Marinciu Raluca Incadrare in modernism

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

De Lucian Blaga

Modernismul este un curent literar initiat la noi in 1919 de Eugen Lovinescu, a carui
doctrina porneste de la ideea ca exista ,, un spirit al veachului’’ care impune procesul de
sincronizare a literaturii romane cu literatura europeanea , cunoscut si ca si principiul
sincronismului. Ideea de la care porneste Eugen Lovinescu este aceea ca civilizatiile mai putin
dezvoltate sufera influenta binefactoare a celor avansate, mai intai prin imitatia civilizatiei
superioare, ,,Teoria imitatiei’’ emisa de francezul Gabriel Tarde , iar dupa implantare prin
stimularea creari unui fond literar propiu. De aceea , teoria formelor fara font sustinuta de Titu
Maiorescu este acceptata si de Lovinescu, dar acesta considera ca formele pot sa isi creeze
uneori fondul. O figura reprezentativa a modernismului este Lucian Blaga prin arta sa poetica ,,
Eu nu strives corola de minuni a lumii’’. Conceptul de arta poetica exprima un ansamblu de
trasaturi care compun viziunea despre lume si viata a unui autor , despre menirea lui in unviers
si despre misiunea artei sale intr-un limbaj literar care il particularizeaza.

Poezia se situeaza in deschiderea volumul de debut a lui Lucian Blaga, ,, Poemele lumini’’,din
1919 deschizand acest volum, cee ce-l uimeste pe cititorul pasionat de poezie este siguranta cu
care Lucian Blaga desfasoara spectacolul de idei intr-un limbaj plastic, guvernat de sobru de
metafora cu reverberatii experesive. Poezia constitutie ,, ars poetica’’ ceva anticipa sistemul
filozofic pe care acesta il va realiza 15 ani mai tarziu, interpretarea liricii blagiene nu se putand
face in afara filozofiei lui.

Modernismul poeziei ,, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii’’ se sustine si prin structura

compozitionala a textului liric in 3 secvente in care cunoasterea luciferica si cunoasterea
paradisiaca se afla in relatii de opozitie si recurenta.

In spirit modern, tema exprima atitutidinea poetului filozof de protejare a misterelor lumii,
izvorata la el din iubire si prin iubire , conceptie exprimata prin metafore revelatorii care
reliefeaza nu atata diferenta filozofica in rational si irrational , cat mai ales relatiile de opozitie
dintre gandirea logica si gandirea poetica.

Titlul poeziei este o metafora revelatorie despre cunoasterea luciferica agreeata de poetul-
filozof si alcatuita din : marca morfosintactica a eului liric (,,eu’’) , verbul cu tenta de agresivitate
la forma negativa: (,, nu strivesc’’), sugerarea perfectiunii(,,corala’’) , misterelor Universului (,,
de minuni a lumii’’).
Prima secventa poetica defineste conceptia filozofica a eului liric despre cunoasterea luciferica
prin verbele la persoana I si la prezentul gnomic (care exprima actiunea fara a o raporta la un
anumit timp , prezent antemporal care resping ferm agresivitatea atitudinii de lamurire a
misterelor lumii- ,, nu strivesc’’ ,, nu ucid’’: ,, Eu nu strivesc corala de minuni a lumii / si nu ucid/
cu mintea , tainele ce le intalnesc/in calea mea/in flori , in ochi, pe buze ori morminte’’.In
ultimul vers al secventei se reveleaza prin enumeratie, simboluri esentializate ale misterelor
Universului: natura inconjuratoare, viata , existenta insasi(,, flori’’) ;perceperea extazianta ,
simtirea si emotia umana (,, ochii ‘’ sunt oglinda sufletului); comunicarea prin cuvant si iubirea
prin sarut(,, buze’’), precum si moartea , care la Blaga nu este sfarsitul dramatic, ci constituie ,,
marea trecere’’ intr-o lume superioara(,, morminte’’).

Urmatoare secventa lirica exprima notiunea filozofica de cunoastre paradisiaca, prin metafora
revelatorie ,, lumina altora’’ de care eul liric se detaseaza cu fermitate. Violenta
verbului ,,sugruma’’ este sugestiva prin consecintele nefase asupra misterelor care ar distruge ,,
vraja nepatrunului ascuns/in adancimi de intuneric’’. ,, Lumina altora /sugruma vraja
nepatransului ascuns/in adancimi de intuneric , /dar eu ,/ eu cu lumina mea sporesc a lumii
taina-/si intocmai cum cu razele ei albe luna / nu micsoreaza ci tremuratoare / mareste si mai
tare taina noptii,’’.In relatie de opozotie cu acest tip de cunoastere paradisiaca este atitudinea
eului liric relevata prin conjuctia adresativa ,, dar’’, prin repetitia pronumelui de persoana I
singular (,, eu , eu’’) si mai ales prin opozitia dintre ,, lumina altora’’ si ,, lumina mea’’ din care
reies conceptele cunoasterii paradisiacea si cunoasterii luciferica.

Pentru a fi mai convingator eul liric apeleaza la comparatia cu astrul noptii , ,, luna’’ , ale carei
raze albe plasmuiesc difuz contururi tainice , misterioase: ,,si-ntocmai cum razele ei albe luna/
nu micsoreaza ci tremuratoare/ mareste si mai tare taina noptii’’.

Secventa poetica urmatoare revine la definirea cunoasterii luciferice, propie afectivitatii sinelui
poetic , care isi dezvaluie conceptia despre ocrotirea si potentarea misterelor lumii : ,, asa
imbogatesc si eu intuncata zare/ cu largi fiori de sfant mister/ si tot ce ii ne-nteles/ se schimba-n
neintelesuri si mai mari sub ochii mei’’. Marca morfosintactica a verbului/pronumelui la
persoana I singular - ,, imbogatesc’’, ,,eu’’ – accentueaza atitudinea sensibila , iubitoare a eului
liric fata de perfectiunea Universului.

Finalul poeziei se constituie intr-o concluzie filozofica , eul liric argumenteaza din nou
atitudinea de adancire si de afectiune pentru misterele lumii prin reluarea ultimului vers al
primei strofe : ,, caci eu iubesc/ si ochi si flori si buze si morminte’’.De altfel , esenta filozofica a
discursului liric- cunoasterea inseamna iubire- se poate restrange la incipitul si finalul poeziei : ,,
Eu nu strives corola de muni a lumii/[….] caci eu iubesc/ si flori si ochi si buze si morminte.
Expresivitatea poeziei este realizata la nivel morfosintactic prin opozitia negativ/afirmativ a
verbelor la persoana I singular si la prezentul gnomic , marci care reveleaza prezenta eului liric ,
adept al cunoasterii luciferice : ,, nu strives’’ ,, nu ucid’’ ,, sporesc’’ ,, imbogatesc’’ ,, iubesc’’.
Ocrotirea si potentarea afectiva a misterelor lumii se afla in relatii de opozitie cu demersul ,,
altora’’ de a descifra tainele universului reflectare exprimata prin semantica brutala a
verbelor : ,, nu strivesc’’ ,, nu ucid’’ in contradictie stridenta cu verbul la persoana III : ,,
sugruma’’ care atenteaza la desavarsitul echilibru al lumii.

Este de remarcat limbajul metarofic al poeziei din care se detaseaza metafora ,, corola’’.
Mormintele reprezentant metonimia , moartea; florile reprezentand vegetalul, viata si
fragilitatea; ochii evidentiind cunoastrea , initierea; buzele logosul primordial si erosul. Corola
sugerand misterele Universului, masura binelui , a frumosului, sublimul perfectiunii.

Din punct de vedere prozodic, ineditul modern este realizat prin aspectul versificatiei Blaga
cultivand versul liber, cu metrica variabila si ritmul interior determinant de gandirea sa profund
metafizica. Exprimarea ideii intr-o fraza cu aspect sintactic , dar structura in versuri albe se
numeste ingambament.

Sugestia moderna a textului liric este sustinuta, in principal, prin conceptual ,,mister’’, numit
printr-o varietate de metafore revelatorii : ,, corola de minuni’’ ,, tainele’’ , ,,
flori’’ , ,,ochi’’ , ,,buze’’ ,, morminte’’, ,, a lumii taina’’, ,, intunecata zare’’, ,,sfant mister’’, ,,
neintelesuri si mai mari’’. Epitelele in inversiune : ,, sfant mister’’, ,, nepatransului ascuns’’, ,,
largi fiori’’ au rolul de a potenta incarcatura afectiva si revelatia poetica in fata misterelor lumii.

Lucian Blaga se marturiseste Marelui Anonim , atotstapanitorului Universului ,slujindu-l pios

prin ocrotirea misterului. Este o profesiune de credinta poetului care iubind ,, corola de minuni
a lumii’’ ii adanceste vraja printr-o ardere interioara de o mare intenstiate. ,,Eu nu strives corola
de minuni a lumii’’ il recomanda pe Lucian Blaga ca pe un poet de o mare sensibilitate, originar
prin modul in care impleteste fiorul liric cu profunzimea gandirii filozofice, prin semificatiile noi
cu care incarca frumoasa limba romaneasca.