Realismul

Realismul este un curent literar-artistic manifestat, pe plan European, la mijlocul secolului al

XIX-lea ( aproximativ 1830-1880),care pune accentul pe relația dintre artă și realitate.
Trăsături definitorii:
- reprezentarea veridică a realității, surprinsă obiectiv ca într-o oglindă;
- teme preferate: averea, familia, parvenirea;
- obiectivitatea perspectivei narative, narator omniscient,omniprezent, detașat;
- personaje tipice în situații tipice;
- complexitatea umană; utilizarea unor tehnici ale analizei psihologice;
- limbajul este utilizat ca mijloc de individualizare a personajelor;
- descrieri minuțioase;
- tehnica detaliului veridic, semnificativ;
- scriitorii au o atitudine critică față de societate;
- stilul impersonal și sobru;
- specii literare cultivate: roman, schiță și nuvelă psihologică; comedia și drama.
Reprezentanți:
- Balzac,Dickens, Mark Twain, Dostoievski etc. (literatura universală);
- Ioan Slavici I.L. Caragiale, Liviu Rebreanu, G. Călinescu, Marin Preda etc. (literatura română).

În vreme de război
de Ion Luca Caragiale

Nuvela „În vreme de război” de Ion Luca Caragiale a apărut în 1898 și este o creație realist-
psihologică,având și accente naturaliste.
Tema nuvelei o constituie evoluția unei obsesii până la nebunie,respectând toate simptomele acestei
boli,personajul principal fiind urmărit prin analiza crizelor de conștiință și de comportament, ca într-o
adevărată fișă medicală.
Perspectiva din care sunt percepute întâmplările este al unui narator martor, care descoperă alături de
cititor ceea ce se întâmplă. Este însă doar o aparență,căci naratorul știe,evident, mai mult decât lasă a se
vedea și dezvăluie treptat informațiile.
Textul este construit din trei părți. Deși scriitorul își subintitulează textul schiță,termenul nu se referă la
specie,ci doar subliniază faptul că nuvela își propune să schițeze comportamentul personajului, selectând
acele momente pe care le consideră semnificative pentru destinul său.
Acțiunea se desfășoară de-a lungul a circa cinci ani, în care este urmărită viața cârciumarului Stavrache.
Totul începe în primăvara anului 1877,când Stavrache află pe neașteptate că fratele său,popa Iancu, este
șeful unei bande de tâlhari care teroriza de ani buni întreaga regiune. Ceata de tâlhari a fost prinsă iar
popa scăpase printr-un noroc. Era însă doar o chestiune de timp până va fi și el arestat și de aceea caută
salvarea la fratele său mai mare. Acesta îl sfătuiește să meargă voluntar în război sub o altă identitate.
Conflictul este unul interior, în conștiința cârciumarului care înțelege că singurul mod de a stăpâni imensa
avere a fratelui este ca acesta să moară.
Despre preotul Iancu nu se mai știa nimic în Podeni. După un timp Stavrache primește o scrisoare de la
fratele lui și află că Iancu fusese numit sergent. Apoi primește o altă scrisoare prin care i se anunță
moartea fratelui său. Cea de a doua scrisoare pare a-i oferi liniștea și pleacă repede la un avocat să afle
cum poate intra în stăpânirea averii fratelui său.
De la terminarea războiului trec cinci ani și nimeni nu-l deranjează pe Stavrache, în afară de aparițiile de
coșmar ale lui Popa Iancu. Visele chinuitoare ale lui Stavrache devin obsesii,se transformă treptat în
coșmaruri care îl terorizează. Cele două coșmaruri nocturne ale lui Stavrache par a fi provocate de
incertitudinea privind moartea fratelui. De aceea ele conțin un element comun, fratele mai mare încearcă
să-l ucidă pe mezin și nu reușește,și o replică-laitmotiv „Gândeai c-am murit,neică?”. Este de
asemenea,semnificativ că popa Iancu apare în cele două ipostaze posibile: cea de ostaș și cea de ocnaș.
Secvența sosirii reale a fratelui este asemănătoare cu acelea din vis,realizându-se tot în plan nocturn. Ca și
acolo, apariția lui popa Iancu este neașteptată. Ca și acolo, încordarea hangiului sporește gradat și
rapid,iar naratorul punctează aceste momente cu precizie: „hangiul ascultă”, „hangiul zâmbi”, „hangiul
începu să râdă”. Și tot ca acolo,încearcă să-și ucidă fratele. Finalul nuvelei consemnează nebunia
hangiului și resemnarea mezinului: „N-am noroc!”, recunoaște el.

Protagonistul nuvelei, Stavrache, cârciumarul din Podeni, este o fire închisă, singuratică (nu are soție și
nici copii), fără prieteni, singura sa pasiune fiind banii. Este neglijent în tratarea clienților săraci, este
necinstit,are o patimă anormală pentru bani, este zgârcit. Consecințele iubirii de bani în plan psihologic
sunt redate în evoluția lui Stavrache de la lăcomie, potrivită pentru un cârciumar, la frământări
obsesive,halucinații,frică, groază și până la nebunie,ceea ce ține de naturalism.