În noiembrie 1958 conducerea sovietică a decis să ia măsuri radicale pentru a schimba situația

din Germania; Secretarul General Nikita Hrușciov a fost determinat la acțiuni unilaterale , care ar
asigura alocarea drepturilor și controlul politic din Berlin , cât și în zona de ocupație sovietică în
Republica Democrată Germană.
Documentul a propus renunțarea la drepturile asupra orașului Berlin, care s-ar fi transformat
într-un „oraș demilitarizat. In cele din urmă a fost declarat , că , dacă în termen de șase luni ,
occidentalii nu au dat consimțământul la propunerile prezentate, Uniunea Sovietică ar acționa
singura la regularizează relațiilor sale cu RDG - ului [3] .
Cu această inițiativă aparent provocatoare, în realitate, conducerea sovietică de așteptat să
deblocheze în cele din urmă situația Germaniei a ocupat și să îmbunătățească poziția
politico-diplomatică. Hrușciov și alți lideri sovietici speră să încheie , după negocieri, un acord
general și finală cu celelalte puteri occidentale care să permită recunoașterea oficială a divizării
Germaniei, controlată resetarea temutul în locul Germaniei de Vest și ar garanta existența RDG -
ului [ 4] . Poziția sovietică a apărut rigid, dar, în realitate, Hrușciov a fost în favoarea transformării
de la Berlin într-un „oraș liber“, care nu aparțin celor două Germanii, și a fost, de asemenea,
dispus să amâne termenele finale ale notei; pentru sovietici, cu toate acestea, era esențial ca
drepturile puterile ocupante încetează și că RDG obține un control deplin asupra orașului.
În ciuda inutilitatea aparente a pozițiilor lor strategice militare de la Berlin, era imposibil pentru
presedintele american Dwight Eisenhower și alți lideri ai puterilor occidentale de a consimți la
revendicarea stringenta sovieticilor [5] . Motive de prestigiu și de propagandă, și mai presus de
toate obligația morală de a sprijini populația din Berlinul de Vest, a făcut ca, dimpotrivă, pentru a
demonstra determinarea Occidentului de a se opune amenințării sovietice. Eisenhower a fost ,
de asemenea , a cerut să arate cancelarul fără compromisuri federal german Konrad Adenauer ,
și chiar președintele francez Charles de Gaulle , dornici să păstreze pozițiile din Berlin și să își
demonstreze angajamentul față de germani, au respins notele sovietice [5] . Președintele SUA ,
apoi a refuzat să ia în considerare propunerile Hrușciov, dar, în același timp , a invitat secretarul
general sovietic al Statelor Unite pentru o vizită oficială în timpul căreia el a sperat să
depășească rigiditatea capului superputerilor [5] .
Sejurul de treisprezece zile în SUA , în septembrie 1959 , Hrușciov părea perspectivele deschise
de fapt sunt mai favorabile pentru dialogul dintre cele două blocuri pe multe dintre problemele de
tensiune, inclusiv situația din Berlin [5] . Președintele american a declarat că împărtășește nevoia
de a stabiliza chestiunea germană cu acordurile definitive; Hrușciov a fost impresionat de
personalitatea lui Eisenhower lui și dorința evidentă de dialog depășirea , de asemenea ,
rezistența complexului militar-industrial [6] . La finalul vizitei, secretarul general a apărut încrezător
și optimist; el a decis să renunțe la timp liber datele de șase luni pentru acceptarea notelor
sovietice, conținutul declarației șefului statului care a recunoscut anomalia situației din Berlin, și
au convenit convocarea unei reuniuni între cele patru mari puteri în Paris , pentru a rezolva
problema [7] .
Noi evenimente senzationale schimbat în loc de situația internațională încă o dată; L ' doborârea
unui avion de recunoaștere american U-2 la o mai 1960 peste cerul Uniunii Sovietice a început o
criză gravă în relațiile dintre superputeri și zădărnicit orice perspectivă de acorduri globale privind
dezarmarea și problema de la Berlin. Hrușciov a reacționat puternic la misiunea de spionaj
american, exploatat propagandisticã uciderea și capturarea pilot și relațiile temporar rupt cu
Eisenhower a refuzat să își ceară scuze pentru subînțeles incidentul [8] . Reuniunea de la Paris ,
între cele patru mari puteri a fost anulat , iar situația Germaniei și Berlin au rămas nerezolvate și
chiar mai instabil [9] .