Informații generale

Discursul științific reprezintă o modalitate corectă de comunicare a informațiilor

despre realitate (la care se raportează în mod obiectiv), a fenomenelor, activităților și
rezultatelor cercetărilor, a noțiunilor și ideilor, a valorilor recunoscute de comunitate, fiind
caracterizat prin lipsă de încărcătură afectivă și obiectivitate. Cei cărora li se adresează
determină și natura sa, informațiile științifice transmise fiind specializate conform audienței:
publicații, studenți, profesori, cercetători, publicul larg. Modul în care se realizează
comunicarea și evoluează discursul în știință este determinat de gradul de înțelegere potențială
a alocutorilor, precum și de evoluția științei însăși.
Ceea de putem însă recunoaște cu ușurință în acest tip de discurs este gândirea logică
(raționamentul). Raționament care urmează linia general-particular, pornind de la
caracteristicile unei clase de obiecte și îndreptându-se către un singur reprezentant al acesteia.
Indiferent de domeniul de cunoaștere la care se referă știința investigată (științe
naturale sau științe fizice), cercetătorii vor avea ca obiectiv exprimarea gândirii abstracte,
argumentarea și demonstrarea teoriilor în vederea eliminării ambiguității, precum și gradul
acestora de aplicabilitate. Pentru aceasta, studiile trebuie să se bazeze pe rigoare științifică iar
sursele să fie de încredere.
Rezultatele cercetărilor efectuate urmează apoi calea publicării și a prezentării lor
comunității științifice și, după caz, publicului larg. Spunem după caz deoarece avem în vedere
importanța studiilor, a concluziilor desprinse în urma cercetării și investigării în domenii de
interes național sau internațional și care se impun a fi aduse la cunoștința tuturor. Cel care
realizează o primă evaluare a studiilor realizate și oferă valoare acestora este corpul elitist și
restrâns al oamenilor de știință, al celor care produc cunoaștere. Gradul de apreciere al noii
cunoașteri de către sfera restrânsă a specialiștilor în domeniul științific în care s-a efectuat
cercetarea determină difuzarea la nivel de masă a rezultatelor acesteia.
Aceasta se realizează mai mult din perspectiva aducerii la cunoștință, a informării, și mai
puțin din aceea a unei comunicări interactive sau a dialogului. În ultimii ani, se remarcă însă o
înlocuire a transmiterii uni-direcționale a științei și un interes crescut pentru schimbul de
experiențe și formarea de competențe de către beneficiarii de cunoaștere. Publicul nu mai este
unul dezinteresat și pasiv (așa cum era caracterizat la sfârșitul anilor 1970), activitatea intensă
de instituționalizare a științei conducând către o comunicare directă, performativă, în care

Suceava, 2023
cunoștințele își dovedesc utilitatea și aplicabilitatea imediată, ele intrând în circuitul
transmiterii-receptării de informație.
Conform Dicționarului explicativ al limbii române, știința este „un ansamblu
sistematic de cunoștințe despre natură, societate și gândire; ansamblu de cunoștințe dintr-un
anumit domeniu al cunoașterii”. ( DEX online - ,,Știință!”) La respectivele cunoștințe s-a
ajuns prin cercetare, în cadrul unui demers algoritmic specific, utilizând metode științifice. În
sens pragmatic, conceptul de știință denumește o activitate de cunoaștere care generează o
nouă cunoaștere și prin aceasta progres. Noua cunoaștere răspunde nevoilor sociale existente
iar comunitatea științifică chemată să le producă ține cont de cererea și gradul de dezvoltare al
societății.
Discursul științific are următoarele caracteristici:

- Limba

Limbajul discursului științific folosește cuvinte și concepte de natură tehnică și referindu-se la

fiecare știință în special. Adică, codul comunicativ este ajustat la fiecare domeniu care este
tratat, fie că este vorba de fizică, chimie, matematică sau alte ramuri ale științei.

În acest tip de text este obișnuit să se utilizeze neologisme sau termeni noi care să faciliteze
explicarea elementelor anchetei. La rândul lor, noile cuvinte au contribuit la îmbogățirea
diferitelor limbi și la o mai bună înțelegere a mediului.

- Obiectivitate

Utilizarea discursului științific ca resursă pentru transmiterea informațiilor implică

obiectivitate din partea creatorului. Rezultatul investigației trebuie să se bazeze pe cifre
concrete și verificabile, precum și pe metodologii care fac obiectul investigației de încredere.

- Claritate

O altă caracteristică remarcabilă a discursului științific este claritatea cu care sunt prezentate
cercetările. Prin urmare, precizia trebuie să prevaleze, astfel încât să nu existe confuzie în
abordări și rezultatele să fie ușor de înțeles pentru destinatar. Claritatea implică faptul că
ideile sunt prezentate ordonat și ierarhic.

- Grafică

2
În discursul științific, utilizarea graficelor, diagramelor și desenelor este obișnuită pentru a
completa informațiile care au fost colectate în timpul investigației. Ele descriu, explică și
expun datele într-un limbaj universal care facilitează înțelegerea a ceea ce a fost studiat și în
același timp înregistrează antecedente pentru cercetări viitoare.

Discursul științific se dezvoltă din analiză și sistematicitate. Cu alte cuvinte,

elementele care fac obiectul studiului în cadrul unei anumite științe sunt făcute cunoscute
dincolo de o simplă observație.

Analiza are legătură cu studiul elementelor care alcătuiesc fenomenul care este
observat și descris, ce cauzează și ce efecte are asupra mediului în care se dezvoltă. Cu alte
cuvinte: origine-acțiune-repercusiune.

În ceea ce privește „sistematicitatea”, se numește așa deoarece este legată de „sistem”.

Obiectivul acestui aspect este de a demonstra că un fapt științific este real prin modul în care
interacționează componentele care au originea acestui fenomen.

Discursul științific poate fi prezentat în următoarele moduri:

- Informativ

Unul dintre tipurile de discurs științific este textul informativ, care constă în diseminarea sau
cunoașterea elementelor, metodelor, experimentelor și rezultatelor unei investigații într-o
anumită știință.

Scopul principal al textelor informative este de a explica cunoștințele științifice într-un mod
simplu și direct. Acest lucru se face în așa fel încât să fie înțeles de toate publicurile.

- Didactic

Discursul științific folosește texte didactice pentru a împărtăși cunoștințele prin predare. Prin
urmare, conținutul provine de la un emitent specializat într-o anumită știință și se adresează
unui public primitor care are o înțelegere a subiectului dezvoltat. Adică publicul care te
primește este capabil să-și formeze propriile criterii.

- Raportează

3
Cu alte cuvinte, acest tip de text explică în detaliu instrumentele, teoriile, experimentele,
ipotezele și abordările care fac parte dintr-un subiect științific care a fost studiat.

Aceste tipuri de discursuri sunt făcute de experți pentru un public specializat într-o anumită
știință.

Omenirea a realizat, încă de la începuturi, că numai cercetând cele mai profunde mistere
ale universului și adâncind sfera cunoașterii va ajunge să obțină numeroase beneficii, se va
dezvolta. Cecetarea științică, studiul lucrurilor și fenomenelor în scopul creării de noi aplicații
și tehnologii, vor duce la progres, la bogăție și o viață mai bună. Adepții ideii conform căreia
știința are o importantă contribuție la bunăstarea și fericirea lumii sunt numeroși. Afirmația lui
George Washington, primul președinte al Statelor Unite ale Americii, în cel dintâi discurs al
său în fața Congresului, este foarte populară și astăzi: ,,Cunoașterea este în fiecare țară cea
mai sigură bază a fericirii publice.”
Dezvoltarea tărâmului științei este continuă, realitatea înconjurătoare oferindu-i surse
inepuizabile de cunoaștere. Pe acest tărâm acționează comunitatea specialiștilor în diferite
domenii și a cercetătorilor, actualizând întregul tezaur științific și producând cunoaștere.
Această cunoaștere (știința) reprezintă ansamblul de învățături, idei, concepte și studii de
valoare universală, caracterizate prin domeniu propriu de activitate și metodă de cercetare,
bazate pe observații obiective, verificabile și recunoscute de comunitatea științifică, și
raționament riguros. Ansamblul de cunoștințe din diverse domenii este baza pentru viitoarele
invenții și inovații, pentru progres științific, fundament la rândul său în dezvoltarea economică
a lumii.
Existența unui interes crescut al întregii societăți pentru domeniul științei și tehnologiei
demonstrează înțelegerea rolului pe care acestea le au în ridicarea standardului de viață. Un
interes la fel de crescut s-a manifestat, încă de la începuturile științei, și pentru discursul
științific, potențialul acestui instrument de a contribui la creșterea domeniilor științifice fiind
însemnat.
Discursul științific poate fi considerat, în opinia noastră, o clasă de discursuri, organizate
din punct de vedere al domeniului referențial în raport cu publicul căruia i se adresează și cu
intenția comunicațională. Caracteristicile acestuia sunt: obiectivitatea și rigoarea;
raționalitatea; claritatea și simplitatea, exprimarea concisă și monosemia, evitarea figurilor de
stil în favoarea conceptelor științifice. Specialistul, cercetătorul, îl formulează pentru a
transmite comunicări științifice altor specialiști sau publicului larg, sprijinindu-se în acest

4
scop pe diferite metode: explicația, demonstrația, argumentația, comparația, problematizarea,
schematizarea, etc. Decodificarea mesajului științific presupune cunoașterea de către receptor
a codului metalingvistic al domeniului referențial al comunicării. Propunem, în această
direcție, următoarea schemă de organizare a datelor discursului științific din perspectiva
practicii discursive.
Lucrările științifice oferă autorilor posibilitatea de a realiza noi și originale reiterări ale
conținuturilor ce tratează teme similare, dar și de a-și comunica propriile studii și rezultate,
elementele de noutate ale activităților de cercetare, beneficiile și schimbările pe care le
preconizează în viitorul imediat sau mai îndepărtat, prin aplicarea acestora. Textele științifice,
chiar dacă se caracterizează prin rigoare și un fond lexical ce nu lasă loc echivocului, dau
posibilitatea autorilor să-și manifeste propriile trăsături de personalitate, să redea prin
expresivitate și evitarea rigidității, nota personală și de unicitate.
În ceea ce privește accesibilitatea textelor științifice, aceasta este dată atât de de lexicul
utilizat, cât și de punerea acestuia în relație cu cei cărora le este adresat. Limbajul utilizat va fi
unul simplu și clar, autorul urmărind în permanență utilizarea unor cuvinte și expresii care să
ofere viabilitate datelor și ideilor comunicate, să evite excesul de termeni tehnici și științifici,
dar și construirea unor enunțuri greoaie, întinse și alambicate, ce vor ridica dificultăți chiar și
cititorilor avizați.

„Fructele și legumele conțin substanțe bioactive care în multe cazuri nu funcționează ca

antioxidanți dacă le analizăm în afara organismului. Dar funcționează ca antioxidanți când
le introducem în corp, deoarece activează mecanismele antioxidante proprii. Aceste
substanțe bioactive sunt după estimările mele secretul din spatele consumului de vegetale” 
– Prof. Lars Porskjær Christensen, University of Southern Denmark.

Textul de mai sus este un discurs stiințific deoarece prezintă informații din domeniul
unei științe exacte ce folosește termeni specifici domeniului.

5
6