Legenda lui Nala și Damayanti scrisă de Mahabharata spune povestea a
doi îndrăgostiți a căror iubire primează în fața tuturor greutăților și ghinionul întâlnit. Nala este fiu de rege, un tânăr chipeș, puternic, dibaci în mânuirea arcului și supunerea de armăsari, iar Damayanti, o frumoasă fată de care Nala de îndrăgostește înainte de a o vedea. Aflând de dragostea lui pentru ea, Damayanti organizează o sărbătoare în cadrul căreia să își poată aleagă sortitul. Patru zei vor fi interesați în a lua-o de soție: Indra, zeul zeilor, Agni, zeul focului, Varuna, zeul apelor, și Yana, zeul morților. Când vede că Damayanti are ochi doar pentru Nala, demonul Kali reușește să distrugă viața confortabilă de dinainte al lui Nala și să îl scape de toate avuțiile sale, însă flacăra iubirii lui Damayanti nu este stinsă de suflul acestuia. Când Kali îl desparte cu forța pe Nala de Damayanti, aceasta refuză să creadă că soțul ei ar facea așa ceva în mod voluntar, și pleacă în căutarea lui. Nici măcar o diferită înfățișare nu o oprește pe Damayanti din a-l recunoaște, iar cei doi îndrăgostiți se întorc unul la celălalt într-un final tandru, în care dragostea prevalează. Legenda lor este o operă care are în centrul ei iubirea, reprezentată ca forță în jurul căreia gravitează personajele titulare, și care iese învingătoare în fața oricărei poveri. Tema erosului este prezentă, de asemenea, și în "Femeia solară", de Alexandru Ecovoiu. "Femeia solară" propune femeia ideală, așa cum înfățișează sugestiv și titlul: O ființă pură, perfectă, cea la care aspiră orice om, și însăși o întruchipare a unei superbități de-a dreptul divine. Femeia "solară" este sursa luminii din viața protagonistului fără de care acesta ar rămâne în întuneric. Pentru personajul central, femeia solară este însăși idealitatea vieții, iar în opoziție cu ea este așezată o altă femeie: Femeia cu părul roșu. Femeia cu părul roșu este cea reală, dar totodată cea imperfectă și incomparabilă cu adevăratul ideal feminin care este Sybille. Naratorul trasează diferențele dintre cele două în culori tranșante: "Sybille era ceva astral; va desparetea necuprinsul; Femeia cu părul rosu era replica ei pamânteana: fuma, bea vodca, înjura si chiar mințea, când îi venea bine. În povestirea ta." Relația dintre personajul central și Femeia cu părul roșu, spre deosebire de Nala și Damayanti, este pervertită de iluzia în care trăiește acesta și căutarea sa a idealului feminin, căutare care până și naratorul recunoaște că este zadarnică: "Poți sa alegi finalul pe care îl dorești, nu îți va folosi la nimic." Tema erosului prin prisma căreia sunt alcătuite aceste două personaje, capătă altfel o nuanță negativă. Iubirea dintre cei doi nu poate cunoaște niciodată plenitudine, iar opera devine, prin urmare, un joc erotic, din care nu poate ieși niciun învingător. Predilecția bărbatului pentru Sybille este de-a dreptul obsesivă, și îl împiedică din a vedea realitatea din fața sa. Fiindcă ea nu poate concura cu femeia solară, ființă transcendentă, a cărei perfecțiune îi este inerentă, Femeia cu părul roșu este continuu bântuită de insecuritate, știind că nu se va putea ridica niciodată la nivelul ei: "Ea știe de Femeia solara si se teme. I-ai vorbit despre himera ta si nu a râs; mereu îți spune sa-i povestești despre ea." Îngrijorarea ei înrăutățește situația în care se află și hrănește focul pe care vrea sa îl stingă, așa că se poate spune chiar că iubirea lor, spre deosebire de iubirea dintre Nala și Damayanti, este sortită eșecului, și atrofierii complete. Pentru el, cea care privează va fi mereu femeia solară, chiar dacă ea este o iluzie pe care el o vede ca pe o idealitate: "Pentru ca niciodată nu vei înțelege ca tocmai Femeia cu părul roșu a fost femeia ta solară..." O altă interesantă diferență dintre cele două texte este reprezentată de includerea mitului androginului, tipologie care definește aparența Femeii cu părul roșu. Spre deosebire de Damayanti, care este iubita tipică oricărui basm, care reprezintă feminitatea întruchipată, Femeia cu părul roșu se află undeva la răscrucea dintre feminitate și masculinitate. Ea este femeia atipică. Comform textului, naratorul o descrie în următorul fel: "Trebuia să o facă, fiindca între voi se ivise Femeia cu parul rosu; cu părul roșu și cu sânii mici, mici, de pubera, cu umeri largi; cu degetele lungi și subțiri, terminate cu unghii arcuite, ca niște gheare". Înfățișarea ei fizică se dovedește a juca un rol în preferința celui iubit pentru Sybille și puternicul complex de inferioritate care domină gândurile Femeii cu părul roșu. Pentru că Femeia cu părul roșu este atipică și deloc ideală, Sybille strălucește mult mai mult în ochii bărbatului în calitatea ei de femeie solară, și este condamnat la ignorarea realului. Se pierde în idealuri mărețe la care nu va putea ajunge niciodată, și ignoră ceea ce e chiar în fața lui. Dincolo de aparența ei, Femeia cu părul roșu nu este o femeie ideală: are reacții sincere, sentimente sincere de care ar vrea să scape, precum gelozia, sau îngrijorarea. Însă și iubirea ei este la fel de sinceră. Din păcate, protagonistul este destinat ca veșnic că rămână în propriile iluzii, și Femeia cu părul roșu să sufere ca urmare a acestui fapt. În concluzie, fragmentul Nala și Damayanti și "Femeia solară" propun două conflicte erotice captivante, dar extrem de diferite atât în abordarea unei teme comune, cât și în construcția personajelor.