Aparatul reproducător

La cefalocordate, indivizii au sexe separate. Acestea posedă 26 de perechi de

gonade, care pot fi ovare sau testicule, în funcție de sexul individului, ce au
dispoziție metamerică pe pereții cavității perifaringiene, putând fi simetrică,
cum au speciile din genul Branchiostoma, sau pe partea dreaptă a corpurile,
precum au speciile din genurile Asymetron și Epigonichtys. Cefalocordatele nu
au gonoducte, de aceea gameții sunt eliberați în apă prin intermediul
atrioporului, de asemenea fecundația este externă. Indivizii aflați în stadiul
larvar sunt sunt acoperiți de cili (larve ciliate) și nu au o durată lungă de viață,
pot trăi câteva săptămâni sau luni.

Ciclostomii au sexele separate, posedă o gonadă unică. La mixine , gonada se

numește ovo-testis, deoarece la începutul vieții, gonada este reprezentată de
testicul, care în a doua parte a vieții devine ovar.Gameții sunt eliminați în
cavitatea celomică, de unde sunt sucționați de către canalul peritoneal, ajung
astfel în sinusul uro-genital și sunt eliberați prin orificiul uro-genital. Masculii nu
au organe de acuplare, fecundația se realizează în mediul extern, mai exact în
apă; petromizontidele realizează fecundația în ape dulci, iar mixinele în apele
marine. Dezvoltarea embrionară la petromizontide are loc cu metamorfoză în
ape dulci, iar mixinele își desfășoară dezvoltarea embrionară fără metmorfoză
în apele marine.

La pești, sexele sunt separate, gonadele sunt perechi, astfel, masculii au

testicule și femelele au ovare. Peștii cartilaginoși au testiculele aderente la
segmentul anterior al rinichiului. Traseul spermatozoizilor începe din testicule și
apoi se continuă cu epididimul, canalele deferente, canalele Wolff sau
urospermiducte, ce se deschid în cloacă, care la holocefali este de fapt un sinus
urogenital. De asemenea, vezicula seminală este localizată pe traseul
urospermiductelor. Masculii posedă o pereche de organe cu rol în copulare,
denumite mixopterigii, care provin din modificarea unor radii ale înotătoarelor
ventrale. Ovarele sunt suținute de mezenter, iar în continuarea acestora
urmează oviductele, denumite canalele lui Muller (s-au format prin dedublarea
canalelor Wolff). Oviductele sunt unite în segmentul primar, lăsând un orificiu,
ce se numește ostium. Pe lungimea oviductelor se află glandele nidimentare, cu
rol în producerea albumenului și a cojii în jurul ovulului ce a fost fecundat. La
segmentul terminal al fiecărui oviduct se află câte un uter, ce se continuă cu
vaginele scurte ce se deschid în cloacă. La peștii osoși, gonadele sunt localizate
sub rinichi, iar gonoductele au legătură directă cu acestea. În perioada de
reproducere, gonadele devin voluminoase și ocupă astfel aproape tot volumul
cavității abdominale. La peștii cartilaginoși, fecundația este internă, aceștia
sunt specii ovovivipare, adică dezvoltarea embrionară începe în interiorul
corpului parental, matern, și se desăvârșește în apă, toate aceste fenomene
realizându-se pe seama sacului vitelin. Alte specii ovovivipare sunt celacanții,
un grup arhaic de pești, cu doi reprezentanți actuali. Rechinii sunt o excepție în
lumea peștilor în ceea ce privește dezvoltarea embrionară deoarece sunt specii
vivipare, adică dezvoltarea embrionară are loc în interiorul uterului matern,
realizându-se pe seama unei structuri asemănătoare placentei mamiferelor,
formată între sacul vitelin bogat vascularizat al embrionului și mucoasa uterină
a femelei.Majoritatea speciilor de pești cunoscuți actualmente sunt specii
ovipare, dezvoltarea embrionară având loc în apă (icre).

Aparatul reproducător al amfibienilor este constituit din gonade și gonoducte.

Astfel, masculii posedă o pereche de testicule și spermiducte, respectiv
femelele, ce au o pereche de ovare și oviducte. Testiculele pot fi lobate, ca la
gimnofioni, alungite, ca la urodele, sau ovale, ca la anure. Testiculele sunt
localizate în partea anterioară a rinichilor, iar la polul apical al acestora, se
găsesc corpii galbeni digitiformi, cu rol de hrănire (rol nutritiv). Spermatozoizii
părăsesc testiculul, trec prin canalele eferente subțiri, ajung în partea
superioară a rinichiului, apoi în canalele lui Wolff, care sunt uro-spermiducte
sau spermiducte, la tritoni. Ovarele sunt alungite, prezintă de asemenea corpi
galbeni digitiformi, cu rol nutritiv. Ovulele trec din ovare în cavitatea generală a
corpului, de unde sunt captate de canalele lui Muller sau oviducte, ce sunt lungi
și au un traseu sinuos, apoi ajung în cloacă. La speciile vivipare, precum
gimnofionii, salamandrele europene și unele specii de anure, dezvoltarea
embrionară se desăvârșește în segmentul terminal și lărgit al oviductelor, adică
în utere.

Fecundația la amfibieni nu este aceeași la toate speciile, ci diferă în funcție de

grupul abordat. Astfel, urodelele au fecundație internă, fără copulare: masculul
depune un spermatofor, constituit dintr-o calotă spermatică și o masă
gelatinoasă, care este sucționat de către femelă în cloacă. Urmează apoi
depunerea pontei de către femelă în locuri umede din proximitatea unei ape
sau în apă. Anurele au fecundația externă , se remarcă fenomenul de amplexus.
Amplexus (sau îmbrățișarea) înseamnă prinderea masculului de femelă, care
este mult mai mare, în regiunea axilară sau lombară a acesteia, prin
intermediul membrelor anterioare. Ulterior, femela elimină ovulele, ce sunt
fertilizate de lichidul spermatic provenit de la mascul. Iar la gimnofioni și
broasca codată nord-americană fecundația este internă, masculii prezintă
organe copulatorii, ce reprezintă de fapt diverticule ale cloacei, vizibile doar în
timpul acuplării.

La amfibienii ovipari, aspectul pontei reprezintă un caracter important de

diferențiere și identificare, fiind criteriu taxonomic. Dezvoltarea embrionară se
desfășoară prin metamorfoză și are loc în apă, este mai simplă la urodele,
coada și uneori branhiile se păstrează și la adult. Ovocitele specifice
amfibienilor ovipari sunt cu puțin vitelus, o cantitate medie, fiind denumite
ovocite mezolecite, care sunt înconjurate de un strat subțire. Acestea, odată
intrate în contact cu apa, se umflă, dezvoltându-se un înveliș gelatinos ce
facilitează prinderea algelor verzi microscopice pe suprafața pontei. Aceste alge
microscopice , în urma fotosintezei, furnizează oxigenul necesar dezvoltării
embrionilor. După aproximativ două săptămâni de la fecundație, are loc
ecloziunea mormolocilor, ce au coadă și linie laterală a corpului, trei perechi de
branhii externe cu pereți subțiri și bine vascularizați, ochi și ureche internă,
intestin lung. De asemenea, au gura cu buze ce prezintă excrescențe cornoase,
cu rol în triturarea hranei vegetale. Curând, branhiile externe vor dispărea,
funcția respiratorie va fi preluată de către branhiile interne, ce sunt acoperite
de un pliu tegumentar denumit opercul și prevăzut cu un orificiu denumit
spiracul. Pe măsură ce mormolocul crește, își va schimba regimul alimentar,
trecând la hrănirea de tip carnivor. După 10-12 săptămâni de la fecundație,
mormolocii au trecut deja prin modificări ale morfologiei și structurii corpului,
având patru membre și plămâni funcționali, realizându-se astfel trecerea de la
mediul acvatic la cel terestru.

Neotenia este fenomenul în care mormolocii devin maturi sexual înainte de a

împlini un an și păstrează unele caractere larvare: au dinți, branhii externe, linie
laterală a corpului, nu au pleoape și nu migrează din apă. Este des întâlnită la
urodele, cu precădere la cele americane, ea putând fi temporară sau
permanentă, căzând sub incidența condițiilor de mediu. Cel mai popularizat caz
de neotenie este cel al tritonului verde nord-american, ce are cel mai complex
model de dezvoltare post-embrionară.

Amfibienii ovovivipari își încep dezvoltarea embrionară în corpul matern,

ulterior se va desăvârși în apă, pe seama rezervelor din sacul vitelin.
Ovoviviparitatea este rară la urodele,se întâlnește doar la salamandrele
europene, și la anure, mai exact broaștele râioase de pădure africane și
broscuțele aurii din America Centrală.

Viviparitatea este foarte frecventă la gimnofioni, aproximativ 75% dintre

speciile actuale fiind vivipare , cei mai cunoscuți gimnofioni vivipari sunt
gimnofionii-scormonitori și gimnofionii anghile sud-americani, gimnofionii-orbi
africani .

În ceea ce privește aparatul reproducător la reptile, masculii au două testicule

și organe copulatoare. Cele două testicule au structură tubulară, devin ovale în
sezonul de reproducere/piriforme în restul anului . Acestea sunt localizate în
fața rinichilor, exceptând broaștele țestoase, care au testiculele înapoia
rinichilor,iar șopârlele apode și șerpii au testiculele unul înapoia celuilalt.
Epididimul își are originea din partea anterioară a mezonefrosului, se continuă
cu canalele Wolff, ce reprezintă spermiductele, ulterior acestea se deschid în
cloacă. Organele copulatoare de la șopârle și șerpi sunt reprezentate de o
pereche de hemipenisuri, acestea fiind de fapt diverticule evaginate, aflate în
partea posterioară a cloacei); la broaștele țestoase și crocodili, masculii au
penis, fiind format din îngroșarea pereților segmentului posterior al cloacei și
este alcătuit din formațiuni erectile (corp fibros și corp spongios) și un șanț de
evacuare a spermei. Singurele reptile care nu au organe copulatoare sunt
sfenodontele.

Elemente de ecologie

Tunicate

 Ciona intestinalis

Este o specie de tunicată ce are aspect de sac alungit, verzui translucid, cu

sifonul bucal și cel cloacal apropiate unul de altul. Sifonul bucal este mai lung și
are 8 lobi, iar cel cloacal numai 6 lobi. În Marea Neagră, Ciona atinge
dimensiuni de maxim 7 cm lungime. Trăiește fixată pe pietre și în speciall pe
sedimentele mâloase, coexistând cu Mytilus și Modiolula, până la 120 m
adâncime. Reprezintă o verigă trofică însemnată, fiind hrană pentru peștii
ganoizi.

Cefalocordate

 Asymmetron lucayanum

Este o cefalocordată cu gonade numai pe partea dreaptă și cu un proces

urostiloid marcat alungit ca o extensie posterioară a notocordului fără miotomi.
De asemenea, această specie are metapleura asimetrică, de unde provine și
denumirea de Asymmetron. Trăiește în mod spontan în apele Capului
Nomamisaki, capătul sud-vestic al insulei Kyushu, Japonia.

Pești

Marini- hering pag 390 det plante și animale, eglefin pag 392

Dulcicoli- novacul și babușca, porcușorul de vadț

Amfibieni- Bombina variegata pag 406 și Broasca pui de munte( Leptodactylus

fallax)

Reptile-