Analiza existentială

1. Relația terapeutică:

➢ Întâlnirea terapeutică prilejluiește împărtășirea unor

experiențe, evenimente, amintiri și asociații semnificative,
readuse în prezent și reexperimentate de client din perspectiva
sensurilor îmbogățirii, dar și a recțiilor unei alte persoane, care
uneori se dezvăluie în dialog.
➢ Presupune din partea terapeutului un efort continu de
autoconștientizare a propriilor reacții, opțiuni, concepții,
atitudini.
➢ Accent pe felul cum clienții își descriu experiența și nu pe ceea
ce au experimentat.
➢ Acesta îi oferă clientului posibilitatea de a se controla

2. Tehnicile:

➢ Tehnicile în analiza existențială diferă de la o școală la alta

➢ Cele mai întâlnite:
o Tehnica fanteziei dirijate
o Tehnici dramatice – joc de rol cu imaginația dirijată
o Fantezia și reveria
o Relaxarea musculară – pentru conștientizarea senzațiilor
corporale
o Tehnici de concentrare a atenției
o Tehnici nonverbale
o Intenția paradoxală

1
3. Procesul terapeutic:

➢ În timpul procesului terapeutic, cele 4 dimensiuni ale existenței

umane (lumea naturală, lumea publică, lumea privată și lumea
ideală) sunt interconectate, neputându-se concentra exclusiv pe
una dintre ele.
➢ În acest proces, visele nu sunt interpretate, ci sunt văzute ca o
experimentare a vieții individului în lume, clientul fiind chiar
încurajat să viseze.
➢ Procesul terapeutic este orientat spre emoționalitatea
subiectului văzută ca centru al trăirii.
➢ Empatia terapeutului conduce la o înțelegere și un acces mai larg
la propria emoționalitate.

4. Teoria:

➢ O psihoterapie fenomenologic personală

➢ Conceptul de „existență” ➠ un loc central în analiza existențială.
o Presupune o viață plină de sens, clădită liber și responsabil
în propria lume, cu care persoana se află într-o interacțiune
reciprocă și dialog permanent.

➢ Scopuri:
o Conștientizarea propriilor probleme
o Eliminarea disconfortului datorat impasului în care se află
o Obținerea unei imagini de sine autentice
o Acceptarea de sine și eliminarea conflictelor intrapsihice
o Rezolvarea crizei existențiale

2
Gestalt

Relația terapeutică

- Prespune existența a 4 caracteristici ale dialogului:

1. Includerea – înseamnă a-l pune pe fiecare, în cea mai mare

măsură posibilă, în experiența altuia, fără a-l judeca, analiza sau
interpreta

2. Prezența – terapeutul gestaltist se exprimă pe sine clientului, se

face simțit de către acesta, i se dezvăluie

-împărășindu-i propria experiență, ceea ce simte în

dialog, îl ajută pe client să învețe să aibă încredere

3. Responsabilitatea în a dialoga – terapeutul gestaltist are

răspunderea modului în care se întâmplă dialogul, abandonându-se pe
sine și implicându-se în interacțiune, dar implicându-l și pe client să
devină responsabil de acest dialog

4. Dialogul este trăit, simțit, pe viu --- dialogul este mai ales trăit,
simțit, experimentat pe viu, în minte și trup deodată

-modalitățile de dialog sunt f

diverse și dinamice, putând implica mijloace expresiv-artistice

- Scopul gestaltistului este să urmărească experiența și nu explicațiile

3
Tehnici

A. Tehnicile de focalizare:

-Interogațiile-ghid – sunt simple, dar revelatorii pentru lucrul

clientului cu sine

- cele mai frecvent folosite: ,,ce simți sau la ce te

gândești acum?” ; ,,de ce ești tu acum conștient?”

- Exercițiile – introduse prin formule de genul ,,Încearcă să faci asta

și vezi ce înțelegi sau ce înveți din acest experiment”.

B. Tehnici experimentale

1. Exercițiile de conștientizare corporală

- orientează conștientizarea clientului asupra modului în care
funcționează corpul sau asupra modului cum se poate folosi de
corp pentru a deveni mai conștient de sine și de conflictele sale
cu lumea
2. Exercițiile de conștientizare afectivă și relațională

-Tehnica scaunului gol – ca suport de dialog sau ca suport pentru

provocarea dialogului dintre părțile aflate în conflict
- este un joc de rol prin care clientul
comunică cu sine pe diverse teme generatoare de conflict între
imaginea de sine ideală și cea reală

-Tehnica reprezentării spațiului personal – ajută subiectul să-

și conștientizeze imaginea de sine în relațiile cu mediul, probleme
legate de contact și orientarea spontană a persoanei către
trecut sau viitor

4
 -Tehnica ,,zidul” – permite autoexplorarea și găsirea de soluții
în depășirea limitelor proprii

-Tehnica ,,cubul” – relevantă pentru modul în care persoana face

față la izolare
- poate fi un bun suport de restructurare
mentală în depășirea propriilor blocaje

-Tehnica ,,menține-te!” –încurajează clientul să se păstreze în

trăirea pe care o experimentează, să se păstreze în ceea ce
simte și relatează că simte

-Tehnica ,,scenarizării” – bazată pe acțiune și verbalizare

- se referă la punerea în acțiune chiar
a sentimentelor și ideilor incomode sau refuzate conștient în a
fi comunicate

3. Exerciții de conștientizare cu suport imaginativ și de

restructurare cognitivă

-Tehnica fanteziei ghidate – utilizată în situațiile în care unii

clienți își creează și întrețin anxietăți, neputințe sau evaluări
eronate

-Tehnici de diminuare și integrare – sunt implicate mecanisme

de reprimare și negare
-pentru a diminua sau neutraliza acest efect de
ancorare în patternurile rigide, clientul este pus să-și imagineze
opusul a ceea ce afirmă sau consideră a fi adevărat și să
conștientizeze un anumit eveniment din această nouă perspectivă

5
 -Tehnica metapozițiilor – utilizată în scopul restructurării
setului cognitiv în lucrul cu polaritățile
- clientul este antrenat într-un proces
de autoconștientizare a naturii conflictului dintre polaritățile
sale și de autodescoperire a strategiei de integrare

-Tehnica autodezvăluirii terapeutului

Procesul terapeutic

- Schimbarea se întâmplă atunci când individul își dedică timpul și

eforturile pentru a fi ,,ceea ce este”, ,,pentru a ființa deplin în
poziția sa actuală”.

- Când terapeutul respinge rolul de agent al schimbării, devine

posibilă schimbarea potrivită

- Scopul este provocarea și extinderea conștientizării, ca

modalitate de creștere și autonomie personală

Teoria

- Abordarea fenomenologică permite ființei umane să

discrimineze între ceea ce percepe și simte în prezent de ceea
ce este rezultat pe baza experiențelor trecute

- Scopul – starea de conștiință extinsă, atenție extinsă, prezența

aici și acum

-obținerea unei înțelegeri imediate profunde

6
Psihodrama – Jacob Leoy Moreno
1. Relatia terapeutica

• Relatiile reciproc empatice create intre terapeut si membrii

grupului sunt primul pas in facilitarea unei stari de
spontaneitate.

Terapeutul este cel care:

• ia fata de grup o atitudine activa si care stimuleaza pe fiecare
se se exprime fiind in siguranta din punct de vedere fizic;
• ajuta fiecare persoana sa dea forma continuturilor sale mentale;
• intampina drept adevarat tot ceea ce este manifestare
subiectivitatii persoanei;
• ofera o contributie interpretativa a dinamicilor psihice prin
alegerea activitatilor grupului sau;
• creeaza conditii pentru ca fiecare persoana se se poata
confrunta cu conflictele sale in interiorul mediului
psihodramatic;

2. Tehnicile

a) Amplificarea

• Are ca scop accentuarea unei emotii specifice in protagonist

intr-un mod in care aceasta sa se diferentieze clar intr-un
context emotional care apare ca opac si nediferentiat;
• Folosit in 2 moduri:
o Fie accentuand o emotie deja existenta
o Fie amplificand stimuli externi care pot provoca emotia
dorita

7
b) Concretizarea

• Continuturile interioare ale protagonistului capata forma, devin

perceptibile, fiind transpuse fizic in scena prin intermediul
auxiliarilor si obiectelor

c) Proiectia in viitor

• Reprezinta punerea in scena de catre protagonist a unei situatii,

dorinte, imagini referitoare la viitorul sau;
• Aceasta are toate caracteristicile tehnicilor psihodinamice.

d) Sociometria

• Face perceptibile si reprezentabile fortelor de atractie,

respingere si indiferenta existente intre membrii grupului;
• Se solicita membrilor grupului sa deseneze schematic pe o coala
raporturile lor dintr-un grup de aparteneta.

e) Solilocviul

• Protagonistul pune in cuvinte un continut implicit, care nu apare

in actiune;
• In acest monolog el exprima tot ceea ce-i trece prin minte,
tinand cont de emotiile traite si de asocierile libere momentane.

f) Fotografia

• Aduce pe scena un moment din viata sa sub forma unei fotografii

3. Procesul terapeutic

A) Incalzirea

• Etapa destinata lucrului cu grupul, pentru a se naste o atmosfera

de spontaneitate prin activitati specifice;

8
 • Se propun activitati care sa duca la interactiuni semnificative
intre membrii grupului, in scopul dezvoltarii sentimentului de
incredere, siguranta, autodezvaluire;
• Activitatile se pot axa fie pe dimensiunea psiho-motorie, fie pe
comunicare nonverbala, fie pe exprimarea prin dans, roluri
fantastice sau constructii improvizate ale grupului.

B) Timpul protagonistului

• Faza de actiune efectiva, in care realitatea interioara a

protagonistului este structurata si concretizata pe scena;
• Cu ajutorul directorului (terapeutului) si eurilor auxiliare
protagonistului aduce pe scena conflictele sale actuale, le da
forma, le atribuie conotatii emotionale si cognitive;
• Primul pas – directorul “il ia in contact” pe protagonist, negociind
relatia dintre ei in sensul unui raport de incredere;
• Faza finala a lucrului cu protagonistul este momentul integrarii.

C) Participarea auditoriului

• In aceasta etapa, membrii grupului impartasesc trairile si

gandurile suscitate de evenimentele urmarite pe scena;
• Directorul este garantul ca aceste interventii iau o forma
terapeutica si nu distructiva.

D) Analiza

• Aceasta are loc in mintea terapeutului

4. Teoria

Scopul psihodramei este de a integra armonios continuturile

conflictuale ale individului in ansamblul perceptiilor, emotiilor si
gandurilor sale, astfel incat acesta sa ajunga la o echilibrare a
continuturilor sale mentale in raport cu cerintele realitatii, dar si cu
nevoile sale interioare.

9
Carl Rogers și Terapia centrată pe persoană

Relația terapeutică

- Funcțiile terapeutului pun în joc anumiți factori morali și umani

care corespund noțiunii de atitudine

- Terapeutul este mai preocupat de factorul uman decât de cel

tehnic

- Atitudinea principală este cea de considerare pozitivă

necondiționată

- Terapeutul trebuie să aibă o continuă dorință de a înțelege lumea

privată a clientului

- Se evită tehnicile manipulative, limbajul ezoteric, metaforic

- Clientului îi revine sarcina de a dirija explorarea Eului și de a

propune interpretarea materialului astfel descoperit

- Tipul de relație despre care este vorba aici nu se poate confunda

cu tipul de relație care există între părinți și copii, cu legături
profunde

- În situația terapeutică, clientul este în același timp obiect și

agent

10
- Nu există relație de transfer

- Trebuie creată o atmosferă liberă, caldă și permisivă, fără

judecată și evaluare

- Necesar de stabilit distincția între securitatea internă și cea

externă:

- sec. externă – decurge din secretul

profesional (discreția)

- sec. internă – este o stare psihică propice

destinderii emoționale și reorganizării
atitudinilor

- Atitudinea afectivă a terapeutului trebuie să realizeze un anume

echilibru

- Crearea unui climat afectiv

- Rolul căldurii – de a întări sentimentul de securitate care se

degajă din atitudinea de nejudecată, condiție esențială a terapiei

- Înțelegerea empatică – se străduiește să perceapă datele

furnizate de subiect, așa cum sunt prezentate

- Toleranța – nu se limitează la materialul tabu

11
 -este necondiționată prin faptul că se extinde la tot
ceea ce clientul consideră bun de a raporta, fie că
este vorba de confidențe încărcate sau de lucruri
aparent triviale

- Noțiunea de respect – este necondiționat, este gratuit, clientul

nu trebuie să facă nimic pentru a-l merita

Tehnici

- Se elimină tehnicile directive din câmpul terapeutic

- Diagnosticul e considerat ca fiind daunator relației terapeutice

întrucât creează imaginea expertului

Tehnicile propuse de Rogers sunt:

1.Clarificarea sentimentelor clientului: se face prin reflectie,

meditație și afirmație. Accentul este pus pe sentimentele prezente.

2.Reformularea continutului afirmatiilor clientului: se folosesc alte

cuvinte decat cele folosite de catre client pentru a revarsa mai multa
lumina asupra problemelor cu care acesta se confrunta, pentru a
elimina confuziile.

12
3. Acceptarea neconditionata: sintetic redata, presupune
comunicarea empatica, autentica, acceptare pozitiva verbala și
nonverbala (mimica și pantomimica de tip comprehensiv).

Alte tehnici utilizate în terapia nondirectiva, ca modalitați de

susținere ale dialogului sunt: ascultarea, reflectarea, reformularea.

1. Ascultarea activa: Terapeutul sustine și încurajeaza nonverbal

(prin postura, privire, mimica, mișcari ale capului, sunete
aprobative) ceea ce spune subiectul.

2. Tehnici de reflectare:

• Reflectarea și Repetitia ecou: Terapeutul reia, ca un ecou, o parte

din ceea ce spune subiectul.

• Repetitia pe alt ton cu o nuanța de umor: terapeutul reia o parte

din ceea ce spune subiectul, dar pe alt ton, cu o nuanta de umor.

-Rol : schimbarea perspectivei asupra evenimentului.

• Amplificarea: Se folosește pentru a scoate în evidență un aspect

pozitiv, constructiv al situației sau atunci cand urmarim obținerea unui
efect paradoxal: prin ampliflicarea suplimentara introdusa de
terapeut, subiectul ajunge sa vada situația la dimensiunile ei reale.

13
 3. Tehnici de reformulare:

• Reformularea prin inversiunea raportului figura-fond: Se obtine o

noua viziune asupra ansambluiui, fara a se adauga sau omite ceva din
detaliile oferite de subiect.

• Reformularea sinteza:

Reformularea în cuvinte cheie, reliefandu-se ceea ce este esențial

pentru subiect, accentul fiind pus pe trăirile, emoțiile, patternurile
interpretative greșite, distorsionate ale subiectului;

• Reformularea clarificatoare:

Terapeutul formuleaza eeea ce subiectul a simțit, dar nu poate

exprima.

Nu se fac sugestii și întotdeauna se verifica daca ceea ce a fost

reformulat coincide cu trairea clientului.

4. Tehnici de deschidere

• Deschiderea: Cand subiectul pare ca se blocheaza, dialogul este

susținut, redeschis prin formulari neutre de tipul: ,,Și.... ", "Deci... ,,",
"Așadar" ..

• Comunicarea aici și acum: Chiar atunci cand sunt relatate fapte

petrecute în trecut comunicarea se menține focalizata pe ceea

14
 ce se petrece aici și acum. Situația trecuta este adusa în
prezent. Formularile sunt de tipul: "Ce simți acum?", "Ce crezi în
legatura cu asta?", "De ce anume ești conștient acum?"

Procesul terapeutic

Pentru ca procesul terapeutic sa se produca trebuie:

1. Ca doua persoane sa fie în contact;

2. Prima persoana, clientul, se afla într-o stare de dezacord intern,

de vulnerabilitate sau de angoasa;

3. A doua persoana, terapeutul, se afla într-o stare de acord

internă, cel puțin în perioada desfasurarii interviului și în fața
clientului

4. Terapeutul sa încerce sentimente de consideratie pozitiva

neconditionata fata de client.

5. Terapeutul sa fie empatic

Cand conditiile enuntate la punctul precedent sunt prezente și

mentinute, un anumit proces se pune in mișcare. Acesta este
caracterizat prin:

15
1. Clientul se simte din ce in ce mai capabil de a-și exprima
sentimentele într-o maniera fie verbala, fie non-verbala;

2. Sentimentele pe care le exprima se raporteaza din ce in ce mai mult

la sine prin opozitie cu « non-sine »

3. El devine din ce in ce mai capabil de a distinge obiectele de

sentimentele și percepțiile sale.

4.Sentimentele pe care le exprima se raporteaza din ce in ce mai puțin

la stadiul de dezacord existent între anumite elemente ale experientei
sale și notiunea sa despre sine

5. Realizeaza primejdia pe care o reprezinta stadiul de dezacord

intern. Experienta primejdiei este posibil eliminata, gratie
considerației pozitive necondiționate pe care

terapeutul nu conteneste sa și-o exprime;

6. Clientul încearca plenar anumite sentimente pe care, pana atunci, le

deformase sau

renegase;

7. Imaginea de sine se schimba într-o maniera care-i permite

integrarea elementelor

experienței care fusesera deformate sau negate;

8. Pe masura ce se produce reorganizarea structurii de sine, acordul

între aceasta structura
16
și experiența totala crește constant. Sinele devine deci capabil de a
asimila elementele care înainte apareau destul de amenințatoare
pentru a fi admise.

9. Clientul devine din ce în ce mai capabil de a încearca consideratia

pozitiva neconditionata pe care terapeutul i-a aratat-o, fara a se simti
amenintat de aceasta experiență;

10. El încearca din ce in ce mal mult o atitudine de consideratie pozitiva

neconditionata fata de sine însusi.;

11. Iși da seama din ce în ce mai mult de ceea ce este, de el însuși, de

centrul evaluarii experientei sale

12. Evaluarea experienței devine din ce în ce mai puțin condiționata și

se efectueaza tot mai mult pe baza experienței traite.

Teoria

- Elementul central al acestei teorii se referă la acordul intern,

adică la autenticitatea atitudinilor terapeutului

- Ideea principală a acestei concepții terapeutice este

capacitatea individului

- Tendința de actualizare a organismului este fundamentală →

acesta operează în ordine genetică ca și în ordine psihogenetică

17
 - Noțiunea Eului joacă un rol de prim ordin în concepția teoretică
a lui Rogers

-este o structură perceptuală, adică un

ansamblu organizat și schimbător al percepțiilor raportându-se la
subiectul însuși

- această structură înglobează toate

experiențele subiectului

- Dacă există congruență între ,,percepție” și ,,realitate”, individul va

avea toate șansele pentru a-și atinge scopurile pe care și le propune

- Pe măsură ce individul se dezvoltă, suma experiențelor sale crește

- În psihoterapia rogersiană, subiectul deține în același timp rolurile

de agent și de client

- Rolul practicianului se limitează la crearea condițiilor favorabile

îndeplinirii rolului clientului

- Scop – îmbunătățirea relațiilor cu el însuși și o mai bună cunoaștere

de sine

18
Terapia unificării
1. Relația terapeutică

➢ Proces de devenire, „creștere împreună” și actualizare

mutuală, bazat pe respectul libertății valorilor și opțiunilor
➢ O relație de tip creativ-empatic.
➢ Se dezvoltă prin co-prezența și disponibilitatea, prin
rezonanță și contagiu intergrupal de către terapeut, atât a
clientului-protagonist, cât și a grupului simultan.
➢ Grupul de dezvoltare personală este preferabil să fie
condus de o echipă terapeutică formată din:
o Terapeut și co-terapeut
▪ prezențe autentice și unificatoare pe parcursul
tuturor secvențelor procesului terapeutic
▪ lucrul cel mai important în efortul de focalizare
a ambilor terapeuți este plierea pe simbolurile
și semnificațiile personale ale clienților, pe
trăirile și atitudinilelor față de strategiile, pe
care le developează și experimentează „aici și
acum”
o Observatorul avizat ➠ prezența lui nu este
obligatorie dar atunci când există, poate fi o
prezență stimulativă pentru participanții la grup
o Videocameramanul ➠ o contribuție extrem de utilă
procesului terapeutic, lucrul cu camera focalizată pe
persoană simultan cu vizionarea propriului
comportament, ori cu vizionarea ulterioară a
înregistrării ședințelor de grup

19
2. Tehnici:

➢ Utilizarea ca procedeu a autocunoașterii și autotransformării

experienței conștientizării „aici și acum”, reconstituirea și
acțiunea simbolică în prezent, prin intermediul limbajelor
universale:
o Improvizația dramaterapeutică centrată pe reconversia
polarității
o Accesarea simbolică și transformatoare a expresiei
spontane, verbale și corporale prin postură, ritm, mișcare,
dans
o Improvizația creatoare construcitvă bazată pe valoarea
proiectivă a elementelor naturale
o Scenariul și jocul simbolic

3. Procesul terapeutic:

➢ Provocarea și experimentarea
o Constă în lansarea exercițiului sau pretextului situațional
provocativ
o Efect ➠ conștientizarea de sine lărgită
o Se conștientizează starea de incongurență internă, de
divizare la nivel intrapsihic
o Se dobândește experimental starea de martor simultană cu
experiența trăită
➢ Autoanaliza clarificatoare
o Reprezintă secvența asistată flexibil de către terapeut,
facilitată și extinsă calitativă prin feedback-ul grupului.
o Temele cele mai frecvente care focalizează și reprezintă
procesul analitic sunt: dependența emoțională,
imaturitatea, teama de abandon, respingere și eșec, etc

20
 o Jocul simbolic antrenează atenția focalizată spontan dar
perfect conștient declanșând o stare de meditație continuă
și dinamică
➢ Exercițiul resurselor creative și ale alegerilor proprii
o Se concentrează pe consolidarea atitudinilor și acțiunilor
creative, deschise, pe fundalul autoacceptării și
autoîncrederii dobândite pas cu pas în cadrul analizei
experiențiale.
➢ Transformarea personală creativă unificatoare:
o O etapă de sporire în fluidizarea raporturilor persoanei cu
sine și cu lumea.
o Este corelată cu progrese spirituale și cognitive
semnificative.

4. Teoria

➢ Scopuri:
o Restructurarea creatoare a personalității la nivelul
dimensiunilor energo-informaționale
o Maturizarea spirituală și optimizarea expresiei și
eficienței personale adaptative prin resemnificare
o Conștientizarea extinsă de sine, a inteligenței emoșionale
și sentimentului de valorizare

21