Ê





 
 
Ê  Ê




 






  Ê 


 




 

 Ê



 



    

  


   

    
ÊÊÊ




 

!" #$Ê%#!"

c
  &

'  

 

 
(


 Numeroşi autori au căutat să reliefeze principalii factori care determină
performanţe.

A.A. Gajalovski prezintă capacitatea de lucru(de performanţă) ca fiind

dată de: construcţia corpului(structură somatică) starea de sănătate şi
antrenament(conţinutul acestuia, pe factori).

M. Epuran, în lucrarea ³Modelarea conduitei sportive´ porneşte de la două

postulate teoretice: primul, că este un produs complex al factorilor biologici,
psihologici şi socio-culturali; iar al doilea ca rezultat al proceselor educaţionale(de
antrenament) a cărui eficienţă depinde de gradul de utilizare de către antrenori a
datelor ştiinţelor.

Din această perspectivă capacitatea de performanţă e determinată de 4

factori globali sintetici: aptitudinile, atitudinile, antrenamentul, ambianţa. Acestea
sunt concepute într-o interrelaţie funcţională.

Deoarece ,selecţia-metode şi mijloace de selecţie- este în discuţie, pentru a

rămâne în tema referatului voi prezenta în rândurile următoare factorul global
sintetic, Aptitudinile.

În domeniul sportului se pot depista de timpuriu anumite ³aptitudini

specifice´ cum sunt pentru nataţie, gimnastică(în general) patinaj artistic etc. care
implică o bună coordonare, rezultat al unei maturizări mai rapide a sistemului
nervos. Aceasta a determinat să se vorbească de ³specializarea timpurie´ care
devine posibilă numai în urma unui antrenament foarte bine dirijat şi mai ales
programat.

Manifestarea precoce a talentelor îi determină pe numeroşi specialişti să

susţină că subiecţii respectivi vor deveni mari personalităţi în domeniile respective.

ð
 Este vorba de ³copii minune´ care cântă şi compun la 5-10 ani, pictează
cu deosebită îndemânare. Aceste predispoziţii se manifestă numai în unele
domenii: muzică, pictură, sport.

Predispoziţiile sau fondul ereditar cu care omul se naşte îşi au originea în

cromozomi şi în gene.

Cercetările în genetică au reuşit să stabilească la om, o serie de însuşiri

ereditare ca: statura, anvergura braţelor, forma capului, culoarea părului şi ochilor
şi chiar unele aptitudini psihomotrice.

Studiindu-se însuşirile unor familii s-a ajuns la concluzia că ereditatea

joacă un rol important în determinarea structurii psihice şi a capacităţii intelectuale.

Aptitudinile apar ca o rezultantă a interacţiunii dispoziţiilor ereditare cu

condiţiile educative de formare a acestora şi activitatea subiectului.

Previziunea evoluţiei aptitudinilor are loc, în condiţiile în care se porneşte

de la nivelul acestora, în momentul iniţial (t) prin efectuarea măsurătorilor cu teste
adecvate (antropometrice) motrice, psihomotrice, psihologice, funcţionale etc. Pe
baza rezultatelor obţinute specialiştii(cercetătorii) efectuează comparaţii cu datele
din tabelele de prognoză cum sunt cele pentru înălţime, anvergură şi calităţile
motrice; elaborează ipoteze şi teorii, luând în seamă şi propriile observaţii, apoi
elaborează un model teoretic al aptitudinii sau grupului de aptitudini ce constituie
obiectivul investigaţiei.

În domeniul antrenamentului, selecţia se realizează pe 



 
,

fundamentat pe întrunirea unui număr cât mai mare de caracteristici fizice şi
psihice. Se cunoaşte însă că nu toate aptitudinile au aceeaşi pondere în
performanţă, fapt ce impune decalarea celor cu efect hotărâtor. De asemenea
determinarea genetică a aptitudinilor este diferită, cum sunt viteza şi coordonarea,
ce au la bază buna funcţionare a sistemului nervos spre deosebire de forţă şi
rezistenţă.

Utilizarea modelelor de selecţie sportivă a reprezentat un moment

semnificativ pentru dezvoltarea gândirii metodice, concretizat în aplicarea unei
metode generale la un domeniu particular. Putem afirma că este o primă fază de
studiere a unor sisteme complexe cu ajutorul unor sisteme simplificate (modele).

ü
Aceste modele elaborate în perspectiva depistării şi pregătirii viitorilor campioni
sunt coroborate cu prognoza rezultatelor cu care se pot câştiga medaliile.

Strategiile de selecţie răspund unor cerinţe referitoare la:

-Vârsta optimă pentru selecţie: care este diferită de la o ramură de sport la alta. De
pildă, la gimnastica feminină, vârsta optimă este de 5 ani, urmând ca în jur de 14-
15 ani o sportivă să fie în plenitudinea capacităţii de performanţă-consacrată pe
plan internaţional-iar în jur de 17-18 ani îşi poate încheia cariera sportivă. Opus
acesteia în canotajul feminin, vârsta optimă de selecţie este de 16-17 ani şi după 4
ani de pregătire intensă sportivele concurează pentru medaliile olimpice de aur sau
pentru cele de campioane mondiale.

Practica sportivă arată însă că selecţia timpurie este riscantă lăsând în

afara procesului de pregătire copii foarte dotaţi. De aceea se merge pe organizarea
foarte bună a ramurilor de sport în care să fie cuprinsă întreaga masă a copiilor,
cunoscându-se că aptitudinile au o dinamică de dezvoltare diferită de la individ la
individ. De pildă, nu se manifestă la fel la toţi copii de de 10 ani sau de 10 ani si 4
luni. De aceea se consideră că dacă se creează condiţii pentru toţi copii de a
practica sportul , se creează şi condiţii propice de a se manifesta aptitudinile.

În sinteză cerinţele generale ale selecţiei sunt următoarele :

-‘ Copii selecţionaţi să aibă o stare de sănătate perfectă(necesitatea efectuării

unui control medical minuţios care să evidenţieze capacitatea de adaptare la
efort, dar şi pe cea de restabilire).
-‘ Stabilirea celor mai semnificative şi adecvate probe de selecţie, ţinând seama
că există parametri morfofuncţionalişi motrici care sunt puternic determinaţi
genetic, şi pot fi mai puţin dezvoltaţi prin antrenament(înălţimea corpului,
anvergura, viteza, îndemânarea etc.).
-‘ Utilizarea pentru selecţie a celor mai potrivite căi, cum sunt: asitenţa la orele
de educaţie fizică şi discuţii cu profesorii, concursuri de selecţie, trialuri etc.
-‘ Selecţia ca şi antrenamentul are un caracter permanent , diferenţiat pe cele 3
stadii: copii, juniori şi sportivi consacraţi după criterii adecvate fiecărui
stadiu.

Î
 Precizarea strategiilor privind Äinvestiţiile´ inutile , în primul rând de
timp, energie, muncă dar şi materiale (fondurile necesare pregătirii, echipament,
aparatură ş.a.).

Pregătirea în perspectivă nu vizează numai activitatea sportivilor, ci şi pe

cea a specialiştilor ce răspund, în principal de conţinutul şi structura procesului de
antrenament. Se caută introducerea în pregătire a tot ce este nou, a Äpremierelor´
pe toate planurile: metodologic, tehnic, tactic, organizatoric etc., a tot ce poate
produce surpriză în rândul adversarilor şi au efecte favorabile asupra juriilor de
arbitri(gimnastică, jocurile sportive şi alte ramuri de sport).

Strategia şi selecţia nu se reduc la procesul de depistare a copiilor cu

aptitudini deosebite, ci include şi etapa imediat următoare, de iniţiere în sportul
pentru care au fost selecţionaţi.

Iniţierea este precedată de orientarea copiilor, care se desfăşoară în două

direcţii:

a)‘ În cadrul grupului pe ramură de sport (jocuri sportive, sporturi de luptă etc.).
b)‘ În cadrul ramurii de sport pe grupuri (alergări, aruncări, sărituri- cum este la
atletism).

Acest proces de orientare devine cu atât mai des utilizat cu cât se

înmulţesc noile forme de organizare a selecţiei.

Întreaga strategie de selecţie, prevăzută ca un sistem dinamic (ce

presupune procese de autoperfecţionare) oferă de la etapă la etapă o nouă calitate
întregului proces, sporindu-i eficienţa.

Subiecţii selecţionaţi, incluşi apoi în pregătirea sistematică în cadrul etapei

de iniţiere, continuă procesul de antrenament în care se folosesc mijloace şi metode
adecvate fiecărui stadiu.

În condiţiile actuale în care performanţa este rezultatul folosirii maxime a

întregului potenţial bilogic şi psihologic al sportivului, calităţile psihice,
aptitudinile, trăsăturile de personalitate reprezintă factori importanţi în obţinerea
rezultatelor sportive la nivelul solicitării sportului contemporan. În acest context,


identificarea subiecţilor care au calităţile psihice cerute de performanţa sportivă
reprezintă, în fapt, sarcina concretă a selecţiei psihologice.

Una dintre sarcinile dificile în rezolvarea problemei psihologice a

selecţionării talentelor în sport este alegerea metodelor psihologice
corespunzătoare , care permit, pe de o parte, examinarea tânărului talentat în sport
sub aspectul factorilor psihici, absolut necesari pentru efectuarea unui anumit fel
de sport şi pe de altă parte, pentru aprecierea sa multilaterală şi obiectivă.

În psihologia culturii fizice şi a sportului elaborarea metodelor speciale,

care să permită selecţionarea talentelor, se află abia la început. Amintim, în această
direcţie, aparatul tapping-automat conceput da S.Popescu şi colaboratorii(1970)
aparat care înregistrează frecvenţa bătăilor cu mâna, ţinând un dispozitiv pe o
placă, în fapt o variantă a vitezei de reacţie. De asemenea aceşti autori aplică proba
labirint la trăgători de elită, având drept criteriu de validare mediile aritmetice
comparate ale vitezei de execuţie şi ale numărului de erori la primii cinci şi ultimi
cinci clasaţi în proble de tir. Proba este considerată validă pentru determinarea
calităţilor de atenţie concentrată vizuală, discriminarea fină şi rezistenţa la efortul
vizual de lungă durată la trăgători.

Vanek M., şi Hoşek V.(1967). Recomandă următoarele metode pentru

selecţionarea talentelor pentru sportul de performanţă din rândul elevilor.

1.‘ olosirea testelor pentru diferite probe psihice(atenţia, memoria, gândirea

etc).
2.‘ olosirea metodelor experimentale simple în laborator şi pe teren. De
exemplu, punctajul, vigilenţa şi tenacitatea modelelor motrice
corespunzătoare pentru analiza nivelului de aspiraţie şi a toleranţei la
frustrare.
3.‘ olosirea analizei psihopedagogice, îndeosebi în cadrul cantonamentelor, în
scopul selecţionării.
4.‘ Analiza motivaţiei şi a capacităţii de a învinge dificultăţile în funcţie de
specificul ramurei de sport.

Pentru orice ramură sportivă se aleg două feluri de probe de selecţie:

†
 a)‘ Probe generale care să scoată în evidenţă calităţile native(tipul de activitate
nervoasă superioară în funcţie de forţă, rezistenţă la efort, echilibru,
stăpânirea de sine, mobilitatea, trecerea rapidă de la o formă de activitate
sportivă la alta, precum şi timpul de reacţie şi gradul de coordonare prin
executarea unui complex de exerciţii.
b)‘ Probe speciale (de viteză-detentă, de forţă, de supleţe, de îndemânare, de
multilateralitate etc.) pentru diferite ramuri sportive.

Prin ansamblul de probe de selecţie în sport se urmăreşte: evidenţierea

particularităţilor percepţiei (de exemplu, percepţiile vizuale ale situaţiei de joc în
sporturile de echipă); orientarea dinamică şi percepţiile specializate la
jucători(simţul mingii, simţul timpului, simţul orientării, simţul preciziei şi forţei
şutului etc.) gradul de concentrare a atenţiei(determinarea cu cronometrul a
timpului de concentrare) de exemplu, perioada de la aşezarea liniei de fund până la
lovirea mingii-perioada care reprezintă însăşi faza concentrării), gândirea tactică,
trăsăturile moral-volitive de caracter: iniţiativă, disciplină, simţ de răspundere,
corectitudine , autoexigenţă.etc.

Potrivit cercetărilor întreprinse de Nicu Alexe(1972) rezultă că iniţierea

copiilor şi juniorilor în practicarea ramurilor de sport poate fi eficientă la anumite
vârste.

Atletism:

-‘ alergări :băieţi-9-10 ani; fete-10-11 ani

-‘ sărituri : băieţi- 12-13 ani; fete -13-14 ani
-‘ aruncări: băieţi 14-15 ani; fete- 14-15 ani
-‘ probe combinate: băieţi-12-13 ani; fete- 12-13 ani

Box : băieţi-12-13 ani

Baschet: băieţi 8-10 ani; fete 8-10 ani

Gimnastică sportivă: băieţi 7-8 ani; fete 7-8 ani

Gimnastică modernă: fete 6-7 ani

Haltere : băieţi 12-13 ani

X
÷upte : băieţi 13-14 ani

Ciclism : băieţi 10-11 ani

Canotaj : băieţi 11-12 ani; fete 12-13 ani

Caiac-canoe : băieţi 13-14 ani; fete 12-13 ani

Înot : băieţi 5-6 ani; fete 5-6 ani

Handbal : băieţi 11-12 ani; fete 11-12 ani

otbal : 9-10 ani

Polo de apă: băieţi 11-12 ani

Rugbi : băieţi 14-15 ani

Patinaj : băieţi 4-5 ani, fete 4-5 ani

Scrimă : băieţi 10-11 ani; fete 10-11 ani

Tir : băieţi 13-14 ani; fete 13-14 ani

Volei : băieţi 11-12 ani ; fete 11-12 ani.

Bibliografie :

1.Adrian Dragnea ÄAntrenamentul sportiv´ Editura Didactică şi Pedagogică, R.A.

Bucureşti, 1995

2. Sava Nuţ ÄPsihologia sportului´ Editura Politehnica,2009