trad., adapt. şi edit.

: razvan gogălniceanu - psihoterapeut adlerian – formator APPAR

Copilul: nici bun, nici rău

Autor: Alfred ADLER (1930)
(fragment – traducere: Răzvan Gogălniceanu)

Fără îndoială este mult prea uşor să trezim instinctele „răului” unui
copil. Există potenţialităţi ale răului. Însă acestea au nevoie de anumite
condiţii pentru a se trezi. Totuşi, este de asemenea clar că putem trezi şi
spiritul bun al unui copil. Iar acesta trebuie cultivat.
Putem vedea că toate potenţialităţile adormite ale sufletului unui copil,
nu sunt nici fundamental bune, nici fundamental rele. Trecerea acestor
potenţialităţi către bine sau rău are loc în primii ani ai copilăriei. Un factor
determinant este influenţa mamei. Dacă această influenţă înclină către a-l
face pe copil un om de treabă, ei bine, atunci afimarea binelui în viaţa
copilului va dura o viaţă. Mai departe tatăl, familia, mediul vor avea un
cuvânt de spus în a susţine munca mamei.

Răsfăţul, suferinţa si neglijarea unui copil sunt rădăcinile de

dezvoltare în direcţia răului a unui copil. Prin natura sa copilul nu este nici
bun, nici rău. Circumstanţele şi modul în care copilul le înţelege, îl fac
pe copil să ajungă într-un fel sau în celălalt.

„Dar noi creăm circumstanţele” – spunea Pestalozzi.

Referinţă bibliografică:
THE CHILD: NEITHER GOOD NOR EVIL. By: Adler, Alfred. Journal of Individual Psychology (1974),
Nov74, Vol. 30 Issue 2, p191, 3p; Abstract: Analyzes the concept of human nature. Influence of social
interaction to human behavior; Control of the evil instincts in a child; Factors influencing the blind
dependency and slavery of man.

cu sprijinul cated.ro – centrul adlerian pentru terapie şi educaţie durabilă din romania
1
trad., adapt. şi edit.: razvan gogălniceanu - psihoterapeut adlerian – formator APPAR

ADLER B.L. BETTNER – Nevoile individului

C-urile CRUCIALE
A APARŢINE CONECTARE De ceilalţi

A (se) ÎMBUNĂTĂŢI CAPABILITATE Independenţă

Auto-satisfacere
A FI IMPORTANT (a CONTARE A simţi că ceilalţi au
însemna ceva pt nevoie de el
ceilalţi)
A FI ÎNCURAJAT CURAJ Rezilienţă

(menţionăm faptul că termenul rezilienţă a fost impus de către Boris Cyrulnic, descriind foarte bine ideea de CURAJ a lui Bettner)

„Atât timp cât fiecare comportament are un SCOP, una dintre căile
de înţelegere a copiilor din faţa noastră este legată de înţelegerea acestor
scopuri care stau la baza acţiunilor lor. Putem urmări acest aspect având în
vedere scopul fiecărui copil este de împlinire a celor 4C, iar
comportamentele copilului îl conduc către rezultatul:
- resimţirii celor 4 C (este conectat cu ceilalţi; este capabil / se
simte competent să îşi asume responsabilităţi şi să le ducă la
capăt; simte că ceea ce face el contează pentru ceilalţi; are
curaj să încerce din nou dacă a greşit şi să îşi asume greşelile)

- luptei pentru atingerea celor 4 C

- incapacitatăţii de a resimţi unul sau mai multe dintre cele 4 C-uri” Comment [k1]: „A Parent’s Guide to
Understanding and Motivating Children”-
Bettz Lou Bettner, Amy Lew, 2000,
Connexions Press

Cele 4 tipuri de comportament inadecvat – Copilul nu este, în

general, conştient de scopul (satisfacerea fiecăruia dintre cele 4C-uri) la
care doreşte să ajungă.

Comportamentul nepotrivit, deşi pare inadecvat celorlalţi, este în

concordanţă cu interpretarea copilului asupra rolului său în familie sau

cu sprijinul cated.ro – centrul adlerian pentru terapie şi educaţie durabilă din romania
2
trad., adapt. şi edit.: razvan gogălniceanu - psihoterapeut adlerian – formator APPAR

grup. Astfel, dacă copilul a învăţat că a colabora cu ceilalţi (a aparţine în

perspectiva lui A. Adler) înseamnă a cerşi atenţie, atunci el asta va face.
Dacă copilul se va simţi dependent, inadecvat, controlat de către ceilalţi,
atunci el va încerca să le arate că el se simte în stare, că doreşte să le
câştige încrederea şi în acelaşi timp să capete încredere în el însuşi,
încercând să le dovedească că este puternic – dar o va face înfruntând,
prin frondă faţă de ce spune celălalt – va genera conflict prin opinia lui
foarte clar exprimată şi susţinută până când celălalt cedează (vezi puterea
lacrimilor). Într-un mod, practic, neconstructiv, inutil relaţiilor sale (am putea
spune, chiar egoist), copilul îşi satisface C-ul capabilităţii.

Mai jos discutăm câte puţin despre cele 4 comportamente nepotrivite

ale lui Rudolf Dreikurs, dar vă invit să analizaţi dinamica acestor aspecte
folosindu-vă de excelentul tabel de lucru creat de Betty Lou Bettner şi Amy
Lew.

• Obţinerea atenţiei: copiii se vor în centrul atenţiei şi cer permanent

„asistenţa” celor din jur.
Noi ne enervăm din cauză că ei nu par a fi priceput sau a ţine minte
ceea ce le spunem. Noi simţim că este necesar să le reamintim
întotdeauna şi că trebuie să ne rugăm de ei.

• Putere: vor să arate cine e „şeful”.

Noi ne simţim provocaţi şi dăm curs unui conflict de putere – „nu
ajungi nicăieri în felul acesta!”, le spunem adesea. Un copil care îşi
doreşte să deţină puterea, are în general un părinte care caută, de
asemenea, să îşi arate puterea. Întreabă cine e „seful” în casă şi vei
şti mai multe despre acel copil!

O persoană nu se poate lupta de una singură; atunci când părinţii se

învaţă să nu reacţioneze (prin retragerea efectivă în altă camera, de
exemplu) într-un conflict de putere, ei disipează arţagul copilului, şi pot
începe stabilirea unei relaţii mai sănătoase cu copilul lor.

• Răzbunarea: ei doresc să ne rănească pentru că şi ei la rândul lor se

simt răniţi.
Noi răspundem simţindu-ne atacaţi şi ne răzbunăm trăirile.
Ce vrea copilul să arate? Poate că îşi doreşte să simtă că şi el
contează şi că ceilalţi contează pe el. Scopul pozitiv pe care îl are
copilul care foloseşte răzbunarea, este, de fapt, dorinţa lui de a
contribui.

cu sprijinul cated.ro – centrul adlerian pentru terapie şi educaţie durabilă din romania
3
trad., adapt. şi edit.: razvan gogălniceanu - psihoterapeut adlerian – formator APPAR

• Afişarea voită a unui comportament descurajat: copilul doreşte să

fie lăsat singur, să nu i se ceară nimic şi, adesea, renunţă la ceea ce
are de făcut. Noi resimţim o anumită disperări – „Nu mai ştiu ce să mă
fac cu el!”
În acest caz, B.T. Bettner şi A. Lew descriu două variante:
„Nu fac nimic cum trebuie, aşa că mai bine o las baltă.”
„Dacă nu încerc, atunci eventualul eşec nu va fi atât de evident.”

Rudolf DREIKURS considera că: „copiii sunt nişte observatori

extraordinari, dar fac nenumărate greşeli în interpretarea a ceea ce
observă. Ei trag adesea concluzii greşite şi aleg căi greşite pentru
găsirea locului lor în cadrului familiei şi grupului lor”.

COMPORTAMENTUL NEPOTRIVIT / INADECVAT ESTE UN

SIMPTOM AL ACESTOR CONCLUZII GREŞITE.

CERŞITUL ATENŢIEI: Comportamentul greşit NU ESTE

PROBLEMA.
Comportmentul nepotrivit este SOLUŢIA pe care
copilul o experimenteză pentru rezolvarea problemei cu care se
confruntă.
Soluţia: să ajutăm copilul să găsească soluţii alternative!
(asta nu înseamnă că trebuie să i le spunem şi să i le explicăm noi, cei mai
mari. Ci să îl încurajăm şi să îl susţinem în căutarea lui. Noi trebuie să îi
dăm feedbeck-ul real pe care îl stârneşte comportamentul său – în sensul
că dacă ne răneşte sau dacă ne întristează cu ceea ce face, trebuie să îi
spunem ce simţim. ATENŢIE: SĂ îi SPUNEM ce simţim, NU DOAR SĂ NE
ARĂTĂM răniţi, trişti ori mai ştiu eu cum. De ce? SIMPLU: Copilul
observă ceea ce îi arătăm, dar adesea înţelege greşit şi nu poate
judeca contextul. AJUTAŢI-l SĂ ÎNŢELEAGĂ!!!)

1. Acest comportament este repetitiv sau este o greşeală făcută o singură

dată?
2. Care este răspunsul copilului la corecţie? Comportamentul continuă sau se
îmbunătăţeste după corecţia aplicată?
3. Acest comportament ar putea fi rezultatul unui stadiu de dezvoltare? Copiii
trec prin mai multe stadii de dezvoltare. Fiecare dintre acestea aduce cu
sine noi capabilităţi, dar şi noi sarcini. Noi ar trebui să fim conştienţi de ceea
ce reprezintă un comportament potrivit vârstei.
4. Comportamentul are vreo legătură cu o problemă medicală? (semne
neurologice sau alte condiţii fiziologice – probleme vezicale, tulburare cu
deficit de atenţie, hiperactivitate, probleme de auz, etc. – acestea pot

cu sprijinul cated.ro – centrul adlerian pentru terapie şi educaţie durabilă din romania
4
trad., adapt. şi edit.: razvan gogălniceanu - psihoterapeut adlerian – formator APPAR

susţine comportamente ce par inadecvate: enurezis, incapacitate de

concentrare, dificil de cooperat cu el, lipsă de comunicare, etc.)
5. Stilul copilului diferă de stilul vostru? Fiecare copil este un individ unic;
fiecare copil are personalitatea lui, viteza lui de reaţie şi propriul stil de
dezvoltare. Noi trebuie să ne acomodăm stilului său, nu să încercăm să îl
schimbăm.
6. Copiază cumva copilul comportamentul unui adult?
7. Comportamentul este urmarea unei lipse punctuale de pregătire sau de
informare?
8. Avem aşteptări prea mari sau prea scăzute în raport cu vârsta copilului sau
cu capabilităţile sale?

Întrebările de mai sus reprezintă un soi de protocol pentru a stabili

dacă comportamentul copilului nostru este sau nu este urmarea descurajării
sale.
Mai departe este momentul în care trebuie să ne apropiem de
SCOPUL comportamentului. 2 întrebări sunt binevenite: 1. Ce simţim noi
atunci când copilul se comportă nepotrivit? 2. Cum răspunde copilul la
corecţia pe care i-o facem?

cu sprijinul cated.ro – centrul adlerian pentru terapie şi educaţie durabilă din romania
5