Sunteți pe pagina 1din 1

Argument

Tot mai des ne confruntăm cu lipsa de interes a elevilor noştri pentru lectură. Cititul, odinioară o pasiune pentru mulţi, a fost înlocuit cu diverse
forme de petrecere a timpului liber. Nu afirm că aceste preocupări sunt inutile, dar consider că pot deveni dăunătoare atunci când ele se substituie
total actului şi plăcerii de a citi.
Majoritatea aleg cea mai uşoară, zic ei, cale de a intra în contact cu informaţia, şi anume calculatorul, în detrimentul cărţilor. Mai sunt situaţii când
citesc doar pentru că se gândesc la consecinţe, că vor lua note mici, fără să simtă sau să înţeleagă ceea ce citesc.
Lectura ocupă un loc esenţial în devenirea umană, având un rol important în munca educativă. Aceasta se impune ca necesitate intelectuală şi
influenţează personalităţile aflate în formare, dezvăluind taina pe care cărţile o ascund. Lectura continuă duce în timp la modelarea personalităţii.
Biblioteca reprezintă un loc privilegiat pentru lectură, punând la dispoziţia elevilor fondul său documentar, dezvoltând practici diversificate de
lectură. Biblioteca joacă un rol pedagogic important în viaţa şcolii, asigurând calitatea evoluţiei şcolare.
Prin urmare, este absolut necesar să-i învăţăm pe elevi cum să citească de plăcere şi cum să se relaţioneze cu textul.
Acest lucru şi-l propune proiectul de faţă, lăsând o invitaţie subtilă tuturor celor interesaţi să redescopere plăcerea şi necesitatea lecturii.
Scopul proiectului este stimularea interesului pentru lectură.
Ca obiective am propus:
– stimularea unei atitudini pozitive faţă de lectură;
– stimularea capacităţii de receptare a textelor literare;
– dezvoltarea capacităţii de exprimare orală şi scrisă;
– cultivarea lecturii de plăcere; stimularea interesului şi a grijii pentru carte, ca bun de valoare;
– surprinderea frumosului prin lectură, din care elevul să poată învăţa ceva;
– stabilirea relaţiilor de prietenie şi colaborare între elevi.
Proiectul s-a desfăşurat pe durata lunii martie, beneficiarii fiind elevii clasei a VIII-a; resursele materiale au constat în volume de opere literare;
calculator; proiector; aparat foto; evaluarea a constat în realizarea unor referate de către elevi, realizarea unui panou cu desenele/caricaturile
elevilor, realizarea unui album de fotografii. (fragment)

 avantajele unei lecturi de calitate: extinde vocabularul, este o sursă de educație, menține sănătatea mintală, stimulează mentalitatea, eliberează stresul, ajută
la un somn mai bun, memorie mai bună, îmbunătățește concentrarea, poate fi o sursă de divertisment, îți poate oferi o nouă perspectivă asupra vieții, te ajută
să îmbunătățești abilitățile social

Elevii au fost invitați să aducă cărți pe care le-au citit și doresc să le recomande colegilor. Ei au
realizat o prezentare a cărții citite, însoţite de un slogan motivant şi de câteva impresii de lectură. În
urma acestor prezentări colegii au putut alege să împrumute o carte timp de o lună. Nu a fost nevoie
de permis pentru a împrumuta o carte, dar împrumutul a fost înregistrat intr-un caiet dedicat
activitatii.

S-ar putea să vă placă și