Metode de cercetare in EFS

Note de curs
Curs 1
 Delimitări conceptuale

Lărgirea orizontului cunoașterii și dezvoltarea științelor aflate la granița domeniului

a scos în evidență sistemul de cunoștințe din domeniul activităților corporale.
Cunoaşterea îmbrăţişează două direcţii, una constatativă în care studiul bibliografic
are un rol important şi o a doua direcţie, interpretativă în care experimentarea teoriei are
un rol cel puţin la fel de important.
În prezent cunoaşterea ştiinţifică reprezintă un fenomen definit prin diversificare şi
specializare, disciplinele ştiinţifice fiind numeroase şi aflându-se pe un trend ascendent,
însă se păstrează o bază de însuşiri comune tuturor ramurilor acesteia.
Cercetarea pornește de la o întrebare sau întrebări la care cercetătorii prin demersul
metodologic încearcă să identifice potențiale răspunsuri.
Efectuarea unei cercetări reprezintă un proces complex, provocator, greu, uneori
frustrant dar o experiență plină de satisfacții la finalizarea demersului.
Știința, este o abordare sistematică și logică pentru a descoperi cum funcționează
lucrurile din univers.
Ştiinţa, în zilele noastre are influenţe în toate domeniile, ocupând un loc important
în relaţiile dintre om şi natură precum şi în structurile sociale.
Aceasta „joacă” un rol important în cunoaştere şi progres, având rol de catalizator
între trecut – prezent – viitor.
Ştiinta este o ramură de studiu care este preocupată atât de mulţimile conectate ale
adevărurilor demonstrate cât şi cu factorii sistematici clasificaţi şi mai mult sau mai puţin
corelaţi, obţinându-se legi generale şi care includ metode demne de încredere
pentru descoperirea adevărului pur în interiorul domeniului sau. (Oxford Dictionary).
Conform dicţionarelor în vigoare definiţia ştiinţei se referă la un ansamblu
sistematic de cunoştinţe veridice despre realitatea abstractă şi subiectivă, reunite pe bază
de principii şi legi.
 Astăzi nu putem contesta meritele uriașe, progresive ale demersului științific și ale
rezultatelor sale, care au completat și contribuit la mărirea orizontului cunoașterii.
Constatăm că știința este un fenomen evident și dominant al vremurilor pe care le
trăim, aceasta ocupând un loc tot mai important în dezvoltarea socială, pătrunzând în toate
domeniile existenței umane.
În opinia lui Epuran, M., 1992, elementele care compun știința sunt:
- rezultatele;
- ipotezele;
- teoria;
- teoria generala;
- metodologia;
- specialiștii;
- practica.

Cercetarea ştiinţifică
Cercetarea științifică este modul în care oamenii de știință și cercetătorii folosesc o
abordare sistematică pentru a răspunde la întrebări despre lumea din jurul nostru.
Cercetarea științifică se desfașoară începând cu contactarea directă a realității, căci
cunoașterea umană apare ca necesitate, ea izvorăște din cerințele practicii și își atestă
valabilitatea prin aplicațiile practice.
Plecând de la frecventa întrebare întâlnită în domeniul nostru de activitate “Ce este
cercetarea ştiinţifică?”, aceasta, reprezintă o activitate complexă, profundă, elaborată în
timp în vederea unor noi descoperiri şi aplicarea acestora în diferite domenii.
Cercetarea poate fi definită în mai multe moduri diferite, însă punctul central în
cercetare îl reprezintă ancheta – aflarea răspunsului/răspunsurilor cu un anumit scop.
Conform literaturii de specialitate, (Niculescu, M., 2003, Epuran, M., 2005, Gagea,
A., 2010) cercetarea reprezintă o "investigație metodică într-un anumit domeniu pentru a
descoperi fapte, fenomene, relații între anumite variabile, pentru a stabili sau a revizui o
teorie, sau pentru a dezvolta un plan de acțiune în vederea descoperirii de noi fapte,
răspunsuri, cunoștințe și a lărgi orizontul cunoașterii".
Activitățile de cercetare au loc într-un context social, economic și politic aflat în
continuă dezvoltare, iar demersul realizat trebuie să conducă la noi viziuni, răspunsuri,
diseminate în mod eficient. Procesul de cercetare științifică se ocupă de căile și strategiile
folosite de cercetători pentru a înțelege lumea din jurul nostru.
Cercetarea științifică desfășurată în mediul universitar este bazată pe trei direcții:
originalitate, semnificație și rigoare.
Originalitatea este o caracteristică foarte importantă în cercetarea științifică
deoarece cercetătorul nu trebuie să reproducă alte cercetări sau concepte, trebuie să opereze
cu metode de cercetare în rezolvarea unor probleme simple sau complexe ce se expun în
diferite moduri.
Semnificația este reprezentată de măsura în care rezultatele obținute în urma unei
cercetări științifice pot avea capacitatea de a face diferență fie în plan intelectual sau din
punct de vedere al eficacității și productivității în mediul academic.
Semnificația unei cercetări științifice poate fi stabilită în funcție de specificul
acesteia aplicabilitatea și viziunea strategică pe care o poate oferi. Rigoarea unei
cercetări poate fi abordată din diferite direcții și poate fi asociată cu demersul metodologic
urmat, robustețea aparatului critic și utilizarea unei abordări sistematice. Acesta include
calități tradiționale, cum ar fi fiabilitatea și validitatea, precum și calități cum ar fi:
integritatea, coerența argumentului și luarea în considerare a aspectelor etice.
Cercetarea cuprinde un set de activităţi teoretice şi practice, organizate sistematic şi
raţional în vederea obţinerii de noi cunoştinţe, mărind orizontul cunoaşterii.