au intrebat: „Invăţătorule, cine a
păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?
Iisus a răspuns: „N-a păcătuit nici omul acesta, nici
părinţii lui; ci s-a născut aşa, ca să se arate in el
lucrările lui Dumnezeu.” (Ioan 9:2-3)
Răspunsul nu contrazice reincarnarea ci doar credinţele
răspândite atunci, cum că naşterea cu diformităţi este fie
rezultat al păcatelor lui din vieţi anterioare fie a părinţilor
din viaţa curentă, ceea ce este fals. Sufletul, în acord cu
Voia Divină, alege înainte de naştere experienţele de viaţă
din care poate să înveţe ce are nevoie de invăţat. Nu ca
pedeapsă deci, ci ca şansă.

Origene susţinea idea existenţei sufletelor „înainte de

crearea lumii de către Creator, care, a creat un mare
număr de inteligenţe spirituale. La început devotate
contemplării şi iubirii creatorului lor, aproape toate
aceste inteligenţe au început să se îndepărteze de
contemplarea Creatorului, şi iubirea lor a început şi ea
să se racească. Cei a căror iubire a scăzut cel mai mult
au devenit demoni. Cei a căror iubire a scăzut moderat
au devenit suflete de oameni care eventual s-au încarnat
în trupuri. Cei a căror iubire a scăzut cel mai puţin au
devenit îngeri. Unul, totuşi, care a rămas devotat perfect
lui Dumnezeu a devenit prin iubirea lui pentru Creator,
unul cu Cuvântul (Logos) lui Dumnezeu. Logos-ul s-a
încarnat şi s-a născut devenind Iisus Christos. Condiţiile
diverse în care se nasc fiinţele umane depind de ce au
făcut sufletele lor înainte. Aşa că, ceea ce pare nedrept,
unii născuţi săraci şi alţii bogaţi, unii bolnavi şi alţii
sănătoşi, şi aşa mai departe, este de fapt, spunea
Origene, un produs secundar al liberei voinţe a
oamenilor. Astfel, creaţia materială este cel puţin implicit
de o categorie ontologică inferioară decât cea imaterială
sau spirituală, şi trupurile materiale pe care omul le
asumă după cădere vor fi eventual aruncate.” Origene,
insista în legătură cu învierea fizică, dar în contrast cu
Athenagoras(133-190), care credea că trupurile
pământeşti ar fi precis reconstituite în viaţa de apoi,
Origene spunea că noţiunea lui Pavel de trup spiritual
înfloritor este mai potrivită.  El era un aderent strict al
Scripturilor şi nu făcea nicio afirmaţie fără citate şi
fundament gasit în ele. Era un aderent al Bisericii "Ideale
Universale a lui Cristos in Cer si Pământ", nu a unei
Biserici emipirice şi susţinea ideea că această Biserică
ideală deţine misterele salvării şi astfel era indiferent la o
organizare exterioară a ei.

Aşa deci, reîncarnarea a fost un concept cunoscut şi

acceptat de Biserica Creştină până în anul 543 şi respectiv
553, când a fost scos din Canon la Conciliul al doilea de
la Constantinopol sau Sinodul al V-lea ecumenic, la
ordinul împăraţilor Iustinian (Petrus Sabbatius) şi
Teodora, cu mai mult de jumătate din membrii consiliului
lipsă. Conciliul a fost doar faza finală a unui lung şi
tumultuos conflict care a început cu edictul lui Iustinian
din 543, emis cu ocazia convocării unui mic conciliu local
împotriva lui Origene şi a „Origenismului” care cuprindea
credinţa reîncarnării, derivată din învăţăturile lui Iisus şi a
apostolilor, păstrate la Alexandria şi alte centre creştine.
Acest edict, care a fost trimis apoi tuturor patriarhilor
obligaţi să-l semneze, era o desconsiderare a Conciliului
anterior de la Calcedon din 451 şi celor peste 500 de
episcopi creştini care au participat la el, şi o impunere
directă a puterii imperiale asupra Bisericii. Papa Vigilius
a refuzat să recunoască edictul imperial şi in 545 a fost
răpit de împărat la Constantinopl, pentru a-l obliga să
discute problema într-un sinod la comandă. Iustinian a
început demersurile de convocare a unui conciliu
intenţionând să condamne „Origenismul” şi să anuleze
condamnarea monofizismului de la Calcedon.

Pentru acest plan, Iustinian a încercat să pregatească un

document pentru conciliu, care ar fi avut simpla nevoie
doar de aprobarea episcopilor. Papa Vigilius a refuzat să
recunoască un document pregătit de o autoritate laică şi l-
a ameninţat pe Iustinian cu excomunicarea în caz că ar fi
continuat cu acest plan. Iustinian a ordonat arestarea lui
Vigilius, dar acesta a scăpat refugiindu-se la Calcedon, de
unde a emis un decret prin care excomunica pe toţi care ar
unelti împreună cu Împăratul. Înfrânt de opinia publică,
Iustinian a retractat propriile enunţuri şi a încheiat
persecuţia. Dar în cele din urmă a fost convocat conciliul.

Biserica din răsărit era controlată de Împăratul Bizantului.

Împotriva acestui lucru s-au ridicat părinţii Bisericii cum
au fost Maximos Mărturisitorul in sec VII, Ioan
Damaschin si altii in sec VIII, care au contestat drepturile
împăratului de a intervenii în treburile Bisericii. Foarte
energică în acest sens a fost reacţia călugărilor mănăstirii
Stoudios din Constantinopol. Aceste proteste au culminat
cu schisma definitivă dintre Biserica romană şi cea de
răsărit din anul 1054, când patriarhul Mihail Kerularios
şi-a impus voinţa împotriva împăratului. În vremurile lui
Iustinian, împăratul era „alesul lui Dumnezeu”. Nu era un
lucru nou pe atunci, împăraţii, cezarii romani, erau
divinizaţi după moarte iar Diocleţian chiar în timpul
vieţii. Iustinian este considerat „sfânt” chiar dacă
întretimp au avut loc schisme şi lupte duse împotriva
autorităţii împăraţilor asupra Bisericii.

Niciodată nu a fost pusă reîncarnarea în vreo discuţie la

vre-un sinod până atunci. Din contră, fusese întărită în
doctrina religioasă la Conciliul Ecumenic de la Calcedon
din 451, care a condamnat monofizismul. Care a putut fi
motivul pentru a schimba acest concept acceptat până
atunci? Unii afirmă că impărăteasa işi dorea divinizarea
propriei persoane si din această cauză a dispus
condamnarea invăţăturilor lui Origene pentru că
recunoaşterea  reincarnării era un obstacol pentru ea.
Poate a fost mai mult de atât. Ideea creării tuturor
sufletelor de Creator inainte, căderea ulterioară a unora
dintre ele, si necesitatea vieţilor repetate până la salvarea
lor, nu putea sa convină celor care aveau de câştigat din
doctrine care le dădeau o aparentă putere asupra maselor.

In aplicarea planului dorit, împărăteasa şi-a creat o reţea

de agenţi dintre călugării monofiziţi, cu care conducea din
umbră imperiul Bizantin, inclusiv pe soţul ei. Puterea
pământească lucra însă cu întunericul, aşa cum o
dovedesc legendele şi istorisirile în legătură cu cei doi
împăraţi. Un motiv pentru care doctrina reîncarnării
trebuia desfiinţată, era că dădea putere morală maselor
care trebuiau controlate şi submina astfel puterea clerului
şi autorităţii împăraţilor, cărora le convenea doctrina „o
singură viaţă – o singură şansă”. Prin frică, oamenii erau
făcuţi să asculte cu supunere. Dacă nu exista reîncarnare
nu exista altă şansă de reparare a păcatelor. „Nu trebuie
să munceşti spiritual pentru evoluţia ta ca suflet şi
conştiinţă. Trebuie doar să crezi că mântuitorul s-a
sacrificat pentru tine ca să te salvezi si dă cezarului ce e
al cezarului”. Dacă ai o singură viaţă si nu ai reuşit să te
mantuieşti, să te duci in rai, rezultă că esti pierdut pe veci.
O eternitate în „iad” nu este cam mult pentru greşelile
făcute în câtiva ani de viaţă? Din fericire, lucrurile nu stau
aşa.

Origene, şeful Şcolii Catehetice din Alexandria, era unul

din cei mai luminaţi şi respectaţi teologi. Nimeni nu l-a
condamnat vreodată 300 de ani in interiorul Bisericii
pentru învăţăturile lui, nici in viaţă nici după moarte.
Ţinta era cunoaşterea şi propovăduirea de către Origene a
unor adevăruri cu mult mai profunde decât ideea
reincarnării, dar care făcea parte din ea. Reîncarnarea era
un detaliu al învăţăturilor păstrate în textele Apostolice
aflate in posesia lui Clement din Alexandria şi apoi a
discipolului lui, Origene. Era un detaliu totuşi esenţial.
Dar adevăratul scop al persecuţiei şi anatemizarii lui
Origene şi Origeniştilor erau unele învăţături ale
apostolilor si a lui Iisus, păstrate în texte şi manuscrise
vechi crestine, la Alexandria şi mănăstiri din Egipt.
Origene, avusese in posesia lui scrieri creştine „apocrife”
care se doreau dispărute împreună cu credinţa in ele,
deoarece susţineau posibilitatea eliberării sufletului,
urmând învăţăturile şi exemplul lui Iisus şi lucrând
salvarea propriului lor sufletului ducând cu el mai
departe, de la o viaţă la alta, conştiinţa lui unită şi
rezultatele bune ale muncii lui spre propria mântuire. Ori
puterea laică, ca de multe ori in istorie o unealtă, urmărea
contrariul, să tină omenirea dependentă, sub control
draconic şi ignoranţă. Manuscrisele vechii Biserici
creştine (din primele secole după Christos) descoperite la
Behnesa in 1905, Nag Hammadi in 1945, Egipt, cât si
cele descoperite la Marea Moartă, la Qumran, in 1947,
atestă, alături de altele, doctrina reîncarnării. Essenienii,
unul din cele 3 curente social-religioase (pe langă farisei
si saducei), din care făcea parte si Iisus, credeau in
reîncarnare. Desi nu apare nici o menţiune despre ei in
evangheliile biblice, aceştia au existat intr-o comunitate
cu statut monahal la Qumran.

Iustinian, a convocat in 5 mai 553 consiliul ecumenic al

Constantinopolului şi a ordonat scoaterea dintre textele
Biblice a detaliilor invăţăturilor ezoterice date de Iisus
apostolilor după inviere, ordonând Bisericii să se supună
edictului dat de acesta in 543. Votul a fost de 3 la 2.
Numai 60% au fost de acord cu ceea ce li s-a cerut. Din
cei două sau trei mii de episcopi creştini, caţi erau in toată
lumea, numai 165 au participat, faţă de cei peste 500 (cel
mai mare număr de episcopi adunaţi vreodată la un
conciliu) câţi au participat la conciliul de la Calcedon din
451, unde aceste texte au fost acceptate.

Cel mai de seamă istoric Bizantin, Procopius, secretarul

generalului Belisarius, care era mâna dreaptă a
împăratului şi confidentul sau personal, descrie cu lux de
amănunte pe cei doi impăraţi in istorile sale. Referirile
anecdotice din aceste istorisiri erau atât de negative la
adresa celor doi încât unii au pus la îndoială adevărul lor.
El declara că cei doi erau „spirite malefice, demoni, care
au luat înfătisare umană pentru a face mare rău omenirii,
o a doua plagă de care nu se putea scăpa”. În timpul lui
Iustinian a fost o mare plagă de ciumă bubonică în care a
pierit un sfert din populatia imperiului. În timpul domniei
lor, imperiul Bizantin a fost ruinat, viata devenise foarte
nesigură iar fărădelegea, corupţia si violenţa stăpâneau
pretutindeni. Conform mărturiilor istoricului, Teodora,
soţia lui Iustinian cu 20 de ani mai tânără decât soţul său,
fica unui circar îmblânzitor de ursi din Bizanţ, o
prostituată in tinereţe care îşi oferea servicile oricui, a
urcat rapid scara socială pe baza „celei mai vechi
meserii”. Hacebolus, tânărul guvernator din Pentapolis
fermecat de ea, a plecat cu Teodora in Africa de nord,
unde ea a abuzat de încrederea lui, şi a acumulat mari
bogăţii pe spatele poporului. Când plângerile tot mai mari
ale poporului au ajuns la urechea lui Hecebouls, acesta a
alungat-o de la palatul lui, şi i-a confiscat toată averea.
Doar cu hainele de pe ea a plecat spre Alexandria. A
trecut porţile oraşului ajutată de un călugăr pe nume
Eutyces. Era acelaşi Eutyces condamnat de conciliul de la
Calcedon, cel care a lansat monofizismul, şi care işi trăia
exilul acolo. Mai târziu Teodora şi-a amintit de acest
călugăr şi l-a folosit pentru a a-şi pune in aplicare planul
întunecat. Eutyces a fost numit patriarh al
Constantinopolului şi a fost preşedintele conciliului de la
Constantinopol din 553.

Teodora l-a presat pe soţul său să facă o împăcare între

ortodoxie si monofiziţii din Siria si Egipt, spunându-i că
motivul pentru care monofiziţii refuzau decretele
conciliului de la Calcedon era că nu au fost condamnate
scrierile lui Theodor, episcop din Mopsuestia (care a
studiat la şcoala din Antioh şi era profesorul lui Nestor),
Theodoret impotriva lui Cyril patriarhul din Alexandria
(Cyril a scris impotriva lui Nestor din Antioh şi in
argumentările sale susţinea „hypostasis union” al şcolii
din Alexandria), şi scrisoarea lui Ibas catre Maris din
Persia, toate de orientare Nestoriană. Cele „trei capitole”
au fost puse in discuţie la Conciliul de la Calcedon dar
nimeni nu găsise in ele o vină. In plus, cei trei autori nu
mai erau de mult timp în viaţă şi au murit în comuniune
cu Biserica. Theodor din Mopsuestia a scris impotriva lui
Origene. Problema „celor trei capitole” a fost ridicată
prima dată de Theodor Ascidas, lider al Origenistilor, care
motiva împăratului că anti-Origenismul a pornit de la
Theodor care scrisese împotriva lui Origene.

Pentru satisfacţia monofiziţilor şi a împărătesei, împăratul

a emis un edict prin care condamna aceste scrieri in 543,
condamnare repetată in conciliul de la Constantinopol din
mai-iunie 553.
„De aceea este clar că sufletele nu sunt aruncate in
trupuri pentru pedepsirea păcatelor aşa cum pretind ei
prostesc, dar pentru că Dumnezeu a fabricat trupul şi
sufletul in acelaşi timp, creându-l pe om in întregime
perfect [trup şi suflet].” (scrisoare lui Iustinian către
Menna, patriarhul Constantinopolului, din 543)

Prin pre-existenţa sufletelor, omul este in primul rând o

fiinţă spirituală. Există chiar in Scriptură referire la pre-
existentă. Origene cita Efesieni 1:4 ca dovadă: „Precum
întru El ne-a şi ales, înainte de întemeierea lumii, ca să
fim sfinţi şi fără de prihană în văzul si iubirea Lui.”
(Efesieni 1:4)
Origen scrie că „anumite mistere aparţin doar celor maturi
spiritual in Cuvânt, şi că nu trebuie să se dea ce este sfânt
câinilor, nici perlele aruncate porcilor.”

Bisericile Creştine astăzi sunt „Calcedoniene” şi

consideră monofizismul eretic. Monofiziţii considerau că
Iisus avea o singură natură (o singură ipostază), fie
divină, fie o sinteză divin-umană fără distincţie între ele.
Pe când diofizismul, consideră că Iisus menţinea două
naturi distincte, una umană si una divină.
Este interesant că Iustinian a construit biserica Sfânta
Sofia din Constantinopol care a fost transformată in mai
1453 in moschee turcească, exact la 900 de ani de la
conciliul ecumenic care s-a ţinut in această incintă.

Reîncarnarea a fost susţinută şi de alte religii mai vechi,

cum sunt Brahmanismul Vedic, Hinduismul, Buddhismul,
Taoismul, Iudaismul ortodox si altele, chiar dacă nici
aceste religii nu au fost imune la deformării ale
adevărului fiind manipulate de oameni. Fariseii care
credeau in Vechiul Testament credeau si in reincarnarea
sufletului. Saducheii materialisti, exponenti ai puterii de
stat nu credeau nici in spirit nici in nemurire.

Este sufletul care se reîncarnează nu personalitatea, care

se schimbă de la o viaţă la alta. Un suflet nu se încarnează
in mod automat, nepărat pentru că are datorii karmice, dar
atunci când le are, trebuie să culeagă roadele gândurilor şi
faptelor lui şi înainte de naştere îşi alege exact acele
experienţe de viaţă din care are nevoie să înveţe lecţiile
necesare evoluţiei lui şi să plătească datoriile karmice.
Legea karmei este legea universală a cauzei şi efectului.
Ce semeni aceea culegi. Dacă unii cred că nu există
asemenea lege ei pot face orice doresc într-o viaţă pe care
o cred unică, fără să dea socoteală nimănui pentru
gândurile şi faptele care le acompaniază conştiinţa care au
afectat în mod negativ alte fiinţe, sau, dacă cred că dau
socoteală, să trăiască cu frica unei singure vieţi şi singure
şanse. Este de ajuns doar să crezi, ca să te mântuieşti, fără
o muncă interioară de purificare si vindecare care să te
ducă la cunoaşterea adevărului şi trezirea spirituală care
să te elibereze? Fiecare e îndreptăţit să creadă ce îi
dictează conştiinţa, propriul adevăr. Credinţele se pot
schimba chiar în decursul vieţii. Ele sunt bazate pe
experienţe proprii, înţelegere, cultură, vârstă, educaţie.
Fiecare poate crede lucruri diferite la momente diferite.
Acceptarea acestui lucru ca fiind ceva uman aduce pace.

Karma, se spune că este bună sau rea. Dar cu adevărat nu

este nici bună nici rea, nu este nici răsplată nici pedeapsă.
Este o oportunitate de a învăţa, creşte şi evolua ca suflet
înapoi la Sursa tuturor sufletelor. Multe din talentele
noastre vin din încarnările anterioare, la fel şi unele
amintiri si emoţii. Le purtăm cu noi în memoria
subconştientă. Sunt tot mai multe cazuri de oameni care
îşi aduc aminte vieţile anterioare. Unii singuri alţii ajutaţi
de hipnoză regresivă. Dr. Ian Stevenson, un psihiatru de
la Universitatea din Virginia, a investigat sute de cazuri si
a găsit cel puţin 44 dintre ele valide.
Există însă o altă lege mai presus de legea karmei, şi
aceea e legea graţiei divine care echivalează cu Conştiinţa
Cristică în om. Dar până ce această conştiinţă nu e deplin
realizată, legea, legea cauzei şi efectului, rămâne valabilă
şi neschimbată.

Cu toate acestea, important este cum trăieşti în Prezent,

pentru că numai aşa poţi schimba trecutul sau viitorul.
Asta contează pentru un suflet care se străduieşte pentru
purificare, vindecare şi evoluţie spre Conştiinţa Cristică.
Faptul că nu îţi aminteşti vieţile anterioare, are rostul de a
te face să te concentrezi în prezent. Din punct de vedere
superior nu există reîncarnare pentru Sine, pentru că la
acest punct de vedere înseamnă că îţi aminteşti cine eşti
ca Sine superior şi Conştiinţa Cristică, care nu se naşte cu
adevărat niciodată şi este nemuritor.

Lumina Ascensiunii.
Toate drepturile de autor sunt rezervate. Articolul nu
poate fi reprodus sau republicat fără permisiunea
autorului.