FACTORII CRIMINOGENI AI ECONOMIEI SUBTERANE

Cauze generale ale fenomenului

Estimarea şi evaluarea fenomenului de criminalitate din sociologie

Actul criminal reprezintă în esenţă, expresia concretă a unui ansamblu de acţiuni
şi conduite care contrastează puternic cu normele penale prin care sunt protejate cele
mai importante valori sociale referitoare la viaţă şi integritatea individului, familiei,
societăţii şi statului. Ca produs nemijlocit al acestor acţiuni şi conduite, crima implică o
mare diversitate de cauze şi condiţii a căror complexitate face dificilă operaţionalizarea,
ierarhizarea şi evaluarea precisă a importanţei fiecăreia în comiterea faptei penale.
Identificarea şi selecţia acelor circumstanţe care, generând şi favorizând
comiterea actului criminal, se află într-o strânsă legătură cu contextul socio-cultural şi
educativ şi cu modul de viaţă şi personalitatea individului criminal, precum şi cu
condiţiile concrete care au produs „ocazia” criminală. Valorificarea informaţiilor
acumulate până acum în acest domeniu atestă că formele principale de manifestare a
criminalităţii şi cauzele acestora trebuie analizate în cadrul a trei sisteme de corelaţie :
a. sistemul intern de condiţionare a individului criminal;
b. sistemul de condiţii interne şi externe, care au generat situaţia actuală a acţiunii
criminale;
c. sistemul fenomenelor care au determinat, până în acel moment, dezvoltarea
personalităţii criminalului.
Evidenţierea acestor sisteme principale de corelaţie permite să se între vadă faptul
că în domeniul sociologiei criminalităţii, ca de altfel în orice domeniu al cunoaşterii
sociologice, noţiunea de cauză are o semnificaţie deosebit de bogată, incluzând o
complexitate de condiţii, acţiuni, conduite şi motive subiective, aflate în legătură directă
sau indirectă cu fapta comisă. O serie de studii au demonstrat, de pildă, că în domeniul
criminalităţii juvenile fenomenul nu poate fi explicat prin relevarea doar a unor cauze
principale, ci presupune identificarea a cel puţin „170 de condiţii distincte, orientative
pentru reaua conduită a minorilor”, numărul mediu de „circumstanţe negative" fiind
între 9 şi 10 pentru fiecare copil în parte.
Explicaţiile în criminologie şi în sociologia criminalităţii sunt, deci, de o mare
complexitate, orice explicaţie implicând stabilirea unor relaţii multiple între actul
criminal (privit ca „variabilă dependentă” sau „efect”) şi o serie diversificată de fapte,
fenomene, procese, situaţii, acţiuni şi conduite antecedente (privite ca „variabile
independenţe”, „cauze” sau „condiţii”). A explica un fapt, subliniază Fr. Simiand,
înseamnă a înţelege „motivele pentru care se produce”, prin identificarea cauzei sale

Pagina 1 /7
determinante. Un fapt poate să nu implice, însă, un singur antecedent, ci o pluralitate de
antecedente. Fiind o realitate deosebit de complexă, fenomenul criminalităţii cuprinde o
multitudine de asemenea antecedente, ceea ce impune ca analiza sociologică să încerce
sa identifice acele fapte şi situaţii care au relaţia cea mai strânsă şi cea mai generală cu
actul criminal. Stabilind o combinaţie complexă a tipurilor de legături de dependentă,
care „unesc” crima cu situaţiile concrete de viaţă care o preced, sociologul trebuie să
acorde o atenţie primordială acelor factori uniţi printr-o relaţie cât mai strânsă şi cât mai
generală cu fapta comisă, fără a ignora, însă, dependenţele indirecte, parţiale sau
intermediare, în Cyril Burt, TkeYourigDelinquent (fourth edition), London, University
of London Press, 1944, p. 599 acest sens, în perimetrul antecedentelor crimei pot exista
o serie de factori intermediari, cu caracter mai puţin general, care, fără a avea o relaţie
directă cu fapta comisă, acţionează ca un gen de „cauze ale cauzei principale” ,
reprezentând condiţii favorizante ale actului criminal.
Cu toate acestea, diferenţa dintre cauze şi condiţii este relativă, raportându-se, în
fapt, la natura directă sau indirectă a legăturilor dintre efect şi antecedentele sale. în mod
concret, putem considera că acte criminale având un caracter similar pot fi efectul unui
set diversificat de cauze, fiecare dintre acestea caracterizându-se printr-o multitudine de
condiţii şi circumstanţe particulare. Furtul de bunuri efectuat de un anumit individ adult
poate fi provocat, de pildă, de motive utilitare (furt utilitar), ca şi de nevoia de jaf,
distrugere şi răzbunare sau din motive raţionale (furt „comandat”), în schimb, o faptă
similară comisă de un delincvent minor poate fi un efect al tendinţelor de „teribilism”
„bravură”, sau „sportivitate” manifestate la vârsta adolescenţei, al neintegrării sale în
mediul şcolar sau profesional şi al lipsei de control exercitat asupra comportamentului
său de diferite instituţii. Având aceeaşi natură, ambele delicte se datorează unor cauze
diferite, fiecare dintre ele caracterizându-se printr-un număr de circumstanţe particulare
care acordă o ,,coloratură" specifică acestui tip de delict. Având însă o semnificaţie
diferită de la un caz la altul, circumstanţele delictului pot caracteriza situaţia contextului
socio-economic şi cultural care a modelat, prefigurat şi configurat personalitatea
individului delincvent sau situaţia sa concretă de viaţă, anterioară comiterii faptei.
Importanţa acestor circumstanţe este diferită, în unele cazuri situaţia concretă de viaţă
având un rol secundar fa ă de orientarea antisocială a delincventului.
În schimb, în alte cazuri, situaţia concretă de viaţă deţine rolul François Simiand,
De l'explication, în L'analyse empirique de la causalite (Ed. Raymon Boudon et Paul
Lazarsfeld), Paris, Mouton, La Haye, 1966, principal, o serie de indivizi care încalcă
legea penală acţionând sub imperiul unor „presiuni” de moment. Motivul devine aici
„cauza” infracţiunii, situaţia concretă dominând personalitatea. Identificarea tuturor
acestor cauze şi condiţii implică, deci, operarea unei ierarhizări a diverselor ordine şi
grade de dependenţă a legăturilor între delict şi antecedentele sale.
Pe această bază, faptele sau evenimentele care au relaţia cea mai apropiată cu
actul criminal şi care apar cu cea mai mare regularitate sunt capabile, într-o măsură mai
mare decât altele, sa caracterizeze contextul cauzal al criminalităţii.
Aceste sublinieri ne fac să înţelegem mai bine suportul reducţionist al teoriilor
criminologice fondate pe paradigme de natură biologistă, psihologistă sau
neuropsihologistă, care fac din cauzalitate o noţiune simplistă şi mecanicistă, „întrucât
crima, ca o categorie a acţiunii sociale, nu are nici-o proprietate universal inerentă,
observă sociologul American MacIver, nu ne putem aştepta să găsim, în diversitatea de

Pagina 2 /7
personae vinovate de crime, un tip psihologic sau fiziologic, o trăsătură de caracter ce le
diferenţiază de alte persoane. Criminalul, poate fi un maniac sau un geniu, un ticălos sau
un patriot, un om fără scrupule sau un om care pune scrupulele sale mai presus de lege,
un exploatator indiferent sau un om disperat. Toate încercările de a găsi o fizionomie a
crimei au eşuat"
Eşuând în încercarea lor de a găsi o mentalitate particulară asociată cu comiterea
crimelor, teoriile bazate pe paradigmele menţionate ignoră multitudinea de determinări
ale situaţiei de viaţă ce caracterizează formarea personalităţii şi istoria personală a
individului criminal, determinări care nu pot fi localizate la nivel biologic sau mental,
extinzându-se în domeniul psihosocial sau social. Pentru sociolog, identificarea cauzelor
constă în cercetarea unor contexte diferite, în idealizarea circumstanţelor generale şi
Robert MacIver, Social Causation, în The Socwlogy of Crime and Delinquency,
(Editors M. E. Wolfgang, L. Savitz, N. Johnston), New York, London, Sidney, Toronto,
particulare care însoţesc sau preced situaţia concretă în care s-a comis crima. Deseori,
comparabilitatea unor situaţii diferite permite identificarea mai adecvată a acestor
cauze, motiv pentru care o sarcină particulară a cercetării sociologice constă în
determinarea, pe bază statistică sau cazuistică, a „variabilelor” ce caracterizează grupuri
sociale, indivizi şi situa ii de viaţă diferite.
Identificarea cauzelor apare, însă, frecvent viciată de semnificaţiile pe care le
acordăm noţiunii de crimă însăşi, în măsura în care investim, deseori, această noţiune cu
evaluări tributare sterotipurilor, clişeelor şi prejudecăţilor noastre. Din acest punct de
vedere, valorizarea morală a delictului ca reprezentând o acţiune „imorală" sau
caracterizarea individului delincvent ca fiind „rău", „lipsit de sim moral", „vicios";
furnizează explicaţii vagi şi neconcluzive care, în loc să introducă precizie şi rigoare
ştiinţifică, nu fac altceva decât Să genereze explica ii neconcludente. Aceste explicaţii,
la rândul lor, subliniază cu justeţe
MacIver, nu sunt capabile de a recunoaşte diferenţa între o categorie morală şi
una juridică, făcând apel la un principiu universal de „moralitate pe care îl oferă ca
explicaţie a fenomenului de criminalitate” . În acest context, crima însăşi este o
categorie juridică, care apare însă asociată cu o multitudine de condiţii socio-economice
şi culturale, şi cu legea penală ca atare. Aceste condiţii pot face să crească frecventa
anumitor categorii de delicte şi crime în anumite perioade şi în anumite zone sau să
diminueze incidenţa altora. La rândul ei, legislaţia penală ca factor de schimbare a
fenomenului de criminalitate, acţionează ca o variabilă adiţională, putând desemna, în
anumite perioade, ca fiind forme de delicte grave şi periculoase, forme de conduită
considerate anterior ca „normale”.
Complexitatea cauzalităţii, în domeniul fenomenului de criminalitate împiedica, astfel, a
găsi o trăsătură sau o proprietate inerentă delictului şi crimei în general, valabilă pentru
toate categoriile de fapte penale, în. Orice perioadă-şi indiferent de condiţiile in care
s-au produs. De aceea noţiunea de cauzalitate criminologică trebuie distinsă de categoria
de cauzalitate juridică, în general, ultima noţiune referindu-se doar la condiţiile
răspunderii persoanei pentru consecinţele faptelor sale, la legătura dintre acţiunea
delincventă şi rezultatul dăunător (antisocial) produs.
Consecinţele antisociale ale faptei comise reprezintă, însă, doar o parte a
cauzalităţii criminologice, acţiunea delincventă şi efectele ei presupunând o serie de
determinări şi antecedente, de natură obiectivă şi subiectivă. La rândul ei, îndeplinirea

Pagina 3 /7
actului delincvent, ca atare, nu reprezintă veriga finală a legăturii cauzale (efectul),
deoarece orice asemenea act implică unul sau mai multe efecte socialmente periculoase,
sancţionate de legea penală, în cadrul acestor efecte, unele reprezintă circumstanţe
atenuante, altele circumstanţe agravante.
Ocupându-se de aspectele „efectului” în domeniul sociologiei criminalităţii, o
serie de studii şi cercetări au evidenţiat o serie de particularităţi:
a. efectul ca şi cauza are un caracter multilateral, fapta delincventă putând genera mai
multe efecte;
b. una şi aceeaşi cauză, acţionând asupra diverselor persoane, poate provoca efecte
diferite, uneori chiar opuse;
c. cauze ,,mici” generează efecte mai grave, când individul este deja „pregătit” pentru a
recepta influenţa lor;
d. delictul şi crima nu reprezintă, întotdeauna, o reacţie directă la cauza care le-a
provocat, existând, deseori, „întârzieri” în evoluţia legăturii cauzale;
e. există o „alternanţă a conduitei”, ceea ce face ca unul şi
acelaşi scop să fie realizat atât prin mijloace delincvente (criminale), cât şi
nondelincvente (noncriminale).
Pentru acest motiv, interpretarea cauzalităţii criminologice reprezintă un moment
principal al cercetării fenomenului de criminalitate, asigurând, în fapt, evidenţierea
cauzelor şi condiţiilor generale şi particulare, sau secundare, stabilirea liniei legice de
dezvoltare a evenimentelor cu rol în determinarea actelor de încălcare a normelor de
convieţuire socială şi de devianţă de la normativul penal. Din acest punct de vedere,
statistica situaţiei şi dinamicii criminalităţii, studiul cazuistic şi tipologiile criminale
reprezintă multiple posibilităţi metodologice de depistare a legăturilor cauzale şi a
raporturilor de dependenţă stabilite între fenomenul de criminalitate şi pluralitatea
antecedentelor sale.

Corela ie şi cauzalitate în evaluarea fenomenului de criminalitate

Interpretarea cauzalităţii în domeniul criminalităţii nu are numai o natură

conceptuală, ci şi una reală, care implică investigaţia de teren, studiul concret al
faptelor, evenimentelor, al legăturilor dintre aceste fapte sau evenimente cu caracter
general sau particular. Elaborând o serie de ipoteze şi construcţii teoretice, cercetătorul
din acest domeniu îşi propune să evidenţieze principalele legături existente între faptă
sau faptele comise şi un set multivariat de acţiuni şi fapte anterioare, în acest sens, o
deosebită utilitate o are evidenţierea sistemului de interdependenţe şi corelaţii între
fapte, identificarea interferenţelor cauzale cu caracter constant sau variabil, în practica
sociologică şi criminologică obişnuită, numărul de fapte care însoţesc sau preced
acţiunea infracţională depăşeşte, deseori, capacitatea de intuiţie şi generalizare a
analistului. Pentru acest motiv, evidenţierea şi evaluarea unui număr restrâns şi
exemplar de fapte şi evenimente, de corelaţii şi dependente, şi asamblarea lor într-un
model explicativ general, reprezintă o modalitate operantă de a degaja din multitudinea
de fapte cauzalitatea.
Întrucât, de obicei, în cercetarea criminologică, analiza cazului individual nu se
efectuează în mod cazuistic, ci statistic, se utilizează, frecvent, procedee statistice cu

Pagina 4 /7
ajutorul cărora se pot surprinde dimensiunea statistică a diferitelor corelaţii,
determinând cauzele şi condiţiile unui număr mare de fapte individuale. Cea mai
obişnuită formă de aplicare a procedeelor statistice se bazează pe capacitatea lor de a
descrie criminalitatea sau unele particularităţi individuale ale cazurilor investigate, în
acest sens, frecvenţa şi intensitatea crimelor sau incidenţa factorilor şi trăsăturilor care
pot fi măsurate şi evaluate se exprimă, cel mai adesea, în procente; medii, serii de
distribuţii, indici ş.a., care permit ordonarea fenomenului de criminalitate sub formă de
variabile şi parametri.
Din punct de vedere metodologic, o multiplicitate de factori individuali nu trebuie
confundată cu o multiplicitate de variabile, variabila fiind, spre deosebire de factor, o
caracteristică cu privire la modul de variaţie a fenomenului criminal, în timp, în spaţiu şi
în anumite condiţii, indiferent de ce natură ar fi ele . Reprezentând circumstanţe
concrete şi particulare ale delictului şi crimei, variabilele enunţă o serie de date şi
observa ii asupra varia iei ac iunilor cu Caracter penal, date care, fără a viza, în mod
nemijlocit cauzalitatea, surprind interdependenţele şi corelaţiile dintre faptele
circumscrise acestor acţiuni. Pentru a oferi un exemplu, ne putem referi la o corelaţie
des întâlnită în studiul diferitelor delicte şi crime: dacă tendinţele de celibat se corelează
cu fenomenul delincvent, această corela ie este departe de a demonstra, în mod cert, ca
starea celibatului.
În timp ce variabila reprezintă aspectul măsurabil al unui fenomen a cărei
schimbare trebuie să o exemplificăm, sau să o precizăm, parametrul constituie o
cantitate rămasă neschimbată în timpul studiului, adică un gen de „variabilă care nu
variază” cauzează delincventă. Pentru a răspunde la întrebarea cu caracter mai
general: „de ce statusul marital acţionează ca un factor frenator al delincvenţei?” trebuie
să fim capabili a descoperi şi alţi factori intermediari, care contribuie la diferenţierea
celibatarilor şi căsătoriţilor şi fac ca primii să producă mai frecvent, decât ultimii, acte
cu caracter delincvent. Iniţial, legătura dintre statusul marital şi delict este doar o
ipoteză teoretică care permite orientarea cercetătorului în perimetrul atât de complex al
fenomenului delincvent. Ea nu ajută, nemijlocit, la clarificarea circumstanţelor concrete
ale unui act delincvent particular, ci permite dobândirea unui răspuns ia întrebarea cu
conţinut mai general: „De ce unii indivizi încalcă, mai frecvent decât alţii, normele şi
regulile cu caracter penal?” Dacă ipoteza enunţată apare confirmată de observaţiile de
teren ea devine o corelaţie capabilă să producă, împreună cu alte asemenea corelaţii, un
sistem explicativ general al fenomenului de delincventă, în mod evident, cu cât faptele
sunt mai complexe şi includ un număr de circumstanţe mai mare, cu atât numărul de
dependenţe şi corelaţii va fi mai mare.
Refuzând să acorde acestor corela ii statutul de „cauze stricte”,
reprezentanţii operaionalismului metodologic denumesc legăturile dintre fapte,
„influenţe cauzale”, înţelegând prin ele corelaţia dintre o variabilă şi probabilitatea de
apariţie a altei variabile, în ultima vreme, o serie de autori s-au preocupat de dezvoltarea
unor sisteme de inferenţă cauzală din corelaţii, identificând, însă, după cum observă H.
M. Blalock Jr., nu cauze ci influen e sau probabilităţi. Asemenea probabilităţi permit
dezvoltarea unor modele matematice ce pun în legătură două sau mai multe variabile
„independente”, cu o variabilă „dependentă” (fenomenul delincvent în cazul nostru).
Aceste modele matematice sunt utile pentru stabilirea interdependenţei între

Pagina 5 /7
diferiţi factori care afectează natura şi distribuţia fenomenului delincvent, în cazul a
două sau mai multe variabile putând evidenţia, de pildă, „dependenţe funcţionale”.
La originea fenomenului infracţional post-decembrist stau câţiva factori, cum ar
fi: începerea demolării vechilor structuri economice mai înainte de a se clarifica, în mod
concret, ce fel de organizare economică urmează a fi pusă în aplicare; acest factor a
cauzat mult haos în cadrul procesului de transformare a capitalului de stat în capital
privat, creând posibilitatea săvârşirii a nenumărate abuzuri; privatizarea, într-un ritm
greoi, a societăţilor comerciale cu capital de stat, iar dintre acestea foarte puţine au fost
din sectorul productiv, majoritatea fiind din comerţ, prestări servicii şi turism; crearea
unei diferenţe foarte mari între producţie şi consum, fapt ce a dus la consumarea unor
mari fonduri valutare pentru importuri, în condiţiile în care exporturile au scăzut
extraordinar de mult; existenţa, în circulaţie, a unei mase monetare mult crescută şi fără
a avea acoperire pe piaţă în bunuri şi servicii, ceea ce a determinat procesul inflaţionist,
care la rândul său a condus la scăderea nivelului de trai; rigiditatea politicii fiscale
promovate de conducerea statală, foarte mulţi indivizi, dintre cei care desfăşoară
activităţi economice, căutând diverse soluţii pentru a se sustrage de la plata taxelor şi
impozitelor datorate statului, prin încălcarea legilor fiscale; existenta unei legislaţii
neadaptate la noile realităţi economico-sociale sau chiar lipsa unor reglementări ce se
impuneau; nivelul de trai în scădere a creat de multe ori premisa comiterii de
infracţiunii.
Această enumerare a cauzelor criminalităţii nu are un caracter restrictiv, pe lângă
acestea existând multe alte cauze care influenţează evoluţia criminalităţii economico-
financiare.
În cele ce urmează vom enunţa unele dintre condiţiile ce favorizează, îndeosebi,
manifestarea infracţionalităţii economico- financiare: inexistenţa unei politici explicite a
statului faţă de sectorul privat, ceea ce creează un spaţiu larg de manevră pentru cei ce
comit acte infracţionale; tendinţa de capitalizare pe căi ilicite, manifestată de unele
persoane, precum şi de unii funcţionari din unităţile publice sau private; solicitarea şi
acordarea unor credite în lei sau valută, pe termen lung şi fără garanţii solide; înfiinţarea
unui mare număr de SRL-uri, fără un capital social solid, cele mai multe în sfera
comerţului; acest lucru a generat apariţia firmelor "fantomă" prin intermediul cărora se
derulează cele mai multe afaceri ilicite; vânzarea, închirierea, concesionarea unor spaţii,
active, utilaje etc, fără organizarea de licitaţii; lipsa unei pregătiri manageriale
corespunzătoare din partea conducătorilor de societăţi cu capital de stat sau mixt, fapt ce
a facilitat pătrunderea unor "parteneri străini" , care nu au depus la capitalul social
cotele prevăzute de lege sau nu-şi aduc contribuţia de licenţe, tehnologii, know-how;
abandonarea de către societăţile comerciale de stat a diferitelor forme de control propriu
(intern), amplificându-se în acest fel starea de ilegalitate; lipsa de organizare sau
organizarea ineficientă a sistemelor de pază din obiectivele economice de stat, fapt ce a
favorizat sustragerea din aceste unităţi a unor importante cantităţi de materii prime,
materiale, produse finite şi chiar părţi din activele societăţilor; numirea în funcţii de
conducere sau control a unor persoane incompetente ori predispuse la săvârşirea de
infracţiuni.
Alte cauze şi condiţii favorizatoare, care trebuie avute în vedere în analiza
fenomenului infracţional:
a) cauze juridice

Pagina 6 /7
-ineficienţa legislativă în anumite domenii;
-slaba mobilitate a cadrului normativ;
-depăşirea sistemului juridic de către realitatea infracţională;
-slaba pregătire sau interesele obscure manifestate de unii membrii ai corpului
legislativ; ş. a.
b) cauze administrative
-neaplicarea criteriului competenţei şi moralităţii în selectarea funcţionarilor publici,
fapt ce afectează eficienta administraţiei precum şi cea a instituţiilor menite să depisteze
şi să sancţioneze faptele infracţionale;
-perpetuarea practicii de promovare în funcţii pe criterii nefireşti: nepotismul, obedienţa
faţă de superiori, relaţiile extraprofesionale etc.
-slaba salarizare a funcţionarilor publici; aceasta, corelată cu marea responsabilitate şi
puterea lor de decizie, dă naştere la o predispoziţie crescută pentru comiterea de fapte
antisociale;
-politizarea excesivă a administraţiei publice-ocuparea de funcţii publice de către cei ce
alcătuiesc clientela anumitor partide politice;
-cumulul de funcţii întrunit de unele persoane şi lipsa unui control eficient asupra
activităţii acestora.
Din analiza cauzelor şi împrejurărilor prezentate se poate concluziona că, în
această perioadă de tranziţie, în ţara noastră s-a creat un climat favorabil comiterii de
infracţiuni, fapt dovedit şi de evoluţia crescândă şi, totodată, nedorită a fenomenului
infracţional.
Pentru ca acest fenomen să fie redus trebuie, mai întâi de toate, să se acţioneze în
privinţa cauzelor (conform principiului că înlăturarea cauzei duce la eliminarea
efectului) iar această acţiune trebuie, neapărat, coroborată cu întărirea autorităţii
organelor abilitate în prevenirea şi combaterea criminalităţii.
Infracţiunile economice deţin o mare parte din numărul ocult al crimelor
nesemnalate sau insuficient semnalate. Acestea cauzează instituţiilor economico-
sociale, agenţilor economici şi cetăţenilor, prejudicii mult mai importante decât cele
indicate de numărul cazurilor finalizate pozitiv şi care, de regulă, declanşează reacţii în
lanţ .
Atât în România cât şi în ţările din Comunitatea Europeană, studiul criminalităţii
în afaceri a fost în general mult mai puţin urmărit şi realizat decât criminalitatea de
natură judiciară tradiţională, deşi ea costă mult mai scump societatea, iar numărul
victimelor este mult mai mare.
Cu toate că în prezent faptele antisociale grave sunt bine cunoscute, criminalitatea
economico-financiară continuă să se dezvolte cu amploare şi intensitate.
În occident s-a pus şi se pune întrebarea dacă factorul esenţial al criminalităţii
economico-financiare nu ţine cumva de însuşi sistemul economic al societăţilor de tip
liberal: economia de piaţă şi libera iniţiativă, dacă acestea provoacă ori favorizează
săvârşirea de infracţiuni.

Pagina 7 /7