Sunteți pe pagina 1din 29

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT
DEPARTAMENTUL DREPT PENAL

CICLUL II. MASTER PROFESIONAL

CURRICULUM
la disciplina
CATEGORII DE INFRACŢIUNI ÎN DREPTUL PENAL COMPARAT
Ciclul II, 90 credite

1
AUTOR:
Ludmila DUMNEANU,
doctor în drept, conferenţiar universitar

Chişinău 2021

2
APROBAT Şef Departament_______________
la şedinţa Departamentului
din „ _24__” ___august___ 2021

3
I. PRELIMINARII

Cursul Categorii de infracţiuni în dreptul penal comparat este destinat pentru a fa-
miliariza masteranzii cu conceptele şi terminologia asociată anumitor fapte infracţionale în
diferite sisteme de drept. Cunoaşterea dreptului penal al altor state constituie o primă şi
indispensabilă etapă în studierea obiectului, metodologiei şi a sarcinilor cursului Categorii
(tipuri) de infracţiuni în dreptul comparat.
Totodată, cursul respectiv comportă un caracter informativ privind situaţia şi tendinţele
contemporane ale prevederilor normative din statele străine cu referire la varietăţile de exprimare a
faptelor infracţionale, acestea influenţând nemijlocit dezvoltarea sistemului de drept al
Republicii Moldova, în special а dreptului penal.
Cunoaşterea şi fortificarea competenţelor profesionale facilitează înţelegerea conceptelor
domeniului şi aplicarea lor adecvată în cercetarea unor deosebite probleme care îşi găsesc reflectare
în abilităţi de analiză comparativă а unor modalităţi de fapte infracţionale prevăzute în legislaţia
penală a Republicii Moldova şi а altor state.
Sarcinile cursului sunt direcţionate spre а evita erorile ce se comit la compararea unor
modalităţi de fapte infracţionale asemănătoare, totodată ţinându-se cont de specificul şi tradiţiile
unui sau altui sistem de drept, mai ales de cel al prevederilor.
La orele rezervate studierii cursului prioritate se va acorda examinării tipurilor de
infracţiuni acceptate de legislaţiile mai multor state, precum şi ale celor deosebite prin natura lor.
Bineînţeles, cursul în cauză poate fi perceput doar dacă cunoaştem specificul altor sisteme de drept
propuse spre comparaţie. Prin urmare, formabilul trebuie să cunoască atât instituţiile Părţii
Generale, cât şi cele ale Părţii Speciale а Dreptului penal, la fel normele răspunderii pentru
atentatele de bază – contra personalităţii, proprietăţii şi statului – prevăzute în ea.
Utilitatea studierii cursului dat în cadrul formării masterului profesional este precizată de
circumstanţele reale ale evoluţiei procesului de cercetare ştiinţifică, de extinderea colaborării
internaţionale în domeniul ştiinţei şi legislaţiei.

II. ADMINISTRAREA DISCIPLINEI

Număr de ore
Evaluarea
Semestrul

Codul Denumirea Responsabil Nr.de


Total

disciplinei disciplinei de disciplină C S L LI credite

Categorii de
infracţiuni în Ludmila
S02A11 I 150 20 20 110 Ex. 5
dreptul penal Dumneanu
comparat

4
Nr. Ore
Unităţi de conţinut
crt. C S LI
Introducere în studiul specializat. Noţiunea de infracţiune şi
1. clasificarea acestora (faptă infracţională), categorii (tipuri) de 2 2 15
infracţiuni în diverse sisteme de drept şi familii de drept
Aspecte de drept comparat privind infracţiunile contra vieţii şi
2. 4 4 20
sănătăţii
3. Infracţiuni privind traficul de persoane 4 4 15
4. Infracţiuni privind regimul de stupefiante şi precursori 2 2 20
5. Infracţiuni contra patrimoniului în dreptul penal comparat 4 4 20
Infracţiuni în domeniul informaticii şi telecomunicaţiilor în dreptul
6. 2 2 20
penal comparat
7. Infracţiuni de corupţie 2 2 20
Total 20 20 110

5
III. COMPETENŢE PROFESIONALE ŞI FINALITĂŢI DE STUDIU

COMPETENŢE FINALITĂŢI DE STUDIU


1. Cunoaşterea şi înţelegerea noţiunilor şi - a defini noţiunile de bază ale diverselor
conceptelor din domeniul dreptului penal categorii de infracţiuni din dreptul comparat;
comparat - a recunoaşte specificul normelor cu privire la
categorii de infracţiuni din dreptul comparat;
- a recunoaşte izvoarele de drept penal în
diferite sisteme de drept cu privire la categorii
de infracţiuni din dreptul comparat;
- a defini noţiunile categorii de infracţiuni din
dreptul comparat şi a cunoaşte clasificarea
acestora în diverse sisteme de drept;
- a stabili sancţiunile penale prezente în legile
penale ale altor state cu privire la categorii de
infracţiuni din dreptul comparat;
- a identifica interpretările date diferitelor
noţiuni de drept penal în alte state cu privire
la categorii de infracţiuni din dreptul
comparat;
2. Demonstrarea capacităţilor de analiză - a identifica formele speciale de manifestare a
şi sinteză ale informaţiei achiziţionate categoriilor de infracţiuni din dreptul
comparat prezente în diferite sisteme de
drept;
- a determina noile tendinţe şi direcţii de
dezvoltare a ştiinţelor penale din străinătate
cu privire la prevenirea şi combaterea
categoriilor de infracţiuni din dreptul
comparat;
- a aplica metoda comparativă în analiza
domeniului corespunzător de drept penal din
diferite sisteme de drept;
- a distinge asemănările şi deosebirile dintre
diferite infracţiuni din diverse sisteme de
drept;
3. Elaborarea soluţiilor pentru - a aprecia rolul diverselor organe de drept din
prevenirea şi combaterea diferitor Republica Moldova în combaterea şi
categorii de infracţiuni din dreptul prevenirea categoriilor de infracţiuni din
comparat prin utilizarea noilor dreptul comparat;
cunoştinţe - a stabili oportunităţile perfecţionării Codului
penal al Republicii Moldova cu noi
mecanisme de drept penal de luptă cu
criminalitatea;
4. Identificarea problemelor teoretice şi - a determina noile tendinţe şi direcţii de
practice din domeniul prevenirii şi dezvoltare a ştiinţelor penale din străinătate
combaterii diferitor categorii de privind combaterea diferitor categorii de
infracţiuni din dreptul comparat infracţiuni din dreptul comparat;
- a realiza o analiză comparativă a noţiunilor
privind traficul de droguri din Codul penal al
Republicii Moldova şi din legile penale ale
altor state;
6
5. Proiectarea activităţii practice - a demonstra avantajele şi dezavantajele pe
autonome în domeniul prevenirii şi care le prezintă diferite instrumente, noţiuni
combaterii diferitor categorii de de drept penal cunoscute în statele străine şi
infracţiuni din dreptul comparat aplicabilitatea lor în condiţiile sistemului de
drept penal al Republicii Moldova cu privire
la combaterea şi prevenirea diferitor categorii
de infracţiuni din dreptul comparat;
- a formula propuneri cu privire la
perfecţionarea legislaţiei penale a Republicii
Moldova folosind experienţa altor sisteme de
drept penal cu privire la diferite categorii de
infracţiuni din dreptul comparat
6. Abilitatea de a lucra în echipă, cu sau - a recunoaşte competenţele  şi punctele forte
fără aplicarea tehnologiilor ale celorlalţi;
informaţionale - a lucra şi contribui la atingerea unui set de
scopuri si obiective ale echipei cum ar fi
evaluarea aplicabilităţii şi compatibilităţii
standardelor europene şi internaţionale cu
principiile dreptului penal al Republicii
Moldova;
- a accepta şi oferi feedback într-un mod
constructiv la argumentarea necesităţii
adoptării de noi noţiunide drept penal
cunoscute în legile penale străine;
7. Elaborarea judecăţilor pe baza - a aplica metode de maximă eficienţă în
informaţiilor incomplete şi a cadrului formularea discursurilor, cercetărilor
legislativ limitat ştiinţifice în materie de drept penal comparat;
- a prognoza modul de integrare şi direcţia de
dezvoltare a noţiunilor privind diferitor
categorii de infracţiuni din dreptul comparat
introduse în legislaţia penală a Republicii
Moldova;
- a aprecia rolul diverselor organe de drept din
Republica Moldova în implementarea noilor
în drept penal cu privire la diferite categorii
de infracţiuni din dreptul comparat.

IV. UNITĂŢI DE ÎNVĂŢARE

7
Subiectul 1. Introducere în studiul specializat.
Noţiunea de infracţiune şi clasificarea acestora (faptă infracţională), categorii (tipuri) de
infracţiuni în diverse sisteme de drept şi familii de drept
Obiective Unităţi de conţinut
- să evidenţieze scopul, obiectul şi sarcinile
cursului specializat;
- să determine sistemul cursului specializat;
- să aplice metoda în studiul cursului
 Scopuri, sarcini ale cursului
specializat;
specializat.
- să relateze despre determinarea doctrinară, for-
 Noţiunea de infracţiune în diverse
mală, pragmatică, dublă şi despre semnele faptei
infracţionale (infracţiunii) în diverse sisteme de sisteme de drept şi familii de drept.
 Clasificarea faptelor infracţionale în
drept şi familii de drept;
- să clasifice fapta infracţională (infracţiunea) în diverse sisteme de drept şi familii de
diverse sisteme de drept şi familii de drept în drept.
funcţie de diverse criterii de clasificare: după  Categorii (tipuri) de fapte
obiect, după gradul de pericol, după conţinutul infracţionale în diverse sisteme de
atentării, după forma de vinovăţie etc.; drept şi familii de drept.
- să identifice forme speciale de incriminare a
faptelor infracţionale în legi penale şi
extrapenale prezente în diferite sisteme de drept.

8
Subiectul 2. Aspecte de drept comparat privind infracţiunile contra vieţii şi sănătăţii
Obiective de referinţă Unităţi de conţinut
- să definească infracţiunile contra vieţii şi
sănătăţii persoanei prevăzute în diverse sisteme de
drept şi familii de drept;
- să identifice tipurile infracţiunilor contra vieţii
şi sănătăţii în sistemele de drept şi familiile de
drept;  Conceptul infracţiunilor contra vieţii
- să demonstreze influenţa istoriei, filosofiei, şi sănătăţii persoanei în legislaţiile şi
politicii şi a altor factori privind nomenclatorul doctrinele sistemelor de drept ale
categoriilor de infracţiuni contra vieţii şi altor state.
sănătăţii;  Omorul: varietăţi de prevederi şi de
- să compare varietăţile de omor în dreptul
sancţionări.
romano-germanic cu cele din dreptul englezo-
 Eutanasia reglementată în acte
american;
- să elaboreze numitori comuni privind internaţionale şi naţionale.
eutanasia în aspectul naţional şi în raport cu Vătămările integrităţii corporale sau a
prevederile internaţionale; sănătăţii: infracţiuni contra sănătăţii
- să decidă dacă elaborarea sistemelor juridice persoanei în izvoarele de drept penal
pe baza criteriilor ştiinţifice constituie obiectivul ale diferitelor sisteme de drept.
principal al ştiinţei sistemelor de drept comparate;
- să relateze, în aspectul caracterizării generale,
despre vătămările integrităţii corporale sau a
sănătăţii în dreptul penal al statelor străine.

9
Subiectul 3. Infracţiuni privind traficul de persoane
Obiective de referinţă Unităţi de conţinut
- să definească conceptul infracţiunilor de trafic
de persoane în dreptul penal comparat cunoscute
până acum în funcţie de evoluţie, prevederi, apli-  Conceptul şi clasificarea
cabilitate, diversitate etc.; infracţiunilor de trafic de persoane în
- să clasifice infracţiunile de trafic de persoane dreptul penal comparat.
în funcţie de diverse criterii: prevederi legale;  Obiectul şi latura obiectivă a
gradul de pericol; obiectul de atentare şi altele;
- să estimeze dacă în condiţiile actuale a apărut infracţiunilor privind traficul de
necesitatea de a institui în legislaţiile naţionale persoane prin prisma dreptului.
anume categorii de infracţiuni separate de trafic  Subiectul şi latura subiectivă a
de persoane; infracţiunilor privind traficul de
- să proiecteze o situaţie practică de comitere a persoane prin prisma dreptului.
unei infracţiuni de trafic de persoane prin prisma
mai multor legislaţii penale;
-

10
Subiectul 4. Infracţiuni privind regimul de stupefiante şi precursori
Obiective de referinţă Unităţi de conţinut
- să definească noţiunile atribuitive sferei
regimului de stupefiante şi droguri;
- să relateze despre actele internaţionale cu privire
la sfera circulaţiei stupefiantelor şi precursorilor;
- să compare prevederile naţionale din dreptul
englez, american, german, francez, român etc. în  Conceptul de infracţiuni privind
vederea circulaţiei ilegale a stupefiantelor şi regimul de stupefiante şi precursori
precursorilor; în dreptul penal comparat.
- să decidă asupra responsabilităţii stricte în raport  Obiectul şi latura obiectivă a
cu vinovăţia prezumată existentă în dreptul penal infracţiunilor privind traficul de
al unor state (Belgia, Franţa, SUA, Anglia, droguri prin prisma dreptului.
Canada, Australia) în cazul comiterii  Subiectul şi latura subiectivă a
infracţiunilor privind regimul de stupefiante şi infracţiunilor privind traficul de
precursori; droguri prin prisma dreptului.
- să selecteze argumente precum că conţinutul
vinovăţiei prezumate în cazul comiterii
infracţiunilor privind regimul de stupefiante şi
precursorii este în plină contradicţie cu
principiile de bază ale dreptului penal al
Republica Moldova.

11
Subiectul 5. Infracţiuni contra patrimoniului în dreptul penal comparat
Obiective de referinţă Unităţi de conţinut
- să definească infracţiunile contra patrimoniului
în dreptul penal al diferitelor state;  Definirea infracţiunilor contra
- să relateze despre tipurile infracţiunilor contra patrimoniului în dreptul penal
patrimoniului prevăzute în viziunea diferitelor comparat.
legislaţii şi doctrine din dreptul penal comparat;  Studiu comparativ privind varietăţile
- să compare formele de sustrageri existente în şi tipurile de infracţiuni contra
dreptul penal autohton în raport de cel englez, patrimoniului.
american, german, francez, român etc.;  Conţinutul normativ şi specificul
- să decidă asupra conţinutului normativ şi infracţiunilor contra patrimoniului în
doctrinar al infracţiunilor contra patrimoniului diverse sisteme de drept.
în dreptul penal al unor state (Belgia, Franţa,
SUA, Anglia, Canada, Australia, altele).

12
Subiectul 6. Infracţiuni în domeniul informaticii şi telecomunicaţiilor în dreptul penal
comparat
Obiective de referinţă Unităţi de conţinut
- să identifice sistemul de infracţiuni în domeniul
informaticii şi telecomunicaţiilor în legislaţia
penală a diferitelor state;
- să compare trăsăturile specifice ale infracţiunilor
 Infracţiunile în domeniul informatic în
în domeniul informaticii şi telecomunicaţiilor în
sistemul de drept romano-germanic.
doctrina şi legislaţia penală a diferitelor state;
 Infracţiunile în domeniul informatic în
- să argumenteze pro sau contra prevederile cu
sistemul de drept englezo-american.
privire la apartenenţa secretului informatic la
categoria de drepturi personale ale persoanei;
- să elaboreze anumiţi numitori care permit apăra-
rea legitimă a patrimoniului, în caz de atentare,
prin infracţiunile în domeniul informaticii şi
telecomunicaţiilor.

13
Subiectul 7. Infracţiuni de corupţie
Obiective de referinţă Unităţi de conţinut
- să definească infracţiunile de corupţie prin
prisma doctrinelor actuale din dreptul penal
comparat;
 Noţiunea de infracţiuni de corupţie în
- să determine categoriile de infracţiuni de corupţie
dreptul penal contemporan.
în dreptul penal al diferitelor state;
 Tipurile infracţiunilor de corupţie în
- să compare infracţiunile de corupţie în diferite
legislaţiile diferitelor state.
sisteme de drept;
 Instrumentele juridice internaţionale
- să decidă asupra oportunităţii aplicării măsurilor
privind prevenirea şi sancţionarea
de siguranţă persoanelor care comit infracţiuni
infracţiunilor de corupţie.
de corupţie;
 Analiza juridico-comparativă a
- să determine categorii de infracţiuni de corupţie
falsificării de documente în legislaţia
în diferite sisteme de drept;
unor state.
- să decidă cercul de infracţiuni de corupţie prin
 Incriminarea faptelor de corupţie în
prisma legislaţiilor naţionale;
sectorul privat: viziunea dreptului
- să propună pentru dreptul penal contemporan
penal comparat.
autohton un sistem de măsuri de siguranţă adec-
vate condiţiilor actuale, ca punct de pornire în
procesul de prevenire şi combatere a infracţiunilor
de corupţie (sarcină individuală).

14
V. LUCRUL INDIVIDUAL

Produsul Termen de
Strategii de realizare Criterii de evaluare
preconizat realizare
 Profunzimea studiului
 Studiu bibliografic  Diversitatea surselor
 Studiu experimental  Analiza critică a
 Elaborarea concluziilor rezultatelor prezentate Conform
Referat
şi recomandărilor  Volumul (10-15 pag.) graficului stabilit
privind perfecţionarea  Identificarea
legislaţiei posibilităţilor de
aplicare a rezultatelor
 Conţinutul să
Studiu  Studiu bibliografic şi corespundă rigorilor
individual al normativ  ştiinţifice
literaturii de  Analiză, reflecţii  lingvistice
specilitate, al critice  etice Conform
experienţei  Elaborarea concluziilor graficului stabilit
 de tehnoredactare
naţionale şi şi recomandărilor
străine în
 Caracter analitic
privind perfecţionarea  Integrarea cunoştinţelor
domeniu
legislaţiei anterioare
 Volum (5-10 pagini)

15
VI. SUGESTII METODOLOGICE DE PREDARE-ÎNVĂŢARE-EVALUARE
Reieşind din obiectivele de referință ale subiectului predat şi având în vedere
particularităţile componenţei de participanţi, profesorul va putea opta pentru una sau altă
modalitate de antrenare a masterandului în activităţile de predare-învățare-evaluare: individuală;
în perechi; în grupuri mici; în grupuri mari.
Activitățile în grup au rolul de a satisface nevoile de comunicare între participanţi,
reprezentând totodată un mijloc de socializare, dar şi surse de formare şi cadru de afirmare a
membrilor săi. Activităţile de formare în grup vor fi aplicate ca una dintre modalităţile de
îmbinare a formării individuale cu cea colectivă.
Tehnici și metode de formare: prelegere interactivă; prelegere modernă, asalt de idei,
studii de caz, discuţii, dezbateri, joc de rol, rezolvare de probleme, exerciții, inclusiv
experimentale, studii individuale de cercetare etc.
Resurse materiale: fişe de lucru, postere, acte procedurale penale (rechizitorii, hotărâri
emise de către instanțe de judecată cu grad de jurisdicție diferit), video-proiector, laptop,
tablă/cretă etc.
Evaluarea se va realiza prin intermediul instrumentelor de evaluare, în scopul emiterii
unei judecăţi de valoare asupra rezultatelor sau în scopul adoptării unor decizii, presupunând:
 măsurare: prin instrumente de măsurare;
 interpretarea şi aprecierea rezultatelor: după criterii;
 adoptarea deciziei: prin judecata expertă.
În funcţie de scopul urmărit, instrumentele de evaluare pot fi folosite pentru a pune în
evidenţă:
• volumul de cunoștințe însușite de masteranzi;
• calitatea învăţării;
• starea de spirit a masteranzilor;
• aspectele clarificate şi/sau cele rămase neclare;
• impactul cursului/seminarului asupra masteranzilor;
• percepţia masteranzilor asupra calităţii cursului/seminarului şi prestaţiei profesorului;
• gradul de atingere al aşteptărilor masteranzilor (aşteptările şi nevoile rămase neacoperite
şi care pot fi avute în vedere pentru cursurile/seminarele ulterioare) etc.
Având în vedere specificul disciplinei, cele mai indicate instrumente de evaluare se
consideră studiile de caz, testele-grilă şi spețele.
Evaluarea va consta din:
A. Evaluarea semestrială, care se va realiza prin:
1) testări – 1 testare obligatorie, care va conţine sarcini cu obiective de măsurare a
cunoştinţelor, capacităţilor şi competenţelor profesionale;
2) evaluarea curentă – participarea masteranzilor în cadrul orelor practice; realizarea
activităţilor individuale, în perechi şi în grup; soluționarea spețelor; rezolvarea testelor-
grilă; feedback continuu;
3) lucrul individual – elaborarea de rapoarte şi referate asupra unui subiect propus
pentru cercetare în calitate de lucru individual; realizarea unui studiu de caz pe o
anumită temă concretă.
B. Evaluarea finală, care va consta într-un examen realizat în formă scrisă la finele
semestrului, având ca finalitate prezentarea răspunsurilor la subiectele teoretice analizate la orele
de curs şi la orele practice, precum şi soluţionarea cazurilor practice referitoare la încadrarea
juridică a faptelor în acord cu regulile de calificare a infracţiunii.
Nota finală se calculează în baza notei la semestru și a notei la examen. Ponderea notei la
semestru este de 60%, iar ponderea notei la examen este de 40%.

16
VII. REFERINŢE BIBLIOGRAFICE
Bibliografie obligatorie
Legislație
1. Codul contravențional al Republicii Moldova nr. 218 din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2009, nr. 3-6.
2. Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr. 122 din 14.03.2003. În: Monitorul Oficial al al Republicii
Moldova, 2003, nr. 104-110.
3. Codul de procedură penală al României din 01.07.2010. În: Monitorul Oficial al României, 2010, nr. 486.
4. Codul educației al Republicii Moldova nr. 152 din 17.07.2014. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
2014, nr. 319-324.
5. Codul penal al Regatului Danemarcei / coord.: T. Toader. Disponibil: codexpenal.just.ro/laws/Cod-Penal-
Danemarca-RO.html
6. Codul penal al Regatului Spaniei / coord.: T. Toader. Disponibil: codexpenal.just.ro/laws/Cod-Penal-Spania-
RO.html
7. Codul penal al Republicii Bulgaria / coord.: T. Toader. Disponibil: codexpenal.just.ro/laws/Cod-Penal-
Bulgaria-RO.html
8. Codul penal al Republicii Cehe / coord.: T. Toader. Disponibil: codexpenal.just.ro/laws/Cod-Penal-Cehia-
RO.html
9. Codul penal al Republicii Cipriote / coord.: T. Toader. Disponibil: codexpenal.just.ro/laws/Cod-Penal-Cipru-
RO.html
10. Codul penal al Republicii Croaţia / coord.: T. Toader. Disponibil: codexpenal.just.ro/laws/Cod-Penal-Croatia-
RO.html
11. Codul penal al Republicii Estonia / coord.: T. Toader. Disponibil: codexpenal.just.ro/laws/Cod-Penal-Estonia-
RO.html
12. Codul penal al Republicii Finlanda / coord.: T. Toader. Disponibil: codexpenal.just.ro/laws/Cod-Penal-
Finlanda-RO.html
13. Codul penal al Republicii Franceze / coord.: T. Toader. Disponibil: codexpenal.just.ro/laws/Cod-Penal-Franta-
RO.html
14. Codul penal al Republicii Letonia / coord.: T. Toader. Disponibil: http://codexpenal.just.ro/laws/Cod-Penal-
Letonia-RO.html
15. Codul penal al Republicii Lituania / coord.: T. Toader. Disponibil: codexpenal.just.ro/laws/Cod-Penal-Lituania-
RO.html
16. Codul penal al Republicii Moldova nr. 985 din 18.04.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002,
nr. 128-129.
17. Codul penal al Republicii Slovace / coord.: T. Toader. Disponibil: codexpenal.just.ro/laws/Cod-Penal-Slovacia-
RO.html
18. Codul penal al Republicii Slovenia / coord.: T. Toader. Disponibil: codexpenal.just.ro/laws/Cod-Penal-
Slovenia-RO.html
19. Codul penal al României din 17.07.2009. În: Monitorul Oficial al României, 2009, nr. 510.
20. Codul penal al României din 18.03.1936. În: Monitorul Oficial al României, 1936, nr. 65.
21. Codul penal al României din 21.06.1968. În: Buletinul Oficial, 1968, nr. 79-79 bis.
22. Codul penal al României din 28.06.2004. În: Monitorul Oficial al României, 2004, nr. 575.
17
23. Codul penal al Ungariei / coord.: T. Toader. Disponibil: http://codexpenal.just.ro/laws/Cod-Penal-Ungaria-
RO.html
24. Codul vamal al României din 10.04.2006. În: Monitorul Oficial al României, 2006, nr. 350.
25. Constituția Republicii Moldova din 29.07.1994. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr. 1.
26. Convention against Illicit Traffic in Narcotic Drugs and Psychotropic Substances. Disponibil:
https://www.unodc.org/pdf/convention_1988_en.pdf
27. Convention on Psychotropic Substances. Disponibil: https://www.unodc.org/pdf/convention_1971_en.pdf
28. Crimes Legislation Amendment (Psychoactive Substances and Other Measures) Act 2015. Disponibil:
https://www.legislation.gov.au/Details/C2015A00012
29. Criminal Code of Georgia. Disponibil: matsne.gov.ge/en/document/download/16426/157/en/pdf
30. Criminal Justice (Psychoactive Substances) Act 2010. Disponibil:
www.irishstatutebook.ie/eli/2010/act/22/section/1/enacted/en/html#sec1
31. Decizia 1999/615/JAI a Consiliului UE din 13.09.1999 de definire a substanței 4-MTA ca nou drog de sinteză
ce trebuie să facă obiectul unor măsuri de control și al unor sancțiuni penale. Disponibil: https://eur-
lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A31999D0615
32. Decizia 2002/188/JAI a Consiliului UE din 28.02.2002 privind măsurile de control și sancțiunile penale
referitoare la noul drog sintetic PMMA. Disponibil: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?
uri=CELEX:32002D0188
33. Decizia 2003/847/JAI a Consiliului UE din 27.11.2003 privind măsurile de control și sancțiunile penale
referitoare la noile droguri sintetice 2C-I, 2C-T-2, 2C-T-7 și TMA-2. Disponibil:
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=celex:32003D0847
34. Decizia 2008/206/JAI a Consiliului UE din 03.03.2008 privind definirea 1-benzilpiperazinei (BZP) drept
substanță psihoactivă nouă care trebuie supusă unor măsuri de control și unor dispoziții penale. Disponibil:
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32008D0206
35. Decizia 2010/759/UE a Consiliului UE din 02.12.2010 privind supunerea 4-metilmetcatinonei (mefedronă) unor
măsuri de control. Disponibil: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A32010D0759
36. Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1873 a Consiliului UE din 08.10.2015 privind supunerea substanțelor
4-metil-5-(4-metilfenil)-4,5-dihidrooxazol-2-amină (4,4′-DMAR) și 1-ciclohexil-4-(1,2-difeniletil)piperazină
(MT-45) unor măsuri de control. Disponibil: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?
uri=CELEX:32015D1873
37. Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1874 a Consiliului UE din 08.10.2015 privind supunerea 4-
metilamfetaminei unor măsuri de control. Disponibil: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/ALL/?
uri=CELEX%3A32015D1874
38. Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1875 a Consiliului UE din 08.10.2015 privind supunerea substanțelor
4-iodo-2,5-dimetoxi-N-(2-metoxibenzil)fenetilamină (25I-NBOMe), 3,4-dicloro-N-([1-
(dimetilamino)ciclohexil]metil)benzamidă (AH-7921), 3,4-metilendioxipirovaleronă (MDPV) și 2-(3-
metoxifenil)-2-(etilamino)ciclohexanonă (metoxetamină) unor măsuri de control. Disponibil: https://eur-
lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A32015D1875
39. Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1876 a Consiliului UE din 08.10.2015 privind supunerea substanței 5-
(2-aminopropil)indol unor măsuri de control. Disponibil: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?
uri=CELEX%3A32015D1876

18
40. Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/1070 a Consiliului UE din 27.06.2016 privind impunerea unor măsuri
de control cu privire la 1-fenil-2-(pirolidin-1-il)pentan-1-on (αpirolidinovalerofenon, α-PVP). Disponibil:
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/ro/TXT/?uri=CELEX:32016D1070
41. Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/1774 a Consiliului UE din 25.09.2017 privind aplicarea unor măsuri de
control în cazul N-(1-fenetilpiperidin-4-il)-N-fenilacrilamidei (acriloilfentanil). Disponibil: https://eur-
lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A32017D1774
42. Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/2170 a Consiliului UE din 15.11.2017 privind supunerea N-fenil-N-[1-
(2-feniletil)piperidin-4-il]furan-2-carboxamidă (furanilfentanil) unor măsuri de control. Disponibil: https://eur-
lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A32017D2170
43. Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/369 a Consiliului UE din 27.02.2017 privind impunerea măsurilor de
control cu privire la metil 2-[[1-(ciclohexilmetil)-1H-indol-3-carbonil]amino]-3,3-dimetilbutanoat (MDMB-
CHMICA). Disponibil: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:32017D0369
44. Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/1463 a Consiliului UE din 28.09.2018 privind aplicarea unor măsuri de
control în privința noilor substanțe psihoactive N-fenil-N-[1-(2-feniletil)piperidin-4-il]ciclopropancarboxamidă
(ciclopropilfentanil) și 2-metoxi-N-fenil-N-[1-(2-feniletil)piperidin-4-il]acetamidă (metoxiacetilfentanil).
Disponibil: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:32018D1463
45. Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/747 a Consiliului UE din 14.05.2018 privind aplicarea unor măsuri de
control în privința noii substanțe psihoactive N-(1-amino-3,3-dimetil-1-oxobutan-2-il)-1-(ciclohexilmetil)-1H-
indazol-3-carboxamidă (ADB-CHMINACA). Disponibil:
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32018D0747
46. Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/748 a Consiliului UE din 14.05.2018 privind aplicarea unor măsuri de
control în privința noii substanțe psihoactive 1-(4-cianobutil)-N-(2-fenilpropan-2-il)-1H-indazol-3-carboxamidă
(CUMYL-4CN-BINACA). Disponibil: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?
uri=CELEX:32018D0748
47. Decizia-cadru 2004/757/JAI a Consiliului UE din 25.10.2004 de stabilire a dispozițiilor minime privind
elementele constitutive ale infracțiunilor și sancțiunile aplicabile în domeniul traficului ilicit de droguri (în
versiune consolidată). Disponibil: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?
uri=CELEX:02004F0757-20171122&from=RO
48. Directiva (UE) 2017/2103 a Parlamentului European și a Consiliului UE din 15.11.2017 de modificare a
Deciziei-cadru 2004/757/JAI a Consiliului UE pentru a include noi substanțe psihoactive în definiția termenului
„drog” și de abrogare a Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului UE. Disponibil: https://eur-lex.europa.eu/legal-
content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32017L2103
49. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 79 din 23.01.2006 privind aprobarea Listei substanţelor
stupefiante, psihotrope şi a plantelor care conţin astfel de substanţe depistate în trafic ilicit, precum şi cantităţile
acestora. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr. 16-19.
50. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 1032 din 20.12.2013 cu privire la aprobarea Strategiei naţionale
de sănătate publică pentru anii 2014-2020. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr. 304-310.
51. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 1088 din 05.10.2004 cu privire la aprobarea tabelelor şi listelor
substanţelor stupefiante, psihotrope şi precursorilor acestora, supuse controlului. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2004, nr. 186-188.
52. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 1345 din 24.11.2006 cu privire la armonizarea legislaţiei
Republicii Moldova cu legislaţia comunitară. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr. 189-192.

19
53. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 1382 din 08.12.2006 pentru aprobarea Regulamentului cu privire
la reglementarea activităţilor de cultivare a plantelor care conţin substanţe stupefiante sau psihotrope. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr. 189-192.
54. Hotărârea Guvernului României nr. 784 din 09.10.2013 privind aprobarea Strategiei naționale antidrog 2013-
2020 și a Planului de acțiune în perioada 2013-2016 pentru implementarea Strategiei naționale antidrog. În:
Monitorul Oficial al României, 2013, nr. 702.
55. Hotărârea Guvernului României nr. 1915 din 22.12.2006 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a
prevederilor Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și
psihotrope. În: Monitorul Oficial al României, 2007, nr. 18.
56. Legea Republicii Moldova nr. 10 din 03.02.2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr. 67.
57. Legea Republicii Moldova nr. 100 din 22.12.2017 cu privire la actele normative. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2018, nr. 7-17.
58. Legea Republicii Moldova nr. 105 13.03.2003 privind protecţia consumatorilor. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2003, nr. 126-131.
59. Legea Republicii Moldova nr. 193 din 28.07.2016 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr. 315-328.
60. Legea Republicii Moldova nr. 199 din 16.07.2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate
publică. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr. 194-196.
61. Legea Republicii Moldova nr. 264 din 27.10.2005 cu privire la exercitarea profesiunii de medic. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr. 172-175.
62. Legea Republicii Moldova nr. 277 din 04.11.2005 pentru modificarea şi completarea Codului cu privire la
contravenţiile administrative, a Codului penal al Republicii Moldova şi a Codului de procedură penală al
Republicii Moldova. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr. 161-163.
63. Legea Republicii Moldova nr. 277 din 18.12.2008 pentru modificarea şi completarea Codului penal al
Republicii Moldova. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr. 41-44.
64. Legea Republicii Moldova nr. 300 din 21.12.2017 cu privire la sistemul administraţiei penitenciare. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr. 48-57.
65. Legea Republicii Moldova nr. 382 din 06.05.1999 cu privire la circulaţia substanţelor narcotice şi psihotrope şi
a precursorilor. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr. 73-77.
66. Legea Republicii Moldova nr. 713 din 06.12.2001 privind controlul şi prevenirea consumului abuziv de alcool,
consumului ilicit de droguri şi de alte substanţe psihotrope. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002,
nr. 36-38.
67. Legea României nr. 39 din 21.01.2003 privind prevenirea şi combaterea criminalității organizate. În: Monitorul
Oficial al României, 2003, nr. 50.
68. Legea României nr. 95 din 14.04.2006 privind reforma în domeniul sănătății. În: Monitorul Oficial al
României, 2006, nr. 372.
69. Legea României nr. 142 din 18.06.2018 privind precursorii de droguri. În: Monitorul Oficial al României, 2018,
nr. 519.
70. Legea României nr. 143 din 26.07.2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de
droguri. În: Monitorul Oficial al României, 2000, nr. 362.
71. Legea României nr. 266 din 07.11.2008 a farmaciei. În: Monitorul Oficial al României, 2015, nr. 85.

20
72. Legea României nr. 339 din 29.11.2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor
stupefiante și psihotrope. În: Monitorul Oficial al României, 2005, nr. 1095.
73. Neue Psychoaktive Substanzen Gesetz. În: Bundesgesetzblatt für die Republik Österreich, 2011, nr. 146.
74. Ordinul Ministerului Sănătății al Republicii Moldova nr. 960 din 01.10.2012 сu privire la modul de prescriere şi
eliberare a medicamentelor. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr. 216-220.
75. Ordonanța de urgență a Guvernului României nr. 6 din 10.02.2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.
143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi pentru completarea Legii
nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope. În:
Monitorul Oficial al României, 2010, nr. 100.
76. Ordonanța Guvernului României nr. 21 din 21.08.1992 privind protecţia consumatorilor. În: Monitorul Oficial
al României, 1992, nr. 212.
77. Psychoactive Substances Act 2013. Disponibil:
www.legislation.govt.nz/act/public/2013/0053/latest/whole.html#DLM5042933
78. Psychoactive Substances Act 2016. Disponibil: https://www.legislation.gov.uk/ukpga/2016/2/section/2/enacted
79. Regulamentul (UE) 2017/2101 al Parlamentului European și al Consiliului UE din 15.11.2017 de modificare a
Regulamentului (CE) nr. 1920/2006 în ceea ce privește schimbul de informații, sistemul de alertă timpurie și
procedura de evaluare a riscurilor pentru noile substanțe psihoactive. Disponibil: https://eur-lex.europa.eu/legal-
content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32017R2101&from=RO
80. Regulamentul Guvernului României din 28.07.2005 de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 143/2000 privind
prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare. În:
Monitorul Oficial al României, 2005, nr. 749.
81. Single Convention on Narcotic Drugs. Disponibil: https://www.unodc.org/pdf/convention_1961_en.pdf
82. Strategia UE în materie de droguri (2013-2020) (2012/C 402/01). Disponibil: https://eur-lex.europa.eu/legal-
content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:52012XG1229(01)&from=RO
83. United Nations Convention against Transnational Organized Crime. Disponibil:
https://www.unodc.org/documents/treaties/UNTOC/Publications/TOC%20Convention/TOCebook-e.pdf
84. Кримінальний кодекс України. Disponibil: https://zakon.rada.gov.ua/laws/show/2341-14
85. Уголовный кодекс Российской Федерации. Disponibil: pravo.gov.ru/proxy/ips/?docbody&nd=102041891
86. Федеральный закон от 8 января 1998 г. № 3-ФЗ «О наркотических средствах и психотропных
веществах». În: Собрание законодательства Российской Федерации, 1998, № 2.

Jurisprudența Curții Constituționale a Republicii Moldova


și cea a Curții Constituționale a României
87. Decizia CC RM nr. 43 din 14.05.2018 de inadmisibilitate a sesizării nr. 54g/2018 privind excepţia de
neconstituţionalitate a unor prevederi din articolele 134 1, 217 și 2171 din Codul penal (analog al substanței
stupefiante sau psihotrope). În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr. 267-275.
88. Decizia CC RM nr. 51 din 04.05.2019 de inadmisibilitate a sesizării nr. 40a/2019 pentru controlul
constituționalității unor prevederi din articolul 85 alin. (1) din Codul contravențional (consumul de marijuana
în lipsa prescripției medicului). În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2019, nr. 218-222.
89. Decizia CC RM nr. 83 din 07.09.2018 de inadmisibilitate a sesizării nr. 95g/2018 privind excepția de
neconstituționalitate a unor prevederi ale Hotărârii Guvernului nr. 79 din 23 ianuarie 2006 privind aprobarea

21
Listei substanţelor narcotice, psihotrope şi a plantelor care conţin astfel de substanţe depistate în trafic ilicit,
precum şi a cantităţilor acestora. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr. 430-439.
90. Decizia CCR nr. 52 din 02.02.2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 din
Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele
decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin
Decizia nr. 25 din 08.10.2015. În: Monitorul Oficial al României, 2017, nr. 341.
91. Decizia CCR nr. 60 din 02.02.2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 din
Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele
decât cele prevăzute de acte normative în vigoare. În: Monitorul Oficial al României, 2017, nr. 359.
92. Decizia CCR nr. 64 din 27.01.2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din
Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. În: Monitorul
Oficial al României, 2011, nr. 108.
93. Decizia CCR nr. 101 din 01.02.2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (2)
din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. În: Monitorul
Oficial al României, 2011, nr. 266.
94. Decizia CCR nr. 119 din 10.03.2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 6/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi
combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi pentru completarea Legii nr. 339/2005 privind regimul
juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope. În: Monitorul Oficial al României,
2015, nr. 316.
95. Decizia CCR nr. 127 din 09.03.2017 referitoare la excepţiile de neconstituţionalitate ale dispoziţiilor art. 374
alin. (4) din Codul de procedură penală şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi
combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu referire la sintagma „ori alte operaţiuni
privind circulaţia drogurilor de risc”. În: Monitorul Oficial al României, 2017, nr. 409.
96. Decizia CCR nr. 134 din 07.03.2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr.
194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât
cele prevăzute de acte normative în vigoare. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr. 220.
97. Decizia CCR nr. 259 din 23.04.2019 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1)
din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. În: Monitorul
Oficial al României, 2019, nr. 449.
98. Decizia CCR nr. 263 din 24.04.2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1)
din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri În: Monitorul
Oficial al României, 2018, nr. 649.
99. Decizia CCR nr. 326 din 29.03.2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. a)
teza a doua din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.
În: Monitorul Oficial al României, 2012, nr. 419.
100.Decizia CCR nr. 334 din 28.06.2005 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din
Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. În: Monitorul
Oficial al României, 2005, nr. 651.
101.Decizia CCR nr. 368 din 30.05.2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 35 alin.
(1) și ale art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal. În: Monitorul Oficial al României, 2017, nr. 566.

22
102.Decizia CCR nr. 405 din 15.06.2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 246 din
Codul penal din 1969, ale art. 297 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru
prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. În: Monitorul Oficial al României, 2016, nr. 517.
103.Decizia CCR nr. 410 din 12.10.2004 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1),
sintagma „ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor”, din Legea nr. 143/2000 privind combaterea
traficului şi consumului ilicit de droguri. În: Monitorul Oficial al României, 2004, nr. 1049.
104.Decizia CCR nr. 481 din 27.06.2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (3)
și (4) și art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a
avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare. În: Monitorul Oficial al
României, 2017, nr. 727.
105.Decizia CCR nr. 588 din 01.10.2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi art.
16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte
psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare. În: Monitorul Oficial al României, 2015,
nr. 907.
106.Decizia CCR nr. 639 din 17.10.2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1)
din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și ale art. 274
din Codul de procedură penală. În: Monitorul Oficial al României, 2018, nr. 110.
107.Decizia CCR nr. 695 din 07.11.2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 lit. a)-e)
și art. 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. În:
Monitorul Oficial al României, 2018, nr. 124.
108.Hotărârea CC RM nr. 25 din 13.10.2015 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi ale Hotărârii
Guvernului nr. 79 din 23 ianuarie 2006 privind aprobarea Listei substanţelor narcotice, psihotrope şi a plantelor
care conţin astfel de substanţe depistate în trafic ilicit, precum şi cantităţile acestora (Sesizarea nr. 30a/2015).
În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr. 13-19.

Jurisprudența instanțelor naționale și cea a instanțelor internaționale,


hotărârile Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova
109.Case of Göktan v. France. Disponibil: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-60555
110.Case of Sergey Zolotukhin v. Russia. Disponibil: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-91222
111.Case of Steven Willcox and Scott Hurford v. United Kingdom. Disponibil: http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-
116416
112.Case of W.F. v. Austria. Disponibil: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-60477
113.Decizia ÎCCJ nr. 1 din 25.01.2017 referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiuni
de drept cu privirea la analiza laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011. În:
Monitorul Oficial al României, 2017, nr. 152.
114.Decizia ÎCCJ nr. 3 din 28.02.2017 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 143/2000 privind
prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare. În: Monitorul Oficial al României, 2017, nr. 259.
115.Decizia ÎCCJ nr. 10 din 12.09.2018 referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din
Legea nr. 194/2011. În: Monitorul Oficial al României, 2018, nr. 894.

23
116.Decizia ÎCCJ nr. 15 din 25.04.2017 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 2 şi art. 3 din Legea nr.
143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată. În: Monitorul
Oficial al României, 2017, nr. 369.
117.Decizia ÎCCJ nr. 25 din 08.10.2015 referitoare la sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava - Secţia penală
şi pentru cauze cu minori prin Încheierea de şedinţă din 08.07.2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.747/40/2014
(având ca obiect apelurile declarate de inculpaţii Z.A.B., A.C.V. şi P.G.C. împotriva Sentinţei penale nr. 8 din
13.01.2015, pronunţată de Tribunalul Botoşani). În: Monitorul Oficial al României, 2015, nr. 860.
118.Decizia penală nr. 25/A din 01.02.2010 a Secției a II-a penale și pentru cauze cu minori și de familie a Curții de
Apel București. Dosarul nr. 2722/2009. Disponibil: http://jurisprudenta.org/Search.aspx
119.Decizia penală nr. 41/A din 17.02.2010 a Secției a II-a penale, pentru cauze cu minori și de familie a Curții de
Apel București. Dosarul nr. 21315/3/2009. Disponibil: http://jurisprudenta.org/Search.aspx
120.Decizia penală nr. 92/A din 14.10.2008 a Secției penale și pentru cauze cu minori a Curții de Apel Oradea.
Disponibil: http://jurisprudenta.org/Search.aspx
121.Decizia penală nr. 135/A din 15.12.2009 a Secției penale a Curții de Apel Galați. Disponibil:
http://jurisprudenta.org/Search.aspx
122.Decizia penală nr. 143 din 20.11.2008 a Secției penale, cauze minori și de familie a Curții de Apel Bacău.
Disponibil: http://jurisprudenta.org/Search.aspx
123.Decizia penală nr. 170 din 15.12.2009 a Secției penale și pentru cauze cu minori a Curții de Apel Iași.
Disponibil: http://jurisprudenta.org/Search.aspx
124.Decizia penală nr. 219/A din 26.10.2009 a Secției a II-a penale și pentru cauze cu minori și de familie a Curții
de Apel București. Dosarul nr. 2242/2009. Disponibil: http://jurisprudenta.org/Search.aspx
125.Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr. 2 din 26.12.2011 cu privire la practica
judiciară de aplicare a legislaţiei penale ce reglementează circulaţia drogurilor, etnobotanicelor sau analoagelor
acestora şi a precursorilor. Disponibil: jurisprudenta.csj.md/search_hot_expl.php?id=251
126.Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr. 11 din 22.12.2014 cu privire la aplicarea
legislaţiei referitoare la răspunderea penală pentru infracţiunile de corupţie. Disponibil:
jurisprudenta.csj.md/search_hot_expl.php?id=248
127.Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova nr. 17 din 19.06.2000 privind aplicarea în
practica judiciară de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor
omului şi libertăţilor fundamentale. În: Avocatul Poporului, 2000, nr. 7-9, p. 1-2.
128.Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr. 23 din 28.06.2004 cu privire la practica
judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor. Disponibil:
jurisprudenta.csj.md/search_hot_expl.php?id=310
129.Judgment of the Court (Fourth Chamber), 10 July 2014. Disponibil:
curia.europa.eu/juris/document/document.jsf?
text=&docid=154827&pageIndex=0&doclang=en&mode=lst&dir=&occ=first&part=1&cid=83142

Doctrină

24
1. Bulai C., Filipaş A. Mitrache C. Drept penal român. Curs selectiv pentru licenţă. Bucureşti:
Press Mihaela, 1997.
2. Bulai С. Manual de drept penal. Partea Generală. Bucureşti: ALL, 1997.
3. Ceterchi I., Craiovan I. Teoria generală a dreptului. Bucureşti, 1993.
4. Constantinescu L.-J. Tratat de drept comparat. Vol.1. Bucureşti: ALL 1997.
5. Dogaru I. Elemente de teorie generală a dreptului. Craiova, 1994.
6. Humă I. Introducere în studiul dreptului. Iaşi: Fundaţia Chemarea, 1993.
7. Loghin O., Trader T. Drept penal român. Partea Generală. Bucureşti, 1996.
8. Lupu G. Avornic G. Teoria generală a dreptului. Chişinău: Lumina, 1997.
9. Macari I. Dreptul penal al Republicii Moldova. Chişinău: CE USM, 2002.
10. Negru A. Caracteristica generală a unor teorii privind clasificarea sistemelor de drept ale
lumii // Revista Naţională de Drept, 2002, nr.11, p.35.
11. Zlatescu V. Teoria marilor sisteme de drept contemporan. Bucureşti: Academia Universitară
Athenaeum, 1992.
12. Ancel M. et Schwartz. Le systeme penal des Etats-Unis dAmerique. Paris: Epargne, 1964.
13. Fortin J., Viau L. Traite de droit penal general. Themis, 1984.
14. Merle R., Vitu A. Traite de droit criminel. Paris: Cujas, 1997.
15. Pradel J. Droit Penal Compare. Paris: Dalloz, 1995.
16. Аванесов О.Г. Реформа уголовного права Франции // Советская юстиция, 1990, №18,
с.29-30.
17. Ансель М. Методологические проблемы сравнительного права. Очерки
сравнительного права. Москва, 1981.
18. Ансель М. Новая социальная защита. Москва, 1970.
19. Беккариа Ч. О преступлениях и наказаниях. Москва, 1939.
20. Боботов С.В. Новый уголовный кодекс Франции. Москва, 1994.
21. Бухгалиц А. Уголовное право в объединённой Германии // Вестник Московского
Университета, 1990. Серия 11, Право №3.
22. Давид Рене. Основные правовые системы современности. Москва: Прогресс, 1988.
23. Квашис В. Смертная казнь и общественное мнение // Уголовное право, 1998, №2,
c.115-123.
24. Кларк Р. Преступления в США. Москва, 1975.
25. Козочкин Д.Е. Уголовное законодательство зарубежных стран. Москва, 2001.
26. Козочкин И.Д. Проблема смертной казни в США // Вестник РУДН. Серия
Юридические науки, 1997, № 1, c.50.
27. Кросс Р. Прецедент в английском праве. Москва, 1985.
28. Крылова Н.Е. Новый Уголовный кодекс Франции: Особенная Часть // Вестник
Московского Университета, 1995, Серия 11, Право №2.
29. Крылова Н.Е. Основные черты нового Уголовного кодекса Франции. Москва, 1996.
30. Крылова Н.Е., Серебренникова А.В. Уголовное право зарубежных стран. Мocква:
Зерцало, 1998, с.42.
31. Кудрявцев В.Н. Международное уголовное право. Москва, 1995.
32. Кузнецова Н., Велицей Г. Уголовное право ФРГ. Москва, 1980.
33. Кузнецова Н.Ф. Новый Уголовный кодекс Франции // Вестник Московского
Университета, 1994. Серия 11, Право №2-3.
34. Курс уголовного право. Часть Общая. Том 1. Москва: Зерцало, 1999.
35. Лазарев В. Общая теория государствa и правa. Москва, 1996.
36. Лукащюк И.С., Наумов А.В. Международное уголовное право. Москва, 1999.
37. Макаров А. Укрывательство, недоносительство и попустительство в современном
зарубежном законодательстве // Закон и право, 2004, №6, c.42-50.

25
38. Малиновский А. Уголовное право зарубежных государств. Москва: Новый Юрист,
1998.
39. Михлин А.С., Ноянова О.Е., Яковлева Л.В. Отбывание наказания в тюрьмах Англии и
Уэльса // Государство и право, 1996, № 4, с.133-141.
40. Нерсесян А.А. Вопросы наказуемости в уголовном праве ФРГ и США. Москва, 1992.
41. Никифоров А.С. Закон о контроле над насильственной преступностью // Государство
и право, 1996, № 3, c.131.
42. Никифоров Б.С., Решетников Ф.М. Современное американское уголовное право.
Москва, 1990.
43. Новый Уголовный кодекс Франции. Москва, 1993.
44. Ображиев К. Судебный прецедент в уголовном праве Росссии // Уголовное право,
2004, №3, c.56-60.
45. Ответственность за должностные преступления в зарубежных странах. Москва, 1994.
46. Панов В.П. Сотрудничество государств в борьбе с международными уголовными
преступлениями. Москва, 1993.
47. Преступление и наказание в Англии, США, Франции, ФРГ, Японии. Часть Общая.
Москва: Юридическая Литература, 1991.
48. Примерный уголовный кодекс США. Москва, 1969.
49. Решетников Ф.М. Особенная часть уголовного права зарубежных государств
(преступления против личности): Учебное пособие. Москва, 1976.
50. Решетников Ф.М. Уголовный кодекс Российской Федерации в сопоставлении с
уголовным законодательством стран Запада // Журнал российского права, 1998, №2.
51. Серебренникова А.В. Имущественный штраф как вид наказания по Уголовному
кодексу Германии // Вестник Московского Университета. Серия 11, Право, 1996, №1.
52. Серебренникова А.В. Преступные деяния против жизни по Уголовному кодексу
ФРГ.// Вестник Московского Университета, 1997. Серия 11, Право, №3.
53. Серебренникова А.В. Уголовный кодекс Швейцарии: основные черты книги первой //
Вестник Московского Университета, 1997, Сер. 11. Право. № 6, с.52-60.
54. Спицын В. Некоторые аспекты уголовно-досрочного освобождения из мест лишения
свободы Японии // Закон и право, 2004, №11, c.79-80.
55. Уголовное законодательство зарубежных стран (Англии, США, Франции, Германии,
Японии). Сборник законодательных материалов / Под ред. И.Д. Козочкина. Москва:
Зерцало, 1999.
56. Уголовное законодательство зарубежных стран. Москва, 1999.
57. Уголовное право буржуазных стран. Часть Общая. Сборник законодательных актов.
Москва, 1990.
58. Уголовное право зарубежных государств. Москва, 1972.
59. Уголовное право зарубежных государств. Москва, 1973.
60. Уголовное право зарубежных государств. Москва, 1975.
61. Уголовное право зарубежных государств. Источники уголовного право. Вып. 1.
Москва, 1971.
62. Уголовное право зарубежных государств. Разработка и реализация программ борьбы с
преступностью за рубежом. Москва, 1997.
63. Уголовное право зарубежных государств: Учебное пособие. Москва, 1998.
64. Уголовное право США: сборник нормативных актов. Москва, 1986.
65. Уголовное право Франции. Москва, 1984.
66. Уголовно-процессуальный кодекс Франции. Москва: Юридический колледж МГУ,
1996.
67. Уголовный кодекс Республики Польша / Под общ. ред. Н.Ф. Кузнецовой. Минск:
Тесей, 1998.
68. Уголовный кодекс Российской Федерации. Москва, 1996.
69. Уголовный кодекс ФРГ. Москва, 1996.
70. Фойницкий И.А. Учение о наказании. Москва: Добросвет, 2000.
26
Anexa 1

Mostre de evaluare a disciplinei

1. Evaluări sumative periodice: lucrări de control; testări

Lucrare de control la tema: „Aspecte de drept comparat privind infracţiunile contra vieţii şi
sănătăţii”

Subiectul I: Noţiunea de infracţiune contra vieţii şi sănătăţii

1.1. Definiţi infracţiunile contra vieţii şi sănătăţii în diverse sisteme de drept şi familii de
drept. (3 puncte)
1.2. Comparaţi diverse tipuri de infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii. (5 puncte)
1.3. Decideţi dacă eutanasia urmează a fi recunoscută şi ca o faptă legală. (7 puncte)

Subiectul II: Noţiunea de omor

2.1. Definiţi omorul în raport cu doctrina diferitelor sisteme de drept. (3 puncte)


2.2. Comparaţi normele de drept romano-germanic cu normele de drept englezo-americane
în raport de infracţiunea de omor. (5 puncte)
2.3. Argumentaţi prin prisma dreptului comparat dacă omorul cu depăşirea legitimei apărări
urmează să constituie o infracţiune de sine stătătoare. (7 puncte)

Barem de notare
Nota Punctajul maxim
5 6-8
6 9-11
7 12-18
8 19-25
9 26-28
10 29-30

27
2. Evaluare sumativă finală

Mostra 1:

Subiectul: Infracţiuni de violenţă


1.1. Identificaţi categoriile de infracţiuni de violenţă în dreptul penal comparat. (3 puncte)
1.2. Comparaţi infracţiunile de violenţă în diferite sisteme de drept. (5 puncte)
1.3. Decideţi dacă urmează a se institui în legislaţii o categorie aparte de infracţiuni –
infracţiuni de violenţă. (7 puncte)

Mostra 2:

Subiectul: Infracţiuni contra libertăţii persoanei


1.1. Distingeţi forme speciale de infracţiuni contra libertăţii persoanei în dreptul penal englez,
american, francez. (3 puncte)
1.2. Comparaţi condiţiile, temeiurile şi tipul de pedeapsă pentru infracţiunile contra libertăţii
persoanei la diverse etape ale activităţii infracţionale. (5 puncte)
1.3. Argumentaţi prin anumite precizări că persoana juridică trebuie să fie recunoscută
subiect în cadrul traficului de persoane. (7 puncte)

Mostra 3:

Subiectul: Infracţiuni contra patrimoniului în dreptul penal comparat


1.1. Relataţi despre infracţiunile contra patrimoniului şi distingeţi formele acestora în dreptul
penal al ţărilor străine. (3 puncte)
1.2. Comparaţi formele de sustragere existente în diferite sisteme de drept. (5 puncte)
1.3. Elaboraţi un anumit cerc de trăsături care să caracterizeze cert infracţiunea contra
patrimoniului în dreptul penal comparat. (7 puncte)

Barem de notare
Nota Punctajul maxim
5 3-4
6 5-6
7 7-9
8 10-12
9 13-14
10 15
Anexa 2

Tematica orientativă a lucrului individual

1. Categoriile de infracţiuni pentru care este posibilă răspunderea persoanelor juridice


(corporaţiilor) în dreptul penal englez, francez şi american.
2. Infracţiuni privind concurenţa neloială.
3. Infracţiuni privind valorile mobiliare şi bursele de valori.
4. Pedepse aplicate pentru comiterea infracţiunilor contra patrimoniului în dreptul penal
comparat.
5. Infracţiuni informative în dreptul penal comparat.
6. Infracţiuni privind libertatea persoanei.
7. Infracţiuni în domeniul afacerilor în dreptul penal comparat.
8. Infracţiuni contra drepturilor fundamentale ale omului.

28
29

S-ar putea să vă placă și