METODE SI TEHNICI DE TONIFIERE MUSCULARA

 Cojocaru, A. – Cursul teoretic predat

 Bompa, T.(2001) – Dezvoltarea calitatilor biomotrice, Constanta Editura Ponto
 Bompa, T.(2002) – Teoria si metodologia antrenamentului, Constanta Editura Ponto
 Dragnea, A. Mate-Teodorescu, S. (2002) – Teoria Sportului, Editura FEST
 Nenciu, G. (2012) – Biomecanica, Bucuresti Editura Fundatiei Romania de Maine.
 Niculescu, M., (2001) - Stiinta pregatirii musculare, Editura Universitatii din Pitesti.
 Niculescu, M., Mateescu, A., Traila, H., Cretu, M.,(2006) – Bazele metodice si
aplicative ale pregatirii musculare, Craiova, Editura Universitaria

CURS 1
Obiectivele generale:
- evaluarea biomecanica in kinetoterapie
- insusirea cunostintelor pt.realizarea unui protocol de kinetoterapie
- deprinderea cu mijloacele si metodele specifice de tonifiere musculara
Calitatile motrice se dezvolta pe parcursul vietii dupa o dinamica dependenta de factori:
- fondul genetic al individului
- caracteristicile procesului de crestere si dezvoltare biologica, la diferite categorii de
varsta, care asigura disponibilitatea inegala de-a lungul vietii pt.dezvoltarea calitatilor
motrice (mobilitate, viteza, forta, rezistenta, coordonarea)
- cadrul geografic si social in care se dezvolta (familie, locatie, gen de activitate
desfasurat, scolarizare, etc.)
- implicarea intr-un proces formativ organizat si specializat de educatie fizica sau
activitate sportiva
Tipologia calitatilor motrice - din care o prezentam pe cea clasica:
- calitatile motrice de baza - viteza, rezistenta, forta, coordonare, suplete
- calitatile motrice specifice sportivilor (ex.: volei -> detenta)
Alti autori impart calitatile motrice in:
- calitati motrice combinate: forta, rezistenta, viteza (conditie fizica, sport de
performanta)
- calitati motrice coordinative: supletea, indemanarea, coordonarea (Sistemul Nervos
Central, pacienti, reeducare)
Procesul metodologic de dezvoltare a calitatilor motrice presupune o participare constienta in
sensul acceptarii volumului, intensitatii, duratei si structurii eforturilor in vederea valorificarii
depline a propriului potential de concurs.
Calitatea motrica are la baza sfera cantitativa.
Fiecarui exercitiu ii corespunde o calitate dominanta, iar atunci cand se mareste incarcatura,
exercitiul este unul de forta. Cand crestem rapiditatea/frecventa executiei, exercitiul este de
viteza. Cand marim distanta, durata sau numarul de repetari, exercitiul este de rezistenta.
Cand un exercitiu presupune un grad sporit de complexitate, exercitiul este de coordonare.
In activitatea sportiva sau de recuperare rar se intampla ca o singura calitate motrica sa
domine si sa dirijeze efortul. Astfel miscarea este adesea produsul sau combinatia a doua
calitati.
Dezvoltarea calitatilor motrice este specifica si se raporteaza la metoda folosita.
Cand se dezvolta o calitate dominanta, de exemplu forta*, viteza si rezistenta sunt afectate in
mod indirect. (*un exercitiu de forta presupune un numar mic de repetari cu o incarcatura
mare)

1
Dezvoltarea calitatilor biomotrice poate avea un efect de transfer pozitiv sau negativ. Cand se
incearca dezvoltarea fortei, poate exista un transfer pozitiv catre viteza si chiar catre
rezistenta.
Pe de alta parte, un program de antrenament cu greutati pt.dezvoltarea fortei maxime poate
avea un efect de transfer negativ catre anduranta aeroba, asa cum se cere in alergarea de
maraton.
Pregatirea specifica pt.viteza are intotdeauna un efect neutru.
CONCLUZIE: este foarte important sa se selecteze in mod corespunzator mijloacele de
recuperare pt.a satisfice nevoile individului, pacientului sau ale sportivului.

SEMINAR 1 – EXERCITIUL FIZIC TERAPEUTIC, POZITIA DE START SI

PRINCIPIUL PROGRESIVITATII
Rezumat:
- principiile de baza ale exercitiului fizic - de la cunoscut la necunoscut, de la simplu la
complex, de la usor la greu
- principiul progresivitatii:
o progresivitatea pt.tonifiere musculara
o progresivitatea pt.amplitudine
o progresivitatea pt.coordonare
1. Progresivitatea pt.tonifiere musculara
- cresterea progresiva a lungimii sau greutatii bratului, prin rezistenta
- scoaterea treptata a ajutorului dat unei miscari de musculatura accesorie
- cresterea amplitudinii unei miscari executate contra gravitatii sau cu greutate adaugata
- asocierea unor miscari in subsidiar la un exercitiu care angreneaza grupul muscular
principal
- modificarea ritmului unei miscari
- succesiunea contractie statica / dinamica
- succesiunea miscare in pozitie fara efectul gravitatii / miscare cu implicarea gravitatii
- cresterea greutatii (150-250 g)
- prelungirea duratei in timp a exercitiului
2. Progresivitatea pt.amplitudine:
- modificarea ritmului miscarilor care se executa pe toata amplitudinea posibila
- adaugarea unei serii de miscari mici si ritmice la limitele sectorului de mobilitate
articulara
- introducerea unor tensiuni prelungite pe directia miscarii ce trebuie recuperate
3. Progresivitatea pt.coordonare:
- se trece progresiv de la miscarile articulatiilor mari spre miscarile articulatiilor mici
- cresterea preciziei in executia unei miscari
- combinarea miscarilor diverselor articulatii si segmente
- diminuarea treptata a poligonului de sustinere
- cresterea dificultatii de a mentine o pozitie in echilibru
4. Progresivitatea in timp – valabil pt.toate celelalte principii
EXERCITIUL FIZIC TERAPEUTIC:
Exercitiul fizic este primul element kinetologic care are o structura completa ca descriere si
executie procedurala, precum si un sens terapeutic. Exercitiul fizic sta la baza oricarei metode
kinetologice, care este constituita dintr-o suita, legata sau nu, de diferite exercitii fizice.
Un exercitiu fizic terapeutic este structurat in trei parti :
1. Pozitia de start si miscarile efectuate in cadrul acestei posturi;

2
 2. Tipul de contractie musculara (concentrica, excentrica, izometrica) necesara in
cadrul exercitiului;
3. Elementele declansatoare ale unui stimul senzorial, cu scop de facilitare sau inhibare
a raspunsului.
Aceste trei parti ale exercitiului fizic nu au inca o terminologie precizata. Scoala de
kinetoterapie de la Boston (P. Sullivan, P. Markos, M. Minor etc.) denumeste prima parte
„activitate”, pe cea de-a doua „tehnica” si pe ultima „elemente”, considerindu-le intr-un
sistem unitar.
In acest fel, orice exercitiu fizic terapeutic poate fi descris prin sistemul ATE. Iata cateva
exemple :
 A: din asezat, extensia genunchiului
 T: contractie concentrica (eventual si excentrica)
 E: rezistenta gravitatiei + presiunea mainii kinetoterapeutului pt.tonifierea
cvadricepsului)

 A: in ortostatism, abductia umarului

 T: contractie concentrica
 E: rotatie externa a bratului (pt.mobilizarea umarului in abductie peste 90°)

 A: decubit lateral, flexia soldului homolateral

 T: contractie concentrica
 E: o chinga pt.suspensie, gravitatia exclusa (pt.tonifierea psoasiliacului la forta 2) etc.
Exercitiul fizic urmareste fie cresterea fortei musculare, fie mobilizarea articulara, fie
coordonarea neuromotorie sau abilitatea.

Principiile de baza ale exercitiului fizic terapeutic:

- exercitiile se executa lent, fara bruscari, ritmic
- exercitiile trebuie sa se bazeze pe pozitii de start stabile, solide, menite sa faciliteze
travaliul muschilor si sa permita apoi o recuperare cat mai buna a acestui travaliu
- progresivitatea exercitiilor va fi lenta, de la stadiile cele mai joase de forta musculara,
redoare sau incoordonare, trecandu-se treptat spre exercitiile care cer forta,
amplitudine sau coordonare aproape normale. Nu se vor sari aceste etape!
- se va urmari ca exercitiile de tonifiere musculara sa se execute intotdeauna pe toata
amplitudinea de miscare articulara posibila;
- cu cat un exercitiu a cerut o contractie musculara mai intensa, cu atat pauza de
relaxare care urmeaza va fi mai lunga, pt.refacerea circulatiei. Din alternanta exercitiu-
relaxare se creeaza ritmul exercitiului
- orice exercitiu trebuie sa se execute in limitele maxime posibile ale unghiului de
miscare a segmentului. Numai in acest fel vor intra in actiune toate fibrele musculare,
iar amplitudinea miscarii se va mentine sau va redeveni normala.

POZITIA DE START SI PRINCIPIUL PROGRESIVITATII

1. Pozitia de start
Observatiile clinice au aratat ca o mare parte din insuccesele sau intarzierile aparitiei efectelor
pozitive ale exercitiilor fizice terapeutice se datoreaza posturilor inadecvate de pornire ale
acestora. Crearea unei stabilitati perfecte a corpului si/sau segmentului in timpul exercitiului
este o conditie de baza. Pozitia de „stand cu picioarele departate” este mult mai stabila fata de
pozitia ,,stand cu picioarele apropiate”, pt.orice exercitiu de trunchi sau membre. Dar daca
acest exercitiu reclama miscarea inainte a bratelor, stabilitatea se obtine mai ales daca se duce
un picior mai in fata, mentinand pozitia de stand cu picioarele in „linie”. In cadrul exercitiului

3
cu bratele inainte, echilibrul va fi mentinut de mici miscari ale gleznelor, de miscari in plan
sagital ale coloanei lombare si bazinului, care nu sunt intotdeauna dorite.
Exista insa o exceptie de la acest principiu, si anume in cadrul exercitiilor de coordonare
neuromusculara, cand pozitia de start este aleasa tocmai ca sa creeze dificultati in mentinerea
echilibrului, deoarece prin dezechilibrari si reechilibrari succesive se va obtine in final
coordonarea.
2. Principiul progresivitatii
Al doilea principiu de baza, cel al progresivitatii, reprezinta necesitatea si modalitatea
exercitiilor fizice de a fi continuu in corelatie cu capacitatea functionala a structurilor
implicate in exercitiu, capacitate functionala ce creste treptat, o data cu aplicarea repetata a
exercitiului fizic terapeutic.
Principiul progresivitatii se aplica in exercitiile pt.tonifiere musculara, pt.cresterea
amplitudinii miscarii, ca si pt.coordonare.
a) Progresivitatea pt.tonifierea musculara se realizeaza prin mai multe metode:
• Cresterea progresiva a lungimii sau greutatii bratului parghiei (rezistentei)
Exercitiu - Tonifierea extensorilor toraco-lombari: din decubit ventral, cu bratele pe
langa corp, cu bratele dupa ceafa, cu bratele intinse pe langa cap – sunt 3 trepte de
progresivitate.
Exercitiu - Tonifierea rotatorilor trunchiului: din decubit dorsal, cu bascularea stanga-
dreapta a unui membru inferior ridicat la verticala, bascularea ambelor membre inferioare -
sunt 2 trepte de progresivitate.
Aceeasi metoda se utilizeaza si in exercitiile simple cu rezistenta, in care aceasta este aplicata
treptat tot mai distal de articulatia in miscare. De exemplu, in flexia cotului rezistenta aplicata
la mijlocul antebratului este mai mica decat cea aplicata la extremitatea distala. Asadar, o
rezistenta este cu atat mai mare, cu cat punctul de aplicare este mai distal de centrul de
miscare, caci marimea rezistentei = greutatea aplicata x distanta de la centrul de miscare la
punctul de aplicare a greutatii.
• Scoaterea treptata a ajutorului dat unei miscari de musculatura accesorie
Exercitiu - Tonifierea abdominalilor: decubit dorsal, membrele inferioare rasturnate
peste cap, varfurile degetelor picioarelor ating podeaua; membrele superioare se sprijina cu
palmele pe podea, membrele superioare parasesc podeaua, membrele superioare ajung la
verticala.
Cand palmele se sprijina pe sol, marele dorsal, rotundul mare si pectoralul mare ajuta la
mentinerea flexiei coloanei toraco-lombare; membrele superioare ajunse la verticala lasa pe
seama musculaturii abdominale tot efortul flexiei coloanei.
• Cresterea amplitudinii unei miscari executate contra gravitatiei sau cu o greutate
adaugata
Exercitiu - Tonifierea musculaturii abdominale: decubit dorsal, forfecare pe verticala a
membrelor inferioare; se creste amplitudinea de forfecare.
• Asocierea unor miscari in subsidiar la un exercitiu care antreneaza grupul muscular
principal
Exercitiu - Tonifierea musculaturii dorsolombare: decubit ventral, ridicarea
trunchiului; se asociaza si ridicarea unui membru inferior, apoi ridicarea ambelor membre
inferioare - etape de solicitare tot mai mare pt.musculatura paravertebrala.
• Modificarea ritmului unei miscari
O miscare lenta solicita mai mult musculatura decat aceeasi miscare executata rapid - aceasta
cand avem de-a face cu o contractie excentrica; in cazul unei contractii concentrice, orice
schimbare de ritm (lent sau rapid) care se abate de la ritmul optim, natural, al miscarii
respective creste solicitarea musculara.

4
• Succesiunea contractie statica - contractie dinamica
Exercitiu - Tonifierea cvadricepsului: pozitie semiculcat, izometria cvadricepsului;
apoi, cu un sul sub genunchi (care flecteaza genunchiul la cca 30°) se extinde gamba.
• Succesiunea miscare in pozitie fara efectul gravitatiei - miscare cu implicarea
gravitatiei (aceasta miscare se aplica in cazul muschilor cu forta intre 2 si 3.)
• Cresterea greutatii (sarcinii) care reprezinta rezistenta aplicata (cresterea se face in
general cu 150-250 g - exercitii tip „De Lorme”).
• Prelungirea duratei in timp a exercitiului dupa ce se trece de perioada de adaptare,
cand apare impresia ca efortul este din ce in ce mai usor.

b) Progresivitatea pt.amplitudine are cateva sisteme de aplicare principale, dintre care trei
sunt prezentate in continuare:
• modificarea ritmului miscarilor care se executa pe toata amplitudinea posibila
• adaugarea unei serii de miscari ritmice mici la limitele sectorului de mobilitate
articulara;
• introducerea unor tensiuni prelungite pe directia miscarii ce trebuie recuperata (aceasta
fortare sustinuta nu trebuie sa produca durere).
Desigur ca modalitatile practice de realizare ale acestor trei sisteme sunt numeroase, putandu-
se face apel la o serie de tehnici kinetice deja discutate, dar si la altele, care vor fi expuse mai
departe.

c) Progresivitatea pt.coordonare cuprinde o serie de metode general valabile, dar si metode

cu specificitate pt.trunchi si membrele inferioare:
• Se trece progresiv de la miscari ale articulatiilor mari spre miscari ale articulatiilor
mai mici (se stie ca acestea din urma necesita un control coordinativ mai mare decat miscarile
articulatiilor mari).
• Cresterea preciziei in executarea unei miscari
Exercitiu - La un hemiplegic: de la o flexie necoordonata a membrului superior, se
ajunge la ducerea mainii la gura, apoi a mainii cu o lingura etc.
• Combinarea miscarilor diverselor articulatii si segmente
Exercitiu - Genuflexiune, cu executarea unor miscari asimetrice ale bratelor.
Aceste trei modalitati sunt aplicabile la orice grup de articulatii si segmente.

Urmatoarele sunt utilizabile doar in coordonarea membrelor inferioare si trunchiului:

• Diminuarea treptata a poligonului de sustinere: picioare departate — picioare lipite —
ridicare pe varfuri — intr-un picior — intr-un picior pe varf; mers pe bancheta — pe o
stinghie etc.
• Cresterea dificultatii de a mentine in echilibru o pozitie prin: ridicarea centrului de
greutate al corpului (bratele deasupra capului); miscarea libera a diverselor articulatii ale
membrelor superioare, perturband echilibrul: ridicarea inaltimii bancii sau a barnei pe care se
merge (efect psihologic care perturbeaza echilibrul).
Utilizarea de sarituri usoare pe un picior, alternativ, cu opriri bruste in anumite pozitii, sau
pasi inainte, lateral, in spate, cu flectarea si intinderea cate unui genunchi etc.
Exista o metoda de progresivitate valabila pt.orice tip de exercitiu si pt.orice obiectiv:
progresivitatea in timp, prin cresterea treptata a duratei exercitiului. Durata trebuie apreciata
la nivelul unei zile, deoarece se refera atat la durata unei sedinte, cat si la durata tuturor
sedintelor dintr-o zi.
Exercitiul fizic poate antrena un segment, o parte a corpului, avand drept scop refacerea
functiei motorii a acelui segment (exercitiu local specific), sau poate antrena corpul intreg,
avand de obicei ca obiectiv antrenarea unor functii generale ale organismului, ca antrenarea

5
cardio-vasculara, cresterea metabolismului, reechilibrarea endocrina si psihica, dezvoltarea
armonioasa generala etc. Este, asadar, evident ca exercitiul fizic va urmari intotdeauna un
scop si ca este construit in vederea unei finalitati functionale sau (si) anatomice.
Desi exercitiul fizic prin el insusi are un sens, nu putem alcatui un program kinetic prin
exercitii fizice alese la intamplare. Exercitiile fizice se vor lega astfel incat acestea sa fie
eficiente, sub forma de metode kinetologice, care vor reprezenta baza din care specialistul va
crea metodologia adecvata unui program, cu obiectiv terapeutic bine precizat, pt.un anumit
pacient.
Kinetoterapeutul, care este elementul fundamental al reusitei oricarui program kinetic, trebuie
sa cunoasca la perfectie toate aspectele teoretice si practice ale exercitiului fizic, pt.a le aplica
creator, cu toata competenta. Din acest motiv vom expune in continuare bazele procedurale
ale exercitiului fizic, considerate prin sistemul ATE descris mai sus.

CURS 2 – CARACTERISTICILE MISCARII

Miscarea constituie actiunea de deplasare a corpului sau a segmentelor sale in spatiu fata de
un punct de referinta si e sinonima cu actul motric, exercitiul fizic fiind in fapt un act reflex ce
apare ca raspuns la semnalele ce vin pe caile sensitive si prezinta:
Caracteristicile spatiale reprezentate de:
- traiectoria miscarii = drumul parcurs de corps au segmentele sale intre pozitia initiala
si cea finala, care se exprima prin:
o amplitudine = marimea deplasarii corpului sau a segmentelor sale intre doua
repere exprimate in grade si unitati de masurare liniare
o forma traiectoriei = care poate fi rectilinie sau curbilinie
o directia = care reprezinta sensul de deplasare al corpului sau al segmentelor
sale in timpul miscarii
Caracteristicile temporale sunt reprezentate de:
- ritm – consta in alternarea fazelor sau partilor miscarii
- tempo – reprezinta numarul sau cantitatea de miscari realizate in unitatea de timp
Raportul dintre caracteristicile spatiale si temporale ne da:
- viteza miscarii = raportul dintre spatiu parcurs in unitatea de timp
Planurile si axele de miscare ale corpului
Planurile in care se executa miscarile corpului sau segmentele sale corespund corespund in
fapt planurilor anatomice si sunt:
- frontal = dispus vertical, paralele cu fruntea si care imparte corpul intr-o partea
anterioara si una posterioara, iar planul frontal care imparte corpul se numeste medio-
frontal
- sagital = dispus vertical, perpendicular pe planul frontal si imparte corpul in doua
jumatati: stanga si dreapta, acest plan se numeste medio-sagital
- transversal = dispus orizontal, perpendicular pe celelalte doua planuri, imparte corpul
intr-o parte superioara si una inferioara si se numeste medio-transversal
Toate miscarile se produc din articulatii si se efectueaza in jurul unor axe.
Axa de miscare reprezinta linia situate intr-un anumit plan in jurul caruia unul din segmentele
osoase se deplaseaza fata de celalalt segment. Ea nu este fixa, ci se poate deplasa o data cu
segmental. Ele sunt:
- axul vertical = la intersectia planurilor frontal cu sagital si este linia imaginara ce
traverseaza corpul din crestet pana in interiorul poliognului de sustinere si permite
executarea miscarilor in plan orizontal.
- axul sagital = la intersectia planurilor sagital cu transversal si traverseaza imaginar
corpul dinainte spre inapoi, permite executarea miscarilor in plan frontal

6
 - axul transversal = la intersectia planurilor frontal si transversal, traverseaza corpul de
la stanga la dreapta, permite realizarea miscarilor in plan sagital
Dpdv biomecanic, miscarile in kinetoterapie se produc astfel:
- in plan sagital, ax frontal = flexii, extensii, indoiri inainte si extensii
- in plan frontal, ax sagital = abductie, adductie
- in plan transversal, ax vertical = rotatie externa si interna
Tehnica pozitiilor
Partea mecanicii care se ocupa de studiul pozitiei corpurilor in spatiu si al interactiunii
fortelor in mentinerea conditiilor de echilibru este statica.
In asigurarea pozitiei corpului actioneaza forte interne si externe, care se echilibreaza reciproc
si se concentreaza intr-un anumit punct = centru general de greutate (CGG). Pozitia CGG este
necesare in studiul conditiilor de echilibru al corpului si segmentelor sale.
Corpul se afla in trei situatii de echilibru:
1. pozitia de echilibru stabil – CGG se gaseste sub punctul de sprijin si amandoua se
afla pe aceeasi verticala asftel ca poriectia CGG ramane in interiorul bazei de
sustinere.
2. pozitia de echilibru nestabil – CGG este situate deasupra punctului de sprijin, se
gaseste pe aceeasi verticala, astfel incat la cea mai mica abatere fata de pozitia de
echilibru greutatea corpului nu mai trece prin punctul de sprijin, deci se
dezechilibreaza si cade.
3. pozitia de echilibru indiferent – CGG corespunde cu punctul de sprijin si nu se
intalneste la om.
Corpurile se afla in echilibru atunci cand verticala centrului de greutate cade obligatoriu in
perimetrul bazei de sustinere iar gradul de stabilitate este mai mare cu cat suprafata de
sustinere este mai mare si CGG se afla mai aproape de ea.
Cu cat stabilitatea corpului este mai mica, cu atat efortul muscular depus va fi mai mare
pt.mentinerea pozitiei.
Pozitia reprezinta situatia statica a corpului sau a segmentelor sale in desfasurarea miscarii si
este o stare de moment.
Pozitia corpului fata de sol poate fi:
- verticala (ortostatica)
- orizontala (clinostatica)
- inclinata
In kinetoterapie pozitia are o importanta tehnico-metodica deoarece poate determina gradul de
dificultate al unui element tehnic.
Pozitiile se impart in:
- pozitia initiala si pozitia finala – amandoua necesita un grad mare de stabilitate si ca
structura ele pot fi: simpla, compusa, complexa
- pozitia fundamentala – o pozitie a corpului stabilita in mod conventional dupa natura
reazemului fata de sol sau aparte, unde avem: stand, pe genunchi, asezat, culcat,
sprijinit, atarnat
- pozitia derivata se obtine din pozitiile fundamentale prin modificarea:
o bazei de sustinere si a suprafetei de sprijin
o pozitia trunchiului si / sau a capului
o pozitia membrelor inferioare / superioare
o combinatii partiale sau totale ale posibilitatilor anterioare realizand modificari
complexe

7
 - pozitia specifica – o pozitie cu structura complexa, cu character de forta, echilibru sau
mobilitate, cu un anumit grad de dificultate in exercitii, fiind considerat element tehnic
(stand pe maini, cumpara, pod, sfoara)
Rolul pozitiei initiale (de plecare) depinde de scopul , structura si continutul exercitiului si
trebuie sa:
- asigure conditii optime de executie (stabila, comoda)
- sa usureze miscarea
- sa ingreuneze miscarea
- sa asigure executia corecta a miscarii si continuarea miscarilor urmatoare

SEMINAR 2 – POZITIILE FUNDAMENTALE SI EXERCITIILE FOLOSITE IN

RECUPERAREA DEFICIENTELOR
POZITIILE FUNDAMENTALE:
1. Pozitia stand
Se mai numeste si ortostatism - are o baza de sustinere redusa, limitata la contactul talpilor cu
solul sau podeaua. Este o pozitie putin stabila si angreneaza in contractia statica o mare parte
din muschii planului posterior al corpului: muschii cefei si spatelui, muschii posteriori ai
coapsei si gambei. Pozitia stand este mult utilizata pt.corectarea deformatiilor toracelui si
spatelui, membrelor superioare si inferioare, mai ales sub forma pozitiilor derivate.
2. Pozitia pe genunchi
Se mentine mai greu cu trunchiul vertical, intrucat proiectia centrului de greutate pe suprafata
de sprijin este dispusa excentric. Totodata, genunchii nu au o structura potrivita pt.sprijin, iar
atunci cand se foloseste mai mult timp este necesara protejarea genunchilor cu aparatoare
special confectionate.
In gimnastica corectiva, se foloseste in special pozitia derivata cu spijin pe palme (patrupedie)
deoarece asigura orizontalizarea coloanei vertebrale si o elibereaza de functia statica in
mentinerea echilibrului, marind amplitudinea miscarilor. De aceea, pozitia pe genunchi cu
spijin pe palme este mult utilizata in corectarea deviatiilor coloanei vertebrale si a toracelui.
Prin stabilitatea pe care o ofera intregului corp, este indicata in reeducarea tulburarilor de
echilibru si de coordonare.
3. Pozitia asezat
Ofera corpului o buna stabilitate deoarece efortul muscular necesitat de mentinerea
echilibrului este redus, suprafata de sprijin este mai mare, iar centrul de greutate se apropie de
suprafata de sprijin. in aceasta pozitie, bazinul se apropie ca inclinare de planul orizontal, iar
curbura lordotica a coloanei vertebrale lombare se indreapta sau se poate chiar inversa.
Pozitia asezat poate fi folosita ca pozitie initiala pt.exercitiile de trunchi si membre superioare,
ca si pt.efectuarea exercitiilor de respiratie diafragmatica.
4. Pozitia culcat
Este pozitia cu suprafata de sprijin mult marita in care coloana vertebrala nu mai are rolul de
mentinere a verticalitatii corpului, de aceea miscarile de trunchi se efectueaza cu amplitudine
marita in toate planurile de miscare, la nivelul fiecarei regiuni. Pozitiile derivate (culcat
ventral, costal) sunt, de asemenea, folosite pt.corectarea deficientelor coloanei vertebrale,
spatelui, toracelui, abdomenului, membrelor superioare si inferioare.
5. Pozitia atarnat
Este singura pozitie fundamentala in care sprijinul se afla deasupra centrului de greutate.
Aceasta pozitie se mentine prin forta musculara a membrelor superioare si a centurii
scapulare; capul si gatul sunt usor inclinate inapoi, toracele proemina, abdomenul este supt si
membrele inferioare sunt in usoara extensie.

8
Pozitia atarnat poate fi incompleta cand corpul mai pastreaza partial sprijinul pe sol – pozitia
atarnat combinat. Totodata, ea se mai poate realiza pasiv cu ajutorul unor dispozitive de fixare
a corpului (capastrul Glisson sau Sayre), situatie in care membrele si trunchiul sunt intinse
pasiv pe verticala.
Aceasta pozitie poate fi executata la bara fixa inalta, la inele, trapez sau la scara fixa, corpul
fiind vertical in jos, sau poate sa fie realizata pe un plan oblic (banca de gimnastica sau
redresor universal).
Pozitia atarnat se foloseste pt.corectarea deviatiilor coloanei vertebrale si spatelui,
deformatiilor abdomenului, membrelor superioare si inferioare.
In afara acestor pozitii, exercitiile statice se mai pot folosi si sub forma exercitiilor izometrice,
adica mentinerea unei pozitii corective sau hipercorective mai mult timp, impotriva gravitatiei
sau a altor rezistente.
EXERCITIILE FOLOSITE IN RECUPERAREA DEFICIENTELOR:
Program de exercitii pt.corectarea atitudinii global cifotice:
• mers pe varfuri, membrele superioare extinse in sus pe langa cap - extensia trunchiului
cu ducerea membrelor superioare simultan inapoi;
• stand, cu un saculet de nisip asezat pe frunte, capul in extensie - ridicarea in stand pe
varfuri si abductia membrelor superioare;
• stand, spate in spate cu un partener, cu membrele superioare oblic sus, de maini apucat
– fandare inainte insotita de extensia trunchiului;
• pe genunchi cu sprijin anterior pe palme – flexia antebratului pe brat, insotita de
extensia unui membru inferior;
• pe genunchi departat – extensia capului si trunchiului, cu apucarea gleznelor cu
mainile, cu inspiratie; revenire si expiratie;
• decubit ventral – rularea laterala a corpului;
• atarnat cu fata la scara fixa - urcarea si coborarea in brate, cu genunchii indoiti;
Program de exercitii pt.corectarea atitudinii global lordotice:
• mers cu trunchiul inclinat inainte si mainile pe solduri;
• mers cu genunchii indoiti, cu un baston fixat la spate pe sub coate;
• stand departat cu inclinarea trunchiului inainte, mainile pe solduri – circumductia
trunchiului in plan anterior;
• stand fata in fata cu un partener, cu mainile fixate reciproc pe umeri – aplecarea
trunchiului cu tensiuni finale;
• pe genunchi, cu sprijin anterior pe palme – asezarea pe coapsa dreapta/stanga, cu
ducerea mainilor la ceafa si inspiratie; revenire cu expiratie;
• decubit dorsal, cu membrele inferioare in tripla flexie – tarare cu ajutorul umerilor si
membrelor superioare si a picioarelor;
• atarnat cu fata la scara fixa, cu membrele inferioare fixate pe prima sipca - departarea
bazinului de scara fixa, cu flexia trunchiului;
Program de exercitii pt.corectarea atitudinii deficitare global plana:
• mers pe varfuri cu ducerea alternativa a membrelor inferioare in extensie, simultan cu
ducerea membrelor superioare prin inainte sus;
• alergare usoara cu pas sarit, membrele superioare se duc alternativ sus prin inainte;
• stand cu fata la scara fixa, cu mainile apucat de o sipca la nivelul umerilor – extensia
membrului inferior stang/drept, insotit de extensia trunchiului si ridicarea pe varf a
piciorului de sprijin;
• pe genunchi, cu sprijin anterior pe palme – tarare cu extensia membrului inferior
drept/stang;

9
 • decubit dorsal, cu o minge medicinala sub regiunea lombara - forfecarea anterioara a
membrelor superioare;
• sarituri cu mainile pe solduri, cu ducerea picioarelor inainte si inapoi;
Program de exercitii pt.corectarea torticolisului muscular drept:
• mers pe toata talpa, cu capul in extensie si rasucit spre dreapta;
• alergare cu pasi incrucisati cu capul si gatul rasucite spre dreapta;
• stand departat – fandare spre stanga, cu rasucirea capului spre dreapta;
• stand in fata oglinzii – se executa cumpana pe piciorul drept, cu membrul superior
stang inainte si membrul superior drept inapoi;
• pe genunchi cu sprijin pe antebrate – rostogolirea unei mingi medicinale spre dreapta
cu capul;
• decubit dorsal, cu membrul superior stang in prelungirea corpului – tarare in cerc spre
stanga, cu capul indoit lateral stanga;
• atarnat inegal la scara fixa, cu mana stanga mai sus apucat – pendularea membrelor
inferioare spre stanga/dreapta, cu mentinerea atitudinii corecte a capului si gatului;
Program de exercitii pt.corectarea cifozelor structurale:
• deplasare in ghemuit pe varfuri, cu mainile pe cap si palmele orientare superior;
• stand departat - aplecarea trunchiului cu extensia si ridicarea membrelor superioare
prin inainte sus;
• decubit dorsal, mainile la ceafa - ridicarea membrelor inferioare la 45º si forfecari
laterale fara ridicarea coatelor de pe sol, cu respiratie ritmica;
• sezand cu mainile pe solduri - rasucire in decubit ventral cu sprijin pe palme, odata cu
ridicarea unui membru inferior extins inapoi sus;
• decubit ventral transversal pe banca, cu picioarele fixate sub spalier, mainile la ceafa -
extensia trunchiului mentinand coatele lateral;
• atarnat cu spatele la spalier - flexia genunchilor la piept simultan sau alternativ ;
• tractiune pe banca de gimnastica din decubit dorsal cu genunchii indoiti si membrele
superioare extinse in prelungirea corpului, mainile apucand marginile bancii;
Program de exercitii pt.corectarea lordozelor structurale:
• mers cu ridicarea membrelor superioare prin inainte sus si inspiratie, flexia usoara a
trunchiului cu incrucisarea membrelor superioare inainte jos si expiratie;
• ghemuit, mainile pe solduri - extensia alternativa a unui membru inferior inainte
(cazacioc);
• sezand cu genunchii indoiti - ridicarea membrelor superioare oblic sus cu inspiratie,
indoirea trunchiului si imbratisarea genunchilor cu expiratie;
• pe genunchi, cu membrele superioare lateral - aplecarea trunchiului cu asezarea pe
calcaie si ridicarea membrelor superioare deasupra capului – coronita;
• stand - indoirea genunchilor in pozitia ghemuit si imbratisarea genunchilor, flexia
capului si gatului, fruntea atingand genunchii, revenire;
• atarnat cu spatele la spalier, genunchii flectati cu talpile pe sol - ridicarea alternativa a
genunchilor spre piept, capul in flexie;
• atarnat cu spatele la spalier - ridicarea genunchilor spre piept si rasucirea bazinului
alternativ stanga – dreapta;
Program de exercitii pt.corectarea scoliozelor structurale in C (scolioza dorsolombara
stanga):
• mers pe varfuri cu ridicare genunchiului stang, simultan cu ridicarea membrului
superior drept prin lateral;
• fandare inainte pe membrul inferior stang, trunchiul usor aplecat, membrul superior
drept extins in prelungirea trunchiului, mana stanga pe umar;

10
 • stand pe piciorul drept cu fata la perete cu o creta in mana dreapta - intinderea
membrului superior drept pe verticala si marcarea unui semn cat mai sus posibil;
• sezand calare pa banca de gimnastica, cu un saculet de nisip sub fesa stanga - indoirea
laterala a trunchiului spre stanga cu diferite pozitii ale membrelor superioare (la ceafa
cu un baston tinut de capete, peste omoplati, pe cap etc.);
• pe genunchiul drept, membrul inferior stang extins lateral, mana dreapta pe umar,
mana stanga presand puternic pe torace inapoi - extensia membrului superior drept,
intinderea si indoirea trunchiului spre stanga cu inspiratie;
• atarnat asimetric cu spatele la spalier (mana dreapta prinde mai sus decat mana stanga)
- ridicarea laterala a membrului inferior stang extins cat mai sus, piciorul drept
ramanand in contact cu spalierul;
Program de exercitii pt.corectarea scoliozelor structurale in S (scolioza dorsala dreapta,
lombara stanga):
• mers pe varfuri cu membrele superioare extinse sus, cu auto elongare;
• stand - ridicarea simultana a membrului superior stang prin lateral sus si coborarea
membrului inferior homolateral inapoi jos, cu inspiratie; revenire cu expiratie;
• stand - fandare inainte pe piciorul stang, cu trunchiul drept si ridicarea membrului
superior stang sus prin inainte;
• pe genunchi, sprijin pe palme - ridicarea membrului superior stang prin inainte si
extensia membrului inferior drept cu atingerea solului cat mai departe posibil;
• decubit ventral, cu membrul superior stang extins in prelungirea trunchiului - extensia
trunchiului simultana cu ridicarea membrului superior stang catre inainte sus si a
membrului inferior drept catre inapoi
• atarnat cu spatele la spalier, mana stanga apuca cu o sipca mai sus decat mana dreapta
- tripla flexie a membrului inferior stang, pana ce coapsa ajunge la orizontal, urmata
de extensia gambei pe coapsa;
Program de exercitii pt.corectarea toracelui infundat:
• mers pe varfuri cu mainile la ceafa, cu ducerea coatelor spre inapoi;
• alergare pe loc cu mainile sub axila si ridicarea alternativa a genunchilor la piept;
• stand – inspiratie si expiratie contra unei rezistente opuse de kinetoterapeut;
• pe genunchi, cu sprijin pe palme – ducerea trunchiului inainte si in jos;
• pe genunchi, cu spatele la scara fixa, deasupra capului apucat – intinderea unui
membru inferior, cu rasucirea trunchiului in partea opusa;
• decubit dorsal, genunchii usor flectati, talpile pe sol – inspiratie si expiratie,
modificand diametrul anteroposterior al toracelui;
• decubit ventral, cu mainile prinse la spate – tarare cu ajutorul picioarelor;
Program de exercitii pt.corectarea toracelui plat:
• mers cu fandare pe piciorul drept, mainile pe sold, cu ducerea coatelor la fiecare pas
inapoi;
• stand cu mainile pe sold – genuflexiuni, cu ducerea membrelor superioare prin lateral
sus, cu inspiratie; revenire cu expiratie;
• pe genunchi, cu sprijin pe palme – flexia trunchiului prin departarea palmelor pe sol,
cu inspiratie; revenire cu expiratie;
• pe genunchi, cu sprijin pe antebrate – deplasarea trunchiului catre inainte, printre brate
(valul);
• decubit ventral, cu palmele sprijinite pe sol lateral de torace – tarare prin impingerea in
maini;
• decubit lateral dreapta, cotul drept indoit sub torace, mana stanga pe baza
hemitoracelui stang – inspiratie si expiratie impotriva autorezistentei manual

11
 • sarituri ca mingea pe loc, cu mainile pe torace si ridicarea genunchilor indoiti la piept;
Program de exercitii pt.corectarea genunchilor in varum:
• mers fandat cu mainile pe solduri, cu rasucirea trunchiului spre stanga si spre dreapta;
• alergare cu calcaiele la sezut;
• stand departat, membrele superioare lateral – fandare lateral stanga/dreapta, cu varful
piciorului fandat orientat in exterior;
• pe genunchi, cu membrele superioare lateral – asezarea pe coapsa stanga/dreapta,
ridicarea membrelor inferioare extinse in echer, indoirea genunchilor si ducerea lor
spre stanga/dreapta, ridicare in pe genunchi;
• decubit ventral, extensia trunchiului cu apucarea gleznelor – balansarea trunchiului
inainte si inapoi;
• decubit lateral – flexia si extensia alternativa a genunchilor la piept;
• sarituri pe piciorul drept/stang simultan cu indoirea genunchiului heterolateral la piept;
Program de exercitii pt.corectarea genunchilor in valgum:
• mers pe varfuri, cu membrele superioare extinse sus, in prelungirea corpului;
• mers pe partea externa a picioarelor, mainile pe cap;
• stand departat, cu o minge in maini – aplecarea trunchiului cu aruncarea mingii printre
picioare catre inapoi;
• sezand cu genunchii indoiti si departati, talpile apropiate – asezarea mainilor pe partea
interna a genunchilor si opunerea autorezistentei la apropierea genunchilor;
• decubit dorsal, cu membrele inferioare ridicate la 90º - apropierea si departarea
picioarelor;
• atarnat cu spatele la scara fixa - mentinerea unei mingi medicinale intre genunchi;
• atarnat cu fata la scara fixa - balansarea membrelor inferioare extinse;
• stand in fata oglinzii – ridicare pe varfuri, cu corectarea pozitiei genunchilor;
Program de exercitii pt.corectarea genunchilor in flexie:
• mers pe varfuri cu manile pe solduri, aplecarea trunchiului la trei pasi simultan cu
ridicarea membrului inferior drept/stang si prinderea gambei cu mainile pt.accentuarea
extensiei genunchiului;
• alergare cu membrele inferioare extinse inainte, mainile la ceafa
• stand cu mainile pe solduri - saritura cu genunchii extinsi si ducerea membrelor
superioare prin inainte sus, aterizare pe varfuri;
• sezand, mainile pe geninchi – tarare cu ridicarea alternativa a soldurilor
• sezand, cu sprijin posterior – ridicarea membrelor inferioare extinse la 45º, forfecari;
• sezand, cu sprijin posterior, cu o minge medicinala mentinuta intre glezne – ridicarea
si coborarea picioarelor;
• atarnat cu spatele la scara fixa, mentinand intre glezne o minge medicinala - ridicarea
picioarelor cu genunchii extinsi;
Program de exercitii pt.corectarea genunchilor in hiperextensie:
• mers cu genunchii indoiti, mainile la ceafa;
• •alergare cu coapsa la orizontal, mainile la ceafa;
• stand, cu genunchii indoiti, mainile pe genunchi – saritura consecutiva pe ambele
picioare (broscuta);
• stand departat, cu membrele superioare lateral – fandare laterala stanga/ dreapta, cu
arcuire si ducerea mainilor pe solduri;
• stand cu mainile pe solduri – saritura alternativa de pe un picior pe celalalt cu indoirea
alternativa a genunchilor la piept;

12
 • pe genunchi, tinand o minge medicinala deasupra capului – asezarea in partea
dreapta/stanga cu coborarea mingii in partea opusa;
• decubit dorsal, cu membrele superioare lateral – ridicarea simultan / alternativ a
picioarelor si indoirea genunchilor la piept;
Program de exercitii pt.corectarea piciorului plat:
• mers pe varfuri, cu ridicarea si coborarea membrelor superioare prin inainte;
• mers pe partea externa a picioarelor cu mainile la ceafa;
• mers pe varfuri cu picioarele incrucisate peste o linie trasata pe sol;
• stand in fata oglinzii - ridicarea genunchiului stang/drept la piept simultan cu ridicarea
pe varf a piciorului de sprijin;
• sezand cu sprijin posterior – ridicarea membrelor inferioare la 45º si mentinerea
pozitiei;
• decubit dorsal, cu picioarele apropiate – flexia si extensia genunchilor, mentinand
talpile apropiate;
• decubit dorsal, genunchii usor indoiti, talpile sprijinite la perete – joc de glezne cu
rularea talpii pe calcai si varf

CURS 3 – MORFOLOGIA FIBREI MUSCULARE

Muschiul este o structura organica care converteste energia dinamica derivata din alimente in
energie fizica devenind astfel element motor al miscarii, deoarece trece prin articultii
realizand miscarea segmentelor (cu exceptia muschilor faciali).
Sistemul muscular somatic este alcatuit, la om, din aproximativ 434 de muschi compusi din
25x106 fibre musculare, reprezentate de aproximativ de 40% din greutatea corpului (10% =
muschi netezi, peretii organelor si muschiul cardiac).
Dpdv histologic si functional exista 3 categorii de muschi:
a. muschii striati sau scheletici participa la realizarea miscarilor, mentinerea stabilitatii
articulatiilor si alcatuirea formei generale a corpului.
b. muschii netezi intra in alcatuirea viscerelor, vaselor, pielii
c. muschiul cardiac
Definite: Muschiul striat = un organ diferentiat, care produce prin contractie, lucru mecanic -
Lapique
Un muschi striat este alcatuit din mai multe elemente: corpul muscular, tendonul, jonctiunea
tendino-musculara, insertia muschiului, tecile sinoidale, vasele si nervii muschiului.
Muschiul este un organ foarte bine vascularizat, cu aproximativ 2000 de capilare pe mm 2 si
formeaza o retea de ~100.000km. In repaus, capilarele sunt inchise, deschizandu-se
alternative pe zone in timpul contractiei (pauza activa)
Muschii scheletici sunt componente ale corpului uman, compusi din tesut muscular, capabili
sa se contracte sub influenta impulsurilor nervoase.
Muschiul si scheletul alcatuiesc sistemul locomotor si determina constitutia corpului.
Activitatea muschilor scheletici este dirijata de sistemul nervos care asigura legatura acestora
cu creierul, maduva spinarii, si regleaza transformarea energiei chimice in energie mecanica.
Muschii scheletici au o serie de proprietati:
1. excitabilitatea = capacitatea muschilor scheletici de a reactiona la actiunea impulsului
nervos prin aparitia procesului de excitatie
2. conductibilitatea = capacitatea structurii muschiului de a transmite excitatiille
(receptorii)
3. contractilitatea = capacitatea muschiului de a se contracta, urmare a acestui fapt fiind
miscarea oaselor legate de acesta.

13
 4. extensibilitatea = insusirea care permite muschiului sa se intinda pana la starea care
depaseste lungimea lui in stare de repaus.
5. elasticitatea = capacitatea de a reveni dupa intindere la starea initiala.
Se deosebesc doua tipuri de contractii musculare: izometrice (statice) si izotonice (dinamice).
Muschii se caracterizeaza printr-o vascularizatie intense, arterele si venele patrund in tesutul
conjunctiv, iar ramificatiile numeroase sub forma de capilare si venule formeaza o retea in
interiorul si in jurul endomisiului.
Acest fapt garanteaza furnizarea sangelui imbogatit cu oxygen prin sistemul arterial si
eliminarea produselor de metabolism, prin sistemul venos.
Fibrele venoase senzitive (aferente) si cele motoare (eferente) sunt situate, de regula, in
muschi, de-a lungul vaselor sanguine. Multiplele ramificatii ale nervilor motori, sub forma de
axoni, trec prin tesutul conjunctiv si ajung la fiecare conexiune musculara. Nervii senzoriali
transmit informatia de la receptorii aparatului motor (proprioceptori) la sistemul nervos.
Majoritatea muschilor scheletici sunt fixate pe schelet. Ei se gasesc sub controlul constientei
si sunt reglati de Sistemul Nervos Central (SNC).
Fibra musculara este formata din:
- endomisium (la exterior) = un tesut conjunctiv fibros
- sarcolema = membrana fibrei musculare, o membrana plasmatica, care la capatul
fiecarei fibre se uneste cu tendonul
- sarcoplasma = spatiul dintre miofibre, un lichid vascos, care contine glicogen,
mioglobina, grasimi, microelemente
Miofibrilele care se intind pe toata lungimea fibrei musculare sunt formate din filamente
proteice, actinice (subtiri) si miozinice (groase). Interactiunea dintre aceste elemente asigura
contractia fibrelor musculare.
Miofilamentul de actina continue molecule de forme sferice, formand o spirala dubla; in afara
de actina miofilamentul subtire continue doua proteine: tropomiozina si troponina.
Miofilamentul de miozina este compus din o multime de molecule miozinice, fiecare avand o
parte centrala si un cap. Capetele asigura alunecarea miofilamentelor actinice in raport cu cele
miozinice.
Miofibrilele se impart in discuri clare si intunecate care alterneaza intr-o succesiune stricta.
Portiunile clare = discuri I (izotrope), cele intunecate = A (anizotrope).
In mijlocul fiecarui disc i se delimiteaza o linie intunecata numita linia Z, o retea filiforma de
proteina de care se fixeaza miofilamentele de actina.
O miofibrila e compusa dintr-o multime de unitati functionale numite sarcomere, formatiuni
legate intre ele de liniile Z. sarcomerul este situate intre doua membrane Z succesive.

SEMINAR 3 – METODE SI TEHNICI DE TONIFIERE A MUSCULATURII

SPATELUI SI ABDOMENULUI
Introducere
Programul Williams este de multi ani tratamentul standard nechirurgical al durerilor
lombare. ,,Durerea lombara de cauza mecanica afecteaza 70-85% din populatie, cel putin o
data in viata. . Durerile de spate reprezinta o afectiune comuna a pacietilor mai tineri de 40 de
ani.” [Brozban B. 2012].
Tipuri de dureri de spate:
• durerea acuta de tip mecanic – durerea apare odata cu activitatea fizica si este
localizata in regiunea lombosacrala, coapse si solduri, fara a radia in picior si in
degetele de la picioare
• durerea sciatica sau de nerv apare datorita herniei de disc, stenozei spinale sau
postoperatori. Acest tip de durere iradiaza pe picior in jos.

14
 • hernia de disc este descrisa de iesirea nucleului pulpos (substanta gelatinoasa) din
inelul fibros.
Istoricul programului Williams
Programul Williams este denumit in literatura de specialitate ca si flexiile lombare Williams
sau exercitiile Williams. Programul a fost propus de dr. Paul Williams. Acesta a publicat in
1937 programul pt.pacietii cu dureri cronice de spate, ca urmare a observatiei clinice conform
careia majoritatea pacientilor aveau durerile datorate afectiunilor la nivelul discurilor
vertebrale. Exercitiile au fost destinate barbatilor sub 50 de ani si femeilor sub 40 de ani cu
lordoze lombare, si cu radiografii ce aratau un spatiu exagerat intre vertebrele L1-S1, si cu
usoare simptome cronice.
Obiectivul exercitiilor era reprezentat de reducerea durerilor si de dezvoltarea stabilitatii la
nivelul trunchiului inferior prin ,, dezvoltarea musculaturii abdominale, a flexorilor soldului si
a musculaturii lombare (muschii sacrospinali)”. Williams afirma „Exercitiile propuse stabilesc
un echilibru propice intre flexorii si extensorii musculaturii posturale.” [Williams 1965].
Exercitiile Williams au reprezentat o piatra de temelie in terapia durerilor de spate timp de
multi ani, tratand o multime de probleme ale coloanei vertebrale lombare, indiferent de
diagnostic sau de opinii contrare. In multe cazuri se folosesc atunci cand afectiunea are o
cauza sau caracteristici neclare pt.doctor sau kinetoterapeut.
Programul Williams
In cele trei stadii exercitiile Williams reprezinta un set de exercitii fizice care se bazeaza pe
flexii lombare si evita extensia lombara, tonifiind musculatura abdominala si gluteala, in
scopul tratarii durerii de spate lombare printr-o metoda non-invaziva. Exercitiile se efectueaza
din decubit dorsal pe o suprafata plata sau pe podea.
PRIMUL STADIU
Programul se recomanda din stadiul subacut, cand pe langa metodele de relaxare, se aplica o
serie de tehnici de crestere a fortei trunchiului inferior, pacientului i se recomanda un
tratament kinetic, doar din pozitie de decubit dorsal, pt.reducerea incarcarii trunchiului
datorata propriei greutati corporale.
Ex. 1: Subiectul in decubit dorsal cu ambele membre inferioare extinse, executa:
T1. Flexie din articulatia genunchiului;
T2. Extensie din articulatia genunchiului – apoi revine in pozitia initiala. Exercitiul se
efectueaza cu ambele membre simultan.
Ex. 2:. Subiectul in decubit dorsal cu ambele membre inferioare extinse, executa:
T1. Flexie maxima din articulatia genunchiului si soldului. Genunchiul ajuns la nivelul
umerilor, se mentine 5 pana la 10 secunde.
T2. Se revine in pozitia initiala. Se repeta pt.membrul inferior opus.
Ex. 3: Idem 2 cu membrele inferioare simultan.
Ex. 4:. Subiectul in decubit dorsal cu ambele membre inferioare extinse si mainile sub
cap:
T1. Flexie din membru inferior drept, cu genunchiul la nivelul umarului;
T2. Revenire;
T3. Flexie din membru inferior stang, cu genunchiul la nivelul umarului;
T4. Revenire;
T5. Flexie simultana cu ambele membre inferioare, cu genunchii la nivelul umarului;
T6. Revenire prin extensie simultana.
Ex. 5: Subiectul in decubit dorsal cu membrele inferioare flectate si talpile fixate pe sol,
bratele extinse de-a lungul corpului.
T1. Ridica sezutul;
T2. Coboara sezutul.
Ex. 6: Subiectul in sezand pe un scaun cu genunchii departati.

15
 T1-8. Flecteza usor trunchiul, pana cand mainile ating podeaua. Mentine pozitia 5-10
secunde. Revine in pozitia initiala si repeta exercitiul.

STADIUL II
In cel de-al doile stadiu al programului exercitiile urmaresc pregatirea coloanei vertebrale pt.a
sustine o greutate mai mare in pozitie verticala. Exercitiile stadiului precedent devin program
de incalzire in aceasta etapa.
Ex 7: Subiectul in decubit dorsal cu membrele inferioare flectate si talpile fixate pe sol,
bratele extinse de-a lungul corpului:
T1. Apleaca ambii genunchi spre dreapta;
T2. Revine;
T3. Apleaca ambii genunchi spre stanga;
T4. Revine.
Ex. 8: Subiectul in decubit dorsal cu ambele membre inferioare extinse.
T1. Atinge cu calcaiul drept genunchiul stang;
T2-3. Abductie interna a soldului drept pana cand atinge solul cu genunchiul;
T4. Revine. Se repeta pt.membrul inferior opus.
Ex. 9: Subiectul in decubit dorsal cu ambele membere inferioare extinse.
T1. Ridica membrul inferior drept cu genunchiul extins;
T2. Revine.
Ex. 10. Subiectul in stand executa genuflexiuni cu sprijin pe spatarul scaunului.
Trunchiul este drept si talpile raman in contact permanent cu solul. In aceasta etapa se
recomanda exercitii din atarnat.
Ex. 11: Subiectul in atarnat la spalier.
T1. Flecteaza ambele membre inferioare la piept;
T2. Revine.
Ex. 12: Subiectul in atarnat la spalier, ambele membre inferioare flectate la piept.
T1. Rotare spre dreapta;
T2. Rotare spre stanga.
Ex. 13: Subiectul in atarnat la spalier, cu fata la spalier.
T1. Pendularea bazinului si membrelor inferioare spre dreapta;.
T2. Pendularea bazinului si membrelor inferioare spre stanga
Ex. 14: Subiectul in atarnat la spalier, cu fata la spalier si cu membrele inferioare fixate
pe prima sipca.
T1. Flexie din articulatia soldului (cifozari lombare);
T2. Revenire.

STADIUL III
In stadiul III durerile sunt atenuate si programul urmareste preventia si imbunatatirea
controlului postural. Terapia fizica continua pt.tonifierea zonei lombare prin obtinerea unei
pozitii neutre pelvine si prin crearea unei presiuni abdominale care sa preia presiunea din
discurile intervertebrale lombare.
Ex.15: Subiectul in decubit dorsal cu membrele inferioare flectate si talpile fixate pe sol.
T1. Se impinge lomba spre pat, se basculeaza in sus sacrul (lomba ramane mereu in contact
cu patul) se contracta peretele abdominal;
T2. Revenire.
Treptat se executa aceleasi miscari lombare si ale bazinului, dar cu genunchii tot mai putin
flectati, pana ajung sa fie complet extinsi.

16
Ex. 16: In ortostatism, la perete, taloanele la 25-30 centimetrii de acesta; se aplica sacrul
si lomba (aplatizate) pe perete; se apropie treptat calcaiele de perete, mentinand
contactul lombei cu acesta.
Ex. 17. In decubit dorsal, se executa bicicleta, cu pelvisul mult basculat inainte.

Beneficii - beneficiile acestui program terapeutic sunt:

• deschiderea canalului intervertebral
• intinderea structurilor ligamentare
• eliberarea apofizelor articulare
• exercitiile abdominale accentueaza flexia lombara prin tonifierea musculaturii
abdominal
• reduce durerea
• musculatura flectoare a soldului poate fi tonifiata prin flexia musculaturii lombare.
Concluzii
Daca aveti dureri de spate recurente facand aceste simple exercitii zilnic veti preveni aparitia
lor.
• daca urmati programul terapeutic, initial efectuati exercitile la un nivel scazut, urmand
ca in fiecare zi sa cresteti intensitatea contractiei. Incepeti sa le efectuati de 3 ori pe zi
pana cand devin o rutina. Astfel puteti afirma ca ati obtinut un bun obicei. Daca va
treziti cu dureri de spate, efectuati programul inainte sa coborati din pat.
• o ingrijorare in privinta acestei metode este reprezentati de faptul ca unele flexi cresc
presiunea intre discurile vertebrale putand agrava hernia. Dupa Nachemson (1981),
primle 3 din exercitiile Williams cresc presiunea vertebrala cu 210%, fata de o postura
de stand. Acestea sunt contraindicate pacientilor cu hernie de disc. [Brozban B 2012]

CURS 4 – SISTEMELE ENERGETICE SI RELATIA CU EFORTUL MUSCULAR

Energia este capacitatea individului de a face un efort.
Efortul reprezinta aplicarea fortei, contractarea muschilor pt.a aplica o forta contra unei
rezistente. Energia este conditia necesara pt.efectuarea unui exercitiu fizic la antrenamente,
competitiii, educatie fizica, etc.
Energia necesara pt.contractia musculara este eliberata prin transformarea ATP-ului (adenozin
trifosfat) in energie, format din ADP + P (adenozin difosfat + fosfat) rezultand eliberarea de
energie.
In celulele musculare nu e inmagazinata decat o cantitate mica de ATP si de aceea trebuie
refacute continuu rezervele de ATP, pt.a facilita activitatea fizica in desfasurare.
Organismul poate reface rezervele de ATP prin oricare din cele trei sisteme energetice de mai
jos in functie de tipul de activitate fizica:
1. sistemul ATP – PC (adenozin trifostat – fosfocreatina)
2. sistemul acidului lactic
3. sistemul oxigenului (O2)

Sisteme anaerobe:
Sistemul anaerob se refera la sistemul ATP + PC denumit si anaerob alactacid, deoarece in
timpul functionarii lui nu se produce acid lactic.
1. Sistemul ATP-PC
Pt.ca muschii pot inmagazina numai o cantitate mica de ATP, depozitele de energie se golesc
rapid atunci cand incepe o activitate intensa. Ca raspuns, PC se descompune in P (fosfat) si C
(creatina).
Energia eliberata este folosita la resinteza ADP+P in ATP.

17
Acesta se poate transforma din nou in ADP+P, determinand o noua cedare de energie
necesara pt.contractia musculara.
Transformarea PC in P+C nu elibereaza energie care sa fie folosita direct in contractia
musculara. Organismul trebuie sa foloseasca aceasta energie pt.resinteza ADP+P in ATP.
Pt.ca PC este inmagazinata in cantitati mici in muschi, acest sistem poate furniza energie doar
timp de 8-10 sec.
Aceasta este sursa de energie principala pt.activitati extrem de scurte si explozive. (ex.: sprint
100m, sarituri in apa, haltere, lovitura de atac din volei, aruncarea la poarta din handbal,
lovitura directa din box)
Refacerea fosfagenului
Prin reactia de refacere organismul recupereaza si umple la loc rezervele energetice pana la
nivelurile anterioare eforturilor.
Pe cai biochimice, organismul incearca sa restabileasca echilibrul fiziologic (homeostazia),
starea in care eficienta lui e maxima. Refacerea fosfagenului se petrece rapid. In primele 30
sec se reface in proportie de 70%, iar in 3-5 min complet (100%).
2. Sistemul acidului lactic
Pt.eforturi intense de pana la 40 sec, primul care asigura energia este sistemul ATP-PC, urmat
dupa 8-10 sec de sistemul acidului lactic, care descompune glicogenul depozitat in celulele
musculare si in ficat, cedand energia pt.resinteza ATP din ADP+P.
Din cauza lipsei de O2 (oxigen), in timpul descompunerii glicogenului, apare un subprodus
numit acid lactic (LA). Cand efortul de mare intensitate continua un timp indelungat, se
acumuleaza in muschi cantitati mari de LA cauzand oboseala, care duce la incetarea activitatii
fizice.
Refacerea glicogenului
Necesita un timp mai indelungat, chiar zile, in functie de tipul de antrenament si de regimul
alimentar. Pt.activitati intermitente, tipic pt.antrenamentul de forta sau cu intervale (40 sec de
efort, urmate de 3 min pauza) refacerea glicogenului dureaza 2h pt.40%, 5h pt.55% si 24h
pt.100%.
Daca activitatea este continua, tipic pt.activitatile de anduranta (rezistenta), refacerea
glicogenului dureaza mai mult de 10h pt.60% si 48h pt.100%.
Timpul de care are nevoie un individ pt.a reface rezerva de glicogen dupa o activitate
continua este de 2 ori mai mare decat o activitate intermitenta.
Diferenta dintre cele doua se explica prin faptul ca efortul intermitent consuma mai putin
glicogen si de aceea organismul are nevoie de un timp mai scurt pt.a resintetiza glicogenul.
Glicogenul din ficat scade considerabil dupa un antrenament solicitant. In conditiile unui
regim alimentar normal sau bogat in hidrati de carbon, dureaza 12-24h pt.a se reface rezerva
de glicogen din ficat.
In timpul antrenamentului se poate produce o acumulare de LA in sange, care induce efectul
de oboseala. Inainte de a reveni la starea echilibrata de repaus, organismul trebuie sa elimine
LA din sistemele sale. Acest lucru dureaza 10 min pt.a elimina 25%, 25 min pt.50% si 1h25
min pt.95%.
Se poate facilita procesul biologic de indepartare al LA daca se efectueaza 15-20 min de efort
aerob usor, cum ar fi jogging-ul.
Castigul acestei activitati este faptul ca organismul continua sa transpire, ceea ce mentine
mecanismele de eliminare al LA si a altor produsi metabolici de uzura.
Nivelul conditiei fizice este un alt element care faciliteaza refacerea rezervelor energetice. O
baza aeroba buna poate reduce timpul necesar pt.refacerea rezervelor de glicogen.
Sistemul aerob
Are nevoie de 60-80 sec pt.a produce energia necesara in resinteza ATP din ADP+P.
Frecventele cardiace (pulsul) trebuie sa creasca suficient pt.a transporta o cantitate

18
corespunzatoare de O2 la celulele musculare, permitand glicogenului sa se descompuna in
prezenta O2.
Glicogenul este sursa de energie folosita pt.resinteza ATP in sistemul atat lactacid cat si
aerob. Sistemul aerob insa descompune glicogenul in prezenta O2, producand putin LA sau
deloc, ceea ce permite continuarea efortului.
Sistemul aerob este sursa energtica primara in probe care dureaza 2-3 min pana la 3h. Efortul
prelungit peste 3h duce la antrenarea lipidelor si a proteinelor in procesul de refacere a
rezervelor de ATP, pe masura ce se golesc rezervele de glicogen din organism.
In oricare dintre aceste cazuri, de pe urma descompunerii glicogenului, a lipidelor sau
proteinelor rezulta produse secundare (CO2 + H2O / dioxid de carbon + apa), ambele fiind
aliminate prin respiratie si transpiratie.

SEMINAR 4 – METODE SI TEHNICI PT.TONIFIEREA ARTICULATIEI

GENUNCHIULUI
REZUMAT - Metode de tonifiere a articulatiei genunchiului
Exista 3 tipuri de accidentari:
1. fara ruperi ligamentare, doar intindere
2. ruptura partiala
3. ruperea structurii ligamentare, urmata de instabilitate articulara
Obiective:
1. combaterea durerii
2. obtinerea stabilitatii
3. obtinerea mobilitatii
Combaterea durerii
- medicamente antiinflamatoare
- crioterapie
- electroterapia (ultrasunete)
- repaus articular (in cazuri acute)
Obtinerea stabilitatii
- tonifierea cvadricepsului, ischiogambierilor, tensorului fascia lata, tricepsului sural
Stabilitatea pasiva este asigurata de ligamentul lataral intern, ligamentul lateral extern,
ligamentele posterioare (popliteu oblic si popliteu arcuat), ligamentul anterior (ligamentul
patelar) si ligamentele incrucisate.
Pt.stabilitatea activa se urmareste tonifierea grupului muscular cvadriceps (urcatul scarilor,
fandari, genuflexiuni, etc.) si a ischiogambierilor (indreptari, flexia picioarelor din culcat sau
asezat, fandari, etc).
Obtinerea mobilitatii
Atat traumatismele directe cat si inflamatiile au drept rezultat mobilitate scazuta.
a. reducerea flexhumului
b. cresterea amplitudinii

Metode si tehnici de tonifiere a musculaturii genunchiului

Genunchiul, cea mai mare articulatie a corpului dintre toate segmentele aparatului locomotor,
este cel mai frecvent expus diferitelor afectiuni si traumatisme. In afara leziunilor directe, el
sufera si in cazul unor imobilizari impuse dupa anumite boli.
Genunchiul reprezinta segmentul mobil al aparatului locomotor care leaga coapsa de gamba.
Acesta are in mers un dublu rol: de a asigura statica printr-o mare stabilitate in momentul de
sprijin si de a asigura elevatia piciorului pt.orientarea acestuia in functie de denivelarile
terenului. In acelasi timp, genunchiul are un rol important atat in activitati uzuale (sezand pe

19
scaun, ridicarea unui obiect, incaltat etc.), cat si in activitati profesionale. Ligamentele sunt
structuri articulare afectate foarte frecvent in traumatismele sportive. Leziunile ligamentare se
produc in urma unor suprasolicitari prin forte excesive, ce determina rupturi ale fibrelor. Se
disting trei grade de leziuni ligamentare dupa cum urmeaza:
a) leziuni de gradul I – se produc prin intindere, fara rupturi si fara o instabilitate
semnificativa
b) leziunile de gradul II – in care intalnim rupturi partiale ale ligamentelor si o anumita
instabilitate
c) leziunile de gradul III – acestea constau in rupturi complete ale structurii ligamentare, ce
determina un grad mai mare de instabilitate articulara. In cazuri complicate (rupturi
ligamentare) se recomanda transportul de urgenta intr-un serviciu de specialitate pt.interventie
chirurgicala reparatorie. In intinderile de ligamente se aplica imediat imobilizarea piciorului
afectat intr-un aparat ghipsat. Soldul si degetele piciorului raman in afara imobilizarii astfel
incat devin accesibile mobilizarii pasive si active, care se efectueaza cu scopul de a evita
dezvoltarea redorii articulare la acest nivel. Musculatura coapsei se va mentine tonica prin
exercitiile izometrice care favorizeaza si circulatia de intoarcere venolimfatica.
Obiectivele in programele de recuperare ale genunchiului posttraumatic sunt:
1. combaterea durerii
2. obtinerea stabilitatii
3. obtinerea mobilitati.
Combaterea durerii se realizeaza prin:
• medicamente antiinflamatoare si antialgice - administrate in general (pastile,
injectii) sau local (infiltratii, unguente, comprese)
• crioterapia – aplicarea precoce a unei pungi cu gheata ce are ca efect reducerea
procesului inflamator, a durerii si oprirea extinderii leziunilor si in consecinta a
acumularii lichidului intraarticular
• electroterapia (diadinamice, ultrasunete, ultrascurte etc.)
• repausul articular – in cazurile acute, respectiv leziuni recente, repausul la pat este
obligatoriu, cu membrele inferioare deasupra planului orizontal si utilizarea carjelor
sau a bastonului, pe perioade mai scurte sau mai lungi, in functie de caracterul cronic
al leziunii. Pozitia cea mai buna este cu genunchiul flectat usor, sustinut de o perna,
pozitie in care scade presiunea intraarticulara. Aceasta postura poate deveni
periculoasa in procesele inflamatorii ale genunchiului, inducand formarea edemului
inflamator, redoare, contractura, fiind necesara interventia chirurgicala. Pt.reducerea
edemelor se folosesc precoce bandaje succesive.
• acupunctura poate fi utila, de asemenea, in controlul durerilor, pe parcursul
procesului de recuperare. Controlul durerilor este necesar nu numai in faza acuta, ci si
in continuare, intrucat indoloritatea este o conditie de baza pt.aplicarea programelor de
kinetoterapie de recuperare. In functie de conditii se poate face apel atat la metodele
farmacologice, cat si la cele fizioterapeutice, scopul fiind crearea conditiilor
pt.aplicarea metodelor active kineto de recuperare.
Obtinerea stabilitatii – este vorba despre o stabilitate pasiva si una activa.
a) Stabilitatea pasiva – este asigurata de aparatul capsulo-ligamentar, format din ligamentul
lateral intern, ligamentul lateral extern, ligamentul posterior, ligamentul anterior si
ligamentele incrucisate si de suprafetele articulare (cartilajul articular si meniscurile).
b) Stabilitatea activa – rolul cvadricepsului in stabilitatea genunchiului este general
recunoscut. Orice traumatism care afecteaza genunchiul determina repede o hipotonie si
hipotrofie a cvadricepsului. Tonifierea cvadricepsului este un obiectiv principal in recuperarea
genunchiului si nu va fi neglijata niciodata. Cum grupele musculare nu actioneaza izolat, ci in

20
lanturi musculare, contractiile reflexe apar atat in lantul triplei flexii, cat si in lantul triplei
extensii a membrului inferior.

1. Tonifierea cvadricepsului – cvadricepsul asigura „zavorarea” genunchiului.

a) Exercitii izometrice:
Decubit dorsal:
• exercitii active sau cu rezistenta progresiva cu membrul inferior sanatos;
• se contracta puternic cvadricepsul membrului inferior afectat (2-3 min.) repaus
(1min.);
• ridicarea gambei de pe sol (pat), genunchiul fiind intins;
• sub genunchi se aseaza un mic sac de nisip sau o pernita de 8-10 cm, prin ridicarea
gambei, se contracta puternic cvadricepsul;
• mobilizarea activa a gleznei in toate sensurile;
• ridicarea piciorului intins la verticala, revenire fara a aseza piciorul pe planul de
sprijin;
• kinetoterapeutul cu o mana mentine coapsa pe sol apasand pe cvadriceps, iar cealalta
mana o plaseaza sub calcai. Pacientul incearca sa ridice, extins, membrul inferior;
• idem, dar piciorul executa o flexie puternica dorsala si o inversie;
• se ridica membrul inferior cu soldul si genunchiul in flexie, apoi se lasa pe sol cu
genunchiul in extensie;
• rotatii interne si externe in articulatia soldului, corespunzator genunchiului
traumatizat.
Culcat facial:
• indoirea genunchiului afectat cu revenire pe sol;
• ridicarea piciorului intins spre inapoi;
• forfecarea picioarelor intinse;
• ridicarea piciorului corespunzator genunchiului afectat si mentinerea pozitiei (10
timpi), revenire (10 timpi);
• rotatii interne si externe in articulatia soldului, efectuate cu membrul afectat;
Asezat:
• cu gamba in extensie, se executa contractiile;
• cu genunchii flectati, lipiti unul de altul. Se comanda contractia pt.extinderea gambei
fara sa se execute, continuand sa se tina strans lipiti genunchii;
• ridicarea piciorului intins, departarea si asezarea pe sol, revenire in pozitia de plecare;
• ridicarea piciorului intins, departarea si apropierea piciorului cu revenire pe sol;
In ortostatism:
• sprijin pe piciorul sanatos, membrul inferior afectat, cu genunchiul intins, se duce
putin inainte si se executa contractii izometrice.
b) Exercitii cu contrarezistenta:
Decubit dorsal:
• se executa extensia, in timp ce profesorul opune rezistenta la nivelul treimii inferioare
a gambei. Contrarezistenta se va aplica la diverse grade de flexie a genunchiului;
• in sprijin pe maini si pe genunchi. Se extind genunchii ca sa se ajunga in sprijin pe
maini si varfurile picioarelor;
• la instalatia cu scripete si contragreutati sau cu benzi elastice, care se prind de glezna,
se trage genunchiul la piept cu revenire fara a aseza piciorul pe planul de sprijin;
• ridicarea piciorului intins la verticala, revenire fara contact cu solul; Decubit ventral
– aceleasi doua exercitii anterioare;
Asezat:

21
 • gamba sanatoasa peste cea a membrului afectat executa contrarezistenta;
• se fixeaza la nivelul gleznei greutati de valori progresive si se ridica (extensia
genunchiului) pana apare oboseala musculara. De retinut ca in acest gen de exercitiu
forta maxima solicitata cvadricepsului este de la flexia de 90° catre 45° si solicitarea
descreste pe masura ce se ajunge la extensia completa.
Acupunctura poate fi utila, de asemenea, in controlul durerilor, pe parcursul procesului de
recuperare. Controlul durerilor este necesar nu numai in faza acuta, ci si in continuare,
intrucat indoloritatea este o conditie de baza pt.aplicarea programelor de kinetoterapie de
recuperare. In functie de conditii se poate face apel atat la metodele farmacologice, cat si la
cele fizioterapeutice, scopul fiind crearea conditiilor pt.aplicarea metodelor active kineto de
recuperare.
Pt.cvadriceps, la adulti, in cadrul incarcaturilor progresive se poate ajunge la 12-15 kg. La
sportivi si mai mult. Pt.castigarea rezistentei la efort se introduc exercitii cu contrarezistenta
mai mica, dar care se repeta de foarte multe ori. Se recomanda:
• exercitii la bicicleta ergometrica sau mers pe bicicleta, pe teren in panta;
• genuflexiuni (pana la 50% din flexia totala) cu sau fara fixarea gambelor printr-o
chinga la spalier;
• alergare inainte, inapoi, lateral cu pasi usor incrucisati etc.;
• alergare pe teren variat;
• urcatul si coboratul scarilor.

2. Tonifierea ischiogambierilor
In general, forta ischiogambierilor dupa traumatismele de genunchi nu este mult compromisa.
Ischiogambierii au mai mult tendinta la retractura.
Totusi, in genunchiul instabil trebuie, asa cum s-a aratat, antrenati si ischiogambierii la nivelul
celor 15-20° de final de extensie.
a) Exercitii izometrice:
Decubit ventral:
• anterior sub glezna se pune un sac de nisip in asa fel incat genunchiul sa flecteze cu
15-20°, profesorul aplica o rezistenta cu mana in spatiul popliteu si pacientul incearca
sa extinda genunchiul contrarezistentei mainii;
Decubit dorsal:
• profesorul asaza o mana pe fata anterioara a gleznei, iar cu cealalta sub genunchi
incearca sa-l flecteze, pacientul mentinandu-l insa intins.
b) Exercitii cu contrarezistenta:
Decubit ventral:
• exercitii la scripeti sau cu benzi elastice;
Asezat:
• gambele incrucisate (cea a membrului afectat deasupra), se executa contrarezistenta
cu gamba sanatoasa.

3. Tonifierea tricepsului sural

Hipotrofia acestor muschi dupa imobilizare este aproape tot asa de rapida ca a cvadricepsului.
Decubit ventral:
• pe un plan inclinat (variabil de la orizontala pana la verticala), se ridica corpul prin
impingerea piciorului in flexie plantara. La inceput cu ambele picioare, apoi numai cu
piciorul afectat;
Stand:

22
 • intr-un picior, ridicari pe varf cu contractie izometrica si apoi revenire; o cu fata la
scara fixa, cu genunchiul accidentat indoit, piciorul sprijinit pe treapta a 6(8)-a, apucat
de scara cu bratele intinse sus, intinderea genunchiului cu ridicarea trunchiului in
stand pe un picior pe scara; revenire;
• ridicari pe varfuri cu gantere in maini si apoi cu o haltera pe umeri, cu greutati
progresive.

4. Tonifierea tensorului fascia lata - are rol important in stabilizarea externa si in

„zavorarea” genunchiului.
Decubit heterolateral:
• abductia membrului inferior din sold;
• apoi flexii si extensii ale soldului. La inceput fara incarcare, apoi progresiv la nivelul
gleznei se pun greutati.
• flexii si extensii complete ale genunchiului. Exercitii de „stabilitate dinamica”:
• piciorul asezat pe „suport oscilant”, se cauta pastrarea echilibrului pe perioade de timp
tot mai lungi;
• idem, dar cu genunchiul in anumite grade de flexie;
• idem, cu o greutate legata de piciorul nesprijinit;
• rostogolirea unei mingi medicinale (3-5 kg), spre inainte, cu ajutorul piciorului
corespunzator genunchiului traumatizat. Prin tonifierea musculaturii genunchiului se
asigura o buna stabilitate acestei articulatii. In cadrul antrenamentului muscular, se
recomanda si exercitii specifice de rotatie pt.stimularea selectiva a musculaturii, astfel:
• din decubit lateral sau din sezand, se executa rotatii (interne si externe) ale piciorului
si gambei cu genunchiul in diverse unghiuri de flexie;
• idem, cu contrarezistenta aplicata de kinetoterapeut, care cu o mana prinde
antepiciorul si cu cealalta face priza deasupra genunchiului;
• acelasi exercitiu, dar in timpul rotatiei contrate de kinetoterapeut se executa flexia in
trepte: 00°–30°; 30– 60°; 60°–90°si invers extensia gambei.

III. Obtinerea mobilitatii

Atat traumatismele directe, cat si imobilizarea articulara dupa o fractura sau alte cauze
determina, de regula, redoarea si limitarea mobilitatii genunchiului.
a) Reducerea flexumului
• Se aplica intermitent saci de nisip pe genunchi (treimea inferioara a gambei fiind
sprijinita pe o perna sau pacientul stand pe scaun intinde piciorul pe un alt scaun).
Procedeul poate fi dureros. In prealabil, se indica a fi pregatit cu caldura, timp de 30 –
40 de minute, sau se aplica comprese cu gheata daca articulatia este inflamata. Sacii de
nisip au greutati progresive.
• Miscari active de extensie.
• Metode adjuvante: masajul, ultrasunetul, diadinamice, medicatie antiinflamatoare si
antalgica.
b) Cresterea amplitudinii flexiei
Foarte utilizata este intinderea sub greutati progresive a genunchiului. Panala un unghi de
80°–90°, se poate executa la marginea patului, cu greutatea prinsa de glezna. Peste aceasta
amplitudine, trebuie sa instalam o tractiune pe scripete. Metoda intinderilor sub greutati se
aplica de 3-4 ori/zi, pana la o ora ca durata sau pana la aparitia durerii.
Nu se aplica aceasta metoda cand genunchiul este inflamat sau sechela postfractura este
incomplet consolidata.
Miscari active

23
Din decubit dorsal:
• flexii-extensii ale gambei, cu sau fara patine cu rotile, alunecand pe o placa;
• pedalaj inainte, inapoi;
• coapsa la 90, se lasa gamba sa cada liber, apoi extensie completa.

Din decubit ventral:

• flexia gambei, apoi extensie (sub genunchi, pe fata anterioara se pune o perna);
• cu o greutate pe glezna se face flexia rapid (inertia marita de greutate va functiona
pana la capatul cursei). Din sezand: o flexii-extensii; o cu greutatea pe glezna, se
balanseaza gamba in flexie-extensie; o pedalaj in gol sau pe bicicleta; o se duce
genunchiul la piept si se forteaza flexia gambei.
Din stand pe genunchi:
• se incearca asezarea cu sezutul pe calcaie si revenire;
• sprijin pe maini, membrul inferior sanatos se duce la spate intins, sprijinit pe varful
piciorului. Se fac fandari pe genunchiul bolnav – fortand astfel flexia lui.
Din stand in picioare:
• mainile pe bara, se executa genuflexiuni rapide;
• se flecteaza gamba, se ramane in sprijin unipodal.
Aproape toate aceste miscari se pot executa si in bazine. Hidrokinetoterapia are urmatoarele
avantaje:
• apa calda are efecte analgetice, decontracturante si miorelaxante;
• faciliteaza miscarile prin descarcarea de greutate a membrelor si forta hidrostatica a
apei etc. Ea se recomanda in fazele initiale ale programului de recuperare, mai ales in
traumatisme ale membrelor inferioare, pt.mentinerea fortei musculare, ameliorarea
mobilitatii articulare si a rezistentei aerobice musculare. De asemenea, instalatiile de
scripeti permit din toate pozitiile de mai sus exercitii cu contragreutati care fie ca u
sureaza miscarea, determinand tractiuniintinderi pt.cresterea flexiei, fie ajuta tonifierea
musculaturii flexoare.
Exercitiile gestice sunt uzuale pt.reeducarea functionala a genunchiului, in special mersul,
urcarea si coborarea scarilor, pasitul peste obstacole, aplecatul.
Urcatul si coboratul – se incepe pe pante inclinate, apoi se trece la trepte de inaltimi gradate.
Pt.cresterea fortei, exercitiile se repeta cu incarcare (haltere pe umeri).
Pasitul peste – se va obisnui pacientul sa ridice membrul inferior si sa-l treaca peste un
obstacol. Acest lucru comporta unghi de flexie, stabilitate, echilibru. Se exerseaza peste
obstacole tot mai inalte.
Aplecatul – miscarea de flexie a intregului corp, frecvent executata in activitatile zilnice
obisnuite (incaltatul, ridicatul unui obiect de jos etc.). Pt.prelungirea exercitiilor de
mobilizare, se indica: inotul (procedee corecte de craul si spate), ciclismul, iar daca se permite
baschet, volei etc.
De obicei, cand membrul inferior traumatizat atinge nivelul de 80% se incepe un program mai
viguros de antrenament sau chiar revenirea in activitatea sportiva (de exemplu, in leziunile
ligamentare ale genunchiului), sportivul purtand o genunchiera de protectie.

CURS 5 – TIPURI DE CONTRACTIE MUSCULARA

Contractia musculara este modalitatea de generare a fortei necesara diferitelor actiuni si este
rezultatul impulsurilor nervoase care actioneaza asupra muschilor. Necesita, pt.realizare,
energie chimica stocata in ATP. Senzatia de contractie musculara permite identificarea
calitativa a fortei.

24
Contractia musculara inseamna scurtarea muschiului comparativ cu lungimea sa in starea de
repaus.
Cauza scurtarii este intrepatrunderea / rasucirea filamentelor de actina si miozina.
Dpdv biomecanic si cu referire la sarcina rezistiva si viteza de contractie, contractiile pot fi:
1. Izotonice
2. Izometrice
3. Izokinetice
4. Auxotone
Contractia izotonica = cea mai obisnuita contractie musculara, se produce cu modificarea
lungimii muschiului determinand miscarea articulara, astfel ea este numita o contractie de tip
dinamic. Pe tot parcursul miscarii tensiunea de contractie ramane constanta.
Exista doua tipuri de contractii izotonice: contractie concentrica si excentrica.
Contractia izotonica concentrica = scurtarea in lungime a muschiului, este posibila doar
daca incarcatura este mai mica decat potentialul maxim al individului (flexie). Cu alte cuvinte,
nu veti putea face niciodata o contractie izotonica completa cu o greutate / sarcina mai mare
decat cea cu care puteti face o repetare maxima.
Contractia izotonica excentrica (negativa) = inversul contractiei concentrice si readuce
pozitia muschiului la lungimea sa reala. Desi muschii se alungesc, ei tot genereaza o forta.
Contractia excentrica este cea mai eficienta din punct de vedere al castigului de forta
musculara pt.ca poate fi utilizata incarcatura mai mare decat potentialul maxim al individului.
Contractiile dinamice contra unei rezistente (exercitiu cu greutati) asigura nu numai o crestere
a fortei ci si cresterea rezistentei musculare la efort.
Pt.a creste forta trebuie sa fie implicate un numar cat mai mare de unitati motorii simultan, iar
acest lucru nu se intampla decat cand solicitarea este importanta, respectiv o greutate
semnificativa.
Repetarea miscarilor contra unei rezistente va induce oboseala musculara, ceea ce va duce la
recrutarea a tot mai multe unitati motorii pt.a face fata solicitarii. Datorita oboselii acumulate,
rezistenta moderata de la inceput va ajunge sa fie supramaximala, de aici si importanta
ultimelor repetari dintr-o serie => acumulare.
Contractia izometrica – in timpul acestui tip de contractie tensiunea in muschi creste, dar
fibrele musculare nu isi modifica lungimea => contractie statica, unghiul articulatiilor nu se
modifica.
In timpul contractiei izometrice, muschiul intra intr-o datorie de O2 pt.ca circulatia musculara
este partial intrerupta si se acumuleaza in metaboliti. Aceste fenomene declanseaza un
fenomen de rebound (recul / ricosare) in momentul in care muschiul se relaxeaza, ceea ce
inseamna ca circulatia musculara este reluata si crescuta cu 40% fata de cea din repaus,
metabolismul este stimulat, iar sinteza proteica este accelerata, ceea ce duce la hipertrofie
musculara.
Antrenamentul izometric prezinta ca principal dezavantaj suprasolicitarea cardiaca, cu
cresterea travaliului ventricolului stang, a frecventei cardiace si a tensiunii arteriale.
Ca exercitii sau mijloace de lucru, contractiile izometrice incep de la o tensiune nula si cresc
progresiv, timp de 4-6 sec pana la tensiune maxima. Aceasta se mentine 3-6 sec, dupa care
tensiunea revine in 2-3 sec la normal.
Contractia izokinetica = un tip de contractie dinamica in care muschiul se contracta la
maxim pe intreaga amplitudine din miscare. Rezistenta pe care o genereaza aparatul va fi
egala atat in faza concentrica cat si in faza excentrica a miscarii.
Beneficiul principal este dat de faptul ca acest tip de antrenament permite muschiului sa
lucreze pe tot parcursul miscarii.
Contractia auxotona – atat viteza miscarii cat si forta rezistiva variaza independent.

25
Majoritatea miscarilor care nu se desfasoara tot timpul cu putere maxima sunt auxotone.
Putem considera ca aproape toate miscarile de locomotie si cele naturale ale omului sunt
auxotone, iar restul sunt miscari de tip dinamic, static, izokinetic.
Contractiile auxotone sunt cu atat mai reproductibile cu cat se departeaza de valorile
maximale ale componentelor puterii (forta sau viteza).
Indivizii care nu au o pregatire fizica suficienta, adica nu asigura confortul miscarilor
coordinative, au dificultati de realizare a miscarilor tehnice, gresesc mai frecvent, au o
eficienta mai scazuta.

SEMINAR 5 – METODE SI TEHNICI DE TONIFIERE A MUSCULATURII

STABILIZATOARE A CENTURII SCAPULO-HUMERALE
1. Incalzirea
Reprezinta un timp obligator si trebuie sa dureze 5-10 minute. Inaintea inceperii programului
de recuperare se pot aplica pe zona respectiva (in functie de situatie) prosoape incalzite sau
perne cu apa calda.
Acestea au rolul de a produce relaxarea musculara necesara si pregatirea segmentului care
trebuie lucrat pt.inceperea execitiilor specifice.
Combinat cu aplicatiile calde se fac mobilizari usoare ale articulatiei ca miscarea de pendul a
umarului sau de rotire din umar.
2. Intinderile musculare
Se incep dupa efectuarea incalzirii articulare si au rolul de a preveni retractiile ligamentare si
musculare, favorizand vindecarea fibrelor potrivit cu lungimea lor normala, permitand astfel o
functionalitate cat mai buna a umarului.
Intinderile musculare trebuie facute cu blandete si progresiv pana la limita unei dureri
suportabile. Un progres mic, dar constant, este de preferat unei incercari bruste de a obtine
performante mari, rapid, dar cu dureri, care ulterior vor duce la limitarea sau chiar incetarea
temporara a recuperarii.
Orice durere iesita din comun sau care se agraveaza in timpul efectuarii programului de
recuperare impune oprirea si reevaluarea sa de catre kinetoterapeut, eventual control la
medicul curant.
3. Exercitiile de tonifiere a musculaturii
Acestea se adreseaza tuturor grupelor musculare care direct sau indirect contribuie la buna
mobilitate a umarului. Scopul lor este sa refaca cat mai mult din masa si functia muschilor.
Grupele musculare lucrate sunt:
— musculatura mansetei (coafei) rotatorilor
— musculatura deltoidiana
— musculatura pectoralilor
— musculatura bratului
— musculatura scapulo-toracica
4. Reluarea exercitiilor de intindere musculara
Au rolul de a detensiona segmentele lucrate si de a preveni contracturi musculare ce apar dupa
incetarea brusca a activitatii fizice.
5. Aplicatii locale cu gheata
Dupa efectuarea exercitiilor fizice, datorita aportului de sange crescut care iriga masa
musculara si zona periarticulara, apare un edem local ce poate determina, daca persista, o
retractie vicioasa, antalgica a umarului. Se aplica o punga cu gheata invelita intr-un prosop

26
subtire uscat pe grupele musculare si la nivelul umarului si se tine acolo 10-15 minute.
Asigura un efect antiinflamator si relaxant totodata.
Exercitii de intindere a muschilor ce asigura functionalitatea umarului
Se adreseaza urmatoarelor grupe musculare: :
• deltoidul (muschiul care coafeaza umarul si ii da forma exterioara caracteristica)
• supraspinosul (un muschi profund ce initiaza ridicarea umarului)
• infraspinosul (muschi profund ce asigura rotatia externa a umarului)
• subscapularul (asigura rotatia interna a umarului)
• bicepsul (pe fata anterioara a bratului)
• rotundul mare si mic (asigura rotatia externa a umarului)
• tricepsul (pe fata posterioara a bratului)
• trapezul
• romboidul (stabilizeaza scapula la coloana)

1.Miscarea de pendul

Este un exercitiu cu care se incepe mobilizarea umarului dupa orice interventie chirurgicala.
Mobilizeaza pasiv toate grupele musculare ale umarului. Pacientul sta aplecat cu o mana
sprijinita de masa, iar bratul corespunzator umarului afectat atarna liber. Cu trunchiul fix, se
imprima miscari de inainte si inapoi, de lateralitate si apoi circulare din umar cu bratul cat mai
relaxat.
Se fac 2-3 seturi de cate 10 repetari zilnic in fiecare zi.

2. Intinderea umarului

Asigura intinderea grupelor musculare care realizeaza rotatia externa a umarului. Cu umerii
relaxati se trage de bratul intins corespunzator umarului afectat peste piept cat mai mult.
Se mentine pozitia 30 de secunde, apoi se relaxeaza 20 secunde. Se repeta de 5 ori. Se fac 2
seturi de cate 5 repetii in fiecare zi.

3. Rotatie interna pasiva

27
Asigura tensionarea muschiului subscapular. Pacientul tine cu mainile la spate un bat / baston.
Cu spatele drept, se imprima o miscare pe orizontala a batului care produce o rotatie interna la
nivelul umarului de interes.
Se mentine pozitia 30 de secunde. Se relaxeaza 20 de secunde. Se fac 2 seturi de cate 5 repetii
zilnic.

4. Rotatie externa pasiva

Asigura tensionarea muschilor rotatori externi ai umarului. Pacientul are coatele lipite de corp
si tine cu ambele maini un bat. Mentinand coatele lipite de trunchi si spatele drept, se imprima
batului o miscare pe orizontala care produce o rotatie externa la nivelul umarului de interes.
Se mentine pozitia 30 de secunde. Se relaxeaza 20 de secunde. Se fac 2 seturi de cate 5 repetii
zilnic.

5. Intinderea musculaturii in pozitia culcat

Asigura tensionarea musculaturii rotatorii a umarului. Pacientul sta culcat in decubit lateral cu
umarul de interes dedesubt si cotul la 90º. Asupra acestuia se imprima cu cealalta mana o
miscare de coborare a antebratului pana la un punct maxim tolerat.
Se mentine pozitia 30 de secunde. Se relaxeaza 20 de secunde. Se fac 2 seturi de cate 5 repetii
zilnic.

Exercitii de tonifiere a muschilor ce asigura functionalitatea umarului

1. Tonifierea muschiului trapez
Pacientul sta in picioare, cu cotul indoit pe langa corp. Cu mana apuca o banda elastica fixata
la un capat. Tinand omoplatii apropiati trage de cot inapoi si revine apoi usor la pozitia
initiala.
Se fac 3 seturi a cate 10 repetitii pe zi, de 3 ori pe saptamana. Pt.a creste dificultatea se pot
folosi aparate speciale, insa este necesara supravegherea si indrumarea unui specialist in
kinetoterapie.

28
2. Rotatie externa cu bratul in abductie orizontala la 90º
Se urmareste tonifierea muschilor infraspinos si rotund mic. Pacientul sta in picioare, cu
bratul ridicat la orizontala si cotul indoit la 90º. Cu mana apuca o banda elastica fixata la un
capat. Tinand cotul la acelasi nivel cu umarul, trage de capatul benzii pana la nivelul capului
si revine apoi usor la pozitia initiala.
Se fac 3 seturi, a cate 10 repetitii pe zi, de 3 ori pe saptamana. Pt.a creste dificultatea se pot
folosi aparate speciale, insa este necesara supravegherea si indrumarea unui specialist in
kinetoterapie.

3. Rotatia interna
Are ca scop tonifierea muschilor rotatori interni ai umarului (pectoralii si subscapularul).
Pacientul sta in picioare, cu cotul indoit la 90º langa trunchi. Cu mana apuca o banda elastica
fixata la un capat. Tinand cotul lipit de corp efectueaza rotatii interne tragand de capatul
benzii si revine apoi usor la pozitia initiala.
Se fac 3 seturi a cate 10 repetitii pe zi de 3 ori pe saptamana. Pt.a creste dificultatea se pot
folosi aparate speciale, insa este necesara supravegherea si indrumarea unui specialist in
kinetoterapie.

4. Rotatia externa
Asigura tonifierea muschilor rotatori externi ai umarului. Pacientul sta in picioare, cu cotul
indoit la 90º langa trunchi. Cu mana apuca o banda elastica fixata la un capat. Tinand cotul
lipit de corp efectueaza rotatii externe tragand de capatul benzii si revine apoi usor la pozitia
initiala.

29
Se fac 3 seturi a cate 10 repetitii pe zi de 3 ori pe saptamana. Pt.a creste dificultatea se pot
folosi aparate speciale, insa este necesara supravegherea si indrumarea unui specialist in

kinetoterapie.

5. Flexia cotului
Asigura tonifierea musculaturii de pe fata anterioara a bratului. Pacientul sta in picioare cu
spatele drept avand in fiecare mana cate o gantera a carei greutate este de 0,5 kg. Pe masura
ce creste tonusul muscular se pot adauga progresiv greutati suplimentare de 0,5 kg pana la o
greutate finala de 2,5 Kg.
Cu bratul lipit de trunchi se face flexia alternativa a coatelor aducand ganterele la nivelul
umarului. Se mentine cateva secunde si se coboara incet. Se fac 3 seturi a cate 10 repetitii pe
zi de 3 ori pe saptamana.

6. Extensia cotului
Asigura tonifierea muschiului triceps situat pe fata posterioara a bratului. Pacientul sta in
picioare cu spatele drept avand in fiecare mana cate o gantera a carei greutate este de 0,5 kg.
Pe masura ce creste tonusul muscular se pot adauga progresiv greutati suplimentare de 0,5 kg
pana la o greutate finala de 2,5 kg.
Bratul de interes este sprijinit de mana sanatoasa si ridicat cu cotul indoit la spate. Cu spatele
drept si abdomenul contractat, se indreapta cotul aducand gantera deasupra capului. Se
mentine cateva secunde si se coboara incet. Se fac 3 seturi a cate 10 repetitii pe zi de 3 ori pe

saptamana.

7. Tonifierea trapezului

30
Pacientul sta cu un genunchi indoit pe o bancheta de kinetoterapie si cu bratul de aceeasi parte
sprijinit de aceasta. Tinand in mana opusa o greutate de 0,5 kg executa cu aceasta o ridicare in
lateral pana la nivelul umarului. Mentine pozitia numarand cateva secunde, apoi coboara
bratul incet.
Se fac 3 seturi a cate 10-15 repetari pe zi de 3 ori pe saptamana. Greutatile se pot mari
progresiv cu cate 0,5 kg pana la maximum de 2,5 kg, insa solicitarea musculara nu trebuie sa

produca durere.
8. Mobilizarea scapulei
Tonifica muschii care se insira pe scapula (omoplat). Pacientul sta in decubit ventral cu capul
pe o perna pt.confort si bratele pe langa corp. Din aceasta pozitie, cu musculatura gatului
relaxata, trage de umeri inapoi si in jos incercand sa apropie omoplatii intre ei. Cand a ajuns la
un punct maxim, mentine pozitia 10 secunde si apoi coboara umerii. Se fac 3 seturi a 10

repetitii zilnic.

9. Mobilizarea scapulei
Tonifica muschii care se insira pe scapula (omoplat). Pacientul sta pe o masa de kinetoterapie
cu umarul afectat in afara si bratul atarnat. In mana tine o gantera de 0,5 kg. Din aceasta
pozitie efectueaza cu cotul intins ridicarea greutatii apropiind omoplatii. Revine apoi la
pozitia initiala.
Se fac 3 seturi a cate 10-15 repetari pe zi de 3 ori pe saptamana. Greutatile se pot mari
progresiv cu cate 0,5 kg pana la maximum de 2,5 kg, insa solicitarea musculara nu trebuie sa

produca durere.

10. Abductia umarului la marginea mesei

Asigura tonifierea muschilor rotatori externi al umarului, trapezul si muschii scapulo-toracici.

31
Pacientul sta pe o masa de kinetoterapie cu umarul afectat in afara si bratul atarnat. In mana
tine o gantera de 0,5 kg. Din aceasta pozitie efectueaza cu cotul intins ridicarea greutatii la
nivelul capului. Revine apoi usor la pozitia initiala.
Se fac 3 seturi a cate 10-15 repetari pe zi de 3 ori pe saptamana. Greutatile se pot mari
progresiv cu cate 0,5 kg. pana la maximum de 2,5 kg, insa solicitarea musculara nu trebuie sa

produca durere.

11. Rotatia interna si externa, cu greutate

Asigura tonifierea muschilor rotatori externi si interni ai umarului. Pacientul se afla culcat pe
spate cu bratul in abductie de 90º si cotul indoit la 90º, cu mana ridicata spre zenit. Din
aceasta pozitie se executa mentinand cotul lipit de podea miscari alternative de rotatie interna
(coborare in fata) si externa (coborare in spate) a mainii. Se pot folosi greutati ce cresc
progresiv incepand de la 0,5 kg si urcand pana la 2,5 kg. Se fac 3 seturi a cate 10 repetitii pe

zi de 3 ori pe saptamana.

12. Rotatia externa, cu greutate

Asigura tonifierea musculaturii rotatorilor externi ai umarului. Pacientul este asezat pe podea
in decubit lateral cu umarul afectat deasupra, cotul lipit de trunchi si indoit la 90º. Din aceasta
pozitie, mentinand cotul atasat la torace executa o rotatie externa a bratului aducand mana
spre verticala. Se coboara apoi lent mana.
Se fac 3 seturi a cate 10 repetitii pe zi de 3 ori pe saptamana. Se pot folosi greutati ce cresc
progresiv incepand de la 0,5 Kg si urcand pana la 2,5 kg. Se fac 3 seturi a cate 10 repetitii pe
zi de 3 ori pe saptamana.

13. Rotatia interna, cu greutate

Asigura tonifierea musculaturii rotatorilor externi ai umarului. Pacientul este asezat pe podea
in decubit lateral cu umarului afectat sub el, cotul lipit de trunchi si indoit la 90º. Din aceasta

32
pozitie, mentinand cotul atasat la torace executa o rotatie interna a bratului aducand mana spre
verticala. Se coboara apoi lent mana.
Se fac 3 seturi a cate 10 repetitii pe zi de 3 ori pe saptamana. Se pot folosi greutati ce cresc
progresiv incepand de la 0,5 kg si urcand pana la 2,5 kg. Se fac 3 seturi a cate 10 repetitii pe
zi de 3 ori pe saptamana.

CURS 6 – BIOMECANICA CONTRACTIEI MUSCULARE

Locomotia este o modificare a pozitiei corpului sau a partilor acestuia. Ea este rezultatul
interactiunii dintre doua categorii de forte: fortele interne si fortele externe.
Prin forta se intelege cauza care modifica sau tinde sa modifice starea de repaus sau starea de
miscare a unui corp.
Fortele interne implicate in miscarea corpului sunt:
- impulsul nervos
- contractia musculara
- parghiile osteo-articulare
Parghiile osteo-articulare reprezinta cea de-a treia forta care intervine in realizarea miscarii.
Impulsurile nervoase produc contractii musculare care atrag deplasarea segmentelor la nivelul
insertiilor musculare transformand energia chimica in energie mecanica.
Segmentele osoase asupra carora actioneaza muschii se comporta, la prima vedere, ca
parghiile din fizica.
In mecanica parghia reprezinta o bara rigida care se poate roti in jurul unui punct de sprijin.
Asupra oricarei parghii se aplica doua forte: forta activa (F) si forta de rezistenta (G). Fiecare
dintre ele actioneaza la o anumita distanta fata de punctul de sprijin formand un moment al
fortei corespunzatoare pt.bratul fortei si un moment al rezistentei pt.bratul rezistentei.
Distanta de la axa de rotatie la momentul fortei sau al rezistentei se numeste bratul fortei,
respectiv bratul rezistentei.
Tot parghii sunt si oasele corpului care au axa de rotatie in articulatii, forta activa este data de
muschi iar forta de rezistenta este data de greutatea corpului sau a segmentelor sale.
Parghiile au rolul de a transmite miscarea de la muschi si tendoane la sarcina rezistiva, marind
rezistenta ei.
Din raportul care se realizeaza intre bratul fortei si cel al rezistentei => regula de aur: ce se
castiga in forta se pierde in viteza de deplasare si invers.
Dupa felul in care se dispun cele doua forte fata de punctul de sprijin, exista 3 tipuri de
parghii:
a. Parghii de gradul I – unde punctul de sprijin este situat intre cele doua momente de
aplicare a fortelor astfel ca ambele forte sunt indreptate in acelasi sens. In corpul
omenesc sunt numeroase.
Ex.: la nivelul articulatiei dintre craniu si coloana vertebrala punctul de sprijin se afla in
articulatie, forta activa = musculatura cefei, rezistenta = greutatea capului.
In corpul omenesc toate parghiile de gradul I au brate inegale, de aceea si fortele care le
echilibreaza sunt inegale. Astfel, la craniu, bratul fortei este mai scurt decat cel al rezistentei,

33
musculatura cefei este mai dezvoltata decat musculatura ventrala a gatului care manuieste un
brat mai lung.
Parghiile de gradul I sunt parghii de echilibru.
La nivelul articulatiei coxo-femurale, in pozitia stand, se afla punctul de sprijin (axa de
rotatie), in plan ventral si dorsal cele doua puncte de aplicare a fortei active si a celei rezistive.
b. Parghii de gradul II – sunt parghiile care au punctul de sprijin la un capat, forta la
celalalt si rezistenta intre ele. (ex.: roaba)
In corpul omenesc acest gen de parghii este deocamdata contestat. Majoritatea autorilor admit
un singur exemplu: zona articulatiei talocrurala. In aceasta articulatie, in stand pe varfuri,
punctul de sprijin este in varful piciorului, forta actioneaza la nivelul calcaneului de unde
muschii actioneaza tendonul lui Ahile, iar rezistenta este data de greutatea corpului care se
transmite prin oasele gambei. Acestea sunt parghii de forta.
c. Parghii de gradul III – sunt parghiile care au punctul de sprijin la un capat, rezistenta
la celalalt capat si forta actioneaza intre ele.
Acestea actioneaza cu pierdere de forta si castig de deplasare. Ex.: articulatia cotului – unde
punctul de sprijin este in articulatie, rezistenta in celalalt capat, iar forta este intre ele, data de
muschii flexori ai antebratului. Acestea sunt parghii de viteza.
Fortele externe implicate in realizarea miscarii sunt:
a. forta gravitatiei – in conformitate cu legea atractiei universale, Pamantul atrage
corpurile si este atras de acestea. Forta gravitatiei actioneaza vertical de sus in jos, iar
impotriva ei fortele interne cumulate actioneaza in sens invers de jos in sus. Forta
superioara de miscare care incearca sa invinga forta de gravitatie este saritura. Saritura
presupune de fapt un mare consum energetic.
b. greutatea corpului – actioneaza mereu vertical, de sus in jos, asupra centrului de
greutate al corpului si al segmentelor sale.
c. presiunea atmosferica – o forta de actionare indirecta a fortei gravitationale.
d. rezistenta mediului – cea a mediului in care se realizeaza exercitiile fizice, care pot fi
practicate, de exemplu, in aer liber sau in apa.
e. inertia – forta ce tinde sa prelungeasca si sa sustina o situatie data.
f. forta de frecare – proportionala cu greutatea corpului care aluneca pe o suprafata de
sprijin si cu coeficientul de frecare.
Intreaga activitate a omului se desfasoara cu ajutorul acestor forte in care rolul hotarator il are
contractia musculara dirijata de scoarta cerebrala.

SEMINAR 6 – METODE SI TEHNICI DE TONIFIERE A ARTICULATIEI COXO-

FEMURALE
- tratamentul artrozei
- miscarea, dozata si controlata oportun, este indispensabila pt.mentinerea lubrifierii
articulare, incetinind limitarea progresiva a amplorii miscarilor si conservarea
troficitatii musculare
Obiectivele:
- scaderea durerilor
- cresterea stabilitatii
- cresterea mobilitatii
- cresterea gradului de coordonare si echilibru la mers

CURS / SEMINAR 7 – COLOCVIU

- Test grila, 18 intrebari, 90% dintre intrebari au o singura varianta de raspuns

34
 - 1 punct din oficiu
- Durata: 30 de minute
Cerinte:
- 5 prezente curs, 5 prezente seminar
- 3 prezente curs, 3 prezente seminar pt.cei cu adeverinta

35