Clasele V- VIII
(Virtuțile vor intra pe scenă, vor mima un dialog și bucuria reîntâlnirii, mai
puțin binefacerea și recunoștința, întrucât se știe că ele se întâlnesc rar, de
multe ori oamenii uitând să mulțumească lui Dumnezeu și binefăcătorilor lor.)
CREDINŢA
Crede-ntruna cu putere
Unul este Dumnezeu CREDINŢA
De te-apasă vreo durere
Te va ajuta mereu.
DREPTATEA
Cel care dreptatea are,
Respectă pe fiecare, DREPTATEA
Şi-n sfinţenie trăieşte
Darul Sfântului Duh primește.
CUMPĂTAREA
Eu sunt cumpătarea,
Te ajut să înţelegi CUMPĂTAREA
CURAJUL
Eu, Curajul, bărbăţia
Dau putere celui care
CURAJUL
Răul, ura şi dispreţul
Le-ntâlnesc pe-al vieţii drum.
NĂDEJDEA
Ai nădejdea, armă vie
Să înveţi să dăruieşti, NĂDEJDEA
Să fii bun, milos la suflet,
De pe-un semen întâlneşti.
SMERENIA
Eu, smerenia vă spun,
Pentru orice lucru bun, SMERENIA
Voi să nu vă lăudaţi
Şi mulţumire să daţi.
IUBIREA/ DRAGOSTEA
Iar eu sunt iubirea care,
Să ştii sunt nepieritoare,
Pentru cel ce-n suflet are
Dragostea de Dumnezeu și de aproapele său.
IUBIREA
Că invidia nu-i bună, cred c-o ştie fiecare,
Ea aduce întristare, gânduri rele, supărare.
Dar, ne-nvaţă Dumnezeu: Nu răsplăti răul cu rău.
Iar pe cel ce îţi greşeşte, iartă-l, nu te răzbuna,
Că văzând iertarea ta, sigur se va ruşina
Şi mai mult,….Se va îndrepta.!
BINEFACEREA
Binefacerea sunt eu,
Nu te prea cunosc, surată, BINEFACEREA
Oare ne-am văzut vreodată?
Şi îmi pari cam,… supărată.
RECUNOŞTINŢA
Recunoştinţa-s, floare rară,
Şi tristă sunt de multe ori,
Să văd pe-acei nerecunoscători.
RECUNOȘTINȚA
Noi, ne-ntâlnim arareori,
Cu toate că suntem surori.
ÎNȚELEPCIUNEA
CREDINȚA NĂDEJDEA
Noi, virtuţile creştine, DRAGOSTEA SNERENIA
Sufletul vă-mpodobim CUMPĂTAREA DREPTATEA
BINEFACEREA
RECUNOȘTINȚA
CURAJUL
Şi pe Domnul Îl slăvim!
Nu vă necăjiţi prea tare,
Știți că - lumea asta mare,
Întâlnim și oameni care
Știu să spună: Mulțumesc!
Celor ce le-au dăruit,
Și Părintelui ceresc.
Pentru binele primit
Profesorul:
Ați auzit voi oare: Povestea strugurelui Sfântului Macarie. Să citim
această frumoasă poveste și să luăm aminte, pentru a înțelege mai bine
frumusețea sufletului împodobit de virtute.
Elevii vor citi pe roluri,, Povestea strugurelui Sfântului Macarie”.
Se va discuta pe marginea celor prezentate.