Într-un lac
de Tudor Arghezi
Într-un lac alb de lumină,
A ieşit o lună plină.
Ce mai caută şi luna
Tot în lacuri todeauna?
Limpezeşte şi îşi spală,
Noaptea, farfuria goală,
Porţelanu-având o pată
De argint necurăţată.
Azi, în lacul îngheţat,
Blidul nu i-a mai intrat
Şi-i atârnă-n ceaţa sură
Vătămat de-o ştirbitură.
De-aş avea timp
de Ana Blandiana
De-aş avea timp să vă povestesc pe
îndelete
Tot ce se-ntâmplă la mine-n grădină
Cât e ziua de mare,
V-aş scrie pe-o frunză de castravete
(velină),
Cu o pană de ciocănitoare,
O scrisoare foarte mare.
Dar, pentru că sunt extraordinar
De ocupată
Şi nu-mi mai văd capul de treabă,
Vă scriu în grabă,
Pe o frunză de mărar (presată),
Cu un picioruş de furnică,
O cărticică foarte mică.
Vântul
de Tudor Arghezi
Nu stiu cine, pe furis, 
Mi-a smuls toamna-n miez de noapte
Din gradini, ca un afis.
Cineva, vorbind în soapte.
De pe-o scara de cosar, 
A-ntocmit-o-n sase, sapte, 
Si-a vîrît-o-n buzunar.
Hot de frunze, cine-l stie
Sa ia seama : vine iar.
O furnică poetă
de Ana Blandiana
În timp ce scriu
Pe tocul meu
Se urcă o furnică.
Ştie şi ştiu
Că n-are de ce
Să-i fie frică.
Nici s-o alung,
Nici s-o omor,
Nu-mi stă în fire.
O singură nenorocire:
Fără s-o observ, din greşeală,
S-o moi cu peniţa în cerneală
Şi să devină singura furnică albastră
De pe planeta noastră.
Ba, dacă bea din cerneală un pic,
Nu se mai poate face nimic:
Devine singura furnică poetă
De pe planetă.
Şi atunci, trebuie să facă cerere
Şi reclamaţie
Să fie primită (de greiere!)
În uniunea de creaţie.
 Cântec de drum
de Ion Minulescu
Când am pornit, ştiam doar că-i departe
Şi-i tare greu de-ajuns unde voiam;
Dar unde-i acel unde nu ştiam
Căci nu-l găsisem încă-n nici o carte.
Pe drumuri lungi şi vechi, bătătorite
De-atâţia mulţi porniţi'naintea mea,
Am colindat călăuzit de-o stea –
Icoana unei lumi întrezărite,.
Dar într-o zi o fată – bat-o focul –
Mi-a-ntors din cale pasul obosit..
- Unde-aş fi fost de nu m-aş fi oprit
Şi nu mi-aş fi vândut ei tot norocul?..
In ploaie
de Otilia Cazimir
În gara asta nimeni nu coboară,
Şi plouă-adânc, pe câmp, pe gară...
Un tânăr cu manta de cauciuc
Stă zgribulit la adăpostul unui nuc.
Doar, indolentă şi greoaie,
O vacă-şi plimbă visătoare
De-a lungul liniei, în ploaie,
Progenitura viitoare.
Zâmbește
de Ion Minulescu
Când ți se pare atât de greu,
S-asculți cum lumea te bârfește
Atunci, ascultă sfatul meu… Zâmbește!
Și când cel ce-l iubești curat
Nepăsător te părăsește,
Nu te uita că e-ngânfat… Zâmbește!
Păstrează-mă în ochii tăi
Să fiu mereu cu tine.
Azi te iubesc mai mult ca ieri
Și mai puțin ca mâine.
Si dacă totuși mă iubești
Păstrează-mi amintirea.
Și nu uita că într-o zi
Ți-am dăruit IUBIREA!
Apa si frunza
de Nina Cassian
Pe cine să întreb dacă exiști?
Lacul a refuzat să-mi răspundă,
răscolit de vâsle, parcurs de turiști
sau de vreo altă întrebare, mai
profundă.
Pădurile m-au privit la fel de străine.
A trebuit să caut în memorie
înfățișarea ta dulce și provizorie,
— și nici acolo n-am dat de tine.
Lacului, pădurii, le-am spus:
„Vedeți? L-am uitat.”
Tăceau, cu dispreț repetat,
apa, de jos, frunza, de sus.