Sunteți pe pagina 1din 36

STRATEGIA DE DEZVOLTARE A ŞCOLII

PERIOADA DE DERULARE A PROIECTULUI: 2022 - 2026

I. PREZENTAREA ȘCOLII

Şcoala reprezintă cadrul organizat şi competent, cu responsabilităţi majore multiple în


viaţa unei comunităţi pentru educarea şi instruirea tinerei generaţii. Școala Gimnazială
Ipotești este o școală în care munca în echipă și devotamentul profesorilor pentru educație
își spun cuvântul.
Principalul rolul al școlii noastre este de a menține într-un cadru organizat şi ştiinţific
procesul de instruire şi educare a copiilor. Modelarea și adaptarea acestora la nevoile
societății, transmiterea valori morale și cultural necesare integrării lor în societatea
contemporană.
Valorile principale pe care le promovăm în școala noastră sunt profesionalismul,
integritatea, cooperarea, respectul, responsabilitatea și autodisciplina.
II. ANALIZA SWOT
Curriculum
Puncte tari Puncte slabe
 Derularea acţiunilor şi programe  Insuficienta utilizare a mijloacelor
menite să stimuleze capacităţile didactice moderne;
creatoare ale elevilor;  Curriculum învechit care nu oferă
 Diferite activități extracurriculare si posibilitatea unei educații
extrașcolare organizare în școală și digitalizate;
în afara ei (Școala Altfel)  Existenţa elevilor cu rezultate slabe la
 Existenta soft-urilor educaționale de învăţătură și disciplina;
specialitate.
Oportunități Amenințări
 Folosirea softului educaţional  Lipsa mijloacelor relevante de
sporeşte eficienţa şi atractivitatea motivare şi a cadrelor didactice;
activităţilor didactice;  Curriculum prea aglomerat raportat
 Participarea în diferite programe la numărul de ore alocat fiecărei
precum Erasmus+. discipline;
 Lecții interesante în care se pune  Comunismul didactic.
accentu pe pregăturea pentru viață.
Resurse umane
Puncte tari Puncte slabe
 Cadre didactice interesate de  Numărul relativ mare de cadre
creşterea prestigiului şcolii; didactice în vârstă de peste 45 de ani;
 Participarea cadrelor didactice la  Personal didactic auxiliar şi
stagiile de formare continuă; nedidactic insuficient;
 O conducere preocupată de creşterea  Aglomerarea claselor depășind
calităţii procesului didactic şi a bazei numarul de 25 de elevi.
materiale;
Oportunități Amenințări
 Numeroase cursuri de formare pentru  Lipsa mijloacelor relevante de
profesori; motivare şi a cadrelor didactice;
 Preocuparea şi sprijinul conducerii  Creşterea numărului de elevi ai căror
comunităţii locale pentru dezvoltarea părinţi pleacă în străinătate;
bazei materiale;  Lipsa asistentului medical în incinta
 Interesul elevilor de a participa la școlii.
procesul de luare a deciziilor în
şcoală;

Resurse materiale și financiare


Puncte tari Puncte slabe
 Existenţa laboratoarelor de  Posibilităţi limitate de stimulare
informatică, limbi străine; financiară pentru cadrele didactice /
 Existența terenului de sport modern si elevii cu rezultate deosebite.
a unei săli de sport dotate.  Lipsa fondurilor suficiente pentru
 Existenta spaţiilor de învăţământ sustinerea activitaților școlare sau
corespunzătoare desfăşurării în extrașcolare;
condiţii optime a cursurilor ;  Lipsa manualelor școlare pentru
unele discipline.
Oportunități Amenințări
 Posibilitatea desfăşurării orelor la  Lipsa mijloacelor necesare motivării
diferite discipline în laboratorul de cadrelor didactice;
informatică;  Slaba motivare financiară a
 Alocarea sumei de bani pentru personalului didactic;
dezvoltarea bazei material;  Lipsa materialelor necesare
 Posibilitatea desfășurării orelor de susținerii lecțiilor.
chimie într-un laborator dotat.

Relațiile cu comunitatea
Puncte tari Puncte slabe
 Buna colaborare cu reprezentanții  Comunicarea deficitară cu părinții
Primăriei şi ai Poliţiei; elevilor „problemă”;
 Relații foarte bune de colaborare cu  Comunicarea deficitară cu alte
ISJ Suceava; instituții de invațământ;
 Încurajarea participării la  Comunicarea deficitară cu elevii care
învăţământul obligatoriu; absenteaza foarte mult fără motiv.
Oportunități Amenințări
 Colaborare bună între Primărie,  Insuficientă conştientizare a
Consiliul local şi Şcoala; părinţilor copiilor privind rolul lor de
 Relaţii bune de parteneriat cu principal partener educaţional al
părinţii; şcolii;
 Deschiși la sugestii esterioare și la  Existenţa mediului negativ al
propuneri de colaborare. educaţiei informale, care promovează
valori contrare celor ale şcolii;â
 Defăimarea imagine școlii românești
de către mass – media.

III.VIZIUNEA
Noi ne propunem să oferim o șansă fiecărui absolvent de a se integra în societate și în
formele de învățământ post universitare.
Școala noastrǎ va fi întotdeauna locul unde toţi copiii îşi vor defini şi dezvolta
personalitatea, pǎrinţii vor gǎsi un partener de calitate în educaţie, iar educatorii vor
oferi tuturor ştiinţa de a reuşi.
IV. MISIUNEA
Școala noastra trebuie sa ofere fiecarui elev pe toată perioda școlarizarii un loc de
educație, un loc de socializare si de cultură.
Școala îsi propune:
• să ducă mai departe tradiţia, prestigiul şi performanţa şcolii, îmbogǎţind şi perfecţionând
an de an imaginea acesteia;
• să asigure accesul egal la educaţie tuturor elevilor printr-un parteneriat cu familia;
• să asigure tuturor elevilor integrarea activă în societate şi adaptarea flexibilă la
schimbare;
• sǎ formeze competenţele „cetǎţeanului model” – informat, responsabil şi implicat.

V.OBIECTIVE STRATEGICE
1. Asigurarea creșteri calității în educație, vizând toate domeniile și toți indicatorii de
evaluare a unităților de învățământ.
2. Prevenirea abandonului școlar prin personalizarea procesului instructive-educativ.
3.Dezvoltarea personă și profesională a profesorilor.

VI. OBIECTIVE / ȚINTE STRATEGICE


ȚINTA STRATEGICĂ 1. Asigurarea creșteri calității în educație, vizând toate domeniile și
toți indicatorii de evaluare a unităților de învățământ.
Odată cu această țintă ne propunem să stabilim clar prioritățile pe termen lung,
mediu și scurt, să asigurăm creșterea motivării cadrelor didactice și să creeăm un climat
care să încurajeze performanța şi calitatea.
Dezvoltarea Asigurarea unui cadru instituțional pentru calitatea în educație.
curriculară
Dezvoltarea Organizarea si multiplicarea documentelor necesare pe nivele de școlarizare ăn vederea
resurselor materiale aplicării eficiente a acestora.
și financiare
Dezvoltarea Asigurarea asistenţei manageriale şi de specialitate pentru cadrele didactice din şcoală în
resurselor umane vederea implementării tuturor procedurilor operaționale
Dezvoltarea Colaborarea cu I.S.J Suceava și Facultatea de științe ale educației din cadrul
resurselor sistemice Universității „ Ștefan cel Mare” Suceava.
și comunitare

ȚINTA STRATEGICĂ 2. Prevenirea abandonului școlar prin personalizarea procesului


instructive-educativ.
Odată cu această țintă ne propunem egalizarea de șanse pentru toți absolvenții) și
implementarea unor noi tehnici de învățare.
Dezvoltarea Proiectarea unei noi oferte curriculare în raport cu nevoile individuale ale elevilor.
curriculară
Dezvoltarea Asigurarea fondurilor necesare pentru achiziționarea de material didactice.
resurselor materiale
și financiare
Dezvoltarea Stimularea cadrelor didactice pentru parcurgerea unor programe de dezvoltare în
resurselor umane utilizarea lucrurlui diferențiat
Dezvoltarea Promovarea in comunitate a preocupării școlii în vederea prevenirii abandonului școlar
resurselor sistemice
și comunitare

ȚINTA STRATEGICĂ 3.Dezvoltarea personă și profesională a profesorilor. .


Se propune participarea profesorilor în diferite programe precum Erasmus+ și
diferite cursuri de formare profesională continuă.
Dezvoltarea Promovarea unei programe de de formare cintinuă care să crească eficiența activității.
curriculară
Dezvoltarea Promovarea cursurilor care cuprind programe adaptate centrate pe schimbarea în
resurselor materiale educație.
și financiare
Dezvoltarea Identificarea nevoilor reale de pregătire ale cadrelor didactice și stimularea participării
resurselor umane acestora în programe de formare continuă.
Dezvoltarea Promovarea rezultatelor deosebite obținute de către cadrele didactice .
resurselor sistemice
și comunitare

VII. PLANUL DE ACȚIUNI PENTRU IMPLEMENTAREA, PE DURATA UNUI AN


ȘCOLAR, A UNUIA DINTRE OBIECTIVELE STRATEGICE IDENTIFICATE
ȚINTA STRATEGICĂ X: 3.Dezvoltarea personă și profesională a profesorilor. .

Obiectivul specific 1: Organizarea formării continue a cadrelor didactice pe baze moderne.


Activitate Resurse Termen Responsabilități Evaluare Indicatori de performanță
1.Participarea la Cadre Septembrie - fiecare cadru Portofoliu Foare bine, Bine, Suficient
activități metodice didactice 2025 didactic
si de formare
2. Dezvoltarea pe Cadre Mai 2027 Profesorii Rezulatele Progres şcolar
orizontală a relaţiei didactice Director/director obţinute de
,,profesor-elev”, “ Elevii adjunct elevi la
profesor-părinţi” Părinții sfârşitul
fiecărui
semestru
3. Utilizarea Cadre Mai 2027 Profesorii Graficul de Dobândirea abilităţi
laboratoarelor şi didactice ocupare a practice
cabinetelo cabinetelor şi
laboratoarelor

Obiectivul specific 2: Cadrele didactice vor fi capabile să folosească mijloace moderne astfel
calitatea lecţiilor va fi mai bună .
Activitate Resurse Termen Responsabilități Evaluare Indicatori de performanță
1.Curs de formare Cadre Februarie Formatorii Participare Foare bine, Bine, Suficient
bazat pe metode didactice 2024 cursurilor de activă
moderne formare
2. Desfăşurarea Laboratoru Mai 2025 Profesorul de Proiect 100% ore de TIC desfăşurate
orelor TIC în l de informatică în faţa computerului
laboratorul de informatică
informatică Elevii
3. Asistență la ore Cadre Februarie Metodiști Grafic Foare bine, Bine, Suficient
de predare bazate pe didactice 2026 Inspectori activitate
metode moderne

Obiectivul specific 3: Perfecţionarea cadrelor didactice din punct de vedere formativ al


învăţământului şi renunţarea la învăţământul teoretizat.
Activitate Resurse Termen Responsabilități Evaluare Indicatori de performanță
1.Curs de formare Cadre Ianuarie Personal Proiecte Foare bine, Bine, Suficient
continuă didactice 2023 didactic
2. Școala incluzivă, Elevi Martei – Fiecare cadru Participare Foare bine, Bine, Suficient
o școală pentru toți Cadre Mai 2026 didactic care are activă
didactice la clasă elev cu
CES
3.Monitorizarea Cadre Permanent Director/director Fișa de Foare bine, Bine, Suficient
activității cadrelor didactice adjunct așistență la
didactice ore

VIII. MODALITĂȚI DE EVALUARE A EFECTELOR ATINSE PRIN SCHIMBĂRILE


PROPUSE
REZULTATE AȘTEPTATE Metode de evaluare Instrumente de evaluare
Creșterea calității educative Întâlniri şi şedinţe de lucru lunare Fișa progresului școlar
pentru informare, feed-back,
actualizare

O scădere vizibilă a abandonului Prezentarea de rapoarte semestriale Documente școlare


școlar în cadrul Consiliului Profesoral şi
Consiliului de Administraţie

Personal didactic bine pregătit Activități de control intern Fișa de inregistrare a


rezultatelor

S-ar putea să vă placă și