INTRODUCERE

Viața socială a pus dintotdeauna multiple probleme îndeosebi de ordin administrativ.

Nevoia a dus la apariția funcției publice și a funcționarului care s-o indeplinească. Comunitatea
umană n-ar fi progresat dacă nu și-ar fi creat un întreg organism social, căruia i-a dat viabilitate
prin personalul investit în diversitatea de funcții statornicite de-a lungul timpului. În speța de
față, vom analiza succint cazul reclamantei Gudrun Schulze cu privire la acordarea unor
remunerații diferite funcționarilor publici angajați înainte de 1 mai 2004 față de cei angajați
ulterior acestei date.

CAPITOLUL I. ANALIZA STĂRII DE FAPT

În fapt, solicitarea reclamantei Gudrun Schulze vizează două probleme: în primul rând
anularea deciziei Comisiei din 08.02.2005 și în al doilea rând, anularea deciziei Comisiei din
11.10.2004 prin care subsemnata era încadrată în gradul A6 treapta 2. Astfel, problema apare din
momentul în care a apărut reforma statutului funcționarilor. Mai exact, se pune problema în fapt
a salariilor obținute de funcționarii numiți înainte de 2004 și în perioada 2004-2006, cât și
problema încălcării principiului discriminării pe motiv de vârstă, cât și a principiului egalității.
Așadar, odată cu promovarea în grad, funcționarul primea și noi atribuții corespunzătoare
gradului mai exact grad A6 treapta 2, așa cum de altfel prevede și statutul funcționarilor. Odată
cu numirea în grad prin concurs, înainte de 1 mai 2004, funcționarilor li s-a și redus remunerația
aferentă acelor grade, spre deosebire de cei numiți prin concurs dupa 2004, aceasta fiind cauza
pentru care reclamanta a cerut anularea deciziei prin care ea era încadrată în gradul A6 treapta 2.
Ori, legiuitorul, neîncălcând principiul egalității are dreptul să aducă modificările
statutului funcționarilor, pe care le consideră necesare și conforme cu interesul serviciului, chiar
dacă acestea se dovedesc mai puțin favorabile decât cele anterioare, în speță se reduce salariul ca
urmării a trecerii în treapta A6 înainte de 2004. În speță principiul egalității sau al discriminării,
nu au fost încălcate, așa cum susține reclamanta, deoarece în vederea stabilirii tabelul de

1
corespondență a gradului și a remunerațiilor nu a fost luat în calcul, în niciun fel, direct sau
indirect, ca și criteriu vârsta angajaților, funcționari publici.
De asemenea, potrivit statutului funcționarilor, la art 7 1 și art 27 2se prevede că nivelul
posturilor este determinat în funcție de natura, de importanța și de amploarea lor, indiferent de
calificările persoanelor interesate iar tabelul de corespondență a gradelor distinge între gradul de
bază A*5 și gradul superior A*6 pentru a ține cont de experiența solicitată pentru posturile de
acest nivel.
Așadar, contrar afirmațiilor reclamantei cum că nu a fost luată în calcul experiența
profesională, articolul 12 alineatul (3) din anexa XIII la statut menționează în mod obligatoriu ca
autoritatea care se ocupă cu numirea în grad a funcționarilor, să țină cont de aceasta în interesul
serviciului atunci când determină, în mod obiectiv, nivelul postului care urmează a fi ocupat.
Referitor la principiul egalității se consideră că deși salariații care lucrează la același
angajator, care au aceleași atribuții, au drepturi egale în a primi aceeași remunerație
corespunzătoare serviciilor prestate. Însă, de la această regulă există excepția potrivit căreia,
principiul egalității de tratament nu interzice ca situații comparabile să fie tratate diferit dacă
diferențierea este justificată de elemente obiective și relevante pe care instanța le verifică. Fapt
care s-a realizat prin reforma statutului, unde s-a modificat corespondența dintre grad și post.
Așadar, nu se poate considera că funcționarii care au fost numiți în această calitate după intrarea
în vigoare a reformei statutare se află în aceeași situație juridică precum funcționarii care au fost
recrutați înainte de 1 mai 2004 și a căror numire intra sub incidența vechiului statut.
Totodată, având în vedere această reformă prin care s-au restructurat gradele, nu s-a
încălcat principiul unei remunerații egale pentru o muncă de valoare egală, acordând
funcționarilor angajați după reforma menționată o remunerație legată de gradul în care ei au fost
încadrați, care este mai puțin avantajoasă decât cea aferentă fostelor grade în care fuseseră
încadrați funcționarii recrutați înainte de 1 mai 2004.
În concluzie, faptul că asistenții sau administratorii angajați înainte de 1 mai 2004 ar fi
mai bine remunerați decât cei angajați în calitate de funcționari după această dată nu încalcă
principiul unei remunerații egale pentru o muncă de valoare egală.
Așadar, având în vedere cele expuse, Tribunalul consideră că în privința locului pe care
îl ocupă, precum și a principiului bunei administrări și a obligației de solicitudine în ierarhia
1
Art 27 primul paragraf din Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999 privind Statutul funcționarilor publici .
2
Art 7 alin 1 din Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999 privind Statutul funcționarilor publici .

2
normelor, un funcționar care a fost numit în perioada cuprinsă între 1 mai 2004 și 30 aprilie 2006
nu poate să pretindă, în temeiul acestora, un rezultat diferit de cel care rezultă din articolul 12
alineatul (3) din anexa XIII la statut, întrucât competența instituției este condiționată de acesta.
Astfel, Tribunalul respinge acțiunea și fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

CAPITOLUL II. ANALIZA STĂRII DE DREPT

În drept, speța se bazează în principiu pe prevederile Statutului funcționarilor cât și pe

Regulamentul de modificare al statutului funcționarilor, nr. 723/2004. Astfel, din Statutul
funcționarilor cele mai relevante articole sunt articolul 7 alin 1 potrivit căruia nivelul unui post
care urmează a fi ocupat trebuie determinat în funcție de importanța atribuțiilor conferite funcției
în cauză și numai în raport cu interesul serviciului. De asemenea, articolul 7 coroborat cu
articolul 62 din statut prezintă importanță în sensul că evidențiază atribuțiile care îi pot fi
conferite funcționarului corespunzătoare gradului pe care îl are, iar remunerația se atribuie
potrivit acestora.

CAPITOLUL III. ASPECTE TEORETICE

Potrivit Codului muncii, în cadrul relaţiilor de muncă funcţionează principiul egalităţii de

tratament faţă de toţi salariaţii şi angajatorii. Orice discriminare directă sau indirectă față de un
salariat, discriminare prin asociere, hărțuire sau faptă de victimizare, bazată pe criteriul de rasă,
cetățenie, etnie, culoare, limbă, religie, origine socială, trăsături genetice, sex, orientare sexuală,
vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare cu HIV, opțiune politică, situație sau
responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală, apartenență la o categorie
defavorizată, este interzisă.3
În conformitate cu prevederile art. 2, alin. 2 din Legea nr. 188 din 8 Decembrie 1999,
privind Statutul funcţionarilor publici, funcţionarul public este pesoana numită într-o funcţie
publică.
Astfel, considerăm necesar să ne oprim şi asupra conceptului de funcţie publică. Potrivit
legii, funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul
3
Art 5 alin 1 si 2 din Codul Muncii.

3
legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală
şi locală.
Principiile care stau la baza exercitării funcţiei publice sunt:4
a) legalitate, imparţialitate şi obiectivitate;
b) transparenţă;
c) eficienţă şi eficacitate;
d) responsabilitate, în conformitate cu prevederile legale;
e) orientare către cetăţean;
f) stabilitate în exercitarea funcţiei publice;
g) subordonare ierarhică.
Funcţiile publice sunt prevăzute în anexa la Legea statutului funcţionarilor publici, iar
activităţile administrative care implică exercitarea prerogativelor de putere publică sunt
următoarele:
a) punerea în executare a legilor şi a celorlalte acte normative;
b) elaborarea proiectelor de acte normative şi a altor reglementări specifice autorităţii sau
instituţiei publice, precum şi asigurarea avizării acestora;
c) elaborarea proiectelor politicilor şi strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor şi
statisticilor, precum şi a documentaţiei privind aplicarea şi executarea legilor, necesare pentru
realizarea competenţei autorităţii sau instituţiei publice;
d) consilierea, controlul şi auditul public intern;
e) gestionarea resurselor umane şi a resurselor financiare;
f) colectarea creanţelor bugetare;
g) reprezentarea intereselor autorităţii sau instituţiei publice în raporturile acesteia cu
persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din ţară şi străinătate, în limita
competenţelor stabilite de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, precum şi reprezentarea
în justiţie a autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea;
h) realizarea de activităţi în conformitate cu strategia de informatizare a administraţiei
publice.

4
Art 3 din Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999 privind Statutul funcționarilor publici .

4
 Aşa cum am menţionat, pentru a putea ocupa o funcţie publică, persoana trebuie să fie
numită în funcţia respectivă. Anterior actului de numire al funcţionarului public se desfăşoară
activitatea de recrutare şi selecţie a acestuia.
Literatura de specialitate evidenţiază o serie de criterii pentru clasificarea funcţionarilor
publici. 5
 după modul de învestire în funcţie, funcţionarii publici sunt debutanţi sau
definitivi;
 după criteriul studiilor necesare pentru ocuparea unei funcţii publice, funcţionarii
publici se împart în trei clase: clasa I (funcţionari publici cu studii superioare de lungă durată,
absolvite cu diplomă de licenţă), clasa a II-a (funcţionari publici absolvenţi de studii superioare
de scurtă durată) şi clasa a III-a (funcţionari publici absolvenţi de studii medii);
 potrivit nivelului atribuţiilor titularului funcţiei publice, distingem: înalţi
funcţionari pubici, funcţionari publici de conducere şi funcţionari publici de execuţie;
 după caracterul funcţiei, funcţionarii publici pot fi clasificaţi în funcţionari
profesionali (de carieră) şi funcţionari politici;
 după gradul de stricteţe al disciplinei deosebim între funcţionari civili şi
funcţionari militari;
 în funcţie de modul de asigurare a funcţionării serviciilor publice, distingem între
guvernanţi şi agenţi publici.
 după regimul juridic aplicabil, se deosebesc funcţionarii publici supuşi statutului
general de funcţionarii publici supuşi unor statute speciale;
 după natura autorităţilor publici, distingem între funcţionari publici din
administraţia guvernamentală şi cei din administraţia autonomă.
În prezent, în România, recrutarea funcţionarilor publici se face prin concurs, organizat în
limita funcţiilor publice vacante prevăzute anual în acest scop prin planul de ocupare a funcţiilor
publice. Concursul pentru ocuparea funcţiei publice se organizează numai în limita posturilor
rămase vacante, după efectuarea transferului prevăzut de lege şi a redistribuirii funcţionarilor
publici din corpul de rezervă, de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, în condiţiile
legii. Această modalitate de organizare a carierei funcţionarului public este prevăzută şi în
5
Pepelea, Dimitrie,Tomescu, Nicolae Responsabilitatea statului si a functionarilor publici, Editura Cerni, Issi,
1997, p.34.

5
Statutul funcţionarilor publici. Astfel, în capitolul - Cariera funcţionarilor publici , în secţiunea 1
– Recrutarea funcţionarilor publici, se precizează că „ocuparea funcţiilor publice vacante se
poate face prin promovare, transfer, redistribuire, recrutare și alte modalități.” 6 Pentru a participa
la acest concurs trebuie îndeplinite anumite condiţii strict prevăzute de lege.
Principiile care stau la baza organizării carierei în funcţia publică sunt următoarele:
a) competenţa, principiu potrivit căruia persoanele care doresc să acceadă sau să
promoveze într-o funcţie publică trebuie să deţină şi să confirme cunoştinţele şi aptitudinile
necesare exercitării funcţiei publice respective;
b) competiţia, principiu conform căruia confirmarea cunoştinţelor şi aptitudinilor
necesare exercitării unei funcţii publice se face prin concurs sau examen;
c) egalitatea de şanse, prin recunoaşterea vocaţiei la cariera în funcţia publică a
oricărei persoane care îndeplineşte condiţiile stabilite potrivit legii;
d) profesionalismul, principiu potrivit căruia exercitarea funcţiei publice se face cu
respectarea principiilor prevăzute de lege;
e) transparenţa, potrivit căruia autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a
pune la dispoziţie tuturor celor interesaţi informaţiile de interes public referitare la cariera în
funcţia publică.
Literatura de specialitate defineşte recrutarea funcţionarilor publici ca fiind procesul de
identificare şi atragere a personalului calificat pentru ocuparea posturilor şi/sau funcţiilor publice
vacante.
Activitatea de recrutare, ca subiect de studiu pentru managementul instituţiilor publice,
conţine un program alcătuit din patru etape:
 analiza cerinţelor postului vacant;
 întocmirea specificaţiilor aferente activităţii în postul liber;
 cercetarea posibilităţilor privind locurile unde pot fi găsiţi posibilii candidaţi;
 atragerea candidaţilor pentru posturile care urmează a fi ocupate.
Tot literatura de specialitate defineşte selecţia ca fiind un ansamblu de procese de analiză
a calităţii şi a pregătirii profesionale a candidaţilor, în scopul numirii pe posturi şi/sau funcţii
publice în administraţie a funcţionarilor publici necesari.
Condiţii de acces într-o funcţie publică

6
Art 56 din Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999 privind Statutul funcționarilor publici .

6
 Intrarea în corpul funcţionarilor publici de carieră se face prin ocuparea unei funcţii
publice vacante de către o persoană care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege. Prin stabilirea
condiţiilor de acces în funcţiile publice, legiuitorul urmăreşte satisfacerea atât a unor scopuri de
natură politică, cât şi a unor interese de ordin profesional-administrativ.
Condiţiile de acces în funcţiile publice pot fi grupate, după dreptul de apreciere în
selectarea candidaţilor, în condiţii obiective şi condiţii subiective. Condiţiile obiective sunt
verificate de autoritatea sau instituţia publică, pe baza actelor doveditoare prezentate de
candidaţi, fără a avea un drept de apreciere asupra acestora, în timp ce condiţiile subiective se
bazează pe dreptul de opţiune a angajatorului în stabilirea calităţilor individuale ale fiecărui
aspirant la o funcţie publică.
După conţinutul lor condiţiile de acces în funcţiile publice pot fi:
 generale, care privesc toate funcţiile publice administrative, demnităţile publice şi
funcţiile jurisdicţionale, fiind prevăzute atât în legea fundamentală, cât şi în statutul
funcţionarilor publici;
 speciale, referitoare numai la anumite categorii de funcţionari publici,
reglementate prin statute speciale.
Potrivit legii 7poate ocupa o funcţie publică persoana care îndeplineşte următoarele
condiţii:
a) are cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare funcţiei publice pentru care candidează, atestată
pe bază de examen medical de specialitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii prevăzute de lege pentru funcţia publică;
g) îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice;
h) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra
statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea
justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar

7
Art 54 din Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999 privind Statutul funcționarilor publici .

7
face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit
reabilitarea;
i) nu a fost destituită dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani;
j) nu a desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită prin lege.
Concursul pentru ocuparea unei funcţii publice
Concursul are la bază principiul competiţiei deschise, transparenţei, meritelor
profesionale şi competiţiei precum şi cel al egalităţii accesului la funcţiile publice, pentru fiecare
cetăţean care îndeplineşte condiţiile legale şi constă în 3 etape, după cum urmează:
a) selectarea dosarelor de înscriere;
b) susţinerea probei scrise;
c) interviul.
Concursurile se organizează de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (pentru
ocupare funcţiilor publice de conducere vacante cu excepţia celor de şef birou şi şef serviciu), de
către autorităţile şi instituţiile publice din administraţia centrală şi locală (pentru ocuparea
funcţiilor publice de execuţie şi a celor de şef serviciu şi şef birou), de către o comisie de concurs
constituită pentru recrutarea înalţilor funcţionari publici şi de către Institutul Naţional de
Administraţie (pentru admiterea la programele de formare specializată în administraţia publică,
organizate în scopul numirii într-o funcţie publică).
În vederea participării la concurs, candidaţii depun un dosar de înscriere, iar la probele
următoare pot participa numai candidaţii ale căror dosare de înscriere au fost selectate de către
comisia de concurs în condiţiile legii.
La proba scrisă, candidaţii redactează o lucrare sau completează unul sau mai multe teste
grilă.
Interviul se susţine, de regulă, în aceeaşi zi cu proba scrisă şi constă în întrebări adresate
candidaţilor de către comisia de concurs, fie pe probleme legate de funcţia publică, fie de
verificare a cunoştinţelor de limbă străină sau a celor de operare/programare pe calculator.

CONCLUZII

8
 În concluzie, așa cum reiese din speța prezentată, principiul egalității și al discriminării
pe motiv de vârstă nu a fost încălcat în cazul reclamantei Gudrun Schulze, iar Tribunalul a
considerat a respinge acțiunea acesteia de a se anula decizia Comisiei prin care este încadrată în
gradul A6 treapta 2.

BIBLIOGRAFIE

1. Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999 privind Statutul funcționarilor publici .
2. Manda Corneliu, Drept administrativ, Editura Victor, București, 2000.
3. Pepelea, Dimitrie,Tomescu, Nicolae Responsabilitatea statului și a functionarilor publici,
Editura Cerni, Iași, 1997.
4. Regulamentul de modificare al statutului funcționarilor, nr. 723/2004.
5. Toma Toader, Drept administrativ, Editura Vasiliana, Iași, 2009.