Aspecte generale privind drept penal european

Tema 1
Distincții:
Raportat la binomul
drept european penal (d. e. p.)/
drept penal european (d. p. e.).
Primul reprezint un drept penal
elaborat la nivelul Uniunii
Europene, iar cel de-al doilea un
drept penal unitar aplicabil pe baza
principiului teritorialitătii europene,
dar de origine națională.
Sediul materiei:
Sub egida CE
• CoEDO și jurisprudența CuEDO
în materie penală
• Cooperarea în materie penală la
nivel european
https://www.coe.int/fr/web/con
ventions/full-list
Sub egida UE
• Apropierea legislațiilor penale
prin instrumentele oferite de
TUE, TFUE, Carta drepturilor
fundamentale
Temei juridic:
TFUE art.4 alin.(2) Competențele partajate între Uniune
și statele membre se aplică în următoarele domenii
principale:(j) spațiul de libertate, securitate și justiție;
• TITLUL V SPAȚIUL DE LIBERTATE, SECURITATE ȘI JUSTIȚIE
Articolul 67 (ex-articolul 61 TCE și ex-articolul 29 TUE) (1) Uniunea
constituie un spațiu de libertate, securitate și justiție, cu respectarea
drepturilor fundamentale și a diferitelor sisteme de drept și tradiții
juridice ale statelor membre. (2) Uniunea asigură absența
controalelor asupra persoanelor la frontierele interne și dezvoltă o
politică comună în domeniul dreptului de azil, al imigrării și al
controlului la frontierele externe care este întemeiată pe
solidaritatea între statele membre și care este echitabilă față de
resortisanții țărilor terțe. În înțelesul prezentului titlu, apatrizii sunt
asimilați resortisanților țărilor terțe. (3) Uniunea acționează pentru a
asigura un înalt nivel de securitate prin măsuri de prevenire a
criminalității, a rasismului și a xenofobiei, precum și de combatere a
acestora, prin măsuri de coordonare și de cooperare între autoritățile
polițienești și judiciare și alte autorități competente, precum și prin
recunoașterea reciprocă a deciziilor judiciare în materie penală și,
după caz, prin apropierea legislațiilor penale.
Articolul 68 Consiliul European definește orientările strategice ale
planificării legislative și operaționale în cadrul spațiului de libertate,
securitate și justiție.
• CAPITOLUL 4 COOPERAREA JUDICIARĂ ÎN MATERIE PENALĂ
-
Articolul 82 (ex-articolul 31 TUE)
(1) Cooperarea judiciară în materie penală în cadrul Uniunii se întemeiază pe
principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești și a deciziilor
judiciare și include apropierea actelor cu putere de lege și a normelor
administrative ale statelor membre în domeniile prevăzute la alineatul (2) și
la articolul 83. Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate
cu procedura legislativă ordinară, adoptă măsurile privind: (a) instituirea
unor norme și proceduri care să asigure recunoașterea, în întreaga Uniune, a
tuturor categoriilor de hotărâri judecătorești și decizii judiciare; (b)
prevenirea și soluționarea conflictelor de competență între statele membre;
(c) sprijinirea formării profesionale a magistraților și a personalului din
justiție; (d) facilitarea cooperării dintre autoritățile judiciare sau echivalente
ale statelor membre în materie de urmărire penală și executare a deciziilor.
(2) În măsura în care este necesar pentru a facilita recunoașterea reciprocă a
hotărârilor judecătorești și a deciziilor judiciare, precum și cooperarea
polițienească și judiciară în materie penală cu dimensiune transfrontalieră,
Parlamentul European și Consiliul, hotărând prin directive în conformitate cu
procedura legislativă ordinară, pot stabili norme minime. Aceste norme
minime iau în considerare diferențele existente între tradițiile juridice și
sistemele de drept ale statelor membre. Acestea se referă la: (a)
admisibilitatea reciprocă a probelor între statele membre; (b) drepturile
persoanelor în procedura penală; (c) drepturile victimelor criminalității; (d)
alte elemente speciale ale procedurii penale pe care Consiliul le-a identificat
în prealabil printr-o decizie; pentru adoptarea acestei decizii, Consiliul
hotărăște în unanimitate, după aprobarea Parlamentului European.
Adoptarea normelor minime prevăzute la prezentul alineat nu împiedică
statele membre să mențină sau să adopte un nivel mai ridicat de protecție
a persoanelor.
 Domenii ale combaterii criminalității UE:
Articolul 83 (ex-articolul 31 TUE)
(1) Parlamentul European și Consiliul, hotărând prin directive în conformitate cu
procedura legislativă ordinară, pot stabili norme minime cu privire la definirea
infracțiunilor și a sancțiunilor în domenii ale criminalității de o gravitate deosebită
de dimensiune transfrontalieră ce rezultă din natura sau impactul acestor
infracțiuni ori din nevoia specială de a le combate pornind de la o bază comună.
Aceste domenii ale criminalității sunt următoarele: terorismul, traficul de
persoane și exploatarea sexuală a femeilor și a copiilor, traficul ilicit de droguri,
traficul ilicit de arme, spălarea banilor, corupția, contrafacerea mijloacelor de
plată, criminalitatea informatică și criminalitatea organizată.
În funcție de evoluția criminalității, Consiliul poate adopta o decizie care să
identifice alte domenii ale criminalității care îndeplinesc criteriile prevăzute la
prezentul alineat. Consiliul hotărăște în unanimitate, după aprobarea
Parlamentului European.
Evoluția dpe
• La Tampere in 1999, Consiliul European a afirmat că recunoașterea
reciprocă trebuie să devină cheia de boltă a cooperării judiciare și că
legislațiile statelor în materie se impun a se apropia în măsura în care
este necesar. Obiectul controversei a constat tocmai acest aspect,
respectiv:
- în ce măsură este necesară armonizarea în materie penală?
- care sunt interesele europene ce necesită protecție penală?
- cum poate fi organizată o asemenea protecție astfel înctât să fie
eficientă la nivel european?
NB: Deocamdat d. e. p. este un instrument, nu un scop în sine, dar
finalitatea lui este realizarea d. p. e.
Încercări de elaborare a dpe: în absența maturizării
unui d. p. e., dreptul unional a rămas singurul instrument de realizare
a d. p. e.
• Cel mai celebru este fără indoială Corpus Juris. Elaborat de o echipă de proeminenți
cercetători conduși de Mireille Delmas-Marty, proiectul viza nu numai armonizarea
definițiilor unor infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Comunitătii Europene,
dar propunea și lansarea unui Parchet European. În locul modelului clasic al cooperrii
interstatale se propunea o legislatie penal ce se baza pe principiului teritorialittii
europene.
• European Common Project to Counter Organized Crime, elaborat intre 1998-2001 de
prof. Vincenzo Militello de la Universitatea din Palermo și viza consacrarea unui
instrument comun de luptă în domeniul criminalității organizate. Nu s-a materializat
într-o reglementare obligatorie.
• Alternative Project for European Criminal Law and Procedure (2004), elaborat de 11
cercetători germani, coordonați de Bernd Schunemann, profesor la Munchen, rămas în
continuare în stadiul de proiect academic.
Armonizarea are ca obiect apropierea legislațiilor naționale prin referire
la o normă supranațională , ceea ce presupune o ierarhie. Ea se
deosebește de unificare, întruct există o marjă națională de apreciere.
Politic: Juridic:
metoda preferată de CJUE a fost aceea a
Există o prudență extremă la nivel comparării diferitelor reglementări naționale
legislativ UE, caracterizată de și a sintetizării unui principiu comun adecvat
cvasi-absența normei și, pe de altă ordinii juridice UE. Comparația și sinteza nu s-
a limitat la identificarea unui denominator
parte, o nevoie presantă de a comun, ci la alegerea celei mai bune soluții în
recunoaște standarde care să vederea respectării obiectivelor tratatelor UE
asigure o protecție a individului și (ceea ce o deosebește de CtEDO).
la nivel UE. NB: Prudența CJUE este justificată de
preocuparea de a evita apariția unui conflict
între un principiu general relevat prin
jurisprudență și o dispoziție a dreptului
primar din tratate.
Necesitatea dep:
• în fața dimensiunii internaționale a criminalității, statele nu mai pot
face față în mod individual, iar o strategie comună reprezintă o soluție
nu numai viabilă ci şi posibilă, dacă avem în vedere existența deja a
unor structuri internaționale create în Europa ultimului veac şi a unei
obişnuințe de a coopera în diferite domenii ale dreptului.
• În realitate, nu există vreun cod penal ori de procedură penală la nivel
european şi nici la nivelul Uniunii Europene, însă se poate vorbi de un
proces de armonizare a legislației penale în contextul necesității ca
statele Europei să coopereze în activitatea de combatere a crimei
organizate care este în continuă expansiune, fără a ține cont de
frontierele statelor.
Obstacole în identificarea dpe:
1. protejarea suveranității naționale, iar justiția penală este în esența ei
unul dintre cele mai importante atribute ale suveranității aşa cum sunt şi
exercitarea politicii externe precum şi dreptul statului de a bate monedă.
Dreptul penal reprezintă inima suveranității naționale. Şi pe de altă parte
cetățenii statelor europene pot resimți aceste eforturi de unificare a
normelor penale europene ca un atentat la propria lor cultură.
2. particularitățile naționale ale legislațiilor penale europene, mai ales dacă
avem în vedere existența a două sisteme juridice diferite – cel anglo saxon
şi cel romano germanic. Aceste sisteme influențează atât dreptul penal
material dar mai ales dreptul penal procesual.
NB: Apropierea legislațiilor penale nu constă într-o adoptare a unei
legislații penale comune pe care judecătorii din diferite țări ar putea să o
aplice direct, dar într-o coerență dintre sistemele juridice.
Consacrarea principiului supremaţiei dreptului
UE asupra dreptului naţional, în ansamblul său
• Principiul supremaţiei dreptului Uniunii Europene (UE) asupra
dreptului naţional al statelor membre este unul dintre principiile
fundamentale, care alături de principiul efectului direct şi
aplicabilitatea imediată, definesc Uniunea Europeană ca entitate sui
generis a dreptului internaţional.
• Potrivit hotărârii pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
în cauza 34/73, Variola, principiul supremaţieie este un principiu
fundamental al ordinii juridice comunitare (în prezent, a Uniunii
Europene).
Doctrina a. supremaţia este o condiţie existenţială a dreptului UE. Sursa supremaţiei rezidă în însuşi
caracterul normelor ordinii juridice a UE de a fi comune.
supremaţiei b. supremaţia izvorăşte din natura specifică, proprie, originală a dreptului UE şi nu este tributară în
dreptului UE nici un fel dreptului constituţional al statelor membre. Astfel, ea nu poate să depindă de regulile
divergente aplicabile într-un stat sau altul.

reiese din c. ordinea juridică a UE este superioară, în ansamblul său, ordinilor juridice naţionale. De

hotărârea Costa supremaţie se bucură aşadar toate normele de drept al UE, primare sau derivate, înzestrate sau nu
cu efect direct. Pe de altă parte, supremaţia se impune tuturor normelor ce alcătuiesc ordinea
c./ENEL fiind definită
juridică naţională: administrative, legislative, jurisdicţionale, fie ele şi de natură constituţională.
de patru elemente
Astfel, Curtea de Justiţie afirmă că dispoziţiile constituţionale interne nu pot fi utilizate pentru a
principale:
împiedica aplicarea dreptului UE, o astfel de acţiune fiind „contrară ordinii publice comunitare”.
Supremaţia se impune aşadar în raport cu drepturile fundamentale astfel cum sunt formulate de
constituţia naţională cât şi în raport cu principiile unei structuri constituţionale naţionale.

d. principiul supremaţiei dreptului UE nu este aplicabil numai în ordinea juridică a Uniunii, în

relaţiile dintre state şi instituţiile acesteia ci şi în sistemele de drept naţionale („supremaţie
internă”) şi în raport cu jurisdicţiile naţionale.
Grimaldi C322/88:
• Instanțele naționale sunt obligate să ia în considerare recomandările
pentru a soluționa litigiile aduse în fața lor, în special atunci când
aceste recomandări aduc lumină în ceea ce privește interpretarea
măsurilor naționale adoptate pentru a le pune în aplicare sau în cazul
în care sunt destinate să completeze dispozițiile obligatorii ale
legislației UE.
Concluzii:
• Curtea de Justiţie deduce că statele membre au ales să limiteze, în anumite domenii determinate,
drepturile lor suverane şi au creat astfel un corp de norme aplicabile atât resortisanţilor acestora, cat
şi lor. (HCC 24/2014 AA RM-UE: 94. Curtea reține că dreptul statului de a-și asuma angajamente
internaționale este un element al suveranității statului. 95. Curtea subliniază că delegarea anumitor
competențe instituțiilor internaționale prin încheierea unor tratate nu antrenează renunțarea la
suveranitate. Aceste tratate reprezintă convenții, prin care deținătorul de suveranitate deleagă
anumite competenţe spre o altă autoritate... statele își unesc suveranitățile și resursele pentru a
soluționa probleme comune și pentru a găsi soluții comune reciproc acceptabile, acționând astfel în
favoarea intereselor lor naționale. )
• Acest fenomen al transferului de suveranitate este esenţial pentru fundamentarea principiului
supremaţiei şi pentru înţelegerea consecinţelor sale imediate. Astfel, statele membre nu mai au
competenţa de a legifera în domeniile în care acest transfer de suveranitate operează prin atribuirea de
competenţe Uniunii.
• Ordinea juridică nou creată de tratatele fondatoare şi modificatoare se integrează în ordinea
juridică a statelor membre. Ca urmare, tratatele ar fi lipsite de efecte dacă s-ar admite ca o măsură
naţională ulterioară să prevaleze asupra dreptului izvorât din tratate.
Apropierea legislațiilor penale în UE:
• - apropierea legislatiilor penale nu consta intr-o adoptare a unei legislatii
penale comune pe care judecdtorii din diferite tari ar putea sa o aplice direct.
Fiecare stat membru pastreaza propriul sau cod penal, insa acesta trebuie
armonizat cu dreptul Uniunii Europene, astfel ca, apropierea in materie
practicata in cadrul Uniunii reduce deosebirile intre diferitele legislatii penale, i
nu elimina aceste diferente.
• - tehnica utilizata consta intr-o apropiere a legislatiei si nu intr-o unificare a
dreptului penal. Statele membre se obliga sa incrimineze cel putin anumite
practici, insa sunt libere sa incrimineze oricare altele. Apropierea nu merge
niciodata pana la definitie care, dupa caz, ar impune pi statelor sa
dezincrimineze o practica.
• Decizia de apropiere a codurilor a reprezentat dintotdeauna un obiectiv politic.
C440/05 Comisia/Consiliul (poluarea de nave maritime)

• ..., anume stabilirea prin directive a normelor minime referitoare la

definirea infractiunilor și a sanctiunilor, in situatia in care apropierea
actelor cu putere de lege și a normelor administrative ale statelor
membre in materie penala se dovedete indispensabila pentru a
asigura punerea in aplicare eficienta a unei politici a Uniunii Europene
intr-un domeniu care a făacut obiectul unor masuri de armonizare.
Simmenthal

• Prioritatea funcţionează în raport cu toate normele naţionale şi impune tuturor organelor

statelor membre, inclusiv jurisdicţiilor constituţionale, obligaţia de a lăsa neaplicată orice
normă naţională, fie ea şi de natură constituţională, în cazul unui conflict cu o normă de
drept al UE.

• în cauza 106/77, Simmenthal: „instanţa naţională care trebuie să aplice, în cadrul competenţei
sale, dispoziţiile de drept comunitar are obligaţia de a asigura efectul deplin al acestor norme,
înlăturând, dacă este necesar, din oficiu aplicarea oricărei dispoziţii contrare a legislaţiei
naţionale, chiar ulterioare, fără a fi necesar să solicite sau să aştepte înlăturarea prealabilă a
acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituţional;”.
CONSEIL EUROPEEN DE TAMPERE (15 - 16 OCTOBRE 1999)

• 43. Cooperarea dintre autoritățile statelor membre pentru

investigarea activităților infracționale transfrontaliere într-un stat
membru trebuie să fie cât mai fructuoasă posibil. Consiliul European
solicită ca echipele comune de investigare prevăzute de tratat să fie
înființate fără întârziere, ca prim pas, pentru combaterea traficului de
droguri și traficului de ființe, precum și împotriva terorismului.
Prioritățile din Agenda europeană privind
securitatea
• Terorismul, criminalitatea organizată și criminalitatea
informatică sunt cele trei priorități de bază identificate în prezenta
agendă cu privire la care sunt necesare acțiuni imediate. Evident,
aceste amenințări sunt interconectate și transfrontaliere, iar
dimensiunea lor multiplă și internațională este un indiciu al necesității
unui răspuns eficace și coordonat la nivelul UE. (Strasbourg, COM(2015) 185
final.COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL
ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR. Agenda europeană privind
securitatea)
DECIZIA-CADRU din 13 iunie 2002 privind mandatul european de - facilitarea intrării și a șederii ilegale;
arestare și procedurile de predare între statele membre, art.2:
- omuciderea voluntară, loviturile și vătămările corporale grave;
Următoarele infracțiuni, în cazul în care sunt pedepsite în statul - traficul ilicit de organe și țesuturi umane;
membru emitent cu o pedeapsă sau o măsură de siguranță privative de
libertate a căror durată maximă este de cel puțin trei ani, astfel cum - răpirea, sechestrarea și luarea de ostateci;
sunt definite acestea de dreptul statului membru emitent, duc la
- rasismul și xenofobia;
predarea pe baza unui mandat european de arestare, în condițiile
prezentei decizii-cadru și fără verificarea dublei incriminări a - jafurile organizate sau armate;
faptei:
- traficul ilicit de bunuri culturale, inclusiv antichitățile și operele de artă;

- apartenența la o organizație criminală; - înșelăciunea;

- terorismul; - racketul și extorcarea de fonduri;

- traficul de persoane; - contrafacerea și pirateria produselor;

- exploatarea sexuală a copiilor și pornografia infantilă - falsificarea de documente administrative și traficul de falsuri;

- traficul ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope; - falsificarea mijloacelor de plată;

- traficul ilicit de arme, muniție și materiale explozive; - traficul ilicit de substanțe hormonale și de alți factori de creștere;

- corupția; - traficul ilicit de materiale nucleare și radioactive;

- frauda, inclusiv frauda care aduce atingere intereselor - traficul de vehicule furate;
financiare ale Comunităților Europene, în sensul Convenției
- violul;
privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților
Europene din 26 iulie 1995; - incendierea cu intenție;
- spălarea produselor infracțiunii; - infracțiunile de competența Curții Penale Internaționale;
- falsificarea, inclusiv falsificarea monedei euro; - sechestrarea ilegală de aeronave și nave;
- criminalitatea informatică; - sabotajul.
- infracțiunile împotriva mediului, inclusiv traficul ilicit
de specii animale pe cale de dispariție și traficul ilicit de
specii și soiuri de plante pe cale de dispariție;

Limitele dpe în raport
cu cele 5 libertăți:
1.mărfurilor
2.de circulație a persoanelor
3.de a oferi servicii
4. circulație de capital
5.circulație și ședere
(C 378/02 Wijensbeek-în absența normelor UE
privind controalele aero la frontiere, statele sunt
libere să sancționeze, din motive de securitate.)
(C 371/08 – nu trebuie făcută legătură automată
între condamnare penală și expulzare. Trebuie să
existe o amenințare reală, suficient de gravă la
adresa unui interes fundamental al societății.)
DCCRM 3/2019- refuzul de acordare a statutului de
refugiat bazat pe motive de securitate națională
sau de ordine publică
• Cu privire la eventualele limite impuse de dreptul comunitar asupra normelor
naţionale cu caracter penal sau de procedură penală
Prin intermediul celei de a patra, a cincea şi a şaptea întrebări, instanţa
naţională ridică problema dacă sancţiuni cum sunt cele prevăzute de legislaţia
italiană cu privire la cursul de schimb sunt incompatibile cu principiile comunitare
ale proporţionalităţii şi nediscriminării.
Cea de a opta întrebare ridică problema libertăţii de a furniza dovezi într-o
procedură penală.
Curtea a arătat că legislaţia penală şi normele de procedură penală sunt de
competenţa statelor membre. În acest domeniu, dreptul comunitar impune limite în
cazul măsurilor de control a căror menţinere este permisă de această legislaţie
statelor membre în cadrul liberei circulaţii a mărfurilor şi persoanelor. Măsurile
administrative sau represive nu trebuie să depăşească ceea ce este strict necesar,
modalităţile de control nu trebuie concepute astfel încât să restrângă libertatea
prevăzută de tratat şi nu trebuie să se aplice o sancţiune disproporţionată faţă de
gravitatea infracţiunii încât aceasta să devină un obstacol în calea acestei libertăţi.
În ceea ce priveşte circulaţia capitalurilor şi transferurile monetare pe care
statele membre nu sunt obligate să le liberalizeze în temeiul normelor comunitare,
Curtea a concluzionat că acestea din urmă nu limitează puterea statelor membre de
a adopta măsuri de control şi de a impune respectarea acestora prin sancţiuni
penale.
Cauza Casati C203/80 (scoaterea neautorizată a valutei din țară)