MOLDCOOP

Colegiul: Cooperatist din Moldova

Catedra : ,,Discipline de ContabilitatesiComert”

Susţinerea practicii

A realizat :RaducanuTeodor
Grupa :1 CM-21
Specialitatea :Comerț
A verificat : Sitnicenco Viorica

Chișinău 2020
 Cuprins
• Aspecte generale privind unitatea comercială
• Denumirea, adresa, forma organizatorico-juridică,
genul de activitatea a întreprinderii.
• Familiarizarea cu acte necesare pentru desfășurarea
activității
• Amplasarea unității comerciale
• Graficul de lucru, ordinea deschiderii și închiderii
unității comerciale
• Organizarea instruirii personalului și regulile tehnicii
securității în cadrul magazinului
• Structura funcțională a încăperilor comerciale, în
funcție de mărimea și profilul întreprinderii
• Dotarea tehnică a întreprinderii comerciale
• Nivelul mecanizării cu utilaj comercial-tehnologic a
unității comerciale
• Mobila și inventarul comercial
• Utilajul pentru măsurarea și cântărirea
mărfurilor în unitățile de comerț
• Utilajul frigorific comercial
• Utilajele de tăiat, măcinat și ambalare a
mărfurilor în comerț
 • Utilajele și agregatele de încărcare, descărcare,
manipulare cu marfa în unitățile comerciale
• Logistica și distribuția mărfurilor
• Canalele și lanțurile logistice în unitatea comercială
• Fluxurile materiale, financiare și informaționale ale
logisticii
• Formele și metodele de aprovizionare cu mărfuri
• Obligațiunile și responsabilitățile furnizorului,
cărăușului și a beneficiarului în procesul de încărcare,
transportare și achiziționare cu mărfuri
• Metode de depozitare a mărfurilor alimentare și
nealimentare în depozitele angro
• Modificările cantitative și calitative în timpul
păstrării în depozit a produselor alimentare și
nealimentare
• Influența ambalajului asupra calității mărfurilor la
manipulare, transportare și stocare
• Procesele tehnologice în unitățile comerciale
• Procesele tehnologice comerciale la unitățile de
comerț cu amănuntul
• Organizrea procesului de recepționare a mărfurilor
în unitatea comercială
• Organizare depozitării și păstrării mărfurilor în
depozitul unității comerciale
 • Pregătirea mărfurilor către vânzare

• Aspecte generale privind unitatea comercială

 • Denumirea, adresa, forma organizatorico-juridică,
genul de activitatea a întreprinderii.
Nr.1 este o rețea de magazine plasate în Chisinău, capitala Republicii
Moldova. În anul 2016 rețeaua deja conține 15 magazine cu suprafața
totală de 25 mii de m2. Din ele 17 mii de m2 aparțin companiei, celelalte
sunt în chirie pe termen lung. Alte spații cu suprafața de 8 mii m2 sunt în
proces de proiectare sau construcție.

Magazinele Nr.1 sunt vizitate zilnic de până peste 50 mii de cumpărători.

Sortimentul produselor în cel mai mare magazin este de 30 mii de articole.
În companie lucrează 2 mii de angajați: în magazine, în departamentul
vânzări angro și în secțiile de producere.

Rețeaua de magazine Nr.1 este distribuitor exclusiv al 22 brănduri de

produse alimentare, printre care Parmalat, Nordic Seafood, Barilla, Zott,
Hahne. Compania importă sute de camioane mari anual.
Compania Nr1 deservește 1300 de clienți angro precum hoteluri, restaurante,
centre de afaceri. De asemenea compania distribuie produse alimentare în
toate rețelele comerciale ale Moldovei.

Rețeaua de magazine Nr1 este una dintre cele mai populare rețele din
Moldova, care este cunoscută pentru sortimentul său vast, iar uneori unic,
precum și pentru calitatea înaltă a produselor sale.
HYPERMARKET Nr1 pe str. Lev Tolstoi 24/1,

Supermarket Nr1 pe str. A.Russo 15,

Supermarket Nr1 pe str. Sciusev 55,
Supermarket Nr1 pe bd. Decebal 139,
Supermarket Nr1 pe str. Mircea cel Batrin 24/6,
Supermarket Nr1 pe str. A.Puskin 32,
Supermarket Nr1 pe str. Testemitanu 23,
Supermarket Nr1 pe Calea Iesilor 16/6,
Supermarket Nr1 pe str. Dacia 47/7,
Supermarket Nr1 pe str. Dacia 10,
Supermarket Nr1 pe str. Igor Vieru 6/3,
Supermarket Nr1 pe str. Zelinski 7,
Supermarket Nr1 pe str. Dokuceaev 6,

1.3 Amplasarea unității comerciale

Amplasamentul a constituit și continuă să reprezintă unul dintre cel mai

intens cercetat atribut ale punctelor de vînzare fiind bine cunoscută
concepția corespunzător căreia pentru succesul unității de comerț cu
amănuntul sunt importanți 3 factori: amplasament, amplasament,
amplasament, amplasament.
 În examinarea amplasării unui nou punct de vînzare sau a modificării
unuia nou existent trebuie avut în vedere modul în care acesta corespunde
următoarelor cerințe
-menținerea vechilor clienți și atragerea altor noi;
- asigurarea unui volum maxim al vînzărilor pentru tipurile de mărfuri
comerciale;
- constituirea unui punct de atracție pentru populația din aria sa comercială.

Dezvoltarea continuă, renovarea și perfecționarea structurii rețelei de

comerț cu amănuntul presupune adoptarea unor decizii argumentate de
amplasare rațională a unității de comerț. Amplasarea unității de comerț cu
amănuntul poate fi influențată de următorii factori:

1.perspectivele de dezvoltare a localității, regiunii, sectorului;

2. factorii de transport determină fluxuri de trensport determină fluxurile de
transport public și privat respectiv și a clientelei comerciale;
3. factorii sociali se caracterizează prin necesitatea reducerii cheltuielilor de
timp pentru vizitarea unităților de comerț cu amănuntul și asigurarea unui
nivel înalt de cultură a deservirii cumpărătorilor în unitățile de comerț;
4. factorii economici se referă la asigurarea unui nivel optim de rentabilitate
și a eficienței investițiilor capitale pentru dezvoltarea rețelei de comerț;
5.factorii demografici se referă la densitatea, structura populației.
Studiul ariei de atracție are drept scop evaluarea puterii de cumpărare
succeptibilă de a asigura cea mai mare parte a vînzărilor magazinului
precum și estimarea cifrei de afaceri a punctului de vînzare.

În definirea sa se disting 2 etape fundamentale:

1. determinarea ariei de piață în care operează sau va opera punctul de
vînzare, respectiv zona din care bine populată o delimitează
2. Definirea zonei propriu zise de atracție a punctului de vînzare, respectiv
din care zona de vînzare își asigură cea mai mare parte a desfacerilor. În
vederea zonei de atracție comercială a unui punct de vînzare este necesară
cunoașterea unoe aspecte specifice despre spațiul vast căreia îi aparține sau
care îi va aparține. Aria de piață reprezintă zona de unde o populație bine
determinată geografic se aprovizionează și are în vedere încojurarea ariei
comerciale din care mai multe puncte de vînzare își atrag clienții.

Delimitarea ariilor de piață are în vedere rațiuni fizice, naturale precum și

aspecte legate de comportamentul spațial al clienților. Astfel ariile de piață
sunt definite în principal pe baza a 2 ipoteze:
1. Consumatorul este rațional ( cumpără de la o distanță cît mai redusă,
pentru a evita costurile de transport ).
2. Aria de piață de găsește situată într-o zonă, iar obstacolele naturale cu
acces ușor în toate direcțiile și în cadrul căreia populația este repartizată în
mod regulat.
În scopul determinării arii de atracție pot fi utilizate diferite variabile
precum timpul de accesibilitate la un punct de vînzare, mărimea și suprafața
magazinului, distanța parcursă pînă la acesta, populația din cadrul zonei
comerciale etc.

Nr.1 este amplasat pe stada Lev Tolstoi 24/1, sub un bloc de locuințe. Este în
vecintătate cu 2 mgazine nealimentare și 2 cafenele. Magazinul este
amplasat lângă stație, une cumpărătorul are acces direct atât la transport
public atât și la trasport personal. Magazinul dispune deparcare auto, unde
au acces o multitudine de mașini. Amplasamentul corespunde cerințelor și
aplicațiilor conform cărora se poate de spus ferm că magazinul
HYPERMARKET NR 1 are un amplasament reușit.

• Graficul de lucru, ordinea deschiderii și închiderii unității

comerciale

Unitatea comercială HYMERMARKET NR 1, are un program de

deschidere și închidere bine stabilit. Graficul este afișat la ușa de la intrare.
Magazinul funcționează de la ora 9-00 până la ora 23-00. Personalul are
graficul personalizat. Casierii, lucrează 3 zile și una au liber. Unii casiri vine
de la ora 9 dimineață și pleacă la ora 22-00, iar alții lucrează de la 10
dimineața până la 23-00. Personalul unității comerciale au 2 pauze dintre
care una de 15 minute ( ceaiul ) și un de 30 de minute ( prânzul ).

• Organizarea instruirii personalului și regulile tehnicii securității

în cadrul magazinului.

Instruirea in domeniul protectiei muncii

11. Instruirea in domeniul protectiei muncii a executorilor,
tehnicienilor, inginerilor si persoanelor similare acestora, a
conducătorilor directi ai locurilor de muncă (sef-hală, sectie, sector, atelier,
echipă, maistru etc.), precum si a specialistilor principali va
fi organizată de sectia (serviciul)
pentru pregătirea cadrelor sau pentru invătămintul tehnic, sau de o altă
sectie (serviciu) si va fi prevăzută in procesul de instruire si perfectionare
profesională.
12. Instruirea in domeniul protectiei muncii a angajatilor se va
efectua in cabinetul de protectie a muncii, care deserveste unitatea
economică, precum si in institutiile de pregătire si perfectionare
profesională din cadrul ministerelor, departamentelor si altor organe
ale administratiei de stat. La efectuarea instruirii vor fi antrenati
specialisti in domeniul protectiei muncii, care au sustinut examenul de
verificare a cunostintelor in acest domeniu conform prevederilor
prezentului Regulament.
13. Conducătorii, conducătorii tehnici (inginerii-sefi si persoanele
similare acestora) ai unitătilor economice, subordonate ministerelor,
departamentelor si altor organe ale administratiei de stat, pină la
numirea in post, iar in continuare periodic, cel putin o dată in 3 ani,
vor fi instruiti in domeniul protectiei muncii in institutiile de pregătire si
perfectionare profesională ale acestor organe
14. Conducătorii, conducătorii tehnici (inginerii-sefi si persoanele
similare acestora) ai unitătilor economice care nu sint subordonate
ministerelor, departamentelor, altor organe ale administratiei de stat,
precum si conducătorii, conducătorii tehnici ai unitătilor economice
subordonate ministerelor, departamentelor, altor organe ale
administratiei de stat, care nu dispun de institutii de pregătire si
perfectionare profesională, pină la numirea in post, iar in continuare
periodic, cel putin o dată in 3 ani, vor fi instruiti la Centrul
didactic pentru protectia muncii pe lingă Inspectoratul de Stat pentru
Protectia Muncii.
[Pct.14 modificat prin Hot. Guv. nr.1199 din 09.12.98]
15. Specialistii pentru protectia muncii din unitătile economice,
ministere, departamente, alte organe ale administratiei de stat, precum si
inspectorii de stat pentru protectia muncii, pină la numirea in post, iar in
continuare periodic, cel putin o dată in 3 ani, vor fi instruiti
in domeniul protectiei muncii la Centrul didactic pentru protectia muncii
pe lingă Inspectoratul de Stat pentru Protectia Muncii.
[Pct.15 modificat prin Hot. Guv. nr.1199 din 09.12.98]
16. Unitătile economice, in baza programelor-tip de ramură,
elaborate de ministere, departamente si alte organe ale administratiei
de stat, vor asigura alcătuirea programelor proprii de instruire in domeniul
protectiei muncii.
17. Programele-tip de ramură de instruire in domeniul protectiei muncii
vor prevedea lectii teoretice si practice:
1) pentru executori - in volum de 12-24 ore;
2) pentru conducătorii directi ai locurilor de muncă (sef-hală, sectie,
sector, atelier, echipă, maistru etc.) - in volum de 18-36 ore;
3) pentru conducătorii tehnici (ingineri sefi si alte persoane similare
acestora), specialistii principali - in volum de 40 ore;
4) pentru conducătorii unitătilor economice - in volum de cel putin 22 ore;
5) pentru specialistii in domeniul protectiei muncii din cadrul
unitătilor economice, ministerelor, departamentelor, altor organe ale
administratiei de stat, precum si pentru inspectorii de stat pentru protectia
muncii - in volum de 176 ore. (continuare în anexe)
• Dotarea tehnică a întreprinderii comerciale

• Nivelul mecanizării cu utilaj comercial-tehnologic a unității

comerciale

Întreprinderea este dotată cu tot utilajul necesar pentru toate procesele

tehnologice din magazin. Sala comercială este dotată cu toate tipurile de
utilaje, de la cele mai mari frigidere, până la cel mai mic inventar şi utilaj
pentru tăiat, cântărit etc.
La încărcare-descărcare sunt mereu prezente cărucioarele, stivuitoarele care
facilitează lucrul personalului care activează în sectorul dat al magazinului.
În concluzie, aceastp filială dispune de tot utilajul necesar pentru absolut
toate etapele pe care le parcurge marfa de la recepţionare până la eliberarea
lor în sala comercială.

• Mobila și inventarul comercial

Organizarea procesului de vînzare a mărfurilor în magazinele moderne

necesită ca sala comerciala să fie dotată cu diverse varietăți, de mobila
comerciala

În sala de comerț, mobila comerciala se utilizeaza având câteva scopuri:

• pentru etalarea și expunerea mărfurilor pentru vânzare;

• pentru achitarea cumpărăturilor;

• pentru crearea confortului pentru cumpărători;

• pentru păstrarea stocurilor curente de marfă;

• pentru păstrarea bagajelor cumpărătorilor;

• pentru prestarea serviciilor pre- și postvinzare.

Cele mai răspândite sunt rafturile sau vitrinele cu polițe deschise.

Conform profilului specializării mărfurilor, se deosebesc rafturi universale și

rafturi specializate. Rafturile universale sunt destinate pentru etalarea unui
șir variat de mărfuri. Cele speciale pentru etalarea unei grupe speciale de
mărfuri. Cu acest scop se folosesc: coșuri, casete, lădițe.

Rafturile se utilizeaza pentru demonstrarea și păstrarea mărfurilor

alimentare și nealimentare.Ele sânt confecționate din metal.

Standul este un articol de mobilă comercială fabricat din profil de oțel

inoxidabil sau metal. Construcția standului se bazeaza pe o carcasa de
diferite forme geometrice și este dotat cu suporturi, lădițe ,dispozitive pentru
demostrarea și vînzarea mărfurilor nealimentare.

În unitățile de comerț cu dimensiuni mari, cum ar fi NR1 o importanță

deosebita în dotarea sălii de comerț revine și barierelor pentru
administrarea fluxurilor de cumpărtori. Barierele sânt confecționate din
metal și se instaleaza la intrare-ieșire din sala de comerț sau în interiorul sălii
de comerț.
Cabinele de casa se monteaza din elemente și detalii cu scaun , dispozitiv
pentru instalarea mașinii de casa. Din partea cumpărătorilor se monteaza o
polița suspendata pentru așezarea produselor procurate. Ele sunt mecanice și
nemecanice
Cele mecanice sânt dotate cu un conveer care regleaza viteza curentului de
cumparatori în procesul achitării.
În condiţiile actuale de dezvoltare a vînzării cu amănuntul, creşte importanţa
de influenţă a mărcii nemijlocit la locul vînzărilor. Utilajul personalizat o
simbioză între arta şi posibilităţile tehnologice ale producătorului este
instrumentul efectiv în promovarea produselor de o anumită marcă
comercială.
La categoria de inventar comercial se atribuie ansamblul de instrumente,
unelte, mecanisme și instalații destinate pentru efectuarea operațiilor de
pregatire a mărfurilor pentru vânzare, prezentare a măfurilor în procesul
vânzarii.

Funcțiile inventarului comercial sunt determinate de destinația lui.

Inventarul comercial se utilizează pentru demonstrarea, pregatirea mărfurilor
catre vânzare și pentru îndeplinirea diferitelor operațiuni comerciale în
procesul deservirii cumpărătorilor în unitățile de comerț cu ridicata si cu
amănuntul.

Rolul inventarului comercial se reduce în crearea confortului pentru

personalul implicat în procesul comercial, în sporirea productivității muncii,
ridicarea nivelului de deservire a clienților, în reducerea pierderilor de marfă
în procesul păstrării, pregătirii pentru vînzare și deservirii cumpărătorilor.

Inventarul trebuie sa fie simplu, rezistent , de dimensiuni rezonabile, ieftine,

comod pentru utilizare, să corespunda cerințelor estetice și igienico-sanitare.

Inventarul comercial pentru despachetarea si pregatirea marfurilor pentru

vînzare de cele mai dese ori se utilizeaza în încaperile depozitare și auxiliare.
În încăperile auxiliare și depozitare, inventarul este necesar pentru
efectuarea operațiilor de despachetare a marfurilor primite în ambalaj de
transport, inclusiv pentru sortare, porționare și pentru alte operații privind
pregatirea mărfurilor pentru vînzare.

Inventarul destinat pentru despachetarea ambalajului include instrumente

menite sa deschidă amabalajul din lemn, metal. Pentru deschiderea
ambalajului din lemn se folosesc urmatoarele instrumente: ciocanul, cleștele,
extractorul de cuie și instrumentele combinate.

Pentru pregatirea mărfii pentru vânzare se utilizează diferite unelte,

dispozitive și mecanisme, constituite din:

- inventarul pentru tăierea și secționarea cărnii și peștelui;

- fierul de călcat și masa pentru călcat;
- periile pentru curățirea hainelor și ambalajului.

Pentru tăierea și împărțirea cărnii și peștelui se folosesc topoare speciale,

ferestrăie mici de mână, cuțite de diferite forme. Ferestrăul mic de mîna se
utilizează pentru tăierea oaselor mari și a cărnii congelate.
Cuțitele se împart în 3 categorii:
- cuțite destinate pentru tăierea cărnii și a peștelui;
- cuțite gastronomice;
- cuțite pentru tăierea pîinii.

Inventarul destinat pentru sala comerciala a magazinului include câteva

grupe:

- pentru pregatirea mărfurilor către vânzare și vânzarea lor;

- pentru controlul calității mărfurilor;

- pentru etalarea și reclamarea mărfurilor;

- pentru alegerea mărfurilor de către cumpărători și transportarea lor pâna la

punctul de achitare.

În sala comerciala a magazinului, inventarul, se utilizeaza cel mai des

pentru pregatirea marfurilor către vânzare și nemijlocit pentru vânzarea lor
clienților.
În aceasta grupa de inventar pentru produsele alimentare intra:furculițele,
cleștele, lopățelele comerciale, lingurile, caușele și alte vase.

Furculițele pot fi:

- furculițe gastronomice;

- furculițe aruncătoare;

- furculițe pentru varză.

Cleștele se deosebesc după formă și destinație.

Acestea sunt:
- cleștele universale;
- clește destinate pentru produsele de cofetărie;
- clește pentru vânzarea peștelui.
Lopățelele comerciale, căușul, farasul se folosesc pentru vânzarea
produselor de băcănie, a semifabricatelor, produselor culinare și de cofetarie.

• Utilajul pentru măsurarea și cântărirea mărfurilor în

unitățile de comerț
Cântarele comerciale sunt destinate pentru cântărirea mărfurilor în procesul
recepţiei, porţionării, ambalării, inclusiv pentru deservirea cumpărătorilor.
Pentru a efectua cântărirea, cântarul trebuie să fie dotat cu un set de greutăţi.

Greutăţile sunt dispozitive speciale a căror capacitate este coordonată cu

sistemul internaţional a unităţilor de măsură la care a aderat Republica
Moldova, determinată în kg şi derivatele de la 1 kg.
După gradul de precizie greutăţile se subîmpart în 5 categorii. Pentru
cântărirea mărfurilor de uz curent în unităţile de comerţ se recomandă a fi
utilizate greutăţi de categoria a II-a.

Conform destinaţiei greutăţile se împart în:

• Greutăţi cu destinaţie comună pentru cântarele de masă; masa nominală a
greutăţilor cu destinaţie comună este de 5, 10, 20, 50, 100, 200, 500 g şi de
1, 2, 5, 10 kg.
• Greutăţi convenţionale cu tăietură radială pentru cântarele marfare; masa
greutăţilor convenţionale este de 100-200, 500 g şi de 1, 2, 5 kg.
• Greutăţi-model – sunt utilizate pentru verificarea preciziei greutăţilor
comune şi relative.
Vânzarea unor anumite grupe de mărfuri nealimentare poate fi efectuată
doar cu ajutorul dispozitivelor speciale. De exemplu: la vânzarea ţesuturilor,
panglicii, covoraşelor etc. se utilizează dispozitivele de măsură a lungimii în
formă de riglă gradată- metrul, confecţionat din lemn sau metal.
Metrul din lemn este un dispozitiv confecţionat în formă de bandă
dreptunghiulară din lemn de spceii tari (stejar, ulm), în formă de riglă cu
gradaţie pe ambele părţi de la 1 până la 100 cm şi capetele întărite cu plăci
metalice , pe care se fixează sigila de verificare a preciziei.
Discreţia gradaţiei minime pe riglă poate fi dintr-o bucată sau pliant, cu
lăţimea uniformă, fără îndoituri, cu faţa netedă, curată, fără deteriorări
(aşchieri, crăpături etc.).
Metrul din metal se utilizează pe larg la vânzarea mărfurilor pentru
construcţie. Metrul din metal este confecţionat din bandă dreptunghiulară
metalică în formă pliantă. În cele mai dese cazuri se utilizează ruleta cu
bandă de oţel, care poate avea dimensiunea de la 3-10 m. Metrul din lemn
trebuie păstrat în locuri uscate pentru a nu fi deformat, iar metrul de metal
pentru a nu se oxida.
Vânzarea unor mărfuri lichide poate fi efectuată doar cu ajutorul
dispozitivelor de măsurare a volumului acestora. Pentru măsurarea
volumului mărfurilor lichide se utilizează: pahare, căni, ulcioare, garafe etc.
din sticlă, material plastic sau metal cu gradţie în mililitri sau litri. Cănile
din metal se confecţionează din aliaj de aluminiu cu volumul de 0,25; 0,5;
1,0; 2,0 litri.
Cana are forma unui cilindru sau semicon cu mâner, a cărui margine este
marcată, fapt ce indică volumul în litri. Se foloseşte la vânzarea berii
cvasului şi altor băuturi.
Ulcioare şi garafe (vase gradate) se confecţionează din sticlă şi din material
plastic. Capacitatea lor este de 0,5; 1,0; 2,0 etc. litri. Se utilizează pentru
vânzarea produselor lichide alimentare şi nealimentare. Paharele gradate
sunt confecţionate din din sticlă sau din material plastic, având formă
cilindrică sau conică cu volumul de 0,05; 0,1; 0,2; 0,4; 0,5 litri. Se folosesc
la vânzarea sucurilor, băuturilor răcoritoare şi alcoolice (rachiu, vin, bere
etc.).

• Utilajul frigorific comercial

Dintre cle mai răspândite tipuri de utilaj frigorific comercial fac parte:
camerele frigorifice, dulapurile frigorifice, vitrinele și tejghelele frigorifice,
care, la rândul lor sunt fabricate în diferite forme, dimensiuni cu diverse
capacități etc.

Camera frigorifică este o construcție în formă de încăpere din metal, cu

una sau două uși, care se închid ermetic, în interiorul căreia este asamblat
vaporizatorul destinat pentru producerea frigului. Camerele frigorifice se
instalează în depozitele angro și ale unităților de comerț cu amănuntul.
Camerele frigorifice sunt destinate pentru păstrarea mărfurilor răcite sau
congelate.
Camera frigorifică este compusă din:

• camera pentru păstrare;

• secția de mașini.
Dulapul frigorific este un articol în formă de cutie-paralelogram, cu una,
două sau patru uși. Dulapul este fabricat din panele metalice, destinate
pentru păstrarea produselor congelate sau răcite. Dulapul se instalează în
depozite sau în sala de comeț la locul de lucru al vânzătorului.
Răcirea camerei de păstrare a dulapului frigorific se efectuează cu ajutorul
agregatului frigorific ermetic, ansamblat în corpul dulapului. După regimul
de temperatură ele sunt medii și joase. Dulapul constă din camera pentru
păstrarea produselor și secția de mașini a dulapului frigorific.

Dulapul-vitrină frigorifică este o varitate mai modernă a dulapului obișnuit

și este destinat nu numai pentru păstrare, dar și pentru expunere a mărfurilor
în magazine și în unitățile de alimentație publică. Dulapul-vitrină se
instalează la locul de lucru al vânzătorului, în sala de comerț a magazinului
și în afara magazinului, atunci când se poate conecta la rețeaua de curent
electric. Dulapul poate fi utilizat și în depozte pentru păstrarea mărfurilor.
Dulapul-vitrină are o construcție clasică, cu excepția ușii, care este fabricată
din materia transparent.

În unitatea comercială NR 1, sunt prezente majoritatea tipurilor de utilaje

frigorifice. Pentru pește și produsele din pește sunt prezente atât camere
frigorifice cât și vitrine frigorifice. Pentru secția de carne sunt prezente
dulapuri frigorifice la depozitul magazinului, dar și încăpere frigorifică
pentru carnea proaspăt tăiată. La vitrină, carnea este așezată în vitrinile
frigorifice . În secția lactatelor sunt pezente vitrine frigorifice și cameră
frigorifică la depozitul magazinului. În secția fructelor și legumelor este
prezentă camera frigorifică la depozitul magazinului, iar în sala comercială,
fructele și legumele sunt aduse în stare proaspătă. În secția băcăniei, sunt
prezente vitrinele frigorifice, unde sunt puse majoritate produselor la
alegerea cumpărătorului,iar la păstrarea produselor de băcăniei este prezentă
camera frigorifică. În secția de gastronomie, produsele sunt așezate în
vitrinie frigorifice, unde sunt aduse în stare proaspătă.

• Utilajele și agregatele de încărcare, descărcare, manipulare cu

marfa în unitățile comerciale

Până a junge în sala de comerț a magazinului sau în camera de păstrare a

depozitului, marfa este supusă unui șir de operațiuni și procedee, cum ar fi:
descărcarea, transportarea în interiorul unității de comerț angro și cu
amănuntul, instalarea și extragerea din locuri de păstrare etc.

Utilaje și agregate pentru ridicare a mărfurilor la înălțime

Operațiile de încărcare și descărcare sunt frecvent efectuate în cadrul

unităților de comerț atât angro cât și cu amănuntul. Efectuare acestor operații
presupune în mod obligatoriu încărcarea-descărcarea (ridicarea-coborârea)
mărfurilor din unitățile de transport-camioane, tractoare, vagoane, etc.
Cele mai răspândite agregate utilizate în comerț pentru ridicare a mărfurilor
sunt: liftul marfar, palanul, scripeții, macaralele, troliul, cricul etc.

Palanul și scripeții sunt agregate bazate pe acțiunea de rotire a unei bucșe

pe care se fixează o funie din materie textilă sau metal, capătul căreia este
dotat cu un cârlig (sistem de cârlige) pentru agățarea ambalajului mărfurilor.
Bucșa este fixată pe o ramă staționară care poate fi cu funcțiune mecanică
sau prin intermediul unui motor electric.

Troliul are o construcție asemănătoare cuelectropalanul și este compus din

trei elemente principale: mecanismul de ridicare, care servește pentru
ridicarea și coborârea mărfii, căruciorul mobil, unde se încarcă marfa, la care
se cuplează mecanismul de ridicare și dispozitivul de dirijre și manipulare cu
mecanismul de ridicare și căruciorul.

Liftul marfar, elevatorul. Mecanizarea lucrărilor de ridicare-trensportare a

mărfurilor în cadrul depozitelor și magazinelor cu mai multe niveluri,
inclusiv cele cu subsoluri se efectuează cu ajutorul liftului sau elevatorului
marfar.

Liftul marfar-este un ascensor staționar, destinat pentru transportarea pe

verticală aîncărcăturilor în cabină sau platformă specială. Liftul marfar este
constituit din cabină sau platformă, troliu de încărcare, mecanismul cu
acțiune elctrică, puțul de ascensor, bare metlice verticale pe toată înălțimea
puțului. Ridicarea platformei se efectuează cu ajutorul troliului, montat în
partea de sus a puțului. Ridicarea platformei se efectuează cu ajutorul
troliului, montat în partea de sus a puțului. Cabinele liftului pot fi de două
tipuri: netrecătoare cu ușă dintr-o singură parte și trecătoare sau duble, adică
cu uși din ambele părți. Liftul poate fi cu dirijare locală sau la distanță.

Agregatele de transportare a mărfurilor în cadrul întreprinderilor comerciale

se utilizează pentru manipularea în spațiu orizontal sau înclinat cu marfa
pulverulentă și mărfurilor la bucată la distanță limitată de dimensiunile
depozitului, sau în raza a două depozite, atât și pentru încărcarea unităților
de transport. După principiul de acțiune agregatele de transportare se
divizează în 2 grupe:
a. agregate cu acțiune continuă ( transportatoare, conveiere ).
b. agregate cu acțiune ciclică ( cărucioare: electrice, cu motor cu ardere
internă ).

Conveierul este un agregat de transportare și manipulare cu marfa cu

acțiune continuă, dispozitivele de lucru ale cărora asigură deplasarea
mărfurilor pulverulente, ambalate și la bucată într-un flux continuu.
În unitățile de comerț se utilizează diferite tipuri de conveiere:
a. cu bandă; b. cu plăci; c. cu role; e. cu lanțuri; f. cu cupe (cătușe) etc.

Căruciorul electric este un agregat destinat pentru transportarea mărfurilor

în plan orizontal sau puțin înclinat în încăperile depozitului sau în interiorul
magazinelor mari, specializate în vânzarea mărfurilor de uz casnic,
materialelor de construcții etc. În cadrul unităților de comerț se întâlnesc
cărucioare electrice cu capacitatea de la 125 până la 3000 kg. Viteza de
circulație a cărucioarelor electrice cu marfă este în limita 16-20 km/h, fără
marfă - 20-25 km/h.
Agregatele și mașinile pentru încărcare-descărcare a mărfurilor sunt
destinate pentru încărcarea mărfurilor în mijloacele de transport, precum și
efectuarea operațiilor de încărcare - descărcare a mărfurilor în untiățile de
comerț angro și cu amănuntul.

Încărcătoare electrice sunt agregate mecanice universale cu autopropulsie

dstinate pentru trensportarea mărfurilor și dotate cu dispozitive pentru
încărcare, descărcare și stivuire. Dispozitivele de bază sunt: fruca pentru
sprijun a mărfurilor aranjate pe paletă, căușul pentru extragerea sau turnarea
mărfurilor pulverulente, pivotul, etc.
Încărcătorul electric este constituit din următoarele mecanisme: caroseria
mașinii cu cabină de manipulare a căruciorului, instalată pe rama cu două
poduri, fixată pe rotile, mecanismul de ridicare, motorul electric, aparate și
mecanisme de manipulare și dirijare cu acțiunile încărcătorului. Ca sursă de
energie servește bateriea(acumulator) electrică, instalată în lădița specială în
caroseria încărcătorului.

Stivuitorul electric este un agregat destinat pentru efectuarea operațiilor

depozitare în încăperi închise cu pardoselă mixtă din asfalt și ciment, netedă,
plană. Destinația principală a stivelor constă în instalarea mărfurilor în
ambalaj și cu bucata pe polițele stelajelor și în stive, precum și extragerea lor
de pe polițe și din stive și transportarea lor spre locul efectuării a operațiilor
de selectare a mărfurilor pentru livrare.
• Logistica și distribuția mărfurilor

• Canalele și lanțurile logistice în unitatea comercială

Un lanţ logistic este o reţea de furnizori, producători, depozite, distribuitori

şi detailişti, care prin planuri şi activităţi coordonate dezvoltă produse prin
convertirea materiilor prime în bunuri finite. Într-un sens general un lanţ
logistic constă din două sau mai multe organizaţii separate din punct de
vedere juridic, dar unite prin fluxuri materiale (fizice), financiare şi de
informaţii
Activităţile din lanţul logistic (numite şi lanţuri de valoare sau procesele
ciclului de viaţă) transformă materiile prime şi componentele într-un produs
care este livrat către consumator sau utilizator. Prin urmare, un lanţ logistic
leagă diversele lanţuri de valoare din interiorul său. Analiza valorii
reprezintă o tehnică care studiază posibilitatea de a înlocui componentele
unui produs cu altele mai puţin costisitoare sau mai puţin rare.
Ca urmare, analiza valorii a devenit o tehnică clasică de reducere a costurilor,
care constă în studierea în detaliu a tuturor componentelor susceptibile de a
fi modificate, standardizate sau fabricate cu cheltuieli mai mici.
Recurgând la această tehnică un cumpărător care a achiziţionat un produs are
posibilitatea de a:
• determina care sunt funcţiile acestui produs;
• căuta dacă anumite caracteristici actuale ale acestui produs nu sunt
indispensabile;
• a se întreba dacă specificaţiile reţinute ale produsului nu sunt prea
scumpe;
• a căuta substituenţi mai ieftini;
• a vedea dacă acest produs nu poate fi standardizat pentru a-l folosi
într-un număr mai mare de cazuri şi, prin aceasta să se reducă costul
său complet de achiziţie şi de utilizare;
• a înlocui, pur şi simplu, cu altul care va îndeplini aceleaşi funcţii cu
un cost mai mic.
Analiza valorii trebuie aplicată întregului lanţ logistic. Orice operaţiune din
lanţul logistic trebuie să aducă valoare şi ca atare, trebuie căutată în
permanenţă obţinerea aceleiaşi valori la un cost mai redus.
În realitate, cel mai adesea nu este dificil să se determine costurile
fiecărei operaţiuni din lanţul logistic, ci valoarea sa adăugată. Determinarea
valorii adăugate reprezintă o preocupare indispensabilă, mai ales că o
economie într - o verigă a lanţului poate antrena o creştere în alta, fără ca
acest lucru să fie în sine ceva nefavorabil.
Un exemplu îl reprezintă marea suprafaţă de vânzare în care preţurile
bunurilor de larg consum sunt mai convenabile datorită costului complet al
acestora mai mic, însă consumatorul trebuie să facă un efort pentru a-şi
procura aceste bunuri prin deplasarea mai lungă de la domiciliul său până la
punctele de consum.
Pe acest principiu au apărut forme de parteneriat între producători şi
distribuitori, de tipul Efficient Consumer Response (ECR), care presupun o
strânsă colaborare între toţi participanţii dintr - un lanţ de distribuţie pentru a
identifica îmbunătăţirile posibile şi cine va suporta noile costuri, dar şi cine
va beneficia şi în ce măsură din câştigurile rezultate.
Lanţului logistic îi revine sarcina de a integra unităţile organizaţionale din
cadrul acestuia, de a coordona fluxurile necesare îndeplinirii cererii clienţilor,
cu scopul de a îmbunătăţi competitivitatea lanţului ca un tot unitar. Cele mai
importante activităţi din lanţul logistic sunt considerate
următoarele: procesarea, transportul, depozitarea sau activităţile logistice
cu valoare adăugată.

• Fluxurile materiale, financiare și informaționale ale logisticii

Fluxurile materiale - reprezintă mişcarea progresivă în cadrul procesului de

fabricaţie a materiilor prime, materialelor, semifabricatelor, subansablurilor
etc. între depozitele de materiale şi secţiile de producţie şi între secţiile de
finisare şi depozitele de produse finite.
Realizarea concepţiilor logistice ar fi imposibilă fără utilizarea tehnologiilor
informaţionale şi a sistemelor de comunicaţii moderne. Asigurarea
informaţională a procesului logistic este atât de importantă, că mulţi
specialişti evidenţiază logistica informaţională ca un domeniu specific în
dirijarea cu fluxurile informaţionale.
Fluxul informaţional este format din comunicări verbale sau documentare
(de hârtie sau electronice), generate de fluxul material în sistemul logistic şi
destinat realizării funcţiilor manageriale.
Ansamblul fluxurilor informaţionale, care circulă între elementele sistemului
logistic formează sistemul informaţional logistic. Acest sistem reprezintă o
structură, care cuprinde personalul, utilajul şi tehnologiile, reunite cu
ajutorul fluxului informaţional.

Fluxurile informaţionale au fost neglijate deoarece nu erau considerate

importante pentru consumatori. În plus, viteza cu care circulau informaţiile
era deficitară, limitată la viteza de circulaţie a documentelor. În prezent, însă
acurateţea şi viteza cu care circulă informaţia este indispensabilă eficienţei
logisticii.
Ca o recunoaştere a importanţei informaţiei, conceptul modern de logistică
include fluxul de informaţii, alături de fluxul de materii prime, bunuri şi
servicii aferente. Fluxurile informaţionale asigură caracterul integrator al
operaţiilor şi activităţilor logistice.
Contribuţia sistemului informaţional la desfăşurarea activităţilor şi
operaţiilor logistice poate fi surprinsă la patru nivele: tranzacţional; control;
analiză; strategie. Informaţiile de la nivelul tranzacţional privesc
înregistrarea şi procesarea comenzilor, facturarea, transportul mărfurilor şi
serviciile oferite clienţilor.
Ele constituie fundamentul derulării tuturor activităţilor şi operaţiilor
logistice. Întregul proces începe prin primirea şi înregistrarea unei comenzi.
În baza comenzii se întocmeşte o dispoziţie de livrare care este transmisă
magazinului de produse finite. La magazinul de produse finite, pe dispoziţia
de livrare se operează cantitatea livrată pe baza căreia mai departe se va
întocmi factura de livrare, în departamentul de desfacere.
Informaţiile de la nivelul al doilea privesc controlul productivităţii muncii,
eficienţa diferitelor activităţi desfăşurate, serviciile oferite clienţilor şi
calitatea produselor oferite.
Fluxurile materiale în logistică și clasificarea acestora.
Fluxurile materiale se formează în rezultatul transportării, depozitării şi
executării altor operaţii cu materia primă, semifabricatele şi produsele finite,
începând de la sursa primară a materiei prime până la consumatorul final. În
procesul circulaţiei încărcăturii se realizează operaţii variate: descărcarea,
aranjarea pe suporturi cu fund dublu, deplasarea, despachetarea, aranjarea la
stocare etc.
Acestea sunt operaţiile logistice. Volumul lucrărilor pe fiecare operaţie,
calculat pentru un anumit interval de timp (o lună, un an) reprezintă fluxul
material al operaţiei corespunzătoare. În depozitele întreprinderii comerciale
angro, fluxurile materiale se calculează, de regulă, în anumite sectoare.
Pentru aceasta se sumează volumul lucrărilor la toate operaţiile logistice,
realizate pe sectorul dat. Fluxuri materiale sunt numite încărcăturile, piesele,
mărfurile şi materialele supuse diferitelor operaţii logistice şi raportate la un
anumit interval.
Volumul fluxului material reprezintă cantitatea de produse expediate într-o
unitate de timp. De exemplu: La realizarea anumitor operaţii logistice, fluxul
material poate fi examinat la un moment dat. Atunci el se transformă în stoc
material. Adică, în timpul transportării încărcăturii cu transport feroviar
încărcătura formează un stoc material, aşa-numitul "stoc de tranzit”.
Fluxurile materiale se disting conform următoarelor criterii: raportul faţă
de sistemul logisticii mărfii; structura materială a fluxului; cantitatea
încărcăturii, care formează fluxul; greutatea specifică a fluxului
încărcăturilor; gradul de compatibilitate a încărcăturilor; conţinutul
încărcăturilor.
Realizarea concepţiilor logistice ar fi imposibilă fără utilizarea tehnologiilor
informaţionale şi a sistemelor de comunicaţii moderne. Asigurarea
informaţională a procesului logistic este atât de importantă, că mulţi
specialişti evidenţiază logistica informaţională ca un domeniu specific în
dirijarea cu fluxurile informaţionale.
Fluxul informaţional este format din comunicări verbale sau documentare
(de hârtie sau electronice), generate de fluxul material în sistemul logistic şi
destinat realizării funcţiilor manageriale.
Ansamblul fluxurilor informaţionale, care circulă între elementele sistemului
logistic formează sistemul informaţional logistic. Acest sistem reprezintă o
structură, care cuprinde personalul, utilajul şi tehnologiile, reunite cu
ajutorul fluxului informaţional.
Ele constituie fundamentul derulării tuturor activităţilor şi operaţiilor
logistice. Întregul proces începe prin primirea şi înregistrarea unei comenzi.
În baza comenzii se întocmeşte o dispoziţie de livrare care este transmisă
magazinului de produse finite. La magazinul de produse finite, pe dispoziţia
de livrare se operează cantitatea livrată pe baza căreia mai departe se va
întocmi factura de livrare, în departamentul de desfacere.
Informaţiile de la nivelul al doilea privesc controlul productivităţii muncii,
eficienţa diferitelor activităţi desfăşurate, serviciile oferite clienţilor şi
calitatea produselor oferite.
Ultimul nivel al sistemului informaţional logistic corespunde planificării
strategice. Informaţiile furnizate de acest nivel asigură fundamentarea
strategiilor logistice ale întreprinderii. Sistemul informaţional logistic oferă
unele avantaje concurenţiale prin îmbunătăţirea calităţilor serviciilor şi
reducerea costurilor logistice
Sistemul informaţional logistic este o parte a sistemului informaţional al
organizaţiei, care, la rândul său, în cadrul lanţului de aprovizionare - livrare,
este corelat cu sistemele specifice ale organizaţiilor partenere. Un sistem
informaţional logistic eficace asigură comunicarea pe două niveluri: intra -
organizaţional şi inter - organizaţional.
Din perspectiva intra - organiza-ţională, este necesară realizarea
schimburilor de informaţii între logistică şi celelalte arii funcţionale:
marketing, producţie, etc. Din perspectiva inter - organizaţională, sistemul
informaţional asigură armonizarea organizaţiei cu ceilalţi parteneri ai
lanţului de aprovizionare - livrare, mai precis cu furni-zorii de bunuri sau
servicii şi cu clienţii.
În funcţie de tipurile de activităţi logistice vizate, componentele majore ale
sistemului informaţional logistic al unei organizaţii sunt următoarele:
sistemul de management al comenzilor, sistemul de management al
depozitului, sistemul de management al transportului.
Fluxurile financiare în logistică
După cum s-a arătat, întreprinderea, organizația, agentul economic sau
societatea comercială, cum este denumită în literatura de specialitate, este un
sistem care se concretizează printr-o structură economică, socială și
financiară, având un ansamblu de fluxuri. Aceste fluxuri apar atât în
interiorul său, cât și în relațiile cu diferiți parteneri de aceiași natură. Pornind
de aici se poate face o primă clasificare a fluxurilor financiare, generate de
tranzacțiile ce se desfăsoară în raport cu nivelul societății comerciale în:
• fluxuri interne ce se produc în interiorul societății
comerciale, ele au o incidență indirectă asupra trezoreriei
acesteia, se referă în general la transferul de fonduri ce au
loc între conturile aceleiași societăți comerciale;
• fluxuri externe care se produc între diferite societăți
comerciale (vânzări, cumpărări etc.), care constituie
majoritatea fluxurilor și care desemneaza legăturile
financiar – monetare ale acesteia cu partenerii săi.
Având în vedere funcțiile societății comerciale, fluxurile financiare interne
se clasifică astfel:
a) fluxuri interne privind producția care cuprind fluxurile legate de:
- constituirea surselor proprii necesare finanțării,
retehnologizării și modernizării producției;
 - constituirea surselor necesare pentru îmbunatățirea calitații
produselor, expansiunea pe piața a unor noi produse, cât și
caștigarea de noi piețe de desfacere.
b) fluxuri interne legate de procesul de finanțare a
perfecționării salariaților care cuprind fluxuri legate de constituirea
resurselor necesare acțiunilor de cercetare – dezvoltare, stimularea acestora
pentru invenții, inovații și ridicarea nivelului de pregătire profesionala,
securitatea muncii etc.
• fluxuri interne legate de procesul finanțării acțiunilor
social – culturale care cuprind fluxuri legate de constituirea
fondurilor necesare pentru asistența medicală, protecția
mediului, acțiuni culturale, refacerea capacității de muncă.
Fiecare tip de flux este foarte important în viața societății comerciale și în
conexiunea acesteia cu mediul.
Fluxurile financiare în funcție de conținut se împart în:
- fluxuri financiare simple;
- fluxuri financiare multiple.
Fluxurile financiare simple sunt acele fluxuri generate de raporturile directe
dintre doi parteneri, fară intervenția vreunui terț.
Fluxurile financiare multiple sunt prezente în cazurile în care apar
intermediarii de ordin financiar, care participa la tranzacțiile de natură
financiară. De exemplu, societatea comercială ,, A” cedeaza un activ fizic
contra unui activ financiar (titlu) pe care la rândul său îl cedează contra unei
sume de bani.
Fluxurile financiare dupa natura lor se delimiteaza în:
- fluxuri financiare în contrapartidă;
- fluxuri autonome.
În funcție de originea fluxurilor financiare, se disting următoarele
categorii de fluxuri:
- fluxuri interioare;
- fluxuri exterioare.
După fazele procesului de producție la care se referă, fluxurile financiare
se diferențiază în:
- fluxuri privind operațiile financiare;
 - fluxuri privind comercializarea ;
- fluxuri privind exploatarea;
- fluxuri ale ciclului de investiții.
Fluxuri financiare după rolul lor pe care îl au se delimiteaza în:
- fluxuri de natură fiscală;
- fluxuri de dezvoltare;
- fluxuri neutre, sau de menținere.

3.3. Formele și metodele de aprovizionare cu mărfuri

Aprovizionarea este una din activitatile componente ale functiei comerciale
prin intermediul careia intreprinderea intra in relatii economice cu alte
societati comerciale. Prin aprovizionare, activitate foarte complexa care
presupune un laborios proces decizional, intelegem orice actiune care are
drept scop procurarea de bunuri si servicii necesare desfasurarii proceselor
de productie, prestarii serviciilor si desfacerii marfurilor catre populatie.

Aprovizionarea resurselor materiale reprezinta activitatea prin care se

asigura elementele necesare desfasurarii unei activitati care sa aduca un
profit cat mai mare firmelor. Aprovizionarea cuprinde procurarea si
aducerea la timp a bunurilor de echipament si produselor intermediare de
calitatea, tipurile, sorturile si dimensiunile necesare pentru desfasurarea
activitatii de ansamblu a firmei, organizarea depozitarii corespunzatoare a
resurselor materiale si a distribuirii acestora in cadrul organizatiei, gestiunea
rationala a stocurilor de materii prime, combustibili si semifabricate.

Aprovizionarea, indispensabila in orice organizatie

economica productiva , capata o importanta deosebita in cazul in care
resursele materiale au o pondere ridicata in costul productiei, cand gama
articolelor de aprovizionat este foarte larga sau cand piata acestor articole
sufera fluctuatii mari pe planul raportului cerere – oferta .
Procesul de aprovizionare comporta ca o prima etapa stabilirea
nevoilor ce trebuie satisfacute si a produselor ce urmeaza a fi achizitionate.
A doua etapa consta in cautarea si selectionarea furnizorilor care vor permite
satisfacerea nevoilor exprimate. Etapa a treia, si anume cumpararea
reprezinta rezultatul confruntarii

dintre furnizor si cumparator. Ultima etapa este cea care vizeaza perioada de
dupa efectuarea actiunii de cumparare.

Principalul obiectiv al aprovizionarii se concretizeaza in asigurarea completa,

complexa si la timp a unitatii economice cu resurse materiale si echipamente
tehnice corespunzatoare calitativ, la locul si termenele stabilite. Pentru
realizarea acestui obiectiv se efectueaza mai multe activitati specifice cum ar
fi:

1. identificarea si stabilirea volumului si structurii materiale si energetice

necesare desfasurarii la parametrii proiectati a activitatii intreprinderii;
aceasta se realizeaza prin studierea si culegerea de informatii privind
resursele materiale si energetice necesare pentru toate destinatiile de consum,
pe toata gama sortotipodimensional , configurativa si de calitate.

2. fundamentarea tehnico- economica a planului si a programelor de

aprovizionare materiala si energetica a unitatii; In acest scop se folosesc
planul si proramele de fabricatie, normele de consum pentru intreaga
structura de fabricatie, necesitatile pentru alte destinatii de folosire a
resurselor materiale, structura si nivelul stocurilor, resursele proprii existente
in perioada pentru care se face fundamentarea.

3. dimensionarea pe baza de documentatie tehnico – economica a

consumurilor materiale si de resurse energetice; actiunea asigura elementele
tehnice de calcul al necesitatilor materiale si energetice si se concretizeaza in
eleborarea de norme de consumuri specifice analitice, fundamentate tehnic si
economic: prin

utilizarea acestor norme tehnice de consum se previne consumul irational,

risipa de materiale si energie si, deci, cresterea nejustificata economic, a
costurilor.
4. Elaborarea de bilanturi materiale si energetice care contribuie la
evidentierea modului de folosire a resurselor, ca si a formei concrete de
regasire a acestora pe parcursul prelucrarii. Baza de fundamentare a acestor
instrumente o constituie programele de fabricatie si normele de consumuri
specifice estimate in cadrul documentatiei tehnico-economice de executie a
produselor, lucrarilor sau prestatiilor.

5. dimensionarea pe criterii economice a stocurilor si loturilor de resurse

materiale pentru comanda si aprovizionare; actiunea este de natura
complexa , fiind justificata de importanta economica a acesteia, aspect care
se evidentiaza nu numai prin valoarea resurselor materiale stocabile ci si prin
cheltuielile pe care

le genereaza a caror pondere este de 25-30% fata de valoarea medie a

stocurilor.

Acestei actiuni i se ataseaza si cea de stabilire a nivelurilor cantitative sau

momentelor calendaristice de comanda , de emitere a comenzilor de
aprovizionare.

6. prospectarea pietei interne si externe de resurse materiale si energetice in

vederea depistarii si localizarii surselor reale si potentiale de a fi utilizate;
Actiunea presupune emiterea de cereri de oferta , investigatii la targuri si
expozitii interne si internationale, la bursele de marfuri, studierea de
cataloage

comerciale, prospecte, pliante, alte surse de informare si publicitate, apelarea

reprezentantelor comerciale, a unitatilor specializate in comercializarea de
materiale si produse, a celor de colectare si valorificare a
materialelorrefolosibile.

7. Alegerea resurselor materiale si echipamentelor tehnice care raspund cel

mai bine caracteristicilor cererilor pentru consum, prezinta cele mai
avantajoase conditii de livrare etc.

8. alegerea furnizorilor a caror oferta prezinta cele mai avantajoase conditii

economice si asigura certitudine in livrarile viitoare pe termen scurt sau lung.
Alegerea surselor de furnizare se va face dupa mai multe criterii intre care
semnificative sunt cele care au in vedere calitatea resursei materiale,
conditiile

de furnizare, distanta de transport, forma de transport posibil de utilizat,

nivelul pretului, potentialul furnizorilor, canalele de distributie folosite, etc.

9. Elaborarea strategiilor in cumpararea de resurse in raport cu piata de

furnizare interna si externa . Actiunea se realizeaza dupa analiza prealabila a
caracteristicilor pietei de furnizare, a furnizorilor, a situatiilor care
influenteaza strategia in cumparare.

10. Testatrea credibilitatii furnizorilor selectati in scopul evidentierii

probitatii morale, garantiilor de care se bucura , seriozitatii in afaceri,
reponsabilitatii in respectarea obligatiilor asumate si a solvabilitatii.

11. Concretizarea relatiilor cu furnizorii alesi, actiune care implica stabilirea,

prin acord de vointa , a tuturor conditiilor de livrare intre parteneri.
Finalizarea relatiilor de vanzare- cumparare se realizeaza prin

emiterea comenzilor si incheierea de contracte comerciale.

12. Urmarirea operativa a derularii contractelor de

asigurare materiala , intocmirea fiselor de urmarire operativa a
aprovizionarii pe furnizori si resurse.

13. Asigurarea conditiilor normale de primire receptie a partizilor de

materiale sosite de la furnizori; aceasta presupune amenajarea de spatii
speciale de descarcare – receptie, dotate cu mijloace tehnice adecvate,
constituirea comisiilor de primire – receptie si organizarea activitatii acetora,
a formatiilor de lucratori specializati in efectuarea operatiilor respective.

14. Asigurarea spatiilor de depozitare, dotarea lor cu mobilier adecvat,

organizarea interna a fluxurilor de circulatie, alegerea sistemelor eficiente de
depozitare, efectuarea operatiunilor de depozitare – aranjare a resurselor
materiale in magazii si depozite; in acelasi sens se are in vedere inscrierea in
evidenta a intrarilor de resurse receptionate si acceptate, asigurarea
conditiilor de pastrare – conservare cerute de natura resurselor materiale
depozitate ca si a celor de prevenire a sustragerilor, de securitate contra
incendiilor.

15. Organizarea sistemului de servire ritmica cu resurse materiale a

subunitatilor de consum ale intreprinderii in concordanta cu programele de
fabricatie;in acest cadru se asigura elaborarea unor programe optime de
circulatie consum, de corelare a momentelor de eliberare sau transmitere a
materialelor de la

depozite la subunitatile de consum cu cele la care sunt efectiv necesare,

esalonarea judicioasa in timp a servirilor pentru prevenirea asteptarilor
nejustivicate la depozite, a supraaglomerarii punctelor de servire, a blocarii
mijloacelor de transport intern, a incarcarii neuniforme a lucratorilor din
depozite.

16. Controlul sistematic al evolutiei stocurilor efective in raport cu limitele

stabilite pentru a se evita consecintele economice nefavorabile pe care le
poate genera suprastocarea sau lipsa de materiale in stoc asupra activitatii
economice a intreprinderii, a situatiei financiare a acesteia.

17. Urmrirea si controlul utilizarii resurselor materiale si energetice pe

destinatiile de consum. Desfasurarea acestei activitati are ca scop prevenirea
consumurilor peste limitele stabilite prin calcule, a risipei pe timpul
transportului si depozitarii, a nerespectarii disciplinei tehnologice sau
destinatiei initiale de folosire a resurselor materiale.

Structura activitatilor componente evidentiaza faptul ca managementul

aprovizionarii materiale integreazs intr-un tot unitar fluxul si controlul
resurselor materiale de la momentul initierii procesului de asigurare a lor si
pana la transformarea acestora in produse vandabile.

Planificarea necesarului de aprovizionat se face in functie de cererile

celorlaltor activitati ale organizatiei, si in primul rand, ale celei de productie,
luandu-se in considerare si alte elemente cum ar fi fluctuatiile preturilor pe
piata , rata inflatiei, costul imobilizarilor determinate de stocarea
materialelor, disponibilitatea materialelor pe piata .
Termenele de achizitionare se coreleaza cu cele de lansare in fabricatie a
diferitelor comenzi care sunt stabilite de compartimentul de programare si
lansare in productie, tinandu-se seama si de frecventa aparitiei cererilor.

În funcţie de natura circulaţiei mărfurilor, aceasta poate fi:

circulaţia cu ridicata a mărfurilor constă în achiziţionarea de mărfuri în

cantităţi mari de la producători sau alţi furnizori în scopul revânzării lor
către alte unităţi comerciale;

circulaţia cu amănuntul a mărfurilor , constă în vânzarea mărfurilor

cumpărătorilor individuali pentru nevoile personale, precum şi unor unităţi
pentru consumul lor propriu.

Aprovizionarea mărfurilor cu ridicata se face de regulă pe bază de

contract sau pe bază de comandă. Mărfurile sunt supuse recepţiei de către
comisia de primire, formată după caz din şeful de depozit, gestionarul
primitor şi delegatul care a preluat marfa de la unitatea de transport sau de la
furnizor.

Potrivit Regulamentului cu privire la recepţionarea mărfurilor conform

cantităţii şi calităţi în Republica Moldova din 20.10.2000 (în continuare
Regulament) comisia de recepţie verifică din punct de vedere cantitativ şi
calitativ mărfurile şi ambalajele, respectiv concordanţa acestora cu datele
înscrise în documentele de livrare şi cu prevederile din contract.

La compartimentul financiar-contabil se mai procedează la o verificare

valorică prin suplimentarea preţurilor din factură cu cele negociate şi
înscrise în contract şi prin refacerea tuturor calculelor din documentele de
livrare, dac este cazul. După cum stipulează art. 17 al Regulamentului în
cazul când la recepţie de depistează abateri cantitative şi calitative la marfă
cumpărătorul este obligat să:

• suspende recepţionarea
 • întreprindă măsuri de asigurare a integrităţii mărfii şi de evitare a
amestecării ei cu o alta marfă omogenă

• să legalizeze faptul de depistare a lipsei printr-un act semnat de

persoanele care au efectuat recepţia.

Deci diferenţele constatate se înscriu în Actul privind abaterile constatare

la recepţie sau Nota de recepţie – calculaţie. În cazul constatării
diferenţelor se sistează recepţia întocmindu-se şi comunicându-se
furnizorului Scrisoarea de reclamaţii.

Circulaţia mărfurilor cu ridicata necesită parcurgerea următoarelor

etape standard:
Recepţia sau autorecepţia mărfurilor la furnizor, efectuată de către o
comisie formată numai din reprezentanţii furnizorului (producătorului) ale
cărei rezultate sunt consemnate într-un “Proces verbal de autorecepţie” în
care se înscriu elementele principale care justifică îndeplinirea condiţiilor
necesare pentru expedierea mărfurilor.
În cazul în care la recepţia mărfurilor efectuată la furnizor participă şi un
delegat al unităţii comerciale cu ridicata în locul “Procesului verbal de
autorecepţie” se întocmeşte un “Proces verbal de recepţie”, iar delegatul
unităţii comerciale cu ridicata rămâne singurul răspunzător de preluarea,
expedierea şi transportul mărfurilor până la recepţia lor finală efectuată la
depozitul cu ridicata.
Unităţile comerciale specializate în comerţul cu amănuntul constituie veriga
finală a distribuţiei mărfurilor către populaţie. Unitatea operativă este
magazinul de desfacere cu amănuntul care poate fi specializat în desfacerea
diferitelor categorii de mărfuri (alimentare, nealimentare, mixte etc.). Marile
magazine comerciale cu amănuntul sunt structurate pe raioane de mărfuri
specializate în desfacerea unui sortiment restrâns de mărfuri.

• Obligațiunile și responsabilitățile furnizorului, cărăușului

și a beneficiarului în procesul de încărcare, transportare
și achiziționare cu mărfuri
Furnizorul este obligat:
• sa pregateasca în mod corespunzator loturile pentru livrare;
 • sa expedieze marfurile conform contractului;
• sa întocmeasca si sa ataseze documentele de transport (scrisoare de
trasura pe calea ferata, foaie de parcurs pentru transport rutier,
conosament pentru transport pe apa) în care trebuie sa se precizeze
natura marfii si starea în care s-a predat carausului.
Expedierea marfurilor cuprinde o serie de operatiuni distincte si anume:
programarea transporturilor;
• ambalarea marfurilor corespunzator cu specificul acestora
(higroscopicitate, fragilitate, volatilitate etc) si cu conditiile de
transport. La ambalare trebuie sa se tina cont de normativele si
standardele de ambalare, marcare, etichetare;
• verificarea mijlocului de transport pentru a constata daca este apt
pentru încarcarea marfii respective. Eventualele obiectii
ale furnizorului se transmit carausului care, daca mentine mijlocul de
transport preia raspunderea pentru vicieri sau pentru pierderi si
sustrageri în timpul transportului;
• încarcarea marfurilor în mijloacele de transport cade adesea în
sarcina furnizorului. În timpul acestor operatii trebuie respectate
normele tehnice de folosire a mijlocului de transport si cele care
privesc asigurarea integritatii marfii pe durata transportului (inclusiv
ancorarea, legarea etc.);
• expedierea marfurilor la adresa indicata de beneficiar este
tot obligatia furnizorului. Indicarea inexacta, incompleta sau eronata
a adresei de destinatie în documentul de transport provoaca întîrzieri
în transport, creste riscul deteriorarilor, duce la plati suplimentare si,
ca atare, poate provoaca litigii.

Raspunderea pentru integritatea marfii difera în functie de momentul

predarii acesteia. Raspundereafurnizorului este angajata astfel:
• pîna în momentul predarii catre caraus, atunci cînd livrarea s-a facut
prin receptie la furnizor si expedierea marfii cade în
sarcina furnizorului, sau daca marfurile ramîn în custodia
furnizorului si expedierea lor cade în sarcina furnizorului;
• pîna în momentul predarii efective catre beneficiar, atunci cînd,
dupa receptia la furnizor,beneficiarul ridica marfurile direct de la
furnizor, sau expeditia cade în sarcina beneficiarului, sau daca
în urma receptiei marfa ramîne în custodia furnizorului, ridicarea
ei fiind sarcina beneficiarului, ori daca receptia se face la beneficiar,
iar marfurile au fost transportate la locul receptiei de catre furnizor.
Continutul raspunderii furnizorului se refera la lipsurile calitative si
cantitative ale marfurilor, daca aceste lipsuri sunt cauzate de obligatiile care
îi revin.

Respectarea riguroasa a calitatii produselor livrate potrivit prevederilor de

contract este raspundereafundamentala a furnizorului. Livrarea de produse
necorespunzatoare duce la obligatia de înlocuire sau reconditionare si poate
crea si obligatia platii unor penalitati si daune.

Obligațiile și răspunderile cărăușului

Cărăușul este obligat sa primesca marfa, sa execute transportul, si sa predea
marfa la destinatie. Contractul de transport implica predarea efectiva a marfii
de catre expeditor si preluarea ei de catre caraus. Neîndeplinirea obligatiilor
de verificare de catre caraus poate avea consecinte negative pentru acesta.
Este important sa se marcheze exact momentul în care marfurile sunt
preluate de catre caraus, raspunderea lui începînd sa decurga din acel
moment.
Cărăușul este obligat sa verifice la primire natura si cantitatea marfurilor si
sigiliile aplicate. El trebuie sa refuze primirea pentru transport a marfurilor
ambalate necorespunzator si a celor încarcate si fixate necorespunzãtor.
Primirea marfurilor de catre caraus fara obiectiuni constituie prezumtia ca au
fost respectate conditiile prevazute de lege.
Pentru deficientele care apar pe parcursul transportului raspunderea este a
organizatiei de transport, care raspunde de integritatea marfii din momentul
primirii pîna la eliberarea catre destinatar.
Predarea marfii la destinatie consta în verificarea obligatorie de catre caraus,
împreuna cu destinatarul, a sigiliilor si marcajelor pe mijlocul de transport
sau pe colete si în verificarea sumara a continutului. Daca totul se gaseste în
ordine, aceasta se consemneaza pe documentul de transport. Daca se
constata urme de violare, pierderi, avarii etc, descarcarea se opreste si se
încheie un proces verbal între reprezentantul carausului si destinatarului.
În cazul în care exista banuieli ca lipsurile constatate se datoresc unor
infractiuni, se sesizeaza organele de urmarire penala si mijlocul de transport
se retine pîna la prezentarea acestora.
Exista situatii în care carausul poate fi absolvit de raspundere pentru
degradarea marfurilor si anume:
 • daca degradarea s-a produs din cauza de forta majora;
• daca degradarea s-a produs din culpa furnizorului sau destinatarului
ori daca însotitorul delegat de furnizor sau destinatar nu a luat
masurile necesare;
• daca prejudiciul a fost cauzat de unele proprietati proprii marfurilor,
care au provocat sfarîmarea, spargerea etc.;
• daca prejudiciul s-a produs datorita unor vicii ascunse ale ambalajului;
• daca scaderea masei produselor s-a datorat perisabilitatilor.

Obligațiile și răspunderile destinatarului

Destinatarul este obligat:

• să verifice identitatea marfurilor;

• să verifice marfurile din punct de vedere cantitativ;

• să verifice din punct de vedere calitativ marfurile primite.

Beneficiarul indicat în documentul de transport este singurul îndreptatit sa

primeasca încarcatura si carausul raspunde fata de destinatar daca marfa a
fost eliberata din culpa sa altui agent economic.

Primirea marfurilor de catre destinatar cuprinde o serie de activitati si anume:

• primirea documentelor de transport;

• examinarea starii exterioare a mijlocului de transport;

• cercetarea si apoi deschiderea sigiliilor de pe mijlocul de transport;

• verificarea continutului mijlocului de transport;

• controlul modului în care se executa descarcarea marfurilor si

introducerea lor în depozit.

Răspunderea pentru integritatea marfii pe parcursul de la locul de

descarcare la locul de depozitare este a destinatarului. Primirea marfurilor de
catre destinatar si atestarea scrisa a primirii îl elibereaza pe caraus
de obligatiile pe care le-a avut. La primirea marfurilor de la caraus
destinatarul este obligat sa efectueze receptia cantitativa si calitativa în
termen legal. Termenul legal este de 6 ore pentru marfurile usor alterabile si
de 5 zile pentru celelalte marfuri.

Termenul legal decurge din momentul primirii marfii în depozitul

destinatarului în cazul livrarilor din aceeasi localitate si respectiv din
momentul eliberarii marfii din gara, autogara, aeroport sau punct de
destinatie în cazul livrarilor din alte localitati.

În caz ca la destinatie se constata deficiente cantitative sau calitative fata de

cele prevazute în contract sau în actele de livrare, beneficiarul are obligatia
sa-l înstiinteze pe furnizor ca acesta sa trimita delegat sa participe la
verificarea produselor.

Daca se considera ca unele lipsuri se pot imputa carausului, beneficiarul

este obligat sa-l înstiinteze si pe caraus pentru a trimite si el un reprezentant
care sa participe la constatarea lipsurilor. Numai în aceste conditii
constatarea este opozabila atît furnizorului cît si carausului.

• Metode de depozitare a mărfurilor alimentare și nealimentare în

depozitele angro

Depozitarea reprezinta toate activitatile tehnice si organizatorice legate de

amplasarea marfurilor într-un spatiu fix sau mobil. Din punct de vedere
tehnic, aceste activitati presupun: stivuirea, ordonarea marfurilor dupa
anumite reguli de vecinatate etc.; din punct de vedere organizatoric: zonarea
interioara a marfurilor, ordinea intrarii/iesirii marfurilor, accesul la marfuri
evidenta intrarii/iesirii marfurilor, caracteristicile depozitelor.

Principalul rol al depozitarii este concentrarea marfurilor în cantitati mari în

vederea dirijarii lor catre consumatori. În raport cu acest rol pe care îl au în
circulatia marfurilor, depozitele pot avea urmatoarele functii:

• concentrarea în stocuri a produselor colectate în scopul sortarii,

prelucrarii primare si pregatirii pentru expeditie în cantitati relativ
 mari sau în scopul repartizarii continue a cotelor programate în
cantitati relativ reduse;

• asigurarea conditiilor de mentinere a integritatii produselor si uneori

de îmbunatatire a însusirilor lor calitative;

• livrarea si expedierea marfurilor catre cumparator.

În procesul depozitarii calitatea marfurilor alimentare poate suferi modificari

importante si de cele mai multe ori nedorite. Aceste modificari se produc
deoarece majoritatea produselor alimentare se caracterizeaza printr-o
stabilitate relativa în timp, influentata atît de factorii interni (structurali) cît
si de cei externi , care le pot modifica proprietățile fundamentale, prin
procese de degradare, alterare, contaminare chimica sau microbacteriologica,
impurificare cu substante straine etc.

Factorii interni (compozitia chimica, proprietatile fizice, biologice etc) au

facut subiectul unei prezentari detaliate în capitolele anterioare ,
evidentiindu-se si influentele acestora asupra stabilitatii.

Din punct de vedere merceologic, cei mai importanti factori externi care
produc modificari calitative marfurilor în timpul depozitarii sunt: prezenta
aerului si compozitia acestuia, parametrii atmosferici ai mediului
înconjurator (umiditatea relativa a aerului, temperatura), radiatiile luminoase,
microorganismele din mediul extern, natura ambalajului de contact cu marfa,
microclimatul si igiena depozitelor, natura produselor învecinate etc.
Nu se depoziteaza împreuna marfuri alimentare si industriale si nici acele
produse care emana mirosuri puternice ce pot fi împrumutate cu usurinta de
alte marfuri.
Produsele nu pot fi pastrate decît o anumita perioada, în cadrul termenului de
valabilitate. În timpul depozitarii se verifica periodic parametrii de
microclimat precum si celelalte conditii de pastrare a produselor alimentare.
Existenta unui echilibru între actiunea factorilor interni si externi constituie
regimul optim de pastrare a produselor alimentare.

• Modificările cantitative și calitative în timpul păstrării în depozit

a produselor alimentare și nealimentare
Păstrarea reprezintă acțiunea de menținere a calității unui produs obținut cu
sau fără procesare într-un anumit echilibru al interrelatiei cu agentii mediului
înconjurator.Aceasta actiune presupune masuri organizatorice si tehnice care
sa previna actiunile daunatoare si modificarile nedorite ale parametrilor
calitativi ai produselor alimentare.
Totodata prin astfel de măsuri, pentru o parte dintre produsele alimentare se
creează mediul necesar evoluției favorabile a unor procese naturale care
contribuie la îmbunătățirea însușirilor lor calitative sau la dobîndirea altora
noi (ex: măturarea făinii, brînzei, vinului etc).
Păstrarea calității prescrise trebuie asigurată pe întreg parcursul mărfurilor
alimentare, de la producător la consumator, prin măsuri speciale în ceea ce
privește ambalarea , manipularea, transportul, depozitarea , expunerea în
vederea vînzarii etc.
Stabilitatea produselor alimentare se refera la capacitatea acestora de
păstrare în timp a caracteristicilor inițiale (calitative si cantitative) și la
rezistența lor la manipulare și transport; deoarece toate produsele alimentare
își modifică în timp caracteristicile inițiale, în sens general și în mod curent,
aceasta proprietate este asociata noțiunii de perisabilitate.
În sens economic, perisabilitățile sunt reduceri cantitative (în greutate sau
volum), care se produc în timpul pastrarii produselor alimentare în spații fixe
(depozite, magazine etc.) sau mobile (mijloace de transport), din cauza
acțiunii unor factori externi sau interni care modifica valoarea anumitor
proprietati ale produselor.
Deoarece aceste pierderi apar și în condițiile respectarii regulilor de
manipulare, transport, depozitare și comercializare, mai sunt denumite și
pierderi naturale.
Principalele cauze obiective care determina perisabilitatea produselor și care
au la bază unele proprietăți specifice ale acestora, sunt:
• respirația (la fructe si legume proaspete, cereale etc.);
• evaporarea (la carne, preparate din carne, brînzeturi, sapunuri etc.);
• volatilizarea (ex: la bauturi alcoolice);
• fragmentarea (la brînzeturi, fainoase, legume si fructe deshidratate,
paste fainoase etc.);
• difuziunea apei sau a grasimilor prin ambalaj (brînzeturi, grasimi,
halva etc.);
 • mucegairea (fructe, legume etc);
• debitarea la operatiile de vînzare (brînzeturi, salamuri, etc.);
• aglomerarea (ex: lapte praf);
• spargerea si scurgerea (produse lichide ambalate în recipiente de sticla,
oua etc.)
• impregnarea (îmbibarea) unor tipuri de ambalaje (ex: saci textili) cu
produse aflate în stare pulverulenta (faina, gris, zahar etc.).
În afara cauzelor obiective prezentate, perisabilitatea este determinata si de
unele cauze subiective, dintre care mentionam:
• dotarea tehnica a spatiilor de pastrare mobile si fixe cu mijloace
adecvate si cu aparatura necesara pentru dirijarea parametrilor
atmosferici, în vederea realizarii unui regim optim de pastrare;
• nivelul de calificare a lucratorilor din verigile circulatiei tehnice a
marfurilor;
• sistemul de ambalare si natura materialelor de ambalaj utilizate;
• felul si frecventa operatiilor de sortare, debitare, preambalare;
• durata de pastrare.
Cuantumul pierderilor naturale se stabileste pe baza experimentala sub
forma de norme sau cote procentuale diferentiate pe grupe de produse si
verigi comerciale.
Deoarece perisabilitatile nu au valori constante, nivelul lor se revizuieste
periodic în functie de marimea factorilor de influenta mentionati.

Modificări fizice
Cele mai importante modificari fizice sunt datorate în principal, actiunii
fluctuante a parametrilor aerului din depozit, respectiv a temperaturii si
umiditatii relative. De altfel, influenta acestor parametri se regaseste nu
numai la baza modificarilor fizice, ci a tuturor celorlalte tipuri de modificari.
Fluctuatiile temperaturii influenteaza negativ echilibrul dintre umiditatea
aerului si umiditatea produselor, provocînd uscarea sau umectarea lor.
Temperatura trebuie asigurata în functie de natura produsului depozitat,
durata de depozitare etc.
Cresterea temperaturii peste limitele admise prin standarde poate conduce
la uscarea unor produse, accelerarea diferitelor reactii chimice în produse,
modificarea vîscozitatii (ex. la ulei), consistentei, starii de agregare sau
crearea conditiilor favorabile dezvoltarii unor microorganisme. De asemenea,
intensifica procesele respiratorii la produsele hemibiotice producînd pierderi
cantitative si scurtînd perioada de pastrare.
Scaderea temperaturii sub limita admisa prin standarde poate determina
schimbarea starii de agregare (înghetarea), contractarea produselor,
reducerea stabilitatii unor bauturi alcoolice etc. De asemenea, datorita
faptului ca prin înghetare apa îsi mareste volumul cu circa 9%, determinînd
cresterea presiunii în interiorul recipientelor (la aproximativ 2000 kgf/cm 2 la
-22 o C), integritatea acestora poate fi pusa în pericol.
Temperatura în combinatie cu umiditatea si lumina pot produce pagube
semnificative, motiv pentru care regimul termic trebuie asigurat si
supravegheat continuu în functie de proprietatile produselor depozitate.
Astfel, cartofii se pastreaza la 4-5 o C, în butoaie la 4- 12 o C, la sticla la 4-
10 o C etc.
Oscilatiile umiditatii relative a aerului pot provoca produselor alimentare
modificari calitative importante pe perioada pastrarii, mai ales în cazul
asocierii cu alti factori (temperatura, lumina etc.).
Cresterea umiditatii aerului peste limitele admise, poate conduce
la umezirea produselor datorita proprietatii de absorbtie a umiditatii din aer
(higroscopicitatea). Astfel unele produse ca legumele si fructele uscate,
biscuitii, laptele praf, sarea etc., pastrate în depozite cu aer umed se
degradeaza calitativ.
Scaderea umiditatii relative a aerului determina pierderea apei din
produse . Unele produse pierd cu usurinta o parte din apa continuta, cînd
umiditatea din aer este scazuta iar temperatura ridicata. Pierderea apei
provoaca la unele produse vestejirea (ex: legume si fructe proaspete), iar la
altele chiar uscarea lor (ex: pîine etc).
Valoarea de referinta pentru umiditatea relativa a aerului este de 65%.
Intervalele optime ale temperaturii si umiditatii relative ale aerului care
trebuie asigurate pe perioada pastrarii, sunt recomandate prin standarde,
diferentiat în functie de natura produsului.

Modificări chimice
Aceste modificari sunt generate de o multitudine de factori interni si externi,
a caror actiune combinata se soldeaza cu diferite efecte în functie de natura
produsului; cel mai adesea, acestea se manifesta prin separarea unor
componenti din produs, sau prin formarea unor substante cu proprietati
complet diferite de cele specifice produsului de baza.
Astfel, lumina, oxigenul din aer, temperatura si umiditatea relativa a aerului
influenteaza viteza reactiilor chimice (la cresterea temperaturii cu circa
10 o C s-a constatat dublarea sau triplarea vitezei de desfasurare a reactiilor
chimice), stînd la baza initierii unor procese ca oxidarea grasimilor
(rîncezirea), coroziunea ambalajelor metalice etc.
Coroziunea este accelerata de factori precum: cresterea umiditatii relative a
aerului la valori de peste 75%, impuritatile de pe suprafata metalului,
impuritatile chimice agresive din atmosfera, sarurile etc. În cazul
conservelor, coroziunea recipientelor metalice conduce la acumularea de
hidrogen, producînd bombajul chimic (denumit si bombajul de hidrogen ).
Hidrogenul acumulat, trece în solutie, imprimînd produsului un gust metalic;
la aceasta se adauga si un nivel ridicat de fier si staniu în produs, iar pe fata
interioara a ambalajului metalic apar pete de coroziune.
Sub actiunea luminii se declanseaza reactii fotochimice care conduc la
distrugerea unor constituienti valorosi ai produsului. Cele mai frecvente
manifestari constau în scaderea continutului sau chiar distrugerea totala a
vitaminelor, rîncezirea grasimilor etc.
Toate procesele mentionate produc modificari calitative ireversibile asupra
produselor, facîndu-le practic improprii consumului.

Modificări biochimice
Aceste modificari se produc sub actiunea oxigenului din aer si din produs si
a enzimelor existente în unele produse alimentare, pe fondul unor factori
favorizanti ca temperatura si umiditatea. Efectele modificarilor biochimice
pot fi negative (ex: degradarea substantelor nutritive) sau pozitive, asa cum
este cazul maturatiei careîmbunatateste caracteristicile organoleptice ale
produselor. Printre cele mai frecvente si importante procese biochimice se
evidentiaza: respiratia, maturatia, autoliza si încoltirea .
Respirația este un proces de oxidare din celula vie, specifica produselor în
stare hemibiotica (fructe proaspete, legume etc). Ele respira sub influenta
enzimelor de respiratie, folosind oxigenul din aer în cazul respiratiei aerobe,
sau din diverse substante pe care le contin (hidrati de carbon, acizi etc.) în
cazul respiratiei anaerobe.
Ca urmare a procesului de respiratie, unele substante cum sunt: glucidele,
lipidele etc. se descompun oxidativ, rezultînd bioxid de carbon, apa, caldura,
alcool si alte substante care, acumulate în cantitati mari duc la moartea
tesuturilor. Caldura degajata contribuie la încalzirea produselor care se
încing si în scurt timp se altereaza.
Respirația aeroba trebuie sa se desfasoare cu o intensitate foarte redusa în
timpul pastrarii produselor alimentare în stare hemibiotica; în caz contrar, se
reduce continutul de oxigen din mediul înconjurator si începe respiratia
anaeroba cu efecte negative asupra calitatii produselor. Reglarea respiratiei
aerobe se face cu ajutorul temperaturii si umiditatii, care trebuie asigurate
între limitele standardizate. Cresterea temperaturii sau a umiditatii relative a
aerului intensifica respiratia aeroba, determinînd marirea cantitatii de bioxid
de carbon si reducerea celei de oxigen. Raportul bioxid de carbon/oxigen
trebuie sa fie egal cu 1 la respiratia aeroba si supraunitar în cazul
respiratieianaerobe.
Maturatia este un proces biochimic complex care determina modificari
favorabile asupra proprietatilor organoleptice (gust, aroma, fragezime,
suculenta, pigmentare etc.),structurale si tehnologice ale produselor vegetale
dupa recoltare (cereale, leguminoase, fructe etc.) precum si ale altor produse
prelucrate (brînzeturi, carne, salamuri crude, tutun, bauturi alcoolice etc.). Pe
lînga îmbunatatirea proprietatilor mentionate, maturatia are ca efect si
cresterea gradului de asimilare a produselor de catre organismul uman.
Procesul de maturatie este dirijat diferentiat în functie de natura produselor
prin pastrarea acestora pentru perioade de timp determinate, în anumite
conditii de temperatura, umiditate relativa si circulatie a aerului.
Autoliza este un proces ezimatic complex, care se desfasoara dupa moartea
organismului, cînd predomina reactiile de descompunere a substantelor.
Substantele proteice sunt hidrolizate sub actiunea enzimelor proteolitice
rezultînd albumoze, peptone, polipeptide si aminoacizi. Descompunerea
substantelor complexe în substante mai simple, are ca efect o mai buna
asimilare a acestora de catre organism. Autoliza se manifesta la carne, peste
si într-o anumita masura si la brînzeturi, prin schimbarea consistentei si
gustului.
Acest proces este influentat de temperatura si de prezenta bioxidului de
carbon si poate fi caracterizat ca o faza avansata a procesului de maturatie.
Un exemplu în acest sens îl constituie fezandarea carnii care este un proces
incipient de autoliza. Prin fezandare, carnurile tari (cum sunt cele de vînat)
devin fragede si capata un gust particular placut.Încoltirea este un proces
fiziologic care implica unele transformari provocate de un complex
enzimatic. Intensitatea acestui proces creste odata cu ridicarea temperaturii
si umiditatii relative a aerului. Încoltirea cartofilor duce la cresterea
continutului acestora în solanina, care este un glucoalcaloid toxic si cu efect
hemolitic.
Principalele modificari microbiologice ale calitatii produselor alimentare
care se pot manifesta pe perioada pastrarii sunt prezentate în Stabilitatea
produselor alimentare
• Influența ambalajului asupra calității mărfurilor la manipulare,
transportare și stocare

Odată cu dezvoltarea şi diversificarea producţiei de bunuri, asistăm la

evoluţii spectaculoase şi în domeniul producţiei de ambalaje, căruia i se
impun cerinţe din ce în ce mai complexe.
Din punct de vedere tehnic, ambalajul este definit ca un ansamblu de
materiale, destinat protecţiei calităţii şi integrităţii produselor şi facilitării
operaţiilor de circulaţie tehnică a mărfurilor.Din punct de
vedere economic, ambalajul poate fi apreciat ca un produs finit oarecare,
obţinut în urma unor eforturi materiale, financiare etc.

Funcţiile ambalajelor
În epoca modernă circulaţia mărfurilor fără ambalaj este aproape de
neconceput, discutându-se tot mai mult de sistemul bicomponent produs-
ambalaj (la nivel mondial aproximativ 99% din producţia de mărfuri este
ambalată) şi rolul său în economia modernă.
Ambalajul, ca însoţitor al mărfii pe tot circuitul producător-consumator,
trebuie să îndeplinească o multitudine de cerinţe, grupate în literatura de
specialitate în trei funcţii principale: conservarea şi protecţie a calităţii
produselor; manipularea, transportul şi depozitarea; promovare produselor.

Funcţia de conservare şi protecţie a calităţii produselor alimentare

Rolul primordial al ambalajelor este cel de protecţie a produselor şi de
asigurare a celor mai bune condiţii pentru menţinerea valabilităţii lor.
Această funcţie vizează în principal două aspecte:
Conservarea produsului prin protecţie faţă de factorii externi, aflaţi în
mediul înconjurător, cum sunt: factorii fizici (umiditatea relativa a aerului,
particulele de praf din atmosferă, lumina, temperatura etc.), factorii chimici
şi fizico-chimici (aer, apă, oxigen, CO2 etc.), factorii biologici
(microorganisme, insecte etc.).
Din punct de vedere fizic, ambalajul trebuie să protejeze produsul de
şocurile mecanice care l-ar putea deforma, comprima, tasa etc. De asemenea,
el trebuie să acţioneze ca o barieră, stopând sau diminuând la limite normale
pătrunderea luminii, a temperaturii sau a altor agenţi fizici care ar putea
conduce la deteriorarea însuşirilor calitative ale produselor.
Din punct de vedere chimic şi fizico-chimic este foarte important ca
produsul să nu intre în contact cu substanţe chimice agresive cum sunt H2,
NH3, SO2, CO2, prin intermediul vaporilor, gazelor produse de substanţele
volatile (hidrocarburi, fum, parfumuri etc). În acest caz, rolul de barieră
vizează şi transferul gazos din interior către exterior, pentru a evita pierderea
aromelor specifice produsului, deshidratarea acestuia, pierderea gazelor
introduse în ambalaj în scopul conservării produselor etc.
Protecţia biologică > vizează menţinerea calităţii igienice şi microbiologice
a produselor alimentare. În acest scop, ambalajele trebuie să împiedice atât
pătrunderea microorganismelor existente în atmosferă sau care pot fi
preluate la contactul cu anumite suprafeţe, persoane etc., cât şi crearea
condiţiilor favorabile apariţiei şi dezvoltării germenilor patogeni.
Păstrarea intactă a calităţii şi cantităii produselor ambalate. Unii compuşi
din structura produselor pot intra în reacţii chimice nedorite cu diferite
substanţe din compoziţia ambalajelor. De aceea, alegerea materialelordin
care sunt confecţionate ambalajele aflate în contact direct cu produsul
prezintă o deosebită importanţă în cazul produselor alimentare. Ea trebuie să
ţină cont de tipul produsului (starea de agregare, coeziune etc.), de
chimismul propriu (se aleg materiale inerte chimic faţă de produs şi mediu)
şi de tehnologia de conservare aplicată înainte sau după ambalare
(pasteurizare, sterilizare, congelare).
Legislaţia europeană şi naţională conţine prevederi concrete referitoare la
proprietăţile ambalajelor care vin în contact cu alimentele. Materialele din
care sunt confecţionate acestea trebuie să fie stabile din punct de vedere
fizico-chimic, nepermiţând eliberarea unor molecule care pot trece în produs.
Transferul nedorit de substanţe din ambalaj în conţinutul produsului se poate
produce atunci când rămân molecule libere din masa materialului de ambalaj.
De asemenea, ambalajul nu trebuie să influenţeze caracteristicile
organoleptice ale produsului alimentar. Tot în scopul evitării formării
substanţelor nedorite, aplicarea desenelor pe ambalaje se face pe partea care
nu intră în contact cu produsele.
Normativele în vigoare interzic folosirea pentru ambalaje a hârtiei provenite
din deşeuri; din categoria maselor plastice sunt acceptate policlorura de vinil
(PVC) şi polistirenul, iar ambalajele metalice trebuie vernisate pentru a evita
coroziunea.
Ambalajul trebuie să protejeze produsul şi împotriva pierderilor cantitative
produse prin evaporare, pulverizare, frecare etc.

Funcţia de transport - manipulare - stocare

Această funcţie are ca scop facilitarea transportului, manipulării, stocării şi
distribuţiei produselor. În timpul manipulării, sistemul bicomponent produs-
ambalaj este supus unui număr mare de operaţii care contribuie substanţial la
creşterea cheltuielilor, motiv perntru care s-a impus raţionalizarea
operaţiunilor din circuitul tehnic al mărfurilor.
Ambalajul trebuie să permită adaptarea introducerii produselor la viteza
maşinilor şi a benzilor de lucru precum şi deplasarea în diverse planuri,
întoarceri etc., fără răsturnări sau stopări pe benzi sau utilaje de lucru. De
asemenea, proiectarea ambalajelor trebuie să aibă în vedere facilitarea
accesului la produs, simplificarea controlului, inventarului, recepţiei,
ştampilării, marcării etc. precum şi stocarea în diverse sisteme fără răsturnări.
Ambalajul influenţează în mod substanţial cheltuielile de transport, prin
formă, greutate şi volum propriu (mai mult sau mai puţin corelat cu volumul
produsului).
Forma şi mărimea ambalajelor utilizate pentru transport şi depozitare trebuie
să permită stivuirea uşoară a acestora în depozite precum şi manevrarea lor
cu mecanisme speciale; pe perioada depozitării ambalajele trebuie să
protejeze produsele prin preluarea presiunii rezultate în urma operaţiei de
stivuire. Ambalajul de depozitare trebuie să prezinte pe suprafaţa sa
semne avertizoare şi înscrisuri referitoare la condiţiile de depozitare,
indicaţiile de stivuire şi eventualele precauţii de manipulare.

Funcţia de promovare a produselor alimentare

În condiţiile economiei de piaţă, ambalarea a devenit un instrument de
marketing foarte eficient. Ambalajul modern nu se mai limitează doar la
protejarea produsului, ci constituie un mijloc de comunicare între produs şi
client, devenind un element strategic al întreprinderii pentru comercializarea
produselor proprii. Pentru a îndeplini acest rol de intermediar, ambalajul
trebuie să asigure o informare cât mai completă asupra produsului respectiv,
contribuind la creşterea sentimentului de încredere în calitatea oferită de
producător. Un ambalaj estetic şi care este purtătorul unor informaţii utile
despre produs (caracteristici, mod de utilizare, termen de valabilitate etc.)
atrage atenţia cumpărătorilor şi favorizează luarea deciziei de cumpărare.
În condiţiile comercializării prin autoservire, ambalajul individual (de
prezentare), specific celor mai multe produse alimentare, este expus pe
rafturi şi gondole preluând arta vânzătorului ("vânzator mut") şi acţionând ca
factor psihologic asupra cumpărătorilor potenţiali prin stimularea vânzărilor
către aceştia. Aşa cum se spune că "haina face pe om" şi ambalajul
contribuie la formarea primei impresii despre produs, transformându-se într-
un suport al publicităţii la locul de vânzare. Mai mult, există destul de multe
persoane, care, atunci când achiziţionează un produs au în vedere şi posibila
reutilizare a ambalajului, deci un dublu beneficiu pentru aceeaşi sumă de
bani.
Pentru îndeplinirea funcţiei de promovare a produselor şi implicit de creştere
a volumului vânzărilor, ambalajul trebuie să îndeplinească anumite
condiţii, precum:
• să atragă atenţia cumpărătorului potenţial care trebuie să identifice în
mod clar şi spontan produsul şi marca;
• să fie uşor de recunoscut prin formă, grafism, culoare, vizibilitate,
lizibilitate sugerând o idee precisă despre produs; s-a demonstrat că,
în momentul vizualizării produsului, cumpărătorul sesizează mai întâi
culoarea, apoi desenul şi marca;
• în cazul mărfurilor alimentare, culoarea ambalajului, este bine să fie
asociată cu anumite caracteristici ale produsului; grafica trebuie să fie
simplă, expresivă, compatibilă cu produsul reprezentat punând în
valoare unele elemente utile precum: denumirea produsului,
modalităţi de utilizare, marca fabricantului etc;
• forma ambalajului trebuie să ţină cont şi de modul de utilizare
(consum) al produselor, condiţiile de păstrare, modul de recuperare
al ambalajului;
• să permită situarea produsului în grupa de referinţă căreia îi aparţine
(produs alimentar) cât şi în universul specific mărcii al cărei purtător
este;
 • schimbarea ambalajului trebuie să contribuie la creşterea încrederii
clienţilor tradiţionali, atrăgând totodată noi consumatori;
• să pună în valoare caracteristicile principale ale produsului, pentru a fi
uşor deosebit de celelalte produse similare;
• să existe o perfectă concordanţă între ceea ce prezintă şi ceea ce
conţine, pentru a nu induce în eroare cumpărătorul;
• să nu creeze impresia unei cantităţi mai mari la cumpărare;
• să fie purtător clar al mărcii, etichetelor, textelor explicative, preţului
şi imaginii produsului pentru a realiza o bună şi facilă comunicare cu
potenţialul cumpărător;
• să fie adaptat vânzării de masă, în cazul produselor oferite prin servire
liberă;
• cantitatea ambalată este bine să fie dozată în funcţie de periodicitatea
consumului (porţii zilnice, săptămânale sau lunare) şi numărul
persoanelor (cantitate consumabilă de către o persoană sau de către o
familie);
• să faciliteze transportul;
• să fie comod de utilizat (de ex: sistem de deschidere, eventual şi
reînchidere simplu, să aibă un coeficient de greutate corespunzător );
• să rămână în stare funcţională (bun container pentru alte produse) sau
să fie uşor de pliat, sau reciclat ecologic după utilizare.
Ambalajul unui produs alimentar trebuie sa asigure:
• protectia produsului în timpul transportului, depozitarii, manipularii si
desfacerii, fata de anumiti factori externi, precum temperatura,
umiditatea,lumina, praful, microorganismele, insectele, etc.
• pastrarea integritatii, cantitatii si calitatii produselor.
În cazul produselor alimentare, exigentele fata de ambalaje precum si fata de
conditiile în care se efectueaza ambalarea sunt mult sporite comparativ cu
cele impuse pentru produsele industriale. Atît ambalajele cît si conditiile
igienice din timpul operatiei de ambalare, asigurate necorespunzator, pot
constitui factori de contaminare a marfurilor.
Practica a demonstrat ca alimentele ambalate direct de producator si vîndute
ca atare prezinta un risc mai mic de contaminare cu microorganisme
comparativ cu marfurile alimentare ambalate sau reambalate în momentul
vînzarii catre consumator.
Pentru pastrarea salubritatii produselor, este necesara respectarea
urmatoarelor conditii igienico-sanitare:
• folosirea ambalajelor confectionate din materiale rezistente la actiunea
microorganismelor si care sa permita spalarea si dezinfectarea lor (în
cazul celor reutilizabile). Ambalajele din lemn au o rezistenta scazuta
la actiunea microorganismelor si se curata greu, motiv pentru care
domeniul lor de utilizare se reduce din ce în ce mai mult, mai ales în
sectoarele care prelucreaza produse usor alterabile. În industria
bauturilor alcoolice, a otetului, grasimilor etc. ele sunt înca folosite pe
scara larga, luîndu-se însa masuri speciale pentru a le mari rezistenta
la contaminare;
• depozitarea ambalajelor în conditii severe de curatenie;
• alegerea ambalajelor sa tina cont de compatibilitatea cu caracteristicile
produsului.
• Procesele tehnologice în unitățile comerciale

• Procesele tehnologice comerciale la unitățile de comerț cu

amănuntul

ROLUL ECONOMIC ȘI FUNCȚIILE COMERȚULUI CU AMĂNUNTUL

Comerțul cu amănuntul consta în a cumpăra mărfuri pentru a le revinde
consumatorilor finali, în general în cantități mici, alături de satisfacerea unor
servicii pe care le pot realiza însăși comercianții cu amănuntul, cum ar fi:
consulting, transportul mărfurilor la domiciliul consumatorilor, asistența
socială, diverse servicii personale (frizerie, coafura,,..).

Tendințele actuale fac ca activitățile de comerț cu amanuntul, cât și funcțiile

lor să devină mult mai complexe. Ținând seama de aceste aspecte, se poate
spune că comerțul cu amănuntul conține un ansamblu de activități și de
relații organizate, desfășurate în și de unități specializate, în scopul
aprovizionării consumatorilor sau utilizatorilor finali. Pentru a asigura oferta
de mărfuri în cadrul pieței, întreprinderile comerciale cu amănuntul,
indiferent de forma de proprietate, apartenența, tipul, structura și mărimea
acestora se aprovizionează cu mărfuri de la comerțul cu ridicata sau de la
producători și apoi le vând către consumatori.
Deci se reunesc trei procese în comerțul cu amănuntul: aprovizionare →
stocare → vânzare. Analiza rolului economic al comertului cu amanuntul
trebuie sa plece de la ideea ca vanzarea cu amanuntul este indispensabila in
viata economica a unei societati, deoarece prin intermediul acesteia
produsele sunt puse la dispozitia consumatorilor, acolo unde sunt necesare.

Omniprezența consumului cu amănuntul are în vedere atât comerțul realizat

de marile magazine universale cat și micile magazine din cartiere și din
unele sate izolate sau cabane din munți, cât și diferite forme realizate prin
intermediul comerțului mobil sau prin corespondență.
O altă funcție a comerțului cu amanuntul o constituie asigurarea unui
sortiment foarte larg și complex de produse realizate de producatori
industriali și agricoli. În directa legatura cu aceasta functie are in vedere
posibilitatile teoretice de a se aproviziona de la toti producatorii sau de la
toate intreprinderile comerciale cu ridicata, inclusiv cele cu activitati de
import, iar pe de alta parte utilizarea suprafetelor comerciale proprii.

TIPOLOGIA COMERȚULUI CU AMĂNUNTUL. Dat fiind faptul că în

comerțul cu amănuntul se întalnesc o mare varietate de mărfuri, cu diverși
consumatori și diverse tehnologii comerciale, structura prezinta o tipologie
complexa și variate forme de comercializare, din care amintim câteva mai
importante:
Comerțul alimentar - are ca obiect vânzarea mărfurilor a căror cerere este
curenta și relativ constantă în timp.
Aceste produse sunt alterabile sau implica existența unor termene de
garanție. Comercializarea acestor produse se caracterizeaza prin:

• existenta unor unitati relativ mari in imediata apropiere a punctelor de

consum.
• desfacerea pe langa sortimentul general de marfuri alimentare in stare
naturala si a unor marfuri complementare prelucrate industrial.

Alimentația publică - îmbină procesul de producție cu cel de vânzare către

consumatorul final.
Procesul de producție constă în transformarea unor materii prime alimentare
în preparate culinare sau de cofetărie. Pot fi întâlnite procese de producție
artizanale, similare cu cele din gospodăria casnică, cât și procese industriale.
În al doilea rând se desfașoara o intensa activitate comerciala în care se vând
preparate de bucatarie și cofetărie întocmai ca în comerțul cu amanuntul.
Activitatea din acest domeniu este determinata în mare măsura și de
activitatea de prestări servicii legata de vanzarea produselor semipreparate -
preparate sau bauturi, in vederea consumului pe loc a acestora. Totodata
trebuie remarcate si serviciile de asigurare a confortului, a mediului ambiant,
de pregatire a mesei.
Comertul prin alimentatia publica detine aproape 20% din intreg comertul
cu amanuntul.

Comerțul cu mărfuri nealimentare și industriale

Factori de influență a procesului de comercializare a produselor
nealimentare au generat sisteme distincte de organizare a comerțului, pe
grupe de mărfuri, în funcție de cerințele populației, proprietăți merceologice,
în acest sens s-a structurat acest comerț pe subramuri cum sunt: comerțul cu
textile, comerțul cu încălțăminte, comerțul cu produse metalo-chimice,
articole elastice, electronice și mobila.
STRUCTURA FORMELOR DE VÂNZARE UTILIZATE ÎN
COMERȚUL CU AMĂNUNTUL
A. Comerțul stabil este desfășurat în doua moduri
1. prin intermediul unităților clasice de desfacere;
2. prin automate.

Comerțul stabil desfășurat prin intermediul unităților clasice :

vânzarea clasica prin magazine este cea mai veche forma de vanzare si are
urmatoarele caracteristici:
- se poate utiliza în vânzarea oricarui tip de produs;
- se pot utiliza o mare varietate de posibilități de materializare
- piețe, puncte comerciale, magazine;
- vânzatorul este elementul esențial al actului de vânzare, în primul rând prin
cunoașterea tuturor caracteristicilor produselor și prin argumentări și
demonstrații il poate determina pe consumator să-1 cumpere.
Vânzarea prin sistemul liber-service-lui are urmatoarele caracteristici:
- absenta vanzatorului, clientul putand sa se miste printre produse fara nici o
îngrădire;
- produsele sunt bine individualizate si prezentate.
- în acest sistem se pot vinde de la produse alimentare (autoservice) pana la
produse industriale
- autoturisme.

Supermagazine - unitati cu suprafata de pana la 2.500 m2 care asigura un

sortiment larg de produse, indeosebi de produse alimentare si industriale;
Hipermagazinele - unitati cu o suprafata de pana la 10.000 m2 pentru
comercializarea produselor alimentare si industriale de diferite sortimente si
de la firme de productie specializate;

Magazine discount - unitati comerciale cu o larga varietate de produse

nealimentare la preturi inferioare celor de pe piata;
Drugstore - create initial pentru comercializarea produselor farmaceutice, in
prezent se vand produse de papetarie, ziare, reviste, tigari si produse de tutun,
discuri, parfumerie si chiar imbracaminte. Sunt organizate in stil bazar, iar la
noi a aparut stilul boutique;

Cargouri - unitati comerciale cu mari suprafete in care, in cea mai mare

parte, se vand produse de folosinta indelungata: mobila, aparate
electrocasnice s.a. 2. Comertul stabil, realizat prin intermediul retelei de
automate .

Vânzarea cu amanuntul se face prin automate cu rol de completare in

activitatea generala - gari, aeroporturi In acest comert se ofera un sortiment
de marfa foarte restrans, de stricta necesitate : tigari, cafea, unele produse
alimentare.

În procesul de comercializare sunt utilizate tehnologii automate, nefiind

nevoie de vanzator, ci numai de un colector de bani si de un alimentator de
produse.
B. Comerțul mobil care este organizat în mai multe variante:
Deplasarea itineranta, pe distanțe mici a unor vânzatori, care ofera un
sortiment restrâns de produse, chiar un singur articol - țăgări, racoritoare etc;
gruparea unor unitati mobile de diferite specializari ce au un program
cotidian prezentand marfa la vedere, în calea trecatorilor. Prezinta în general
un sortiment restrans, de la sortimentele in stare proaspata, la articole de
noutate.
Organizarea unui comerț mobil itinerant, realizat cu ajutorul unor mijloace
de transport speciale, bine adaptate si amenajate, avand programe stabile de
deplasare, cu orare de functionare pentru flecare zona sau localitate. Acest
mod de comert este utilizat in general in localitatile izolate si se asigura
comercializarea in primul rand a produselor de stricta necesitate (pâine, lapte,
legume etc.).

C. Comerțul fără magazine - reprezinta un sistem de vânzari în cadrul cărora

se apeleaza la practici comerciale prin care se pun la dispoziția
cumpăratorilor mărfuri de care au nevoie, fara a necesita prezenta acestora in
magazin sau in punctele de vanzare.
Vânzarea la domiciliu - acest comert are in vedere o vizitare sistematica a
tuturor locatarilor unui imobil de locuinte, a unei strazi sau a unui cartier, d
obicei se comercializeaza articole vestimentare, produse cosmetice sau
diverse aparate si ustensile de bucatarie;
Vânzarea prin corespondenta si pe baza de catalog - care poate fi realizata de
intreprinderi specializate in comert prin corespondenta, de sectii specializate
in comert prin corespondenta, de sectii specializate a unor magazine mari si
chiar de intreprinderi producatoare. In tarile civilizate, vanzarile prin
corespondenta si in general pe baza de catalog determina formele de vanzare
fara magazine.
Vânzarea electronica - acest tip de vanzare face apel la diferite tehnici
moderne, cum sunt: telexuri, telefon si televiziune, inclusiv magistrale
informationale prin Internet.

Vânzarea directa prin publicitatea in televiziune, prin folosirea spotului

publicitar, practicata de firme specializate. Acest tip de vanzari are conditii
favorabile de extindere, in special prin extinderea televiziunii prin cablu.
Comanda poate fi facuta la orice ora din zi sau din noapte, ca inconvenient
se poate constata ca din momentul comenzii pana la onorarea ei dureaza
destul de mult, chiar luni de zile;
Vânzarea prin videotext - se are in vedere o colaborare lucrativa cu
televiziunea, in scopul asigurarii unui canal disponibil pentru comunicatii
vanzator-client, pe baza de abonament. Acest tip de comert, pe langa ca este
foarte complicat si costurile sunt ridicate pentru clienti, face ca penetrarea
lui sa fie destul de greoaie. - vanzarea prin televiziune cablata, prin comert
de tip „home video shoping”. In acest tip de comert, telespectatorul isi poate
alege produsele dintr-o gama foarte larga de produse printr-un telefon, plata
produsului facandu-se prin cartile sale de credit.

• Organizrea procesului de recepționare a mărfurilor în unitatea

comercială

Recepția loturilor de mărfuri este operația de identificare și verificare

cantitativă și calitativa a mărfurilor și se realizeaza de către beneficiar în
prezența sau absenta furnizorului. Locul de desfășurare poate fi la sediul
furnizorului sau al beneficiarului și se efectueaza de catre comisii de receptie
formate din 3-5 membri.

Receptia se deosebeste de controlul tehnic de calitate si prin modalitati si

prin efectele pe care le produce. Receptia are un caracter tehnic, dar în
acelasi timp are caracter economic si juridic.
Scopul recepției consta în verificarea modului în care furnizorul îsi
îndeplineste obligatiile asumate prin contract (cu privire la sortiment, calitate,
cantitate, ambalare, marcare) si daca organele de transport îsi respecta
obligatiile legate de integritatea marfurilor pe toata durata
transportului. Controlul final de receptie are rolul de a constata daca
produsele sunt corespunzatoare sau nu calitativ [119-125]. Comisia de
receptie are rolul de a urmari, în continuare, evolutia starii calitative a
marfurilor receptionate în ul depozitarii si pâna în momentul livrarii din
depozit.
Procesul de recepție implica urmatoarele operații:
• verificarea documentelor;
• verificarea identitatii si marimii lotului (receptia cantitativa);
• verificarea calitatii (receptia calitativa).

Cu ocazia recepției se verifica urmatoarele documente:

• documente de contractare: contractul, anexele la contract, clauzele,
graficele, specificatiile;
• documentele de însotire a marfii: de livrare, de transport ;
• documente de atestare a calitatii: buletin de analiza, certificat de
calitate.
Verificarea cantitativa a lotului de marfuri se face prin numarare, masurare
sau cântarire, în functie de felul marfurilor, pe baza specificatiilor din
contract.
Verificarea cantitativa se realizeaza prin:
• verificare 100% (bucata cu bucata);
• verificare prin esantionare.
Acest prim tip de verificare permite acceptarea a 15 % din produsele cu
defecte dintr-un lot, în plus, are o serie de dezavantaje (neeconomica,
neaplicabila, nefiabila, neestimativa) fiind numita si metoda « 4N ». Din acest
motiv, în economia moderna, s-a impus utilizarea controlului prin sondaj.
Avantajele utilizarii statisticii matematice se refera la:
• minimizarea volumului de marfa verificata si a volumului de munca;
• reducerea duratei controlului, grabindu-se, astfel, luarea deciziei;
• reducerea costului controlului.
Verificarea calitatii marfurilor reprezinta procesul de masurare, examinare,
etalonare, încercare sau orice alta modalitate de comparare a unitatii
verificate cu specificatiile care îi sunt aplicabile.
Procesul de receptie a unui lot de marfa presupune:
 identificarea produselor din lot;
 examinarea ambalajelor;
  verificarea integritatii sigiliilor;
 verificarea marcarii si etichetarii;
 definirea planului de control;
 prelevarea esantionului;
 verificarea principalelor caracteristici de calitate prin metode
organoleptice si de laborator;
 concluzii privind acceptarea sau respingerea lotului.
Cea mai complexa si importanta etapa este definirea planului de
control. Se folosesc trei tipuri de control:
 control statistic prin atribute - se controleaza una sau mai
multe caracteristici;
 control statistic prin masurare - se controleaza o marime
masurabila;
 control statistic prin numarul de defecte - se examineaza
produsele si se identifica numarul de defecte pe baza caruia se ia
decizia pentru întregul lot.

• Organizare depozitării și păstrării mărfurilor în depozitul unității

comerciale

Depozitarea reprezinta toate activitatile tehnice si organizatorice legate de

amplasarea marfurilor într-un spatiu fix sau mobil. Din punct de vedere
tehnic, aceste activitati presupun: stivuirea, ordonarea marfurilor dupa
anumite reguli de vecinatate etc.; din punct de vedere organizatoric: zonarea
interioara a marfurilor, ordinea intrarii/iesirii marfurilor, accesul la marfuri
evidenta intrarii/iesirii marfurilor, caracteristicile depozitelor.
Principalul rol al depozitarii este concentrarea marfurilor în cantitati mari în
vederea dirijarii lor catre consumatori. În raport cu acest rol pe care îl au în
circulatia marfurilor, depozitele pot avea urmatoarele functii:
• concentrarea în stocuri a produselor colectate în scopul sortarii,
prelucrarii primare si pregatirii pentru expeditie în cantitati relativ
mari sau în scopul repartizarii continue a cotelor programate în
cantitati relativ reduse;
• asigurarea conditiilor de mentinere a integritatii produselor si uneori
de îmbunatatire a însusirilor lor calitative;
• livrarea si expedierea marfurilor catre cumparator.
În procesul depozitarii calitatea marfurilor alimentare poate suferi modificari
importante si de cele mai multe ori nedorite. Aceste modificari se produc
deoarece majoritatea produselor alimentare se caracterizeaza printr-o
stabilitate relativa în timp, influentata atît de factorii interni (structurali) cît
si de cei externi , care le pot modifica proprietatile fundamentale, prin
procese de degradare, alterare, contaminare chimica sau microbacteriologica,
impurificare cu substante straine etc.
Factorii interni (compozitia chimica, proprietatile fizice, biologice etc) au
facut subiectul unei prezentari detaliate în capitolele anterioare (cap. 2, 4),
evidentiindu-se si influentele acestora asupra stabilitatii produselor
alimentare.
Din punct de vedere merceologic, cei mai importanti factori externi care
produc modificari calitative marfurilor în timpul depozitarii sunt: prezenta
aerului si compozitia acestuia, parametrii atmosferici ai mediului
înconjurator (umiditatea relativa a aerului, temperatura), radiatiile luminoase,
microorganismele din mediul extern, natura ambalajului de contact cu marfa,
microclimatul si igiena depozitelor, natura produselor învecinate etc.
Nu se depoziteaza împreuna marfuri alimentare si industriale si nici acele
produse care emana mirosuri puternice ce pot fi împrumutate cu usurinta de
alte marfuri.
Produsele nu pot fi pastrate decît o anumita perioada, în cadrul termenului de
valabilitate. În timpul depozitarii se verifica periodic parametrii de
microclimat precum si celelalte conditii de pastrare a produselor alimentare.
Existenta unui echilibru între actiunea factorilor interni si externi constituie
regimul optim de pastrare a produselor alimentare.

• Pregătirea mărfurilor către vânzare

Comercilizarea mărfurilor cuprinde ansamblul operațiilor economice și

tehnice care asigura trecerea bunurilor din sfera producției în cea a
consumului.
Operații de pregatire a mărfurilor în vederea vânzării:
Operatiile pot fi :
a) comune tuturor marfurilor:
- dezambalarea
- sortarea si formarea sortimentului comercial;
- etichetarea si afisarea preturilor;
- transportul si expunerea in sala de vanzare , pe mobielierul comercial.
b) specifice unor grupuri de marfuri:
- preambalarea marfurilor livrate in vrac ;
- calcarea confectiilor;
- asamblarea marfurilor tehnice;
- incercarea functionarii aparatelor electronice si electrocasnice.

Vânzarea mărfurilor cu ridicata: Angrosistul este un comerciant ( de regula ,

o societate comerciala) specializat in exercitarea comertului cu ridicata care
consta in cumpararea de marfuri în cantitati mari , pentru a le vinde
revanzătorilor , utilizatorilor și colectivitatilor, cu exceptia consumatorilor
finali.
Comerciantul cu ridicata cumpara marfuri in cantitati mari pentru a le
revinde in cantitati relativ mari.
Principalele funcții îndeplinite de angrosiști se refera la :
- cumpărarea mărfurilor;
- transport;
- depozitare;
- realizarea sortimentului comercial;
- stocare;
- finanțarea prin credite;
- asumarea de riscuri;
- vanzarea marfurilor;
- participarea la campaniile promoționale în colaborare cu furnizorii si
detailistii.

Sortimentul comercial se realizeaza prin divizarea loturilor mari de marfuri

și prin operații de sortare, conform cerințelor clienților. Creditele se acordă
atât furnizorilor ( plata în avans) cât și clienților ( plata la termen).
Riscurile sunt legate de deterioararea unor mărfuri în timpul depozitării și
transportului, de demodarea unor marfurir( uzura lor morala) , producerea de
pierderi ca urmare a scurgerii, evaporării, furturilor de mărfuri. Informațiile
sunt furnizate atât clienților și furnizorilor, fiind legate de cativitatea de
concurenți, de noile produse apărute pe piață, de nivelul prețurilor pe piață,
nevoile consumatorilor.
Forme de vânzare cu ridicata:
- vânzarea pe baza de comenzi scrise care are 2 variante:
- vânzarea prin alegerea libera a marfurilor de catre clienti (alegerea
sortimentului de marfa de catre reprezentanti comerciali care intocmesc nota
de comanda)
 - vânzarea prin comis-voiajori (reprezentantii comerciali ai intreprinderilor
angrosiste, care preiau comenzile de la sediul clientilor si le transmit
depozitelor pentru ale executa);
-vânzarea prin intermediul camerei de mostre;
-vânzarea cu autoservire (cash and carry), detailistul își alege direct
mărfurile, plătește în numerar imediat, își transporta singur marfa;
- autoservirea asistata = alegerea marfurilor de catre clienți, alegerea
sprijinita de un angajat al depozitului, care preia marfurile si le transporta la
locul de intocmire a actelor de livrare;
- vânzarea pe baza de comenzi telefonice, comanda confirmata ulterior in
scris;
- vânzarea marfurilor la sediul cumparatorilor are drept obiectiv
completarea sortimentului comercila al unor puncte de desfacere cu
amanuntul , indeosebi la produsele perisabile;
- vânzarea prin expoziții stabile sau mobile.

Bibliografie

http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=29385
5

https://conspecte.com/Merceologia-marfurilor-alimentare/pastrarea-si-
garantarea-calitatii-produselor-alimentare.html

https://ru.scribd.com/doc/44788490/Etalarea-Si-a-Marfurilor-in-Spatiul-de-
Vanzare

https://www.scritub.com/management/RECEPTIA-
MARFURILOR72553.php
https://ru.scribd.com/doc/48090012/receptia-calitativa-si-cantitativa-a-
marfurilor-alimentare

https://nr1.md/ro/vacancies/