Sunteți pe pagina 1din 1

Indonezia – istorie

Istorie

Indonezia are o istorie lungă începând cu perioada preistorică, când primul locuitor al arhipelagului a fost Omul
Java (Pithecanthropus erectus), în urmă cu un milion de ani. Cultura Dong Son venită din China și Vietnam acum
4000 de ani este una dintre primele popoare care și-a pus amprenta puternic în cultura și civilizația indoneziană,
mai tarziu și alte popoare din Asia au migrat în scopul comerțului.

Din secolul 15, din ce în ce mai mulți neguțători arabici au vizitat zona, declanșând conversia la islamism.
Hinduismul și budismul au supraviețuit până astăzi doar pe insulele Bali și Lombok, unde o cultură autohtonă mixtă
a luat naștere. În 1487 Bartolomeu Diaz a ocolit pentru prima oară Capul Bunei Speranțe, deschizând calea
descoperirii unor noi rute maritime spre India de către Vasco da Gama.

Europenii au ajuns în Indonezia mai târziu, în anii 1600, colonia olandeză fiind cea care a controlat economia țării
timp de 3 secole, introducând cultura piperului , până la sfârșitul celui de al doilea război mondial, când Indonezia
și-a declarat independența în 1945. Dezvoltarea economică a fost în creștere până în anii '80-'90, datorită
exploatării resurselor naturale și îmbunătațirea serviciilor. Cu toate acestea clasa de mijloc a început sa se dezvolte
considerabil, dar populația săracă încă este în număr mare. Indonezia a trecut și printr-o criză economică în 1997,
în același timp existând și schimbări majore în politică, în care președintele Suharto a fost demis după ce a condus
țara timp de 30 de ani într-un regim dictatorial. Alegeri democratice au loc începând cu anul 1999.

S-ar putea să vă placă și